ICCJ. Decizia nr. 26/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 26/RC/2014

Dosar nr. 1003/1/2014

Şedinţa publică din 9 mai 2014

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 275 din 29 noiembrie 2013 Tribunalul Ialomiţa a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpatul O.N.F. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv de la 10 martie 2013 la zi.

A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia şi a obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 13.559,68 RON, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii civile G.A.M.

A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă G.A.M. şi a obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 2500 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus restituirea către numiţii O.V. şi O.M., a unui cuţit cu mâner spart, cu lungimea totală de 22 cm şi lungimea lamei de 12,5 cm, cuţit care se află la camera de corpuri delicte a instanţei.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008.

A fost obligat inculpatul către partea civilă G.A.M. la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 750 cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că:

Prin rechizitoriul nr. 106/P/2013 din 17 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, înregistrat la această instanţă sub nr. 1664/98/2013 din 28 iunie 2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul O.N.F., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 176, alin. (1), lit. a) şi alin. (2) C. pen.

S-a reţinut în actul de sesizare că inculpatul O.N.F., în data de 09 martie 2013, a aplicat părţii vătămate G.A.M. multiple lovituri de cuţit, leziunile traumatice suferite punând în pericol viaţa victimei.

De asemenea, prin extirparea rinichiului drept - nefrectomie de necesitate - victima a rămas cu infirmitate fizică permanentă.

La urmărirea penală au fost administrate proba cu înscrisuri constând în proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, constatare medico-legală preliminară, raport de expertiză medico-legală psihiatrică şi fişă cazier judiciar, au fost ascultaţi martorii O.V., O.M., O.M.N şi G.I., partea vătămată G.A.M. şi inculpatul O.N.F.

La cercetarea judecătorească au fost administrate aceleaşi probe.

În plus, pentru inculpat a fost administrată proba cu acte în circumstanţiere constând în înscrisuri privind evoluţia stării de sănătate a acestuia, iar partea vătămată a depus un înscris denumit "contract de servicii sociale".

De asemenea, la cererea părţii vătămate a fost audiat martorul P.V.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, începând cu luna decembrie 2012 între inculpatul O.N.F. şi partea vătămată G.A.M. (de 16 ani la aceea dată) s-au stabilit relaţii de concubinaj.

Pe întreaga perioadă a relaţiei lor părţile au locuit în casa bunicilor materni ai inculpatului, martorii O.V. şi O.M., situată în comuna Traianu, judeţul Ialomiţa.

Lângă locuinţa acestor martori şi despărţită doar de un gard, se afla locuinţa martorului O.M.N. şi al concubinei acestuia, martora G.I., care este sora părţii vătămate.

Între cele două gospodării despărţite, aşa cum s-a arătat mai sus, de un gard, accesul se face printr-o poartă practicată în respectivul gard.

Potrivit probelor dosarului, constând în declaraţiile martorilor şi ale părţilor, la început cei doi concubini s-au înţeles bine dar, odată cu trecerea timpului, între ei au apărut şi neînţelegerile.

Părţile au dat explicaţii confuze şi diferite privind cauzele acestor neînţelegeri, dar ceea ce este clar pentru această instanţă este faptul că ele au existat şi că, de cele mai multe ori, se sfârşeau cu agresarea fizică a părţii vătămate.

Aşa s-a întâmplat şi în ziua de 08 septembrie 2013 când, după o ceartă violentă avută cu inculpatul, partea vătămată s-a hotărât să-l părăsească şi să se întoarcă la domiciliul părinţilor săi situat în localitatea Valea Cânepii din judeţul Brăila.

În acest scop G.A.M. a mers la sora sa, martora G.I., căreia i-a povestit despre hotărârea luată şi, pentru că nu avea, i-a cerut acesteia bani de transport.

Martora i-a spus că momentan nu are bani, dar i-a promis că a doua zi va face rost şi o va împrumuta.

Cele două surori au convenit ca, până la plecare, G.A.M. să locuiască în casa martorei.

Potrivit declaraţiilor date în cauză, pe parcursul zilei de 09 martie 2013 între părţi, în mai multe rânduri, a existat un dialog în cursul căruia inculpatul o invită pe partea vătămată să se întoarcă la el, aceasta din urmă refuzând de fiecare dată.

