ICCJ. Decizia nr. 1565/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
DECIZIA NR. 1565/2014
DOSAR NR. 8718/107/2010**
Şedinţa publică din 8 mai 2014
Asupra recursurilor penale, deliberând, a reţinut că:
Prin Sentinţa penală nr. 257 din 28 iunie 2011, Tribunalul Alba, secţia penală, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 198 alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 2 infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatului R.A.O. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare (8 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi câte 6 ani închisoare pentru 2 infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), ce a fost sporit cu 3 ani închisoare, în final inculpatul având de executat 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată Sentinţa penală nr. 62 din 7 aprilie 2009 a Judecătoriei Blaj, definitivă prin neapelare, pedeapsă care s-a dispus a fi executată alături de pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, deducându-se prevenţia de la 13 mai 2010 la zi şi menţinându-se starea de arest.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen., respingându-se acţiunea civilă formulată de partea civilă T.M. şi constatându-se că persoanele vătămate T.L.S., T.A.V., T.N., L.M.L., T.G., S.A., T.V. şi T.Z. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă că a reţinut, în esenţă, că, la data de 5 iunie 2009, martorii G.S.N., G.T.Ş. şi G.I.D. i-au cumpărat victimei T.N., la cerere, ţigări marca "W." şi un PET de 2 litri cu bere marca "T." şi au ajutat-o la mulsul oilor, ulterior plecând la domiciliile lor comuna Valea Lungă, lăsând-o pe victimă singură la stână. A doua zi, victima a fost găsită decedată de către martorii G.S.N. şi G.T.Ş., în apropierea acesteia aflându-se trei bâte şi un topor, împrejurare pe care au adus-o la cunoştinţa bunicii lor, G.R., care a contactat familia lui T.N., deplasându-se la faţa locului T.A.V., T.L.S., T.L., S.N., T.L., I.A. şi V.T.
Judecătorul fondului a stabilit că nu există probe certe care să dovedească că în noaptea de 5/6 iunie 2009, inculpatul R.A.O. s-ar fi deplasat la stână şi ar fi ucis victima, deşi aflat în mai multe rânduri sub influenţa alcoolului a afirmat faţă de anumite persoane că l-a omorât pe ciobanul din Valea Lungă, întrucât lipseşte orice mijloc de probă ştiinţifică, biologică sau declaraţie testimonială care să-l fi plasat în apropierea locului faptei.
Lipsite de relevanţă au fost considerate procesele-verbale de redare a discuţiilor telefonice purtate de inculpat, dar şi susţinerile martorului G.D.S. care i-ar fi cerut să-i aplice victimei o corecţie, acesta replicându-i "las că văd eu de el", dar şi cele privind ameninţările exercitate împotriva victimei în iarna 2008 - 2009 de către inculpat.
S-a mai reţinut că nici declaraţiile olografe ale martorelor G.M.V. şi C.O., care în noaptea de 5/6 iunie 2009, în jurul orelor 1:00, auzind zgomot în stradă l-au observat pe inculpatul R.A.O. cu o căruţă, fiind însoţit de doi prieteni sau o persoană, nu susţin acuzaţia de omor formulată împotriva inculpatului.
Nu au fost apreciate ca fiind probe de vinovăţie nici declaraţii contradictorii ale inculpatului privind locul unde s-a aflat în noaptea de 5/6 iunie 2009, nici concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat, dar nici faptul că a negat că a vorbit la telefonul mobil, în condiţiile în care alibiul i-a fost confirmat doar de părinţi, nu şi de soră, întrucât potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., acesta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la dovada contrarie.
Judecătorul fondului a avut în vedere la formarea propriei convingeri şi împrejurarea că martorii G.S.N. şi G.T.Ş. care au găsit victima decedată fuseseră cu o seară înainte la stână, ultimul dintre aceştia declarând iniţial, în prezenţa bunicii şi a unui apărător desemnat din oficiu, că a omorât pe T.N., sens în care a relatat în mod amănunţit cursul evenimentelor.
Prima instanţă coroborând procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile minorelor A.C.B. şi M.E.D. şi ale martorilor B.I., Ş.D., M.B.N., R.N. şi M.T., a mai stabilit că, în perioada august 2009 - martie 2010, inculpatul împreună cu numita M.L.L., a intermediat aducerea la stânele unde lucra ca cioban, a minorelor A.C.B. şi M.E.D. în vârstă de 13 ani, respectiv de 14 ani, cu care a avut relaţii sexuale contra cost şi, tot în schimbul unor sume de bani, a promis şi le-a oferit celorlalţi colegi de-ai săi, pentru a întreţine relaţii sexuale. Tot în aceeaşi perioadă, inculpatul, la scurte intervale de timp, a întreţinut relaţii sexuale contra cost cu minorele A.C.B. şi M.E.D., în vârstă de 13 ani, respectiv 14 ani.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului R.A.O. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism şi două infracţiuni de act sexual cu un minor, toate în formă continuată prevăzute de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 198 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale consacrate de art. 72 C. pen., respectiv caracterul continuat şi perioada mare de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, vârsta victimelor, rezultatul produs, consecinţele pe termen lung pe care asemenea fapte le pot avea asupra psihicului persoanelor vătămate minore, scopul urmărit (obţinerea de satisfacţii sexuale chiar şi prin desconsiderarea libertăţii de exprimare şi a vieţii sexuale a unor minore în vârstă de 13, respectiv 14 ani), atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, precum şi comportamentul său antisocial, acesta fiind condamnat pentru comiterea unor infracţiuni de lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi port ilegal de armă albă în public.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpatul R.A.O.
Parchetul a criticat greşita achitare a inculpatului R.A.O. pentru comiterea infracţiunii de omor, întrucât mecanismul de producere al leziunilor constatat de expertiza medico-legală corespunde modalităţii în care a acţionat inculpatul, împrejurări pe care le-a descris martorilor D.I., C.M., C.I., făcând, totodată, referire şi la procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice pe care le-a purtat ulterior uciderii victimei şi la rezultatul examinării acestuia cu tehnica poligraf.
Inculpatul R.A.O. a solicitat achitarea pentru infracţiunile de proxenetism şi act sexual cu un minor, iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate, considerate prea aspre raportat la natura infracţiunilor şi modalitatea concretă de comitere.
Prin Decizia penală nr. 8/A din 7 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte hotărârea atacată, descontopind pedeapsa rezultantă a înlăturat sporul de 3 ani închisoare şi a stabilit să fie executată pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, a menţinut revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 4 luni, în final inculpatul având de executat 8 ani şi 4 luni închisoare, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale şi a respins, ca nefondată, calea de atac declarată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar realizând propriul examen al probatoriului a reţinut că, în mod justificat, judecătorul fondului a constatat că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată în raport de susţinerile inculpatului care în noaptea de 5/6 iunie 2009 a ajuns acasă în jurul orei 23:00, când a discutat telefonic cu martorul B.V. pentru ca, în jurul orelor 23:30 - 24:00, să se culce, iar dimineaţa în jur de 6:30, să se trezească şi să plece împreună cu B.V. la tuns oile, aşa cum se înţelesese cu acesta în seara precedentă, aspecte confirmate şi de martorele R.F. şi R.M., mama respectiv sora inculpatului, dar şi de listingul celor două cartele telefonice folosite de inculpat din care rezultă că în data de 5/6 iunie 2009 ora 23:16 (apel de 99 secunde) şi ora 06:41 - 06:46, a vorbit cu martorul B.V. pe care l-a însoţit la stâna lui V., fără însă să-i povestească ce făcuse în timpul nopţii, aşa cum a arătat acesta sub prestare de jurământ, ocazie cu care a relatat că inculpatul a negat, în prezenţa sa, în mod constant implicarea în uciderea victimei.
Referitor la intervalul orar cuprins între ora 23:30 când martora R.F. l-a verificat pe inculpat în cameră şi ora 5:00 când l-a trezit, date fiind depoziţiile martorelor C.O. şi G.M. din 9 iunie 2009, respectiv 11 iunie 2009, care au relatat că în noaptea de 5/6 iunie 2009, în jurul orei 1:00, l-au văzut pe inculpat într-o căruţă pe stradă, instanţa de apel a constatat că deşi alibiul inculpatului nu se confirmă decât parţial, probatoriul administrat nu dovedeşte prezenţa acestuia la stâna de pe raza satului Mănărade, în condiţiile în care cele două martore l-au văzut la aproximativ 15,5 km de locul omorului (conform hărţii judeţului Alba, localităţile fiind în următoarea ordine: Cenade, Lunca, Valea Lungă, Mănărade).
În privinţa depoziţiilor martorilor D.I., C.M., C.I., R.I. şi minorelor M.E.D. şi A.C.B., s-a arătat că relevă, practic, o recunoaştere extrajudiciară a faptei de către inculpat, care nu poate servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare decât în coroborare cu alte probe certe care să confirme împrejurările relatate, iar convorbirile telefonice evidenţiază doar comportamentul violent al acestuia, în lipsa oricăror menţiuni clare, explicite, la comiterea crimei.
S-a constatat însă vinovăţia inculpatului sub aspectul infracţiunii de act sexual cu un minor, întrucât din propriile sale declaraţii a rezultat că vârsta părţilor vătămate era 17 - 18 ani, deci a realizat că sunt minore, iar pentru prestaţiile sexuale ale acestora le-a oferit bani prin intermediul numitei M.L.L., care le aducea la stână.
S-a mai reţinut că, în perioada august 2009 - martie 2010, inculpatul a intermediat plasarea minorelor A.C.B. şi M.E.D. celorlalţi ciobani de la stână, înlesnind traficul lor şi încurajând practicarea prostituţiei de către acestea, împrejurări faptice dovedite de declaraţiile martorilor B.I., Ş.D., M.B.N., R.N. şi M.T.I., numitei M.L.L., ale celor două minore şi nu în ultimul rând ale inculpatului care a apelat-o pe mama acestora, la solicitarea celorlalţi ciobani, pentru a le aduce, în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra cost.
Sub aspectul individualizării, instanţa de apel a apreciat că în raport de cuantumul pedepselor aplicat pentru fiecare infracţiune în parte nu se mai justifica sporul de 3 ani închisoare, motiv pentru care l-a înlăturat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul R.A.O.
Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., a arătat că s-a comis o gravă eroare de fapt în condiţiile în care din probatoriul administrat rezultă vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor, iar în raport de circumstanţele cauzei se impune aplicarea unui spor la pedeapsa rezultantă.
Inculpatul R.A.O. a solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate.
Prin Decizia penală nr. 1550 din 14 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatului R.A.O., a casat decizia penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel, menţinând actele îndeplinite până la data de 31 ianuarie 2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa supremă a reţinut că instanţele inferioare nu au verificat apărările inculpatului şi nici nu au administrat probele ce erau necesare pentru clarificarea împrejurările faptice, respectiv să audieze martorii B.V., B.E., V.N.S. (pentru a verifica alibiul inculpatului), G.I. şi C.I.A. (pentru a se evalua relatările de la urmărire penală a persoanei vătămate T.L. privind împrejurările şi autorul faptei), părţile civile T.M. şi T.L.S. şi să readministreze proba testimonială cu G.T.Ş., G.S.N. şi G.R.
Sub acelaşi aspect s-a arătat că date fiind concluziile raportului de constatare medico-legală din 10 august 2009 al S.J.M.L. Alba şi declaraţiile persoanelor vătămate T.M., T.L.S. şi T.L. se impune stabilirea cu aproximaţie a orei la care au fost exercitate violenţele, dar şi a orei probabile a morţii victimei, aspecte relevante şi din perspectiva apărărilor formulate de inculpat, motiv pentru care s-a apreciat că trebuie completat raportul medical.
În rejudecare, instanţa de prim control judiciar a procedat la audierea martorilor B.V., V.N.S., B.E., C.I.B., G.T.Ş., G.S.N., G.R., C.I.A., P.O., G.I., R.V., R.I., C.O.V., B.L., V.M., R.M.A., M.I.C., a părţilor civile T.M., T.L.S., a inculpatului R.A.O. şi la completarea raportului de constatare medico-legală din 10 august 2009.
Prin Decizia penală nr. 16/A din 29 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatului R.A.O., a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând a repus în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 11 ani şi 4 luni închisoare, înlăturând sporul de 3 ani închisoare, a contopit cele două pedepse de 6 ani închisoare şi cea de 8 ani închisoare, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, menţinând dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 62 din 7 aprilie 2009 a Judecătoriei Blaj, stabilind ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare, a respins apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, deducând prevenţia de la 13 mai 2010 la zi şi menţinând arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că a fost probată agresivitatea deosebită a inculpatului R.A.O., relevante fiind fişa de cazier judiciar şi condamnarea suferită anterior, declaraţiile martorilor P.S.I., B.V., V.N.S., P.I.S., B.T.V., C.I.C., G.D.S., C.I., procesele-verbale de redare a convorbirilor sale telefonice şi expertiza medico-legală psihiatrică, precum şi faptul că în momente diferite, dar întotdeauna sub influenţa alcoolului, a susţinut faţă de martorii D.I., C.M., C.I., M.E.D., A.C.B. şi R.I. că a ucis un om lovindu-l în cap cu o bâtă sau cu toporul, împrejurare care însă nu a putut fi confirmată de discuţiile telefonice avute cu numitul "L.", martorii P.I.S., B.E. şi cu o persoană necunoscută.
Făcând referire la probele indicate de parchet ca fundament al acuzaţiei de omor, respectiv declaraţiile martorilor G.D.S. şi C.M. şi concluziile celor 3 teste poligraf care la întrebările relevante au evidenţiat reacţii specifice comportamentului simulat ale inculpatului R.A.O., instanţa de prim control judiciar a constatat din analiza coroborată a ansamblului probator lipsa de temeinicie a învinuirii aduse inculpatului cu privire la incidentul din noaptea de 5/6 iunie 2009.
Au fost avute în vedere completările la raportul de constatare medico-legală din 10 august 2009 al S.M.L. Alba potrivit cărora moartea victimei a intervenit între ora 17:00 maxim 18:00 până la ora 24:00 maxim ora 01:00 a zilei următoare, iar producerea leziunilor traumatice s-a realizat cu cel puţin 1 - 2 ore anterior decesului, deci în intervalul orar 15:00 - 16:00, 23:00 - 24:00 al zilei de 5 iunie 2009; declaraţiile martorilor G.I.D., G.T.Ş., G.S.N., B.T.V., G.R., P.O. care au evidenţiat că la data de 5 iunie 2009, între orele 16:30 - 18:30/19:00, primii trei martori au desfăşurat diverse activităţi împreună cu victima la stână (cumpărându-i 4/5 pachete de ţigări W. şi un PET de bere de 2 l T.), după care au plecat cu căruţa la punctul de colectare din comuna Valea Lungă, martorul P.A. fiind ultima persoană care a văzut victima în viaţă, în jurul orelor 19:30 - 20:00, când a observat-o de la distanţă alături de oi, probe din coroborarea cărora s-a reţinut că agresiunea asupra victimei s-a produs în intervalul orar 19:30/20:00 - 23:00/24:00.
S-a constatat că susţinerile martorilor G.T.Ş. (6 iunie 2009) şi T.L. (18 iunie 2009) conform cărora victima ar fi fost în viaţă în dimineaţa din 6 iunie 2009 sunt contrare probei ştiinţifice şi au fost cauzate de teama creată martorului minor de 11 ani de către membrii familiei victimei, aspect confirmat şi de martorul B.L., poliţist care a asistat la audierea minorului.
Instanţa de prim control judiciar având în vedere declaraţiile martorilor V.N.S., C.I.C., L.A., R.F., R.A. şi R.M. a reţinut că inculpatul R.A.O. a dormit, în noaptea 4/5 iunie 2009, la stâna martorului V.N.S. din "Rupturi", satul Lunca, a doua zi, până în jurul orelor 17:00 - 18:00, a fost cu oile la păşune, iar ulterior, până la ora 22:00, exceptând intervalul de 15 minute în care s-a deplasat la domiciliul lui V., a rămas împreună cu martorii V.N.S. şi C.I.C. la stână, pentru ca apoi să plece spre casă, pe jos, în drum trecând pe lângă barul martorei L.A., care l-a văzut din curte la ora 22:30 şi să ajungă la domiciliu în jurul orei 22:45, unde după ce a discutat la telefon cu martorul B.V., s-a culcat, prezenţa în cameră fiindu-i verificată de mama sa R.F., în jurul orei 23:30.
S-a făcut referire şi la procesul-verbal încheiat de organele de cercetare penală la 2 septembrie 2009, conform căruia, în noaptea de 5 iunie 2009, inculpatul a apelat şi a fost apelat pe cele două cartele telefonice deţinute la orele 23:14; 23:16; 23:35 şi 23:36 (bip-uri), având o singură convorbire telefonică la ora 23:16, de 99 secunde, cu martorul B.V., următoarea discuţie purtând-o cu acelaşi martor la orele 06:41 - 06:46 din dimineaţa de 6 iunie 2009, precum şi la depoziţiile martorilor B.V. şi B.L. din care a rezultat că distanţa dintre satul Lunca şi stâna unde a fost ucisă victima putea fi parcursă în minim 30 de minute cu căruţa, iar pe jos în pas alert în cel puţin o oră.
S-a mai constatat că susţinerile martorelor C.O.V. şi G.M., care l-au plasat la data de 5 iunie 2009, în jurul orelor 22:30 - 23:00, pe inculpatul în apropierea domiciliului lor sunt în contradicţie cu cele ale martorilor V.N.S., C.I.C. şi L.A., care l-au localizat în satul Lunca, în după-masa zilei de 5 iunie 2009, precum şi că declaraţiile părţilor civile T.V.A. şi T.L.S. şi ale martorilor G.I., G.V., C.I.A., R.V., R.I., P.O., V.M. şi M.I.C. nu au adus date concludente cu privire la locul unde s-a aflat inculpatul la momentul incidentului, în timp ce după ora 5:00 din data de 6 iunie 2009, activităţile inculpatului sunt certe fiind relevate de martorii R.F., R.A., V.N.S., B.E. şi B.V.
Cu privire la probele ADN recoltate de la inculpaţi şi martorii G.S.N., B.T.V., T.L.N., G.T.Ş., M.I.C., B.P., G.I.D., G.D.S. şi R.I. s-a reţinut că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică biologică a concluzionat că urmele de sânge identificate pe topor, bâta de cioban şi bâta de alun au fost în cantitate insuficientă pentru a putea stabili identitatea persoanei creatoare, precum şi că probele genetice luate nu sunt identice cu profilul genetic găsit pe suprafaţa exterioară a dopului PET-ului de bere ridicat de la faţa locului, în timp ce cele relevate pe parul din lemn de brad aparţin victimei şi martorului T.L.N., nepotul acesteia, care ajungând la stână a luat bâta pentru a-i lovi pe martorii care descoperiseră cadavrul.
În final, instanţa de apel a apreciat că ansamblul probator confirmă apărarea inculpatului, respectiv că s-a aflat în satul Lunca, în intervalul de timp în care victima a fost agresată şi ca atare nu se poate reţine vinovăţia acestuia sub aspectul infracţiunii de omor.
S-a mai reţinut că în perioada august 2009 - martie 2010, inculpatul a intermediat împreună cu numita M.L.L. aducerea minorelor A.C.B. şi M.E.D. de 13 ani, respectiv 14 ani la stânele unde lucra, cu care a întreţinut relaţii sexuale contra cost, iar în schimbul unor sume de bani, le-a promis şi oferit şi celorlalţi colegi ai săi, care au avut la rândul lor relaţii sexuale cu acestea.
Referitor la infracţiunea de act sexual cu un minor instanţa de apel în raport de declaraţiile victimelor, dar şi de cele ale inculpatului date la urmărirea penală a constatat că acesta ştia că sunt minore, iar pentru prestaţiile sexuale oferite le-a remunerat indirect prin M.L.L., care le aducea la stână şi încasa banii, astfel că în mod corect judecătorul fondului a stabilit vinovăţia sa pentru aceste fapte.
Nefondate au fost apreciate şi apărările inculpatului cu privire la acţiunile sale de proxenetism în condiţiile în care din coroborarea depoziţiilor martorilor B.I., Ş.D., M.B.N., R.N. şi M.T.I., a numitei M.L.L., dar şi a minorelor A.C.B. şi M.E.D., cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpat şi M.L.L., a rezultat că în perioada august 2009 - martie 2010, inculpatul a intermediat plasarea minorelor celorlalţi ciobani de la stână, înlesnind traficul lor şi încurajându-le să practice prostituţia.
Sub aspect sancţionator, instanţa de apel a constatat că pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune au fost corespunzător individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., motiv pentru care nu se mai justifică sporirea pedepsei rezultante cu 3 ani închisoare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul R.A.O.
Parchetul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a criticat greşita achitare a inculpatului R.A.O. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, sens în care a arătat că atât probele ştiinţifice (rapoartele de expertiză medico-legală, concluziile testării cu tehnica poligraf, înregistrările convorbirilor telefonice), cât şi declaraţiile martorilor (C.I., M.E.D., A.C.B., C.M.) demonstrează dincolo de orice dubiu că acesta l-a ucis pe T.N., şi ca atare instanţele inferioare au făcut o gravă eroare de fapt, care impune casarea hotărârilor atacate, condamnarea inculpatului pentru omor şi menţinerea sporului aplicat pentru concurs.
În susţinerile orale, procurorul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., urmând ca pedepsele pentru fiecare infracţiune în parte să fie aplicate în condiţiile legii noi, în timp ce pentru pluralitatea de infracţiuni în cazul formei continuate şi a concursului să se aplice tratamentul sancţionator din vechea codificare.
Inculpatul R.A.O. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., sens în care a solicitat achitarea pentru infracţiunea de proxenetism întrucât din probele administrate rezultă că nu se face vinovat de săvârşirea acestei fapte, iar cu privire la infracţiunea de act sexual cu o minoră a arătat că se impune redozarea pedepsei, urmând să fie condamnat la perioada deja executată în arest preventiv.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul R.A.O. ca fiind fondate, pentru următoarele considerente:
Prealabil verificării criticilor formulate de parchet şi inculpat, este de menţionat că, date fiind dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, judecarea prezentei căi de atac a recursului s-a făcut conform prevederilor art. 3851 - art. 38519 C. proc. pen. (1968), chiar dacă art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres veghea lege procesual penală, începând cu 1 februarie 2014, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
Pe de altă parte, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 29 ianuarie 2013, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (12 februarie 2013), interval în care a fost promovat de parchet recursul ce face obiectul prezentei cauze, în timp ce inculpatul R.A.O. s-a aflat în termenul prevăzut de lege pentru declararea acestei căi de atac, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. II din actul normativ menţionat, recursurile formulate fiind supuse dispoziţiilor privind cazurile de casare prevăzute de C. proc. pen. în forma anterioară modificărilor introduse din 12 februarie 2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei. Aşadar, greşita examinare a probelor administrate la instanţa de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existenţa unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reţinerea situaţiei de fapt.
Ca atare, existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanţei de prim control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.
În speţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul R.A.O., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate atât în scris, cât şi în şedinţă publică, nu au fost în măsură să evidenţieze vreo contradicţie evidentă şi controversată între conţinutul probelor şi împrejurările de fapt stabilite de către instanţa de apel, fiind neîntemeiate susţinerile procurorului că din mijloacele de probă administrate rezultă implicarea inculpatului R.A.O. în activitatea de ucidere a victimei T.N., dar şi cele ale acestui inculpat că nu a comis infracţiunea de proxenetism.
Din împrejurările de fapt, corect stabilite de instanţa de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului R.A.O. sub aspectul infracţiunii proxenetism, chiar dacă acesta a negat comiterea acestei fapte.
Relevante în acest sens sunt depoziţiile martorilor B.I., Ş.D., M.B.N., R.N. şi M.T.I. care au confirmat că inculpatul R.A.O., în perioadă august 2009 - martie 2010, a intermediat plasarea minorelor la stână, pe care le-a încurajat să practice prostituţia cu ceilalţi ciobani, susţineri care se coroborează cu declaraţiile minorelor A.C.B. şi M.E.D., dar şi ale mamei acestora, martora M.L.L. care şi-a adus la solicitarea telefonică a inculpatului fiicele la stână pentru a întreţine relaţii sexuale cu mai mulţi ciobani, cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpat şi M.L.L. care atestă înţelegerea avută de cei doi cu privire la aducerea minorelor la stână pentru a avea relaţii sexuale cu diferite persoane contra cost, şi nu în ultimul rând cu declaraţia inculpatului care a recunoscut că a apelat-o pe mama minorelor pentru a-i cere să le aducă în vederea practicării prostituţiei.
Modalitatea în care a acţionat inculpatul R.A.O., care la îndemnul ciobanilor a contactat-o pe M.L.L. solicitându-i să le aducă pe minore la stână, unde a facilitat întreţinerea de către cele două de relaţii sexuale contra cost, realizează conţinutul infracţiunii de proxenetism, aşa cum în mod corect au constatat instanţele inferioare care au reţinut corespondenţa dintre împrejurările faptice descrise şi probatoriului administrat în cauză.
Pe de altă parte, nici parchetul nu a prezentat elemente care să reliefeze existenţa unei evidente contradicţii între probele administrate şi soluţia de achitare a inculpatului R.A.O. pentru infracţiunea de omor, în condiţiile în care probatoriul administrat nemijlocit de către instanţe, inclusiv în calea de atac a recursului (declaraţiile martorilor V.N.S., C.I., B.V., B.E., D.I.) nu a fost în măsură să dovedească dincolo de orice dubiu implicarea acestuia în uciderea victimei T.N.
Instanţa de prim control judiciar, conformându-se dispoziţiilor art. 383 C. proc. pen., a descris în expunerea hotărârii împrejurările de fapt şi a făcut o analiză a probelor care au servit ca temei pentru achitarea inculpatului R.A.O. sub aspectul infracţiunii de omor, fără a denatura şi ignora conţinutul declaraţiilor martorilor V.N.S., C.I., B.V., B.E., D.I., C.I., M.E.D., A.C.B., C.M., martorilor G.I., G.V., C.I.A., R.V., R.I., P.O., V.M. şi M.I.C. şi ale inculpatului.
Din împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal şi însuşite de instanţa de prim control judiciar, rezultă că ansamblul probator administrat în cauză nu îl situează pe inculpat în noaptea de 5/6 iunie 2009 la stâna unde a fost omorât T.N., în condiţiile în care martorele G.M. şi C.O. l-au văzut în localitatea Cenade în jurul orei 1:00, deci la o distanţă de aproximativ 15,5 km de la locul faptei (satul Mănărade), aşa cum rezultă din documentele topografice ale judeţului Alba.
Mai mult, martorele R.F. şi R.M.,, mama şi sora inculpatului, au confirmat prezenţa la domiciliu a fiului, respectiv fratelui, în seara de 5 iunie 2009, ora 23:30 şi în dimineaţa de 6 iunie 2009, ora 5:00, în timp ce anterior, în intervalul 17:00 - 23:00, acesta l-a ajutat la stână pe martorul V.N.S. cu care a şi cinat, împrejurare confirmată inclusiv de martorul C.I.C. care a plecat acasă în jurul orei 21:30 - 22:00, lăsându-i pe cei doi împreună.
Oricum, a doua zi la ora 6:30 inculpatul s-a întâlnit cu B.V. cu care stabilise telefonic, încă din seara precedentă (5 iunie 2009, ora 23:16, aşa cum rezultă din listingul telefonului) să îl ajute la stână, ocazie cu care nu i-a povestit, deşi erau în relaţii de prietenie, ce făcuse în timpul nopţii, ba mai mult la încercările ulterioare ale martorului de a afla dacă l-a omorât pe T. i-a răspuns de fiecare dată că nu.
De altfel, nici martorului B.E. inculpatul nu i-a recunoscut că ar fi omorât pe cineva, în condiţiile în care şi-a petrecut ziua de 6 iunie 2009 şi cu acesta, ba mai mult au şi consumat băuturi alcoolice. Acelaşi martor a susţinut atât la urmărirea penală, cât şi în instanţă că nu l-a auzit niciodată pe inculpat povestind despre uciderea ciobanului, situaţie în care nu îşi putea explica motivul pentru care martorul D.I. a afirmat despre el că ar fi cunoscut că inculpatul a lovit victima.
Într-adevăr, martorii D.I., C.I.B. şi C.M. au susţinut că inculpatul R.A.O. aflat sub influenţa băuturilor alcoolice le-a povestit că a ucis un cioban cu o bâtă, însă declaraţiile lor în lipsa altor probe care să dovedească vinovăţia inculpatului nu sunt suficiente în condiţiile în care cele relatate le-au aflat de la inculpat, care în mod constant a avut o poziţie de nerecunoaştere a faptei, iar aşa cum s-a reţinut anterior, acesta a fost văzut la o distanţa de 15,5 km de locul faptei de către martorele G.M. şi C.O.
Ba mai mult, martorul C.I.B. a arătat că niciodată inculpatul nu i-a spus numele celui pe care l-ar fi omorât, afirmaţii pe care oricum le-a făcut numai când a fost băut.
Nici faptul că inculpatul i-a promis martorului G.D.S. că va avea grijă de T.N. nu conduce la concluzia că acesta este autorul infracţiunii de omor, cu atât mai mult cu cât în intervalul orar stabilit de expertiza medico-legală că a avut loc incidentul s-au deplasat la stâna victimei şi martorii G.I.D., G.S.N. şi G.T.Ş., ultimii doi găsind cadavrul la data de 6 iunie 2009, iar iniţial G.T.Ş. a recunoscut, în prezenţa bunicii şi a unui avocat din oficiu că l-au ucis pe T., relatând de o manieră amănunţită împrejurările comiterii faptei.
Ca atare, probele administrate pe parcursul procesului penal nu au condus la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului R.A.O. sub aspectul infracţiunii de omor, chiar dacă la întrebările relevante la testarea cu tehnica tip poligraf s-a constatat comportamentul său simulat, iar cu privire la intervalul orar cuprins între 23:30 - 5:00 s-a constatat că ar fi părăsit locuinţa pentru a se deplasa cu doi cunoscuţi în localitatea Cenade.
În realitate, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raţionamente care în opinia parchetului ar putea demonstra că inculpatul R.A.O. a săvârşit infracţiunea de omor, operaţiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 5 noul C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă, Înalta Curte consideră că acestea trebuie interpretate şi aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai blânde, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidentă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.
O interpretare contrară a noilor dispoziţii, inclusiv a celor tranzitorii din legea de punere în aplicare a Codului penal este inadmisibilă contravenind normelor constituţionale, întrucât ar permite judecătorului să legifereze prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor mai blânde din legi penale succesive, creând astfel o lex tertia, operaţiune care este interzisă în condiţiile în care potrivit dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, Parlamentul este unica putere legiuitoare.
Relevantă sub acest aspect este jurisprudenţa constantă Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 1470 şi nr. 1483 din 8 noiembrie 2011, publicate în M. Of. nr. 853/2.12.2011).
Este important a se menţiona şi faptul că legiuitorul a reglementat în mod expres situaţiile în care este permisă combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 şi art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, împrejurare care demonstrează în lipsa oricărei prevederi exprese că legea mai favorabilă se apreciază în mod global.
Transpunând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, Înalta Curte constată că legea mai favorabilă inculpatului R.A.O. este, în concret, noul C. pen. care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele inferioare pentru comiterea infracţiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 18 de ani şi interzicerea unor drepturi şi a 2 infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 de ani şi interzicerea unor drepturi.
În noua reglementare, exercitarea actelor de proxenetism faţă de mai multe persoane nu mai realizează conţinutul constitutiv al unei infracţiuni de proxenetism în formă continuată ca în vechea codificare, această împrejurare reprezentând un element circumstanţial al infracţiunii prevăzute de art. 213 alin. (l) C. pen. sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Deci, în noul cod nu mai suntem în prezenţa pluralităţii de acte materiale care atrage reţinerea infracţiunii de proxenetism în formă continuată când practicarea prostituţiei se face de mai multe persoane, ci doar a unei infracţiuni tip.
Ca urmare, raportat la împrejurările menţionate, precum şi la faptul că regimul sancţionator stabilit pentru proxenetism, inclusiv în forma agravată prevăzută de art. 213 alin. (3) C. pen., când faptele săvârşite asupra unui minor atrag majorarea cu jumătate a limitelor speciale, în noua lege este mult atenuat, fiind prevăzută pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi 6 luni şi interzicerea exercitării unor drepturi, rezultă că, din perspectiva infracţiunii în formă continuată cu privire la care s-a pronunţat o soluţie de condamnare, legea penală mai favorabilă inculpatului R.A.O. este C. pen. în vigoare, care încadrează ansamblul faptic reţinut în sarcina sa într-o singură infracţiune de proxenetism indiferent de numărul persoanelor care practică prostituţia şi prevede limite de pedeapsă mai reduse decât cele stabilite de legea penală anterioară.
Şi în cazul infracţiunii de act sexual cu un minor, noua lege stabileşte în art. 220 alin. (1) C. pen. un tratament sancţionator mai blând, limitele speciale de la 3 la 12 de ani şi interzicerea unor drepturi fiind reduse, acestea ajungând să fie de la 1 an la 5 ani de închisoare şi fără a se mai prevedea aplicarea în mod obligatoriu a interzicerii unor drepturi ca pedeapsă complementară.
În acest context, în care se impune încadrarea faptelor de care este acuzat inculpatul în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen. şi două infracţiuni de act sexual cu un minor în formă continuată prevăzute de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi adaptarea corespunzătoare a pedepsei în raport cu noile limite stabilite de textele incriminatoare, deşi tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului este mai aspru potrivit legii noi, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu, prin aplicarea, în ansamblul dispoziţiilor sale, a noului C. pen. se va ajunge la o pedeapsă rezultantă mai redusă decât cea stabilită în temeiul C. pen. anterior, reglementarea nouă fiind, astfel, cea care conduce la crearea unei situaţii mai blânde pentru inculpat, chiar şi prin menţinerea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 62 din 7 aprilie 2009 a Judecătoriei Blaj şi executarea acesteia alături de pedeapsa ce-i va aplicată prin prezenta.
Date fiind considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte nu va mai examina pentru inculpat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pedepsele urmând să fie reindividualizate în raport de legea penală mai favorabilă cu consecinţa reducerii acestora.
Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de inculpatul R.A.O., va casa, în parte, hotărârile instanţelor inferioare, iar, în rejudecare, va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 4 luni închisoare în pedepsele componente, precum şi pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 62 din 7 aprilie 2009 a Judecătoriei Blaj, definitivă prin neapelare, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen. (1968) va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi două infracţiuni prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi două infracţiuni prevăzute de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În baza art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. îl va condamna la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. îl va condamna pe acelaşi inculpat la două pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. va contopi pedepsele aplicate prin prezenta în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, inculpatul R.A.O. urmând să execute 7 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 va menţine dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 62 din 7 aprilie 2009 a Judecătoriei Blaj şi va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute în final 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Va face aplicarea art. 65 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., urmând să menţină celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate şi să deducă din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 13 mai 2010 la 8 mai 2014, în conformitate cu art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.(1968).
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de inculpatul R.A.O. împotriva Deciziei penale nr. 16/A din 29 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 257 din 28 iunie 2011 a Tribunalului Alba, secţia penală, şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului R.A.O. în pedepsele componente, precum şi pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 62 din 7 aprilie 2009 a Judecătoriei Blaj, definitivă prin neapelare, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi două infracţiuni prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi două infracţiuni prevăzute de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În baza art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul R.A.O. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la două pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, inculpatul R.A.O. urmând să execute 7 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 menţine dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 62 din 7 aprilie 2009 a Judecătoriei Blaj şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul R.A.O. urmând să execute în final 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Face aplicarea art. 65 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2010 la 8 mai 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariu apărătorului desemnat din oficiu de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1256/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... | ICCJ. Decizia nr. 159/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... → |
|---|
