ICCJ. Decizia nr. 2340/2014. Penal. Mandat european de arestare. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2340/2014
Dosar nr. 4614/2/2014
Şedinţa publică din 6 august 2014
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 285, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 4614/2/2014, în conformitate cu art. 103 alin. (7) şi alin. (10) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus punerea în executare a Mandatului european de arestare, emis pe data de 7 iulie 2014, de Tribunalul Ordinar din Roma - Secţia Judecătorilor pentru cercetări preliminare, în Dosarul nr. 28450/2012 (29605/2013), faţă de persoana solicitată P.S. şi, în consecinţă, a dispus arestarea acestuia, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv 24 iulie 2014 - 22 august 2014, inclusiv.
A dispus predarea persoanei solicitate P.S. către autorităţile judiciare italiene.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu, în vederea predării, în procedura semnalării, începând cu data de 14 iulie 2014 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (3). C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Bucureşti s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 5 iulie 2014, de către Judecătorul de la Curtea din Roma însărcinat cu cercetările preliminare, Republica Italiană, faţă de persoana solicitată P.S., precum şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 iulie 2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2.299 din 18 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. 4614/2/2014/al, s-a dispus, în temeiul art. 101, alin. (5), lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată, cu aplicarea art. 226, alin. (2), teza a II-a C. proc. pen., luarea măsurii arestării provizorii, în vederea predării, pe o perioadă de 15 zile, respectiv 15 iulie 2014 - 29 iulie 2014, inclusiv, a persoanei solicitate P.S., faţă de care a fost emis Mandatul de arestare provizorie nr. 33 din 14 iulie 2014, dispunându-se comunicarea hotărârii judecătoreşti respective către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi către Ministerul Justiţiei.
În mandatul european de arestare se arată că persoana solicitată este cercetată ca urmare a săvârşirii infracţiunii de tentativă de spălare de bani prevăzută de art. 110, 56, 648 bis C. pen. italian. Fapta are corespondent în legile penale române, art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior, art. 29 din Legea nr. 656/2002.
Rezultă din mandatul european de arestare că, în anul 2005, împreună cu mai multe persoane, printre care o altă persoană solicitată D.V. au comis o serie de activităţi ilicite cu scopul de a nu permite identificarea originii ilicite a bunurilor deţinute de către SC S. SPA, existând indicii că sursa fondurilor rulate ar fi activităţile de tip mafiot desfăşurate pe teritoriul statului italian, astfel că, reprezentanţii DC S. SPA Italia - Palermo, organizându-se într-un grup infracţional au indus şi menţinut în eroare reprezentanţii SC A. 21 SA, în sensul că, deşi s-au angajat să finanţeze SC A. 21 SA în vederea îndeplinirii obiectivelor şi investiţiilor ce trebuiau realizate, au urmărit doar spălarea banilor.
Persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 ore, din data de 14 iulie 2014, ora 10:35, până la data de 15 iulie 2014, ora 10:35.
Persoana solicitată P.S. în faţa instanţei de judecată, a declarat că, nu este de acord să fie predat autorităţilor italiene, în vederea executării mandatului european de arestare. Totodată, a arătat că nu renunţă la regula specialităţii şi că doreşte ca în situaţia în care se va aplica faţă de el o pedeapsă, aceasta să fie executată în România.
Având în vedere că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autoritatea juridică din Italia şi că în cauză nu există niciunul din motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Bucureşti, ţinând cont de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, constată că în cauză sunt întrunite prevederile art. 103 alin. (7) şi alin. (10) din Legea nr. 302/2004, modificată.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie persoana solicitată P.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 iulie 2014.
În dezbateri, contestatorul - persoana solicitată F.F., prin apărător ales, a solicitat admiterea contestaţiei, invocând ca prim motiv opţional de refuz de predare dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 302/2004, modificată şi a susţinut că autorităţile din România au decis cu privire la faptele penale pentru care s-a emis mandatul de arestare pronunţându-se soluţii de neurmărire penală, iar al doilea motiv de refuz în vederea predării către autorităţile judiciare italiene, întemeiat pe dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată, constă în faptul că faptele cercetate au fost săvârşite pe teritoriul României.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată P.S., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, modificată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alin. (2) al acelui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L190 din 1 din 18 iulie 2002."
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
Cât priveşte conţinutul şi forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conţină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, şi indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi art. 96 din prezenta lege.
Din actele cauzei se constată ca fiind îndeplinite cerinţele legii, dat fiind faptul că autorităţile italiene au menţionat expres că decizia judiciară ce a stat la baza solicitării adresate autorităţilor judiciare române o constituie „mandatul european de arestare emis pe data de 7 iulie 2014, de Tribunalul Ordinar din Roma - Secţia Judecătorilor pentru cercetări preliminare, în Dosarul nr. 28450/2012 (29605/2013), pe numele persoanei solicitate P.S., faptele cercetate fiind săvârşite inclusiv pe teritoriul României.
În atare condiţii, instanţa de fond în mod corect a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia.
În cauză nu există niciun impediment privind punerea în executare şi predarea către autorităţile italiene a persoanei solicitate, neexistând niciunul din motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, modificată.
Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus arestarea persoanei solicitate, conform art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, modificată având în vedere că aceasta nu şi-a dat acordul în vederea predării către autorităţile italiene, conform declaraţiei aflată la dosarul instanţei de fond, ceea ce echivalează cu o lipsă de cooperare cu autorităţile judiciare din statul solicitant, existând astfel riscul să se sustragă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată P.S. împotriva Sentinţei penale nr. 285 din 24 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi o va obliga la 300 RON cheltuieli judiciare către stat din care 100 RON onorariul parţial cuvenit pentru apărarea din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată P.S. împotriva Sentinţei penale nr. 285 din 24 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 august 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2412/2014. Penal. Contestaţia la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2241/2014. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
