ICCJ. Decizia nr. 154/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 154/A/2014

Dosar nr. 551/2/2014

Şedinţa publică din 04 iunie 2014

Deliberând asupra apelurilor penale declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 174/F din 19 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 174/F din 19 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. în referire la art. 5 alin. (1) C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din două infracţiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior în două infracţiuni prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (modificată).

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 36 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (modificată) corob. cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată (trei acte materiale, săvârşite în perioada 22 iunie 2012 - septembrie 2012).

În temeiul art. 86⁴ alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. anterior în referire la art. 16 alin. (1) Legea de punere în aplicare a noului C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1244/F/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală (modificată prin decizia penală nr. 65/A/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi rămasă definitivă, la data de 31 august 2009, prin decizia nr. 2872/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) şi a dispus ca inculpatul să execute acea pedeapsă, în întregime, alături de pedeapsa principală stabilită în prezenta cauză, urmând ca acesta să execute astfel pedeapsa principală de 2 ani şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 5 ani, care va fi executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 36 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (modificată) corob. cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 an şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată (trei acte materiale, săvârşite în perioada februarie 2013 - 29 martie 2013).

În temeiul art. 86⁴ alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. anterior în referire la art. 16 alin. (1) Legea de punere în aplicare a noului C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1244/F/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, (modificată prin decizia penală nr. 65/A/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi rămasă definitivă, la data de 31 august 2009, prin decizia nr. 2872/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) şi a dispus ca inculpatul să execute acea pedeapsă, în întregime, alături de pedeapsa principală stabilită în prezenta cauză, urmând ca acesta să execute astfel pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior în referire la art. 5 alin. (1) C. pen. şi la art. 10 din Legea nr. 187/2012, a contopit pedepsele principale anterior menţionate şi a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, în final acesta urmând să execute, în regim de detenţie, pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. (având corespondent în art. 35 alin. (3) C. pen. anterior), a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 5 ani, care va fi executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală rezultantă perioada cât inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, începând cu data de 15 ianuarie 2014 până la zi.

În temeiul art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) în referire la art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus ca inculpatul să restituie denunţătorului D.S. sumele de 1.000 dolari SUA, 1.500 RON şi 3.250 euro, iar denunţătorilor M.S. şi M.B. sumele de 3.000 dolari SUA, 3.000 RON şi 2.300 euro.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător, instituită asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului prin ordonanţa nr. 337/P/2013 din data de 27 ianuarie 2014 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, în limita sumelor de 4.000 dolari SUA, 4.500 RON şi 5.550 euro, în vederea restituirii sumelor anterior menţionate.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 12.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în fazele de urmărire penală, cameră preliminară şi judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 29 ianuarie 2014, emis în dosarul de urmărire penală nr. 337/P/2013, verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen. anterior şi art. 22² alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de corupţie a dispus, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.C. (fost avocat în cadrul Baroului Bucureşti, până la data de 02 decembrie 2013, când a fost exclus din profesie), sub acuzaţia săvârşirii a două infracţiuni concurente de trafic de influenţă, în formă continuată (câte 3 acte materiale fiecare), în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior în referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) lit. i¹) C. proc. pen. anterior, neînceperea urmăririi penale faţă de denunţătorii D.S., M.S. şi M.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată), constatându-se incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată).

De asemenea, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, neînceperea urmăririi penale faţă de numita M.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată), constatându-se că fapta nu există.

În sfârşit, s-a dispus, în temeiul art. 38 C. proc. pen. anterior, disjungerea cauzei privind denunţurile formulate de numiţii K.A. şi K.T.D. şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul C.C., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de trafic de influenţă.

În fapt, în sarcina inculpatului trimis în judecată, s-a reţinut, cu privire la prima infracţiune continuată de trafic de influenţă, că, în cursul anului 2012, în calitate de avocat, în trei ocazii diferite, a pretins de la denunţătorul D.S. (zis „K."), clientul său, sumele de 4.000 RON, 15.000 dolari SUA şi 5.000 euro, din care a primit sumele de 4.000 RON, 15.000 dolari SUA şi 3.500 euro, promiţând că va uza de influenţa pe care a pretins că o are asupra procurorilor şi poliţiştilor implicaţi în instrumentarea Dosarului nr. 2665/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în scopul de a obţine, pentru acesta, o soluţie de netrimitere în judecată.

Totodată, cu privire la cea de a doua infracţiune continuată de trafic de influenţă, s-a reţinut că, în perioada februarie - 28 martie 2013, inculpatul, în calitate de avocat, a pretins de la denunţătorul M.S., clientul său, suma de 2.000 RON, din care a primit suma de 1.500 RON, pentru a o înmâna poliţiştilor implicaţi în instrumentarea Dosarului nr. 453/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, faţă de care a pretins că are influenţă, în scopul de a-i determina să efectueze actele de urmărire penală în acel dosar astfel încât să determine adoptarea unei soluţii de scoatere a acestuia de sub urmărire penală, în seara zilei de 29 martie 2013, a pretins şi a primit de la denunţătorul M.B. (fiul celui dintâi) suma de 200 RON, promiţându-i că va uza de influenţa sa pe lângă lucrătorii locului de detenţie unde primul denunţător a fost încarcerat, în urma dispunerii reţinerii sale, pentru a-i determina să accepte primirea unui pachet cu alimente pentru acesta, iar, la data de 29 martie 2013, a pretins, iar ulterior a primit de la denunţătorul M.B. sumele de 5.000 RON, 3.000 dolari SUA şi 5.000 euro, promiţându-i că va uza de influenţa pe care a pretins că o are asupra judecătorilor învestiţi cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă a tatălui său, formulată în aceeaşi cauză, pentru a-i determina să dispună cercetarea acestuia în stare de libertate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30 ianuarie 2014, iar, prin încheierea de la termenul din data de 31 ianuarie 2014, Curtea, în temeiul art. 39 alin. (1) raportat la art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, a respins, ca nefondată, excepţia de necompetenţă, după calitatea persoanei, a instanţei sesizate prin rechizitoriu, iar, în temeiul art. 300¹ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi a dispus menţinerea acesteia.

Recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 501 din data de 11 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 551/2/2014/a1.

După intrarea în vigoare, la data de 01 februarie 2014, a noului C. proc. pen., Curtea a respins, din nou, prin încheierea de la termenul din data de 05 februarie 2014, aceeaşi excepţie de necompetenţă a instanţei, constatând că dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, pe care şi-a întemeiat precedenta soluţie în acelaşi sens, au fost preluate integral de prevederile art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. De asemenea, prin aceeaşi încheiere, Curtea, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea privind punerea în aplicare a C. proc. pen. şi art. 7 lit. a) din Hotărârea nr. 16/2014 a Colegiului de Conducere al instanţei, a dispus trimiterea cauzei la completul de cameră preliminară cu acelaşi număr ca cel al completului de fond iniţial sesizat, iar, în temeiul art. 207 alin. (4) şi (6) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi a menţinut măsura respectivă, respingând, totodată, ca nefondată, cererea acestuia de înlocuire a acelei măsuri cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Contestaţia formulată de inculpat împotriva acestei încheieri a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea din data de 21 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 551/2/2014/a2.

Prin încheierea de la termenul din data de 26 februarie 2014, Curtea, în procedura de cameră preliminară, a constatat, potrivit art. 346 alin. (2) C. proc. pen., legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală (în condiţiile în care inculpatul, asistat juridic de apărătorul ales, nu a formulat cereri şi nu a invocat excepţii pe aceste aspecte, iar, din oficiu, nici judecătorul nu a ridicat excepţii) şi a dispus începerea judecăţii.

La primul termen stabilit pe fondul cauzei în data de 04 martie 2014, inculpatul, beneficiind de asistenţa juridică a aceluiaşi apărător ales, a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (referitor la care a arătat că nu le contestă) şi a înscrisurilor în circumstanţiere prezentate, afirmând, în mod explicit, că recunoaşte, în totalitate, săvârşirea faptelor de care este acuzat, în modalitatea descrisă în actul de sesizare, sens în care, fiind întrebat, a precizat că a pretins şi a primit de la denunţători sumele de bani menţionate în cuprinsul rechizitoriului, în scopul indicat de aceştia şi că este de acord să le restituie sumele de bani la care au făcut referire, toate afirmaţiile sale fiind consemnate în cuprinsul unei declaraţii.

Prin încheierea de Ia acelaşi termen, ca urmare a stabilirii unei date ulterioare de pronunţare a hotărârii, potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Curtea, în temeiul art. 362 alin. (2) raportat la art. 208 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi a menţinut această măsură. Inculpatul nu a formulat contestaţie împotriva încheierii respective.

Având în vedere declaraţia de recunoaştere exprimată în faţa sa, prin raportare la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale (necontestat), Curtea a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele descrise în actul de sesizare există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, astfel că a pronunţat condamnarea acestuia, în condiţiile art. 396 alin. (2) şi (10) C. proc. pen.

