ICCJ. Decizia nr. 2686/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2686/2014
Dosar nr. 2014/98/2013
Şedinţa publică din 25 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 240/F din 18 octombrie 2013, Tribunalul Ialomiţa a hotărât următoarele:
În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., art. 74 - 76 C. pen., a condamnat inculpatul C.S.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
În baza art. 81 - 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
A făcut aplicarea art. 83 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat din care 100 RON, onorariu avocat oficiu, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În fapt, i se impută inculpatului C.S.M. că la data de 31 martie 2013, la ora 20,30 a condus pe DN2 A autovehiculul marca R.M., având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 2,20 g%.
Inculpatul s-a prevalat în instanţă de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, judecătorului fondului s-a raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social al faptei, limita de pedeapsă pentru fapta pendinte şi persoana inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.S.M., iar prin decizia penală nr. 7 A din 09 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de apelantul - inculpat C.S.M., împotriva sentinţei penale nr. 240 din data de 18 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală în Dosar nr. 2014/98/2013 şi obligarea inculpatului la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, la data de 17 ianuarie 2014, a declarat recurs inculpatul motivat de faptul că a solicitat, atât în faza de urmărire penală, cât şi la instanţa de fond, recalcularea alcoolemiei, întrucât alcoolemia rezultată din actul medico-legal, din punctul său de vedere, este mai mare comparativ cu cantitatea de alcool consumată, iar solicitarea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.
De asemenea, a susţinut că a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă comportamentul său la locul de muncă, familie, societate, cât şi faptul că nu a avut probleme cu alcoolul ori de altă natură, că s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., iar prin atitudinea sa în toate etapele procesuale se poate reduce sancţiunea sa sub 6 luni închisoare sau se poate aplica o amendă cu caracter penal.
Inculpatul şi-a motivat recursul în baza dispoziţiilor art. 3859 alin. (9) C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând recursul declarat, atât prin prisma motivelor de casare invocate, cât şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar constată că recursul declarat de inculpatul C.S.M. este nefondat.
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În consecinţă, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3853, art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Recursul este calea ordinară de atac, preponderent de reformare, ce poate fi exercitată pentru cazurile de casare strict şi limitativ prevăzute de lege.
Prin Legea nr. 2/2013 au fost operate mai multe modificări în materia recursului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a legii, aceasta şi-a propus, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru asigurarea rolului său de unificare a practicii judiciare şi pentru transformarea acesteia într-o veritabilă instanţă de casaţie, şi, pe de altă parte, o introducere anticipată a filozofiei Noului C. proc. pen. în care recursul în casaţie devine o cale extraordinară de atac.
De asemenea, prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiunii recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Astfel, inculpatul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.
Ulterior, prin concluziile apărătorului ales, fără a fi indicat vreun caz de casare prevăzut de art. 3859 C. proc. pen., s-a solicitat renunţarea la aplicarea pedepsei în baza art. 396 alin. (3) Noul C. proc. pen. motivat de faptul că pe tot parcursul procesului penal, a regretat şi regretă fapta, fiind un exemplu pozitiv la locul de muncă.
Or, prin Legea nr. 2/2013 cazul de casare de la pct. 9 al art. 3859 C. proc. pen. a fost abrogat, astfel încât Înalta Curte va analiza recursul declarat numai prin prisma cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu conform art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând cazurile de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, cele prevăzute la art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3-6 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezenţa niciunui motiv care să se circumscrie cazurilor de casare arătate mai sus şi anume:
1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;
3. instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate;
4. şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
5. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
6. judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;
14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen., comparând dispoziţiile art. 336 alin. (1) Noul C. pen. şi cele prevăzute de art. art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi faptul că inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi că, la individualizarea pedepsei, s-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.M. împotriva deciziei penale nr. 7/A din 09 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.M. împotriva deciziei penale nr. 7/A din 09 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 264/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2688/2014. Penal. Contestaţia la executare... → |
|---|
