ICCJ. Decizia nr. 2220/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2220/2014

Dosar nr. 8438/118/2011

Şedinţa publică din 30 iunie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 437 din 16 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 8438/118/2011 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.T. din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.T. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.T. la pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În baza art. 65 C. pen., în referire la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 9 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) - (3) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe perioada executării pedepsei închisorii.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.D.R. din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.R. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.

În baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.R. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, socotit de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 82 alin. (3) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 02 mai 2011, lucrătorii Secţiei 4 Poliţie Constanţa s-au sesizat. din oficiu, cu privire la faptul că în noaptea de 01/02 mai 2011, în curtea locuinţei familiei D. situată în Municipiul Constanţa, Strada S.I.G. nr. 49, a avut loc un conflict, în urma căruia părţile vătămate D.E. şi D.V. au suferit leziuni traumatice, fiind transportate la spital.

Cu acest prilej, s-a stabilit că partea vătămată D.V. a fost internată cu diagnosticul "pneumoencefalie, hemoragii subarahnoidiene supratentoriale, mici hematoame subdurale temporale bilaterale şi fronto parietal drept, contuzii cerebrale frontală şi temporală dreapta, fracturi cominutive, atât ale calvariei, cât şi ale masivului facial şi hemosinus", iar partea vătămată D.E. a fost diagnosticată cu "fractură antebraţ stâng".

În urma examinării medico-legale a părţilor vătămate, s-a stabilit că D.V. prezentă leziuni de violenţă, care au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur, care pot data din 01/02 mai 2011 şi care au necesitat pentru vindecare 60 - 65 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.

Potrivit concluziilor medicului legist, leziunile de violenţă i-au pus în primejdie viaţa victimei, prin hemoragie meningee, contuzie cerebrală şi pneumoencefalie.

La momentul examinării, partea vătămată D.E. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur, având caracterul celor produse prin autoapărare, nefiind exclus nici mecanismul lovirii din lateral, ele necesitând circa 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, pe sol, în interiorul curţii locuinţei părţilor vătămate, la aproximativ cinci metri de poarta de la intrare au fost identificate mai multe pete de culoare brun roşcat, cu aspect de sânge. Alte pete similare au fost observate şi pe stâlpii casei părţilor vătămate.

Analizând materialul probator, instanţa a reţinut că în seara de 1 mai 2011, membrii familiei inculpaţilor au organizat o petrecere în stradă, la care au participat mai multe persoane, ce luaseră parte, iniţial, la o petrecere câmpenească, în cadrul căreia s-a consumat alcool.

Martorul D.G., unul din fii părţii vătămate D.E., fiind căutat de organul de poliţie ca urmare a distrugerii lunetei unui autoturism parcat în zonă, s-a ascuns în curtea familiei S., fapt ce l-a deranjat de inculpatul S.T., care l-a agresat fizic şi verbal, motiv pentru care D.G., murdar de sânge pe faţă, a trecut strada în curtea familiei sale. Întrucât acesta i-a adus la cunoştinţă mamei sale că fusese lovit de S.T., partea vătămată D.E. a ieşit la poarta casei, pentru a-i cere socoteală inculpatului, având în mână o sticlă de oţet.

În urma discuţiilor avute cu S.T., din acel recipient ce îl avea asupra sa, partea vătămată D.E. l-a stropit pe inculpat cu oţet. Sub impulsul creat de disconfortul contactului oţetului cu ochii, inculpatul a pătruns în curtea părţilor vătămate, iar după un anumit timp a pătruns şi fratele său, coinculpatul S.D.R., înarmat cu o bâtă de lemn.

Cum între timp ieşise în curte şi celălalt fiu al părţii vătămate, D.V., supărat şi pe atitudinea părţilor vătămate, ce exprimau invective la adresa familiei sale, inculpatul S.T. i-a aplicat părţii vătămate o lovitură de bâtă în regiunea capului, după ce, în prealabil, luase corpul contondent de la fratele său.

Ulterior, S.R.D. a preluat bâta de la coinculpatul S.T. şi s-a îndreptat spre partea vătămată D.E., care a continuat cu invective la adresa inculpaţilor, încercând să o lovească în zona capului. Partea vătămată a parat însă această lovitură cu antebraţul stâng, iar ulterior cei doi fraţi au părăsit curtea părţilor vătămate.

Situaţia de fapt expusă a rezultat în urma examinării materialului probator, cu precădere a actelor medicale, declaraţiilor părţilor vătămate, martorilor şi inculpaţilor, în măsura în care acestea s-au putut corobora, fiind înlăturate ca subiective acele părţi din declaraţii date "pro causa".

Astfel, partea vătămată D.V. a declarat că în seara zilei de 01 mai 2011 l-a văzut pe inculpatul S.T., lovindu-l pe fratele său D.G., motiv pentru care a ieşit în curte.

Această declaraţie a fost avută în vedere doar parţial, în raport de faptul că locul în care se afla partea vătămată nu îi permitea să vadă în stradă, unde avea loc petrecerea, ţinând seama de numărul mare al participanţilor, dar şi de vizibilitatea specifică acelei ore înaintate. Partea vătămată a mai arătat că, imediat după agresiune, în curte au pătruns şi inculpaţii, S.T. fiind înarmat cu o bâtă din lemn, pe care a folosit-o pentru a-i aplica o lovitură în cap, urmat apoi de fratele său. Partea vătămată a arătat, totodată, că nu era înarmată şi nici nu a văzut ca mama sa să fi avut în mâini un topor. A afirmat că nu poate preciza dacă inculpatul S.R.D. avea şi el o bâtă, aspect contrazis de declaraţiile celorlalţi martori şi de partea vătămată D.E., care au arătat că doar inculpatul S.R.D. era înarmat.

Partea vătămată D.V. a mai declarat că după ce a primit lovitura, şi-a pierdut imediat cunoştinţa, aflând ulterior că şi mama sa fusese lovită în aceleaşi împrejurări şi a adăugat că în curtea locuinţei familiei sale nu a pătruns nici o altă persoană în afara celor doi inculpaţi.

Martorul D.G. a arătat că în seara zilei de 01/02 mai 2011 a fost prezent şi el la petrecerea care a avut loc pe stradă, context în care a intrat în conflict cu inculpatul S.T., acesta aplicându-i mai multe lovituri, care i-au provocat o hemoragie nazală. A precizat că deşi se afla în stare de ebrietate, i-a putut observa pe cei doi inculpaţi intrând în curtea locuinţei familiei sale, după ce anterior mama şi fratele său ieşiseră şi ei în curte. Martorul nu a putut preciza care dintre inculpaţi era înarmat cu bâta de lemn folosită în timpul agresiunii şi nici dacă mama sa a aruncat sau nu cu oţet înspre inculpaţi. A mai arătat că a ieşit din casă după consumarea agresiunii şi că le-a văzut pe părţile vătămate căzute la sol, dar a adăugat că niciuna dintre acestea nu erau înarmate cu un topor sau cu vreun alt obiect contondent.

Partea vătămata D.E. a declarat că în timp ce pe stradă-se desfăşura petrecerea organizată de către inculpaţi, în locuinţa lor a intrat martorul D.G., care prezenta urme de lovire în zona feţei şi care, la insistenţele membrilor familiei sale, le-a adus la cunoştinţă că fusese lovit de inculpatul S.T., fără a indica motivul. A mai arătat partea vătămată că, ieşind din casă, din curte i-a observat pe inculpaţi în timp ce încercau să pătrundă în interior, motiv pentru care s-a îndreptat spre ei şi a aruncat în direcţia lor cu oţet, dintr-o sticlă pe care o avea în mână. Atunci, inculpaţii au pătruns în curte, iar S.T., înarmat cu o bâtă de lemn, s-a îndreptat spre partea vătămată D.V., care ieşise şi ea în curte şi, fără să-i spună ceva, i-a aplicat o lovitură în regiunea capului, în urma căreia aceasta a căzut la pământ inconştientă. Partea vătămată a mai susţinut că inculpatul S.D.R. a luat apoi bâta de la fratele său, s-a îndreptat spre ea, a încercat să o lovească în cap, moment în care a parat lovitura, ridicând braţul stâng deasupra capului. După agresionarea sa, cei doi inculpaţi au ieşit din curte. Nu a văzut ca inculpatul S.T. să sângereze de la mână, iar în momentul agresiunii nici una dintre părţile vătămate nu era înarmată.

Martorul D.Ş. a declarat că în seara de 01/02 mai 2011 se afla în locuinţa părţilor vătămate, în timp ce pe stradă se desfăşura petrecerea organizată de inculpaţi, când martorul D.G. a intrat în casă, prezentând urme de lovire în regiunea feţei şi spunând că a fost lovit de către inculpatul S.T.. În aceste condiţii, părţile vătămate au ieşit în curte, iar martorul, aflat în urma lui D.V., a observat cum acesta a fost lovit în cap cu o bâtă de lemn de .inculpatul S.T., care pătrunsese în curte. În continuare, martorul, a mai arătat că inculpatul S.D.R., înarmat şi el cu o bâtă, a încercat să o lovească în cap pe partea vătămată D.E., care însă a parat lovitura cu antebraţul stâng. Martorul a mai precizat că nici una dintre părţile vătămate nu erau înarmate cu topoare sau cu alte obiecte contondente şi că atunci când a ieşit din curte inculpatul S.T. nu sângera din nici o parte a corpului. Martorul a mai arătat că după consumarea altercaţiei şi transportarea victimelor la spital, inculpatul S.T. a ieşit pe stradă şi a arătat o plagă la nivelul unuia dintre degete, afirmând că ar fi fost lovit în altercaţia cu părţile vătămate.

Declaraţii similare cu cele arătate anterior au făcut şi martorii D.V., D.A. şi B.N.

Aceştia au declarat că inculpaţii, înarmaţi cu bâte de lemn, au pătruns în curtea locuinţei părţilor vătămate, după care inculpatul S.T. l-a lovit m cap pe D.V., iar inculpatul S.D.R. a lovit-o peste mână pe partea vătămată D.E.

Martorii au mai arătat că părţile vătămate nu erau înarmate şi că la ieşirea din curte S.T. nu sângera din nici o parte a corpului.

Aşa cum instanţa reţine, în urma analizării acestor declaraţii, între versiunile prezentate de părţile vătămate şi martorii menţionaţi anterior nu există contradicţii, cu privire la identitatea autorilor şi modul de săvârşire a faptelor.

În opinia instanţei, neconcordanţa între aceste declaraţii priveşte numai împrejurarea dacă ambii inculpaţi erau înarmaţi cu bâte sau numai inculpatul S.D.R., de la care coinculpatul S.T. a preluat apoi obiectul contondent, pentru a o lovi pe partea vătămată D.V., iar ulterior a luat băţul pentru a-i aplica o lovitură părţii vătămate D.E.. În opinia instanţei, această contradicţie poate fi însă explicată prin starea de emoţie şi temere pe care au încercat-o părţile vătămate şi martorii, în condiţiile vătămării grave a integrităţii corporale a membrilor familiei lor, în curtea propriei locuinţe.

Din declaraţia inculpatului S.T. a rezultat că în după amiaza zilei de 01 mai 2011, împreună cu membrii familiei sale, acesta a organizat o petrecere pe Strada S.I.G. din Municipiul Constanţa. În timpul petrecerii, inculpatul a intrat în conflict cu martorul D.G., al cărui comportament a atras deplasarea în zonă a unui echipaj de poliţie, care i-a aplicat o amendă contravenţională pentru consum de alcool în locuri publice. Această împrejurare l-a determinat să îi aplice acestuia mai multe lovituri, motivat şi de faptul că se ascunsese de organul de poliţie în curtea sa. Cum martorul s-a refugiat în curtea locuinţei sale, la scurt timp a auzit-o pe partea vătămată D.E. reproşându-i agresiunea fiului ei, împrejurare în care inculpatul a fost stropit cu oţet de către partea vătămată, o parte din lichid intrându-i în ochi, împiedicându-l să mai vadă. Inculpatul a mai arătat că apoi a fost tras în curtea familiei D., împotriva voinţei sale, de către persoane pe care nu le poate menţiona, iar la un moment dat a simţit" o durere la degetul de la mâna stângă şi a simţit că sângerează, condiţii în care a început să strige după fratele său, coinculpatul S.D.R., cerându-i ajutorul. Lângă el a venit sora sa S.G., care l-a tras lângă robinetul de apă din curtea familiei D., pentru a-l spăla pe faţă, iar apoi fratele său, care l-a transportat până în curtea locuinţei lor, situată "vis-a-vis" de cea a părţilor vătămate. Inculpatul a declarat că nu a văzut cum fratele său a lovit-o pe D.E. şi că nu ştie în ce fel partea vătămată D.V. a suferit leziunile traumatice constatate de mediul legist.

Inculpatul S.D.R. a declarat că, în timp ce se afla în curte, a fost solicitat să iasă în stradă, deoarece fratele său intrase într-un conflict cu membrii familiei D.. A arătat că, ieşind în stradă, a văzut cum fratele său, aflat deja în curtea părţilor vătămate, împreună cu sora sa S.G., a fost stropit cu oţet de către partea vătămată D.E. şi apoi lovit cu toporul de aceeaşi persoană. După ce a fost stropit cu oţet, inculpatul S.T. a început să se frece la ochi şi a încercat să se spele, ajutat de sora sa. Inculpatul S.D.R. a mai arătat că a încercat să îl tragă pe fratele său de lângă robinet, însă a fost lovit în spate cu o bâtă aruncată în el de către unul din membrii familiei D. Când s-a întors în direcţia din care venise lovitura, inculpatul a văzut-o pe partea vătămată D.E. având un topor ridicat deasupra capului, pregătindu-se să îl lovească pe inculpatul S.T., după ce anterior îl mai lovise o dată. în aceste condiţii, inculpatul a ridicat de jos bâta aruncată anterior în el şi a lovit-o pe partea vătămată peste mâini, aplicând lovitura de la stânga la dreapta, paralel cu solul, de la înălţimea umerilor săi. Partea vătămată a scăpat bâta, iar inculpaţii, împreună cu martora S.G., s-au retras în curtea locuinţei lor. Inculpatul a negat agresarea părţii vătămate. D.V., pentru leziunile căreia nu a putut oferi nici o explicaţie.

Inculpaţii au solicitat audierea mai multor martori, membrii ai familiei lor şi apropiaţi ai acestora, persoane prezentate organelor de urmărire penală de apărătorii acestora, ale căror declaraţii instanţa le-a analizat şi pe care le-a avut în vedere doar în măsura în care se coroborează cu materialul probator administrat

Astfel, martorul H.V.A., concubinul martorei S.G. (sora inculpaţilor), a declarat în faza actelor premergătoare, la data de 02 mai 2011, că nu poate oferi amănunte de natură să conducă la aflarea adevărului, deoarece la momentul desfăşurării evenimentelor arătate se afla într-o profundă stare de ebrietate. Cu toate acestea martorul a declarat că atunci când şi-a revenit, a observat că inculpatul S.T. era tăiat la o mână, iar inculpatul S.R.D. avea o vânătaie în zona spatelui.

La data de 18 mai 2011, acelaşi martor a dat declaraţii amănunţite, privind evenimentele petrecute la data de 01 mai 2011, similare cu cele ale inculpaţilor, declaraţii menţinute şi în faza cercetării judecătoreşti. Astfel, acesta a arătat că, în timp ce era la poarta familiei părţii vătămate, pentru a discuta civilizat cu aceştia, inculpatul S.T. a fost stropit cu oţet din interior de către partea vătămată D.E., după care a fost tras în curte de mai multe persoane. În timp ce inculpatul se afla căzut la pământ şi era lovit de mai multe persoane, în altercaţie a intervenit sora acestuia, S.G., care a încercat să îl spele pe faţă. în acest timp, de inculpatul S.T., care striga după fratele său, s-a apropiat partea vătămată D.E., înarmată cu un topor. Martorul a precizat că nu a văzut momentul lovirii cu toporul, însă l-a văzut pe inculpat murdar de sânge pe faţă. Imediat, în curte a intrat şi inculpatul S.D.R., care a fost lovit în spate cu un paf aruncat de către martora D.Z. Martorul a mai arătat că inculpatul a ridicat de jos bâta respectivă şi a lovit-o peste mâini pe partea vătămată D.E. care, cu toporul ridicat deasupra capului, încerca să îl lovească din nou pe inculpatul S.T. După ce partea vătămată a fost dezarmată, inculpaţii, împreună cu martora S.G., au ieşit din curte şi au intrat în locuinţa lor. Martorul a mai arătat că în noaptea de 01/02 mai 2011 nu l-a văzut pe D.V. şi nu poate explica vătămările suferite de acesta.

Martorul C.M.D. a declarat în cursul urmăririi penale, declaraţia fiind reluată şi în cursul cercetării judecătoreşti, că în seara de 01/02 mai 2011, în jurul orelor 23.00, a trecut cu maşina pe strada inculpaţilor şi, de la volan, a observat cum mai multe persoane din curtea părţii vătămate trăgeau de inculpatul S.T., pentru a-l duce în interiorul curţii. După ce a parcat autoturismul, l-a văzut pe inculpat, împreună cu sora sa, în interiorul acelei curţi, în timp ce se spăla pe faţă şi la scurt timp a intrat în aceeaşi curte, neînarmat, şi inculpatul S.D.R., iar după aceasta cei trei au ieşit din curtea respectivă.

La cercetarea judecătorească, martorul a arătat că în stradă erau mai multe maşini şi foarte multe persoane şi, neavând loc de parcare, a trecut mai departe, a parcat şi, revenind după câteva minute la locul incidentului, l-a văzut pe S.T. în curtea vecinilor, stând jos lângă robinet. Acesta îl striga pe fratele său R. pentru a-l scoate de acolo, sora sa cea mică îl spăla pe faţă, nu a intervenit nimeni, toată lumea se uita. Deşi â mai arătat că nu văzut ce s-a întâmplat în curte şi că ulterior s-a urcat în maşină, a revenit şi a arătat că, în intervalul celor 10 minute, cât a stat în faţa porţii, l-a văzut pe S. R. intrând în curte şi după ce aceştia au ieşit, a părăsit zona. A mai arătat că inculpatul S.D.R. avea mâinile goale la intrarea în curte, nu l-a văzut pe acesta să lovească pe cineva, dar nu l-a avut tot timpul în raza vizuală.

Martora S.F. a reiterat aspectele declarate de celelalte persoane audiate în cauză, cu privire la desfăşurarea petrecerii de pe stradă şi la agresarea martorului D.G. De asemenea, martora.a declarat că mama acestuia din urmă a început să vocifereze, motiv pentru care inculpatul S.T. s-a îndreptat spre poarta curţii sale, iar când a pus mâna pe poartă, partea vătămată D.E. 1-a.stropit cu oţet în ochi. Martora a arătat că o parte din oţetul aruncat de către partea vătămată a stropit-o şi pe ea, împrejurare care a determinat-o să se retragă până în dreptul porţii sale, pentru a se spăla pe ochi, ajutată fiind de martora S.A.. După aceasta, martora a observat că inculpatul S.T. se afla deja în curtea familiei D., fiind ajutat să se spele pe ochi de către sora sa S.G. Potrivit declaraţiilor sale, martora a intrat în curte pentru a-şi ajuta fratele, ocazie cu care a observat-o pe partea vătămată D.E. ţinând în mâini un topor. La scurt timp, în curte a intrat şi inculpatul S.D.R., care a fost lovit de către martora D.Z. cu o bâtă pe care a aruncat-o în direcţia sa, în timp ce partea vătămată D.E. a ridicat din nou toporul, pentru a-l lovi pe inculpatul S.T. Martora a precizat că nu a văzut momentul în care inculpatul S.D.R. a lovit-o pe partea vătămată, însă a precizat că nu a văzut-o în curte în timpul altercaţiei şi pe partea vătămată D.V., astfel încât nu poate preciza cine anume a lovit-o pe aceasta, deşi ambulanţa sosită la faţa locului l-a transportat şi pe el la spital.

Martora B.N., vecină cu inculpaţii şi părţile vătămate, a declarat că, în timpul petrecerii, inculpatul S.T. i-a aplicat o singură lovitură de palmă peste faţă martorului D.G., care a fugit în casă. Martora a reiterat aspectele legate de stropirea inculpatului S.T. cu oţet de către partea vătămată D.E. şi de târârea acestuia în curte, împotriva voinţei sale, adăugând că a văzut-o pe aceasta din urmă lovindu-l pe inculpat cu toporul peşte una din mâini, în timp ce acesta îşi apăra capul. Martora a mai arătat că în sprijinul fratelui său a intervenit coinculpatul S.D.R., care a fost lovit cu o şipcă de lemn aruncată de către D.Z.. între timp, partea vătămată a încercat din nou să îl lovească pe inculpat cu acelaşi topor, motiv pentru care inculpatul S.D.R. a luat de pe jos bucata de lemn aruncată în el şi a lovit-o pe partea vătămată D.E. peste mâini, care a scăpat toporul cu care era înarmată. După acest moment, inculpaţii şi martora S.G. s-au retras şi au intrat în curtea locuinţei lor. În fine, martora a declarat că în noaptea de 01/02 mai 2011 nu l-a văzut pe D.V.

Martora S.A., sora inculpaţilor, a declarat că în timpul petrecerii desfăşurate pe stradă inculpatul S.T. l-a lovit cu palma sau pumnul pe martorul D.G., care s-a refugiat în curtea locuinţei sale. La scurt timp după aceasta, partea vătămată a strigat din interiorul curţii la inculpat, întrebându-l ce a avut cu fiul său. Potrivit declaraţiilor martorei, inculpatul s-a apropiat de poartă, însă partea vătămată D.E. l-a stropit cu oţet dintr-o sticlă pe care o avea în mână. Imediat, inculpatul a căzut în genunchi şi a fost tras în interiorul curţii de mai multe persoane, care au început să îl lovească cu pumnii şi picioarele. În cursul acestei altercaţii, partea vătămată D.E. l-a lovit pe inculpatul S.T. cu un topor peste una din mâini, în timp ce acesta îşi apăra capul. Martora a mai arătat că în curtea familiei S. a intrat şi inculpatul S.D.R., care, văzând-o pe partea vătămată D.E. pregătită să îl lovească din nou pe inculpatul S.T., a lovit-o pe aceasta cu o bucată de lemn pe care a ridicat-o de la sol. După ce partea vătămată a scăpat toporul, inculpaţii, însoţiţi de către S.G., au ieşit din curte. De asemenea, martora a declarat că nu a văzut-o în curte pe partea vătămată D.V..

Martorul A.G.M. a declarat că inculpatul S.T. a fost stropit în ochi cu oţet de către partea vătămată D.E. după care a fost tras în interiorul curţii de către persoanele din interior. Martorul a mai arătat că după inculpat a intrat în curtea familiei D. şi martora S.G., care a încercat să îl spele pe ochi. După aceasta a intrat în curte şi coinculpatul S.D.R., care, pentru a-şi apăra fratele de atacul exercitat de o persoană înarmată cu un topor, a luat de pe jos o bucată de lemn, cu care a lovit persoana respectivă, după care a reuşit să îl scoată pe inculpatul S.T. din curte.

În ceea mai mare parte, instanţa constată că aceste declaraţii ale martorilor propuşi de inculpaţi de află în contradicţie cu cele ale părţilor vătămate şi celorlalţi martori audiaţi în cauză, iar ele susţin varianta inculpaţilor, potrivit cu care inculpatul S.T. ar fi fost tras în curtea părţilor vătămate de către acestea şi rudele cu care locuiesc în curte, fiind însă infirmate de materialul probator.

Rezulta însă că, provocat fiind de atitudinea şicanatorie a părţii vătămate D.E., ce a culminat cu aruncarea pe faţa inculpatului a unei cantităţi de oţet, aflat într-o stare de puternică tulburare, inculpatul S.T. nu era nevoie să fie tras ori împins în curtea părţii vătămate, ci acesta a pătruns singur, pentru a pune la punct situaţia şi a aplica eventuale corecţii părţii vătămate.

Or, declaraţiile martorilor inculpaţilor, în încercarea lor de a susţine varianta inculpaţilor sunt contradictorii şi sunt de natură să ridice un dubiu mai mult decât serios asupra veridicităţii lor.

La stabilirea situaţiei de fapt reţinute, instanţa de fond a avut în vedere, pe lângă declaraţiile martorilor, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile inculpaţilor şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului, coroborate cu procesele-verbale de consemnare a declaraţiilor, actele medicale şi rapoartele de constatare medico-legală.

În cauză a fost efectuat de către I.N.M.L. "Mina Minovici" Bucureşti un raport de nouă expertiză medico-legală, care a concluzionat următoarele:

- partea vătămată D.E. a prezentat leziuni traumatice, care se puteau produce prin lovire cu corp dur la data de 02 mai 2011. Examenul clinic şi radiologie efectuat la spitalul Clinic Judeţean Constanţa au stabilit corect diagnosticul, decizia de intervenţie chirurgicală fiind corectă şi la timp aplicată;

- leziunile traumatice, respectiv echimoză, tumefacţia părţilor de la nivelul 1/3 medii a antebraţului stâng, asociate cu fractură la ambele oase 1/3 medie cu deplasare antebraţ stâng, leziuni care prin morfologia şi topografia lor atestă un mecanism de lovire activă, cu corp dur la nivelul antebraţului stâng;

- consemnarea simptomatologiei subiective dureroase din raportul de expertiză medico-legală din 02 mai 2011, ca şi consemnarea durerilor la membrul toracic stâng aparat gipsat brahio-antebrahial stâng. În certificatul medico legal nr. 568 din 23 mai 2011 (la aproximativ 21 zile de la traumatism) se înscrie în tabloul clinic specific leziunilor traumatice fără evidenţierea de complicaţii locale.

În lipsa filmelor radiologice post-operatorii, a examinării ortopedice periodice, care să prezinte date medicale clinice şi radiologice, privind evoluţia focarelor de fractură, nu se pot face aprecieri medico-legale asupra acestui aspect.

S-a mai arătat că în condiţiile unei evoluţii favorabile, acest tip de leziuni necesită 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale, perioadă ce include extragerea materialului de osteosinteză, precum şi recuperarea funcţională necesară, iar leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Cum în urma examinării medico-legale s-a constatat că leziunile suferite de partea vătămată necesita pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile şi nu 65 - 70 de zile, fapta, în opinia instanţei, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 182 C. pen., în ceea ce priveşte numărul de zile de îngrijiri medicale, care este sub 60 de zile.

Având în vedere concluziile raportului de nouă expertiză, care a fost şi avizat de Comisia de Control şi Avizare din cadrul I.N.M.L. "Mina Minovici" Bucureşti, instanţa a pus în discuţie, la cererea procurorului, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.D.R. în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

O astfel de cerere a fost admisă, partea vătămată D.E. precizând că formulează plângere, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen. şi că nu doreşte să se împace cu inculpatul S.D.R.

Cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulate de inculpatul S.T., instanţa de fond a considerat că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, a apreciat că reţinerea prevederilor art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. este justificată prin aceea că fapta a fost săvârşită, potrivit art. 152 alin. (1) lit. c) C. pen., cu intenţia ca fapta să fie auzită, iar acest rezultat s-a produs în faţa mai multor persoane, agresiunea având loc în curte şi nu în stradă, însă în prezenţa a mai mult de două persoane.

De asemenea, a apreciat că nu se poate reţine infracţiunea de tentativă la omor simplu, în condiţiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., întrucât, potrivit art. 152 lit. b) C. pen., fapta se consideră a fi comisă "în public" şi în cazul în care aceasta a avut loc în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane.

Infracţiunea de omor (tentativa la infracţiunea de omor) se săvârşeşte fie cu intenţie directă, atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acţiunii sale şi a urmărit producerea acestuia, fie cu intenţie indirectă, când făptuitorul a prevăzut rezultatul acţiunii sale şi fără a-l urmări, a acceptat totuşi posibilitatea survenirii acestuia.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, s-a arătat că poziţia psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete şi, îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit de făptuitor (instrument apt sau nu de a produce moartea), cu regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor şi victimă anterioare săvârşirii fapte, atitudinea făptuitorului după săvârşirea faptei (a încercat să acorde prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o).

Infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) şi art. 182 alin. (2) C. pen. se săvârşeşte cu intenţie indirectă sau praeterintenţie. În cazul praeterintenţiei, făptuitorul acţionează cu intenţie, în ceea ce priveşte fapta de lovire sau vătămare, dar este, totodată, în culpă, faţă de consecinţa mai gravă produsă.

Pentru fapta prevăzută în art. 182 alin. (3) C. pen., forma de vinovăţie este intenţia directă, calificată prin scop, ceea ce înseamnă că făptuitorul a prevăzut consecinţa sau consecinţele grave, care s-au produs şi a urmărit producerea lor.

Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat ori în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit infracţiunea.

Astfel, există tentativă de omor şi nu vătămare corporală, ori de câte ori inculpatul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă, având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei, de tentativa la infracţiunea de omor, este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.

În cauza de faţă, faptul că inculpatul S.T. i-a aplicat părţii vătămate o lovitură de mare intensitate, cu o bâtă, la nivelul capului, provocându-i leziuni care i-au pus în pericol viaţa, fapt ce este de natură să conducă la ideea că a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unei regiuni cu potenţial mortal ridicat.

De asemenea, instanţa reţine că, în practică, s-a arătat că ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (3) C. pen., de infracţiunea de tentativă de omor, este intenţia cu care a acţionat inculpatul, respectiv latura subiectivă.

Pentru stabilirea intenţiei cu care acţionează inculpatul, este necesară o analiză minuţioasă a tuturor împrejurărilor de fapt, care contribuie la definirea formei de vinovăţie.

Astfel, în cazul de faţă, inculpatul s-a înarmat cu o bâtă, luată de la fratele sau şi a aplicat lovituri repetate cu aceasta în capul părţii vătămate.

Chiar dacă inculpatul ar fi aplicat o singură lovitură, aceasta a fost de mare intensitate, partea vătămată rămânând în stare de inconştienţă, fiind spitalizată şi supusă unei intervenţii chirurgicale.

Totodată, în desfăşurarea acţiunii sale violente, inculpatul a vizat o zonă vitală, în care a lovit cu intensitate, folosind un obiect apt să producă moartea, ceea ce conturează latura subiectivă specifică infracţiunii de tentativă la omor.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpatului S.D.R. În motivarea căii de atac s-a susţinut că reţinerea în favoarea acestui inculpat a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., neputându-se justifica, în raport cu circumstanţele săvârşirii faptelor, urmările produse şi conduita procesuală nesinceră, marcată şi prin lipsa oricărui interes în repararea pagubei.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe penale au declarat apel inculpaţii S.T. şi S.D.R.

Inculpatul S.T. a solicitat reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de tentativă de omor, prin înlăturarea formei agravate prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., precum şi reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., raportat la conduita provocatorie a părţii vătămate D.E.

Inculpatul a arătat că, fie şi în aceste condiţii, încadrarea juridică a faptei este aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., rezultatul produs nefiind cauzat cu intenţia uciderii victimei, iar viaţa acesteia nefiind pusă în primejdie.

Sub forma unor motive comune de apel, inculpaţii au solicitat achitarea, sub aspectul infracţiunii de violare de domiciliu, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pătrunderea în locuinţa victimelor nefiind realizată într-un scop ilicit, precum şi reducerea pedepselor sub minimul special, cu aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., faţă de inculpatul S.T.

Prin Decizia penală nr. 147/P din data de 05 decembrie 2013 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile declarate de apelanţii inculpaţi S.T. şi S.D.R. împotriva Sentinţei penale nr. 437 din 16 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 8438/118/2011, ca nefondate.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a dispus:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată inculpatului S.D.R. prin sentinţa penală apelată şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente a câte 5 luni închisoare aplicate acestuia, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 181 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.D.R. din infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.R., la pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală apelată sub aspectul infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

În final, inculpatul S.D.R. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 9 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului S.D.R. durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 04 mai 2011 până la data de 11 august 2011.

A înlăturat din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.D.R. din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., precum şi cele privind aplicarea art. 81 - 82 C. pen., art. 359 C. proc. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., cu privire la pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare, alături de celelalte dispoziţii contrare deciziei penale de faţă.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Analizând actele şi lucrările dosarului, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate, în raport de criticile formulate şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constat că prima instanţă a stabilit în mod corect existenţa faptelor, făcând un examen complet şi amănunţit al probelor administrate în cauză, care confirmă situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu, înlăturând în mod temeinic apărările celor doi inculpaţi, reiterate sub forma motivelor de apel.

Deşi inculpaţii susţin că au acţionat iniţial pe fondul stării de provocare produsă în urma comportamentului părţii vătămate D.E., pentru ca mai apoi să acţioneze în stare de legitimă apărare în faţa atacului acesteia şi a.rudelor sale apropiate, fiind atraşi împotriva voinţei lor în curtea familiei D., probele administrate în cauză au infirmat o atare ipoteză, contradicţiile sesizate în cuprinsul declaraţiilor martorilor propuşi în apărare făcând neplauzibile susţinerile inculpaţilor:

De altfel, o primă observaţie ce se desprinde din analiza declaraţiilor inculpaţilor şi a martorilor S.G., S.F., S.A., B.N., H.V.A., C.M.D. şi A.G.M. este aceea că nici una din aceste persoane un îşi explică şi nici nu relevă modalitatea producerii leziunilor cauzate părţii vătămate D.V., conflictul descris desfăşurându-se, potrivit afirmaţiilor acestora, între inculpaţi şi partea vătămată D.E.

Subiectivismul martorilor şi vădita nesinceritate ce se relevă în cuprinsul declaraţiilor lor rezultă mai ales din faptul că aceştia nu descriu diferitele episoade ale incidentului la care au asistat, de o manieră similară celei prezentate în apărare de inculpaţi, numeroasele neconcordanţe reliefate atât prin rechizitoriu, cât şi prin sentinţa penală atacată constituind un serios indiciu al susţinerilor nereale făcute de-a lungul întregului proces penal.

Astfel, în vreme ce inculpatul S.T. a declarat că în timp ce se afla în curtea familiei D. a simţit o durere la unul din degetele de la mâna stângă, fără a preciza că ar fi fost lovit de mai multe persoane, ci doar că s-ar fi îmbrâncit cu unele dintre ele şi că în acea învălmăşeală ar fi lovit pe cineva cu pumnul, martorul H.V.A. precizează că l-a văzut pe inculpat tras în curte de membrii familiei D., fiind efectiv lovit de mai multe persoane, în timp ce se afla căzut la pământ.

Apoi, în timp ce inculpatul S.T. precizează că mai întâi a fost stropit cu oţet în faţa porţii de partea vătămată D.E., fiind tras ulterior în curtea acesteia, fratele său S.D.R. precizează că abia după ce S.T. fusese tras în curtea familiei D. l-a văzut pe acesta fiind stropit cu oţet de D.E. şi lovit cu toporul de către aceasta, în timp ce se afla împreună cu sora S.G.

Mai exact, inculpatul S.D.R. declară că, în timp ce se afla în curtea familiei D., deplasându-se către fratele său S.T., a văzut cum acesta a fost stropit cu oţet de partea vătămată D.E.

Spre deosebire de acesta, martora S.F. precizează că S.T. ar fi fost stropit cu oţet în timp ce se afla în faţa porţii familiei D.

Totuşi, spre deosebire de S.T., martora susţine că ar fi fost lângă acesta încă din momentul apariţiei părţii vătămate D.E., fiind stropită, la rândul său, cu oţet, fapt ce a determinat-o să se retragă până în dreptul porţii sale, pentru a se spăla pe ochi, fiind ajutată de sora sa S.A.

Varianta susţinută de martora S.F., cu privire la desfăşurarea primului episod al incidentului, nu concordă cu cele declarate de inculpatul S.T., care a precizat că s-a deplasat singur în faţa porţii familiei D. şi că abia după ce a fost tras în interiorul curţii şi a început să strige după ajutor, lângă el a venit sora sa S.G., care l-a tras lângă robinetul de apă pentru a-l spăla pe faţă.

În sensul celor declarate de inculpat este şi depoziţia martorei S.A., aceasta nefăcând referire la prezenţa surorii sale S.F. în faţa porţii familiei D., la momentul aruncării cu oţet de către partea vătămată D.E.

Se mai poate observa că declaraţia inculpatului S.D.R., referitoare la prima etapă a incidentului, nu concordă nici măcar cu declaraţia martorului H.V.A., care plasează intervenţia concubinei sale S.G. abia după momentul în care inculpatul S.T. s-ar fi aflat la pământ, fiind lovit de mai multe persoane.

Şi martorul A.G.M. a declarat că S.G. a intrat în curtea familiei D. abia după ce fratele său S.T. fusese tras în interior, fără a o putea indica pe acea persoană înarmată cu un topor, ce a justificat intervenţia inculpatului S.D.R.

În ceea ce priveşte depoziţiile martorului H.V.A., acestea sunt în mod vădit mincinoase, în condiţiile în care,- în faza actelor premergătoare martorul a declarat, la data de 02 mai 2011, că nu poate oferi amănunte de natură să conducă la aflarea adevărului, deoarece la momentul desfăşurării evenimentelor se afla într-o profundă stare de ebrietate.

Cu toate acestea, încă de la acel moment, martorul a declarat că atunci când şi-a revenit, a observat că inculpatul S.T. era tăiat la o mână, iar inculpatul S.D.R. avea o vânătaie în zona spatelui, aspect infirmat prin concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 173/A1/agresiuni/2011 din 25 mai 2011, potrivit căruia inculpatul nu a prezentat la data examinării leziuni traumatice sau semne restante ale acestora.

Chiar inculpatul S.D.R., cu ocazia examinării de către medicul legist, a afirmat că ar fi fost lovit în zona omoplatului drept cu o bâtă, astfel încât, în măsura în care echimoza observată de martorul H.V.A. ar fi fost reală, aceasta ar fi fost obiectivată cu prilejul examenului medico-legal, cel puţin sub forma unui semn restant al leziunii traumatice.

Pe de altă parte, inculpatul nu l-a putut indica pe autorul presupusei agresiuni, cu toate că martora S.G. o indică pe D.Z. ca fiind cea care l-ar fi lovit pe fratele său cu bâta.

Cu toate acestea, menţiunea din cuprinsul depoziţiei martorei, privind natura corpului contondent, nu concordă cu descrierile martorei B.N., care a declarat că D.Z. ar fi aruncat în direcţia lui S.D.R. cu o şipcă, obiect pe care acesta l-a folosit în acţiunea sa de lovire a părţii vătămate D.E., cu scopul de a o dezarma de toporul pe care îl avea în mână.

În aceeaşi ordine de idei, lipsită de credibilitate este şi declaraţia martorului C.M.D., care a arătat că, după ce a coborât din autoturism, în timpul celor 10 minute pe care le-a petrecut în faţa porţii familiei D., nu l-a văzut pe inculpatul S.D.R. lovind pe cineva.

Or, chiar şi inculpatul S.D.R. a recunoscut că, fiind în curtea familiei D., a lovit-o cu bâta pe partea vătămată D.E., pentru a o dezarma de toporul cu care încerca să îl lovească pe fratele său.

În condiţiile în care inculpaţii, alături de martorii propuşi în apărare, nu recunosc faptul că ar fi pătruns înarmaţi în curtea locuinţei familiei D., nici nu se întrevede motivul pentru care partea vătămată D.E. s-ar fi folosit de un topor, posibilitatea ca aceasta sau orice altă persoană apropiată să îl fi lovit cu un corp tăietor pe inculpatul S.T. decurgând doar din faptul că inculpaţii au declanşat din proprie iniţiativă un atac, în cursul căruia partea vătămată D.V. a fost lovit cu bâta în cap de S.D.R.

Chiar şi aşa însă, raportul de constatare medico-legală nr. 172/A1/agresiunii/2011 din 25 mai 2011 exclude posibilitatea ca inculpatul S.T. să fi fost lovit cu un topor, astfel cum apărarea susţine, medicul legist confirmând doar existenţa unor multiple echimoze la nivelul braţului stâng şi a unei plăgi tăiate la nivelul mâinii, care necesită pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

În măsura în care plaga produsă inculpatului ar fi provenit în urma loviturii aplicate cu toporul, aceasta nu ar fi consecinţa folosirii unui corp tăietor sau înţepător-tăietor, astfel cum se relevă, ci a unui corp despicător, precum toporul, durata îngrijirilor medicale fiind mult mai mare, în condiţiile unui atac produs cu intensitate, aşa cum inculpaţii şi martorii propuşi în apărare îl descriu.

Lipsa de credibilitate a tezei prezentate în apărare de inculpaţi decurge din însăşi modul de relatare a evenimentelor, S.T. neputând explica modul în care a ajuns să fie stropit cu oţet de către partea vătămată, în condiţiile în care acesta se afla aproape de propria-i locuinţă sau cel mult în stradă, iar victima ieşise la poartă, fără a-l ataca.

În aceeaşi ordine de idei, lipsite de credibilitate sunt şi afirmaţiile martorelor S.A. şi B.N., care au precizat că nu l-au văzut pe D.V. în seara incidentului, cu toate că prezenţa acestuia la faţa locului este incontestabilă, aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor propuşi în acuzare şi declaraţiile părţilor vătămate.

În altă ordine de idei, deşi inculpatul S.D.R. şi martora B.N. au declarat că lovitura aplicată părţii vătămate D.E. a fost dată din lateral, de la stânga la dreapta, în braţul drept al părţii vătămate D.E., din actele medico-legale rezultă că victima a suferit leziuni traumatice la nivelul antebraţului stâng.

De asemenea, în timp ce inculpatul S.T., precum şi o parte din martorii audiaţi în cauză, au declarat că acesta a strigat cerând ajutorul fratelui său după ce a fost lovit cu toporul, coinculpatul S.D.R. a declarat că în timp ce se îndrepta spre fratele său a văzut cum acesta a recepţionat lovitura de topor.

Un important mijloc de probă, care infirmă declaraţiile inculpatului S.D.R. şi cele ale martorilor propuşi în apărare de acesta, este raportul de constatare medico-legală întocmit în urma examinării părţii vătămate D.E..

Aceasta atestă împrejurarea că partea vătămată a suferit leziunile traumatice în timp ce se apăra, ele având caracter de autoapărare, şi nu în timp ce aceasta desfăşura un atac, astfel cum susţin inculpaţii. Acest fapt se coroborează şi cu declaraţia martorului D.Ş., care a arătat că, întrucât partea vătămată se văita că i-a fost omorât băiatul (referindu-se la D.V.) de către S.T., inculpatul S.D.R. a încercat să îi aplice o lovitură cu o bâtă în zona capului, D.E. parând lovitura cu mâna.

Aşa cum reţine şi prima instanţă, varianta prezentată de inculpaţi şi martorii propuşi în apărare este, cel puţin până la momentul intervenţiei coinculpatului S.D.R., neverosimilă, fiind greu de crezut cum două femei (partea vătămată D.E. şi martora D.Z.) şi un bărbat, în vârstă de 50 de ani (martorul D.A.), au reuşit să târască împotriva voinţei lui un tânăr în putere, în vârstă de 30 de ani, înalt şi cu o statură robustă, pe o distanţă de aproximativ 3 - 4 metri, fără ca acesta să poată riposta şi în condiţiile în care în imediata lui apropiere se aflau numeroşi prieteni şi membrii ai familiei sale, care ar fi putut oricând interveni şi pe care inculpaţii i-au propus ulterior ca martori oculari.

De asemenea, inexplicabilă şi neverosimilă este şi intervenţia martorei S.G., care, după ce a intrat în curtea părţilor vătămate, nu a intervenit pentru a-l conduce pe inculpatul S.T. în afară, ci pentru a-l spăla pe faţă la robinetul din curtea arătată, deşi, potrivit declaraţiilor martorilor propuşi în apărare, în imediata lor apropiere se aflau 5 - 6 persoane, care se manifestau agresiv, una dintre ele fiind înarmată cu un topor, pe care îl folosise la agresarea inculpatului.

Potrivit declaraţiilor martorilor propuşi de inculpaţi, S.T. ar fi fost lovit de către partea vătămată D.E., în timp ce se afla în poziţia pe vine sau în genunchi, iar agresoarea a ridicat cu ambele mâini, deasupra capului un topor cu coada de aproximativ 1 metru.

Raportat la cele arătate mai devreme, cu referire specială la natura leziunii provocate, intensitatea loviturii provocate şi durata îngrijirilor medicale acordate, această variantă este infirmată prin raportul de constatare medico-legală întocmit în urma examinării inculpatului S.T., potrivit căruia acesta prezenta o plagă tăiată în lambou, de aproximativ 4 cm, la nivelul falangei proximale a policelui de la mâna stângă.

Aşadar, nu doar natura, dimensiunea şi locul în care era plasată această leziune infirmă varianta unei lovituri puternice de topor, astfel cum o descriu inculpaţii şi martorii propuşi de aceştia, ci şi gravitatea ei, aceasta necesitând pentru vindecare, împreună cu celelalte leziuni traumatice constatate, 8 - 9 zile de îngrijiri medicale. Totodată, aşa cum deja s-a subliniat, plaga de la nivelul degetului a fost produsă prin lovire cu corp tăietor sau tăietor-înţepător, cum ar fi, de exemplu, un cuţit, iar nu cu un corp tăietor despicător, cum ar fi un topor.

Deosebit de cele arătate în privinţa inculpatului S.D.R., varianta lovirii acestuia în spate este infirmată nu doar de actele medicale aflate la dosar, ci şi de dinamica desfăşurării evenimentelor, reliefată prin declaraţiile martorilor propuşi în apărare.

Astfel, din aceste declaraţii rezultă, fără dubiu, că inculpatul S.T. se afla în interiorul curţii părţilor vătămate, fiind lovit de membrii familiei D., iar fratele său a fost lovit în spate de o bâtă aruncată de către martora D.Z., pe care martorii o plasează în apropierea inculpatului S.T.

În ceea ce îl priveşte pe martorul H.V.A., acesta a dat declaraţii amănunţite la două săptămâni de la eveniment, în condiţiile în care a doua zi de la incident a declarat că nu poate relata modul în care s-a petrecut conflictul, deoarece la acel moment era într-o profundă stare de ebrietate.

Totuşi, martorul a confirmat cu lux de amănunte varianta inculpaţilor, atestând existenţa unei "vânătăi" în zona spatelui inculpatului S.D.R., în locul în care se presupune că acesta ar fi fost lovit cu bâta, leziune neconstatată însă şi de medicul legist.

Acelaşi martor a declarat că după ce a fost târât în curtea părţilor vătămate, inculpatul S.T. a fost trântit la pământ şi lovit cu pumnii şi picioarele de către mai multe persoane, împrejurare, aşa cum s-a arătat, nici inculpatul şi nici alte persoane, între care şi ceilalţi martori propuşi în apărare, nu au confirmat-o.

Martorii propuşi de inculpaţi, audiaţi după începerea urmăririi penale,. au arătat că nu au văzut-o pe partea vătămată D.V. în curtea locuinţei sale în noaptea de 01/02 mai 2011, însă aceste depoziţii vin în contradicţie chiar cu cele declarate de inculpaţi atât inculpatul S.D.R., cât şi martora S.G., plasând-o în curtea locuinţei sale pe partea vătămată D.V.

Martora S.F. a declarat, în cursul urmăririi penale, că a intrat şi ea în curtea familiei D., pentru a-şi ajuta fratele, însă această afirmaţie este contrazisă prin depoziţiile inculpaţilor şi cele ale celorlalţi martori, din care reiese că în curtea părţilor vătămate s-au aflat numai inculpaţii şi martora S.G., situaţie confirmată şi în cursul cercetării judecătoreşti.

În sfârşit, nici inculpaţii şi nici martorii propuşi de aceştia nu oferă o explicaţie plauzibilă pentru leziunile traumatice suferite de partea vătămată D.V., aceasta mai ales în condiţiile în care inculpatul S.D.R. şi o parte a martorilor o plasează pe victimă în curtea locuinţei sale la momentul săvârşirii faptei, în timp ce alţi martori îi neagă prezenţa în intervalul de timp arătat.

În înlăturarea declaraţiilor mincinoase date în cauză de martorii propuşi în apărarea inculpaţilor, trebuie avută în vedere natura şi gravitatea leziunilor suferite de partea vătămată D.V., mecanismul lor de producere, data (stabilită de medicul legist) la care ele au fost produse, precum şi împrejurarea că partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa cu aceeaşi ambulanţă ca şi mama sa D.E., unde a şi rămas internată o perioadă lungă de timp.

În ceea ce priveşte veridicitatea declaraţiile martorilor F.C. şi S.G., în cauză există şi alte elemente, care pun sub semnul întrebării credibilitatea depoziţiilor lor, dubiile serioase relevate încă din faza urmăririi penale confirmându-se şi de-a lungul cercetării judecătoreşti.

Astfel, martorul F.C. a declarat că numitul D.G. nu s-a aflat în curtea locuinţei sale, în timp ce S.G. a precizat că acesta a participat la târârea în curte a inculpatului S.T. (aspect nereliefat de către ceilalţi martori propuşi de inculpaţi), după care a rămas în interiorul curţii.

De asemenea, martorul F.C. a arătat că a fost stropit cu oţet, precizând că nici el şi nici martorul H.V.A. nu au putut interveni în apărarea lui S.T., deoarece şi ei fuseseră stropiţi în ochi cu oţet. O astfel de împrejurare a fost însă infirmată de acest din urmă martor, care a arătat că a fost împroşcat doar pe haine, dar că nu a putut interveni eficient, deoarece totul s-a întâmplat foarte repede.

În ceea ce o priveşte pe martora S.G., în declaraţia olografa din data de 02 mai 2011, aceasta a arătat că în curte se afla partea vătămată D.V., pentru ca, în declaraţia din data de 30 mai 2011 să revină asupra acestui aspect şi să precizeze că nu l-a văzut pe acesta în ziua de 30 mai 2011.

În aprecierea declaraţiilor martorilor propuşi în apărare de către inculpaţi, în mod corect prima instanţă a avut în vedere că aceştia le sunt apropiaţi sau membrii ai familiei lor (surori, soţii, concubini ai rudelor inculpaţilor, prieteni sau colegi de muncă), astfel încât aceştia, spre deosebire de membrii familiei părţilor vătămate, audiaţi ca martori, au un interes real în a acredita varianta nevinovăţiei inculpaţilor.

De altfel, o dovadă în acest sens o constituie faptul că organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către martorul H.V.A., acesta fiind cercetat penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta.

Prin urmare, în raport de considerentele expuse mai sus, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, din probele enumerate în cuprinsul sentinţei penale atacate rezultând că, în seara de 01 mai 2011, membrii familiei inculpaţilor au organizat o petrecere în stradă, la care au participat mai multe persoane, ce luaseră parte iniţial, la o petrecere câmpenească, în cadrul căreia s-a consumat alcool.

Întrucât acesta i-a adus la cunoştinţă mamei sale că fusese lovit în stradă de către S.T., partea vătămată D.E. a ieşit în poarta casei sale, pentru a-i cere socoteală inculpatului, având în mână o sticlă de oţet.

În urma discuţiilor avute cu inculpatul S.T., din acel recipient ce-l avea asupra sa, partea vătămată D.E. l-a stropit pe acesta cu oţet. Sub impulsul creat de disconfortul contactului oţetului cu ochii, inculpatul a pătruns în curtea părţilor vătămate, iar după un anumit timp a pătruns şi fratele său, coinculpatul S.D.R., care era înarmat cu o bâtă de lemn.

Cum între timp ieşise în curte şi celălalt fiu al părţii vătămate D.V., supărat şi pe atitudinea părţilor vătămate, ce exprimau invective la adresa familiei sale, inculpatul S.T. i-a aplicat părţii vătămate o lovitură de bâtă în regiunea capului, după ce, în prealabil, luase corpul contondent de la fratele său.

Faţă de situaţia de fapt expusă, solicitările inculpaţilor, privind reţinerea stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu a putut fi reţinută, aceasta presupunând existenţa mai multor condiţii, care nu se regăsesc în speţa dedusă judecăţii.

Astfel, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., a constituit circumstanţă atenuantă legală săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Faţă de aceste dispoziţii legale, condiţiile de existenţă ale provocării au privit: existenţa unei anumite acţiuni provocatorii din partea părţii vătămate; atacul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoţie infractorului; comiterea faptei să aibă loc sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii, fără de care infractorul să nu fi săvârşit infracţiunea; infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.

Presupunând că riposta inculpaţilor ar fi fost generată de gestul părţii vătămate D.E., de a-l stropi cu oţet pe S.T. sau de conduita fiului acesteia D.G., de a se refugia în curtea familiei S., după ce provocase scandal, fiind căutat de poliţie, aceste împrejurări nu puteau fi asimilate stării de provocare, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., nici unul din comportamentele descrise nefiind de natură a aduce o gravă atingere demnităţii persoanei şi neputând fi asimilat unei acţiuni ilicite grave.

Dimpotrivă, un astfel de incident minor nu a putut crea o puternică tulburare sau emoţie şi nici nu poate fi apreciat că ar fi adus atingere demnităţii persoanei, în vreun mod grav, care să atragă reţinerea stării de provocare.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a înlăturat o astfel de apărare, situaţia invocată de inculpaţi neputând fi asimilată noţiunii de provocare, în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., conduita părţii vătămate D.E. fiind lipsită în mod vădit de elementele specifice unei acţiuni ilicite grave, ea nefiind aptă să provoace o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, care să producă o surescitare nervoasă şi să-i răpească acestuia posibilitatea de control a acţiunilor sale.

Ca atare nu s-a putut reţine existenţa unui act de provocare din partea victimei, nefiind întrunite nici una din condiţiile mai sus menţionate.

Acelaşi caracter nefondat îl prezintă şi cererea inculpatului S.T., privind schimbarea încadrării juridice a faptei, în principal prin înlăturarea dispoziţiilor art. 175 lit. i) C. pen., întrucât ceea ce califică infracţiunea de tentativă de omor, în cazul de faţă, este tocmai intenţia ca fapta să fie auzită şi ca rezultatul ei să se producă faţă de mai multe persoane, o astfel de poziţie subiectivă nefiind caracteristică intenţiei directe.

În absenţa oricărei precizări din partea legiuitorului, intenţia la care textul art. 152 lit. c) C. pen. face referire poate fi directă sau indirectă, fiind evident că în raport de numărul persoanelor prezente în curtea familiei D., inculpaţii au urmărit şi cel puţin şi-au dat seama că rezultatul acţiunilor lor va putea fi perceput de mai multe persoane.

De altfel, în măsura în care intenţia la care dispoziţiile legale enunţate nu ar putea fi decât directă, aceasta decurge din caracterul inevitabil al rezultatului, inculpaţii şi martorii recunoscând că persoanele aflate în stradă puteau vedea în interiorul curţii familiei D., fiind evident că acestea, ca şi persoanele aflate în interior, puteau observa desfăşurarea incidentului şi, implicit, rezultatele acţiunilor întreprinse împotriva părţilor vătămate.

Prin urmare, faţă de toate aceste împrejurări, poziţia subiectivă sub imperiul căreia autorii au acţionat nu poate fi asimilată intenţiei indirecte, deoarece acesta există numai atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.

Or, în cazul de speţă, nu se poate discuta despre o atare posibilitate, producerea rezultatului faţă de mai multe persoane, ca şi condiţie a publicităţii, având caracter de certitudine, comiterea faptei "în public" ţinând de specificul împrejurărilor mai sus amintite şi fiind, aşadar, o consecinţă inevitabilă.

În aceeaşi ordine de idei, ţinând seama de faptul că infracţiunile comise au fost -săvârşite în contextul unor adunări şi reuniuni de persoane, care nu pot fi asimilate reuniunilor de familie, faptele derulându-se în contextul petrecerii desfăşurată în stradă, în cauză îşi găsesc incidenţa şi dispoziţiile art. 152 lit. d) C. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului S.T., formulată sub forma unui motiv distinct de apel, privind reţinerea în sarcina sa a infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a apreciat ca nefondată pentru aceleaşi considerente exprimate de prima instanţă.

În contextul situaţional mai sus evocat, intenţia inculpatului S.T., caracteristică infracţiunii de tentativă de omor calificat, este în mod cert dovedită, fiind fără relevanţă juridică penală faptul că leziunile de violenţă produse prin lovirea părţii vătămate D.V. cu o bâtă în zona capului, ar fi putut pune sau nu în primejdie viaţa victimei.

De altfel, o astfel de sintagmă, cu conotaţii medico-legale, este specifică infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., ea neputând influenţa poziţia subiectivă a autorului faptei, în raport cu dinamismul intern al actului, poziţia vitală vizată şi împrejurărilor reale descrise.

Este îndeobşte cunoscut că, în cazul omorului, făptuitorul acţionează cu intenţia directă sau indirectă de a ucide, pe când în cazul infracţiunilor îndreptate împotriva integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, între care şi cea prevăzută de art. 182 C. pen., o astfel de poziţie psihică lipseşte, făptuitorul acţionând doar cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, chiar dacă uneori urmările produse pot fi mai grave, putând depăşi intenţia iniţială a autorului.

În cazul de faţă, indiferent de natura relaţiilor dintre părţi, nu se poate susţine că inculpatul a acţionat cu intenţia de a provoca victimei o vătămare, poziţia sa subiectivă fiind specifică omorului, modalitatea în care acesta a acţionat dovedind cel puţin acceptarea unor urmări dintre cele mai grave la adresa vieţii persoanei, ţinând seama de împrejurările caracteristice stării de fapt expuse.

Toate aceste elemente, analizate prin coroborare, ilustrează mai presus de orice dubiu şi dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., întrucât inculpatul s-a folosit în acţiunea sa de un obiect susceptibil a produce moartea, lovind victima în cap şi lăsând-o apoi într-o stare de inconştienţă, neînţelegând a-i acorda primul ajutor.

În acest context, lipsită de semnificaţie juridică penală este şi împrejurarea că decesul victimei nu a intervenit, graţie intervenţiei operative a echipajului ambulanţei şi transportării acesteia la spital, deoarece dacă moartea părţii vătămate ar fi avut loc, încadrarea juridică a faptei ar fi fost aceea de omor calificat.

Or, încadrarea juridică a faptei nu se poate face doar în raport cu rezultatul produs, ci şi în raport cu circumstanţele reale în contextul cărora inculpatul a acţionat, neputându-se accepta ideea potrivit cu care, agresorul, folosindu-se de o bâtă şi vizând o zonă vitală a corpului, nu şi-a putut da seama de posibilitatea survenirii decesului victimei.

De altfel, natura leziunilor provocate şi aptitudinea lor de a pune în primejdie viaţa persoanei nu prezintă semnificaţie juridică penală, din perspectiva infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii persoanei, comise cu intenţie, aşa cum este şi cazul tentativei la omor calificat, deoarece o astfel de faptă subzistă în materialitatea sa şi atunci când aceasta nu a fost de natură a cauza leziuni, actele de agresiune fiind greşit îndreptate, deviate sau paralizate prin rezistenţa victimei.

În lumina considerentelor expuse mai sus, nici poziţia subiectivă a inculpatului S.D.R. nu poate fi specifică infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu fiind, la rândul său, criticabilă, în raport cu modul concret în care inculpatul a acţionat.

Este mai presus de orice dubiu că, potrivit descrierii date faptei prin actul de sesizare şi sentinţa penală apelată, bazată pe probe certe, inculpatul S.D.R., în noaptea de 01/02 mai 2011 a aplicat o lovitură cu o bâtă de lemn în regiunea braţului stâng al părţii vătămate D.E., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale.

Aşa cum declaraţiile părţii vătămate D.E. şi depoziţiile martorilor propuşi în acuzare o relevă, inculpatul S.D.R. a încercat a lovi victima cu aceeaşi bâtă folosită de fratele său în agresiunea comisă asupra părţii vătămate D.V., urmărind să lovească victima în cap, numai gestul de autoapărare al acesteia împiedicând producerea unui rezultat mai grav.

În aceste condiţii, dar şi prin comparaţie cu situaţia inculpatului S.T., gestul de autoapărare venit din partea victimei nu poate profita inculpatului S.D.R., cunoscut fiind faptul că dacă rezultatul acţiunii a fost împiedicat din motive independente de voinţa autorului, încadrarea juridică a infracţiunii se realizează în raport cu rezultatul mai grav, ce s-ar fi putut produce.

În cazul de faţă, durata iniţială a îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate D.E. a fost mai mare decât perioada de spitalizare a victimei D.V., aspect ce dovedeşte intensitatea deosebită a loviturii aplicate, producerea unui rezultat mai grav fiind cel puţin acceptată de către inculpatul S.D.R., într-o modalitate specifică intenţiei indirecte, caracteristică tentativei de omor calificat.

În condiţiile în care probele propuse în apărare de inculpat au fost în mod corect înlăturate, ele nefăcând dovada că cel puţin partea vătămată D.E. ar fi acţionat cu ajutorul unui topor, aşa cum se susţine, lovirea sa intempestivă cu o bâtă de către inculpatul S.D.R., în zona capului -acţiunea neproducând efecte mai grave, datorită parării loviturii cu mâna - se circumscrie infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., condiţia publicităţii fiind îndeplinită şi în acest caz, pentru aceleaşi considerente mai sus evocate, faptele deduse judecăţii fiind comise în aceleaşi împrejurări de loc şi de timp.

Împotriva Deciziei penale nr. 147/P din data de 05 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, au declarat recurs inculpaţii S.T. şi S.D.R., fiind înregistrat la 09 decembrie 2013.

Prin motivele scrise de recurs, transmis prin fax la data de 18 iunie 2014, inculpatul S.T. a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, solicitând aplicarea art. 5 C. pen. şi, în consecinţă, schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen. şi din art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în art. 224 alin. (1) C. pen., reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 lit. a) C. pen. şi reducerea pedepselor aplicate în limitele prevăzute de noul C. pen.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului inculpat S.T. a susţinut motivele depuse în scris şi, suplimentar, a solicitat instanţei să ia act de împrejurarea că inculpaţii s-au împăcat cu părţile vătămate şi să dispună încetarea procesului penal. De asemenea, a solicitat instanţei să ia act că prejudiciul a fost acoperit.

Inculpatul S.D.R. a depus motive scrise de recurs, înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 11 mai 2014, prin care a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, 14 şi 17² C. proc. pen. anterior, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile şi anume, schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen. ori din art. 182 alin. (1) C. pen. anterior în art. 193 alin. (1) C. pen. reţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea art. 91 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului inculpat S.D.R., a susţinut motivele depuse în scris şi, suplimentar, a solicitat instanţei să ia act de împrejurarea că inculpaţii s-au împăcat cu părţile vătămate şi să dispună încetarea procesului penal. De asemenea, a solicitat instanţei să ia act că prejudiciul a fost acoperit.

Referitor la tentativa la infracţiunea de omor a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 07 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind învestită cu judecarea recursului înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor tranzitorii din Legea de punere în aplicare a C. proc. pen., respectiv dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursul ce face obiectul prezentei cauze se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, fiind declarat împotriva unei hotărâri care a fost supusă apelului potrivit legii vechi, aşa încât rămâne în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că decizia recurată a fost pronunţată la data de 05 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Ca atare, obiectul judecăţii în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, aşa încât instanţa de recurs poate analiza cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Din examinarea conţinutului cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că, prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Examinând recursurile formulate de inculpaţii S.T. şi S.D.R., conform dispoziţiilor art 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele motive:

Potrivit art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Termenul este procedural, de regresiune, aşa încât în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. anterior, se calculează în sensul invers curgerii timpului, fără a se socoti ziua în care începe curgerea termenului, respectiv 16 mai 2014, astfel că se împlinea vineri, 09 mai 2014, dat fiind că sâmbăta şi duminica din 10 mai şi 11 mai 2014 erau zile nelucrătoare.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul S.D.R. nu a depus motivele de recurs cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile anterior menţionate, acestea fiind redactate la 10 mai 2014 şi transmise pe fax Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 mai 2014, în condiţiile în care ultima zi de depunere a motivelor de recurs era 09 mai 2014.

Totodată, se constată că recurentul inculpat a fost înştiinţat de termen, inclusiv despre obligaţia motivării recursului şi consecinţele nerespectării termenului, încă din data de 13 ianuarie 2014 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin afişare de la dosar).

Conform art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen. anterior, în cazul în care nu se respectă termenul prev. de alin. (2) al art. 385¹⁰ C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Prin urmare, având în vedere că inculpatul S.D.R. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, 14 şi 17² C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va examina criticile care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, precum şi cele vizând aplicarea legii penale mai favorabile, singurele care poate fi luate în considerare din oficiu, potrivit dispoziţiilor legale menţionate.

Deşi cazul de casare invocat de inculpat prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior face parte dintre cele care pot fi examinate din oficiu, Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepsei nu intră sub incidenţa acestui caz de casare, întrucât prin Legea nr. 2/2013 fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greşita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

Motivele invocate de către inculpat privind schimbarea încadrării juridice, prin trimitere la greşita reţinere a situaţiei de fapt, nu se circumscriu noţiunii de "greşită aplicare a legii" şi nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs prin prisma cazurilor de casare prev. de 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen. anterior.

De altfel, solicitarea recurentului inculpat S.D.R., de a se dispune schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, nu poate fi examinată prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior.

În recurs, reiterând criticile din apel, inculpatul a invocat lipsa intenţiei de a suprima viaţa părţii vătămate, arătând că sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 17² C. proc. pen. anterior.

Or, instanţa de apel a stabilit, sub aspectul situaţiei de fapt, pe baza întregului material probator că, în mod cert, în noaptea de 01/02 mai 2011, inculpatul S.D.R., a aplicat o lovitură cu o bâtă de lemn urmărind să o lovească în cap pe partea vătămată D.E., însă gestul acesteia de autoapărare a făcut ca vătămarea să se producă asupra braţului stâng al victimei, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, ceea ce caracterizează tentativa la infracţiunea de omor calificat.

Totodată, s-a reţinut că modul desfăşurării faptei anterior descrise (prin folosirea unei bâte, lovitura vizând capul victimei) dovedeşte că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, prevăzând şi acceptând posibilitatea producerii rezultatului letal, a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, având reprezentarea gravităţii faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voinţa şi acţiunea lui.

Criticile inculpatului vizând lipsa intenţiei de a ucide victima sunt în contradicţie cu datele ce caracterizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi, pentru a analiza temeinicia lor, instanţa de recurs ar trebui să cenzureze situaţia de fapt, să verifice concordanţa dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Aşa cum s-a precizat anterior, examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

În ce-l priveşte pe inculpatul S.T., se constată că motivele de recurs au fost depuse după primul termen de judecată din 16 mai 2015, însă aşa cum rezultă din încheierea din acea dată, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu acest inculpat, aflat în stare de deţinere, aşa încât a operat o prorogare a termenului de depunere a motivelor de recurs, motivele fiind înaintate la dosar în data de 18 iunie 2014, cu mai mult de 5 zile înaintea următorului termen de judecată din 27 iunie 2014.

Drept urmare, se apreciază că a fost respectat termenul prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Criticile formulate de recurentul inculpat S.T., subsumate cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior vizează aplicarea legii penale mai favorabile şi, în consecinţă, reducerea pedepsei aplicate.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpaţi, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune dar şi cu privire la condiţiile de tragere la răspundere penală referitoare la infracţiunea de violare de domiciliu.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior şi Codul penal în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu toate acestea, potrivit ari 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale- mai favorabile.

Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalităţii unei hotărâri judecătoreşti în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond şi apel ci şi verificarea dacă prin ivirea unor situaţii ulterioare pronunţării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalităţii şi pronunţarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanţială.

Principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunţat Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că infracţiunea de violare de domiciliu, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpaţi, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

Art. 192 alin. (1) C. pen. anterior prevede următoarele: (1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.

(2) În cazul în care fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii sau prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Pentru fapta prevăzută în alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

În noul C. pen. este incriminată infracţiunea de violare de domiciliu în art. 224, după cum urmează: (1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În ceea ce priveşte variantele agravate, noul C. pen. înlătură circumstanţa agravantă a comiterii faptei de violare de domiciliu de către două sau mai multe persoane, dar menţine forma agravată determinată de săvârşirea faptei în timpul nopţii.

Prin urmare, potrivit legii noi fapta inculpaţilor s-ar încadra în dispoziţiile art. 224 alin. (2) C. pen., reţinerea formei agravate fiind justificată de împrejurarea comiterii faptei în timpul nopţii.

De asemenea, noul C. pen. a modificat condiţiile de tragere la răspundere penală, în sensul că s-a renunţat la urmărirea penală a faptei din oficiu, în cazul variantelor agravate, fapta urmărindu-se întotdeauna la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Ca atare, pentru determinarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte va avea în vedere această modificare a condiţiilor de tragere la răspundere penală, dar şi împrejurarea că, în cauză, urmărirea penală a fost efectuată din oficiu iar la termenul din 27 iunie 2014, părţile vătămate D.V. şi D.E. au declarat că nu înţeleg să formuleze plângere prealabilă împotriva inculpaţilor.

Din această perspectivă, în speţă, condiţia suplimentară cerută de art. 224 alin. (3) C. pen. nefiind îndeplinită, determină o situaţie mai uşoară pentru inculpaţi în cazul în care s-ar aplica legea nouă, întrucât ar conduce la soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de violare de domiciliu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpaţi, se constată că aceasta continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Spre deosebire de vechea reglementare, noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracţiunii de omor.

Înlăturarea elementului circumstanţial agravant influenţează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reţinută infracţiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 C. pen. şi nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană care a rămas în continuare prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte condiţiile de existenţă a tentativei şi cele privind tratamentul sancţionator, Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate şi cu aceleaşi consecinţe în art. 32 şi 33 din noul C. pen.

În favoarea inculpaţilor au fost reţinute circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, fiind valorificată, printre altele, împrejurarea că săvârşirea faptelor a fost generată de gestul părţii vătămate D.E., de a-l stropi cu oţet pe inculpatul S.T. şi de conduita fiului acesteia D.G., de a se refugia în curtea familiei S..

Asemenea circumstanţe atenuante referitoare la împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii au corespondent în legea nouă, fiind prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

La momentul comiterii, tentativa la infracţiunea de omor calificat era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, sancţiune care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 21 C. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni închisoare. Ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante a fost aplicată inculpaţilor câte o pedeapsă de 4 ani şi 9 luni închisoare, situată sub minimul special de 7 ani şi 6 luni, care astfel a devenit maximul special, orientată către mediu, pentru inculpatul S.D.R., în raport cu noul minim special de 2 ani şi 6 luni închisoare, rezultat ca urmare a aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, şi depăşind mediu, în cazul inculpatului S.T., în raport cu noul minim special de un an închisoare, rezultat ca urmare a aplicării art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.

Potrivit legii noi, faptele inculpaţilor corespund infracţiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. care este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Prin aplicarea succesivă, în ordinea prevăzută de art. 79 alin. (1) C. pen., a dispoziţiilor privind sancţionarea tentativei [art. 33 alin. (2) C. pen.] şi a celor privind efectele circumstanţelor atenuante [art. 76 alin. (1) C. pen.] limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor se reduc iniţial la jumătate, fiind între 5 ani la 10 ani închisoare şi, în continuare cu o treime, ajungând să se situeze, în final, între 3 ani şi 4 luni şi respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare.

Respectând principiul proporţionalităţii, adică a raţionamentului pe care instanţele de fond şi de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a sancţiunilor, şi ţinând seama de limitele anterior menţionate, dar şi de faptul că prin aplicarea dispoziţiilor din legea nouă minimul a fost majorat de la un an respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare iar maximul a fost redus de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 6 ani şi 8 luni închisoare, pedepsele pe care instanţa le-ar putea stabili ar fi de 5 ani închisoare pentru fiecare dintre inculpaţi (reprezentând pedeapsa medie în noile limite).

Ca atare, prin aplicarea legii noi, instanţa de recurs ar trebui să dispună în ceea ce-i priveşte pe recurenţii inculpaţi încetarea procesului penal pentru infracţiunea de violare de domiciliu, aşa cum s-a reţinut anterior, şi să stabilească câte o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor, mai mare decât cea care a fost aplicată pe baza legii vechi, în condiţiile reţinerii concursului real de infracţiuni.

În consecinţă, legea penală mai favorabilă inculpaţilor este vechea reglementare penală şi nu se impune admiterea recursului pe acest aspect.

Un motiv comun al recurenţilor inculpaţi l-a constituit solicitarea de a se constata că, în recurs, prejudiciul a fost acoperit. Critica formulată de către ambii inculpaţi cu prilejul dezbaterilor se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior, însă nu a fost invocată în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, astfel că nu poate fi examinată, în conformitate cu art. 385¹⁰ alin. (3) C. proc. pen. anterior, din oficiu, în prezenta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.T. şi S.D.R. împotriva Deciziei penale nr. 147/P din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat S.D.R. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat S.T. la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.T. şi S.D.R. împotriva Deciziei penale nr. 147/P din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat S.D.R. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat S.T. la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 2226/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2179/2014. Penal. Traficul de influenţă... →

ICCJ. Decizia nr. 2220/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2220/2014. Penal