ICCJ. Decizia nr. 2158/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2158/2014

Dosar nr. 3403/91/2010*

Şedinţa publică din 25 iunie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 179 din 12 octombrie 2011 Tribunalul Vrancea a dispus:

Respingerea cererii de extindere a procesului penal formulată de partea civilă A.E., prin apărător în baza art. 336 C. proc. pen., cu privire la inculpaţii R.I. şi R.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. - "uzul de fals" şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. - "asocierea în vederea comiterii de infracţiuni" privind pe inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C. ca inadmisibilă.

Schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării alin. (3) al infracţiunii de înşelăciune pentru toţi inculpaţii, faptă prevăzută de art. 215 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpaţii: R.I. şi R.A., pentru infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar pe inculpaţii L.T. şi V.C. pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

A respins cererea de anulare a înscrisului sub semnătură privată intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare" cu privire la imobilul casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 956 mp teren curţi-construcţii situat în Focşani str. B. nr. 123, jud. Vrancea, precum şi a chitanţei vizând vânzarea autoturismului marca M.B., an fabricaţie 2007, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul R.A. de ridicare a sechestrului asigurător, instituit asupra autoturismului marca M.B. cu număr de înmatriculare X, număr de identificare Y, număr de omologare Z, de culoare neagră, ca fiind rămasă fără obiect. A fost respinsă pretenţiile civile şi cele privind acordarea de cheltuieli judiciare solicitate de partea civilă A.E., ca neîntemeiată.

A fost obligată partea vătămată la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Rezoluţia din 24 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuiţilor R.I., R.A., L.T. şi. V.C. motivat de faptul că la data de 17 octombrie 2008 A.E. - reclamant, a sesizat fapte de natură să atragă răspunderea penală a acestora şi care se circumscriu infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen.

Astfel, în conţinutul plângerii se arată că la data de 17 iunie 2008 numitul A.E.Z. - tatăl reclamantului, a decedat, A.E. fiind plecat în Italia încă din aprilie 2008.

Deşi ţinea legătura cu tatăl său, reclamantul a constatat că în ultima perioadă acesta nu-i mai răspunde la telefon.

Pe la jumătatea lunii august 2008 A.E. a fost sunat de un prieten al său care i-a transmis condoleanţe, moment în care reclamantul a sunat imediat în ţară, la bunica sa M.A., care i-a confirmat faptul că tatăl său a decedat în luna iunie.

Reclamantul a sunat şi pe martorul B.C. care, la rândul său, i-a confirmat decesul lui A.E.Z. şi totodată i-a menţionat că înmormântarea a avut loc şi "s-au rezolvat toate lucrurile".

Imediat, A.E. şi-a rezervat bilet de avion şi a venit în ţară unde, cu surprindere a constatat că la domiciliul tatălui său - imobil situat pe str. B. nr. 123 din Focşani, erau două persoane străine, casa fiind golită de bunuri şi de toată aparatura electrică şi electronică.

Partea vătămată A.E. a luat imediat legătura cu unchiul său B.C. care i-a spus că nu mai are ce să caute în ţară întrucât defunctul A.E.Z. a vândut toate bunurile şi nu mai deţine nimic.

Imediat reclamantul şi-a întocmit documentaţia de succesiune şi a constatat că deţine în proprietate atât imobilul situat pe str. B. nr. 123, cât şi un autoturism marca "M.B." cu nr. de înmatriculare X (conform certificatului de moştenitor autentificat sub nr. 33 din 01 august 2008).

La scurt timp reclamantul a luat cunoştinţă că imobilul compus din casă şi teren situat pe str. B. nr. 123 ar fi fost vândut printr-un act sub semnătură privată, la data de 21 octombrie 2007 învinuitului R.I., iar autoturismul marca "M.B." a fost înstrăinat tot printr-o chitanţă, la data de 21 aprilie 2008, numitului R.A.

În continuarea plângerii, numitul A.E. a arătat că cele două înscrisuri sub semnătură privată sunt falsuri grosolane, tatăl său neînstrăinând niciodată acele bunuri. Reclamantul a precizat că nu a găsit nicio sumă de bani la domiciliul tatălui său sau într-un cont bancar, care să conducă la ideea că acesta, anterior decesului, ar fi înstrăinat bunurile respective.

Mai mult, reclamantul a arătat că în luna octombrie 2007 tatăl său a vândut o suprafaţă de 1000 mp teren situată în apropierea locuinţei, cu suma de 95.000 euro, având suficienţi bani, fapt ce nu justifică înstrăinarea în aceeaşi perioadă - respectiv 21 octombrie 2007, a imobilului situat pe str. B. nr. 123.

În concluzie, A.E. a solicitat trimiterea în judecată a învinuiţilor R.I. şi R.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals, arătând că, atât antecontractul de vânzare-cumpărare al imobilului de pe str. B. nr. 123, cât şi chitanţa de înstrăinare a autoturismului marca "M.B." sunt înscrisuri false, care au fost întocmite după decesul tatălui său A.E.Z., tocmai în scopul de a-l deposeda pe acesta de bunurile ce i se cuveneau ca unic moştenitor.

În continuare A.E. a arătat că se constituie parte civilă în cauză împotriva învinuiţilor cu suma de 220.000 euro reprezentând daune materiale şi morale.

Din conţinutul aşa-zisului antecontract rezultă că preţul vânzării era de 200.000 euro, din care la data de 21 octombrie 2007 învinuitul R.I. i-ar fi achitat defunctului suma de 190.000 euro, diferenţa de 10.000 euro urmând a fi achitată la data încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Tot din conţinutul antecontractului rezultă că "dacă până la perfectarea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică va surveni decesul vreuneia din părţi, obligaţiile asumate prin prezenta convenţie vor fi preluate de către moştenitori".

Ca martori la presupusa tranzacţie apar inculpaţii L.T. şi V.C. care au şi semnat antecontractul de vânzare-cumpărare.

Pe lângă această tranzacţie reclamantul A.E., cu ocazia desfăşurării procedurii de dezbatere a succesiunii, a mai aflat că autoturismul marca "M.B." cu nr. de înmatriculare X, ce aparţinea tatălui său, a fost înstrăinat la data de 21 aprilie 2008 printr-o chitanţă sub semnătură privată, fără martori, inculpatului R.A. contra sumei de 31.500 euro.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că autoturismul în litigiu s-a aflat în posesia defunctului până la moartea sa, ajungând ulterior, în circumstanţe necunoscute, în posesia inculpatului R.A.

Inculpatul R.I., deşi conform înscrisului intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare" era îndreptăţit să solicite încheierea actului în formă autentică şi să-şi exercite dreptul de proprietate asupra imobilului în perioada 21 octombrie 2007 - 01 iunie 2008, acesta a făcut acest demers doar după decesul defunctului - respectiv la data de 14 iulie 2008, când a solicitat perfectarea antecontractului şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului, procesul aflându-se pe rolul Judecătoriei Focşani (Dosar nr. 6261/231/2008).

Pe rolul aceleiaşi instanţe a fost identificat Dosarul civil nr. 6150/231/2008 în care, numitul R.A. solicita printr-o acţiune în constatare, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra autoturismului marca "M.B." cu nr. X.

S-a precizat că imediat după declanşarea cercetărilor în cauză, inculpaţii R.I. şi R.A. au refuzat să pună la dispoziţia organelor de cercetare cele două înscrisuri în original, chitanţa din 21 aprilie 2008 privind vânzarea autoturismului fiind ridicată în urma unei percheziţii de la domiciliul inculpatului R.A.

Din proprie iniţiativă reclamantul A.E., având la dispoziţie copii xerox ale documentelor aflate în litigiu şi de pe documente ce purtau semnătura defunctului, ca mijloace de comparare, a solicitat expertului criminalist R.C. efectuarea unei expertize grafice privind antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului şi chitanţa prin care s-a înstrăinat autoturismul.

Din concluziile raportului întocmit de expertul R.C. a rezultat că:

1) semnătura de sub menţiunea "promitent vânzător A.E.Z." de la pagina a II-a a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21 octombrie 2007 între subsemnaţii "A.E.Z. - necăsătorit, în calitate de promitent vânzător pe de o parte, şi R.I., domiciliat în Focşani .." nu a fost executată de numitul A.E.Z.;

2) semnătura de sub menţiunea "vânzător" de pe chitanţa "subsemnatul A.E.Z. domiciliat în Focşani .., în calitate de vânzător şi R.A. domiciliat în Focşani .., în calitate de cumpărător" nu a fost executată de A.E.Z.

În continuare expertul a precizat că semnăturile menţionate constituie contrafaceri (falsuri), executate prin metoda imitaţiei.

În cauză şi inculpatul R.I. a solicitat efectuarea unei expertize extrajudiciare, din concluziile căreia a rezultat că semnătura depusă la poziţia "promitent vânzător" din antecontractul de vânzare-cumpărare din 21 octombrie 2007 şi cea depusă la poziţia "vânzător" a chitanţei din 21 aprilie 2008 redau semnături ce au fost executate probabil de către titularul A.E.Z.

Expertul a mai arătat că, datorită numărului mic de caracteristici individuale conferit de semnăturile examinate, a modului de exprimare a semnăturilor puse la dispoziţie şi a instabilităţii manifestate în execuţia semnăturilor ca model de comparaţie, în speţă "nu poate fi conturată o concluzie certă".

Pe parcursul urmăririi penale în cauză au fost dispuse efectuarea a două expertize criminalistice judiciare la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti (raport nr. 164 din 08 mai 2009) şi la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti (raport nr. 59 din 06 aprilie 2010), din ale căror concluzii rezultă cu certitudine că semnăturile tuturor inculpaţilor pe documentele în litigiu au fost efectuate de către aceştia, însă în ce priveşte pe defunctul A.E.Z. nu s-a putut stabili dacă semnătura promitentului-vânzător de pe antecontractul de vânzare-cumpărare datat 21 octombrie 2007 şi semnătura vânzătorului de pe chitanţa din 21 aprilie 2008 au fost sau nu executate de acesta, construcţia simplistă a specimenului de semnătură a numitului A.E.Z. nepermiţând formularea unei concluzii certe în cauză, în vederea stabilirii paternităţii semnăturilor contestate, ".. acestea fiind uşor de executat de către orice persoană cu posibilităţi grafice superioare, deci, să fie realizate prin imitaţie după exersarea prealabilă a modelului semnăturii autentice. Experţii judiciari au opinat că "o astfel de structură grafică, deşi prezintă o execuţie naturală şi dinamică, nu reprezintă un impediment în a fi executată de orice persoană cu abilităţi grafice necesare, mai ales că simplitatea compoziţiei face ca semnătura să nu reţină elemente individualizatoare care să constituie un scut de rezistenţă în faţa unor încercări frauduloase de redare".

S-a reţinut că certitudinea cu care experţii judiciari s-au pronunţat cu privire la semnăturile inculpaţilor de pe documentele în discuţie, cât şi imposibilitatea acestora de a se pronunţa asupra semnăturilor ce figurează ca fiind executate de defunctul A.E.Z., poate fi considerat ca un argument în justificarea poziţiei părţii vătămate, în sensul nerealităţii consemnate în documentele în litigiu, aspect susţinut şi de poziţia expertului consilier R.C., care a opinat în mod argumentat faptul că cele două semnături contestate reprezintă manopera unei contrafaceri prin imitaţie servilă, expertul consilier B.A.N. nefăcând obiecţii cu privire la concluziile experţilor judiciari.

De asemenea, din depoziţiile părţii vătămate A.E. care a plecat din ţară la sfârşitul lunii aprilie 2008, din declaraţia numitului M.I.Z. - rudă cu defunctul, care a fost la domiciliul lui A.E. în cursul lunii mai 2008, cât şi din declaraţiile persoanelor care lucrau lângă locuinţa defunctului, rezultă faptul că autoturismul marca "M.B." nr. X s-a aflat la domiciliul acestuia până la deces, ulterior nefiind văzut în curtea imobilului, însă a fost identificat în posesia inculpatului R.A. de către organele de urmărire penală.

În ce priveşte posibilitatea încheierii tranzacţiei cu inculpatul R.I. într-o formă neautentică, s-a apreciat că aceasta pare puţin probabilă, având în vedere faptul că la data de 12 octombrie 2007 (cu 9 zile înainte de data antecontractului în discuţie) defunctul a efectuat o tranzacţie imobiliară, în formă autentică la Biroul Notarului Public D.G. din Focşani, prin care a vândut un imobil contra sumei de 65.000 euro, fapt ce dovedeşte că defunctul cunoştea prevederile legale referitoare la vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile, încheind numai acte autentice, iar pe de altă parte că tranzacţia menţionată îi putea asigura confortul material în acea perioadă, nefiind constrâns financiar să înstrăineze, la câteva zile, imobilul de pe strada B., prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 21 octombrie 2007.

Cu privire la vânzarea autoturismului marca "M.B." către inculpatul R.A., în faza actelor premergătoare acesta a declarat că, în mod repetat i-a dat defunctului diferite sume de bani, ajungând la suma de 31.500 euro şi cum A.E.Z. nu i-a mai restituit datoria au convenit să-i vândă autoturismul.

Tot inculpatul R.A. a mai arătat că în momentul întocmirii documentului numit "chitanţă" prin care este menţionată tranzacţia, de faţă a fost şi martorul U.C. Acest martor, audiat tot în faza actelor premergătoare de către organele de poliţie a declarat că a fost de faţă când A.E.Z. a întocmit o chitanţă, redactată de acesta, cu privire la înstrăinarea autoturismului către R.A. în schimbul sumei de 31.000 euro.

Din verificările efectuate s-a stabilit că martorul U.C. a fost adus le sediul I.P.J. Vrancea pentru a da declaraţii de către inculpatul R.A. Fiind audiat ulterior la procurorul de caz, martorul U.C. şi-a schimbat declaraţia, arătând că cele declarate iniţial nu sunt reale şi că nu a fost prezent în momentul întocmirii şi semnării chitanţei respective.

Fiind audiaţi în cauză inculpaţii R.A., L.T., R.I. şi V.C. au susţinut, iniţial că nu doresc să dea nicio declaraţie. Ulterior, pe parcursul cercetărilor, inculpatul R.I. a revenit asupra poziţiei iniţiale şi a fost audiat cu privire la învinuirile ce i se aduc.

Celor patru inculpaţi li s-a pus în vedere că urmează să fie supuşi testului poligraf pentru a determina sinceritatea comportamentului acestora în legătură cu învinuirile ce li se aduc, aceştia refuzând să se supună acestui test.

Pe parcursul urmăririi penale autoturismul marca "M.B." cu nr. de înmatriculare X a fost identificat la domiciliul inculpatului R.A. şi prin Ordonanţa din 26 noiembrie 2008 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra acestuia, iar ulterior la data de 13 mai 2010 bunul a fost restituit părţii vătămate A.E. în calitate de unic moştenitor al defunctului, conform certificatului de moştenitor nr. 33 din 01 octombrie 2008.

Tot din materialul probator administrat în cauză (audierile martorilor U.C., D.I., M.I., P.I., M.D. şi M.C.) organul de urmărire penală a reţinut că autoturismul a stat în posesia defunctului până la decesul acestuia şi ulterior, în condiţii necunoscute, a ajuns în posesia martorului B.C., care a şi încheiat o poliţă de asigurare de răspundere civilă RCA la "A." SA la data de 05 septembrie 2008, cu valabilitate de la 08 septembrie 2008 până la 07 martie 2009, cu toate că autoturismul era asigurat până la data de 04 noiembrie 2008, asigurare făcută de defunctul A.E.Z. S-a mai reţinut şi faptul că poliţa de asigurare încheiată la cererea martorului B.C. a fost scrisă de inculpatul L.T. - agent de asigurări la SC "A." SA.

În cauză (în baza încheierii nr. 30 din 11 mai 2010 a Tribunalului Vrancea şi a autorizaţiei nr. 23 din aceeaşi dată) s-a dispus interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C., rezultând că la data de 12 mai 2010, după ce inculpaţii au fost invitaţi telefonic la sediul parchetului pentru a fi audiaţi, inculpatul V.C. l-a apelat pe inculpatul L.T., pentru a se întâlni şi a se pune de acord cu privire la ceea ce urmau să declare cu ocazia audierii la parchet, respectiv să ascundă adevărul în legătură cu semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între R.I. şi A.E.Z., în care inculpaţii au semnat în calitate de martori.

Rezultatul convorbirii a condus parchetul la concluzia că atât antecontractul de vânzare-cumpărare întocmit la 21 octombrie 2007 între A.E.Z. şi R.I., având ca obiect vânzarea imobilului situat în Focşani, str. B. nr. 123, cât şi chitanţa din 21 aprilie 2008 privind vânzarea autoturismului marca "M.B." cu nr. de înmatriculare X sunt false, în sensul că au fost întocmite după decesul numitului A.E.Z.

Organul judiciar a considerat că, chiar şi fără a deţine cunoştinţele unui expert se poate observa, la prima vedere, că semnăturile defunctului de pe cele două documente sunt contrafaceri, neavând niciun fel de asemănare cu semnătura lui A.E.Z.

În sprijinul acestei afirmaţii s-au prezentat încă o dată, succint, succesiunea tranzacţiilor mobiliare şi imobiliare efectuate de defunctul A.E.Z.:

- la data de 29 septembrie 2005 defunctul a înstrăinat numitului P.G. 1256 mp teren arabil, situat în str. B. nr. 123, cu suma de 75.500 euro, actul fiind întocmit la BNP E.A.;

- la data de 12 octombrie 2007 defunctul a vândut numitului M.I. mai multe suprafeţe de teren, situate tot pe str. B. nr. 123, în suprafaţă de 364 mp., 296 mp şi 202 mp., cu preţul total de 65.000 Euro - echivalentul a 216.450 lei, actul fiind întocmit în formă autentică la BNP D.G.;

- la data de 15 octombrie 2007 A.E.Z. a achiziţionat de la SC "T." SA Galaţi autoturismul marca "M.B.", an fabricaţie 2007 (autoturism nou), cu suma de 148.466 lei, pe care-l şi înmatriculează apoi în circulaţie;

- la 21 octombrie 2007 este întocmit antecontractul de vânzare- cumpărare între defunct şi R.I., prin care acesta "înstrăinează'' întreaga proprietate formată din imobil şi o suprafaţă de teren, situată pe str. B. nr. 123, inculpatul solicitând în instanţă perfectarea vânzării imobilului la data de 14 iulie 2008 (după decesul numitului A.E.Z.), deşi în antecontract era prevăzut cel mai târziu la 01 iunie 2008;

- la data de 21 aprilie 2008 A.E.Z. "înstrăinează" autoturismul marca "M.B." inculpatului R.A.;

- la data de 16 iunie 2008 A.E.Z. a decedat.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale cât şi cele administrate în cursul judecăţii, instanţa de fond a apreciat că în privinţa infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată pretins a fi comise de inculpaţi sub formă de participaţie diferită, respectiv autorat şi complicitate, din nicio probă nu rezultă cu certitudine că inculpaţii ar fi fost cei care ar fi semnat cele două înscrisuri sub semnătură privată (chitanţe) ce au stat la baza operaţiunilor de perfectare derulate în instanţă în locul vânzătorului, cu toate că în cauză au fost efectuate două expertize grafice extrajudiciare şi două expertize criminalistice judiciare la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti (Raport nr. 164 din 08 mai 2009) şi "'la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti (Raport nr. 59 din 06 aprilie 2010).

S-a reţinut că, în cauză, se pune în discuţie modalitatea în care s-au întocmit cele două înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală, efectele pe care acestea le generează şi nu în ultimul rând implicaţiile ce survin asupra persoanelor ce au relaţionat cu proprietarul celor două bunuri: imobil (casa şi terenul aferent situat în Focşani str. B. nr. 123 jud. Vrancea) şi mobil, respectiv maşina marca "M.B.".

Certitudinea existenţei celor două documente rezultă din însăşi materialitatea lor atestată şi de expertizele grafice judiciare efectuate în cauză şi care, din punct de vedere probatoriu, prezintă relevanţă juridică. Aceasta deoarece ambele expertize au fost dispuse de organul judiciar prin Ordonanţele din 21 ianuarie 2009 şi respectiv 18 august 2009, la efectuarea acestora fiind încuviinţate să participe în condiţiile prevăzute de lege domnii B.A.N. şi R.C. - experţi criminalişti autorizaţi, recomandaţi de părţi.

În atare condiţii instanţa nu a putut primi concluziile expertului R.C. în lucrarea aflată la dosar de urmărire penală şi prin care s-a efectuat o expertiză criminalistică grafică extrajudiciară la solicitarea părţii civile A.E.

Această lucrare cu caracter extrajudiciar întocmită la data de 17 noiembrie 2008 a servit ca probatoriu principal în acuzarea formulată de parchet sub aspectul nerealităţilor consemnate în cele două documente, ignorându-se în mod nelegal conţinutul celor două expertize grafice judiciare efectuate corespunzător dispoziţiilor art. 118 şi următoarele C. proc. pen.

Instanţa fondului a constatat că organul judiciar şi-a însuşit o parte din observaţiile cuprinse în cele două lucrări în condiţiile în care acestea nu erau contradictorii, dar le consideră relevante şi le interpretează în mod fals pe aspecte susţinute de expertul consilier R.C. exprimate în lucrarea extrajudiciară.

De asemenea instanţa fondului a constatat că în cauză nu se poate determina în mod cert că semnăturile defunctului A.E.Z. de pe cele două înscrisuri la poziţia "vânzător" ar fi fost falsificate după decesul acestuia de către inculpaţi, cu atât mai mult cu cât nu-l exclud ca posibil autor. În condiţiile în care administrarea probei cu expertiză extrajudiciară, a înregistrărilor pe bandă magnetică a convorbirilor purtate de partea vătămată cu martori din cauză, a fost nelegală, fără respectarea procedurilor prevăzute de lege, a interpretărilor formulate de organul de urmărire penală pe suportul unor aşa-zise prezumţii "ce decurg din existenţa unor fapte şi împrejurări" legate de alte acte de tranzacţionare efectuate de defunct şi nu în ultimul rând de starea financiară a acestuia, instanţa apreciază că s-a încălcat principiul legalităţii şi loialităţii administrării probelor, ele neputând fi folosite ca probă în procesul penal.

Referitor la proba testimonială administrată în cauză, s-au reţinut două aspecte principale, care înainte de a fi detaliate presupun anumite precizări.

În cauză au fost audiaţi martori care nu sunt în relaţie de rudenie cu partea vătămată şi implicit cu defunctul A.E.Z.,. dar şi martori aflaţi într-o relaţie de rudenie cu acesta din urmă şi cu inculpaţii, respectiv numiţii M.I.Z. - unchiul părţii vătămate, B.C. - afin cu defunctul (respectiv cumnat) şi cu partea vătămată şi numita R.M. - sora inculpatului R.I.

Depoziţiile acestor martori (unii dintre ei audiaţi şi la urmărirea penală) au evidenţiat aspecte privind relaţia pe care defunctul o avea cu fiul său - parte vătămată în cauză, cu rudele şi persoanele apropiate, dar şi elemente ce ţin de patrimoniul avut de defunct, tranzacţiile derulate de acesta pe parcursul unei perioade şi care se situează în preajma momentului ce a generat conflictul dedus astăzi judecăţii, cu accent pe infracţiunea de înşelăciune şi mai puţin pe infracţiunea de fals în înscrisuri.

Această distincţie a fost esenţială în opinia instanţei de fond întrucât susţinerile părţii vătămate în plângerea formulată organelor judiciare plasează acte infracţionale pretins a fi comise după decesul autorului său A.E.Z. Şi din acest punct de vedere instanţa de fond, analizând conţinutul depoziţiilor date, în privinţa infracţiunilor pretins a fi comise de inculpaţi nu a identificat elemente de certitudine care să contureze şi sub aspectul indiciilor, cu atât mai mult al probelor necesare pentru a fi imputate sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor.

Astfel, plecând de la conţinutul depoziţiei părţii vătămate precum şi al plângerilor formulate, aspectele invocate de acesta privind relaţia pe care o avea cu tatăl său, faptul că avea cunoştinţă de tranzacţiile pe care le desfăşura, acestea nu au putut fi reţinute din considerente de ordin probatoriu.

S-a susţinut de partea vătămată că a plecat din ţară în perioada aprilie - septembrie 2008 în Italia unde, acolo fiind, a aflat de moartea tatălui său de la un prieten, cu toate că în această perioadă purta discuţii cu rudele sale din Focşani. De asemenea, în depoziţia dată mai susţine că se suna "chiar de două ori pe săptămână" şi că autorul său "nu i-a pomenit nimic despre eventuale tranzacţii". Aceste elemente ce vizează relaţia cu tatăl său, de apropiere, sunt susţinute doar de martorul M.I.Z. (unchi din partea mamei) şi care, în opinia instanţei, nu poate prezenta relevanţă juridică întrucât este subiectivă şi evidenţiază o poziţie direct interesată a martorului în raport de partea vătămată.

Contrar poziţiei şi împrejurării relevate de partea vătămată, în depoziţia dată sunt aspecte învederate de martori care nu sunt într-o relaţie directă de rudenie cu acesta dar care, fie că l-au cunoscut, fie că au auzit de el sub aspectul relaţiilor pe care le avea cu tatăl său, de la acesta din urmă.

Relevante din acest punct de vedere sunt depoziţiile martorilor U.C., M.I., D.I. şi P.I. Primii doi martori relatează împrejurări percepute direct, în sensul că defunctul A.E.Z. nu se înţelegea cu fiul său, context în care dorea ca în luna mai sau iunie 2008 să vândă şi să se retragă la ţară. S-a mai arătat de martori că cei doi nu aveau o relaţie constantă, partea vătămată pricinuindu-i defunctului nemulţumiri sub aspectul conduitei, ultima oară acesta fiind găsit pe preşul din faţa casei în stare avansată de ebrietate. Faptul că partea vătămată nu avea o relaţie permanentă de apropiere cu tatăl său rezultă şi din faptul că acesta nu avea numărul de telefon al fiului, iar acesta din urmă, conform propriilor declaraţii, nu locuia cu tatăl, nu a locuit niciodată, fiind stabil cu domiciliul pe teritoriul altei ţări.

În atare situaţie starea de fapt reţinută de organul judiciar pe baza susţinerilor părţii vătămate formulate în plângeri nu se confirmă, depoziţia acesteia necoroborându-se cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (art. 75 C. proc. pen.). În acest sens fiind şi depoziţiile martorilor audiaţi şi în instanţă care relatează că defunctul locuia singur şi nu cu fiul său, acesta nefiind văzut în domiciliul tatălui încă din anul 2007.

Totodată, s-a reţinut că martorii audiaţi în cauză au relatat aspecte relevante privind tranzacţiile efectuate de defunct, modalitatea în care acesta proceda în situaţia vânzărilor derulate, relaţiile pe care le avea chiar cu unii dintre inculpaţi, respectiv R.A. Despre relaţia acestui inculpat cu defunctul vorbeşte şi partea vătămată pe care îl identifică ca făcând parte din cercul de prieteni al tatălui său, cum de altfel este şi martorul U.C. Acest martor este audiat încă din primele momente ale anchetei judiciare şi relatează fapte, împrejurări legate atât de înstrăinarea maşinii dar şi sub aspectul intenţiei defunctului de a înstrăina casa în care locuia.

Instanţa, în procedura de apreciere a acestei probe testimoniale referitoare la martorul U.C. a luat în considerare declaraţiile date de acesta în cursul urmăririi penale la datele din 21 octombrie 2008, 10 august 2010, precum şi cea dată în cursul judecăţii. Instanţa a înlăturat declaraţia aflată la dosar urmărire penală întrucât aceasta nu a fost administrată de organul judiciar în condiţii legale, fiind modificată sub aspectul datelor, luată în absenţa apărătorului inculpaţilor şi la o dată care, conform actelor depuse, martorul nu era în ţară (fapt rezultat din biletul de avion depus la dosar) fiind o zi de sâmbătă.

De asemenea, instanţa a constatat că declaraţia martorului U.C. dată în instanţă concordă cu cele două declaraţii date la urmărirea penală (şi care au fost reţinute în probatoriul administrat) precum şi cu alte probe, în speţă declaraţiile părţilor, ale martorilor, administrate în cauză.

S-a mai constatat de instanţă faptul că defunctul proceda la înstrăinarea bunurilor imobile pe care le deţinea ca proprietar într-o manieră relativ identică, în sensul că apela la anunţul publicitar. În acest sens fiind declaraţia martorului M.I. care arată că "L-am cunoscut pe A.E.Z. în urma unui anunţ despre vânzarea unui imobil pe str. B. nr. 123 B". Tot din această declaraţie rezultă că tranzacţia s-a derulat în două etape, că imediat ce părţile au tranzacţionat şi s-a achitat prima tranzacţie defunctul şi-a cumpărat o limuzină. Acest cumpărător - devenit ulterior vecin cu defunctul, îl cunoaşte pe U.C. care după deces venea la domiciliul defunctului pentru a îngriji de câinii acestuia. De asemenea, s-a reţinut că acest martor a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul R.A. de la domiciliul defunctului, prilej cu care a constatat că avea un autoturism marca "B.". Instanţa de fond a reţinut că, dacă relaţiile acestui martor cu defunctul erau "spontane după dobândirea imobilului" - conform propriei declaraţii, în sensul că nu se vizitau des, acesta, în depoziţiile date, a confirmat certitudinea a cel puţin trei împrejurări:

1. cumpărarea imobilului în urma unui anunţ publicitar şi efectuarea plăţii în două etape;

2. intenţia defunctului de a vinde imobilul în care locuia efectiv singur (a se vedea conţinutul depoziţiei dată în instanţă în partea finală);

3. prezenţa şi respectiv relaţia de apropiere pe care defunctul o avea cu martorii U.C., B.C. şi nu în ultimul rând cu inculpatul R.A., dar mai puţin cu martorul M.I.

Instanţa, în raport de această depoziţie care se coroborează cu declaraţia martorului U.C. precum şi cu depoziţiile inculpaţilor, cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv anunţurile publicitare, a constatat împrejurarea certă că inculpatul R.I. a tranzacţionat cu defunctul, urmare a unui anunţ publicitar dat de vânzător - defunctul A.E.Z., prin intermediul martorului U.C. Că ulterior avea să afle că vânzătorul era cumnat cu un fost coleg de clasă şi pe care îl cunoştea, aceasta reprezintă în opinia instanţei un element care l-a determinat pe defunct să nu încheie antecontractul în formă autentică, pentru prima tranzacţie - respectiv cea de 190.000 Euro, cu atât mai mult cu cât se împăcase să rămână în imobil o perioadă de timp, respectiv până la perfectarea actului. Întrucât uzanţele notariale presupun achitarea unor taxe corespunzător sumei date în avans la efectuarea unor acte de dispoziţie (transfer de proprietate), susţinerea inculpatului R.I. în sensul evitării unei duble taxe este pertinentă şi confirmă împrejurările arătate mai sus.

S-a reţinut că, în acest sens este şi depoziţia martorului M.I. care, audiat în instanţă, relatează aspecte privind tranzacţia efectuată de către defunctul A.E.Z. cu martorul M.I., despre care spune: "cunosc că tranzacţia s-a făcut la notar, a fost stabilită suma care nu a fost achitată deodată şi abia la achitare s-au făcut acte la notariat."

Nu lipsit de relevanţă este şi faptul că dacă vânzările anterioare ale defunctului vizau terenuri (contract de vânzare-cumpărare cu P.G. şi P.M.; contract de vânzare-cumpărare cu M.I., în ceea ce priveşte ultima vânzare, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, aceasta privea imobilul în care locuia efectiv.

Pentru aceste considerente instanţa a apreciat că din punct de vedere probatoriu în cauză nu pot fi reţinute prezumţiile judiciare invocate de parchet şi circumstanţiate în esenţă sub trei aspecte:

a) încheierea de defunct a unor acte autentice de vânzare-cumpărare;

b) tranzacţia încheiată anterior antecontractului în cauză îi asigura defunctului un confort material;

c) faptul că defunctul nu era constrâns financiar.

Aceasta deoarece, aşa cum s-a exemplificat din punct de vedere probatoriu, instanţa de fond a considerat că în speţă organul judiciar a recurs la acest procedeu juridic, al prezumţiilor simple în mod eronat, apreciind că sunt fapte ce nu pot fi dovedite. Starea financiară a autorului părţii vătămate poate fi dovedită cu orice probe de natură a forma convingerea instanţei asupra situaţiei de fapt reale. Însăşi partea vătămată susţine că nu s-au găsit conturi bancare ale defunctului, singurul cont fiind lichidat în anul 2005. În atare condiţii din punct de vedere probatoriu nu a fost dovedit în mod cert faptul că defunctul nu avea probleme financiare. Nu constituie probe declaraţiile acelor martori care afirmă că după părerea lor defunctul nu ar fi avut probleme financiare, singura depoziţie în acest sens fiind cea a unchiului părţii vătămate - martorul M.I. Deducţiile şi presupunerile părţii vătămate, ale acestui martor, care afirmă că după părerea lor defunctul nu era cheltuitor - nu pot duce la stabilirea cu certitudine a realităţii obiective şi nu pot sta la baza unor soluţii de condamnare.

Doctrina şi practica judiciară au statuat că prezumţiile simple sunt construcţii logico-juridice efectuate de organul judiciar dar pe baza altor fapte ce îşi găsesc suport probatoriu. În atare condiţii pe cele două infracţiuni sesizate (fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune aprecierile parchetului că faptul imposibil de dovedit, respectiv al falsului cu consecinţa înşelăciunii în varianta agravantă prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., nu poate fi dovedit decât prin apelarea la prezumţii simple, este falsă şi în totală contradicţie cu materialul probator administrat şi analizat mai sus.

În demontarea prezumţiilor simple ce au dat conţinut dispoziţiei de inculpare sunt însăşi declaraţiile părţii vătămate coroborate cu susţinerile martorului M.I. în raport de care instanţa le-a luat în considerare numai pe aspecte de natură să atragă imparţialitatea faţă de situaţia de fapt şi nu în ultimul rând cele două expertize judiciare efectuate în cauză.

În contextul prezumţiilor simple se permite dovedirea unui fapt negativ determinat printr-un fapt pozitiv - concret. Împrejurarea că defunctul era o persoană cheltuitoare, căreia îi plăceau jocurile la cazinou (fapt negativ) nu putea fi contrazisă decât printr-un fapt pozitiv, care însă nu a fost argumentat de parchet. În cauză sunt depoziţii ale martorilor care susţin că într-adevăr defunctul A.E.Z. frecventa cazinouri. Cu toate acestea, instanţa a apreciat că starea financiară a autorului părţii vătămate, conduita acestuia, nu pot constitui o împrejurare care să vină să dovedească un fapt care, în opinia parchetului, nu putea fi dovedit.

Pentru a da un echilibru procedurii de apreciere a probei testimoniale instanţa a considerat că prezintă relevanţă probatorie declaraţiile martorilor care nu sunt într-o relaţie de rudenie sau filiaţie cu părţile din cauză.

Conţinutul depoziţiilor martorilor - rude cu partea vătămată, dar şi cu inculpaţii, va fi analizat şi în consecinţă a apreciat numai în privinţa aspectelor de fapt ce se coroborează cu probe care nu antrenează o viziune subiectivă.

Interpretarea parchetului dată pe baza prezumţiilor simple s-a apreciat că este eronată prin plasarea inculpaţilor într-o direcţie greşită, de atragere a unor răspunderi de natură penală, prev.de art. 290 C. pen. În acest sens, referitor la momentul presupus a fi cel în care inculpaţii R.I., L.T. şi V.C. au procedat la comiterea faptelor pentru care au fost reclamaţi de partea vătămată, în participaţia reţinută de Parchet (autor, respectiv - complicitate), este confuz, echivoc.

În raport de această acuzaţie neechivocă instanţa a constatat că în cauză nu există o faptă de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată întrucât infracţiunea în discuţie presupune întotdeauna, ca element al laturii obiective, o acţiune - de contrafacere a scrisului ori subscrierii sau de imitare în orice mod a unui astfel de înscris - care nu se relevă în cauză.

Cum susţinerile inculpaţilor se coroborează cu declaraţiile de martori, cu concluziile expertizelor efectuate (care nu exclud ca autor pe A.E.Z. în calitate de semnatar al înscrisurilor examinate la poziţia "vânzător") şi care conchid că semnăturile inculpaţilor date sub diferite ipostaze (cumpărător, martor) sunt autentice, instanţa nu poate primi acuzaţiile ce dau conţinut Rechizitoriului nr. 2250/P/2008 din 24 august 2010 numai prin prisma faptului că au la bază prezumţiile simple invocate ca temei al răspunderii penale.

Dacă din punct de vedere al laturii obiective infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. nu-şi găseşte materialitatea probatorie [esenţială şi în analiza infracţiunii de înşelăciune prev.de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.] constatările instanţei de fond au fost în sensul inexistenţei acesteia. Intenţiile inculpaţilor cercetaţi în cauză de a falsifica (respectiv fie în calitate de autori sau complici la aceasta) nu sunt confirmate de vreo probă.

S-a considerat că este mai puţin probabil că în data de 21 octombrie 2007 defunctul ar fi încheiat tranzacţia cu inculpatul R.I., că deşi se stipulează un termen de finalizare a tranzacţiei în formă autentică la data de 01 iunie 2008, inculpatul nu a făcut nici un demers în acest sens. De asemenea, s-a reţinut că s-a invocat de partea vătămată că în mod intenţionat în cuprinsul antecontractului din data de 21 octombrie 2007 este introdusă o clauză referitoare la preluarea obligaţiei de către moştenitori dacă survine decesul vreuneia dintre părţi, ceea ce ar duce la preocuparea inculpatului de a transfera obligaţiile presupus asumate către moştenitorii defunctului.

S-a apreciat că toate aceste ipoteze nu sunt confirmate de vreo probă, ci dimpotrivă sunt infirmate de declaraţiile inculpaţilor care au negat constant săvârşirea faptelor, acestea coroborându-se cu declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă şi din care rezultă cu certitudine intenţiile şi modalităţile în care defunctul obişnuia să tranzacţioneze şi nu în ultimul rând documentele, înscrisurile depuse de părţi cu prilejul cercetării judecătoreşti.

S-a apreciat că, nu pot fi reţinute concluziile formulate de partea vătămată, că în raport de ziua în care s-a tranzacţionat asupra imobilului din str. B. nr. 123 există contradicţii în declaraţiile date de inculpaţi şi respectiv martorul B.C.

Analizând depoziţiile date de inculpaţi atât la urmărirea penală cât şi în cursul judecăţii instanţa a constatat că acestea nu prezintă neconcordanţe în privinţa datei, locului, ora de întâlnire, ordinea sosirii, semnarea actului şi predarea banilor.

Inculpatul L.T. a declarat în mod constant că nu a participat în mod efectiv la numărarea banilor dar a arătat că aceştia au fost în monedă lei, au fost aduşi de R.I. într-o pungă şi predaţi lui A.E.Z. într-o cameră din imobilul său. De asemenea, a mai arătat că părţile aveau un contract încheiat în două exemplare şi în prezenţa lui şi a celorlalte părţi s-au semnat la poziţiile de martor, respectiv de vânzător şi cumpărător în indigo, originalul fiind luat de vânzător în sacoşa cu bani. S-a reţinut că această depoziţie nu este contrazisă de susţinerile celorlalte persoane prezente, în special inculpatul V.C. prezentând aceeaşi realitate faptică, fiind prezent anterior sosirii lui L.T.

Referitor la contractul prezentat de defunct inculpatului R.I., denumire însuşită de martorii prezenţi, în materialitatea sa, s-a apreciat că prezintă caracteristicile unui antecontract de vânzare-cumpărare redactat după tipic notarial, într-o formă de tehnoredactare pe calculator şi în raport de care expertizele judiciare efectuate în cauză, au arătat că nu poate fi examinat din punct de vedere grafologic neîndeplinind condiţiile unui înscris original.

Totodată s-a apreciat că susţinerea părţii vătămate şi implicit a acuzării că există un refuz al inculpatului R.I. de a pune la dispoziţie înscrisul original nu rezultă în mod expres din probatoriul administrat, ci sunt simple afirmaţii făcute de aceştia. În raport de acest înscris se consemnează că el a fost depus de către inculpatul R.I. prin intermediul avocaţilor săi sub semnătură pentru conformitate. Întrucât acest înscris nu poate fi considerat ca fiind falsificat sub aspectul invocat de către partea vătămată, pentru considerentele arătate de instanţă mai sus s-a apreciat că subzistă din punct de vedere obiectiv făcând obiectul verificării instanţelor de fond civile, aşa cum ele au fost învestite de către părţi (Dosar nr. 6261/231/2008).

Mai mult s-a apreciat că, nu poate fi reală afirmaţia făcută de către partea vătămată că, în. mod intenţionat s-au stipulat în cuprinsul înscrisului obligaţii ce vor fi transferate în caz de deces moştenitorilor. Dincolo de faptul că intră în uzanţele redactării unui asemenea înscris în procedurile de înstrăinare pe bază de antecontract (se pare că model de redactare este prevăzut de "Ghidul juristului"), instanţa a constatat că exigenţele dispoziţiilor C. civ. presupun stipularea, dacă nu, obligaţii care se nasc în sarcina promitentului şi ulterior decesului acestuia, în sarcina moştenitorilor - obligaţia de a încheia actul în formă autentică, în caz contrar cumpărătorul-reclamant având posibilitatea recunoscută de art. 1021 C. civ. de a-l sili pe vânzător la aceasta. Este vorba de principiul forţei obligatorii a convenţiilor prevăzut de art. 969 C. civ. De altfel din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de urmărire penală s-a constatat că iniţial au fost investite instanţele civile cu acţiuni în perfectare pe baza celor două documente presupus a fi falsificate, cauzele civile fiind suspendate.

Instanţa a reţinut că atât inculpatul R.I. cât şi defunctul A.E.Z. au stabilit să se efectueze o primă tranşă a tranzacţiei la dorinţa acestuia din urmă, fiecare având un martor pentru a semna înţelegerea. Descrierea modului în care cei doi inculpaţi (acuzaţi de complicitate) au acceptat să devină martori, faptul că fiecare relaţiona cu cei doi autori ai tranzacţiei datorită unor împrejurări conjuncturale sau de amiciţie, este veridică şi nu poate fi reţinută de instanţă ca fiind un pretext sau mobil în săvârşirea faptelor pentru care sunt acuzaţi. Inculpatul V.C. declară că a fost pentru prima dată când l-a cunoscut pe inculpatul R.I. la domiciliul defunctului A.E.Z., fapt ce confirmă o realitate faptică, anume a locului şi împrejurării întâlnirii (această constatare nu este infirmată de nicio probă).

Împrejurarea că V.C. îl ştia pe L.T. rezultă din faptul că ambii au fost cadre militare în municipiul Focşani, aflaţi în rezervă la momentul judecării cauzei. Această împrejurare nu poate fi considerată un element de natură să conducă la presupunerea făcută de acuzare - cum că intenţia de a fi complici sau de a premedita săvârşirea faptelor, nu rezultă din aceasta. Că V.C. a acceptat propunerea făcută de defunct este lesne de acceptat atâta timp cât acesta îl cunoştea pe defunct de la martorul B.C., fiind finul de cununie al acestuia din urmă şi potrivit datelor furnizate în cauză domiciliul său se află la M., localitate ce se situează (poziţionează) în apropierea municipiului Focşani - la ieşirea din municipiu şi, evident, unde se afla şi proprietatea defunctului.

De asemenea, s-a reţinut că relaţia dintre inculpaţii R.I. şi L.T. nu poate fi interpretată ca fiind una de natură să evidenţieze o intenţie comună canalizată pe săvârşirea de fapte de natura celor pentru care sunt trimişi în judecată.

Acţiunile desfăşurate de inculpaţii R.I., V.C. şi L.T., în opinia instanţei, nu coincid cu gândurile unor făptuitori ce au reprezentarea clară despre consecinţele şi semnificaţia actului pe care l-au îndeplinit. A fi martor la încheierea unei promisiuni de vânzare-cumpărare finalizată prin întocmirea sau semnarea unui înscris tehnoredactat nu înseamnă implicit că este prezumat în viitor a fi complice la un fals sau act de înşelăciune.

Faptul că acţiunea de perfectare a actului nu s-a demarat mai devreme de 01 iunie 2008 nu este relevantă pentru a reţine intenţia inculpatului de a induce în eroare.

S-a mai reţinut că inculpatul R.I. în declaraţia dată şi care se coroborează cu declaraţiile martorilor U.C. şi B.C., cu certificatul de deces, cu raportul de constatare medico-legală aflat la dosar urmărire penală, arată că a încercat şi l-a căutat pe vânzătorul A.E.Z. pentru a definitiva înţelegerea, numai că acesta avea probleme de sănătate sau se afla în stări ce-l determinau să nu se ridice din pat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.A., faptul că a convenit cu autorul părţii vătămate să-i vândă autoturismul marca "M.B." urmare a unor datorii pe care A.E.Z. le avea, că ulterior decesului lui A.E.Z. martorul B.C. a preluat maşina, i-a făcut o asigurare şi că i-a predat-o inculpatului pentru a fi folosită (efectuând un schimb la un moment dat) s-a apreciat că sunt elemente ce vizează o situaţie de fapt care în lipsa manoperelor frauduloase presupus a fi comise de acesta nu pot antama judecăţi de valoare, neadevărate.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu se poate determina un prejudiciu cert adus în patrimoniul părţii vătămate din moment ce, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune în forma agravantă prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., prin folosirea unui înscris falsificat în condiţiile art. 290 C. pen. situaţie de fapt greşit reţinută de acuzare nu a fost dovedită.

De asemenea, a constatat că în cauză nu există o faptă de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată, întrucât, această infracţiune presupune întotdeauna ca element al laturii obiective o acţiune de contrafacere a scrierii sau subscrierii sau de alterare în orice mod a unui astfel de înscris, motiv pentru care, în condiţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor R.I. şi R.A.

Mutatis mutandis pe acelaşi temei de drept, aceeaşi inculpaţi au fost achitaţi şi în privinţa comiterii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., instanţa de fond constatând că această infracţiune nu există în materialitatea sa, deoarece nu este vorba despre o inducere în eroare a unei persoane prin folosirea de mijloace frauduloase. Aceasta deoarece, aşa cum s-a reţinut pe baza probatoriului administrat, nu s-a stabilit în mod cert că cele două înscrisuri contestate au fost falsificate de către inculpaţi, iar pe de altă parte, se constată că subiectul pasiv al infracţiunii de înşelăciune trebuie să fie obligatoriu materializat de o persoană fizică care să fie păgubită printr-o acţiune specifică de inducere în eroare. În lipsa acestei probe ştiinţifice (expertiza grafică) celelalte probe administrate în cursul cercetărilor şi care nu au fost analizate şi apreciate potrivit principiului ce guvernează urmărirea penală (dând naştere unor interpretări eronate sub forma prezumţiilor simple), s-a apreciat că nu sunt suficiente pentru a se pronunţa o soluţie de condamnare, având aplicabilitate cu evidenţa principiului in dubio pro reo.

S-a apreciat că principiul in dubio pro reo îşi găseşte pe deplin aplicarea, consecinţa directă a faptului că nu se poate stabili cu certitudine pe baza ansamblului probator administrat că inculpaţii R.I. şi R.A. au săvârşit infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată cu consecinţa inducerii în eroare, prin mijloc fraudulos a părţii vătămate A.E.

Pe acelaşi raţionament juridic instanţa a apreciat că demersurile efectuate de acuzare în sensul interceptării convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi posterior probatoriilor administrate până la data de 11 mai 2010 nu evidenţiază elemente care să dovedească o modalitate presupus a fi adoptată de inculpaţi "în sensul de a se pune de acord asupra declaraţiilor ce urmează a fi date la procuror".

S-a mai reţinut faptul că inculpaţii au refuzat să se supună testului poligraf nu poate fi interpretat în sensul că aceştia sunt prezumaţi de săvârşirea unor fapte de natura celor pentru care au fost cercetaţi cu atât mai mult cu cât nu a fost încă reglementat în cuprinsul materiei procedurale referitoare la probe, aşa încât refuzul unei persoane cercetate penal de a se supune testării nu poate fi interpretat din punct de vedere probatoriu în defavoarea acesteia.

Întrucât s-a dispus achitarea inculpaţilor R.I. şi R.A. în calitate de autori prezumaţi pentru inexistenţa faptei, aceeaşi soluţie a fost adoptată şi pentru complicii la aşa-zisele infracţiuni de fals prev.de art. 290 C. pen. şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., respectiv pentru inculpaţii L.T. şi V.C. (Curtea Supremă de Justiţie - Decizia penală nr. 1021/1990).

De asemenea, s-a apreciat că solicitarea făcută de partea vătămată prin apărător - de extindere a procesului penal în condiţiile art. 336 C. proc. pen. cu privire la inculpaţii R.I. şi R.A. pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi de asociere în vederea comiterii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. pentru toţi inculpaţii nu a fost primită pentru următoarele considerente:

1. Tribunalul Suprem prin Decizia nr. 285/1974 (CD 1974 pag. 430-431) a statuat că "uzul de fals se include în conţinutul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată", aşa că nu se poate reţine şi infracţiunea de uz de fals în cazul în care înscrisul sub semnătură privată fals este folosit de falsificatorul înscrisului.

2. Faţă de inculpaţi nu poate fi reţinută comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 C. pen. deoarece pentru existenţa acesteia trebuie să se dovedească preexistenţa unui act doveditor care să implice ameninţare pentru liniştea şi ordinea publică şi existenţa unei grupări în cadrul căreia fiecare să aibă o poziţie bine stabilită şi responsabilităţi distincte.

Ca atare, s-a reţinut că subiectul infracţiunii este constituit din scopul comun al membrilor asociaţiei de a comite fapte penale la care fiecare trebuie să aibă o contribuţie dinainte stabilită. Mai mult, s-a reţinut că membrii unei astfel de asociaţii trebuie să acţioneze în baza unui plan stabilit pentru săvârşirea de fapte penale, în cazul aderării făptuitorii manifestându-şi voinţa implicării în această grupare cu scopul săvârşirii de infracţiuni.

Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate accepta solicitarea făcută de partea vătămată, considerentele fiind atât de natură procedurală cât şi din punct de vedere al probatoriului existent în cauză. Nu s-a făcut în nici un fel dovada existenţei unui plan, a unei înţelegeri prealabile concrete între toţi inculpaţii, aşa încât instanţa de fond a apreciat că fapta prevăzută de art. 323 C. pen. nu există, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

3. Din punct de vedere procedural o asemenea solicitare de extindere a procesului penal cu privire la alte fapte, prevăzută de art. 336 C. proc. pen., nu se circumscrie dispoziţiilor procedurale aşa cum ele sunt înfăţişate în textul enunţat.

Referitor la cererea de anulare a înscrisurilor sub semnătură privată instanţa de fond, având în vedere concluziile la care a ajuns prin analizarea probatoriului administrat în cauză, respectiv a inexistenţei faptei de falsificare a unor documente, a respins-o ca neîntemeiată.

Constatându-se inexistenţa infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. instanţa penală nu a putut dispune anularea celor două înscrisuri ca fiind false.

Din punct de vedere procedural în cauza de faţă, instanţa procedând la achitarea inculpaţilor, a respins acţiunea civilă şi solicitarea de cheltuieli judiciare, ca neîntemeiată.

Totodată, ca o consecinţă a achitării inculpaţilor, instanţa de fond a apreciat că este justificată din punct de vedere legal şi procedural înlăturarea măsurii asigurătorii ce a fost instituită asupra autoturismului marca "M.B." cu număr de înmatriculare X. Numai că, din considerente faptice, obiective, aşa cum rezultă şi din Ordonanţa din 13 mai 2010 măsura sechestrului a fost ridicată de organul de urmărire penală încă din faza anchetei judiciare, motiv pentru care la momentul de faţă o asemenea cerere apare ca vădit rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, partea civilă A.E. şi inculpaţii L.T., V.C. şi R.A. iar prin Decizia penală nr. 126/A din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, desfiinţarea în parte a Sentinţei penale nr. 179 din data de 12 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea iar în rejudecare s-au înlăturat din încadrarea juridică a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului R.A. dispoziţiile alin. (5), încadrarea juridică corectă pentru infracţiunea de înşelăciune fiind cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.

Totodată s-au respins ca nefondate apelurile inculpaţilor L.T., V.C. şi R.A., precum şi apelul părţii vătămate A.E.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate au fost menţinute.

Împotriva Deciziei penale nr. 126/A din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, partea vătămată A.E. şi inculpatul R.A., recursuri care au fost admise prin Decizia penală nr. 4167 din 14 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Galaţi pentru rejudecarea apelurilor.

În considerentele deciziei de casare s-a arătat că în cauză nu au fost lămurite aspecte esenţiale pentru aflarea adevărului respectiv:

- împrejurările în care s-au încheiat cele două acte contestate, respectiv stabilirea cu certitudine a intenţiei de vânzare a lui A.E.Z., participarea inculpaţilor la încheierea actelor, remiterea banilor către vânzător şi stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei,

- lămurirea împrejurării privind pasivitatea cumpărătorilor care nu au depus diligenţe pentru perfectarea/autentificarea actelor întocmite sub formă de înscrisuri private pe timpul vieţii lui A.E.Z.,

- posibilităţile financiare ale inculpaţilor R.I. şi R.A. de la momentul încheierii actelor pentru a se putea aprecia asupra remiterii efective a sumelor stipulate în cele două înscrisuri către vânzător.

S-a arătat de instanţa supremă că pentru lămurire aspectelor de mai sus se impune reaudierea inculpaţilor R.I., L.T. şi V.C., efectuarea de verificări privind anunţurile publicitare făcute de A.E.Z. prin intermediul martorului U.C., reaudierea acestui martor, precum şi a martorului B.C. şi eventuala confruntare a acestora cu inculpatul R.A.

De asemenea, faţă de apărarea făcută de inculpatul R.I. privind întocmirea antecontractului de către jurista societăţii la care era administrator şi efectuarea plăţii din dividendele obţinute de la sucursala Măcin a acestei societăţi, s-a arătat că se impun verificări în acest sens şi audierea juristei societăţii în legătură cu împrejurările întocmirii actului.

În fine, s-a apreciat că se impune a se efectua verificări pentru a se stabili veniturile obţinute de inculpaţii R.I. şi R.A. la data încheierii celor două acte pentru a se dovedi posibilitatea achitării sumelor menţionate ca preţ al vânzării bunurilor dobândite.

În rejudecarea apelurilor declarate împotriva Sentinţei penale nr. nr. 179 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea, Curtea a procedat la audierea părţii vătămate A.E. şi a inculpaţilor R.I., L.T. şi V.C., inculpatul R.A. prevalându-se de dreptul de a nu da declaraţii, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, au fost audiaţi martorii B.C., U.C., B.D., B.C.G., R.M., M.I. şi M.I.Z.

În plus, au fost depuse de inculpaţii R.I. şi R.A. acte care să ateste situaţia financiară a acestora, respectiv posibilitatea de a achita sumele menţionate ca fiind preţul tranzacţiilor contestate de partea vătămată.

Detaliind motivele de apel susţinute în rejudecarea apelurilor curtea de apel a reţinut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a apreciat că soluţia pronunţată în cauză este nelegală şi netemeinică având în vedere greşita achitare a inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina acestora.

S-a arătat că declaraţiile inculpaţilor date în faţa instanţei sunt într-o evidentă contradicţie cu cele date în faza urmăririi penale şi chiar cu declaraţiile martorilor propuşi în apărare de inculpaţi iar acuzaţiile aduse de organul de urmărire penală nu s-au bazat pe prezumţii ci pe probe ştiinţifice, pe declaraţii de martori şi chiar pe declaraţiile inculpaţilor.

S-a mai arătat că din ansamblul probator administrat rezultă că o vânzare-cumpărare a autoturismului nu a existat întrucât dacă această tranzacţie ar fi fost reală semnătura de pe chitanţa de sub menţiunea "vânzător" ar fi fost a defunctului A.E.Z. Or, în raportul de expertiză semnat de expertul R.C. se menţionează fără putinţă de tăgadă că "semnătura nu a fost executată de A.E.Z.".

S-a susţinut că declaraţiile date de inculpatul R.A. cu privire la încheierea chitanţei şi demersurile făcute de acesta după decesul lui A.E.Z. privind încheierea unei poliţe de asigurare de răspundere civilă RCA la data de 5 septembrie 2008, cu toate că autoturismul era asigurat până la 4 noiembrie 2008 de defunct, dovedeşte vinovăţia inculpatului R.A. în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune .şi fals în înscrisuri sub semnătură privată motiv pentru care s-a solicitat condamnarea inculpatului.

Dacă se va aprecia că probatoriul administrat nu confirmă pe deplin că inculpatul R.I. e autorul falsului în înscrisul sub semnătură privată, s-a apreciat că acesta va trebui să răspundă pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

În ceea ce priveşte achitarea inculpaţilor R.I., L.T. şi V.C. s-a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a dat deplină forţă probantă declaraţiilor inculpaţilor şi a considerat că acestea nu prezintă neconcordanţe. În opinia Parchetului s-a arătat că neconcordanţele cu privire la împrejurările concrete în care a fost redactat şi semnat acel document intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare" sunt deosebit de importante şi dovedesc că nu a existat o vânzare-cumpărare a imobilului, că A.E.Z. în calitate de proprietar nu a semnat acel document şi că inculpatul Român a intrat în mod fraudulos în posesia imobilului prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare după decesul lui A.E.Z.

S-a susţinut că autorul falsului înscrisului sub semnătură privată (antecontractul de vânzare-cumpărare al imobilului) este inculpatul R.I., atât timp cât şi L.T. şi V.C. au declarat că la momentul semnării actului, în calitate de martori, la poziţia vânzător era deja aplicată o semnătură, iar documentul le-a fost prezentat spre semnare de R.I.

S-a mai arătat că în situaţia în care s-a apreciat că dubiul profită inculpatului, temeiul juridic al achitării nu se regăseşte în cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. ci la cel prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu relevanţă juridică în soluţionarea laturii civile.

Faţă de toate acestea s-a apreciat că instanţa de fond a dat o apreciere greşită a probelor administrate şi a pronunţat o soluţie nelegală, motiv pentru care s-a solicitat înlăturarea achitării şi pronunţarea unei soluţii de condamnare a celor patru inculpaţi.

S-a mai arătat că soluţia e nelegală faţă de inculpatul R.A. în ce priveşte încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune. Astfel inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu un prejudiciu de 31500 euro, nu o înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, însă la pronunţarea soluţiei de achitare instanţa a reţinut o altă încadrare juridică.

Pe latură civilă s-a arătat că se impune anularea celor două acte apreciate ca fiind întocmite în fals (antecontract de vânzare-cumpărare al imobilului, respectiv chitanţa de înstrăinare a autoturismului) dar şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor suportate de partea civilă şi de stat.

Partea vătămată A.E. a criticat sentinţa pentru următoarele motive:

- reţinerea greşită a situaţiei de fapt în discordanţă evidentă cu conţinutul real al probelor administrate - fapt care a condus la pronunţarea unei soluţii injuste de achitare; cu privire la probatoriul administrat s-a arătat că în mod eronat instanţa a luat în considerare numai două din cele trei rapoarte de expertiză grafice depuse la dosar care concluzionează că nu.pot stabili, în contradicţie cu raportul întocmit de expert criminalist R.C., căror persoane le aparţin semnăturile contestate.

- instanţa nu a analizat contradicţiile vădite între declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor, mărginindu-se să susţină că mijloacele de probă se coroborează;

- în mod intenţionat în cuprinsul contractului din 21 octombrie 2007 e introdusă clauza referitoare la preluarea obligaţiilor de moştenitori, dacă intervine decesul vreuneia dintre părţi, cea ce denotă preocuparea inculpaţilor de a transfera obligaţiile presupus asumate către moştenitorii defunctului;

- a existat ulterior întocmirii acestui act fals o preocupare permanentă a inculpaţilor de a se întâlni, conform transcrierii convorbirilor telefonice depuse la dosar la 12 mai 2010 la curtea inculpatului V.C. în vederea punerii de acord a declaraţiilor ce urmau să fie făcute.

Succesiunea tranzacţiilor mobiliare şi imobiliare efectuate de defunct arată că el se afla în posesia unor sume substanţiale de bani nefiind necesară înstrăinarea imobilului în care locuia.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt privitoare la vinderea autoturismului proprietatea defunctului partea vătămată a invocat următoarele:

- afirmaţiile inculpatului R.A. din faţa instanţei de judecată sunt contrazise de afirmaţiile martorului B.C.;

- martorul U.C. audiat la judecătorie şi-a schimbat declaraţiile ulterior, susţinând că afirmaţiile sale nu sunt reale, şi nu a fost prezent la momentul întocmirii şi al semnării chitanţei.

- inculpatul R.A. a refuzat să se supună testului poligraf

- a mai arătat că instanţa a soluţionat greşit şi latura civilă respectiv pretenţiile civile şi cele privind acordarea de cheltuieli judiciare.

Faţă de toate acestea s-a solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei pronunţate şi în rejudecare condamnarea celor patru inculpaţi pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Pe latură civilă partea vătămată A.E. a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, pentru suferinţa psihică suportată şi la plata sumei de 120.000 euro reprezentând lipsa de folosinţă a autoturismului şi a imobilului

De asemenea, s-a solicitat anularea înscrisurilor falsificate de inculpaţi respectiv anularea a înscrisului sub semnătură privată intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare" cu privire la imobilul casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 956 mp teren curţi-construcţii situat în Focşani str. B. nr. 123, jud. Vrancea şi a chitanţei vizând vânzarea autoturismului marca M.B., an fabricaţie 2007.

Inculpatul R.A. a susţinut că în mod greşit s-a respins ca rămasă fără obiect cererea sa de ridicare a sechestrului instituit autoturismului marca M.B. invocând faptul că, de vreme ce instanţa de fond a dispus achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., trebuia să dispună restituirea acestui bun, al cărui proprietar este.

Inculpaţii L.T. şi V.C. şi-au retras apelurile declarate iniţial împotriva sentinţei primei instanţe.

Prin Decizia penală nr. 306/A din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de partea vătămată A.E.

A desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 179 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea, înlăturând din cuprinsul acesteia dispoziţiile privind achitarea inculpaţilor, dispoziţiile privind respingerea cererii de anulare a înscrisurilor falsificate şi dispoziţiile privind respingerea pretenţiilor civile şi de acordare de cheltuieli judiciare solicitate de partea civilă A.E., şi în rejudecare.

1. În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului R.I. din "înşelăciune" prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. în tentativă la "înşelăciune" prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

A condamnat pe inculpatul R.I. la pedepsele de:

- 2 ani închisoare pentru tentativă la "înşelăciune" prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani închisoare şi 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 4 ani.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

2. În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului R.A. din "înşelăciune" prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. şi "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. în tentativă la "înşelăciune" prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

A condamnat pe inculpatul R.A. la pedepsele de:

- 1 an şi 2 luni închisoare pentru tentativă la "înşelăciune" prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.;

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare şi pedeapsa de 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 3 ani şi 2 luni.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

3 - 4. În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor L.T. şi V.C., din complicitate la "înşelăciune" prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. în complicitate la tentativă la "înşelăciune" prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

A condamnat pe fiecare dintre inculpaţii L.T. şi V.C. la pedepsele de:

- 1 an şi 8 luni închisoare pentru complicitate la tentativă la "înşelăciune" prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen.;

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare şi pedepsele de 2 luni închisoare, fiecare dintre inculpaţii L.T. şi V.C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpaţilor L.T. şi V.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 3 ani şi 8 luni.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Potrivit art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpaţilor R.I., R.A., L.T. şi V.C. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi 1003 C. civ. (nemodificat), a obligat în solidar pe inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C., către partea vătămată A.E., la plata sumelor de 9.686 euro (la cursul oficial al BNR din ziua plăţii) şi 3.952 lei, cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 10.000 euro (la cursul oficial al BNR din ziua plăţii) cu titlu de daune morale.

Conform art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisului sub semnătură privată intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare" (aflat în copie xerox la dosar urmărire penală) cu privire la imobilul casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 956 mp teren curţi-construcţii situat în Focşani str. B. nr. 123, jud. Vrancea, precum şi a chitanţei vizând vânzarea autoturismului marca M.B., an fabricaţie 2007.

În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C. la plata către partea vătămată A.E. a câte 13.590 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la judecata în fond.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C. la plata către stat a câte 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la judecata în fond.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.A. împotriva Sentinţei penale nr. 179 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea.

A luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii L.T. şi V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 179 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţii R.A., L.T. şi V.C. la plata către stat cu titlu de cheltuieli judiciare la judecata în apel.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit probatoriul administrat în cauză reţinând în mod nejustificat că infracţiunile deduse judecăţii nu există, dispunând achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen..

Instanţa de apel a apreciat că acuzaţiile aduse inculpaţilor prin rechizitoriu sunt dovedite cu probele aflate la dosar cu menţiunea că faptele de înşelăciune comise de inculpaţi au rămas în stadiul de tentativă aspect sub care urmează a fi schimbată încadrarea juridică din rechizitoriu, în acest sens fiind următoarele:

1. Expertiza grafică extrajudiciară întocmită de expertul R.C. în care se arată cu certitudine că semnăturile de pe antecontractul de vânzare-cumpărare (aflat în copie xerox la dosar urmărire penală) cu privire la imobilul casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 956 mp teren curţi-construcţii situat în Focşani str. B. nr. 123, jud. Vrancea, precum şi a chitanţei vizând vânzarea autoturismului marca M.B., an fabricaţie 2007, nu au fost executate de defunctul A.E. ci constituie contrafaceri, realizate prin metoda imitaţiei.

În cauză au fost efectuate alte două expertize grafoscopice judiciare, cea dintâi de către expertul C.L., din cadrul I.N.E.C. Bucureşti în cuprinsul căreia se menţionează că nu se poate stabili dacă semnăturile în litigiu au fost întocmite sau nu de A.E.Z., datorită construcţiei simpliste a specimenului de semnătură, fără ca acesta să fie exclus ca un posibil autor.

S-a reţinut că aceleaşi concluzii vizând imposibilitatea precizării cu exactitate a autorului semnăturii la rubrica "Vânzător" de pe chitanţa privind vânzarea autoturismului M.B. sunt formulate şi în expertiza întocmită de experţii T.V., P.S. şi C.M. din cadrul I.N.E.C. Bucureşti. Se arată în cuprinsul acestei expertize că execuţia simplificată a semnăturii contestate, alcătuirea ei din doar câteva gesturi grafice şi absenţa caracteristicilor individualizatoare fac neconcludentă analiza comparativă a acesteia cu semnăturile titularului şi, totodată, imposibilă identificarea autorului. Numitul A.E. nu se exclude ca posibil autor, după cum nicio altă persoană cu abilităţi grafice cel puţin medii nu poate fi exclusă. Tot în cuprinsul acestei expertize s-a menţionat că expertizarea semnăturii de pe antecontractul de vânzare-cumpărare nu se poate realiza întrucât această semnătură a fost aplicată prin intermediul hârtiei copiative.

De asemenea s-a constatat că, concluziile celor două expertize efectuate în cadrul I.N.E.C. Bucureşti sunt vagi, astfel încât în lipsa altor elemente de certitudine s-a reţinut ca fiind concludente şi utile cauzei concluziile formulate de expertul care a afirmat cu certitudine că semnăturile în litigiu nu aparţin lui A.E. ci au fost realizate prin imitaţie.

La fundamentarea acestei concluzii s-a avut în vedere atât experienţa şi competenţa în materie a expertului R.C. (36 ani vechime în specialitate, membru fondator şi ex-secretar general al Societăţii Române de Grafologie, membru fondator şi ex-vicepreşedinte al Asociaţiei Grafologice din România, autor a numeroase lucrări de specialitate în domeniu), dar şi împrejurarea că analiza efectuată de acest expert oferă elemente certe, deosebirile dintre semnăturile în litigiu şi cele ale lui A.E. fiind descrise în detaliu, în baza cărora concluziile formulate pot fi apreciate ca pertinente şi exacte.

În plus, s-a reţinut că expertul R.C. a arătat că ambele semnături în litigiu sunt de tip semiliteral, cu un anume desen, executate fără spontaneitate (mai ales prima - respectiv cea de pe "antecontractul de vânzare-cumpărare"), cu viteză redusă, aspecte ce susţin ipoteza imitaţiei.

În fine, s-a ţinut seama şi de amplele note de observaţii depuse de expertul R.C., în calitate de consilier expert, cu privire la expertizele efectuate de experţii I.N.E.C. Bucureşti fiind combătute maniera simplistă de efectuare a acestora şi refuzul de pronunţare asupra semnăturii executate prin intermediul hârtiei copiative (la "antecontractul de vânzare-cumpărare"), câtă vreme aceasta este vizibilă, prezintă un contrast bun pentru examenul comparativ iar documentul pe care este aplicat este bine conservat, în acelaşi sens fiind literatura de specialitate şi practica în materie.

Mai mult s-a reţinut că, tot în cuprinsul notelor de observaţii expertul R.C. a subliniat că semnăturile în litigiu au imaginea unor execuţii cu un ritm lent şi presiune uniformă, care le conferă un aspect general static, "desenat", neîntâlnit la nicio semnătură autentică ale lui A.E. Astfel la semnăturile în litigiu presiunea de execuţie este evidentă şi uniformă, pe când la semnăturile probă există o presiune neuniformă cu o multitudine de "fire de păianjen", care sunt o consecinţă directă a acesteia iar în acelaşi timp viteza de execuţie la semnătura în litigii este lentă pe când la semnăturile originale această viteză este evident mai mare.

Pentru toate aceste aspecte, s-a apreciat ca fiind concludente şi utile cauzei concluziile formulate de expertul R.C. în cuprinsul expertizei grafoscopice efectuate de acesta conform cărora semnăturile de pe actele în litigiu nu au fost executate de defunctul A.E. ci constituie contrafaceri, realizate prin metoda imitaţiei.

2. S-a mai reţinut că, din declaraţiile părţii vătămate A.E., ale martorului M.I.Z. şi ale martorilor, M.I., P.I., D.I. rezultă, contrar susţinerilor inculpaţilor şi martorilor din familia B., faptul că între defunctul A.E.Z. şi fiul său, A.E., nu existau relaţii de duşmănie, că defunctul A.E.Z. nu a intenţionat să îşi vândă toată averea pentru a pleca din ţară, că acesta era o persoană liniştită şi nu avea cum să cheltuie sumele mari de bani pe care le-ar fi obţinut din vânzarea unui imobil şi a unui autoturism în timpul scurt de la presupusele vânzări şi până la deces. Astfel partea vătămată A.E. a relatat în mod constant că a locuit cu tatăl său în imobilul din Focşani str. B. nr. 123, jud. Vrancea, chiar dacă nu în mod continuu, întrucât mergea des în Italia pentru a-şi căuta de muncă, unde stătea câte 4 - 5 luni pe an, dar că în perioada Crăciunului din 2007 a fost în ţară, apoi de Anul Nou a mers în Italia de unde a revenit la scurt timp stând cu tatăl său până în luna aprilie 2008, când a plecat din nou în Italia. Deşi tatăl său a decedat la data de 16 iunie 2008, rudele tatălui său, respectiv familia executorului judecătoresc B.C., care s-a ocupat de înmormântare, nu l-au anunţat despre acest aspect, aflând abia la sfârşitul lunii iunie 2008 despre deces. Sunându-l pe unchiul său, martorul B.C., acesta i-a confirmat decesul tatălui său şi i-a spus că poate rămâne în străinătate întrucât în ţară lucrurile s-au rezolvat. Întrucât partea vătămată îşi pierduse în acea perioadă actele de identitate a reuşit să vină în ţară abia în luna august 2008, însoţit de unchiul matern, martorul M.I.Z., ocazie cu care B.C. i-a spus că tatăl său ar fi vândut înainte de deces autoturismul "M.B." şi imobilul din Focşani str. B. nr. 123, jud. Vrancea, iar în imobil locuiesc alte persoane cu consimţământul noului proprietar. Partea vătămată a mai arătat că la data de 21 octombrie 2007, menţionată în cuprinsul "antecontractului de vânzare-cumpărare", se afla în ţară şi că nu l-a auzit nici atunci nici cu altă ocazie că tatăl său ar fi vândut imobilul în care locuia inculpatului R.I. De asemenea, partea vătămată a declarat că nu l-a auzit vreodată pe tatăl său că ar intenţiona să îşi vândă autoturismul, achiziţionat la data de 15 octombrie 2007 de la reprezentanţa M.B. din Galaţi, până la data la care a plecat din ţară, respectiv luna aprilie 2008. A mai arătat partea vătămată că în locuinţa tatălui său nu a mai găsit bunurile acestuia, nici măcar bunuri personale, bani ori acte de orice fel, iar martorul B.C. i-a spus că nu ştie nimic despre astfel de bunuri. Martorul M.I.Z., fratele mamei lui A.E., a confirmat aspectele precizate de partea vătămată, arătând că, deşi locuia în Germania, avea o relaţie foarte apropiată cu defunctul A.E.Z., cu care vorbea des la telefon şi pe care îl vizita de fiecare dată când venea în ţară. A arătat martorul că în anul 2007 a venit de cel puţin 20 de ori în România întâlnindu-se de foarte multe ori cu A.E.Z., constatând că relaţiile acestuia cu fiul său A.E. erau foarte bune şi precizând că nu l-a auzit vreodată că doreşte să îşi vândă casa de locuit sau autoturismul pe care abia şi-l achiziţionase. Martorul a mai arătat că defunctul A.E.Z. era o persoană ponderată, că nu l-a văzut să facă cheltuieli excesive şi nici alte gesturi din care să rezulte că avea la dispoziţie o sumă mare de bani în perioada de după 21 octombrie 2007, când inculpatul R.I. susţine că i-ar fi dat ca avans 190.000 euro din preţul imobilului menţionat în actul intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare". Tot martorul M.I.Z. a arătat că a discutat cu defunctul A.E.Z. inclusiv în luna mai 2008, când acesta i-a spus că doreşte să deschidă la locuinţa sa un service auto şi un bar, ceea ce infimă ipoteza înstrăinării imobilului de către defunct încă din luna octombrie 2007. Cu aceeaşi ocazie martorul a arătat că autoturismul M.B. se afla în curtea casei lui A.E.Z., că acesta era foarte mândru de maşina pe care o deţinea, neprecizând că ar fi vândut-o sau ar intenţiona să o vândă, ceea ce infirmă aspectele menţionate în actul intitulat "Chitanţă", respectiv că autoturismul în cauză ar fi fost vândut la data de 21 aprilie 2008 inculpatului R.A. Martorul M.I. a precizat că a cumpărat la data de 12 octombrie 2007 de la defunctul A.E.Z. o suprafaţă de teren vecină cu aceea pe care se afla casa de locuit, pe care se afla edificată o altă locuinţă, preţul vânzării fiind de 65.000 euro, respectiv 216.450 lei. Martorul a arătat că nu l-a auzit pe A.E.Z. în acea perioadă că doreşte să vândă şi proprietatea pe care se afla casa în care locuia, astfel că vânzarea de către defunct a unei alte proprietăţi la 9 zile de la perfectarea unei vânzări anterioare, timp în care la data de 15 octombrie 2007 şi-a achiziţionat şi un autoturism M.B. în valoare de 148.466 lei, aproximativ 45.000 euro (factură dosar urmărire penală), este neverosimilă. De altfel martorul a precizat că nici în discuţiile ulterioare avute cu A.E.Z. acesta nu a menţionat că ar fi vândut şi proprietatea în care locuia iar în declaraţia de la fond a făcut precizarea că doar cu puţin timp înainte de decesul său, defunctul A.E.Z. i-a spus că în luna mai sau iunie 2008 ar intenţiona să vândă şi să se retragă la ţară, ceea ce infirmă intenţia de vânzare anterioară şi întocmirea unei convenţii scrise în acest sens în luna octombrie 2007.

În ceea ce priveşte autoturismul M.B. a arătat că acesta a rămas în curtea lui A.E.Z. până în apropierea datei decesului, 16 iunie 2008. Martorul D.I., care a lucrat la un imobil vecin cu proprietatea defunctului A.E.Z. a relatat că acesta era o persoană liniştită, retrasă şi a confirmat că în curtea imobilului s-a aflat autoturismul M.B. până la data decesului. Martorul P.I., care a lucrat, de asemenea, la imobilul de lângă casa defunctului A.E.Z. a menţionat că după decesul acestuia, de două ori, a venit la casă mama defunctului (numita M., fostă A., A., mama martorei B.D. şi soacra martorului B.C., care locuia împreună cu aceştia), aceasta precizând că intenţionează să vândă casa şi să pună banii într-un cont pentru băiatul decedatului (partea vătămată A.E.) pentru ca nepotul său să nu rămână pe drumuri. Or, în condiţiile în care martorii B.D. şi B.C. au precizat că ştiau de "vânzarea" imobilului din luna octombrie 2007 este greu de crezut că nu au adus la cunoştinţă bunicii paterne a părţii vătămate A.E. situaţia respectivului imobil, dacă nu în timpul vieţii lui A.E.Z. cel puţin după decesul acestuia.

3. Curtea de apel a arătat împrejurările de fapt ce denotă lipsa intenţiei de vânzare a imobilului şi a autoturismului M.B. de către defunctul A.E.Z. şi neîncasarea vreunor sume mari de bani în perioada dintre vânzarea efectuat către M.I. (12 octombrie 2007) şi decesul survenit la data de 16 iunie 2008.

S-a reţinut că, în acest sens prezintă relevanţă, în primul rând, succesiunea tranzacţiilor mobiliare şi imobiliare efectuate sau despre care se susţine că au fost efectuate de defunctul A.E.Z.:

- la data de 19 martie 2001 A.E.Z. a achiziţionat de la numiţii A.N. şi A.L. imobilul din Focşani, Str. B. nr. 123 din care 2.153 mp teren arabil şi 921 mp curţi construcţii şi casă de locuit pentru suma de 900.000.000 lei ROL, act întocmit la notarul C.G., a înstrăinat numiţilor P.G. şi P.M. 1.256 mp teren arabil din suprafaţa iniţială pentru suma de 75.500 lei, act întocmit la notarul E.A.,

- la data de 12 octombrie 2007 defunctul a înstrăinat martorului M.I. suprafaţa totală de teren de 862 mp din suprafaţa iniţială cumpărată la 19 martie 2001, pe care se afla şi o casă de locuit cu amprentă la sol de 87 mp pentru suma de 65.000 euro, echivalentul a 216.450 lei, act întocmit la notarul D.G. De menţionat că potrivit actului autentic, din preţul vânzării suma de 33.500 euro s-a plătit la 12 octombrie 2007, diferenţa de 31.500 euro urmând să se plătească la data de 26 noiembrie 2007.

- la data de 15 octombrie 2007 defunctul A.E.Z. a achiziţionat de la SC T. SA Galaţi autoturismul marca M.B., an fabricaţie 2007 - autoturism nou - cu suma de 148.466 lei, aproximativ 45.000 euro (factură dosar urmărire penală). Având în vedere cele menţionate cu privire la modalitatea de plată a tranzacţiei din 12 octombrie 2007 rezultă că, pentru a-şi putea achiziţiona cu bani cash autoturismul, fie defunctul avea şi alte economii, fie preţul real al vânzării casei şi terenului către M.I. a fost mai mare - 100.000 euro, conform declaraţiei martorului M.I. (dosar rejudecare apel).

- la data de 21 octombrie 2007 este întocmit "antecontractul de vânzare-cumpărare" între defunct şi inculpatul R.I., prin care se "înstrăinează" ultima parte de teren şi imobilul în care defunctul locuia, pentru suma de 200.000 euro, act în care se menţionează că echivalentul sumei de 190.000 euro, respectiv 632.600 lei s-a plătit la 21 octombrie 2007 iar restul de 10.000 euro se va plăti la încheierea în formă autentică vânzării, respectiv nu mai târziu de 01 iunie 2008.

S-a reţinut că, spre deosebire de tranzacţiile imobiliare anterioare ale lui A.E.Z., încheiate toate la notar, această "vânzare" s-a iniţiat printr-un act sub semnătură privată, în condiţiile în care cu 9 zile înainte de aceasta defunctul vânduse o altă parte din proprietate, contra unei sume semnificative, prin act autentic la notarul public.

De asemenea s-a reţinut faptul că inculpatul R.I. a acceptat să plătească o sumă extrem de mare, practic aproape în întregime preţul "vânzării", fără a întocmi un act autentic în acest sens şi fără a face minime verificări, prin solicitarea unui extras de carte funciară, cu privire la proprietatea pe care urma să o cumpere (dacă este grevată de sarcini, dacă nu a fost înstrăinată şi altor persoane), în condiţiile în care, conform declaraţiei sale, nu îl cunoştea pe A.E.Z., aflând abia ulterior că este rudă cu B.C., cel pe care îl cunoştea, fiind foşti colegi de şcoală. În plus, deşi în "antecontractul de vânzare-cumpărare" se menţiona că vânzarea ar trebui perfectată cel târziu până la data de 01 iunie 2008, inculpatul R.I., nu a făcut demersuri pentru finalizarea tranzacţiei decât după decesul lui A.E.Z., solicitând în instanţă perfectarea vânzării imobilului la data de 14 iulie 2008. În fine, faptul că defunctul urma să încaseze o a doua tranşă de bani din preţul vânzării făcute lui M.I. la data de 26 noiembrie 2007, denotă că acesta nu avea nevoie urgentă de bani în perioada imediat următoare, astfel că vânzarea restului proprietăţii la nouă zile de la tranzacţia cu M.I. apare ca fiind neverosimilă.

Prin urmare, s-a reţinut că toate aceste aspect constituie împrejurări ce susţin probatoriul din care rezultă că această tranzacţie nu a avut loc în realitate şi că actul în speţă a fost întocmit în fals după decesul lui A.E.Z. în vederea deposedării moştenitorului legal A.E. de bunurile rămase de la defunct.

- la data de 21 aprilie 2008 defunctul A.E.Z. "Înstrăinează" către inculpatul R.A. printr-o chitanţă, pentru suma de 31.500 euro, echivalentul a 112.300 lei, autoturismul marca M.B. achiziţionat la 15 octombrie 2007 (factură dosar urmărire penală).

S-a reţinut că din probe rezultă că defunctul avea permisul de conducere suspendat, fiind depistat la data de 12 noiembrie 2007 conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, o hotărâre de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, fiind pronunţată la data de 08 aprilie 2008 (Sentinţa penală nr. 557 a Judecătoriei Focşani), însă la dosar nu există dovezi că defunctul avea intenţia de a înstrăina această maşină.

Cu privire la întocmirea acestui act inculpatul R.A. a precizat, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, că actul respectiv a fost întocmit de A.E.Z., care i-a spus că vinde maşina întrucât are nevoie de bani, că după vânzare a primit documentele şi cheile maşinii, că maşina pe care a primit-o era în bună stare şi că de faţă la întocmirea actului a fost şi martorul U.C.

Contrar celor mai sus expuse, în depoziţia dată la judecata în fond, inculpatul R.A. a arătat că de fapt îl împrumutase pe defunct cu mai multe sume de bani şi că în momentul în care i-a cerut restituirea datoriei acesta i-a propus să îi dea maşina şi să mai primească o diferenţă de 7.000 euro, precizând că maşina a rămas în continuare în curte la A.E.Z. întrucât inculpatul nu ar fi avut spaţiu în curte.

Martorul U.C., deşi în declaraţia iniţială a arătat că a fost de faţă când s-a semnat "chitanţa" de vânzare a autoturismului M.B., în declaraţiile ulterioare din faza de urmărire penală a precizat expres că nu a fost de faţă când s-a întocmit actul respectiv şi că nu are cunoştinţă dacă s-a efectuat sau nu vreo tranzacţie între defunct şi R.A. şi nici dacă s-a dat vreo sumă de bani.

Acelaşi martor a precizat însă în faza de judecată, că, deşi nu a asistat la perfectarea vânzării şi nu a văzut dacă A.E.Z. a primit efectiv vreo sumă de bani, acesta s-ar fi lăudat că are bani întrucât a vândut maşina lui R.A.

S-a reţinut că aceste contradicţii dintre declaraţiile inculpatului R.A. şi cele ale martorului U.C., coroborate cu faptul că autoturismul a rămas în curtea imobilului în care locuia A.E.Z. până după decesul acestuia, susţin depoziţiile părţii vătămate şi ale martorului M.I.Z., care au precizat că nu au auzit de intenţia defunctului de a vinde autoturismul şi susţin totodată concluziile expertizei efectuate de expertul R.C., care a arătat cu certitudine că semnătura de pe actul intitulat "chitanţă" nu a fost executată de defunctul A.E. ci constituie o contrafacere, realizată prin metoda imitaţiei.

- la data de 16 iunie 2008 survine decesul lui A.E.Z., deces produs în timp ce se afla la pescuit împreună cu inculpatul R.I. şi cu martorii B.C. şi U.C.

S-a menţionat că, potrivit depoziţiei martorului B.C., acesta s-a ocupat de înmormântarea lui A.E.Z., fiind şi persoana care a intrat prima după deces în locuinţa defunctului, ocazie cu care nu a găsit vreo sumă de bani sau exemplare de pe cele două acte contestate, care au fost prezentate organelor de anchetă de inculpaţii R.I. şi R.A., aceştia susţinând că actele au fost încheiate în dublu exemplar, unul dintre acestea rămânând la defunct.

Or, în condiţiile în care defunctul nu avea nici un interes să nu păstreze exemplarele sale din actele prin care îşi "înstrăinase" proprietatea iar conform acestor acte obţinuse sume mari de bani într-un interval scurt de timp - 121.500 euro într-o perioadă de 6 luni - despre care nu există date că a cheltuit-o sau că a depus-o în vreun cont bancar, este inexplicabil cum la momentul decesului în casa lui A.E.Z. nu s-au găsit nici acte şi nici bani care să confirme vânzarea proprietăţilor sale.

De asemenea, s-a reţinut că presupuşii cumpărători nu au ieşit din pasivitate şi nu au prezentat actele prin care "cumpăraseră" bunurile defunctului decât după decesul acestuia, în condiţiile în care cunoşteau că unicul moştenitor, partea vătămată A.E., nu este în ţară şi nu poate acţiona pentru intrarea în posesia moştenirii.

Prin urmare, s-a reţinut că toate aceste aspecte, care rezultă din depoziţiile persoanelor audiate în cauză şi din actele depuse la dosar, alături de declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului M.I.Z. şi de expertiza R.C., au fundamentat convingerea instanţei că cele două vânzări au fost fictive şi că actele ce le atestă au fost întocmite în fals, în scopul deposedării părţii vătămate A.E. de bunurile rămase de la defunctul A.E.Z.

Referitor la aspectele pentru lămurirea cărora cauza a fost trimisă spre rejudecare curtea de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte anunţurile postate pe internet privind vânzarea unui imobil, martorul a precizat iniţial că le-a postat la rugămintea defunctului, în anul 2008, pentru ca apoi să susţină că nu îşi aduce aminte anul în care a postat acele anunţuri.

Instanţa de apel a constatat că din cuprinsul acestor anunţuri rezultă că unul a fost postat la data de 08 octombrie 2007, pe site-ul btanunturi.ro, altul a fost postat la data de 10 octombrie 2007, pe site-ul eimobiliare.ro iar un altul a fost postat pe site-ul anunturi-imobiliare.ro la o dată neprecizată, fiecare dintre acestea referindu-se la preţuri diferite de vânzare, 650 euro, 650.000 euro, respectiv 600.000 euro.

Având în vedere neconcordanţele dintre depoziţiile martorului U.C., diferenţele de preţ dintre cele trei anunţuri, preţul nerealist, cu mult peste preţul pieţei indicat în două dintre acestea ori preţul neserios al celui de-al treilea anunţ, dar mai ales împrejurarea că aceste anunţuri au fost postate înainte de vânzarea făcută de A.E.Z. către M.I. la data de 12 octombrie 2007, s-a reţinut că declaraţiile martorului şi anunţurile mai sus arătate nu pot dovedi intenţia serioasă a defunctului A.E.Z. de a-şi vinde casa în care locuia şi terenul aferent.

În ceea ce priveşte posibilităţile financiare ale inculpaţilor R.I. şi R.A. de la momentul încheierii actelor pentru a se putea aprecia asupra remiterii efective a sumelor stipulate în cele două înscrisuri către vânzător, s-a constatat că în rejudecarea apelului inculpatul R.A. a depus extrase de cont din care rezultă că, deşi în perioada 28 aprilie 2006 - 31 decembrie 2006 acesta a deţinut în cont sume substanţiale, până la 99.000 dolari australieni (1 AUD/aprox. 2,2 lei în perioada respectivă), ulterior, în perioada 16 noiembrie 2006 - 06 decembrie 2007 acesta a deţinut în cont doar aproximativ 2.150 AUD, pentru ca la data de 31 ianuarie 2008 să aibă în cont doar 3,32 AUD, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la posibilităţile financiare de a plăti defunctului A.E.Z., la data de 21 aprilie 2008, suma de 31.500 euro, adică aproximativ 45.000 AUD.

Referitor la inculpatul R.I., care a susţinut că avea cei 190.00 euro din dividendele încasate de la societatea la care era administrator în anul 2007, bani ridicaţi din bancă în cursul anului 2007, până la perfectarea antecontractului cu defunctul, s-a constatat din actele depuse că suma totală ce trebuia încasată ca dividende în anul 2007 era de doar 356.897 lei, respectiv 107.499 euro, din care în luna august a încasat 52.920 lei iar în luna iulie a încasat 54.000 lei, sume insuficiente pentru plata avansului de 190.000 euro, respectiv 632.600 lei astfel cum este menţionat în "antecontractul de vânzare-cumpărare".

Prin urmare, s-a reţinut că aspectele mai sus menţionate dovedesc, de asemenea, nesinceritatea inculpaţilor R.I. şi R.A. şi susţin teza acuzării privind întocmirea în fals a celor două acte pretins semnate de defunctul A.E.Z.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului R.I. privind întocmirea antecontractului de către jurista societăţii la care era administrator s-a constatat că inculpatul nu a făcut o astfel de afirmaţie, declarând în mod constant că "antecontractul de vânzare-cumpărare" i-a fost prezentat de defunctul A.E.Z.

A fost audiată în acest sens sora inculpatului, martora R.M., de profesie avocat, care a precizat că nu cunoaşte circumstanţele în care a fost încheiat "antecontractul de vânzare-cumpărare", fiindu-i prezentat un exemplar al acestuia de către R.I. abia după decesul lui A.E.Z., cu rugămintea de a întocmi o acţiune civilă contra moştenitorului defunctului.

Referitor la apărările inculpaţilor, s-a constatat că acestea sunt susţinute doar de depoziţiile date de membrii familiei B., şi în special de B.C., însă s-a apreciat că aceste declaraţii sunt interesate, având în vedere atitudinea lui B.C. faţă de partea vătămată A.E. după decesul lui A.E.Z., începând cu neanunţarea părţii vătămate despre decesul tatălui acesteia, continuând cu sugestiile de a rămâne în străinătate şi terminând cu luarea la schimb a autoturismului M.B. de la inculpatul R.A., aspecte de natură a-l plasa de partea inculpaţilor în încercarea acestora de o deposeda de moştenire pe partea vătămată (în acest sens şi înregistrarea convorbirii dintre B.C. şi M.I.).

Concluzionând, faţă de toate aspectele mai sus expuse s-a reţinut că vinovăţia inculpaţilor R.I. R.I., L.T., V.C. şi R.A. este dovedită în sensul comiterii de către aceştia a faptelor reţinute prin actul de sesizare al instanţei respectiv că în perioada iunie-iulie 2008, R.I., prin complicitatea lui L.T. şi V.C., după decesul numitului A.E.Z., s-a folosit de un "antecontract de vânzare-cumpărare", semnat în fals, pentru a intra în posesia unui imobil situat în municipiul Focşani, str. B. nr. 123, proprietatea defunctului, în valoare de 190.000 euro, iar R.A. a intrat în posesia unui autoturism marca " M.B.", în valoare de 31.4500 euro, tot proprietatea defunctului, folosindu-se de o chitanţă semnată în fals.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a acestor fapte s-a reţinut însă că infracţiunile "înşelăciune" au rămas în stadiul de tentativă, întrucât scopul urmărit, obţinerea unui folos material injust, prin deposedarea părţii vătămate A.E. de bunurile rămase moştenire de la defunctul A.E.Z., nu s-a realizat, din această perspectivă neproducându-i-se părţii vătămate vreo pagubă.

S-a avut în vedere că imobilul din str. B. nr. 123 nu a trecut efectiv în proprietatea inculpatului R.I., în actele oficiale acesta aparţinând părţii vătămate A.E. iar prin anularea "antecontractului de vânzare-cumpărare", considerat fals, acest imobil nu mai poate fi scos din proprietatea părţii vătămate.

De asemenea, în ceea ce priveşte autoturismul marca M.B., s-a constatat că acesta nu fost înscris în circulaţie şi nici în evidenţele financiar fiscale pe numele inculpatului R.A., el fiind de altfel restituit de organele de anchetă părţii vătămate, care l-a luat în Germania, unde de altfel l-a şi înstrăinat unei terţe persoane.

În consecinţă, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de partea vătămată A.E. iar sentinţa apelată a fost desfiinţată în parte urmând a fi înlăturate din cuprinsul acesteia dispoziţiile privind achitarea inculpaţilor, dispoziţiile privind respingerea cererii de anulare a înscrisurilor falsificate şi dispoziţiile privind respingerea pretenţiilor civile şi de acordare de cheltuieli judiciare solicitate de partea civilă A.E.

În rejudecare, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice, a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor "înşelăciune" "fals în înscrisuri sub semnătură privată" în tentativă la "înşelăciune" "fals în înscrisuri sub semnătură privată", dispunându-se condamnarea inculpaţilor în noua încadrarea juridică.

La dozarea şi individualizarea pedepselor, s-au avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., reţinând în favoarea inculpaţilor circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât aceştia se află la primul impact cu legea penală şi sunt persoane mature, integrate social, având până la data comiterii faptelor un comportament corespunzător în familie şi societate.

Totodată, faţă de persoana şi conduita anterioară a inculpaţilor, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pentru un termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.

Pe latură civilă a cauzei au fost admise pretenţiile civile formulate de partea vătămată A.E., constând în cheltuieli pentru intrarea în posesie a bunurilor, cheltuieli de reparaţie autoturismului marca M.B., cheltuieli pentru efectuarea expertizelor, dovedite cu acte depuse la dosar, şi va obliga pe inculpaţi în solidar la plata sumelor de 9.686 euro şi 3.952 lei.

De asemenea, apreciind că prin conduita lor infracţională inculpaţii au produs şi un prejudiciu de natură morală părţii vătămate, aceasta fiind pusă în pericol să îşi piardă bunurile rămase moştenire de la tatăl său, fiind silită să facă eforturi intense pe o perioadă îndelungată de timp pentru recuperarea acestora, generatoare de stres şi disconfort psihic, au fost obligaţi inculpaţii în solidar către partea vătămată A.E. la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale.

Referitor la actele constatate a fi false, conform art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisului sub semnătură privată intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare" (aflat în copie xerox la dosar urmărire penală) cu privire la imobilul casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 956 mp teren curţi-construcţii situat în Focşani str. B. nr. 123, jud. Vrancea, precum şi a chitanţei vizând vânzarea autoturismului marca M.B., an fabricaţie 2007.

Referitor la apelul declarat de inculpatul R.A., care a susţinut că în mod greşit s-a respins ca rămasă fără obiect cererea sa de ridicare a sechestrului instituit autoturismului marca M.B., s-a constatat că acesta este nefondat, având în vedere că soluţia de condamnare ce urmează a fi dispusă în cauză exclude restituirea acestui bun către inculpat, proprietarul de drept fiind partea vătămată A.E.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C. şi partea vătămată A.E.

Partea vătămată A.E., a solicitat să se constate că, prin hotărârea atacată în mod greşit au fost acordate daune materiale în cuantum de 9686 euro şi 3952 lei în timp ce solicitase 120.000 euro, în care este inclusă şi lipsa de folosinţă pentru imobil şi autoturism. De asemenea, a arătat că suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale este întemeiată având în vedere suferinţa psihică suportată de partea vătămată timp de 6 ani.

Criticile sus-menţionate au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Recurenţii inculpaţi R.I., R.A., L.T. şi V.C., prin avocat B.I., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. au susţinut că instanţa de apel:

- le-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu s-a conformat dispoziţiilor hotărârii de casare, de suplimentare a probatoriului, limitându-se doar la readministrarea probelor;

- nu a motivat hotărârea atacată;

- a fost criticată situaţia de fapt;

- nu s-a conformat Deciziei nr. 4167 din data de 14 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte apelului inculpatului R.A., care a dispus că admiţându-se apelul parchetului în sensul înlăturării din încadrarea juridică a art. 215 alin. (5) C. pen. în ceea ce îl priveşte pe R.A. trebuia să fie admis şi apelul acestuia;

- în mod nelegal inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri materiale în cuantum de 9686 euro şi 3592 lei şi daune morale în sumă de 10.000 euro.

Drept urmare au solicitat, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. au susţinut că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi fals şi, prin urmare se impune achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă au susţinut că este noul C. pen.

Aceiaşi inculpaţi, prin avocat C.D., având cuvântul au invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Au susţinut că instanţa de apel nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei supreme, de administrare de probatorii pentru stabilirea situaţiei de fapt.

De asemenea au susţinut că prin hotărârea atacată, curtea de apel nu a pus în discuţie şi nici nu s-a pronunţat pe cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., în ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.A.

Mai mult, a susţinut că aceeaşi instanţă, după încheierea dezbaterilor a pus în discuţie, în mod formal, schimbarea încadrării juridice pentru inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C. din infracţiunea de înşelăciune în formă consumată, în tentativă la aceeaşi infracţiune.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă a susţinut ca fiind, noul C. pen.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C. şi de partea vătămată A.E. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385⁹, art. 385³ C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 28 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurenta parte vătămată A.E. şi de recurenţii inculpaţi R.I., R.A., L.T. şi V.C., prin avocat C.D. se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurenta parte vătămată A.E. şi-a motivat recursul la data de 9 mai 2014, respectiv recurenţii inculpaţi R.I., R.A., L.T. şi V.C., prin avocat C.D. la data de 24 iunie 2014 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind la data de 14 mai 2014), nerespectându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., urmând a nu fi luate în considerare, nefiind unul din cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu.

Critica recurenţilor inculpaţi R.I., R.A., L.T. şi V.C. vizând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu poate fi subsumată cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit cu care casarea poate interveni, "când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337", având în vedere că ele vizează starea de fapt reţinută de instanţele inferioare, în sensul că nu are susţinere în probatoriul administrat. Or, cazul de casare ce permite cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, era cel prevăzut în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., text de lege care a fost abrogat. Prin urmare, o verificare a situaţiei de fapt de către instanţa de control judiciar nu mai este posibil. Astfel fiind, criticile recurenţilor inculpaţi R.I., R.A., L.T. şi V.C. privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1969) excede cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel de către recurenţii inculpaţi R.I., R.A., L.T. şi V.C., referitoare la încălcarea dreptului la apărare urmează să fie respinse, constatându-se că acesta a fost respectat, negăsindu-şi aplicare cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 6 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte criticile privind nemotivarea hotărârii atacate - art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., situaţiei de fapt - art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., încadrarea juridică - art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., cazuri ce se reţineau înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 care, au fost abrogate, motiv pentru care nu mai pot fi examinate în calea de atac a recursului.

De asemenea criticile formulate de recurenţii inculpaţi cu privire la despăgubirile civile, se apreciază că nu se încadrează în niciun caz prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen. -aplicabilitatea legii penale mai favorabilă, solicitată de inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C., se constată următoarele:

A fost condamnat inculpatul R.I. la pedepsele de:

- 2 ani închisoare pentru tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 4 ani.

A fost condamnat inculpatul R.A. la pedepsele de:

- 1 an şi 2 luni închisoare pentru tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.;

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 3 ani şi 2 luni.

A condamnat pe fiecare dintre inculpaţii L.T. şi V.C. la pedepsele de:

- 1 an şi 8 luni închisoare pentru complicitate la tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen.;

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpaţilor L.T. şi V.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 3 ani şi 8 luni.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 14 mai 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 28 noiembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp. Aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., -înşelăciune a fost preluat în disp. art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen., iar art. 290 C. pen. se constată că are corespondent în art. 322 din noul C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurenţii inculpaţi R.I., R.A., L.T. şi V.C. instanţa de recurs urmează să analizeze influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi, în sensul de a stabili dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică, consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui din urmă criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi recurenţii inculpaţi R.I., R.A., L.T. şi V.C., având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiaşi lege.

Referitor la fapta de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea reţinută în sarcina inculpaţilor R.I. şi R.A. se constată următoarele:

Dispoziţiile art. 244 din noul C. pen. reglementează infracţiunea de înşelăciune, menţinând numai dispoziţiile care au corespondent în art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, în timp ce nu au menţinut reglementarea cuprinsă în art. 215 alin. (5) C. pen. anterior.

Dispoziţiile art. 215 alin. (1) din noul C. pen. a fost preluat de art. 244 alin. (1) din noul C. pen., cu precizarea că expresia "folos material injust" utilizată în art. 215 alin. (1) C. pen. anterior a fost înlocuită cu expresia "folos patrimonial injust" în cuprinsul art. 244 alin. (1) din noul C. pen.

Dispoziţiile art. 244 alin. (2) din noul C. pen. au un conţinut identic cu dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. pen. anterior.

Noul C. pen. nu a menţinut varianta agravantă prevăzută în art. 215 alin. (5) C. pen. anterior, referitoare la înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave. Prin urmare, indiferent de valoarea pagubei materiale, inclusiv în cazul în care aceasta este mai mare de 2.000.000 lei (conform art. 183 din noul C. pen. care defineşte expresia "consecinţe deosebit de grave"), înşelăciunea se încadrează, după caz, în art. 244 alin. (1) sau (2) din noul C. pen.

În concret, se constată că noul C. pen. a adus modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora, respectiv s-au redus atât limitele minime de pedeapsă pentru infracţiunile de înşelăciune de la 6 ani închisoare-pentru alin. (1), (3) ani închisoare - pentru alin. (2) şi 10 ani închisoare - pentru alin. (5) la 6 luni închisoare - pentru alin. (1) şi un an închisoare pentru alin. (2), cât şi limitele maxime de pedeapsă de la 12 ani închisoare - pentru alin. (1), 5 ani închisoare - pentru alin. (2) şi 20 ani închisoare - pentru alin. (5) la 3 ani închisoare - pentru alin. (1) şi 5 ani închisoare - pentru alin. (2), respectiv de la 20 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Se observă că infracţiunea de înşelăciune a fost săvârşită în forma tentativei care, în C. pen. anterior era prevăzută de art. 20 şi se sancţiona cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei, care a fost preluată în Codul penal în vigoare în art. 32 şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate, deci se sancţionează la fel.

Astfel, la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. pentru care au fost condamnaţi inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C. se constată că are corespondent în art. 322 din noul C. pen.

Sub aspectul pedepsei principale, în raport cu art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, art. 322 alin. (1) din noul C. pen. a majorat minimul special al pedepsei închisorii de la 3 luni la 6 luni, a majorat maximul special al pedepsei închisorii de la 2 ani la 3 ani şi a menţinut pedeapsa alternativă a amenzii.

Reducerea atât a limitelor maxime de pedeapsă cât şi a limitelor minime de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune, deşi aparent favorabilă inculpaţilor, este lipsită de relevanţă, având în vedere aplicarea celorlalte instituţii incidente în cauză din legea nouă care ar determina agravarea pedepselor inculpaţilor.

Ca urmare a săvârşirii concursului de infracţiuni, au fost contopite cele 2 pedepse, în baza art. 33 şi 34 C. pen., însă, dispoziţiile legii noi, respectiv art. 39 lit. b) C. pen., impun în mod obligatoriu, aplicarea unui spor, de o treime, din totalul celorlalte două pedepse, la pedeapsa cea mai grea. Prin urmare, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedepsele aplicate inculpaţilor, astfel că legea penală mai favorabilă inculpaţilor este legea veche, respectiv Codul penal anterior, tratamentul penal constând în cumulul juridic cu spor facultativ, spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu.

De asemenea, având în vedere că în cadrul recursurilor guvernate de disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 în aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs nu realizează o nouă individualizare a sancţiunii, iar în prezenta cauză nu se impune reducerea proporţională a sancţiunii stabilite în raport cu limitele prevăzute de legea penală nouă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor întrucât acestea se încadrează în noile limite de pedeapsă.

Nici sub aspectul pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor legea penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestor pedepse a fost determinată de condamnarea inculpaţilor pentru infracţiuni pentru care se prevede această sancţiune corelativ pedepsei principale atât în vechea reglementare, cât şi în noua normă de incriminare, iar cuantumul în care a fost aplicată se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În situaţia aplicării dispoziţiilor noului C. pen., circumstanţe atenuante reţinute inculpaţilor de instanţele anterioare, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege, întrucât nu mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.

În ceea ce priveşte măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 aplicată inculpaţilor se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.

În concluzie, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedepsele aplicate inculpaţilor, astfel că legea penală mai favorabilă inculpaţilor este legea veghe, respectiv Codul penal anterior.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C. şi de partea vătămată A.E. împotriva Deciziei penale nr. 306/A din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga' recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga recurenta parte vătămată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.I., R.A., L.T. şi V.C. şi de partea vătămată A.E. împotriva Deciziei penale nr. 306/A din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 2137/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2470/2014. Penal. Contestaţia la executare... →

ICCJ. Decizia nr. 2158/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2158/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs