ICCJ. Decizia nr. 2324/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2324/2014
Dosar nr. 1638/99/2014
Şedinţa publică din 30 iulie 2014
Deliberând asupra contestaţiei de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 520/NCPP din 13 mai 2014, Tribunalul Iaşi, în baza art. 595 C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, cu referire la art. 6 alin. (6) C. pen., a admis sesizarea comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului Iaşi, prevăzută de H.G. nr. 836/2013, numai cu privire la pedeapsa complementară, pentru persoana condamnată M.L., în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, şi, pe cale de consecinţă:
În baza art. 6 alin. (6) C. pen., a redus de la 10 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (anterior), aplicată prin Sentinţa penală nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., pe care o va executa condamnatul după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
"Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 1638/99/2014, comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului Iaşi, prevăzută de H.G. nr. 836/2013, a solicitat aplicarea legii mai favorabile, cu privire la pedeapsa rezultantă de 21 de ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a), lit. b) C. pen. (anterior), aplicată condamnatului M.L., în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, prin Sentinţa penală nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a arătat că, persoana condamnată M.L. execută pedeapsa rezultantă de 21 de ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 lit. a) C. pen. anterior şi art. 174, art. 176 lit. c) C. pen. anterior şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior şi pedeapsa complementară cu durata de 10 ani.
S-a solicitat, în conţinutul sesizării, ca instanţa să procedeze la reducerea pedepsei principale pentru infracţiunea prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior şi la reducerea pedepsei complementare, având în vedere disp. art. 224 alin. (1), (2) C. pen., cât şi disp. art. 66 alin. (1) C. pen.
S-au ataşat sesizării următoarele acte: fişa de evaluare, fotocopia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 403/2003 din data de 13 ianuarie 2004, fotocopia Sentinţei penale nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fotocopia Sentinţei penale nr. 127 din 6 februarie 2003 a Judecătoriei Răducăneni, fotocopia Sentinţei penale nr. 433 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei Răducăneni şi fotocopia cazierului judiciar.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 255/2013, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013.
Instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat numitul M.L. la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. anterior, la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit. c) C. pen. anterior şi la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior.
Au fost contopite pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, sporită cu 1 an închisoare, în total 21 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior.
A fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 433/2001 a Judecătoriei Răducăneni pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 21 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 21 de ani şi 10 luni ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior.
În aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen., instanţa a analizat global, unitar, aplicarea legii mai favorabile în ceea ce priveşte limitele maxime de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat contestatorul, dar şi în ceea ce priveşte tratamentul juridic sancţionator privitor la recidivă şi concursul de infracţiuni.
Sub primul aspect, instanţa de fond a verificat dacă pedepsele aplicate sub legea veche depăşesc maximul special din noua normă de incriminare, reţinând că infracţiunea de:
1) - "omor deosebit de grav", prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. anterior este incriminată în C. pen. la art. 189 alin. (1) lit. h), fiind sancţionată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, atât în C. pen. din 1969 cât şi în actualul C. pen., limitele pedepsei pentru forma consumată fiind prevăzute de la 15 la 25 de ani.
Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat că pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de "omor deosebit de grav", prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 25 de ani închisoare;
2) - "tentativă de omor deosebit de grav", prev. de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174 - 176 lit. c) C. pen. anterior este incriminată în C. pen. la art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. e), fiind sancţionată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, atât în C. pen. din 1969 cât şi în actualul C. pen., limitele pedepsei pentru forma consumată fiind prevăzute de la 15 la 25 de ani.
Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav", prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 lit. c) C. pen. nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 12 ani şi 6 luni închisoare, luând în considerare forma tentată a infracţiunii;
3) - "violare de domiciliu", prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior este incriminată în C. pen. la art. 224 alin. (2), fiind sancţionată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în C. pen. din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 3 la 10 ani, iar în actualul C. pen. de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat că pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu", prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 3 ani închisoare.
Sub cel de-al doilea aspect, în ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancţionator privitor la recidiva postcondamnatorie şi concursul de infracţiuni, instanţa a comparat pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului (sub legea veche - C. pen. din 1969), de 21 de ani şi 10 luni închisoare, cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 43 alin. (2) C. pen., luându-se în calcul pedeapsa redusă la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea de violare de domiciliu.
Instanţa a constatat că, simulând mecanismul de aplicare a tratamentului sancţionator al recidivei postcondamnatorii şi al concursului de infracţiuni prevăzut de Codul penal, în aplicarea globală, unitară a legii penale mai favorabile, fără a putea combina dispoziţiile mai favorabile dintr-o lege, referitoare la limitele de pedeapsă, cu dispoziţiile mai favorabile dintr-o altă lege, referitoare la tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii şi al concursului de infracţiuni, condamnatul ar avea de executat o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea stabilită potrivit legii vechi - Codul penal din 1969 - respectiv o pedeapsă de 24 de ani şi 6 luni închisoare (20 de ani la care se adaugă 1/3 din restul celorlalte pedepse de 8 ani şi 3 ani = 23 de ani 8 luni închisoare, la care se adaugă 10 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 433/2001 a Judecătoriei Răducăneni).
S-a reţinut că alăturat pedepsei principale, persoanei condamnate M.L. i-a fost aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., timp de 10 ani.
Potrivit C. pen. (art. 66 alin. (1), privind conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi), pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părinteşti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
Instanţa a constatat, pe de o parte, că, în lumina noilor reglementări, durata minimă şi maximă a pedepsei complementare este prevăzută expres de la unu la 5 ani, limita maximă de 10 ani, prevăzută de C. pen. anterior, fiind redusă la 5 ani, potrivit C. pen.
Pe de altă parte, a constatat că interdicţia exercitării dreptului de a alege se regăseşte şi în noul C. pen. lit. d), art. 66 alin. (1), însă legiuitorul a ales reglementarea sa separată de interdicţia exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice lit. a), art. 66 alin. (1), noua reglementare deosebindu-se şi sub acest aspect faţă de cea anterioară care prevedea cele două drepturi la aceeaşi literă (art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior).
A reţinut că, potrivit art. 6 alin. (6) C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
Întrucât pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (1) C. pen., nu poate depăşi 5 ani, instanţa trebuie să reducă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, aplicată condamnatului M.L., de la 10 ani, la 5 ani, conform dispoziţiilor art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.
În consecinţă, având în vedere că pedeapsa aplicată persoanei condamnate M.L., de 21 de ani şi 10 luni închisoare, pe care aceasta o execută în prezent potrivit legii vechi, nu depăşeşte maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi (de 24 de ani şi 6 luni închisoare), în baza art. 595 C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, cu referire la art. 6 alin. (6) din noul C. pen., a admis sesizarea comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului Iaşi, prevăzută de H.G. nr. 836/2013, numai cu privire la pedeapsa complementară, pentru persoana condamnată M.L., în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi.
Prin Decizia penală nr. 221 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca tardivă contestaţia formulată de contestatorul M.L., deţinut în Penitenciarul Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 520/NCPP din 13 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care a menţinut-o şi a obligat contestatorul să achite suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie condamnatul M.L., prin care a solicitat să i se reducă pedeapsa în a cărei executare se află în prezent şi a arătat, în esenţă, că nu se face vinovat de faptele reţinute în sarcina sa.
Analizând excepţia ridicată de Ministerul Public, Înalta Curte apreciază că aceasta este fondată, urmând a respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul M.L., pentru motivele ce se vor arăta:
Conform art. 16 (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."
Se reţine că prin Decizia penală nr. 221 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca tardivă, contestaţia formulată de contestatorul M.L., în baza art. 425 ind. 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 23 din Legea nr. 255/2013.
Art. 425 ind. 1 alin. (7) C. proc. pen., prevede expres că decizia pronunţată în calea de atac a contestaţiei, nu este supusă nici unei căi de atac.
Prin urmare, condamnatul M.L. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac ce nu este prevăzută de lege.
În consecinţă, având în vedere toate aspectele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 425 ind. 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul M.L. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul M.L. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2317/2014. Penal. Sesizare transmisă de... | ICCJ. Decizia nr. 2329/2014. Penal → |
|---|
