ICCJ. Decizia nr. 2790/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2790/2014

Dosar nr. 2125/117/2007*

Şedinţa publică din 10 octombrie 2014

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 512 din 26 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Cluj, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în actul de sesizare în sarcina celor doi inculpaţi, din infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. anterior în infracţiunile de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. anterior şi profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. anterior.

A fost condamnată inculpata A.A.K., la pedepsele de:

- 22 (douăzeci şi doi) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani de la data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. anterior

- 12 (doisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2¹) lit. a) şi c) C. pen. anterior;

- 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior şi

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior s-a constatat că prezentele infracţiuni au fost comise în condiţiile concursului de infracţiuni şi în baza art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de:

- 22 (douăzeci şi doi) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la data terminării executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen. anterior s-a interzis inculpatei dreptul prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. anterior începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. anterior s-a menţinut până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Cluj-Napoca dispusă faţă de inculpata A.A.K.

În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi al arestului preventiv din 11 decembrie 2006 până la 10 mai 2007.

A fost condamnat inculpatul M.N., la pedepsele de:

- 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. anterior cu art. 99 C. pen. anterior.;

- 7 (şapte) ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2¹) lit a şi c C. pen. anterior cu art. 99 C. pen. anterior;

- 3 (trei) ani închisoare, pentru infracţiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. (4). C. pen. anterior cu art. 99 C. pen. anterior şi 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. anterior cu art. 99 C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior s-a constatat că prezentele infracţiuni au fost comise în condiţiile concursului de infracţiuni şi în baza art. 34 lit. b) C. pen. anterior dispune contopirea pedepselor aplicate pentru aceste infracţiuni, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. anterior începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dar nu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, şi până la terminarea executării pedepsei.

S-a constatat că partea vătămată A.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. anterior s-a dispus confiscarea specială de la fiecare inculpat în favoarea statului, a sumei de 50 lei, dobândită prin infracţiune.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat sub nr. 1384/P/2006 din data de 27 aprilie 2007, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

A.A.K. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 174, 175 lit. a) li c, 176 lit. d) C. pen. anterior tâlhărie, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. a) şi c) C. pen. anterior; distrugere calificată, prev. şi ped de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior totul cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. anterior şi

M.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 174, 175 lit. a) li c, 176 lit. d) C. pen. anterior, tâlhărie, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. a) şi c) C. pen. anterior, distrugere calificată, prev. şi ped de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. anterior.

Sub aspectul stării de fapt s-a reţinut pe scurt, aceea că în data de 4 noiembrie 2006, între orele 10.00 - 12.00, cei doi inculpaţi, mamă şi fiu, au acţionat în comun şi au suprimat prin violenţă viaţa victimei A.A. (sora şi respectiv mătuşa), în urma unei înţelegeri prealabile în scopul de a o deposeda de bani, sustrăgând ulterior suma de 100 lei de la aceasta şi incendiindu-i locuinţa în scopul ştergerii urmelor.

Victima A.A. locuia singură, într-o garsonieră închiriată, situată în mun. Cluj-Napoca, str. D. nr. 11, ap. 15, jud. Cluj, aceasta având o relaţie de concubinaj cu numitul M.F., cetăţean italian.

A.A. obişnuia să-şi petreacă parte din timp în Italia, însă s-a întors în România în luna august 2006, fiind vizitată de concubinul său, undeva în cursul lunii octombrie 2006.

Părinţii victimei A.A. sunt divorţaţi, însă aceasta avea relaţii normale de familie cu tatăl ei A.E., acesta fiind recăsătorit cu numita A.V., dar şi cu mama sa G.R., aceasta din urmă ocupându-se de creşterea şi educarea minorilor M.N. şi M.B.E., aceştia fiind copiii inculpatei A.A.K. şi deci, nepoţii victimei.

Dacă relaţiile de familie erau normale şi apropiate, între victimă şi părinţii săi, din probele administrate în cauză a rezultat că între victimă şi sora sa, inculpata A.A.K., relaţiile erau deteriorate, motivul fiind relaţia de concubinaj pe care inculpata o avea cu martorul T.R., relaţie cu care victima nu era de acord, deoarece din această cauză, copiii surorii sale se aflau în grija bunicii lor şi în plus, din spusele nepoţilor, victima aflase că sus-numitul o agresa fizic pe sora sa.

În seara zilei de 3 noiembrie 2006, victima A.A. a participat la o petrecere organizată la restaurantul tatălui ei, A.E., petrecere de la care a plecat în jurul orelor 23.00, când s-a dus acasă cu un taxi, împreună cu martora C.M.M. iar între orele 23.30 şi 2.00 noaptea, a vorbit la telefon cu concubinul său, martorul M.F., care se afla în Italia.

În dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 victima era aşteptată în jurul orei 9.00 - 10.00 la restaurantul tatălui său pentru a ajuta la curăţirea localului, însă nu şi-a făcut apariţia. Din acest motiv martorul W.A.V., fiul adoptiv al tatălui victimei, a sunat-o pe telefonul mobil în jurul orei 10.00, însă fără ca cineva să îi răspundă.

După cum a rezultat din procesul verbal de intervenţie al Detaşamentul de Pompieri Cluj-Napoca, la orele 12.56 în data de 4 noiembrie 2006, în urma unei sesizări, s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs în garsoniera unde locuia victima A.A., a cărui uşă a fost găsită deschisă, iar după stingerea incendiului a fost găsit pe scheletul unui pat, cadavrul victimei A.A., parţial carbonizat.

Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a găsit pe pieptul cadavrului, ce se afla în decubit dorsal pe scheletul unui pat, salteaua fiind complet arsă, un cuţit cu mâner de plastic de culoare neagră. Lângă pat au fost găsite o sticlă de gin marca B. şi o sticlă de votcă marca K., toate aceste obiecte fiind ridicate în vederea cercetărilor.

Potrivit raportului de constatare medico-legală moartea victimei A.A. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat sanguin traheo bronşic consecutiv unei plăgi transfixiante cu punct de pornire la nivelul regiunii planşeului bucal drept până la nivelul hipofaringelui în jumătatea dreaptă. Leziunea tanato-generatoare s-a produs prin lovire activă, cel mai probabil cu un corp înţepător între leziune şi deces existând legătură directă de cauzalitate. Pe suprafaţa cadavrului s-a mai găsit o leziune în regiunea latero cervicală dreaptă între linia inferioară produsă prin lovire cu un corp tăietor înţepător, posibil cuţitul corp delict găsit pe pieptul cadavrului.

Arsurile de pe suprafaţa cadavrului au survenit post mortem potrivit medicului legist, care a mai arătat într-un supliment al raportului de constatare, că nu se poate preciza cu exactitate ora decesului, dar că acesta a survenit în data de 4 noiembrie 2006, în cursul dimineţii sau cel mai probabil, al amiezii.

Cercetările efectuate ulterior, au condus la conturarea unor elemente de vinovăţie a celor doi inculpaţi, care au şi fost trimişi în judecată, şi în opinia instanţei de judecată, aceştia fiind autorii infracţiunilor deduse judecăţii, din probele administrate în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti rezultând că, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 pe fondul relaţiilor alterate cu victima şi a dificultăţilor financiare în care se afla inculpata A.A.K. aceasta a suprimat viaţa victimei, i-a sustras o anumită sumă de bani, după care i-a incendiat garsoniera în scopul ştergerii urmelor, în această activitate infracţională fiind atras şi fiul ei, inculpatul minor M.N.

De menţionat este faptul că în cauză a fost dispusă şi efectuată o constatare tehnico ştiinţifică bio criminalistică la Institutul de Criminalistică din cadrul IGPR, stabilindu-se că pe gâtul sticlei de gin marca B., ridicată de la faţa locului, se află urme ce conţin un amestec de profile genetice aparţinând victimei A.A., inculpatei A.A.K. şi inculpatului M.N.

În faza de urmărire penală, ca de altfel şi în faza de judecată, cei doi inculpaţi au negat constant comiterea acestor fapte, prezentând fiecare, în cele două faze ale procesului penal, versiuni similare, însă aşa cum va rezulta din cele ce urmează, declaraţiile acestora au fost oarecum nuanţate de aceştia, pe măsură ce cercetările avansau.

Inculpata A.A.K. a declarat în faza de urmărire penală că în data de 4 noiembrie 2006 se afla la locuinţa sa împreună cu martorul T.R., care a plecat însă de la domiciliu la ora 8.00 şi a revenit la ora 11.00. Inculpata a declarat că în intervalul 8.30 - 10.30 ea a fost plecată la cumpărături la magazinul M. din zonă, indicând într-una din declaraţii şi cumpărăturile pe care le-a făcut. Inculpata a declarat că în jurul orelor 13.50 - 14.50 inculpatul M.N. a sunat-o pe telefonul mobil şi i-a spus că victima a decedat iar ea s-a dus repede acolo, de faţă fiind la această convorbire şi martorul T.R.

În faza cercetării judecătoreşti, inculpata A.A.K. a declarat că în dimineaţa zilei de 04 noiembrie 2006, sâmbăta, s-a trezit pe la orele 7.00, timp în care concubinul său T.R. se pregătea să plece la o lucrare împreună cu fratele său, spunând că urmează să ia un avans.

În jurul orelor 8.30 - 9.00, a declarat inculpata, a plecat la cumpărături în Piaţa H., însă negăsind ceea ce căuta, a revenit acasă unde a curăţat nişte cartofi pe care i-a pus la fiert, după care s-a deplasat la M. de unde a cumpărat un chec, o smântână şi un plic cu ardei iuţi, iar de la un magazin de carne, situat în spatele magazinului M., a luat nişte ficat. A revenit la domiciliu în jurul orei 10.30, pentru ca după circa 30 minute să se întoarcă acasă şi concubinul său.

În jurul orelor 14.00 - 15.00 a afirmat că a primit un telefon de la fiul său, care a informat-o despre decesul surorii sale, motiv pentru care a fugit acasă la mama sa, locuinţa acesteia fiind situată la două blocuri distanţă de blocul în care locuia victima A.A.

A rămas la locuinţa mamei sale, deoarece acesteia i s-a făcut rău, fiind chemată pentru acest motiv salvarea, după sosirea acesteia, ajungând la faţa locului şi concubinul său T.R., împreună cu care s-a deplasat la faţa locului, întâlnindu-se pe drum şi cu tatăl său, A.E.

Inculpata a recunoscut că nu avea o relaţie bună cu sora sa, pentru motivul invocat mai sus, chiar afirmă că undeva prin aprilie - mai 2006, aflându-se în ţară, aceasta a sunat-o la telefon spunându-i ca nu vrea să o vadă, din acest moment nemaiavând vreo legătură una cu cealaltă. Totuşi, deşi anterior, cu ocazia audierii sale la data de 11 decembrie 2006 inculpata precizase că nu a mai fost în locuinţa surorii sale din octombrie - noiembrie 2005, în declaraţia din faţa instanţei aceasta a arătat că a mai fost în locuinţa pe care aceasta o ocupa cu chirie, în luna august 2006, împreună cu fiul său, pentru ca acesta să spele haine, însă afirmă că nu a rămas mai mult de 5 minute în locuinţă, destul pentru a deschide o uşă de la debara şi a observa nişte sticle cu băutură, pe care însă nu le-a atins.

A mai arătat inculpata că în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 a vorbit atât cu fiica sa, cât şi cu fiul ei pe telefonul mobil al celei dintâi, dar nu a putut preciza ora acestei convorbiri, sau cel puţin momentul când a avut loc, raportat la cele două deplasări ale sale la H. şi respectiv, M. dar şi că, pe parcurs, nu s-a întâlnit cu nici un cunoscut.

Din lista convorbirilor telefonice efectuate de la numărul de telefon aparţinând inculpatei X, a rezultat că aceasta a apelat numărul de telefon al fiicei sale M.B.E. în data de 4 noiembrie 2006 la orele 10, la acest moment aceasta vorbind şi cu fiul său, care era acasă.

A mai precizat inculpata că în data de 3 noiembrie 2006 a contactat-o telefonic pe martora R.I., proprietara locuinţei pe care o ocupa cu chirie, rugând-o să o amâne cu plata chiriei, însă a afirmat că, cu această ocazie, nu a făcut vorbire despre sora sa.

Inculpatul M.N. a arătat în declaraţia sa olografa dată în faza de urmărire penală că în data de 4 noiembrie 2006 s-a trezit la ora 9, a ajutat prin casă la curăţenie şi la solicitarea bunicii sale, a plecat după nişte cumpărături însă cu aproximativ 10 minute înainte de acest moment, fiind în locuinţă, au auzit el şi bunica sa, sunetul sirenei maşinii de pompieri. Mergând după cumpărături a trecut şi pe la prietenul său J.T., pentru a-i spune că nu poate ieşi afară înainte de ora 16.

În declaraţia de învinuit din data de 6 noiembrie 2006, inculpatul a declarat că s-a trezit la ora 9, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, după el trezindu-se bunica şi sora sa, că a mers după ouă şi lapte la circa 3 - 4 ore după ce s-a trezit, făcând aceste cumpărături la magazinul de la parterul blocului, înainte trecând şi pe la prietenul său J.T. Afirmă şi cu acest prilej că, înainte de a pleca de acasă, a auzit sirenele maşinii pompierilor şi că după ce au aflat vestea de la martorul W.A.V. care a sunat-o pe sora sa, a anunţat-o despre deces şi pe mama sa, telefonându-i de la un telefon public cu o cartelă pe. care sora sa i-a pus-o la dispoziţie.

A mai arătat inculpatul că a văzut victima, ultima dată, în preziua morţii acesteia, când a ajutat-o să ducă un monitor de calculator şi în plus, arată că în timp ce îşi făcea un ceai, în data de 6 noiembrie 2006, s-a ars la un deget. Recunoaşte de asemenea, inculpatul că discutând în data de 5 noiembrie 2006 cu martora C.M., vânzătoarea de la magazinul situat la parterul blocului în care locuieşte, şi-a exprimat temerea că va fi bănuit de comiterea crimei.

Ulterior, inculpatul a mai fost audiat în zilele de 14 decembrie 2006 şi respectiv 2 martie 2007, împrejurările noi despre care a făcut referire fiind acelea că obişnuia să joace la pariuri sportive, însă că nu a câştigat niciodată, precum şi faptul că în ziua decesului mătuşii sale, întâlnindu-se cu prietenul său J.T. i-a spus acestuia că ar avea în locuinţa mătuşii sale suma de 500 euro şi că se teme că banii au ars.

Cu ocazia audierii sale în faţa instanţei de judecată, inculpatul M.N. a declarat că în data de 04 noiembrie 2006, s-a trezit pe la ora 9.30, iar după cea 10 minute a sunat mama sa, în realitate telefonului fiind dat la ora 10.00. Afirmă că, până la ora 12.00, împreuna cu bunica şi sora sa s-au uitat la televizor, după care bunica i-a cerut să meargă la magazinul situat la colţul blocului, după lapte şi oua. înainte de face cumpărăturile respective, a afirmat inculpatul, a trecut pe la prietenul său J.T., pentru a-l anunţa că nu poate ieşi afară decât după orele 17. A precizat inculpatul că, înainte de a ieşi din casă pentru a merge la cumpărături, a auzit nişte sirene, despre care bunica sa a spus că sunt ale maşinilor de pompieri şi că a lipsit circa 30 minute.

Totodată, a arătat inculpatul că ultima dată a fost în locuinţa mătuşii sale, vineri 03 noiembrie 2006, pe la ora 8.30, pentru a-i duce un monitor, când a rămas cea 20 minute şi că, cu ocazia unei vizite pe care i-a făcut-o acesteia, a văzut-o servind pe cineva cu votcă K.

A recunoscut inculpatul împrejurarea că i-a spus prietenului său J.T., că în locuinţa mătuşii sale s-ar afla 500 euro, care i-ar aparţine, însă nu a putut explica de ce a făcut aceste afirmaţii şi a susţinut că într-una din zilele următoare s-a ars la un deget.

Nu a putut preciza inculpatul dacă, la momentul când i-a sunat mama lor, aceasta era acasă ori la cumpărături şi a afirmat că în locuinţa mătuşii sale, în debaraua de la intrare erau sticle de băuturi în vecinătatea detergentului de rufe, explicând că astfel, este posibil să le fi atins.

În dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, într-o încăpere situată la parterul blocului unde locuia victima, începând cu orele 9,00, a avut loc o şedinţă a Asociaţiei de Locatari, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorului R.I. - preşedintele asociaţiei, şi din copiile xerox ale caietului de procese-verbale ale şedinţei.

Potrivit declaraţiei martorului R.I. din faza de urmărire penală, dată în 07 martie 2007, în jurul orelor 9.00, cu puţin timp înainte de începerea şedinţei, l-a văzut intrând pe uşa blocului pe inculpatul M.N., pe care l-a şi întrebat unde merge, acesta spunând că merge până la mătuşa lui. Nu au trecut 5 minute şi martorul l-a văzut pe inculpatul minor plecând, întrebându-l de ce a stat aşa de puţin, fără ca minorul să răspundă ceva. În continuare afirmă martorul, şedinţa a durat până la orele 11.00 când a urcat în apartamentul său, pentru ca, după circa 5 - 10 minute, să fie anunţat de către martora B.R. că există un incendiu într-o garsonieră situată la parterul blocului.

Cu ocazia audierii sale în faza de judecată, martorul R.I. a susţinut aceleaşi aspecte, fiind ferm în privinţa datei şi orei când l-a văzut pe inculpat mergând spre locuinţa mătuşii sale, precizând însă, că acesta nu a rămas decât 1 - 2 minute, martorul opinând că probabil, nici nu a intrat în garsonieră, din cauza timpului prea scurt. A arătat martorul că inculpatul a venit şi a plecat în fugă şi în plus, a declarat că pompierii au ajuns la faţa locului în jurul orei 11 - 11.30, deşi în procesul-verbal de intervenţie este consemnată ora 12.56.

Martora B.R., locatară a imobilului în care locuia şi victima şi vecină de palier cu aceasta, în declaraţia sa din data de 09 martie 2007 a arătat că într-adevăr, în data de 04 noiembrie 2006 a avut loc o şedinţă a asociaţiei de locatari începând cu ora 9.00 care a durat până la orele 11.00 şi că, trecând pe lângă uşa acesteia, nu a remarcat nimic suspect însă după circa trei sferturi de oră, deci pe la ora 11.45 a anunţat-o o vecină că din garsoniera victimei iese fum şi atunci l-a anunţat pe preşedinte.

În faţa instanţei, aceeaşi martoră a declarat că şedinţa ar fi durat în realitate până la orele 10.30 şi după terminarea ei, trecând pe lângă garsoniera victimei, nu i-a atras nimic atenţia, însă în jurul orei 11 - 11.20 un vecin a anunţat-o despre incendiu.

Martorul Ş.G. a fost audiat doar în faza cercetării judecătoreşti, fiind de asemenea, locatar al imobilului situat pe strada D. 11, şi a arătat că a fost anunţat despre incendiu după ora 12.00 şi a fost persoana care a deschis uşa locuinţei, care era închisă, dar neasigurată cu cheia din interior, la câteva minute după aceea ajungând la faţa locului pompierii.

În faza de urmărire penală a fost depus la dosar un proces-verbal întocmit de agenţii de poliţie M.D. şi P.C., din care a rezultat că la data de 4 noiembrie 2006 în jurul orei 12.50 au fost dirijaţi de ofiţerul de serviciu la adresa str. D. nr. 11 unde ar fi izbucnit un incendiu, fiind aşteptaţi la faţa locului de martorul Ş.G.

În faţa instanţei, martora M.D. a precizat că, de la momentul sesizării lor, au ajuns la faţa locului în aproximativ 5 minute, cam în acelaşi timp cu pompierii, declarând că ora consemnată în procesul verbal depus la fila 6, ca fiind ora sesizării, este ora reală, cu o marjă de 15 minute în plus ori în minus.

La rândul său, martorul P.C. a precizat că uşa garsonierei era închisă, dar neasigurată din interior, şi că ora consemnată în procesul verbal ca fiind ora la care au fost anunţaţi, respectiv ora 12.50, să se deplaseze la faţa locului este cea reală şi au ajuns acolo de la acest moment, în circa 3 - 4 minute.

Coroborând toate aceste declaraţii ale martorilor cu datele consemnate în raportul şi procesul verbal de intervenţie nr. 272 din 04 noiembrie 2006 întocmite de Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă Avram Iancu al Judeţului Cluj - Detaşamentul de pompieri Cluj-Napoca, respectiv în procesul verbal întocmit de organele de poliţie, a rezultat că evenimentul a fost anunţat la ora 12.50 - 12.54, că la ora 13.00 - 13.04 pompierii au ajuns locul intervenţiei iar la ora 13.06 a fost localizat incendiul, consecinţele acestuia fiind lichidate la ora 13.30.

În condiţiile în care atât organele de poliţie cât şi pompierii au ajuns la faţa locului, undeva în jurul orei 12.55, deci la foarte scurt timp de la sesizarea incendiului, făcută de un locatar al blocului unde locuia victima, sesizarea celor două instituţii având loc la puţin timp după ce locatarii imobilului au observat că din garsoniera ocupată de A.A. ieşea fum, este cert că susţinerile martorului R.I., care plasează momentul sosirii pompierilor la faţa locului undeva în jurul orei 11 - 11,30 nu pot fi reale.

Oricum, declaraţia martorului R.I. prezintă o importanţă sporită din perspectiva susţinerilor acestuia, care îl plasează pe inculpatul minor la faţa locului, undeva cu foarte puţin timp înaintea orei 9 dimineaţa, deşi inculpatul a susţinut constant că la ora respectivă dormea la domiciliul său, arătând succesiv în declaraţiile sale că s-a trezit fie la ora 9, fie la ora 9.30.

Pe de altă parte, partea vătămată A.E., tatăl victimei a declarat la data de 4 noiembrie 2006 într-o declaraţie olografă, că în seara anterioară victima a plecat de la restaurant spre domiciliul său în jurul orei 23.00 şi că a fost anunţat despre cele întâmplate de organele de poliţie care l-au contactat telefonic în jurul orei 13.30.

În declaraţia din data de 12 decembrie 2006 partea vătămată a declarat că, după aflarea veştii, a ajuns la garsoniera în care locuia fiica sa în jurul orei 14.00 şi a mai precizat că la întoarcerea în ţară, fiica sa avea în bancă suma de 1000 euro, din care i-a împrumutat suma de 800 euro şi a descris relaţiile dintre cele două fiice ale sale, ca fiind alterate, motivul acestei situaţii fiind relaţia inculpatei cu martorul T.R.

Ulterior, la data de 24 ianuarie 2007 fiind din nou audiat, partea vătămată A.E. a relatat o discuţie între inculpată, aflată la acel moment în stare de arest preventiv şi martorul T.R., în care cea dintâi insista ca cel din urmă să-şi amintească că în data de 4 noiembrie 2006 a fost plecat de acasă, iar la întoarcere a venit cu 4 ardei iuţi, pe care acesta i-ar fi luat de la sora sa. în plus, a arătat partea vătămată că în joia dinaintea decesului, A. a luat de la el câţiva ardei iuţi, pe care nu a avut timp să îi gătească, însă în ciuda acestui fapt, când a verificat, a constatat că ardeii iuţi nu mai erau în frigiderul acesteia. A mai arătat partea vătămată că nu a văzut sticle cu băutură în locuinţa victimei.

Actuala soţie a părţii vătămate A.E., martora A.V. a declarat cu ocazia primei sale declaraţii din faza de urmărire penală că au aflat despre deces în jurul orei 13.30, şi că în data de 5 noiembrie 2006 discutând la telefon cu concubinul italian al victimei, acesta i-ar fi spus că a discutat cu A. în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, în jurul orei 9 şi că aceasta era pregătită să meargă la restaurantul tatălui său.

Ulterior, martora a declarat, la data de 24 ianuarie 2007, că martorul W.A.V. o sunase pe A. în jurul orei 10.00, însă fără succes, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 şi că l-a însoţit pe soţul său la faţa locului, după ce au aflat vestea, unde au apărut undeva în jurul orei 14-14.30, inculpata şi concubinul acesteia. A mai precizat cu acest prilej martora că, în preziua morţii sale, victima i-a relatat că a fost sunată de sora sa pentru a-i cere bani.

În faţa instanţei de judecată, martora A.V. a declarat că au fost anunţaţi despre deces în jurul orei 13.00 şi a precizat ca reală împrejurarea că victima i-ar fi spus că sora sa i-a cerut bani, dar nu a putut preciza dacă a făcut acest lucru personal, telefonic ori prin intermediul mamei sale.

De menţionat la acest moment a fost faptul că audiat fiind, în data de 09 noiembrie 2006, concubinul victimei martorul M.F. a arătat că într-adevăr, a avut o discuţie telefonică cu A., în noaptea de 3/4 noiembrie 2006, între orele 23.30 - 2.00, când aceasta i-a relatat că şi-a petrecut ziua la restaurantul tatălui său şi că intenţionează să meargă acolo şi în ziua următoare, iar în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 pe la orele 7.00 a primit de la aceasta un SMS, conţinând un mesaj amoros. A confirmat martorul şi faptul că în luna august 2006 i-a trimis acesteia suma de 1000 euro într-un cont deschis la Banca T.

A rezultat astfel din cele expuse până la acest moment că faptele au fost comise în intervalul cuprins între noaptea de 3 noiembrie 2006, orele 23.00, când victima a ajuns acasă de la petrecerea organizată la restaurantul tatălui său şi data de 4 noiembrie 2006 ora 12.56, ora intervenţiei pompierilor.

Acest interval de timp este cel mai larg admisibil însă, aşa cum corect s-a apreciat de către procuror, în realitate el trebuie mult restrâns, în condiţiile în care victima a purtat o discuţie telefonică cu concubinul său până în jurul orei 2.00 noaptea, iar primele semne ale incendiului au fost observate în jurul orele 11.30 - 12.00, la momentul declanşării incendiului victima fiind decedată, moartea sa datorându-se leziunii produse prin lovire cu un corp înţepător, respectiv cuţitul găsit la faţa locului, astfel cum rezultă din concluziile actului medico-legal şi nu arsurilor care nu au avut caracter vital, fiind produse după deces.

În plus, având în vedere susţinerile martorului M.F. legat de primire acelui SMS de la victimă în cursul dimineţii zilei de 4 noiembrie 2006, coroborat cu împrejurarea că victima era îmbrăcată cu haine de stradă şi încălţată cu botine aşa cum a rezultat din procesul verbal de cercetare la faţa locului, a rezultat că, cel mai probabil omorul a fost comis în cursul dimineţii, după ce victima s-a trezit şi s-a îmbrăcat în scopul de a merge la restaurantul tatălui său, până la orele 10.00, oră la care victima a fost contactată telefonic de martorul W.A.V., fără succes.

De remarcat este şi faptul că nu s-au găsit urme de forţare a uşii de acces în garsoniera victimei, ceea ce denotă faptul că aceasta a deschis uşa de bunăvoie, probabil pentru că cunoştea persoana sau persoanele care o vizitau.

Martorul W.A.V., fiul adoptiv al părţii vătămate A.E. a declarat în faţa procurorului, că aproximativ în jurul orei 13.30, după aflarea veştii despre A., a contactat-o telefonic pe martora M.B.E., spunându-i că a avut loc un accident.

În faţa instanţei de judecată, la data de 24 ianuarie 2008, martorul a declarat că ar fi aflat despre decesul lui A. în jurul orei 12.00 de la un poliţist care i-a căutat la domiciliu, însă această împrejurare nu poate fi reală, la acel moment poliţiştii încă nu fuseseră sesizaţi, deci nicidecum nu puteau să îl fi anunţat pe tatăl victimei despre cele întâmplate, nefiind la rândul lor în cunoştinţă de cauză. A declarat martorul că a sunat-o pe B., după aproximativ o jumătate de oră, însă din discuţia avută cu aceasta şi-ar fi dat seama că nu ştie nimic, motiv pentru care a resunat-o după o oră sau două. Totodată, martorul a confirmat faptul că a sunat-o pe A. în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2009 fără ca aceasta să îi răspundă.

Martora C.M.M. a arătat, cu ocazia audierii sale în faţa procurorului, dincolo de faptul că cele două surori nu erau în relaţii bune şi nu se vizitau de mai bine de 1 an şi aceea că, împreună cu victima s-au deplasat la petrecerea organizată la restaurantul lui A.E. şi că tot împreună au plecat spre casă în jurul orei 24.00.

În faţa instanţei de judecată, martora C.M.M. a arătat că în data de 3 noiembrie 2006 a mers la locuinţa victimei pe la orele 19.30 şi împreună au plecat la petrecere, cu acea ocazie, observând că locuinţa era curată şi ordonată, fără haine ori sticle sau alte obiecte împrăştiate şi au rămas la restaurant până în jurul orei 24.00. Totodată, martora a precizat că, cu ocazia unei vizite făcută victimei în cursul lunii octombrie 2006, într-o perioadă când aceasta îşi zugrăvea garsoniera, a remarcat în cămară printre altele, şi o sticlă de votcă, a cărei marcă nu o poate preciza.

Martora C.M., vânzătoare la magazinul situat la colţul blocului unde inculpatul locuia şi de unde susţine că ar fi cumpărat lapte şi ouă, a declarat iniţial că, în data de 4 noiembrie 2006, nu a reţinut ca inculpatul să fi cumpărat ceva de la magazin, declaraţia sa fiind dată la 2 zile după comiterea faptei.

La confruntare însă, martora a arătat că l-a văzut prima dată pe învinuit în jurul orelor 13.00 - 14.00 şi că acesta ar fi cumpărat totuşi ceva de la magazin, acest lucru fiindu-i adus aminte de către învinuitul însuşi cu care se întâlnea în fiecare zi. Este de menţionat că această confruntare a avut loc la 29 ianuarie 2007, la aproape 3 luni de la comiterea faptei, ocazie cu care martora "şi-a adus aminte" atât de oră cât şi de faptul că inculpatul a cumpărat ceva de la magazin, lucru pe care l-a negat la 2 zile de la comiterea faptei şi că memoria i-a fost ajutată de către inculpat.

Este deci evident că inculpatul a încercat să determine schimbarea declaraţiilor martorilor care demonstrau că şi el a fost ieşit din casă în intervalul critic, martori care provin din anturajul său.

În faţa instanţei de judecată, martora C.M. a infirmat cu fermitate susţinerile inculpatului în sensul că ar fi cumpărat lapte şi ouă de la magazinul în care lucra, sens în care a precizat că în dimineaţa de 4 noiembrie 2006 a făcut curăţenie în magazin, motiv pentru care nu reţine să fi intrat cineva înăuntru, şi că l-a văzut pe inculpat însoţit de sora sa ieşind din bloc în jurul orei 13.00, cu menţiunea că a auzit sirenele pe la orele 11.00 - 12.00.

S-a considerat că şi în acest caz, martora a devansat cu un anumit interval, orele precizate mai sus, deoarece aşa cum s-a arătat deja, incendiul a fost anunţat după orele 12.50, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului după orele 12.56, anunţarea membrilor familiei fiind ulterioară.

În legătură cu comportamentul inculpatului M.N. din ziua crimei şi cu reperele orare pe care acesta le-a precizat, prezintă relevanţă în afara declaraţiilor martorei C.M. şi declaraţiile surorii sale, ale bunicii G.R. şi ale prietenului său J.T.

Astfel bunica inculpatului, martora G.R. a declarat în faţa procurorului că în data de 4 noiembrie 2006, s-ar fi trezit după inculpat, pe la orele 9, iar în jurul orelor 10.00, l-a trimis pe inculpat să cumpere ouă şi lapte, dându-i în acest scop suma de 50.000 lei, că inculpatul ar fi trebuit să se ducă doar până la magazinul de la parterul blocului însă a lipsit destul de mult, probabil o jumătate de oră.

În faţa instanţei de judecată, martora a declarat că s-a trezit după nepotul său şi înaintea nepoatei şi că l-a trimis pe băiat după unele cumpărături, fără a putea preciza ora, însă a afirmat că s-a întâmplat acest lucru după ce s-a terminat emisiunea lui C.T. şi că la momentul când s-au auzit sirenele pompierilor inculpatul era încă acasă.

La rândul ei, sora inculpatului martora M.B.E. a arătat în faza de urmărire penală faptul că inculpatul a ieşit la cumpărăturile arătate în jurul orelor 11.00, şi a lipsit circa 40 de minute iar la întrebarea martorei a susţinut că a stat aşa de mult pentru că a stat de vorbă cu vânzătoarea de la magazin. A mai arătat martora că după ce fratele său s-a întors de la magazin a fost sunată de martorul W.A.V. care i-a spus că a avut loc un incendiu, că l-a trimis pe N. să vadă ce se întâmplă şi că înainte de a fi sunată de F., deci după sosirea lui N. de la cumpărături, a auzit sirenele pompierilor.

În faţa instanţei de judecată, martora a arătat că, odată cu începerea emisiunii lui C.T. la TV, a închis televizorul, susţinând că fratele său a mers la cumpărături după ce s-au auzit sirenele pompierilor, lipsind circa 40 - 50 minute. A mai arătat martora că, înainte ca mătuşa sa să se întoarcă din Italia, i-a dispărut cheia pe care o avea de la garsoniera acesteia, susţinând că acea cheie era separată de celelalte chei ale sale, deşi în faza de urmărire penală a precizat că pe breloc i-au rămas celelalte chei, ceea ce denotă faptul că cheia a fost mai degrabă luată de cineva, decât pierdută.

Amănuntele furnizate de cele două martore cu ocazia primelor audieri, dovedesc sinceritatea lor şi faptul că au relatat liber cele petrecute în dimineaţa respectivă, rezultând cu certitudine faptul că inculpatul a plecat de acasă înainte să se audă sirenele pompierilor, prin declaraţiile lor ulterioare încercând însă să avanseze ideea că minorul a plecat totuşi de acasă, după ce s-au auzit sirenele, astfel încercând să se plieze pe apărările inculpatului.

Celălalt reper oferit de acest martore, cu privire la momentul plecării inculpatului la cumpărături, şi anume emisiunea lui C.T., despre care nici una dintre martore nu a făcut vorbire în faza de urmărire penală, iar în faza de judecată se contrazic, bunica afirmând că au urmărit emisiunea în timp ce nepoata susţine că, odată cu începerea acestei emisiuni a închis televizorul, nu se verifică, deoarece din datele furnizate de acest post de televiziune, în data de 4 noiembrie 2006 nu a fost difuzată vreo emisiune cu C.T.

Trebuie precizat faptul că inculpatul încă de la început, ştiind că a comis fapta, a încercat să acrediteze ideea că a plecat la cumpărături în jurul orelor 13.00 când se auzeau deja sirenele maşinii de pompieri, care au venit la intervenţia la locuinţa victimei, într-un fel sau altul acesta sugestionându-i pe cei din anturajul său în acest sens.

Martorul J.T. a declarat în faza de urmărire penală că, în data de 4 noiembrie 2006 în jurul orei 15.00, N. l-a căutat, spunându-i că merge după cumpărături şi că, la rândul său l-a căutat pe acesta în jurul orei 15.45 când inculpatul ieşea de la magazinul situat la colţul blocului şi că în data de 5 noiembrie 2006 i-ar fi spus că mătuşa sa a fost omorâtă în ziua precedentă pe la orele 11.00 şi că are în locuinţa mătuşii sale suma de 500 euro, despre care nu ştiau decât ei doi.

A precizat martorul că inculpatul avea asupra sa mai mulţi bani ca de obicei, sens în care l-a întrebat pe acesta de unde provin iar inculpatul i-a răspuns că a jucat la pariuri sportive şi a câştigat. De asemenea, inculpatul ar mai fi spus şi că nu-l interesează banii pe care îi avea în locuinţa mătuşii sale, ci a precizat că îi este frică să nu fie acuzat de moartea mătuşii sale, dat fiind că amprentele sale se găsesc în casă.

Inculpatul manifestase de altfel, această "temere" şi faţă de martora C.M. cu care s-a întâlnit în data de 6 noiembrie 2006, după ce o căutase insistent la magazin şi în data de 5 noiembrie 2006, foarte important fiind faptul că la momentul discuţiei cu cei doi martori, asupra sa nu planau nici un fel de bănuieli, urmărirea penală nefiind începută

Audiat fiind în faţa instanţei de judecată, martorul J.T. a declarat că de fapt, inculpatul l-a căutat pe la orele 10.00 - 11.00, când i-a şi spus că merge la cumpărături, (de observat este faptul că inculpatul afirmă că a plecat la cumpărături undeva după orele 12.00), şi că l-a căutat pe acesta în jur de ora 15.00 - 16.00, menţinându-şi declaraţiile anterioare, referitoare la suma de bani pe care chipurile, o avea la mătuşa sa, împrejurarea că se teme să nu fie învinuit de moartea mătuşii, faptul că acesta i-a spus că a aflat de la poliţişti că fost omorâtă în jurul orei 10.00 sau că l-a rugat să îi facă nişte CD-uri cu muzică, ocazie cu care a observat că avea cam 100 lei, mai mult ca de obicei. Martorul a arătat că l-a întrebat pe inculpat de unde are atâţia bani iar inculpatul i-a răspuns că a jucat la pariuri sportive şi a câştigat. De asemenea, inculpatul ar mai fi spus că nu-l interesează aceşti bani, ci faptul că îi este frică să nu fie acuzat de moartea mătuşii sale dat fiind că amprentele sale se găsesc în casă.

Oricum, teza instanţei este aceea că omorul a fost comis undeva în cursul dimineţii zilei de 4 noiembrie 2006, probabil până înjur de ora 10.00, oră la care inculpata a discutat telefonic cu fiica sa şi cu inculpatul, aceştia fiind la acel moment la domiciliu, în condiţiile în care bunica şi sora sa s-au trezit după inculpat, (martora M.B.E. cu foarte puţin timp înainte de primirea apelului telefonic de la mama sa în jurul orei 10.00), care la ora 9 dimineaţa, în fugă, a trecut pe la locuinţa mătuşii sale, fiind observat de martorul R.I., în timp ce inculpata în intervalul orar 8.30 - 10.30 a afirmat că nu se afla acasă, ci la cumpărături, deşi nu s-a întâlnit cu nimeni pe traseu iar benzile martor ale caselor de marcat ale magazinului M., de unde inculpata a susţinut că a făcut anumite cumpărături, nu îi confirmă declaraţia, produsele specificate de aceasta ca fiind achiziţionate din acel loc, nefiind cumpărate în ziua respectivă. În plus, perimetrul în care erau situate locuinţa victimei şi locuinţele inculpaţilor, este foarte restrâns, fiind uşor de parcurs distanţele dintre aceste imobile, ceea ce credem că a permis inculpaţilor să se deplaseze cu mare repeziciune între locuinţa lor şi aceea a victimei.

În faza de urmărire penală a fost audiat şi martorul T.R., concubinul inculpatei A.A.K., acesta susţinând că în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 inculpata ar fi primit un telefon, în intervalul orar 10.00 - 12.00, fiind anunţată despre decesul surorii sale, ulterior fiind chemat de aceasta la domiciliul mamei sale în jur de ora 14.00 - 15.00, martorul afirmând că în cursul dimineţii nici el, nici A.A.K. nu au plecat de acasă, trezindu-se pe la orele 9.00.

Din lista convorbirilor telefonice efectuate de la numărul de telefon Y utilizat de martorul T.R., a reieşit că în data de 4 noiembrie 2006 au fost efectuate două apeluri către numărul de telefon X aparţinând inculpatei, la orele 10.06 respectiv 10.09, ceea ce denotă faptul că aceasta, la acel moment nu era acasă şi nici împreună cu concubinul său, însă nu a răspuns la nici unul dintre aceste apeluri.

Această împrejurare vine să întărească ideea că, la acel moment inculpata era probabil, ocupată cu ştergerea urmelor infracţiunii, în mod cert între momentul în care viaţa victimei a fost suprimată şi s-a dat foc garsonierei şi până la propagarea incendiului şi intervenţia pompierilor, trecând un anumit interval de timp, în jurul orei 11.00 când s-a terminat şedinţa de bloc nefiind prezente încă, semnele incendiului.

În două declaraţii, una dată în faţa organelor de poliţie şi una în faţa procurorului martora R.I. a arătat că în data de 4 noiembrie 2006 a fost sunată de către inculpată care i-a spus că nu-i poate plăti chiria şi o roagă să o amâne, pentru că sora ei a fost ucisă de către italieni.

În realitate, telefonul a fost dat de inculpată în data de 3 noiembrie 2006 la ora 8.18, de pe telefonul martorului T.R. iar la confruntarea dintre inculpată şi martoră, aceasta din urmă a revenit asupra declaraţiei, arătând că în cursul convorbirii telefonice din data de 3 noiembrie 2006 inculpata nu a spus că sora sa ar fi decedat, confirmând aceste împrejurări şi în faţa instanţei de judecată.

Declaraţia martorei rămâne în continuare relevantă sub aspectul dificultăţilor financiare ale inculpatei, acesta rezultând a fi mobilul crimei.

S-a arătat deja că, în locuinţa victimei, au fost descoperite urmele celor doi inculpaţi, pe cuţitul corp delict, găsit pe suprafaţa cadavrului şi pe anumite obiecte aflate în imediata apropiere a acestuia, respectiv două sticle de băutură.

Dacă în privinţa inculpatului M.N., prezenţa unor urme create de el în casa victimei ar fi explicabilă, fiind un obişnuit al casei, deşi a susţinut constant că nu a văzut sticle de băuturi alcoolice în casa mătuşii sale şi că nu consumă alcool, (chiar dacă în faţa instanţei a avansat ideea că existau sticle de băutură în casa victimei, mai precis în locul unde ţinea şi detergentul de rufe) astfel că prezenţa unor urme create de el pe cele două sticle de băutură aflate în imediată apropiere a victimei, nu se poate explica decât prin faptul că inculpatul a intrat în contact cu acestea, fiind prezent în locuinţa victimei cu ocazia comiterii omorului, prezenţa urmelor inculpatei A.A.K. pe obiectele corp delict, inclusiv pe cuţitul cu care s-au aplicat lovituri victimei, apare ca fiind cu totul inexplicabilă, dacă avem în vedere declaraţiile acesteia în sensul că nu a mai fost în casa victimei cu circa 1 an înainte de comiterea faptei.

Ambii inculpaţi şi-au nuanţat pe parcurs declaraţiile, pentru a explica într-un fel sau altul prezenţa acestor urme, (afirmând inculpata că totuşi, a mai intrat în locuinţă în cursul lunii august 2006, când s-ar fi uitat într-o cămară, unde a văzut o cutie cu băuturi, iar inculpatul că a văzut sticle de băuturi în casa victimei, ba chiar a văzut-o pe aceasta servind pe cineva cu votcă) însă neconvingător, motiv pentru care considerăm că urmele au fost create de aceştia la data de 4 noiembrie 2006, ele fiind ridicate chiar de pe cuţitul cu care s-a comis crima şi pe cele două sticle care au fost găsite în apropierea patului pe care se afla victima, aşa cum rezultă din fotografiile judiciare depuse la fila 24 d.u.p., probabil folosite la incendierea garsonierei.

S-a remarcat din aceleaşi fotografii efectuate la faţa locului, dezordinea care domneşte în cameră, sertarele răsturnate, semn că au fost căutate bunuri care să fie însuşite, în condiţiile în care martora C.M.M. a precizat că, aflându-se în locuinţa victimei cu o seară înainte, a remarcat că era ordine şi curăţenie.

Concluziile raportului de constatare biocriminalistică, precum şi locul în care obiectele purtătoare de urmă au fost găsite, pe cadavru şi în imediata apropiere a acestuia, demonstrează nesinceritatea ambilor inculpaţi în - privinţa prezenţei lor în locuinţa victimei în data de 4 noiembrie 2006, iar în ceea ce o priveşte pe inculpată nesinceritatea declaraţiei de nerecunoaştere a infracţiunii de omor.

S-a considerat că existenţa urmelor biologice descoperite în interiorul garsonierei pe care o ocupa victima şi în care s-a evidenţiat profilul genetic al celor doi inculpaţi, indică în mod cert prezenţa recentă a acestora în locuinţă, iar valabilitatea ca probă a raportului de constatare biocriminalistică efectuat este dincolo de orice îndoială, un astfel de procedeu fiind în măsură să excludă profilul genetic al unei persoane cum a fost cazul de exemplu, al concubinului inculpatei, martorul T.R.

Mai mult, probabilităţile exprimate în raport sunt absolut convingătoare, de ex. probabilitatea ca o altă persoană să se substituie inculpatei în profilul genetic găsit pe cuţitul găsit la faţa locului este de 1 la 276243 indivizi, în măsura în care populaţia mun. Cluj-Napoca era estimată la 1 ianuarie 2008 la 309.300 locuitori.

În acelaşi timp, pe sticla de votcă marca K., găsită la faţa locului a fost identificat un amestec de profile genetice ce provin de la minim 3 persoane iar o altă persoană din populaţia caucaziană care să o substituie pe inculpată ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 1.036.269.430 indivizi.

Acest mijloc de probă reprezintă cel mai eficient instrument de identificare a persoanelor în medicina legală şi investigaţiile de ordin criminalistic, precum şi cel mai fiabil şi totodată, informativ instrument disponibil în prezent, puterea sa de excludere fiind absolută, ceea ce face posibilă exonerarea rapidă şi definitivă a suspecţilor inocenţi, cum a fost în cazul de faţă, situaţia martorului T.R..

Într-o anchetă, un test genetic poate spune dacă profilul ADN al unei persoane suspecte corespunde cu profilul ADN obţinut dintr-o probă biologică prelevată de la locul crimei, însă singură această probă nu poate conduce la stabilirea vinovăţiei unei persoane.

În cazul de faţă, aceste probe ştiinţifice s-au completat cu alte probe administrate în cauză din care rezultă fără dubiu că, atât inculpatul M.N., cât şi inculpata A.A.K. au lipsit de la domiciliu în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 când viaţa victimei a fost suprimată, inculpatul a fost văzut la faţa locului în dimineaţa crimei, şi-a manifestat în mod repetat temerea că ar putea fi acuzat, a fost văzut cu bani asupra sa, mai mulţi ca de obicei, are un comportament violent, în timp ce inculpata se confrunta cu lipsuri materiale, fiind în imposibilitate de a-şi achita chiria şi la un moment dat, anterior crimei a apelat la sora sa pentru ajutor, în ciuda relaţiilor pe care le avea cu aceasta.

S-a mai precizat faptul că inculpata A.A.K. a fost supusă testului poligraf, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat, din data de 22 ianuarie 2007 evidenţiind la întrebările relevante pentru cauză, reacţii specifice comportamentului simulat.

Rezumând cele de mai sus, a rezultat că în data de 4 noiembrie 2006, cel mai probabil înainte de ora 10.00, inculpaţii A.A.K. şi M.N., în baza unei înţelegeri prealabile, s-au deplasat la locuinţa victimei A.A., suprimându-i viaţa prin violenţă şi i-au incendiat garsoniera în scopul ştergerii urmelor, sustrăgând suma de aproximativ 100 lei.

Martora C.M.M. a arătat că victima avea aproximativ 2 milioane lei în poşetă, că a plătit taxiul cu care s-au deplasat la şi de la restaurantul tatălui ei în data de 3 noiembrie 2006, ceea ce însemna că trebuia să mai aibă nişte bani asupra sa, însă în poşeta găsită la faţa locului nu s-au găsit sume în lei, ceea ce demonstrează faptul că acestea au fost sustrase.

În plus, aşa cum a rezultat din declaraţia părţii vătămate A.E., la venirea în ţară victima a avut într-adevăr în bancă suma de 1000 euro din care i-a dat părţii vătămate suma de 800 euro, iar în locuinţa victimei a fost găsită suma de 185 euro, ceea ce confirmă declaraţia părţii vătămate.

Fără îndoială, ceea ce s-a petrecut în garsoniera victimei A.A. în data de 4 noiembrie 2006, în cursul dimineţii, respectiv modalitatea concretă în care inculpaţii au acţionat pentru a-i suprima viaţa şi pentru a ascunde urmele infracţiunii, prin incendierea garsonierei, nu se va putea stabili cu exactitate în lipsa recunoaşterii celor doi inculpaţi.

Ceea ce este cert este faptul că moartea victimei a fost una violentă şi s-a datorat unei lovituri de cuţit, cuţit pe care s-a găsit sângele inculpatei, că pe alte bunuri din locuinţă s-au găsit urme biologice provenind de la ambii inculpaţi şi că prezenţa acestora nu este explicabilă prin prisma declaraţiilor acestora, că inculpaţii au avut atât ocazia, cât şi mobilul comiterii faptelor, asupra inculpatului M.N. fiind văzute anumite sume de bani.

Raportat la conţinutul Deciziei nr. 35 din 22 septembrie 2008 pronunţate în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la încadrarea juridică a faptei de omor urmată de dezmembrarea ori incendierea cadavrului în scopul ascunderii omorului, în baza art. 334 C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în actul de sesizare în sarcina celor doi inculpaţi, din infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. în infracţiunile de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. şi profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen., câtă vreme după comiterea omorului, inculpaţii au incendiat cadavrul victimei în vederea ascunderii faptei comise, fiind vorba despre două fapte distincte, succesive, aflându-ne în acest caz, în prezenţa unor infracţiuni concurente. Astfel, infracţiunea de profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. se săvârşeşte cu intenţie, ca formă de vinovăţie, însă aceasta în ambele sale modalităţi, directă ori indirectă, în situaţia descrisă în speţă fiind vorba despre intenţia indirectă, deoarece făptuitorii, deşi nu au dorit să aducă atingere sentimentului de respect datorat morţilor, au acceptat producerea unei asemenea urmări ca efect al acţiunii lor de ascundere a omorului.

S-a apreciat aşadar, că mijloacele de probă administrate pe tot parcursul procesului penal sunt în măsură să conducă la concluzia indubitabilă a vinovăţiei celor doi inculpaţi, aceştia urmând a răspunde penal pentru faptele lor.

În drept, faptele inculpaţilor A.A.K. şi M.N. care în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, au acţionat în comun şi au suprimat prin violenţă viaţa victimei A.A. (sora şi respectiv mătuşa lor), în urma unei înţelegeri prealabile în scopul de a o deposeda de bani, sustrăgând ulterior suma de 100 RON de la aceasta şi incendiindu-i locuinţa, în scopul ştergerii urmelor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c), 176 lit. d) din C. pen.; profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen.; tâlhărie calificată, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. a) şi c); distrugere calificată, prev. de art. 217 alin. (4) din C. pen. aflate în concurs potrivit art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 99 şi urm. C. pen. faţă de inculpatul minor.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor instanţa a avuta în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptelor comise, persoana inculpaţilor şi circumstanţele ce atenuează ori agravează răspunderea penală a acestora.

Dincolo de gravitatea deosebită a faptelor comise, ce au rezultat, atât din circumstanţele concrete ale comiterii lor, mijloacele folosite şi relaţiile de rudenie care leagă părţile, trebuie avute în vedere şi circumstanţele ce caracterizează persoana inculpaţilor, fiecare dintre ei fiind infractor primar, aflat la prima confruntare cu legea penală ambii, fiind nesinceri pe parcursul procesului penal.

În cauză au fost efectuate în privinţa fiecăruia dintre inculpaţi referate de evaluare psiho-socială de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, depuse la dosarul cauzei, în privinţa minorului fiind evidenţiat un comportament agresiv atât faţă de membrii familiei, cât şi faţă de alte persoane, precum şi lipsa de dorinţă, decât la nivel declarativ, de continuare a studiilor şi de obţinere a unei calificări, precum şi atitudinea permisivă şi protectoare a mamei sale. În privinţa inculpatei, s-a considerat că aceasta dispune de suficiente resurse interne, (respectiv motivaţie şi atitudine pozitivă faţă de muncă, preocupare faţă de copii, dorinţa de a nu mai intra în contact cu legea), care coroborate cu sprijinul familiei de provenienţă pot constitui argumente în sensul ca evoluţia sa ulterioară pe plan socio-familial să fie una pozitivă.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpaţii A.A.K. şi M.N.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat desfiinţarea hotărârii şi aplicarea unor pedepse mai aspre faţă de inculpaţi - respectiv detenţie pe viaţă - pentru inculpata A.A.K., alături de pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. d) - e) C. pen., precum şi pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza I lit. b), d), e) C. pen. iar faţă de inculpatul M.N. majorarea pedepsei închisorii, raportat la pericolul social sporit al faptelor şi al persoanei acestuia, avându-se în vedere poziţia adoptată pe parcursul procesului penal, de nerecunoaştere a infracţiunilor.

În sinteză, procurorul a solicitat aplicarea unor pedepse severe faţă de inculpaţi, raportat la relaţiile de rudenie avute cu victima, la scopul şi modul de comitere a infracţiunilor (jaful şi incendierea locuinţei), la lipsa oricărui respect faţă de valoarea supremă a fiinţei umane - viaţa, la încercările de a se sustrage rigorilor legii penale, prin nesinceritatea manifestată în faţa organelor judiciare.

Prin apelurile lor, inculpaţii A.A.K. şi M.N. au solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu ei sunt autorii infracţiunilor imputate prin rechizitoriul Parchetului.

În susţinerea căii de atac promovate, inculpatul M.N. a arătat că era ilogic s-o omoare pe victimă, câtă vreme aceasta era preocupată de starea sa materială, ajutându-l constant din punct de vedere financiar. A arătat că mobilul infracţiunii nu putea fi jaful, câtă vreme în locuinţa victimei s-a descoperit suma de 185 euro. Mai mult, nu s-a dovedit ora la care s-a produs moartea victimei şi care au fost rolurile lui şi al mamei sale la săvârşirea infracţiunilor, cui i-a aparţinut ideea infracţională şi mobilul faptelor.

De asemenea, inculpatul a susţinut că niciun martor nu l-a văzut în ziua de 4 noiembrie 2006 la locuinţa victimei. Pe de altă parte, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză de poliţie în noiembrie 2006, în cadrul IGPR are concluzii de probabilitate, în sensul că pe obiectele corpuri-delicte, s-ar regăsi şi profilul său genetic, sens în care cere înlăturarea lui dintre mijloacele de probă administrate.

A solicitat a se ţine cont de avizul Comisiei superioare de Medicină Legală din cadrul INML Mina Minovici din 31 mai 2012, care precizează că pe gura sticlei de votcă, din locuinţa victimei, nu s-au găsit caracterele sale genetice, nici pe vârful cuţitului utilizat la săvârşirea omorului, existând o mică probabilitate ca pe gura sticlei de gin, să existe ADN ce provine de la el şi victima A.A., ceea ce nu dovedeşte însă, că el a omorât-o.

Prin apelul declarat, inculpata A.A.K. a învederat că nu s-a probat de către autorităţi, prezenţa sa la locul faptei, neexistând niciun martor ocular, care să ateste această împrejurare. Inculpata a susţinut că nu a mai fost în locuinţa victimei din august 2006, ocazie cu care nu a atins nici sticle cu alcool şi nici ustensile de bucătărie, aparţinând surorii sale. Nu s-au dovedit în speţă, modul de comitere al infracţiunilor, rolurile inculpaţilor, ora decesului şi nici mobilul acestora. Singura probă ştiinţifică, din faza de urmărire penală, efectuată de IGPR a fost înlăturată prin concluziile actelor medico-legale întocmite de INML Mina Minovici Bucureşti şi avizele Comisiei Superioare din cadrul aceleiaşi unităţi şi care o exclud, din câmpul infracţional.

În cursul judecării apelurilor, curtea a procedat la administrarea şi a altor probe ce se află la Dosar nr. 2125/117/2007 al Curţii de Apel Cluj: declaraţia inculpatei A.A.K.; declaraţia inculpatului M.N.; declaraţie martor A.E.; raport de expertiza medico-legală ADN din 14 februarie 2011 a INML "Mina Minovici", completare la raport din 13 aprilie 2011; aviz Comisia Superioară de medicină legală; raport de expertiză medico-legală din 19 martie 2012 şi anexe şi aviz Comisia Superioară de Medicină Legală din 22 mai 2012.

Prin Decizia penală nr. 127/A din 28 iunie 2012 a Curţii de apel Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 512 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj.

Cheltuielile judiciare în apelul Parchetului au rămas în sarcina statului.

Au fost admise apelurile declarate de către inculpaţii A.A.K. şi M.N. împotriva Sentinţei penale nr. 512 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o în întregime şi judecând în fond cauza:

În baza art. 10 lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior a achitat inculpata A.A.K. de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c), art. 176 lit. d) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. anterior, tâlhărie calificată, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. a) şi c) C. pen. anterior şi art. 75 lit. c) C. pen. anterior, distrugere calificată, prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior, cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. anterior şi profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. anterior, totul cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 10 lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior a achitat inculpatul M.N. de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c), art. 176 lit. d) C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior, tâlhărie calificată, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2)/1 lit. a) şi c) C. pen. anterior şi art. 99 C. pen. anterior, distrugere calificată, prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior, cu aplic. art. 99 C. pen. şi profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. anterior, totul cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior.

S-a constatat că inculpata A.A.K. a fost reţinută la 11 decembrie 2006 şi arestată preventiv în perioada 12 decembrie 2006 - 10 mai 2007.

În baza art. 350 C. proc. pen. anterior s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Cluj-Napoca, dispusă faţă de inculpată prin Decizia penală nr. 274 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj.

S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză.

Cheltuielile judiciare în apelurile inculpaţilor au rămas în sarcina statului.

Instanţa de apel a reţinut că vinovăţia inculpaţilor nu a fost dovedită în mod cert prin probele administrate în cauză, înlăturând, dintre mijloacele de probă valide, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică al IGPR - IC din 28 noiembrie 2006, pentru erorile şi incertitudinile exprimate în concluziile sale şi apreciind că rapoartele de expertiză şi avizele Comisiei Superioare medico-legale din cadrul IML Bucureşti formulează concluzii cu valoare de probabilitate în ceea ce priveşte prezenţa inculpaţilor în locuinţa victimei, iar acestea şi celelalte probe administrate nu au reuşit să dobândească statutul de dovezi convingătoare de vinovăţie a inculpaţilor.

Împotriva acesteia a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj susţinând în esenţă că instanţa de apel a comis o eroare gravă de fapt în legătură cu interpretarea materialului probator, întrucât în mod nejustificat şi împotriva probelor administrate în cauză a apreciat că nu inculpaţii sunt autorii faptei.

Prin Decizia nr. 464 din 8 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 127/A din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimaţii inculpaţi A.A.K. şi M.N.

A casat decizia penală recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Cluj.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că această soluţie se justifică a fi dispusă în cauză în condiţiile în care, pe de-o parte, probatoriul administrat este incomplet, iar pe de altă parte, instanţa de apel a reexaminat probatoriul fără a lua măsuri pozitive pentru a înlătura contradicţiile ce rezultă din unele probe administrate, situaţie în care instanţa de recurs nu-şi poate forma pe baza acestuia convingerea cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpaţilor. Pentru a se ajunge la o concluzie certă şi pentru a se lămuri toate aspectele şi împrejurările în care s-au comis faptele se impune completarea probatoriului, în principal prin:

- efectuarea unei expertize dactiloscopice pentru compararea urmelor papilare ridicate de la faţa locului cu amprentele inculpaţilor. Astfel, din conţinutul procesului verbal de cercetare la faţa locului rezultă că au fost ridicate 12 urme papilare, dintre care 9 urme papilare sunt apte pentru comparaţie. La dosar există însă numai o adresă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj - Serviciul Criminalistic, prin care se aduce la cunoştinţă Serviciului de investigaţii criminale un rezultat negativ al comparaţiilor dactiloscopice. Se are în vedere şi împrejurarea că inculpatul M.N. a declarat că s-a ars la un deget la plita de acasă când a încercat să facă un ceai, în ziua când a fost amprentat.

- efectuarea unei expertize specialitatea incendii pentru determinarea timpului (orei) la care acesta a fost declanşat, întrucât potrivit raportului de constatare medico legală 6887/III/607 din 17 ianuarie 2007 întocmit de INML Cluj-Napoca, arsurile prezentate de victimă nu au avut caracter vital, producându-se după deces, iar conform declaraţiilor martorilor R.I. şi B.R. s-a constatat că ieşea fum din garsoniera victimei în jurul orei 11 - 11.20, în timp ce în raportul de intervenţie este consemnată ca oră de alertare a pompierilor ora 12.54. Martorul R.I. a indicat că inculpatul a venit la victimă în jurul orei 9.00.

- stabilirea orei decesului victimei deoarece constatarea medico legală nr. 6887/111/607 din 17 ianuarie 2007, deşi a avut ca obiectiv a se stabili "data şi dacă este posibil ora aproximativă a decesului", nu a concluzionat decât că moartea poate data din 4 noiembrie 2006. Raportul a fost avizat la 9 februarie 2007, sub nr. 2508/XI/6, de INML Cluj-Napoca, fără a fi avizată şi concluzia că nu se poate preciza cu exactitate ora producerii decesului, acesta putându-se petrece în cursul zilei" de 4 noiembrie 2006, în cursul dimineţii sau cel mai probabil al amiezii, comunicată ulterior, la 18 aprilie 2007.

- audierea martorei C.M.M. care a însoţit-o pe victimă în ziua anterioară decesului, când au plecat de la restaurantul tatălui victimei, pentru a stabili dacă victima a fost îmbrăcată, în seara de 3 noiembrie 2006, cu hainele de stradă pe care le purta în ziua de 4 noiembrie 2006, cum rezultă din fotografiile judiciare efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului, informaţie utilă în economia cauzei nefiind cunoscută ora decesului.

- verificarea perioadei de timp cât urmele biologice ar fi putut rămâne, de la momentul consumului, pe gura sticlei de gin, întrucât Comisia Superioară de Medicină Legală, prin avizul El/4403/2011 din 31 mai 2012, a concluzionat că analiza electroforegramelor corespunzătoare urmei de pe gura sticlei de gin (UI) a pus în evidenţă un profil ADN mixt, caracterele genetice din profilul de referinţă al victimei se regăsesc integral în amestec alături de caracterele genetice aparţinând inculpatului minor M.N., mijlocul de probă fiind însă înlăturat de instanţa de apel.

- reaudierea martorului J.T. pentru a se stabili ora şi locul în care s-a întâlnit cu inculpatul, pentru prima dată, în ziua de 4 noiembrie 2006, având în vedere afirmaţiile diferite ale martorului din cele două faze ale procesului penal, precum şi declaraţiile contradictorii ale inculpatului sub aceste aspecte.

- reaudierea martorei M.B.E. privind timpul şi împrejurările în care i-a dispărut cheia de la garsoniera victimei, faţă de contradicţiile din declaraţiile acesteia, de la urmărire penală şi cercetare judecătorească, sub aspectul locului unde ţinea cheia respectivă şi a momentului când a constatat dispariţia acesteia, raportat la prezenţa în ţară a victimei. De asemenea, se impune audierea martorei referitor la cheia pe care o folosea inculpatul când mergea la locuinţa victimei, precum şi la conţinutul convorbirii cu inculpata din 4 noiembrie 2006, ora 10.00.

- audierea martorei T.M. pentru a se verifica dacă se confirmă susţinerile inculpatei şi ale martorului T.R. referitor la contactul pe care l-au avut cu această martoră în perioada 3-5 noiembrie 2006.

- audierea martorului T.R. sub aspectul conţinutului convorbirii telefonice a inculpatei cu martora M.B.E., la 4 noiembrie 2006, în jurul orei 10.00.

- audierea martorului P.R.V., proprietarul garsonierei locuită de victimă, cu privire la deţinerea în locuinţă, de către victimă, a sticlei de votcă K., în raport de afirmaţiile inculpatului, sub acest aspect.

- audierea inculpatului M.N. cu privire la eventualul său consum de alcool în locuinţa victimei.

Primind cauza spre rejudecare în apel, Curtea a procedat la administrarea probelor conform celor dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 464 din 8 februarie 2013, acestea regăsindu-se la dosar astfel: - declaraţia martorei M.B.E.; declaraţia inculpatului M.N.; declaraţia martorei C.M.M.; declaraţia martorului J.T.; declaraţie martor P.R.V.; răspuns Institutul Naţional de expertiză criminalistică; raport de expertiză incendii; aviz de aprobare a concluziilor formulate în completarea raportului de constatare medico-legală nr. 6887/III/607 din 18 aprilie 2007 a IML Cluj-Napoca, raport de expertiză criminalistică dactiloscopică nr. 165 din 16 octombrie 2013 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de expertize criminalistice Cluj cu precizarea că audierea martorilor T.R. şi T.M. nu a fost posibilă, întrucât nu au putut fi găsiţi la adresele cunoscute iar, cu toate demersurile efectuate, noile domicilii nu au fost identificate de către organele de poliţie.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpaţii A.A.K. şi M.N. şi-au menţinut apelurile declarate în cauză, cu aceeaşi motivaţie ca şi la momentul declarării lor şi al judecării în primul ciclu procesual.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv, probele administrate în cursul urmăririi penale şi cele din faza de cercetare judecătorească, din apel în Dosar nr. 2125/117/2007 şi apel după casarea cu trimitere în prezentul dosar, Curtea a reţinut că prima instanţă a dat o corectă interpretare acestora şi coroborate cu cele administrate în apel, conduc la aceeaşi stare de fapt din care a rezultat că în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, între orele 7 şi 10, inculpaţii A.A.K. şi M.N. au acţionat în comun şi au suprimat prin violenţă viaţa victimei A.A. (sora şi respectiv mătuşa lor), în urma unei înţelegeri prealabile în scopul de a o deposeda de bani, şi incendiindu-i locuinţa, în scopul ştergerii urmelor, fapte care în drept întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c), 176 lit. d) din C. pen.; profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen.; tâlhărie calificată, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. a) şi c); distrugere calificată, prev. de art. 217 alin. (4) din C. pen. aflate în concurs potrivit art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 99 şi urm. C. pen. faţă de inculpatul minor.

Curtea a reţinut că, în fapt, la data de 4 noiembrie 2006, în urma unei sesizări, primite la Detaşamentul de Pompieri Cluj-Napoca, la orele 12.56 s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs în garsoniera unde locuia victima A.A., situată pe Aleea D., nr. 11 din Cluj-Napoca, a cărei uşă a fost găsită deschisă, iar după stingerea incendiului a fost găsit pe scheletul unui pat, cadavrul victimei A.A., parţial carbonizat.

Potrivit raportului de constatare medico-legală şi completării la acest raport, ambele avizate de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, moartea victimei A.A. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat sanguin traheo bronşic consecutiv unei plăgi transfixiante cu punct de pornire la nivelul regiunii planşeului bucal drept până la nivelul hipofaringelui în jumătatea dreaptă. Leziunea tanato generatoare s-a produs prin lovire activă, cel mai probabil cu un corp înţepător, între leziune şi deces existând legătură directă de cauzalitate. Pe suprafaţa cadavrului s-a mai găsit o leziune în regiunea latero cervicală dreaptă între linia inferioară produsă prin lovire cu un corp tăietor înţepător, posibil cuţitul corp delict găsit pe pieptul cadavrului. Totodată, s-a arătat că arsurile de pe corpul victimei au survenit post mortem, ora decesului neputând fi stabilită.

În procesul verbal de cercetare la faţa locului se menţionează că în picioare, cadavrul are o pereche de botine parţial carbonizate şi se văd resturi parţial arse din pantaloni iar în partea superioară, îmbrăcat cu bluză, parţial carbonizată şi jachetă din piele.

Victima A.A. locuia singură, într-o garsonieră închiriată, situată în mun. Cluj-Napoca, str. D. nr. 11, ap. 15, jud. Cluj, aceasta având o relaţie de concubinaj cu cetăţeanul italian M.F., cu care a locuit în Italia până în luna august 2006. Părinţii săi erau divorţaţi, însă aceasta avea relaţii normale de familie cu tatăl ei A.E., dar şi cu mama sa G.R., aceasta din urmă ocupându-se de creşterea şi educarea copiilor inculpatei, nepoţii victimei, M.N. şi M.B.E.

Între victimă şi sora sa, inculpata A.A.K., relaţiile erau deteriorate, motivul fiind relaţia de concubinaj pe care inculpata o avea cu martorul T.R., relaţie cu care victima nu era de acord, deoarece din această cauză, copiii surorii sale se aflau în grija bunicii lor şi în plus, din spusele nepoţilor, victima aflase că sus-numitul o agresa fizic pe sora sa.

În ciuda acestui fapt, victima A.A. era cea care suporta chiria garsonierei în care mama sa, G.R. şi cei doi minori locuiau, susţinându-i material pe aceştia, în condiţiile în care mama lor nu contribuia cu nimic la creşterea lor, mai mult avea, la rândul său dificultăţi financiare, locuind în chirie împreună cu concubinul ei, într-o garsonieră aparţinând martorei R.I., situată în mun. Cluj-Napoca, str. L.R. nr. 40, ap. 102, jud. Cluj, în data de 3 noiembrie 2006 aceasta urmând a achita chiria restantă pentru locuinţă, fără însă a dispune de resursele necesare.

Din probele testimoniale administrate a reieşit faptul că în seara zilei de 3 noiembrie 2006, victima A.A. a participat la o petrecere organizată la restaurantul tatălui ei, A.E., petrecere de la care a plecat în jurul orelor 23.00, când s-a dus acasă cu un taxi, împreună cu martora C.M.M., iar între orele 23.30 şi 2.00 noaptea, a vorbit la telefon cu concubinul său, martorul M.F., care se afla în Italia. Totodată, în data de 3 noiembrie, martora C.M.M. a fost în locuinţa victimei, de unde au plecat împreună la petrecere, arătând că aceasta era îmbrăcată cu un costum negru cu pantaloni, un corset cu paiete strălucitoare, constatând că în garsonieră este ordine şi nu există sticle de băutură la vedere.

În dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 victima era aşteptată în jurul orei 9.00 - 10.00 la restaurantul tatălui său, dar nu şi-a făcut apariţia. Din acest motiv martorul W.A.V., fiul adoptiv al tatălui victimei, a sunat-o pe telefonul mobil în jurul orei 10.00, însă fără ca cineva să îi răspundă. Conform celor susţinute de martorul M.F., victima i-a trimis un SMS la orele 7.00 în aceeaşi dimineaţă.

Din aceste date, şi având în vedere că victima A.A. a fost descoperită cu alte haine decât cele purtate în seara precedentă şi chiar încălţată cu botine, se poate concluziona că aceasta era pregătită să se deplaseze la restaurantul unde era aşteptată, iar fapta s-a săvârşit cel mai probabil după ora 8, decesul survenind cel mai târziu la orele 10.

Ca urmare a coroborării probelor ştiinţifice întocmite în cursul procesului cu probele testimoniale şi declaraţiile inculpaţilor, în mod judicios s-a concluzionat că aceştia au suprimat viaţa victimei A.A., după care au incendiat locuinţa acesteia.

Astfel, din raportul de constatare tehnico ştiinţifică biocriminalistică la Institutul de Criminalistică din cadrul IGPR, nr. 211439/2006 în faza de urmărire penală a rezultat că pe gâtul sticlei de gin marca B., ridicată de la faţa locului, se află urme ce conţin un amestec de profile genetice aparţinând victimei A.A., inculpatei A.A.K. şi inculpatului M.N.

În raport s-a arătat că o altă persoană din populaţia caucaziană care să o substituie pe inculpată la crearea urmei, ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 31.746.032 indivizi, iar o altă persoană care să substituie pe inculpat la un număr mai mare de 29.411.764.706 indivizi.

De asemenea, pe sticla de votcă marca K. a fost găsit profilul genetic al inculpatei A.A.K., posibilitatea ca o altă persoană din populaţia caucaziană care să o substituie putând fi regăsită la un număr mai mare de 1.036.269.430 indivizi.

Pe cuţitul corp delict au fost găsite urme de sânge care conţin material genetic provenind atât de la victima A.A., cât şi de la inculpata A.A.K., posibilitatea ca o altă persoană din populaţia caucaziană care să o substituie, putând fi regăsită la un număr mai mare de 276.243 indivizi.

În faza apelului, în primul ciclu procesual, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale ADN cu obiective de stabilire a pro filelor genetice a probelor judiciare şi compararea acestora cu profilele de referinţă ale victimei şi inculpaţilor, însă aceasta nu a putut fi realizată deoarece, la nivelul urmelor prelevate de pe obiectele ridicate de la faţa locului, nu s-a pus în evidenţă prezenţa sângelui şi a materialului genetic de natură umană, iar aceasta s-a datorat, fie că materialul biologic existent a fost ridicat în totalitate cu ocazia primei examinări, fie trecerii timpului sau condiţiilor de păstrare.

Comisia Superioară de Medicină legală, întrunită la 22 mai 2012, analizând electroforegramele în baza cărora s-au formulat concluziile iniţiale, a apreciat că în ceea ce priveşte urma de pe gura sticlei de gin nu există elemente de natură să o identifice pe inculpata A.A.K. în mod particular, menţinând acelaşi punct de vedere ca şi în raportul IGPR cu privire la celelalte constatări referitor la inculpatul M.N.

De asemenea, s-a menţionat că, referitor la sticla de vodcă, calitatea de contributor a inculpatei A.A.K. nu poate fi precizată, întrucât există o singură necorespondenţă, iar caracterele genetice ale inculpatului M.N. nu se regăsesc integral în amestec. în acelaşi timp, se menţionează că amestecul de material genetic provine de la două persoane, dintre care este identificată victima şi un bărbat necunoscut.

Cu privire la urma de pe vârful cuţitului se apreciază în acelaşi sens, că în amestec se regăsesc caracterele genetice ale victimei şi unui bărbat necunoscut, iar cele ale inculpaţilor nu se regăsesc integral în acest amestec.

Cu toate că există critici asupra modului de efectuare a constatării tehnico-ştiinţifice din partea unor medici legişti din cadrul INML Bucureşti, arătându-se că există anumite discrepanţe între componentele raportului şi conţinutul anexei, una din acestea referindu-se la urma de pe cuţit, iar prin analiza electroforegramelor de către Comisia Superioară din INML se ajunge la concluzii diferite, şi acestea incerte însă, raportul IGPR, singurul care a avut la bază examinarea urmelor de material genetic ridicate de la faţa locului, continuă să ofere, cel puţin elemente de probabilitate privind prezenţa inculpaţilor în locuinţa victimei şi participarea acestora la comiterea faptei, neputând fi înlăturat ca probă, mai ales că se coroborează cu celelalte probe administrate.

Este de menţionat că, în ceea ce priveşte urma de pe gâtul sticlei de gin, concluziile examinării electroforegramelor sunt în sensul că există urme care să-i poată fi atribuite inculpatului M.N..

Prezenţa unor urme ale inculpatei A.A.K. la domiciliul surorii sale nu se justifică, în condiţiile în care aceasta a declarat că relaţia cu sora sa era deteriorată şi nu se vizitau, aspect confirmat şi de celelalte persoane din familie, precum şi de prietena victimei, martora C.M.M., care a susţinut că A.A. i-a spus că nu s-a mai văzut cu sora sa de circa un an de zile, împrejurare menţionată în cursul urmăririi penale şi de către inculpată. în faza de judecată, inculpata a revenit arătând că din luna august 2006 nu ar mai fi fost pe la garsoniera victimei, aspect ce nu va fi luat în considerare, având în vedere că nu se coroborează cu alte probe.

Cu privire la inculpatul M.N. s-a reţinut că acesta mergea frecvent în garsoniera victimei în perioada în care aceasta era plecată în Italia, dar şi ulterior şi astfel, anumite urme s-ar putea explica. Cu toate acestea inculpatul a susţinut că nu a consumat şi nu consumă băuturi alcoolice, iar iniţial nu a declarat că ar fi văzut sticle de băutură în locuinţă, formulându-şi apărările doar după ce s-a întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, susţinând apoi că a văzut anumite sticle de băutură în debara şi este posibil să le fi atins.

Din declaraţiile martorilor audiaţi, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor a rezultat că la data de 4 noiembrie 2006, între orele 8 - 10, aceştia au fost plecaţi de la domiciliu şi, deşi ambii au susţinut că după cumpărături, aceste împrejurări au fost infirmate.

În cazul inculpatului M.N., vânzătoarea (martora C.M.) a arătat că acesta nu a fost la magazin în cursul dimineţii, iar în privinţa inculpatei, de asemenea, prin verificarea casei de marcat, nu s-a confirmat faptul că ar fi făcut cumpărăturile enumerate de aceasta la magazinul M. unde a declarat iniţial că ar fi fost.

Inculpatul M.N. a fost văzut de martorul R.I., în data de 4 noiembrie 2006 înainte de ora 9, mergând spre locuinţa victimei, mărturie veridică, raportat la împrejurarea că potrivit martorului şi altor locatari audiaţi, în acea zi avea loc şedinţa de bloc. Aceasta, în condiţiile în care inculpatul a susţinut că în acea zi nu a fost la garsonieră. Totodată martorul J.T., prietenul inculpatului arată că între orele 9 - 11 acesta din urmă l-a căutat la domiciliul său.

Faţă de cele de mai sus, în mod corect a fost înlăturată apărarea inculpatului M.N., care a susţinut că a ieşit din casă doar în jurul amiezii şi aceasta în scopul de a face cumpărături şi tot atunci a trecut pe la prietenul său J.T.. Deşi inculpatul, susţinut în declaraţiile date şi de martorele G.A. şi M.B.E., a încercat să acrediteze ideea că a ieşit mai târziu din casă, respectiv după terminarea emisiunii "Parte de carte" realizator fiind C.T., din desfăşurătorul programelor TV din data de 4 noiembrie 2006, nu a reieşit ca această emisiune să fi avut loc în ziua respectivă. Se va avea în vedere şi împrejurarea că martorele sunt rude apropiate cu inculpatul şi deci declaraţiile acestora vor fi privite cu rezerve.

Faptul că în jurul orelor 10.00 inculpata nu era încă acasă se deduce şi din aceea că, la orele 10.06 a fost sunată pe telefonul mobil de concubinul său, martorul T.R.

Uşa garsonierei nu era forţată, deci în locuinţă a intrat cineva apropiat care avea cheie sau probabil victima a deschis. Sora inculpatului, martora M.B.E. a arătat că avea o cheie de la garsoniera victimei, ce a dispărut din locul unde o ţinea ascunsă.

În ceea ce priveşte mobilul crimei, s-a reţinut că din procesul verbal de cercetare la faţa locului, a reieşit că în garsoniera în care locuia victima era dezordine, lucrurile erau împrăştiate ca şi cum s-ar fi căutat ceva, inculpata A.A.K. avea probleme financiare, după cum rezultă din declaraţia martorei R.I. care a declarat că i s-a cerut o păsuire în ce priveşte plata chiriei, inculpatul M.N. a fost văzut de către prietenul său J.T. având bani asupra sa în data de 4 noiembrie şi de asemenea, rezultă că victima avea sume de bani primite de la concubinul său şi o situaţie financiară care îi permitea să-şi ajute familia. Din declaraţia martorei A.V. a rezultat că inculpata i-a relatat că ar fi cerat bani surorii ei, întrucât nu ar fi avut de unde să-şi plătească chiria şi aceasta în condiţiile în care nu-şi vorbeau de foarte mult timp.

Totodată, martora C.M.M. a declarat că victima avea aproximativ 2 milioane lei vechi în poşetă, că a plătit taxiul cu care s-au deplasat de la restaurantul tatălui ei în data de 3 noiembrie 2006, însă în poşeta găsită la faţa locului nu se aflau sume în lei, împrejurare care confirmă sustragerea unei sume de aproximativ 100 lei de către cei care au comis crima, respectiv inculpaţii.

În argumentarea stării de fapt s-a menţionat şi raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpatul minor M.N. din care rezultă că acesta prezintă o tulburare de conduită socializată, având personalitate cu elemente instabil-emoţionale, precum şi ancheta socială întocmită de Serviciul Autoritate Tutelară Cluj-Napoca şi referatul de evaluare psihosocială al Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, care evidenţiază un comportament agresiv al inculpatului, lipsa de dorinţă de continuare a studiilor şi de obţinere a unei calificări, precum şi atitudinea permisivă şi protectoare a mamei sale, probe care conturează personalitatea acestuia şi predispoziţia la comiterea unor fapte de genul celei din prezenta speţă.

Referitor la inculpata A.A.K., s-a reţinut şi împrejurarea că urmare a testării cu aparatul poligraf, la întrebările relevante a prezentat reacţii specifice comportamentului simulat, iar apărările sale au fost contrazise de probele administrate în cauză, aşa cum s-a arătat mai sus şi cum a evidenţiat în mod corect instanţa de fond.

În acelaşi timp, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul M.N. şi-a exprimat în mod repetat temerea că ar putea să fie bănuit de omor încă înainte de a se începe urmărirea penală împotriva acestuia, atât faţă de vânzătoarea magazinului de la parterul imobilului unde locuieşte, cât şi faţă de prietenul său J.T.

În consecinţă, probele administrate în cauză au condus în mod indubitabil la concluzia că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă încadrată corect în drept în disp. art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. anterior şi tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. a) şi c) C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte declanşarea incendiului, din declaraţiile martorilor audiaţi şi expertiza de incendii, a rezultat că acesta s-a produs în jurul orelor 11.57, iar Departamentul de Pompieri a fost sesizat la orele 12.50 în ziua de 4 noiembrie 2006, astfel că raportat la cele întâmplate în cursul acelei dimineţi şi faptul că inculpatul M.N. era ars la un deget la 2 zile de la comiterea faptei, a concluzionat că inculpaţii au fost cei care au dat foc locuinţei şi aceasta în scopul de a şterge urmele omorului săvârşit, imediat după comiterea acestuia. De altfel, inculpatul M.N. a fost văzut de martorul R.I. când a urcat la garsoniera mătuşii sale pentru o perioadă foarte scurtă de timp în jurul orelor 9.

În consecinţă, inculpaţii se fac vinovaţi şi de săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte prev. de art. 319 C. pen. anterior, întrucât din raportul de constatare medico legală a rezultat că între arsurile găsite pe corpul victimei şi decesul acesteia nu există legătură de cauzalitate.

În sarcina inculpaţilor, în mod judicios s-a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive şi ale infracţiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatei A.A.K., s-a apreciat că instanţa de fond a ţinut cont de toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. anterior şi anume gravitatea deosebită a faptelor comise, împrejurarea că acestea au dus la pierderea vieţii unei rude apropiate, că omorul a fost săvârşit în scopul ascunderii unei tâlhării, urmat fiind de incendierea imobilului şi în consecinţă a victimei, precum şi distrugerea bunurilor aflate în interior, modalitatea de comitere împreună cu fiul minor, conduita inculpatei în cursul procesului, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că s-a prezentat la toate termenele de judecată, vârsta acesteia şi referatul de evaluare psihosocială din care rezultă că este o persoană cu resurse de reintegrare socială şi în consecinţă, pedepsele de 22 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. anterior, 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2¹) lit. a) şi c) C. pen. anterior, 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. (4). C. pen. anterior şi 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. anterior sunt juste şi. proporţionale şi corespund scopului prev. de art. 52 C. pen. anterior.

Faţă de inculpata A.A.K., s-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă prin încheierea din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie şi pedeapsa complementară, se apreciază că în mod temeinic instanţa de fond a interzis inculpatei doar drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. anterior, ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani, iar pedeapsa accesorie doar cea prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. anterior, întrucât faţă de elementele care conturează persoana inculpatei, împrejurarea că aceasta a avut o conduită bună în societate anterior săvârşirii infracţiunii, iar de la comiterea acesteia şi până în prezent nu au fost relevate împrejurări care să o caracterizeze ca o persoană agresivă sau nedemnă de a avea calitatea de tutore sau curator sau de a-şi exercita drepturile părinteşti şi prin urmare, nu vor fi interzise şi drepturile prev. de art. 64 lit. d) şi e) C. pen. anterior, iar ca pedeapsă accesorie nu se impune interzicerea şi a dreptului prev. de art. 64 lit. b) C. pen. anterior, faţă de discernământul inculpatei şi de posibilitatea ca aceasta să-şi exprime dreptul de vot.

Referitor la inculpatul minor M.N., raportat la faptele comise, pedepsele aplicate de instanţa de fond sunt corect individualizate, ţinându-se cont de disp.art. 99 şi urm. C. pen. anterior, văzând modalitatea concretă de comitere a faptelor, urmările acestora, contribuţia inculpatului la săvârşirea faptelor, scopul urmărit, vârsta de numai 14 ani la data comiterii faptei, dar şi posibilităţile acestuia de reeducare prin prisma concluziilor referatului de evaluare psihosocială, şi nu se impune reducerea sau majorarea pedepselor.

Împotriva deciziei au formulat recurs inculpaţii A.A.K. şi M.N., recursurile fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 februarie 2014.

Prin motivele invocate oral, inculpaţii au solicitat achitarea acestora, considerând că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, iar probele administrate nefiind concludente pentru a conduce la concluzia certă de vinovăţie. în subsidiar, inculpatul M.N. a solicitat aplicarea unei măsuri educative conform dispoziţiilor art. 114 - 115 C. pen. având în vedere că la data săvârşirii faptei era minor, iar legea penală mai favorabilă nu mai prevede pentru inculpaţii minori pedepse privative de libertate.

Preliminar, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în "curs de judecată" la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se judecă potrivit dispoziţiilor privitoare la recurs prevăzute în Codul de procedură penală anterior. Chiar dacă Legea nr. 255/2013 nu reglementează explicit ipoteza cererilor de recurs depuse înainte de data intrării în vigoare a noului C. proc. pen. împotriva deciziilor pronunţate în apel, cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului expirase la data intrării în vigoare a legii noi (01 februarie 2014), cereri de recurs care au fost transmise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen., o astfel de soluţie este justificată de mai multe argumente.

Cererile de recurs depuse anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen. împotriva deciziilor pronunţate în apel cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului expirase la data intrării în vigoare a legii noi nu pot fi considerate cereri de recurs în casaţie, întrucât art. 11 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 reglementează această soluţie exclusiv pentru cererile de recurs depuse anterior intrării în vigoare a legii noi împotriva deciziilor pronunţate în apel cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului nu expirase la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen. Prin formularea "cererile de recurs împotriva deciziilor prevăzute la alin. (1)", utilizată în art. 11 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, se înţelege cererile de recurs împotriva deciziilor pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi.

Deciziile pronunţate în apel cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului expirase la data intrării în vigoare a legii noi nu sunt definitive şi, prin urmare, nu permit exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie. în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 255/2013, numai deciziile pronunţate în apel cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului nu expirase la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen. devin definitive la această dată.

Recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate în apel cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului expirase la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen. trebuie soluţionate în mod unitar, potrivit aceleiaşi reglementări. În lipsa unei dispoziţii legale, transmiterea sau netransmiterea cererii de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen. nu poate constitui un element care să justifice diferenţe în soluţia adoptată cu privire la reglementarea aplicabilă.

Examinând decizia penală atacată prin raportare la motivele de recurs invocate de recurenţii inculpaţi, circumscrise cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 17² C. proc. pen. anterior, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prioritar, Înalta Curte constată că, potrivit art. 385⁹ alin. (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs trebuie depuse în termen de cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale precitate este menţionată în art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen. anterior şi constă în luarea în considerare numai a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurenţii inculpaţi nu au depus motive de recurs în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, respectiv 27 iunie 2014 şi nici ulterior.

Totodată, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori la data de 06 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, în forma modificată prin dispoziţiile Legii nr. 2/2013.

De asemenea, Înalta Curte constată că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, neputând examina decât chestiuni ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

În susţinerea orală a motivelor de recurs cu prilejul dezbaterilor, criticile formulate, în principal, de către recurenţii inculpaţi au vizat achitarea acestora întrucât din probele administrate nu rezultă că inculpaţii sunt autorii faptei de omor solicitându-se rejudecarea cauzei prin reaprecierea probelor administrate în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt.

Motivul invocat nu conduce la reţinerea nelegalităţii hotărârii atacate. Prin motivele de recurs nu se critică nelegalitatea hotărârii, ci netemeinicia acesteia solicitându-se o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de către instanţa de apel. Or, instanţa de recurs nu poate analiza conţinutul mijloacelor de probă şi nu poate da o nouă apreciere materialului probator. Criticile inculpaţilor impun o reevaluare a probatoriului şi a situaţiei de fapt, însă, în recurs nu mai este posibilă cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.

Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu poate cenzura situaţia de fapt.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că motivul de recurs expus anterior a fost circumscris prevederilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior. Având în vedere că recurenţii inculpaţi nu au respectat dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, privind depunerea motivelor de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, astfel cum s-a arătat anterior, Înalta Curte nici nu poate examina criticile circumscrise formal, de altfel, prevederilor art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. anterior, cazul de casare invocat nefiind printre cele care pot fi avute în vedere din oficiu de instanţa de recurs.

Totodată, se constată că, în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior care se iau în considerare din oficiu.

Mai mult, Înalta Curte, referitor la solicitarea recurenţilor inculpaţi de aplicare a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, constată că acest caz de casare nu mai este prevăzut de legea incidenţă prezentului recurs, fiind abrogat odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 2/2013.

Cum judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, o analiză a cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, nu mai poate face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, ulterior pronunţării deciziei în apel, 06 ianuarie 2014 a intrat în vigoare, la data de 01 februarie 2014, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunţat Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă.

Utilizând aşadar criteriul aprecierii în concreto vor fi examinate aspectele privind modificarea condiţiilor de incriminare şi a tratamentului sancţionator.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare, se constată că infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, în modalitatea concretă în care a fost săvârşită de inculpaţi, continuă să fie incriminată de noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, fapta de a ucide o persoană cu premeditare şi pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni este în continuare incriminată, fiind prevăzută ca infracţiune în art. 189 C. pen., fiind sancţionată cu pedeapsa de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Potrivit art. 199 C. pen., dacă fapta prevăzută în art. 189 C. pen., este săvârşită asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei se majorează cu o pătrime.

La momentul comiterii, infracţiunea, în modalitatea faptică reţinută de instanţele anterioare, era incriminată de art. 174, art. 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. anterior, fiind sancţionată cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

O altă infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor este infracţiunea de tâlhărie prevăzută la art. 234 lit. c) şi e) C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

La momentul comiterii, infracţiunea de tâlhărie, în modalitatea faptică reţinută de instanţele anterioare, era incriminată de art. 211 alin. (1), (2¹) lit. a) şi c) C. pen. anterior, fiind sancţionată cu pedeapsa de la 5 la 20 de ani închisoare.

O altă infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor este cea de distrugere prevăzută la art. 253 C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa de la 2 la 7 ani.

La momentul comiterii, infracţiunea de distrugere, în modalitatea faptică reţinută de instanţele anterioare, era incriminată de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior, fiind sancţionată cu pedeapsa de la 3 la 15 de ani închisoare.

O altă infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor este cea de profanare de cadavre sau morminte prevăzută la art. 383 C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa de la 6 luni la 3 ani.

La momentul comiterii, infracţiunea de profanare de cadavre sau morminte, în modalitatea faptică reţinută de instanţele anterioare, era incriminată de art. 319 C. pen. anterior, fiind sancţionată cu pedeapsa de la 3 luni la 3 de ani închisoare.

Referitor la tratamentul juridic aplicabil, în speţă, concursului de infracţiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că potrivit art. 34 C. pen. anterior:

"În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani".

În concret, în cauză, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei A.A.K. şi s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani de închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la data terminării executării pedepsei, în timp ce inculpatului minor M.N. i s-a aplicat acelaşi procedeu, de contopire a pedepselor aplicate fără aplicarea vreunui spor, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

Potrivit legii noi, art. 39 lit. b) C. pen., pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În concluzie, luând în considerare limitele de pedeapsă pentru infracţiunea cea mai grea aplicată inculpaţilor, precum şi regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, rezultă că legea penală anterioară este mai favorabilă.

Toate aceste aspecte relevă aşadar, în considerarea celor expuse anterior, că legea penală veche este legea mai favorabilă care lasă la latitudinea instanţei în cadrul procesului de individualizare aplicarea sau nu a sporului de pedeapsă astfel încât va menţine regulile aplicate în cadrul concursului de infracţiuni în reglementarea prevăzută de Codul penal din 1969.

Cu privire la inculpatul M.N., minor la data comiterii faptelor, Codul penal în vigoare cuprinde o nouă reglementare a sancţiunilor aplicabile minorilor.

Noutatea rezidă în faptul că a fost înlocuit regimul sancţionator mixt, constând în măsuri educative şi pedepse, cu acela fundamentat numai pe măsuri educative, neprivative şi privative de libertate, statuându-se astfel un caracter mai blând al sancţiunilor ce se pot aplica unei categorii speciale de infractori, cum sunt minorii care răspund penal.

În asigurarea aplicării legii penale în timp, a caracterului mai favorabil al acesteia la momentul intrării în vigoare a noilor dispoziţii ale Codului penal referitoare la minoritate, în ceea ce priveşte situaţia minorilor condamnaţi la pedepse cu închisoarea, voinţa expresă a legiuitorului a fost de a reglementa în norme tranzitorii situaţia acestora.

Aşadar, prin conţinutul lor şi locul unde au fost prevăzute de legiuitor, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 187/2012 au caracter de norme tranzitorii, reprezentând o reglementare ce are un caracter special, în raport cu dispoziţiile art. 125 C. pen.

Această natură juridică a dispoziţiilor menţionate rezultă explicit din prevederea lor în Titlul I Dispoziţii privind aplicarea în timp a legii penale, Capitolul IV Dispoziţii speciale privind regimul sancţionator aplicabil minorilor, ceea ce îi conferă normei şi un conţinut distinct, în raport cu prevederile art. 125 C. pen. în vigoare, referitoare la măsura educativă a internării într-un centru de detenţie.

Din perspectiva tehnicii de reglementare a conţinutului dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a introdus condiţii diferite decât cele care conferă aplicabilitate de sine-stătătoare măsurii educative a internării într-un centru de detenţie prevăzută de art. 125 C. pen.

În speţă, caracterul mai favorabil al normei statuate în art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 este dat de obligativitatea înlocuirii pedepsei executabile sau pedepsei rezultante executabile cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii.

Voinţa legiuitorului în conţinutul acestei norme a fost de a înlocui numai sancţiunea pedepsei executabile sau a pedepsei rezultante executabile cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, natura acesteia fiind mai blândă, însă ca durată ea urmează să fie egală cu pedeapsa aplicată, fără a se face vreo referire la limitele măsurii statuate în art. 125 alin. (2) C. pen.

De asemenea, măsura internării într-un centru de detenţie se aplică şi majorilor, conform dispoziţiilor art. 134 C. pen., care, la data săvârşirii infracţiunii, aveau vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.

Având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor săvârşite, dat de natura şi gravitatea acestora care au avut ca urmare pierderea vieţii unei rude apropiate (mătuşa acestuia), incendierea imobilului şi a victimei în scopul ascunderii săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, ceea ce denotă o periculozitate socială crescută a inculpatului în pofida vârstei fragede de 14 ani avută la momentul comiterii infracţiunilor, restrângerea libertăţii într-un centru de detenţie este justificată şi proporţională în circumstanţele cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 06 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Va casa, în parte, decizia penală şi Sentinţa penală nr. 512 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj şi rejudecând:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 21 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 125 C. pen. va aplica inculpatului M.N. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 10 ani pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. art. 174, art. 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior, art. 211 alin. (1), (2¹) lit. a) şi c) C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior, art. 217 alin. (4) C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior şi art. 319 C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior.

În temeiul art. 134 alin. (2) C. pen., va dispune ca recurentul inculpat să execute măsura educativă într-un penitenciar.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

În temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.A.K., pe care o va obliga la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat M.N. în sumă de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 06 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Casează, în parte, decizia penală menţionată anterior şi Sentinţa penală nr. 512 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj şi rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 21 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 125 C. pen. aplică inculpatului M.N. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 10 ani pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. art. 174, art. 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior, art. 211 alin. (1), (2¹) lit. a) şi c) C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior, art. 217 alin. (4) C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior şi art. 319 C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior.

În temeiul art. 134 alin. (2) C. pen., dispune ca recurentul inculpat să execute măsura educativă într-un penitenciar.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.A.K., pe care o obligă la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat M.N. în sumă de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 octombrie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 2357/2014. Penal. Mandat european de arestare....		ICCJ. Decizia nr. 2193/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

ICCJ. Decizia nr. 2790/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2790/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs