ICCJ. Decizia nr. 2271/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2271/2014
Dosar nr. 4012/2/2014
Şedinţa publică de la data de 11 iulie 2014
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 237/F din data de 30 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 5 noiembrie 2013 de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Kriti (Grecia), privind pe persoana solicitată L.F.D., cetăţean român.
A constatat că pentru capătul de acuzare de la pct. 1 din caseta E din cuprinsul mandatului, respectiv pentru infracţiunea de trafic de persoane referitoare la persoanele vătămate S.C. şi L.A.M., persoana solicitată L.F.D. a fost deja condamnată în România, prin Sentinţa penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la 5 ani închisoare, pedeapsă executată în perioada 13 decembrie 2002 - 10 martie 2004 şi 1 septembrie 2004 - 27 decembrie 2006 (când a fost liberată condiţionat), astfel încât pentru această infracţiune persoana solicitată nu mai poate face obiectul unor cercetări în Grecia, fiind incident motivul obligatoriu de refuz de punere în executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
A dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 30 iunie 2014 până la data 29 iulie 2014 inclusiv, şi predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării de către autorităţile din Grecia cu privire la infracţiunile ce fac obiectul prezentului mandat (cu excepţia faptei descrise în caseta E, pct. 1 - traficul de persoane privind pe S.C. şi L.A.M.), cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare de la data de 17 iunie 2014 până în prezent.
În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerului Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P., în cel mult 24 de ore după rămânerea definitivă
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul - parţial - al apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 de lei, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut următoarele:
La data de 18 iunie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. 4012/2/2014, sesizarea nr. 768/II-5/2014 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind arestarea provizorie pe baza semnalării în Sistemul de Informaţii Schengen şi în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 5 noiembrie 2013 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Creta, precum şi predarea persoanei solicitate L.F.D., cetăţean român.
Persoana solicitată a fost prezentată în faţa procurorului la data de 17 iunie 2014, procurorul dispunând măsura reţinerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 17 iunie 2014 până la data de 18 iunie 2014, persoanei solicitate fiindu-i aduse la cunoştinţă existenţa mandatului şi infracţiunile care au determinat emiterea acestuia de către autorităţile elene şi a fost prezentată instanţei de judecată la termenul din 18 iunie 2014.
Prin încheierea din 18 iunie 2014, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată rap. la art. 9 din Decizia-cadru JAI/584/2002, instanţa a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate L.F.D., pentru o perioadă de 15 zile, respectiv de la data de 18 iunie 2014 până la data de 2 iulie 2014, inclusiv, fixând termen la data de 30 iunie 2014, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română a acestuia
S-au ataşat o copie de pe Sentinţa penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care a fost condamnată persoana solicitată L.F.D., împreună cu un referat întocmit de compartimentul executări penale, privind data şi modalitatea rămânerii definitive şi stadiul executării
În conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, judecătorul a verificat mai întâi identitatea persoanei solicitate, asigurându-se că acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege - română -, mandatul european de arestare.
De asemenea, potrivit alin. (3) din acelaşi articol, judecătorul a adus la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată (şi anume: dreptul de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, de a fi asistată de un apărător - ales sau numit din oficiu şi, respectiv, la interpret - dacă nu vorbeşte sau nu înţelege limba română), efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
La termenul din 30 iunie 2014, persoana solicitată L.F.D. a declarat că nu este de acord cu predarea sa şi nu renunţă nici la drepturile conferite de regula specialităţii, instanţa procedând în continuare la audierea acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Curtea a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de către autorităţile din Grecia la data de 5 noiembrie 2013, acesta conţinând toate informaţiile necesare, mandatul fiind emis în lipsa persoanei solicitate pe baza mandatului de arestare nr. 15/2013 emis de către anchetatorul din Rethymni, a cărei validitate a fost susţinută de Ordonanţa nr. 70/2013 a Consiliului Judiciar, Instanţa pentru delicte din Rethymni, în vederea urmăririi penale.
S-a reţinut săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 1, 2, 13 (f), 14, 16, 17 parag. 1, 18, 26 art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351 art. 1, 2, 4 (d), 6 C. pen. grec.
Faptele care fac obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana este urmărită ar fi fost săvârşite în cursul anului 2002 (20 noiembrie 2002 - 12 decembrie 2002), în România şi în Rethymno (Grecia), şi ar fi constat, în esenţă, în aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat care a recrutat-angajat, transportat în Grecia din România cel puţin 20 de tinere de cetăţenie română, pentru ca G.K., K.V. să le poată exploata sexual, constrângându-le în acest sens.
Faptele pentru care persoana solicitată este urmărită sunt descrise astfel în cuprinsul mandatului european de arestare (caseta E):
În România şi în Rethymno (Grecia) în anul 2002 şi la datele specificate mai jos, acţionând premeditat şi împreună cu G.K. şi K.V. şi în calitate de infractori calificaţi, cu scopul de a-şi asigura un venit prin multiple acţiuni constituind actele materiale ale aceleiaşi infracţiuni continuate, comise şi în formă de tentativă, au recrutat, angajat, transportat în Grecia din România şi au reţinut cel puţin 20 de tinere de cetăţenie română cu intenţia ca G.K. şi K.V. să le poată exploata sexual (...), iniţial, cu acordul victimelor, prin metode frauduloase şi prin profitarea de situaţia vulnerabilă a victimelor şi prin ademenirea lor cu promisiuni de plată şi ulterior, prin violenţă, ameninţări şi alte mijloace coercitive. Astfel:
1 - La data de 12 decembrie 2002, ei au încercat să recruteze, transporte şi să trimită către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) şi ulterior să le angajeze în cele două shop-uri numite "K." şi "S." ce erau conduse de către G.K. şi K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tinerele cetăţene românce S.C. şi L.A., în vederea prostituării lor către clienţi pentru 15 euro taxă şi să ofere servicii de consumare a băuturilor alcoolice contra unei taxe de 3 euro. Ei ar fi acţionat aşa prin înşelarea victimelor la data de 10 decembrie 2002 şi 11 decembrie 2002 cum că ar fi angajate într-un restaurant deţinut de către primul făptuitor şi situat în Rethymno şi, ulterior, prin reţinerea ilegală a victimelor în noaptea dintre 11 - 12 decembrie 2002 într-un apartament situat în Bucureşti şi deţinut de către P.P.D.N., până le-au condus la aeroport, fără acordul lor. Cu toate acestea, ei nu au putut să le transporte către Grecia şi să ducă la bun sfârşit fapta, căci cele două victime, după ce au trecut de punctul de verificare a bagajelor şi au realizat că G.K. a fost supus controlului documentelor şi că F.D.L. se afla în sala de aşteptare, s-au adresat unui poliţist din aeroport, poliţia intervenind şi reţinându-i pe G.K. şi pe F.D.L..
2 - La data de 10 decembrie 2002, făptuitorii au încercat să recruteze, transporte şi să trimită către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) şi ulterior să le angajeze în cele două shop-uri numite "K." şi "S." ce erau conduse de către G.K. şi K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tânăra cetăţeană N.S.A., în vederea prostituării acesteia către clienţi şi forţarea acesteia să ofere servicii de consumare a băuturilor alcoolice de către clienţi, prin ademenirea ei cu promisiuni de plăţi satisfăcătoare pentru fiecare client. Aceasta, prin exploatarea sărăciei şi tinereţii victimei. Infracţiunea nu a fost dusă la bun sfârşit, deoarece intrarea victimei în Grecia nu a fost permisă de autorităţile greceşti.
3 - În acelaşi an, 2002, făptuitorii au recrutat, transportat şi trimis către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) şi ulterior au angajat în cele două shop-uri numite "K." şi "S." ce erau conduse de către G.K. şi K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tinerele cetăţene V., Ve., A. şi N., fără alte date de identificare cunoscute, în vederea prostituării acestora către clienţi şi forţarea să ofere servicii de consum a băuturilor alcoolice de către clienţi, prin ademenirea lor cu promisiuni de plăţi satisfăcătoare pentru fiecare client. Aceasta, prin exploatarea sărăciei şi tinereţii victimelor.
4 - La mijlocul lunii noiembrie 2002, făptuitorii au recrutat, transportat şi trimis către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) şi ulterior au angajat în cele două shop-uri numite "K." şi "S." ce erau conduse de către G.K. şi K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tinerele cetăţene române B.V., N.A.N. şi P.N.G., fără alte date de identificare cunoscute, în vederea prostituării acestora către clienţi şi forţarea să ofere servicii de consum a băuturilor alcoolice de către clienţi, prin ademenirea lor cu promisiuni de plăţi satisfăcătoare pentru fiecare client. Aceasta, prin exploatarea sărăciei şi tinereţii victimelor.
5 - De la data de 20 noiembrie 2002 până la 10 decembrie 2002 făptuitorii au recrutat şi transportat cu scopul de a le trimite către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) şi ulterior de a le angaja în cele două shop-uri numite "K." şi "S." ce erau conduse de către G.K. şi K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe patru tinere românce din Topoloveni, România, ale căror date de identificare nu sunt cunoscute (pe care le-au transportat în perioada 2 decembrie 2002 până la 9 decembrie 2002), precum şi pe încă alte două tinere din Topoloveni, ale căror date de identificare nu sunt cunoscute (pe care le-au transportat la data de 10 decembrie 2002), în vederea prostituării acestora către clienţi şi forţarea să ofere servicii de consumare a băuturilor alcoolice de către clienţi. Aceasta, prin exploatarea sărăciei şi tinereţii victimelor şi prin ademenirea lor cu promisiunea de plată a unui salariu lunar de 450 euro şi cu promisiuni de plăţi satisfăcătoare pentru fiecare client pentru care victimele se prostituau sau ofereau serviciile menţionate.
Potrivit art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare (...) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare.
Prima instanţă a constatat, din examinarea actelor dosarului, referitor la capătul de acuzare de la pct. 1 din caseta E din cuprinsul mandatului, respectiv pentru infracţiunea de trafic de persoane referitoare la persoanele vătămate S.C. şi L.A.M., că persoana solicitată L.F.D. a fost deja condamnată în România, prin Sentinţa penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la 5 ani închisoare, pedeapsă executată în perioada 13 decembrie 2002 - 10 martie 2004 şi 1 septembrie 2004 - 27 decembrie 2006 (când a fost liberată condiţionat).
Prin urmare, a considerat instanţa de fond, pentru această infracţiune persoana solicitată nu mai poate face obiectul unor cercetări în Grecia, fiind incident motivul obligatoriu de refuz de punere în executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată (persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare).
În ceea ce priveşte celelalte fapte care fac obiectul mandatului european de arestare şi pentru care s-a solicitat predarea, Curtea a constatat că nu este incident niciun impediment la predare.
Astfel, din cuprinsul mandatului s-a reţinut că durata maximă a pedepsei pentru infracţiunile comise, respectiv art. 1, 2, 13 (f), 14, 16, 17 parag. 1, 18, 26 art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351 art. 1, 2, 4 (d), 6 C. pen. grec, este închisoarea de la 10 la 20 ani.
Curtea a constatat aşadar, că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, care sunt prevăzute în Codul penal grec în dispoziţiile art. 1,2, 13 (f), 14, 16, 17 parag. 1, 18, 26 art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351 art. 1, 2, 4 (d), 6, şi pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 20 ani închisoare, se încadrează în dispoziţiile art. 96 alin. (1) punctele 1 şi 3 (participare la un grup criminal organizat şi traficul de persoane) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea nefiind subordonată în acest caz condiţiei ca faptele să constituie infracţiuni şi potrivit legii române, acestea având însă corespondent şi în legislaţia penală română, în dispoziţiile art. 367, 210 C. pen.
Din examinarea actelor dosarului a rezultat că, în raport de aceste infracţiuni, pentru care persoana solicitată nu a fost condamnată, nu este incidenţă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni la identitate, chiar dacă aceasta a precizat că nu a săvârşit faptele reţinute în cuprinsul mandatului european de arestare şi a arătat că nu este de acord cu predarea sa.
Curtea de apel a precizat că nerecunoaşterea săvârşirii infracţiunilor nu este un motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european, prevăzut de Legea 302/2004 republicată, aceasta fiind de altfel o chestiune ce vizează fondul cauzei şi asupra căreia autorităţile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunţa în niciun mod.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.
Totodată, prin sentinţa contestată s-a considerat că nu poate fi reţinută apărarea formulată de avocatul persoanei solicitate, în sensul că ar fi incident motivul obligatoriu de refuz al executării, prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi în cazul celorlalte fapte descrise în mandatul european de arestare emis de autorităţile elene, dat fiind că din conţinutul Sentinţei penale nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rezultă în mod neechivoc faptul că soluţia de condamnare a inculpatei s-a pronunţat avându-se în vedere exclusiv infracţiunea de trafic de persoane comisă cu privire la persoanele vătămate S.C. şi L.A.M. (având calitate de martor în procesul penal). Faptul că instanţa a înţeles să facă referire la recrutarea şi transportul şi a altor "fete" în Grecia, în vederea practicării prostituţiei, concluzionând că această activitate devenise pentru inculpată o obişnuinţă, aspect valorificat în procesul de individualizare a pedepsei, s-a apreciat că nu poate duce la concluzia că prin sentinţa menţionată persoana solicitată a fost găsită vinovată şi pedepsită pentru toate faptele din acea perioadă (noiembrie - decembrie 2002). De altfel, chiar inculpata a arătat că nu recunoaşte decât infracţiunea de trafic de persoane comisă cu privire la persoanele vătămate S.C. şi L.A.M., care au denunţat-o la aeroport. Prin urmare, s-a considerat că susţinerile avocatului nu urmăresc decât extinderea motivului obligatoriu de refuz al executării asupra tuturor faptelor pe care le-ar fi comis persoana solicitată anterior hotărârii de condamnare.
În ceea ce priveşte celelalte motive de refuz al executării prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa de fond a evidenţiat că singurul care ar mai putea fi avut în vedere date fiind împrejurările cauzei este cel opţional de la art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, - când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României. Dar a arătat că nici acesta nu poate fi reţinut însă ca impediment la punerea în executare a mandatului european de arestare, dat fiind că faţă de data comiterii faptelor este puţin probabil că autorităţile române vor efectua cercetări cu privire la acestea.
Împotriva Sentinţei penale nr. 237/F din data 30 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat contestaţie persoana solicitată L.F.D., solicitând Înaltei Curţi admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi respingerea cererii de executare a mandatului european întrucât sunt incidente motivele opţionale de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. h) şi g) din Legea nr. 302/2004.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, autoritatea judiciară română de executare refuză în mod obligatoriu, executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
În mod corect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu privire la infracţiunea de trafic de persoane referitoare la persoanele vătămate S.C. şi L.A.M., fapte pentru care persoana solicitată L.F.D. a fost condamnată în România, prin Sentinţa penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la o pedeapsă de 5 ani, pedeapsă ce a fost executată în perioada 13 decembrie 2002 - 10 martie 2004 şi 1 septembrie 2004 - 27 decembrie 2006.
Astfel, în condiţiile în care persoana solicitată a fost judecată definitiv pentru aceeaşi faptă de către un stat membru, iar sancţiunea aplicată acesteia a fost executată, în mod judicios s-a reţinut că pentru această infracţiune nu se poate pune în executare mandatul european de arestare.
Predarea persoanei solicitate către statul emitent al mandatului european de arestare se justifică, însă, faţă de împrejurarea că L.F.D. este acuzată, conform conţinutului mandatului european de arestare, şi pentru alte fapte decât cele pentru care a fost condamnată în România prin Sentinţa penală nr. 2680/2004, rămasă definitivă.
Susţinerile apărării conform cărora pentru întreaga activitate infracţională săvârşită, de către persoana solicitată, la sfârşitul anului 2002 s-ar fi aplicat acesteia o sancţiune ce a fost executată, nu sunt confirmate prin considerentele Sentinţei penale nr. 969 din 9 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din care rezultă fără nici un dubiu că activitatea infracţională avută în vedere de instanţă a fost exclusiv cu privire la infracţiunea de trafic de persoane comisă cu privire la persoanele vătămate S.C. şi L.A.M..
De altfel, se constată că instanţa de fond a verificat apărările persoanei solicitate prin raportare la motivul obligatoriu de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, iar nu prin prisma motivului de refuz facultativ de refuz de executare reglementat de art. 98 alin. (2) lit. h) din aceeaşi lege care prevede că se poate refuza mandatul european de arestare când o autoritate judiciară română a pronunţat faţă de persoana solicitată o hotărâre definitivă cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri.
Faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, prevăzute în C. pen. grec în dispoziţiile art. 1, 2, 13 (f), 14, 16, 17 parag. 1, 18, 26, art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351, art. 1, 2, 4 (d), 6 şi pedepsite cu pedepse de până la 20 de ani, se circumscriu dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 referitoare la faptele ce permit predarea fără a mai fi necesară verificarea condiţiei dublei incriminări, mai mult, acestea având şi corespondent în legislaţia penală română.
Cu privire la cel de-al doilea motiv facultativ de refuz de executare invocat de apărătorul persoanei solicitate, Înalta Curte constată că art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 nu este incident în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile imputate persoanei solicitate este de 10 ani, iar conform art. 123 C. pen. anterior termenul de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat inculpatului în desfăşurarea procesului penal.
Astfel, susţinerile cu privire la intervenirea termenului de 10 ani de prescripţie a răspunderii penale nu sunt întemeiate câtă vreme în cauză acest termen a fost întrerupt, singura instituţie ce ar putea fi reţinută fiind prescripţia specială. Cum art. 124 C. pen. anterior prevede că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă o dată, se constată că art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 nu este incident, termenul special de prescripţie nefiind împlinit.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată L.F.D..
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatoarea la plata sumei de 180 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată L.F.D. împotriva Sentinţei penale nr. 237/F din data de 30 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatoarea persoana solicitată la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 224/2014. Penal. Luarea de mită (art.289... | ICCJ. Decizia nr. 2317/2014. Penal. Sesizare transmisă de... → |
|---|
