ICCJ. Decizia nr. 2246/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Furtul (art.208 C.p.), furtul calificat (art. 209 C.p.), traficul de droguri (Legea 143/2
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2246/2014
Dosar nr. 5502/108/2013
Şedinţa publică din 3 iulie 2014
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 256 din 22 octombrie 2013 a Tribunalului Arad, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.O.D., la 3 ani închisoare, pentru aderare/sprijinire la grup infracţional organizat.
În baza art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 39/2003, raportat Ia art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durată de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), raportat la art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe inculpatul de mai sus, la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la cultivare de droguri de risc, fără drept:
În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 - 862 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
Pe durata termenului de încercare, în baza art. 863 C. pen., inculpatul este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte şi să se supună măsurilor de supraveghere, instituite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acest serviciu;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere, în cazul săvârşirii unor noi infracţiuni, revocare ce va atrage executarea cumulată a pedepselor.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 01 martie 2013, până la zi.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, de sub efectul mandatului de arestare preventivă din 02 martie 2013, emis de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3504/108/2013, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a e executării pedepsei, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/20003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.H.V., la 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru iniţiere/constituire grup infracţional organizat.
În baza art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durată de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare, pentru conducerea şi finanţarea cultivării de droguri de risc, fără drept.
În baza art. 10, raportat la art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 143/2003, raportat la art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durată de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare, pentru instigare la cultivare de droguri de risc, fără drept, în mod repetat.
În baza art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 143/2003, raportat la art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durată de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), (2), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare, pentru instigare la furt calificat.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare, pentru complicitate la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 864 C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 148 din 25 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti în Dosarul nr. 10910/300/2006, definitivă prin decizia penală nr. 543 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute, în regim de detenţie, pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare (3 ani şi 4 luni + 4 ani).
În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele complementare, în cea mai grea, respectiv s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 01 martie 2013, până la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 11 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul de mai sus, în favoarea statului, suma de 9.800 euro, depusă la Banca C.R. - Sucursala Arad, pe numele inculpatului, cu ordinul de încasare din 12 martie 2013.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC E.D.B. SA, cu sediul în Timişoara, judeţul Timiş, şi a fost obligat inculpatul N.H.V. la plata către această parte civilă a sumei de 93.198,22 RON, despăgubiri civile.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC I. SRL Arad, cu sediul în Buteni, judeţul Arad, reprezentată prin administrator C.B. - cetăţean italian şi a fost obligat inculpatul N.H.V. la plata către această parte civilă a sumei de 24.644 RON, despăgubiri civile.
În baza art. 14 raportat Ia art. 346 C. proc. pen., s-au admis în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile B.V. şi C.I. şi a fost obligat inculpatul N.H.V. la plata către aceste părţi civile a sumei de 12.997 RON, despăgubiri civile, constând în daune materiale. S-a respins cererea părţilor civile B.V. şi C.I. privind acordarea daunelor morale.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţii de mai sus la câte 2.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 38 C. proc. pen., s-a disjuns cauza faţă de inculpaţii N.M.C., N.V.C., D.X.T., L.D.H., C.N.M.T., L.V.T. şi K.I. şi s-a fixat termen de judecată la 13 septembrie 2013, ora 09:00.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriurîntocmit la data de 24 mai 2013 în Dosarul nr. 22/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, înregistrat la această instanţă la data de 24 mai 2013, au fost trimişi în judecată inculpaţii N.H.V. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/20003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), (2), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 26 C. pen., raportat la art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.; N.V.C. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 10 din Legea nr. 143/2000; art. 25 C. pen., raportat Ia art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 25 C. pen., raportat Ia art. 208 alin. (1), (2), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen., raportat la art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.; D.X.T. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/20003; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; art. 208 alin. (1), (2), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.; L.D.H. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/20003; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; art. 208 alin. (1), (2), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.; C.N.M.T. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/20003; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.; I.O.D. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/20003; art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.; N.M.C. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 10 din Legea nr. 143/2000; art. 25 C. pen., rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 25 C. pen., rap. la art. 208 alin. (1), (2), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 25 C. pen., rap. la art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.; L.V.T. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen., rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen., rap. la art. 208 alin. (1), (2), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.; K.I. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen., rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.
În esenţă, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că, în perioada anilor 2012-2013, acţionând în grup infracţional organizat, au înfiinţat cele mai mari culturi de cannabis indoor de pe teritoriul României, în scopul de a exporta marfa în ţări din U.E. (Ungaria şi Cehia).
Activitatea infracţională s-a concentrat pe raza judeţului Arad, unde aceştia au mobilizat impresionante resurse materiale (hale, materiale, echipamente şi instalaţii) şi umane (electricieni, cultivatori, supraveghetori) în vederea obţinerii de beneficii financiare ilicite.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut aceeaşi stare de fapt cu cea reţinută în rechizitoriu, respectiv:
Referitor la inculpatul I.O.D.
În perioada ianuarie - februarie 2013, acesta, împreună cu alte persoane (N.V.C., C.N.M.T., L.V.T. şi K.I.) au aderat/sprijinit un grup infracţional organizat, iniţiat/constituit de către N.M.C. şi N.H.V. şi a înlesnit activitatea de cultivare de droguri de risc (o plantaţie de cannabis) fără drept, pe raza municipiului Arad, în scopul comercializării lor în ţări din U.E. (Ungaria, Cehia).
Complicitatea materială s-a realizat prin închirierea halei de la Serele G. din municipiul Arad (unde îşi desfăşura activitatea firma inculpatului I.O.D.), inculpatului N.M.C., transportul îngrăşămintelor chimice şi a cutiilor cu răsaduri de plante de cannabis la locaţie, în schimbul unor sume de bani, plata utilităţilor reprezentând curentul electric folosit la dezvoltarea culturii şi asigurarea subzistenţei inculpatului C.N.M.T., care se ocupa în interiorul spaţiului de creşterea şi îngrijirea plantaţiei de cannabis, pentru a ajunge la maturitate şi a fi exportate în străinătate.
În cadrul grupului infracţional organizat, inculpatul avea relaţii de colaborare cu inculpaţii N.M.C., K.I. şi N.V.C. şi de conducere faţă de inculpatul C.N.M.T. Practic, ordinele leaderului reţelei, inculpatul N.M.C., erau transmise pe verticală, inculpaţilor K.I. şi N.V.C., pentru inculpatul C.N.M.T. şi erau operaţionalizate la hala Sere G. din municipiul Arad, de către inculpatul I.O.D.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locaţia sus-menţionată, în data de 01 martie 2013, în interiorul spaţiului a fost identificat inculpatul C.N.M.T., care se ocupa de creşterea, dezvoltarea şi recoltarea unei culturi de cannabis, în diferite stadii, formată din ghivece şi cutii conţinând 814 plante/răsaduri de cannabis, respectiv a 60 g. de plante de cannabis tăiate (în total cantitatea de 1,22 kg. de cannabis, după uscare şi separarea tulpinilor de frunze şi influorescenţe, cu o valoare de piaţă de 61.000 RON sau 14.022 euro), despre care rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 martie 2013 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Timişoara, respectiv din 18 aprilie 2013 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Bucureşti, au concluzionat că conţin THC, substanţă psihotropă, biosintetizată de plata cannabis, acesta făcând parte din Tabelul Anexă nr. lll din Legea nr. 143/2000, modificată şi republicată.
Inculpatul I.O.D. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, făcând referire la existenţa reţelei. Acesta a prezentat organelor de urmărire penală o schemă de funcţionare a reţelei, pe verticală.
În concluziile scrise, depuse la dosar la data de 19 iulie 2013 se arată că, deşi inculpatul a înţeles să beneficieze de prev. art. 3201 C. proc. pen., se face referire la faptul că „ar fi de reflectat în speţa concretă, în ce măsură activitate de sprijinire a unui grup infracţional art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003) nu este absorbită de activitatea de înlesnire a cultivării de droguri de risc de o parte a membrilor grupului (art. 26 C. pen., rap. Ia art. 2 din Legea nr. 143/2000), câtă vreme complicitatea s-a realizat tocmai prin acte materiale de sprijin care se înscriu în activitatea de „sprijin” în înţelesul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003”.
Deşi se evocă acest aspect, deoarece nu s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, pentru considerentele sus-enunţate, instanţa constată că infracţiunile pentru care a fost cercetat inculpatul sunt infracţiuni distincte, neoperând absorbţia.
De asemenea, s-a solicitat aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, invocându-se faptul că inculpatul a denunţat şi contribuit la tragerea la răspundere penală a altor făptuitori.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, după ce a fost arestat, inculpatul I.O.D. a formulat mai multe denunţuri, încercând să beneficieze de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă. Inculpatul susţine că datorită denunţului său, numitul L.G.C., a fost arestat ulterior.
Instanţa a constatat că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză, deoarece respectivele persoane au fost descoperite urmare a eforturilor organelor judiciare şi nu urmare a denunţurilor formulate de inculpat. Este adevărat că la dosar există denunţurile făcute de inculpat, astfel că instanţa Ie-a avut în vedere şi a ţinut seama de faptul că inculpatul a colaborat cu organele de cercetare penală, încercând să faciliteze tragerea la răspundere penală a altor făptuitori, dând anumite relaţii, aceste circumstanţe fiind reţinute ca şi circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.
De asemenea, instanţa a ţinut seama de faptul că inculpatul l. nu este cunoscut cu antecedente penale, că este căsătorit şi are cinci copii, dintre care doi minori, că este administrator la firma proprie - activitate pe care ar putea să o reia, că este singurul dintre inculpaţii trimişi în judecată care a recunoscut existenţa reţelei, respectiv faptul că există o legătură între inculpaţi şi că toţi acţionează pentru aceeaşi cauză.
Din caracterizarea depusă de Asociaţia judeţeană de fotbal, rezultă că inculpatul l. a fost finanţatorul echipei de fotbal R. Horia, atât la juniori, cât şi la seniori, ceea ce a determinat activitatea echipelor, ani de-a rândul, în campionatul judeţean. Tot pentru dezvoltarea fotbalului, prin investiţiile făcute de inculpat, la terenul de fotbal din localitatea Horia, judeţul Arad, s-a reuşit organizarea unor turnee judeţene de juniori.
Faţă de aceste considerente, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului circumstanţele atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., făcând şi aplicarea art. 76 C. pen.
Ţinând cont de circumstanţele menţionate şi de toate considerentele referitoare Ia persoana inculpatului, precum şi de perioada petrecută în arest preventiv, în care inculpatul a avut timp să reflecteze la gravitatea faptelor comise, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins mult mai eficient dacă pedeapsa este executată în stare de libertate. Beneficiind de clemenţa legii, reeducarea şi reintegrarea sa socială ar fi mult mai rapidă, iar pe viitor, există garanţii că nu va mai intra în câmpul infracţional.
Referitor la inculpatul N.H.V.
În perioada noiembrie 2012 - februarie 2013, acesta, împreună cu alte persoane a iniţiat/constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat/sprijinit şi alte persoane şi a condus, respectiv finanţat pe teritoriul României (judeţul Arad şi municipiul Bucureşti) activitatea de instigare la cultivarea în mod repetat de droguri de risc (două plantaţii de cannabis) fără drept, în scopul comercializării lor în ţări din U.E. (Ungaria, Cehia).
Conducerea a realizat-o fie direct, prin prezenţa lui efectivă în judeţul Arad de mai multe ori şi inspectarea celor două locaţii (halele I.A.S. Iratoşu, judeţul Arad, Ferma C. şi cea situată pe str. R. din municipiul Arad) unde erau amplasate şi funcţionau culturile de droguri de risc, fie indirect, prin consultanţa acordată coordonatorului regional pe zona de vest a ţării, căruia i-a furnizat expertiza de specialitate în domeniul creşterii şi dezvoltării substanţelor stupefiante.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate asupra suporturilor de stocare a datelor informatice aflate în posesia inculpatului N.H.V., au fost identificate pagini web accesate de pe hard-discul său, care fac trimitere la site-ul şi firma X (magazin virtual având ca obiect de activitate comercializarea seminţelor de cannabis şi alte produse utilizate pentru creşterea plantelor de cannabis) precum şi la cuvinte cheie „top booster”, „shooting powder”, „bioblom” (toţi fiind fertilizatori în creşterea canabisului).
Aceste informaţii ale inculpatului N.H.V. au fost diseminate personal sau prin telefon, altei persoane, care şi Ie-a însuşit şi aplicat cele două spaţii de producţie.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare la imobilul unde avea reşedinţa în municipiul Arad inculpatul N.V.C., a fost descoperit un înscris conţinând programul detailat de întreţinere a culturilor de cannabis.
Finanţarea operaţiunilor cu droguri de risc s-a efectuat de inculpatul N.H.V. prin expedierea constantă de sume de bani către inculpatul N.V.C. (2.000 RON, 500 euro, 500 euro, 2.000 RON, 425 RON, 5.000 RON, aşa cum rezultă din procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice dintre inculpatul N.H.V. şi inculpatul N.V.C. şi înscrisurile emise de către Banca T. - Sucursala Arad). Distinct de acestea, în evidenţele inculpatului N.V.C. sunt trecute toate sumele de bani avansate de către inculpatul N.M.C. şi inculpatul N.H.V. pentru cheltuielile curente de la spaţiile din Iratoşu şi municipiul Arad.
Activitatea de instigare Ia cultivarea de droguri de risc s-a desfăşurat în mod repetat (noiembrie 2012 - ianuarie 2013) şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iar ea a vizat persoanele, respectiv locaţiile unde au fost identificate cele două plantaţii de cannabis (halele fostului I.A.S. Iratoşu - Ferma C. şi de pe str. R. din municipiul Arad).
În cele două spaţii au fost găsite un număr total de 3.010 ghivece şi cutii cu plante de cannabis şi răsaduri, un nr. de 9 saci umpluţi cu cannabis şi 60 g. de plante de cannabis tăiate, care în urma procesului de uscare şi separare a tulpinilor de frunze şi influorescente, au însumat cantitatea finală de 44,82 kg. droguri de risc - cannabis - cu o valoare de piaţă de 2.241.000 RON (515.172 euro), ce era destinată comercializării în ţări din U.E. (Ungaria, Cehia), iar o parte a beneficiilor financiare îi reveneau leaderului grupului infracţional organizat pe România - inculpatul N.H.V.
La sfârşitul lunii ianuarie 2013, inculpatul N.H.V., împreună cu alte persoane, l-au determinat pe inculpatul L.D.H. să sustragă, în mod continuu, energie electrică la hala situată în municipiul Arad, str. R., cauzând un prejudiciu SC E.D.B. SA şi SC I. SRL Arad, în valoare totală de 32.141 RON.
Din procesele-verbale de analiză a abaterilor din 27 martie 2013, de stabilire a despăgubirilor din 27 martie 2013 şi adresa din 02 aprilie 2013, toate emise de către SC E.D.B. SA pentru locaţia situată pe str. R. din municipiul Arad, rezultă că cuantumul total al energiei electrice consumată şi neînregistrată în contor de către inculpaţi se ridică la 53.277 kw, în valoare totală de 32.141,37 RON. Partea vătămată SC E.D.B. SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma finală de 32.781,40 RON (din care 640,03 RON reprezintă contravaloarea taxelor aferente constatării).
Şi proprietarul spaţiului respectiv, firma SC I. SRL Arad, pe care figurează înregistrat contractul de furnizare al energiei electrice, a participat în procesul penal în calitate de parte vătămată/parte civilă, potrivit art. 15 C. proc. pen., emiţând pretenţii în cauză în valoare totală de 24.684 RON; 16.164 RON reprezentând contravaloarea chiriei halei pe lunile martie şi aprilie 2013; 4.939 RON reprezentând suma pe care societatea a plătit-o firmei SC R.I.G. SRL Arad, pentru intermedierea contractului de închiriere; 1.393 RON reprezentând pagubele cauzate halei ca urmare a intervenţiei echipei D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad; 888 RON aducerea halei în situaţia anterioară; 1.300 RON onorariu expert.
La sfârşitul lunii ianuarie 2013, inculpatul N.H.V. i-a înlesnit şi l-a ajutat pe inculpatul L.V.T. (electrician), să execute şi să folosească instalaţii clandestine, în scopul ocolirii echipamentelor de măsurare a energiei electrice la hala situată în municipiul Arad, str. R.
Din nota de constatare din 04 martie 2013 şi adresa din 02 aprilie 2013, ambele emise de către SC E.D.B. SA, pentru locaţia hala str. R. din municipiul Arad, rezultă că branşamentul a fost interceptat înainte de grupul de măsură, prin intermediul unui conductor.
Contribuţia inculpatului N.H.V., la activitatea infracţională a inculpatului L.V.T., a fost de a-i pune la dispoziţia acestuia informaţiile necesare, identificate cu ocazia percheziţiei asupra suporturilor stocate a datelor informatice (cuvinte cheie - 3 faze cabluri de alimentare 380 v, cablu electric 4x16, ACYABY 3x240+120, toate produse utilizate în construcţii şi instalaţii electrice), în vederea realizării conexiunii clandestine la reţeaua de curent electric, prin evitarea echipamentelor de măsurare.
Deşi în faza de urmărire penală nu a recunoscut învinuirile care i se aduc, după ce i s-au pus în vedere dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în prezenţa interpretului de limba vietnameză şi a apărătorului ales, inculpatul N.H.V. a declarat că recunoaşte faptele, astfel cum au fost reţinute şi descrise în rechizitoriu, solicitând să fie judecat în baza probelor administrate la urmărire penală.
La individualizarea pedepselor, având în vedere dispoziţiile legale de mai sus, criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., instanţa a ţinut seama de următoarele: inculpatul, cetăţean vietnamez, s-a stabilit în Bucureşti, în urmă cu 15 ani, unde şi-a întemeiat o familie, în prezent având 2 copii minori: o fată de 14 ani şi un băiat de 1 an şi jumătate. A reuşit să-şi găsească un loc de muncă, iar în anul 2005, împreună cu soţia, au înfiinţat o societate comercială - SC M.I.E. SRL - societate la care inculpatul era administrator şi asociat unic.
Ulterior, în anul 2009, a fost condamnat pentru evaziune fiscală, fiind obligat la plata unui prejudiciu de 1.046.291 RON, prejudiciu, pe care nu l-a putut achita.
În anul 2010 a rămas fără loc de muncă, deoarece angajatorul său a renunţat la afacere şi s-a întors în Vietnam. Ulterior, în mod sporadic, a mai avut şi alte locuri de muncă, însă din cursul anului 2012, nu a mai avut nici un loc de muncă, venitul familiei fiind format din alocaţiile copiilor şi banii obţinuţi, ocazional, de inculpat. El a susţinut că este ajutat cu bani de familia sa din Vietnam, însă nu a putut dovedi acest fapt. Din referatul de evaluare rezultă că după ce a venit în România, în scopul îmbunătăţirii situaţiei financiare, a intrat într-o comunitate de persoane, majoritate de origine vietnameză, care căutau căi facile şi rapide de obţinere a profitului din activităţi ilegale. Este şi motivul pentru care a fost condamnat.
În perioada celor trei ani de supraveghere, s-a încercat reintegrarea sa socială, însă implicarea acestuia în comiterea prezentelor fapte, în condiţiile în care cunoştea consecinţele reiterării comportamentului delicvenţial, face să scadă şansele de reintegrare în societate.
Din fişa de cazier judiciar s-a constatat că inculpatul a săvârşit prezentele fapte în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 Iit. a) C. pen., faţă de pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe termen de încercare de 6 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 148 din 25 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti în Dosarul nr. 10910/300/2006, definitivă prin decizia penală nr. 543 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti.
Ţinând cont de circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv este căsătorit, are doi copii minori, are rezidenţă în România de aproximativ 15 ani, precum şi de starea de recidivă, instanţa i-a aplicat pedepse spre minimul special prevăzut de lege.
Acţiunea civilă
Partea vătămată SC E.D.B. SA, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 93.198,22 RON.
Întrucât din procesele-verbale de analiză a abaterilor din 27 martie 2013, de stabilire a despăgubirilor din 27 martie 2013 şi adresa din 02 aprilie 2013, rezultă că cuantumul total al energiei electrice consumate şi neînregistrate în contor de către inculpaţi, la locaţia situată pe str. R. din municipiul Arad, este la 53.277 kw, în valoare totală de 32.141,37 RON; la locaţia din localitatea Iratoşu, contravaloarea cantităţii de 99.985 kw energie electrică consumată şi neînregistrată, reprezintă 59.776,79 RON, iar câte 640,03 RON au fost taxele aferente constatării la fiecare locaţie, în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., constatând dovedite pretenţiile, s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC E.D.B. SA şi a fost obligat inculpatul N.H.V., la plata către această parte civilă a sumei de 93.198,22 RON, despăgubiri civile.
SC I. SRL Arad, pe care figurează înregistrat contractul de furnizare al energiei electrice, s-a constituit parte civilă în procesul penal, potrivit art. 15 C. proc. pen., cu suma totală de 24.684 RON, din care 16.164 RON, reprezentând contravaloarea chiriei halei pe lunile martie şi aprilie 2013; 4.939 RON, reprezentând suma pe care societatea a plătit-o firmei SC R.I.G. SRL Arad, pentru intermedierea contractului de închiriere; 1.393 RON reprezentând pagubele cauzate halei ca urmare a intervenţiei echipei D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad; 888 RON aducerea halei în situaţia anterioară; 1.300 RON onorariu expert.
Constatând că înscrisurile depuse dovedesc pretenţiile solicitate, s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC I. SRL Arad, reprezentată prin administrator C.B. - cetăţean italian şi a fost obligat inculpatul N.H.V. la plata către această parte civilă a sumei de 24.644 RON, despăgubiri civile. În cauză s-au constituit părţi civile şi părţile vătămate B.V. şi C.N.P. cu suma totală de 200.000 RON, respectiv câte 100.000 RON pentru fiecare, sumă care se compune din următoarele:
- daune materiale:
- 200 euro (echivalentul a 900 RON), ce reprezintă chiria neachitată pentru luna martie 2013;
- 747 RON, reprezentând contravaloarea a 2 facturi de curent neachitate;
- 4.350 RON, amenajările speciale realizate pe cheltuiala părţilor civile;
- 700 RON, aducerea imobilului în starea iniţială, având în vedere deteriorările produse ca urmare a reamenajării grajdului în scopul desfăşurării infracţiunilor.
- daune morale: 187.003 RON.
Având în vedere că daunele materiale au fost dovedite de părţile civile cu contractul de închiriere, cu facturile, dispoziţiile de plată, procesul-verbal de recepţie Ia punerea în funcţiune a branşamentului trifazic, cu pozele şi cu declaraţia autentică a martorului S.V.A., s-au admis în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile B.V. şi C.I. şi a fost obligat inculpatul N.H.V. la plata, către aceste părţi civile, a sumei de 12.997 RON, despăgubiri civile, constând în daune materiale.
S-a respins cererea părţilor civile B.V. şi C.I. privind acordarea daunelor morale. Infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, prin conţinutul lor, nu sunt de natură a aduce vreun prejudiciu moral, astfel încât cererea de acordare a daunelor morale este nejustificată.
La plata sumelor de mai sus a fost obligat doar inculpatul N.H.V., deoarece, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, el era leaderul structurii pe România şi avea ca atribuţii conducerea şi finanţarea operaţiunilor de înfiinţare şi culturi de cannabis, precum şi alte operaţiuni, pe teritoriul judeţului Arad.
Referitor la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, de a se confisca, de la inculpaţii I. şi N.H.V., drogurile de la cele două locaţii sau a echipamentelor şi instalaţiilor folosite la săvârşirea infracţiunilor, instanţa a reţinut că din procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare şi de ridicare a unor bunuri, reiese că toate bunurile găsite figurează a fi ridicate de la alţi inculpaţi, nu de la inculpaţii I. şi N.H.V.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, inculpaţii I.O.D. şi N.H.V.
Procurorul a solicitat următoarele:
În privinţa inculpatului I.O.D. - majorarea pedepselor; executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie; înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.; confiscarea cantităţii de 1,22 kg. cannabis, precum şi a materialelor, echipamentelor şi instalaţiilor folosite în activitatea infracţională.
În privinţa inculpatului N.H.V. - majorarea spre maximul special a pedepselor stabilite; confiscarea cantităţii de 56,96 kg. cannabis, precum şi a materialelor, echipamentelor şi instalaţiilor folosite în activitatea infracţională.
Inculpatul I.O.D. a solicitat aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.; aplicarea art. 15 şi 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003; reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen.; schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la trafic de droguri de risc şi grup infracţional organizat în complicitate la trafic de droguri de risc; reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare.
Inculpatul N.H.V. a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi reducerea pedepsei; restituirea sumei de 9.800 euro, care a fost greşit confiscată de către prima instanţă.
Curtea de Apel a apreciat că este fondat doar apelul declarat de procuror, reţinând următoarele:
I. Individualizarea pedepselor.
Ambii inculpaţi au fost judecaţi în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., astfel încât beneficiază de cauza de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Infracţiunile comise de inculpatul I.O.D. au următoarele limite (reduse) ale pedepsei cu închisoarea: 3,4 ani - 13,4 ani (grup infracţional organizat), 2 ani - 10 ani (complicitate Ia trafic de droguri de risc).
Infracţiunile comise de inculpatul N.H.V. au următoarele limite (reduse) ale pedepsei cu închisoarea: 3,4 ani - 13,4 ani (grup infracţional organizat), 2 ani - 10 ani (trafic de droguri de risc), 2 ani - 12 ani (conducerea şi finanţarea traficului de droguri), 2 ani - 10 ani (instigare la furt calificat), 4 luni - 2 ani (complicitate la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare).
Prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului I.O.D. circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu motivarea că inculpatul a colaborat cu organele de cercetare penală prin denunţurile formulate împotriva mai multor persoane, încercând să faciliteze tragerea la răspundere penală a altor făptuitori, dând anumite relaţii.
Potrivit art. 74 alin. (1) lit. c) teza ultimă C. pen., poate fi considerată circumstanţă atenuantă atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.
Curtea observă că însăşi prima instanţă a reţinut împrejurarea că denunţurile formulate de inculpatul I.O.D. au fost ineficace, deoarece respectivele persoane au fost descoperite urmare a eforturilor organelor judiciare şi nu ca urmare a denunţurilor formulate de inculpat. În acest context nu se poate reţine că această activitate a inculpatului (denunţarea) a înlesnit descoperirea ori arestarea participanţilor. Pe de altă parte, rezultă că denunţurile vizau persoane cercetate pentru alte fapte decât cele care fac obiectul prezentului dosar, care nu au legătură cu vreuna dintre infracţiunile imputate inculpatului, şi nu participanţi la infracţiunile comise de acest inculpat, astfel încât nu era incident textul de lege invocat de către prima instanţă.
Prin urmare, critica procurorului referitoare la greşita reţinere a circumstanţei atenuante în favoarea inculpatului I.O.D. este fondată.
Solicitarea inculpatului I.O.D. de a-i fi reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. este nefondată. Elementele invocate de inculpat pentru susţinerea acestei solicitări sunt următoarele: a recunoscut săvârşirea faptelor şi a ajutat la stabilirea adevărului în cauză şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi; activitatea sa infracţională este infinit mai redusă decât a celorlalţi inculpaţi; anterior comiterii faptelor a avut o comportare socială bună, fiind apreciat în lumea sportului din Arad.
Potrivit art. 74 alin. (1) lit. a)-c) C. pen. „Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanţe atenuante:
a) conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii;
b) stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;
c) atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor”.
Întrucât infracţiunile reţinute în sarcina acestui inculpat sunt infracţiuni de pericol abstract, art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. nu îi este aplicabil.
În ce priveşte comportamentul acestuia în cursul procesului penal, Curtea observă că a fost unul oscilant, în sensul că în faza de urmărire penală nu a recunoscut acuzaţiile, însă în faţa instanţei de judecată a adoptat o atitudine de recunoaştere pentru a beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen. Prin urmare, nu se poate susţine că a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal.
Aspectul în legătură cu înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor a fost analizat în paragrafele anterioare.
În ce priveşte conduita inculpatului I.O.D. înainte de săvârşirea infracţiunilor care fac obiectul prezentului dosar, se reţine că acesta nu are antecedente penale, a fost implicat (ca finanţator) în susţinerea unei echipe de fotbal, este administrator la propria firmă, are familie, date ce conturează un profil pozitiv moral şi social. Aceste împrejurări trebuie însă analizate în contextul infracţiunilor (grave) comise de acesta (aderare la grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de droguri de risc) şi al consecinţelor negative şi de durată, pentru sănătatea populaţiei, pe care le are introducerea în circuitul comercial (ilegal) a unei cantităţi însemnate de droguri de risc, droguri cultivate în hala pusă la dispoziţie de acest inculpat. În esenţă, acest inculpat, alături de coinculpatul N.H.V., au gestionat o activitate comercială de producţie (implicând infrastructură, resurse umane, cunoştinţe de specialitate, piaţă de desfacere), cu particularitatea că rezultatul activităţii economice a constat în bunuri ilicite (substanţe stupefiante). În acest context, Curtea apreciază că nu se impune reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., însă va ţine seama de aspectele pozitive menţionate anterior la individualizarea pedepselor.
Inculpatul I.O.D. a solicitat, totodată, aplicarea art. 15 şi 16 din Legea nr. 143/2000 şi a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cerere nefondată.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 143/2000 „Nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, permiţând astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi”.
Acest text de lege reglementează o cauză de nepedepsire, astfel încât soluţia pe fondul acţiunii penale ar fi de încetare a procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (11) C. proc. pen. în condiţiile în care inculpatul I.O.D. a fost judecat în cadrul procedurii simplificate, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal nu este legal posibilă, fiind prohibită de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Pe de altă parte, inculpatului I.O.D. nu îi este aplicabil acest text de lege în contextul în care denunţurile sale au fost formulate după ce s-a început urmărirea penală împotriva sa (cu precizarea că legea are în vedere data la care s-a început urmărirea penală şi nu data Ia care i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, astfel cum pretinde inculpatul prin notele de şedinţă).
În acelaşi timp legea impune ca acest denunţ să fie eficient, adică să permită identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi. Din informaţiile comunicate de procuror rezultă că nici această cerinţă nu este îndeplinită (fie organele de urmărire penală deţineau deja date, fie aspectele menţionate în denunţuri nu s-au confirmat în urma cercetările efectuate).
Potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000 „Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea |a jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
Acest text de lege nu este aplicabil inculpatului I.O.D. întrucât nu este îndeplinită cerinţa ca denunţul să fie eficient, din informaţiile comunicate de procuror rezultând că organele de urmărire penală deţineau deja date în legătură cu anumite denunţuri sau că aspectele menţionate în alte denunţuri nu s-au confirmat în urma cercetările efectuate.
Potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 „Persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) sau (3) şi care, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
Nici acest text de lege nu este aplicabil inculpatului I.O.D. întrucât nu este îndeplinită cerinţa ca denunţul să fie eficient, din informaţiile comunicate de procuror rezultând că organele de urmărire penală deţineau deja date în legătură cu anumite denunţuri sau că aspectele menţionate în alte denunţuri nu s-au confirmat în urma cercetările efectuate.
Este nefondată cererea inculpatului I.O.D. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la trafic de droguri de risc şi grup infracţional organizat în complicitate la trafic de droguri de risc.
Potrivit art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 „Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni”.
Inculpatul I.O.D. a avut reprezentarea că prin ajutorul său, constând în închirierea unei hale, transportul îngrăşămintelor chimice şi al cutiilor cu răsaduri de plante de cannabis la locaţie, plata curentului electric folosit la dezvoltarea culturii şi asigurarea subzistenţei inculpatului C.N.M.T. care se ocupa în interiorul spaţiului de creştere şi îngrijirea plantaţiei de cannabis, sprijină o grupare infracţională constituită în scopul cultivării de droguri de risc şi, în acelaşi timp, că îşi aduce contribuţia la cultivarea de droguri de risc (infracţiune distinctă), astfel încât actele sale reprezintă elementul material (manifestarea exterioară) al ambelor infracţiuni şi nu doar al complicităţii la infracţiunea de trafic de droguri.
Solicitarea inculpatului I.O.D. de reţinere a circumstanţelor atenuante judiciare este nefondată, datele referitoare la persoana acestuia (menţionate în paragrafele anterioare), analizate în contextul acuzaţiilor concrete aduse acestuia, nejustificând admiterea acestei cereri.
Procedând Ia reindividualizarea pedepselor faţă de inculpatul I.O.D. (în raport de datele menţionate în paragrafele anterioare), instanţa de apel va dispune condamnarea acestuia la 4 ani închisoare pentru aderare/sprijinire grup infracţional organizat şi 3 ani închisoare pentru complicitate la cultivare de droguri de risc fără drept.
Solicitarea inculpatului N.H.V. de reţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C.pen este nefondată.
Această solicitare (formulată oral de avocatul ales, cu ocazia dezbaterilor) este motivată, potrivit apărării, de concluziile referatului de evaluare, precum şi de situaţia personală (atitudinea sinceră) şi familială a inculpatului (căsătorit, cu 2 copii).
Concluziile referatului de evaluare şi situaţia familială a inculpatului nu au legătură cu vreuna din situaţiile reglementate de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Atitudinea sinceră a inculpatului a fost valorificată de acesta prin obţinerea beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă în temeiul art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., astfel încât nu poate obţine un nou beneficiu în baza aceleiaşi conduite procesuale.
Procedând la reindividualizarea pedepselor faţă de inculpatul N.H.V., instanţa de apel va dispune condamnarea acestuia la: 5 ani şi 6 luni închisoare pentru iniţiere/constituire grup infracţional organizat; 5 ani închisoare pentru conducerea şi finanţarea cultivării de droguri de risc, fără drept; 5 ani închisoare pentru instigare la cultivare de droguri de risc, fără drept, în mod repetat; 2 ani închisoare, pentru instigare la furt calificat; un an închisoare pentru complicitate la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
Instanţa de apel apreciază necesară majorarea pedepselor stabilite pentru infracţiunile de: iniţiere/constituire grup infracţional organizat, conducerea şi finanţarea cultivării de droguri de risc, fără drept şi instigare la cultivarea de droguri de risc, fără drept, în mod repetat. în acest sens trebuie avute în vedere următoarele elemente de fapt: rolul inculpatului de iniţiator al grupării infracţionale; rolul inculpatului de coordonator şi finanţator al activităţii de cultivare a drogurilor; implicarea acestuia în toate aspectele activităţii de cultivare a drogurilor; dimensiunea activităţii de cultivare a drogurilor (plantele erau îngrijite în hale) şi modul organizat, eficient, de întreţinere şi creştere a plantelor; riscul ca o cantitate mare de droguri să ajungă pe piaţa din România şi din străinătate; calitatea de recidivist a inculpatului; concluziile referatului de evaluare care evidenţiază neasumarea de către inculpat a responsabilităţii faptelor sale. În ce priveşte pedepsele stabilite pentru infracţiunile de instigare la furt calificat de energie electrică şi complicitate la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, Curtea apreciază că acestea au fost corect individualizate şi nu se impune majorarea acestora, astfel cum a solicitat procurorul.
II. Confiscarea specială.
Curtea observă că prima instanţă a omis să confişte cantitatea de 1,22 kg. cannabis ridicată cu ocazia percheziţiei efectuate în hala închiriată de inculpatul I.O.D., droguri în legătură cu care acest inculpat a fost trimis în judecată pentru complicitate la cultivare.
Totodată prima instanţă a omis să dispună confiscarea cantităţii de 56,96 kg. cannabis, provenită din activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul N.H.V.
De asemenea, se impunea confiscarea specială a materialelor, echipamentelor şi instalaţiilor menţionate în procesul-verbal încheiat de procuror, fiind vorba de bunuri utilizate în procesul de cultivare a plantelor de cannabis, având legătură cu acuzaţiile formulate împotriva ambilor inculpaţi.
În consecinţă, în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. va dispune confiscarea cantităţilor de: 1,22 kg. cannabis, 56,96 kg. cannabis, precum şi a materialelor, echipamentelor şi instalaţiilor menţionate în procesul-verbal încheiat de procuror.
Cererea inculpatului N.H.V. (formulată oral cu ocazia dezbaterilor, de către avocatul ales) de restituire a sumei de 9.800 euro, este nefondată. Această sumă a fost ridicată de la inculpat în faza de urmărire penală şi confiscată de prima instanţă în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen., pe motiv că provine din săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul.
Potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 „Drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 2 - 10 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri prevăzute la alin. (1)”.
Inculpatul a fost condamnat pentru finanţarea activităţii de cultivare a drogurilor de risc şi instigare la cultivarea drogurilor de risc. Prima infracţiune (finanţarea) presupune ca inculpatul să fi deţinut sau să fi pus la dispoziţie sume de bani în scopul cultivării drogurilor. În ce priveşte instigarea, din situaţia de fapt reţinută de prima instanţă nu rezultă că activitatea de determinare la săvârşirea infracţiunii de cultivare a drogurilor de risc s-a realizat prin remiterea unor sume de bani autorilor infracţiunii.
Prin urmare, în raport de activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului, nu se poate susţine că cei 9.800 euro provin din săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul.
Pe de altă parte însă, suma de 9.800 euro trebuie considerată ca reprezentând parte din banii destinaţi finanţării activităţii de cultivare a drogurilor de risc, activitate dovedită şi recunoscută de inculpat. În această situaţie, banii sunt supuşi confiscării în temeiul art. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât fac obiectul infracţiunii prevăzute de art. 10 din lege.
Destinaţia ilicită a acestor bani este confirmată şi de împrejurarea că în cursul urmăririi penale (cu 3 zile înainte de sesizarea instanţei de judecată) inculpatul N.H.V. i-a cerut soţiei sale (printr-un bilet înmânat acesteia pe ascuns cu ocazia unei vizite la arest), să facă demersuri pentru întocmirea unui înscris din care să rezulte că suma de 10.000 euro provine de la mama sa din Vietnam. Această încercare a fost zădărnicită, întrucât acţiunea inculpatului de înmânare pe ascuns a bileţelului a fost observată de personalul Centrului de reţinere şi arestare preventivă Arad, fiind apoi sesizate organele de urmărire penală.
În concluzie, apelurile declarate de cei doi inculpaţi au fost apreciate ca nefondate.
Drept urmare, prin decizia nr. 205/A din 23 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 256 din 22 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, în Dosarul nr. 5502/108/2013.
Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare:
1. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul I.O.D., fără antecedente penale, la 4 ani închisoare pentru aderare/sprijinire grup infracţional organizat.
În baza art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 65 C. pen., interzice inculpatului, pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul I.O.D. la 3 ani închisoare pentru complicitate la cultivare de droguri de risc fără drept.
În baza art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 65 C. pen., interzice inculpatului, pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. inculpatul I.O.D. va executa pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni, în final 4 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.
În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 01 martie 2013 până la data de 22 iulie 2013 inclusiv.
2. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/20003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul N.H.V., cu antecedente penale, la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru iniţiere/constituire grup infracţional organizat.
În baza art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 65 C. pen., interzice inculpatului, pe durată de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare, pentru conducerea şi finanţarea cultivării de droguri de risc, fără drept.
În baza art. 10, raportat la art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 143/2003, raportat la art. 65 C. pen., interzice inculpatului, pe durată de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare, pentru instigarea la cultivare de droguri de risc, fără drept, în mod repetat;
În baza art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 143/2003, raportat la art. 65 C. pen., interzice inculpatului, pe durată de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), (2), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare, pentru instigare la furt calificat.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la un an închisoare, pentru complicitate la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 Iit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni, în final inculpatul având de executat pedepasa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 864 C. pen., revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 148 din 25 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti în Dosarul nr. 10910/300/2006, definitivă prin decizia penală nr. 543 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, şi dispune executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul N.H.V. să execute, în regim de detenţie, pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.
În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 01 martie 2013 până la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul N.H.V.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. dispune confiscarea cantităţilor de: 1,22 kg. cannabis, 56,96 kg. cannabis, precum şi a materialelor, echipamentelor şi instalaţiilor menţionate în procesul-verbal încheiat de procuror.
Menţine în rest sentinţa apelată.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii I.O.D. şi N.H.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. obligă inculpaţii-apelanţi să plătească fiecare suma de 200 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelurilor declarate de aceştia.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului declarat de procuror rămân în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii I.O.D. şi N.H.V.
Inculpatul I.O.D. a criticat hotărârile în temeiul art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., în esenţă, pentru:
- greşita înlăturare a disp. art. 74 lit. c) C. pen. de către instanţa de apel;
- omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. De asemenea, a solicitat şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Inculpatul N.H.V. a criticat hotărârile în temeiul art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen. prin motivele scrise, în esenţă, cu privire la:
- greşita individualizare a pedepsei pe motiv că nu s-a dat cuvenita eficienţă dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pedeapsa aplicată fiind prea mare, susţinând că s-ar fi impus reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.;
- greşita confiscare a sumei de 9.800 euro, arătând că acesta nu îi aparţine, fiind o sumă de bani deţinută de mama sa;
- greşita revocare a suspendării condiţionate conform art. 846 C. pen., arătând că nu a încălcat niciuna din obligaţiile stabilite prin hotărârea anterioară de condamnare;
- încălcarea principiului non reformatio in pejus deoarece Curtea de Apel a aplicat pedepse mai mari decât cele stabilite de instanţa de fond.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului a susţinut recursul întemeiat pe aceleaşi cazuri de casare, dar numai pentru greşita individualizare a pedepsei şi greşita confiscare a sumei de bani, formulând şi un nou motiv de recurs, în legătură cu aplicarea legii penale mai favorabile.
Cu toate acestea, în concluziile scrise depuse la termenul de dezbateri, a reiterat toate criticile formulate în motivele de recurs iniţiale.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat numai recursul declarat de inculpatul I.O.D., pentru următoarele considerente:
I. În cursul soluţionării recursului, a intrat în vigoare noul C. proc. pen., însă efectul principiului imediatei aplicări a normelor de procedură este înlăturat de dispoziţiile tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi referitoare la recurs.
Faţă de data pronunţării deciziei recurate, se constată aplicabile în cauză dispoziţiile C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Drept urmare, indicarea prevederilor C. proc. pen. în cuprinsul prezentei decizii va avea în vedere conţinutul acestor dispoziţii fără a se mai face, de fiecare dată, această precizare.
Conform art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., recursul trebuie motivat cu 5 zile înaintea primului termen de judecată, sub sancţiunea prevăzută de art. 38510 alin. (3) C. proc. pen., respectiv de a nu putea fi examinate decât acele cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.
1. Se constată că inculpatul I. nu a respectat aceste dispoziţii. în ciuda faptului că a fost citat încă din data de 18 noiembrie 2013 şi a fost înştiinţat că primul termen de judecată în recurs este la 18 martie 2014, cu toate că în cuprinsul citaţiei s-a făcut menţine cu privire la necesitatea motivării recursului cu 5 zile înaintea primului termen, precizându-se şi consecinţele nerespectării acestui termen, inculpatul a depus motivele de recurs cu încălcarea acestor prevederi, respectiv în data de 23 aprilie 2014, ulterior primului termen de judecată fixat în cauză.
În consecinţă, sunt aplicabile disp. art. 38510 alin. (3) C. proc. pen., aşa încât instanţa de recurs nu poate avea în vedere decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.
Din cele două cazuri de casare invocate de inculpat: cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi cel prevăzut de pct. 172, numai primul poate fi avut în vedere din oficiu.
Criticile referitoare la individualizarea pedepsei şi la greşita înlăturare a circumstanţelor atenuante reţinute de instanţa de fond nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (care are în vedere doar situaţia în care au fost aplicate „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”), respectiv prev. de pct. 172 (invocate de inculpat), dar nici în vreunul din celelalte cazuri de casare.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, posibilitatea examinării cauzei în recurs - reglementat ca a doua cale de atac, a fost restrânsă doar la chestiunile de legalitate, legiuitorul excluzând din atribuţia instanţei de recurs examinarea chestiunilor de fapt şi a celor care implică aprecierea asupra unor elemente de fapt.
Voinţa legiuitorului referitor la individualizarea pedepsei este expresă în acest sens întrucât, anterior, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se referea atât la nelegalitatea pedepsei, cât şi la greşita individualizare a sancţiunii în raport cu prevederile art. 72 C. pen.
La fel, critica referitoare la omisiunea reţinerii cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu poate fi încadrată în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nici în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Inculpatul nu a invocat aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele ce ar decurge din reţinerea acestor dispoziţii, ci greşita apreciere a instanţelor de fond şi de apel, realizată pe baza evaluării probelor administrate sub acest aspect, în legătură cu îndeplinirea cerinţelor legale referitoare la incidenţa cauzei de reducere a pedepsei.
Altfel spus, nu ne aflăm în situaţia în care prin hotărârile atacate s-ar fi reţinut dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar instanţele ar fi aplicat pedepse în alte limite decât cele care ar rezulta din reducerea corespunzătoare aplicării acestor prevederi.
De asemenea, nu ne aflăm în situaţia în care respectiva cauză de reducere a pedepsei ar fi intervenit în cursul soluţionării recursului sau ar fi fost cunoscută în această fază procesuală, fără să fi făcut obiectul analizei instanţei de fond sau de apel.
Dimpotrivă, instanţele anterioare au examinat solicitarea inculpatului I. şi au constatat că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu sunt incidente în cauză, apreciind că persoanele menţionate în denunţ au fost descoperite urmare a eforturilor organelor judiciare şi nu urmare a denunţurilor formulate de inculpat.
Rezultă, astfel, că instanţele au efectuat o analiză a probelor sub acest aspect şi au stabilit o situaţie de fapt ce nu mai poate fi modificată în recurs. Concluzia la care au ajuns instanţele de fond şi de apel, contestată de recurent, implică aprecierea acestor instanţe şi nu constituie o chestiune de drept, ci de fapt.
Critica omisiunii aplicării cauzei de reducere a pedepsei nu poate fi supusă cenzurii instanţei de recurs nici în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (astfel cum a fost încadrată de inculpat). Omisiunea aplicării disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000 ar putea fi examinată din perspectiva acestui caz de casare numai în situaţia în care motivul de recurs ar fi fost invocat în termen, ceea ce nu este cazul în ce-l priveşte pe inculpatul I., care nu a motivat recursul în termenul prevăzut de lege.
2. Inculpatul N.H.V. a motivat recursul cu respectarea dispoziţiilor legale, cu mai mult de 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Motivele de recurs ce vizează greşita individualizare a pedepsei, în sensul că nu s-a dat deplină eficienţă dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi nu a fost reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare invocate expres de către inculpat, respectiv art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., dar nici în celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu.
Toate considerentele expuse sub acest aspect cu ocazia analizei recursului declarat de I.O.D. sunt aplicabile şi în cazul inculpatului N.H.V. căci, aşa cum s-a arătat, aceste critici vizează aprecierea instanţei de apel cu privire la stabilirea sancţiunii şi nu constituie o chestiune de legalitate ce ar putea fi examinată de către Înalta Curte.
Critica referitoare Ia încălcarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac poate fi examinată din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., însă este nefondată. Hotărârea primei instanţe a fost atacată nu numai de către inculpaţi, ci şi de către Parchet, care a criticat modalitatea de individualizare a pedepsei, iar majorarea pedepselor a fost dispusă de instanţa de apel ca urmare a admiterii apelului Parchetului, aşa încât principiul non reformatio in pejus nu era aplicabil.
Greşita confiscare a sumei de 9.800 euro vizează aprecierea instanţei de fond şi a instanţei de apel cu privire la probele administrate în cauză, pe baza cărora aceste instanţe au stabilit că acea sumă aparţine inculpatului şi provine din săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Toate aspectele invocate de inculpat în recurs au fost supuse analizei instanţei de fond şi de apel, care au reţinut că suma de 9.800 euro trebuie considerată ca reprezentând parte din banii destinaţi finanţării activităţii de cultivare a drogurilor de risc, activitate dovedită şi recunoscută de inculpat şi că, în această situaţie, banii sunt supuşi confiscării în temeiul art. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât fac obiectul infracţiunii prevăzute de art. 10 din lege.
Apărările inculpatului au fost înlăturate reţinându-se că destinaţia ilicită a acestei sume de bani este confirmată şi de împrejurarea că în cursul urmăririi penale (cu 3 zile înainte de sesizarea instanţei de judecată) inculpatul N.H.V. i-a cerut soţiei sale (printr-un bilet înmânat acesteia pe ascuns cu ocazia unei vizite Ia arest, să facă demersuri pentru întocmirea unui înscris din care să rezulte că suma de 10.000 euro provine de la mama sa din Vietnam. Această încercare a fost zădărnicită, întrucât acţiunea inculpatului de înmânare pe ascuns a bileţelului a fost observată de personalul Centrului de reţinere şi arestare preventivă Arad, fiind apoi sesizate organele de urmărire penală.
Fiind vorba despre chestiuni de fapt şi nu de drept, acestea nu pot face obiectul analizei în recurs şi nici nu pot fi încadrate în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., care se referă la situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii”.
Referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 864 C. pen., se constată că aceasta constituie o critică ce poate fi examinată în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dar critica este nefondată. Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 148/2009 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti nu a fost dispusă pe motivul încălcării vreuneia din obligaţiile stabilite prin această hotărâre definitivă de condamnare, ci pe motiv că inculpatul a comis infracţiunile pentru care este trimis în judecată în termenul de încercare stabilit prin hotărârea mai sus menţionată. Sunt, astfel, îndeplinite cerinţele legale pentru revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
II. Examinarea solicitării inculpaţilor referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile trebuie precedată de anumite consideraţii generale:
În cursul soluţionării recursurilor, mai precis la data de 01 februarie 2014, au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen. ce conţine şi dispoziţii de drept substanţial, aşa încât sunt incidente prevederile art. 5 C. pen. în vigoare la data soluţionării recursurilor (adoptat prin Legea nr. 286/2009 modificată şi completată), potrivit cărora în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Această dispoziţie corespunde cu prevederile art. 13 C. pen. anterior care prevedea, de asemenea, obligativitatea aplicării legii penale mai favorabile în cauzele aflate în curs de judecată.
Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat soluţii diferite cu privire Ia aplicarea legii penale mai favorabile, mai precis referitor la mecanismul de aplicare a mitiorlex, conturându-se două opinii: cea privind aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome şi cea privind aplicarea legii penale mai favorabile pe principiul aprecierii globale.
Până la momentul soluţionării cauzei de faţă, în materia aplicării legii penale mai favorabile au intervenit două hotărâri importante:
- decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 publicată în M. Of., Partea I, nr. 319/30.04.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia dezlegării problemelor de drept.
Prin acesată decizie, în aplicarea art. 5 C. pen., s-a stabilit că prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, din motivarea deciziei reieşind că acesta este mecanismul general de aplicare al legii penale mai favorabile;
- Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Deşi dispozitivul nu prevede expres, prin considerentele deciziei se clarifică interpretarea instanţei de contencios constituţional în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile se face prin aprecierea globală şi prin alegerea dispoziţiilor unei singure legi, cu privire la toate instituţiile de drept substanţial incidente, şi nu prin luarea în considerare a dispoziţiilor sau instituţiilor autonome.
Rezultă, aşadar, că deciziile mai sus menţionate stabilesc mecanisme diferite de aplicare a legii penale mai favorabile, dar ambele sunt obligatorii de la data publicării în M. Of. al României, aşa încât se pune problema raportului dintre cele două, pentru a cunoaşte care anume trebuie aplicată.
Această problemă a fost lămurită chiar de către legiutor, care a stabilit un raport de prioritate între cele două tipuri de decizii, reglementat prin art. 4771 C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 3/2014).
Potrivit acestei dispoziţii - care se referă la încetarea sau modificarea efectelor hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: „Efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstitutionalităţii ori modificării dispoziţiei legale ce a generat problema de drept dezlegată, cu excepţia cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare”.
Fără a mai face discuţii cu privire la natura Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (care, în realitate, interpretează dispoziţiile art. 5 C. pen.), se constată că din considerentele acesteia reiese cu claritate că instanţa de contencios constituţional a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile trebuie aplicat mecanismul aprecierii globale, şi nu cel al instituţiilor autonome.
Cum Decizia Curţii Constituţionale este obligatorie şi are prioritate faţă de decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, urmează ca, în speţă, instanţa de recurs să aibă în vedere şi să aplice mecanismul considerat constituţional, respectiv cel al aprecierii globale.
Este adevărat că Decizia Curţii Constituţionale nu stabileşte criterii precise de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele Deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării recursului. În ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime, şi nu pe instituţii autonome.
Legea nr. 187/2012 conţine în Capitolele II - IV dispoziţii ce pot fi apreciate ca excepţii de Ia aplicarea legii penale mai favorabile potrivit mecanismului aprecierii globale. Aceste excepţii sunt expres prevăzute, doar pentru anumite instituţii (cum este art. 15 referitor la regimul suspendării condiţionate) şi nu pot fi aplicate prin analogie cu privire la alte materii.
Aceste excepţii nu vizează instituţia concursului de infracţiuni sau a pluralităţii de infracţiuni, în general.
Conform art. 10 din legea de mai sus: „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.”
Această prevedere legală nu poate constitui un criteriu de interpretare logică prin raţionamentul „per a contrario”, deci un fundament Iogico-juridic pentru concluzia aplicării, ca excepţie de la regula aprecierii globale a legii penale mai favorabile, a dispoziţiilor concursului de infracţiuni - ca instituţie autonomă.
Dimpotrivă, în considerentele Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale se consacră în mod expres, în cazul concursului de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale (parag. 35-36).
În consecinţă, art. 10 din Legea nr. 187/2012 nu constituie o excepţie de la regula aprecierii globale a legii penale mai favorabile, are doar valoarea unei dispoziţii tranzitorii şi constituie o reglementare a unei situaţii speciale, care nu implică incidenţa mitior lex, stabilind tratamentul sancţionator pentru cazul în care unele dintre infracţiuni au fost comise sub imperiul vechii legi, iar altele după intrarea în vigoare a noii legi penale, deci pentru situaţia în care pluralitatea de infracţiuni a fost generată sub imperiul legii vechi, dar se definitivează sub regimul legii noi, situaţie ce impunea o reglementare distinctă.
În speţă, toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au fost comise sub imperiul vechii legi penale.
În consecinţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi luând în considerare inclusiv prevederile din materia concursului de infracţiuni C. pen. în vigoare de la 01 februarie 2014, fără a putea aplica dispoziţiile legii noi referitor la încadrarea juridică a faptelor şi la sancţiune, concomitent cu aplicarea în materia concursului de infracţiuni, cu valoare de instituţie autonomă, a disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior.
Cât priveşte incidenţa principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acţiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva legalităţii sancţiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., sau din perspectiva altui caz de casare.
Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional [art. 15 alin. (2)] şi reprezintă o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării recursului, fără ca inculpaţii să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa unei solicitări exprese din partea inculpatului.
Este vorba, astfel, despre o situaţie excepţională, care generează pentru instanţa de recurs obligaţia de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluţionare a recursului.
Pe cale de consecinţă, în speţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va avea în vedere situaţia de fapt şi încadrarea juridică stabilite prin hotărârile recurate şi nu va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporţional cu sancţiunea stabilită prin hotărârile recurate, fără a face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare.
1. În ce-l priveşte pe inculpatul I.O.D. se constată că a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. anterior.
De asemenea, a fost condamnat la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare sporită cu 6 luni, dispunându-se în final să execute 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 ani.
Faptele pentru care inculpatul a fost condamnat nu au fost dezincriminate.
Infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 are corespondent în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
Pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 era prevăzută sancţiunea închisorii de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, însă conform alin. (2) al aceluiaşi articol, pedeapsa nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracţional organizat, aşa încât trebuie avute în vedere limitele de pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi, corespunzător infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 2325 din 02 iulie 2013).
Pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., sancţiunea este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
De asemenea, cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior are corespondent în dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în vigoare.
Drept urmare, fără a realiza o nouă individualizare a pedepsei, instanţa de recurs constată că sancţiunea ce ar putea fi aplicată în mod proporţional potrivit legii noi, ar fi pedeapsa închisorii de 1 an şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. în vigoare pe durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
Infracţiunea de complicitate la trafic de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 era sancţionată anterior cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Potrivit art. 81 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost modificate în ce priveşte sancţiunea, prevăzându-se o pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Luând în considerare şi cauza de reducere a pedepsei, se constată că prin aplicarea principiului proporţionalizării sancţiunii, potrivit legii noi, în temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-ar aplica o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. în vigoare.
Din perspectiva tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, potrivit legii noi, sunt incidente dispoziţiile art. 38-39 alin. (1) lit. b) C. pen. potrivit cărora s-ar aplica pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare, la care s-ar adăuga 1/3 din pedeapsa de 1 an, aşa încât în final s-ar aplica o pedeapsă de 2 ani închisoare, la care s-ar adăuga pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
În plus, se constată că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 65 cu referire la art. 66 lit. a) şi b) C. pen. în vigoare, aşa încât, şi potrivit legii noi s-ar aplica pe lângă fiecare din cele două pedepse principale, iar la final, pe lângă pedeapsa dată spre executare.
Având în vedere că sancţiunile ce ar putea fi aplicate potrivit legii noi sunt mai blânde decât cele aplicate potrivit legii vechi, în mod evident legea nouă este mai favorabilă, ceea ce determină admiterea recursului declarat de inculpat şi casarea hotărârilor în sensul celor mai sus menţionate, în conformitate cu disp. art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
2. În ce-l priveşte pe inculpatul N.H.V. se constată, de asemenea, că faptele pentru care a fost condamnat potrivit legii vechi nu au fost dezincriminate.
Infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior are corespondent în dispoziţiile art. 376 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. în vigoare.
În conformitate cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (decizia publicată nr. 2325 din 02 iulie 2013), având în vedere infracţiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracţional organizat, în ce-l priveşte pe inculpatul N.H.V., potrivit legii vechi, trebuie avute în vedere limitele de pedeapsă de la 3 la 18 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi, corespunzător infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.
Potrivit legii noi, pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., sancţiunea este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior au corespondent în prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Având în vedere că, potrivit legii vechi, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, se constată că potrivit legii noi sancţiunea ce ar putea fi aplicată prin incidenţa principiului proporţionalizării pedepsei ar fi închisoarea de 2 ani.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior, se constată că potrivit legii noi ar fi aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000, astfel cum au fost modificate potrivit art. 81 pct. 7 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. în vigoare şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în vigoare.
Modificarea vizează în primul rând elementul material al infracţiunii. Astfel, potrivit legii vechi, art. 10 din Legea nr. 143/2000 sancţiona finanţarea, organizarea şi conducerea uneia dintre infracţiunile prev. de art. 2-4 din aceeaşi lege, iar potrivit legii noi, este incriminată numai fapta de finanţare a acestor infracţiuni, deoarece conducerea şi organizarea constituie element material al unei alte infracţiuni. Cum în speţă, inculpatul N.H.V. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 în varianta finanţării traficului de droguri de risc, sunt în continuare incidente dispoziţiile art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Cealaltă modificare vizează limitele de pedeapsă care, spre deosebire de legea veche ce avea în vedere numai sporirea cu 3 ani a maximului prevăzut pentru infracţiunea la care art. 10 se referă (art. 2-4 din Legea nr. 143/2000), legea nouă stabileşte o majorare cu o treime atât a maximului, cât şi a minimului special.
Drept urmare, potrivit legii noi, limitele de pedeapsă sunt de la 2 la 7 ani închisoare (corespunzător infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000) sporite cu 1/3, aşa încât se ajunge la pedeapsa închisorii cuprinsă între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni.
Având în vedere şi cauza de reducere cu o treime a pedepsei, sancţiunea ce ar putea fi aplicată conform legii noi ar fi închisoarea în cuantum de 3 ani şi 10 luni.
În legătură cu infracţiunea pev. de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. se constată că ar fi aplicabile în conformitate cu legea nouă dispoziţiile art. 47 C. pen. (referitor la instigare) rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (referitor la forma continuată a infracţiunii), art. 41 alin. (1) C. pen. (referitor la starea de recidivă) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Luând în considerare că anterior infracţiunea era sancţionată cu închisoarea de la 3 la 15 ani, iar conform legii noi pedeapsa este de la 2 la 7 ani închisoare, având în vedere şi cauza de reducere a pedepsei, se constată că sancţiunea ce ar putea fi aplicată în conformitate cu legea în vigoare la momentul soluţionării recursului ar fi pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.
Inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 208 alin. (1) şi (2) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Potrivit legii noi, sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 C. pen. (referitor la instigare) rap. la art. 228 alin. (1) şi (3) - art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (referitor la recidivă) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., infracţiune de furt calificat sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Cum inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă egală cu minimul special (redus potrivit art. 3201 C. proc. pen.), potrivit legii noi s-ar aplica pedeapsa de 8 luni închisoare.
Indulpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Dispoziţiile legii speciale nu au suferit modificări, aşa încât, potrivit legii noi ar fi incidente dispoziţiile art. 48 C. pen. (referitor la complicitate) rap. la art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (referitor la recidivă) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., fără nici un fel de efect asupra pedepsei.
Tratamentul sancţionator al recidivei şi al concursului de infracţiuni au suferit modificări, iar potrivit legii noi sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
Conform acestor prevederi, în caz de recidivă postcondamnatorie pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat se adaugă la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea comisă în stare de recidivă, iar în situaţia în care este vorba despre mai multe infracţiuni concurente, se aplică mai întâi regulile concursului de infracţiuni şi apoi pedeapsa rezultantă se adaugă la pedeapsa anterioară sau la restul de pedeapsă rămas neexecutat.
Aşa cum s-a arătat, în cauza de faţă s-a procedat în mod corect la revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 148/2009 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, deoarece inculpatul a comis cele 5 infracţiuni înaintea împlinirii termenului de încercare, aşa încât în aplicarea tratamentului sancţionator al recidivei şi concursului de infracţiuni trebuie avut în vedere în întregime această pedeapsă ce nu a fost executată.
Drept urmare, potrivit legii noi, în conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul ar avea de executat pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare la care s-ar adăuga 2 ani şi 2 luni închisoare reprezentând 1/3 din suma celorlalte pedepse (6 ani şi 6 luni), aşa încât s-ar aplica în cazul concursului de infracţiuni o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.
Conform art. 43 alin. (1) şi (2) C. pen., la această pedeapsă s-ar adăuga pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 148/2009 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, rămasă neexecutată, aşa încât în final s-ar aplica o pedeapsă de 10 ani închisoare.
Se constată că această sancţiune este egală cu cea aplicată potrivit legii vechi, aşa încât nu se impune admiterea recursului declarat de inculpatul N.H.V.
Deşi, aparent, legea nouă este mai favorabilă ca urmare a diminuării limitelor de pedeapsă pentru 4 din cele 5 infracţiuni, cu toate acestea, datorită faptului că potrivit legi noi, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni este mai aspru, şi luând în considerare aplicarea legii penale mai favorabile prin apreciere globală, se constată că - în ansamblu - legea nouă nu este mai favorabilă inculpatului.
Drept urmare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.H.V.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., va deduce prevenţia de la 01 martie 2013 la zi pentru acest inculpat.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. (dispoziţii de imediată aplicare în absenţa unor norme tranzitorii), va obliga recurentul N.H.V. la plata sumei de 550 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru acest recurent, în sumă de 250 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Sub acest aspect, se are în vedere încheierea din 21 octombrie 2014, de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta deciziei referitor la acordarea onorariului parţial, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile generate de soluţionarea recursului declarat de inculpatul I. vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru acest recurent, în sumă de 80 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul interpretului de limba vietnameză se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul I.O.D. împotriva deciziei penale nr. 205 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 256 din 22 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad şi, rejudecând:
I. Făcând aplicarea art. 5 C. pen.:
În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul I.O.D. la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
Conform art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul I.O.D. la 1 an şi 8 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
Conform art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Conform art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului I.O.D. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni, aşa încât inculpatul execută pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
Conform art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
II. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.H.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului-inculpat N.H.V. perioada reţinerii şi arestării preventive de la 01 martie 2013 la 03 iulie 2014.
Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului declarat de inculpatul I.O.D. rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru acest recurent, în sumă de 80 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă inculpatul N.H.V. la plata sumei de 550 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru acest recurent, în sumă de 250 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba vietnameză se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 225/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2212/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
