ICCJ. Decizia nr. 2688/2014. Penal. Contestaţia la executare (art.598 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2688 /2014
Dosar nr. 162/64/2014
Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2014
Deliberând asupra contestaţiei formulată de contestatorul condamnat A.M.A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74/F din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a contestaţiei la executare formulată de condamnatul A.M.A. împotriva sentinţei penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 602/64/2008 al Curţii de Apel Braşov definitivă prin decizia nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obligarea contestatorului A.M.A. la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Braşov a reţinut următoarele:
La data de 26 martie 2014 Curtea de Apel Braşov a fost sesizată, cu contestaţie la executare în temeiul dispoziţiilor art. 597 C. proc. pen., privitor la condamnarea de 7 ani închisoare aplicată condamnatului A.M.A. prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 602/64/2008 al Curţii de Apel Braşov definitivă prin decizia nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că infracţiunea pentru care inculpatul A.M.A. a fost condamnat prin sentinţa mai sus menţionată, respectiv cea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, este dezincriminată urmare a modificărilor aduse Legii nr. 78/2000 prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013. Contestatorul a arătat că, în forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor, art. 131 din Legea nr. 78/2000 incrimina de sine-stătător infracţiunea de şantaj comisă de persoanele care aveau calitatea specială prevăzută la art. 1 din lege, urmare a modificărilor aduse Legii nr. 78/2000 ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, art. 131 în forma nouă nu mai prevede ca infracţiune de sine-stătătoare şantajul, ci prevede doar un element circumstanţial de agravare a infracţiunii de şantaj prevăzută de C. pen., dar această agravantă nu-i este aplicabilă inculpatului care nu a fost condamnat pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de C. pen. A apreciat că pedeapsa de 7 ani pe care o execută în prezent condamnatul nu mai are suport legal. În subsidiar s-a solicitat ca, dacă instanţa va aprecia că infracţiunea nu este dezincriminată să se aplice legea penală mai favorabilă şi să se constate că infracţiunea comisă de condamnat se încadrează în prezent în dispoziţiile art. 207 alin. (1) Noul C. pen. pentru care pedeapsa prevăzută este de maxim 5 ani de închisoare, iar dacă se apreciază că sunt incidente aplicarea prevederilor art. 131 din Legea nr. 78/2008 privind majorarea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime se poate ajunge la un maxim de cel mult 6 ani şi 8 luni, urmând ca pedeapsa de 7 ani închisoare să fie redusă la acest maxim. Contestatorul, prin avocat, a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 131 din Legea nr. 78/2000 dar la termenul de judecată din data de 22 mai 2014 a arătat că înţelege să renunţe la susţinerea excepţiei invocate. În drept, s-au invocat prevederile art. 595 raportat la art. 598 lit. c), d) Noul C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată în dosarul penal nr. 602/64/2008 al Curţii de Apel Braşov definitivă prin decizia nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus condamnarea inculpatului A.M.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 reţinându-se că inculpatul, în data de 12 martie 2007, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Braşov a Partidului Noua Generaţie-Creştin Democrat (PNG-CD), cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul M.A. să constrângă partea vătămată B.H.I., prin violenţă şi ameninţare, să revină asupra declaraţiei autentificate la B.N.P. C., pentru ca inculpatul M.A. să dobândească, în mod injust, un folos material de cel puţin 533.750 euro.
Urmare a modificărilor legislative intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare care se contestă, respectiv Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., art. 194 C. pen. din 1969 a devenit art. 207 Noul C. pen., iar conţinutul art. 131 din Legea nr. 78/2000 a fost modificat.
Modificările legislative menţionate nu au dezincriminat infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, nefiind aplicabile prevederile art. 4 C. pen., încadrarea juridică ce poate fi dată faptelor în noua legislaţie fiind art. 48 Noul C. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) Noul C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013.
Analizând incidenţa prevederilor art. 6 din Noul C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, Curtea de apel a constatat că fapta inculpatului cu încadrarea dată în noua legislaţie, respectiv art. 48 Noul C. pen. rap la art. 207 alin. (1), (3) Noul C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013 se pedepseşte cu pedeapsa de la 2 la 7 ani, aceste limite speciale prevăzute de art. 207 alin. (1), (3) Noul C. pen. fiind majorate cu o treime prin aplicarea prevederilor art. 131 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013, ajungând la pedeapsa de la 3 la 9 ani şi 4 luni.
Pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa contestată, respectiv 7 ani nu depăşeşte maximul de 9 ani şi 4 luni ce s-ar putea aplica prin legea nouă, deci prevederile art. 6 din Noul C. pen. nu sunt aplicabile.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie contestatorul condamnat A.M.A., susţinând că motivarea contestaţiei se va face după ce se va comunica hotărârea, fapt ce nu s-a realizat, însă prin concluziile scrise a reiterat aceleaşi argumente expuse în faţa instanţei de fond, conform cărora fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei la 5 ani închisoare în baza limitelor date de actuala reglementare a art. 207 alin. (1) C. pen.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 C. pen. legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Art. 3 din Legea privind aplicarea Noului C. pen. prevede că dispoziţiile art. 4 Noul C. pen. sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii, însă dispoziţiile art. 4 din Noul C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Astfel, pentru a fi în prezenţa legii de dezincriminare este necesară o analiză in concreto din care să rezulte că fapta concretă prevăzută de legea penală veche nu mai este incriminată sub nicio formă în legea penală nouă.
Inculpatul A.M.A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 reţinându-se că, în data de 12 martie 2007, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Braşov a Partidului Noua Generaţie-Creştin Democrat (PNG-CD), cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul M.A. să constrângă partea vătămată B.H.I., prin violenţă şi ameninţare, să revină asupra declaraţiei autentificate la B.N.P. C., pentru ca inculpatul M.A. să dobândească, în mod injust, un folos material de cel puţin 533.750 euro.
Art. 194 C. pen. anterior care incrimina şantajul se regăseşte în noua reglementare penală la art. 207 C. pen.
Astfel, acesta prevede la alin. (1) constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar la alin. (3) se arată că dacă faptele prev. la alin (1) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentrul altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În ceea ce priveşte art. 131 din Legea nr. 78/2000 arată că, în cazul infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, iar la art. lit. f) se indică că dispoziţiile prezentei legi se aplică şi persoanelor care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie.
Având în vedere aceste noi texte de reglementare, instanţa fondului, în mod corect, a reţinut că modificările legislative nu au dezincriminat infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, nefiind aplicabile prevederile art. 4 C. pen., întrucât încadrarea juridică ce poate fi dată faptelor în noua legislaţie este art. 48 din Noul C. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) din Noul C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013.
De asemenea, art. 6 C. pen. prevede: „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Analizând incidenţa prevederilor art. 6 din Noul C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, instanţa fondului, în mod corect, a constatat că fapta inculpatului cu încadrarea dată în noua legislaţie, respectiv art. 48 din Noul C. pen. rap. la art. 207 alin. (3) din Noul C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013 se pedepseşte cu pedeapsa de la 2 la 7 ani, aceste limite speciale prevăzute de art. 207 alin. (3) din Noul C. pen. fiind majorate cu o treime prin aplicarea prevederilor art. 131 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013, ajungându-se la pedeapsa de la 3 la 9 ani şi 4 luni.
Or, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa a fost de 7 ani închisoare, deci mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fapt pentru care, în cauză, nu este incident art. 6 C. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A.M.A. împotriva sentinţei penale nr. 74/F din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A.M.A. împotriva sentinţei penale nr. 74/F din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2686/2014. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2691/2014. Penal. Contestaţia la executare... → |
|---|