În acest sens, Curtea a reţinut, pe baza probatoriului respectiv, următoarea situaţie de fapt:

1. În perioada 22 iunie 2012 - septembrie 2012, inculpatul C.C., în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, prin acţiuni distincte, săvârşite în trei ocazii diferite, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, a pretins de la denunţătorul D.S. (zis „K."), clientul său, cu care nu a încheiat însă un contrat de asistenţă juridică, sumele de 4.000 RON (primită integral), 15.000 dolari SUA (primită integral) şi 5.000 euro (din care a primit numai 3.500 euro), promiţând că va uza de influenţa pe care a pretins că o are asupra poliţiştilor şi procurorilor implicaţi în instrumentarea Dosarului nr. 2655/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (conexat cu Dosarul nr. 453/P/2012 al aceluiaşi Parchet), în scopul de a obţine, pentru acesta, o soluţie de netrimitere în judecată în acel dosar. Ulterior, inculpatul a înapoiat denunţătorului, în mai multe tranşe, la insistenţele acestuia, sumele de 2.500 RON, 14.000 dolari SUA şi 250 euro, rămânând astfel nerestituite sumele de 1.500 RON, 1.000 dolari SUA şi 3.250 euro.

Această situaţie de fapt (recunoscută de inculpat prin declaraţia din cursul judecăţii) a fost stabilită de Curte pe baza următoarelor mijloace de probă:

- declaraţiile denunţătorului D.S. (zis „K."), care, la data de 15 iulie 2013, a sesizat, cu un denunţ, Direcţia Naţională Anticorupţie, din care rezultă următoarele aspecte faptice relevante: în luna iunie 2012, la societăţile comerciale al căror asociat era denunţătorul, SC U.C. SRL şi SC C.L. SRL, au fost efectuate percheziţii, iar acesta a fost condus, pentru audieri, la sediul Poliţiei Capitalei, context în care l-a contactat, pentru a-i acorda asistenţă juridică, pe inculpat, despre care ştia, fiind un fapt notoriu în cadrul comunităţii turce, că „are pile şi poate rezolva orice problemă"; cu ocazia audierii sale, în prezenţa inculpatului, denunţătorul a constatat că acesta se purta într-un mod familiar cu poliţiştii implicaţi în anchetă, cărora li se adresa pe numele mic; la finalizarea audierii respective, faţă de denunţător, a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara; după ce au plecat împreună de la sediul Poliţiei Capitalei, inculpatul i-a cerut denunţătorului ca, în termen de 2 ore, să-i aducă suma de 4.000 RON, pentru a o da poliţiştilor implicaţi în anchetă, afirmând că, dacă nu ar fi vorbit cu persoanele în măsură să-i decidă soarta, el ar fi fost arestat preventiv şi respectiv că acei bani trebuiau daţi poliţiştilor, pentru ca aceştia „să fie mulţumiţi şi să aibă o atitudine pozitivă în ancheta care urma"; denunţătorul s-a conformat cererii inculpatului şi, într-o oră, i-a adus şi înmânat suma pretinsă; după aproximativ 2 săptămâni, denunţătorul i-a remis inculpatului suma de 2.500 euro, pe care acesta a pretins-o cu titlu de onorariu de avocat, fără a încheia însă vreun contract de asistenţă juridică şi fără a i se elibera chitanţă pentru suma respectivă; pe parcursul verii anului 2012, denunţătorul a mai fost chemat, pentru diferite activităţi procesuale, la Poliţia Capitalei, fiind însoţit uneori de inculpat, despre care a constatat că „se saluta amical şi se îmbrăţişa cu toată lumea întâlnită, de la poartă şi până la birou", situaţie care i-a întărit convingerea că acesta spunea adevărul atunci când afirma că avea „relaţii importante" în acea instituţie, prin intermediul cărora îi putea obţine o soluţie favorabilă în cauza penală în care era cercetat; în cursul lunii septembrie 2012, în cadrul unei discuţii referitoare la stadiul cercetărilor, inculpatul i-a spus denunţătorului că, dacă acesta va plăti suma de 15,000 euro, el are posibilitatea să-i obţină o soluţie favorabilă, de scoatere de sub urmărire penală, în termen de 3 săptămâni, denunţătorul deducând, din contextul conversaţiei, că banii respectivi urmau să ajungă la cei 3 procurori care instrumentau cauza sa, în condiţiile în care inculpatul a făcut precizarea că fiecare dintre aceştia va primi câte 5.000 euro; întrucât denunţătorul i-a spus că nu poate face rost de suma care i-a fost pretinsă, inculpatul, sub pretextul că vrea „să-l ajute", i-a spus să-i aducă, în scopul anterior arătat, suma de 15.000 dolari SUA, urmând ca el să afirme, în faţa persoanelor cărora le era destinată acea sumă, că nu a înţeles moneda la care s-a făcut referire; şi de această dată, denunţătorul s-a conformat cererii, astfel că, în perioada ce a urmat discuţiei anterior menţionate, i-a înmânat inculpatului, în biroul acestuia, în prezenţa colaboratoarei sale (martora V.G.), suma de 15.000 dolari SUA, pe care a obţinut-o din vânzarea unui autoturism marca A., spunându-i însă că a împrumutat-o de la cumnatul lui, martorul S.C.; în perioada următoare, inculpatul i-a mai cerut denunţătorului şi suma de 5.000 euro, despre care i-a spus că era destinată poliţiştilor care lucrau în dosarul său, pentru ca aceştia „să aranjeze declaraţiile de aşa natură încât el să fie disculpat"; drept urmare, denunţătorul a împrumutat suma de 5,000 euro de la martorul T.K., care ştia că suma respectivă constituia „şpagă" pentru rezolvarea problemelor sale cu poliţia, însă, din aceasta, i-a dat inculpatului numai suma de 3.500 euro, diferenţa păstrând-o pentru sine; întrucât nu a primit soluţia favorabilă la care se aştepta, deşi a trecut o perioadă mai mare decât cea afirmată de inculpat, denunţătorul i-a cerut acestuia să-i restituie sumele de bani înmânate, fiindu-i înapoiate, în mai multe etape, la insistenţele sale, suma de 14.000 dolari SUA (mai întâi, suma de 4.000 dolari SUA şi, apoi, suma de 10.000 dolari SUA, adusă de inculpat din Turcia," din care denunţătorul i-a remis cumnatului său, martorul S.C., suma de 23.500 RON, în contul unei datorii), iar, după formularea denunţului, suma de 250 euro (la data de 01 august 2013, pe stradă, în apropierea sediului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti) şi respectiv suma de 2.500 RON (la data de 30 august 2013, în biroul inculpatului, suma respectivă fiindu-i adusă acestuia de către colaboratoarea sa, martora V.G.); pe parcursul discuţiilor legate de restituirea banilor, inculpatul i-a spus denunţătorului că el a dat sumele de bani primite de la acesta „persoanelor care se ocupau de dosar" şi că, astfel, el trebuie să le înapoieze din banii proprii, însă va compensa pierderea din alte „afaceri judiciare" pe care le avea cu acele persoane.

- înscrisurile din Dosarele nr. 453/P/2012 şi nr. 2655/P/2012 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, din care, confirmându-se afirmaţiile denunţătorului, rezultă următoarele aspecte: la data de 22 iunie 2012, au fost efectuate percheziţii la locuinţa acestuia şi la sediile şi punctele de lucru ale celor două societăţi comerciale administrate de el, SC U.C. SRL şi SC C.L. SRL; la aceeaşi dată, 22 iunie 2012, a fost pus în executare mandatul de aducere emis de procuror, pe numele denunţătorului, în Dosarul nr. 453/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea ascultării sale, la sediul D.G.P.M.B., Serviciul Investigaţii Criminale, în calitate de învinuit; tot la data de 22 iunie 2012, în Dosarul nr. 2655/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorul a luat, faţă de denunţător, măsura obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 de zile, prelungită apoi, în mod succesiv, inclusiv pe toată durata lunii septembrie 2012; în dosarele de urmărire penală anterior menţionate, au fost efectuate acte procesuale de către trei procurori, iar denunţătorul, cercetat pentru infracţiuni de înşelăciune, dare de mită, fals în înscrisuri şi uz de fals, a fost asistat juridic de avocatul C.C.

- verificările efectuate în bazele de date ale D.E.P.A.B.D., din care, confirmându-se susţinerea denunţătorului, rezultă că acesta a deţinut în proprietate autoturismul marca A., achiziţionat Ia data de 25 aprilie 2012, pe care, după numai aproximativ 5 luni, respectiv la data de 21 septembrie 2012, I-a înstrăinat, prin vânzare.

- declaraţiile martorei D.N.M., soţia denunţătorului, care a relatat că acesta i-a spus că avocatul său, C.C., i-a cerut mai multe sume de bani, pe care i Ie-a şi remis (4.000 RON, 2.500 euro, 3.500 euro şi 15.000 dolari SUA), afirmând că poate interveni pe lângă poliţiştii care lucrau în dosarul lui, pentru a-i determina să închidă acel dosar. Martora a mai afirmat că, la momentul vânzării maşinii familiei, marca A., soţul ei i-a explicat că trebuie să îi dea inculpatului suma de 15.000 dolari SUA sau euro, în schimbul căreia acesta din urmă „va aranja" ca dosarul respectiv „să fie rezolvat" în 3 săptămâni.

- declaraţia martorului T.K., care a relatat că, în vara anului 2012, a fost rugat să-i dea denunţătorului suma de 5.000 euro, fapt pe care l-a şi făcut, întrucât acesta avea „probleme cu legea" şi trebuia să dea suma respectivă avocatului C.C., cu care denunţătorul a şi vorbit la telefon, în prezenta sa, spunându-i că va strânge banii şi că îi va remite. Martorul a mai afirmat că, întrucât inculpatul „nu a fost serios", denunţătorul i-a cerut banii înapoi, primind doar o parte din aceştia.

- declaraţia martorului K.M.V., care a relatat că, în cursul anului 2012, martorul T.K. i-a cerut suma de 5.000 euro, spunându-i că aceşti bani îi trebuiau denunţătorului „pentru rezolvarea unor necazuri" în legătură cu societăţile pe care le administra.

- declaraţia martorei A.L., concubina martorului T.K., care a relatat că, după efectuarea percheziţiilor ce l-au vizat pe denunţător, concubinul său a fost rugat să-l ajute pe acesta cu suma de 5.000 euro, pe care, pentru a o putea remite, a împrumutat-o de la martorul K.M.V. Martora a mai afirmat că suma respectivă a ajuns la inculpat şi că, până la urmă, a ieşit „un scandal", denunţătorul cerându-i acestuia să-i dea banii înapoi, situaţie în care a fost nevoie de intervenţia concubinului ei, care i-a telefonat, în repetate rânduri, inculpatului şi i-a spus că „este ruşinos ce a făcut", cerându-i să restituie banii primiţi.

- declaraţiile martorului S.C., cumnatul denunţătorului, care a relatat că, în cursul lunii iunie 2012, a aflat că acesta avea „probleme cu poliţia" şi că, în acel context, a trebuit să plătească nişte bani unui avocat turc, fiind nevoit să-şi vândă autoturismul marca A., la scurtă vreme după ce îl achiziţionase. Martorul a mai afirmat că denunţătorul îi datora suma de 23.500 RON şi că, în luna septembrie 2012, încercând să recupereze suma respectivă, a discutat cu avocatul denunţătorului, care i-a confirmat că avea să-i dea acestuia nişte bani, spunându-i că urmează să plece în Turcia cu scopul de a-i aduce, pentru ca, după o săptămână de la acea discuţie, martorul să primească de la denunţător suma anterior menţionată.

- declaraţia martorului S.M., socrul denunţătorului, care a relatat că, intervenind pentru ca acesta să-i restituie fiului său o datorie, a aflat că denunţătorul trebuia să primească nişte bani de la un avocat turc, care, la momentul respectiv, era plecat în Turcia şi că, după câteva zile de la acea discuţie, denunţătorul i-a remis suma de 23.500 RON, în contul datoriei pe care o avea faţă de cumnatul său.

- declaraţiile martorei V.G., colaboratoarea inculpatului, care a relatat că denunţătorul a fost client al acestuia şi a venit, de mai multe ori, la sediul cabinetului de avocatură, fără ca ea să asiste la discuţiile lor. Referitor la contractul de asistenţă juridică seria B nr. xx, în care se menţionează că ar fi fost încheiat la data de 25 iulie 2012 între cabinetul de avocatură al inculpatului şi denunţător, fără a purta însă semnătura celui din urmă, martora a precizat că ea a completat acel contract, dar nu a putut confirma dacă, la momentul respectiv, clientul se afla sau nu la birou şi a susţinut că suma de 5.000 RON, indicată drept onorariu, a fost trecută de către inculpat, dar nu crede că aceasta a fost plătită, întrucât, verificând programul de pe calculator, a constatat că, pentru acea sumă, nu au fost emise factură şi chitanţă, aspecte ce dovedesc caracterul fictiv al contractului respectiv şi confirmă susţinerea denunţătorului în sensul că, în realitate, nu a fost încheiat un astfel de contract. Cu privire la afirmaţia denunţătorului, că el i-ar fi remis inculpatului suma de 15.000 dolari SUA în prezenţa martorei, aceasta a precizat că, deşi nu îşi aduce aminte, „este foarte posibil ca un asemenea lucru să se fi întâmplat". Martora a mai relatat că, la un moment dat, i-a predat denunţătorului un plic cu bani lăsat de inculpat şi că este posibil ca, la cererea celui din urmă, să fi realizat un schimb valutar pentru o sumă de bani pe care, apoi, inculpatul a remis-o denunţătorului, astfel cum a declarat acesta şi cum rezultă din înregistrarea ambientală din data de 30 august 2013.

- procesele-verbale de redare în formă scrisă a conţinutului dialogurilor purtate în mediul ambiental între denunţător şi inculpat la datele de 31 iulie 2013, 01 august 2013 şi 30 august 2013, a căror interceptare şi înregistrare a fost autorizată prin încheierile nr. 221 din data de 16 iulie 2013 şi nr. 235 din data de 12 august 2013, pronunţate în Dosarele nr. 4952/2/2013 şi respectiv nr. 5592/2/2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, împreună cu planşa fotografică în care sunt surprinse principalele momente ale celei de-a doua întâlniri, petrecută la data de 01 august 2013, în vecinătatea sediului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ocazie cu care inculpatul i-a restituit denunţătorului suma de 250 euro, cu planşa fotografică în care apar bancnotele ce compun suma respectivă şi respectiv cu planşa fotografică în care apar bancnotele ce compun suma de 2.500 RON, restituită de inculpat denunţătorului cu prilejul ultimei întâlniri, care a avut loc la data de 30 august 2013, în biroul său de avocatură.

Din conţinutul primului dialog ambiental, datând din 31 iulie 2013, se reţin drept relevante pasajele în care inculpatul şi-a etalat relaţiile despre care pretindea că le are în rândul procurorilor şi poliţiştilor, pomenind chiar, în mod explicit, numele unuia dintre procurorii (S.) care au efectuat acte de urmărire penală în dosarul în care era cercetat denunţătorul şi cele în care cei doi interlocutori au făcut calculul sumelor de bani primite de inculpat de la denunţător (confirmându-se astfel susţinerile celui din urmă), sub pretextul că trebuia să le remită anchetatorilor, pentru „rezolvarea" acelui dosar.

Referitor la cel de-al doilea dialog ambiental, datând din 01 august 2013 (când inculpatul i-a restituit denunţătorului suma de 250 euro), se reţin drept relevante pasajele în care cel dintâi şi-a arătat supărarea faţă de interlocutorul său şi cele în care, la afirmaţia acestuia că spera în rezolvarea cât mai rapidă a „restului", i-a spus să nu îşi facă griji.

În privinţa celui de-al treilea dialog ambiental, datând din 31 august 2013 (când inculpatul, în sediul cabinetului său, i-a restituit denunţătorului suma de 2.500 RON, adusă de martora V.G.), se reţin drept relevante pasajele în care inculpatul a făcut referire explicită la suma anterior menţionată şi a recunoscut că, după remiterea acesteia, mai avea o datorie faţă de clientul său, evaluată de el la suma de 4.000 euro, iar de interlocutorul lui la suma de 4.150 euro.

2. În perioada februarie 2013 - 29 martie 2013, inculpatul C.C., în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, prin acţiuni distincte, săvârşite în trei ocazii diferite, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, a pretins, mai întâi, de la denunţătorul M.S. (zis „H."), clientul său, cu care nu a încheiat însă un contract de asistenţă juridică, suma de 2.000 RON (din care a primit numai 1.500 RON), pentru a o înmâna poliţiştilor implicaţi în instrumentarea Dosarului nr. 453/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, faţă de care a pretins că are influenţă, promiţând că îi va determina să efectueze actele de urmărire penală în acel dosar astfel încât să determine adoptarea unei soluţii de scoatere a acestuia de sub urmărire penală, apoi, de la denunţătorul M.B. (fiul celui dintâi), suma de 200 RON (primită integral), promiţându-i că va uza de influenţa sa pe lângă lucrătorii locului de detenţie unde primul denunţător a fost încarcerat, în urma dispunerii reţinerii sale în dosarul anterior menţionat, pentru a-i determina să accepte primirea unui pachet cu alimente pentru acesta, iar, în final, de la denunţătorul M.B., sumele de 3.000 dolari SUA (primită integral), 5.000 euro (primită integral) şi 5.000 RON (în contul căreia a păstrat sumele de 3.600 RON şi 300 euro, pe care denunţătorul M.S. i Ie-a lăsat în custodie în momentul reţinerii sale), promiţând că va uza de influenţa pe care a pretins că o are asupra judecătorului învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă a tatălui său, formulată în Dosarul nr. 12733/3/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, pentru a-I determina să dispună cercetarea acestuia în stare de libertate. Ulterior, inculpatul a înapoiat denunţătorilor, în mai multe tranşe, la insistenţele acestora, sumele de 2.500 dolari SUA şi 1.000 euro, rămânând astfel nerestituit echivalentul sumelor de 3.000 RON, 2.300 euro şi 3.000 dolari SUA.

Această situaţie de fapt (recunoscută de inculpat prin declaraţia din cursul judecăţii) a fost stabilită de Curte pe baza următoarelor mijloace de probă:

- declaraţiile denunţătorului M.S. (zis „H."), care, la data de 31 iulie 2013, a sesizat, cu un denunţ, Direcţia Naţională Anticorupţie, din care rezultă următoarele aspecte faptice relevante: până în luna martie 2012, acesta a fost asociat, împreună cu D.S. (denunţătorul primei infracţiuni), în societăţile comerciale SC U.C. SRL şi SC C.L. SRL; în luna februarie 2013, a fost citat la Poliţia Capitalei, pentru a da o declaraţie în legătură cu acuzaţia săvârşirii infracţiunii de înşelăciune; în acest context, a apelat la serviciile inculpatului, pe care îl cunoştea de aproximativ 15 ani, ştiind despre el că avea faima unui „avocat descurcăreţ", în sensul că „avea foarte multe relaţii şi deschidea toate uşile, pentru a rezolva problemele clienţilor lui", fără a încheia însă un contract de asistenţă juridică cu acesta; în cursul lunilor februarie - martie 2013, denunţătorul s-a prezentat, de mai multe ori, pentru audieri, la Poliţia Capitalei, fiind însoţit de inculpat, iar, după una dintre acele audieri, acesta i-a cerut suma de 2.000 RON, din care el i-a dat suma de 1.500 RON, singura pe care o avea asupra sa, pe motiv că trebuie „să-i cinstească" pe poliţiştii care lucrau în dosar, la data de 29 martie 2013, denunţătorul a fost reţinut, pentru 24 de ore, iar, la sugestia procurorului, i-a predat inculpatului, în calitate de avocat al său, bunurile şi valorile pe care le avea asupra lui, între acestea aflându-se sumele de 3.600 RON şi 300 euro, pentru a le remite familiei, fapt care însă nu s-a mai întâmplat vreodată; înainte de a se despărţi, inculpatul i-a spus că, timp de 24 de ore, „să stea liniştit", întrucât „îl rezolvă el", dându-i aceleaşi asigurări şi ulterior, cu ocazia vizitei pe care i-a făcut-o la locul unde a fost încarcerat; cu toate acestea, judecătorul de Ia Tribunal a dispus arestarea lui preventivă, pe o perioadă de 29 de zile; pentru dezbaterile asupra propunerii de arestare preventivă, inculpatul a adus cu el un al doilea avocat care să îi asigure asistenţa juridică, iar, la întrebarea denunţătorului legată de acest fapt, i-a spus că „ştie el ce face"; pe parcursul acelor dezbateri, durata reţinerii a expirat, astfel că denunţătorul a fost pus în libertate, context în care inculpatul, care i-a cerut să iasă împreună din sala de judecată, I-a sfătuit să părăsească sediul instanţei şi chiar să plece în Turcia, spunând că „dacă nu pleacă, e treaba lui", dar el nu I-a ascultat şi s-a deplasat acasă, unde a aflat ulterior că s-a dispus arestarea sa preventivă, fără a se preda însă până la data soluţionării recursului; în zilele cât a stat la reşedinţa sa, împreună cu soţia, denunţătorul a aflat de la aceasta că fiul lui, B., fusese contactat de inculpat, care i-a transmis să facă rost de bani până la judecarea propunerii de arestare preventivă, pentru „a-l salva" şi că, în acest context, au împrumutat de la cunoştinţe o sumă de bani, care urma să ajungă la inculpat, prin intermediul acelui fiu; la rândul său, fiul respectiv i-a spus că, înainte de judecarea propunerii de arestare preventivă, s-a întâlnit cu inculpatul, la restaurantul martorului T.K. (zis „H."), iar acesta i-a spus ca, până la ora 11⁰⁰ a zilei în care se stabilise termen pentru soluţionarea acelei propuneri, să facă rost de suma de 10.000 euro, pentru ca el să rămână în libertate; drept urmare, fiul denunţătorului, care nu dispunea de acea sumă, a apelat la ajutorul martorului T.K. şi al altor trei cetăţeni turci (cumnatul celui dintâi, S. şi H.), reuşind astfel să strângă sumele de 5.000 euro, 3.000 dolari SUA şi 5.000 RON, pe care Ie-a remis inculpatului; tot fiul său i-a spus că, în timp ce el era reţinut, inculpatul i-a cerut suma de 200 RON, pe care i-a dat-o, pentru a-i convinge pe poliţişti să accepte primirea de către el a unui pachet cu mâncare, fapt care însă nu s-a întâmplat; după ce a fost pus în libertate (la data de 25 iulie 2013), în urma unor insistenţe repetate, inculpatul i-a înapoiat, în două rânduri, sumele de 2.500 dolari SUA şi 500 euro, prin intermediul martorului K.T., iar, cu o altă ocazie, la data de 27 septembrie 2013, suma de 500 euro, personal, în prezenţa aceluiaşi martor, rămânând nerestituite sumele de 3.000 RON, 2.300 euro şi 3.000 dolari SUA.

- declaraţiile denunţătorului M.B. (fiul celui dintâi), care, la data de 31 iulie 2013, a sesizat, cu un denunţ, Direcţia Naţională Anticorupţie, din care rezultă următoarele aspecte faptice relevante: la începutul anului 2013, tatăl său a fost chemat de mai multe ori la Poliţia Capitalei, în legătură cu anumite nereguli constatate în activitatea a două societăţi comerciale în care fusese asociat, SC U.C. SRL şi SC C.L. SRL, iar, în acele împrejurări, acesta a apelat la serviciile avocaţiale ale inculpatului, pe care îl cunoştea de mai mult timp; la sfârşitul lunii martie 2013, tatăl său a fost reţinut, pentru 24 de ore, iar el a fost contactat, în cursul aceleiaşi zile, de către inculpat, care i-a cerut să se întâlnească în apropierea sediului Poliţiei Capitalei; la locul stabilit, s-a întâlnit şi a discutat cu inculpatul, care i-a spus că tatăl lui riscă să fie arestat preventiv pe timp de 29 de zile şi i-a propus să facă rost de bani pentru ca, înainte de judecarea propunerii Parchetului în acest sens, el „să aranjeze să nu primească mandat", solicitând să-i fie remise, până a doua zi, la ora 11⁰⁰, sumele de 5.000 euro, 3.000 dolari SUA şi 5.000 RON, despre care a afirmat că reprezintă „şpagă", pe care o va da „acolo", pentru ca tatăl său să fie lăsat liber, la momentul întâlnirii anterior menţionate, denunţătorul avea la el un pachet cu mâncare pentru tatăl lui, însă lucrătorii de poliţie de la locul de încarcerare nu l-au primit; relatându-i inculpatului despre acea împrejurare, acesta i-a cerut suma de 200 RON, spunând că „rezolvă el"; denunţătorul i-a înmânat suma solicitată, împreună cu pachetul cu alimente, iar inculpatul a intrat în sediul Poliţiei Capitalei, de unde a revenit la scurt timp, spunându-i că „s-a rezolvat"; cu ocazia primei vizite pe care i-a făcut-o tatălui său, acesta i-a relatat însă că nu a primit niciun pachet cu alimente; a doua zi, conform celor convenite, denunţătorul s-a întâlnit cu inculpatul în restaurantul aparţinând martorului T.K. şi i-a înmânat sumele de 5.000 euro şi 3.000 dolari SUA, iar, pentru diferenţa de 5.000 RON, a fost de acord, ca acesta să păstreze sumele de bani pe care le primise, în ziua precedentă, de la tatăl lui, pentru a le preda familiei (3.600 RON şi 300 euro); sumele în valută înmânate inculpatului au fost obţinute de denunţător, prin împrumut, de la doi prieteni turci, H. (martorul T.K.) şi H. (martorul A.H.); după ce i-a predat banii, inculpatul i-a spus ca, în jurul orelor 17³⁰-18⁰⁰, să vină la Tribunal, pentru a-l lua de acolo pe tatăl său; la ora convenită (când inculpatul, în calitate de avocat, cunoştea că expira durata reţinerii lui M.S. şi previziona că propunerea de arestare preventivă nu putea fi soluţionată până atunci, din cauza numărului mare al persoanelor reţinute, astfel că putea crea impresia falsă că a „rezolvat" problema acestuia), denunţătorul s-a prezentat la locul stabilit, unde s-a întâlnit cu tatăl său şi cu inculpatul, care i-a spus „faceţi cum ştiţi, acuma e liber, dar e bine să plece din ţară"; în jurul orei 23³⁰, denunţătorul a fost informat de inculpat că, faţă de tatăl lui, s-a dispus măsura arestării preventive, pe o perioadă de 29 de zile, iar, la scurt timp, cei doi s-au întâlnit în holul de la parterul Hotelului I., ocazie cu care, cerându-i-se explicaţii în legătură cu faptul că, în pofida promisiunii făcute şi a primirii banilor pretinşi, M.S. a fost arestat preventiv, inculpatul a adoptat o atitudine evazivă, nespunând nimic concret, dar afirmând în mod repetat că „trebuie să mai aşteptăm"; în perioada următoare, denunţătorul şi mama lui vitregă au încercat să obţină de la inculpat restituirea banilor, reuşind să stabilească, după mai multe contacte telefonice, o întâlnire în cursul căreia acesta Ie-a spus că le va înapoia numai suma de 4.000 euro, justificând păstrarea restului prin serviciile avocaţiale prestate; abia după eliberarea lui M.S., inculpatul a înapoiat o parte din bani, rămânând nerestituite sumele de 3.000 RON, 2.300 euro şi 3.000 dolari SUA.

- declaraţiile denunţătoarei M.M.V. (soţia şi respectiv mama vitregă a primilor doi denunţători), care, la data de 31 iulie 2013, a sesizat, cu un denunţ, Direcţia Naţională Anticorupţie, din care rezultă următoarele aspecte faptice relevante: începând cu toamna anului 2012 şi până la sfârşitul lunii martie 2013, soţul său a fost chemat, de mai multe ori, la Poliţia Capitalei, pentru a da lămuriri în legătură cu ilegalităţi comise la SC U.C. SRL şi SC C.L. SRL, fiind asistat juridic de inculpat; înainte de judecarea propunerii de arestare preventivă a lui M.S., fiul său vitreg, B., s-a întâlnit cu inculpatul, pentru a-i remite echivalentul sumei de aproximativ 7.000 euro, despre care, din discuţiile pe care Ie-a purtat ulterior cu amândoi, a aflat că nu reprezenta onorariul de avocat al celui din urmă, ci „şpaga" pe care acesta urma să o dea unor persoane având posibilitatea să decidă lăsarea în libertate a soţului ei; suma respectivă a fost obţinută prin împrumuturi de la prieteni; după ce soţul său a fost eliberat, după 4 luni de arest preventiv, acesta i-a relatat că, anterior reţinerii, i-a dat inculpatului suma de 1.500 RON, pe care cel din urmă o pretinsese, pentru a o da poliţiştilor care îl anchetau, în scopul ca aceştia „să fie mulţumiţi"; în perioada care a urmat arestării preventive a lui M.S., ea şi fiul vitreg au încercat să recupereze suma remisă de la inculpat, care, mai întâi, a evitat să-i întâlnească, sub diferite pretexte, pentru ca, în final, să accepte o întrevedere, în cursul căreia s-a arătat dispus să înapoieze numai suma de 4.000 euro, enervându-se însă atunci când i s-a cerut ca, pentru diferenţă, să semneze un contract şi să le elibereze factură şi chitanţă; după punerea în libertate a soţului său, acesta i-a spus că a recuperat de la inculpat o parte din bani, fie direct, fie prin intermediul unui prieten (martorul T.K.).

- înscrisurile din Dosarul nr. 12733/3/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, şi verificările efectuate pe site-ul portaljust.ro, din care, confirmându-se afirmaţiile celor trei denunţători anterior menţionaţi, rezultă că, în dosarul respectiv, s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru 18 persoane, cercetate în Dosarul nr. 453/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, că, pe numele lui M.S., a fost depusă o împuternicire avocaţială în care apar doi avocaţi aleşi (inculpatul C.C. şi C.S.S.) şi că, faţă de acesta, s-a dispus, la data de 30 martie 2013, ora 23⁰⁰, măsura arestării preventive, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data încarcerării, întrucât, între timp, expirase durata reţinerii.

- declaraţia martorului C.S.S., care a relatat următoarele aspecte faptice relevante: fiind colaborator al inculpatului, în primăvara anului 2013, a primit un telefon de la acesta, care i-a cerut să acorde asistenţă juridică unui cetăţean turc, despre care a aflat ulterior că se numea M.S., cu ocazia judecării, la Tribunalul Bucureşti, a propunerii de arestare preventivă a acestuia; pe culoarul instanţei respective, inculpatul i-a spus că a luat de la client suma de 1.000 euro, pe care o vor împărţi între ei, astfel că i-a şi dat, la acel moment, o bancnotă de 500 euro, pentru „deranjul" său; în jurul orei 19⁰⁰, după formularea concluziilor de către apărare (în cadrul cărora inculpatul s-a limitat la a rosti propoziţia „sunt de acord cu colegul meu", stârnind ilaritate), durata reţinerii lui M.S. a expirat, astfel că acesta a fost scos din boxă, iar ulterior au ieşit împreună pe holul instanţei, unde I-a auzit discutând, în limba turcă, cu inculpatul, fără a înţelege însă ce îşi spuneau unul altuia; după aproximativ o oră, a remarcat lipsa lui M.S., pe care îl sfătuise să nu dispară şi, întrebându-l pe inculpat despre el, acesta i-a răspuns că „habar nu are".

- declaraţiile martorului T.K., care a relatat următoarele aspecte faptice relevante: majoritatea turcilor care trăiesc în municipiul Bucureşti obişnuiau să apeleze la serviciile inculpatului, care era avocat şi a lăsat să se înţeleagă că soţia lui era poliţistă şi lucra la I.G.P.R.; la restaurantul martorului, s-a prezentat fiul lui M.S., B., care i-a spus că tatăl său a fost arestat şi că „are nevoie de bani, pentru a-i da avocatului C.C., în scopul ca acesta să îi elibereze părintele"; din afirmaţiile lui B. şi ale soţiei Iui M.S., a aflat că inculpatul le-ar fi telefonat şi le-ar fi spus că, în schimbul sumei de 7.000 euro, îl va elibera pe acesta din urmă în 2 zile, explicându-le că „banii respectivi vor fi daţi unei persoane care avea posibilitatea să decidă asupra libertăţii lui M.S."; în acest context, martorul s-a implicat în strângerea banilor necesari, primind de la cunoscuţi (între care M.K., H. şi S.) echivalentul sumelor de 5.000 euro şi 3.000 dolari SUA, pe care i le-a dat lui M.B.; după eliberarea lui M.S., inculpatul i-a lăsat martorului, pentru a i le restitui acestuia, în două tranşe, sumele de 2.000 euro şi 500 euro.

- declaraţia martorului K.M.V., care a relatat că a fost sunat de denunţătorul M.B. şi de martorul T.K., care i-au cerut bani, în folosul tatălui celui dintâi, în legătură cu necazurile care au condus la arestarea lui preventivă, dar nu a putut să-i ajute, întrucât nu se afla în ţară, îndrumându-i însă să găsească bani la alte persoane.

- declaraţia martorului O.H., care a relatat următoarele aspecte faptice relevante: în primăvara anului 2013, probabil în luna martie, în cursul unei dimineţi, a primit un telefon de la M.B., care i-a spus că tatăl lui avea necazuri, fiind reţinut şi că trebuia să strângă bani pentru avocat, înaintea judecării cererii de arestare preventivă, rugându-l să contribuie şi el; la scurtă vreme, s-a deplasat la restaurantul Iui T.K., unde se aflau acesta, L. (concubina lui), A.S., soţia şi fiul lui M.S., B., iar, în jurul orelor 10³⁰-11⁰⁰, a apărut şi inculpatul; cu acea ocazie, M.B. i-a expus situaţia tatălui său şi i-a relatat că, în noaptea precedentă, se întâlnise cu avocatul acestuia, inculpatul C.C., care i-a cerut să facă rost de o sumă de bani, neprecizată, pentru ca să „rezolve" ca M.S. să nu fie arestat; martorul a contribuit la suma respectivă cu 10.000 RON; în comunitatea turcă, exista percepţia că inculpatul putea face „înţelegeri", prin care rezolva problemele clienţilor săi.

- declaraţia martorului A.S., care a relatat că, în timp ce se afla în restaurantul lui T.K., a fost abordat de soţia lui M.S., care i-a spus că încerca să strângă bani, pentru a-i da avocatului său, al cărui nume nu l-a precizat, rugându-l să o împrumute cu suma de 1.000 euro, iar el i-a dat suma respectivă. Martorul a mai arătat că, ulterior, a aflat că avocatul respectiv era inculpatul C.C. şi că a auzit o discuţie telefonică purtată cu acesta de către martorul T.K., care îi cerea să restituie banii primiţi de la M.S.

- declaraţia martorei A.L., concubina martorului T.K., care a confirmat că, atunci când M.S. a fost reţinut, soţia şi fiul acestuia au luat legătura cu concubinul ei, căruia i-au cerut ajutorul pentru a strânge bani, cu scopul de a-l plăti pe inculpatul C.C. Potrivit martorei, a fost adunată suma de aproximativ 7.000 euro, pe care concubinul său i-a dat-o lui M.B. Şi referitor la acest caz, martora a arătat că, până la urmă, „a ieşit scandal", întrucât M.S. i-a cerut inculpatului să-i restituie banii daţi, ea însăşi asistând la acţiunile insistente ale celui dintâi de a-i recupera, inclusiv prin apelarea la ajutorul concubinului său, care i-a telefonat, în repetate rânduri, inculpatului, spunându-i că „este ruşinos ce a făcut" şi că trebuie să înapoieze banii pe care i-a luat.

- declaraţiile martorei V.G., colaboratoarea inculpatului, care a relatat că acesta i-a acordat asistenţă juridică lui M.S., într-un dosar penal, cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă a celui din urmă. De asemenea, a arătat că, în urma verificării evidenţelor cabinetului de avocatură al inculpatului, nu a găsit niciun contract de asistenţă juridică încheiat de acesta cu M.S., ci numai 2-3 împuterniciri pe numele celui din urmă, completate de inculpat, fără a exista însă facturi sau chitanţe cu privire la plata unui onorariu, aspecte care, coroborate cu probatoriul anterior prezentat, dovedesc că sumele de bani pretinse şi primite de inculpat nu aveau nicio legătură cu o prestaţie profesională a acestuia.

- procesele-verbale de redare în formă scrisă a conţinutului dialogurilor purtate în mediul ambiental între denunţătorii M.S. şi M.B. şi inculpat la datele de 30 august 2013 (un dialog) şi 27 septembrie 2013 (două dialoguri), a căror interceptare şi înregistrare a fost autorizată prin încheierile nr. 235 din data de 12 august 2013 şi nr. 257 din data de 12 septembrie 2013, pronunţate în Dosarele nr. 5592/2/2013 şi respectiv nr. 6152/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti.

Din conţinutul dialogului desfăşurat la data de 30 august 2013, în biroul cabinetului de avocatură al inculpatului, a rezultat că interlocutorii au încercat să ajungă la un acord cu privire la determinarea cuantumului sumelor remise inculpatului de către denunţătorul M.B. şi au stabilit să se reîntâlnească pentru ca cel dintâi să restituie banii. Relevante din acest dialog, sunt pasajele în care inculpatul a recunoscut că a primit sume de bani de la fiul denunţătorului M.S. şi i-a reproşat celui din urmă că a renunţat la serviciile lui, spunându-i că, dacă nu ar fi făcut acest lucru, la recurs ar fi fost liber. De asemenea, relevante sunt şi pasajele care confirmă susţinerile celor doi denunţători, în sensul că inculpatul l-a sfătuit pe M.S. să plece din ţară, la expirarea duratei reţinerii, înainte ca judecătorul să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă.

În privinţa primului dialog desfăşurat la data de 27 septembrie 2013, tot în biroul cabinetului de avocatură al inculpatului, s-au reţinut, drept relevante, pasajele din care rezultă insistenţa denunţătorului M.S. în a obţine de la interlocutorul său restituirea banilor şi afirmaţiile inculpatului în sensul că, dacă nu va putea recupera sumele respective, se va folosi de ele pentru soluţionarea altor cazuri, afirmând textual „Ţi-am zis şi data trecută. Dacă l-am dat undeva, dar nu contează dacă i-am dat undeva, fac compensare, i-am dat pentru tine, iar, dacă nu va mai fi cazul pentru tine, îi vom transfera în altă parte, asta nu e o problemă. Eu sunt responsabil pentru bani. Ce treabă ai tu, dacă i-am dat sau nu?! Iar eu nu i-am spus soţiei tale aşa ceva".

Cu privire la cel de-al doilea dialog desfăşurat la aceeaşi dată, în restaurantul martorului T.K., s-au reţinut drept relevante pasajele din care rezultă că, la acel moment, inculpatul i-a restituit denunţătorului M.S. suma de 500 euro şi că suma respectivă nu avea nicio legătură cu un eventual onorariu de avocat.

Referitor la încadrarea juridică, Curtea a constatat că, prin rechizitoriu, s-a apreciat, în mod corect, de către procuror, că, la data întocmirii acelui act (29 ianuarie 2014), faptele reţinute în sarcina inculpatului, săvârşite înăuntrul termenului de încercare de 5 ani şi 9 luni, al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 9 luni închisoare, aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 1244/F/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, (rămasă definitivă la data de 31 august 2009), întruneau elementele constitutive ale două infracţiuni de trafic de influenţă, în formă continuată (câte 3 acte materiale fiecare), în stare de recidivă postcondamnatorie, ambele prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, comise în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

După trimiterea în judecată a inculpatului, la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare un nou C. pen. (NCP) şi Legea nr. 187/2012, de punere în aplicare a acestuia (LPANCP), prin care a fost modificată, între altele, şi Legea nr. 78/2000 (inclusiv art. 6 din legea respectivă).

Faptele inculpatului, astfel cum au fost reţinute şi de Curte, conform celor anterior menţionate, în urma analizării proprii a probatoriului administrat în faza de urmărire penală, în raport cu declaraţia de recunoaştere a acestuia, constituie infracţiuni de trafic de influenţă şi potrivit noului C. pen., fiind incriminate de art. 291 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (modificată) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Conform normei de incriminare (art. 291 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată), infracţiunea respectivă, în forma ei simplă, este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, reglementarea din legea nouă fiind astfel mai favorabilă inculpatului, sub aspectul tratamentului sancţionator, decât cea din legea veche, care prevedea (în art. 257 alin. (1) C. pen. anterior în referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nemodificată) pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.

S-a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a formei continuate a infracţiunii, atât potrivit reglementării din legea veche (art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), cât şi conform reglementării din legea nouă (art. 35 alin. (1) C. pen.), inclusiv în ceea ce priveşte unitatea subiectului pasiv, întrucât, constituind infracţiuni de corupţie, faptele de trafic de influenţă au ca unic subiect pasiv principal statul. Sub aspectul tratamentului sancţionator, reglementarea din legea nouă (art. 36 alin. (1) C. pen.) este însă mai favorabilă inculpatului, întrucât prevede că infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim, în cazul pedepsei închisorii, se poate majora cu cel mult 3 ani, în raport cu reglementarea din legea veche (art. 42 C. pen. anterior), potrivit căreia aceeaşi infracţiune se sancţiona cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se putea adăuga un spor, conform dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni, făcând astfel posibilă, în cazul pedepsei închisorii, conform art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, aplicarea unui spor de până la 5 ani la maximul special.

Cu privire la starea de recidivă, s-a arătat că, condiţiile de existenţă întrunite, în varianta formei postcondamnatorii, potrivit reglementării din legea veche (art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior), nu mai sunt îndeplinite în prezent, în raport cu reglementarea din legea nouă (art. 41 alin. (1) C. pen.), care condiţionează existenţa acestei forme a pluralităţii de infracţiuni de o condamnare definitivă anterioară la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, în timp ce inculpatul a fost condamnat, prin sentinţa penală deja menţionată, Ia pedeapsa rezultantă de numai 9 luni închisoare.

Astfel fiind, Curtea a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului, din perspectiva încadrării juridice şi a tratamentului sancţionator pe care îl atrage fiecare infracţiune reţinută în sarcina acestuia, este legea nouă, care a fost aplicată inculpatului, conform art. 5 alin. (1) C. pen., prin schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice menţionate în rechizitoriu (pusă în discuţie cu ocazia dezbaterilor), în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., din două infracţiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior în două infracţiuni prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (modificată), pentru care se va dispune condamnarea inculpatului, potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen.

La stabilirea pedepselor principale, Curtea a reţinut, mai întâi, existenţa unei cauze speciale de reducere a acestora, atrasă de opţiunea inculpatului de a urma procedura simplificată de judecată, prevăzută de art. 375 C. proc. pen., bazată pe recunoaşterea învinuirii, astfel că, potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele speciale ale pedepsei închisorii se reduc cu o treime, fiind cuprinse astfel între 1 an şi 4 luni şi respectiv 4 ani şi 8 luni, cu posibilitatea majorării maximului, în considerarea formei continuate, până la cel mult 7 ani şi 8 luni, conform art. 79 alin. (3) Noul C. pen.

În cadrul acestor limite, Curtea a avut în vedere, la individualizarea pedepselor principale, gravitatea fiecărei infracţiuni săvârşite de inculpat şi periculozitatea acestuia, evaluate prin prisma criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen.

Astfel, cu referire la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, Curtea a reţinut că, la originea acestora, s-au aflat acţiunile cumpărătorilor de influenţă, care, fiind subiecţi ai unor anchete penale în care erau puşi sub învinuire pentru infracţiuni grave (între care înşelăciune şi dare de mită), au apelat anume la „serviciile" inculpatului, pe care îl cunoşteau de mulţi ani, cu toţii fiind membrii ai comunităţii turce din municipiul Bucureşti, nu în considerarea calităţilor profesionale ale acestuia (dovadă fiind faptul că au acceptat din partea sa o apărare formală, în lipsa încheierii unor contracte de asistenţă juridică), ci, după cum chiar ei au precizat, întrucât avea faima unui „avocat cu pile şi descurcăreţ", care avea foarte multe relaţii, deschidea toate uşile şi putea rezolva orice problemă a clienţilor săi", urmărind astfel ca, pe căi ilicite, folosindu-se de pretinsa influenţă a acestuia în mediile judiciare, să obţină soluţii care să Ie fie favorabile în acele anchete. De asemenea, Curtea a reţinut că influenţa „vândută" de inculpat conaţionalilor săi a fost doar una afirmată, care s-a întemeiat pe specularea interesului manifestat de aceştia şi de apropiaţii lor în a manipula, prin intermediul său, actul de justiţie, iar nu una reală, care să se fi şi manifestat, în cauză neexistând probe care să dovedească contrariul. Totodată, Curtea a reţinut valoarea sumelor de bani ce au făcut obiectul celor două infracţiuni, care nu este foarte ridicată (4.000 RON, 15.000 dolari SUA şi 5.000 euro, în varianta pretinderii, în cazul primei infracţiuni şi respectiv 7.200 RON, 3.000 dolari SUA şi 5.000 euro, în aceeaşi variantă, în cazul celei de-a doua infracţiuni, pe care a apreciat-o a fi mai gravă, având în vedere că săvârşirea ei, ulterioară celei dintâi, dovedeşte perseverenţa inculpatului în a-şi trafica, în folos propriu, pretinsa influenţă).

Cu privire la starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, Curtea a constatat că infracţiunile comise de inculpat au afectat, cel puţin în rândul comunităţii turce căreia îi aparţine acesta, asemenea cumpărătorilor de influenţă, percepţia modului în care se înfăptuieşte în România actul de justiţie, lăsând impresia, periculoasă, că orice soluţie a organelor de urmărire penală sau a judecătorilor este „de vânzare", în schimbul unui anumit preţ.

Referitor la scopul urmărit de inculpat, Curtea a reţinut că acesta a fost exclusiv acela al îmbogăţirii proprii, sumele de bani pretinse şi primite de la cumpărătorii de influenţă, conaţionalii săi, folosindu-i doar lui. De asemenea, Curtea a observat că, încă înainte de începerea urmăririi penale (la data de 15 ianuarie 2014), inculpatul a restituit mai mult de jumătate din sumele încasate persoanelor de la care Ie-a primit.

În privinţa antecedentelor penale, Curtea a constatat că, anterior infracţiunilor ce fac obiectul judecăţii, inculpatul a suferit o singură condamnare definitivă, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pronunţată în anul 2009, pentru două infracţiuni diferite de acestea, şi anume de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prin aceeaşi hotărâre fiind încetat procesul penal pornit împotriva sa, ca efect al prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiuni de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, săvârşite în legătură cu infracţiunile pentru care a fost condamnat. Referitor la prezentul judiciar al inculpatului, Curtea a reţinut că acesta este cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 1646/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de neplată a contribuţiilor sociale cu reţinere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, iar, în faţa acestei instanţe, a prezentat, în circumstanţiere, dovada achitării, la data de 21 februarie 2014, a sumei totale de 29.534 RON, în contul prejudiciului reţinut în acel dosar.

Cu privire la conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, Curtea a reiterat faptul că, înainte de a fi pus sub învinuire, inculpatul a restituit o mare parte din sumele de bani primite ca „preţ" al traficării pretinsei sale influenţe şi constată că, în faza de urmărire penală, a recunoscut pretinderea şi primirea de bani de la denunţători, susţinând însă, în mod nereal, că reprezentau onorariul cuvenit pentru serviciile juridice prestate pentru aceştia, iar, după trimiterea în judecată, la primul termen stabilit pe fondul cauzei, a optat pentru procedura simplificată de judecată, recunoscând în întregime acuzaţiile aduse şi contribuind, astfel, la soluţionarea cu celeritate a cauzei respective.

Referitor la nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului, Curtea a reţinut că inculpatul, cetăţean român de origine turcă, născut la data de 09 mai 1963, este absolvent de studii superioare, a practicat profesia de avocat până la data de 02 decembrie 2013, când a fost exclus din profesia respectivă pe motiv de nedemnitate, ca urmare a săvârşirii de infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului acesteia, nu a învederat existenţa vreunei boli şi, conform înscrisurilor în circumstanţiere prezentate, a fost autorizat, începând cu anul 1999, ca traducător de limbă turcă, este căsătorit, are doi copii minori, aflaţi în întreţinerea sa, iar, în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei precedente, aflându-se sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, a respectat obligaţiile impuse, s-a prezentat la toate întrevederile stabilite, a colaborat- cu consilierul responsabil şi s-a dovedit a fi o persoană respectuoasă şi integrată socio-familial.

În urma evaluării coroborate a tuturor aspectelor anterior menţionate, Curtea a apreciat că stabilirea unor pedepse principale uşor peste minimul special (1 an şi 6 luni închisoare, în cazul primei infracţiuni şi respectiv 1 an şi 9 luni închisoare, în cazul celei de-a doua infracţiuni) asigură o sancţionare justă a inculpatului, pedepsele respective fiind proporţionale cu gravitatea concretă a faptelor penale săvârşite şi reflectând în mod corespunzător antecedenţa penală, conduita procesuală şi circumstanţele personale ale acestuia.

Potrivit art. 16 alin. (1) LPANCP, măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza C. pen. anterior se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen., până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. De asemenea, conform art. 15 alin. (2) LPANCP, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza C. pen. anterior, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de acelaşi Cod, această dispoziţie fiind aplicabilă, pentru identitate de raţiune, şi în cazul suspendării sub supraveghere.

În speţă, termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 9 luni închisoare, aplicată prin precedenta hotărâre de condamnare, stabilit la 5 ani şi 9 luni şi calculat începând cu data rămânerii definitive a acelei hotărâri (31 august 2009), s-ar fi împlinit la data de 30 mai 2015. întrucât inculpatul a săvârşit ambele infracţiuni care fac obiectul judecăţii mai înainte de împlinirea termenului de încercare, se impune ca, în aplicarea dispoziţiilor tranzitorii anterior citate, să se dispună, în temeiul art. 86⁴ alin. (1) C. pen. anterior raportat Ia art. 83 alin. (1) C. pen. anterior, revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1244/F/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală (modificată prin decizia penală nr. 65/A/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi rămasă definitivă, la data de 31 august 2009, prin decizia nr. 2872/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) şi executarea, în întregime, a pedepsei respective alături de fiecare pedeapsa principală stabilită în prezenta cauză, urmând ca acesta să execute astfel pedepsele principale de 2 ani şi 3 luni închisoare şi respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-a mai apreciat că, deşi noile infracţiuni se află în stare de pluralitate intermediară în raport cu infracţiunile care au atras precedenta condamnare definitivă a inculpatului, tratamentul sancţionator este cel special prevăzut de dispoziţiile legale anterior menţionate, iar nu cel general reglementat în art. 40 alin. (1) C. pen. anterior.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Curtea a reţinut că, potrivit art. 12 alin. (1) LPANCP, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele respective se aplică conform legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă. Întrucât, pentru motivele anterior menţionate, în speţă, legea penală mai favorabilă este legea nouă, aplicarea pedepselor complementare şi accesorii s-a realizat în condiţiile acestei legi.

În consecinţă, Curtea, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de toate împrejurările cauzei (deja evidenţiate) şi de aspectele ce caracterizează persoana inculpatului, a apreciat că este necesară interzicerea, cu ambele titluri, potrivit art. 67 alin. (1) C. pen. şi respectiv art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcfie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 5 ani, în cazul pedepsei complementare, care va fi executată conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi respectiv începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, în cazul pedepsei accesorii.

În raport cu datele de comitere a infracţiunilor deduse judecăţii, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a concursului real de infracţiuni, atât potrivit reglementării din legea veche (art. 33 lit. a) C. pen. anterior), cât şi conform reglementării din legea nouă (art. 38 alin. (1) C. pen.). Sub aspectul tratamentului sancţionator, reglementarea din legea veche (art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior) este însă mai favorabilă inculpatului, fiindu-i aplicată, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât prevede sistemul cumulului juridic al pedepselor, cu spor facultativ şi variabil (lăsat la aprecierea instanţei), în raport cu reglementarea din legea nouă (art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.), care prevede sistemul cumulului juridic al pedepselor, cu spor obligatoriu şi fix.

În sensul aplicării, sub acest aspect, a reglementării din legea veche, Curtea a reţinut şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 10 LPANCP, conform cărora tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi numai atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, situaţie care nu este incidentă în speţă, întrucât ambele infracţiuni concurente reţinute în sarcina inculpatului au fost săvârşite anterior datei de 01 februarie 2014. Astfel fiind, s-a apreciat că tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni constatat nu poate fi decât acela prevăzut de legea veche (art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior).

În acelaşi sens, Curtea a avut în vedere, pe lângă argumentul textului de lege anterior citat, alte două motive, cu caracter general, şi anume, pe de o parte, imposibilitatea, de ordin constituţional (art. 15 alin. (2) din Constituţia României), a retroactivării legii noi (care prevede, în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., un tratament sancţionator mai sever) în defavoarea celui acuzat, iar, de pe altă parte, lipsa de previzibilitate a legii respective (defavorabilă sub acest aspect), la momentul comiterii faptelor, pentru autorul lor (care nu a putut anticipa şi conştientiza consecinţele juridice, mai severe potrivit acelei legi, ale săvârşirii, în concurs, a mai multor infracţiuni, pentru a-şi putea adapta astfel comportamentul la legea nouă, care practic îi era necunoscută şi inopozabilă).

Referitor la sporul de pedeapsă anterior menţionat, Curtea a considerat necesară aplicarea acestuia, întrucât, pe de o parte, el se impune în raport cu perseverenţa inculpatului în a comite, în decurs de numai aproximativ 6 luni, prin 6 acte materiale, 2 infracţiuni de aceeaşi natură, iar, pe de altă parte, lipsa lui ar echivala, în fapt, cu acordarea impunităţii pentru prima infracţiune, pedepsită mai blând, lăsând impresia falsă că aceasta nu este gravă.

Referitor la sumele primite de inculpat, ca „preţ" al traficării pretinsei sale influenţe şi rămase nerestituite, Curtea a reţinut, în prealabil, că, prin rechizitoriu, procurorul a dispus, în privinţa celor trei denunţători care i-au remis sumele respective, D.S., M.S. şi M.B., o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii, de către fiecare, a infracţiunii de cumpărare de influenţă, pe motivul existenţei cauzei de nepedepsire prevăzute de reglementarea din legea veche (art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000, nemodificată, reţinând că aceştia au denunţat autorităţii faptele comise, mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acele fapte. În aceste condiţii, şi situaţia juridică a sumelor de bani remise de către aceşti denunţători inculpatului nu poate fi decât aceea prevăzută de reglementarea din aceeaşi lege (art. 6¹alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nemodificată), şi anume restituirea lor către persoanele care le-au dat. O astfel de soluţie este şi cea favorabilă inculpatului, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât, conform reglementărilor din legea nouă (art. 291 alin. (2) coroborat cu art. 292 alin. (3) C. pen.), sumele respective, care nu ar mai putea fi restituite denunţătorilor (nefiind date după formularea denunţurilor, ci înaintea lor), ar trebui confiscate de la inculpat, fiind evident că aplicarea, în ceea ce îl priveşte, a unei măsuri de siguranţă, care are natura juridică a unei sancţiuni, este defavorabilă acestuia în raport cu obligaţia de restituire a acelor sume, prevăzută de reglementarea din legea veche.

II. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie şi inculpatul C.C.

În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie a arătat că nu s-a dat eficienţă criteriilor de individualizare considerând că pedeapsa aplicată este insuficientă şi nu reflectă aplicarea riguroasă a criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen.

În susţinerea orală a motivelor de apel, reprezentantul Ministerului Public a solicitat aplicarea art. 5 C. pen. în sensul reţinerii legii penale vechi ca lege penală mai favorabilă întrucât Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale impune aplicarea în mod global a legii penale mai favorabile.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie şi de inculpatul C.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

La termenul din data de 04 iunie 2014 inculpatul C.C. a precizat că îşi retrage apelul formulat împotriva sentinţei penale nr. 174 din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Potrivit art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, oricare din părţi îşi poate retrage apelul declarat.

Constatând faptul că retragerea apelului a fost făcută personal de către inculpatul C.C. în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa va lua act de manifestarea de voinţă a inculpatului în sensul retragerii apelului declarat.

În ceea ce priveşte apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie, Înalta Curte reţine că prima instanţă a stabilit în mod corespunzător starea de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care inculpatul C.C. şi Ie-a însuşit, reţinând vinovăţia inculpatului şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

Înalta Curte are în vedere criteriile enumerate de art. 74 C. pen., care prevăd că stabilirea duratei şi a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurarea şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte reţine că numai o pedeapsa justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia.

Astfel, cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului se apreciază că în mod corect s-a reţinut că înainte de a fi pus sub învinuire, inculpatul a restituit o mare parte din sumele de bani primite ca „preţ" al traficării pretinsei sale influenţe şi că stabilirea unor pedepse principale uşor peste minimul special (1 an şi 6 luni închisoare, în cazul primei infracţiuni şi respectiv 1 an şi 9 luni închisoare, în cazul celei de-a doua infracţiuni) asigură o sancţionare justă a inculpatului, pedepsele respective fiind proporţionale cu gravitatea concretă a faptelor penale săvârşite şi reflectând în mod corespunzător antecedenţa penală, conduita procesuală şi circumstanţele personale ale acestuia.

Înalta Curte constată că la aprecierea gradului de pericol social concret al faptei s-a avut în vedere calitatea de avocat a inculpatului în exercitarea căreia a săvârşit fapta, perseverenţa inculpatului în a comite, în decurs de numai aproximativ 6 luni, prin 6 acte materiale, 2 infracţiuni de aceeaşi natură, fapt pentru care s-a aplicat inculpatului C.C. un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare.

Astfel fiind, şi având în vedere că inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., ţinând cont de gradul de pericol social concret al faptelor, dar şi persoana făptuitorului, instanţa consideră că executarea unei pedepse de 3 ani închisoare în regim de detenţie este suficientă pentru îndreptarea inculpatului.

Cu privire la cererea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie de a se aplica legea penală mai favorabilă în mod global, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de Ia săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Primul termen în apel a fost stabilit aleatoriu la data de 04 iunie 2014. Până la data soluţionării apelului a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare noul C. pen., au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp, a fost pronunţată Decizia nr. 2/2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (M. Of. nr. 319/30.04.2014) şi Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 de către Curtea Constituţională (M. Of. nr. 372/20.05.2014) şi, în plus, s-a evidenţiat o jurisprudenţă constantă şi cunoscută prin publicare cu privire la aplicarea instituţiilor autonome de drept penal, de la 01 februarie 2014 (data intrării în vigoare a noului C. pen.), până la 20 mai 2014 (data publicării Deciziei nr. 265 a Curţii Constituţionale a României), dar şi pentru perioada anterioară 1969-2014, în contextul evoluţiei legislaţiei în prezent abrogate.

Caracterul de izvor de drept penal este recunoscut deciziilor Curţii Constituţionale a României şi celor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în unificarea practicii judiciare, dar şi jurisprudenţei naţionale constante şi cunoscute, astfel încât ori de câte ori generează reguli de drept substanţial vor fi analizate în succesiunea legilor penale, pentru determinarea celei mai favorabile.

Jurisprudenţă anterioară, constantă, referitoare la mecanismul aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, cunoscută de practicieni şi justiţiabili a generat, în ceea ce-i priveşte pe aceştia din urmă, anumite aşteptări pe tărâmul întinderii sancţiunii aplicabile, iar pentru practicieni un mecanism clar, cu rigoare matematică, de determinare a legii mai favorabile, la adăpost de arbitrariu sau subiectivism. În exercitarea rolului decizional instanţele recunosc forţa jurisprudenţei ca izvor de drept (Del Rio Prada contra Spaniei, pg 93), urmărind tocmai disiparea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor de drept.

Mai mult decât atât, absenţa unei interpretări jurisprudenţiale accesibile şi în mod rezonabil previzibile poate conduce chiar la constatarea existenţei unei încălcări a drepturilor garantate de art. 7 în privinţa persoanei acuzate (hotărârile în cauzele Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni contra României, Pessino contra Franţei).

Garanţia consacrată la art. 7, element esenţial al statului de drept, ocupă un loc primordial în sistemul de protecţie al Convenţiei. Acesta trebuie să fie interpretat şi aplicat astfel încât să fie asigurată o protecţie efectivă împotriva urmăririi penale, condamnărilor şi sancţiunilor arbitrare (Hotărârile CEDO pronunţate în cauzele Del Rio Prada contra Spaniei, pg. 116, 125 şi Maktoufşi Damjanovic contra Bosnia şi Herţegovina, pg.75).

Revirimentul jurisprudenţial, în funcţie de politica penală, în detrimentul inculpaţilor constituie o încălcare a art. 7 din Convenţie (cauza Del Rio Prada contra Spaniei, pg. 105, 91, 93), iar art. 7 parag. 1 interzice de o manieră absolută aplicarea retroactivă a dreptului penal în detrimentul acuzatului (cauza Del Rio Prada contra Spaniei, pg.116).

Ca urmare, în acest moment jurisprudenţial, aplicarea abruptă a legii mai favorabile în mod global ar genera schimbarea imediată a practicii, în lipsa unui criteriu obiectiv de evaluare a legii mai favorabile, în mod global, cu efecte asupra raporturilor juridice născute anterior publicării deciziei, cele mai frecvente fiind cele referitoare la cuantumul pedepsei. O astfel de jurisprudenţă, este aptă să ocolească garanţiile consacrate de art. 7 din Convenţie, deoarece poate sublinia lipsa de previzibilitate a legii (hotărârea CEDO, De Rio Prada c. Spania, parag. 62), periclitând astfel siguranţa juridică (hotărâre CEDO, Bock şi Palade c. României, 15 februarie 2007).

Astfel, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut în mod corect aplicarea art. 5 C. pen. considerând că legea penală aplicată şi dispoziţiile legale reţinute sunt cele mai favorabile inculpatului C.C.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 174/F din 19 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va lua act de declaraţia de retragere a recursului formulată de inculpatul C.C. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 ianuarie 2014 la 04 iunie 2014.

Va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 174/F din 19 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

la act de declaraţia de retragere a recursului formulată de inculpatul C.C. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de Ia 15 ianuarie 2014 la 04 iunie 2014.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1344/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 166/2014. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 154/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 154/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel