ICCJ. Decizia nr. 2317/2014. Penal. Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2317/2014
Dosar nr. 77/32/2014
Şedinţa publică din 25 iulie 2014
Asupra contestaţiilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea din oficiu formulată în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 595 C. proc. pen., de către Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului de Minori şi Tineri Bacău, s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, pentru condamnatul P.O., domiciliat în comuna Hudeşti, satul Vatra, judeţul Botoşani, recidivist, necăsătorit, 1 copil minor, în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. pe o durată de 7 ani, aplicată prin Sentinţa penală nr. 70 din 25 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 257/32/2013, definitivă prin respingerea recursului.
Analizând actele dosarului şi dispoziţiile legale, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 70 din 25 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 257/32/2013, definitivă prin respingerea recursului, s-a dispus în baza art. 3201, alin. (4) C. proc. pen., admiterea cererilor formulate de inculpaţii P.O. şi C.E. de judecare pe baza recunoaşterii vinovăţiei.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice:
- pentru inculpatul P.O. din infracţiunile de aderare la o asociere infracţională, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2, lit. b), pct. 1 din Legea nr. 39/2003, acte de terorism, prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) şi (4) C. pen., tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) şi e) C. pen. şi nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) şi (4) C. pen., totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33, lit. a) C. pen. şi art. 37, lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, infracţiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) şi e) C. pen., infracţiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) şi (4) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. d) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) şi (4) C. pen., totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33, lit. a) C. pen. şi art. 37, lit. a) C. pen.;
- pentru inculpatul C.E. din infracţiunile de aderare la o asociere infracţională, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2, lit. b), pct. 1 din Legea nr. 39/2003, acte de terorism, prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) şi (4) C. pen., tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) şi (e) C. pen. şi nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) şi (4) C. pen. şi deţinere de droguri de risc, prevăzută de art. 2, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33, lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, infracţiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la complicitate la tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 26 c.pen, art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) şi e) C. pen., infracţiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la complicitate la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 26 C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) şi (4) C. pen., infracţiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. d) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) şi (4) C. pen. şi deţinere de droguri de risc, prevăzută de art. 4, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33, lit. a) C. pen.
În baza art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.O., domiciliat în comuna Hudeşti, satul Vatra, judeţul Botoşani, recidivist, necăsătorit, 1 copil minor, la pedeapsa închisorii de 9 ani.
În baza art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.O. la pedeapsa principală a închisorii de 9 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 7 ani.
În baza art. 32, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.O. la pedeapsa principală a închisorii de 6 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani.
În baza de art. 32, alin. (1), lit. d) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.O. la pedeapsa principală a închisorii de 15 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 7 ani.
În baza art. 61, alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 81 zile, rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 431 din 16 iunie 2009 a Judecătoriei Oneşti, aşa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 373/A din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 21 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, rest pe care-l contopeşte cu fiecare pedeapsă aplicată în cauză, în pedepsele cele mai grele, aplicate în cauză.
În baza art. 33, lit. a), art. 34, lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele principale astfel rezultate în pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi pedepsele complementare în pedeapsa cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. pe o durată de 7 ani.
Pedeapsă rezultantă: 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. pe o durată de 7 ani.
Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71, alin. (2) C. pen.
În baza art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul pe C.E., domiciliat în comuna Pîrgăreşti, str. Vânători, judeţul Bacău, fără antecedente penale, căsătorit, un copil minor, fără ocupaţie, la pedeapsa închisorii de 7 ani.
În baza art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la complicitate la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 26 C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. la pedeapsa principală a închisorii de 6 ani şi 5 luni şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art. 32, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la complicitate la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 26 C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. la pedeapsa principală a închisorii de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 32, alin. (1), lit. d) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. la pedeapsa principală a închisorii de 7 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art. 4, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. la pedeapsa închisorii de 1 an.
În baza art. 33, lit. a), art. 34, lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare şi pedepsele complementare în pedeapsa cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. pe o durată de 4 ani.
Pedeapsă rezultantă: 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. pe o durată de 4 ani.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare un nou C. pen., iar dispoziţiile penale din Legea nr. 535/2004 au fost modificate, inclusiv sub aspectul tratamentului sancţionator.
Pentru stabilirea incidenţei dispoziţiilor art. 6 C. pen., instanţa de fond a analizat următoarele aspecte:
1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce priveşte limitele maxime de pedeapsă, avându-se în vedere C. pen. intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, dar şi modificările aduse Legii nr. 535/2004 începând cu aceeaşi dată;
2. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce priveşte tratamentul juridic sancţionator privitor la concursul de infracţiuni, în conformitate cu Deciziile nr. 1 şi 6 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din 14 aprilie 2014, respectiv 26 mai 2014.
1. În ceea ce priveşte limitele de pedeapsă mai favorabile, instanţa a stabilit limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv:
a) în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, ea se regăseşte în incriminarea art. 35, alin. (1) din Legea nr. 535/2004 după data de 01 februarie 2014, iar maximul special a fost redus de la 15 ani închisoare, la 12 ani închisoare. Ţinându-se seama de cauza generală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, incidentă în cauză, acesta maxim devine 8 ani închisoare. Rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 6, alin. (1) C. pen., în ceea ce priveşte această pedeapsă individuală;
b) în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) şi e) C. pen. anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, ea se regăseşte în incriminarea art. 32, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 34, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) şi e) C. pen. anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior iar maximul special, ţinându-se seama de cauzele generale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior şi tentativa, incidente în cauză, acesta maxim devine 12 ani şi 6 luni închisoare. Rezultă că nu sunt aplicabile prevederile art. 6, alin. (1) C. pen., în ceea ce priveşte această pedeapsă individuală, vechea pedeapsă fiind de 9 ani închisoare.
În schimb, în baza art. 6 alin. (6) C. pen., s-a redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior de la 7 ani, la limita maximă de 5 ani, prevăzută de art. 66, alin. (1) C. pen., şi în conţinutul prevăzut de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în vigoare, identic, de altfel, cu cel vechi;
c) în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. c) şi art. 34, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 253, alin. (1), (4) şi (7) C. pen., cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, maximul special, ţinându-se seama de cauzele generale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior şi tentativa, incidente în cauză, acesta maxim devine 3 ani şi 6 luni închisoare. Rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 6, alin. (1) C. pen., în ceea ce priveşte această pedeapsă principală individuală, vechea pedeapsă de 6 ani închisoare urmând a fi redusă la maximul arătat, de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Totodată, în baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a dat spre executare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, în conţinutul prevăzut de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în vigoare, identic, de altfel, cu cel vechi, pe o durată de 4 ani;
d) în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. d) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) şi (4) C. pen. anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, ea se regăseşte în incriminarea art. 32, alin. (1), lit. o) şi art. 34, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, raportat la infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 346, alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, iar maximul special, ţinându-se seama de cauza generală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, incidentă în cauză, acesta maxim devine 12 ani închisoare. Rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 6, alin. (1) C. pen., în ceea ce priveşte această pedeapsă principală individuală, vechea pedeapsă de 15 ani închisoare urmând a fi redusă la maximul arătat, de 12 ani închisoare.
Totodată, în baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a redus şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, de la 7 ani, la limita maximă de 5 ani, prevăzută de art. 66, alin. (1) C. pen., şi în conţinutul prevăzut de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în vigoare, identic, de altfel, cu cel vechi.
2. În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancţionator privitor la concursul de infracţiuni, instanţa a comparat pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen. în vigoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen., în urma contopirii pedepselor, rezultă o pedeapsă de 12 ani închisoare - la care se adăugă un spor de 6 ani şi 10 luni (1/3 din totalul celorlalte pedepse de 20 ani şi 6 luni închisoare).
Astfel, noua pedeapsă rezultantă de executat este în cuantum de 18 ani şi 10 luni închisoare, pedeapsă ce depăşeşte pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare, aplicată potrivit legii vechi, ceea ce înseamnă că va rămâne cea stabilită prin hotărârea de condamnare.
Mai mult, în virtutea aceluiaşi criteriu enunţat în considerentele Deciziei nr. 1 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din 14 aprilie 2014, potrivit căruia se ia în considerare tratamentul sancţionator cel mai greu pe care legea nouă îl prevede pentru pluralitatea din cauză, la pedeapsa principală rezultantă de 18 ani şi 10 luni închisoare trebuie adăugat şi restul de pedeapsă de 81 zile, rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 431 din 16 iunie 2009 a Judecătoriei Oneşti, aşa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 373/A din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 21 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiţionate, şi asta în conformitate cu dispoziţiile art. 104, alin. (2) C. pen. în vigoare.
Chiar şi în ipoteza în care cauza generală de reducere a pedepsei a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, existentă şi în reglementarea penală în vigoare, la art. 375 şi 396, alin. (10) C. proc. pen., cu aceleaşi efecte, nu ar trebui luată în considerare la determinarea maximului special în cazul fiecărei infracţiuni, aceasta ar conduce fie la o neaplicare a art. art. 6, alin. (1) C. pen., fie la o reducere mai puţin substanţială, aceasta nu ar face decât să atragă, obligatoriu, o pedeapsă rezultantă şi mai mare potrivit legii noi. În concluzie, rezultatul nu poate fi decât unul singur, pedeapsa principală rezultantă stabilită pe legea veche va rămâne spre executare.
În cazul pedepselor complementare legea nouă prevede o limită maximă de 5 ani, astfel că, în baza art. 45, alin. (3), lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în vigoare, pentru o durată de 5 ani.
Dat fiind că pentru unele pedepse principale, privite individual, s-a procedat la reducerea lor, s-a dispus anularea formelor de executare anterioare, inclusiv MEPI nr. 76/D/2013, emise în baza Sentinţei penale nr. 70 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău şi emiterea unor noi forme de executare, potrivit prezentei hotărâri, care să cuprindă pedepsele principale individuale astfel cum au fost reduse şi noua pedeapsă complementară aplicată.
În concret, dispozitivul Sentinţei penale emise în cauză, nr. 71 din 29 mai 2014, este următorul:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., admite contestaţia la executare ca urmare a sesizării din oficiu privind pe condamnatul P.O., domiciliat în comuna Hudeşti, satul Vatra, judeţul Botoşani, recidivist, necăsătorit, 1 copil minor.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. pe o durată de 7 ani, aplicată prin Sentinţa penală nr. 70 din 25 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 257/32/2013, definitivă prin respingerea recursului, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa închisorii de 9 ani, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa principală a închisorii de 9 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) şi e) C. pen. anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa principală a închisorii de 6 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 4 ani, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 217, alin. (1) şi (4) C. pen. anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa principală a închisorii de 15 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 7 ani stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. d) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) şi (4) C. pen. anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior;
- restul de pedeapsă de 81 zile, rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 431 din 16 iunie 2009 a Judecătoriei Oneşti, aşa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 373/A din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 21 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiţionate, în baza art. 61, alin. (1) C. pen. anterior, contopit cu fiecare pedeapsă aplicată în cauză, în pedepsele cele mai grele, aplicate în cauză.
I. În baza art. 6, alin. (1) C. pen., reduce pedeapsa principală a închisorii de 9 ani, la maximul special de 8 ani închisoare, prevăzut de art. 35, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi 7 C. proc. pen. anterior.
În baza art. 6, alin. (6) C. pen., reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior de la 7 ani, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) şi e) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, la limita maximă de 5 ani, prevăzută de art. 66, alin. (1) C. pen., aşa cum sunt ele prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b C. pen. în vigoare.
În baza art. 6, alin. (1) şi (5) C. pen., reduce pedeapsa principală a închisorii de 6 ani, la maximul special de 3 ani şi 6 luni închisoare, prevăzut de art. 32, alin. (1), lit. c) şi art. 34, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 253, alin. (1), (4) şi (7) C. pen., cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, şi dă spre executare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în vigoare pe o durată de 4 ani.
În baza art. 6, alin. (1) şi 5 C. pen., reduce pedeapsa principală a închisorii de 15 ani, la maximul special de 12 ani închisoare, prevăzut de art. 32, alin. (1), lit. o) şi art. 34, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, raportat la infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 346, alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201, alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani, la limita maximă de 5 ani, prevăzută de art. 66, alin. (1) C. pen., aşa cum sunt ele prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în vigoare.
II. Constată că pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare, aplicată potrivit legii vechi, nu depăşeşte pedeapsa principală rezultantă la care se poate ajunge, potrivit art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen. în vigoare, de 18 ani şi 10 luni închisoare, la care se adaugă restul de pedeapsă de 81 zile, rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 431 din 16 iunie 2009 a Judecătoriei Oneşti, aşa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 373/A din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 21 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiţionate, în conformitate cu dispoziţiile art. 104, alin. (2) C. pen. în vigoare.
În baza art. 45, alin. (3), lit. a) C. pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în vigoare, pentru o durată de 5 ani.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii, a arestului preventiv şi cea executată, de la 11 ianuarie 2013 la zi.
Dispune anularea formelor de executare anterioare, inclusiv MEPI nr. 76/D/2013, emise în baza Sentinţei penale nr. 70 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău şi emiterea unor noi forme de executare, potrivit prezentei hotărâri, care să cuprindă pedepsele principale individuale astfel cum au fost reduse şi noua pedeapsă complementară aplicată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, s-au exercitat contestaţii, căi de atac potrivit art. 4251 C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău şi contestatorul P.O.
Parchetul a invocat, în scris, nelegalitatea sentinţei atacate privind greşita aplicare a legii mai favorabile, în concret precizându-se că pedepsele principale componente au fost reduse în mod greşit (pentru cele două infracţiuni individualizate).
În susţinerea orală, cu raportare la Decizia nr. 1 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia dezlegării unor chestiuni de drept, s-a sintetizat şi precizat că pedeapsa principală rezultantă de 15 ani aplicată anterior se încadrează în limitele legale ale fiecărei infracţiuni coroborat cu instituţia concursului de infracţiuni, trebuie apreciată ca fiind aplicată legal în funcţie de legea penală mai favorabilă, care este legea veche, dar se impune totuşi reducerea pedepsei complementare, la maximul de 5 ani conform art. 66 C. pen. nou.
Contestatorul P.O., prin motivele de contestaţie invocate, insistă în aplicarea legii penale mai favorabile, în formula concretă de reducere a sancţiunilor ce i-au fost aplicate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Lămuritoare pentru dezlegarea situaţiei juridice specifică speţei este Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (adusă în discuţie de organele judiciare implicate), în materia aplicării legii mai favorabile, care dincolo de cadrul de abordare de fond a problematicii, inserează inclusiv maniera procedurală pe care trebuie să o adopte instanţele de judecată ce se confruntă cu astfel de "contestaţii".
Astfel, se specifică expres că, "problema de drept ce face obiectul prezentei cauze priveşte mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, în ipoteza unui concurs de infracţiuni.
Înalta Curte reţine că, în aplicarea corectă a dispoziţiilor legii penale mai favorabile în cauze definitiv judecate, privitor la orice instituţie a dreptului substanţial incidenţă în această fază, trebuie să se pornească de la specificul reglementării cuprinse în art. 6 din noul C. pen., stabilind în raport cu acesta modul în care litera şi raţiunea acestei reglementări se transpun în fiecare caz particular.
Potrivit art. 6 alin. (1) - (3) C. pen., când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la executarea pedepsei, a intervenit o lege penală mai favorabilă, pedeapsa închisorii sau amenzii se reduce la maximul prevăzut de legea nouă, dacă sancţiunea aplicată este mai mare decât acest maxim, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii de legea nouă pentru aceeaşi infracţiune, dacă închisoarea este singura pedeapsă prevăzută pentru aceasta, iar închisoarea se înlocuieşte cu amenda, care nu poate depăşi maximul prevăzut de legea nouă pentru aceeaşi infracţiune, când amenda este singura pedeapsă prevăzută de legea nouă pentru aceasta.
Din cuprinsul art. 6 din noul C. pen. rezultă condiţiile în care operează aplicarea obligatorie a legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, şi anume:
- să existe o hotărâre de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, a închisorii, a amenzii sau o hotărâre de aplicare a unei măsuri educative;
- înainte de executarea pedepsei sau a măsurii educative, în timpul executării acestora, dar înainte de executarea lor integrală să intervină o lege penală nouă;
- legea penală nouă să prevadă o pedeapsă sau măsură educativă mai uşoară decât pedeapsa ori măsura educativă prevăzută de legea în temeiul căreia s-a pronunţat hotărârea definitivă;
- pedeapsa sau măsura educativă aplicată prin hotărârea judecătorească definitivă să depăşească maximul pedepsei prevăzute de legea nouă sau să fie mai grea.
O primă observaţie pe care o facem este aceea că, privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă.
Dacă în cazul aplicării legii penale mai favorabile, în cursul procesului, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre legile succesive şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, acest procedeu este total diferit în raport cu ipotezele avute în vedere în art. 6 din noul C. pen.
Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, aşa cum rezultă din cele de mai sus, prezintă unele particularităţi faţă de aplicarea legii mai favorabile faptelor în curs de judecată.
Conchidem că, singura situaţie în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă este aceea în care tratamentul sancţionator aplicat excedează limitei maxime prevăzute de legea nouă. Scopul reglementării art. 6 din noul C. pen. este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege şi până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare.
Aşadar, principiul legalităţii pedepselor impune ca pedeapsa să aibă susţinere legală şi după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă.
Pe de altă parte, criteriile de stabilire a legii mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, au fost reduse la unul singur, şi anume: compararea pedepsei aplicate în baza legii în temeiul căreia s-a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare cu maximul pedepsei prevăzut în legea nouă, modificarea sancţiunii limitându-se la reducerea ei la maximul prevăzut de legea nouă.
Prin urmare, în cazul pedepselor definitive, nu mai interesează criteriile privind condiţiile de incriminare ori de tragere la răspundere penală, pentru determinarea legii mai favorabile urmând a fi avut în vedere maximul pedepsei prevăzut în legea nouă şi pedeapsa aplicată în baza legii vechi.
În concluzie, verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6, a unei sancţiuni definitiv aplicate, comparaţia se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate (indiferent de limitele în cadrul cărora, în legea veche, se situa acest cuantum şi de raportul lui cu aceste limite) şi maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cel dintâi este superior celui de-al doilea, în toate situaţiile numai la maximul nou, niciodată la limita inferioară a acestui maxim.
Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile pedepselor definitive nu face decât să înlăture surplusul de pedeapsă care depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă sau să înlocuiască o pedeapsă mai grea cu alta mai uşoară, legiuitorul prevăzând expres situaţiile nou-create prin apariţia legii penale noi şi modul lor de rezolvare.
Întrucât condamnarea are efecte şi după executarea pedepsei, aplicarea obligatorie a legii mai favorabile se impune, nu numai pe motive de consecvenţă şi echitate juridică, ci şi ca o consecinţă a principiului legalităţii pedepselor, ca partea de pedeapsă, care nu mai are corespondent în legea nouă, chiar dacă a fost executată, să nu mai producă alte consecinţe.
Prin urmare, mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, este limitat la asigurarea legalităţii pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare conform legii penale anterioare, în raport cu legea penală nouă.
Acest mecanism implică eliminarea "plusului" de pedeapsă care avea temei legal în C. pen. anterior, dar care, prin intrarea în vigoare a noului C. pen., rămâne lipsit de temei legal, asigurându-se astfel legalitatea pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare, după intrarea în vigoare a legii penale noi, şi fiind singura situaţie în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă.
Raţiunile care pot sta la baza modificării pedepsei rezultante aplicate printr-o hotărâre definitivă de condamnare, care are autoritate de lucru judecat, nu subzistă prin urmare, în cazul în care această pedeapsă răspunde exigenţelor principiului legalităţii şi în cazul în care legea nouă ar conduce la aplicarea unei pedepse mai severe.
Aşadar, în pofida reducerii pedepselor individuale în baza legii noi, faptul că rezultanta aplicată potrivit legii vechi poate ajunge să rămână la cuantumul iniţial nu conduce la concluzia potrivit căreia condamnatul ar fi privat de efectele aplicării dispoziţiilor art. 6 din noul C. pen., deoarece, dincolo de eventuala influenţă asupra pedepselor rezultante, de reducere a pedepselor individuale la maximul prevăzut de legea nouă, se leagă şi alte consecinţe cum ar fi calculul termenului de reabilitare, eventuala aplicabilitate a unei graţieri etc.
În raport cu argumentaţia sus-prezentată se reţine că determinarea incidenţei legii penale mai favorabile, în cazul hotărârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, în ipoteza concursului de infracţiuni, se realizează în două etape succesive, potrivit următorului mecanism:
1. Într-o primă etapă, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, se compară pedeapsa aplicată pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite, care compun pluralitatea de infracţiuni, cu maximul special prevăzut de legea penală nouă şi se reduce fiecare pedeapsă aplicată la maximul special prevăzut de legea nouă, în cazul în care se constată că depăşeşte acest maxim special.
Această operaţiune este obligatorie, ea trebuie să aibă loc independent de soarta pedepsei rezultante, întrucât pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte poate avea semnificaţii de sine stătătoare, independent de pluralitate, în cazuri precum incidenţa unei alte legi mai favorabile, incidenţa unui act de graţiere etc.
2. În a doua etapă, separat de soarta pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente, se va proceda la analiza pedepsei rezultante.
Astfel, şi în privinţa acesteia, se va porni de la premisa potrivit căreia cuantumul ei, intrat în autoritatea de lucru judecat şi care constituie sancţiunea pusă efectiv în executare, urmează a fi modificat numai prin raportare la criteriul enunţat în consideraţiile generale, respectiv acela privind tratamentul sancţionator cel mai greu pe care legea nouă îl prevede pentru pluralitatea din cauză.
Prin urmare, pedeapsa rezultantă definitiv stabilită va fi supusă comparaţiei cu pedeapsa rezultantă care s-ar stabili conform legii noi, faţă de pedepsele obţinute în cadrul primei operaţiuni (descrisă la pct. 1).
Comparaţia nu se va face cu rezultanta ce s-ar putea obţine potrivit legii vechi, întrucât raţiunea art. 6 din noul C. pen. nu este, aşa cum am arătat, aceea de a aplica tratamentul cel mai favorabil privitor la fiecare dintre instituţiile autonome (această raţiune se regăseşte numai în art. 5 din noul C. pen.), ci doar aceea de a nu permite ca persoanele definitiv judecate să suporte un tratament sancţionator mai greu decât cel permis, în abstract, de legea nouă.
Faptul că instanţa nu poate recurge la o contopire efectuată potrivit mecanismului din legea veche pe baza pedepselor reduse potrivit legii noi, ci este ţinută să se raporteze la maximul rezultantei aplicabile nu înseamnă că se renunţă la aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu fiecare instituţie autonomă şi că s-ar ajunge la o evaluare globală.
Imposibilitatea reducerii în toate cazurile a pedepsei rezultante ca efect al reducerii pedepselor individuale este consecinţa opţiunii legiuitorului de a înăspri tratamentul prevăzut pentru pluralitatea de infracţiuni în noul C. pen.
În plus, deoarece suntem în cazul unor pedepse definitive, aplicarea unor dispoziţii care s-a făcut deja în cursul procesului penal nu mai poate fi făcută ulterior pentru că ar înfrânge autoritatea de lucru judecat.
De aceea, Înalta Curte constată că nu este posibil ca, după reducerea pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune componentă a pluralităţii respective potrivit legii noi, contopirea să se facă potrivit dispoziţiilor legii vechi, pentru că nu ne mai aflăm în cursul procesului penal, iar această contopire potrivit legii vechi a fost făcută deja, având caracter definitiv.
Ca atare, pedepsele rezultate în urma primei operaţiuni (reduse, dacă este cazul) vor fi ipotetic contopite conform regulilor prevăzute de art. 39 din noul C. pen. Rezultatul obţinut va fi comparat cu pedeapsa rezultantă şi numai atunci când aceasta din urmă este mai mare, ea va fi redusă la pedeapsa obţinută conform art. 39 din noul C. pen.
În mod concret, Curtea reţine că mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, poate avea rezultate diferite, după cum urmează:
1. În ipoteza în care se ajunge la concluzia existenţei unei egalităţi între pedepsele aplicate şi maximul prevăzut de legea nouă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 C. pen. şi, prin urmare, nu se impune modificarea hotărârii definitive, o eventuală contestaţie formulată pe acest temei legal urmând a fi respinsă.
2. În ipoteza în care există o diferenţă între pedepsele aplicate şi maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul urmează a constata lipsa de efect a dispoziţiilor art. 6 C. pen. Şi în această situaţie o eventuală contestaţie urmează a fi respinsă.
3. În ipoteza în care există o diferenţă între pedepsele aplicate şi maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul va constata incidenţa dispoziţiilor art. 6 C. pen., pedeapsa definitiv aplicată conform legii vechi urmând a fi redusă la acest maxim special. În această situaţie, o eventuală contestaţie trebuie admisă".
Transpunând situaţia sancţionatorie a condamnatului P.O. la cadrul juridic desluşit anterior, aparte de optica vizând reducerea greşită a unor pedepse principale componente (inserată iniţial în contestaţia procurorului), individualizate prin sentinţă, în mod cert ajungem la ipoteza în care există o diferenţă între pedepsele aplicate şi maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, astfel că judecătorul fondului contestaţiei la executare urma a constata simpla lipsă de efect a dispoziţiilor art. 6 C. pen.
Singurul element de abordat în detaliu de către instanţa fondului, asupra căruia trebuia să se insiste, să fie individualizat şi redus corespunzător, viza strict pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. Operaţiunile juridice sub aceste aspecte din partea instanţei fondului sunt în deplină legalitate.
Aşadar, doar sub aceste aspecte sunt de apreciat ca fiind întemeiate criticile aduse hotărârii, ce în contextul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. impun admiterea căii de atac a contestaţiei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău şi "soluţionării cauzei" de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul admiterii contestaţiei la executare iniţial formulate şi menţinerii dispoziţiilor instanţei fondului ce conduc la rezultatul reducerii pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., faţă de condamnat, la o durată ce a fost specificată, de 5 ani maximul legal.
În cazul pedepselor complementare legea nouă prevede o limită maximă de 5 ani, astfel că, în baza art. 45, alin. (3), lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în vigoare, pentru o durată de 5 ani.
În rest, toate celelalte dispoziţii amănunţite şi vaste din partea instanţei de fond, ce vizează pedeapsa principală rezultantă de 15 ani (descontopiri, reduceri sancţionatorii, constatări), ce evident că urmează a fi executată în continuare, sunt de înlăturat, atât cuantumul sancţiunii principale cât şi formele de executare anterioare necomportând un proces de anulare şi de emitere de noi forme în acest sens.
În contextul în care doar pedeapsa complementară de executat suferă modificări, în favoarea condamnatului, după cum s-a specificat, prin reducerea la o durată de 5 ani, coroborat cu procedura legală de punere în executare a pedepselor complementare, ce implică o trimitere de către judecătorul delegat al instanţei de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii (aflat în acord şi cu mandatul de executare a pedepsei închisorii care trebuie să fie corespunzător), în cadrul prezentei căi de atac a contestaţiei se s-a dispune, pentru acurateţe, şi modificarea formelor de executare anterioare în sensul prezentei hotărâri.
Fiind în cadrul examinării unor contestaţii, raportat la împrejurarea că, în fond, condamnatului P.O. i s-a redus corespunzător, legal şi corect, cuantumul pedepsei complementare, iniţiindu-se totuşi de către acesta o cale de atac, contestaţia Parchetului fiind admisă doar în formatul enunţat, cu evidenţă, potrivit art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., soarta juridică a contestaţiei formulată de condamnatul P.O., este de a fi respinsă ca nefondată.
Văzând şi disp. art. 275 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău împotriva Sentinţei nr. 71 din 29 mai 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, desfiinţează în parte hotărârea atacată şi soluţionează cauza, în sensul că:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. admite contestaţia la executare, ca urmare a sesizării din oficiu, privind pe condamnatul P.O., domiciliat în comuna Hudeşti, satul Vatra, judeţul Botoşani, recidivist, necăsătorit, 1 copil minor; numai în ceea ce priveşte pedeapsa complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b C. pen., pe care o reduce la o durată de 5 ani.
Înlătură celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Dispune modificarea formelor de executare anterioare, inclusiv MEPI nr. 76/D/2013, emise în baza Sentinţei penale nr. 70 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău - numai în ceea ce priveşte pedeapsa complementară, astfel cum a fost redusă şi aplicată potrivit prezentei hotărâri.
Respinge contestaţia, ca nefondată, formulată de condamnatul P.O., aflat în Penitenciarul Iaşi împotriva aceleiaşi Sentinţe nr. 71 din 29 mai 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 iulie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2271/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2324/2014. Penal → |
|---|
