ICCJ. Decizia nr. 273/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Contestaţie în anulare - Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 273/A/2014
Dosar nr. 3333/2/2014
Şedinţa publică din 23 septembrie 2014
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 887/A din 8 aprilie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoral B.C. împotriva Deciziei penale nr. 222/A din 4 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin Decizia penală nr. 527/A din 25 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în Dosarul cu nr. 1675/2/2014 s-a respins în mod definitiv o altă cerere de contestaţie în anulare formulată de acelaşi petent condamnat împotriva Deciziei penale nr. 222/A din 4 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 3134/3/2009, în cuprinsul căreia a fost invocat şi motivul care a fundamentat actuala contestaţie. Chiar şi în această situaţie în care soluţia de respingere vca inadmisibilă este evidentă în considerarea autorităţii de lucra judecat, Curtea a procedat la examinarea admisibilităţii în principiu având în vedere că motivul invocat de către petent ar fi condus oricum la respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.
Verificând condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. Curtea, în esenţă, a constatat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, pentru admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.
Referitor la cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. b) C. proc. pen., Curtea a arătat că se poate promova calea extraordinară de atac atunci când instanţa a pronunţat o soluţie de condamnare, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, cu excepţia celei referitoare la existenţa autorităţii de lucru judecat prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. i), care constituie motiv distinct de contestaţie în anulare, însă, dacă instanţa a analizat cauza de încetare a procesului penal, la cerere sau din oficiu şi a apreciat că aceasta nu este incidenţă, pronunţând o hotărâre de condamnare intrată în puterea de lucra judecat, contestaţia în anulare întemeiată pe art. 426 lit. b) C. proc. pen. nu mai poate fi admisă.
Împotriva acestei decizii a declarat apel contestatoral condamnat.
La termenul din data de 23 septembrie 2014 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate de contestatoral condamnat solicitând admiterea excepţiei şi, respingerea apelului, ca inadmisibil, întrucât, potrivit art. 408 rap. la art. 432 C. proc. pen., a. fost promovat împotriva unei hotărâri date în contestaţie în anulare şi care este definitivă.
Apărătorul ales al apelantului contestator, faţă de excepţia invocată, a susţinut că apelul declarat este admisibil prin raportare la dispoziţiile art. 431, art. 432 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 2 din Protocolul 7 C.E.D.O.
În aceste condiţii instanţa supremă a rămas în pronunţare cu privire la această excepţie.
Examinând calea de atac promovată prin prisma dispoziţiilor legale înalta Curte constată următoarele:
- admisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii şi anume, când apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse nici unei căi de atac, precum şi atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.
În speţa de faţă, se constată că a fost declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 887/A din 08 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, fiind definitivă.
Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, reglementare care, de altfel, este preluată din vechiul cod (art. 392 alin. (4), dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 C. proc. pen.
Ori, prin decizia apelată, curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a noii contestaţii în anulare promovate împotriva deciziei de condamnare şi a decis în consecinţă.
Aşadar, dispoziţiile art. 432 C. proc. pen. nu sunt aplicabile speţei, nefiind depăşit momentul procesual al admisibilităţii în principiu.
Apărătorul ales al contestatorului condamnat a invocat dispoziţiile art. 2 din Protocolul 7 C.E.D.O., apreciind că acest text este aplicabil şi în cazul de faţă.
Această susţinere nu poate fi primită.
Dispoziţiile art. 2 din Protocolul 7 C.E.D.O. consacră dreptul oricărei persoane condamnate în primă instanţă de a cere reexaminarea vinovăţiei sale de către o jurisdicţie superioară. Acest lucra implică evident examinarea fondului acuzaţiilor lucru nepermis în cadrul contestaţiei rn anulare, .prin intermediul căreia putând fi reparate doar erori de procedură nu şi cele de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 408 alin. (1) C. proc. pen. sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, dacă legea nu prevede altfel.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Se constată, aşadar, că apelantul contestator condamnat a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoral condamnat şi va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 887/A din 08 august 2014pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se avanseazjpdtn. fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în sedinţă publică, azi 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 181/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 274/2014. Penal. Infracţiuni la regimul... → |
|---|
