ICCJ. Decizia nr. 2453/2014. Penal. Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2453/2014
Dosar nr. 380/122/2014
Şedinţa publică din 4 septembrie 2014
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 261 din 17 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 380/122/2014, în baza art. 595 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul T.E. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin Sentinţa penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 449 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul T.E., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 17 (şaptesprezece) ani închisoare şi 10 (zece) ani interzicerea unor drepturi ce i-a fost aplicată intimatului condamnat prin Sentinţa penală nr. 342 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 59261/3/2010 (definitivă prin neapelare la data de 3 mai 2011) în pedepsele componente de: 12 ani închisoare şi 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (faptă din perioada 23 septembrie 2010 - 3 octombrie 2010), 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (faptă din perioada 23 septembrie 2010 - 3 octombrie 2010), 10 ani închisoare şi 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni privind regimul drogurilor, care nu este grup infracţional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (faptă din perioada 23 septembrie 2010 - 3 octombrie 2010), înlăturând sporul de 2 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 16 (şaisprezece) ani închisoare şi 10 (zece) ani interzicerea unor drepturi ce i-a fost aplicată petentului condamnat prin Sentinţa penală nr. 230 din 18 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 12809/3/2009 (modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4341/R din 21 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie secţia penală) în pedepsele componente de: 12 ani închisoare şi 8 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. (faptă din cursul anului 2008, incluzând datele de 30 octombrie 2008 şi 25 noiembrie 2008), 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. (faptă din cursul anului 2008, incluzând datele de 30 octombrie 2008 şi 25 noiembrie 2008), 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de organizare şi conducere a traficului ilicit de droguri de mare risc şi de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) şi la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. (faptă din cursul anului 2008, incluzând datele de 30 octombrie 2008 şi 25 noiembrie 2008). S-a constatat că toate infracţiunile arătate mai sus sunt concurente între ele.
În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit toate pedepsele arătate mai sus în pedeapsa cea mai grea de 16 (şaisprezece) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 (cinci) ani închisoare, spor stabilit prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, ce a modificat Sentinţa penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti secţia I penală în sensul reducerii sporului de la 9 ani la 5 ani, petentul condamnat urmând a executa, în final, pedeapsa rezultantă de 21 (douăzeci şi unu) de ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen. şi art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 25 noiembrie 2008 la data de 21 decembrie 2011, şi perioada deja executată, de la data de 22 decembrie 2011 la zi, constatând că, în perioada 3 octombrie 2010 - 3 mai 2011, petentul condamnat a fost deţinut în executarea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 133 din 4 mai 2007 al Tribunalului Mehedinţi şi în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în Dosarul nr. 132/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. (Dosar nr. 12809/3/2009 al Tribunalului Bucureşti secţia I penală) concomitent.
Prima instanţa a reţinut că, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În cauză, aşa cum s-a arătat mai sus, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse rezultante de 21 (douăzeci şi unu) de ani închisoare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni concurente şi în stare de recidivă postcondamnatorie.
Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. proc. pen., prima instanţa a analizat aplicarea legii mai favorabile în ceea ce priveşte limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea penală nouă şi aplicarea legii mai favorabile în ceea ce priveşte tratamentul juridic sancţionator privitor la concursul de infracţiuni şi la recidiva postcondamnatorie.
În ceea ce priveşte limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea penală nouă, s-a reţinut ca, infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. 2010), infracţiuni cu privire la care s-a făcut sesizarea de către comisie sunt incriminate şi în prezent de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 43 alin. (1) Noul C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 374 alin. (4) Noul C. proc. pen. şi pedepsită cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi de art. 367 alin. (1) Noul C. pen. pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancţionator privitor la concursul de infracţiuni, prima instanţa a analizat limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., limită maximă pe care a comparat-o cu pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul.
Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa după cum urmează: când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Urmând acest algoritm la nivel ipotetic, prima instanţa a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în urma contopirii tuturor pedepselor stabilite, inclusiv a celor două pedepse stabilite la maximul actual, intimatul condamnat ar fi executat dacă era judecat potrivit dispoziţiilor noului C. pen. pedeapsa de 16 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea) la care s-ar fi adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, total ce este de 64 ani, rezultând astfel o pedeapsă mult mai mare decât pedeapsa pe care o execută în prezent, aceea de 16 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul T.E., motivele contestaţiei fiind expuse în faţa instanţei de control judiciar de apărătorul acestuia.
Prin Decizia nr. 586/CO din 12 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă contestaţia formulată de condamnatul T.E. împotriva Sentinţei penale nr. 261 din 17 martie 2014 şi Încheierii din 12 iunie 2014 pronunţate de Tribunalul Giurgiu în dosarul penal nr. 380/122/2014.
A fost desfiinţată sentinţa şi încheierea penală contestată şi rejudecând a fost admisă, în parte, sesizarea Comisiei de evaluare constituită în baza H.G. nr. 836/2013 la Penitenciarul Giurgiu privind pe condamnatul T.E., în prezent aflat în Penitenciarul Giurgiu, privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin Sentinţa penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 6 alin. (6) C. pen., s-a constatat că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 pe o perioadă de 10 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 pe o perioada de 5 ani, aplicate condamnatului T.E. prin Sentinţa penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, are corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.
S-a constatat că măsură de siguranţă a expulzării prev. de art. 117 C. pen. 1969, are corespondent în dispoziţiile art. 66 lit. c) C. pen. referitoare la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României.
S-a dispus executarea de către condamnatul T.E. a pedepsei complementare a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani, durată maximă prevăzută de art. 66 alin. (1) C. pen.
S-a dispus anularea MEPI nr. 549 din 20 iulie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a I penală şi emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare au în sarcina statului şi s-a dispus ca onorariul parţial al apărătorului din oficiu desemnat contestatorului T.E. în faza judecaţii contestaţiei, în cuantum de 25 RON, să fie suportat din fondurile M.J., iar onorariul translatorului de limba turca, desemnat contestatorului, pentru cele 3 ore prestate, să fie suportat din fondurile M.J.
Pentru a se pronunţa astfel, analizând actele dosarului şi sentinţa penală contestată, prin raportare la disp. art. 23 alin. (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală şi art. 4251 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că este neîntemeiată critica condamnatului T.E. cu privire la greşita nereducere de către prima instanţă, în aplicarea art. 6 C. pen., a pedepselor principale ce i-au fost aplicate.
Văzând Decizia nr. 1 pronunţată la data de 14 aprilie 2014 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ICCJ, în Dosarul nr. 1/1/2014/HP/P, curtea de apel a constatat că, în mod corect, a stabilit instanţa de fond că nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 C. pen. privind reducerea pedepsei principale aplicate condamnatului T.E., întrucât, dacă s-ar proceda la reducerea pedepselor aplicate condamnatului pentru fiecare din infracţiunile concurente conform prevederilor legii noi, ar trebui să i se aplice acestuia regimul juridic sancţionator privitor la concursul de infracţiuni prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., situaţie în care, la pedeapsa cea mai grea, ar trebui adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite astfel încât s-ar ajunge la o pedeapsa rezultantă mai mare decât aceea de 21 de ani pe care o executa în prezent condamnatul.
Instanţa de control judiciar a apreciat, însă, că este întemeiată critica privind omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (6) C. pen., privind incidenţa legii penale mai favorabile pedepselor complementare şi măsurilor de siguranţă.
Astfel, potrivit art. 6 alin. (6) C. pen., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
Cu privire la aceasta chestiune, s-a constatat faptul că, prin Sentinţa penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, condamnatului T.E. i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 pe o perioadă de 10 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 pe o perioada de 5 ani, pedepse care au corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) din noul C. pen.
S-a constatat, de asemenea, faptul că măsura de siguranţă a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen. 1969, are corespondent în dispoziţiile art. 66 lit. c) C. pen. referitoare la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, fiind incidente şi în privinţa acesteia dispoziţiile art. 6 alin. (6) C. pen.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie condamnatul T.E.
Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte apreciază că aceasta apare ca inadmisibilă pentru considerentele următoare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, sunt susceptibile de desfiinţare, pe calea contestaţiei, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Astfel, dispoziţiile legale menţionate prevăd următoarele:
(1) Procedura la instanţa de executare cu privire la solicitările privind aplicarea legii penale mai favorabile formulate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se va face potrivit dispoziţiilor privind executarea hotărârilor penale din Legea nr. 135/2010, în următoarea ordine de preferinţă:
a) din oficiu, de către instanţa de executare pentru persoanele aflate în penitenciar în executarea hotărârilor de condamnare;
b) la cerere, de către instanţa de executare pentru celelalte hotărâri de condamnare.
(2) Procedura în faţa instanţei de executare în cazurile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară fără participarea condamnatului şi a procurorului. După redactarea hotărârii, aceasta se comunică în întregul său condamnatului şi procurorului.
(3) Hotărârea poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
(4) Hotărârea prin care instanţa de executare constată intervenirea legii penale mai favorabile este executorie.
(5) Contestaţia se judecă de un complet format dintr-un judecător, în şedinţa publică, cu participarea procurorului şi cu citarea părţilor.
(6) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.
(7) Pentru analizarea hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (1) lit. a) potrivit prezentei proceduri, se deleagă la instanţele de executare, pe un termen de două luni, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel învecinate.
Astfel, potrivit art. 23 alin. (6) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, condamnatul T.E. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o cale de atac care nu întruneşte cerinţele textelor menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru motivele mai sus arătate, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul T.E. împotriva Deciziei penale nr. 586/CO din 12 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat din care 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2452/2014. Penal. Contestaţia la executare... | ICCJ. Decizia nr. 252/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
