ICCJ. Decizia nr. 1757/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1757/2014

Dosar nr. 638/118/2012

Şedinţa publică din 23 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 14 din 10 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 638/118/2012, s-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul S.C., prin apărător.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat.

A condamnat inculpatul S.C. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv, cu începere de la data de 26 octombrie 2011 şi până la data de 27 ianuarie 2012.

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 (patru) ani închisoare aplicată inculpatului S.C.

În baza art. 862 C. pen. a stabilit termen de încercare de 6 (şase) ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului la care se adaugă un interval de timp de 2 (doi) ani.

În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, organ desemnat cu supravegherea acestuia;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A făcut aplicare dispoziţiilor art. 863 alin. (2) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului S.C. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., care prevăd consecinţele ce decurg din săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. comb. cu art. 1357 C. civ. a admis, în parte, pretenţiile civile formulate de partea civilă I.G.

A obligat inculpatul S.C. la plata către partea civilă I.G. a sumei de 3.500 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de 40.000 RON cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul S.C. la plata sumei de 1284,68 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

În baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. a menţinut măsura sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor imobile ale inculpatului S.C. (cota parte de ½ din apartamentul situat în municipiul Constanţa, str. D.) prin ordonanţa nr. 1085/P/2011, din data de 22 decembrie 2011, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpatul S.C. prin decizia penală nr. 93/P din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa.

În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat inculpatul S.C. la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul de avocat ales către partea civilă I.G.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul S.C. la plata sumei de 3750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 1085/P/2011, din data de 17 ianuarie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i).C. pen.

Prin actul de inculpare s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 19 octombrie 2011 victima I.G. şi martorul A.C., alpinişti utilitari angajaţi ai SC E.I.C. SRL Cernavodă, au început lucrările de placare termică cu polistiren la pereţii exteriori ai apartamentului nr. xx situat în Mun. Constanţa, pe strada D.

În aceeaşi coloană de apartamente, la etajul 3, este amplasată şi locuinţa inculpatului S.C.

Sistemul de siguranţă utilizat de alpiniştii utilitari era compus din ham, coardă principală (coardă statică de expediţie 910,5 mm), coardă de siguranţă şi stopper-dispozitiv menit a asigura oprirea la înălţimea dorită fără a exista pericolul alunecării. În acest scop, martorul A.C. folosea un blocator, iar victima folosea un dispozitiv denumit shunt.

În zilele următoare inculpatul le-a reproşat alpiniştilor că, trecând prin dreptul apartamentului său, murdăresc şi deteriorează plăcile din polistiren cu care şi-a izolat exteriorul apartamentului cu un an înainte. Ca urmare, pentru a evita escaladarea conflictului, muncitorii au executat în prima fază lucrarea de placare termică pe partea de bloc unde nu există ferestre.

În 22 octombrie 2011, după terminarea izolaţiei pe partea dinspre vest a apartamentului nr. xx, latură pe care se află geamurile de la bucătărie, unul dintre dormitoare şi baia de serviciu, alpiniştii utilitari au început să şteargă în coborârea de la etajul 7, pervazurile exterioare ale ferestrelor apartamentelor locatarilor, precum şi aparatele de aer condiţionat.

Coarda principală a victimei trecea prin dreptul aparatelor de aer condiţionat poziţionate la geamurile de la bucătăriile apartamentelor, iar coarda martorului cu circa 70 de centimetri la dreapta.

Ajungând în faţa geamului de la bucătăria apartamentului inculpatului, victima a început să şteargă cu o bucată de material textil pervazul şi aparatul de aer condiţionat al acestuia. Enervat de prezenţa alpiniştilor la geamul său, inculpatul le-a reproşat că, deşi le-a atras atenţia să nu mai treacă prin faţa geamului său aceştia nu îl ascultă şi îi deteriorează izolaţia exterioară, amenintându-i în mod repetat că le va tăia corzile.

Martorul A.C. a rămas la nivelul apartamentului inculpatului, continuând să discute în contradictoriu cu acesta, iar victima, care fusese poziţionată iniţial chiar faţă în faţă cu inculpatul, a început să coboare. Ajungând la etajul 2, a început să şteargă aparatul de aer condiţionat de la bucătăria apartamentului nr. zz, însă proprietara acestuia, martora E.M., i-a solicitat să nu facă acest lucru, gândindu-se că ar putea să-l zgârie din cauza stropilor de tencuială.

În acest timp, inculpatul, enervat de atitudinea martorului A.C., care îi spunea că nu au pe unde să treacă, că trebuie să termine lucrarea, că faţada blocului nu îi aparţine inculpatului şi că trebuie să îi suporte şi el aşa cum o fac ceilalţi locatari, s-a retras de la geam în bucătărie şi a luat de pe masă cuţitul pe care îl folosea soţia sa pentru a tăia zarzavaturi.

Martorul A.C., văzând că inculpatul s-a retras vădit enervat în interiorul apartamentului, şi presupunând că acesta ar putea să îi stropească cu apă, a început să coboare şi i-a cerut şi victimei să facă acelaşi lucru întrucât inculpatul le pregăteşte ceva.

Având în vedere sistemul de asigurare cu shunt al victimei, dispozitiv care se eliberează mai greu de pe coardă, martorul a depăşit-o în coborâre pe victimă.

Inculpatul s-a întors la geam cu cuţitul în mâna dreaptă, s-a aplecat înspre exterior prinzând cu mâna stângă coarda victimei şi a tăiat-o cu cuţitul. Victima a căzut de la o înălţime de 7,5 - 8 metri, lovind în cădere un cablu de internet, fapt ce a fost de natură a-i schimba poziţia corpului şi a-i atenua impactul.

După comiterea faptei inculpatul a coborât în spatele blocului, în locul unde martorul A.C. îi acorda primul ajutor victimei, şi li s-a adresat spunând: „V-am spus că vă tai frânghia? V-am tăiat-o!". Ulterior inculpatul s-a interesat dacă a fost chemată salvarea.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 524/A1/2011, căderea de la înălţime i-a provocat victimei leziuni corporale, prin hiperflexia coloanei vertebrale (inclusiv fractură tasare amielică lombară), care au necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei însă a declarat că nu a urmărit uciderea victimei şi că tăierea corzii s-a produs întrucât, având cuţitul în mână în timp ce se îndrepta spre coardă, a alunecat pe gresia umedă, fapt care a dus la deplasarea trunchiului înspre înainte şi sprijinirea părţii ascuţite a lamei cuţitului în coarda victimei.

Făcând abstracţie de caracterul pueril, aproape hilar, al acestei apărări, s-a sublimat că ansamblul probator conturează o altă stare de fapt. Dacă experimentul judiciar efectuat în 21 decembrie 2011 confirmă faptul că tăierea corzii se putea realiza dintr-o singură mişcare a cuţitului, din raportul de constatare tehnico-ştiintifică traseologică nr. 1566398 al Institutului Naţional de Criminalistică rezultă că secţionarea corzii statice de expediţie s-a realizat probabil prin două acţiuni distincte ale instrumentului utilizat.

Examinarea secţionării create pe cale experimentală printr-o singură acţiune a cuţitului utilizat de inculpat a evidenţiat următoarele:

- extremităţile fibrelor textile din componenţa miezului sunt bine definite, nescămoşate şi toate firele sunt delimitate de acelaşi plan de secţionare. Aceste aspecte sunt specifice secţionării printr-o singură acţiune a instrumentului;

- unele fibre din componenţa cămăşii exterioare sunt scămoşate şi nu au lungimea delimitată de acelaşi plan (în cadrul firului din care fac parte). Aceste aspecte sunt specifice ruperii firelor textile ca urmare a depăşirii limitei de rezistenţă.

Aspectele menţionate mai sus nu se regăsesc la analiza secţiunii realizate de inculpat.

În cazul secţionărilor create pe cale experimentală prin două acţiuni ale instrumentului se constată că fibrele textile sunt bine delimitate, nescămoşate, iar firele textile din componenţa miezului sunt cuprinse în două planuri de secţionare distincte.

Toate aceste aspecte sunt similare celor, constatate cu ocazia examinării secţiunii realizate de inculpat.

De altfel, martorul ocular M.A. confirmă faptul că secţionarea s-a realizat din mai multe mişcări ale cuţitului. În plus, nici martora S.E., soţia inculpatului, nu descrie în declaraţia sa episodul unei eventuale alunecări a inculpatului. Este ilustrativă şi motivarea dată de inculpat comisiei care a întocmit expertiza psihiatrică „am făcut o mare prostie dar mă supărase rău".

Apărarea inculpatului potrivit căreia din cauza părţii exterioare a aparatului de aer condiţionat nu a putut să vadă dacă alpinistul mai era agăţat în coardă sau unsese eventual la sol, nu modifică starea de fapt şi nu este de natură a influenţa cadrarea juridică.

Este adevărat că lăţimea aparatului de aer condiţionat, împreună cu grosimea peretelui şi a caloriferului interior, făceau dificilă verificarea poziţiei pe coardă a victimei, odată ce aceasta coborâse, sub nivelul aparatului de aer condiţionat, această ipoteză face însă evidentă acceptarea de către inculpat a posibilităţii ca victima să fie la o înălţime periculoasă, consecinţa unei căderi fiind potenţial decesul (aparatul de aer condiţionat al inculpatului este la o înălţime de peste 10 metri). Reiterăm faptul că poziţia iniţială a cablului de internet, pe traiectoria de cădere a victimei, a fost de natură a atenua impactul cu solul.

Subliniem totodată că inculpatul avea mâna stângă pe coardă în timp ce cu mâna dreaptă efectua acţiunea de tăiere (aspect confirmat chiar de inculpat în declaraţia sa), acesta percepând deci prin propriile simţuri tensiunea din coardă, indicator al prezenţei alpinistului la o anumită înălţime. Este relevant faptul că după realizarea acţiunii de tăiere, capătul secţionat superior al corzii a urcat, ca urmare a detensionării, până la 80 de centimetri deasupra nivelului superior al ferestrei bucătăriei apartamentului inculpatului, iar aspectul corzii netensionate este evident diferit (detaliu vizibil şi în fotografiile efectuate la faţa locului).

În ceea ce priveşte injuriile pe care alpiniştii i le-ar fi adresat inculpatului, împrejurare care l-ar fi provocat să comită fapta, subliniem că nici un martor nu confirmă această ipoteză. Mai mult, toate persoanele audiate, prezente la locul faptei, descriu atitudinea recalcitrantă a inculpatului înainte şi după comiterea faptei. Menţionăm, cu titlu exemplificativ, declaraţia martorei N.N., care a văzut incidentul de la poarta casei sale, situată la circa 60 de metri de blocul inculpatului, din care rezultă că din locul unde se afla îl auzea doar pe inculpat strigând la alpiniştii utilitari, neauzind eventualele replici ale acestora. Totodată, martora E.M., locatară a apartamentului zz, situat la etajul 2 sub apartamentul inculpatului, arată că alpiniştii au încercat să găsească înţelegere adresându-i-se inculpatului într-un mod civilizat, acesta din urmă fiind cel recalcitrant.

Având în vedere faptul că în momentul sosirii organelor de poliţie la faţa locului coarda victimei era deja desfăcută din ham, nu s-a putut determina cu certitudine înălţimea de la care a căzut victima, prin însumarea segmentului superior de coardă cu segmentul inferior de la capătul secţionat până la ham. Ca urmare acest lucru s-a realizat prin coroborarea declaraţiilor părţilor şi ale martorilor, numărând pe fotografiile judiciare segmentele a câte 10 centimetri de pe banda metrică criminalistică.

În altă ordine de idei, în fotografiile judiciare efectuate imediat după comiterea faptei se poate observa lipsa oricăror stricăciuni cauzate peretelui exterior apartamentului inculpatului prin activitatea alpiniştilor utilitari.

În faza de cercetare judecătorească instanţa a procedat la audierea inculpatului, a martorilor din lucrări, a martorilor propuşi de inculpat şi de partea civilă.

Astfel, inculpatul S.C. a declarat următoarele: în primul rând a ţinut să precizeze că regretă cele întâmplate şi că nici un moment nu a avut intenţia să omoare pe cineva. Cu o zi înainte de producerea incidentului a purtat o discuţie cu persoanele care efectuau lucrările de izolaţie, cerându-le să nu mai urce materialele prin exteriorul blocului, aceştia spunându-i că peretele nu-i aparţine.

Această discuţie a fost determinată de faptul că plătise cu un an în urmă suma de 6000 RON pentru placarea faţadei şi nu dorea ca peretele să fie spart. Susţine inculpatul, că şi în ziua în care a avut loc incidentul a purtat discuţii cu persoanele care efectuau lucrările, una dintre acestea fiind partea vătămată, discuţii care a arătat că ar fi durat cam 10 minute, fără să le adreseze acestora ameninţări, spunându-le doar că le va tăia coarda. Prin urmare, după ce a considerat că cei doi lucrători au coborât, a apucat coarda cu mâna stângă, moment în care a alunecat pe gresia din bucătărie, atingând coarda cu.cuţitul pe care îl avea în mână. Întrucât cuţitul era foarte bine ascuţit coarda s-a tăiat, deşi a arătat că nu a intenţionat decât să o cresteze. A susţinut inculpatul că până să revină cu cuţitul a considerat că cei doi lucrători coborâseră, deşi a arătat că nu a putut să constate personal acest lucru, întrucât nu avea posibilitatea să vadă bine din cauza aparatului de aer condiţionat.

Partea vătămată I.G. a declarat următoarele: a fost angajat la SC E.I.C. SRL, ca alpinist utilitar şi împreună cu colegul său A.C. au fost trimişi să efectueze lucrări de placare exterioară la blocul IS3 la apartamentul nr. xx, etajul 7 de pe str. D. În ziua de 19 octombrie 2011 în timp ce se afla în faţa scării şi căra materialele pentru efectuarea lucrării o persoană de sex bărbătesc a început să-i reproşeze că îi distruge izolaţia care l-a costat 6000 RON. Deşi a încercat să-i explice că nu se va întâmpla nimic acesta a început să-i ameninţe că le va tăia corzile. În ziua de 22 octombrie 2011 după ce au terminat de placat a hotărât cu colegul său să coboare pe frânghie spre parter şi să şteargă la fiecare etaj pervazul de la bucătărie. În timp ce se afla în dreptul gramului de la bucătărie de la etajul 3 l-a auzit pe inculpat ţipând şi ameninţând că-i taie frânghia. A intervenit colegul său care i-a spus inculpatului că nu deranjăm pe nimeni, cei doi ţipând unul la altul dar fără să se jignească. Auzindu-l pe inculpat că va tăia frânghia a început să coboare mai repede însă la un moment dat a simţit că se duce în gol, căzând pe trotuarul din spatele blocului.

Martorul A.C. a declarat următoarele: împreună cu partea vătămată lucra la aceeaşi firmă fiind planificaţi să efectueze placarea exterioară, la etajul şapte al blocului în care locuia şi inculpatul. Adezivul a fost urcat pe scări pe bloc, iar polistirenul a fost tras prin exteriorul blocului. Activitatea de placare a durat două zile, timp în care coborau pe frânghie, de pe bloc până la nivelul etajului şapte unde efectuau lucrările. Şi în zilele de vineri şi sâmbătă activitatea au desfăşurat-o coborând de pe bloc până la etajul şapte. Întrucât în timpul activităţilor desfăşurate a mai căzut adeziv pe aparatele de aer condiţionat şi pe glafurile de la ferestre, în ziua de sâmbătă au hotărât să le cureţe coborând pe frânghie prin exterior, oprindu-se la fiecare etaj. În timp ce coborau se sprijineau uşor cu picioarele de perete, coborârea fiind lină în condiţiile în.care se opreau la fiecare etaj pentru a şterge glafurile şi aparatele de aer condiţionat. În momentul în care au ajuns la etajul trei, la geamul de la bucătărie, a ieşit inculpatul care s-a luat de ei, cerându-le să nu mai coboare prin exterior. Întrucât l-a făcut nesimţit, martorul a arătat că i-a răspuns şi el, în sensul că nu-l întrece, moment în care inculpatul i-a spus că va lua cuţitul şi le va tăia frânghia. În tot acest timp martorul a arătat că partea vătămată nu a avut nici un schimb de cuvinte cu inculpatul.

Văzând că inculpatul a revenit la geam şi se uita în jos şi crezând că este posibil ca acesta să arunce cu apă, i-a spus colegului său, respectiv partea vătămată, să coboare mai repede. În timp ce se afla la nivelul etajului doi, uitându-se în sus, a văzut cum este prinsă frânghia cu mâna, după care a încercat să coboare mai repede şi în momentul în care a ajuns la etajul unu a văzut cum frânghia colegului se lăsa în jos, iar pe acesta l-a văzut căzut la sol pe spate. Când a ajuns lângă colegul său acesta se ţinea cu mâna de piept şi încerca să respire, după care vecina de la etajul doi i-a aruncat o sticlă cu apă. La faţa locului s-au strâns mai multe persoane, venind şi inculpatul care le-a spus că i-a avertizat că o să le taie coarda.

Martorul N.M. a declarat următoarele: partea vătămată a fost angajat la firma sa, împreună cu martorul A.C. fiind planificaţi să efectueze lucrări de placare exterioară la etajul şapte al blocului de pe strada D. A susţinut că înainte de efectuarea lucrărilor salariaţii participau la instructaj. În cazul de faţă lucrarea fiind efectuată la ultimul nivel, toate materialele erau urcate cu liftul, mai puţin polistirenul care era urcat prin exterior. Referitor la lucrarea pe care trebuiau să o efectueze partea vătămată împreună cu colegul său, acesta a început miercuri, martorul arătând că îi verifica pe aceştia zilnic. Şi în ziua de sâmbătă i-a verificat pe aceştia în cursul dimineţii. În cursul zilei a fost sunat de proprietara apartamentului unde se efectuau lucrările, care i-a spus că vecinul său de la etajul trei a tăiat coarda şi unul dintre băieţi a căzut de la înălţime. Acelaşi lucru i l-a spus şi partea vătămată când a mers la spital la aceasta. A precizat martorul că i-a instruit pe salariaţii săi ca după terminarea lucrărilor, să şteargă glafurile de la ferestre şi aparatele de aer condiţionat.

Martora L.S.C. a declarat următoarele: este proprietara apartamentului la care se efectuau lucrările de placare şi cu o zi sau două înainte de producerea incidentului unul dintre muncitori a mers la ea şi i-a spus că vecinul de la etajul trei le-a spus să nu mai treacă prin faţa apartamentului său pentru că le va tăia coarda. În ziua în care a:avut loc incidentul a fost sunată de o vecină care i-a spus că unul dintre lucrători căzuse. În momentul în care a ajuns la faţa locului erau strânşi vecini care i-au spus că vecinul de la etajul trei tăiase frânghia, fiind şi acesta prezent. Fiind acasă în cea mai mare parte a timpului martora a arătat că materialele au fost urcate cu liftul, însă după placare se cobora prin exterior.

Martorul D.G. a declarat următoarele: în ziua în care a avut loc incidentul a fost sunat de un coleg care i-a spus să meargă în locaţia respectivă pentru a remedia un cabul de internet care fusese avariat. Ajungând în zonă a constatat că erau prezenţi poliţişti, de la unul dintre aceştia aflând că fusese tăiată coarda unui alpinist utilitar. Cablul care trebuia remediat, era montat la o înălţime de 4 metri şi avea o grosime de 7-8 mm, bănuind că acesta fusese rupt atunci când a căzut alpinistul utilitar, însă a arătat că este posibil să se fi rupt şi din alte motive.

Martorul S.M. a declarat.următoarele: în ziua în care a avut loc incidentul a lucrat împreună cu partea vătămată I.G. şi martorul A.C., fiind în perioada de probă. Nu a auzit ca cei doi colegi ai săi să fi avut discuţii contradictorii cu vreun locatar şi nu a văzut accidentul părţii vătămate, aflând însă ulterior de la martorul A.C. că părţii vătămate îi fusese tăiată coarda.

Martora E.M. a declarat următoarele: este vecină cu inculpatul locuind la etajul doi. În ziua în care. a avut loc accidentul a arătat că la un moment dat, fiind în bucătărie, a observat că partea vătămată era în dreptul geamului şi intenţiona să şteargă aparatul de aer condiţionat. În acest, timp a auzit cum inculpatul pe un ton răstit îi reproşa celuilalt lucrător că:trece prin faţa geamului său, precizând însă că cei doi. lucrători i-au vorbit frumos inculpatului. Nu l-a mai văzut pe partea vătămată în dreptul:geamului său însăla scurt timp a auzit o bufnitură şi uitându-se pe geam a văzut-o pe partea vătămată căzută la sol. Când a coborât a văzut că se strânseseră mai mulţi vecini, observând că era prezent şi inculpatul care era extrem de alb la faţă. A susţinut martora că cei doi lucrători nu i-au stricat izolaţia exterioară şi nici nu a auzit ca vreun vecin să se fi plâns în acest sens.

Martorul M.A. a declarat următoarele: în ziua în care a avut loc accidentul se afla în vizită la rude, care locuiesc la o distanţă de 20 de metri de blocul la care lucra partea vătămată.- A văzut cum partea vătămată şi colegul său lucrau, urcând şi coborând pe frânghie, şi cum la un moment dat colegul său discuta cu inculpatul. L-a observat pe inculpat cum cu o mână ţinea frânghia şi cu cealaltă tăia, realizând că a tăiat frânghia în momentul în care a văzut-o pe partea vătămată căzută la sol. Deplasându-se spre aceasta i-a pus o geacă sub cap, după care a văzut că a coborât şi inculpatul auzind cum le spunea celor doi lucrători „v-am spus că o să vă tai frânghia şi v-am tăiat-o".

Martorul T.I. a declarat următoarele: în ziua respectivă a fost strigat de soţia sa care i-a spus că s-a rupt frânghia unuia dintre băieţi şi când s-a uitat pe geam a văzut că acesta era căzut la sol. Mergând să vadă ce se întâmplase a văzut că se strânseseră mai multe persoane şi. din discuţii a aflat că fusese tăiată frânghia de către inculpat, fiind şi acesta prezent însă nu l-a auzit să fi spus ceva. Martora T.E. a declarat următoarele: în ziua în care a avut loc accidentul nu a auzit ceartă însă la un moment dat a observat cum frânghia s-a întins şi uitându-se pe fereastră a văzut-o pe partea vătămată căzută la sol. A observat că lângă acesta se mai aflau colegi de-ai săi, unul dintre aceştia uitându-se sus şi spunând că cel de la trei i-a tăiat frânghia. A văzut că a coborât şi inculpatul şi l-a auzit spunând „ti-am zis că îţi tai coarda".

Martora N.N. a declarat următoarele: în ziua în care a avut loc accidentul se afla în curtea casei aflată la o distanţă de 50-60 de metri de bloc. La un moment dat auzind ceartă şi uitându-se a văzut doi alpinişti utilitari care coborau pe frânghie şi care se certau cu inculpatul care se afla la fereastră. A auzit la un moment dat cum inculpatul a spus „vezi că îţi tai coarda", însă a crezut că este o glumă şi s-a întors. În timp ce cei doi lucrători se aflau între etajele 2 şi 3 a văzut cum unul dintre ei a căzut la sol. Deplasându-se în zonă a văzut că se strânseseră mai multe persoane, fiind prezent şi inculpatul, pe care nu l-a auzit să spună ceva, însă de la celelalte persoane a aflat că acesta recunoscuse în faţa lucrătorilor de poliţie că tăiase frânghia.

Martorul C.C. a declarat următoarele: locuieşte în acelaşi bloc cu inculpatul şi în ziua în care a avut loc accidentul auzind gălăgie a ieşit la fereastră, auzindu-l pe inculpat certându-se cu cineva, probabil cu unul dintre alpiniştii utilitari. După ce partea vătămată a căzut l-a văzut şi pe inculpat jos lângă bloc.

Din analiza tuturor mijloacelor de probă, apreciem că, vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, relativ la învinuirea care i-a fost adusă, raportată la starea de fapt descrisă şi reţinută în considerente. Rezultă astfel, cu certitudine că, la data de 22 octombrie 2011, pe fondul unui conflict spontan cu partea vătămată şi colegul său, care executau lucrări de placare exterioară la un etaj superior celui în care locuia inculpatul, nemulţumit de faptul că aceştia treceau prin dreptul apartamentului său şi că i-ar fi putut deteriora izolaţia exterioară, a luat un cuţit cu care a tăiat coarda de care era prinsă partea vătămată I.G., acesta căzând la sol de la o înălţime de 7,5 - 8 metri, lovind în cădere un cablu de internet care i-a atenuat impactul cu solul.

Inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (1) şi (2) C. pen., motivând că după ce a luat cuţitul, care avea lama foarte ascuţită, s-a uitat pe geam având convingerea că cei doi lucrători ajunseseră deja la sol şi în momentul în care a pus cuţitul pe frânghie a alunecat pe gresia din bucătărie, care era udă şi atunci lama cutitului a tăiat instantaneu frânghia. Prin urmare, în raport de cele susţinute a arătat că nu rezultă că a avut intenţia să o ucidă pe partea vătămată.

Aceste apărări ale inculpatului nu pot fi reţinute de instanţă având în vedere probele administrate în cursul procesului penal.

După cum am arătat inculpatul în declaratia dată a susţinut că a luat cuţitul cu intenţia de a tăia coarda, arătând că aceasta era întinsă întrucât avea agăţată de ea o găleată sau nişte materiale. Deşi în concluziile scrise susţine că vizibilitatea i-a fost obturată de aparatul de aer condiţionat şi nu a putut să o vadă pe partea vătămată, se observă că în declaratia dată la instanţă susţine că de fapt de frânghie era agăţată o găleată sau alte materiale. În condiţiile în care din probe nu rezultă că în momentul în care erau agăţaţi de corzi partea vătămată şi colegul său ar fi avut asupra lor găleţi sau alte materiale rezultă că la momentul la care inculpatul a constatat că frânghia, era întinsă, tensionată, nu avea cum să nu realizeze că de acea frânghie atârna o greutate, respectiv corpul părţii vătămate.

Şi apărarea inculpatului potrivit căreiadatorită faptului că ar fi alunecat pe gresia din bucătărie lama cuţitului a atins-o şi a tăiat instantaneu frânghia, prin urmare accidental şi nu intenţionat, nu poate fi primită de instanţă.

Se constată că declaraţiile date de inculpat în cursul procesului penal sunt contradictorii în ceea ce priveşte, episodul tăierii frânghiei.

Astfel, în declaraţia olografă acesta a arătat că a luat cuţitul cu intenţia de a cresta frânghia, însă întrucât a alunecat în loc să o cresteze a tăiat frânghia de tot. În declarata dată la data de 22 octombrie 2011, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat: „Recunosc că am avut o stare conflictuală cu victima I.G. şi colegul său de muncă A.C. şi datorită modului în care aceştia au purtat discuţia contradictorie cu mine, mi-au creat o stare de nervozitate, în timpul căreia am mers în bucătărie şi am luat un cuţit cu ajutorul căruia am tăiat frânghia unuia dintre muncitori, care se afla poziţionată în dreptul ferestrei mele.

În declaraţia dată la data de 24 octombrie 2011, declară că după ce a apucat frânghia cu mâna stângă, a apropiat cuţitul pe care-l ţinea în mâna dreaptă de frânghie cu intenţia de a o cresta, însă în acel, moment alunecând şi căutându-şi sprijin a tăiat toată frânghia. A susţinut că de abia în acel moment a realizat că frânghia era întinsă şi avea o greutate pe ea, gândindu-se că ar fi putut fi vorba de o persoană. Considerăm că susţinerile inculpatului potrivit cărora a tăiat frânghia accidental vor fi înlăturate având în vedere probele administrate.

Relevantă în acest sens este declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martora S.E., soţia inculpatului, care a arătat că acesta a luat de pe masă cuţitul cu care tăia zarzavatul, s-a îndreptat spre fereastră spunându-i „o să le fac şi eu rău, să le tai şi eu frânghia, să vedem le convine", după care a apucat cu o mână de frânghie, iar cu cealaltă a tăiat-o.

Martorul M.A. a declarat că l-a văzut pe inculpat ţinând frânghia cu o mână, iar cu cealaltă având un cuţit a tăiat frânghia, împrejurare în care cel agăţat de aceasta a căzut la sol. Martorul a precizat că şi-a dat seama că inculpatul tăia frânghia având în vedere gesturile pe care le făcea cu mâna.

Totodată, nu poate fi primită nici apărarea inculpatului potrivit căreia a actionat datorită stării de nervozitate, întrucât cei doi lucrători i-au vorbit urât, i-au adresat injurii, cuvinte şi expresii jignitoare, întrucât martora E.M., vecină cu inculpatul a declarat că deşi acesta vorbea pe un ton răstit, cei doi lucrători i-au vorbit frumos, fără să-i adreseze injurii.

În cazul infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii, intenţia de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârşite de inculpat, apreciindu-se dacă în funcţie de zona anatomică vizată şi intensitatea loviturii, acestea prefigurează producerea rezultatului letal.

Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă de infracţiunea de tentativă de omor este latura subiectivă. Pentru stabilirea intenţiei cu care acţionează inculpatul este necesară o analiză minuţioasă a tuturor împrejurărilor de fapt, care contribuie la definirea formei de vinovăţie.

Infracţiunea de vătămare corporală din culpă se săvârşeşte din culpă, fie sub forma culpei cu previziune, fie sub forma culpei simple. În primul caz făptuitorul prevede că activitatea sa, realizată prin acţiune sau inacţiune, ar putea duce la vătămarea integrităţii sau sănătăţii persoanei, nu urmăreşte şi nici nu acceptă acest rezultat, ci speră, fără temei, că el nu se va produce. În cazul culpei simple făptuitorul desfăşurând o anumită activitate nu prevede că aceasta ar putea duce la vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, deşi poate şi trebuie să prevadă acest rezultat.

Analizând cele expuse mai sus în opinia instanţei nu se poate reţine că inculpatul a acţionat din culpă în momentul în care a tăiat frânghia, în condiţiile în care, după cum am arătat, instanţa consideră nesinceră susţinerea acestuia potrivit căreia a tăiat frânghia accidental întrucât a alunecat pe gresie. De altfel, în opinia instanţei este greu de acceptat că în timp ce soţia sa era în bucătărie şi făcea mâncare, respectiv tăia zarzavatul, inculpatul în acelaşi timp strângea covoarele şi spăla cu mopul gresia din bucătărie.".

După cum am arătat, dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, făptuitorul acţionează din culpă, în cazul tentativei la infracţiunea de omor acesta acţionează numai cu intenţie.

Pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta, a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului afectată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce. Important nu este atât rezultatul concret al acţiunii făptuitorului, cât intenţia lui, directă sau indirectă, în raport cu viaţa victimei. În caracterizarea intenţiei cu care a acţionat inculpatul se iau în considerare şi cele două elemente care determină hotărârea delictuoasă - mobilul şi scopul - şi care definesc clar forma vinovăţiei.

Astfel, inculpatul enervat de faptul că cei doi alpinişti utilitari i-ar putea deteriora izolaţia exterioară, a luat un cuţit din bucătărie, după care revenind la fereastră a apucat cu mâna stângă frânghia iar cu cuţitul pe care-l avea în mâna dreaptă a tăiat-o, determinând căderea la sol a părţii vătămate, care a suferit leziuni traumatice grave.

Împrejurarea că inculpatul a tăiat în mod intenţionat frânghia fără să dea importanţă consecinţelor acţiunii sale, rezultă şi din declaraţia soţiei acestuia care a arătat că soţul său i-a spus: „O să le fac şi eu rău, să le tai şi eu frânghia, să vedem dacă le convine".

În raport de aceste circumstanţe se reţine că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, având în vedere că partea vătămată a căzut de la o înălţime de 7,5 - 8 metri. Împrejurarea că în cauză nu s-a produs un rezultat mai grav s-a datorat şi faptului că partea vătămată în cădere s-a lovit de un cablu de internet ceea ce i-a atenuat impactul cu solul.

Acţionând în modul descris mai sus, inculpatul a prevăzut în mod neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.

S-a constatat, astfel, că încadrarea juridicăcorectă a faptei este aceea reţinută prin actul de inculpare.

Având în vedere cele expuse mai sus s-a; respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul S.C., prin apărător.

În drept, fapta inculpatului S.C. care, la data de 22 octombrie 2011, în jurul orelor 15.30 - 16.00, pe fondul unei stări conflictuale spontane cu doi alpinişti utilitari ce asigurau activitatea de placare termică a unui apartament superior celui în care locuia, a tăiat frânghia, de care era agăţat partea vătămată I.G. determinând căderea de la înălţime a acestuia, suferind leziuni traumatice produse prin precipitare cu hiperflexi-arconsecutivă a coloanei vertebrale, necesitând pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri, medicale, întruneşte elementele consecutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Rezultând cu certitudine că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat reţinută în sarcina sa, impunându-se tragerea la răspundere penală a acestuia, la stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracţiunii săvârşite, apreciat prin prisma împrejurărilor şi a modalităţii concrete de comitere, a urmărilor produse, a datelor ce caracterizează persoana inculpatului.

Infracţiunea săvârşită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, raportat la natura acesteia, la împrejurările şi modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul, care înainte ca partea vătămată să ajungă la sol i-a tăiat frânghia de care era agăţată, determinând căderea acesteia de la înălţime, la urmările produse, constând în cauzarea de leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale.

În raport de cele expuse mai sus inculpatului nu i s-a putut aplica ca sancţiune decât pedeapsa închisorii.

Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, in sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate. Relevante în acest sens sunt circumstanţele personale ale inculpatului, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi şi înscrisurile depuse la dosar.

Martorul B.N. a declarat următoarele: îl cunoaşte pe inculpat de 15 ani şi fiind în relaţii de prietenie cu acesta s-au întâlnit destul de des în diferite ocazii. A apreciat relaţiile din familia inculpatului şi educaţia pe care i-a dat-o băiatului său. A arătat că inculpatul nu este o persoană nervoasă, din contră acesta încerca să aplaneze conflicte. Referitor la incidentul în care a fost implicat, martorul a susţinut că după părerea sa inculpatul a acţionat în urma unei provocări.

Martorul N.C. a declarat următoarele: îl cunoaşte pe inculpat de 25 de ani, întrucât au fost colegi de serviciu. A arătat că inculpatul este o persoană echilibrată, calmă, la locul de muncă impunea respect şi nu l-a văzut implicat în discuţii sau certându-se cu colegii. Şi în societate inculpatul avea un comportament corespunzător, şi nu l-a văzut implicat în conflicte. Deşi a susţinut că nu l-a văzut niciodată pe inculpat nervos, referitor la incidentul în care a fost implicat a considerat că acesta s-a datorat stresului la care a fost suspus din. cauza lucrărilor care se efectuau şi a alpiniştilor utilitari care treceau prin faţa apartamentului său.

Din înscrisul emis de R.S. SA, denumit recomandare, rezultă că inculpatul a fost încadrat la această societate în perioada 2002 - 2008 în funcţia de electrician. La toate evaluările şi testările profesionale anuale a primit numai calificative de „foarte bine"; nu a avut abateri disciplinare şi nu a fost sancţionat niciodată; calităţile profesionale, experienţa dobândită, fiind cel mai vârstnic din cadrul compartimentului, precum şi faptul că şi-a ajutat colegii mai tineri, au impus respect din partea colegilor; temperamentul calm, echilibrat l-a ajutat la testările psihologice anuale, nu a fost un tip conflictual, nu a avut discuţii aprinse cu colegii, viaţa pe platformă impunând numai oameni cu spirit de colaborare şi sacrificiu.

Din caracterizarea dată de D.L. rezultă că inculpatul a fost angajat al acestei societăţi în funcţia de electrician şi a lucrat la platforma O. I din Dubai UAE. Era un om respectat de.colegi datorită profesionalismului său şi a relaţiilor de serviciu pe care Ie-a-întreţinut cu aceştia. A executat diverse lucrări, dovedind o pregătire profesională foarte bună, iniţiativă şi eficienţă, a avut un comportament disciplinat, nu a avut abateri de la normele de protecţia muncii şi a respectat programul de lucru, tratând toate activităţile legate de muncă cu responsabilitate.

Având în vedere cele expuse, mai sus se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a .circumstanţei atenuate prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., ţinând cont de faptul că acesta se află la primul conflict cu legea penală, dar şi de toate datele expuse mai sus referitoare la circumstanţele personale ale acestuia.

Totodată, din probele administrate rezultă că pe inculpat nu-l caracterizează un comportament violent, incidentul în care a fost implicat fiind cu totul izolat în existenţa sa.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, cu respectarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., având în vedere toate elementele care circumstanţiază persoana şi atitudinea inculpatului, atât anterior comiterii infracţiunii, cât şi ulterior, în cursul procesului penal, considerăm că aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în condiţiile art. 861 C. pen., este în măsură să contribuie la reeducarea acestuia. Aplicarea unei pedepse neprivative de libertate este în măsură să-i ofere şansa de a se reintegra în colectivitate.

În cursul procesului penal partea vătămată s-a constituit parte civilă formulând pretenţii civile după cum urmează: 100.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând diferenţa de salariu pentru perioada cât acesta a fost în concediu medical, cheltuielile efectuate cu tratamentul şi alimentaţia necesare refacerii acestuia şi 400.000 RON cu titlu de daune morale.

În dovedirea pretenţiilor civile formulate partea civilă a solicitat audierea a doi martori şi a depus la dosar înscrisuri.

Din raportul de constatare medico-legală din 26 octombrie 2011 rezultă partea vătămată a suferit leziuni traumatice produse prin precipitare cu hiperflexia consecutivă a coloanei vertebrale, care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale, fiind spitalizat în perioada 22 octombrie - 27 octombrie 2011.

Martorul S.G. a declarat următoarele: îl cunoaşte pe partea vătămată I.G. de 9 ani. Cunoaşte că acesta a suferit un accident, în urma căruia a fost spitalizat. Ulterior a fost în concediu medical însă nu are cunoştinţă ce tratament urma partea vătămată şi ce cheltuieli a efectuat. A arătat însă că în această perioadă, la două săptămâni, soacra părţii vătămate îi cerea bani, spunându-i că nu le ajung banii în casă, suma totală împrumutată fiind de aproximativ 2000 RON. A mai arătat că partea vătămată a încercat să-şi găsească un loc de muncă însă din cauza afecţiunilor suferite nu a reuşit.

Martorul C.C.A. a declarat următoarele: îl cunoaşte pe partea vătămată I.G. de 10 ani. Cunoaşte că acesta a fost spitalizat o lună de zile, ulterior transportându-l în două rânduri cu maşina la doctor, întrucât acesta nu putea să se deplaseze. Ştie că în această perioadă partea vătămată a făcut cheltuieli pentru deplasări la medic, pentru tratament însă nu cunoaşte ce sumă a cheltuit, arătând însă că pentru ajutorul pe care i l-a dat i-a plătit suma de 1000 RON. De la partea vătămată ştie că acesta s-a împrumutat de bani şi că datorită sechelelor cu care a rămas nu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă.

Deşi instanţa i-a solicitat părţii vătămate să depună la dosar adeverinţă din care să rezulte diferenţa dintre salariul lunar şi cel primit urmare a concediului medical, acesta a depus la dosar adeverinţa din 31 mai 2012 din care rezultă că a fost salariat al E.I. SRL în perioada 02 august 2011 – 23 decembrie 2011 şi ce venituri lunare a obţinut în această perioadă.

În acest sens, instanţa constată că se află în imposibilitatea de a calcula care a fost diferenţa de salariu pentru perioada cât partea civilă a fost în concediu medical.

Pe de altă parte, deşi partea civilă a susţinut că datorită afecţiunilor pe care le-a suferit şi a sechelelor cu care a rămas s-a aflat în imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă, nu poate fi primită solicitarea sa de a i se acorda pretenţii civile reprezentând veniturile nerealizate în perioada ianuarie 2012 - 17 decembrie 2012. La dosar nu există probe care să susţină că în toată această perioadă partea civilă s-ar fi aflat în concediu medical sau alte acte medicale din care să rezulte că acesta s-a aflat în imposibilitate de a presta activităţi lucrative.

În ceea ce priveşte suma de 500 euro primită de partea civilă I.G. la data de 02 martie 2012, conform copiei extrasului de cont depus la dosar, instanţa nu o poate avea în vedere la calculul pretenţiilor civile, având în vedere că acesta nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte că a cheltuit suma respectivă pentru tratament sau hrană suplimentară.

Raportat la cele expuse mai sus, în ceea ce priveşte pretenţiile civile reprezentând despăgubiri materiale solicitate de partea civilă instanţa consideră, în raport de probele administrate, ca fiind dovedită doar suma de 3500 RON.

Vătămarea integrităţii corporale a unei persoane poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu patrimonial, dar şi într-un prejudiciu care este consecinţa vătămărilor suferite, care lipsesc persoana în cauză de posibilitatea deplină de a participa la viaţa socială. Atenuarea acestui prejudiciu se realizează prin acordarea unor despăgubiri.

În acest sens, cu privire la cuantumul daunelor morale până în prezent legiuitorul nu a stabilit; criterii legale în funcţie de care instanţele să poată stabili acest cuantum.

Pentru a se suplini această lacună, practica judiciară a statuat că la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere criterii obiective şi subiective cum ar fi numărul de zile, de îngrijiri medicale, numărul de zile de spitalizare, vârsta părţii vătămate, pragul de sensibilitate la durere al acesteia.

În aprecierea daunelor morale ce vor fi acordate trebuie avute în vedere actele doveditoare şi probele administrate, în raport de care să se procedeze la o evaluare corectă a cuantumului: acestora, în măsură să asigure justă reparaţie a prejudiciului moral cauzat părţii civile.

Astfel, şi în prezenta cauză avem în vedere leziunile traumatice suferite de partea vătămată şi gravitatea acestora concretizată şi în numărul de zile de îngrijiri medicale, aceasta a necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, perioada de spitalizare, de la data de 22 octombrie 2011 şi până la data de 27 octombrie 2011, vârsta acesteia, respectiv 32 de ani.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa de fond a considerat că suma de 40.000 RON acordată cu titlu de daune morale este în măsură să asigure o justă reparaţie a prejudiciului moral suferit de- partea civilă I.G., urmare a suferinţelor fizice şi psihice cauzate prin infracţiunea comisă de inculpat.

Prin decizia penală nr. 93/P din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, s-a admis recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2012 a Tribunalului Constanţa, s-a casat încheierea recurată şi rejudecând s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive .a acestuia; cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv mun. Constanţa.

Temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă, în condiţiile în care, pe de o parte, nu există nici o dovadă că în toată această perioadă inculpatul nu ar fi respectat obligaţiile care i-au fost impuse, iar pe de altă parte, instanţa consideră că s-au depăşit limitele rezonabile ale acestui control judiciar impus, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este integrat din punct de vedere social.

Aşa cum a arătat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1102 din 25 martie 2008, revocarea măsurii preventive trebuie examinată şi în raport cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie.

Parag. 2 al art. 2 prevede că „orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa", iar parag. 3 statuează că „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."

În sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din Convenţie care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, şi anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reţinută sau arestată în mod abuziv; cel de-al doilea priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicarea al art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie. Dreptul la liberă circulaţie atât în interiorul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 parag. 3 din Protocolul 4.

Cât priveşte necesitatea menţinerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăţi democratice. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, partea civilă I.G. şi inculpatul S.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Critica Parchetului a vizat greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul cuantumului, întrucât nu este în acord cu maniera de acţionare a inculpatului, urmarea produsă şi atitudinea acestuia care a prezentat o situaţie de fapt nereală.

Partea civilă I.G. a criticat soluţia fondului pentru greşita apreciere a cuantumului despăgubirilor-solicitate, raportat la leziunile suferite, care au necesitat pentru vindecare 30 zile îngrijiri medicale şi la.urmările acesteia, care i-au pus în pericol viaţa, l-au imobilizat la pat o lungă perioadă de timp, în prezent nefiind capabil să-şi mai exercite meseria pentru care anterior era apt din punct de vedere psihic şi fizic, dar nici o altă profesie ce implică statul în picioare, în poziţie şezut, ridicarea şi purtarea de greutăţi, expunerea la frig şi umezeală, fără a-i provoca dureri ale coloanei vertebrale.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecând, să se dispună majorarea daunelor morale la care inculpatul a fost obligat de instanţa fondului.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul prin apărător a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi rejudecând să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infr. de vătămare corporală prev. de art. 184 alin. (1) C. pen. şi condamnarea inculpatului pentru aceasta din urmă faptă, cu diminuarea daunelor morale.

S-a motivat că în mod greşit instanţa fondului a respins această cerere a inculpatului, neţinând seama că din probele dosarului rezultă că inculpatul nu a acţionat cu intenţie, ci din culpă.

La Curtea de Apel Constanţa cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale nr. 14 din 10 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 638/118/2012 prin prisma criticilor formulate de apelanţi şi din oficiu conf. art. 371 alin. (1), (2) C. pen., Curtea a constatat următoarele:

Procedând la soluţionarea cauzei cu care a fost investită, instanţa de fond a stabilit în mod corect situatia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu probele administrate, încadrând corect în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de inculpat.

De asemenea, în mod corect a fost respinsă şi cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. Sub: aspectul stării de fapt, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut ci la data 19 octombrie 2011, partea vătămata I.G. şi martorul A.C., alpinişti utilitari angajaţi ai SC E.I.C. SRL Cernavodă, au început lucrările de placare termică cu polistiren la pereţii exteriori ai apartamentului nr. xx situat în Mun. Constanţa, pe strada D.

În acest sens Curtea a avut în vedere declaraţiile coroborate ale părţii vătămate I.G., A.C., N.M., L.S.C., D.G., S.M., E.M., M.A., T.I., C.C., N.N., T.E. şi declaraţiile inculpatului, care recunoaşte şi regretă fapta comisă, şi certificate medico-legal nr. 524/A/l din 2011 emis de S.M.L. Constanţa.

Constatând că fapta de care este acuzat inculpatul există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de acesta, întemeiat prima instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpatului, pentru săvârşirea infr. de tentativa la omor calificat prev. de disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., constând în aceea ca la data de 22 octombrie 2011, în jurul orelor 15,30 - 16,00, pe fondul unei stări conflictuale spontane cu doi alpinişti utilitari ce asigurau activitatea de placare termică a unui apartament superior celui în care locuia inculpatul S.C., a tăiat frânghia de care era agăţat partea vătămată I.G., determinând căderea acestuia de la înălţime, cauzându-i leziuni traumatice produse prin precipitare cu hiperflexia consecutivă a coloanei vertebrale ce au necesitat pentru vindecare 30 zile îngrijiri medicale.

În mod corect prima instanţa a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativa la omor calificat prev. de disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infr. prev. de art. 184 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru motivele bine analizate în considerentele hotărârii supuse controlului judiciar de faţă.

Există tentativa la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. a) C. pen., şi nu infracţiunea de vătămare corporală în cazul în care inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide - chiar şi în forma indirectă.

În cauză, inculpatul S.C., enervat de faptul că cei doi alpinişti utilitari i-ar putea deteriora izolaţia exterioară, luând un cuţit din bucătărie, a revenit la fereastra şi apucând cu mâna stângă frânghia, iar cu cea dreapta în care avea cuţitul a tăiat-o, determinând căderea la sol a părţii vătămate care a suferit leziuni traumatice grave, ceea ce denota că inculpatul a acţionat nu din culpă, ci cu intenţia clară de a tăia frânghia, fără însă să dea vreo importanţa consecinţelor acţiunii sale.

În mod corect prima instanţă a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, pe partea vătămată care a căzut de la o înălţime de 7,5 - 8 metri, iar faptul că nu s-a produs un rezultat mai grav, s-a datorat împrejurării ca partea vătămată, în cădere s-a lovit de un cablu de internet, ceea ce i-a atenuat impactul cu solul. Ca atare, inculpatul S.C. a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale pe care nu l-a urmărit, însă l-a acceptat.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a faptei, Curtea a constatat că, prima instanţă a făcut o interpretare şi o aplicare greşita a disp. art. 72 C. pen. cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Astfel, faţă de gradul ridicat de pericol social al faptei, raportat la natura acestuia, la împrejurările şi modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul, care înainte ca partea vătămată să ajungă la sol, i-a tăiat frânghia de care era agăţată, determinând căderea acestuia de la înălţime şi cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 30 zile îngrijiri medicale, Curtea constată că, modalitatea de executare a pedepsei cu suspendare sub supraveghere stabilită de prima instanţă nu este aptă să asigure realizarea cerinţelor prev. de art. 52 C. pen. privind scopul şi finalităţile pedepsei, acelea de măsura reală de constrângere, de reeducare a inculpatului, corespunzătoare fiind modalitatea executării pedepsei în regim privativ de libertate.

Ca atare, Curtea a reţinut că apelul formulat de Parchet este întemeiat, hotărârea supusă controlului judiciar de faţă urmând a fi reformată sub acest aspect.

În ceea ce priveşte critica formulată de partea civilă I.G., Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată.

Astfel, în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, judecătorul are în vedere criterii obiective şi subiective privind numărul de zile de îngrijiri medicale, vârsta părţii vătămate, numărul de zile de spitalizare, precum şi suferinţa părţii vătămate.

În cauză, cum bine a reţinut prima instanţă, partea vătămată în vârsta de 32 ani, a suferit leziuni traumatice care au necesitat 30 zile îngrijiri medicale, fiind internat în spital pe o perioadă de 5 zile.

Curtea a apreciat că, cuantumul de 40.000 RON la care a fost obligat inculpatul către partea civilă I.G. cuţitul de daune morale, constituie o justă reparaţie morală pentru suferinţele fizice şi psihice cauzate prin fapta inculpatului. Ca atare, în cauza nu au existat elemente care să conducă la concluzia că, prejudiciul moral ar fi avut o întindere mai mare. Deşi s-a susţinut de apelanta parte civilă că nu mai poate efectua în viitor aceeaşi activitate desfăşurată anterior sau orice altă profesie care ce implică statul în picioare, în poziţie şezut, ridicarea şi purtarea de greutăţi, expunerea la frig şi umezeală, fără a-i provoca dureri ale coloanei vertebrale, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul S.C. şi partea civilă I.G.

În recursul formulat inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. Acesta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel nu a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

A arătat că din probele administrate în cauză rezultă că a săvârşit fapta din culpă, neavând intenţia de a lua viaţa părţii vătămate.

În ceea ce priveşte recursul formulat de partea civilă I.G., acesta vizează latura civilă a cauzei.

A considerat că instanţele inferioare, în stabilirea cuantumului daunelor morale şi materiale, nu au avut în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi consecinţele grave produse de către inculpat prin săvârşirea faptei penale.

În susţinerea motivelor sale de recurs, partea civilă nu a indicat niciunul dintre cazurile de casare expres prevăzute de lege.

Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursurile formulate sunt nefondate, urmând a le respinge pentru următoarele considerente:

1. Cu privire la recursul formulat de inculpatul S.C.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. prevede situaţia când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Inculpatul S.C. a criticat decizia sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, susţinând că trebuie reţinute dispoziţiile art. 196 alin. (2) C. pen. vătămare corporală din culpă şi nu cele prevăzute de art. 32 şi art. 33 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. - tentativă de omor.

Acest aspect a fost invocat şi în faţa instanţei de apel şi a fost analizat în mod temeinic şi de Curtea de Apel Constanţa.

Fapta inculpatului S.C. care, la data de 22 octombrie 2011, în jurul orelor 15.30 - 16.00, pe fondul unei stări conflictuale spontane cu doi alpinişti utilitari ce asigurau activitatea de placare termică a unui apartament superior celui în care locuia, a tăiat frânghia de care era agăţată partea vătămată I.G. determinând căderea de la înălţime a acestuia, suferind leziuni traumatice produse prin precipitare cu hiperflexia consecutivă a coloanei vertebrale, necesitând pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele consecutive ale infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 32 şi art. 33 C. pen. raportat la art. 188 C. pen.

Modul în care inculpatul a acţionat, obiectul vulnerant pe care l-a folosit, precum şi urmarea produsă, corespund atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv infracţiunii de tentativă de omor, şi nu infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fiind dovedită împrejurarea că inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţia indirectă de a produce moartea victimei, şi nu intenţia de a lovi.

Înalta Curte aminteşte că în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen, instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive, ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

La nivel concret, cazul de casare de la pct. 172 nu permite exercitarea controlului judiciar cu:privire la situaţia de fapt, şi stabilirea efectivă a unei alte situaţii de fapt, ci numai, cu privire la "chestiunea de drept", ori schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului de cele două instanţe inferioare în grad presupune o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea situaţiei de fapt şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.

În consecinţă, atâta vreme cât instanţa de prim control judiciar, instanţa de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept,, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în faţa primei instanţe şi a situaţiei de fapt, a pronunţat o soluţie, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. nu permite stabilirea în recurs a unei alte situaţii de fapt şi o reapreciere care să conducă la o altă soluţie.

Ţinând cont de regulile stricte, ce reglementează soluţionarea recursului, ca a doua cale de atac, deşi cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanţa de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată. că nu poate să procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei şi ulterior la reindividualizarea pedepsei.

Abordarea juridică de profunzime pentru inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că instanţa de recurs este investită şi în acelaşi timp obligată în a realiza o analiză a speţei şi din perspectiva regulii constituţionale a „aplicării legii penale mai favorabile"- art. 5 actual C. pen.

Realizând o corespondenţă juridică pe marginea dispoziţiilor art. 32 şi 33 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. (art. ,20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. anterior) este de constatat că fapta era pedepsită, atât la momentul comiterii sale, cât şi după intrarea în vigoare a noilor relglementări cu pedeapsa principală a închisorii de la 10 la 20 ani. Astfel, se constată că sub aspect sancţionator, prevederile legale nu s-au schimbat.

O atenţie aparte trebuie alocată instituţiei "circumstanţelor atenuante", în speţă fiind aplicate inculpatului dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Într-o prezentare formală a dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, respectiv aspectele ce ţin de "conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii" se constată o lipsă a regăsirii lor în cadrul art. 75 Noul C. pen.

Iar dacă se face trimitere la cadrul normativ privind efectele circumstanţelor atenuante, lesne se poate constata că prevederile art. 76 C. pen. anterior sunt mult favorabile persoanelor condamnate atâta vreme cât fac trimitere la necesitatea "coborârii sub minimul special legal", comparativ cu prevederile art. 76 din Noul C. pen. care stipulează că "limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime".

Chiar acceptând în plan teoretic posibilitatea combinării unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în legi diferite, atunci când acestea privesc instituţii susceptibile de a fi aplicate autonom, problematica este circumscrisă abordării unitare a respectivei instituţii juridice - reţinerea circumstanţelor atenuante ce sunt reglementate de un anumit act normativ se vor raporta la pedeapsa şi efectele circumstanţelor din aceeaşi lege penală - o regulă de bază în aplicarea legii penale mai favorabile constituind-o interdicţia creării pe cale judiciară a unei lex tertia prin combinarea unor dispoziţii mai favorabile din mai multe legi.

În speţă, se constată că pedeapsa aplicată de instanţa de apel, cu reţinerea efectelor circumstanţelor atenuante, este de 4 ani închisoare, orientată sub minimul special prevăzut de lege, iar prin aplicarea globală a dispoziţiilor legii penale noi, s-ar crea în sarcina inculpatului o situaţia mai grea.

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuţie, în lipsa constatării incidenţei vreunui caz de casare de la art. 3859 C. proc. pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii constituţionale a „aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen., constată o deplină legalitate în formula sancţionatorie propusă de instanţele ierarhic inferioare în funcţie de dispoziţiile legii penale vechi.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.C.

2. Cu privire la recursul formulat de partea civilă I.G.

Partea civilă I.G. a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel sub aspectul laturii civile, solicitând instanţei de recurs mărirea sumelor acordate cu titlu de daune, materiale şi morale.

Înalta Curte constată că prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Aprecierea cuantumului despăgubirilor civile este un atribut al instanţei ce ţine de ansamblul probator administrat în cauză, ce impune o reanalizare a situaţiei de fapt şi a întinderii despăgubirilor acordate, ori această reapreciere nu este posibilă în calea de atac a recursului.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul S.C. şi de partea civilă I.G. împotriva deciziei penale nr. 112/P din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga recurentul parte civilă la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul S.C. şi de partea civilă I.G. împotriva deciziei penale nr. 112/P din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul parte civilă la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieili judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1731/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...  ICCJ. Decizia nr. 1799/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1757/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs