ICCJ. Decizia nr. 1735/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1735/2014

Dosar nr. 2503/104/2011

Şedinţa publică din data de 22 mai 2014

Asupra recursului faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 105 din 5 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2503/104/2011, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi lit. c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.F.M., în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat inculpatul N.F.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi lit. c) C. pen., la data de 30 din 31 iulie 2010, faţă de partea vătămată C.I., în condiţiile art. 57 C. pen., respectiv în regim de detenţie; în baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale; în baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi lit. c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.I.A., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi a fost condamnat inculpatul B.I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., la data de 30 din 31 iulie 2010, faţă de partea vătămată C.I.; în baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale; în baza art. 110¹ C. pen. raportat la art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durata de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art. 110 C. pen., din care 4 ani pedeapsa aplicată şi 2 ani interval de timp stabilit de instanţă; pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani (4 ianuarie 2013), s-a încredinţat supravegherea inculpatului minor părinţilor acestuia, cărora li s-a pus în vedere îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării sale, obligaţia înştiinţării instanţei, de îndată, dacă inculpatul minor are purtări rele, se sustrage de la supraveghere ori a săvârşit din nou o faptă penală; în baza art. 110¹ alin. (1) C. pen. raportat la art. 103 C. pen., pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, s-a dispus şi obligarea inculpatului să nu frecventeze restaurante, discoteci şi baruri, urmând ca supravegherea executării acestei obligaţii să fie efectuată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul B.I.A., pe durata termenului de încercare stabilit, în baza art. 110¹ C. pen. coroborat cu art. 86³ C. pen., s-a dispus a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; b) va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informaţii de natură a fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 86³ alin. (2) C. pen., datele prevăzute de lit. b), lit. c) şi lit. d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; în baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei aplicate, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau a neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege dispuse şi prin prezenta hotărâre.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi lit. c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.M.N., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi a fost condamnat inculpatul F.M.N. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., la data de 30 din 31 iulie 2010, faţă de partea vătămată C.I.; în baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale; în baza art. 110¹ C. pen. raportat la art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durata de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art. 110 C. pen., din care 4 ani pedeapsa aplicată şi 2 ani interval de timp stabilit de instanţă; pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani (11 septembrie 2012), s-a încredinţat supravegherea inculpatului minor părinţilor acestuia, F.F. şi F.M., cărora li s-a pus în vedere îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării sale, obligaţia înştiinţării instanţei, de îndată, dacă inculpatul minor are purtări rele, se sustrage de la supraveghere ori a săvârşit din nou o faptă penală; în baza art. 110¹ alin. (1) C. pen. raportat la art. 103 C. pen., pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, s-a dispus şi obligarea inculpatului să nu frecventeze restaurante, discoteci şi baruri, urmând ca supravegherea executării acestei obligaţii să fie efectuată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul F.M.N., pe durata termenului de încercare stabilit, în baza art. 110¹ C. pen. coroborat cu art. 86³ C. pen., s-a dispus a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; b) va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informaţii de natură a fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006, au fost obligaţi în solidar inculpaţii N.F.M., B.I.A., pe acesta în solidar şi cu părţile responsabile civilmente B.I. şi B.C., şi F.M.N., pe acesta în solidar şi cu părţile responsabile civilmente F.F. şi F.M., la plata sumei de 1.919,15 RON cu titlu de despăgubiri civile, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate C.I., sumă reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii; în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că Spitalul Municipal C. nu s-a constituit parte civilă în cauză; în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.I. şi, pe cale de consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii N.F.M., B.I.A., pe acesta în solidar şi cu părţile responsabile civilmente B.I. şi B.C., şi F.M.N., pe acesta în solidar şi cu părţile responsabile civilmente F.F. şi F.M., la plata sumei de 9.000 RON, cu titlu de daune morale către partea civilă C.I.; s-a respins în rest cererea de despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul N.F.M. la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 30 RON, ce va fi virată către Baroul Olt, reprezentând onorariu avocat oficiu (din care suma de 1.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală); în baza art. 191 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.I.A. în solidar cu părţile responsabile civilmente B.I. şi B.C., la plata sumei de 1.700 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 25 RON, virată către Baroul Olt, reprezentând onorariu avocat oficiu (din care suma de 1.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală); în baza art. 191 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul F.M.N. în solidar cu părţile responsabile civilmente F.F. şi F.M., la plata sumei de 1.700 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 25 RON, virată către Baroul Olt reprezentând onorariu avocat oficiu (din care suma de 1.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 599/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: B.I.A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 şi urm. C. pen.; N.F.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 şi urm. C. pen.; totodată, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatului minor F.M.N., deoarece nu a putut fi efectuată expertiza psihiatrică, fiind plecat din ţară, adresa nefiind cunoscută.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 13 mai 2011, fixându-se primul termen de judecată prin repartizare aleatorie la data de 30 mai 2011.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor F.M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 şi urm. C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 20 septembrie 2011, sub nr. 3793/104/2011, fixându-se primul termen de judecată prin repartizare aleatorie la data de 10 octombrie 2011.

La termenul de judecată din data de 12 decembrie 2011, s-a reţinut incidenţa cazului reglementat de art. 34 lit. a) C. proc. pen., respectiv infracţiunea a fost săvârşită de toţi cei trei inculpaţi împreună, în acelaşi timp şi acelaşi loc, astfel că s-a dispus conexarea Dosarului 3793/104/2011 la Dosarul nr. 2503/104/2011.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că în seara de 30 iulie 2010, în jurul orelor 21:30, partea vătămată C.I. a plecat de la locuinţa sa, la un magazin din apropriere, de unde şi-a cumpărat un pachet de ţigări, după care a mers la barul SC T.C. SRL, unde, printre alţi consumatori, se aflau şi cei trei inculpaţi precum şi numitul B.C.M.

După ce şi-a comandat o sticlă cu bere, partea vătămată s-a aşezat la aceeaşi masă cu martorii T.I., M.M.L. şi F.I., ultimul părăsind localul în jurul orelor 23:30. În bar se aflau şi inculpatul major N.F.M. împreună cu inculpaţii minori F.M.N., acesta din urmă fiind la muncă peste zi cu inculpatul major, respectiv acoperirea locuinţelor.

În intervalul de timp în care partea vătămată C.I. a rămas în local, a avut o altercaţie cu inculpatul N.F.M., deoarece acesta i-a aruncat cu bere peste îmbrăcăminte. După ora 02:00, partea vătămată împreună cu martorii M.M.L. şi T.I. au părăsit localul, plecând către locuinţelor lor dar nu au apucat să parcurgă decât o distanţă de circa 150-200 m, astfel că imediat ce au trecut de clădirea primăriei au fost ajunşi din urmă de către inculpaţii N.F.M., F.M.N. şi B.I.A. Aceştia, fără un motiv anume, ci doar pentru că se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru că inculpatul major N.F.M. le-a spus că partea vătămată nu i-a plătit o datorie mai veche (provenită din achiziţionarea de produse rămase neplătite) au lovit partea vătămată C.I. şi pe martorii ce-l însoţeau cu pumnii, cu picioarele şi cu o bâtă pe care a avut-o asupra sa inculpatul N.F.M.

Pentru aplanarea incidentului a intervenit şi B.C.M., care, după plecarea celorlalţi inculpaţi a fost anunţat cu privire la intenţia acestora, de către martorele S.A. şi S.C.A., din ale căror depoziţii reiese că, înainte de părăsi localul, partea vătămată C.I. a avut un incident cu învinuitul N.F.M., ocazie cu care şi-au adresat reciproc injurii.

Incidentul a fost de scurtă durată şi a încetat la intervenţia paznicului de noapte de la primărie, D.E., care a îndreptat lanterna din dotare, în direcţia inculpaţilor, ceea ce i-a determinat să părăsească locul comiterii faptei şi să meargă din nou la local, prezentând urme de sânge pe mâini, pe îmbrăcăminte şi încălţăminte şi pe bâta corp delict.

După încetarea actelor de violenţă martorul M.M.L. a plecat către locuinţa sa în vreme ce martorii D.E. şi T.I. au rămas lângă partea vătămată care prezenta multiple leziuni traumatice în zona feţei şi cu care nu se mai putea comunica, astfel că martorul T.I. a solicitat prin Serviciul de urgenţă 112, deplasarea unei ambulanţe la faţa locului.

Cu toate acestea, inculpatul N.F.M., revenit la locul incidentului, i-a luat telefonul din mâna lui T.I. şi i-a precizat operatoarei că nu mai este necesară deplasarea ambulanţei deoarece persoana în cauză şi-a revenit deşi, în realitate, partea vătămată era în comă.

După circa o oră de la agresiune, partea vătămată şi-a revenit şi a fost condus acasă de către martorii D.E. şi T.I.

A doua zi, sora părţii vătămate, C.N., şi concubinul acesteia R.P. l-au găsit pe partea vătămată în stare critică, motiv pentru care au anunţat salvarea, victima fiind transportată la Spitalul din Caracal, în vederea acordării de îngrijiri medicale, de unde a fost transferată imediat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internată până la data de 6 august 2010.

În cuprinsul certificatul medico-legal emis de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt, s-a menţionat că numitul C.I. a prezentat leziuni traumatice care pot data din 30 din 31 iulie 2010, produse prin lovire cu corpuri dure, necesită 17-18 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor şi, întrucât la drenajul pleural, în afară de aer se elimină şi sânge, confirmându-se un pneumotorax, s-a apreciat că leziunile produse au pus în primejdie viaţa victimei.

În privinţa inculpatului minor B.I.A., încă din faza de urmărire penală s-a dispus şi efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică, iar prin raportul nr. 407/E din 30 martie 2011 s-a concluzionat că acesta prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate emoţională labilă tip impulsiv”, însă are capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei cât şi asupra consecinţei social negative, cu păstrarea discernământului la data săvârşirii faptei şi ulterior.

În ce priveşte pe inculpatul minor F.M.N., de asemenea s-a dispus şi efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică, iar prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 3 august 2011, s-a concluzionat că acesta prezintă diagnosticul „tulburări de conduită de tip socializat”, intelect normal QI=92, are capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei cât şi asupra consecinţelor, cu păstrarea discernământului la data săvârşirii faptei şi ulterior.

Astfel, instanţa de fond a constatat că: fapta inculpatului major N.F.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi lit. c) C. pen.; fapta inculpatului minor B.I.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 şi urm. C. pen., iar fapta inculpatului minor F.M.N. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 şi urm. C. pen.

Prin apărătorul său ales, inculpatul major N.F.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi lit. c) C. pen., în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., iar instanţa de fond a apreciat această cerere ca nefondată, reţinând în esenţă că, în speţa de faţă, inculpaţii au acţionat împreună, lovind partea vătămată în mod repetat cu bâta de base-ball, cu pumnii şi cu picioarele în cadrul unei activităţi indivizibile şi îndeplinind fiecare în parte, printr-o acţiunea simultană şi conjugată, toate actele caracterizând infracţiunea de tentativa de omor calificat.

Este evident că aceştia au acceptat şi consecinţele acţiunii lor comune, nefiind relevant care dintre loviturile aplicate au condus la rezultatul din actele medico-legale.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere criteriile de prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gravitatea faptei săvârşite, modul şi condiţiile în care a fost săvârşită, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului atât în faza de urmărire penală cât şi în fata instanţei.

Inculpatul minor F.M.N. a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de judecată, solicitând ca în privinţa sa să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale; având în vedere că acest inculpat este minor, a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare, apreciind că scopul pedepsei s-ar putea atinge şi prin neexecutarea pedepsei aplicate în regim de detenţie, aşa încât, în temeiul art. 86¹ C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei principale sub supraveghere pe o durată de 6 ani; în baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a)-lit. d).

Inculpatul minor B.I.A. a recunoscut de asemenea săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, solicitând ca în privinţa sa să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., iar din fişa de cazier judiciar a rezultat că acestuia i s-a aplicat sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 500 RON prin ordonanţa din 2 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal; având în vedere că acest inculpat este minor, a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., i s-a aplicat de instanţa de fond pedeapsa de 4 ani închisoare, apreciindu-se că scopul pedepsei s-ar putea atinge şi prin neexecutarea pedepsei aplicate în regim de detenţie; în temeiul art. 86¹ C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei principale sub supraveghere, iar în baza art. 86³ C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a)-lit. d).

Inculpatul major N.F.M. nu a recunoscut exercitarea de acte de violenţă asupra părţii vătămate C.I., menţionând că singurele persoane care au lovit partea vătămată cu pumnii şi picioarele au fost inculpaţii B.I.A. şi F.M.N., iar el şi B.C.M. au lovit doar pe martorii T.I. şi M.M.L., care însoţeau partea vătămată; din fişa de cazier judiciar a acestui inculpat, a rezultat că acestuia i s-a aplicat pedeapsa de doi ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia prin sentinţa penală nr. 675 din 24 mai 2005 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin decizia penală nr. 356 din 31 august 2005 a Tribunalului Olt şi cum fapta pentru care a fost condamnat anterior a fost săvârşită în timpul minoratului, în plus, şi termenul de încercare fiind împlinit la data săvârşirii faptei pentru care este judecat în prezenta cauză, condamnarea anterioară s-a apreciat că este fără consecinţe sub aspectul recidivei.

S-a apreciat că fapta săvârşită de inculpat este una periculoasă, iar după săvârşirea acesteia inculpatul nu a înţeles nici gravitatea şi nici urmările acesteia, pedeapsa trebuind să aibă nu doar un rol educativ, ci şi unul coercitiv, de natură să determine pe viitor pe inculpat a se abţine de la săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală. În raport de cele precizate, instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenţie.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat în esenţă că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 1.919,15 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate prin acordarea asistenţei medicale de specialitate victimei agresiunii şi întrucât aceste cheltuieli sunt consecinţa faptei vătămătoare săvârşită de inculpaţi, au fost obligaţi în solidar inculpaţii N.F.M., B.I.A. (acesta în solidar şi cu părţile responsabile civilmente B.I. şi B.C.) şi F.M.N. (acesta în solidar şi cu părţile responsabile civilmente F.F. şi F.M.) la plata sumei menţionate, cu titlu de despăgubiri civile către unitatea medicală, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate C.I., sumă ce s-a dispus a fi reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.

În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că Spitalul Municipal C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Partea vătămată C.I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli materiale şi suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale, iar în ce priveşte daunele morale, instanţa de fond a apreciat că acordarea unei sume de 9.000 RON cu acest titlu ar fi echitabilă, motiv pentru care au fost obligaţi în solidar inculpaţii N.F.M., B.I.A. (acesta în solidar şi cu părţile responsabile civilmente B.I. şi B.C.) şi F.M.N. (acesta în solidar şi cu părţile responsabile civilmente F.F. şi F.M.) la plata acestei sume, către partea civilă C.I.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor materiale, instanţa de fond a observat că nu există nici un fel de înscrisuri care să susţină această cerere, astfel că a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Olt cât şi inculpaţii N.F.M. şi F.M.N.

Ministerul Public a criticat sentinţa pentru netemeinicie, iar oral, în cadrul dezbaterilor în apel, a invocat în plus un motiv de nelegalitate referitor la inculpatul B.I.A., cu privire la care a apreciat că instanţa de fond a fost lipsită de rol activ, în sensul că nu a întreprins toate măsurile necesare pentru a stabili, funcţie de referatul de evaluare şi de actele medico-legale depuse la dosar, dacă în privinţa acestui inculpat se impunea luarea unei măsuri de siguranţă din cele prevăzute de art. 113 şi urm. C. pen.

Invocând concluziile inserate în adresa din 26 aprilie 2013 emisă de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt, a solicitat aplicarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., constând în obligarea inculpatului B.I.A. la tratament medical.

Referitor la netemeinicia sentinţei, a susţinut că pedepsele aplicate inculpaţilor nu respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., raportat la gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor, dar şi modalitatea de executare dispusă pentru inculpaţii minori.

A concluzionat în sensul admiterii apelului, desfiinţării sentinţei, majorării cuantumului pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, schimbarea modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor minori în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 110¹ raportat la art. 86¹ C. pen. şi aplicării prevederilor art. 57 C. pen.

De asemenea, a solicitat aplicarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., privind pe inculpatul minor B.I.A.

Inculpatul N.F.M. a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate.

Într-o primă teză, susţine că instanţa de fond a făcut o evaluare necorespunzătoare a materialului probator administrat atât în faza urmăririi penale cât şi de cercetare judecătorească, concluzionând că a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, deşi ar fi trebuit să se constate faptul că apelantul nu a săvârşit infracţiunea respectivă.

S-a susţinut că proba testimonială administrată în cauză şi declaraţiile coinculpaţilor, coroborate cu susţinerile sale, conduc la concluzia că acesta a ajuns la locul incidentului după ce partea vătămată a fost agresată de ceilalţi inculpaţi, concluzionând în cadrul acestui motiv de apel că se impune desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Cel de-al doilea motiv de apel vizează, de asemenea, nelegalitatea sentinţei, susţinându-se că instanţa de fond a preluat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, deşi nu s-a făcut dovada că, în situaţia în care se va aprecia de către instanţă că a participat la agresarea părţii vătămate, a acţionat cu intenţie directă sau indirectă în sensul suprimării vieţii acesteia.

Invocând concluziile din raportul medical de constatare şi evaluarea leziunilor produse părţii vătămate, a apreciat că încadrarea juridică legală era cea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen.

În cadrul acestui motiv de apel, a pus concluzii de desfiinţare a sentinţei şi schimbare a încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) şi lit. i) şi alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

Corelativ, susţinând următorul motiv de apel, a apreciat că în mod nelegal urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, astfel că, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile privitoare la competenţa după materie, aceasta aparţinând Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, iar competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă aparţinând Judecătoriei Slatina.

În consecinţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Olt, instanţă în faţa căreia va solicita trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, cu motivarea că nu au fost respectate dispoziţiile privitoare la competenţa după materie, conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

În sfârşit, a susţinut că instanţa de fond a fost lipsită de rol activ, constând în aceea că nu ar fi fost administrate toate probele în vederea stabilirii corespunzătoare a situaţiei de fapt, astfel că se impune admiterea apelului, „desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi încuviinţarea administrării în faţa instanţei de apel a unor probe noi, constând în reaudierea martorilor indicaţi în rechizitoriu, dar şi audierea altor martori care cunosc condiţiile concrete privind comiterea faptei, dar şi efectuarea unei expertize medico-legale a victimei, pentru evaluarea aprecierilor medicului legist, care au la baza verificărilor efectuate de medicii specialişti privind starea postlezională a organelor biologice reţinute a fi afectate”.

Inculpatul F.M.N. a criticat sentinţa pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare, invocând lipsa antecedentelor penale, situaţia sa familială, împrejurarea că prestează muncă împreună cu părinţii săi, în Franţa, situaţie confirmată cu referatul de evaluare şi caracterizările depuse la dosar, astfel că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ar presupune respectarea cu rigurozitate a dispoziţiilor instanţei, în sensul prezentării sale la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, cu consecinţa pierderii locului de muncă şi, implicit, a surselor de subzistenţă.

A concluzionat în sensul admiterii apelului, desfiinţării sentinţei, reducerii pedepsei stabilită de instanţa de fond şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Prin decizia nr. 285 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinţei penale nr. 105 din 5 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2503/104/2011, privind pe inculpaţii B.I.A. şi F.M.N.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii N.F.M. şi F.M.N. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 5 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2503/104/2011.

A fost desfiinţată în parte sentinţa, în privinţa inculpaţilor B.I.A. şi F.M.N., în sensul că s-a reţinut şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi urm. C. pen., în privinţa ambilor inculpaţi.

În baza art. 113 C. pen., s-a dispus obligarea inculpatului B.I.A. la tratament medical, urmând ca inculpatul să se prezinte la unitatea sanitară ce va fi stabilită de Direcţia Sanitară Judeţeană Olt şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 113 alin. (2) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul N.F.M. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 300 RON reprezintă onorariu avocat oficiu, iar inculpaţii B.I.A. şi F.M.N. în solidar cu părţile responsabile civilmente, la câte 500 RON cheltuieli judiciare pentru flecare inculpat, din care, câte 300 RON pentru flecare inculpat reprezintă onorariu avocat oficiu.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul N.F.M. la 233 RON cheltuieli judiciare către partea vătămată, reprezentând onorariu avocat şi inculpaţii B.I.A. şi F.M.N., în solidar cu părţile responsabile civilmente, la câte 233 RON fiecare inculpat, reprezentând cheltuieli judiciare către partea vătămată, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele: critica vizând netemeinicia sentinţei, care constituie primul motiv al apelului declarat de Ministerul Public, este nefondată.

Instanţa de apel a apreciat că instanţa a făcut o justă individualizare a pedepselor atât în ceea ce priveşte cuantumul acestora, cât şi în privinţa modalităţii de executare stabilită pentru inculpatul major, dar şi pentru inculpaţii minori. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului major, s-a avut în vedere faptul că incidentul a fost provocat de acesta, din declaraţiile coinculpaţilor şi din proba testimonială administrată în cauză rezultând că inculpatul N.F.M. pretindea că are de primit o sumă de bani de la partea vătămată şi profitând de ocazie, în sensul că în noaptea de 30 din 31 iulie 2010 partea vătămată se afla la barul din comuna O.J., a hotărât să-i aplice acestuia o corecţie, cerându-le inculpaţilor minori să urmărească victima şi să o agreseze.

Instanţa a avut în vedere acest aspect, antecedentele penale ale inculpatului major, dar şi împrejurarea că atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

S-a constatat că pedeapsa stabilită de instanţa de fond corespunde criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen., cuantumul acesteia fiind peste minimul special şi în măsură să-şi atingă scopul sancţionator şi educativ în cauza dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor minori, dar şi a modalităţii de executare a acestora, s-a constatat, de asemenea, că au fost respectate dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.

Chiar dacă inculpatul B.C.M. posedă antecedente penale, fiind condamnat la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu privire la care s-a dispus suspendarea, conform art. 81 C. pen., prin sentinţă din 2011 a Judecătoriei Caracal, iar inculpatul F.M.N. nu posedă antecedente penale, având în vedere contribuţia efectivă a inculpaţilor la agresarea victimei, dar şi starea de minoritate, precum şi poziţia procesuală sinceră, concretizată în soluţionarea cauzei conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., s-a apreciat că suspendarea sub supraveghere şi termenele stabilite de instanţa de fond sunt în măsură să-şi atingă scopul sancţionator şi educativ.

Referitor la critica de nelegalitate invocată suplimentar de reprezentantul Ministerului Public, instanţa de apel a arătat că aceasta este întemeiată. La solicitarea instanţei de control judiciar, ca urmare a actelor medico-legale depuse la dosar, Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt a comunicat la 26 aprilie 2013, că în urma expertizei psihiatrice a inculpatului B.I.A. s-a constatat că prezintă diagnosticul „tulburare de conduită tip socializat, intelect mediu-slab, personalitate dizarmonică în structurare şi carenţe educaţionale, dar şi comportament iritabil impulsiv”, stabilit în urma examenului psihologic. Concluzionându-se că inculpatul prezintă risc crescut antisocial, s-a recomandat aplicarea măsurilor de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen.

În consecinţă, instanţa de apel a dispus, în condiţiile prevăzute de art. 113 C. pen., obligarea inculpatului la tratament medical, urmând ca acesta să se prezintă la unitatea sanitară ce va fi stabilită de Direcţia Sanitară Olt şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 113 alin. (2) C. pen.

Pentru motivele arătate instanţa de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desfiinţat în parte sentinţa, pentru motivul de nelegalitate invocat, vizând aplicarea dispoziţiilor art. 113 C. pen. cu privire la inculpatul B.I.A.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a reţinut şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi urm. C. pen. cu privire la inculpaţii minori B.I.A. şi F.M.N., ca urmare a omisiunii primei instanţe de a face aplicaţia dispoziţiilor vizând soluţionarea cauzelor privind infracţiuni săvârşite de minori.

S-a arătat că apelul declarat de inculpatul F.M.N. este nefondat, curtea de apel apreciind că cele două critici, vizând reindividualizarea judiciară a pedepsei în sensul reducerii acesteia şi schimbarea modalităţii de executare, sunt neîntemeiate. Astfel, s-a apreciat că pedeapsa a fost stabilită în mod temeinic, sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare, instanţa de fond având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, antecedentele penale ale inculpatului, dar şi prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

Împrejurarea că inculpatul prestează muncă, împreună cu familia, în străinătate, nu este de natură să conducă la schimbarea modalităţii de executare, dispoziţiile art. 86¹ C. pen. fiind oportune, cu raportare la infracţiunea săvârşită şi la persoana inculpatului, fără să impieteze asupra desfăşurării unor activităţi productive în afara ţării.

De asemenea, s-a apreciat că apelul declarat de inculpatul N.F.M. este nefondat. Atât în faza de urmărire penală cât şi de cercetare judecătorească, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, declarând că a fost prezent în barul din comuna O.J., a participat la incidentul produs în noaptea respectivă, dar nu a lovit victima, aplicând lovituri cu pumnul lui T.I.

În declaraţia dată la organul de urmărire penală menţionează în mod expres această stare de fapt, susţinând că în momentul în care a ajuns la locul incidentul incidentului, C.I. era întins pe carosabil şi era lovit cu picioarele de inculpaţii minori.

Inculpatul B.C.M. face precizări cu privire la natura incidentului, relatând că inculpatul N.F.M. se afla în stare de ebrietate, că i-a adresat injurii părţii vătămate referitor la refuzul acestuia de a-i achita o datorie mai veche.

De asemenea, inculpatul a relatat că inculpatul N.F.M. le-a propus celor doi minori să urmărească partea vătămată după plecarea din bar şi să o lovească, spunându-le că le va da de băut pentru a-i recompensa.

Deşi minorii au refuzat iniţial propunerea inculpatului, au urmărit partea vătămată, pe care au ajuns-o după aceasta parcursese circa 100 metri, lovind-o cu picioarele peste tot corpul.

Aceste declaraţii se coroborează cu proba testimonială administrată în cauză, respectiv cu depoziţiile martorilor care însoţeau partea vătămată.

Astfel, s-a constatat că martorul D.E., audiat în faza de urmărire penală, dar şi la instanţa de fond, a precizat că, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, în seara respectivă, partea vătămată a fost agresată de inculpaţi, inclusiv de apelantul inculpat N.F.M., agresiunea încetând numai la intervenţia paznicului de la Primăria comunei O.J., judeţul Olt.

Mai mult, deşi victima se afla în stare de inconştienţă şi era căzută la pământ, după ce a fost apelată Ambulanţa prin Serviciul de Urgenţă 112, inculpatul a intervenit în discuţia cu operatorul de serviciu, căruia i-a spus că starea părţii vătămate nu este gravă şi nu se impune deplasarea ambulanţei la locul incidentului.

Cu toate acestea, deşi în seara respectivă partea vătămată a fost ajutată să se deplaseze la domiciliu, starea de sănătate a acesteia s-a agravat, a fost internată la Spitalul Municipal Caracal, iar ulterior la Spitalul de Urgenţă Craiova.

Pentru stabilirea situaţiei de fapt şi în baza efectului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar a dispus audierea martorului B.C.M., care la 1 iulie 2013 a declarat că incidentul s-a produs pe fondul unor neînţelegeri mai vechi generate de atitudinea părţii civile, care achiziţionase de la magazinul inculpatului N.F.M. bunuri pe care nu le achitase. În acest context, în noaptea respectivă, după ce părţile şi-au adresat injurii, la plecarea din bar a părţii vătămate împreună cu persoanele care-l însoţeau, a fost urmată iniţial de cei doi minori, iar la scurt timp şi de apelantul inculpat N.F.M.

Martorul a relatat că incidentul s-a produs la circa 200 metri distanţă de barul unde atât victima cât şi inculpaţii consumaseră băuturi alcoolice, iar când a ajuns la locul respectiv, a constatat că partea vătămată era căzută la pământ şi era lovită de toţi inculpaţii. Incidentul s-a derulat pe parcursul câtorva minute, acesta relatând că partea vătămată a rămas în compania prietenului său „T.”, iar la scurt timp a fost internată la Spitalul Caracal pentru îngrijiri medicale.

Concluzionând în sensul coroborării depoziţiilor coinculpaţilor, a declaraţiilor părţii vătămate, instanţa de apel a constatat fără putinţă de tăgadă că inculpatul N.F.M. nu numai că a lovit partea vătămată, dar a şi avut iniţiativa aplicării unei corecţii asupra acesteia, pentru motivul expuse anterior.

În consecinţă, s-a apreciat că primul motiv de apel, prin care se solicită achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., este nefondat.

S-a arătat că şi cel de-al doilea motiv de apel este nefondat, curtea de apel constatând că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, în sensul aplicării de lovituri repetate în timp ce victima era căzută la pământ, ceea ce demonstrează că a intenţionat să suprime viaţa victimei, situaţie confirmată de raportul medico-legale care atestă gravitatea leziunilor suferite.

Prin urmare, s-a apreciat că încadrarea juridică dată faptei prin actul de trimitere în judecată şi confirmată de instanţa de fond, este legală.

S-a arătat că, de asemenea, şi cel de-al treilea motiv de apel este nefondat, organul de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, fiind competent să efectueze urmărirea penală în cauză, în condiţiile prevăzute de art. 210 cu raportare la art. 221 C. proc. pen.

Totodată, s-a apreciat că şi ultimul motiv de apel este nefondat, solicitarea vizând desfiinţarea sentinţei şi încuviinţarea administrării de probe suplimentare nefiind întemeiată, având în vedere efectul devolutiv al apelului reglementat de dispoziţiile art. 371 C. proc. pen. De altfel, în exercitarea rolului activ şi în conformitate cu aceste dispoziţii legale, instanţa de control judiciar a administrat la cererea părţilor probe suplimentare faţă de cele efectuate de instanţa de fond.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.F.M., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, în „motivele de apel” înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 20 martie 2014, inculpatul N.F.M., întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 434-art. 438 C. proc. pen., ce reglementează recursul în casaţie, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., precizând că în faza judecării în fond la Tribunalul Olt au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la dreptul la apărare, în sensul că în momentul audierii martorilor de către judecător, cei doi apărători care au susţinut pe bază de delegaţie interesele sale, au fost evacuaţi din sală şi amendaţi de către instanţa de fond, administrarea probei testimoniale făcându-se în absenţa avocaţilor aleşi.

Hotărârea instanţei de apel a fost criticată şi din prisma respingerii solicitării de audiere a martorilor T.R., M.M.L., T.I., S.A., S.C.A., T.E. şi T.F.A.M., probă care, în opinia inculpatului, era de natură a rezolva aspectele contradictorii pe care le prezentau declaraţiile acestora date la urmărirea penală, în condiţiile în care instanţele de fond au acceptat doar punctele de vedere care să confirme rechizitoriul.

O altă critică adusă hotărârii atacate a vizat individualizarea pedepsei, apărarea arătând că „împrejurarea că inculpatul are antecedente penale, precum şi faptul că în momentul săvârşirii infracţiunii se afla sub control judiciar pentru o altă condamnare, nu este de natură să justifice aplicarea unei pedepse orientată către minimul special al pedepsei prevăzută pentru tentativa la infracţiunea de omor”. În acest sens s-a făcut referire la modul de stabilire şi aplicare a pedepselor, astfel cum rezultă din dispoziţiile părţii generale a C. pen., solicitând a fi avute în vedere cu prioritate aspectele ce ţin de personalitatea infractorului, respectiv inculpatul este căsătorit, are un copil minor, este încadrat în muncă din anul 2009, perioadă în care şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, respectând în totalitate restricţiile şi condiţiile impuse de normele legale, astfel cum rezultă din caracterizările depuse la dosar.

În motivele de recurs depuse de apărătorul desemnat din oficiu în termenul legal, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., arătându-se că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală de opt ani închisoare deşi în mod constant a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, întrucât a ajuns la locul incidentului după ce partea vătămată a fost agresată de ceilalţi coinculpaţi. Ca atare, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi achitarea în temeiul ar. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În completarea motivelor de recurs depusă la dosar anterior termenului de judecată din 22 mai 2014, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi 17² C. proc. pen. şi totodată aplicarea art. 5 C. pen., în sensul schimbării încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen.

Examinând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, cât şi din prisma cazurilor de casare ce pot fi invocate din oficiu, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹-art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. (1968) stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen. (1968).

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată la data de 26 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013).

În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menţionat.

Totodată, se constată că motivele de recurs au fost depuse la dosar în termenul legal, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se şi limitându-se doar la chestiuni de drept.

În realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul inculpat N.F.M. a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerate prea mari în raport cu circumstanţele personale (motiv de recurs care nu a mai fost susţinut oral la termenul de dezbateri), această situaţie fiind, însă, exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968), hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

Analizând criticile invocate de recurentul inculpat N.F.M., cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost detaliate în scris şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor (solicitându-se achitarea pe considerentul că fapta nu a fost săvârşită de inculpat), se observă că acestea nu vizează, de fapt, greşita aplicare a legii, în realitate fiind contestate probele administrate în cauză (respectiv declaraţiile martorilor audiaţi) şi situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare (în condiţiile în care inculpatul a susţinut că a ajuns la locul incidentului după ce partea vătămată fusese deja agresată), aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrise cazului de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968) a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, situaţie în care criticile formulate de recurentul inculpat N.F.M. nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în lipsa unui caz de casare prevăzut de lege care să permită pronunţarea unei soluţii în sensul cerut de apărare.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului inculpat referitoare la faptul că în faza judecării în fond la Tribunalul Olt au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la dreptul la apărare, în sensul că în momentul audierii martorilor de către judecător, cei doi apărători care au susţinut pe bază de delegaţie interesele sale, au fost evacuaţi din sală şi amendaţi de către instanţa de fond, administrarea probei testimoniale facându-se în absenţa avocaţilor aleşi, aspect circumscris de instanţa de control judiciar cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen. care poate fi examinat şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) teza I C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta nu este fondată.

Astfel, din examinarea actelor dosarului se constată că, deşi la termenul de judecată din data de 20 februarie 2012 apărătorul ales al inculpatului N.F.M., avocat F.M.A. a arătat că nu mai acordă asistenţă juridică clientului său şi ulterior a părăsit sala de judecată, la termenele ulterioare când au fost audiaţi martorii T.F.A.M., M.M.L., T.I., S.A., S.C.A. şi C.I.A. a fost prezent avocatul ales P.S. care a asigurat asistenţa juridică în baza împuternicirii avocaţiale din 27 februarie 2012, astfel cum rezultă din încheierile de şedinţă din datele de 12 martie 2012 şi 26 martie 2012. Acest din urmă apărător a solicitat în apărare proba testimonială constând în audierea martorului C.I.A. şi proba cu înscrisuri, respectiv foaia de observaţie clinică din 31 iulie 2010 de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ambele probe fiind admise şi administrate de către instanţa de fond.

Totodată, se constată că în faţa instanţei de apel asistenţa juridică a inculpatului N.F.M., inclusiv la termenul la care a fost audiat martorul B.C.M., a fost asigurată de apărători aleşi, avocaţi I.T. şi G.B., potrivit împuternicirilor avocaţiale aflate la dosar apel, aceştia exercitând o apărare efectivă.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că hotărârile instanţelor de fond nu au fost date cu încălcarea dreptului inculpatului la apărare.

Recursul inculpatului N.F.M. este, însă, întemeiat în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 noul C. pen.

Având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, noul C. pen., acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul N.F.M.

Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele inferioare pentru comiterea, în forma tentativei, a infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi, însă, în noua reglementare, respectiv art. 189 C. pen., elementul circumstanţial al săvârşirii faptei în public nu se mai regăseşte în conţinutul infracţiunii de omor calificat, situaţie în care fapta comisă de recurent trebuie încadrată ca tentativă la infracţiunea de omor simplu, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen., pedepsită de noua lege cu închisoarea de la 5 ani la 10 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, C. pen. în vigoare fiind, astfel, mai favorabil atât sub aspectul condiţiilor de incriminare, cât şi al pedepsei prevăzută pentru infracţiunea săvârşită.

Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul N.F.M., va casa, în parte, hotărârile instanţelor inferioare, iar, în rejudecare, va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi alin. (2) cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) C. pen.

În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi alin. (2) cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) C. pen. va condamna pe inculpatul N.F.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg în considerente, Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul N.F.M. împotriva deciziei penale nr. 285 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 105 din 5 iunie 2012 a Tribunalului Olt şi rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi alin. (2) cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) C. pen.

În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi alin. (2) cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) C. pen. condamnă pe inculpatul N.F.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 200 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1726/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1753/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1735/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1735/2014. Penal