Din ziua de 09 martie 2013, până la săvârşirea faptei, inculpatul nu a pătruns în curtea locuinţei în care se afla partea vătămată, dialogul purtându-se "peste gard".

Supărat pe faptul că concubina sa refuză să se întoarcă în domiciliul comun, inculpatul O.N.F. a luat hotărârea de a o pedepsi pe aceasta.

În acest scop, după lăsarea întunericului, în jurul orelor 19:00, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit din casa bunicilor săi şi a intrat în curtea casei în care se afla G.A.M.

La rândul său, partea vătămată se afla în locuinţă unde avea grijă de copii minori ai lui O.M.N şi G.I.

Aceştia, potrivit propriilor declaraţii, se aflau la stradă, G.I. pentru a vorbi la telefon dintr-un loc unde semnalul era mai bun, iar O.M.N. pentru un motiv care nu a fost clar explicat.

Pentru că cel mai mic dintre copii era agitat şi plângea, partea vătămată a ieşit în pragul casei pentru a-şi chema sora să vină şi să îngrijească de minor.

În faţa uşii, în momentul când G.A.M. a ieşit din locuinţă, se afla însă inculpatul care, fără niciun avertisment, a prins-o de după gât pe partea vătămată şi a început să o lovească, la întâmplare, cu obiectul contondent (cuţit) cu care era înarmat.

În această poziţie inculpatul şi-a lovit victima de 11 ori cu cuţitul, lovituri dispersate în diverse zone ale corpului.

Alarmată de strigătele surorii sale, martora G.I. s-a apropiat de casă şi a surprins momentul în care inculpatul lovea victima. A sărit în ajutorul părţii vătămate, împingând şi lovind pe inculpat pentru a-şi salva sora. În timpul acestei acţiuni a fost ea însăşi tăiată de inculpat. Nu a depus plângere penală deoarece a fost convinsă că nu a fost ţinta atacului inculpatului, ci G.A.M.

După săvârşirea faptei inculpatul s-a întors la locuinţa bunicilor săi cărora le-a spus ce a făcut.

Potrivit declaraţiilor martorilor O.V. şi O.M., imediat după săvârşirea faptei, inculpatul ar fi intenţionat să se spânzure cu o piesă de harnaşament, dar acest lucru nu este confirmat de nicio altă probă.

Conform Raportului de primă expertiză medico-legală nr. 734/A1/101/2013, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Slobozia, numita G.A.M. a prezentat la data de 09 martie 2013 leziuni traumatice care s-au putut produce prin acţiunea unui corp tăietor înţepător, posibil cuţit, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale.

Leziunile traumatice suferite (plăgi penetrante toraco-abdominale stângi, hemitorace drepte plagă limbară dreaptă cu lezarea rinichiului drept şi interesarea pedicului renal drept - care au necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă - pleurostomă bilaterală şi nefrectomie dreapta ) au pus viaţa victimei în primejdie.

De asemenea, se arată în raport, prin extirparea rinichiului drept - nefrectomie de necesitate - victima a rămas cu infirmitate fizică permanentă.

Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută şi de către această instanţă, este dovedită cu probele arătate mai sus şi care se află depuse la dosarul cauzei.

Audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere totală a faptelor reţinute în sarcina acestuia.

Cât priveşte încadrarea juridică,tribunalul a reţinut că:

Prin actul de sesizare, inculpatul O.N.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea sub forma tentativei a infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 176, alin. (1) lit. a) C. pen. (prin cruzimi).

Practica, mai veche şi recentă a Instanţei Supreme, constantă sub acest aspect, arată că prin cruzimi, în sensul art. 176 lit. a) C. pen. trebuie să se înţeleagă, pe de o parte, provocarea de suferinţe fizice victimei, iar pe de altă parte, aspectul de ferocitate, ieşit din comun, cu care infractorul săvârşeşte omorul, trezind în conştiinţa celor care iau cunoştinţă de această faptă, un sentiment de oroare.

Astfel spus, noţiunea de "cruzimi" aşa cum a fost aceasta definită de practica judiciară prezintă două înţelesuri: 1 - unul intrinsec acţiunii de ucidere, constând în întrebuinţarea de către făptuitor a unor metode inumane şi inutile de chinuire a victimei înainte de deces; 2 - altul extrinsec acţiunii de ucidere constând în agravanta socială a actului de ucidere, respectiv în aptitudinea lui de a inspira oroare şi groază celor care au cunoştinţă de el şi de procedeele folosite.

Pentru încadrarea faptei în omor prin cruzimi, nu interesează dacă cruzimile au condus la moartea victimei, ori dacă le-a utilizat numai pentru chinuirea victimei înainte de a ucide.

Probele dosarului dovedesc, în opinia instanţei, că fapta săvârşită de inculpatul O.N.F. nu se încadrează în dispoziţiile art. 176, lit. a) C. pen., deoarece activitatea infracţională constituind în aplicarea unui număr de 11 lovituri de cuţit în mai multe regiuni ale corpului cu interesarea unor organe vitale (plămâni, rinichi, etc.) şi cu provocarea extirpării de necesitate a rinichiului drept, s-a desfăşurat într-un interval scurt de timp (aproximativ 1 minut), iar suferinţele victimei au fost cele iminente acţiunii de ucidere (dacă aceasta s-ar fi produs).

De asemenea, sub aspectul celei de a doua condiţii avută în vedere de legiuitor pentru existenţa noţiunii de "cruzimi", nu s-a dovedit că inculpatul ar fi întrebuinţat în timpul atacului său metode inumane şi inutile de chinuire a victimei şi nici nu s-a probat că, în momentul în care rezultatul a ajuns la cunoştinţa opiniei publice, ar fi provocat un sentiment de oroare reflectat prin josnicia şi neomenia inculpatului în săvârşirea infracţiunii.

Pe baza probelor administrate în cauză, tribunalul a apreciat că cel mai probabil inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată sub forma intenţiei indirecte.

Această convingere a instanţei s-a bazat pe faptul că dacă ar fi acţionat cu intenţie directă, în mod sigur inculpatul ar fi reuşit să suprime viaţa victimei sale pentru că a avut şi ocazia şi mijloacele să o facă şi pentru aceasta nu era nevoie să lovească, la întâmplare, de 11 ori, în diverse zone ale corpului.

În opinia instanţei inculpatul, frustrat de faptul că partea vătămată nu mai dorea să convieţuiască cu el s-a hotărât să o pedepsească într-o manieră care putea fi fatală pentru victimă, lucru pe care l-a prevăzut şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Revenind la cele două condiţii esenţiale necesare pentru a se putea reţine agravanta prevăzută de art. 176, lit. a) C. pen. instanţa a constatat că sub aspectul suferinţelor îndurate, în momentul producerii atacului, partea vătămată aproape că nu le-a simţit potrivit propriei declaraţii.

Astfel, audiată la cercetarea judecătorească, partea vătămată G.A.M. a declarat că a perceput că este lovită de inculpat, dar nu şi-a dat seama că este înjunghiată.

După epuizarea atacului prin intervenţia martorei G.I., partea vătămată a leşinat, suferinţele cu adevărat deosebite ivindu-se postoperatoriu şi în perioada de recuperare care a urmat.

Dar, aşa cum s-a arătat mai sus, aceste aspecte nu au putut fi reţinute în conţinutul agravantei în discuţie, pentru că suferinţele fizice şi psihice trebuie să fie concomitente cu actul de agresiune şi nu posterioare acestuia, aşa cum s-a întâmplat în cauză.

Nici condiţia a doua nu este îndeplinită în cauză pentru că ceea ce trebuie să oripileze opinia publică nu este moartea victimei, ci ferocitatea şi lipsa de omenie a infractorului în realizarea scopului său.

Ori, în cauză, inculpatul a utilizat cel mai uzitat şi banal corp contondent folosit în asemenea ocazii (un cuţit), după care, potrivit spuselor bunicilor săi, speriat de gravitatea faptei săvârşite, a încercat să-şi suprime propria viaţă.

Sunt, toate, consideraţiuni pentru care în opinia instanţei, încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul O.N.F. este aceea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

Aşa fiind, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat a fost admisă şi, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176, alin. (1), lit. a) şi alin. (2) C. pen. în infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174 C. pen.

În baza acestui text de lege inculpatul a fost condamnat.

La individualizarea pedepsei instanţa a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului, de gradul concret de pericol social, de persoana infractorului, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauză inculpatul O.N.F. a fost trimis în judecată pentru că, din motive minore şi deloc onorabile (posibil gelozie, răzbunare pentru că urma să fie părăsit, etc.), a aplicat concubinei sale de la acel moment, în vârstă de 16 ani, un număr de 11 lovituri de cuţit, lovituri care au provocat victimei leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr însemnat de zile de îngrijiri medicale, cu punerea vieţii în primejdie.

Aceleaşi leziuni au mai provocat victimei o infirmitate permanentă (extirpare de necesitate a unui rinichi) şi multă, multă suferinţă fizică şi psihică.

Săvârşită în circumstanţele arătate mai sus şi cu consecinţele pe care le-a avut asupra sănătăţii şi integrităţii fizice a părţii vătămate, instanţa a apreciat că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social.

În al doilea rând, instanţa a ţinut seama de persoana inculpatului, tânăr, infractor primar, cu probleme de sănătate, aproape neşcolarizat, tributar mediului social şi condiţiilor în care s-a dezvoltat (a fost crescut de bunicii materni) şi care a avut o conduită bună pe durata întregului proces penal.

În raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi personale ale inculpatului, instanţa, contrar susţinerilor apărării, nu a identificat nicio circumstanţă atenuantă în favoarea acestuia.

Astfel, deşi instanţa a reţinut atitudinea sinceră, de recunoaştere a faptei, din partea inculpatului, acest lucru nu a fost reţinut ca şi o circumstanţă atenuantă cu consecinţele prev. de art. 76 C. pen., dar a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei.

Nu a reţinut la stabilirea pedepsei nici dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. pentru că inculpatul nu a formulat o asemenea cerere înainte de începerea cercetării judecătoreşti (art. 320¹, alin. (1) C. proc. pen.), cercetarea judecătorească efectuându-se conform procedurii obişnuite.

Pentru toate cele ce preced instanţa a apreciat că în cazul inculpatului O.N.F., o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre maximul special, cu executare în regim de detenţie, respectă toate criteriile generale arătate de art. 72 C. pen. şi este aptă să conducă la realizarea scopurilor prevăzute de legiuitor în art. 52 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64, lit. a), teza a II-a şi b) C. pen.

Instanţa a apreciat că nu se impune şi interzicerea dreptului constituţional de a alege şi aceasta în raport de natura faptei şi de persoana inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus restituirea către numiţii O.V. şi O.M. a unui cuţit cu mâner spart cu lungimea totală de 22 cm şi lungimea lamei de 12,5 cm, bun care le aparţine şi care se află la camera de corpuri delicte a acestei instanţe.

A făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008.

Pe latura civilă, tribunalul a constatat că:

În cauză s-au constituit părţi civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia cu suma de 13.559,68 RON şi partea vătămată G.A.M. cu suma de 2.500 RON daune materiale şi 250.000 RON daune morale.

Cu probele administrate în cauză constând în acte medicale şi decont cheltuieli, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia a făcut dovada pretenţiilor sale motiv pentru care acţiunea civilă formulată de această parte a fost admisă, aşa cum a fost formulată şi în consecinţă.

A fost obligat inculpatul către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia la plata sumei de 13.559,68 RON despăgubiri civile reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate G.A.M.

Aşa cum s-a arătat şi mai sus, partea vătămată G.A.M. s-a constituit parte civilă cu 2.500 RON daune materiale şi 250.000 RON daune morale.

Întrebat fiind, inculpatul a recunoscut în întregime suma de bani reprezentând daune materiale şi, deşi a recunoscut şi existenţa unui prejudiciu moral suferit de partea vătămată, a apreciat suma solicitată sub acest aspect ca fiind excesivă.

Instanţa, având în vedere poziţia inculpatului şi ţinând cont şi de principiul disponibilităţii, a obligat pe inculpat către partea vătămată la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de daune materiale.

Cât priveşte daunele morale este de necontestat că prin fapta sa inculpatul a produs victimei sale şi un prejudiciu moral constând în suferinţele fizice şi psihice suportate de G.A.M., precum şi de incapacităţile fizice pe care aceasta va fi nevoită să le suporte pe durata întregii sale vieţi. În acest sens instanţa a avut în vedere faptul că partea civilă urmează să trăiască cu un singur rinichi, aspect care în mod evident o să-i marcheze în mod negativ stilul de viaţă.

Pentru aceste consideraţiuni, tribunalul a apreciat însă că suma de 100.000 RON este în măsură să acopere integral prejudiciul moral suferit de partea civilă.

Acţiunea civilă a fost admisă în aceste limite şi a obligat inculpatul către G.A.M. la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de daune materiale şi 100.000 RON cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul către aceeaşi parte civilă la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva aceste sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi inculpatul O.N.F.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a critica sentinţa pentru nelegalitate sub aspectul schimbării încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, arătând că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.

Inculpatul O.N.F. a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. arătând că a recunoscut în totalitate fapta comisă şi nu a solicitat admiterea de probe.

Prin Decizia penală nr. 24 din 31 ianuarie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de inculpatul O.N.F. împotriva Sentinţei penale nr. 275 din data de 20 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

A redus cuantumul pedepselor principală şi complementară aplicate inculpatului O.N.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. de la 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 martie 2013 la zi.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa împotriva aceleiaşi sentinţe.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 75 RON, urmează a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de control judiciar a reţinut că este întemeiat doar apelul declarat de inculpatul O.N.F. şi numai în ceea ce priveşte netemeinicia pedepsei aplicate.

Referitor la criticile formulate de parchet în raport de încadrarea juridică a faptei a reţinut instanţa de apel că nu sunt întemeiate şi a apreciat că încadrarea juridică dispusă de instanţa de fond este corectă şi corespunde situaţiei de fapt stabilită.

Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. apreciază instanţa de apel că faţă de împrejurarea că schimbarea încadrării juridice s-a făcut după efectuarea cercetării judecătoreşti şi readministrarea de probe, aplicarea beneficiului reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă nu mai este posibilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul O.N.F. la data de 5 februarie 2014.

Având în vedere că la data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare noul C. pen. şi noul C. proc. pen., Înalta Curte a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului C. proc. pen., potrivit cărora deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen. cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casaţie.

Faţă de aceste norme tranzitorii Înalta Curte a calificat calea de atac ca fiind recurs în casaţie iar în vederea efectuării procedurii de verificare a admisibilităţii a stabilit termen în camera de consiliu pentru desfăşurarea acestei proceduri.

La data de 26 februarie 2014 Curtea de Apel Bucureşti a înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie motivele recursului în casaţie, cazul de recurs invocat fiind cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Procedând la verificarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, în camera de consiliu, după depunerea raportului magistratului asistent, conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., constatând că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 434 - 437 C. proc. pen. iar în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., prin Încheierea din 5 martie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul O.N.F. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi a fixat termen în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului în casaţie.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul O.N.F. invocă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Sub acest aspect inculpatul susţine că prin neaplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege astfel că solicită reţinerea incidenţei acestor dispoziţii legale cu consecinţe asupra sancţiunii penale.

Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. apreciază Înalta Curte că este întemeiat, fapt pentru care urmează să-l admită ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse ca atare.

Inculpatul O.N.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 275 din 29 noiembrie 2013 Tribunalul Ialomiţa, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă la infracţiunea de omor simplu prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., schimbarea încadrării juridice fiind invocată din oficiu de către instanţa de fond cu ocazia dezbaterilor.

Apărătorul inculpatului O.N.F., faţă de schimbarea încadrării juridice a faptei invocată din oficiu de instanţa fondului a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. întrucât inculpatul a recunoscut faptele.

Apreciind că inculpatul nu a formulat această cerere înainte de începerea cercetării judecătoreşti, atât instanţa de apel cât şi instanţa de control judiciar nu au reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Dispoziţiile art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen. stabilesc momentul până la care inculpatul poate declara formal sau prin înscris autentic că este de acord ca judecata să se desfăşoare în baza procedurii simplificate, respectiv până la începerea cercetării judecătoreşti.

În acelaşi timp, alin. (3) al acestor dispoziţii legale instituie obligaţia instanţei de a-l întreba pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte după care procedează la audierea inculpatului şi acordă cuvântul pe fond.

Alin. 7 teza a II-a al art. 320¹ C. proc. pen. prevede interdicţia aplicării acestor dispoziţii legale în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.

Pe acest raţionament, în raport de dispoziţiile alin. (7), nici instanţa de fond nu a respectat obligaţia instituită de dispoziţiile art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen. şi nici inculpatul nu a uzat de dispoziţiile art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen. înainte de începerea cercetării judecătoreşti.

Fiind audiat la debutul cercetării judecătoreşti, inculpatul O.N.F. a declarat că ştie pentru ce este trimis în judecată şi recunoaşte faptele aşa cum au fost descrise acestea prin actul de inculpare.

Procedând la schimbarea încadrării juridice prin sentinţa penală, apreciază Înalta Curte că instanţa de fond trebuia să reţină incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi să aplice inculpatului o pedeapsă în limitele prevăzute de acest text de lege.

Argumentele avute în vedere de cele două instanţe în sensul că inculpatul nu a uzat de procedura simplificată în termenul legal prevăzut de art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen. nu sunt pertinente.

Efectuarea cercetării judecătoreşti nu s-a datorat poziţiei procesuale a inculpatului ci a fost impusă de încadrarea juridică dată faptei prin actul de inculpare, împrejurare ce excludea de plano procedura de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Aşa cum am arătat anterior, inculpatul a avut o poziţie procesuală pozitivă pe parcursul procesului penal recunoscând faptele astfel cum au fost reţinute în actul de inculpare, toate aceste argumente pledând în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie formulat de inculpatul O.N.F. se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care se referă la pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Criticile formulate de inculpat vizează nelegalitatea deciziei penale atacate ori scopul recursului în casaţie este judecarea în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi în consecinţă să înlăture orice nelegalitate din hotărâre.

Este adevărat că pct. 12 al art. 438 C. proc. pen. se referă la pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă acest motiv de casare nu trebuie analizat în mod abstract ci coroborat şi cu alte texte de lege, în raport de care apreciază Înalta Curte că nereţinerea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. constituie un caz de nelegalitate ce trebuie înlăturat prin desfiinţarea hotărârilor penale pronunţate cu încălcarea legii.

De altfel soluţiile ce pot fi pronunţate în cazul judecării recursului în casaţie vizează şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, astfel că admiterea recursului în casaţie formulate de inculpat se impune cu necesitate, ori chiar şi din acest punct de vedere consideră Înalta Curte că trebuie admis recursul în casaţie.

Judecând recursul în casaţie Înalta Curte va reţine dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. cărora le va da eficienţă şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului în limitele prevăzute de art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Întrucât nelegalitatea invocată de inculpat vizează ambele hotărâri în baza dispoziţiilor art. 448 alin. (3) C. proc. pen. va desfiinţa în parte atât hotărârea primei instanţe cât şi cea pronunţată în apel, întrucât şi sentinţa primei instanţe conţine aceeaşi încălcare a legii ca în decizia recurată.

Faţă de toate considerentele arătate, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul O.N.F. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va casa în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 275 din 29 noiembrie 2013 a Tribunalului Ialomiţa şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.N.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. de la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a) şi b) C. pen. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 67 C. pen., urmare reţinerii dispoziţiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Va anula Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 546 din 4 februarie 2014 emis de Tribunalul Ialomiţa şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 martie 2013 la 9 mai 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul O.N.F. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 275 din 29 noiembrie 2013 a Tribunalului Ialomiţa şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.N.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. de la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 67 C. pen., urmare reţinerii dispoziţiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 546 din 4 februarie 2014 emis de Tribunalul Ialomiţa şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 martie 2013 la 9 mai 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 mai 2014.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 259/2014. Penal. Infracţiuni la legea privind...		ICCJ. Decizia nr. 26/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

ICCJ. Decizia nr. 26/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 26/2014. Penal