ICCJ. Decizia nr. 2137/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2137/2014
Dosar nr. 8617/105/2012
Şedinţa publică din 24 iunie 2014
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 220 din data de 23 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza dispoziţiilor art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1, alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, infracţiunea de viol calificat în formă continuată, faptă din perioada martie 2011 - septembrie 2012, parte vătămată M.A.D., a fost condamnat inculpatul M.A., la pedeapsa de 18 (optsprezece ) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. din 1969, cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. din 1969, cu excepţia dreptului de a alege.
Pedeapsa complementară aplicată inculpatului s-a dispus a se executa în condiţiile prev. de art. 66 C. pen. din 1969.
Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului M.A. dispusă prin încheierea de şedinţă din Camera de consiliu nr. 41 din data de 28 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 226/U/2012 din 28 septembrie 2012.
Conform art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 27 septembrie 2012, la zi.
Potrivit art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968 şi art. 998 şi urm. C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă M.A.D., prin reprezentant legal Ţ.C. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă, cu titlul de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 969/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A., pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)1 şi (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
În fapt, s-a reţinut în actul de acuzare că, în perioada martie 2011 - septembrie 2012, inculpatul, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa a minorei M.A.D., în vârstă de 10 ani (faţă de care s-a comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de creşterea şi educarea sa, copil care îi poartă numele şi este recunoscut atât de familie, cât şi în societate ca fiind fiica sa), a întreţinut acte sexuale normale, orale şi anale cu aceasta.
Instanţa de judecată a procedat la readministrarea probelor din faza de urmărire penală, în mod nemijlocit şi direct, iar cu ocazia cercetării judecătoreşti a procedat la audierea părţii vătămate, a inculpatului cât şi a martorilor.
În urma analizării actelor şi lucrărilor cauzei, atât a celor din faza de urmărire penală, cât şi a celor administrate nemijlocit în faţa instanţei de judecată cu ocazia cercetării judecătoreşti, potrivit principiului libertăţii de apreciere a probelor în scopul aflării adevărului, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Din relaţia inculpatului M.A. cu numita Ţ.C. a rezultat minora M.A.D., inculpatul fiind cel care s-a îngrijit de creşterea şi educarea fetiţei, întrucât mama sa a părăsit-o când avea vârsta de 1 an şi 2 luni.
Din anul 2004, inculpatul M.A. trăia în concubinaj cu N.C.D. şi aveau împreună pe minorul M.C.A., toţi patru locuind în satul Poienarii Burchii, judeţul Prahova, într-un imobil compus din parter şi o mansardă.
La data de 23 septembrie 2012, în jurul orelor 23:00, N.C.D. a mers în dormitorul aflat la mansardă, unde dormea inculpatul împreună cu cei doi copii şi, în momentul în care a vrut s-o învelească pe minora M.A.D., a observat pe partea dorsală a pantalonilor de pijama o pată umedă. Crezând că fetiţa urinase, a intenţionat să-i schimbe pantalonii, moment în care a observat că, de fapt, nu sunt urme de urină, ci de spermă. N.C.D. nu a reacţionat în nici un fel în acel moment, iar a doua zi când a discutat cu minora, aceasta i-a spus că tatăl său „i-a băgat aia acolo", lucru care s-a întâmplat frecvent, începând cu luna martie 2011, înainte de plecarea acesteia în Spania. Totodată, A. i-a povestit că tatăl său „îi băga aia în păsărică şi în guriţă" în fiecare zi, cât timp a fost plecată în Spania, iar ulterior o făcea mai rar, propunându-i să aducă şi un coleg de serviciu „să-i facă prostii", coleg care „o are mai groasă şi mai mare cu 2 cm" decât a sa.
În faza de urmărire penală s-a procedat la audierea pe formular, cât şi în format audio şi video a părţii vătămate M.A.D., în prezenţa reprezentanţilor D.G.A.S.P.C. Prahova, aceasta declarând că după plecarea numitei N.C.D. în Spania şi până în data de 23 septembrie 2012, tatăl său, inculpatul M.A., a întreţinut în mod repetat cu aceasta raporturi sexuale normale, orale şi anale, în imobilul în care locuiesc împreună, lucru care s-a întâmplat mai rar după reîntoarcerea în ţară a numitei N.C.D.
De asemenea, fetiţa a arătat că tatăl său i-a spus în timpul unui raport sexual că „nu o să o mai doară pentru că a intrat de tot", precum şi faptul că o durea foarte tare şi chiar se zbătea, însă tatăl său o ţinea cu forţa, menţionând că i-a propus să întreţină astfel de raporturi sexuale şi cu un coleg de-al lui. Minora a precizat că ultima dată s-a întâmplat în seara zilei de 23 septembrie 2012, când inculpatul a trezit-o din somn şi i-a spus să se şteargă cu un body al fratelui său mai mic, acesta fiind şi momentul în care N.C.D. a descoperit ceea ce se petrecea.
Fiind întrebată de ce nu a spus nimic până în prezent despre cele întâmplate, M.A.D. a arătat că nu a fâcut-o de frică, pentru că tatăl său a ameninţat-o că dacă va face acest lucru, i se va întâmpla ceva rău atât ei, cât şi lui.
În cauză s-a dispus examinarea medico-legală a minorei M.A.D., iar potrivit Raportului de Expertiză Medico - Legală 27 septembrie 2012 a rezultat că „la examenul genito-anal s-au constatat rupturi vechi ale membranei himenale şi mucoasei anale care au putut fi produse în urma unui raport sexual şi a căror dată de producere nu poate fi precizată".
Totodată, minora M.A.D. a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică în cadrul D.G.A.S.P.C. Prahova, concluziile Raportului de Evaluare Psihologică din 10 octombrie 2012 fiind în sensul că aceasta prezintă o insuficienţă a dezvoltării intelectuale, care îi dă posibilitatea să ajungă la autonomie socială fără a-şi asuma total responsabilitatea faptelor sale. Prezintă lipsă de preocupare şi concentrare, dificultăţi de înţelegere a informaţiilor noi, gândire concretă bazată pe clişee verbale şi pe imitarea mecanică a acţiunilor şi limbajului celor din jur, spirit de observaţie şi capacitate selectivă redusă.
Este un copil introvertit, apatic, lipsit de încredere şi cu o schimbare rapidă a direcţiei gândirii, lipsit de unitate, încordare psihică, acţiuni instinctive impulsive şi pulsionate în care domină afectul (tensiuni şi temeri, nesiguranţă).
Prezintă un nivel ridicat de acceptare şi supunere faţă de realitate, ceea ce prezintă o bună adaptare la mediul real. Este un copil cooperant, derutat, simte nevoia de afecţiune şi are nevoie de suport emoţional, psihoterapie şi consiliere.
De asemenea, din caracterizarea realizată de către învăţătoarea minorei a rezultat că în ultima vreme fetiţa a devenit neatentă, distantă, agitată şi neglijentă în efectuarea temelor, căutând adeseori compania băieţilor cu care intra în conflict.
În timpul cercetărilor efectuate, martora N.C.D. a predat organelor de poliţie două obiecte de vestimentaţie folosite de minora M.A.D. pentru a se şterge în zona organelor genitale, după ce inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu ea, respectiv o fostă din material textil de culoare roz şi un body textil de culoare albă cu inscripţia «S.» şi imaginea unui câine, ce au fost ambalate separat în plicuri de hârtie şi ulterior sigilate. De asemenea, au fost recoltate probe biologice de referinţă de la minora M.A.D. şi de la inculpatul M.A.
Faţă de acestea, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize biocriminalistice de genotipare de către specialiştii din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti - Laboratorul A.D.N.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 2012 al I.N.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti - Laboratorul A.D.N., în urma comparării probelor biologice puse la dispoziţie, s-a concluzionat că:
1. Analiza prin teste de identificare rapidă a microundelor biologice a pus în evidenţă prezenţa spermei la nivelul body-ului victimei M.A.D., rezultatul testării fiind negativ pentru fosta victimei; 2. Analiza comparativă a profîlelor A.D.N. de referinţă aparţinând victimei M.A.D. şi suspectului M.A. indică faptul că cele două persoane nu au nici un caracter genetic în comun.
În consecinţă, suspectul M.A. nu este tatăl biologic al minorei M.A.D.
Analiza genetică a urmelor de spermă de pe bobody-ul victimei minore M.A.D. a pus în evidenţă un profil genetic mixt ce provine din amestecul de material biologic de la minim două persoane, dintre care cel puţin una este de sex masculin. Caracterele genetice din profilele A.D.N. de referinţă ale victimei minore M.A.D. şi suspectului M.A. se regăsesc în totalitate în această mixtură.
Din analiza statistică şi de probabilitate a rezultat că ipoteza „sperma de pe body-ul victimei conţine A.D.N. care provine de la victima minoră M.A.D. şi suspectul M.A." este de 2,005 x 1.014 ori mai probabilă decât ipoteza „sperma de pe body-ul victimei conţine A.D.N. care provine de la victima minoră M.A.D. şi un bărbat necunoscut".
De asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a stabili dacă inculpatul M.A. suferă de afecţiuni care ar fi putut să-i afecteze discernământul, iar prin Raportul de expertiză din 2012, medicii legişti din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici" au concluzionat că M.A. prezintă diagnosticul: Tulburare a relaţiei sexuale. Tulburare disociativă reactivă remisă. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat.
În urma examinării subiectului medicii legişti au observat faptul că acesta prezintă valori accentuate pentru tendinţe impulsive, antisociale şi valori conturate pentru tendinţe depresive/hipocondrice şi pentru tendinţe la instabilitate psihoemoţională. Are teamă, reţinere în a se autorevela, nesinceritate, tendinţa de a se ascunde, preocupare pentru control mental, anxietate legată de controlul pulsiunilor sexuale, culpabilitate.
Astfel, coroborând concluziile rapoartelor de expertiza efectuate în cauză de către medicii specialişti cu declaraţia martorei N.C.D., instanţa de fond a reţinut că inculpatul M.A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol prev de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1, alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în formă continuată - parte vătămată minora M.A.D. - în cauză fiind îndeplinite şi condiţiile prev. de alin. (2) lit. b)1 - agravantă - întrucât minora M.A.D. era din punct de vedere legal fiica inculpatului.
S-a reţinut că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a încercat să spună că s-a şters pe acel body textil, mai sus menţionat, după ce a avut raporturi sexuale cu concubina lui, N.C.D., martor în cauză, dar această susţinere a fost infirmată de martoră, care a fost audiată în faza de cercetare judecătorească la data de 15 aprilie 2013, declaraţie de martor care s-a coroborat cu toate celelalte probatorii administrate în cauză, atât în faza de cercetare penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost menţionată mai sus, a fost reţinută de tribunal pe baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, respectiv: plângere penală, rezoluţia de începere a urmăririi penale şi confirmare începere urmărire penală, ordonanţa de reţinere, proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, declaraţie parte vătămată, înregistrare audio-video de consemnare a declaraţiei minorei audiată în faza de cercetare penală în prezenţa reprezentanţilor D.G.A.S.P.C. Prahova, iar în faza de cercetare judecătorească audiată în prezenţa unui asistent social cât şi a unui psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Prahova, declaraţiile inculpatului, delegaţie asistenţă juridică, fişa de cazier a inculpatului, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, raport de expertiză medico-legală din 27 septembrie 2012 al S.M.L. Prahova, raport de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 2012 al LN.M.L. „Mina Minovici", raportul de expertiză psihiatrică din 2012 al LN.M.L. „Mina Minovici", caracterizare învăţător, declaraţii martori.
În raport de situaţia de fapt expusă, prima instanţă a stabilit că, în drept, fapta comisă de inculpat, care în perioada martie 2011 - septembrie 2012, a întreţinut, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, acte sexuale normale, orale şi anale cu minora M.A.D., în vârstă de 10 ani, faţă de care s-a comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de creşterea şi educarea sa, copil care îi poartă numele şi este recunoscut atât de familie cât şi în societate ca fiind fiica sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)1 şi (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, atât sub aspect obiectiv cât şi sub aspect subiectiv.
Drept urmare, tribunalul l-a condamnat pe inculpatul M.A., în baza textului de lege menţionat, la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. din 1969, cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
A aplicat dispoziţiile art. 71 C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. din 1969, cu excepţia dreptului de a alege.
Pedeapsa complementară aplicată inculpatului s-a dispus a se executa în condiţiile prev. de art. 66 C. pen. din 1969.
În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului M.A. dispusă prin încheierea de şedinţă din Camera de consiliu nr. 41 din data de 28 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 226/U/2012 din 28 septembrie 2012.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 27 septembrie 2012, lăzi.
Aşadar, raportat la probele administrate în cauză, instanţa a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunile cu vinovăţia cerută de lege, că prin săvârşirea infracţiunilor i s-a creat un prejudiciu moral părţii vătămate şi, totodată, că există legătură de cauzalitate între prejudiciul creat şi infracţiunea săvârşită de inculpat, fiind astfel îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
În consecinţă, conform dispoziţiilor art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968, art. 998 şi urm. C. civ., tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă M.A.D., prin reprezentant legal Ţ.C. şi a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.
Împotriva sentinţei penale nr. 220 din data de 23 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, a declarat apel, în termen legal, inculpatul M.A., care a criticat hotărârea primei instanţe va fiind nelegală şi netemeinică, pentru motivele arătate în scris, aflate la filele 78 - 84 şi susţinute de apărătorii aleşi cu ocazia dezbaterilor, solicitându-se admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei, în principal, achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. din 1968, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. din 1969.
În susţinerea apelului, au fost depuse înscrisuri şi practică judiciară.
În conformitate cu dispoziţiile art. 378 alin. (1)1 C. proc. pen. din 1968 şi la solicitarea apelantului-inculpat, Curtea a procedat la ascultarea acestuia, declaraţia dată fiind consemnată şi ataşată la dosar.
În şedinţa secretă din data de 25 noiembrie 2013, prima instanţă de control judiciar a încuviinţat în parte cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat, pentru considerentele menţionate în încheierea de şedinţă de la acea dată, în sensul reaudierii martorei N.C.D., declaraţie ce a fost dată de aceasta în şedinţa secretă din 15 ianuarie 2014.
Curtea, examinând sentinţa în raport de criticile formulate, pe baza materialului probator administrat în cauză şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) şi art. 378 Cprpen. din 1968, a apreciat că aceasta este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar apelul declarat de inculpat nu se justifică pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor şi mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv în calea devolutivă a apelului, respectiv: plângerea formulată de N.C.D. la data de 27 septembrie 2012, declaraţiile date de partea vătămată M.A.D., atât în timpul urmăririi penale cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, în prezenţa reprezentanţilor D.G.A.S.P.C Prahova, respectiv, a unui asistent social şi a unui psiholog, raportul de expertiză medico-legală din 27 septembrie 2012 privind pe minora M.A.D., procesul verbal încheiat de organele de poliţie la data de 27 septembrie 2012, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 31 octombrie 2012, raportul de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 14 noiembrie 2012, raportul de evaluare psihologică a copilului M.A.D., declaraţiile martorei N.C.D., prima instanţă a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior.
Printr-o justă evaluare şi interpretare a probatoriilor administrate în cauză conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, în mod temeinic şi legal s-a stabilit că apelantul inculpat M.A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol în formă calificată şi continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, constând în aceea că în perioada martie 2011- septembrie 2012, profitând de imposibilitatea minorei M.A.D. în vârstă de 10 ani, aflată în grija sa şi faţă de care s-a comportat ca fiind tatăl acesteia, a întreţinut acte sexuale normale, orale şi anale cu aceasta, aşa încât încadrarea juridică stabilită este corespunzătoare faptei comise de inculpat şi formei de vinovăţie prev. de art. 19 alin. (1) pct. l lit. a) C. pen. din 1969 şi, ca atare, condamnarea acestuia este justă.
Deşi până la momentul judecării apelului, inculpatul M.A. a contestat acuzaţiile aduse prin actul de sesizare şi reţinute de prima instanţă ca temei al condamnării, în mod pe deplin întemeiat prima instanţă a înlăturat apărările sale, astfel că, neexistând temeiuri care să conducă la achitarea acestuia, aşa cum s-a solicitat prin motivele de apel, s-a concluzionat că fapta, astfel cum a fost descrisă anterior, a fost comisă de inculpat, în modalitatea reţinută de prima instanţă, cu intenţie directă, motiv pentru care nu se impune desfiinţarea sentinţei.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările cauzei, minora M.A.D., născută din relaţia inculpatului M.A. cu numita Ţ.C., recunoscută de acesta, conform certificatului de stare civilă aflat la dosar, s-a aflat în îngrijirea şi creşterea inculpatului de la vârsta de 1 an şi 2 luni, când mama sa a părăsit-o.
Din anul 2004, inculpatul a intrat într-o relaţie specifică căsătoriei cu numita N.C.D., în urma căreia, s-a născut M.C.A., toţi cei patru membri ai familiei locuind în satul Poienarii Burchii, sat Cărbunari, judeţul Prahova, într-un imobil compus din parter şi mansardă.
În seara zilei de 23 septembrie 2012, în jurul orelor 23,00, martora N.C.D. a mers în dormitorul aflat la mansardă, în care dormeau inculpatul şi cei doi copii şi în momentul în care a intenţionat să o învelească pe minora M.A.D., a observat, pe partea dorsală a pantalonilor de pijama o pată umedă. întrucât a crezut că fetiţa a urinat s-a gândit să-i schimbe pantalonii moment în care şi-a dat seama că urmele respective nu sunt de urină, ci de spermă, motiv pentru care a doua zi a discutat cu minora care i-a povestit, folosind cuvinte potrivit înţelegerii vârstei sale, că începând din luna martie 2011, tatăl său a întreţinut raporturi sexuale normale, orale şi anale cu aceasta, în mod repetat şi îndeosebi în perioada în care martora se afla în Spania şi i-a propus să întreţină astfel de raporturi sexuale şi cu un coleg de-al inculpatului.
În aceste împrejurări, martora a formulat plângere la procuror, care a procedat la audierea victimei, context în care minora a precizat că ultimul raport sexual s-a consumat în seara zilei de 23 septembrie 2012, când inculpatul a trezit-o din somn şi i-a spus să se şteargă cu un body al fratelui său mai mic, acesta fiind, de altfel, episodul de care a luat cunoştinţă martora N.C.D.
Raportul de expertiză medico-legală din 27 septembrie 2012, privind pe minora M.A.D., întocmit după examinarea acesteia la patru zile după ultimul incident, a relevat fără dubiu că partea vătămată prezintă rupturi vechi complete ale membranei himenale şi ale mucoasei anale, care au putut fi produse în urma unui raport sexual normal şi anal, data producerii acestora neputând fi precizată, concluzii ce se coroborează întru-totul cu declaraţiile părţii vătămate minore şi ale martorei N.C.D., atât sub aspectul existenţei faptei, cât şi al caracterului repetat şi de lungă durată al relaţiei.
În acelaşi sens sunt concluziile raportului de expertiză medico-legală - Examen A.D.N. din 14 noiembrie 2012 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici - Laboratorul de Genetică, care la punctul trei menţionează că analiza genetică a urmelor de spermă de pe body-ul victimei minore M.A.D. a pus în evidenţă un profil genetic mixt ce provine din amestecul de material biologic de la minim două persoane, dintre care cel puţin una este de sex masculin. Caracterele genetice din profilele A.D.N. de referinţă ale victimei minore M.A.D. şi a suspectului M.A. se regăsesc în totalitate în această mixtură. Totodată, acelaşi raport a evidenţiat, pe baza analizei statistice şi de probabilitate că ipoteza „sperma de pe body-ul victimei conţine A.D.N. care provine de la victima minoră M.A.D. şi suspectul M.A." este de 2,005 x 1014 ori mai probabilă decât ipoteza „spermă de pe body-ul victimei conţine A.D.N. care provine de la victima minoră M.A.D. şi un bărbat necunoscut".
De aceea, apărarea invocată de inculpat în sensul că urmele de spermă descoperite pe body-ul supus expertizării sunt consecinţa împrejurării că în seara zilei de 23 septembrie 2012 ar fi avut raporturi sexuale cu martora N.C.D., în mod corect nu a fost reţinută de instanţa de fond şi nu a constituit nici în opinia Curţii o apărare pertinentă, întrucât această împrejurare a fost contestată de martoră, dar mai ales faţă de concluziile raportului de expertiză medico-legală - Examen A.D.N. prin care s-a stabilit fără echivoc că analiza genetică a urmelor de spermă a pus în evidenţă un profil genetic mixt, iar caracterele genetice din profilele A.D.N. de referinţă ale victimei minore M.A.D. şi suspectului M.A. se regăsesc în totalitate în această mixtură.
Menţiunea din acelaşi raport, în sensul că urmele de spermă au pus în evidenţă un profil genetic mixt, ce provine din amestecul de material biologic de la minim două persoane dintre care cel puţin una este de sex masculin, nu poate constitui temei pentru achitarea inculpatului, întrucât chiar şi în situaţia în care martora ar fi confirmat întreţinerea de raporturi sexuale cu inculpatul în împrejurările arătate de acesta, ceea ce prezintă relevanţă pentru cauză este că sperma conţine A.D.N. care provine de la victima minoră şi suspect şi este de 2,005 x 1014 ori mai probabilă decât ipoteza spermă de pe body-ul victimei conţine A.D.N. care provine de la victima minoră M.A.D. şi un bărbat necunoscut, iar această din urmă ipoteză nu a fost nici măcar susţinută. Prin urmare, s-a apreciat că nu se impune nici completarea raportului de expertiză anterior menţionat, constatându-se că toate probatoriile administrate în cauză şi la care s-a făcut referire anterior se coroborează întru-totul cu concluziile acestuia, aşa încât criticile invocate de inculpat au fost apreciate ca fiind nefondate.
Nici apărarea potrivit căreia pierderea virginităţii minorei s-ar fi datorat actelor acesteia de masturbare, idee susţinută de martorii A.E., A.C. şi de minora T.I.D., nu poate fi avută în vedere de instanţă pentru înlăturarea răspunderii penale a inculpatului, întrucât raportul de expertiză medico legală din 27 septembrie 2012 stabileşte, fără echivoc, că rupturile membranei himenale şi ale mucoasei anale au putut fi produse în urma unui raport sexual normal şi anal, iar nu în altă modalitate, motiv pentru care în mod justificat tribunalul a înlăturat respectivele depoziţii, ca fiind nesincere şi subiective, martorii în cauză fiind părinţii inculpatului, respectiv, o nepoată.
Chiar dacă cu ocazia examinării fizice a minorei, medicul legist nu a constatat leziuni traumatice pe corpul acesteia, s-a apreciat că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, fiind evident că faţă de vârsta acesteia de numai 10 ani şi raporturile dintre părţi, cunoscute la acel moment ca fiind tată - fiică, minora s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, aşa cum impun dispoziţiile art. 197 alin. (1) C. pen. din 1969.
În ceea ce priveşte apărarea potrivit căreia martora N.C.D. ar fi făcut declaraţii contradictorii şi din acest motiv instanţa nu poate stabili vinovăţia inculpatului pe baza lor, s-a constatat că nici aceasta nu a putut fi reţinută, având în vedere că singura declaraţie ce susţine apărarea inculpatului este cea din 07 martie 2013 (filele 114-116 dosar fond), asupra căreia martora a revenit prin declaraţia din 15 aprilie 2013 (filele 140-146), iar explicaţiile oferite de aceasta, constând în ameninţări din partea familiei inculpatului, reiterate şi în faţa instanţei de apel, conferă credibilitate susţinerilor sale, cu atât mai mult cu cât, imediat după arestarea inculpatului, martora a fost nevoită să părăsească domiciliul comun împreună cu fiul său minor.
Nu în ultimul rând, la stabilirea vinovăţiei inculpatului instanţa a avut în vedere raportul de expertiză medico-legală psihiatrică aflat la filele 40-42 d.u.p., din care rezultă că acesta prezintă diagnosticul: "Tulburare a relaţiei sexuale. Tulburare disociativă reactivă remisă. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale", că la momentul internării în Penitenciar Spital Bucureşti, cât şi în perioada arestului, pacientul a manifestat un comportament a cărei simptomatologie sugerează o tulburare disociativă de tip gansserian, afecţiune ce nu este similară simulării, ci reprezintă o reacţie de apărare la stresul detenţional, care sub tratament s-a remis în câteva zile, nefiind nevoie de măsuri medicale de siguranţă.
În raport de considerentele anterior expuse, s-a concluzionat că situaţia de fapt, împrejurările concrete ale comiterii infracţiunii şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de prima instanţă, aşa încât nu se impune achitarea inculpatului, în niciuna din variantele solicitate, constatându-se că fapta există şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă calificată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, motiv pentru care apelul declarat de inculpat a fost privit ca nefondat.
Nici critica de netemeinicie vizând individualizarea judiciară a pedepsei nu a putut fi primită, constatându-se că instanţa de fond a evaluat în mod corespunzător criteriile cuprinse în art. 72 C. pen. din 1969, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, limitele de pedeapsă, închisoarea de la 10 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi, caracterul repetat al faptelor şi consecinţele asupra dezvoltării fizice şi psihice a victimei, în vârstă de numai 10 ani la data faptelor, aşa încât pedeapsa de 18 ani închisoare, în regim privativ de libertate, s-a apreciat că este o pedeapsă justă şi nu se impune reducerea cuantumului acesteia, lipsa antecedentelor penale şi conduita anterioară bună nefiind de natură să justifice o pedeapsă sub minimul special de 10 ani închisoare, o atare pedeapsă neputând fi de natură să asigure scopul preventiv-educativ şi sancţionator impus de art. 52 C. pen. din 1969.
Instanţa de apel a apreciat că şi soluţionarea laturii civile corespunde exigenţelor impuse de art. 14 alin. (5) C. proc. pen. din 1968, art. 346 din acelaşi cod combinat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., iar suma de 10.000 lei acordată părţii civile cu titlu de daune morale reprezintă o justă evaluare a prejudiciului personal nepatrimonial încercat de aceasta şi nu poate fi apreciată ca reprezentând o amendă excesivă pentru inculpat, respectiv, o îmbogăţire fără justă cauză a victimei, considerente pentru care şi din această perspectivă s-a constatat că sentinţa este temeinică şi legală.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Curtea de Apel Ploieşti, apreciind că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală sub toate aspectele, prin Decizia penală nr. 2 din 15 ianuarie 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.A. împotriva sentinţei penale nr. 220 din 23 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii si arestării preventive începând cu data de 27 septembrie 2012 la zi, fiind menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
A fost obligat apelantul-inculpat M.A. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Împotriva Deciziei penale nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul M.A..
În susţinerea căii de atac, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 13 şi pct. 172 C. proc. pen. din 1968, solicitând să fie avute în vedere caracterizările depuse atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţelor de fond şi de apel, din cuprinsul cărora rezultă că este o persoană tânără, liniştită, fără antecedente penale, cu domiciliu cunoscut, cu familie organizată.
A susţinut că nu a săvârşit o faptă penală, deoarece nu a întreţinut acte sexuale de orice fel cu minora M.A.D., pe care o creştea şi o educa, considerând că este vorba de o înscenare, realizată din motive de răzbunare de către o persoană apropiată.
În concluzie, a solicitat achitarea, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. din 1968.
Referitor la la aplicarea legii penale mai favorabile, a apreciat că aceasta este reprezentată de noul C. pen., fiind aplicabile dispoziţiile art. 218 C. pen., având în vedere că limitele de pedeapsă sunt mai reduse.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. din 1968, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de inculpatul M.A., pentru următoarele considerente:
În cursul soluţionării recursului, a intrat în vigoare Noul C. proc. pen., însă efectul principiului imediatei aplicări a normelor de procedură este înlăturat de dispoziţiile tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi referitoare la recurs.
Faţă de data pronunţării deciziei atacate, respectiv 15 ianuarie 2014, în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. din 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
În ceea ce priveşte cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 385 pct. 13 şi pct. 172 C. proc. pen. din 1968, instanţa constată că apărările formulate de recurentul inculpat privesc situaţia de fapt, solicitându-se achitarea, deoarece nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca o a doua cale de atac, Înalta Curte constată că nu poate examina această apărare în cadrul cazurilor de casare anterior menţionate, nici prin prisma celorlalte cazuri de casare care pot fi avute în vedere din oficiu, deoarece analiza sau reaprecierea situaţiei de fapt nu este posibilă în calea de atac a recursului.
Examinarea solicitării inculpatului referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile trebuie precedată de anumite consideraţii generale:
În cursul soluţionării recursurilor, mai precis la data de 01 februarie 2014, au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen. ce conţine şi dispoziţii de drept substanţial, aşa încât sunt incidente prevederile art. 5 C. pen. în vigoare la data soluţionării recursurilor (adoptat prin Legea nr. 286/2009 modificată şi completată), potrivit cărora în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Această dispoziţie corespunde cu prevederile art. 13 C. pen. din 1969 care menţiona, de asemenea, obligativitatea aplicării legii penale mai favorabile în cauzele aflate în curs de judecată.
Având în vedere Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, care este obligatorie, în speţă, instanţa de recurs urmează să aibă în vedere şi să aplice mecanismul considerat constituţional, respectiv cel al aprecierii globale.
Este adevărat că decizia Curţii Constituţionale nu stabileşte criterii precise de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării recursului. în ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime.
În speţă, infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului a fost comisă sub imperiul vechii legi penale.
Cât priveşte incidenţa principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acţiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva legalităţii sancţiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. sau din perspectiva altui caz de casare.
Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional (art. 15 alin. (2)) şi reprezintă o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării recursului, fără ca inculpatul să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa unei solicitări exprese din partea inculpatului.
Este vorba, astfel, despre o situaţie excepţională, care generează pentru instanţa de recurs obligaţia de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluţionare a recursului.
Pe cale de consecinţă, în speţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va avea în vedere situaţia de fapt şi încadrarea juridică stabilite prin hotărârile recurate şi nu va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, fără a face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare.
Se constată că inculpatul M.A. a fost condamnat la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. din 1969, cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară pentru infracţiunea de viol calificat în formă continuată (faptă din perioada martie 2011 -septembrie 2012, parte vătămată M.A.D.), prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1, alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Fapta pentru care inculpatul a fost condamnat nu a fost dezincriminată.
În reglementarea anterioară, infracţiunea de viol era reglementată de art. 197 C. pen. din 1969:
„(1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă: (...) victima este membru al familiei; (...).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. (...)".
În actuala reglementare, infracţiunea de viol se regăseşte în dispoziţiile art. 218 C. pen., care prevăd că:
„(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (...).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; (...).
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
Înalta Curte reţine că fapta inculpatului M.A., constând în aceea că în perioada martie 2011 - septembrie 2012, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa a minorei M.A.D., în vârstă de 10 ani (faţă de care s-a comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de creşterea şi educarea sa, copil care îi poartă numele şi este recunoscut atât de familie, cât şi în societate ca fiind fiica sa), a întreţinut acte sexuale normale, orale şi anale cu aceasta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În continuare, se observă că pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. din 1969 era prevăzută sancţiunea închisorii de la 3 la 10 ani, pentru alin. (2) lit. b) era prevăzută pedeapsa închisorii de la 5 la 18 ani şi pentru alin. (3) pedeapsa de la 10 la 25 de ani închisoare.
Pentru infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. sancţiunea este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar pentru alin. (3) lit. a) şi c) este prevăzută pedeapsa de la 5 la 12 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Dispoziţiile referitoare la forma continuată a infracţiunii prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 au corespondent în prevederile art. 35 C. pen. în vigoare, care prevăd însă o condiţie suplimentară, respectiv unicitatea subiectului pasiv, condiţie care este îndeplinită în cauză.
Drept urmare, fără a realiza o nouă individualizare a pedepsei, instanţa de recurs constată că sancţiunea ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi ar fi pedeapsa închisorii de 12 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În plus, se constată că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. din 1969 îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 65 cu referire la art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen. în vigoare, aşa încât, şi potrivit legii noi s-ar aplica pe lângă pedeapsa principală, iar la final, pe lângă pedeapsa dată spre executare.
Având în vedere că sancţiunea ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi este mai blândă decât cea aplicată potrivit legii vechi, în mod evident legea nouă este mai favorabilă.
În ceea ce priveşte susţinerea reprezentantului Ministerului Public, în sensul că, potrivit legii noi, nu poate fi avută în vedere agravanta prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. a) C. pen., deoarece nu a fost reţinută de către instanţa de fond forma agravată prev. la lit. b) a art. 197 alin. (2) C. pen. din 1969, Înalta Curte constată următoarele:
În considerentele hotărârii primei instanţei s-a menţionat că inculpatul a întreţinut acte sexuale normale, orale şi anale cu minora M.A.D., în vârstă de 10 ani, faţă de care s-a comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de creşterea şi educarea sa, copil care îi poartă numele şi este recunoscut atât de familie cât şi în societate ca fiind fiica sa.
Cum aplicarea legii noi se realizează prin raportare la situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, a cărei reapreciere nu este posibilă în calea de atac a recursului, înalta Curte constată că prin reţinerea dispoziţiilor art. 218 alin. (3) lit. a) C. pen. în recurs nu se încalcă principiul non reformatio în peius prevăzut de art. 3858 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, cu atât mai mult cu cât nu influenţează limitele de pedeapsă, în condiţiile în care se reţin şi dispoziţiile art. 218 alin. (3) lit. c) C. pen. în vigoare, care vizează forma agravată referitoare la situaţia în care victima nu a împlinit vârsta de 16 ani.
Faţă de considerentele expuse, instanţa constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 218 alin. (3) lit. a) C. pen., respectiv victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului.
Drept urmare, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat şi va casa hotărârile în sensul celor mai sus menţionate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. dini968.
Rejudecând, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1, alin. (3) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi va dispune condamnarea inculpatului M.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen.
Va face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 septembrie 2012 la 24 iunie 2014.
Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului declarat de inculpat vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 300 lei şi onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei parte civilă, în sumă de 150 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 220 din data de 23 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova şi, rejudecând:
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1, alin. (3) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi condamnă pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen.
Face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 septembrie 2012 la 24 iunie 2014.
Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 300 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei parte civilă, în sumă de 150 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2050/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2158/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
