ICCJ. Decizia nr. 2715/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2715/2014

Dosar nr. 236/1/2014

Şedinţa publică din 29 septembrie 2014

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 212 din data de 21 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei de tâlhărie, în cazul inculpatului T.A., din art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) şi alin. (3) C. pen. în art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.A. în prezent deţinut în Penitenciarul Tg. Jiu, la pedeapsa principală de 15 ani închisoare.

S-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe durată de 3 ani.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa principală nou aplicată de 15 ani închisoare cu restul neexecutat de 3 ani 11 luni şi 25 de zile închisoare din pedeapsa de 9 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 177 din 31 ianuarie 2008 a Judecătoriei Bacău judeţul Bacău în Dosarul cu nr. 11011/180/2007, definitivă prin nerecurare, şi a aplicat acestui inculpat pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe durată de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe timpul detenţiei.

S-a constatat că inculpatul este deţinut în vederea executării pedepsei de 9 ani şi 2 luni închisoare.

A fost revocat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis cu nr. 189/2008 la data de 11 martie 2008 de Judecătoria Bacău în dosarul cu nr. 11011/180/2007 pentru pedeapsa de 9 ani şi 2 luni închisoare şi s-a dispus emiterea unui nou mandat după rămânerea definitivă a acestei sentinţe.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. 2 lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea a art. 74 alin. (1) litera a C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul K.Ş.I., la pedeapsa principală de 6 ani închisoare.

A fost aplicată acestui inculpat pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen. arătate mai sus pe timpul detenţiei.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. 2 lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea a art. 74 alin. (1) litera a C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.P., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.

S-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. arătate mai sus pe timpul detenţiei.

S-a luat act că partea vătămată B.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Au fost obligaţi, în solidar, cei trei inculpaţi la plata a câte 50.000 lei către fiecare din părţile civile B.Ş. şi N.E. cu titlul de despăgubiri pentru daune morale.

Totodată, cei trei inculpaţi, au fost obligaţi în solidar la plata sumelor de câte 1.637,76 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale (reprezentate de cheltuieli de transport a victimei, câte 137,76 lei şi cheltuieli de înmormântare a victimei, câte 1.500 lei, pentru fiecare parte civilă) către fiecare din cele două părţi civile B.Ş. şi N.E.

Au fost obligaţi, în solidar, cei trei inculpaţi la plata sumei de 936,61 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale constând în cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş.

S-a mai dispus obligarea fiecărui inculpat la plata a câte 1.500 de lei către stat cu titlul de cheltuieli judiciare, din care în cazul inculpatului T.A. 200 de lei (delegaţia nr. 3788/2011 din 5 decembrie 2011), iar în cazul celorlalţi doi inculpaţi câte 50 de lei (delegaţiile nr. 3789/2011 din 5 decembrie 2011 şi nr. 3800/2011 din 6 decembrie 2011) reprezentând onorariile de avocaţi din oficiu avansate Baroului Olt.

A fost obligat fiecare din cei trei inculpaţi la plata a câte 483,02 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către fiecare din cele două părţi vătămate B.Ş. şi N.E.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, cu nr. 909/P/2006, din data de 5 decembrie 2006, au fost trimişi în judecată inculpaţii K.Ş.I. şi B.P. pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi complicitate, respectiv tentativă, la furt calificat prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g C. pen. şi art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 133 pronunţată la data de 31 mai 2007 de Judecătoria Luduş, în Dosarul nr. 614/251/2006, au fost soluţionate acţiunile penală şi civilă iar împotriva acesteia au formulat apeluri cei doi inculpaţi şi partea civilă N.E. iar dosarul a fost trimis instanţei de control judiciar - Trib. Mureş.

Prin Decizia nr. 266 pronunţată la data de 14 februarie 2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 256/1/2008 s-a strămutat cauza de la tribunalul Mureş la Tribunalul Olt.

Prin Decizia nr. 115 pronunţată la data de 3 iunie 2008 de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 614/251/2006, definitivă prin nerecurare, s-au admis apelurile părţii vătămate N.E. şi inculpatului K.Ş.I., s-a desfiinţat în totalitate Sentinţa penală nr. 113 din 31 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Luduş în Dosarul nr. 614/251/2006, în sensul că în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) şi g C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen. pentru inculpatul B.P. şi din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen. pentru inculpatul K.Ş.I.

În baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus restituirea cauzei, la procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru refacerea urmăririi penale, conform art. 209 alin. (3) C. proc. pen.

A fost respins apelul inculpatului B.P., ca tardiv formulat.

În urma acestor din urmă dispoziţii s-a întocmit un nou rechizitoriu de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş cu nr. 207/P/2007 din 25 noiembrie 2009 prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii T.A. pentru comiterea faptei penale de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi c) şi alin. (3) C. pen. şi inculpaţii B.P. şi K.Ş.I. pentru comiterea faptei de complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen.

În motivarea acestui din urmă rechizitoriu s-a arătat că în noaptea de 2/3 august 2006, în condiţiile în care au fost conduşi de inculpatul K.Ş.I. care era din localitate şi cunoştea adresa victimei, inculpatul T.A. împreună cu ceilalţi doi inculpaţi au intrat în curtea victimei B.Ş. din localitatea Cecălaca, comuna Aţintiş, jud. Mureş cu intenţia de a-i fura miei. S-a arătat că, fiind surprins de către victimă, inculpatul T.A. a lovit-o, astfel că în acest fel a reuşit să îi sustragă doi miei. S-a mai menţionat că în urma violenţelor exercitate asupra victimei, aceasta a suferit leziuni traumatice care au condus, în final, la deces la data de 13 decembrie 2006 şi că între leziunile traumatice din august 2006 şi cauza tanato-generatoare a decesului există legătură de cauzalitate indirectă. În rechizitoriu s-a mai arătat că inculpaţii B.P. şi K.Ş.I. au ajutat pe inculpatul T.A. întrucât cei doi au întărit hotărârea infracţională a autorului, inculpatul T.A., complicitatea lor fiind una morală, iar în cazul inculpatului K.Ş.I. şi materială deoarece acesta din urmă, la vederea victimei s-a ascuns după gardul împrejmuitor şi a primit mieii sustraşi de autorul-inculpat T.A.

Prin Sentinţa penală nr. 39 pronunţată la data de 9 martie 2011 de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 2784/102/2009 s-a arătat că a fost soluţionată acţiunea penală prin condamnarea celor trei inculpaţi pentru faptele sesizate prin rechizitoriu şi că a fost rezolvată acţiunea părţilor civile dar şi chestiunea accesorie a cheltuielilor judiciare.

Prin Decizia penală nr. 39/A pronunţată la data de 27 mai 2011 de Curtea de apel Târgu Mureş au fost admise apelurile formulate de cei trei inculpaţi, dar şi de părţile civile împotriva acestei din urmă sentinţe, a fost desfiinţată integral aceasta şi a fost trimisă cauza pentru rejudecare la Tribunalul Olt. De asemenea, s-a reţinut că această decizie a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursurilor formulate împotriva acesteia de părţile civile şi de inculpatul K.Ş.I. ca nefondate.

Ca urmare, la data de 21 noiembrie 2011, pe rolul Tribunalului Olt s-a format Dosarul cu nr. 2784/102/21009.

Până la începerea cercetării judecătoreşti cei trei inculpaţi în şedinţa din data de 28 februarie 2012 au declarat că nu recunosc comiterea faptei penale de tâlhărie sesizată prin rechizitoriu şi nu solicită să beneficieze de prevederile art. 320¹ C. proc. pen. S-a reţinut că inculpaţii B.P. şi K.Ş.I. au declarat că recunosc doar fapta de furt calificat însă aceasta nu poate fi echivalată cu recunoaşterea vinovăţiei în raport de fapta sesizată prin rechizitoriu pentru ca apoi să poată cere schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în furt calificat, în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen., cum de altfel au şi făcut ulterior. S-a argumentat că, în cauză, spre a fi valabilă, recunoaşterea trebuia să privească fapta sesizată în întregul său, deci inclusiv cu privire la actele de pătrundere în curtea victimei şi apoi către ocolul de oi al acesteia, dar şi cu complicitatea la fapta de tâlhărie prin sprijinul moral acordat, prin prezenţa lor, inculpatului T.A. pentru lovirea victimei, după pătrunderea acestuia în ocolul de oi şi, în cazul inculpatului K.Ş.I., prin sprijinul material constând în asigurarea posesiei obiectului material al tâlhăriei. în acelaşi sens s-a reţinut că aceşti din urmă doi inculpaţi au solicitat în mod expres să se procedeze la cercetarea judecătorească a faptei sesizate de procuror.

Ca urmare, s-a procedat la cercetarea judecătorească a faptei sesizată prin ascultarea inculpaţilor, a părţilor vătămate dar şi a martorilor propuşi prin rechizitoriu şi de către părţi, prin procedura comisiei rogatorii adresată Tribunalului Mureş.

Pe baza probelor administrate în cauză s-a reţinut ca situaţie de fapt, că la data de 2 august 2006 inculpaţii T.A. şi B.P., în condiţiile în care primul lucra în calitate de cioban la cel de al doilea, s-au deplasat la locuinţa inculpatului K.Ş.I. unde au mâncat după care s-au dus la bufetul din satul Cecălaca al comunei Aţintiş din judeţul Mureş unde au consumat băuturi alcoolice. S-a mai reţinut că, la plecare, inculpatul B.P. le-a adus la cunoştinţă celorlalţi doi inculpaţi că fiul victimei, B.Ş. jr., i-a sustras în iarna dintre anii 2004/2005, oi din turmă pe care le-a dus la domiciliul tatălui său, oi despre care ştie că au fătat miei, dar cu toate acestea nu a fost despăgubit.

Ca urmare s-a reţinut că toţi inculpaţii au luat hotărârea de a pătrunde în curtea victimei şi de a sustrage miei, iar în baza acestei înţelegeri, în jurul orei 2,30, cei trei inculpaţi au plecat către domiciliul victimei, în condiţiile în care erau conduşi de către inculpatul K.Ş.I. care, fiind din localitate, îi cunoştea adresa.

S-a mai reţinut că, după ce au pătruns, fără drept, în curtea victimei pe poarta care nu era asigurată cu mijloace de închidere, inculpaţii s-au deplasat la ocolul în care se găseau mieii. De asemenea, s-a constatat că, în acest timp, victima B.Ş. în vârstă de 81 ani dormea în şură şi, sesizând gălăgie, a ieşit să vadă ce se întâmplă, iar atunci când s-a apropiat de ocolul de oi l-a surprins înăuntru pe inculpatul T.A. iar ceilalţi doi inculpaţi, observând-o că se apropie, au fugit din curte. Inculpatul K.Ş.I. a rămas ascuns după gardul împrejmuitor al curţii iar celălalt s-a deplasat către locuinţa acestui inculpat. Deoarece victima a început să strige spre a alarma locuitorii, s-a mai constatat că inculpatul T.A. i-a aplicat victimei lovituri cu pumnii în zona feţei iar victima a căzut la pământ. În continuare, inculpatul T.A. s-a dus la ocolul de oi unde a prins doi miei pe care i-a dat peste gard inculpatului K.Ş.I., însă acesta a reuşit să prindă doar unul iar pe celălalt l-a scăpat. S-a reţinut că victima a reuşit să se târască până în casă în condiţiile în care a suferit leziuni traumatice cu diagnosticul de fractură mandibulară angulară dreaptă cominutivă.

S-a mai reţinut că, ulterior, victima B.Ş. a decedat iar cauza acestui eveniment s-a constatat că a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute produsă de o bronşiolită purulentă obstructivă cu edem pulmonar, favorizată de o caşexie severă cu tulburări polimetabolice, toate consecinţe ale unui traumatism cranio-facial cu fractură de mandibulă în antecedente, veche de 4 luni, iar între leziunile traumatice suferite de victimă în luna august 2006 şi cauza tanato-generatoare a decesului există legătură de cauzalitate indirectă.

Ca probe în sensul acestei situaţii de fapt s-au reţinut elementele de fapt ce urmează. Astfel, în primul rând, s-a reţinut din declaraţiile inculpaţilor B.P. şi K.Ş.I. că împreună cu inculpatul T.A., care era angajat al primului inculpat, s-au hotărât să sustragă miei de la victimă în condiţiile de loc şi timp de mai sus, dar şi că tot împreună s-au deplasat la locuinţa victimei unde înăuntru a pătruns inculpatul T.A.. De asemenea, din declaraţia inculpatului B.P. se reţine că acesta a relatat cele declarate de inculpatul T.A. care i-a spus, la întoarcere, la locuinţa inculpatului K.Ş.I., că a fost surprins de câini şi de victimă pe care a lovit-o. Tot din aceeaşi declaraţie s-a reţinut împrejurarea relatată de acesta că, atunci când inculpatul T.A. a revenit, avea în braţe un miel pe care l-a lăsat la locuinţa inculpatului K.Ş.I. Din declaraţia inculpatului K.Ş.I. s-a reţinut că acesta l-a observat pe inculpatul T.A. că a mers la uşa ocolului, că atunci când l-a deschis au scăpat mieii, dar şi că în acest timp, a apărut victima, respectiv că în timp ce se afla în grădina vecinului I.I., peste gard inculpatul T.A. i-a dat un miel iar atunci când acest din urmă inculpat a sosit la locuinţa acestui inculpat a constatat în mod definitiv că "L-am rezolvat pe moşulică", cu menţiunea că acest din urmă element de fapt ca şi cel referitor la aceea că inculpatul T.A. avea în braţe un miel când a revenit la locuinţa sa, sunt confirmate şi de soţia inculpatului K.Ş.I., martora K.A. Tot ca probă s-au reţinut elementele de fapt din declaraţia soţiei victimei, partea vătămată B.C., din cursul urmăririi penale, la data de 25 aprilie 2007, prin care arată că, fiind semiparalizată, nu s-a deplasat aşa de repede afară ca soţul său, victima, dar l-a auzit strigând "hoţii, hoţii iar atunci când l-a văzut ieşind din ţarc a observat că după el erau trei persoane dintre care a recunoscut două, anume pe B.P. şi pe K.Ş.I., că a văzut când împotriva soţului său s-au exercitat acte de violenţă după care cele trei persoane au luat cei 6 miei ce se aflau în ţarc şi i-au aruncat peste gard iar dintre aceştia dimineaţa a recuperat unul, respectiv că soţul său, victima, a rămas culcat pe jos până dimineaţa când a reuşit să o anunţe pe fiica sa, partea civilă N.E., care a adus salvarea cu care a fost transportat la Spitalul din Târgu Mureş unde a stat internat timp de două luni, după care la externare se simţea tot mai rău şi nu putea mânca iar în cele din urmă a decedat. S-a constatat că, în parte, aceste relatări ale părţii vătămate B.C. sunt confirmate şi de către martorul P.T. care arată că a auzit-o pe aceasta atunci când a spus că a auzit zgomote de afară, scandal şi certuri şi că, de frică, nu a aprins lumina iar când au încetat, a venit soţul său în bucătărie plin de sânge după care au anunţat-o pe partea vătămată N.E.

Pe de altă parte, tot ca probă ce atestă prezenţa la locul infracţiunii, curtea victimei, s-a reţinut împrejurarea reieşind din declaraţia martorului S.O.C. că, în calitate de organ de urmărire penală, acesta a depistat la locul faptei o pălărie care a fost identificată de unul din cei prezenţi ca aparţinând inculpatului B.P.

S-a constatat că probele menţionate se coroborează cu constatările leziunilor dar şi cu concluziile referitoare la mecanismul de producere a acestora (anume că între leziunile traumatice suferite de victimă în luna august 2006 şi deces există legătură de cauzalitate indirectă) aşa cum sunt consemnate în raportul de autopsie medico-legală nr. 4323 -597 din 6 februarie 2007 al I.M.L. Târgu Mureş.

Instanţa a precizat că înlătur, ca neconcludente, probele ce urmează.

Astfel, constatarea din raportul de expertiză medico-legală nr. 994/A din 21 iulie 2012 al IML Craiova potrivit căreia " încă din septembrie 2006 victima nu a mai prezentat tulburări funcţionale majore privind funcţiile masticastorie şi de deglutiţie, tulburări pe care le-a prezentat în momentul agresiunii.", dar şi concluzia din acelaşi raport că starea de inaniţie a victimei la momentul decesului nu s-a datorat unui tratament incorect indicat şi că nu există legătură de cauzalitate între leziunile de violenţă suferite din 2/3 august 2006 şi decesul acestuia din data de 13 decembrie 2006, care deşi utile, s-a considerat că nu sunt relevante pentru soluţionarea cauzei. Aceasta deoarece, după cum s-a arătat în raportul de autopsie medico-legală, între leziuni şi deces există o legătură de cauzalitate indirectă care se manifestă prin aceea că decesul a avut drept cauză directă insuficienţa cardio respiratorie acută produsă de o bronşiolită purulentă obstructivă cu edem pulmonar, care a fost favorizată de o caşexie severă cu tulburări polimetabolice, după care cu caracter de cauză indirectă, acelaşi raport de autopsie arată că toate sunt consecinţe ale unui traumatism cranio facial cu fractură de mandibulă în antecedente, veche de 4 luni, cu referire deci la incidentul prezentat mai sus, iar cu valoare de concluzie se arată că între leziunile traumatice suferite de victimă în luna august 2006 şi cauza tanato-generatoare a decesului există legătură de cauzalitate indirectă. S-a constatat că această din urmă concluzie rezultă, în mod implicit, şi din Avizul cu nr. El/10137/2012 din 5 noiembrie 2012 al INML Mina Minovici - Comisia Superioară de medicină legală care prezintă aceiaşi cauză directă a decesului dar şi cauza indirectă a aceluiaşi eveniment iar în privinţa celei din urmă se arată că tulburările metabolice severe şi caşexia au putut fi cauzate şi de traumatismul facial cu leziuni osoase şi de tulburările severe de alimentaţie. De aceea, instanţa de fond a arătat că nu poate fi însuşită concluzia acestui aviz al Comisiei superioare de medicină legală potrivit căruia nu ar exista o legătură de cauzalitate între traumatism şi deces deoarece din probele amintite dar şi din conţinutul avizului rezultă dimpotrivă că există totuşi o legătură, chiar dacă aceasta este indirectă. De aceea, s-a afirmat că, pe de o parte, în conţinutul acestui din urmă aviz există contradicţii, anume între constatările amintite care impun concluzia că există o legătură de cauzalitate indirectă în sensul menţionat şi concluziile care neagă în totalitate această legătură iar, pe de altă parte, că aceste concluzii ale avizului sunt în contradicţie şi cu concluziile raportului de autopsie medico-legală. Deci, a precizat instanţa, nu vor fi însuşite concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 994/A din 21 iulie 2012 al IML Craiova şi cale ale avizului Comisiei .superioare de medicină legală, însă vor fi însuşite cele ale raportului de autopsie medico-legală.

Despre susţinerile inculpaţilor, instanţa a considerat că sunt ca neconcludente. Astfel, afirmaţia inculpatului T.A. potrivit căreia nu a participat la incident s-a constatat ca fiind subiectivă deoarece probele având la bază relatările părţii vătămate B.C. în coroborare cu cele ale celorlalţi doi inculpaţi şi ale martorilor descriu actele materiale comise de acesta, prezentate mai sus. Mai mult, s-a constatat că pentru acest inculpat conduita sa ilicită cu privire la fapta de tâlhărie din cauza de faţă este probată prin fapte similare constând în infracţiuni de tâlhărie, furt calificat şi de vătămare corporală pentru care, potrivit cazierului său judiciar, a fost condamnat la pedepse cu închisoarea care au sensul de a dovedi în cauza de faţă un comportament reflex de aceiaşi natură al acestuia dar şi prin raporturile de subordonare a acestuia faţă de inculpatul B.P. ca urmare a calităţii de angajat ca cioban al acestuia. De asemenea, susţinerea celorlalţi doi inculpaţi că nu au participat la comiterea faptei de tâlhărie ci doar la aceea de furt calificat a fost apreciată ca irelevantă deoarece probele demonstrează atât o cooperare morală prin consolidarea hotărârii infracţionale sub aspectul faptei de tâlhărie a autorului T.A. prin prezenţa împreună cu acesta în curtea victimei şi în timpul agresării acesteia iar, în cazul inculpatului K.Ş.I., şi o cooperare materială prin ajutorul dat autorului prin preluarea unuia din miei pe care autorul i l-a dat peste gard.

În afară de acestea s-a constatat că deşi din declaraţia părţii vătămate B.C. din cursul urmăririi penale rezultă că actele de agresiune asupra victimei în scopul realizării furtului au fost comise împreună de către toţi cei trei inculpaţi, totuşi acestea vor fi restrânse ca având autor doar pe inculpatul T.A. iar pentru ceilalţi doi inculpaţi reţinându-se participarea sub forma complicităţii. Prima instanţă a precizat că concluzia se impune pe baza probelor de mai sus, dar şi pentru că această susţinere a calităţii de autor a tuturor inculpaţilor este singulară şi nu este confirmată ulterior, sub acest aspect, de declaraţia martorului P.T. care mediază relatările ce le-a perceput de la această parte vătămată, între care nu se regăseşte agresarea efectivă a victimei de către toţi cei trei inculpaţi.

Cu privire la cererile inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice în sensul precizat în cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării s-a constatat că sunt nefondate. Astfel, cu privire la cererea inculpatului T.A. prin care se urmăreşte înlăturarea formei agravante prevăzută de alin. (3) al art. 211 C. pen., a faptei de tâlhărie s-a reţinut că probele menţionate mai sus dovedesc participarea acestuia în calitate de autor la fapta complexă de tâlhărie menţionată prin raportul stabilit între infracţiunea scop, furtul, şi infracţiunea mijloc de violenţă, cu menţiunea că urmarea materială constând în decesul victimei s-a produs în raport de atitudinea psihică a acestuia caracterizată prin vinovăţie sub forma praeterintenţiei (intenţie depăşită). Cu privire la această din urmă formă a vinovăţiei acestui inculpat s-a constatat în raport de conduita sa că a urmărit cu intenţie directă să lezeze corporal victima spre a-i înfrânge opoziţia la actele de sustragere iar vinovăţia sub forma culpei fără prevedere a fost reţinută faţă de rezultatul mai grav, decesul victimei, pe baza cauzalităţii indirecte a actelor de agresiune. în acest context, a menţionat instanţa, nici în cazul celorlalţi doi inculpaţi nu poate fi înlăturată forma agravantă a faptei de tâlhărie prin schimbarea încadrării juridice în fapte, în concurs real, de violare de domiciliu şi furt calificat, deoarece aceştia, în limitele complicităţii, au cooperat moral la consolidarea hotărârii infracţionale a inculpatului T.A. şi, în cazul inculpatului K.Ş.I., chiar material, după cum s-a arătat. Pe de altă parte, în cazul acestor din urmă doi inculpaţi s-a arătat că nu poate fi acceptată schimbarea de încadrare juridică solicitată şi pentru faptul că nu s-a cerut de procuror, conform art. 336 C. proc. pen., extinderea procesului penal pentru fapta de violare de domiciliu şi nici nu s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru aceasta. De aceea, a precizat instanţa, aceste cereri au fost respinse în şedinţa din data de 13 noiembrie 2012, ca nefondate.

Totuşi, instanţa a procedat la schimbarea de încadrare juridică a faptei de tâlhărie în formă agravată în cazul inculpatului T.A. din art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi c) şi alin. (3) C. pen. în art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen., urmărindu-se înlăturarea din conţinutul juridic a împrejurării referitoare la comiterea tâlhăriei într-o locuinţă sau dependinţă a acesteia. Argumentaţia a fost aceea că actele de pătrundere ale acestuia au avut loc doar în curtea imobilului ca şi în ocolul animalelor care, ca accesorii ale clădirii, nu au regimul de locuinţă întrucât prin natura lor şi nici prin destinaţie nu servesc acestui scop şi nici de dependinţe ale acesteia deoarece nu sunt afectate locuinţei din punct de vedere funcţional (precum baia, scările etc). S-a precizat că această operaţiune de schimbare a încadrării juridice nu este necesară în cazul celorlalţi doi inculpaţi deoarece încadrarea juridică a faptei de tâlhărie corespunde acestor cerinţe.

În legătură cu această din urmă operaţiune de schimbare a încadrării juridice se-a constatat în aplicarea interpretării dată acestor norme materiale prin Decizia nr. XXXI din 16 aprilie 2007 (publicată în M.Of. nr. 772/14.11.2007) prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că, în cazul de mai sus, trebuia reţinută tâlhăria în concurs real cu fapta penală de violare de domiciliu, constatându-se că, atâta timp cât procurorul nu a cerut conform art. 336 alin. (1) C. proc. pen. extinderea procesului penal pentru această faptă şi nici nu a declarat că pune în mişcare acţiunea penală, instanţa nu poate proceda la extinderea procesului şi la judecarea cauzei cu privire la această faptă. S-a mai observat că nici prin rechizitoriu procurorul nu a pus în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de violare de domiciliu, ceea ce constituie un motiv suplimentar pentru care instanţa nu se poate considera sesizată cu această din urmă faptă.

Prima instanţă a considerat că fapta comisă în participaţie de către cei trei inculpaţi, primul în calitate de autor iar ceilalţi doi în calitate de complici, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii complexe de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit b, alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen. în cazul lui T.A. şi prev. de art. 26 C. pen. rap. la 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen. în cazul celorlalţi doi inculpaţi. Sub aspectul laturii obiective a acesteia s-au reţinut actele materiale ale inculpatului T.A. care în vederea realizării sustragerii de animale a agresat victima după care şi-a însuşit bunurile, cu menţiunea că actele de violenţă au cauzat cu intenţie depăşită decesul victimei ce constituie acţiunea complexă aflată în raport de la cauză la efect cu urmările materiale patrimoniale şi împotriva vieţii arătate. În cazul celorlalţi doi inculpaţi s-au reţinut actele de cooperare prin ajutorul moral dat autorului pentru întărirea hotărârii infracţionale a acestuia nu doar sub aspectul realizării furtului ci şi al infracţiunii mijloc iar, în cazul inculpatului K.Ş.I. şi prin asigurarea posesiei bunului obţinut prin tâlhărie. Instanţa a precizat că nu s-a reţinut în sarcina inculpatului B.P. participaţia şi sub forma instigării celorlalţi doi inculpaţi deoarece deşi acesta este cel care a relatat acestora că i s-au furat oi şi că nu a fost despăgubit de fiul victimei totuşi probele menţionate anterior atestă că împreună au adoptat hotărârea infracţională fără a fi determinaţi la aceasta de inculpatul arătat. Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut pe baza criteriului obiectiv - conduita inculpaţilor vinovăţia acestora, de asemenea complexă, şi anume cu intenţie faţă de furt şi vătămare corporală gravă, şi sub forma culpei fără prevedere faţă de rezultatul mai grav, decesul victimei.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile cu caracter general prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., dar şi cele cu caracter particular ale cauzei. Astfel, în cazul inculpatului T.A. s-a reţine autoratul ca formă a participaţiei penale, modalitatea de comitere a infracţiunii complexe de tâlhărie în condiţiile în care se afla în raporturi de subordonare ca angajat al inculpatului B.P. iar alături de circumstanţele cu caracter personal (de vârstă, ocupaţie) şi starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. care include, ca prim termen, multiplele condamnări penale menţionate în cazierul judiciar pentru care nu s-a împlinit durata pedepselor principale ale închisorii, cel de al doilea termen fiind infracţiunea de faţă. În cazul celorlalţi doi inculpaţi s-a reţinut alături de forma participaţiei penale (complicitatea), modalităţile acesteia prezentate mai sus - morală în cazul amândurora dar şi materială în cazul inculpatului K.Ş.I. şi împrejurarea prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. având la bază conduita anterioară corespunzătoare dată de lipsa antecedentelor penale căreia instanţa le-a recunoscut valoare de circumstanţă atenuantă pentru a se ajunge la realizarea scopului pedepsei printr-un nivel corespunzător al acesteia, coborât sub minimul special conform art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că nu se pune problema măsurii de siguranţă a confiscării speciale prevăzută de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. cu privire la animalele dobândite prin fapta penală deoarece acestea au fost restituite părţilor vătămate ori au fost recuperate (în acest sens fiind declaraţia martorului B.I., respectiv a părţii vătămate B.C.).

Sub aspectul laturii civile a procesului s-a constatat că partea vătămată B.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză conform cu datele rezultând din înscrisul transmis de aceasta.

De asemenea, s-a constatat că sunt întrunite condiţiile esenţiale ale răspunderii delictuale solidare a celor trei inculpaţi prevăzute de art. 998, 999 şi 1003 C. civ.

Astfel, sub aspectul despăgubirilor pentru daune materiale s-a reţinut că părţile civile N.E. şi B.Ş. au solicitat prin declaraţiile date în instanţă câte 1.500 lei cu reprezentând cheltuielile de înmormântare a victimei iar prin cererea scrisă din 28 februarie 2012 cheltuieli de transport a victimei în sumă de 275,52 lei. Instanţa a constatat că aceste despăgubiri au fost dovedite în limita a 3.000 lei conform cu proba reieşind din declaraţia martorului Ghirca Ion care arată că a participat la ceremonialul de înmormântare a victimei, că pomana s-a făcut la căminul cultural unde a fost lume multă, că s-au sacrificat animale în acest scop dar şi că a aflat de la feciorul victimei că a cheltuit peste 3.000 lei în acest scop, probă care se coroborează cu cele din declaraţiile acestor două părţi civile în sensul că potrivit cultului religios de care aparţin nu se fac pomeniri în continuare, reţinându-se ca probă şi înscrisul aflat la dosarul de urmărire penală nr. 3096/N/07232/2006 la nivelul de 275,52 lei. Instanţa a reţinut un total de 3.275,52 lei, adică pentru fiecare din cele două părţi civile câte 1.637,76 lei ca obligaţii solidare de plată ale celor trei inculpaţi.

Sub aspectul despăgubirilor pentru daune morale s-a constatat că acestea s-au solicitat la nivelul de câte 105.000 lei pentru fiecare din cele două părţi civile. Instanţa a stabilit că, în raport de trauma de ordin afectiv suferită prin decesul victimei ce le era rudă de gradul I, funcţia reparatorie integrală se realizează prin obligarea solidară a inculpaţilor la plata a câte 50.000 lei către fiecare din cele două părţi civile.

Pe de altă parte, s-a reţinut că în ce priveşte raportul obligaţional cu partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş prejudiciul este reprezentat de cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea victimei, avansate de această parte civilă şi că, în privinţa despăgubirilor aferente, a operat prin plată subrogarea acestei părţi civile în drepturile părţii vătămate, respective că nivelul acestor despăgubiri este de 936,61 lei conform probei cu înscrisuri reprezentate de decontul de cheltuieli.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpaţii K.Ş.I., B.P. şi partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş.

Prin Decizia penală nr. 319 din 28 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2784/102/2009, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpaţii K.Ş.I., B.P. şi partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa şi, rejudecând, au fost extinse efectele apelului şi asupra inculpatului T.A.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului T.A. din infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplic.art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunile prev de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi prev.de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. b) alin. (2¹) lit. a) cu aplic art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 10 ani închisoare cu restul rămas neexecutat de 3 ani, 11 luni şi 25 zile închisoare, din pedeapsa de 9 ani şi 2 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 177 de la 31 ianuarie 2008 a Judecătoriei Bacău în Dosarul nr. 11011/180/2007,definitivă prin nerecurare, urmând ca, în final, inculpatul T.A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii K.Ş.I. şi B.P., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) C. pen. şi prev. de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. s-a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpaţii K.Ş.I. şi B.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare .

În baza art. 192 alin. (1) şi alin. (2) Cod pena, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) rap la art. 76 alin. (2¹) C. pen. au fost condamnaţi aceiaşi inculpaţi la pedeapsa de câte 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpaţi, în pedeapsa cea mai grea, aceea de câte 3 ani închisoare.

Au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile B.Ş. şi N.E.

S-a dispus obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 936,61 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş, cu dobânzile legale aferente până la achitarea integrară a debitului.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul T.A., în cuantum de 300 lei, s-a dispus a fi virat din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Dolj.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a făcut o încadrare juridică greşită a faptei reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii K.Ş.I. şi B.P. în infracţiunea de complicitate la tâlhărie prev.de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. b) alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, a faptei reţinută în sarcina inculpatului T.A., m infracţiunea de tâlhărie prev.de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) C. pen.

Analizând probatoriile administrate pe parcursul procesului penal, Curtea a constatat că situaţia de fapt reţinută este corectă, în sensul că la 2 august 2006, în jurul orelor 2:30, în urma unei înţelegeri prealabile, inculpaţii T.A., K.Ş.I. şi B.P. au luat hotărârea de a pătrunde în curtea locuinţei victimei B.Ş., situată în localitatea Cecălaca, comuna Aţintiş judeţul Mureş, fiind conduşi de inculpatul K.Ş.I., care fiind din localitate, cunoştea adresa victimei.

În aceste împrejurări, după ce au pătruns fără drept în curtea victimei, pe poarta neasigurată cu mijloace de închidere, cei trei inculpaţi s-au deplasat în ocolul mieilor, moment în care victima, în vârstă de 81 ani, care dormea în şură, a auzit gălăgie şi a ieşit să vadă ce se întâmplă, iar în momentul în care s-a apropiat de ocolul oilor, l-a surprins înăuntru pe inculpatul T.A., ceilalţi doi inculpaţi fugind din curte, inculpatul K.Ş.I. rămânând ascuns după gardul împrejmuitor al curţii, iar inculpatul B.P. deplasându-se către locuinţa acestuia din urmă.

Văzând că victima începe să strige după ajutor pentru a alarma vecinii, inculpatul T.A. i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnii în zona feţei, victima căzând la pământ, după care, s-a dus în ocolul oilor, a prins doi miei şi i-a dat peste gard inculpatului K.Ş.I., care a reuşit să prindă doar unul, celălalt reuşind să scape.

Victima B.Ş. a reuşit să se târască până în casă, deşi a suferit leziuni traumatice, respectiv fractură mandibulară angulară dreaptă cominutivă, leziuni ce au necesitat 50 - 58 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, ulterior, victima decedând, la data de 13 decembrie 2006, din raportul medico-legal autopsie nr. 4323-597 de la 6 februarie 2007 întocmit de I.M.L. Târgu Mureş, rezultând că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute produse de o bronşiolită purulentă obstructivă cu edem pulmonar, favorizată de o caşexie severă cu tulburări polimetabolice, iar între leziunile traumatice suferite în luna august şi cauza tanato-generatoare a decesului există legătură de cauzalitate indirectă.

Curtea a constatat că, prin încheierea de la 28 februarie 2012, la cererea apărătorului ales al inculpaţilor K.Ş.I. şi B.P., Tribunalul Olt a admis cererea privind efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă în condiţiile în care operaţia suferită de victimă la mandibulă s-ar fi efectuat corect, s-ar mai fi ajuns la situaţia ca aceasta să nu mai poată mânca şi, implicit, la starea de inaniţie care a cauzat decesul, şi dacă între agresiunea din noaptea de 2/3 august 2006 suferită de victima B.Ş. şi decesul acesteia există legătură de cauzalitate.

În acest sens, a reţinut curtea de apel, din raportul de expertiză medico-legală nr. 994/al din 2 iulie 2012 întocmit de I.M.L. Craiova şi aflat la dosar fond, rezultă că starea de inaniţie prezentată de numitul B.Ş. la momentul decesului nu s-a datorat unui tratament incorect indicat şi nu există legătură de cauzalitate între leziunile de violenţă prezentate de acesta şi suferite în agresiunea de la 2/3 august 2006 şi decesul intervenit la 13 decembrie 2006.

De asemenea, s-a constatat că, prin avizul nr. 51/E2 din 3 aprilie 2012, Comisia de Control şi Avizare a actelor medico-legale de pe lângă I.M.L. Craiova a aprobat completarea raportului de expertiză medico-legală pe baza actelor medicale nr. 994/Al/2012 privind pe numitul B.Ş.

Curtea a mai constatat că, prin încheierea de la 25 septembrie 2012, la solicitarea Ministerului Public, Tribunalul Olt a. admis cererea formulată de procurorul de şedinţă privind avizarea de către Comisia de Avizare şi Control din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti a celor două rapoarte medico-legale efectuate în cauză, respectiv rapoartele nr. 3319 din 1 octombrie 2012 efectuat de I.M.L. Târgu Mureş şi nr. 994/A1/2012 din 2 iulie 2012 de către I.M.L. Craiova, avându-se în vedere contradicţiile existente în concluziile acestora şi solicitând avizarea acestora şi totodată, să se stabilească dacă există legătură de cauzalitate între leziunile produse victimei de către inculpat prin săvârşirea faptelor ce fac obiectul cauzei şi decesul acesteia şi dacă ulterior acestor leziuni victima a suferit complicaţii ce au dus la deces şi dacă aceste complicaţii au survenit urmare leziunilor produse prin agresiunea de la 2/3 august 2006.

Aşa fiind, prin adresa nr. El/20137/2012 din 5 noiembrie 2012 Comisia Superioară din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti a înaintat Tribunalului Olt avizul solicitat şi aflat la dosar fond, din cuprinsul acestuia rezultând că moartea numitului B.Ş. a fost neviolentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unei bronhopneumonii, la un traumatism cu multiple tare organice cronice şi ateroscleroză cu demenţă senilă, favorizată de tulburări metabolice severe, caşexie ce a putut fi cauzată şi de traumatismul facial cu leziuni osoase cu tulburări severe de alimentare.

S-a precizat că nu se poate stabili o legătură certă de cauzalitate între traumatismul din 3 august 2006 şi decesul numitului B.Ş. din 13 decembrie 2006 şi nici nu există argumente ştiinţifice pe baza cărora să se stabilească cu certitudine o legătură de cauzalitate între traumatismul suferit şi decesul victimei.

În raport de toate aceste aspecte şi avându-se în vedere că infracţiunea de tâlhărie comisă de inculpatul T.A. a fost precedată de o acţiune de pătrundere fără drept în domiciliul victimei B.Ş., Curtea a constatat că încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii T.A., K.Ş.I. şi B.P. este cea prev.de art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) C. pen. şi art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. şi, respectiv, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) C. pen. şi art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

Curtea a constatat, aşadar, că vinovăţia inculpaţilor este cert dovedită în cauză, cu probele administrate pe parcursul întregului proces penal, în ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpaţilor K.Ş.I. şi B.P., aceasta fiind apreciată ca o complicitate morală, întrucât prin prezenţa lor la locul faptei, cei doi au întărit hotărârea infracţională a autorului - inculpatul T.A., iar în cazul inculpatului K.Ş.I. şi materială, deoarece la vederea victimei acesta s-a ascuns după gardul împrejmuitor şi a primit mieii sustraşi de autorul inculpat T.A., care a aplicat lovituri victimei.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpaţi, s-a ţinut seama de criteriile de individualizare prev.de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, circumstanţele reale de săvârşire a infracţiunilor, modalitatea şi mijloacele de săvârşire a infracţiunilor, dar şi datele care privesc persoana inculpaţilor.

Astfel, s-a constatat că inculpatul T.A. a săvârşit infracţiunile aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie prev.de art. 37 lit. a) C. pen., din fişa de cazier judiciar rezultând că acesta a suferit anterior multiple condamnări penale, aflându-se în executarea unei pedepse de 9 ani închisoare pronunţată prin Sentinţa penală nr. 180 de la 18 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 1275/2005, ceea ce s-a apreciat că denotă perseverenţă infracţională.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii K.Ş.I. şi B.P., s-a reţinut că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, astfel încât în favoarea acestora a fost reţinută circumstanţa judiciară atenuantă prev.de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei conform dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Pe cale de consecinţă şi în raport de încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, s-a precizat că se impune a fi respinse acţiunile civile formulate de părţile civile B.Ş. şi N.E.

De asemenea, s-a considerat că se justifică obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 936,61 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş, cu dobânzile legale aferente până la achitarea integrară a debitului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpaţii K.Ş.I., B.P., T.A. şi părţile civile B.Ş. şi N.E.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Raportat la data pronunţării deciziei atacate şi data înregistrării recursurilor pe rolul Înaltei Curţi, care sunt anterioare intrării în vigoare a Noului Cod de procedură penală (1 februarie 2014), devin incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 în conformitate cu care recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Prin recursul promovat, inculpaţii K.Ş.I. şi B.P., invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. anterior, au învederat că judecătorul care a soluţionat cauza în primă instanţă este incompatibil întrucât s-a antepronunţat asupra situaţiei de fapt cu prilejul pronunţării, într-un prim ciclu procesual, în apel, a soluţiei de restituire a cauzei la Parchet după ce a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina lor, din infracţiunea de furt calificat în infracţiunea de tâlhărie.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. anterior, invocat de inculpaţii K.Ş.I. şi B.P., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate, nu este aplicabil în cauză.

Potrivit art. 47 alin. (2) din Codul de procedură anterior, se considera că judecătorul s-a antepronunţat, existând incompatibilitate, când participa la judecarea cauzei deşi îşi exprimase anterior părerea cu privire la soluţia care ar fi putut fi dată în acea cauză.

Ca o primă observaţie, este că apărătorul ales al inculpaţilor K.Ş.I. şi B.P. a argumentat cazul de casare în discuţie făcând referire la dispoziţii C. proc. pen. din 1969 care nu mai este în vigoare din 1 februarie 2014, deşi normele de procedură penală, respectiv cele ale Noului Cod de procedură penală, sunt de imediată aplicare, cu excepţiile prevăzute expres de lege (printre acestea nefiind şi prevederile legale referitoare la incompatibilităţi).

Apoi, se constată că, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din furt calificat în tâlhărie pentru inculpaţii K.Ş.I. şi B.P. şi restituirea cauzei la procuror, dispusă de judecătorul G.B. prin Sentinţa nr. 115 din 3 iunie 2008 a Tribunalului Olt, secţia penală, magistratul nu şi-a exprimat opinia cu privire la soluţia care se impune a fi dispusă în prezenta cauză faţă de cei doi inculpaţi (condamnare, achitare, începerea procesului penal), iar soluţia dispusă în cauza iniţială a fost de restituire la Parchet. În plus, este evident că urmare restituirii la Parchet, a dosarului iniţial constituit, au mai fost administrate probe şi s-a întocmit un nou act de sesizare a instanţei, prin care a fost descrisă situaţia de fapt ţinându-se seama şi de participarea unui alt inculpat, şi anume a lui T.A., astfel că judecătorul G.B., care a făcut parte şi din compunerea completului care a pronunţat în primă instanţă sentinţa penală 212 din 21 noiembrie 2012 a Tribunalului Olt, secţia penală, nu s-a raportat la acelaşi material probator.

Mai mult, în combaterea acestei critici, subscrisă de inculpaţi cazului de casare analizat, este Decizia nr. 1/2006, dată în interesul legii, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, care a statuat, în aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, că schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei, prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea cauzei, nu atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.

Astfel, chiar dacă se admite că, critica în discuţie se circumscrie legalei compuneri a completului, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute, faţă de cele anterior enunţate şi ţinând cont de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 255/2013, cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. anterior nu este incident deoarece potrivit prevederilor art. 4 din legea menţionată, actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile.

Potrivit cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior, hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337 C. proc. pen. anterior.

Invocând acest caz de casare, inculpaţii K.Ş.I. şi B.P. au criticat hotărârea recurată, susţinând, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a dispus condamnarea lor pentru infracţiunea de tâlhărie, lipsind atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă a acestei infracţiunii, şi solicitând condamnarea pentru furt calificat şi violarea de domiciliu, sens în care a făcut trimitere, pe de-o parte la conţinutul propriilor declaraţii şi, pe de altă parte, la relatările inculpatului T.A., ori la cuprinsul depoziţiilor părţii vătămate B.C.

Decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 28 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, aşa cum au fost modificate prin legea menţionată.

În acest sens, sfera controlului judiciar exercitat pe calea recursului, ca al treilea grad de jurisdicţie, este limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, exclusiv la chestiuni ce privesc aspecte de drept, fără a se putea examina şi netemeinicia deciziei atacate. Aşadar, prin acest act normativ s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, şi anume unele cazuri de casare au fost abrogate iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În consecinţă, verificarea legalităţii întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de tâlhărie se realizează strict prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, legea nepermiţând a se aduce atingere acesteia, în calea de atac a recursului, iar faţă de considerentele deciziei atacate şi criticile învederate de inculpaţi, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior.

Totodată, se reţine că, faţă de criticile subsumate de recurenţii inculpaţi K.Ş.I. şi B.P. cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., este evident că se solicită reaprecierea probatoriului administrat şi schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii sunt acuzaţi, din infracţiunile de tâlhărie şi violare de domiciliu în infracţiunile de furt calificat şi violare de domiciliu dovadă fiind că apărătorul ales al inculpaţilor K.Ş.I. şi B.P. a motivat cererea prin interpretarea probatoriului administrat în cauză şi stabilirea unei noi situaţii de fapt.

Ca şi în cazul verificării legalităţii întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, şi verificarea legalităţii încadrării juridice dată faptei se realizează exclusiv ţinând seama de situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel.

Din această perspectivă, se constată că instanţa de apel a stabilit, printre altele că "la 2 august 2006, în jurul orelor 2:30, în urma unei înţelegeri prealabile, inculpaţii T.A., K.Ş.I. şi B.P. au luat hotărârea de a pătrunde în curtea locuinţei victimei B.Ş., situată în localitatea Cecălaca, comuna Aţintiş, judeţul Mureş, fiind conduşi de inculpatul K.Ş.I., care fiind din localitate, cunoştea adresa victimei.

Văzând că victima începe să strige după ajutor pentru a alarma vecinii, inculpatul T.A. i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnii în zona feţei, victima căzând la pământ, după care, s-a dus în ocolul oilor, aprins doi miei şi i-a dat peste gard inculpatului K.Ş.I., care a reuşit să prindă doar unul, celălalt reuşind să scape."

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului K.Ş.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu, în baza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză.

Însă, raportat la această situaţie de fapt, din care rezultă că agresiunea exercitată asupra părţii vătămate a avut loc după ce inculpatul B.P. a părăsit curtea acesteia şi s-a îndrepta spre locuinţa sa, iar la faţa locului, în momentul exercitării violenţelor de către inculpatul T.A., a fost prezent numai inculpatul K.Ş.I., Înalta Curte consideră că faptele inculpatului B.P. nu întrunesc elementele infracţiunii de tâlhărie, ci ale infracţiunii de furt calificat comisă în calitate de complice.

Acest din urmă motiv de recurs susţinut de apărătorul ales al inculpatului B.P., pe care Înalta Curte îl consideră întemeiat, se încadrează cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior care prevede că hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii, caz de casare care se ia în considerare din oficiu când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, cum este situaţia din prezenta speţă.

Motivul de recurs al inculpatului T.A. privind greşita sa condamnare şi solicitarea de a fi achitat întrucât nu este persoana care a comis infracţiunile de care este acuzat, nu se subsumează niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior întrucât pune în discuţie o chestiune de fapt şi, după cum s-a precizat anterior, situaţia de fapt stabilită prin decizia de apel nu poate fi supusă cenzurii instanţei de recurs, dat fiind că, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, în temeiul cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior nu pot fi verificate decât chestiuni de drept ale hotărârii recurate.

Pentru aceleaşi motive, respectiv că pe calea de atac a recursului ca al treilea grad de jurisdicţie nu pot fi examinate decât chestiuni de drept privind hotărârea recurată, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate motivele de recurs ale părţilor civile N.E. şi B.Ş. prin care, în esenţă, s-a criticat greşita încadrare juridică a faptelor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii care s-ar datora greşitei interpretări a actelor medico-legale cu consecinţe asupra stabilirii legăturii de cauzalitate între faptele inculpaţilor şi decesul părţii vătămate B.Ş., precum şi asupra soluţionării acţiunilor lor civile. Motivele susţinute de recurentele părţi civile nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior în varianta de reglementare după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

În privinţa legii penale mai favorabile, apărătorul ales al inculpaţilor K.Ş.I. şi B.P., a lăsat la aprecierea instanţei identificarea acesteia, făcând totuşi menţiunea că potrivit Codului penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014, infracţiunea de tâlhărie absoarbe violarea de domiciliu, iar pe de altă parte, că circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior nu se regăseşte în Noul C. pen.

De asemenea, inculpatul T.A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, care a fost considerată de apărătorul din oficiu al acestuia, ca fiind Noul C. pen.

Potrivit cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., care se ia în discuţie întotdeauna din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când a intervenit o lege penală mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale (cum este cazul în prezenta speţă, dat fiind că la 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Noul C. pen.), se aplică legea mai favorabilă.

Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă, în privinţa inculpaţilor K.Ş.I., B.P. şi T.A., este Noul C. pen. întrucât fapta de violare de domiciliu nu mai este incriminată şi sancţionată distinct, ca infracţiune, ci constituie o circumstanţă agravantă legală a infracţiunii de furt calificat prev. de art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., precum şi a infracţiunii tâlhărie, conferindu-i acesteia formă calificată potrivit art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., astfel că, în conformitate cu dispoziţiile Noului C. pen., nu se mai impune reţinerea în sarcina inculpaţilor pluralitatea de infracţiuni (concurs), care constituie, de principiu, o cauză de agravare a răspunderii penale.

Totodată, chiar dacă circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior, nu are corespondent în Noul C. pen., se constată că minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă de recurentul inculpat K.Ş.I., care îmbracă forma infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) şi lit. f) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., este închisoarea de 3 ani, aceasta fiind în cuantum egal cu pedeapsa rezultantă aplicată prin decizia recurată, iar în cazul inculpatului B.P., minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă care îmbracă forma infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 rap. la art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., este închisoarea de 2 ani, aceasta fiind mai mică decât pedeapsa aplicată în baza încadrării juridice realizate în temeiul dispoziţiilor C. pen. anterior cu aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a).

Referitor la inculpatul T.A., se mai constată că, din perspectiva tratamentului sancţionator şi a încadrării juridice a faptelor, dat fiind că Noul C. pen. prevede limite speciale de pedeapsă evident mai reduse pentru infracţiunea de tâlhărie calificată în varianta alin. (1) al art. 234 (de la 3 la 10 ani închisoare), faţă de limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunea de tâlhărie C. pen. anterior, avute în vedere la stabilirea pedepsei prin decizia recurată (de la 7 la 20 de ani închisoare), în lipsa reţinerii vreunei circumstanţe atenuante, o transpunere proporţională a pedepsei stabilite pe legea anterioară raportat la legea nouă, conduce la coborârea, în mod substanţial, a cuantumului pedepsei de 10 ani închisoare aplicate pentru tâlhărie prin decizia recurată.

Se mai precizează că Noul C. pen. constituie lege penală mai favorabilă pentru inculpatul T.A. chiar dacă tratamentul sancţionator prev. de art. 43 alin. (1) C. pen. este mai sever decât cel prevăzut de C. pen. anterior pentru recidiva postcondamnatorie deoarece prin transpunerea proporţională a pedepsei stabilite pe legea anterioară raportat la legea nouă, nu se depăşeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare stabilită prin hotărârea atacată.

Critica inculpaţilor K.Ş.I. şi B.P. privind individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, prin care au învederat că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nu se circumscrie niciunui caz de casare dintre cele reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Reindividualizarea pedepsei nu mai poate fi cenzurată de instanţa de recurs prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior întrucât judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, iar o analiză a cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, căruia prin adoptarea Legii nr. 2/2013, i-a fost limitată aria de aplicabilitate doar la pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală, nu mai poate face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar fiind evident că sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs include numai aspecte de drept, astfel încât netemeinicia deciziei atacate nu mai poate fi examinată în recurs şi niciun alt caz de casare nu poate fi luat în considerare din oficiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii B.P., K.Ş.I. şi T.A. împotriva Deciziei penale nr. 319 din 28 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 212 din 21 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt şi, rejudecând:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică pentru inculpatul T.A. din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi prev.de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 41 C. pen.

În baza art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 41 C. pen. va dispune condamnarea inculpatului T.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen. va adăuga la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie restul de pedeapsă rămas neexecutat de 3 ani, 11 luni şi 25 de zile din pedeapsa de 9 ani şi 2 luni aplicată inculpatului T.A. prin Sentinţa penală nr. 177 din 31 ianuarie 2008 a Judecătoriei Bacău pronunţată în Dosarul nr. 11011/180/2007, definitivă prin nerecurare, urmând ca inculpatul T.A. să execute în final pedeapsa principală de 8 ani, 11 luni şi 25 de zile închisoare.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului T.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică pentru inculpatul K.Ş.I. din infracţiunile prev. de art. 26 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) C. pen. anterior şi prev. de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 48 raportat la art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. va dispune condamnarea inculpatului K.Ş.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi un an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului K.Ş.I. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică pentru inculpatul B.P. din infracţiunile prev. de art. 26 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) C. pen. anterior şi prev. de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 228 rap. la art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 48 raportat la art. 228 rap. la art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. va dispune condamnarea inculpatului B.P. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi un an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului B.P. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

În temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile N.E. şi B.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 319 din 28 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentele părţi civile N.E. şi B.Ş. la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi rămân în sarcina statului.

Suma de 300 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul T.A. şi sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B.P. şi K.Ş.I. se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii B.P., K.Ş.I. şi T.A. împotriva Deciziei penale nr. 319 din 28 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 212 din 21 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt şi, rejudecând:

I. Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică pentru inculpatul T.A. din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi prev.de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 41 C. pen.

În baza art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 41 C. pen. condamnă pe inculpatul T.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen. adaugă la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie restul de pedeapsă rămas neexecutat de 3 ani, 11 luni şi 25 de zile din pedeapsa de 9 ani şi 2 luni aplicată inculpatului T.A. prin Sentinţa penală nr. 177 din 31 ianuarie 2008 a Judecătoriei Bacău pronunţată în Dosarul nr. 11011/180/2007, definitivă prin nerecurare, urmând ca inculpatul T.A. să execute în final pedeapsa principală de 8 ani, 11 luni şi 25 de zile închisoare.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului T.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

II. Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică pentru inculpatul K.Ş.I. din infracţiunile prev. de art. 26 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) C. pen. anterior şi prev. de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 48 raportat la art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul K.Ş.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi un an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului K.Ş.I. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executăm pedepsei.

III. Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. şi schimbă încadrarea juridică pentru inculpatul B.P. din infracţiunile prev. de art. 26 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) C. pen. anterior prev. de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 228 rap. la art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 48 raportat la art. 228 rap. la art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. condamnă inculpatul B.P. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi un an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului B.P. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile N.E. şi B.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 319 din 28 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentele părţi civile N.E. şi B.Ş. la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi rămân în sarcina statului, iar suma de 300 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul T.A. şi sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B.P. şi K.Ş.I. se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 2719/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 2801/2014. Penal. Mandat european de arestare.... →

ICCJ. Decizia nr. 2715/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2715/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs