ICCJ. Decizia nr. 2849/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.), luare de mită (art. 254 C.p.), primirea de foloase necuvenite (art.256C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 2849/2014

Dosar nr. 1480/105/2009

Şedinţa publică din 21 octombrie 2014

Deliberând asupra recursurilor, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 443 din 05 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaţilor D.I.A., H.T.V. din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. în infracţiunea prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, ca neîntemeiată.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-au admis cererile inculpaţilor S.F.C. şi H.T.V. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor celor doi inculpaţi, din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.I.A. din infracţiunea prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., în trei infracţiuni prev. de art. 248 C. pen., ca neîntemeiată.

I. Inculpatul D.I.A. fără antecedente penale, a fost condamnat după cum urmează:

- în baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea art. 74, 76 lit. c) C. pen., infracţiunea de luare de mită, faptă din cursul anului 2000, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

- în baza art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplicarea art. 74, 76 lit. b) C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi în formă continuată, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În conformitate cu disp. art. 862 C. pen., termenul de încercare este format din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanţă la 2 ani, va fi de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5). C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pe perioada termenului de încercare.

În conformitate cu disp. art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă.

- în baza art. 11 pct. 2. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea D.I.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de luare de mită (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).

- în baza art. 11 pct. 2. lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului D.I.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 (întrucât fapta nu este prevăzuta de legea penală).

- în baza art. 11 pct. 2. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului D.I.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).

- în baza art. 11 pct. 2. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului D.I.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).

II. În baza art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74, 76 lit. b) C. pen. inculpatul B.T., fără antecedente penale, a fost condamnat pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi în formă continuată, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 Iit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În conformitate art. 862 C. pen. termenul de încercare, format din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanţa la 2 ani, va fi de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul urmează sa se supună următoarelor masuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5). C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Iit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pe perioada termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă.

Ill. În baza art. 11 Iit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului H.T.V., fără antecedente penale, pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, conform schimbării încadrării juridice (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).

lV. În baza art. 11 Iit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului S.F.C., fără antecedente penale pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, conform schimbării încadrării juridice (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).

V. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74, 76 lit. c) C. pen., infracţiunea de luare de mită, inculpatul N.V., fără antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 862 C. pen. termenul de încercare format din durata pedepsei aplicate la care se va adăuga un interval de timp stabilit de instanţa la 2 ani, va fi de 4 ani şi 6 luni.

În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul urmează sa se supună următoarelor masuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5). C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pe perioada termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă.

VI. În baza art. 11 pct. 2. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului S.M., fără antecedente penale, pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).

În baza art. 11 pct. 2. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului S.M., pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 - modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).

VII. În baza art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. s-a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpatului P.A., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, 8 din Legea nr. 78/2000; faptă din cursul anului 2000.

VIII. În baza art. 11 pct. 2. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului D.G.A., fără antecedente penale, pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de dare de mită, faptă din anii 2001-2002 (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).

În baza art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d). C. pen. s-a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpatului D.G.A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, 8 din Legea nr. 78/2000;

S-a luat act că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva nu se constituie parte civilă în procesul penal.

S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din data de 17 septembrie 2007 de aplicare a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului D.I.A., B.T. şi N.V.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din 17 septembrie 2007 asupra autoturismului marca F. aparţinând inculpatului H.T.V., măsură instituită prin ordonanţa din 17 septembrie 2007, procesul-verbal din 18 septembrie 2007 de către organele de urmărire penală.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din 17 septembrie 2007 asupra ceasului marca R. aparţinând inculpatului S.F.C., măsură instituită prin ordonanţa din 17 septembrie 2007, procesul-verbal din 18 septembrie 2007 de către organele de urmărire penală.

În baza art. 254 alin. (3). C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.I.A. a contravalorii lucrărilor efectuate constând în confecţionarea în atelier şi montarea la faţa locului a armăturii metalice, la domiciliul său din municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş, de către firma SC T.G. SA Târgu Mureş, în cuantum de 19.604,106 RON, ca beneficiu obţinut în urma săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 254 alin. (3). C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul N.V. a contravalorii lucrărilor efectuate la instalaţia de încălzire centrală şi apă canal de la domiciliul fiului său N.D. şi respectiv lucrărilor de încălzire centrală de la domiciliul său, situat în municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş, de către firma SC C.A. SRL Sântana de Mureş, în cuantum de 3.677,130 RON ca beneficiu obţinut în urma săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Inculpaţii D.I.A., B.T. şi N.V. au fost obligaţi la 5.000 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 18/P/2003 al Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. D.I.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.; luare de mită, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 - modificată; luare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; luare de mită, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 - modificată; luare de mită, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 - modificată; abuz în serviciu în formă calificată şi în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

2. B.T. - pentru săvârşirea infracţiunii de: abuz în serviciu în formă calificată şi în formă continuată, prev. şi ped. de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

3. H.T.V. pentru săvârşirea infracţiunii de: luare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 -modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

4. S.F.C. pentru săvârşirea infracţiunii de: luare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 - modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

5. N.V., pentru săvârşirea infracţiunii de: luare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 - modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

6. S.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de: dare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; dare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 - modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

7. P.A. pentru săvârşirea infracţiunii de: dare de mită, prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 8 din Legea nr. 78/2000;

8. D.G.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de: dare de mită în formă continuată, prev. şi ped.de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 - modificată; dare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 - modificată; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În faza de urmărire penala s-au administrat următoarele probe: declaraţiile inculpaţilor D.I.A., B.T., H.T.V., S.F.C., N.V., S.M., P.A., D.G.A.; a numiţilor: T.A., R.A., F.L.; declaraţiile martorilor: K.E., P.R., C.N., K.P., B.A., H.Z., T.M., B.L., B.G., B.I., F.S., P.A., I.U.H., C.S., O.M., F.I., H.M., B.M., K.A., I.R., M.L., S.A., M.S. depunere oferte emisă de Direcţia Silvică Mureş pentru confecţionat şi montat balustradă din lemn, oferte şi calculaţii de preţ pentru confecţionat şi montat balustradă din lemn depuse de SC F. SRL Târgu Mureş; SC E.N.T. SRL Nazna şi SC C.B. SRL Nazna, proces-verbal al D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş din 28 iunie 2007 de verificare a registrelor de intrare - ieşire corespondenţă la Direcţia Silvică Târgu Mureş privind înregistrarea ofertelor având ca obiect confecţionarea a 26 m.l. balustradă cu anexe; contract de vânzare-cumpărare din 25 februarie 2001 încheiat între Direcţia Silvică Târgu Mureş şi SC F. SRL Târgu Mureş având ca obiect montarea a 300 m.p. lambriuri din lemn de frasin; proces-verbal din 20 februarie 2001 încheiat cu ocazia deschiderii licitaţiei având ca obiect montarea a 300 m.p. lambriuri; act adiţional nr. 1 la contractul de execuţie lucrări din 25 februarie 2001 încheiat între încheiat între Direcţia Silvică Târgu Mureş şi SC F. SRL Târgu Mureş; proces-verbal al D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş din 30 iunie 2007 de verificare a registrelor de intrare-ieşire corespondenţă la Direcţia Silvică Târgu Mureş privind înregistrarea ofertelor având ca obiect montarea a 300 m.p. lambriu cu anexe; cerere de depunere oferte emisă de Direcţia Silvică Mureş pentru lucrarea montare lambriuri lemn de frasin; oferte şi calculaţii de preţ pentru montare lambriuri din lemn de frasin depuse de SC F. SRL Târgu Mureş; SC C.B. SRL Nazna şi SC R.I. SRL Târgu Mureş; oferta din 06 februarie 2001 pentru confecţionat pervaz parchet din stejar uscat depusă de SC F. SRL Târgu Mureş, avizul de expediţie din 07 februarie 2001 pentru 248 m.l. parchet stejar şi anexe; bonuri de vânzare a materialului lemnos de esenţă frasin către învinuiţii D.I.A., S.F.C., precum şi faţă de martorii D.L., H.A., B.A., S.M.; contractele de prestări servicii din 20 februarie 2002 încheiat între D.I.A. şi SC F. SRL şi din 16 februarie 2004 şi facturi şi documente de plată pentru aceste contracte; registru de casă al SC F. SRL, din care rezultă plata către inculpaţii D.I.A., H.T.V. şi S.F.C. a cherestelei de frasin; adresa D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş din 16 februarie 2007 către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva privind trimiterea unor documente şi fişa postului pentru ing. F.L. cu răspunsurile aferente şi anexe; adresa D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş din 10 mai 2007 către Direcţia Silvică Târgu Mureş privind punerea la dispoziţie a unor înscrisuri, dovada de ridicare din 09 mai 2007 şi anexe; adresa D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş din 28 mai 2007 către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva privind datele de stare civilă a ing. F.L. şi răspunsul aferent din 31 mai 2007 cu anexe, adresa D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş din 25 ianuarie 2007 către Primăria Sângeorgiu de Mureş privind bunurile numitului N.V. şi răspunsul aferent din 26 ianuarie 2007; proces-verbal al D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş din 24 aprilie 2006 de verificare şi selectare a documentelor din Dosarul nr. 316/A/2003 al I.P.J. Mureş privind relaţia contractuală dintre Direcţia Silvică Târgu Mureş şi SC T.G. SA Târgu Mureş, cu ocazia executării lucrării de „Reabilitare şi modernizare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş” contractul încheiat între Direcţia Silvică Târgu Mureş şi SC T.G. SA Târgu Mureş, având ca obiect execuţia lucrărilor de investiţii instalaţii de încălzire centrală în cadrul lucrării de „Reabilitare şi modernizare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş”, actul adiţional nr. 2 la contract, cererea de solicitare a ofertelor, ofertele şi procesul-verbal de selecţie a ofertelor, proces-verbal al D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş din 30 iunie 2007, de verificare şi xerocopiere a filei din registrului de intrare-ieşire documente al Direcţiei Silvice Târgu Mureş, unde se află înregistrat contractul, cererea de ofertă şi ofertele în baza cărora s-a încheiat contractul, adresa D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi procesul-verbal încheiat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş din 23 octombrie 2006, prin care se ridică de la către SC T.G. SA Târgu Mureş, registrului de intrare ieşire documente al societăţii, contractul, actele adiţionale la contract cererea de ofertă şi oferta depusă pentru încheierea contractului, privind lucrarea de „Reabilitare şi modernizare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş” şi documentele ridicate „Adresa D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş din 25 octombrie 2006 prin care se solicită SC T.G. SA Târgu Mureş relaţii privind lucrările executate la casa inculpatului D.I.A., procesul-verbal din 25 octombrie 2006 şi documentele ridicate respectiv, devizul de lucrări imobil D. construcţii - iunie 2000, factura fiscală din 30 iunie 2000, chitanţă de vânzări şi jurnal de vânzări, adresa din 24 iunie 2002 a I.P.J. Mureş către SC T.G. SA Târgu Mureş, prin care se solicită toate documentele încheiate cu ocazia executării lucrării „Reabilitare şi modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş” şi documentele primite în baza adresei şi dovezii de ridicare din 26 iunie 2002, contractul încheiat între SC C.A. SRL Sântana de Mureş şi Direcţia Silvică Târgu Mureş pentru lucrarea de încălzire centrală la obiectivul „Reabilitare şi modernizare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş” şi documentele în baza căruia s-a încheiat acest contract, contractul încheiat între SC C.A. SRL Sântana de Mureş şi Direcţia Silvică Târgu Mureş pentru lucrarea de apă-canal şi electrice la obiectivul de „Reabilitare şi modernizare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş” şi documentele în baza căruia s-a încheiat acest contract, contractul încheiat între SC C.A. SRL Sântana de Mureş şi Direcţia Silvică Târgu Mureş pentru lucrarea de circuite prize calculatoare, tablouri electrice la obiectivul de „Reabilitare şi modernizare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş” şi documentele în baza căruia s-a încheiat acest contract, contractul încheiat între SC C.A. SRL Sântana de Mureş şi inculpatul D.I.A. pentru lucrarea de încălzire centrală la casa proprietate personală; facturi şi documente de plată la contractul încheiat între SC C.A. SRL Sântana de Mureş şi inculpatul D.I.A. pentru lucrarea de încălzire centrală la casa proprietate personală, contractul încheiat între SC C.A. SRL Sântana de Mureş şi P.R. pentru lucrarea de încălzire centrală la casa proprietate personală; facturi şi documente de plată la contractul încheiat între SC C.A. SRL Sântana de Mureş şi P.R. pentru lucrarea de încălzire centrală la casa proprietate personală ,documente, în original, predate de Direcţia Silvică Târgu Mureş cu adresa din 09 februarie 2007 privind lucrările de instalaţii la obiectivul „Reabilitarea şi modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş, documente privind fondurile de investiţii şi reparaţii la obiectivul „Reabilitarea şi modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş”, deciziile de numire a comisiei de licitaţie şi a comisiilor C.T.E., referate şi procese-verbale de recepţie; corespondenţa cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva Bucureşti cu privire la solicitările de aprobare a fondurilor făcute de Direcţia Silvică Târgu Mureş, avizele şi aprobările date; Hotărârile Comitetului Director al Direcţiei Silvice Târgu Mureş pe perioada 1999-2002; acte de control ale Curţii de Conturi - Camera de Conturi Mureş, împreună cu anexele acestora, procesele-verbale şi anexele acestora întocmite de D.G.F.P. Mureş cu ocazia verificărilor făcute la Direcţia Silvică Târgu Mureş şi societăţile care au executat lucrări la obiectivul „Reabilitarea şi modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş”; raportul de expertiză tehnică pentru lucrarea „Reabilitarea şi modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş”, întocmit de expert B.G., la solicitarea I.P.J. Mureş şi suplimentul de expertiză dispus de D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, raportul de expertiză tehnică de evaluare a lucrărilor executate la casele proprietate personală de societăţile care au executat lucrarea de „Reabilitare şi modernizare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş”, întocmit de expert H.Z., dispus de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, facturi, situaţii de lucrări, procese-verbale de compensare şi ordine de plată întocmite între Direcţia Silvică Târgu Mureş şi societăţile care au executat lucrări la obiectivul „Reabilitarea şi modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş”.

Dosarul a fost înregistrat iniţial sub nr. 2847/102/2007 la Tribunalul Mureş, secţia penală, iar ulterior - având în vedere încheierea nr. 542 din 17 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - s-a dispus strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Mureş la Tribunalul Prahova, dosarul a fost înregistrat la această instanţa sub nr. 1480/105/2009.

În faza de cercetare judecătorească au fost luate declaraţii inculpaţilor: H.T.V., B.T., S.F.C., D.G.A., N.V., P.A., S.M., D.I.A., martorilor B.L., K.P., N.S., K.E., I.E., P.A., B.I., P.R., H.Z., O.M., C.N., B.L., T.M.I., T.I., C.A.G., Ş.A., I.R., S.A., B.G., F.S., P.P.C., P.Z., L.I., H.A., B.A., M.S., H.C.P., N.S.O., R.I., G.B., M.F., F.I.C., Z.F., N.A., H.Z.N., R.A., D.L., H.M., C.Z.B., a fost luat un supliment de declaraţii inculpaţilor H.T.V., S.F.C., B.M., s-au depus la dosar acte, adrese de la Romsilva, concluzii scrise din partea inculpaţilor.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că, în mare parte, starea de fapt a fost corect reţinută în actul de trimitere în judecată.

În faza de cercetare judecătorească, inculpaţii şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penala, de asemenea, şi martorii audiaţi în instanţă. În faţa instanţei apărătorii inculpaţilor D.I.A. şi H.T.V. au solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., în infracţiunea prev. de art. 256 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000.

A menţionat instanţa de fond, în prealabil, că întregul dosar de urmărire penală este constituit în sensul că vinovăţia inculpaţilor constă în îndeplinirea defectuoasă ori neîndeplinirea unui act în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Aşadar, organele de urmărire penala au considerat ca prin modalitatea în care şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, atât în funcţiile deţinute, cât şi în calitatea pe care o aveau de membrii ai comisiei de licitaţie constituită cu ocazia lucrărilor de la Direcţia Silvică Mureş, şi ulterior prin primirea sub diferite forme a unor foloase materiale, inculpaţii sunt vinovaţi de luare de mită.

Infracţiunea de primire de foloase necuvenite aşa cum este menţionat în art. 256 alin. (1) C. pen. se săvârşeşte de către un funcţionar care a primit direct sau indirect bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi Ia care era obligat în temeiul acesteia. Aşadar, situaţia premisă a acestei infracţiuni este îndeplinirea actului de către un funcţionar în virtutea funcţiei deţinute, fapt care presupune ca actul respectiv sa fie legal.

Aşa cum s-a menţionat, tocmai faptul că inculpaţii nu au îndeplinit atribuţiile de serviciu, şi nu au efectuat actele pe care funcţia pe care o aveau le impunea, reprezintă în opinia organelor de urmărire penală tocmai motivul pentru care ulterior au primit diverse foloase din partea celor pe care se menţionează ca i-au favorizat în câştigarea licitaţiilor efectuate pentru reabilitarea Direcţiei Silvice Mureş.

În raport de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că încadrarea juridica a faptelor inculpaţilor în aceea de luare de mită este corectă; or, primirea de foloase necuvenite în forma prevăzută de art. 256 C. pen., având la baza existenta unui act legal întocmit de funcţionarul public, nu se justifică admiterea cererilor celor doi inculpaţi de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., în infracţiunea prev. de art. 256 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000.

înainte de începerea dezbaterilor, apărătorii inculpaţilor S.F.C. şi H.T.V. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor celor doi inculpaţi din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi 2 rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000.

Or, din actele de urmărire penală, se poate observa că ambii inculpaţi au fost învinuiţi ca au cumpărat o cantitate de lemn pe care ulterior, după prelucrare, au vândut-o la SC F. SRL, iar diferenţa dintre preţul cumpărării lemnului şi cel al vânzării cherestelei (lemnului prelucrat), reprezintă folosul necuvenit însuşit de inculpaţi. Acest act însă a avut loc printr-un contract care s-a încheiat imediat după semnarea acestuia, lemnul prelucrat intrând în posesia SC F. SRL la aceeaşi dată.

Din actele de urmărire penală nu rezultă existenţa în timp a rezoluţiei infracţionale pentru ca încadrarea juridică să retină dispoziţiile art. 41 alin. (2). C. pen., şi nici ce atribuţii de control au fost încălcate de cei doi inculpaţi membrii ai comisiei de licitaţie, pentru ca încadrarea juridică să conţină şi fapta de la alin. (2) art. 254 C. pen.

De altfel, nici organele de urmărire penala nu au menţionat în ce constă atribuţiile de control ale celor doi în condiţiile în care ei înşişi erau membrii ai comisiei de licitaţie.

În raport de aceste considerente, instanţa de fond a admis cererea celor doi inculpaţi de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000.

Apărătorul inculpatului D.I.A. a formulat o altă cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., în trei infracţiuni prev. de art. 248 C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut că recepţia lucrărilor la Direcţia Silvică Mureş s-a efectuat prin trei procese-verbale cu firmele care au lucrat şi au încheiat lucrările la această unitate.

Cu ocazia controlului efectuat de Direcţia Finanţelor s-a constatat că preţul manoperei pentru lucrările efectuate este mult mai mare la toate firmele care au lucrat la Direcţia Silvică Mureş, lucrările neregăsindu-se în operă.

În mod corect, a menţionat instanţa de fond, organele de urmărire penală au reţinut că rezoluţia infracţională a avut loc pe parcursul efectuării lucrărilor, în condiţiile în care inculpatul D.I.A. nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu ocazia efectuării acestor lucrări pe toată durata desfăşurării lor.

În acest sens, instanţa de fond a considerat că este neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice în trei infracţiuni prev. de art. 248 C. pen., rezoluţia infracţională existând încă de la momentul începerii lucrărilor de reabilitare, motiv pentru care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., în trei infracţiuni prev. de art. 248 C. pen.

În ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpatul D.I.A. a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, au fost făcute următoarele precizări:

Din actele de urmărire penală a rezultat că la data de 30 iunie 2000 s-a încheiat un contract între Direcţia Silvică Mureş reprezentată de inculpatul D.I.A. în calitate de director general şi SC T.G. SA Târgu Mureş, obiectul acestuia fiind de preluare în antrepriză a lucrărilor de modernizare la obiectivul „Sediul administrativ al Direcţiei Silvice Târgu Mureş”.

Anterior, la data de 30 mai 2000 între inculpatul D.I.A. şi SC T.G. s-a încheiat un contract constând în confecţionarea în atelier şi montarea la faţa locului a armăturii metalice pentru imobilul proprietate personală situat în municipiul Târgu Mureş, pentru care societatea a încasat suma de 20.065.780 RON constatându-se în urma expertizei dispuse de organele de urmărire penală că a rămas nefacturată şi neîncasată suma de 124.153.600 RON.

Este evident, în opinia instanţei de fond, ca prin modalitatea în care au fost întocmite atât cererile de ofertă, cât şi selecţia SC T.G. SRL ca antreprenor pentru efectuarea lucrărilor de modernizare la sediul Direcţiei Silvice Mureş, societatea respectivă a fost în mod evident avantajată, în condiţiile în care aceasta fusese deja aleasă şi se semnase un contract între inculpatul D.I.A. şi societate, pentru lucrările la casa proprietate personală.

În acelaşi sens trebuie menţionat şi faptul că o cantitate importantă de fier beton, de 4,5 tone livrate către SC B. SRL au ajuns de fapt tot la construcţia casei proprietate persoana a inculpatului D.I.A.

În acest fel, instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatului referitoare la faptul că aceasta cantitate de fier beton i-a fost donată de B.M., administrator la SC B. SRL, ca urmare a relaţiilor de prietenie.

Aceste declaraţii sunt infirmate chiar de declaraţia martorului B.M., care menţionează că nu a donat niciodată vreo cantitate de fier beton din partea societăţii, pentru a fi folosită la construcţia casei inculpatului.

De asemenea, chiar şoferii SC T.G. arată că nu au plecat niciodată cu fierul beton spre SC B. SRL şi că de mai multe ori pe parcursul anului 2000, au transportat mai multe materiale şi fier beton la casa inculpatului D.I.A. S-a remarcat că SC T.G. SRL a lucrat în paralel pe o sumă modică stipulată în contract la casa inculpatului D.I.A., fiind selecţionata aşa cum am menţionat pe baza unor cereri de oferta formale şi ca antreprenor general pentru Direcţia Silvică Mureş.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.A. în calitate de director general al SC T.G. SRL, s-a menţionat că modalitatea de săvârşire a faptelor a fost corect reţinută de organele de urmărire penală, dar având în vedere data săvârşirii infracţiunii, respectiv 30 mai 2000, în baza art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. s-a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpatului P.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (12). C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, faptă din cursul anului 2000.

În raport de aceste considerente, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul D.I.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 fapta din cursul anului 2000 la pedeapsa închisorii.

În ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului D.I.A. de abuz în serviciu în formă calificată, instanţa de fond a apreciat în raport de starea de fapt sus-menţionată, reţinută în actul de trimitere în judecată, că acesta în mod repetat nu a respectat atribuţiile de serviciu în calitatea pe care o avea de director general al Direcţiei Silvice Mureş, în sensul ca prin modalitatea în care a acţionat în special cu privire la urmărirea respectării prevederilor legale cu privire la proiectarea încredinţarea, executarea şi decontarea lucrărilor de reparaţii şi investiţii la obiectivul „Reabilitarea şi modernizarea sediului Direcţiei Silvice Targu Mureş”, în condiţiile în care aşa cum au menţionat mai mulţi martori şi reprezentanţi ai societăţilor care au participat la licitaţii, aceste selecţii ale firmelor câştigătoare s-au bazat pe oferte formale, ulterioare de multe ori începerii efective a lucrărilor de către aceleaşi firme, prin modalitatea în care nu s-a urmărit întocmirea unui studiu de fezabilitate şi supunerea acestuia spre aprobare, aşa cum cer dispoziţiile legale C.T.E.-ului Regiei Naţionale a Pădurilor şi includerea obiectivului în programul aprobat de Regia Naţională a Pădurilor, pentru investiţii mai mari de 500.000.000 ROL.

Prejudiciul cauzat de peste 2.000.000.000 ROL reprezentând diferenţa dintre manopera percepută de firmele care au lucrat la Direcţia Silvică Mureş şi cantitatea de lucrări efectiv efectuată, se datorează ca urmare a modalităţii de lucru deficitare a inculpatului D.I.A. în condiţiile în care nu a urmărit lucrările pe parcursul efectuării acestora şi a fost principalul factor de decizie în selectarea firmelor care au câştigat licitaţiile de lucrări la sediul Direcţiei Silvice Mureş.

În raport de aceste considerente instanţa de fond l-a condamnat în baza art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, pe inculpatul D.I.A. la pedeapsa închisorii.

Având în vedere gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, rezonanţă redusă ca urmare a trecerii unei perioade mari de timp de la producerea faptelor, de atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunilor, acesta ocupând şi in prezent funcţii similare în cadrul Direcţiei Silvice Târgu Mureş, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor prev. de art. 74 şi 76 C. pen., reţinând şi aplicând pedepse în conformitate cu limitele de pedeapsă reduse conform reţinerii circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, la ambele infracţiuni.

Faţă de împrejurarea că faptele au fost săvârşite în concurs real, prima instanţă a făcut aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

În raport de gradul de pericol social al faptelor, de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, de perioada lungă de timp care a trecut de la săvârşirea faptelor ca urmare a estompării rezonanţei sociale a acestora, instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie, motiv pentru care în baza art. 861 C. pen. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere.

După cum s-a menţionat anterior, în mare parte situaţia de fapt a fost corect reţinută de organele de urmărire penală, dar în ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpat a mai multor infracţiuni de luare de mită, instanţa de fond a considerat că aprecierile şi supoziţiile organelor de urmărire penală nu constituie probe pe baza cărora se poate determina vinovăţia unei persoane trimise în judecată, acestea urmând a se baza pe întregul material probator efectuat în faza de urmărire penală, motiv pentru care s-au făcut următoarele precizări:

Prin acelaşi rechizitoriu inculpatul D.I.A. a fost trimis in judecata pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mita , una dintre acestea reprezentând-o faptul că a încredinţat către SC C.A. SRL în mod direct lucrarea „Executarea lucrărilor de instalaţii pentru obiectivul circuite, prize calculatoare” la Direcţia Silvică Targu Mureş în valoare de 253.455.418 ROL, fără respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 12/1993 şi respectiv prin atribuirea altor două contracte către aceeaşi societate prin organizarea unor selecţii de oferte formale, iar în schimbul acestei favorizări a obţinut diferite foloase în valoare de 53.262.788 ROL, prin lucrările efectuate de societatea respectivă la locuinţa proprie, unde s-a efectuat lucrarea „Instalaţie de încălzire centrală şi apă canal”, lucrări evaluate prin expertiza efectuată în faza de urmărire penală la suma de 148.424.200 ROL, din care s-a achitat suma de 95.161.212 ROL.

Din actele de urmărire penală a rezultat că s-au încheiat mai multe contracte, primul dintre acesta între Direcţia Silvică Mureş şi SC C.A. SRL Sântana de Mureş, la data de 22 iunie 2000 şi ulterior în anul 2001, alte contracte cu aceeaşi societate, pe baza unor oferte de licitaţie formale.

La casa proprietate personală contractul a fost încheiat de către inculpatul D.I.A. cu SC C.A. SRL pentru efectuarea lucrărilor sus-menţionate, la data de 01 aprilie 2002, aşadar după încheierea lucrărilor la sediul Direcţiei Silvice Mureş. Prin modalitatea prin care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu inculpatul se face vinovat de infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

În ceea ce priveşte însă săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prin intermediul lucrărilor efectuate de SC C.A. SRL la casa proprietate personala, instanţa de fond a arătat că organele de urmărire penala nu au putut dovedi că a existat o înţelegere prealabila între inculpatul D.I.A. şi D.G.A. pentru a putea reţine existenţa infracţiunii de luare de mită.

Prin esenţa sa, luarea de mită se săvârşeşte în mai multe modalităţi, respectiv prin pretindere, acceptarea promisiunii de foloase sau nerespingerea acesteia în scopul de a îndeplini sau neîndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

După cum se poate observa, organul de urmare penala menţionează că luarea de mita a avut loc la data subevaluării de către SC C.A. SRL la casa proprietate personală a inculpatului D.I.A., prin diminuarea sumelor cuvenite acestei societăţi cu suma de 53.262.788 ROL, beneficiu obţinut de inculpat în urma favorizării societăţii respective. Acest fapt s-ar fi putut produce doar dacă exista anterior o dovadă că inculpatul la momentul selectării acestei societăţi pentru executarea anumitor lucrări la sediul Direcţiei Silvice Mureş, a acceptat posibilitatea de a fi favorizat ulterior, respectiv la data de 01 aprilie 2002 prin încheierea contractului cu aceeaşi societate în vederea executării lucrărilor la casa proprietate personala.

A apreciat prima instanţă că din toate actele desfăşurate în cursul urmăririi penale, nu se poate trage concluzia că a existat o înţelegere anterioară, respectiv în anul 2000, data încheierii primului contract între SC C.A. SRL şi Direcţia Silvică Mureş, reprezentată de D.I.A. În cazul efectuării legale a actelor la care era îndrituit potrivit atribuţiilor sale de serviciu, inculpatul ar fi putut fi subiect al infracţiunii de primire de foloase necuvenite, fapt exclus însă de modalitatea deficitară a îndeplinirii acestor atribuţii şi de trimiterea sa în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului D.I.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de luare de mită, în baza art. 11 pct. 2. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii), respectiv nu s-a putut dovedi intenţia, ca element subiectiv al infracţiunii. În acelaşi sens, având în vedere cele sus-menţionate, în mod corelativ în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului D.G.A. pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 678/2000, infracţiune de dare de mită, faptă din anii 2000-2001, (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii), nefiind dovedită intenţia acestuia în sensul de a da mită inculpatului D.I.A.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută de organele de urmărire penală în sarcina inculpatului D.I.A., care la data de 31 ianuarie 2000 în calitate de director general al Direcţiei Silvice Mureş a favorizat prin încredinţarea în mod direct către SC F. SRL Târgu Mureş a lucrării „Confecţionat uşi” pentru sediul Direcţiei Silvice Mureş, fără respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 12/1993 şi respectiv fără a organiza o selecţie de ofertă din partea mai multor societăţi, iar ulterior alte trei contracte atribuindu-le aceluiaşi agent economic prin organizarea unor selecţii de oferte formale, beneficiind în schimb de diverse foloase materiale în sumă de 193.461.405 ROL de la aceeaşi societate, instanţa de fond a menţionat următoarele:

Ca şi în cazul anterior contractul pentru anumite lucrări la locuinţa personală a fost încheiat de inculpatul D.I.A. şi SC F. SRL la data de 20 februarie 2002, ulterior încheierii lucrărilor la sediul Direcţiei Silvice Mureş.

În actul de sesizare s-a reţinut că lucrările efectuate de către SC F. SRL au fost subevaluate, inculpatul obţinând suma de 149.818.000 ROL, pe care nu a achitat-o societăţii, în schimbul favorizării acesteia ca urmare a selectării societăţii în modalitatea descrisă mai sus pentru efectuarea de lucrări la sediul Direcţiei Silvice Mureş.

Instanţa de fond a apreciat că nici în acest caz nu s-a făcut dovada existentei unei înţelegeri, a unei acceptări sau promisiuni făcute de vreunul dintre inculpaţi în sensul favorizării ulterioare a inculpatului D.I.A. prin prestarea unor lucrări la locuinţa proprietate personala a acestuia. Lucrările şi respectiv primul contract încheiat între Direcţia Silvică şi SC F. SRL a fost încheiat la data de 31 ianuarie 2000, iar contractul pentru casa proprietate personală a fost semnat între aceeaşi societate şi inculpatul D.I.A. la 20 februarie 2002.

Aşadar, în opinia instanţei de fond nu se poate trage concluzia din actele de urmărire penală efectuate că a existat o intenţie la momentul încheierii contractului între Direcţia Silvică Mureş şi SC F. SRL, din partea inculpatului D.I.A. în sensul de a lua mită ulterior cu ocazia desfăşurării lucrărilor cu această societate la casa proprietate personală.

În actul de sesizare s-a menţionat că inculpatul D.I.A. a beneficiat şi de suma de 43.643.504 ROL ca urmare a simulării unei tranzacţii de vânzare-cumpărare de material lemnos de esenţa frasin, către aceeaşi societate. Conform actelor de urmărire penală inculpatul D.I.A., ca de altfel toţi membrii conducerii Direcţiei Silvice Mureş, inculpaţii în prezenta cauza au cumpărat la data de 23 martie 2000 mai multe cantităţi de cherestea de la Ocolul Silvic Lechinţa, lemnul fiind ulterior transportat şi debitat de către SC F. SRL, fără a se achita contravaloarea acestor operaţiuni. În acelaşi sens, ulterior, după transformarea lemnului în cherestea, cantitatea de cherestea a fost vândută de inculpatul D.I.A. şi respectiv de către ceilalţi inculpaţi care îl achiziţionaseră, către aceeaşi societate, respectiv SC F. SRL. După cum se poate observa această vânzare a avut loc la diferite date în ianuarie 2001.

S-a reţinut în rechizitoriu că diferenţa dintre suma de bani achitată pentru achiziţionarea lemnului şi respectiv suma prin care s-a vândut cheresteaua către SC F. SRL, reprezintă foloase obţinute în mod necuvenit de către inculpaţi.

A menţionat instanţa de fond că de esenţa infracţiunii de luare de mită este modalitatea secretă prin care se obţin diferite foloase materiale de către alte persoane. În cazul de faţă însă, toţi inculpaţii au vândut cheresteaua respectivă pe baza de contract de vânzare-cumpărare, cu acte existente şi în contabilitatea firmei SC F. SRL, care a achiziţionat după prelucrare cheresteaua respectivă. Este în acest sens greu de crezut, că în condiţiile în care s-ar fi urmărit săvârşirea unei fapte ilicite, s-ar fi încheiat acte de natură să ducă la descoperirea întregii activităţi infracţionale, cu atât mai mult având în vedere gradul de pregătire profesională şi capacităţile intelectuale ale inculpaţilor. În mod evident, este de înţeles existenţa unei diferenţe de preţ sensibile, în condiţiile în care s-a achiziţionat lemn brut şi s-a vândut lemn prelucrat sub formă de cherestea. Chiar şi din examinarea datelor la care s-au încheiat contractele între SC F. SRL şi Direcţia Silvică Mureş cu privire la anumite lucrări de lambriuri din lemn de frasin s-a constatat că acestea au fost cu mult ulterioare achiziţionării cantităţilor de material lemnos de către inculpaţi, primul contract fiind încheiat la 01 septembrie 2000 între Direcţia Silvică Mureş şi SC F. SRL. Nu există nicio dovadă că la momentul încheierii acestui contract inculpaţii au înţeles să săvârşească vreo faptă ilicită şi s-a apreciat că extinderea noţiunii de luare de mită în condiţiile existenţei unor contracte de vânzare-cumpărare reale este nejustificată, în acest caz nefiind dovedită intenţia săvârşirii acestei infracţiuni. Atât inculpaţii, cât şi martorii audiaţi în cauză au menţionat că diferenţa între preţul perceput pentru un m.c. de material lemnos neprelucrat şi cel prelucrat, poate fi şi de 20 de ori mai mare.

Atât inculpatul D.I.A., cât şi ceilalţi inculpaţi au menţionat că transportul şi debitarea lemnului nu s-a achitat întrucât SC F. SRL a reţinut, resturile lemnoase din lemnul prelucrat, care reprezintă „uiumul”, fiind un obicei consacrat în zonă. De altfel, inculpatul S.M., dar şi ceilalţi inculpaţi au menţionat că preţul vânzării cherestelei către SC F. SRL, mult mai mic decât cel de pe piaţă, a fost negociat, prin scăderea din preţul acesteia a operaţiunilor efectuate de SC F. SRL.

În raport de aceste considerente instanţa de fond în baza art. 11 pct. 2. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului D.I.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (întrucât faptei îi lipseşte unul din elemente constitutive ale infracţiunii), nefiind dovedită intenţia în acest caz. În mod corelativ, pe baza situaţiei reţinute, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului S.M. pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii), nefiind dovedită intenţia darii de mita a inculpatului S.M.

O altă faptă de luare de mită a fost reţinută de organele de urmărire penală ca urmare a faptului că inculpatul D.I.A. în calitatea sa de funcţionar public cu atribuţii de conducere şi de control şi de director general al Direcţiei Silvice Mureş a favorizat SC T. SRL Târgu Mureş în sensul că la data de 05 decembrie 2000 a încredinţat în mod direct lucrările „urmărirea execuţiei şi asistenţa tehnică arhitectura” pentru lucrarea modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş, fără respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 12/1993, respectiv fără a organiza o selecţie de ofertă, iar în schimbul acestei favorizări a beneficiat de la societatea comerciala sus arătată de foloase materiale în valoare de 450.000.000 ROL, foloase constând în lucrări de întocmirea de documentaţii pentru obţinerea certificatului de urbanism şi consultaţie cu privire la amenajarea faţadei pentru casa proprietate personală.

Din actele de urmărire penală desfăşurate a rezultat că contractul pentru lucrările sus-menţionate, a fost încheiat într-adevăr între Direcţia Silvică Mureş şi SC T. SRL Târgu Mureş, în condiţiile menţionate in actul de sesizare al instanţei la data de 5.12.2000.

Din declaraţiile martorei R.A., administrator la SC T. SRL a rezultat că după terminarea lucrărilor de modernizare în anul 2003 inculpatul D.I.A. s-a prezentat la firma acesteia pentru a-l ajuta la obţinerea certificatului de urbanism şi la stabilirea poziţiei împrejmuirii gardului casei sale personale, întrucât aflase că R.A. era persoana care întocmise planul urbanismului zonal pe str. Răsăritului din Târgu Mureş, unde se afla amplasată casa sa proprietate personala în cursul anului 2000.

După cum menţionează martora, nu a existat nici un contract intre inculpat şi SC T. SRL, tocmai pentru că respectivul memoriu justificativ şi sfaturile acordate nu reprezentau o valoare economică de natură a fi achitată.

Din actele existente, nici inculpatul D.I.A. şi nici martora nu au a avut reprezentarea faţă de aşa-zisele lucrări care au fost efectuate că este necesar a se percepe un preţ.

De altfel, această aşa-zisă consultanţă pentru faţada casei inculpatului şi respectivul memoriu justificativ întocmit de martoră, a avut loc în anul 2003 şi ca şi în cazul celorlalte contracte, nu există nicio dovadă ca aceasta a fost favorizată cu 3 ani înainte când a semnat contractul de urmărire a execuţiei lucrărilor la Direcţia Silvică Mureş.

În acest sens, instanţa de fond în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului D.I.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 (întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală), consultaţiile fiind acordate de martora R.A. atât ca urmare a faptului că efectuase planul urbanistic în zonă, cât şi a relaţiilor de colaborare avute anterior.

Prin acelaşi act de sesizare a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită întrucât în calitate de funcţionar public cu atribuţii de conducere şi control, respectiv director general la Direcţia Silvică Târgu Mureş, a favorizat SC N.C. SRL Cluj Napoca în sensul că la data de 13 septembrie 1999, i-a încredinţat în mod incorect executarea lucrărilor de proiectare la obiectivul „Modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş”, fără respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 12/1993, fără a organiza o selecţie de oferte, iar în schimbul acestei favorizări administratorul societăţii comerciale sus-menţionate i-a efectuat un proiect pentru o casă unifamilială, în valoare de 1.100 dolari S.U.A., din care a fost facturată şi achitată suma de 1.062,24 dolari S.U.A., rămânând nefacturată şi neachitată de către inculpatul D.I.A., suma de 37,76 dolari S.U.A. ce reprezintă luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.

Din actele de urmărire penală rezultă că la data de 13 februarie 1999 a fost încheiat un contract între Direcţia Silvică Târgu Mureş reprezentată de inculpaţii D.I.A., B.T. şi SC N.C. SRL Cluj-Napoca, reprezentată de T.A. având ca obiect „Modernizări şi recompartimentări funcţionale şi mobilier la sediul Direcţiei Silvice Târgu Mureş” în valoare de 50.000.000 ROL plus TVA. Ulterior, la data de 08 septembrie 2000 printr-un act adiţional suma din contract a fost suplimentată cu valoarea de 10.000.000 ROL plus TVA ca urmare a unor lucrări de proiectare efectuate suplimentar faţă de proiectul iniţial. Modalitatea în care a fost făcută selecţia şi înregistrările în actele societăţii, respectiv Direcţiei Silvice a fost menţionată anterior.

La aceeaşi dată s-a încheiat un contract şi între inculpatul D.I.A. ca persoană fizică şi SC N.C. SRL Cluj-Napoca reprezentat de acelaşi administrator având ca obiect proiectarea unei case unifamiliale pentru inculpatul D.I.A. la preţul de 800 dolari S.U.A., iar ulterior la 19 februarie 2000 s-a încheiat un act adiţional la acest contract, majorându-se preţul proiectării cu 300 dolari S.U.A. inclusiv TVA. S-a constatat că a existat o diferenţa de 37,76 dolari S.U.A. între preţul achitat de inculpatul D.I.A. şi suma care trebuia achitată efectiv. Atât inculpatul D.I.A., cât şi administratorul T.A., această diferenţă de preţ este posibil să se datoreze calculelor diferenţiate în raport de rata de schimb a casei de schimb la care s-a efectuat transformarea din valută în monedă naţională, cu care inculpatul D. a achitat proiectul, conform sumei stabilite în contract.

A apreciat prima instanţă că nici de această dată nu se poate face vreo legătură, conform actelor de urmărire penala între atribuirea în modalitatea arătată a contractului pentru Direcţia Silvică Mureş şi proiectarea casei proprii de către aceeaşi societate. Faptul că există o diferenţă de preţ neachitată, nu a condus la concluzia că aceasta reprezintă o luare de mită, dincolo de diferenţa infimă neachitată, în raport de pregătirea profesională şi capacităţile intelectuale ale inculpatului D.I.A., fiind de domeniul evidenţei că în cazul în care ar fi existat intenţia de luare de mită, nu s-ar fi încheiat nici un contract între acesta şi societatea care câştigase licitaţiile la Direcţia Silvică Mureş, de esenţa luării de mită fiind secretul acestei operaţiuni ilicite şi nu încheierea de contracte care să demonstreze această intenţie.

În raport de aceste considerente, instanţa de fond, în baza art. 11 pct. 2. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului D.I.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii), nefăcându-se dovada existenţei intenţiei în acest caz.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.T., prima instanţă a reţinut că acesta avea calitatea de director economic la Direcţia Silvică Târgu Mureş în perioada 1999-2002 şi acesta şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că prin modalitatea de atribuire a contractelor către societăţile care au câştigat licitaţiile de executare a lucrărilor la Direcţia Silvică Mureş, nu a urmărit respectarea regulamentului referitor la promovarea investiţiilor la direcţiile silvice aflate în subordinea Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în sensul că nu a parcurs etapele prevăzute în regulamentul de organizare al acestei instituţii şi, de asemenea, nu a urmărit respectarea prevederilor legale cu privire la încredinţarea, executarea şi decontarea lucrărilor de reparaţii şi investiţii la obiectivul „Reabilitarea şi modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş”. Prin modalitatea de selectare a societăţilor respective a fost înlăturată practic concurenţa reală între potenţialii agenţi economici care ar fi dorit să execute aceste lucrări, fapt care a dus la majorarea nejustificată a manoperei înscrise în situaţiile de lucrări, fapt care a cauzat un prejudiciu Direcţiei Silvice Târgu Mureş de peste 2.000.000.000 ROL.

În raport de aceste considerente instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul B.T. pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 C. pen., rap. la art. 2481 C. pen., la pedeapsa închisorii.

Având în vedere că fapta a fost săvârşită în baza unei singure rezoluţii infracţionale, s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. şi ţinând seama de modalitatea de săvârşire a faptei, de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut în mare parte modalitatea de săvârşire a acesteia, de rezonanţa socială redusă ca urmare a scurgerii timpului şi respectiv de comportamentul inculpatului după săvârşirea infracţiunii, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 74 şi 76 lit. b) C. pen. aplicând o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de dispoziţiile legale pentru acest gen de infracţiuni.

În raport de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului, de vârsta acestuia, de împrejurarea că pe parcursul întregii activitatea anterioare şi ulterioare nu a intrat în conflict cu legea penală, prima instanţă a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie, motiv pentru care în baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Inculpaţii H.T.V. şi S.F.C., asemeni inculpatului D.I.A., au fost trimişi în judecată întrucât în calitate de funcţionari publici, cu atribuţii de conducere şi control, respectiv directori tehnici şi directori comerciali ai Direcţiei Silvice Târgu Mureş şi de preşedinte şi respectiv membru al comisiei de licitaţie, au favorizat SC F. SRL Târgu Mureş pentru obţinerea unui număr de 2 contracte de execuţie, fără respectarea prevederilor O.G. nr. 12/1993, prin organizarea unor selecţii de oferte formale, obţinând în schimb atât personal, cât şi prin intermediul unor membri ai familiei, diferite sume de bani în cuantum de 39.282.320 ROL şi respectiv 38.265.000 ROL, prin simularea unor tranzacţii de vânzare-cumpărare material lemnos de esenţă frasin (cherestea), care în realitate nu a avut loc.

Aşa cum s-a menţionat atunci când s-a analizat fapta similară a inculpatului D.I.A., cei doi inculpaţi şi unii membrii ai familiei acestora au cumpărat o cantitate de lemn de la Ocolul Silvic Lechinţa la data de 23 martie 2000. Ulterior, această societate SC F. SRL, reprezentată de S.M. a obţinut unele lucrări de executare lambriuri şi de stâlpişori de lambriuri de lemn frasin la Direcţia Silvică Mureş la datele de 01 septembrie 2000 şi 12 decembrie 2000. După cum se poate observa, ulterior ambii inculpaţi au vândut întreaga cantitate de cherestea prelucrată şi transportată de către SC F. SRL către aceeaşi societate în cursul lunii ianuarie a anului 2001.

Ambii inculpaţi, dar şi administratorul SC F. SRL au declarat modalitatea în care a fost achiziţionat lemnul şi ulterior preluat şi prelucrat de către SC F. SRL, pentru toţi inculpaţii de la direcţia silvică care au achiziţionat acesta cantitate de material lemnos. În schimbul „uiumului”, respectiv a resturilor lemnoase obţinut ca urmare a prelucrării, la momentul vânzării lemnului prelucrat (cheresteaua), s-a scăzut din preţul vânzării acestei cantităţi de cherestea către SC F. SRL, transportul şi depozitarea lemnului la aceasta societate, până la momentul vânzării către SC F. SRL. Organele de urmărire penală, susţin că vânzarea a fost fictivă, fapt care însă nu a fost dovedit în condiţiile în care exista un contract de vânzare cumpărare şi o sumă facturata de către SC F. SRL pe care a achitat-o inculpaţilor, sumă care nu a fost dovedită ca nereală sau ca un preţ neserios plătit de SC F. SRL, ambii inculpaţi precizând că au vândut practic această cherestea sub preţul pieţei, în urma negocierilor cu administratorul SC F. SRL, motiv pentru care instanţa de fond a apreciat că nu s-a dovedit existenţa unor tranzacţii simulate, în condiţiile plătirii preţului de către această societate.

Din actele de urmărire penală, în opinia instanţei de fond, nu se face dovada existenţei unei înţelegeri frauduloase anterioare între cei doi inculpaţi ca reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Mureş şi S.M., că ulterior după ce vor cumpăra lemnul, să-l revândă aceleiaşi societăţi în schimbul favorizării efectuate de aceştia în calitate de membrii ai comisiei de licitaţii ai Direcţiei Silvice Mureş, la momentul încheierii contractelor cu SC F. SRL, în septembrie şi decembrie 2000.

În raport de aceste considerente, instanţa de fond în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. i-a achitat pe inculpaţii H.T.V. şi S.F.C., pentru infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 conform schimbării încadrării juridice (întrucât faptei îi lipeşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii), respectiv nu s-a făcut dovada intenţiei celor doi inculpaţi de a lua mita în modalitatea descrisă de actul de sesizare.

În mod corelativ, prima instanţă a dispus achitarea inculpatului S.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. (întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii), respectiv nu s-a dovedit intenţia inculpatului de dare de mită faţă de inculpaţii H.T.V. şi S.F.C., în această cauză.

Inculpatul N.V. a fost trimis în judecată pentru că în calitate de funcţionar public la Direcţia Silvică Târgu Mureş, diriginte de şantier şi membru al comisiei de licitaţii numită pentru selecţiile de ofertă, în vederea lucrărilor de consolidare şi modernizare la sediul Direcţiei Silvice Târgu Mureş a favorizat SC C.A. SRL pentru obţinerea unui număr de 2 contracte de execuţie fără respectarea prev. O.G. nr. 12/1993, prin organizarea unor selecţii de oferte formale, obţinând în schimb diferite foloase materiale în cuantum de 36.771.300 ROL, suma reprezentând contravaloarea lucrărilor „instalaţie de încălzire centrală şi apă canal „la casa fiului sau N.D. şi respectiv lucrarea de încălzire centrală la apartamentul proprietate personală, fără ca aceste lucrări să fie facturate de agentul economic şi achitate de către beneficiar, fapt care reprezintă infracţiunea de luare de mită în formă continuată. Aşa cum se poate observa, lucrările efectuate de SC C.A. SRL Sântana de Mureş reprezentată de inculpatul D.G.A. au început în cursul anului 2000 la Direcţia Silvică Târgu Mureş.

Din actele de urmărire penală, respectiv obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză, lucrările la încălzirea centrală la apartamentul propriu au fost executate în cursul anului 2000 şi ulterior lucrările de instalaţie de încălzire centrală şi apă canal la domiciliul fiului său au fost executate în cursul anilor 2002-2004.

După cum se poate constata, a menţionat instanţa de fond, între inculpat şi SC C.A. SRL nu a existat niciun contract de prestări servicii, iar din declaraţiile martorilor, angajaţi ai SC C.A. SRL în acea perioadă, aceştia au fost plătiţi exclusiv de către SC C.A. SRL, cu salariul, neexistând decât uneori plăţi făcute de inculpatul N.V., în special pentru procurarea alimentelor în momentul executării lucrărilor la obiectivele sus-menţionate. De altfel, martorii au menţionat că pe perioada executării lucrărilor, au fost verificaţi de către inculpatul D.G.A., care verifica stadiul efectuării acestora.

Prima instanţă a apreciat că inculpatul, prin modalitatea în care a acţionat, în calitatea de membru al comisiei de licitaţie şi diriginte de şantier în cadrul Direcţiei Silvice Mureş, având în vedere că în aceeaşi perioadă de derulare a lucrărilor la Direcţia Silvică Mureş, aceeaşi societate a executat lucrări fără a percepe costuri la domiciliul său şi ulterior la domiciliul fiului său, N.D., a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi în raport de aceste considerente, în baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 inculpatul N.V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

Ţinând seama de modalitatea de săvârşire a faptei, de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut în mare parte modalitatea de săvârşire a acesteia, de rezonanţa socială redusă ca urmare a scurgerii timpului şi respectiv de comportamentul inculpatului după săvârşirea infracţiunii, instanţa a făcut aplicarea art. 74 şi 76 lit. c) C. pen. aplicându-i o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de dispoziţiile legale pentru acest gen de infracţiuni.

În raport de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului, de vârsta acestuia, de împrejurarea că pe parcursul întregii activităţi anterioare şi ulterioare nu a intrat în conflict cu legea penală, prima instanţă a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie, motiv pentru care în baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În mod corelativ, faptele au fost săvârşite de inculpatul D.G.A., aşa cum au fost reţinute de organele de urmărire penală, dar în raport de data săvârşirii infracţiunii, respectiv în cursul anului 2000, cu ocazia executării lucrărilor atât la Direcţia Silvică Mureş, dar şi la apartamentul proprietate personală a inculpatului N.V., în baza art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., prima instanţă a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpatului D.G.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Ministerul Public - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii D.I.A., B.T., N.V., P.A. şi D.G.A.

Ministerul Public - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele considerente:

În mod greşit instanţa de fond a admis cererea inculpaţilor S.F.C. şi H.T.V. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, Tribunalul Prahova a reţinut că din actele de urmărire penală nu rezultă existenţa în timp a rezoluţiei infracţionale pentru ca încadrarea juridică să reţină dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. şi nici ce atribuţii de control au fost încălcate de cei doi inculpaţi membrii ai comisiei de licitaţii, pentru ca încadrarea juridică să conţină şi fapta de la alin. (2) art. 254 C. pen. Aceste susţineri sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care reprezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că la datele de 28 ianuarie 2001, respectiv 10 ianuarie 2001, S.F.C. şi mama acestuia au vândut către SC F. SRL Târgu Mureş material lemnos cu suma de 23.740.300 ROL şi respectiv 18.821.100 ROL fără a suporta transportul, depozitarea şi debitarea acestuia pentru transformarea în cherestea, obţinând astfel în plus faţă de sumele plătite pentru cumpărarea lui 38.265.000 ROL, de la SC F. SRL Târgu Mureş (bonuri de achiziţie din 08 ianuarie 2001 şi din 10 ianuarie 2001).

De asemenea, folosind aceeaşi modalitate descrisă mai sus, H.T.V., prin intermediul soţiei sale - H.A. şi al soacrei sale, B.A., a obţinut de la aceeaşi societate comercială suma de 39.282.320 ROL (bonuri de achiziţie din 04 ianuarie 2001 şi din 05 ianuarie 2001).

În consecinţă, întrucât S.F.C. şi H.T.V. au primit sumele de bani fiecare, prin câte două acţiuni diferite, la momente diferite de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, înlăturând dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Atribuţiile de conducere şi control ale inculpaţilor S.F.C. şl H.T.V. rezultă din calitatea lor de directori, conform fişei postului, dar şi din atribuţiile membrilor comisiei de licitaţie.

Astfel, din fişa postului directorului tehnic H.T.V. rezultă că acesta organizează şi urmăreşte efectuarea recepţiilor tehnice la obiectivele de investiţii din fonduri proprii, cu valoare totală de până la 500 milioane ROL/obiectiv şi face propuneri conducerii regiei pentru constituirea comisiei de recepţie a obiectivelor cu valoare de peste 500 milioane ROL, urmăreşte realizarea, în termenele stabilite, a programelor de investiţii, aprobate de regie, finanţate din surse proprii, precum şl a celor finanţate din bugetul administraţiei centrale de stat.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 12/1993 privind achiziţiile publice, comisia de licitaţie răspundea de activitatea de deschidere, examinare, clarificare, evaluare şi adjudecare a ofertelor pentru licitaţia publică pentru care a fost înfiinţată.

Al doilea motiv de apel se referă la faptul că în mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor D.I.A. pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 (două fapte), art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (două fapte), H.T.V. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, S.F.C. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, S.M. pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi D.G.A. pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000. Pentru a pronunţa aceste soluţii, Tribunalul Prahova a reţinut că fapta inculpatului D.I.A. de a primi foloase materiale în valoare de 450.000 ROL de la R.A. nu este prevăzută de legea penală, iar celelalte fapte pentru care s-a dispus achitarea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor.

În acest sens, instanţa de fond a constatat că deşi în mare parte situaţia de fapt a fost corect reţinută de organele de urmărire penală, în ceea ce priveşte săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită, aprecierile şi supoziţiile organelor de urmărire penală nu constituie probe pe baza cărora se poate determina vinovăţia unei persoane trimise în judecată, acestea urmând a se baza pe întregul material probator efectuat în faza de urmărire penală.

În esenţă, Tribunalul Prahova a considerat că în cauză nu s-a putut dovedi intenţia inculpaţilor de a da, respectiv de a primi mită, la momentul încheierii contractelor dintre Direcţia Silvică Mureş şi societăţile prestatoare.

Această motivare a instanţei de fond este greşită pentru următoarele considerente: Aşa cum a constatat şi Tribunalul Prahova, probatoriul administrat pe parcursul procesului penal conduce la concluzia certă că în perioada anilor 1999-2002, cu prilejul proiectării, contractării, executări şi recepţionării lucrărilor de modernizare şi realizare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş, cei trei directori D.I.A., H.T.V. şi S.F.C., având atribuţii de conducere şi control, au înlesnit obţinerea de contracte de către mai multe societăţi comerciale, prin organizarea de selecţii formale, cu nerespectarea prevederilor privind achiziţiile publice.

Totodată, este de necontestat că inculpaţii D.I.A., H.T.V. şi S.F.C. au primit diferite foloase materiale de la S.M., D.G., R.A. şi Ţ.A., împrejurări de fapt reţinute şi de Tribunalul Prahova. Pe parcursul procesului penal s-a demonstrat că această realitate faptică are şi o conotaţie penală, în sensul săvârşirii infracţiunilor de luare şi dare de mită astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu.

Din această perspectivă, din probatoriul administrat în cauză, rezultă folosul patrimonial obţinut de D.I.A. (reprezentant de proiectarea, obţinerea documentaţiei de construcţie, consultanţă tehnică, diverse lucrări de construcţie şi instalaţii la locuinţa sa), H.T.V. şi S.F.C. (constând în diferite sume de bani prin simularea unei tranzacţii de vânzare-cumpărare de cherestea).

Trecerea în sfera ilicitului penal este dovedită de faptul că, în schimbul acestor foloase patrimoniale, inculpaţii S.M., D.G.A. şi martorii R.A. şi Ţ.A. au obţinut, în mod direct, contracte de execuţie lucrări la obiectivul „Modernizarea sediului Direcţiei Silvice Mureş”, în urma unor selecţii formale, cu nerespectarea prevederilor O.G. nr. 12/1993.

Înţelegerea anterioară existentă între directorii Direcţiei Silvice Târgu Mureş şi reprezentanţii societăţilor comerciale care au executat lucrările de modernizare a sediului instituţiei menţionate, referitoare la faptele de dare/luare de mită este demonstrată de împrejurările în care inculpaţii au acţionat, directorii direcţiei având reprezentarea recompensării lor viitoare, aceasta reprezentând un element viitor şi sigur, dedus din activităţile ilicite ale inculpaţilor D.I.A., H.T.V. şi S.F.C.

În acest context, semnificativ este faptul că însăşi instanţa de fond a reţinut că, de esenţa infracţiunii de luare de mită, este modalitatea secretă prin care se obţin diferite foloase materiale. În consecinţă, cu atât mai dificil este de dovedit momentul la care a intervenit înţelegerea între mituitor şi mituit.

Pe de altă parte, conivenţa inculpaţilor este demonstrată şi de împrejurarea că SC F. SRL, SC T.G. SA Târgu Mureş şi SC C.A. SRL Sântana de Mureş au realizat foloase necuvenite prin modalităţi identice, respectiv înregistrând în contabilitate valori ale manoperei mai mici decât cele înscrise în situaţiile de lucrări şi decontate de Direcţia Silvică Târgu Mureş.

În concret, instanţa de fond a reţinut că subevaluarea lucrărilor „Instalaţii de încălzire centrală şi apă canal” efectuate de către SC C.A. SRL la casa proprietate personală a inculpatului D.I.A., prin diminuarea sumelor cuvenite acestei societăţi cu 53.262.788 ROL, beneficiul obţinut de inculpat în urrna favorizării societăţii respective, nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită, respectiv dare de mită deoarece nu s-a putut dovedi că a existat o înţelegere prealabilă între inculpatul D.I.A. şi D.G.A. în acest sens, respectiv în anul 2000 (data încheierii primului contract între SC C.A. SRL şi Direcţia Silvică Mureş).

În acelaşi timp, Tribunalul Prahova a stabilit că inculpatul D.I.A. nu poate fi nici subiect al infracţiunii de primire de foloase necuvenite datorită modalităţii deficitare a îndeplinirii de către acesta a atribuţiilor de serviciu.

Motivarea instanţei de fond nu poate fi acceptată fiind contrazisă de probatoriul administrat în cauză. Astfel, în cauză a fost identificată factura emisă de furnizorul SC C.A. SRL către cumpărătorul D.I.A. la data de 10 octombrie 2001, având ca obiect lucrări de instalaţii (material şi manoperă) în valoare de 7.447.996 ROL. Această factură a fost plătită de inculpatul D.I.A. cu chitanţa din data de 10 octombrie 2001.

În raport de aceste înscrisuri, se constată că SC C.A. SRL a demarat lucrările de instalaţii pentru imobilul proprietatea inculpatului D.I.A. încă din anul 2001, anterior încheierii contractului din 01 aprilie 2002, dar şi anterior executării contractelor anterioare, astfel cum au fost modificate prin actele adiţionale, încheiate între SC C.A. SRL şi Direcţia Silvică Târgu Mureş. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor H.C.P., P.Z., P.P.C. şi F.I.C. care au declarat că în perioada cât au lucrat la Direcţia Silvică Târgu Mureş, din dispoziţia inculpatului D.G.A. au executat lucrări şi la casa directorului D.I.A. (instalaţii de încălzire centrală şi apă canal, demolarea unor stâlpi de beton).

Semnificativ în acest context este şi faptul că factura din 29 aprilie 2002 în valoare de 26.019.350 ROL a fost emisă de SC C.A. SRL Sântana de Mureş pentru persoana fizică D.I.A. în baza contractului care nu a putut fi prezentat nici de inculpatul D.I.A. şi nici de societatea prestatoare. Alte împrejurări care dovedesc existenţa înţelegerii anterioare dintre inculpaţii D.I.A. şi D.G.A. sunt şi acelea că, pe de o parte, din valoarea totală de 113.358.842 ROL facturată de SC C.A. SRL inculpatului D.I.A., acesta din urmă a achitat 95.161.212 ROL, rămânând neachitată suma de 18.197.630 ROL, iar pe de altă parte, din expertiza tehnico-judiciară în construcţii efectuată în cauză, s-a stabilit că valoarea lucrărilor de încălzire centrală şi apă-canal realizate se ridică la suma de 148.424.200 ROL, din care a fost achitată pe bază de chitanţe, suma de 95.161.212 ROL, rămânând nefacturată şi neachitată suma de 53.262.788 ROL.

Ca şi în cazul anterior, instanţa de fond a considerat că din actele de urmărire penală efectuate nu se poate trage concluzia că a existat o intenţie, Ia momentul încheierii contractului (31 ianuarie 2000) între Direcţia Silvică Târgu Mureş şi SC F. SRL din partea inculpatului D.I.A., în sensul de a lua mită ulterior, cu ocazia desfăşurării lucrărilor cu această societate la casa proprietate personală, de la inculpatul S.M.

Şi în această situaţie, din materialul probator administrat în cauză rezultă înţelegerea existentă între inculpaţii D.I.A. şi S.M., fiind demonstrată legătura de cauzalitate directă între favorizarea SC F. SRL Târgu Mureş în raporturile sale cu Direcţia Silvică Târgu Mureş şi foloasele materiale primite de către directorul acestei direcţii, D.I.A.

Acest din urmă inculpat a încheiat cu SC F. SRL Târgu Mureş două contracte, înregistrate Ia societate din 20 februarie 2002 şi din 16 februarie 2004.

Primul contract a avut ca obiect „Executarea şi montarea a 61,52 m.p. uşi şi ferestre din lemn de esenţă stejar”, în valoare totală de 307.600.000 ROL.

Relevant în sensul celor anterior menţionate este faptul că din valoarea acestui contract, inculpatul a achitat suma de 57.362.000 ROL abia după declanşarea cercetărilor şi începerea urmăririi penale de către organele de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, în Dosarul nr. 316/A/2003.

Şi în cazul celui de-al doilea contract din 16 februarie 2004, având ca obiect prelucrarea la maşină a 44 trepte de stejar şi balustradă în valoare de 20.000.000 ROL fără TVA, inculpatul nu a achitat SC F. SRL suma de 13.600.000 ROL.

Expertiza tehnico-judiciară în construcţii efectuată în cauză a stabilit că SC F. SRL Târgu Mureş a executat lucrări la casa inculpatului D.I.A. în valoare de 511.431.200 ROL, din care a fost facturată de prestator şi achitată de către beneficiar suma de 361.613.200 ROL, rămânând nefacturată şi neachitată suma de 149.818.000 ROL care reprezintă folosul necuvenit dat de către S.M. directorului Direcţiei Silvice Târgu Mureş - inculpatul D.I.A.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, probele administrate în cauză au demonstrat că toate cele patru contracte având ca părţi Direcţia Silvică Târgu Mureş şi SC F. SRL Târgu Mureş, precum şi actele adiţionale la aceste contracte au fost încheiate fără respectarea dispoziţiilor legale, primul contract fiind atribuit în mod direct societăţii executante, iar celelalte trei în baza unor licitaţii formale, care practic nici nu au avut loc, ci s-au întocmit doar unele documente pentru a acoperi ilegalităţile comise cu prilejul încheierii acestor contracte, astfel că SC F. SRL a fost favorizată în raporturile sale cu Direcţia Silvică Târgu Mureş.

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada că inculpaţii D.I.A., H.T.V., S.F.C. şi S.M. au avut intenţia de a lua mită, respectiv de a da mită, diferenţa dintre preţul cu care inculpaţii au achiziţionat materialul lemnos neprelucrat şi cel cu care au vândut cheresteaua explicându-se prin aceea că transportul şi debitarea lemnului nu s-a achitat SC F. SRL Târgu Mureş întrucât această societate a reţinut resturile lemnoase din lemnul prelucrat, care reprezintă „uiumul”, obicei consacrat în zonă.

Astfel, inculpaţii D.I.A., H.T.V. şi S.F.C. au recunoscut că materialul lemnos pe care l-au achiziţionat de la Ocolul Silvic Lechinţa a fost transportat la SC F. SRL Târgu Mureş de către această societate comercială, societate care l-a şi debitat şi depozitat.

Susţinerea inculpaţilor că preţul cu care au vândut cheresteaua către SC F. SRL Târgu Mureş era reprezentat de preţul pieţei minus contravaloarea cheltuielilor determinate de transportul, debitarea şi depozitarea cherestelei, reţinându-se în acelaşi timp şi „uium”-ul (plata în natură a prestaţiei) ce reprezenta 10-15% din volumul de buştean nu poate fi acceptată din mai multe considerente.

Tn primul rând, faptul că inculpaţii au transportat şi prelucrat materialul lemnos prin intermediul SC F. SRL Târgu Mureş în cursul lunii martie 2000, iar până în ianuarie 2001, când au vândut cheresteaua aceleiaşi societăţi, nu au plătit aceste lucrări, demonstrează intenţia acestora de a nu achita contravaloarea acestor prestaţii, prestaţii care au fost obţinute pentru favorizarea societăţii cu ocazia încheierii contractelor cu Direcţia Silvică Târgu Mureş.

Dacă ar fi reală, susţinerea inculpaţilor că intenţionau ca acea cherestea obţinută în condiţiile anterior menţionate să o folosească în interes personal, nu se explică de ce până la momentul la care au luat hotărârea să o vândă SC F. SRL Târgu Mureş - ianuarie 2001 - nu au achitat contravaloarea serviciilor prestate de această societate (transport şi debitat material lemnos) încă din luna martie 2000.

Deosebit de importantă în acest context este şi împrejurarea că inculpatul S.F.C. a şi ridicat cheresteaua de la sediul SC F. SRL Târgu Mureş şi a transportat-o la domiciliul socrilor săi unde a ţinut-o o vreme, fără a achita serviciile prestate de societate.

În al doilea rând, intenţia inculpaţilor de a nu plăti transportul, debitarea şi depozitarea materialului lemnos este demonstrată şi de faptul că inculpatul H.T.V. nu a declarat iniţial organelor de urmărire penală că a cumpărat material lemnos de esenţă frasin şi pe numele soacrei sale B.A., deşi cunoştea acest lucru această tranzacţie fiind identificată de organele de urmărire penală. De altfel, inculpatul H.T.V. a fost cel care a şi semnat în locul soţiei sale, H.A. şi soacrei sale, B.A., bonurile de vânzare a acestui material lemnos.

În consecinţă, fără a suporta cheltuielile efectuate cu transportul, depozitarea şi debitarea materialului lemnos achiziţionat de la Ocolul Silvic Lechinţa - Cantonul Livezeni Târgu Mureş, D.I.A. şi soţia acestuia, D.L., S.F.C. şi mama acestuia, S.M., H.T.V., prin intermediul soţiei sale - H.A. şi soacrei sale - B.A. în realitate au vândut către SC F. SRL Târgu Mureş - reprezentată de S.M., materialul lemnos în stare brută cumpărat în condiţiile anterior arătate obţinând în plus faţă de sumele plătite pentru achiziţionarea lui, 43.643.504 ROL (familia D.), 38.265.000 ROL (familia S.), respectiv 39.282.320 ROL (familia H.).

Altfel spus, inculpatul S.M. a plătit inculpaţilor materialul lemnos achiziţionat de aceştia din urmă, dar şi serviciile de transport debitare şi depozitare a acestuia, servicii pe care societatea sa - SC F. SRL Târgu Mureş Ie-a executat pentru inculpaţi în mod gratuit.

Tribunalul Prahova a reţinut şi faptul că în sarcina inculpatului D.I.A. nu poate fi reţinută nici săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, deoarece R.A. a acordat consultaţii inculpatului D.I.A. atât ca urmare a faptului că efectuase planul urbanistic în zonă, cât şi a relaţiilor de colaborare avute anterior. În plus, inculpatul şi martora R.A. nu au avut reprezentarea faţă de aşa-zisele lucrări care au fost efectuate (memoriul justificativ şi sfaturile acordate) că este necesar a se percepe un preţ.

Această motivare nu are suport real, în condiţiile în care martora R.A. a declarat că memoriul justificativ pentru obţinerea certificatului de urbanism împreună cu cele două planuri (de situaţii şi de încadrare în teritoriu) valorau, la acea dată, 150.000 ROL, iar consultanţa privind decorarea faţadei şi amenajarea casei 300.000 ROL.

Faptul că martora R.A. nu a contestat sancţiunea administrativă ce i-a fost aplicată pentru această faptă (situaţie de fapt pe care a menţionat-o în declaraţia dată în faţa instanţei de fond) demonstrează înţelegerea pe care a avut-o cu D.I.A. în comiterea infracţiunilor de dare/luare de mită.

Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului D.I.A. şi pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., apreciind că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, nefăcându-se dovada intenţiei inculpatului de a lua mită de la Ţ.A. Diferenţa de 37,76 dolari S.U.A. între preţul plătit de D.I.A. şi suma pe care trebuia să o achite efectiv SC N.C. SRL Cluj-Napoca este posibil în opinia Tribunalului Prahova să se datoreze calculelor diferenţiate în raport de rata de schimb a casei de schimb la care s-a efectuat transformarea din valută în moneda naţională. Totodată, s-a considerat că nici nu se poate face vreo legătură între atribuirea în modalitatea arătată a contractului pentru Direcţia Silvică Mureş şi proiectarea casei proprii de către aceeaşi societate.

Instanţa de fond a susţinut că diferenţa de preţ nu poate conduce la concluzia că aceasta reprezintă o luare de mită, fiind de domeniul evidenţei că în cazul în care ar fi existat intenţia de luare de mită, nu s-ar fi încheiat niciun contract între inculpat şi societatea care câştigase licitaţiile la Direcţia Silvică Mureş.

Se constată astfel ca Tribunalul Prahova şi-a întemeiat această concluzie pe o probabilitate şi nu în urma unei certitudini care a fost dovedită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să se reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Or, tocmai pregătirea profesională şi capacităţile intelectuale ale inculpatului D.I.A. au determinat încheierea contractului respectiv, pentru a crea o aparenţă de legalitate activităţii ilicite desfăşurate.

În mod greşit instanţa de fond nu a dispus obligarea inculpaţilor D.I.A. şi B.T. Ia plata despăgubirilor civile în sumă de 2.195.362.717 ROL către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.

Prin sentinţa pronunţată, Tribunalul Prahova a luat act că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, apreciind totodată că, în ceea ce priveşte suma de 2.195.362.717 ROL reprezentând manopera nejustificată achitată de Direcţia Silvică Târgu Mureş către societăţile care au efectuat lucrările la această instituţie, chiar dacă a dispus condamnarea inculpaţilor D.I.A. şi B.T. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen., această sumă nu poate fi confiscată de la inculpaţi, în condiţiile în care aceasta a fost plătită de Direcţia Silvică Mureş, regăsindu-se în contabilitatea societăţilor prestatoare de lucrări la sediul Direcţiei Silvice Mureş.

Astfel cum a stabilit şi instanţa de fond, probele administrate în cauză au demonstrat că, urmare încălcării prevederilor O.G. nr. 12/1993 republicată, dar şi încheierii unor contracte de execuţie cu societăţi comerciale ai căror administratori erau în relaţii apropiate cu inculpaţii D.I.A. şi B.T., fără organizarea unor selecţii de oferte riguroase (în câteva cazuri), chiar fără existenţa unor astfel de selecţii de ofertă, doar în baza unor selecţii de oferte formale, s-a cauzat Direcţiei Silvice Târgu Mureş un prejudiciu în valoare de 2.195.362.717 ROL. Prin această activitate a fost înlăturată concurenţa reală între potenţialii agenţi economici care ar fi dorit să execute aceste lucrări şi li s-a permis societăţilor cărora le-au fost încredinţate lucrările să majoreze nejustificat manopera înscrisă în situaţiile de lucrări.

Cu toate acestea, cu adresa din 25 octombrie 2007, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a precizat că îşi rezervă dreptul de a se constitui parte civilă într-un proces de recuperare a prejudiciilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, întrucât, în cauză „derularea contractelor s-a efectuat pe baza unor situaţii de lucrări care sunt acoperite de cantităţile puse în operă, iar diferenţe între manopera reală executată şi cea încasată, constatată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş la antreprenorii de specialitate, constituie o probă în justiţie, urmând ca instanţa să stabilească faptele penale respectiv răspunderea civilă a fiecărui învinuit”.

Această adresă a fost emisă avându-se în vedere adresa din 27 septembrie 2007 a Regii Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Târgu Mureş conform căreia comitetul director a hotărât că Direcţia Silvică Târgu Mureş să nu se constituie parte civilă în proces, în acest sens fiind emisă hotărârea nr. 9B a Comitetului Director al Direcţiei Silvice Târgu Mureş, întrunit la data de 27 septembrie 2007, comitet din care a făcut parte şi inculpatul D.I.A., în calitatea sa de director comercial - membru.

Poziţia procesuală a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva apare ca vădit nelegală în raport de prevederile art. 221 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora atunci când prin săvârşirea unei infracţiuni s-a produs o pagubă uneia dintre unităţile la care se referă art. 145 C. pen., unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală, să prezinte situaţii explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită şi să se constituie parte civilă.

Aşadar, această dispoziţie C. proc. pen. este una derogatorie de la principiul disponibilităţii părţilor, în cazul de faţă partea vătămată neputând opta între a solicita sau nu repararea pagubei, fiind obligată însă se constituie parte civilă (în acest sens, decizia penală nr. 210/R/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6718/182/2007).

Împrejurarea că faptele producătoare de prejudicii nu au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu este de natură a justifica neparticiparea în cadrul procesului penal ca parte civilă, în condiţiile în care urmărirea penală, dar şi instanţa de fond, au reţinut că din materialul probator administrat în cauză s-a constatat existenţa unui prejudiciu în sumă totală de 2.195.2362.717 ROL, reprezentând manopera nejustificată achitată de către Direcţia Silvică Mureş către societăţile care au efectuat lucrările la această instituţie.

Sentinţa pronunţată de instanţa de fond este netemeinică întrucât inculpaţilor D.I.A., B.T. şi N.V. li s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Tribunalul Prahova a reţinut în sarcina inculpatului D.I.A. circumstanţele atenuante prev. de art. 74 C. pen., având în vedere gradul de pericol social al faptelor şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, rezonanţa redusă ca urmare a trecerii unei perioade mari de timp de la producerea faptelor, atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii, acesta ocupând şi în prezent funcţii similare în cadrul Direcţiei Silvice Târgu Mureş. Pentru aceleaşi considerente, instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie, motiv pentru care a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

De asemenea, instanţa de fond, reţinând că inculpaţii B.T. şi N.V. nu au antecedente penale, au recunoscut în mare parte modalitatea de săvârşire a faptelor comise de ei, ţinând cont şi de rezonanţa socială redusă a faptelor ca urmare a scurgerii timpului şi de comportamentul inculpaţilor după comiterea infracţiunilor, a aplicat circumstanţe atenuante şi faţă de aceştia, respectiv cele prevăzute de art. 74 C. pen. Pentru toate aceste considerente şi având în vedere şi vârsta acestor doi inculpaţi şi faptul că până în prezent nu au comis alte fapte penale, Tribunalul Prahova a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

Pedepsele aplicate celor trei inculpaţi nu sunt în măsură să corespundă scopului educativ şi preventiv al pedepselor, impunându-se înlăturarea circumstanţelor atenuante, majorarea pedepselor şi executarea lor în regim de detenţie.

Astfel, individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punct de vedere al nevoii de reeducare a inculpaţilor. Cu atât mai mult, în cazul infracţiunilor de corupţie, de serviciu sau în legătură cu serviciul trebuie avute în vedere, în egală măsură, persoana infractorului şi respectiv reeducarea şi reintegrarea sa socială, cât şi diminuarea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale, pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte.

Aceasta înseamnă aplicarea unor pedepse juste, echitabile, atât pentru infractor, cât şi pentru societate.

Analiza criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. este obligatorie şi trebuie făcută cumulativ. Întrucât primele două criterii - dispoziţiile Părţii generale a C. pen. şi limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a acestuia vizează legalitatea operaţiunilor de individualizare judiciară. Tribunalul Prahova trebuia să insiste în analiza celorlalte trei criterii (gravitatea faptelor săvârşite, persoana inculpaţilor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), analiză care trebuia, de asemenea, efectuată cumulativ întrucât aceste criterii se intercondiţionează reciproc, fără a se da o pondere mai mare aspectelor care conturează personalitatea infractorilor.

Instanţa de fond nu a apreciat în mod exact gravitatea concretă a faptelor, nerealizându-se o justă individualizare a pedepselor, deoarece faptele deduse judecăţii nu au fost raportate la sistemul general de valori, acceptat de societate.

Totodată, Tribunalul Prahova nu a cercetat conţinutul concret al faptelor-acţiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată şi în egală măsură, caracterul şi importanţa obiectului infracţiunilor, caracterul şi gravitatea urmărilor acestora, mobilul şi scopul urmărit, prejudiciul efectiv produs, aspecte care ar fi trebuit să se reflecte şi în conţinutul hotărârii judecătoreşti.

Persoana inculpaţilor este un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor care trebuie să fie adecvate şi proporţionale faţă de fiecare infractor, raportat la periculozitatea socială a acestuia şi trăsăturile sale specifice care îi definesc personalitatea. Instanţa de fond a acordat o atenţie deosebită lipsei antecedentelor penale ale inculpaţilor, faptului că anterior şi ulterior comiterii infracţiunilor au avut o comportare corespunzătoare în familie şi societate, aspecte care, în principiu, nu au neapărat valoare unor circumstanţe atenuante, mai ales că inculpaţii au profitat de aceste realităţi pentru a-şi asigura realizarea scopului ilicit propus.

Evaluarea gravităţii faptelor a fost realizată de instanţa de fond în absenţa unei analize serioase a atitudinii psihice a inculpaţilor faţă de faptele comise şi urmările acestora, neavându-se în vedere că aceştia nu au dat dovadă de stăruinţă în repararea pagubei pricinuită şi nici împrejurarea că nu au recunoscut faptele astfel cum au fost comise, astfel că în mod greşit au fost reţinute circumstanţele atenuante prev. de art. 74 C. pen.

Pentru toate aceste considerente şi operaţiunea de individualizare a executării pedepselor aplicate este greşită, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere putând fi dispusă doar în situaţia faptelor caracterizate de un grad foarte redus de pericol social concret, comise de persoane a căror atitudine faţă de faptă şi urmările produse denotă o periculozitate socială scăzută şi de posibilitatea reducerii lor chiar şi fără privarea de libertate, aspecte care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Prin prisma celor evidenţiate, pentru ca pedepsele aplicate să reflecte în concret gradul de pericol social al faptelor, dar şi pentru realizarea scopului pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen., se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina celor trei inculpaţi şi condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea, orientate spre maximul prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie.

În mod nelegal instanţa de fond a dispus, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendarea pedepselor complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe perioada termenului de încercare, aplicate inculpaţilor D.I.A., B.T. şi N.V.

Astfel, art. 71 alin. (5) C. pen. invocat de către instanţa de fond se referă la suspendarea executării pedepselor accesorii, nu la suspendarea pedepselor complementare.

Pe de altă parte, conform art. 66 C. pen., executarea pedepselor interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepselor închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

Instanţa de fond nu a aplicat inculpaţilor D.I.A., B.T. şi N.V. pedepsele accesorii, deşi acestea erau necesare.

Condamnarea celor trei inculpaţi la pedeapsa cu închisoarea atrage, de drept, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. (2) C. pen., interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza I - c) C. pen., având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, împrejurările cauzei şi persoana inculpaţilor, astfel cum s-a arătat anterior.

Instanţa de fond nu a dispus aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. inculpaţilor D.I.A., B.T. şi N.V. (dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor), deşi aceste pedepse nu erau necesare.

Tribunalul Prahova, condamnându-i pe cei trei inculpaţi pentru infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen.. rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.., la pedepse cu închisoarea, trebuia să interzică şi dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpaţii s-au folosit de funcţiile lor în săvârşirea faptelor, astfel încât sunt nedemni să mai exercite aceste profesii, în continuare, pe o perioadă limitată de timp.

Pe de altă parte, deşi a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpaţilor P.A. şi D.G.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, 8 din Legea nr. 78/2000, instanţa de fond nu a dispus încetarea procesului penal faţă de aceşti inculpaţi pentru faptele menţionate.

Astfel, potrivit art. 345 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, aceste ultime două situaţii pronunţându-se potrivit art. 11 pct. 2 C. proc. pen. În consecinţă, constatând existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale), Tribunalul Prahova era obligat ca, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. să dispună încetarea procesului penal faţă de inculpaţii P.A. şi D.G.A. pentru infracţiunile de dare de mită reţinute în sarcina acestora.

În final, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, în sensul criticilor expuse în cererea de apel.

Apelantul-inculpat D.G.I., prin apărătorul său ales, atât în motivele scrise de apel, dar şi în susţinerile orale a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii apelate şi schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 şi achitarea sa pentru comiterea acestei infracţiuni, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a mai solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu din infracţiunea prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 411 alin. (2) C. pen., în trei infracţiuni prev. de art. 2488 C. pen. şi achitarea sa pentru comiterea acestor infracţiuni, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la primul motiv de apel, s-a susţinut că în cazul lucrărilor care au făcut obiectul contractelor încheiate de către Direcţia Silvică Mureş cu SC N.C. SRL, SC T. SRL, SC F. SRL, SC C.A. SRL, SC T.G.A SA nu au fost incidente dispoziţiile O.G. nr. 12/1993 privitoare la licitaţiile publice şi nici prevederile legale succesive referitoare la valoarea pragului care nu permitea achiziţionarea de bunuri, lucrări, servicii pe baza solicitării a cel puţin 3 oferte de preţ.

Sub acest aspect trebuie reţinut că la momentul încheierii contractelor şi a actelor adiţionale la respectivele contracte ştiau şi erau convinşi că nu se aplicau prevederile O.G. nr. 12/1993. Argumentele pe care se bazează această convingere sunt:

- despre demararea lucrărilor de reabilitare/modernizare a sediului Direcţiei Silvice Mureş s-a discutat în prealabil cu persoane din conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva care, practic, au avut iniţiativa acestor lucrări şi au încurajat în efectuarea lor.

- toate contractele şi actele adiţionale au fost aduse la cunoştinţa conducerii Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva înainte de finalizarea lor şi au fost acceptate fără nicio observaţie referitoare la legalitatea încheierii lor, deci nici în ce priveşte necesitatea respectării dispoziţiilor O.G. nr. 12/1993. Aceeaşi poziţie au avut-o şi consilierii juridice ai Direcţiei Silvice Mureş şi Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

- toate sumele necesare plăţii lucrărilor de investiţii, reparaţii şi serviciile de proiectare şi consultanţă au fost incluse atât în bugetele de venituri şi cheltuieli ale Direcţiei Silvice Mureş, cât şi în programele de investiţii, aprobate, respectiv emise de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.

- anual cheltuielile aferente acestor lucrări şi, implicit, contractele de actele adiţionale sus-menţionate, au fost verificate de organele Curţii de Conturi Mureş şi nu au fost semnalate încălcări ale O.G. nr. 12/1993.

- nici în urma controalelor efectuate de Ministerul Finanţelor Publice nu li s-a imputat încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 12/1993.

Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice, prin adresa din 01 februarie 2002 a comunicat Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva că nu sunt aplicabile prevederile referitoare la achiziţiile publice, cu excepţia cazurilor în care fondurile alocate pentru plata contractelor provin din fonduri publice, ori niciunul dintre contracte nu a fost plătit din fonduri publice ci din fonduri proprii.

Prin sentinţa penală nr. 1414 din 27 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6355/l/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, într-un alt caz asemănător următoarele: „referitor celor de mai sus, Ministerul Finanţelor, cu adresa din 01 februarie 2002 - Direcţia de reglementare a achiziţiilor publice şi monitorizarea investiţiilor publice, având în vedere dispoziţiile legale în vigoare la datele achiziţiilor de genul celor din cauză, a considerat că Regia Naţională a Pădurilor nu este autoritate contractantă conform O.U.G. nr. 60/2001, aceeaşi poziţie fiind exprimată şi de către Direcţia generală de reglementare în domeniul activelor statului (adresa din 13 iunie 2006) şi aceasta funcţionând în cadrul Ministerului Finanţelor.

Sintetizând prevederile legale menţionate, precum şi având în vedere H.G. nr. 12/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, coroborate cu cele ale H.G. nr. 173/2001 se conchide că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, nu este autoritate contractantă conform O.U.G. nr. 60/2001.

De altfel, în cauza care a format obiectul Dosarului nr. 3578/1/2006 privind pe şapte din inculpaţi, prin sentinţa nr. 331 din 19 februarie 2009 s-a reţinut că, având în vedere prevederile actelor normative indicate şi în cauza de faţă, Regia Naţională a Pădurilor nu este autoritate contractantă conform O.U.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice şi, în consecinţă, nu se supune prevederilor acesteia.

Sentinţa amintită a rămas definitivă prin respingerea de către completul de 9 judecători al instanţei supreme, a recursului formulat de D.N.A. - decizia nr. 686 din 28 septembrie 2009.

Chiar dacă hotărârile judecătoreşti sus-menţionate s-au grefat pe interpretarea O.U.G. nr. 60/2001, această interpretare se poate extrapola şi în cazul de faţă, din următoarele considerente: achiziţiile publice au cunoscut de-a lungul timpului o serie de reglementări, iar pentru perioada încheierii contractelor litigioase acestea sunt: O.G. nr. 12/1993, O.G. nr. 118/1999, O.G. nr. 60/2001 - O.U.G. nr. 34/2006. Fiecare din aceste acte normative au suferit modificări/completări/suspendări/abrogări, astfel încât s-a creat un adevărat „haos legislativ” în materia achiziţiilor publice, haos care a atins apogeul în anul 2000. Astfel, O.G. nr. 12/1993 a suferit 2 modificări până în anul 1995, O.G. nr. 118/1999, prin care s-a abrogat O.G. nr. 12/1993, a avut cea mai spectaculoasă evoluţie deoarece ea trebuia să intre în vigoare la 01 ianuarie 2000, nu a intrat în vigoare la acel moment deoarece prin O.U.G. nr. 202 din 30 decembrie 1990 intrarea sa în vigoare a fost amânată până la data de 01 martie 2000 şi în opinia sa, a intrat în vigoare începând cu data de 02 martie 2000 deoarece legiuitorul a uitat că intrarea în vigoare fusese suspendată doar până la data de 01 martie 2000. A intrat şi a rămas în vigoare până la data de 20 martie 2012, întrucât prin O.U.G. nr. 18 din 17 martie 2000 s-a dispus suspendarea din nou a aplicării ei, până la data de 01 iulie 2000.

Începând cu data de 02 iulie 2000 până la data de 01 octombrie 2000 ea a fost din nou în vigoare pentru că, deşi la data de 05 iulie 2000 a fost modificată/completată prin O.U.G. nr. 122, s-a uitat să se dispună cu privire la suspendarea pe o nouă perioadă de timp a momentului intrării ei în vigoare. La data de 27 septembrie 2000, prin O.U.G. nr. 141 s-a prorogat din nou intrarea ei în vigoare până la data de 01 noiembrie 2000. Întrucât doar prin O.U.G. nr. 186 din 08 noiembrie 2000 se dispune din nou suspendarea intrării ei în vigoare până la data de 01 decembrie 2000, înseamnă că în intervalul 02 - 12 noiembrie 2000 ea a fost în vigoare.

În fine, prin O.U.G. nr. 295 din 30 decembrie 2000, O.U.G. nr. 118/1999 este suspendată până la apariţia legii de aprobare sau de respingere. în pofida acestei dispoziţii de suspendare, respectiv a momentului până la care se suspendă, legiuitorul o mai suspendă încă o dată prin O.U.G. nr. 48 din 30 martie 2001, pe intervalul de timp scurs între 01 aprilie 2001 - 31 decembrie 2001 după ce a fost abrogată expres prin O.U.G. nr. 60 din 11 mai 2001, ea a fost respinsă prin Legea nr. 473 din 26 septembrie 2001. Chiar dacă s-ar aprecia că o lege abrogată poate fi repusă în vigoare, totuşi, O.U.G. nr. 12/1993 nu a fost în vigoare o bună parte a anului 2000.

Aşa stau lucrurile şi în privinţa normelor legale care au guvernat înfiinţarea şi funcţionare anterioară a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, fapt ce rezultă din anexa nr. 7 la motivele de apel.

Nu numai din probele dosarului, ci şi din cuprinsul rechizitoriului rezultă cu certitudine că preţul contractelor litigioase a fost plătit din fondurile proprii ale Direcţiei Silvice Mureş, adică dintr-o altă sursă decât cea indicată mai sus. Aceasta înseamnă că, raportat la criteriul sursei de provenienţă a fondurilor, achiziţiile de servicii şi investiţii ce fac obiectul acestui dosar nu intră sub incidenţa O.G. nr. 112/1993.

Al doilea motiv de apel se referă la faptul că nu au fost încălcate dispoziţiile legale şi cele interne care reglementează activitatea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, respectiv cele aferente funcţiei de director general al Direcţiei Silvice Mureş, cu ocazia încheierii şi derulării contractelor încheiate de către Direcţia Silvică Mureş cu SC N.C. SRL, SC T. SRL, SC F. SRL, SC C.A. SRL, SC T.G. SA.

Susţine inculpatul că a respectat toate dispoziţiile interne indicate de procuror. Chiar dacă ar fi încălcat anumite dispoziţii interne, această încălcare ar fi de natură să atragă răspunderea sa penală doar în situaţia în care ar fi generat prejudicii pentru Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.

Nu s-a subrogat în atribuţiile de serviciu ale directorului tehnic şi nu a încălcat dispoziţiile din fişa postului, detaliate de procuror în rechizitoriu şi, pe de altă parte, respectivele dispoziţii nu se referă explicit la încheierea contractor litigioase.

Conţinutul adresei din 06 noiembrie 2006 a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, prezentată în rechizitoriu, trebuie analizat prin prisma următoarelor fapte, demonstrate de probele dosarului: toate lucrările au fost cuprinse în raportările periodice pe care le făcea către conducerea regiei. În luna iunie 2006 nu se mai putea vorbi de estimări ori recomandări specifice unei expertize tehnice. De vreme ce, la acel moment, majoritatea lucrărilor erau finalizate, adresa fiind emisă la finele anului 2006, se naşte firesc întrebarea: de ce cu ocazia controalelor făcute cel puţin o dată pe an organele de control din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva nu au identificat acele lipsuri în activitate? Deşi procurorul a făcut presiuni asupra conducerii Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva pentru a se constitui parte civilă în cauză, poziţia acesteia a fost constantă în sensul inexistenţei vreunui prejudiciu aferent contractelor litigioase.

Ceea ce dovedeşte, însă, reaua-credinţă a procurorului este omisiunea sa de a prezenta în rechizitoriu, adresa din 29 august 2006 trimisă de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva către D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, din care rezultă cu certitudine dovada comunicării tuturor hotărârilor comitetului director din cadrul Direcţiei Silvice Mureş referitoare la achiziţiile litigioase către conducerea centrală a regiei şi aprobarea sumelor necesare plăţii acestor achiziţii de către respectiva conducere prin C.T.E. (anexa nr. 10 de la concluziile depuse la instanţa de fond).

Dispoziţiile pct. 11.23, citate de procuror, nu se referă la încheierea contractelor, ci la documentaţii de investiţii, care sunt prealabile contractelor. Mai mult, aceste dispoziţii nu stabilesc interdicţii în privinţa încheierii contractelor în lipsa documentaţiilor, în condiţiile în care aceste investiţii sunt prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al Direcţiei Silvice Mureş şi în programele de investiţii ce au fost transmise în anii 1999-2001 acestei direcţii de către persoanele cu atribuţii specifice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva (anexa nr. 1 la concluziile depuse la instanţa de fond).

Invocarea de către procuror a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Romsilva din 29 martie 1994 este cel puţin eronată, deoarece în primul motiv de apel s-au indicat regulamentele care au fost valabile în perioada litigioasă, astfel că şi concluziile trase de acesta din analiza prevederilor respective referitoare la Comisia tehnico-economică, sunt la fel de eronate.

Procurorul nu a indicat nicio prevedere din Regulamentul privind promovarea investiţiilor la Direcţiile silvice aflate în subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva pe care ar fi încălcat-o, motiv pentru care singura apărare care poate să o facă este aceea că nu a încălcat acest regulament. A dovedit cu copia agendei personale a inculpatului N.V. (pe care a depus-o la dosar) împrejurarea că întreaga investiţie de reabilitare/modernizare a sediului Direcţiei Silvice Mureş a fost supusă aprobării CTE-ului Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Totodată, cu înscrisuri şi cu martori s-a făcut dovada faptului că întreaga înregistrare a corespondenţei a fost interpretată eronat de procuror şi instanţa de fond, ceea ce a făcut posibilă acuzaţia privind efectuarea unor lucrări litigioase anterior ţinerii licitaţiilor.

La rândul lor, membrii comisiei de licitaţie au confirmat ţinerea licitaţiilor anterior semnării contractelor şi, evident, începerii lucrărilor. Ori, este deficitar raţionamentul instanţei de fond atâta timp cât acest abuz se reţine doar în sarcina sa nu şi al membrilor comisiei de licitaţie.

De asemenea, în măsura în care ar fi reală acuzaţia privind caracterul formal al licitaţiilor atunci de acest formalism s-ar face vinovaţi şi membrii comisiei de licitaţie, cel puţin pentru faptul că nu au acceptat un asemenea formalism la solicitarea sa expresă sau tacită (cum lasă să se înţeleagă instanţa de fond) cum nu a fost vorba despre formalism, evident că nici ei şi nici el nu pot fi acuzaţi în acest sens.

La dosarul cauzei au fost depuse listele cu investiţii aprobate de conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva pe anii 1999-2001 printre care se află şi cele de la sediul Direcţiei Silvice Mureş, ceea ce demonstrează că aceste investiţii au fost aprobate de forul ierarhic superior altfel nu s-ar fi putut cheltui banii aferenţi acestor investiţii.

Mai mult, la sfârşitul fiecărui an financiar, întreaga activitate financiară a Direcţiei Silvice Mureş, inclusiv cheltuielile aferente investiţiilor, era verificată de revizori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, astfel că era imposibil să se efectueze cheltuieli cu investiţii neaprobate ori nelegale.

Nu intra în atribuţiile sale de serviciu verificarea executării lucrărilor, ci această sarcină revenea dirigintelui de şantier - N.V. şi directorului tehnic - H.T.V. Din probele dosarului rezultă însă că amândoi colegii au verificat permanent derularea lucrărilor, astfel că nu poate fi acuzat nici el de vreo omisiune în acest sens. în fine, nu s-a demonstrat că din omisiunea unor asemenea verificări s-ar fi generat vreun prejudiciu Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

Cât priveşte calitatea sa de factor de decizie în selectarea firmelor care au executat lucrările litigioase, este de reţinut că nu există nicio probă în acest sens. Dimpotrivă, din declaraţiile coinculpaţilor şi ale martorilor audiaţi cu privire la acest aspect, precum şi din procesele-verbale de licitaţie, inclusiv ofertele depuse de licitanţi, rezultă că membrii comisiei de licitaţie au desemnat drept câştigătoare firmele care au avut ofertele cele mai bune din punct de vedere financiar şi tehnic. În legătură cu această chestiune se impune a se avea în vedere împrejurarea că, şi în ipoteza alegeri abuzive a vreuneia din firmele indicate de acuzare şi descalificarea ilegală a altora, procurorul şi instanţa de fond ar fi trebuit să demonstreze cu probe că prin astfel de nereguli s-a produs un prejudiciu Romsilva sau firmelor descalificate (în această ultimă ipoteză ar fi fost vorba despre o altă încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa).

O altă critică se referă la greşita reţinere în sarcina sa a unui prejudiciu de peste 2.000.000 ROL. În opinia sa, nu numai că nu a produs vreun prejudiciu prin activitatea sa legată de contractele litigioase, ci, dimpotrivă, prin modul în care, împreună cu colegii din cadrul Direcţiei Silvice Mureş, printre care se află şi o parte dintre coinculpaţi, s-a redus considerabil valoarea finală totală a lucrărilor.

Nici organele de control fiscal, nici cele ale Curţii de Conturi şi nici de control intern nu au evidenţiat prejudicii legate de contractele litigioase.

În urma analizării detaliate a lucrărilor de „reabilitare şi modernizarea clădirii sediului Direcţiei Silvice Mureş” şi a lucrărilor de „reparaţii la clădirea sediului Direcţiei Silvice Mureş”, expertul B.G. a concluzionat în raportul de expertiză din 11 noiembrie 2002 întocmit la solicitarea organelor de urmărire penală, în sensul că valorile investiţiei realizate se încadrează în cotele de piaţă, fiind mai mici decât acestea şi toate materialele decontate au fost puse în operă”.

Potrivit completării la raportul de expertiză, dl. B.G. a demonstrat în mod ştiinţific că, prin modul şi condiţiile în care s-au încheiat contractele litigioase s-a realizat o economie de 2.586.568.000 ROL (de reţinut că procurorul nu a pomenit nimic în rechizitoriu referitor la această concluzie a expertului) (anexa nr. 11 de la concluziile scrise depuse la instanţa de fond).

În luna martie 2007, D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, fiind nemulţumit de rezultatul expertizei, a completării la raportul de expertiză, solicită expertului un supliment la acest raport. În acest supliment la raportul de expertiză se arată faptul că „nu s-a găsit suprafaţă lipsă la măsurători faţă de cea plătită la toate poziţiile.”

La rândul ei, dna. expert R.N., în raportul de expertiză extrajudiciară pe care l-a întocmit la solicitarea mea, a demonstrat inexistenţa prejudiciului şi erorile comise de inspectorii fiscali. Fără a intra în detalierea acestui raport vom reţine concluziile sale care sunt esenţiale pentru stabilirea adevărului judiciar obiectiv în prezenta cauză: „Constatările organelor de inspecţie fiscală nu au avut efect fiscal la determinarea de obligaţii fiscale suplimentare, ele reprezintă constatări tehnico-ştiinţifice de evaluarea manoperei prin estimare, atribuţii care sunt ale altor profesii libere, respectiv experţi contabili şi experţi evaluatori.

„Concluzia este că organele fiscale nu au efectuat o inspecţie fiscală pentru determinarea conformităţii cu prevederile legale în materie fiscală ci au efectuat o evaluare a costurilor cu manopera, prin metode proprii de estimare.

Constatările efectuate de organele de inspecţie fiscală nu sunt efectuate în baza atribuţiilor de control, excedează ariei lor de competenţă, substituindu-se altor profesii libere care puteau face astfel de constatări economico-financiare, respectiv de experţi contabili pentru aprecieri de natura contabilă, sau experţi evaluatori pentru aprecieri de natura manoperei încorporate în lucrări.

Drept urmare, constatările organelor de inspecţie fiscală nu sunt obiective şi nici efectuate în baza unor norme profesionale, care s-ar fi impus în cazurile în speţă, respectiv de expertiză contabilă sau evaluare tehnică, astfel că aceste constatări sunt doar aprecieri personale despre valoarea unor manopere presupuse a fi fost realizate sau nerealizate.”

„Toate aceste tehnici sunt personale, organele de inspecţie fiscală efectuând o descriere a raţionamentului, dar neindicând temeiul legal de aplicare a acestui raţionament, o astfel de abordare neexistând în nicio prevedere legală în materie fiscală, având în vedere că ne referim la organe fiscale care trebuie să aplice reglementările fiscale prin care se determină obligaţii fiscale.”

În contractele încheiate cu SC T. SA şi SC C.A. SRL valoarea lucrărilor este estimată „conform devizului ofertă acceptat de ambele părţi ceea ce confirmă faptul că la data contractării lucrărilor valoarea ofertată era estimată în funcţie de cantităţile solicitate de beneficiar şi înmulţită cu tarife orare estimate. În ceea ce privesc contractele semnate cu SC F. SRL acestea au prevăzut faptul că „Valoarea contractului s-a încheiat la preţ ferm şi nu poate fi mărită sau micşorată numai cu acordul părţilor contractuale”.

În derularea oricărui contract, prestatorul este obligat să aplice tarifele ofertate pentru facturarea lucrărilor, iar tarifele orare efectiv plătite salariaţilor, colaboratorilor sau subcontractorilor sunt cele evidenţiate în contabilitate pe seama cheltuielilor, care, de regulă, sunt diferite de cele estimate, prestatorul plătind mai mult sau mai puţin în funcţie de politica sa de management sau de modificările legislative de garantare a drepturilor salariale.

Drept urmare, pentru analizarea unor contracte de lucrări executate manopera contractată nu poate fi comparată cu cea evidenţiată în contabilitate deoarece aceasta poate fi diferită. Compararea se poate face doar asupra cantităţilor ofertate şi efectiv prestate, iar tarifele orare trebuie să fie cele contractate.

Mai mult, beneficiarul nu are niciun drept legal de verificare a modului de decontare a manoperei ofertate, respectiv a modului de retribuire a angajaţilor sau colaboratorilor săi, şi nici evidenţa contabilă a prestatorului, acestea sunt drepturi cu caracter privat ale furnizorului.

Valoarea manoperei efectiv plătită de către SC T.G. SA pentru realizarea lucrărilor către D.S Târgu Mureş este în valoare totală de 1.580.191.659 ROL, iar manopera inclusă în situaţiile de lucrări este în sumă de 1.555.323.662 ROL, rezultând astfel că există o cheltuială cu manopera nerecuperată prin venituri, sau altfel spus o pierdere realizată de către SC T.G. SA în suma de 24.867.997 ROL.

Ca şi concluzie generală, valoarea diferenţei de manoperă constatată de către organele de inspecţie fiscală ca fiind facturată în plus de către SC T.G. SA, calculată prin estimare utilizând tehnica ponderării, în sumă de 422.120.796 ROL, este nereală. Conform constatărilor efectuate prin prezentul raport de expertiză rezultă că SC T.G. SA şi-a depăşit costurile cu valoarea manoperei facturate, realizând o pierdere contabilă pe această categorie de cheltuieli în sumă de 24.867.997 ROL.

Referitor la costul manoperei înglobată în valoarea lucrărilor executate către Direcţia Silvică Târgu Mureş, conform evidenţei contabile a rezultat că toate drepturile salariale şi drepturile cuvenite producătorilor sunt în sumă totală de 390.424.213 ROL, şi având în vedere faptul că nu se cunosc date despre contabilitatea de gestiune a costurilor aferente serviciilor prestate, valoarea cheltuielilor cu salariile şi colaboratorii trebuie luată în calcul la valoarea lor integrală, respectiv suma de 390.424.213 ROL.

Ca şi concluzie generală, valoarea diferenţei de manoperă constatată de către organele de inspecţie fiscală ca fiind facturată în plus de către SC C.A. SRL, calculată prin estimare utilizând tehnica ponderării, în sumă de 412.942.654 ROL, este nereală. Conform constatărilor efectuate prin prezentul raport de expertiză rezultă că SC C.A. SRL prin cheltuielile efectuate a realizat o economie de costuri faţă de valoarea manoperei facturate.

„Diferenţa totală între aşa-zisă „manopera facturată” şi manopera determinată cu ocazia controlului inspectorilor din cadrul D.G.F.P., pe baza documentelor justificative, aferente celor 4 contracte încheiate cu SC F. SRL în sumă de 1.360,299.267 ROL este eronată. Conform constatărilor efectuate prin prezentul raport de expertiză rezultă că SC F. SRL a depăşit prin costuri valoarea manoperei facturate, realizând o pierdere contabilă pe această categorie de cheltuieli în sumă totală de 147.269.182 ROL.”

„Prin constatările efectuate prin raportul de expertiză extrajudiciară rezultă că societăţile prestatoare au facturat corect contravaloarea lucrărilor executate, inclusiv manopera aferentă sau aşa-zisa „manoperă facturată”, neexistând diferenţe de manoperă plătită de către Direcţia Silvică Târgu Mureş ca necuvenite.”

Procurorul nu afirmă şi, pe cale de consecinţă, nici nu demonstrează existenţa vreunei înţelegeri frauduloase, anterioare adjudecării contractelor, între mine şi colegii mei coinculpaţi, pe de o parte, şi reprezentanţii SC F. SRL, SC T.G. SA, SC C.A. SRL, SC N.C. SRL şi SC T. SRL, în sensul ofertării, pentru execuţia lucrărilor, a unei manopere mult superioară valoric faţă de cea reală, înregistrată în contabilitatea lor.

Aşa cum a arătat şi expert N.R., nicio lege nu le dădea posibilitatea să verificării valoarea manoperei practicată de aceste firme în raport cu angajaţii săi şi nici valoarea manoperei evidenţiată în contabilitate. În acest sens, a invocat decizia C-324/l a Curţii Europene de Justiţie (anexa nr. 12 la aceleaşi concluzii) prin care, asemănător, s-a decis în sensul lipsei unei obligaţii din partea unui contractant de a cunoaşte situaţia contabilă a celuilalt contractant şi a vinovăţiei ambilor doar în situaţia în care s-a dovedit existenţa unei înţelegeri frauduloase între cei doi contractanţi.

Despre existenţa diferenţelor menţionate mai sus a aflat în cursul urmăririi penale de la respectivul procuror. Atât expertul B.G., cât şi reprezentanţii firmelor sus-menţionate au argumentat în mod corect, obiectiv respectivele diferenţe.

Dacă procurorul a invocat incidenţa în cazul tuturor contractelor litigioase a prevederilor O.G. nr. 12/1993, atunci trebuia să observe că normele metodologice/regulamentele emise în aplicarea acestui act normativ indică limitele preţurilor pe care le puteau practica ofertanţii în cadrul oricăreia dintre procedurile de achiziţie la care ar fi participat. Verificând preţurile practicate în cazul contractelor litigioase prin prisma respectivelor norme observăm că ele se situează sub acestea din urmă, fapt certificat şi de expertul B.G.

Din probele dosarului rezultă că, pe lângă contractele litigioase, obiectivul „Reabilitarea şi modernizarea sediului Direcţiei Silvice Mureş” a presupus încheierea şi a încă 7 contracte de achiziţii de bunuri/servicii cu următoarele firme: SC W. SRL, SC R. SRL, SC P. SRL, SC I. SA, SC Q.I. SRL, SC M. SRL şi SC D.F. SRL. În legătură cu aceste contracte, a căror valoare rezultă din anexa nr. 8 la aceleaşi concluzii - 1.075.059.101 ROL, procurorul nu a susţinut că s-ar fi practicat o manoperă frauduloasă deşi între ele şi celelalte contracte nu există nici o deosebire substanţială sub acest aspect.

Potrivit declaraţiilor inculpaţilor P.A., S.M. şi D.G., calcularea şi înregistrarea valorii manoperei în contabilitatea societăţilor lor s-a făcut cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie. De asemenea, valoarea manoperei ofertată pentru lucrările licitate şi contractate cu Direcţia Silvică Mureş a fost corect calculată, la nivelul pieţei din acel moment.

O precizare suplimentară importantă se impune în raport cu inculpatul S.M., care a explicat modul în care a măsurat golurile uşilor de la Direcţia Silvică Mureş, conform obiceiului preluat de la tatăl şi bunicul său, şi, implicit efectele unei asemenea măsurători: diferenţe de manoperă şi materiale nefacturate către Direcţia Silvică Mureş.

Apelantul-inculpat D.G.A. a solicitat admiterea apelului cu consecinţa respingerii apelului declarat de D.N.A. Pentru prima infracţiune de dare de mită, lucrări efectuate la casa D., prima instanţă a dispus achitarea sa pe considerentul neîndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că intenţia infracţională nu s-a putut stabili cu certitudine, iar în ceea ce priveşte cea de-a doua faptă, lucrări la casa inculpatului N.V., prima instanţă a constatat existenţa faptei şi prescrierea răspunderii penale. Infracţiunea de dare de mită se realizează din punct de vedere al laturii subiective numai sub forma intenţiei directe: făptuitorul prevede rezultatul faptei sale pe care îl urmăreşte prin comiterea faptei, dându-şi seama că rezultatul (urmarea socialmente periculoasă) pune în pericol buna desfăşurare a activităţii de serviciu a persoanei căreia îi dă mita şi dorindu-şi producerea unui astfel de rezultat (urmare). În ceea ce priveşte latura obiectivă, condiţiile cerute pentru realizarea acestui element al infracţiunii de dare de mită, sunt:

Promisiunea, oferirea sau darea să se comită anterior sau concomitent îndeplinirii sau neîndeplinirii de către funcţionar a actului în vederea căruia a acţionat mituitorul.

Actul pentru realizarea căruia mituitorul dă bani (sau alte foloase) să se refere la un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau la un act contrar acestor îndatoriri. Nici cu privire la inculpatul D. şi nici cu privire la inculpatul Nistor nu s-au stabilit concret îndatoririle de serviciu vis-a-vis de încredinţarea lucrărilor către subsemnatul.

În ceea ce priveşte anterioritatea demersului său - ca act generat al infracţiunii de dare de mită - rezultă chiar din rechizitoriu că N.V. s-a pensionat la data de 01 ianuarie 2001, iar lucrările la Direcţia Silvică s-au finalizat în luna noiembrie 2001. De nicăieri din dosar nu rezultă cu certitudine, mai presus de orice îndoială, când anume - precis determinat în timp - muncitorii care lucrau la firma sa ar fi executat lucrări la casa inculpatului N. şi a fiului acestuia.

Cert este că dacă aceste lucrări s-au executat în primăvara-vara-toamna anului 2001 (timp propice pentru construcţii), N.V. era deja pensionat din ianuarie 2001 deci nu mai putea fi subiect al infracţiunii de dare de mită.

Pe de altă parte, nu s-a probat nicio înţelegere prealabilă sau concomitentă între el şi inculpatul N. Audiat în faţa instanţei de apel acesta a declarat expres că nu a luat legătura cu mine, ci direct cu şeful meu de echipă (P.Z.) pe care îl cunoştea de mult şi pe care l-a rugat să îl ajute la lucrări după-masa, contra unei remuneraţii constând în bani şi alimente.

Deşi instanţa de fond a reţinut că mergea după-masa la locuinţa familiei N. şi de aici rezultă că mergea pentru a verifica lucrările şi astfel avea cunoştinţă de executarea lor, a susţinut atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel că, într-adevăr, mergea după-masa Ia echipa sa dar pentru a le trasa sarcinile pentru ziua următoare. A ştiut că lucrează în timpul lor liber la inculpatul N., dar este un fapt obişnuit în construcţii ca după program muncitorii să îşi suplimenteze veniturile lucrând în particular. Atât inculpatul N., cât şi muncitorii audiaţi, în majoritate au confirmat susţinerile sale.

Dubiul existent în legătură cu data, perioada, durata, lucrările executate şi cuantumul exact al plăţii prin alimente şi bani, îmi profită mie, iar modul aleatoriu de stabilire a prejudiciului (după estimarea Parchetului) nu poate constitui un element pertinent, suficient şi concludent pentru a se pronunţa o soluţie de condamnare.

De altfel, este şi greu de crezut că el, atunci când a participat cu oferta sa de execuţie lucrări la Direcţia Silvică Mureş, putea să prevadă că fiul inculpatului N. îşi va face casă sau că inculpatul N. îşi va monta încălzirea centrală la apartament.

Nu a fost în nici un fel de relaţii cu familia N., nu s-au vizitat şi nu îşi „programau” activităţile unul după celălalt. Pur şi simplu, inculpatul N.V., în perioada în care a fost diriginte de şantier, a văzut că echipa mea lucrează bine, astfel încât, cunoscându-l pe P.Z. de multă vreme, l-a rugat să lucreze după-masa la el. De aici şi până la „teoria conspiraţiei” e cale lungă, iar a fi considerat vinovat pentru o faptă pe care niciodată nu a plănuit-o şi nici nu a săvârşit-o, este foarte grav. Începerea procesului împotriva sa a avut un puternic efect negativ asupra partenerilor săi comerciali, a pierdut foarte multe comenzi şi a fost ostracizat ca executant de lucrări de instalaţii, deşi am şi pregătirea profesională necesară şi am şi demonstrat în timp că firma mea executa lucrări de calitate. Perioada lungă de proces, deplasările Târgu Mureş-Ploieşti, stresul procesului şi insatisfacţiile profesionale datorate acestui proces, l-au îmbolnăvit, astfel încât în anul 2012 a suferit o intervenţie complexă pe inimă. Soluţia integrală de achitare este o reparaţie morală pentru faptul că a fost inculpat pentru fapte pe care nu Ie-a săvârşit.

În concluzie a solicitat achitarea sa ca o soluţie de reparaţie morală, tardivă, ce-i drept pentru că este foarte bolnav.

Apărătorul ales al apelantului-inculpat P.A. a susţinut că din necesitatea administrării unui probatoriu vast, la instanţa de fond judecata a durat 4 ani, iar la momentul când s-au pus concluzii de fond (undeva în jurul orelor 17.20), după circa 1 oră, judecătorul fondului a limitat avocaţii, spunând că va amâna pronunţarea.

Soluţia pronunţată este total greşită, formală, nu corespunde exigenţelor C. proc. pen., care impun judecătorului să analizeze fiecare probă din dosar şi fiecare argument prezentat de părţi, în sprijinul unei poziţii sau alta. Astfel, judecătorul fondului cu privire la fierul beton, precizează că o dovadă certă că fier betonul reprezintă mită dată de P., primită de D., este materializată în următoarele probe: Se arată că există o factură de la SC T.G. SRL către firma din Târgu Jiu, că există declaraţiile şoferilor de la firma T.G. care spun să au dus fier betonul la casa D., există declaraţia lui B.M. care nu recunoaşte că ar fi dat acest fier beton cu titlu de cadou, domnului D. În esenţă, acestea sunt argumentele judecătorului fondului deşi, tocmai aceste elemente confirmă contrariul: respectiv nu s-a dat şi nu s-a primit mită.

lată cum ar trebui ele interpretate: inculpatul D. este şi a fost prieten cu B., B. în prezenţa lui P.A. şi a doi martori (audiaţi de instanţa de fond), a afirmat la momentul când se săpau şanţurile că „pentru prietenul meu D., eu asigur fier beton”. Acest B. are firme de construcţii în zona sudică a ţării, în special la Bucureşti şi în momentul când s-a ajuns la această fază a lucrărilor la casa D., a luat legătura cu P.A., i-a spus să emită o factură pe o anumită firmă. De unde să cunoască P. de la Târgu Mureş, că există o firmă la Târgu Jiu în care are interese domnul B.? (Firma a fost înfiinţată la Târgu Jiu pentru că, în realitate, era o zonă defavorizată, şi-a pus un nepot - martorul L., şi doar treceau actele prin acea firmă. În realitate acolo nu a avut loc nici un fel de activitate, ci la Bucureşti). Se emite factură de SC T.G. SRL către acea firmă care plăteşte 4.462 kg fier beton, cantitate care a mers la casa D., iar martorii confirmă că nu au dus nicio bucată de fier beton la vreuna din firmele sau punctele de lucru ale firmelor domnului B.

În altă ordine de idei, nu este logic ca o firmă din Bucureşti, care consumă zilnic cantităţi mari de fier beton să cumpere material de la o firmă din Târgu Mureş. Nici înainte şi nici după nu a mai făcut operaţiuni cu firme din Ardeal să achiziţioneze fier beton. În măsura în care P. spune că a primit banii, fără a-l interesa modalitatea în care s-a plătit, că cele 4.462 kg de fier beton au fost date pentru a fi duse la casa D., (iată cadoul dat de B.), dintr-o dată, din cele 11.000 kg de fier beton, evidenţiate de martora Z., sunt rezolvate deja 4.462 kg.

Mergând mai departe cu analiza declaraţiei lui B., trebuie lămurit motivul pentru care în 2007 B. a spus că nu i-a dat cadou domnului D. Aşa cum a spus şi se poate verifica, în acel moment a fost ameninţat de către procurorul D.N.A. cu evaziune fiscală (pentru că luând fierul beton şi neplătindu-l este vorba despre evaziune fiscală. Chiar L. a spus că nu există aviz nici de expediţie şi nici proces-verbal de recepţie a fier betonului). În condiţiile în care B. se bucură în Bucureşti de o poziţie de excepţie, fiind şi patronul Casei C., evident că nu-şi permitea luxul unui dosar penal, astfel că era foarte uşor să dea o declaraţie în aceste condiţii. S-au solicitat probe cu care să dovedească afirmaţiile făcute de B. în prezenţa unor martori, în sensul că nu a putut să dea o altă declaraţie pentru că a fost ameninţat.

Dar nu această declaraţie este esenţială ci restul probelor care confirmă că acea cantitate de fier beton a venit la casa D. fără să aibă altă legătură cu T.G.-ul decât că acea societate a vândut către firma din Târgu Jiu, în mod fictiv, cantitatea de fier beton.

În legătură cu afirmaţia procurorului privitoare la aplicabilitatea în acest dosar a dispoziţiilor O.G. nr. 12/1993, altă problemă esenţială care necesită un răspuns clar: se aplica sau nu în cazul inculpatului această ordonanţă, pentru că de asta depinde tot angrenajul ulterior legat deţinerea licitaţiilor, corectitudinea acestora.

Făcând o analiză a actelor a depus la instanţa fondului concluzii scrise, de care însă judecătorul fondului nu a ţinut seama. Consideră că acest material depus, chiar dacă este mai vast, demonstrează că această O.G. nr. 12/1993 nu se aplica la nivelul anului 1999-2000 la Romsilva - Direcţia Silvică Mureş. În subsidiar, a solicitat să fie acceptat posibilitatea unui dubiu cu privire la aplicabilitatea acestui text, iarăşi argumentat de evoluţia acestui act normativ. Ori, sub acest aspect, citează din materialul întocmit: O.G. nr. 12/1993 a suferit până în 1995 două modificări, în 1999 legiuitorul emite O.U.G. nr. 118/1999 prin care abrogă O.G. nr. 12/1993, această abrogare trebuia să intre în vigoare începând cu 01 ianuarie 2000, dar o altă ordonanţă a suspendat-o, astfel că în anul 2000 sunt vreo 7 intrări în vigoare şi suspendări, dar se uită în trei rânduri, să emită O.G. nr. 9, înainte de a se finaliza efectele precedente şi sunt intervale de timp în care, O.G. nr. 12 este abrogată. Primul interval este cel cuprins între 01 martie 2000 - 20 martie 2000, abia în data de 20 martie 2000 se vine şi se suspendă din nou intrarea în vigoare a acestui act normativ. Ori, odată abrogat un act normativ, cum mai poate fi el suspendat? Dar, actul a fost şi abrogat şi suspendat, apoi s-a dat o lege nouă care a abrogat şi actul şi celelalte acte prin care a fost abrogat acest act. Aceasta s-a întâmplat în cursul anului 2000-2001, ori, în aceste condiţii, evident că se poate vorbi de un dubiu, întrucât nu se mai ştia unde şi când se aplică.

Ca şi la prima instanţă punctează şi alte argumente esenţiale: Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea D.N.A.-ului a răspuns că nu se aplică ordonanţa achiziţiilor publice la Direcţia Silvică Mureş (actul există Ia dosar) însă procurorul îl omite şi judecătorul instanţei de fond procedează la fel.

Această investiţie şi contracte au fost controlate de Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Conturi şi Controlul Financiar Preventiv din cadrul Romsilva Bucureşti şi s-a demonstrat cu actele din dosar că niciunul nu a precizat că erau aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 12/1993 sau după abrogarea ei celelalte acte normative.

În aceeaşi ordine de idei, programele de investiţii au fost aprobate, an de an, toate sumele folosite pentru această investiţie au fost aprobate de către Regia Naţională a Pădurilor. La dosar se află lista investiţiilor şi trebuia ca organelor de control trebuiau să specifice dacă era necesară să se aplice O.G. nr. 12/1993. Mai mult, la dosar a depus ca practică judiciară, o decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul I.D., fost director al Romsilva, în care se arată foarte clar de către instanţa supremă că nu se aplică legea achiziţiilor publice la Romsilva şi a fost achitat (şi în acel dosar s-a pus aceeaşi problemă, în sensul că nu s-a respectat legea achiziţiilor publice). Judecătorul fondului nu a făcut nicio trimitere la această chestiune.

Apoi, dacă se aplica O.G. nr. 12/1993, atunci niciunul dintre inculpaţi nu trebuia să fie trimis în judecată pentru simplul motiv că procedura achiziţiilor în condiţiile O.G. nr. 12/1993, nu se făcea de către Direcţia Silvică Mureş pentru că nu are personalitate juridică. Ori, a punctat persoanele cărora li se aplică această dispoziţie, respectiv numai persoanelor juridice. Cu alte cuvinte Direcţia Silvică nu putea să contractele lucrări, ci doar Romsilva, care Ie-a aprobat. Ultima dovadă o reprezintă agenta domnului N.V. care nu poate fi pusă sub semnul îndoielii, sub aspectul momentului în care s-au scris acele notiţe. Acest inculpat a fost la Romsilva în cadrul acelei comisii unde s-au discutat probleme tehnice şi mai mult, există o urmă că lucrurile au stat aşa, pentru că acel comitet nu a aprobat o sumă de circa 400 milioane ROL la instalaţii şi s-au refăcut calculele la Direcţia Silvică Mureş (deci, o probă zdrobitoare că această investiţie a fost cenzurată, punct cu punct, an cu an, şi la finalizare de către forul ierarhic tutelar). Atunci cum poate inculpatul să fie condamnat dintr-o singură trăsătură de condei, în condiţiile în care, judecătorul fondului menţionează în hotărâre că „aşa cum s-a demonstrat şi în cursul urmăririi penale, că în speţă se aplica O.G. nr. 12/1993”?

Trebuia ca judecătorul fondului să acorde o mai mare atenţie şi să ţină seama că aceşti oameni din 2002 sunt cercetaţi, şi, de fapt pedeapsa şi-au primit-o cu vârf şi îndesat pentru că timp de 12 ani au sta sub imperiul acestui proces, în fiecare lună au mers la proces, ceea ce nu este uşor. Trecând peste acest aspect, solicită verificarea concluziilor sale, pentru că efectiv aceşti oameni sunt nevinovaţi.

Se mai afirmă de procuror, frază preluată de judecătorul fondului, că D. nu a respectat nici regulamentul de organizare şi funcţionare, nici regulamentul intern şi nici legile care se aplică în domeniul silvic, s-a substituit în atribuţiile directorului tehnic H. şi prin această încălcare a făcut posibil acest prejudiciu.

Însă s-a demonstrat că niciunul din textele invocate de procuror nu se aplică în cazul inculpatului, unele dintre acestea fiind cu totul şi cu totul deplasate. Se indică un regulament din 1992, dar a demonstrat că acela nu mai era în vigoare, fusese abrogat, în anul 1999 era un altul în vigoare. Se mai susţine că s-a substituit în atribuţiile directorului tehnic, fără a se preciza care sunt aceste atribuţii şi pe care dintre ele inculpatul Ie-a încălcat, fără a se arăta cum. Fişa postului există (atât a domnului D., cât şi a domnului H.), regulamentul a fost depus de inculpaţi la dosar, cu sublinierile de rigoare pe fiecare din punctele invocate de procuror.

Sub acest aspect, a mai arătat şi alte chestiuni extrem de importante în această privinţă: s-a numit o comisie de licitaţie, tocmai pentru a nu exista bănuieli cu privire la corectitudinea cu privire la preţurile care urmau să fie practicate; mai mult, toţi coinculpaţii, colegi de serviciu ai domnului D. au afirmat la unison că nu a existat o substituire şi nici măcar o influenţare a deciziilor lor în această privinţă a licitaţiilor şi a adjudecării acestor licitaţii de către ofertanţi, în al treilea rând a demonstrat că 2 dintre probele acestui dosar şi pe care procurorul Ie-a invocat ca fiind esenţiale în demonstrarea acestei părţi a abuzului, nu subzistă unei analize riguroase. Ba, mai mult, în cazul martorei F., aceasta a revenit în faţa instanţei de fond şi a spus că îi pare rău pentru declaraţia dată la procuror, numai că sub ameninţările că va fi şi ea sub învinuire a cedat şi a scris în declaraţie că nu a semnat (această revenire nu a fost întâmplătoare, pentru că stând pe hol cu această martoră, i-a demonstrat că este vorba despre pixuri diferite cu care s-au semnat procesele-verbale de licitaţie). Deci, o probă s-a dus, ori ar trebui să existe demonstraţia contrară că în faţa instanţei de fond a minţit.

Martorul P., la rândul lui, a declarat că nu ştie nimic, nu are legătură cu licitaţiile, că nu a fost (a nu se uita că acest martor, în aceeaşi perioadă şi-a construit şi el casa, tot cu o parte din firmele ale căror patroni sunt implicaţi în acest dosar). Cât de credibilă poată să fie depoziţia acestui martor şi o acuzaţie fondată pe o asemenea declaraţie, în condiţiile în care acest domn are semnături (deşi susţine că nu ştie când Ie-a semnat), în condiţiile în care toţi ceilalţi membrii ai comisiei de licitaţie confirmă prezenţa sa la lucrările comisiei. Deci, coroborând probele se poate analiza şi constata care dintre ele este susceptibilă se subiectivism şi care nu.

Mai departe, se speculează problema înregistrărilor. Dar, fiecare dintre inculpaţi a explicat aşa cum au crezut ei de cuviinţă că este o eroare a procurorului, s-au depus la dosar situaţii similare. Era o confuzie legată de o adresă (dacă venea un act şi era înregistrat sub nr. 1, toată corespondenţa care se purta cu privire la acesta purta nr. 1, chiar dacă era făcută cronologic, la momente diferite). Procurorul interpretează această împrejurare în sensul că nu este posibil ca oferta să vină după licitaţie, în condiţiile în care sunt înregistrări la Direcţia Silvică făcute retroactiv. Aspect nereal şi chiar dacă ar fi fost neconcordanţe privitoare la înregistrarea ofertelor, solicitărilor de oferte, nu aveau nicio relevanţă, cât timp există procesele-verbale ale comisiei de licitaţie (cu privire la care nimeni nu a spus că ar fi false) prin care membrii comisiei au stabilit firma adjudecatară, există anexa la acele procese-verbale, ofertele adjudecatarilor, precum şi cele făcute de celelalte firme. Se pune problema şi în alţi termeni, adică dacă s-a greşit, dar are un efect, pentru că problema este alta, dacă în realitate s-au ţinut licitaţiile, dacă au fost corecte, au fost sau nu anunţate firmele.

Se spune că au fost favorizate firmele care au participat la licitaţie şi care au executat lucrările, omiţându-se că nu numai cele 4 firme au lucrat la Direcţia Silvică la aceste lucrări ci peste 10 firme, numai că procurorul s-a oprit asupra acestora, deşi încă 7 firme au executat lucrări şi se impunea să fie verificate, să se constate în ce condiţii au fost angajate să execute lucrări. Ori, sub acest aspect, evident că raţionamentul procurorului este nu numai greşit, ci şi abuziv pentru că de aici ca să caute, în mod diabolic, mai departe un prejudiciu s-au făcut eforturi disperate în această direcţie.

Există poziţia expertului B.G. care a întocmit raport, completare la raport şi supliment la completare la raport şi în ultimul a scris că dacă se doreşte să fie acuzat cineva nu are decât să fie angajat un alt expert. S-au făcut presiuni asupra expertului ca să calculeze un prejudiciu la Direcţia Silvică, însă acesta în ultimul material, a calculat o economie de peste 2 miliarde ROL, datorită faptului că nu s-a apelat la antreprenor general, (procurorul şi judecătorul fondului au afirmat că T.G. a fost antreprenor general şi că tocmai datorită acestui aspect a fost favorizată, prin manopera practicată). Nici procurorul şi nici instanţa fondului nu a înţeles ce înseamnă un antreprenor general deşi la dosar existau înscrisuri. Expertiza lui B. scoate în evidenţă faptul că Direcţia Silvică nu a încheiat contract cu un antreprenor general, dacă s-ar fi încheiat ar fi existat lucrări/costuri suplimentare pentru că antreprenorul general are o structură administrativă mai amplu, adică creşte volumul cheltuielilor indirecte (contabil, director general, etc.), la care se adaugă profitul acestuia. În aceste condiţii, evident, o apărare fundamentală, neverificată, era legată de faptul că, aşa cum au gândit atunci, s-a stabilit o anumită ordine, atunci când s-au confruntat cu structura acelei clădiri (mai exact cu defecţiunile şi acele lucrări ascunse pe care nu le-au cunoscut la început).

Revenind la idee, văzând că nu poate fi determinat B. să calculeze un prejudiciu, organele de urmărire penală au făcut un artificiu destul de interesant şi chiar abuziv, adică inspectorii fiscali au fost puşi să calculeze aceste diferenţe de manoperă, fără a se face vorbire de vreun prejudiciu, ci doar că există diferenţe. Inspectorii fiscali au mers în control, au constatat aceste diferenţe (care, în opinia sa nu sunt destul de corecte). Evident că această diferenţă nu stă în picioare în ceea ce priveşte prejudiciul.

Inculpaţii au susţinut că nu pot fi judecaţi şi condamnaţi, şi aceasta o spun şi experţii. S-a depus la dosar expertiza extrajudiciară, unde expertul N. scoate în evidenţă opt concluzii, între care aminteşte: inspectorii fiscali nu erau pregătiţi, nu aveau pregătirea şi nici competenţa stabilirii valorii acestei manopere, care era de competenţa unui expert în evaluare sau a unui expert contabil (strict pe chestiunea contabilă); manoperele nu au fost calculate corect, pentru că nu au fost avute în vedere subcontractările (manopera plătită de T.G. şi C.A. subcontractorilor) şi condiţiile de negociere a contractelor cu aceşti subcontractori, pe de o parte, iar pe de altă parte, condiţiile de negociere de către T.G. cu Penitenciarul Târgu Mureş (nu întâmplător a mers P. acolo, el a explicat faptul că avea foarte multe lucrări care necesitau muncitori necalificaţi, adică ridicare moloz, etc. Pentru asta nu-şi permitea să folosească muncitorii calificaţi, şi nici să angajeze muncitori necalificaţi, pentru că diferenţa la salariu este enormă. În mod curent unul este salariul unui muncitor calificat în construcţii şi altul este salariul unuia necalificat. Un alt aspect relevat de P., este că pe timp de iarnă, în construcţii nu se mai poate lucra şi aceste societăţi trebuie să îşi plătească muncitorii (e drept că există posibilitatea ca unii, nu în număr mare să fie trimişi în şomaj tehnic, alţi merg la cursuri, pentru a obţine o calificare şi sunt plătiţi de stat) de aceea, trebuiesc acumulaţi bani din timpul anului pentru a fi păstrată o echipă de bază, un număr de persoane calificate.

Un alt aspect a fost cel legat de SC F. SRL. În condiţiile în care şi expertul şi inculpaţii au explicat extrem de clar că inspectorii fiscali au avut în vedere un singur salariat, ori lucrările de la Direcţia Silvică au fost realizate de o echipă permanentă de la 7-10 muncitori, nimeni nu a verificat şi în zadar s-au ridicat de către D.N.A. toate documentele de la aceste firme. Experta N. a sesizat, era posibil să se verifice o asemenea afirmaţie şi chiar în acest stadiu procesual, dacă ar fi pusă sub semnul întrebării expertiza N., atunci trebuie verificat cu multă atenţie raportul inspectorilor fiscali şi se va constata că cele afirmate sunt reale.

Îşi permitea oare noua conducere Romsilva ca în 3 rânduri (la solicitările procurorului şi aici se impune a fi remarcat tonul impus de procuror în prima adresă, prin care s-a solicitat să se constituie parte civilă şi să se indice cât) să spună că nu există prejudiciu?

În esenţă, acestea ar fi problemele importante privitoare la apelul lui D., cu trimitere la concluziile puse de colega sa în cazul domnului D. şi cu precizările făcute şi anume că a depus la dosar documente originale de achiziţie a multora din materialele pe care iniţial D.N.A.-ul Ie-a reţinut ca fiind primite în mod fraudulos de la D., la fiecare din acest material s-a calculat o manoperă, ori acea manoperă trebuie scăzută (de exemplu la un robinet trebuie avut în vedere preţul lui, plus manopera de montare, ori dacă s-a demonstrat că a fost cumpărat de inculpat, trebuie avută în vedere această situaţie). Cu facturile predate la dosar se coboară cu mult valoarea de 18 milioane ROL stabilită de procuror. S-au audiat 7 martori, s-au depus fotografii cu care s-a demonstrat că domnul D. nu a făcut o afirmaţie gratuită atunci când a spus că a lucrat cu familia cu prietenii. Ori aceste lucrări sunt dovedite cu martori şi deci ele nu pot fi avute în vedere şi la lecturarea raportului Z. cele precizate acolo să fie trecute prin acest filtru, al restului probelor şi să fie avută în vedere declaraţia doamnei Z., care a fost omisă cu desăvârşire. În esenţă, aceasta a declarat că a făcut ceea ce i-a spus procurorul, că a mers la casa D. şi a trecut tot ce a văzut pe hârtie, pentru că nu i s-a spus să ţină seama de lucrările făcute de D. cu familia şi prietenii, şi nici să ţină seama de documentele pe care le deţine familia acestuia cu privire la parte din materialele încorporate în casă.

Rezultă din obiecţiunile făcute de D., încă din faza de urmărire penală, că experta a refuzat să ia o serie de facturi şi piese, a făcut o listă de obiecţiuni, pe care procurorul a respins-o ca neconcludentă pentru dosar. Se demonstrează şi se depune dovada că a cumpărat centrala, iar în expertiză se reţine şi se contabilizează că a fost cumpărată de la SC C.A. SRL, se face dovada că a cumpărat oţel beton şi din altă parte, demonstrează şi că STAS-urile practicate au fost greşite, că preţurile luate de la Odorheiul Secuiesc nu sunt cele practicate la momentul respectiv şi erau aferente momentului la care doamna Z. a făcut lucrarea, nu la momentul la care domnul D. a ridicat casa, cu o diferenţă de circa 6 ani, timp în care preţurile au evoluat.

Acuzaţiile sunt extrem de generale şi nu este dovedită vinovăţia inculpaţilor.

În subsidiar, oral, înţelege să suplimenteze motivele de apel faţă de cele precizate în scris şi să susţină necompetenţa procurorului D.N.A., susţinere făcută şi în faţa Tribunalului Prahova, instanţă care a respins această necompetenţa, şi de aceea apelul este formulat şi împotriva încheierilor pronunţate de această instanţă. Trebuie verificate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi momentul comiterii lor, pe de o parte şi, pe de altă parte data intrării în vigoare a Legii nr. 78/2002, luna mai, ori, parte dintre infracţiuni s-a reţinut că au fost comise în 1999, (referitor la inculpatul P. înainte de mai 2000 şi SC F. SRL în februarie 2000) aşa încât nu era competentă D.N.A. să instrumenteze acest dosar.

În privinţa inculpatului P., s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, fiind demonstrat că nu a dat cu titlu de mită fier beton şi nici manoperă, restul de fier betonul nu a fost dat de el.

A solicitat instanţei să-i fie verificate intrările şi ieşirile din 1999, pentru a dovedi faptul că cantitatea de fier beton fiind plătită, a fost trimisă la casa D. şi nu mai sunt alte cantităţi în discuţie care să provină de la SC T.G. SRL. Trebuie reţinută depoziţia martorului H. şi a cea a lui P. că, dacă era o înţelegere frauduloasă între D. şi P., ce explicaţie logică ar fi avut acesta din urmă la desfacerea contractului de muncă a martorului H., motivat de faptul că acesta îşi luase concediu medical pentru a lucra privat la casa D.

Apelantul-inculpat B.T., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi pe fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, cu consecinţa respingerii apelului declarat de către D.N.A.

A fost trimis în judecată şi condamnat de Tribunalul Prahova pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată şi calificată, reţinându-se în sarcina acestuia că în perioada 1999-2002, cu ştiinţă şi în mod repetat, şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu din fişa postului referitor la obiectivul „reabilitarea şi modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş”, iar prin comiterea acestei presupuse fapte, ar fi creta un prejudiciu în cuantum de 2.195.362.717 ROL.

Consideră că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, iar sentinţa penală nu este motivată în ceea ce-l priveşte. Judecătorul fondului s-a limitat a prelua elemente din rechizitoriu, fără a-şi motiva propria convingere, motiv pentru care preluarea elementelor din rechizitoriu echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

În al doilea rând, existenţa şi cuantumul prejudiciului s-a constatat de către organele fiscale prin intermediul unor procese-verbale încheiate ca urmare a efectuării unor inspecţii fiscale, ori atât Romsilva, organele de Control ale Curţii de Conturi a României nu au constatat producerea în patrimoniul Direcţiei Silvice Târgu Mureş a unui prejudiciu.

Potrivit art. 92 C. proc. fisc., organele fiscale nu au competenţă de a determina existenţa unui prejudiciu în patrimoniul unei instituţii de stat. Actele întocmite de către organele fiscale prin care se constată existenţa unui prejudiciu sunt efectuate cu depăşirea competenţelor acestora, fiind întocmite, în mod nelegal. Mai mult, aceste acte sunt întocmite în mod nelegal şi din perspectiva faptului că nu a avut posibilitatea legală de a le contesta conţinutul.

Conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen. mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. Legalitatea probaţiunii reprezintă un principiu fundamental al procesului penal. Actele încheiate cu nesocotirea normelor de competenţă sunt lovite de nulitate absolută şi nu pot fi luate în considerare în procesul penal.

Prin urmare, în virtutea art. 64 alin. (2) C. proc. pen., actele întocmite de către organele fiscale prin care se constată prejudiciul imputat trebuie înlăturate.

Pe de altă parte, era necesar să existe mai multe mijloace de probă, iar prin thema probandum a acestora, coroborate, să ajungă Ia concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Nu există alt mijloc de probă în afara înscrisurilor care să confirme teza creării unui prejudiciu Direcţiei Silvice Târgu Mureş.

Singurul mijloc de probă care poate confirma existenţa unui prejudiciu este raportul de expertiză de specialitate. În cursul urmăririi penale s-a efectuat doar o expertiză de specialitate tehnică, prin care, însă nu s-a conchis că ar exista un prejudiciu. Mai mult, nu s-a efectuat vreun raport de expertiză contabilă care să stabilească existenţa şi cuantumul unui eventual prejudiciu.

Or, toate aceste împrejurări nu pot decât să îi profite inculpatului, fiind necesar să se facă aplicarea principiului in dubio pro reo.

Consideră că nu este întrunit nici elementul material al laturii obiective a infracţiunii, deoarece pe de o parte Direcţia Silvică Târg Mureş nu era supusă prevederilor O.G. nr. 12/11993 (acest act normativ fiind incident doar contractelor finanţate din fonduri bugetare, nu şi celor din venituri proprii) acest aspect fiind conformat de adresa Ministerului finanţelor Publice, iar pe de altă parte, nu se poate reţine ideea unei îndepliniri defectuoase a atribuţiilor de serviciu. întreaga investiţie la obiectivul „reabilitare şi modernizare sediul Direcţia Silvică Târgu Mureş” a fost aprobată de către comitetul tehnico-economic al Romsilva, această investiţie fiind cuprinsă în programul de investiţii al Regiei Naţionale a Pădurilor pentru anii 2000-2001.

În plus, nu se poate reţine existenţa unei diferenţe între manopera înscrisă în situaţiile de lucrări şi suma salariilor plătite propriilor angajaţi de către societăţile executante.

În final, a solicitat admiterea apelului său, desfiinţarea sentinţei şi pe fond achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu consecinţa respingerii apelului declarat de D.N.A.

Apelantul-inculpat N.V., a susţinut că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că în mod direct sau indirect că ar fi primit bani sau alte foloase şi nici că a acceptat promisiunea unor astfel de foloase. De fapt, toată starea de fapt ce a fost descrisă în rechizitoriu, este una pur speculativă, făcând o legătură, din punctul său de vedere, artificială între calitatea de diriginte de şantier şi membru al comisiei de licitaţie şi unul dintre ofertanţii înscrişi, şi anume SC C.A. SRL, prin administrator D.A.G.

Nici alţi ofertanţi, angajaţi ai Direcţiei Silvice, nu au dat nici un fel de declaraţii că ar exista o latură obiectivă a infracţiune şi anume această pretenţie formulată de către funcţionarul public, respectiv vreo faptă a inculpatului D.A.G. prin care acesta a solicitat vreo sumă de bani sau folos necuvenit, concretizate în opinia celui care a întocmit rechizitoriul în aceste lucrări de încălzire centrală şi lucrări apă canal care să fi profitat inculpatului sau altor persoane.

Singura probă de care se prevalează acuza este expertiza tehnico-judiciară şi din care rezultă că în perioada anului 2000-2002 la imobilul acestuia şi a fiului său s-au efectuat aceste lucrări de încălzire centrală şi apă canal. În urma expertizelor nu rezultă că acesta în calitate de diriginte de şantier ar fi favorizat decontarea de lucrări neexecutate sau de calitate necorespunzătoare şi că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii.

Expertiza de evaluare menţionează obiectivele expertizei, acestea constând în stabilirea cantităţilor de lucrări şi a manoperei de execuţie. Însă sunt indicate cheltuielile efectuate la locuinţa inculpatului din Târgu Mureş, cât şi la locuinţa fiului acestuia, unde este trecută atât valoarea manoperei cât şi valoarea totală a celor două lucrări. Făcând un calcul, cele două valori însumate, se situează undeva la jumătatea celei trecute în motivarea sentinţei penale.

Mai mult, referitor la situaţia facturilor şi a bonurilor fiscale în baza cărora inculpatul a cumpărat materialele încorporate materialele folosite la cele două lucrări de instalaţii, acesta a prezentat toate documentele justificative încă din faza de urmărire penală. Totodată, trebuie să se ţină seama de declaraţiile martorilor, persoanele care executau lucrările, care au arătat că au primit de la inculpat sume între 10 şi 20 RON, care, însumate acoperă valoarea manoperei din raportul de expertiză. Tot martorii au indicat că materialele au fost asigurate de către beneficiari.

În timpul audierii la Tribunalul Prahova, martorul H.V. a arătat că beneficiarul i-a asigurat fără cost materialele (ciment şi agregate) necesare pentru amenajarea tatălui său decedat). Referitor la lucrările de instalaţii efectuate la locuinţa personală a inculpatului, acestea au fost executate în anul 2000, iar la fiul său în anul 2002-2003, deci după efectuarea recepţiei a lucrărilor la sediul Direcţiei Silvice Târgu Mureş, această recepţie având loc în anul 2001, în luna decembrie.

Inculpatul, a fost pensionat la 01 ianuarie 2001, pentru limită de vârstă şi a continuat să lucreze pe bază de contract pe durată determinată până la finele anului 2002.

Este de acord cu susţinerile antevorbitorilor săi, în sensul că reprezentantul Ministerului s-a contrazis în afirmaţii în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii în formă continuată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile legale.

Cu privire la aplicarea procedurii de licitaţie, aceasta a fost stabilită de comisia tehnică a direcţiei silvice, motivat de faptul că finanţarea lucrărilor era asigurată din fonduri proprii şi nu din fonduri bugetare, valoarea prejudiciului fiind situat undeva la nivelul sumei de 237 milioane ROL, sumă care situează sub pragul sumei de 500 milioane ROL, aşa cum se prevede în O.G. nr. 12/1993, ceea ce dădea dreptul la aplicarea procedurilor cererilor de ofertă şi nu a licitaţiei publice.

Prin decizia penală nr. 251 din 23 decembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au dispus următoarele:

Au fost admise apelurile declarate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii B.T. şi N.V. împotriva sentinţei penale nr. 443 din 05 decembrie 2012 pronunţată de către Tribunalul Prahova, care a fost desfiinţată, în parte, şi rejudecând:

1. a aplicat faţă de inculpatul D.I.A. şi pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. c) C. pen.

2. a înlăturat aplicarea disp. art. 71 alin. (5) C. pen. cu privire la pedepsele complementare aplicate inculpaţilor D.I.A. şi B.T.

3. a aplicat faţă de inculpaţii D.I.A., B.T. şi N.V., disp. art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, şi menţine aplicarea faţă de aceste pedepse a disp. art. 71 alin. (5) C. pen.

4. a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunile prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu privire la inculpaţii P.A. şi D.G.A.

5. a înlăturat aplicarea disp. art. 861 şi urm. C. pen. faţă de inculpatul B.T. şi a aplicat disp. art. 81 C. pen. pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen., atrăgând atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

6. a redus pedeapsa aplicată inculpatului N.V. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la lan închisoare şi înlătură aplicarea pedepselor complementare faţă de acest inculpat.

A înlăturat aplicarea disp. art. 861 şi urm. C. pen. faţă de inculpatul N.V. şi a aplicat disp. art. 81 C. pen. pe durata termenului de încercare de 2 ani stabilit conform art. 82 C. pen., atrăgând atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii D.I.A., P.A. şi D.G.A..

A admis cererea de scutire de amendă formulată de către avocat J.C.A. şi a dispus scutirea acesteia de plata amenzii judiciare în sumă de 2.000 RON stabilită prin încheierea din data de 27 noiembrie 2013.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Apelul declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti:

În ce priveşte primul motiv de apel prin care se susţine că în mod greşit s-a schimbat încadrarea juridică în privinţa faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor S.F.C. şi H.T.V. din infracţiunea de luare de mită în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, Curtea de Apel l-a apreciat ca neîntemeiat deoarece:

În primul rând, ca să se reţină în sarcina acestor inculpaţi forma calificată a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. „fapta prevăzută în alin. (1) dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi” ar fi trebuit nu numai ca inculpaţii să aibă, potrivit fişei postului, atribuţii generale de control, ci şi ca mita să fi fost pretinsă ori primită de către funcţionarul public în exercitarea unor asemenea atribuţii de control, or în speţa de faţă, ceea ce li se impută celor doi inculpaţi - S.F.C. şi H.T.V., nu este primirea unor sume de bani pentru îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle lor de directori ai Direcţiei Silvice Târgu Mureş (unul fiind director comercial, celălalt director tehnic), ci în calitate de membri într-o sau în mai multe comisii de licitaţie publică ce au avut în examinare şi oferta presupusei societăţi mituitoare.

Împrejurarea că cei doi inculpaţi aveau, potrivit fişelor de post, atribuţii de control în principal în raport cu persoanele ce le erau în subordine şi în nici un caz în raport cu societatea reţinută ca fiind cea de la care ar fi primit mită, cel puţin nu la momentul ţinerii licitaţiei, nu poate atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor circumstanţei de agravare prevăzută la alin. (2) al art. 254 C. pen.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind corectă şi opinia instanţei de fond în sensul că cei doi inculpaţi nu aveau şi nici nu au exercitat vreo atribuţie de control cu privire la comisia sau comisiile de licitaţie din care au făcut parte, aceştia fiind doar simpli membri ai acestor comisii. O astfel de atribuţie de control şi cu privire la modul în care se desfăşurau şi s-au desfăşurat activităţile comisiilor de licitaţie o avea numai directorul general - inculpatul D.l. care nu a făcut parte din aceste comisii şi în privinţa căruia, în mod corect, prima instanţă nu a efectuat o astfel de schimbare de încadrare juridică.

În ce priveşte înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. cu privire la aceiaşi doi inculpaţi, curtea de apel a apreciat că prima instanţă a procedat corect, nefiind întrunite în speţă condiţiile de existenţă care să impună reţinerea acestei cauze de agravare, adică existenţa a două sau mai multe acte materiale care să fie săvârşite la diferite intervale de timp în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

În sarcina acestor doi inculpaţi, dar şi a inculpatului D.I.A. s-a reţinut infracţiunea continuată de luare de mită, susţinându-se că societatea mituitoare - SC F. SRL ar fi fost favorizată în procedura de licitaţie la care inculpaţii participaseră şi că remiterea banilor de către această societate s-a făcut prin două activităţi materiale de plată a contravalorii a diferitelor cantităţi de cherestea achiziţionate de la ei de către această societate.

Curtea de Apel a apreciat că împrejurarea potrivit căreia SC F. SRL a plătit în două tranşe sumele de bani pentru cei trei inculpaţi este explicabilă şi prin faptul că persoanele ce achiziţionaseră iniţial materialul lemnos sub formă de buştean şi implicit l-au vândut ulterior, erau în realitate mai multe decât cei trei inculpaţi incriminaţi, adică: în cazul inculpatului D., era el şi soţia sa, D.L., în cazul inculpatului S., el şi mama acestuia, S.M., iar în cazul inculpatului H., soţia sa, H.A. şi soacra sa, B.A.

Oricum, în acord cu prima instanţă, Curtea de Apel a opinat că nu pot fi reţinute mai multe acte materiale de luare de mită în sarcina acestor inculpaţi în raport de SC F. SRL, atâta timp cât acestora li se reproşează, chiar prin actul de acuzare, presupusa favorizare a acestei societăţi participantă la o singură procedură de selecţie de oferte în legătură cu vânzarea-cumpărarea a 300 m.p. de lambriu din lemn de frasin.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, prin care se susţine că este greşită soluţia de achitare a inculpaţilor D.I.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă calificată, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, H.T.V. şi S.F.C., fiecare pentru infracţiunea de luare de mită în formă simplă, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 şi S.M. pentru infracţiunea corelativă de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., curtea de apel a menţionat că nu ÎI apreciază ca întemeiat deoarece:

În primul rând trebuie precizat faptul că inculpaţii H.T.V. şi S.F.C. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unei singure infracţiuni de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în calitate de funcţionari publici cu atribuţii de conducere şi control la Direcţia Silvică Târgu Mureş, participând la comisia de licitaţii pentru selecţii de ofertă, ar fi favorizat pe SC F. SRL Târgu Mureş pentru obţinerea a două, respectiv trei contracte de execuţie de către această societate, fără respectarea prevederilor O.G. nr. 12/2003 republicată, obţinând în schimb personal sau prin intermediul unor rude sau afini, diferite sume de bani de 39.282.320 ROL şi respectiv 38.265.000 ROL, prin simularea unor tranzacţii de vânzare-cumpărare material lemnos de esenţă frasin - cherestea, care în realitate nu ar fi avut loc.

În raport cu această societate - SC F. SRL Târgu Mureş, inculpatului D.I.A. i s-a reţinut că, în calitate de director general a favorizat-o încredinţându-i direct lucrarea „confecţionat uşi pentru sediul Direcţiei Silvice Mureş”, iar alte trei contracte i-ar fi fost atribuite prin organizarea unei selecţii de ofertă formale şi în schimbul acestei favorizări ar fi beneficiat de suma de 43.643.504 ROL, prin simularea unei tranzacţii de vânzare-cumpărare de material lemnos de esenţă frasin - cherestea, care în realitate nu ar fi avut loc, precum şi de suma de 149.818 ROL, reprezentând executarea unor lucrări de confecţionat uşi şi ferestre şi scară la locuinţa proprietate personală a acestuia.

Pe întreg parcursul procesului penal toţi cei patru inculpaţi au susţinut că nu a existat nicio legătură între achiziţionarea de către aceştia de material lemnos sub formă de buşteni de frasin, la începutul anului 2000, respectiv 23 martie 2000, apoi câştigarea de către SC F. SRL a selecţiei de ofertă pentru efectuarea mai multor lucrări la sediul Direcţiei Silvice Târgu Mureş (uşi de stejar, lambriu de lemn de frasin, montarea acestui lambriu, executarea şi montarea unei balustrade şi scări de stejar) şi nici între obţinerea acestor lucrări şi achiziţionarea, la începutul anului 2001, de la ei şi de la apropiaţii lor a unor cantităţi de cherestea de frasin folosită ca lambriu. Cu toţii au explicat că SC F. SRL nu a efectuat operaţiunile de transport, debitare a materialului lemnos sub formă de buştean în cherestea şi apoi de depozitare a acestuia, în mod gratuit, ci plata s-a făcut sub formă de „uium”, adică în natură, societatea ce a prelucrat materialul lemnos oprindu-şi nu numai resturile rezultate din procesul de debitare (cum a reţinut prima instanţă), dar şi o parte din cheresteaua obţinută.

Astfel, inculpaţii au demonstrat cu acte, respectiv cu bonurile de achiziţie şi cu situaţia înscrisă în documentele contabile ale societăţii F. că operaţiunea de debitare a avut loc pe 24 martie 2000, deci a doua zi după achiziţionarea de către toate personale indicate a buştenilor de frasin (a se vedea registrul de intrări material debitare, pe sortiment frasin, ţinut de SC F. SRL). În plus, din declaraţiile tuturor inculpaţilor, coroborate cu bonurile de achiziţie nu li s-a remis sau plătit întreaga cantitate de cherestea obţinută din cantitatea de buşteni prelucrată, ci o cantitate mai mică, societatea prelucrătoare reţinând cherestea în procent de aproximativ 25% din întreaga cantitate de cherestea, aşa fiind, nu se poate considera, aşa cum susţine parchetul că atunci când SC F. SRL a achiziţionat de la inculpaţi sau de la persoanele apropiate acestora restul de cherestea ce le revenea, ar fi avut loc o vânzare-cumpărare simulată şi că, în realitate, suma plătită pe cherestea ar fi fost o mită mascată. În dovedirea susţinerii lor că o astfel de modalitate de plată în natură - uium, era consacrată de mult timp şi folosită în zona lor şi cu privire la prelucrarea lemnului, inculpaţii au depus la dosar şi actele normative - Decretul nr. 306 şi nr. 257 datând din 1971 şi din 1982, în care este permisă o astfel de plată în natură a serviciilor prestate de prelucrătorii de material lemnos.

Curtea de Apel a apreciat că situaţia inculpatului S.F.C. care şi-a şi transportat la domiciliul său cantitatea de cherestea după prelucrarea acesteia, iar SC F. SRL a achiziţionat-o de la domiciliul acestuia câteva luni mai târziu, nu poate fi reţinută ca o împrejurare în defavoarea acestuia, ci dimpotrivă, dovedeşte că tranzacţia a existat în realitate şi plata prin „uium” se efectuase deja, astfel încât achiziţionarea ulterioară a restului de cherestea şi plata preţului acesteia nu poate fi considerată un folos necuvenit.

Ca atare, instanţa de apel a apreciat că, în această privinţă - a relaţiei SC F. SRL în legătură cu achiziţionarea unor cantităţi diferite de cherestea de frasin - nu poate fi reţinută infracţiunea de luare, respectiv dare de mită, în sarcina niciunuia dintre cei patru inculpaţi, aşa cum în mod judicios a apreciat şi prima instanţă, nefiind dovedită împrejurarea că sumele de bani primite cu titlul de preţ ar fi fost încasate în mod necuvenit şi în legătură cu încălcarea vreunei atribuţii de serviciu de către inculpaţii funcţionari publici în cadrul Direcţiei Silvice Târgu Mureş.

De altfel, pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, aşa cum este prevăzută de art. 254 alin. ultim C. pen., trebuie ca pretinderea ori primirea de bani ori foloase necuvenite, trebuie să aibă loc înainte sau în timpul îndeplinirii actului privitor la îndatoririle de serviciu sau a actului contrar acestor îndatoriri.

Or, în speţa de faţă, materialul lemnos sub formă de buşteni de frasin a fost cumpărat în luna martie 2000, debitarea şi transformarea în cherestea a avut loc tot în luna martie 2000, numirea de către inculpatul D. a inculpaţilor H. şi S. în comisia de licitaţii a Direcţiei Silvice Târgu Mureş a avut loc în luna iunie 2000, selecţia de oferte cu privire la încheierea contractului de cumpărare a cantităţii de 300 m.p. de lambriu de lemn de frasin a avut loc la data de 28 august 2000, fiind desemnată câştigătoare SC F. SRL, iar achiziţionarea de către această societate de la inculpaţii D., S. şi H. a unor cantităţi de cherestea de frasin a avut loc la câteva luni după selecţia de ofertă, respectiv la începutul lunii ianuarie 2001, când inculpatul Ş.M. a constatat că nu îi ajunge cantitatea de cherestea pe care o avea în proprietatea societăţii pentru îndeplinirea prevederilor contractuale. Nici posibilitatea existenţei unei alte ipoteze a textului legal incriminator, respectiv „acceptarea promisiunii unor foloase necuvenite” nu este incidenţă în cauză, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că la momentul selecţiei de ofertă, inculpatul Ş.M. ar fi făcut astfel de promisiuni inculpaţilor D., H. şi S.

Curtea de Apel a apreciat că este pertinentă şi observaţia primei instanţe că dacă s-ar fi dorit recompensarea în vreun fel a inculpaţilor, SC F. SRL avea alte modalităţi de rezolvare a unei asemenea situaţii care să nu poată ajunge la cunoştinţa nimănui, nu prin efectuarea unor operaţiuni comerciale evidenţiate în actele contabile ale societăţii.

În opinia Curţii de Apel, faptele inculpaţilor în privinţa societăţii F. au elemente care ar putea întruni conţinutul constitutiv al infracţiunii de conflict de interese, însă la momentul comiterii acestora, ele nu aveau încriminarea penală dată de art. 2531 C. pen., introdus în C. pen. prin Legea nr. 278/2006.

Instanţa de apel a apreciat, de asemenea, că nu sunt fondate criticile procurorului vizând soluţiile de achitare dispuse de prima instanţă, în privinţa inculpatului D.I.A. în baza disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru cele 4 infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., în relaţiile cu reprezentanţii SC T. SRL Târgu Mureş, SC N.C. SRL Cluj-Napoca, SC C.A. SRL Sântana de Mureş şi SC F. SRL Târgu Mureş. Astfel, din actul de acuzare rezultă că, în sarcina inculpatului D.I.A. s-a reţinut că, în calitate de funcţionar public, cu atribuţii de conducere şi control - director general la Direcţia Silvică Târgu Mureş, ar fi favorizat pe SC N.C. SRL Cluj-Napoca, în sensul că la data de 13 septembrie 1999 i-a încredinţa în mod direct executarea lucrărilor de proiectare la obiectivul „modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş”, fără respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 12/1993, republicată, fără a organiza o selecţie de oferte pentru a o alege pe cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar, iar în schimbul acestei favorizări societatea comercială, prin administratorul ei Ţ.A., i-a efectuat un proiect pentru o casă unifamilială, în valoare de 800 dolari S.U.A., inclusiv TVA, valoare care a fost suplimentată cu încă 300 dolari S.U.A., iar din valoarea de 1.100 dolari S.U.A. a fost achitată şi facturată de inculpat doar suma de 1.062,24 dolari S.U.A., rămânând neachitată şi nefacturată suma de 37,76 dolari S.U.A. ce s-a considerat că este mită. S-a mai considerat că inculpatul ar fi favorizat şi SC T. SRL Târgu Mureş căreia i s-a încredinţat în mod direct „urmărirea execuţiei şi asistenţa tehnică arhitectură pentru modernizarea sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş” tot fără a organiza o selecţie de oferte, iar în schimbul acestei favorizări a beneficiat de foloase materiale în valoare de 450.000 ROL, constând în lucrări de întocmire a documentaţiei pentru obţinerea certificatului de urbanism şi de consultaţie cu privire la amenajarea faţadei, pentru casa în construcţie, proprietate personală a acestuia.

De asemenea, în afara tranzacţiei cu lemn de frasin, analizată mai sus, prin actul de acuzare s-a mai reţinut în sarcina inculpatului D.I.A. că ar fi primit foloase necuvenit în sumă de 149.118.000 ROL, reprezentând executarea unor lucrări de confecţionat uşi şi ferestre şi scară, la locuinţa proprietatea personală de către SC F. SRL Târgu Mureş.

În relaţia cu SC C.A. SRL Sântana de Mureş, s-a considerat că tot prin încălcarea legii i s-a încredinţat în mod direct lucrarea „executarea lucrărilor de instalaţii pentru obiectivul - circuite prize calculatoare-tablouri electrice la Direcţia Silvică Târgu Mureş” sens în care, a obţinut diferite foloase necuvenite în sumă de 53.262.788 ROL, prin executarea unor lucrări de instalaţii încălzire centrală şi apă canal la casa proprietate personală, lucrări evaluate ia suma de 148.424.200 ROL, din care a achitat numai de 95.161.212 ROL, rămânând neachitată diferenţa precizată mai sus, care s-a considerat că este mită.

În primul rând, Curtea de Apel a considerat că nerespectarea de către Direcţia Silvică Târgu Mureş a dispoziţiilor legale în ce priveşte atribuirea contractului de proiectare către SC N.C. SRL Cluj-Napoca a activităţii de asistenţă tehnică arhitectură către SC T. SRL Târgu Mureş, a contractelor încheiate cu SC F. SRL şi SC C.A. Sântana de Mureş, este un aspect probat de actele şi lucrările dosarului, dar care va face obiectul analizei la momentul examinării apelurilor inculpaţilor, care au contestat existenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru care atât inculpatul D.I.A. - director general, cât şi inculpatul B.T. - director economic, au fost condamnaţi de către prima instanţă, soluţie pe care curtea de apel a arătat că o va menţine.

Însă, a subliniat instanţa de apel, aşa cum a observat şi prima instanţă, deşi au existat numeroase nereguli cu privire la derularea de-a lungul timpului (anii 1999-2001) a lucrării de modernizare şi reabilitare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş şi la obţinerea de către cele 4 societăţi menţionate a contractelor pe care le-au derulat, în speţă nu s-a putut proba că inculpatul D.I.A. ar fi beneficiat de foloasele necuvenite, trecute în actul de acuzare.

Constatând numeroasele încălcări ale legii la atribuirea diferitelor contracte ce au vizat lucrarea de modernizare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş, D.N.A. a procedat şi la verificări a existenţei unor raporturi comerciale personale între societăţile desemnate în diverse moduri să efectueze lucrările şi inculpaţi, descoperindu-se astfel de elemente, în privinţa inculpaţilor D.I.A. şi N.V., care s-au folosit de serviciile acestor societăţi şi la efectuarea unor lucrări la, sau în legătură cu imobilele proprietate personală ale acestora.

Cu toate acestea, nu toate aceste raporturi au îmbrăcat forma obţinerii de către inculpaţi a unor foloase necuvenite sau beneficii nejustificate, ci numai cele privitoare la primirea fără plata aferentă a unei cantităţi de fier beton de la T.G. de către inculpatul D.I.A. şi efectuarea unor lucrări de instalaţii la apartamentul propriu şi la casa fiului său, de către SC C.A. SRL în folosul inculpatului N.V.

Astfel, aşa cum a arătat şi prima instanţă, ajutorul pe care reprezentanta SC T. SRL Târgu Mureş l-a acordat inculpatului D.I.A. pentru obţinerea unui certificat de urbanism privind împrejmuirea casei sale, a avut loc în anul 2003, deci la 2 ani de la finalizarea integrală a lucrării de modernizare a sediului Direcţiei Silvice Mureş şi deci, după încetarea raporturilor contractuale dintre Direcţia Silvică şi societatea respectivă.

Acest ajutor a fost considerat de către R.A. - reprezentantul legal al SC T. SRL, drept insignifiant, a fost estimat de către aceasta la suma de 450.000 ROL, adică 45 RON, iar în privinţa sa Parchetul a dispus soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative în baza art. 181 C. pen. Faptul că reprezentanta societăţii nu a atacat în justiţie soluţia Parchetului, nu poate fi considerată ca o recunoaştere a existenţei infracţiunilor de dare şi respectiv luare de mită, având în vedere atât intervalul de timp dintre obţinerea şi executarea contractului şi efectuarea „serviciului de care a beneficiat inculpatul”, cât şi valoarea extrem de mică a acestui serviciu, care a făcut, pe drept cuvânt, ca fapta să nu fie considerată infracţiune.

În opinia Curţii de Apel, aceeaşi situaţie este valabilă şi în cazul relaţiei dintre inculpatul D.I.A. şi reprezentantul SC N.C. SRL CIuj-Napoca căruia pentru efectuarea unui proiect cu privire la casa proprietate personală, a existat un contract, iar inculpatul D. a plătit integral preţul care i s-a solicitat şi facturat, adică 1.062 dolari S.U.A., diferenţa de 37 dolari S.U.A. ce se reţine că ar fi fost o mită, fiind, de fapt, aşa cum au explicat ambele părţi o diferenţă de curs valutar, pe care inculpatul D. ar fi acoperit-o dacă i s-ar fi solicitat de către societatea prestatoare de serviciu.

În privinţa executării de către SC F. SRL Târgu Mureş şi SC C.A. SRL a unor lucrări la casa proprietate personală a inculpatului D.I.A., Curtea de Apel a apreciat că acest inculpat a dovedit cu actele justificative prezentate, inclusiv în cursul judecăţii în apel, că a plătit integral lucrările efectuate de cele două societăţi, că pentru lucrările de instalaţii, materialele au fost procurate de către el şi familia sa, la fel şi centrala termică, situaţie de care nu s-a ţinut seama atunci când s-a efectuat expertiza de evaluare a casei sale de către expertul evaluator desemnat de D.N.A., Z.H.I.

Această expertiză a fost efectuată, după cum a explicat şi expertul evaluator atunci când a fost chemat să dea lămuriri în faţa instanţei, fără a se ţine seama de documentele justificative prezentate reprezentând materiale procurate personal, plăţi făcute prestatorului lucrării, ci prin evaluarea construcţiei respective la valorile materialelor şi a manoperei din anul 2007 Ia care s-au aplicat nişte „coeficienţi de transfer al valorilor” la momentul februarie 2002.

În opinia instanţei de apel, o evaluare corectă a lucrărilor efectuate în concret de către cele două societăţi - SC F. SRL Târgu Mureş şi SC C.A. SSRL Sântana de Mureş în anul 2002, pentru a se stabili dacă preţul plătit de către inculpatul D. a fost unul corect şi nu unul subevaluat, aşa cum susţine parchetul, ar fi presupus o comparaţie cu alte lucrări similare efectuate de firmele respective în perioada de referinţă, precum şi cu alte lucrări similare, efectuate de alte firme din fiecare domeniu de activitate. Nu trebuie uitat aspectul că inculpatul D.I.A. a avut încheiate contracte de execuţie cu ambele firme, menţionate şi în cuprinsul raportului de evaluare şi că, acesta şi-a onorat obligaţiile de plată ce-i reveneau potrivit contractelor (contract pentru execuţia lucrării de încălzire centrală cu SC C.A. SRL, pentru care a achitat 95.161.212 ROL, contract din 20 februarie 2002 pentru executarea şi montarea tâmplăriei din lemn, contract din 16 februarie 2004 pentru execuţia lucrării de prelucrare a 44 trepte din lemn de stejar şi balustradă cu SC F. SRL Târgu Mureş, pentru care a efectuat plăţi de materiale şi manoperă în valoare de 144.800.000 ROL şi apoi 193.732.000 ROL, plus încă 10.170.000 ROL.

În plus, aşa cum a arătat prima instanţă şi în cazul celorlalte societăţi, la momentul la care acestea au efectuat lucrări la casa proprietate personală a inculpatului - anul 2002, lunile februarie şi respectiv aprilie, până în anul 2004 inclusiv, lucrările pe care acestea le efectuaseră la sediul Direcţiei Silvice Târgu Mureş erau încheiate, ele finalizându-se în cursul anului 2001.

Ca atare, Curtea de Apel a considerat că în mod justificat prima instanţă a dispus soluţia de achitare, apreciind că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, nedemonstrându-se existenţa vreunei înţelegeri de recompensare a inculpatului D.I.A. de către reprezentanţii celor două firme şi nici că din punct de vedere obiectiv ar fi existat o primire de foloase materiale necuvenite, prin efectuarea de lucrări la un preţ mai mic decât ar fi fost normal.

Cu privire la motivul de apel vizând cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor D.I.A., B.T. şi N.V., ca şi a modalităţii de executare, neprivative de libertate, aleasă de prima instanţă, instanţa de apel a menţionat că acesta este neîntemeiat. De la momentul comiterii faptelor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi luare de mită a trecut o perioadă îndelungată de timp, de peste 13 ani, astfel încât rezonanţa socială a acestora s-a estompat. În plus, inculpaţii au vârste înaintate, nu au antecedente penale, nu au mai comis alte infracţiuni nici în decursul perioadei de timp care a trecut de la trimiterea lor în judecată, astfel încât se consideră că înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute de prima instanţă şi o sancţionare mai severă a acestora, cu pedepse privative de libertate, nu se justifică.

Curtea de Apel a făcut mai multe consideraţii în legătură cu aplicarea unui regim sancţionator, chiar mai blând, în favoarea inculpaţilor B.T. şi N.V., cu ocazia analizării apelurilor acestor doi inculpaţi.

Apelul procurorului a fost apreciat ca întemeiat în ceea ce priveşte omisiunea primei instanţe de a aplica inculpaţilor condamnaţi D.I.A., B.T. şi N.V. pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 rap. la art. 64 lit. a) şi b) cu excepţia dreptului de a alege., deşi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., dar, greşit în privinţa pedepselor complementare aplicate, a căror executare nu poate fi suspendată.

Potrivit art. 71 C. pen. pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) teza ll-a, trebuie să însoţească pedeapsa principală a închisorii, urmând ca în conformitate cu disp. art. 71 alin. (5), în situaţia în care se dispune suspendare condiţionată a executării sau suspendarea sub supraveghere să se dispună şi suspendarea pedepselor accesorii.

Referitor la pedepsele complementare, legea nu prevede posibilitatea suspendării acestora, dimpotrivă este obligatorie aplicarea acestora atunci când textul legal incriminator le prevede în mod expres, cum este şi cazul de faţă, în privinţa infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul D.I.A. şi a infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor D.I.A. şi B.T., pedepsele aplicate acestora depăşind limita de 2 ani închisoare.

În ceea ce priveşte critica referitoare la neaplicarea faţă de inculpaţii condamnaţi D.I.A., B.T. şi N.V. a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., s-a reţinut faptul că ultimii doi inculpaţi sunt la o vârstă înaintată, peste 70 de ani, având şi statutul de pensionari, astfel încât interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia pe care au avut-o la comiterea infracţiunii, nu se mai justifică în mod obiectiv.

Sub acest aspect, apelul a fost admis numai cu privire la inculpatul D.I.A., care a şi avut cea mai importantă funcţie în cadrul Direcţiei Silvice Târgu Mureş, fiind director general şi care, în raport de vârsta pe care o are, ar mai putea să ocupe o funcţie publică de natura celei de care s-a folosit la comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

S-a apreciat întemeiată şi critica cuprinsă în apelul procurorului cu privire la inculpaţii P.A. şi D.G.A., pentru care prima instanţă, deşi a reţinut existenţa faptelor de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 ca şi împrejurarea că, faţă de acestea a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale prevăzută de art. 124 C. pen., dar a omis să dispună încetarea procesului penal în privinţa lor, deşi această soluţie era obligatorie în conformitate cu dispoziţiile art. 345 C. proc. pen.

În ce priveşte prejudiciul cauzat Direcţiei Silvice Târgu Mureş, în sumă de 2.195.362.717 ROL, s-a menţionat că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva Mureş nu s-a constituit parte civilă în cauză; sumele respective au fost încasate şi se află în patrimoniul celor trei societăţi comerciale, fiind evidenţiate, după cum a remarcat şi prima instanţă în evidenţele contabile ale acestora, iar o soluţie echitabilă ar fi fost aceea de confiscare de la acestea, în condiţiile în care nici Regia Naţională a Pădurilor nu s-a constituit parte civilă în cauză împotriva inculpaţilor D.I.A. şi B.T. Cum însă reprezentanţii acestor societăţi nu au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, aşa cum, în opinia instanţei de apel ar fi trebuit, s-a apreciat că nu se poate face aplicaţia niciuneia dintre dispoziţiile prev. de art. 118 C. pen., iar motivul de apel al procurorului vizând acest aspect este, deci, neîntemeiat.

Apelul inculpatului D.I.A.:

În ce priveşte excepţia necompetenţei D.N.A. de a efectua urmărirea penală în cauză, a fost apreciată ca neîntemeiată. Faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii datează din perioada 1999-2001. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, intrată în vigoare în mai 2000, nu a înlocuit prevederile generale din codul penal privitoare la infracţiunile prevăzute de art. 254-257, ci doar face trimitere la ele, astfel încât speţa de faţă nu pune probleme din punct de vedere al aplicării dreptului penal substanţial. O.U.G. nr. 43/2002 de funcţionare a D.N.A. ca structură specializată a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prevede în art. 13 la alin. (1) lit. b) că „sunt de competenţa D.N.A. infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:

b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: deputaţi; senatori; membri ai Guvernului; secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale; consilierii de stat ai primului ministru; membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României; preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii municipiilor; consilierii judeţeni; prefecţii şi subprefecţii; conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţii; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare; lichidatorii judiciari; executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului”.

Ca atare, nefăcându-se în acest text legal vreo distincţie care să aibă drept criteriu data săvârşirii infracţiunii sau momentul constatării acesteia, rezultă că această structură a Parchetului General a avut competenţa, după calitatea persoanei, să efectueze urmărirea penală în cauza de faţă, excepţia de necompetenţă fiind neîntemeiată.

Revenind la fondul cauzei, în primul rând, instanţa de apel a constatat faptul că acest inculpat nu a recunoscut săvârşirea niciunei fapte penale, contestând soluţia de condamnare a sa dispusă de către prima instanţă cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi de luare de mită, în relaţia cu reprezentantul SC T.G. SA Târgu Mureş.

În primele două motive de apel, inculpatul a susţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece nu a încălcat prevederile O.G. nr. 12/1993, susţinând că acestea nu erau aplicabile în cazul Regiei Naţionale a Pădurilor şi implicit nici Direcţiei Silvice Târgu Mureş şi că lucrarea de „modernizare a sediului Direcţiei Silvice” se putea realiza în afara reglementărilor legale vizând achiziţiile publice. S-a mai susţinut şi faptul că O.G. nr. 12/1993 nu era în vigoare nici la momentul demarării procedurilor şi nici pe parcursul executării lucrărilor de modernizare a imobilului. Apelantul a realizat o analiză cronologică a acestui act normativ, pe care instanţa de apel a verificat-o cu ajutorul programului informatic de legislaţie al instanţei.

Curtea de Apel a constatat că O.G. nr. 12 privind achiziţii publice, aşa cum fusese modificată prin O.G. nr. 55 din 14 august 1998, prevedea la art. 2 lit. a) că „prin achiziţii publice se înţelege dobândirea definitivă sau temporară de către o persoană juridică achizitoare de bunuri, investiţii prin contract de cumpărare, închiriere sau de antrepriză, precum şi servicii finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetele locale, din fondurile speciale constituite prin lege în afara acestor bugete, din mijloace extrabugetare şi din credite externe garantate sau contractate direct de stat”, iar la lit. b) printre persoanele juridice care pot face achiziţii publice erau prevăzute la pct. VIII „regiile autonome, în cazul achiziţiilor de bunuri de natura activelor corporale şi a investiţiilor, inclusiv a investiţiilor finanţate din surse proprii”. La lit. d) a aceluiaşi articol se prevedea că investiţiile reprezintă cheltuieli de capital în vederea realizării, printre altele „modernizări, transformări, extinderi, consolidări şi alte intervenţii determinate de acţiuni accidentale la construcţii şi instalaţii şi prestări de servicii care contribuie la realizarea investiţiilor, cum sunt consultanţă, asistenţă tehnică şi altele asemenea”.

Curtea de Apel a mai reţinut şi faptul că în anul 1999 a fost adoptat un alt act normativ cu privire la achiziţiile publice, respectiv O.G. nr. 118 din 31 august 1999, care, potrivit art. 113, trebuia să intre în vigoare la 01 ianuarie 2000, dar a cărei aplicare s-a amânat de mai multe ori, apoi aplicarea acesteia a fost suspendată, iar în final, a fost înlocuită total de O.U.G. nr. 60 din 25 aprilie 2001. Astfel, O.U.G. nr. 202 din 29 decembrie 1999 a modificat O.G. nr. 118/1999, în art. 111 prevăzându-se că O.G. nr. 118 se va aplica cu începere de la 01 martie 2000. Apoi, prin O.U.G. nr. 18 din 17 martie 2000, termenele prevăzute la art. 111 şi 112 din O.G. nr. 118/1999 (printre care şi cel de intrare în vigoare a ordonanţei) s-au prorogat la 01 iulie 2000, iar prin O.U.G. nr. 121 din 30 iunie 2000 s-au prorogat din nou, la 31 august 2000. Prin O.U.G. nr. 141 din 21 septembrie 2000 s-au prorogat din nou termenele de la art. 111 şi 112 din O.G. nr. 118, la 01 noiembrie 2000, iar prin O.U.G. nr. 186 din 06 noiembrie 2000 s-a dispus o nouă prorogare pentru 01 decembrie 2000.

Prin O.U.G. nr. 295 din 30 decembrie 2000, care avea un articol unic, în parag. 1 s-a prevăzut că pe data de 01 ianuarie 2001 se suspendă aplicarea ordonanţelor de Guvern şi a ordonanţelor de urgenţă, aflate în procedură de legiferare, iar la parag. 2 se prevedea că, pe perioada suspendării se aplică reglementările în materie, existente la data intrării în vigoare a acestor ordonanţe, în Anexa nr. 2 fiind trecută şi O.G. nr. 118/1999.

Prin O.U.G. nr. 48 din 29 martie 2001, pentru suspendarea aplicării O.G. nr. 118/1999, se prevedea o perioadă de suspendare între 01 aprilie - 31 decembrie 2001 şi că, pe perioada suspendării, se aplică reglementările în materie de achiziţii publice existente la data intrării în vigoare a acesteia. După cum s-a arătat şi mai sus, O.G. nr. 118/1999 a fost înlocuită total de O.U.G. nr. 60 din 25 aprilie 2001.

Ca atare, din analiza de mai sus, rezultă că O.G. nr. 118/1999 privind achiziţiile publice, nu a fost practic în vigoare, decât în perioade extrem de scurte de timp şi anume: de la 01 martie 2000 - la 17 martie 2000 şi de la 31 august 2000 la 21 septembrie 2000, aplicarea ei fiind succesiv amânată şi suspendată, astfel încât, cu excepţia celor două perioade menţionate, au rămas aplicabile regulile prevăzute de O.G. nr. 12/1993 şi care includeau printre persoanele juridice care trebuiau să le respecte şi regiile autonome, inclusiv în cazul investiţiilor finanţate din surse proprii, cum era cazul Regiei Naţionale a Pădurilor şi a investiţiei de modernizare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş.

Cum, potrivit chiar declaraţiilor inculpaţilor, problema reabilitării şi modernizării sediului Direcţiei Silvice s-a discutat în cadrul comitetului director încă din anul 1999, iar procedurile cu privire la demararea investiţiei au început din septembrie 1999, o dată cu încheierea contractului de proiectare cu SC N.C. SRL Cluj-Napoca reprezentată de învinuitul Ţ.A.

Ca atare, la data încheierii acestui contract - 13 septembrie 1999 - în opinia Curţii de Apel erau aplicabile prevederile O.G. nr. 12/1993 şi că prin încredinţarea directă a lucrării de proiectare a acestei societăţi s-au încălcat prevederile art. 16, potrivit cărora, se poate recurge la o astfel de procedură „prin angajarea de servicii prin solicitarea de oferte de preţ de la un singur contractant doar în anumite circumstanţe prevăzute de la lit. a) - lit. i) şi care nu erau îndeplinite în cazul de faţă.

La fel s-a procedat şi în cazul studiului de fezabilitate şi proiect privind lucrarea „instalaţii de încălzire centrala şi apă canal” întocmit de SC C.A. SRL Sântana de Mureş, administrată de inculpatul D.G.A.

Tot în mod direct şi fără solicitarea vreunor oferte din partea altor agenţi economici, s-a încheiat contractul având ca obiect „urmărire execuţie şi asistenţă tehnică arhitectură” pentru sediul Direcţiei Silvice Mureş.

De încheierea şi plata aferentă a tuturor acestor contracte, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, au fost responsabili inculpaţii D.I.A. în calitate de director general şi B.T. în calitate de director economic, ei fiind cei care le-au semnat şi au luat decizia în privinţa încheierii lor, fără a se ţine seama de dispoziţiile O.G. nr. 12/1993, republicată.

Tot cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 12/1993 a fost încheiat şi primul contract cu SC F. SRL Târgu Mureş din 31 ianuarie 2000, având ca obiect „vânzarea-cumpărarea unor uşi de stejar simple şi duble” în valoare totală de 715.352,673 ROL, întrucât la data respectivă nu exista numită o comisie care să lanseze cereri de ofertă pentru achiziţia respectivă şi să analizeze ofertele.

Abia la 14 iunie 2000, prin decizia directorului general a fost numită o comisie de licitaţie care trebuia să procedeze la analizarea unor selecţii de oferte şi să aleagă societatea care prezenta cea mai avantajoasă ofertă pentru beneficiar.

În privinţa aceleiaşi societăţi s-a demarat o procedură de selecţie de ofertă la sfârşitul lunii august 2000, cererile de ofertă fiind lansate la 23 august 2000, iar procedura desfăşurându-se tot pe data de 23 august 2000, ceea ce înseamnă că erau incidente tot dispoziţiile O.G. nr. 12/1993, chiar dacă la 01 septembrie 2000 s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru cantitatea de 300 m.p. lambriu de lemn de frasin cu SC F. SRL Târgu Mureş. Tot sub incidenţa O.G. nr. 12/1993 s-au desfăşurat şi procedurile privind două alte contracte obţinute de aceeaşi societate, cel privind montarea celor 300 m.p. lambriu din lemn de frasin, respectiv la 20 februarie 2001 şi cel privind execuţia şi montarea a 26 m.l. de balustradă cu stâlpişori, procedură desfăşurată în decembrie 2000.

Contractul cu SC T.G. SA Târgu Mureş, din 01 septembrie 2000, având ca obiect „preluarea în antrepriză a lucrărilor de modernizare la obiectivul sediul administrativ al Direcţiei Silvice Târgu Mureş” a fost precedat de o procedură de cereri de oferte lansate în 19 mai 2000 a avut loc la 20 iunie 2000, deci tot sub incidenţa O.G. nr. 12/1993. Au mai existat şi două acte adiţionale, din 30 iunie 2000 şi 01 noiembrie 2001.

Contractele cu SC C.A. SRL Sântana de Mureş au fost două la număr, încheiate la 22 iunie 2000, procedura desfăşurându-se în faţa comisiei de licitaţie la 20 iunie 2000 şi acestora li s-au adăugat actele adiţionale care au mărit valoarea contractată iniţial, însă procedura s-a desfăşurat de asemenea, sub imperiul prevederilor O.G. nr. 12/1993.

Ca atare, Curtea de Apel a considerat că nu sunt fondate apărările apelantului-inculpat D.I.A. în privinţa neaplicării în speţa de faţă a prevederilor legale privind achiziţiile publice şi nici cele referitoare la faptul că, în cazul Regiei Naţionale a Pădurilor, reprezentate prin Romsilva şi implicit Direcţiile Silvice (fără personalitate juridică), aceste proceduri nu ar fi fost obligatorii.

De altfel, deşi a susţinut că Direcţia Silvică nu era obligată să respecte aceste proceduri de achiziţie, prevăzute de legea de achiziţie publică şi că numai dintr-o foarte mare corectitudine a apelat la procedura cererii de oferte şi la numirea comisiei de licitaţie din 14 iunie 2000, susţinerile sale sunt contrazise chiar de coinculpatul B.T., care şi în declaraţia dată în faţa Curţii de Apel a arătat că nu poate nega că O.G. nr. 12/1993 era în vigoare şi prevederile acesteia erau aplicabile investiţiei care s-a realizat la sediul Direcţiei Silvice încă de la momentul demarării acesteia şi pe parcursul execuţiei.

Curtea de Apel nu a acceptat nici susţinerile făcute în cadrul aceluiaşi motiv de apel, potrivit cărora în interpretări ulterioare anului 2002, Regia Naţională a Pădurilor, Romsilva sau Ministerul de Finanţe au apreciat că această regie şi unităţilor subordonate acesteia nu le-ar fi aplicabile prevederile referitoare la achiziţiile publice, mai ales atunci când investiţia este realizată din fonduri proprii (adică fonduri ce nu provin de la bugetul de stat), deoarece acestea nu pot avea putere de lege, fiind în contradicţie cu dispoziţiile legale aplicabile, arătate şi analizate mai sus.

Instanţa de apel a constatat însă că probele administrate în cauză demonstrează faptul că procedura aleasă de conducerea Direcţiei Silvice Târgu Mureş, pe baza valorii estimate în 1999 a investiţiei de sub 500.000.000 ROL - respectiv cea a achiziţiei prin cererea de oferte de preţ, prevăzută de art. 14 şi art. 15 din O.G. nr. 12/1993, a fost grav încălcată, aspect menţionat şi de prima instanţă în cuprinsul hotărârii atacate.

Astfel, în principal, din declaraţiile inculpatului N.V., confirmate de depoziţiile martorilor: P.R. (salariat în cadrul Direcţiei Silvice Târgu Mureş), C.N. (administrator la SC N.H.V. SRL Nazna şi SC E.N.T. SRL Nazna), B.L. (administrator la SC C.B. SA), T.M.I. (administrator la SC R.C. SRL), rezultă că toate ofertele ce au participat la diversele proceduri au fost aduse de către reprezentanţii societăţilor care au şi câştigat selecţia, având evident, oferta cea mai avantajoasă. Astfel, reprezentanţii celorlalte societăţi comerciale care, aparent trimiseseră oferte şi participaseră la procedura de selecţie a acestora, au declarat că nici nu le-au întocmit şi că nici nu erau interesaţi realmente de lucrarea respectivă, ei acceptând ca ofertele să fie realizate de reprezentanţii societăţilor SC F. SRL Târgu Mureş - S.M., SC C.A. SRL Sântana de Mureş - D.G.A. sau SC T.G. SA Târgu Mureş - P.A.

Deosebit de relevantă este şi precizarea pe care a făcut-o inculpatul N.V. în faţa organelor de urmărire penală, în care acesta a arătat că pe reprezentantul SC C.A. SRL I-a cunoscut în birou la directorul economic B.T., care încă de la această întâlnire i-a predat studiul de fezabilitate pentru instalaţia de încălzire centrală, că pe reprezentantul SC F. SRL I-a întâlnit în cursul lunii ianuarie 2000 în biroul directorului general D.I.A. şi că acesta i-a comunicat, încă dinainte de a avea loc vreo procedură de selecţie de oferte, că această societate se va ocupa de confecţionarea şi montarea uşilor la obiectiv, iar lui S.M., inculpatul D., i-a cerut să aducă încă două oferte de la alte societăţi comerciale pentru uşi de acelaşi gen. în privinţa SC T.G. SA Târgu Mureş, acelaşi inculpat a arătat că „înainte de a se contracta lucrarea cu SC T.G. SA Târgu Mureş şi probabil înainte cu o zi sau două de întocmirea cererilor de ofertă, l-am cunoscut pe domnul P. în biroul directorului general D.I.A. şi împreună cu aceste două persoane s-au stabilit firmele cărora să li se trimită cereri de ofertă (...) şi am trimis cereri de ofertă la firmele stabilite de către acesta şi domnul P. şi firmele, într-un mod pe care eu nu mi-l mai amintesc au depus oferte, după care s-a ţinut o şedinţă în care s-a stabilit firma câştigătoare, respectiv SC T.G. SA Târgu Mureş”.

Aşa cum a arătat şi prima instanţă, această modalitate formală, de simulare practic a procedurii de achiziţie publică prin cereri de ofertă, a dus la încălcarea regulilor unei reale concurenţe, a permis firmelor declarate câştigătoare să depună oferte aparent mai avantajoase, dar la nişte preţuri arbitrar stabilite şi să câştige procedura de selecţie şi ulterior a determinat încheierea unor acte adiţionale ce au depăşit chiar şi cu 50% valoarea contractelor iniţiale. Aşa s-a ajuns la faptul că cele trei societăţi cărora li s-au atribuit contracte pentru executarea de lucrări la sediul Direcţiei Silvice Târgu Mureş - SC F. SRL, SC T.G. SA şi SC C.A. SA au putut să majoreze nejustificat manopera înscrisă în contractele şi actele adiţionale încheiate, care s-a regăsit şi în situaţiile de lucrări, plătite de către Direcţia Silvică. Diferenţa între aceste sume menţionate în contractele încheiate şi plătite prin acceptarea situaţiilor de lucrări şi sumele efectiv cheltuite cu manopera lucrării angajate şi menţionate în evidenţa contabilă de către cele trei societăţi comerciale a fost constatată de către organele de control fiscal din cadrul D.G.F.P. Mureş, ridicându-se la suma de 2.195.362.717 ROL şi repartizată în patrimoniile acestora astfel: 1.360.299.267 ROL - la SC F. SRL (proces-verbal din 20 februarie 2003), 422.120.796 ROL - la SC T.G. SA Târgu Mureş (proces-verbal din 16 februarie 2007) şi 412.942.654 ROL - la SC C.A. SRL (proces-verbal din 05 ianuarie 2007).

Este adevărată susţinerea tuturor inculpaţilor că la expertiza construcţii, dispusă şi efectuată în cursul urmăririi penale de expert B.G., nu s-a evidenţiat că Direcţia Silvică Târgu Mureş ar fi fost prejudiciată în vreun fel în urma executării contractelor încheiate cu cele trei societăţi comerciale, însă expertul a pornit în analiza făcută de la premiza că procedurile de selecţie de oferte s-ar fi desfăşurat corect ori, aşa cum s-a arătat mai sus, aceste proceduri au fost profund viciate. De asemenea, expertul constructor nu a făcut o analiză comparativă cu vreo altă lucrare similară, desfăşurată în perioada de timp respectivă, care să ofere o imagine asupra condiţiilor existente în piaţa lucrărilor de construcţii.

Inculpatul D.I.A. a contestat modul de calcul folosit în procesele-verbale întocmite de organele fiscale şi printr-o expertiză contabilă extrajudiciară, depusă la dosar în apel, în care se susţine că acesta ar fi procedat la nişte calcule prin estimare, însă din verificarea proceselor-verbale a rezultat că nu a fost vorba de estimări, ci de luarea în considerare a evidenţei contabile şi a documentelor justificative prezentate de către fiecare societate comercială în timpul controlului, şi anume: statele de plată, centralizatoarele de salarii, contractele de muncă, pontajele, stabilindu-se astfel sumele efectiv cheltuite de societate cu manopera aferentă lucrării efectuate.

Aşa fiind, instanţa de apel a considerat că valoarea stabilită prin aceste procese-verbale nu poate fi înlăturată, ea a constituit un beneficiu necuvenit al celor trei societăţi comerciale, cărora li s-a permis de către inculpaţii D.l., B.T. şi N.V. să solicite în mod arbitrar preţurile pe care le-au dorit şi să câştige procedura de selecţie de ofertă în mod incorect, fiind astfel îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute şi pedepsite de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. Ca atare, prima instanţă a dispus în mod corect condamnarea inculpaţilor D.I.A. şi B.T. pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

În ce priveşte prejudiciul cauzat Direcţiei Silvice Târgu Mureş, în sumă de 2.195.362.717 ROL, s-a menţionat că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva Mureş nu s-a constituit parte civilă în cauză. Aşa cum s-a arătat mai sus, sumele respective au fost încasate şi se află în patrimoniul celor trei societăţi comerciale, fiind evidenţiate, după cum a remarcat şi prima instanţă în evidenţele contabile ale acestora, iar o soluţie echitabilă ar fi fost aceea de confiscare de la acestea, în condiţiile în care nici Regia Naţională a Pădurilor nu s-a constituit parte civilă în cauză împotriva inculpaţilor D.I.A. şi B.T. Cum însă reprezentanţii acestor societăţi nu au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, nu poate face aplicaţia niciuneia dintre dispoziţiile prev. de art. 118 C. pen.

Inculpatul D.I.A. a contestat şi soluţia de condamnare pentru infracţiunea de luare de mită, reţinută de prima instanţă ca fiind comisă prin primirea de la reprezentantul SC T.G. SA Târgu Mureş a cantităţii de 4,5 tone fier beton folosită la imobilul proprietatea sa personală, fără a exista documente justificative de plată a acestei cantităţi.

Aşa cum a arătat şi prima instanţă, spre deosebire de celelalte două societăţi - F. şi C.A., relaţia cu această societate - T.G. SA a existat între inculpatul D.I.A. înainte de încheierea contractului de execuţie a lucrărilor de construcţie dintre Direcţia Silvică Târgu Mureş şi societatea respectivă, iar lucrările efectuate de această societate la casa proprietate personală a inculpatului s-au desfăşurat în paralel cu cele efectuate la sediul Direcţiei Silvice. Nu trebuie uitat nici modul în care SC T.G. a obţinut contractul de execuţie a lucrării de reabilitare a sediului Direcţiei Silvice Târgu Mureş şi desemnarea sa ca antreprenor general pentru efectuarea tuturor lucrărilor începând cu data de 30 iunie 2000, descris mai sus, la analiza motivului de apel privind modul în care s-au desfăşurat procedurile de selecţie de ofertă.

Deşi inculpatul D. a încheiat un contract de execuţie cu reprezentantul acestei societăţi la 31 mai 2000, el nu a putut prezenta justificări pentru cantitatea de 4,5 tone fier beton care apar ca fiind livrate de SC B. SRL Târgu Jiu prin intermediul SC T.G. SA.

Reprezentantul SC B. SRL, B.M., a infirmat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia audierii la instanţă susţinerile inculpaţilor D.I.A. şi P.A. că ar fi achiziţionat de la T.G. această cantitate şi ar fi donat-o inculpatului D., astfel încât cum nici inculpat D. nu a putut prezenta nici un document de plata cantităţii de fier beton, astfel încât contravaloarea acesteia apare ca „o donaţie” făcută de SC T.G. SA către el.

Ca atare, în opinia instanţei de apel, soluţia de condamnare a inculpatului D.I.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. este corectă, după cum este corectă şi reţinerea existenţei infracţiunii corelative de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., în sarcina inculpatului P.A., pentru care s-a constatat că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

Apelul inculpatului P.A.:

Cu privire la acest inculpat, prima instanţă a constatat că pentru infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina sa, descrisă mai sus la analiza apelului inculpatului D.I.A., a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, omiţând să dispună încetarea procesului penal. în apelul său, P.A. a solicitat achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu i-a dat inculpatului D.I.A. cantitatea de 4,5 tone fier beton, folosită la casa proprietate personală a acestuia, despre care s-a făcut vorbire mai sus. Deşi a recunoscut că această cantitate de fier beton a plecat de la firma sa direct la casa în construcţii a celuilalt inculpat, şi că scriptic apărea ca fiind procurată de SC B. SRL Târgu Jiu, această versiune nu a fost confirmată de administratorul societăţii din Târgu Jiu, acesta negând-o inclusiv în faţa primei instanţe.

Ca atare, instanţa de apel a apreciat că soluţia primei instanţe este corectă, iar apelul inculpatului este nefondat.

Apelul inculpatului B.T.:

În esenţă, acest inculpat şi-a susţinut nevinovăţia în raport cu singura infracţiune pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă, aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 248 C. pen., rap. la art. 2481 C. pen.

Cu privire la existenţa faptei şi a vinovăţiei acestui inculpat, ce a avut calitatea de director economic al Direcţiei Silvice Târgu Mureş, sunt valabile argumentele prezentate cu ocazia analizei apelului inculpatului D.I.A. Constatările privitoare la încălcarea repetată a dispoziţiilor O.G. nr. 12/1993 prin atribuirea directă a unor contracte sau prin organizarea unor proceduri formale şi viciate de selecţii de oferte, sunt valabile şi în cazul acestui inculpat. Mai mult decât atât, acest inculpat a şi fost membru în comisia de licitaţie publică înfiinţată prin decizia din 14 iunie 2000 şi cel puţin în privinţa SC C.A. SRL, este cert că a fost la curent cu faptul că această societate a fost favorizată să obţină contractele de execuţie de lucrări de instalaţii la sediul Direcţiei Silvice Târgu Mureş.

De asemenea, sunt valabile şi în cazul acestui inculpat, argumentele cu privire la modul de calcul şi reţinerea ca prejudiciu infracţional a sumei de 2.195.362.717 ROL expusă mai sus, la analiza apelului inculpatului D.I.A.

Ca atare, Curtea de Apel a apreciat că soluţia de condamnare a acestui inculpat este corectă, neputându-se dispune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., aşa cum a solicitat şi că pedeapsa stabilită de prima instanţă prin reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea sa este justă şi nu se impune a fi nici redusă, nici majorată.

Instanţa de apel a apreciat însă că apelul inculpatului este fondat în privinţa aplicării dispoziţiilor art. 861 şi urm. C. pen. cu privire la executarea pedepsei de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată. Inculpatul B.T. a depăşit vârsta de 70 de ani, nu are antecedente penale, a avut o comportare procesuală corectă, prezentându-se mereu în faţa organelor judiciare, iar din întregul material probator nu a rezultat să fi avut vreun beneficiu de pe urma SC C.A. SRL pe care a favorizat-o. Prin urmare, ţinând cont de toate aceste împrejurări, se poate renunţa la măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., iar dispoziţiile art. 861 C. pen. au fost înlocuite în cazul acestui inculpat cu cele de la art. 81şi urm. C. pen.

Apelul inculpatului N.V.:

Acest inculpat a solicitat achitarea pentru infracţiunea de luare de mită, constând în aceea că în calitate de tehnician la Direcţia Silvică Târgu Mureş, de diriginte de şantier şi de membru al comisiei de licitaţii (secretar) pentru selecţia de oferte la executarea lucrărilor de modernizare la sediul Direcţiei Silvice Târgu Mureş a favorizat pe reprezentantul SC C.A. SRL Sântana de Mureş - D.G.A. să obţină două contracte de execuţie a lucrărilor pentru diferite instalaţii, în schimbul obţinerii unor foloase materiale necuvenite în valoare de 3.677 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de încălzire centrală şi apă canal, efectuate la apartamentul proprietatea sa şi la casa în construcţie a fiului său, N.D.

Aşa cum a arătat şi prima instanţă, este cert că inculpatul N.V. a avut toate calităţile menţionate în actul de acuzare, respectiv a fost atât membru al comisiei de licitaţie, cât şi apoi diriginte de şantier, având ca atribuţii urmărirea modului în care firmele angajate au executat lucrările asumate prin obligaţiile contractuale. De asemenea, el era cel care verifica realitatea situaţiilor de lucrări prezentate de către firmele contractante.

După cum s-a arătat şi mai sus, inculpatul N.V. a fost la curent cu modalitatea nelegală în care s-a desfăşurat procedura de selecţie de ofertă, inclusiv în cazul SC C.A. SRL Sântana de Mureş, societate care în timpul cât era angajată să execute lucrări la Direcţia Silvică a executat şi lucrări la instalaţia de încălzire centrală la apartamentul propriu al inculpatului în cursul anului 2000, iar în perioada 2002-2004 la casa în construcţie a fiului acestuia.

Neputând justifica nici cu existenţa unui contract de prestări servicii sau cu existenţa unor documente emise de societate - facturi sau documente de plată a lucrărilor efectuate, inculpatul a susţinut că muncitorii acestei societăţi au efectuat lucrările în timpul lor liber şi că i-ar fi plătit pentru manopera realizată, însă declaraţiile acestora au infirmat susţinerile inculpatului.

Astfel, martorii H.C.P., P.C. şi P.Z. au arătat că în aceeaşi perioadă în care executau lucrări pentru Direcţia Silvică Târgu Mureş, erau trimişi câte 2-3 ore pe zi să lucreze la instalaţiile de apă-canal, la casa pe care N.V. o avea în Sângeorgiu de Mureş, fiind trimişi de către patronul D.G.. în anul 2000 martorii au arătat că au lucrat aproximativ 2 săptămâni, iar în anul 2002 o perioadă de 3-4 zile. Martorii au confirmat şi executarea unor lucrări de mai mică amploare la un apartament din Târgu Mureş, respectiv al lui N.V., respectiv instalarea unor calorifere. Cu toţii au arătat că inculpatul N.V. Ie-a asigurat hrană, însă numai P.Z. a arătat că ar fi primit şi nişte bani, 800.000 ROL, adică 80 RON RON.

Totodată martorii au mai precizat că în perioada cât au făcut aceste lucrări de instalaţii, erau controlaţi şi supervizaţi de către D.G., chiar dacă nu zilnic. Martorul P.P.C. a precizat chiar că „fiind trimişi de către D.G. nu am fost plătiţi de N.V., am luat salariul normal de la societate, însă N.V. întotdeauna ne-a servit cu mâncare”.

Ca atare, instanţa de apel a apreciat că soluţia de condamnare a inculpatului N.V. pentru luare de mită, dispusă de prima instanţă are acoperire în probele administrate, la fel şi reţinerea în sarcina inculpatului D.G. a existenţei infracţiunii conexe de dare de mită, pentru care însă a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, situaţie constatată şi de prima instanţă.

Instanţa de apel a apreciat însă că apelul inculpatului N.V. este admisibil în ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii aplicate şi modalitatea suspendării sub supraveghere aleasă de prima instanţă la individualizarea pedepsei. Astfel, având în vedere atât suma redusă care constituie mită, respectiv contravaloarea manoperei de care a beneficiat gratuit, de 3.600 RON, cât şi vârsta înaintată a inculpatului care are 75 de ani, s-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. Ca urmare a reducerii cuantumului pedepsei principale sub 2 ani închisoare, nu se va mai aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., ieşind astfel din discuţie şi cererea procurorului de a se dispune şi interzicerea dreptului de la art. 64 lit. c) C. pen.

Apelul inculpatului D.G.A.:

Inculpatul a vizat obţinerea unei soluţii de achitare în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi în ceea ce priveşte lucrările executate în beneficiul inculpatului N.V., pentru care prima instanţă a constatat existenţa infracţiunii, dar şi faptul că a intervenit o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia specială a răspunderii penale.

În privinţa acestei fapte, instanţa de apel a argumentat, din punct de vedere probator, existenţa infracţiunii atunci când a analizat apelul inculpatului N.V., astfel încât nu consideră necesar să reia motivele deja expuse, conchizând însă că soluţia primei instanţe în ceea ce-l priveşte şi pe acest inculpat este corectă, urmând a fi menţinută, iar apelul său respins.

Împotriva deciziei au declarat prezentele recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii D.I.A., B.T., N.V., P.A. şi D.G.A.

Motivele de recurs şi cazurile de casare au fost menţionate în încheierea de dezbateri din data de 16 septembrie 2014, care face parte integrantă din prezenta deciziei, astfel că Înalta Curte apreciază că nu se impune reluarea acestora.

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- la termenul când au avut loc dezbaterile recurenţii inculpaţi, respectiv intimaţii inculpaţi au fost prezenţi, conform voinţei lor procesuale, fie personal, fie prin reprezentanţi (avocaţi aleşi);

- la acelaşi termen, cu acordul lor, inculpaţii prezenţi personal au fost audiaţi, menţionând că nu doresc să facă alte declaraţii în faţa instanţei de recurs;

- toţi inculpaţii, urmarea voinţei lor procesuale, au fost asistaţi juridic, după caz, de avocaţi aleşi sau de avocaţi desemnaţi din oficiu;

- nici inculpaţii, şi nici avocaţii acestora, nu au solicitat administrarea unor probe noi pe situaţia de fapt;

- decizia atacată a fost pronunţată la data de 23 decembrie 2013, în urmă cu circa 1 an de zile, şi - în raport cu data pronunţării - este supusă căii de atac ordinare a recursului, însă potrivit cazurilor de casare astfel cum au fost configurate (modificate sau abrogate) de Legea nr. 2/2013.

În consecinţă, în raport cu modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte nu va mai examina acele motive de recurs ale Ministerului Public şi ale inculpaţilor care nu mai au corespondent în cazurile de casare ulterioare publicării Legii nr. 2/2013 (cazurile de casare expres abrogate).

De asemenea, Înalta Curte apreciază că legiuitorul - prin abrogarea expresă a unor cazuri de casare ori prin modificarea expresă a altora - nu a intenţionat ca acestea să fie „preluate” pe cale jurisprudenţială în conţinutul cazurilor de casare astfel cum acestea au fost reconfigurate normativ prin Legea nr. 2/2013, ci a intenţionat să stabilească o perioadă „tranzitorie” între recursul - cale ordinară de atac (devolutiv „în drept” şi, prin excepţie, şi „în fapt”) şi recursul - cale extraordinară de atac (recurs în casaţie, exclusiv devolutiv „în drept”), astfel cum această cale de atac este reglementată de noul C. proc. pen. (intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014).

Examinând pe fond recursurile declarate de Ministerul Public şi de inculpaţi, halta Curte reţine următoarele:

Prin invocarea cazurilor de casare în vigoare după adoptarea Legii nr. 2/2013, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 12 C. proc. pen., atât Ministerul Public, cât şi inculpaţii recurenţi, au solicitat, în realitate, reexaminarea/reevaluarea probatoriului administrat de cele două instanţe, reevaluarea/schimbarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel, şi - pe cale de consecinţă - după caz, fie condamnarea inculpaţilor (acuzarea), fie achitarea inculpaţilor (apărarea) pentru infracţiunile pentru care instanţele anterioare au dispus soluţia de achitare, respectiv, soluţia de condamnare.

Or, această reevaluare/modificare a situaţiei de fapt, prin reexaminarea şi reevaluarea probatoriului deja administrat de cele două instanţe, deopotrivă competente să devolueze cauza penală „în fapt” şi „în drept”, nu mai este posibilă la instanţa de recurs, ulterior Legii nr. 2/2013, prin invocarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 12 C. proc. pen., în condiţiile în care legiuitorul a abrogat expres cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., singurul care permitea - procesual - reexaminarea de către instanţa de recurs a situaţiei de fapt prin reevaluarea probelor deja administrate de instanţele anterioare ori prin readministrarea probelor anterioare/administrarea unor probe noi de către însăşi instanţa de recurs.

Din motivarea cazurilor de casare de către recurenţii-inculpaţi rezultă că, în realitate, nu se susţine lipsa unui anumit element constitutiv al infracţiunii, ci lipsa faptei („lipsa laturii materiale”), adică ipoteza reglementată de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în prezent abrogat expres. De asemenea, nu se poate accepta opinia apărării în sensul că infracţiunilor „le lipseşte latura subiectivă”, adică elementul subiectiv, deoarece - din expunerea situaţiei de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond, şi confirmată de instanţa de apel - este relevat elementul intenţional, fiind fapte săvârşite cu „intenţie”.

Potrivit modificărilor aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, pe calea de atac a recursului - şi prin aplicarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. - se poate doar verifica, prin raportare la situaţia de fapt definitiv stabilită de instanţa de fond, şi menţinută de instanţa de apel, dacă fapta inculpatului corespunde infracţiunii reţinute, din punctul de vedere elementelor constitutive care caracterizează infracţiunea (cerinţe/condiţii ataşate elementului material, urmarea imediată, legătura de cauzalitate, intenţia sau culpa ca element subiectiv al infracţiunii, scopul sau mobilul - însă numai în măsura în care sunt condiţii/cerinţe ale laturii subiective, etc).

De asemenea, neîntemeiată este şi opinia apărării - exprimată în motivele de recurs care concluzionau prin solicitarea soluţiei de achitare - potrivit căreia faptele pentru care s-a dispus soluţia condamnării inculpaţilor recurenţi nu ar fi prevăzute de legea penală. Ambele instanţe, cu ample argumente de natură probatorie şi juridică, au arătat motivat că faptele acestora întrunesc, în fapt şi în drept, elementele constitutive ale unor fapte prevăzute de legea penală, indicând expres textul incriminator.

Aceleaşi argumente sunt valabile şi pentru motivele de recurs ale Ministerului Public prin care, în final, se critică soluţiile de achitare dispuse, respectiv menţinute, de cele două instanţe, inclusiv cu privire la soluţia de a se constata - ulterior stabilirii în recurs a vinovăţiei unora dintre inculpaţi - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa încetării procesului penal.

Înalta Curte apreciază ca neîntemeiat şi argumentul apărării cu privire la legislaţia aplicabilă - cu incidenţă directă asupra stabilirii situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpaţilor - fiind invocată, în sprijinul acestui argument, o decizie a completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o cauză penală interesând Romsilva. Aceste aspecte au fost clarificate, ulterior deciziei indicate de apărare, printr-o altă decizie a unei instanţe de ultim grad a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia penală nr. 157 din 07 iunie 2013 pronunţată de completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - complet care, în urma modificărilor legislative, a preluat competenţa de judecată a completelor anterioare de 9 judecători).

În sfârşit, instanţa de recurs apreciază ca lipsite de consecinţe juridice consideraţiile apărării referitoare la decizia în baza căreia se aplică legea penală mai favorabilă (art. 5 C. pen.). Decizia nr. 256 din 06 mai 2014, pronunţată de Curtea Constituţională a României, este general obligatorie şi, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi legale, prevalează în raport cu decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicarea legii mai favorabile „pe instituţii autonome”- sau, dimpotrivă, „în mod global”; or, potrivit deciziei Curţii Constituţionale a României, aplicarea legii penale mai favorabile se face „în mod global”.

Aceste considerente, deduse din Decizia nr. 256 din 06 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României, conduc şi la constatarea că, în raport cu faptele/infracţiunile pentru care instanţele anterioare au dispus soluţia condamnării, după caz cu forma continuată a unora dintre infracţiuni şi concursul de infracţiuni, cu reţinerea unor circumstanţe atenuante, cu pedepsele aplicate, dar şi cu modalitatea de executare a acestora, legea penală anterioară este mai favorabilă. De asemenea, în aceste condiţii, aplicarea legii penale anterioare, ca lege penală mai favorabilă, contravine soluţiei de încetare a procesului penal, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, astfel cum a solicitat apărarea unora dintre inculpaţi.

Recursul Ministerului Public va însă admis, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., prin aplicarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., având în vedere imperativul înlăturării nelegalitaţii termenelor de încercare pentru inculpaţii B.T. şi N.V.

În consecinţă, recursurile inculpaţilor, pentru motivele arătate, vor fi respinse ca nefondate, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (3) şi (2) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului, iar fiecare recurent-inculpat va fi obligat la plata către stata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea recursurilor lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 251 din 23 decembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, numai cu privire la inculpaţii B.T. şi N.V.

Casează decizia atacată privindu-i pe cei doi inculpaţi numai în ce priveşte durata termenelor de încercare după cum urmează:

- privind pe inculpatul B.T., termenul de încercare stabilit conform art. 82 C. pen. anterior este de 5 ani;

- privind pe inculpatul N.V., termenul de încercare stabilit conform art. 82 C. pen. anterior este de 3 ani.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.I.A., B.T., N.V., P.A. şi D.G.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, rămân în sarcina statului.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi B.T. şi N.V., la plata sumei de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi D.I.A., P.A. şi D.G.A. la plata sumei de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile de avocat, în sumă de câte 150 RON pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor H.T.V., S.F.C. şi S.M. până la prezentarea apărătorilor aleşi, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 octombrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2817/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie...  ICCJ. Decizia nr. 2869/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2849/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.), luare de mită (art. 254 C.p.), primirea de foloase necuvenite (art.256C.p.). Recurs