ICCJ. Decizia nr. 176/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 176/2014
Dosar nr. 40511/3/2009
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1026 din 22 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-au reţinut următoarele:
1). În baza art. 254 alin. (1) şi (2) cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) C. pen., a condamnat inculpatul S.E.C. la 2 ani închisoare.
În baza art. 257 alin. (1) cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 C. pen., a stabilit termen de încercare pentru inculpat de 4 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen., a pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88 C. pen., a suspendat prevenţia inculpatului de la 20 mai 2009 până la 26 mai 2009.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.
2) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpatul R.M.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul S.E.C. să plătească suma de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cazul inculpatului R.M.F. au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. l432/P/2009 din 06 octombrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului S.E.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi de trafic de influenţă prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 257 alin. (1) C. pen. şi a inculpatului R.M.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 257 alin. (1) C. pen.
În actul de sesizare, în esenţă, s-a reţinut că în data de 19 mai 2009, inculpatul S.E.C., referent în cadrul S.I.C.C. al Primăriei sector 4 Bucureşti, i-a pretins denunţătorului S.L.F. suma de 1.000 de euro pe care a şi primit-o în data de 20 mai 2009 promiţându-i ca în virtutea atribuţiilor sale de serviciu va face în aşa fel încât să amâne cât mai mult posibil demolarea imobilului construit fără autorizaţie de către denunţător. Cu aceeaşi ocazie inculpatul i-a promis că îi va găsi o persoană care să aibă „intrare" la directorul A.F.I., „d-na N.", pentru ca acesta să-i prelungească contractul de închiriere, fără a preciza cuantumul sumei pretinse pentru acest serviciu, urmând ca acesta să fie stabilit ulterior.
S-a mai reţinut că inculpatul R.M.F., inspector de specialitate în cadrul S.I.C.C. al Primăriei sector 4 Bucureşti, în virtutea atribuţiilor de serviciu, având de soluţionat împreună cu inculpatul S.E.C. sesizarea făcută de către A.F.I. privind construcţia fără autorizaţie, din sectorul 4 București, a participat la toate discuţiile purtate de către inculpatul S.E.C. cu denunţătorul, atitudinea sa, de a nu interveni în niciun fel, constituind pentru acesta un sprijin moral la săvârşirea faptelor de a pretinde sume de bani pentru a întocmi acte de aşa natură încât să fie amânată cât mai mult demolarea construcţiei (acte care nu puteau fi făcute doar de către inculpat, întrucât acesta şi inculpatul formau o echipă desemnată pentru soluţionarea sesizării A.F.I.) şi pentru a interveni pe lângă directorul A.F.I. în vederea prelungirii contractului de închiriere.
Actul de inculpare s-a probat cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile numitului S.L.F.; suporturile optice pe care au fost stocate audio/video convorbirile telefonice şi în mediul ambiental, interceptate în baza Ordonanţei nr. 1432/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, confirmată de Tribunalul Bucureşti prin Încheierea de şedinţă nr. 547/A.I din 21 mai 2009; procese-verbale de transcriere a convorbirilor care privesc fapta interceptate şi înregistrate; proces-verbal de flagrant; fotocopiile carnetelor de muncă; fotocopia Regulamentului de funcţionare şi organizare al aparatului propriu de specialitate al Primăriei sector 4; nota D.I.C. din 14 septembrie 2009; fotocopia fişei postului ocupat de către învinuit în cadrul Primăriei Sector 4 Bucureşti; fotocopia fişei postului ocupat anterior săvârşirii faptei de către inculpatul S.E.C. în cadrul Primăriei sector 4; declaraţiile inculpaţilor.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost ascultaţi inculpaţii care nu au recunoscut săvârşirea faptelor.
Inculpatul S.E.C. a arătat că îşi menţine numai declaraţia în faţa judecătorului, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă şi a susţinut că martorul denunţător le-a solicitat să îl ajute în schimbul unei suma foarte mari de bani pentru găsirea unei persoane căreia îi poate oferi 6.000-8.000 euro pentru obţinerea titlului de proprietate a imobilului.
Inculpatul a mai arătat că s-a întâlnit cu martorul denunţător la locuinţa acestuia din urmă, ocazie cu care martorul i-a băgat în buzunar o sumă de bani. Totodată inculpatul a precizat că a scos acei bani din buzunar şi i-a aruncat spre o fereastră.
Inculpatul R.M.F. a arătat că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi a precizat că în data de 19 mai 2009 denunţătorul a prezentat lui şi celuilalt inculpat un proces verbal prin care fusese amendat în urmă cu câţiva ani pentru o construcţie ilegală şi că, întrucât nu avea toată documentaţia imobilului în acel moment, le-a spus că o va prezenta a doua zi, acesta fiind motivul pentru care au revenit în data de 20 mai 2009 la locuinţa denunţătorului.
Inculpatul a mai arătat că nu a participat „în mod amănunţit" la discuţiile intervenite între denunţător şi celălalt inculpat şi că doar l-a însoţit pe acesta din urmă la locuinţa denunţătorului, fără a se implica în vreun fel în discuţiile intervenite între aceştia.
Inculpatul a mai arătat de asemenea că, avea aceleaşi atribuţii de serviciu ca şi celălalt inculpat, fiind amândoi desemnaţi pentru soluţionarea lucrării în discuţie, pe care trebuia să o semneze amândoi. Inculpatul a precizat că a avut reprezentarea că celălalt inculpat era inspector în cadrul serviciului unde lucra.
Au fost audiaţi martorul denunţător S.L.F., precum şi martora S.E., care şi-au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale.
S-a administrat proba cu expertiză criminalistică cu privire la suporturile optice pe care au fost stocate convorbirile telefonice dintre martorul denunţător şi inculpatul S.E.C.
Examinând şi coroborând materialul probator administrat atât în faza de cercetare penală cât şi în faza cercetare judecătorească, tribunalul a reţinut că inculpaţii S.E.C. (referent în cadrul S.I.C.C. al Primăriei sector 4 Bucureşti) şi R.M.F. (inspector de specialitate în cadrul aceluiaşi serviciu) au primit spre soluţionare o sesizare a A.F.I. în legătură cu existenta unei construcţii edificată fără autorizaţie la adresa din sectorul 4 Bucureşti, unde locuia martorul S.L.
În vederea soluţionării sesizării, în data de 18 septembrie 2009, inculpaţii s-au deplasat la locuinţa martorului S.L. şi pentru că nu l-a găsit pe acesta acasă, au stabilit să revină a doua zi.
În aceeaşi dată inculpatul S.E.C. a purtat o convorbire telefonică cu fratele celui care locuia în imobilul ce urma a fi verificat, stabilind întâlnirea de a doua zi pentru a se verifica documentele privind locuinţa.
Astfel, în data de 19 mai 2009 (dimineaţa) inculpaţii s-au prezentat la locuinţa martorului menţionat pentru a discuta situaţia imobilului.
În împrejurările arătate, după ce martorul a prezentat situaţia juridică a imobilului, plângându-se de problemele pe care le cu prelungirea contractului de închiriere, inculpatul S. a avut o discuţie cu acesta, în cursul căreia îi spune că dacă A.F.I. face reclamaţii şi îi cere să i-a măsuri, imobilul va trebui demolat, precizându-i că el poate să „aburească pe ăştia de la A.F.I., câteva luni, poate până la sfârşitul anului". în această discuţie inculpatul S.E.C. pretinde suma 1.000 de euro promiţând martorului denunţător că „eu nu-ţi dau drumu la acte, le dau răspuns frumos ca să-i liniştesc, ca să-i liniştim pe A.F.I., bănuiesc ca o să mai revină, dar o să mai revină cine ştie când, la anu". Totodată inculpatul îl asigură pe denunţător că „nu-ţi trag ţeapă, că dacă am intrat în horă cu tine joc până la capăt şi îi spune că dacă face rost de bani să-l sune mai târziu, „dacă faci rost ne auzim mai târziu".
În aceleaşi împrejurări inculpatul S.E. i-a promis denunţătorului că va găsi o persoană care va interveni la directorul A.F.I. („d-na N.") pentru ca acesta să-i faciliteze prelungirea contractului de încheiere pe încă 5 ani, fără a-i preciza cuantumul sumei pretinse pentru acest serviciu, urmând ca acesta să fie stabilit ulterior.
În aceeaşi dată martorul S.L. a depus un denunţ la organele de urmărire penală.
Cu ocazia depunerii denunţului, S.L.F. a prezentat o înregistrare, făcută cu un telefon mobil, a discuţiei pe care o purtase în data de 19 mai 2009 (dimineaţa) cu cei doi inspectori, precum şi o înregistrare video a întâlnirii şi a arătat că în urma unei convorbiri telefonice cu inculpatul S.E. au stabilit să se întâlnească în data de 20 mai 2009 în jurul orei 10.30.
Ca urmare a celor consemnate în denunţ (ce corespundeau faptelor rezultate şi din ascultarea înregistrării audio prezentate de către denunţător) s-a constituit echipa operativă în vederea realizării flagrantului.
În data de 20 mai 2009 în baza ordonanţei de interceptare emisă cu titlu provizoriu de către procuror a fost efectuată interceptarea şi înregistrarea convorbirilor purtate în mediu ambiental de către denunţător.
Astfel, în jurul orelor 10.50, conform înţelegerii telefonice anterioare, în faţa locuinţei lui S.L.F. s-a oprit un autoturism de culoare albastră din care au coborât cei doi inculpaţi, care au intrat în curtea imobilului din str. G., unde inculpatul S.E. a avut cu denunţătorul o discuţie de aproximativ 10 minute.
În cursul discuţiei inculpatul S.E.C. l-a asigurat pe denunţător că „am vorbit acum, aştept să vedem poate sau nu poate omul. Am vorbit să ajungă la N. la directoare, nu vrăjeli". „Nu tată, am vorbit, o să te întreb, o să-ți spun şi cât te costă". La întrebarea denunţătorului, de a-i spune cel puţin estimativ cât îl va costa acest serviciu, inculpatul i-a răspuns: „aştept să-mi dea răspuns, eu nu ştiu acum, e pâinea ei, eu ştiu pâinea mea, eu ţi-am zis pâinea mea de ieri.
De asemenea, tot în legătură cu promisiunea de a interveni la directorul A.F.I., inculpatul îi spune denunţătorului: „ţi-am zis socoteala mea. Tu hotărăşti, nu mă bag eu în pâinea lor, frate dacă te trimite la mine, dacă ea se fereşte de tine, o să facă prin mine, eu o să vin şi-ţi spun deschis . aia aşa, aia aşa".
Discuţia din data de 20 mai 2009 înregistrată în baza ordonanţei procurorului vine în continuarea celei din ziua anterioară, când se stabilise „preţul" pentru serviciul pe care urma să-l facă în legătură cu îndatoririle sale de serviciu, inculpatul: „eu ştiu pâinea mea, eu ţi-am zis pâinea mea de ieri". Inculpatul îl asigură pe denunţător că nu o să-l demoleze nimeni, că demolarea o face el „ţi-am zis că eu fac demolarea, nu o face nimeni, de demolat nu te demolează nimeni. Eu ţi-am spus ce şi cum, nu te demolează nimeni.
În urma discuţiilor intervenite între cei doi, după ce inculpatul R.M. a părăsit curtea locuinţei, martorul denunţător i-a dat inculpatului S.L. suma de 1.000 de euro, pe care acesta a băgat-o în buzunar şi pe care ulterior a aruncat-o spre o fereastră a imobilului.
Faptele săvârşite de inculpatul S.E.C., aşa cum au fost descrise mai sus (constând în aceea că, în data de 19 mai 2009, în calitate de referent în cadrul S.I.C.C. al Primăriei sector 4 Bucureşti - şi de persoană care a exercitat în fapt atribuţiile de inspector de specialitate -, i-a pretins denunţătorului S.L.F. suma de 1.000 de euro pe care a şi primit-o în data de 20 mai 2009 promiţându-i ca în virtutea atribuţiilor sale de serviciu va face în aşa fel încât să amâne cât mai mult posibil demolarea imobilului construit fără autorizaţie de către denunţător, şi constând în aceea că, în aceleaşi împrejurări, i-a promis aceluiaşi denunţător că îi va găsi o persoană care să aibă „intrare" la directorul A.F.I., „d-na N.", pentru ca acesta să-i prelungească contractul de închiriere, fără a preciza cuantumul sumei pretinse pentru acest serviciu, urmând ca acesta să fie stabilit ulterior) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, fapte prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 257 alin. (1) C. pen., pentru care acesta urmează să fie condamnat.
În raport cu probatoriul administrat la care s-a făcut referire mai sus, vinovăţia inculpatului este dovedită cu certitudine, solicitarea acestuia de achitare (întrucât faptele comise nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii), fiind neîntemeiată.
Astfel, susţinerile inculpatului ce constituie obiectul concluziilor orale şi scrise formulate în cauză, nu pot fi primite pentru următoarele motive:
Inculpatul este subiect activ nemijlocit al infracţiunii de luare de mită în încadrarea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., în condiţiile în care în cauză s-a probat existenţa calităţii sale de funcţionare cu atribuţii de control.
Astfel, la data săvârşirii faptei, inculpatul era mutat în cadrul S.I.C.C., conform dispoziţiei din 17 aprilie 2009 şi avea calitatea de inspector în cadrul serviciului şi chiar dacă era nou inclus în serviciu se afla într-o perioadă de asimilare a legislaţiei specifice activităţii şi nu avea întocmită şi semnată o fişă a postului, acesta a acţionat în această calitate, cu ocazia deplasării la locuinţa martorului denunţător şi soluţionării sesizării A.F.I., exercitând în fapt atribuţiile de inspector de specialitate şi conducând activitatea de control.
În sfârşit, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 254 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modalitatea agravantă prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. a fost extinsă şi la cazurile în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, ceea ce este cazul şi în speţă, potrivit art. 4 pct. III/7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al Primăriei sector 4 Bucureşti, inspectorii din cadrul S.I.C.C. având atribuţii de constatare a contravenţiilor în domeniul construcţiilor.
Vinovăţia inculpatului în săvârşirea ambelor fapte deduse judecăţii este probată prin denunţul şi declaraţiile constante ale martorului S.L., care se coroborează cu, menţiunile din procesul-verbal de prindere în flagrant şi cele din procesul-verbal de transcriere a convorbirilor intervenite între denunţător şi inculpat, precum şi cu declaraţiile inculpatului (în care acesta arătat că a primit de la denunţător suma de 1.000 de euro pentru a încerca să găsească o persoană care să-l ajute pe denunţător cu privire la prelungirea contractului de închiriere, bani pe care i-a băgat în buzunar şi pe care i-a aruncat pe pervazul unei ferestre la momentul intervenţiei organelor de cercetare penală).
Probele la care s-a făcut referire mai sus se coroborează şi cu declaraţiile martorei S.E. (care a participat la efectuarea flagrantului şi care confirmă cele menţionate în procesul-verbal întocmit cu această ocazie).
Împrejurarea că martora arătată mai sus, în cursul cercetării judecătoreşti, a susţinut că flagrantul s-a realizat la o altă locaţie, (decât cea arătată de aceeaşi martoră în cursul urmăririi penale) nu poate conduce la înlăturarea declaraţiei sale din ansamblul probator, în contextul în care aceasta a arătat că îşi menţine ceea ce a declarat în cursul urmăririi penale (întrucât susţinerile sale corespund adevărului) martora aflându-se într-o evidentă eroare cu privire la această susţinere.
În sfârşit, din ansamblul probator nu pot fi înlăturate nici înregistrările de pe suporturile optice pe care au fost stocate convorbirile telefonice care au fost transcrise în cursul urmăririi penale, chiar dacă prin raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză s-a stabilit că aceste înregistrări nu sunt autentice iar unele dintre acestea au discontinuităţi în condiţiile în care, pe de o parte, este evident că înregistrările stocate pe suporturile optice supuse expertizării nu pot fi autentice, întrucât aşa cum s-a stabilit prin acelaşi raport, acestea sunt copiile fidele (care nu pot avea valoarea de original) înregistrărilor originale sau transferări cu acurateţe ale înregistrărilor originale, iar pe de altă parte în aceste înregistrări, potrivit aceluiaşi raport, nu au fost depistate elemente de modificare.
Prin probatoriul administrat, aşa cum s-a arătat s-a confirmat faptul că inculpatul a primit suma de 1.000 de euro, de la denunţător, pe care a băgat-o în buzunar şi pe care apoi a aruncat-o pe pervazul unei ferestre, fapt subliniat şi de inculpat, în declaraţia fată în fata judecătorului cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă.
Cu privire la suma de 1.000 de euro primită de inculpat, probatoriul administrat a confirmat faptul că, aceasta a constituit suma pretinsă de inculpat, atât în scopul de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu (respectiv amânarea cât mai mult posibil a demolării imobilului construit fără autorizaţie de către denunţător), cât şi pentru a-i găsi martorului denunţător o persoană care să aibă influenţă la directorul A.F.I.
Chiar dacă s-ar reţine susţinerile apărării, în sensul că suma de 1.000 de euro a fost introdusă în buzunarul inculpatului de către denunţător fără acordul său, iar atunci când a realizat acest fapt, inculpatul l-a „apostrofat" pe denunţător şi a aruncat banii, infracţiunea de luare de mită poate fi reţinută, întrucât aceasta s-a consumat în momentul pretinderii acestei sume, orice activitate ulterioară acestui moment neavând nicio influentă asupra existenţei infracţiunii.
În acelaşi context, sub aspectul vinovăţiei inculpatului, este irelevantă şi împrejurarea relevată de apărare privind presupusa provocare şi stare de ură a denunţătorului faţă de inspectorii din cadrul primăriei.
În sfârşit, potrivit aceluiaşi material probator, în cauză s-a dovedit că inculpatul i-a promis martorului denunţător că îi va găsi o persoană, care să aibă „intrare" la directorul A.F.I. „d-na N." pentru ca aceasta să-i prelungească contractul de închiriere în schimbul unei sume ce urma să fie stabilită ulterior, fiind evident faptul că inculpatul s-a prevalat de trecerea pe care o are la directorul A.F.I. persoana cu care a vorbit, sub aspectul existentei infracţiunii de trafic de influentă, fiind irelevantă împrejurarea că intervenţia la director nu este efectuată de inculpat, ci de o altă persoană, prin această infracţiune legiuitorul urmărind să înlăture orice suspiciune că funcţionarii pot fi influenţaţi, în exercitarea atribuţiilor lor, de persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor, şi să asigure încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure orice funcţionar.
Tribunalul a înlăturat din ansamblul materialului probator, atât susţinerea inculpatului S.E., în sensul că martorul denunţător le-ar fi oferit la ambii inculpaşi suma de 6.000-8.000 euro, pentru a-l ajuta (susţinere relevată în declaraţia dată în faţa judecătorului, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă), cât şi susţinerea acestuia în sensul că suma respectivă era destinată celui care urma să îl ajute pe denunţător pentru obţinerea actelor de proprietate (susţinere relevată în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti), în condiţiile în care aceste susţineri sunt contradictorii şi nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social şi modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, precum şi persoana inculpatului care este necunoscut cu antecedente penale având un comportament bun în familie şi societate.
În raport cu criteriile enunţate mai sus, instanţa de fond a apreciat că în favoarea inculpatului poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Tribunalul a dat eficienţă prevederilor art. 76 alin. (1) lit. c) şi d C. pen. şi se va orienta la pedepse sub cuantumul minimului special prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracţiuni, în cuantum de 2 ani închisoare (pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită) şi 1 an închisoare (pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă).
Tribunalul a făcut aplicarea în cauză şi a prevederilor art. 76 alin. (3) C. pen., apreciind că pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită nu se impune aplicarea pedepsei complimentare privativă de drepturi.
Având în vedere că faptele săvârşite de inculpat se află în concurs real, tribunalul a dat eficienţă în cauză a prevederilor art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. şi a contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, apreciind că această pedeapsă este de natură a asigura atingerea scopului preventiv prev. de art. 52 C. pen.
Tribunalul ţinând cont de aceleaşi criterii la care s-a făcut referire mai sus apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei şi având în vedere că sunt întrunite şi celelalte cerinţe prevăzute de lege, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.M.F., tribunalul ţinând cont de probatoriul administrat, a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia prin actul de sesizare, în condiţiile în care nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu că inculpatul a înlesnit sau a ajutat în orice mod la săvârşirea faptelor de luare de mită şi trafic de influenţă.
Astfel, conform probatoriului s-a dovedit, cu certitudine, doar faptul că inculpatul, în vederea soluţionării sesizării A.F.I., s-a deplasat împreună cu inculpatul S.E.C., la datele şi în împrejurările care au fost arătate mai sus, la locuinţa martorului S.L.F., unde aşa cum s-a arătat sub aspectul situaţiei de fapt, numai cel din urmă inculpat a discutat cu denunţătorul, căruia i-a pretins suma de 1.000 de euro, pentru a nu „da drumul la acte" (asigurându-l că nu-i „trage ţeapă" şi că nu o să-l „demoleze nimeni") şi pentru a-i găsi o persoană care să aibă „intrare" la directorul A.F.I., în vederea prelungirii contractului de închiriere.
Împrejurarea relevată mai sus s-a probat cu declaraţiile denunţătorului (care a arătat că inculpatul S.E.C. - cel cu „calviţie", i-a pretins 1.000 de euro pentru a împiedica demolarea şi pentru a interveni la „d-na N. - directoare la A.F.F.); cu convorbirile telefonice transcrise în procesele-verbale la care s-a făcut referire (din care rezultă că inculpatul S.E.C. a pretins suma de 1.000 de euro, asigurându-1 că nu îi „trage ţeapă" şi că a vorbit să ajungă. la „N.", la directoare") şi cu declaraţiile inculpatului S.E.C. (care a recunoscut că a primit de la denunţător suma de 1.000 de euro pentru a-i găsi o persoană care să-l ajute la prelungirea contractului de închiriere).
În contextul probator analizat mai sus este evident faptul că inculpatul S.E.C. a luat rezoluţia infracţională de unu singur, acţionând independent faţă de inculpatul R.M.F., nefîind pusă în evidenţă vreo contribuţie, nici măcar morală, la săvârşirea faptelor de către cel din urmă inculpat, situaţie în care, nu poate fi primită teza acuzării conform căreia, cei doi inculpaţi formau o „echipă", chiar dacă inculpatul R.M.F. a participat la discuţiile intervenite între S.E.C. şi denunţător, simpla sa prezenţă la aceste discuţii nefiind suficientă pentru a concluziona participarea acestuia la săvârşirea faptelor, în calitate de complice.
În acelaşi context nu poate fi considerat un act de complicitate morală, aşa cum se susţine în acuzare, nici faptul că inculpatul R.M.F. nu a intervenit în nici un fel în discuţiile în cauză (discuţii cu privire la care nu s-a probat, dincolo de orice dubiu, că au fost percepute de inculpatul R.M.F.), atâta timp cât, în raport cu atitudinea infracţională manifestată de inculpatul S.E.C., martorul denunţător a avut convingerea că numai acest din urmă inculpat îl poate ajuta (fapt demonstrat de declaraţiile sale din care rezultă că „S. mi-a spus că mă poate ajuta"., am stabilit. cu S. să ne întâlnim. am discutat cu S.- despre intervenţia la N.", „R. a ieşit pe poartă iar S. a rămas lângă mine timp în care i-am dat suma de 1.000 de euro").
Cât priveşte susţinerea aceluiaşi martor denunţător în sensul că inculpatul R.M.F. a aprobat sau dezaprobat, uneori, „discuţia lui S.", tribunalul o apreciază ca fiind neprobată, în condiţiile în care, aceasta nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.
Chiar dacă s-ar aprecia că inculpatul R.M.F. a aprobat sau a dezaprobat unele din susţinerile celuilalt inculpat în discuţiile intervenite cu denunţătorul, s-ar putea stabili cu certitudine, că a fost sau nu de acord acesta.
În ceea ce priveşte susţinerea aceluiaşi martor din declaraţia dată în cursul urmăririi penale la dat de 20 mai 2009, în sensul că ambii inculpaţi i-au spus că în schimbul sumei de 1.000 de euro vor amâna demolarea locuinţei, tribunalul a înlăturat din ansamblul materialului probator, în condiţiile în care, atât în denunţ cât şi în celelalte declaraţii, martorul a susţinut că inculpatul S.E.C. a fost cel care i-a spus acest lucru, această din urmă susţinere coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În contextul arătat mai sus prezenţa inculpatului R.M.F. la locul discuţiilor nu poate constitui un temei pentru a susţine acuzaţiile aduse acestuia prin actul de sesizare, existând cel puţin un dubiu (care profită inculpatului) că acesta a auzit discuţiile referitoare la suma de bani pretinsă de celălalt inculpat pentru a amâna şi împiedica demolarea construcţiei şi pentru a interveni, printr-o altă persoană la directorul A.F.I.
În sfârşit, atitudinea pasivă manifestată de inculpatul R.M.F. cu ocazia deplasărilor la locuinţa denunţătorului nu susţine reţinerea vreunei acuzaţii în sarcina acestuia, în condiţiile în care, aşa cum s-a relevat anterior, iniţiativa săvârşirii infracţiunilor a aparţinut celuilalt inculpat care a acţionat independent, pretinzând mita în discuţiile intervenite cu martorul denunţător, materialul probator nesusţinând împrejurarea că denunţătorul a promis că va oferi o sumă de bani inculpaţilor în scopul de a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle lor de serviciu, pentru a se pune problema acceptării sau respingerii unei asemenea promisiuni, neputând fi concepută o respingere fără o promisiune făcută de cineva.
În lumina considerentelor expuse mai sus, tribunalul a dispus ca în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului R.M.F., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi la trafic de influenţă prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 257 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii S.E.C. şi R.M.F.
Apelul parchetului îi vizează pe inculpaţii S.E.C. şi R.M.F. şi au în vedere două aspecte:
- greşita achitare a inculpatului R.M.F. sub aspectul infr. prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. şi
- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului S.E.C., ca urmare a interpretării necorespunzătoare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen., precum şi ale art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a apreciat că s-ar impune o nouă operaţiune de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului S.E.C., sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei în regim de detenţie, dar şi a cuantumului, acesta să fie majorat şi să se stabilească un termen de încercare corespunzător condiţiilor prev. de art. 861-862 C. pen., cu respectarea prevederilor art. 863 C. pen., numai în acest fel realizându-se o mai mare eficienţă scopului preventiv şi educativ al pedepsei şi descurajarea altor potenţiali autori în comiterea unor astfel de fapte.
Apelul declarat de inculpatul R.M.F. vizează schimbarea temeiului achitării din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Totodată, a susţinut că înregistrările, care au stat la baza condamnării, nu sunt autentice, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuată şi nu rezultă că a avut vreo discuţie cu denunţătorul.
De asemenea, a susţinut că declaraţiile denunţătorului sunt contradictorii, neclare, acesta relatând ca a formulat sesizare pentru a se răzbuna pentru controalele anterioare.
Mai mult, a arătat că şi declaraţiile martorului asistent sunt contradictorii, iar din adresele comunicate la dosar, rezultă că inspectorii angajaţi recent sunt supuşi unei perioade de asimilare a legislaţiei, iar inculpatul era referent, nu inspector.
Apelantul inculpat S.E.C. a solicitat achitarea în baza art. 10, lit. d) rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. şi art. 257 alin. (1) C. pen. A invocat adresa din 14 septembrie 2009 a D.I.C. - S.I.C.C. din cadrul Primăriei sector 4, în care se precizează că la data de 19-20 mai 2009 nu îndeplinea nici o funcţie publică, fiind în perioada de probă, nu avea întocmita şi nici nu avea semnată la acea data fişa postului, aspect dovedit, prin actele aflate la dosarul cauzei. Astfel, neavând fişa postului, respectiv atribuţii de serviciu nu pot fi nici subiectul activ al infracţiunii prevăzute la art. 254, alin. (2) C. pen., deoarece nu avea atribuţii de control.
Cu privire la fapta pretins săvârşită la data de 20 mai 2009, a arătat că aceasta nu a fost ulterior probată şi susţinută în cadrul cercetării judecătoreşti nici prin declaraţia martorului asistent la procedura flagrantului, respectiv d-na S.E. care la fila 80 din dosar descrie o cu totul altă fapta şi confirmă că el nu am luat banii, nu i-a pretins si nici nu l-a văzut când a aruncat banii. In plus declaraţia acesteia este in totala contradicţie cu aspectele reţinute în rechizitoriu.
A invocat şi raportul de expertiză criminalistică din 28 septembrie 2011 unde expertul concluzionează că înregistrările de pe suporturile optice din tabelul 1 cu transcript la filele 48-54 nu sunt autentice şi înregistrările de pe suportul optic L6 din cauza au discontinuităţi.
Mai mult, din procesul verbal al flagrantului rezultă ca banii ce trebuiau să i se remită de către denunţător la iniţiativa organelor de urmărire penala nu au fost găsiţi la inculpat.
În concluzie, a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii atât a celor subiective cât şi a celor obiective, că baza a respectării cerinţelor procedural penale.
Cu privire la a doua infracţiune, din probatoriul administrat în faza de cercetare judecătorească a arătat nu se susţine aceasta acuzaţie având in vedere actele depuse la dosar, declaraţia d-lui R.M. prezent la desfăşurarea evenimentelor, iar suma la care face referire că ar fi pretins-o ca beneficiu ilicit în îndeplinirea condiţiilor de existenta a faptei de care sunt acuzat este practic aceeaşi suma de 1.000 euro, pe care a refuzat-o şi care ar fi fost în opinia acuzării beneficiul meu la infracţiunea de luare de mită.
Prin Decizia penală nr. 360/A din 23 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 1026 din 22 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A desfiinţat în parte sentinţa penală sus menţionată şi rejudecând:
1. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.E.C. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influentă.
Conform art. 71 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menţionate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Conform art. 35 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Conform art. 861 şi art. 862 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S.E.C., pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate de consilierul din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Conform, art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
2. În baza art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.M.F. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Conform art. 81 - 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani, constituind termen de încercare.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
A obligat inculpatul R.M.F. la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
II. A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.E.C. şi R.M.F. împotriva aceleiaşi sentinţei penale.
A obligat apelanţii inculpaţi la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchet au rămas în sarcina statului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 378 alin. (1)1 C. proc. pen., în raport cu împrejurarea că instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului R.M.F. o hotărâre de condamnare, s-a adus la cunoştinţă că se impune audierea sa, însă a declarat că îşi menţine declaraţiile date anterior şi nu doreşte să dea declaraţii în această fază procesuală, (fila 32)
Ambilor apelanţi inculpaţi le-au fost încuviinţată proba cu înscrisuri în circumstanţiere, acestea fiind depuse la dosar la termenul din 20 iunie 2012.(filele 43-60).
De asemenea, a fost încuviinţată cererea formulată de apelantul inculpat S.E.C. şi au fost solicitate relaţii de la Primăria sectorului 4 Bucureşti şi de la Poliţia locală sector 4 Bucureşti în sensul de a comunica dacă odată cu trecerea D.I.C., din cadrul Primăriei sectorului 4 în structura Politiei locale sectorului 4, în subordinea Consiliului local al sectorului 4, acte din dosarul de personal al inculpatului S.E.C. au fost transmise la această din urmă instituţie.De asemenea, s-a cerut să comunice instanţei dacă în perioada în care inculpatul S.E.C. a fost angajat al D.I.C., S.I.C.C., respectiv începând cu 16 aprilie 2009 şi până în ianuarie 2010, a fost întocmită pentru acesta o fişă a postului şi la ce dată, urmând a fi înaintată o copie a acesteia.
Cu adresa din 17 mai 2012 a D.R.U. din cadrul Primăriei sectorului 4 a comunicat că după 19 mai 2009 nu a fost întocmită o fişă a postului pentru S.E.C. şi îşi menţin punctul de vedere exprimat în Nota din 14 septembrie 2009 transmisă la cererea organelor de urmărire penală.(filele 38-40, 63, 78-81).
Cu adresa din 05 iulie 2012 Poliţia locală sector 4 a comunicat că S.E.C. nu a fost salariatul lor şi dosarul de personal al acestuia nu le-a fost transmis.(filele 65, 83-85).
Curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a analizat aceste susţineri reţinând că nu pot fi înlăturate înregistrările de pe suporturile optice pe care au fost stocate convorbirile telefonice care au fost transcrise în cursul urmăririi penale, chiar dacă prin raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză s-a stabilit. c)ă aceste înregistrări nu sunt autentice iar unele dintre acestea au discontinuităţi în condiţiile în care, pe de o parte, este evident că înregistrările stocate pe suporturile optice supuse expertizării nu pot fi autentice, întrucât aşa cum s-a stabilit prin acelaşi raport, acestea sunt copiile fidele (care nu pot avea valoarea de original) ale înregistrărilor originale sau transferări cu acurateţe ale înregistrărilor originale, iar pe de altă parte în aceste înregistrări, potrivit aceluiaşi raport, nu au fost depistate elemente de modificare.
Curtea a achiesat întrutotul la argumentaţia instanţei de fond şi în plus reţine următoarele:
Solicitarea apărătorului ales al inculpatului S.E.C., privind efectuarea unei expertize tehnice judiciare, formulată la termenul din 22 februarie 2010, a vizat potrivit cererii scrise susţinute oral, înregistrările efectuate autorizate sau neautorizate în timpul urmăririi penale din datele de 19 mai 2009 (două înregistrări) şi 20 mai 2009, pentru a se stabili dacă interceptările au fost autorizate, sunt complete, integrale, originale, nealterate şi/sau modificate, fără a prezenta argumentele care au condus la existenţa unor asemenea îndoieli cu privire la autenticitatea probei, (filele 24 şi 25 verso din dosarul de fond).
S-a observat că s-a solicitat o expertiză pentru a se stabili dacă înregistrările convorbirilor purtate în mediul ambiental au fost autorizate, contestându-se aşadar legalitatea lor, deşi chestiunea putea fi dezlegată prin examinarea actelor dosarului prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează această activitate procesuală.
Examinând actele dosarului s-a constat că prin încheierea din 21 mai 2009 dată în Dosarul nr. 547/A.I./2009 al Tribunalului Bucureşti au fost confirmate măsurile dispuse de procuror prin Ordonanţa nr. 1432/P/2009 din 19 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin care s-a autorizat cu titlu provizoriu, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor medio ambientale şi a celor telefonice purtate de denunţătorul S.L.F. începând cu 19 mai 2009, ora 18.00 până la data de 21 mai 2009, ora 18.00. Din considerentele încheierii menţionate rezultă că în temeiul art. 912 alin. (3) C. proc. pen., Tribunalul a constatat legalitatea şi temeinicia emiterii ordonanţei. (filele 46, 47din dosarul de urmărire penală).
În apel, inculpatul S.E.C. a susţinut că suporturile optice din tabelul 1 cu transcript la filele 48-54 nu sunt autentice iar înregistrările de pe suportul L6, redate prin procesul verbal din 20 august 2009 aflat la fila 53 din dosarul de urmărire penală, prezintă discontinuităţi.
S-a reţinut că din concluziile raportului de expertiză criminalistică din 28 septembrie 2011 rezultă că înregistrările din tabelul 1 ale căror transcrieri se găsesc la filele 48-54 nu sunt autentice întrucât nu sunt originale şi înregistrările de pe suportul optic L6 (ce conţine convorbiri telefonice din 20 mai 2009) au fost depistate discontinuităţi care în lipsa unor metode validate ştiinţific nu se poate stabili dacă se datorează unor cauze obiective (comportamentul canalului telefonic, disfuncţii ale echipamentului tehnic, etc.) sau subiective (intervenţii tehnice). Totodată, s-a reţinut că nu au fost depistate discontinuităţi sau alte elemente de alterare în celelalte înregistrări expertizate, însă aceasta nu însemnă că înregistrările sunt în mod cert continue şi nealterate, ci numai că astfel de elemente nu au putut fi depistate.(fii. 169 verso din dosarul de fond).
De asemenea, s-a reţinut că din concluziile raportului de expertiză menţionat nu se poate deduce că înregistrările nu sunt veridice. Astfel, în mod evident înregistrările supuse expertizei nu au fost cele originale, după cum şi expertul a constatat, pentru că iniţial au fost realizate în memoria dispozitivului de înregistrare şi ulterior au fost transferate pe un suport tehnic original, la instanţă fiind înaintate copii ale suporturilor originale.
De altfel, aşa cum rezultă din adresa din 17 septembrie 2010 a Î.N.E.C. prin înregistrare autentică se înţelege o înregistrare simultană cu evenimentele acustice pretinse a fi adevărate, efectuată complet şi continuu, prin metoda indicată de partea care a produs-o şi care nu a fost supusă unor manopere de alterare, adăugare, ştergere sau editare.
Potrivit art. 913 alin. (3) C. proc. pen., suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei la solicitarea acesteia.
În conformitate cu aceleaşi dispoziţii legale, după sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirilor şi copii de pe procesele verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a completului învestit cu soluţionarea cauzei.
Pentru efectuarea expertizei a fost utilizată copia de pe suportul original, acesta din urmă nefiind solicitat de la parchet pentru a fi trimis la Î.N.E.C. Din procesele verbale încheiate de grefier, aflate la filele 26 verso, 71, 93, 117 şi 147 din dosarul instanţei de fond, rezultă că au fost înaintate la Î.N.E.C. suporturile care au însoţit dosarul şi care sunt copii ale celor originale aflate la parchet.
Prin urmare, în mod just, expertiza a constatat că înregistrările nu sunt autentice întrucât nu sunt originale însă nu însemnă că nu erau copii fidele ale înregistrărilor autentice şi originale.
Cu privire la depistarea de către expert a unor discontinuităţi, Curtea a observat că deşi inculpatul a susţinut lipsa de autenticitate a înregistrărilor de pe suportul L6 (ce conţine convorbiri telefonice din 20 mai 2009 redate în procesul verbal din 20 august 2009, aflat la fila 53 din dosarul de urmărire penală) nu a invocat, în mod concret, existenţa unor intervenţii (prin suprimarea unor cuvinte sau adăugarea altora) în conţinutul acestora (a se vedea menţiunile din procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului S.E.C., date cu referire expresă la înregistrările convorbirilor, întocmit în prezenţa apărătorului ales dar şi declaraţiile acestui inculpat).
În aceste condiţii, având în vedere faptul că apelantul inculpat nu a precizat concret ce anume contestă din cuprinsul înregistrărilor, unde şi în ce fel s-ar fi realizat posibilele intervenţii sau omisiuni dar şi concluziile raportului de expertiză anterior menţionat, pe care nu le-a criticat deşi s-au întemeiat pe examinarea unor copii ale înregistrărilor, Curtea a apreciat că susţinerile sale au un caracter formal.
Examinând însă şi conţinutul procesului verbal din 20 august 2009 de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S. cu denunţătorul (stocate pe suportul L6, respectiv D.V.D.-R), s-a reţinut că aspectele relevate de aceste convorbiri telefonice, în cursul cărora au stabilit locul întâlnirii din 20 mai 2009, nu au fost contestate de inculpatul S. aşadar, veridicitate lor nu a fost pusă la îndoială.
Prin urmare, s-a constatat că procesele verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental şi a celor telefonice efectuate în cauză au valoare probatorie ca şi celelalte mijloace de probă şi aspectele relevate concordă cu ceea ce rezultă din declaraţiile martorului denunţător, astfel că nu există nici un motiv pentru înlăturarea lor.
Curtea, reexaminând probatoriul administrat în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, a constatat că săvârşirea de către inculpatul S.E.C., cu vinovăţie, a faptelor deduse judecăţii, în modalitatea reţinută prin hotărârea instanţei de fond este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe şi legal administrate.
Astfel, pe baza unei analize coroborate a întregului material probator administrat în cauză, Curtea, în acord cu instanţa de fond, a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt, că la data de 19 mai 2009, inculpatul S.E.C., funcţionar public în cadrul S.I.C.C. al Primăriei sector 4 Bucureşti, a pretins de la martorul denunţător S.L.F. suma de 1.000 de euro pe care a şi primit-o în data de 20 mai 2009, promiţându-i ca în virtutea atribuţiilor sale de serviciu nu va da curs sesizării A.F.I. în sensul de a propune demolarea imobilului construit fără autorizaţie de către denunţător.
De asemenea, a reţinut că, în aceleaşi împrejurări, l-a lăsat să creadă pe martorul denunţător că va interveni la directorul A.F.I. (d-na N.), pentru a-l determina să-i prelungească contractul de închiriere, pretinzând o sumă de bani al cărei cuantum urma să fie stabilit ulterior.
Astfel, din declaraţiile inculpatului R.M.F. rezultă că în calitate de inspector în cadrul S.I.C.C. al Primăriei sector 4 Bucureşti a primit spre soluţionare o sesizare a A.F.I. în legătură cu existenta unei construcţii edificate fără autorizaţie la adresa din, sector 4 Bucureşti, unde locuia martorul S.L.F. Acelaşi inculpat a precizat că lucra în echipă cu inculpatul S. astfel că împreună s-au deplasat la locuinţa martorului denunţător la data de 19 mai 2009. Declaraţia inculpatului R.M.F. concordă cu cea a inculpatului S.E.C. în ceea ce priveşte aspectele menţionate anterior.
Din denunţul şi declaraţiile martorului denunţător S.L.F. dar şi din procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 19 mai 2009 de martorul denunţător cu inculpatul S.E.C. rezultă cu certitudine că inculpatul S. a pretins suma de 1.000 euro pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
Astfel, într-o primă fază i-a sugerat denunţătorului că trebuie să dea ceva („ai zis că ai ceva la tine, nu?") şi dacă martorul i-a spus că nu are asupra lui, inculpatul a precizat obiectul mitei („n-ai bani în casă?"). În continuare, inculpatul a încercat să impună un termen aducând în discuţie atribuţiile sale de serviciu "eu îţi spun aşa, că să nu întârzii mult. facem procedura de demolare." după care a precizat şi suma pe care înţelege să o pretindă" te duce o mie". Fiind astfel exprimat obiectul mitei, l-a asigurat pe denunţător că nu-şi va îndeplini corespunzător atribuţiile de serviciu „ nu-ţi dau drumul la acte", „le dau un răspuns frumos că să-i liniştesc", „ca să-i liniştim pe A.F.I., bănuiesc că o să mai revină, dar o să mai revină cine ştie când, la anu". Şi ca să fie pe deplin înţeles inculpatul S.E.C. a precizat : „nu-ţi trag ţeapă, că dacă am intrat în horă cu tine joc până la capăt, (fila 51 din dosarul de urmărire penală).
Inculpatul a declarat în faza de urmărire penală că putea propune printr-un referat fie demolarea imobilului, fie amendarea, ceea ce prin coroborare cu ceea ce rezultă din procesul verbal de redare conduce la concluzia că pretinderea sumei de bani s-a făcut în scopul de a nu-şi îndeplini corespunzător atribuţiile de serviciu şi anume să nu propună demolarea imobilului, (fii. 8 verso din dosarul de urmărire penală).
În legătură cu suma de 1.000 euro pretinsă, inculpatul a afirmat că martorul denunţător i-a oferit-o pentru a-l ajuta să-i fie prelungit contractul de închiriere, susţinere care nu se coroborează cu elemente ale situaţiei de fapt ce rezultă din denunţul şi declaraţiile martorului S.L.F. dar şi procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 19 mai 2009.
Cu prilejul întâlnirii din 19 mai 2009, inculpatul i-a sugerat martorului denunţător că pentru o sumă de bani se putea prelungi şi contractul de închiriere a imobilului, dar acesta nu intră în atribuţiile sale de serviciu „dăm acum zece mii şi rămâneai 5 ani, dar nu pot să-ţi promit asta"
În vederea remiterii sumei de 1000 euro din procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 19 mai 2009 de martorul denunţător cu inculpatul S.E.C. rezultă că acesta din urmă i-a spus că dacă face rost de bani să-l sune mai târziu. Potrivit declaraţiei inculpatului S.E.C. în după-amiaza zilei de 19 mai 2009 l-a sunat de mai multe ori pe denunţător însă acesta avea telefonul închis, (fila 13 verso din dosarul de urmărire penală).
A doua zi dimineaţa, pe 20 mai 2009, au avut loc mai multe discuţii telefonice între martorul denunţător şi inculpatul S.E.C. redate prin procesul verbal din 20 august 2009, din conţinutul lor rezultând că au stabilit să se întâlnească la locuinţa denunţătorului, (fila 53 din dosarul de urmărire penală).
Prin urmare, ambii inculpaţi s-au deplasat la locuinţa denunţătorului, împrejurare pe care aceştia nu au negat-o. în cursul discuţiei purtate cu martorul denunţător, redată prin procesul verbal din 20 mai 2009, inculpatul S.E.C. l-a asigurat, în două rânduri, că nu o să-l demoleze nimeni, că demolarea o face el „ţi-am zis că eu fac demolarea, nu o face nimeni, de demolat nu te demolează nimeni. Eu ţi-am spus ce şi cum, nu te demolează nimeni, (filele 48-50 din dosarul de urmărire penală).
De asemenea, în cadrul aceleiaşi discuţii, redată prin procesul verbal din 20 mai 2009, inculpatul S.E.C. a lăsat să se înţeleagă că prin intermediul altei persoane are influenţă asupra directorului A.F.I., d-na N., pentru ca acesta să dispună prelungirea contractului de închiriere pretinzând o sumă de bani al cărei cuantum urma să-l precizeze. Astfel, i-a spus denunţătorului: „am vorbit acum, aştept să vedem poate sau nu poate omul . am vorbit să ajungă la N. la directoare, nu vrăjeli". „Nu tată, am vorbit, o să te întreb, o să-ți spun şi cât te costă", „aştept să-mi dea răspuns, eu nu ştiu acum, e pâinea ei, eu ştiu păinea mea, eu ţi-am zis pâinea mea de ieri" (filele 48-50 din dosarul de urmărire penală).
Cu prilejul ascultării în procedura de judecată a propunerii de arestare preventivă inculpatul a declarat că deşi oferta denunţătorului a fost de 6.000-8.000 euro, a apreciat că 1.000 euro este o sumă suficientă pentru a încerca să găsească o persoană care să-l ajute pentru prelungirea contractului de închiriere. Această susţinere este contrazisă de cele ce rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental din 19 mai şi 20 mai 2009 şi declaraţiile martorului denunţător.
Astfel, atât din denunţul şi declaraţiile martorului denunţător dar şi din procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate în mediul ambiental din 19 şi 20 mai 2009 rezultă că inculpatul S.E.C. a pretins suma de 1.000 euro pentru a nu da curs sesizării formulate de A.F.I. cu consecinţa amânării demolării imobilului construit fără autorizaţie, în care locuia martorul denunţător.
Din conţinutul aceloraşi probe rezultă că pentru prelungirea contractului de închiriere a aceluiaşi imobil deţinut de martorul denunţător, inculpatul S.E.C. şi-a traficat influenţa afirmând că va găsi o persoană care să aibă „intrare" la directorul A.F.I., „d-na N." pentru o sumă al cărei cuantum urma să-l precizeze ulterior.
În ceea ce priveşte primirea sumei de bani reprezentând obiectul mitei, Curtea a reţinut că în ziua de 20 mai 2009 la finalul discuţiei, chiar înainte . de plecarea inculpaţilor, martorul denunţător i-a dat inculpatului S.E.C. suma de 1.000 de euro, pe care acesta a băgat-o în buzunar şi pe care ulterior, la apariţia organelor de urmărire penală a aruncat-o.
Cu prilejul constatării în flagrant a faptei, organele de urmărire au găsit suma de bani ce a constituit obiectai mitei împreună cu o altă sumă de bani aparţinând inculpatului S.E.C., ceea ce demonstrează că banii au fost aruncaţi în grabă din buzunar, la apariţia organelor de urmărire penală.
Inculpatul S.E.C. a susţinut că primirea sumei de 1.000 euro nu a fost probată prin declaraţia martorului asistent S.E., care a descris o cu totul altă fapta, fiind în totală contradicţie cu aspectele reţinute în rechizitoriu.
Aceste susţineri s-a reţinut că au fost analizate şi de instanţa de fond care a reţinut că, deşi martora, în cursul cercetării judecătoreşti, a susţinut că flagrantul s-a realizat la o altă locaţie, decât cea arătată de aceeaşi martoră în cursul urmăririi penale, acest fapt nu poate conduce la înlăturarea declaraţiei sale din ansamblul probator, în contextul în care aceasta a arătat că îşi menţine ceea ce a declarat în cursul urmăririi penale (întrucât susţinerile sale corespund adevărului) martora aflându-se într-o evidentă eroare cu prilejul audierii de către instanţa de fond.
Curtea a apreciat că declaraţiile numitei S.E., martor asistent în procedura constatării în flagrant a faptei de luare de mită au fost corect evaluate de către instanţa de fond.
În plus, trebuie avut în vedere că martora a asistat la desfăşurarea procedurii de constatare în flagrant a faptei şi nu la comiterea faptelor şi, din această perspectivă trebuie analizată declaraţia acesteia. Prin urmare, martora a confirmat prin declaraţia dată în faza de urmărire penală cele menţionate în procesul-verbal întocmit cu acea ocazie şi anume că banii au fost găsiţi pe pervazul unei ferestre şi că seriile banilor corespunde seriilor consemnate în procesul verbal întocmit anterior la parchet (filele 33, 34 din dosarul de urmărire penală).
De altfel, chiar inculpatul S.E.C. a declarat că, la data de 21 mai 2009, a primit de la denunţător suma de 1.000 de euro, bani pe care i-a băgat în buzunar şi pe care i-a aruncat pe pervazul unei ferestre împreună cu o sumă de bani ce-i aparţinea (fila 13 din dosarul de urmărire penală).
În opinia Curţii, împrejurarea că inculpatul a reacţionat sub presiunea apariţiei organelor de urmărire penală a determinat şi aruncarea banilor proprii şi nu refuzul inculpatului de a primi suma de bani ce constituia obiectul unei infracţiuni, care oricum se consumase când a avut loc pretinderea.
S-a reţinut că inculpat S.E.C. a susţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută în norma de incriminare şi anume ca fapta să fi fost săvârşită în legătură cu un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, întrucât nu i s-a întocmit o fişă a postului pentru funcţia de referent îndeplinită în S.I.C.C. al Primăriei sector 4 Bucureşti, în cadrul căruia fusese mutat anterior comiterii faptelor.
Din adresa întocmită de Primăria sectorului 4, fişa postului nr. 716 din 15 ianuarie 2009 şi copia carnetului de muncă al inculpatului S.E.C. rezultă că inculpatul a fost angajat în cadrul Primăriei sectorului 4 la data de 01 decembrie 2001, pe post de inspector debutant, a lucrat ca inspector şi apoi ca referent la S.A.U.C. şi, începând cu 16 aprilie 2009 a fost mutat la D.I.C., S.I.C.C. (filele 64-74 din dosarul de urmărire penală).
D.R.U. din cadrul Primăriei sectorului 4 a comunicat că după mutarea sa la S.I.C.C. nu a fost întocmită o fişă a postului pentru S.E.C.
Verificările efectuate de această instanţă, la cererea apelantului inculpat la Primăria sectorului 4 dar şi la Poliţia locală a sectorului 4 nu au schimbat situaţia constatată de instanţa de fond (filele 38-40, 63, 65, 78-81, 83-85).
Cu toate acestea, apelantul inculpat S.E.C. nu a contestat starea de fapt în care se afla la data comiterii faptelor şi anume că fusese mutat în cadrul S.I.C.C., conform dispoziţiei din 17 aprilie 2009, exercita atribuţiile corespunzătoare postului ocupat în cadrul acestui serviciului şi că în virtutea acestei noi însărcinări s-a deplasat în perioada 18-20 mai 2009 la locuinţa martorului denunţător pentru a soluţiona o lucrare repartizată compartimentului în care activa.
Or, a susţine că, în fapt, exercita atribuţiile conferite de postul pe care îl ocupa, acesta fiind şi motivul pentru care s-a aflat la locul comiterii faptei, dar că nesemnând o fişă a postului nu avea îndatorirea de a respecta aceste atribuţii apare ca un nonsens din perspectiva faptului că era obligat să respecte Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate al primarului sectorului 4.
S-a mai reţinut că este realizată condiţia cerută de norma de incriminare privind fapta de luare de mită fiind săvârşită de inculpatul S.E.C. în legătură cu un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, îndatoriri prevăzute în dispoziţii legale a căror necunoaştere nu o poate invoca, deoarece în cuprinsul declaraţiei olografe date în faza de urmărire penală a menţionat atribuţiile sale de serviciu şi anume: efectuarea de controale cu privire la respectarea condiţiilor legale de construire, întocmirea documentelor realizate în urma controlului şi întocmirea unei note de constatare în care se consemnează stadiul imobilului din teren în confruntare cu actele pe care le are proprietarul. După data arestării a dat o nouă declaraţie olografa arătând că „ la data flagrantului nu avea atribuţii de control întrucât nu semnase o fişă a postului (filele 7-10, 14-15 din dosarul de urmărire penală). Deşi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat că nu îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală cu excepţia celei date în faţa instanţei cu prilejul judecării propunerii de arestare preventivă, Curtea a constatat că acestea se coroborează cu celelalte probe administrate şi nu există nici un motiv pentru a fi înlăturate.
Pentru aceleaşi motive, Curtea a considerat că, în mod just, a fost reţinută la încadrarea juridică a faptei de luare de mită, varianta agravate prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., inculpatul S.E.C. îndeplinea condiţia prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cerută subiectului activ calificat de a fi „funcţionar cu atribuţii de control".
Faptele săvârşite de inculpatul S.E.C., astfel cum au fost descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 257 alin. (1) C. pen., comise în concurs real.
În privinţa individualizării pedepsei aplicate inculpatului S.E.C., Curtea a apreciat ca fondate criticile Parchetului şi constată că nu se impunea reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestuia.
Astfel, la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social şi modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, precum şi persoana inculpatului care este necunoscut cu antecedente penale şi are un comportament bun în familie şi societate şi în raport cu criteriile enunţate mai sus a apreciat că în favoarea inculpatului poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Analizând cauza din perspectiva criticii formulate de Parchet, s-a constatat că în ceea ce priveşte reţinerea bunei comportări a inculpatului anterior comiterii faptei şi anume, lipsa antecedentelor penale şi comportamentul bun în familie şi societate, acestea nu pot fi avute în vedere în mod izolat, ci în contextul activităţii sale infracţionale or, din această perspectivă, aceste împrejurări nu pot avea nici consistenţa şi nici semnificaţia unor circumstanţe atenuante.
Aşadar, Curtea nu a apreciat întemeiată reţinerea circumstanţelor personale în raport de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece conduita anterioară a apelantului este una corespunzătoare nivelului de instrucţie superior, funcţiei publice pe care o deţinea, astfel că nu justifică acordarea unei asemenea semnificaţii.
Totodată, împrejurările favorabile reţinute de instanţa de fond, ca circumstanţe atenuante, nu pot avea o asemenea relevanţă, prin coroborare cu împrejurările în care au fost comise faptele şi nu justifică reducerea pedepselor sub minimul special.
Prin urmare, Curtea a înlăturat circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Cu toate acestea, s-a apreciat că circumstanţele favorabile anterior menţionate trebuie valorificate în procesul de individualizare în aceeaşi măsură ca şi elementele ce relevă gravitatea faptelor, deoarece împreună au relevanţă asupra aptitudinii pedepsei de a asigura, în mod concret, atingerea scopului său preventiv-educativ.
Drept urmare, punând în balanţă toate împrejurările examinate anterior dar şi cele reţinute de instanţa de fond, Curtea apreciază că o pedeapsă reprezentând minimul special răspunde exigenţelor mai sus menţionate.
Cu prilejul reindividualizării pedepselor, Curtea a ţinut seama de criteriile prev de art. 72 C. pen., astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond şi a aplicat acestuia pedepse într-un cuantum reprezentând minimul special, de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale şi de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.
De asemenea, Curtea a ţinut seama de natura şi gravitatea infracţiunilor comise, de împrejurările cauzei şi de persoana inculpatului la individualizarea pedepselor accesorii şi în baza art. 71 C. pen. va interzice acesteia drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Referitor la critica parchetului care vizează greşita achitare a inculpatului R.M.F. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, Curtea în esenţă a apreciat că din întregul materialul probator administrat în cauză apare că fiind evidentă legătura subiectivă dintre acesta şi inculpatul S.E.C. care a pretins suma de 1.000 euro şi apoi a primit această sumă, constituie complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., dispunând condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.
Fiind participant la infracţiunea de luare de mită, inculpatul R.M.F. nu avea obligaţia de sesizare a organelor de urmărire penală, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 263 C. pen. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate dispune asupra schimbării de încadrare juridică, astfel cum, Curtea, din oficiu, a pus în discuţie.
În ceea ce priveşte fapta de trafic de influenţă, Curtea a apreciat că soluţia de achitare a inculpatului R.M.F., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru complicitate la această infracţiune este temeinică şi legală.
Astfel, deşi a asistat la pretinderea unei sume de bani de către inculpatul S.E.C. lăsând să se creadă că are influenţă asupra directorului A.F.I. pentru a-l determina să prelungească contractul de închiriere al martorului denunţător, s-a apreciat că nu se poate reţine că inculpatul R.M.F. ar fi fost implicat, ar fi contribuit la realizarea laturii obiective a faptei de trafic de influenţă. Spre deosebire de fapta de complicitate la luare de mită unde pretinderea era strict legată de îndeplinirea unei atribuţii de serviciu a inculpatului R.M.F., în cazul traficului de influenţă, acesta nu era o persoană interpusă care putea facilita, în sensul de a înlesni sau sprijini pe autor în realizarea elementului material al laturii obiective.
Prin urmare, a apreciat ca neîntemeiată critica Parchetului privind greşita achitare a inculpatului R.M.F. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. şi apreciind că soluţia de achitare este temeinică aşa încât o va menţine.
Totodată, a apreciat neîntemeiată critica formulată de apelantul inculpat R.M.F. privind temeiul greşit al achitării şi solicitarea de schimbare a acestuia din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Sub acest aspect, s-a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a dispus achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. Astfel, inculpatul R.M.F. a fost prezent la locul comiterii faptei şi a auzit că inculpatul S.E.C. şi-a traficat influenţa, însă lipsa oricărei legături subiective dintre cei doi inculpaţi, a determinat concluzia că prezenţa inculpatului R.M.F. nu a fost suficientă pentru a se considera că a cooperat la realizarea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influentă.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului R.M.F. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Curtea a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., aşa încât la stabilirea şi aplicarea pedepsei va ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, la stabilirea cuantumului pedepsei pentru acest inculpat, Curtea a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., de gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, relevat de modul concret în care a acţionat şi, nu în ultimul rând, de natura infracţiunii săvârşite care pune în pericol prestigiul instituţiei al cărei angajat era inculpatul. De asemenea, lipsa antecedentelor penale dar şi conduita anterioară bună a inculpatului, astfel cum rezultă din cazierul judiciar şi înscrisurile în circumstanţiere depuse în apel, sunt împrejurări de care Curtea a ţinut seama în procesul de individualizare a pedepsei.
Aşadar, Curtea a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse reprezentând minimul special, de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
De asemenea, Curtea a ţinut seama de natura şi gravitatea infracţiunii comise, de împrejurările cauzei şi de persoana inculpatului la individualizarea pedepsei accesorii şi în baza art. 71 C. pen. va interzice acesteia drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei s-au reţinut următoarele:
Scopul pedepsei aşa cum rezultă din art. 52 alin. (1) C. pen. constă în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, or, Curtea apreciază că scopul acesteia poate fi atins chiar fără executarea pedepsei, inculpatul având aptitudinea subiectivă de a se îndrepta prin autoeducare, şi anume prin eforturi constante pe care le poate face sub ameninţarea pedepsei ce i s-a aplicat.
Aşadar, nu se impune ca executarea să se facă în regim privativ de libertate ci, dimpotrivă, hotărârea de condamnare cu suspendare condiţionată să constituie un avertisment suficient de serios pentru a-l descuraja ca pe viitor să comită alte fapte de natură penală.
Prin urmare, aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., pot contribui în mai mare măsură la reeducarea acestuia, prin evitarea mediul penitenciar.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii S.E.C. şi R.M.F.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului şi condamnarea inculpatului R.M.F. şi pentru complicitate la infracţiunea de trA.F.I.c de influenţă prev. de art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen.
Inculpatul S.E.C. invocând cazul de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. a solicitat achitarea în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) şi art. 257 alin. (1) C. pen.
Inculpatul R.M.F. invocând cazul de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. Acelaşi inculpat a solicitat achitarea în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.- şi pentru infracţiunea prev. art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. acelaşi inculpat a solicitat reindividualizarea pedepselor şi aplicarea unor pedepse într-un cuantum redus.
Recursurile sunt nefondate.
În ceea ce priveşte critica parchetului privind greşita achitare a inculpatului R.M.F. şi pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă se apreciază că soluţia de achitare este temeinică.
Din materialul probator administrat în cauză reiese într-adevăr că inculpatul R.M.F. a asistat la pretinderea unei sume de bani de către celălalt coinculpat lăsând să se creadă că are influenţă asupra directorului A.F.I. pentru a-l determina să prelungească contractul de închiriere al martorului denunţător, dar nu se poate reţine că acesta ar fi fost implicat sau că ar fi contribuit la realizarea laturii obiective a faptei prevăzută de art. 257 C. pen.
Referitor la solicitarea inculpatului S.E.C. de achitare urmează a fi respinsă, întrucât faptele săvârşite de acesta întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) şi art. 257 alin. (1) C. pen.
Se constată potrivit adresei din data de 14 septembrie 2009 a D.I.C. - S.I.C.C. din cadrul Primăriei sector 4 că recurentul inculpat S.E.C., fiind de circa o lună mutat în cadrul acestui serviciu se afla într-o perioadă de asimilare a legislaţiei specifice activităţii şi de integrare în colectivul de muncă astfel că nu avea întocmită şi semnată o fişă a postului. Din aceeaşi adresă rezultă că în această perioadă sunt repartizaţi pe lângă inspectori cărora li s-a dat spre rezolvare diferite cazuri/sesizări care fac obiectul atribuţiilor de serviciu.
Totodată, din declaraţia acestuia rezultă, că a lucrat că referent în cadrul S.I.C.C. din cadrul Primăriei sector 4 Bucureşti şi a fost coleg cu inculpatul R.M.F., acesta din urmă fiind încadrat ca inspector în cadrul aceluiaşi serviciu şi având repartizată lucrarea privind imobilul denunţătorului. De asemenea, a declarat că a fost desemnat să-l însoţească pe acesta pentru verificări ale documentaţiei necesare edificării de construcţii.
De asemenea din copia carnetului de muncă rezultă că inculpatul S.E.C. a fost numit în funcţie publică de inspector în cadrul Primăriei sectorului 4 la data de 22 august 2002 (anterior, fiind inspector debutant) şi din 15 iulie 2003 a devenit referent.
În calitate de funcţionar public în cadrul S.I.C.C. inculpatul S.E.C. a acţionat folosindu-se de toate atributele conferite postului pe care îl ocupa cu respectarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate al Primarului sectorului 4, în lipsa unei fişe a postului. Or, potrivit regulamentului menţionat avea ca atribuţii de serviciu, printre altele, şi efectuarea controlul în teritoriu pentru verificarea respectării, de către persoanele fizice şi juridice, a normelor din domeniul construcţiilor, depistarea construcţiilor care se execută fără autorizaţie de construire sau cu încălcarea proiectului aprobat şi constată, conform legii, contravenţiile în domeniul construcţiilor.
Prin urmare, în îndeplinirea acestor atribuţii specifice activităţii de control, pe care i le confereau postul şi regulamentul, inculpatul S.E.C. s-a deplasat la locuinţa martorului denunţător în vederea soluţionării împreună cu R.M.F. a sesizării A.F.I.
Condiţia ca fapta să fie comisă în legătură cu un act privitor la îndatoririle sale de serviciu se referă la împrejurarea ca actul să fie de competenţa funcţionarului, or, în cauză, inculpatul avea această competenţă.
Prin urmare, se apreciază că este realizată condiţia cerută de norma de incriminare, fapta de luare de mită fiind săvârşită de inculpatul S.E.C. în legătură cu un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, îndatoriri prevăzute în dispoziţii legale a căror necunoaştere nu o poate invoca.
De altfel, în cuprinsul declaraţiei olografe date în faza de urmărire penală a menţionat atribuţiile sale de serviciu şi anume: efectuarea de controale cu privire la respectarea condiţiilor legale de construire, întocmirea documentelor realizate în urma controlului şi întocmirea unei note de constatare în care se consemnează stadiul imobilului din teren în confruntare cu actele pe care le are proprietarul. După data arestării a dat o nouă declaraţie olografa arătând că „ la data flagrantului nu avea atribuţii de control întrucât nu semnase o fişă a postului. Deşi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat că nu îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală cu excepţia celei date în faţa instanţei cu prilejul judecării propunerii de arestare preventivă, Înalta Curte constată că acestea se coroborează cu celelalte probe administrate şi nu există nici un motiv pentru a fi înlăturate.
Pentru aceleaşi motive, se apreciază că, în mod just, a fost reţinută la încadrarea juridică a faptei de luare de mită, varianta agravate prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., inculpatul S.E.C. având atribuţiile de control conferite de postul pe care îl ocupa în cadrul Serviciului specializat de inspecţie şi control în construcţii din cadrul Primăriei sector 4 Bucureşti, pe care a înţeles să le exercite prin efectuarea controlului la martorul denunţător.
Aşadar, inculpatul S.E.C. îndeplinea condiţia prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cerută subiectului activ calificat de a fi „funcţionar cu atribuţii de control".
Critica formulată de recurentul inculpat R.M.F., vizând greşita condamnare a acestuia pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., nu este întemeiată, în cauză neputându-se pronunţa o soluţie de achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., care ar fi în contradicţie cu ansamblul probator administrat în cauză.
Astfel, se constată că inculpatul R.M.F. în calitate de inspector în cadrul S.I.C.C. al Primăriei sector 4 Bucureşti i-a fost repartizată sesizarea A.F.I. privind imobilul aparţinând martorului denunţător, lucrare pe care urma să o soluţioneze împreună cu inculpatul S.E.C. potrivit declaraţiilor inculpaţilor, notei din 14 septembrie 2009 a D.I.C. din cadrul Primăriei sectorului 4 Bucureşti (filele7-10, 16-19, 88 din dosarul de urmărire penală, filele 17-23 din dosarul de fond), denunţului şi declaraţiilor martorului denunţător S.L.F. (filele 17-23, 33-37 din dosarul de fond).
Tot materialul probator administrat în cauză relevă faptul că inculpatul R.M.F. deşi nu a intervenit în discuţiile purtate între martorul denunţător şi inculpatul S.E.C. în zilele de 19, respectiv 20 mai 2015, a asistat la discuţii cu atât mai mult cu cât vizau modul de soluţionare a lucrării ce-i fusese repartizată.
Astfel, pe baza probelor, se apreciază, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de prim control judiciar că inculpatul R.M.F. a auzit discuţiile dintre inculpatul S.E.C. şi martorul denunţător, inclusiv referitoare la suma de bani pretinsă. împrejurarea că inculpatul R.M.F. a avut o atitudine pasivă, neintervenind în discuţiile dintre inculpatul S.E.C. şi martorul denunţător nu îl exclude, de plano, de la participaţie.
Aşadar, simpla asistenţă a inculpatului R.M.F. la pretinderea sumei de bani de către inculpatul S.E.C. a reprezentat un act de ajutor moral întrucât a avut reprezentarea că îşi aduce contribuţia la comiterea faptei de luare de mită şi a acceptat această finalitate.
Totodată, se apreciază că inculpatul R.M.F. în mod întemeiat a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât acesta a fost prezent la locul comiterii faptei şi a auzit că inculpatul S.E.C. şi-a traficat influenţa, însă lipsa oricărei legături subiective dintre cei doi inculpaţi, a determinat concluzia că prezenţa inculpatului R.M.F. nu a fost suficientă pentru a se considera că a cooperat la realizarea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influentă, astfel că nu se impune achitarea acestuia pentru în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte solicitarea recurentului inculpat R.M.F. de reducere a pedepsei, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este întemeiată.
În acest sens, se reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea, cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.
Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcţia de exemplaritate a pedepsei se manifestă şi decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Funcţia de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea sancţiunii aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza . maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune.
Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Înalta Curte reţine că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale acestuia.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
În ceea ce priveşte existenţa uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare, se reţine că aceasta conferă posibilitatea instanţei de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultând că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. în această apreciere, se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, constată că nu se impune reţinerea reducerea pedepsei, având în vedere că datele care caracterizează favorabil persoana recurentului inculpat R.M.F. au fost avute în vedere de către instanţa de apel în procesul de individualizare a pedepsei, dându-li-se eficienţa cuvenită.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, astfel că nu se impune reducerea acesteia, nefîind incident în speţă cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Neexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii S.E.C. şi R.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 360/A din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să fie respinse, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi S.E.C. şi R.M.F. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii S.E.C. şi R.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 360/A din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul intimat inculpat S.E.C. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1666/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1782/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
