ICCJ. Decizia nr. 1724/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1724/2014

Dosar nr. 4227/30/2010*

Şedinţa publică din 21 mai 2014

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului ,constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 321 din 23 septembrie 2013, pronunţată în Dosar nr. 4227/30/2010* Tribunalul Timiş în baza art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul C.M., deţinut în Penitenciarul Timişoara, la pedeapsa de:

- 7 ani închisoare.

A constatat că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 393 din 14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, sentinţa penală nr. 177 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4463 din 10 decembrie 20010 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr. 1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova şi a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamantorie faţă de condamnările din sentinţele penale nr. 621 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 531 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţa penală nr. 1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă nr. 327 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată sentinţei penale nr. 1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, astfel:

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 327 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicate inculpatului C.M. prin sentinţa penală nr. 621 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 531 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată sentinţei penale nr. 177 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4463 din 10 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, astfel:

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare

- pedeapsa de 8 luni închisoare

- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare

- pedeapsa de 5 ani închisoare

- pedeapsa de 2 luni închisoare

- pedeapsa de 4 luni închisoare

În baza art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată sentinţei penale nr. 393 din 14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată sentinţei penale nr. 393 din 14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, astfel:

- 4 luni închisoare

- 2 ani închisoare

În baza art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului C.M. prin sentinţa penală nr. 1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 327 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova.

În baza art. 86⁵ C. pen. raportat la art. 85 C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului C.M. prin sentinţa penală nr. 621 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 531 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova.

În temeiul art. 34 lit. b) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) C. pen. a contopit pedepsele astfel repuse în individualitate, aplicate prin sentinţa penală nr. 393 din 14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, sentinţa penală nr. 177 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4463 din 10 decembrie 20010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr. 1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, sentinţei penale nr. 621 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 531 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţa penală nr. 1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia nr. 327 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare cu aplicarea art. 57 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive din 9 iunie 2005 la 4 iulie 2005 şi a reţinerii de 24 de ore din 7 septembrie 2006.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din 17 februarie 2011 la zi.

A dispus anularea mandatul de executare a pedepsei închisorii din 13 decembrie 2010 emis de Tribunalul Dolj, mandatul de executare a pedepsei închisorii din 5 iulie 2011 emis de Judecătoria Craiova şi mandatul de executare a pedepsei închisorii din 13 octombrie 2011 emis de Judecătoria Craiova şi a dispus emiterea unui mandat nou, în conformitate cu prezenta sentinţă.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. c) C. pen. începând cu rămânerea definitivă a hotărârii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 66 C. pen.

În baza art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., a condamnat inculpata B.C., la pedeapsa de:

- 4 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86¹ C. pen., pe un termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 86²alin. (1)C. pen. şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei penale.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. c) C. pen.

În baza art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatei B.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C. pen.

În baza art. 14, art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., art. 1003 C. civ., a admis acţiunile civile formulate de părţile civile SC O.R. SRL Bucureşti şi SC C.C. SRL Sibiu şi obligă inculpaţi C.M. şi B.C., în solidar, la plata sumei de 1.346.066,83 RON despăgubiri civile, cu dobânda legală aferentă, către partea civilă SC O.R. SRL Bucureşti şi la 78.191,39 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C.C. SRL Sibiu.

În baza art. 14, art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., a admis acţiunile civile formulate de părţile civile SC M.R.P. SRL Cluj-Napoca şi SC A.T. SA Timişoara şi a obligat inculpatul C.M. la plata sumei de 124.335,62 RON despăgubiri civile, cu dobânda legală aferentă, către partea civilă SC M.R.P. SRL Cluj-Napoca şi a sumei de 51.142,28 RON despăgubiri civile, cu dobânda legală aferentă, către partea civilă SC A.T. SA Timişoara.

Pentru a hotăra astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriu a fost trimis în judecată inculpatul C.M., (aflat în stare de arest în altă cauză), pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că în calitate de asociat şi administrator al SC M.B.A. SRL şi respectiv asociat al SC S.D. SRL, cu ocazia încheierii şi executării contractelor având ca obiect achiziţionarea de carburant şi alte produse de către SC M.B.A. SRL şi respectiv asociat al SC S.D. SRL, a indus şi menţinut în eroare părţile civile SC O.R. SRL, SC C.C. SRL Sibiu, SC A.T. SA şi SC M.R.P. SRL, emiţând ca mijloc de plată pentru marfa achiziţionată file cec şi bilete la ordin, deşi ştia că pentru valorificarea acestora nu există acoperirea necesară, cauzând un prejudiciu total ce depăşeşte 200.000 RON.

Prin acelaşi rechizitoriu a mai fost trimisă în judecată şi inculpata B.C., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în calitate de asociată SC M.B.A. SRL cu ocazia încheierii şi executării contractelor având ca obiect achiziţionarea de carburant şi alte produse de către SC M.B.A. SRL, a indus şi menţinut în eroare părţile civile SC O.R. SRL şi SC C.C. SRL Sibiu, emiţând ca mijloc de plată pentru marfa achiziţionată file cec, deşi ştia că pentru valorificarea acestora nu există acoperirea necesară, cauzând un prejudiciu total ce depăşeşte 200.000 RON.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

1). Învinuitul C.M., în calitate de asociat şi învinuita B.C. în calitate de administrator al SC M.B.A. SRL Timişoara, au emis în perioada 18 septembrie 2006-25 octombrie 2007, mai multe file cec în favoarea SC O.R. SRL, refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

SC O.R. SRL s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.346.066,83 RON.

2). Acelaşi mod de operare a fost folosit de inculpatul C.M. şi învinuitul C.D., asociaţi ai SC S.D. SRL, la încheierea contractului cu SC M.R.P. SRL.

SC M.R.P. SRL s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 250.137,19 RON.

3). În data de 1 iunie 2006, între SC A.T. SA Timişoara şi SC S.D. SRL, reprezentată prin inculpatul C.M. s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, marfa achiziţionată urmând a fi cumpărată cu bilete la ordin cu scadenţă la 25-30 de zile de la data emiterii facturilor.

Contractul a fost semnat de inculpatul C.M., care pentru plata facturilor a emis un număr de patru bilete la ordin refuzate la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil în cont.

Verificând extrasul de cont al SC S.D. SRL în perioada 1 septembrie-30 noiembrie 2006, s-a constatat că sumele de bani existente sunt total nesemnificative. De asemenea s-a reţinut faptul că în perioada încheierii acestui contract, SC S.D. SRL avea deja datorii foarte mari către SC M.R.P. SRL, aspecte cunoscute de inculpatul C.M., care contrar acestei situaţii a emis cele patru bilete la ordin.

SC A.T. SA Timişoara s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 51.142,28 RON.

Din raportul de expertiză financiar-contabilă rezultă că SC M.B.A. SRL Timişoara datorează SC O.R. SRL suma de 1.346.066,83 RON, iar SC S.D. SRL datorează SC M.R.P. SRL suma de 124.335,62 RON.

4). Între SC M.B.A. SRL Timişoara şi SC C.C. SRL Sibiu a intervenit o convenţie civilă având ca obiect achiziţionarea de motorină.

În data de 1 septembrie 2006, SC C.C. SRL Sibiu a emis factura fiscală în valoare de 98.406,66 RON din care a fost achitată suma de 20.215,27 RON.

Pentru plata contravalorii motorinei, inculpatul C.M. a emis o filă cec semnată şi ştampilată care urma să fie decontată la 14 zile de la data livrării mărfii aşa cum este consemnat şi pe factură.

Ulterior refuzării la plată a filei cec, inculpatul C.M. a mai emis încă patru bilete la ordin în vederea stingerii debitului în sumă de 78.406,66 RON, însă şi acestea au fost refuzate la plată.

Din adresa din 11 martie 2009 a Băncii T. rezultă că pentru SC M.B.A. SRL Timişoara avea drept de semnătură învinuita B.C.

Din probele existenta la dosar rezultă că fila cec a fost semnată şi ştampilată de învinuita B.C., însă aceasta a fost înmânată personal reprezentantului părţii civile de către învinuitul C.M. care a şi purtat negocierile privind încheierea contractului cu acesta.

SC C.C. SRL Sibiu s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 78.191,39 RON.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului C.M., instanţa a ţinut seama, în baza art. 52, art. 72 C. pen., de limite speciale de pedeapsă, reduse potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. pen., de gradul de pericol social al faptelor sale, dat de modalitatea comiterii acestora şi de cuantumul ridicat al prejudiciului, nerecuperat. Totodată, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul a fost condamnat pentru fapte similare de înşelăciune şi fals, având condamnări faţă de care se reţine stare de recidivă, cât şi condamnări pentru fapte concurente.

Cu privire la atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, acesta a fost sincer, recunoscând şi regretând comiterea faptelor.

II. Împotriva sentinţei penale nr. 321 din 23 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş a declarat apel inculpatul C.M., pe care nu l-a motivat, iar prin dezbaterile orale formulate prin apărător, s-a cerut redozarea pedepsi aplicate de prima instanţă.

Prin decizia penală nr. 216/A din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.M., împotriva sentinţei penale nr. 321 din 23 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 4227/30/2010*.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 300 RON cheltuieli judiciare şi a dispus virarea sumei de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu din fondul Ministerului Justiţiei în contul baroului Timiş.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere următoarele:

Starea de fapt reţinută de prima instanţă a fost corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale, şi administrate direct în faţa instanţei, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.

În raport de dispoziţiile art. 126 şi art. 131 din Constituţie, organele judiciare penale sunt instanţele de judecată şi organele de urmărire penală.

Acest lucru îndreptăţeşte a afirma că şi probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, că probele se analizează în mod coroborat, şi că scopul probelor, prevăzut de art. 62 C. proc. pen., constând în aflarea adevărului, este identic pentru ambele faze ale procesului penal, în acest sens fiind şi practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 1660/2009). În procesul penal elementele de probă trebuie produse, în mod normal, în faţa persoanei acuzate, pentru a se asigura o procedură contradictorie, dar aceasta nu este o cerinţă cu caracter absolut ci, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe neadministrate în instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă, în sine, cu dispoziţiile art. 6 din Convenţie. Prin urmare, Curtea şi-a însuşit valabilitatea tuturor probelor administrate în faţa instanţei de fond dar şi în faza de urmărire penală, administrate în această cauză.

Procedând la reexaminarea probelor administrate în cauză, instanţa de apel a stabilit că starea de fapt reţinută în hotărârea de condamnare este aceeaşi cu cea care se desprinde din probatoriul din acest dosar, fiind reconfirmată prin probatoriul administrat, neexistând probe care să conducă la reţinerea unei alte stări de fapt, şi chiar inculpatul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, solicitând aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

În ce priveşte cuantumul pedepselor şi modalitatea de executare, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a acestora raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului recurent, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptelor, aspecte care au fost complet şi judicios evaluate, pedepsele fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte. Instanţa de apel a reţinut şi că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. Infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aduce atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv siguranţa patrimonială a persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţie a statului.

Infracţiunea săvârşită în prezentul dosar de inculpatul apelant, este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 393 din 14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, sentinţa penală nr. 177 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4463 din 10 decembrie 20010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr. 1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, şi a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamantorie faţă de condamnările din sentinţele penale nr. 621 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 531 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţa penală nr. 1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia nr. 327 din 27 martie 2006 a Curtii de Apel Craiova, astfel că în mod corect s-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

Faptele fiind comise în concurs real de infracţiuni, în baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, care să reprezinte şi un echivalent al pedepselor ce nu vor mai fi executate ca urmare a contopirii, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare cu aplicarea art. 57 C. pen.

În ce priveşte sporul de 1 an închisoare aplicat inculpatului de către Tribunalul Timiş, instanţa de apel a apreciat că acesta a fost corect şi judicios individualizat. Astfel, potrivit dispoziţiunilor art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., în caz de concurs de infracţiuni pentru care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani. Din conţinutul textului rezultă cu claritate că în privinţa stabilirii pedepsei finale în cazul concursului de infracţiuni când s-au aplicat numai pedepse cu închisoare, aplicarea unui spor este facultativă. Necesitatea aplicării unui spor, cât şi consistenţa acestuia, trebuie să se întemeieze pe sporul de gravitate şi periculozitate socială concretă rezultat strict din pluralitatea de infracţiuni. Criteriile cristalizate în această materie, în practică privesc multitudinea infracţiunilor aflate în concurs, stăruinţa în acelaşi gen de infracţiuni care atribuie repetării un caracter de sistem, frecvenţa în timp a infracţiunilor aflate în concurs, împrejurarea că una dintre infracţiuni a fost comisă chiar după ce împotriva inculpatului se pronunţase o condamnare. În speţă, întreaga activitate infracţională desfăşurată de inculpat denotă perseverenţă deosebită în săvârşirea de fapte ilicite. Aceste împrejurări impun şi justifică aplicarea sporului de 1 an închisoare pe lângă pedeapsa cea mai grea, în vederea atingerii scopului pedepsei reglementat de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

III. Împotriva deciziei penale nr. 216/A din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a declarat recurs inculpatul C.M., pe care nu l-a motivat, iar prin dezbaterile orale apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., precum şi reindividualizarea pedepsei şi aplicarea unei pedepse mai blânde.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de casare invocate, precum şi din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în raport de conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, apreciază calea de atac declarată ca fiind fondată pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecinţă, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385³, art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Astfel, conform art. 385¹⁰ C. proc. pen. recursul trebuie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute anterior, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Or, în speţa de faţă, inculpatul C.M. a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 216/A din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, fără a depune motivele de recurs conform art. 385 pct. 10 alin. (2) C. proc. pen.

În consecinţă, Înalta Curte va analiza recursul declarat numai prin prisma cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu conform art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., cazuri de casare ce nu sunt incidente în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate.

Astfel, prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept După data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii. În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, urmând a reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

Cu privire la aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior raportat la Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că nu îşi poate modifica intempestiv interpretarea jurisprudenţială în defavoarea inculpatului, o altfel de schimbare de interpretare încălcând art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

„Garanţia consacrată la art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, element esenţial al statului de drept, ocupă un loc primordial în sistemul de protecţie al Convenţiei. Astfel cum decurge din obiectul şi scopul său, acesta trebuie să fie interpretat şi aplicat astfel încât să fie asigurată o protecţie efectivă împotriva urmăririi penale, condamnărilor şi sancţiunilor arbitrare” (cauza Maktouf şi Damjanovic contra Bosnia şi Herţegovina).

„Legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile. Această cerinţă este considerată îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.”

În exercitarea rolului decizional instanţele recunosc forţa jurisprudenţei ca izvor de drept urmărind tocmai disiparea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor de drept. Oricât de clar ar fi redactat textul unei dispoziţii legale, în orice sistem juridic, inclusiv dreptul penal, inevitabil există un element de interpretare judecătorească. Întotdeauna va exista necesitatea de elucidare a aspectelor îndoielnice şi de adaptare la schimbările de situaţie. De altfel, în tradiţia juridică a anumitor state părţi la Convenţie este consacrat faptul că jurisprudenţa, ca sursă de drept, contribuie în mod necesar la evoluţia progresivă a dreptului penal. Art. 7 nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil. Absenţa unei interpretări jurisprudenţiale accesibile şi în mod rezonabil previzibile poate conduce chiar la constatarea existenţei unei încălcări a drepturilor garantate de art. 7 în privinţa persoanei acuzate.

„Deşi C.E.D.O. acceptă faptul că instanţele interne sunt cele mai în măsură să interpreteze, să aplice dreptul naţional şi să îşi stabilească propria politică penală, de exemplu prin înăsprirea pedepselor aplicabile pentru săvârşirea de fapte penale, ea reiterează că această interpretare rămâne în orice caz subordonată principiului consacrat în art. 7 din Convenţie conform căruia legea este singura care poate defini o infracţiune şi stabili o pedeapsă.

Astfel, C.E.D.O. a stabilit că revirimentul jurisprudenţiaL în funcţie de politica penală, în detrimentul inculpaţilor constituie o încălcare a art. 7 din Convenţie” (cauza Del Rio Prada contra Spaniei).

În ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile şi a efectelor abrogării art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) C. pen. anterior şi reincriminarea faptei de înşelăciune în art. 244 C. pen. alin. (1) şi alin. (2), instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează. În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzată într-o cauză penală sau contravenţională, după caz.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 21 mai 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 18 noiembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 87/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează înşelăciunea, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare noul C. pen., a fost pronunţată decizia nr. 2/2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 265/2014 de către Curtea Costituţională, şi în plus s-a format o opinie majoritară cu privire la aplicarea instituţiilor autonome de drept penal.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui ciiteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incrirninare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 215 C. pen. şi incrirninarea înşelăciunii la art. 244 noul C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. cu conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acurat inculpatul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpată conduce la dezincriminarea faptei faţă de aceasta.

Art. 215 Înşelăciunea

Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).

Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 244 Înşelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de vechea lege penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 1 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 215 C. pen. a intrat în vigoare art. 244 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care a fost ttimis în judecată inculpatul. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.M., acuzaţiile faţă de care a fost condamnat au constat în aceea că: 1) în perioada 18 septembrie 2006-25 octombrie 2007, în calitate de asociat la SC M.B.A. SRL Timişoara împreună cu învinuita B.C. în calitate de administrator al aceleiaşi societăţi, a emis mai multe file cec către SC O.R. SRL, refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont; 2) acelaşi mod de operare a fost folosit de inculpatul C.M. şi învinuitul C.D., asociaţi ai SC S.D. SRL, la încheierea contractului cu SC M.R.P. SRL; 3) în data de 1 iunie 2006, între SC A.T. SA Timişoara şi SC S.D. SRL, reprezentată prin inculpatul C.M. s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, marfa achiziţionată urmând a fi cumpărată cu bilete la ordin cu scadenţă la 25-30 de zile de la data emiterii facturilor. Contractul a fost semnat de inculpatul C.M., care pentru plata facturilor a emis un număr de patru bilete la ordin refuzate la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil în cont. Verificând extrasul de cont al SC S.D. SRL în perioada 1 septembrie-30 noiembrie 2006, s-a constatat că sumele de bani existente sunt total nesemnificative. De asemenea s-a reţinut faptul că în perioada încheierii acestui contract, SC S.D. SRL avea deja datorii foarte mari către SC M.R.P. SRL, aspecte cunoscute de inculpatul C.M., care contrar acestei situaţii a emis cele patru bilete la ordin; 4) între SC M.B.A. SRL Timişoara şi SC C.C. SRL Sibiu a intervenit o convenţie civilă având ca obiect achiziţionarea de motorină. În data de 1 septembrie 2006, SC C.C. SRL Sibiu a emis factura fiscală în valoare de 98.406,66 RON din care a fost achitată suma de 20.215,27 RON. Pentru plata contravalorii motorinei, inculpatul C.M. a emis o filă cec semnată şi ştampilată care urma să fie decontată la 14 zile de la data livrării mărfii aşa cum este consemnat şi pe factură. Ulterior refuzării la plată a filei cec, inculpatul C.M. a mai emis încă patru bilete la ordin în vederea stingerii debitului în sumă de 78.406,66 RON, însă şi acestea au fost refuzate la plată. Din probele existenta la dosar rezultă că fila cec a fost semnată şi ştampilată de învinuita B.C., însă aceasta a fost înmânată personal reprezentantului părţii civile de către învinuitul C.M. care a şi purtat negocierile privind încheierea contractului cu acesta.

Infracţiunea de înşelăciune este preluată în noul cod, noutăţile legislative referindu-se exclusiv la înlăturarea variantei agravate ce prevedea consecinţe deosebit de grave. Ca urmare caracterizarea în drept a faptei potrivit noii legi penale va fi art. 244 alin. (1) C. pen.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe C.M., nu prezintă diferenţe între art. 215 C. pen. anterior şi art. 244 alin. (1) şi alin. (2) noul C. pen.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche [art. 215 C. pen. anterior şi efectele acuzaţiei în legea nouă, art. 244 alin. (1) şi alin. (2) noul C. pen.].

Legea veche prevedea o sancţiune de la 10 ani la 20 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 1 an şi un maxim de 5 ani închisoare astfel că legea nouă mai favorabilă, va retroactiva.

La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de fond şi cea de apel (către minimum, mediu, sau maximul special) în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili o sancţiune sub minimul special prevăzut de legea nouă ca urmare a reţinerii cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

Cu privire la regulile privind infracţiunea continuată, pe legea nouă se prevede adăugarea unui spor depănă la 3 ani la maximul prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, în timp cepe legea veche sporul de pedeapsă era facultativ, astfel că s-ar ajunge în situaţia de a se încălca inculpatului principiul „non reformatio in peius”.

Referitor la existenţa recidivei postcondamnatorii şi a tratamentului sancţionator, Înalta Curte constată că legea veche este mai favorabilă întrucât regimul sancţionator al recidivei postcondamnatorii prevăzute de noul C. pen. este mai sever, pedepsele stabilite pentru fiecare faptă concurentă fiind contopite potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni, cu aplicarea sporului obligatoriu.

Legea nr. 187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport de încadrarea juridică şi sancţiune în cazul pluralităţii de infracţiuni (art. 10).

În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, acestea se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, în conţinutul şi condiţiile prevăzute de noua reglementare, astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce spre minimul prevăzut de legea nouă mai favorabilă.

Se constată că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a mai deţine funcţia de administrator de firmă) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani are corespondent în art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut şi pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.

Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior se va aplica pe durata executării pedepsei.

Faţă de aceste considerente se va admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 216/A din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Se va casa în parte atât decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 321 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite:

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, pedeapsă principală şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior aplicată inculpatului C.M., în pedepse componente, pe care le va repune în individualitatea lor:

- pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsă rezultantă aplicată prin contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 393 din 14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova; sentinţa penală nr. 177 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4463 din 10 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; sentinţa penală nr. 1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova; sentinţa penală nr. 621/10/02/2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 327 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova; sentinţa penală nr. 1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 327 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova;

- pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior.

- sporul de 1 an;

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte în baza cărora va condamna pe inculpatul C.M. la pedeapsa de 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, va dispune contopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare cu pedeapsa de 8 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani, sporită cu 1 an, urmând ca inculpatul C.M., să execute în final pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen.

Se va aplica pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe lângă pedeapsa principală.

Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.M. durata reţinerii de 24 de ore din 7 septembrie 2006 şi arestării preventive din 9 iunie 2005 la 4 iulie 2005.

Va deduce din pedeapsa aplicată perioada detenţiei executate din 17 februarie 2011 la zi.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 216/A din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează în parte atât decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 321 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, pedeapsă principală şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior aplicată inculpatului C.M., în pedepse componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsă rezultantă aplicată prin contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 393 din 14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova; sentinţa penală nr. 177 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4463 din 10 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; sentinţa penală nr. 1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova; sentinţa penală nr. 621/10/02/2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 327 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova; sentinţa penală nr. 1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 327 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova;

- sporul de 1 an;

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 320 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul C.M. la pedeapsa de 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, dispune contopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare cu pedeapsa de 8 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani, sporită cu 1 an, urmând ca inculpatul C.M., să execute în final pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen.

Aplică pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe lângă pedeapsa principală.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.M. durata reţinerii de 24 de ore din 7 septembrie 2006 şi arestării preventive din 9 iunie 2005 la 4 iulie 2005.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada detenţiei executate din 17 februarie 2011 la zi.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1710/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1726/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1724/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1724/2014. Penal