ICCJ. Decizia nr. 1976/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 1976/2014
Dosar nr. 4538/107/2013
Şedinţa publică din 10 iunie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 230/2013 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 4538/107/2003 s-a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de condamnatul O.A., născut la data de 05 mai 1962, deţinut în Penitenciarul Aiud, împotriva sentinţei penale nr. 187/2002 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 5357/2001.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi înregistrată ulterior pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 4538/107/2013, condamnatul O.A., deţinut în Penitenciarul Aiud, a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 187 din 22 iulie 2002 pronunţată de Tribunalul Alba, invocând prevederile art. 393, 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.
În motivarea cererii, condamnatul a menţionat că la momentul arestării sale, Parchetul avea obligaţia de a solicita I.M.L. „Mina Minovici" din Bucureşti efectuarea expertizei psihiatrice, dar nu s-a procedat aşa, efectuându-se o expertiză de către S.M.L. Alba şi medicii de la Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Alba Iulia.
În opinia condamnatului, procedându-se astfel, nu s-a stabilit clar discernământul său în momentul săvârşirii infracţiunii, de către personal calificat şi abilitat legal.
Examinând admisibilitatea în principiu conform prevederilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul a constat că din concluziile procurorului, întocmite conform art. 399 C. proc. pen., nu rezultă date suficiente pentru admiterea cererii în principiu, motivul invocat de condamnat neîncadrându-se în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Faţă de cele expuse, Tribunalul a respins în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel condamnatul solicitând desfiinţarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Prin Decizia penală nr. 183/A/2013 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul Olteanu Aurel împotriva sentinţei penale nr. 230/2013 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 4538/107/2013.
Deliberând asupra apelului Curtea a reţinut următoarele:
Admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată de existenţa unuia dintre temeiurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.
Motivul invocat de revizuent, respectiv faptul că stabilirea discernământului său la momentul săvârşii infracţiunii s-a făcut de către S.J.M.L. şi nu de către I.N.M.L. Mina Minovici nu se încadrează în niciunul dintre temeiurile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul O.A. împotriva sentinţei penale nr. 230/2013 pronunţate de Tribunalul Alba în Dosar nr. 4538/107/2013.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul O.A.
În concluziile scrise depuse la data de 26 februarie 2014 condamnatul a susţinut că îşi întemeiază cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 452 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) lit. a), d) şi e) N.C.P.P., întrucât a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010. în esenţă, a arătat că F.E., fost prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a avizat ambele rechizitorii şi a blocat toate celelalte cereri de revizuire, M.I., procurorul de caz, care a emis rechizitoriul, a abuzat de lege şi a refuzat să depună la dosar probe, C.M.E., judecătorul fondului cauzei, a preluat susţinerile neadevărate ale procurorului M. în motivarea hotărârii.
Totodată, a apreciat că în mod greşit au fost avute în vedere doar declaraţiile martorilor A.V. și W.M. și a fost înlăturată declaraţia martorului N.A.
La data de 16 aprilie 2014, apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul O.A., avocat B.A., a depus motive de recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior. în esenţă, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire, în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, întrucât expertiza efectuată de S.J.M.L. nu este concludentă şi nu exprimă cu adevărat starea psihică a condamnatului, respectiv dacă avea discernământ. Astfel, a apreciat că în cauză trebuie efectuată o expertiză psihiatrică la I.N.M.L. Mina Minovici din Bucureşti.
La data de 02 aprilie 2014, condamnatul a depus concluzii scrise, în susţinerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a), d) şi e) N.C.P.P. A menţionat că prin Decizia nr. 779 din 15 februarie 2001 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus casarea deciziei Curţii de Apel Alba și a sentinţei Tribunalului Alba și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru refacerea şi completarea urmăririi penale. Astfel, a susţinut că de la data de 15 februarie 2001, când a fost pronunţată Decizia nr. 779 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi până la data de 24 iulie 2001, când s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 49 pentru infracţiunea de tâlhărie, a fost ţinut în arest în mod nelegal.
Analizând recursul declarat de revizuentul O.A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la legea aplicabilă se observă că, deşi în cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare N.C.P.P., potrivit normelor tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".
Astfel, faţă de data pronunţării deciziei recurate (24 octombrie 2014), Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii este aplicabil C. proc. pen. anterior.
Dispoziţiile art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prevăd obligativitatea motivării recursului prin declaraţia de exercitare a căii de atac sau cel mai târziu cu 5 zile înaintea primului termen de judecată, în caz contrar, fiind incidente disp. art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. potrivit cărora nu pot fi luate în considerare decât cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Termenul de soluţionare a recursului a fost stabilit în data de 18 martie 2014, când procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu O.A., cauza fiind amânată şi acordându-se un nou termen de judecată la data de 29 aprilie 2014. Astfel, a operat o prorogare a termenului de depunere a motivelor de recurs, până la următorul termen cu procedura legal îndeplinită, respectiv 29 aprilie 2014. Condamnatul a depus motivele de recurs, prin apărător desemnat din oficiu, la data de 16 aprilie 2014, cu mai mult de 5 zile înainte de primul termen cu procedura legal îndeplinită, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (ce reglementează situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii).
Înalta Curte constată că judecarea prezentului recurs se realizează în limitele în care a fost învestită iniţial instanţa şi a temeiului pe care s-a formulat revizuirea, neputând fi analizate cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a), d) şi e) Noul C. proc. pen., care au fost invocate direct în recurs.
Totodată, cauza dedusă judecăţii va fi analizată din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa şi decizia recurate, fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă, şi nu de soluţionarea fondului cauzei.
Drept urmare, criticile trebuie limitate a priori la dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., din perspectiva admisibilităţii cererii, care prevăd strict şi limitativ cazurile în care se poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Astfel, raportând motivul menţionat de recurentul revizuent - efectuarea unei expertize medico legale la I.N.M.L. Mina Minovici pentru dovedirea lipsei discernământului la momentul săvârşirii infracţiunii - la dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice.
Revizuentul trebuia să prezinte instanţei fapte sau împrejurările noi, care să nu fi fost cunoscute de instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare şi care să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârilor de condamnare, respectiv, în speţa dedusă judecăţii, dovezi cu privire la elementele care determină dubiul asupra discernământului.
Or, cele invocate în susţinerea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., respectiv că prin expertiza efectuată de către S.M.L. Alba şi medicii de la Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Alba Iulia nu s-a stabilit, clar discernământul său în momentul săvârşirii infracţiunii, de către personal calificat şi abilitat legal, organele de urmărire penală având obligaţia de a solicita I.M.L. „Mina Minovici" din Bucureşti efectuarea expertizei psihiatrice, nu sunt de natură a reţine îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege, pentru ca aceste dispoziţii să fie incidente în speţă.
Simplele afirmaţii invocate de condamnat în cererea de revizuire nu justifică admiterea acesteia.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect, instanţele de fond şi apel au apreciat că în cauză nu se regăseşte niciunul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul O.A., urmând a fi obligat recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat O.A. împotriva Deciziei penale nr. 183/A/2013 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1929/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2050/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
