ICCJ. Decizia nr. 2067/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2067/2014
Dosar nr. 10422/117/2012
Şedinţa publică din 18 iunie 2014
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi partea vătămată A.N.A.F. - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, împotriva deciziei penale nr. 214/A din 08 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimatul inculpat B.V.A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, contată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 68 din 07 martie 2013, pronunţată în Dosar nr. 10422/117/2012 al Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul B.V.A., la pedeapsa de: 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 65 şi art. 66 C. pen. s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. şi la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. s-a admis acţiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanţelor, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Cluj şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 3.123.077 lei despăgubiri civile reprezentând TVA suplimentar precum şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plăţii efective.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parţial apărător din oficiu a fost avansată din fondul special al Ministerului Justiţiei, Baroului Cluj, d-nei av. M.R.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul cu nr. 253/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 03 august 2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.V.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin actul de sesizare al instanţei de judecată s-a arătat în esenţă că în perioada august 2009 - martie 2010, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul B.A.V. a omis să evidenţieze în totalitate taxa pe valoare adăugată aferentă unui număr de 193 de achiziţii intracomunitare de autoturisme rulate, pe care apoi Ie-a revândut în România, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligaţiilor fiscale către stat în cuantum de 2.706.299 lei.
Inculpatul audiat atât în faza de urmărire penală cât şi a cercetării judecătoreşti nu a recunoscut învinuirea adusă.
Analizând actele de la dosarul cauzei instanţa a reţinut următoarele:
La data de 5 august 2009 inculpatul B.V.A. a preluat părţile sociale ale SC M. SRL devenind de la aceeaşi dată şi administrator al aceleiaşi societăţi comerciale.
În intervalul august 2009 - martie 2009, inculpatul B.V.A. în calitate de administrator al SC M. SRL a efectuat mai multe achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand pe care ulterior Ie-a revândut în România, către diverse persoane fizice. Din actele depuse la dosarul cauzei în faza de u.p. (filele 8-43, 122-131) rezultă că în perioada sus indicată inculpatul a efectuat un număr de 193 de astfel de achiziţii intracomunitare, respectiv de revânzări către persoane fizice. La momentul revânzării autoturismelor în ţară s-a calculat şi colectat valoarea TVA-ului la marja de profit şi nu la întregul preţ de vânzare a autoturismului second-hand.
În intervalul 04 mai 2010 -18 mai 2010, la sediul SC M. SRL s-a desfăşurat un control fiscal cu privire la calcularea, înregistrarea şi virarea obligaţiilor faţă de bugetul de stat - TVA în urma căruia a fost încheiat procesul-verbal din 18 mai 2010 (f.8 d.u.p.).
Cu ocazia controlului fiscal efectuat s-a constatat că în perioada 05 august 2009 - 31 martie 2010, SC M. SRL a efectuat achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand aplicând la achiziţie regimul normal de taxă, respectiv plata taxei s-a efectuat prin taxarea inversă, conf. art. 157 alin. (2) din Legea nr. 571/2003.
Ulterior, autoturismele au fost vândute către persoane fizice aplicându-se eronat regimul special de taxare, prev. de art. 1522 din Legea nr. 571/2003 deşi nu erau îndeplinite condiţiile necesare aplicării acestui regim special. Pe cale de consecinţă, organele fiscale, ca urmare a vânzării mijloacelor de transport în ţară, au procedat la stabilirea unei taxe pe valoare adăugată la valoarea de vânzare a autoturismelor livrate către diverşi clienţi persoane fizice în cuantum de 2.750.859 lei din care suma de 44.560 lei reprezintă TVA colectat de agentul economic la marja de profit.
Inculpatul audiat în faţa instanţei de judecată a arătat că personal a procedat la achiziţionarea, respectiv revânzarea autoturismelor second-hand precum şi la întocmirea facturilor fiscale, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a TVA-ului. De asemenea, a arătat că într-o discuţie purtată cu martora Popa Liliana, contabila societăţii, aceasta i-ar fi confirmat că facturile fiscale sunt corect întocmite.
Martora P.L., audiată fiind pe parcursul cercetării judecătoreşti (f. 38) a infirmat susţinerile inculpatului arătând în plus că potrivit opiniei sale în calitate de contabil, facturile fiscale puse la dispoziţie şi introduse în contabilitatea SC M. SRL nu erau întocmite legal întrucât TVA-ul era stabilit într-o modalitate ce presupunea îndeplinirea mai multor condiţii şi că acestea nu erau îndeplinite în cauză.
În drept, fapta inculpatului B.V.A. care în perioada august 2009 - martie 2010, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a omis să evidenţieze în totalitate taxa pe valoare adăugată aferentă unui număr de 193 de achiziţii intracomunitare, la momentul revânzării acestora în România, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor către stat în cuantum de 2.706.299 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Pe fondul cauzei, inculpatul B.A.V. nu a recunoscut învinuirea adusă solicitând prin apărătorul ales achitarea sa sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală întrucât aplicarea eronată a regimului, special de taxare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 care presupune, sub aspectul laturii obiective, omisiunea în tot sau în parte, a evidenţierii în acte contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Or, s-a apreciat că prin fapta imputată nu se poate susţine că nu s-ar fi evidenţiat „veniturile realizate”, în condiţiile în care au fost evidenţiate în contabilitate absolut toate sumele încasate de la cumpărătorii autoturismelor comercializate, ori că nu s-ar fi evidenţiat „operaţiunile comerciale efectuate”, în condiţiile în care au fost evidenţiate în contabilitate toate cele 193 de revânzări de autoturisme către persoane fizice din România.
Instanţa de judecată a apreciat ca nefondată apărarea formulată de către inculpat, modalitatea de stabilire a TVA-ului la marja de profit şi nu la întregul preţ de vânzare încadrându-se la o omisiune în parte, de evidenţiere în acte contabile a veniturilor realizate, conform laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Astfel, potrivit codului fiscal, taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect datorat bugetului statului, aferentă oricărei livrări de bunuri sau prestări de servicii realizată de o persoană impozabilă. Potrivit art. 140 alin. (1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cota standard de TVA este de 24% şi se aplică bazei de impozitare pentru operaţiunile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse. Potrivit art. 137 C. fisc., baza de impozitare a taxei pe valoare adăugată este constituită din contrapartida obţinută de furnizor din partea .cumpărătorului, în cazul livrării de bunuri.
Or, în prezenta cauză, SC M. SRL era la momentul revânzării autoturismelor second-hand persoană impozabilă, fiind astfel obligată să perceapă taxă pe valoare adăugată, în cotă de 24%, pentru fiecare livrare de bunuri, în speţă vânzarea de autoturisme second-hand.
Această cotă de TVA conform dispoziţiilor legale se impunea a fi aplicată la întreaga valoare a autoturismului vândut şi nu doar la marja de profit, aspect de altfel acceptat implicit de către inculpat prin apărările formulate care nu a contestat că la momentul întocmirii facturilor a aplicat un regim special de stabilire a TVA-ului, fără a fi îndeplinite condiţiile prev. de art. 1522 din Legea nr. 571/2003.
Prin urmare, venitul realizat de către SC M. SRL, aferent fiecărei livrări de autoturisme second-hand, se compunea dintr-o parte variabilă reprezentată de preţul negociat cu cumpărătorul - baza de impunere - şi o cotă fixă reprezentând TVA, ce urma să se aplice matematic la preţul de vânzare.
„Venitul realizat” din cuprinsul laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 trebuie privit ca având un astfel de conţinut, câtă vreme stabilirea şi perceperea TVA-ului se realizează obligatoriu în cazul oricărei livrări de bunuri realizate de o persoană impozabilă, iar diferenţa de TVA neevidenţiat în facturile fiscale întocmite de către SC M. SRL şi prin urmare necolectat, se încadrează în latura obiectivă a omisiunii în parte de evidenţiere în contabilitate a veniturilor realizate. Este adevărat că această parte din venitul realizat - TVA-ul - nu urma să revină SC M. SRL ci finalmente statului, societatea comercială fiind doar un intermediar între cel care plăteşte taxa - cumpărătorul - şi stat, însă acest aspect este irelevant faţă de obligaţia legală de a se regăsi în venitul obţinut pe fiecare tranzacţie TVA-ul în cota legală. Acesta este probabil şi motivul pentru care inculpatul în administrarea SC M. SRL s-a arătat total dezinteresat de stabilirea corespunzătoare a TVA-ului şi de altfel, pe de altă parte, era direct interesat în stabilirea TVA-ului într-un cuantum cât mai mic, întrucât implicit preţul de vânzare era mai mic şi prin urmare potenţialii cumpărători mai mulţi.
Reaua-credinţă a inculpatul B.V.A. în desfăşurarea activităţii comerciale, în legătură cu stabilirea TVA-uIui, rezultă de altfel din perceperea unor sume derizorii cu acest titlu, după cum rezultă din actele depuse la dosarul de urmărire penală - facturile fiscale întocmite - şi din invocarea ca argument a unei astfel de conduite în stabilirea obligaţiilor fiscale, a aplicării unui regim special de stabilire a TVA-ului fără să se asigure că şi sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea unor dispoziţii derogatorii (pentru un număr de 193 de operaţiuni comerciale)
La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. respectiv gradul foarte ridicat de pericol social, caracterul continuat al infracţiunii reţinute, numărul actelor materiale - nu mai puţin de 193 de acte - prejudiciul foarte ridicat cauzat şi rămas nerecuperat dar şi persoana inculpatului care în desfăşurarea activităţii pe un interval de circa 1 an de zile a arătat un dispreţ total faţă de normele legale implicându-se în desfăşurarea de activităţi comerciale fără a deţine minime cunoştinţe de specialitate. împrejurarea că inculpatul este totuşi la prima confruntare cu legea penală, din fişa de cazier judiciar a acestuia rezultând că nu are antecedente penale, instanţa a reţinut-o ca o circumstanţă atenuantă judiciar prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Astfel, o pedeapsă de 3 ani cu executare în regim de detenţie pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanţa a apreciat că este în măsură să asigure scopul educativ şi preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 65 şi art. 66 C. pen. s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. şi la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. s-a admis acţiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanţelor, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Cluj şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 3.123.077 lei despăgubiri civile reprezentând TVA suplimentar precum şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plăţii efective.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei din care suma de 100 Iei reprezentând onorariu parţial apărător din oficiu a fost avansată din fondul special al Ministerului Justiţiei, Baroului Cluj, d-nei av. M.R.
II. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, solicitând desfiinţarea acesteia, iar în urma rejudecării să-i fie majorată pedeapsa aplicată inculpatului, precum şi inculpatul B.V.A., solicitând achitarea sa, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea faptei de care este acuzat.
Prin decizia penală nr. 214/A din 08 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, instanţa de prim control judiciar a admis apelul inculpatului B.V.A., împotriva sentinţei penale nr. 68 din 7 martie 2013 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o în întregime.
Rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.V.A. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.
A respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva aceleiaşi sentinţe.
A stabilit suma de 100 lei onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu ce s-a avansat din FMJ în favoarea B.C.A.J. Cluj.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele:
Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, sprijinită pe analiza si interpretarea judicioasa a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi readministrate direct si nemijlocit în cursul judecăţii, dar şi potrivit declaraţiilor inculpatului care a recunoscut-o întocmai.
Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit corect că inculpatul B.V.A. în perioada august 2009 - martie 2010, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a omis să evidenţieze în totalitate taxa pe valoare adăugată aferentă unui număr de 193 de achiziţii intracomunitare, la momentul revânzării acestora în România, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor către stat în cuantum de 2.706.299 lei.
Curtea a mai reţinut că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constă în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori in alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Infracţiunea are ca situaţie premisă existenţa unei obligaţii legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activităţi prestate sau bunuri deţinute.
În speţă, veniturile, precum si operaţiunile au fost evidenţiate în documentele contabile, au fost declarate organului fiscal si s-a achitat impozitul corespunzător care a fost calculat şi vărsat cu ocazia încheierii fiecărui contract de vânzare-cumpărare, precum si parte din TVA, aspecte probate cu raportul de expertiză contabilă efectuat în calea de atac a apelului (f. 167 şi urm. dos. apel).
Aşa fiind, Curtea a considerat că atâta timp cât organul fiscal a putut constata si verifica operaţiunile comerciale efectuate, veniturile realizate si sursa acestora, precum şi stabili eventualele taxe în sarcina inculpatului, determinarea cuantumului TVA datorată este o problemă de natură fiscală, care se reduce, în esenţă, la modul de calcul al acesteia.
Altfel spus, omisiunea plăţii, totale sau parţiale, a unei taxe legal datorate nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală, dacă operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate ori bunul sau sursa impozabilă nu au fost ascunse. în acest caz, ia naştere doar obligaţia de plată a taxei respective, nu şi răspunderea penală, iar fapta nu cade în sfera ilicitului penal (în acest sens şi Decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3907 din 28 noiembrie 2012 pronunţată într-o speţă similară).
III. Împotriva deciziei penală nr. 214/A din 08 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În susţinerea recursului, Parchetul a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 214/A din 28 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale nr. 68 din 07 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Cluj, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului B.V.A. şi obligarea acestuia la despăgubiri către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia generală a Finanţelor Publice Cluj.
S-a apreciat de către Parchet că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul condamnării inculpatului B.V.A. şi soluţionarea laturii civile prin obligarea inculpatului la plata sumei solicitate conform constituirii de parte civilă 3.123.077 lei, plus accesoriile datorate de la 18 mai 2010 până Ia data plăţii.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prioritar, având în vedere data pronunţării deciziei atacate, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel,nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (2)1, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol,cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 08 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, se constată că acest motiv de casare a fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, cazul de casare invocat fiind abrogat.
Înalta Curte constată că, Parchetul a criticat decizia penală pronunţată sub aspectul greşitei aplicări a legii şi s-a solicitat condamnarea inculpatului în recurs, solicitare ce presupune o reanalizare a situaţiei de fapt, situaţie care nu poate fi examinată sub aspectul cazului de casare invocat.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, înalta Curte apreciază că motivele invocate vizează netemeinicia deciziei şi nu nelegalitatea acesteia, fapt ce nu poate fi analizat în calea de atac a recursului, analiza fiind limitată numai la chestiuni de drept.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi partea vătămată A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca împotriva deciziei penale nr. 214/A din 08 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpatul B.V.A.
Va obliga recurenta parte vătămată la plata sumei de 100 Iei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi partea vătămată A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca împotriva deciziei penale nr. 214/A din 08 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpatul B.V.A..
Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2179/2014. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2063/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
