ICCJ. Decizia nr. 285/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 285/2014

Dosar nr. 32377/3/2012

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2014

Asupra recursurilor penale de faţă, deliberând, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 352/F din 29 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât următoarele:

I) În baza art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.M. (cetăţean român, fără ocupaţie, fără obligaţii militare, necăsătorit, recidivist) la 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c)), alin. (2) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.M. la 20 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 255 din 21 noiembrie 2011 a Judecătoriei Lehliu-Gară.

În baza art. 33 - 34 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., la care s-a adăugat pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 255 din 21 noiembrie 2011 a Judecătoriei Lehliu-Gară, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 26 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia de la 19 aprilie 2012 la zi.

II) În baza art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., l-a condamnat-pe inculpatul G.I. (cetăţean român, ocupaţie: muncitor necalificat, fără loc de muncă, fără obligaţii militare, necăsătorit, fără antecedente penale) la 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul G.I. la 20 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34 C. pen., i-a dat spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani închisoare.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului G.I., iar, în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia de la 20 aprilie 2012 la zi.

A luat act că nu există constituire de parte civilă în prezenta cauză.

A obligat inculpaţii la câte 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 1762/P/2012 înregistrat la data de 13 august 2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor T.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., şi tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., şi G.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., şi tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de inculpare s-a reţinut în esenţă că, la data de 13 aprilie 2012, în jurul orelor 03:00, în timp ce se aflau pe un spaţiu verde situat lângă blocurile nr. X din Bucureşti, sector 2, şi nr. Y din Bucureşti, sector 2, şi în baza unei înţelegeri prealabile, inculpaţii T.M. şi G.I. i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui victimei V.F., după care inculpatul T.M. a deposedat-o de telefonul mobil marca N., suma de 110 RON şi o sacoşă din plastic ce conţinea produse alimentare, bunuri pe care inculpaţii le-au împărţit. Datorită leziunilor suferite victima a decedat la scurt timp.

Situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşă fotografică; Raportul de expertiză medico-legală nr. AA; rapoartele de expertiză psihiatrică; procesele-verbale încheiate cu ocazia redării convorbirilor cu operatorul Serviciului Unic de Urgenţă 112 şi suportul optic aferent; procesele-verbale încheiate cu ocazia redării convorbirilor interceptate şi suportul optic aferent; procesele-verbale încheiate cu ocazia reconstituirii însoţite de planşe fotografice; procesele-verbale încheiate cu ocazia recunoaşterii din planşe fotografice; listingul telefonic; procesul-verbal încheiat cu ocazia percheziţiei corporale; procesele-verbale încheiate cu ocazia vizionării înregistrărilor video; suportul optic aferent; declaraţiile martorilor; declaraţiile inculpaţilor.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul T.M., care a declarat că a venit în Bucureşti, în anul 2009, şi a lucrat pe diverse şantiere de construcţii, că în urmă cu 3 ani l-a cunoscut pe coinculpatul G.I., fiind colegi de navetă. În ce priveşte incidentul din data de 13 aprilie 2012, a declarat că a ajuns în Gara de Est cu intenţia de a urca în tren pentru a ajunge în localitatea de domiciliu, însă aici s-a întâlnit cu coinculpatul G.I. şi cu victima V.F., împreună consumând băuturi alcoolice. Mai târziu, toţi trei s-au deplasat la un magazin din zonă de unde au cumpărat bere şi ţigări şi, la iniţiativa victimei, s-au deplasat în spatele blocurilor pentru a consuma băuturi alcoolice. Din datele de la dosar, precum şi din declaraţiile inculpaţilor a rezultat că acest loc era amenajat ca spaţiu verde. În acest loc au început discuţii în contradictoriu între V.F. şi G.I., pe fondul consumului de alcool, aceştia au început să se îmbrâncească şi să se lovească. Inculpatul T.M. a declarat că nu a lovit-o pe victimă, că dimpotrivă, a fost lovit de victimă care, în încercarea de a mai aplica o lovitură, s-a împiedicat de bordura din zona spaţiului verde şi a căzut. În continuare, inculpatul a mai declarat că, împreună cu coinculpatul G.I., a plecat la magazinul de unde, anterior, cumpărase bere, apoi a schimbat suma de 50 RON, iar de la Gara de Est a plecat la un prieten al său şi, a doua zi, acasă la părinţi.

La rândul său inculpatul G.I. a declarat că în ziua de 13 aprilie 2012 nu a fost la muncă deoarece a ajuns târziu în Bucureşti, a revenit în după-amiaza aceleiaşi zile la Gara de Est, cu intenţia de a ajunge în localitatea Dor Mărunt, însă, în gară, s-a întâlnit cu victima V.F. şi împreună au început să consume băuturi alcoolice. Deoarece deja era târziu, la iniţiativa victimei, care i-a dat o sumă de bani coinculpatului T.M., s-au deplasat la un magazin non-stop şi de aici au plecat în spatele blocurilor unde au fumat şi au consumat berea. A mai declarat inculpatul G.I. că, probabil pe fondul consumului de alcool, victima a început să-i adreseze cuvinte injurioase, jignitoare, la un moment dat s-au îmbrâncit, după care coinculpatul T.M. a împins-o pe victimă, aceasta s-a dezechilibrat, a căzut, s-a lovit cu capul de bordură şi căzută la pământ fiind, victima a fost lovită cu piciorul de către inculpatul G.I. Cei doi inculpaţi au abandonat-o pe victimă, au revenit la magazinul non-stop de unde au cumpărat ţigări, iaurt, o cafea şi o bere la cutie.

Au fost audiaţi şi martorii C.T.V. şi M.I.

Martora C.T.V. a declarat că i-a văzut prima dată pe cei doi inculpaţi în jurul orei 03 - 03:20, împreună cu victima, că la un moment dat, victima i-a dat inculpatului G.I. o sumă de bani, care la rândul său a cumpărat bere şi două cafele şi toţi trei s-au deplasat spre blocurile aflate vizavi de magazin. Aceeaşi martoră a mai declarat că după aproximativ 1/2 oră inculpatul T.M. a revenit la magazin, i-a dat suma de 100 RON martorei, iar apoi suma de 50 RON din care a cumpărat un pachet de ţigări. Martora C.T.V. a declarat că i-a văzut pe cei doi inculpaţi când stăteau de vorbă, undeva în colţul magazinului, apoi inculpatul G.I. a revenit la magazin, a cumpărat un pachet de ţigări şi un borcan de iaurt şi împreună au plecat spre Gara de Est. În jurul orelor 8:00 - 8:30, un cetăţean a întrebat-o dacă are telefon pentru a apela la 112, spunându-i că a văzut un om mort între blocuri. La rândul său, martora s-a deplasat la locul indicat de acel cetăţean, locul unde deja sosise un echipaj SMURD, martora C.T.M. realizând că persoana pentru care se deplasase echipajul SMURD era cea de-a treia persoană pe care a observat-o că fusese împreună cu cei doi inculpaţi.

A fost administrată proba cu acte.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

În seara zilei de 12 aprilie 2012, inculpaţii T.M. şi G.I. au întâlnit-o pe victima V.F. în Gara Obor din Bucureşti, sector 2. Victima le-a oferit celor doi inculpaţi băuturi alcoolice în două localuri din Gara Obor, ocazie cu care aceştia au observat că are asupra sa sume de bani şi au luat hotărârea de a o tâlhări. În acest scop, în jurul orelor 03:00, după ce victima a ajuns în stare avansată de ebrietate, cei doi inculpaţi au condus-o într-un loc mai izolat, respectiv pe un spaţiu verde situat în spatele blocurilor nr. X din Bucureşti, sector 2, şi nr. Y din Bucureşti, sector 2. Aici, inculpaţii au aplicat victimei mai multe lovituri puternice cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui, după care inculpatul T.M. a deposedat-o de un telefon mobil marca N., de suma de 110 RON şi o sacoşă din plastic ce conţinea produse alimentare. După săvârşirea faptei, inculpaţii au împărţit bunurile sustrase. Datorită leziunilor suferite V.F. a decedat la scurt timp.

Coroborând probatoriul administrat în cauză tribunalul a reţinut că cei doi inculpaţi, pe fondul consumului de alcool, sunt coautori ai infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav şi tâlhărie, rezultând fără dubii că împreună i-au aplicat victimei V.F. mai multe lovituri puternice cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui, iar apoi i-au sustras suma de 110 RON pe care au împărţit-o, precum şi un telefon mobil, pe care şi l-a însuşit inculpatul T.M.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. AA, moartea numitului V.F. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice cu aspirat sanguin, consecinţa unui traumatism cranio-facial cu multiple fracturi de masiv facial şi de piramidă nazală. Leziunile traumatice de la nivelul extremităţii cefalice s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur şi se află în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul. La necropsie s-au mai constatat echimoze cervicale şi infiltrate sangvine la nivelul muşchilor gâtului, fractură de stern, fracturi costale, excoriaţie flanc drept, care s-au putut produce în acelaşi context traumatic. Sângele recoltat de la cadavru aparţine grupei A, Rh pozitiv. Examenul toxicologic efectuat pe sânge şi urină recoltate de la cadavru a evidenţiat o alcoolemie de 2,7g/‰ şi o alcoolemie de 3,4 g/‰. Moartea poate data din 13 aprilie 2012.

Situaţia de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

În drept, s-a constatat că faptele inculpatului T.M., care în data de 13 aprilie 2012, în jurul orelor 03:00, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul G.I., i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui victimei V.F., fapt ce a determinat decesul victimei la scurt timp, după care a deposedat-o de telefonul mobil marca N., de suma de 110 RON şi de o sacoşă din plastic ce conţinea produse alimentare, bunuri pe care inculpaţii le-au împărţit, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., şi tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen.

De asemenea, s-a constatat că faptele inculpatului G.I., care în data de 13 aprilie 2012, în jurul orelor 03:00, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul T.M., i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui numitului V.F., fapt ce a determinat decesul victimei la scurt timp, cu scopul de a-i înlesni inculpatului T.M. deposedarea de telefonul mobil marca N., de suma de 110 RON şi de o sacoşă din plastic ce conţinea produse alimentare, bunuri pe care inculpaţii le-au împărţit, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., şi tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen.

Având în vedere că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru câte 2 infracţiuni şi aceste infracţiuni sunt concurente, tribunalul, în baza art. 33 - 34 C. pen., a contopit cele două pedepse care vor fi aplicate fiecărui inculpat, dispunând ca aceştia să execute pedeapsa ce mai grea.

Din fişa de cazier a rezultat că prin Sentinţa penală nr. 255 din 21 noiembrie 2011 a Judecătoriei Lehliu-Gară, inculpatul T.M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, potrivit art. 81, 82 C. pen., drept pentru care tribunalul, în baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării pedepsei menţionate pe care a contopit-o cu pedeapsa rezultantă ce va fi aplicată inculpatului în cauza dedusă judecăţii.

În raport cu această condamnare, inculpatul T.M. a săvârşit faptele deduse judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie, tribunalul făcând aplicarea disp. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor, tribunalul a avut în vedere toate criteriile prevăzute de disp. art. 72 C. pen., referitoare atât la gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite şi la urmările produse, dar şi la datele ce circumstanţiază persoanele inculpaţilor, care nu au nicio ocupaţie şi nicio calificare, inculpatul T.M. fiind recidivist, iar inculpatul G.I. având o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, la modalitatea concretă în care inculpaţii au acţionat.

Faţă de aceste elemente de circumstanţiere reale şi personale, tribunalul a apreciat că singura modalitate de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor este aceea a executării în regim de detenţie într-un cuantum orientat spre maximul prevăzut de lege.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul a luat act că nu există constituire de parte civilă în prezenta cauză, deoarece, cu toate demersurile întreprinse de instanţă, nu au putut fi identificate rude ale victimei, din probe rezultând că V.F. nu a fost căsătorit.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii T.M. şi G.I.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 20 iunie 2013, sub nr. 32377/3/2012.

Astfel, apelul parchetului a vizat următoarele motive:

- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor T.M. şi G.I. în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fără ca acestea să fie analizate şi a se proceda la evaluarea gradului de pericol social al faptelor;

Parchetul a apreciat, în raport de gravitatea deosebită a faptelor deduse judecăţii, modalitatea violentă în care inculpaţii au acţionat, circumstanţele personale ale acestora, nefavorabile, că s-ar impune aplicarea unor pedepse mai severe, respectiv detenţia pe viaţă, scopul preventiv-educativ putând fi atins numai în acest mod.

- greşita aplicare a prevederilor art. 83 C. pen. sub aspectul tehnicii juridice, fapt ce ar atrage nelegalitatea hotărârii atacate;

Parchetul a apreciat că procedeul aplicat de instanţă este unul greşit, în condiţiile în care în cauză, în sarcina inculpatului au fost reţinute 2 infracţiuni, în concurs real, impunându-se ca prevederile art. 83 C. pen. să fie transpuse în practică în raport de fiecare din cele 2 pedepse, prin alăturarea pedepsei de 1 an închisoare la pedepsele de 25 ani şi respectiv 20 ani închisoare, rezultând astfel 2 pedepse indivizibile de 26 şi, respectiv 21 de ani închisoare, urmând ca în final, în baza regulilor de la concursul de infracţiuni, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

- omisiunea luării măsurii de siguranţă prev. de art. 118 lit. e) C. pen. în privinţa bunurilor dobândite de cei 2 inculpaţi ca urmare a săvârşirii infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen., hotărârea fiind nelegală şi sub acest aspect.

Având în vedere că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 118 lit. e) C. pen. (neexistând constituire de parte civilă), iar măsura de siguranţă a confiscării speciale are caracter personal, parchetul a apreciat că s-ar impune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 55 RON, iar de la inculpatul T.M. a unei sume de bani reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca "N.", precum şi a produselor alimentare dobândite ca urmare a săvârşirii infracţiunilor, pentru a se realiza cu maximă eficienţă scopul acestei măsuri de siguranţă, nefiind indicate sumele ce ar trebui confiscate în acest din urmă caz.

Inculpatul T.M., prin avocat, a solicitat, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. e), g) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., susţinând că nu a avut cunoştinţă de intenţia coinculpatului G.I. de a aplica lovituri victimei.

Cu privire la infracţiunea de omor, a solicitat achitarea, în temeiul disp. art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că fapta nu a fost comisă de acesta.

Acesta a mai susţinut în faţa instanţei de apel că prima instanţă nu a avut în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi cele personale ale inculpatului, urmând a se reţine disp. art. 74 lit. c) C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special al legii, scopul acesteia, prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi atins.

Inculpatul G.I., prin avocat, a susţinut că instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare al inculpatului, întrucât nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. în art. 183 C. pen., fiind depusă o cerere din partea apărătorului din oficiu în acest sens. A precizat că nu solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pentru acest motiv.

A susţinut că inculpatul a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, şi a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. De asemenea, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, în raport de circumstanţele comiterii faptelor şi atitudinea inculpatului, care a recunoscut ceea ce a făcut.

Cu privire la cealaltă faptă reţinută în sarcina sa, a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., apreciind că din materialul probator administrat nu rezultă că a participat la săvârşirea acesteia.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a apreciat apelurile ca fiind întemeiate, pentru considerentele următoare:

Din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale, al judecăţii în primă instanţă şi în apel, instanţa de apel - având în vedere motivarea lapidară a instanţei de fond şi apărările formulate de inculpaţi cu privire la acuzaţiile ce li se aduc - a constatat că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, având în vedere situaţia de fapt descrisă anterior.

S-a apreciat că inculpaţii au dat declaraţii oscilante pe parcursul urmăririi penale, al judecăţii în primă instanţă şi al judecăţii în faţa instanţei de apel, poziţia din faţa instanţei de apel fiind în sensul că ambii inculpaţi au fost cu victima în ziua respectivă, consumând băuturi alcoolice în locul menţionat, dar că pe fondul consumului de alcool victima i-ar fi adresat injurii inculpatului G.I. şi l-ar fi lovit, astfel încât acesta a lovit-o pe victimă, care a căzut cu capul de o bordură, după care i-a mai aplicat nişte lovituri cu picioarele, iar ulterior a plecat. După ce victima a căzut, inculpatul T.M. ar fi luat telefonul mobil şi banii care ar fi căzut din buzunarul victimei, ca urmare a căderii acesteia. De asemenea, inculpaţii ar fi părăsit la momente diferite locul faptei, respectiv alegând direcţii diferite de deplasare.

Declaraţia inculpatului T.M. care s-a apreciat că se coroborează în cea mai mare măsură cu materialul probator administrat în cauza este însă cea dată la 19 aprilie 2012, în timp ce declaraţiile inculpatului G.I. au fost iniţial parţial sincere (cea din data de 20 aprilie 2013), iar ulterior s-au modificat, pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii căpătând nuanţe care nu sunt conforme cu materialul probator administrat în cauză, cum se va arăta în continuare.

Astfel, inculpatul T.M. a arătat (în declaraţia din 19 aprilie 2013), că la data de 12 aprilie 2012, în jurul orelor 21:00 - 22:00, a mers în Gara Obor, unde s-a întâlnit cu inculpatul G.I., care era însoţit de victima V.F., ambii fiind în stare de ebrietate. A stat la masă mai multe ore, timp în care au consumat cu toţii băuturi alcoolice, iar în acest interval de timp G.I. i-a făcut semne inculpatului T.M., din care acesta din urmă a dedus că urmau să-l tâlhărească pe V.F.

A mai arătat inculpatul că după ce au terminat berea au mers la magazinul cu program non-stop aparţinând SC F. SRL, iar în drum spre magazin, inculpatul G.I. i-a propus să-l tâlhărească pe V.F.; deşi iniţial a refuzat, ulterior inculpatul T.M. şi-a dat acordul. De la magazin au cumpărat o sticlă cu bere de 2 litri, cafea şi trei pahare de unică folosinţă, cu precizarea că bunurile au fost plătite de victimă. După ce au cumpărat berea, inculpatul G.I. le-a propus să meargă printre blocuri şi s-au oprit lângă o grădină împrejmuită cu un gard metalic cu înălţimea de 60 - 70 cm, unde au consumat bere din paharele de unică folosinţă şi au început să discute aproximativ 20 de minute.

La un moment dat, inculpatul G.I. i-a făcut semn inculpatului T.M. să o lovească pe victimă, iar el a împins-o şi aceasta a căzut cu abdomenul pe gard. Ulterior, a pătruns în grădină şi a tras victima de pe gard punând-o la pământ cu faţa în jos. A întors-o cu faţa în sus şi a început să caute prin buzunare. Între timp, inculpatul G.I. îi aplica lovituri victimei cu talpa piciorului în faţă şi în torace. Acesta i-a aplicat în jur de 10 - 15 lovituri.

A mai arătat inculpatul T.M. că el i-a sustras victimei telefonul mobil marca N., suma de 110 RON şi sacoşa din plastic în care ştia că se află mâncare.

Tot potrivit declaraţiei menţionate, după tâlhărirea victimei, cei doi inculpaţi au revenit la magazin şi au schimbat o bancnotă de 100 RON în două de 50 RON, fiecăruia revenindu-i suma de 55 RON. Au mers lângă magazin şi au continuat să bea bere şi au discutat despre împărţirea bunurilor. Au hotărât ca inculpatul T.M. să păstreze telefonul mobil şi suma de 25 RON, iar inculpatului G.I. i-au revenit 85 RON. Inculpatul a declarat că a păstrat telefonul şi cartela de la victimă şi le-a folosit.

Modul în care descrie inculpatul T.M. în această declaraţie că s-au petrecut evenimentele se coroborează cu probatoriul administrat în cauză.

Astfel, împrejurarea că inculpaţii au consumat băuturi alcoolice cu victima nu este negată de niciunul dintre inculpaţi şi se confirmă şi prin examenul toxicologic efectuat pe sânge şi urină recoltate de la cadavrul victimei, care a evidenţiat o alcoolemie de 2,7g/‰ şi o alcoolemie de 3,4 g/‰.

Împrejurarea că victima este cea care a achitat băuturile alcoolice şi celelalte bunuri cumpărate în perioada în care aceasta a fost însoţită de inculpaţi este confirmată atât de inculpaţi, cât şi de declaraţia martorei C.T.V. (vânzătoare la magazinul cu program non-stop aparţinând SC F. SRL), care a declarat că i-a văzut prima dată pe cei doi inculpaţi în jurul orei 03 - 03:20, împreună cu victima, că la un moment dat victima i-a dat inculpatului G.I. o sumă de bani, care la rândul său a cumpărat bere şi două cafele şi toţi trei s-au deplasat spre blocurile aflate vizavi de magazin.

Faptul că inculpaţii au petrecut aproximativ jumătate de oră cu victima în spaţiul dintre blocurile menţionate rezultă atât din declaraţiile inculpaţilor, care au arătat şi modul în care erau îmbrăcaţi în data respectivă, cât şi din declaraţia martorei C.T.V., care i-a indicat pe inculpaţi după îmbrăcăminte şi vârstă, dar şi din înregistrările video ale camerei de supraveghere montate la magazinul amintit.

Împrejurarea că inculpaţii s-au întors la magazin cu banii sustraşi de la victimă şi sacoşa pe care victima o avea anterior asupra sa, respectiv că au solicitat ca martora C.T.V. să le schimbe o bancnotă de 100 RON rezultă din declaraţiile iniţiale ale inculpaţilor, din declaraţia martorei, dar şi din procesele-verbale încheiate ca urmare a vizionării înregistrărilor video efectuate de camera de supraveghere montată la magazinul SC F. SRL.

Astfel, martora a arătat că după aproximativ jumătate de oră inculpatul T.M. a revenit la magazin, i-a dat suma de 100 RON martorei, iar apoi suma de 50 RON, din care a cumpărat un pachet de ţigări. Martora C.T.M. a declarat că i-a văzut pe cei doi inculpaţi când stăteau de vorbă, undeva în colţul magazinului, apoi inculpatul G.I. a revenit la magazin, a cumpărat un pachet de ţigări şi un borcan de iaurt şi împreună au plecat spre Gara de Est.

Aspectele învederate de martoră s-a apreciat că se coroborează cu menţiunile procesului-verbal încheiat ca urmare a vizionării înregistrărilor video efectuate de camera de supraveghere montată la magazinul SC F. SRL, din care rezultă că cei doi inculpaţi şi victima ajung la magazinul cu program non-stop la orele 02:52:12., observându-se că victima V.F. avea în mână o sacoşă din plastic de culoare albă.

Mai rezultă din conţinutul aceluiaşi proces-verbal că inculpatul G.I. cumpără o sticlă de bere S. de 2,5 litri, trei pahare din plastic de culoare maro şi un pahar cu cafea cu bani oferiţi de către victimă. Inculpaţii şi victima pleacă de la magazin la orele 02:54:04 şi, conform precizării martorei C.T.V., se deplasează pe o alee situată între str. Baicului şi str. Costache Conachi.

La orele 03:23:27, cei doi inculpaţi revin la magazin, observându-se că inculpatul T.M. are în mână sacoşa din plastic de culoare albă care a aparţinut victimei şi îi înmânează martorei C.T.V. o bancnotă de 100 RON, iar aceasta îi remite două bancnote de 50 RON. Ulterior, inculpatul T.M. înmânează inculpatului G.I. o sumă de bani, după care revine la martoră şi îi înmânează o bancnotă de 50 RON, fiindu-i remis un pachet de ţigări K. şi restul. Se mai observă că inculpatul T.M. ţine în mână o sticlă din plastic de 2,5 litri, iar după aceea cei doi inculpaţi pleacă spre Gara Obor.

La orele 03:28.57, inculpatul G.I. revine la magazin şi îi înmânează martorei o sumă de bani în schimbul căreia primeşte un pachet de ţigări şi un iaurt D.N. În continuare, la orele 03:31:59, se observă cum cei doi inculpaţi pleacă în stânga, în direcţia Gara Obor.

Prin urmare, susţinerile inculpaţilor din faţa instanţei de apel în sensul că imediat după ce victima a fost lovită de către inculpatul G.I., inculpaţii ar fi plecat separat, deci nu s-ar mai fi întors împreună la magazin, au fost contrazise de materialul probator administrat în cauză.

Discuţiile în contradictoriu care au avut loc între inculpaţi după săvârşirea faptei referitor la modul de împărţire a bunurilor luate de la victimă rezultă atât din declaraţia iniţială a inculpatului T.M., cât şi din declaraţiile martorei C.T.V. Astfel, martora a arătat că la revenirea celor doi inculpaţi la magazin, inculpatul cu şapcă (identificat ulterior ca fiind inculpatul G.I.) părea nemulţumit şi i-a spus primului să cumpere ţigări urmând să discute ulterior; cel mai tânăr (identificat ulterior ca fiind inculpatul T.M.) a cumpărat un pachet de ţigări marca K. lung şi, după ce a luat restul, a luat sacoşa din plastic şi au plecat amândoi.

Martora a mai arătat că înainte de plecare, bărbatul cu şapcă i-a spus "băi, nu e normal, că a fost combinaţia mea", aspect care se coroborează cu declaraţia iniţială a inculpatului T.M. în care acesta a precizat că inculpatul G.I. era nemulţumit de faptul că primeşte doar o parte din banii sustraşi de la victimă, dorind să ia el şi telefonul mobil, motivând că a fost ideea lui.

Se observă că martora a mai arătat că cei doi inculpaţi s-au oprit la o distanţă de circa 3 metri de chioşc şi au început să se certe cam 5 minute, după care au revenit în faţa magazinului, iar bărbatul cu şapcă a venit la geam şi a cerut un pachet de ţigări K. lung, martora observând în momentul în care a plătit că avea în mână o bancnotă de 50 RON şi mai multe bancnote de 5 RON (aspecte care se coroborează cu menţiunile procesului-verbal întocmit ca urmare a vizionării înregistrărilor video).

În plus, inculpatul G.I. lucra în construcţii - ca zilier - împreună cu victima şi aşa cum a arătat, erau plătiţi la sfârşitul zilei de lucru, iar ambii inculpaţi au văzut că victima avea bani asupra sa, aceasta plătind cu banii săi băuturile alcoolice şi cafeaua, astfel cum s-a reţinut.

Prin urmare, din cele arătate a rezultat că sunt nereale afirmaţiile inculpaţilor în sensul că nu ar fi avut intenţia să o tâlhărească pe victimă, respectiv că inculpatul G.I. nu ar fi ştiut de sustragerea banilor sau că inculpatul T.M. ar fi luat de jos, după căderea victimei, suma de 100 RON, crezând că banii îi aparţin.

Totodată, din studierea planşelor foto întocmite cu ocazia investigării tehnico-ştiinţifice întocmite la faţa locului la data de 13 aprilie 2013 rezultă că victima a fost găsită cu hainele răvăşite, pantalonii fiind descheiaţi şi cureaua desfăcută (într-un mod care nu se poate justifica prin necesitatea de a urina a victimei, astfel cum au învederat iniţial inculpaţii referitor la motivul pentru care s-au deplasat pe aleea de lângă blocuri, respectiv pentru a urina). Tot o dovadă a faptului că se umblase în buzunarele pantalonilor este şi împrejurarea că pe spaţiul verde, pe lângă victimă, au fost găsite mai multe înscrisuri aparţinând victimei, care nu ar fi putut ajunge pe spaţiul verde decât dacă ar fi fost scoase din buzunarele hainelor victimei, iar din conţinutul acestora nu rezultă că victima ar fi avut vreun motiv să le arunce în acel loc: bonuri fiscale, recomandări scrise olograf cu privire la anumite dureri localizate în umeri, ceafă, braţe, un anunţ de la o firmă de montări şi recondiţionări uşi, un înscris olograf conţinând mai multe calcule.

De asemenea, susţinerile inculpaţilor în sensul că nu ar fi existat intenţia de a omorî victima şi că, de fapt, decesul victimei ar fi fost o consecinţă neprevăzută de aceştia (un rezultat care ar fi depăşit intenţia de lovire) au fost contrazise de probele administrate, concluziile raportului de expertiză medico-legală arătând că leziunile traumatice ale victimei de la nivelul extremităţii cefalice, care sunt în legătură directă şi necondiţionată cu decesul, au fost produse prin loviri repetate cu corp dur (iar nu prin lovire de corp dur, cum ar fi fost cazul în care decesul s-ar fi produs doar ca urmare a căderii victimei şi lovirii acesteia de bordura de la faţa locului, aşa cum au învederat inculpaţii).

Totodată, intenţia de a ucide rezultă din numărul loviturilor primite, multiplele leziuni traumatice, zona în care au fost localizate (traumatismele fiind localizate la nivelul craniului, feţei, gâtului, sternului, coastelor), faptul că victima a fost lovită în mod repetat după ce a fost împinsă şi a căzut, fiind în avansată stare de ebrietate şi abandonată de inculpaţi după aplicarea loviturilor, cadavrul fiind descoperit câteva ore mai târziu (în jurul orelor 8:00 - 8:30) de martorul F.H.S. Astfel, apărarea inculpaţilor, în sensul că dacă ar fi ştiut că victima moare, ar fi chemat ajutor, nu avea un fundament real.

Prin urmare, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de inculpatul G.I., de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. în art. 183 C. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a apreciat că inculpatul T.M. a acţionat şi el cu intenţia specifică infracţiunii de omor, întrucât tot el a recunoscut că a împins victima, care a căzut cu abdomenul pe gard, după care a tras-o, a întors-o cu faţa în sus şi apoi, în timp ce celălalt inculpat o lovea în mod repetat, cu picioarele, inculpatul T.M. o căuta în buzunare de bani sau alte bunuri, luând de la aceasta suma de 110 RON, telefonul mobil şi sacoşa de plastic.

În plus, chiar inculpatul T.M. a arătat că în timp ce victima primea loviturile de la inculpatul G.I., aceasta nu ţipa, dar horcăia, aspect care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, moartea datorându-se asfixiei mecanice cu aspirat sanguin, consecinţa unui traumatism cranio-facial cu multiple fracturi de masiv facial şi de piramidă nazală, ceea ce arată, în plus, că inculpatul era perfect conştient de consecinţele grave ale activităţii ilicite desfăşurate, neexistând intenţia de a salva victima sau de a înlătura urmările produse prin aplicarea loviturilor de către inculpatul G.I.

De asemenea, apărarea inculpatului G.I. în sensul că nu a participat în niciun fel la sustragerea bunurilor de către inculpatul T.M. şi că, astfel, nu s-ar putea reţine în sarcina sa infracţiunea de tâlhărie, a fost apreciată ca nefondată, având în vedere că din probatoriul administrat rezultă că intenţia de a tâlhări victima i-a aparţinut, că în timp ce lovea victima căzută la pământ a văzut cum celălalt inculpat căuta victima de bani şi bunuri, respectiv ambii inculpaţi au plecat cu bunurile sustrase şi şi-au împărţit bunurile obţinute din săvârşirea faptei.

Aşadar, s-a apreciat că nici cererea inculpatului T.M. de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. e), g) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. nu este întemeiată.

În concluzie, s-a considerat că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav, prevăzută art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen.

Infracţiunea de omor a fost comisă de inculpaţi pentru a săvârşi infracţiunea de tâlhărie, astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză referitoare la înţelegerea prealabilă dintre inculpaţi şi la modalitatea în care s-a derulat activitatea ilicită, dovedindu-se fără echivoc legătura mijloc-scop dintre cele două infracţiuni, fiind astfel în prezenţa concursului de infracţiuni cu conexitate etiologică.

În ceea ce priveşte susţinerea apelanţilor-inculpaţi în sensul că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la cererea inculpatului G.I. de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. în art. 183 C. pen., s-a constatat că este întemeiată, cererea fiind formulată în scris de către inculpat - prin apărătorul din oficiu - dar nefiind pusă în discuţia părţilor şi nefiind soluţionată o astfel de cerere.

Instanţa de apel a constatat că inculpaţilor nu li s-a produs nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată în acest stadiu al procedurii, având în vedere că instanţa de apel a pus în discuţia contradictorie a părţilor această cerere, a analizat-o în considerente şi s-a pronunţat cu privire la aceasta prin dispozitivul deciziei, aşa încât dreptul la apărare şi la un proces echitabil al inculpaţilor este respectat în cauză.

Referitor la pedepsele aplicate în cauză, s-a constatat că acestea nu au fost just individualizate de către instanţa de fond, cu privire la acest aspect fiind întemeiate în parte criticile inculpaţilor şi nefondate susţinerile Ministerului Public.

Astfel, inculpaţii au negat constant săvârşirea faptei de omor, oferind explicaţii neplauzibile, neasumându-şi în niciun mod săvârşirea faptei în urma căreia a decedat o persoană, dovedind dispreţ faţă de valoarea socială fundamentală care este viaţa omului, împrejurări de natură să sublinieze o dată în plus periculozitatea acestora.

Susţinerile inculpatului T.M. că i-ar fi fost dictate declaraţiile de către poliţişti pentru a-l incrimina pe celălalt inculpat sunt neplauzibile, având în vedere că declaraţia iniţială dată de acesta, când a fost descoperit ca urmare a legalei interceptări a convorbirilor purtate de către inculpat de la telefonul sustras victimei, era cea mai apropiată de data săvârşirii faptei, inculpatul nu a avut timp să se consulte cu celălalt inculpat pentru a se pune de acord cu privire la versiunea derulării activităţii ilicite, declaraţia respectivă se coroborează cu materialul probator administrat în cauză, aşa cum s-a arătat, iar declaraţia inculpatului G.I. din data de 20 aprilie 2013 (acesta fiind prins după o zi de la descoperirea inculpatului T.M.) prezentând aceeaşi succesiune a evenimentelor, cu menţiunea că şi-a minimalizat rolul în activitatea ilicită, tocmai pentru a scăpa de răspunderea faptelor comise.

Prin urmare, s-a apreciat că ambii inculpaţi denotă o lipsă de disponibilitate în asumarea consecinţelor faptelor comise, aspect care se coroborează cu concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică efectuate în cauză, ambii inculpaţi suferind de o tulburare de personalitate de tip antisocial.

Instanţa de apel a ţinut cont şi de faptul că inculpaţii au intelect liminar prin neinstruire, au vârste tinere, iar referitor la prezenţa antecedentelor penale, inculpatul G.I. nu este cunoscut cu antecedente penale, dar a fost sancţionat administrativ în anul 2008 de două ori, pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi îndreptată împotriva patrimoniului, respectiv pentru săvârşirea de fapte îndreptate împotriva integrităţii corporale (lovire sau alte violenţe) sau a libertăţii persoanei (violare de domiciliu).

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.M., acesta a săvârşit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, în cursul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin Sentinţa penală nr. 255 din 21 decembrie 2011 a Judecătoriei Lehliu-Gară, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Ţinând cont de toate aceste aspecte, dar şi de rolul concret al fiecărui inculpat în comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, instanţa de apel a apreciat că se impune sancţionarea inculpaţilor cu pedepse orientate spre mediu, respectiv de 20 de ani închisoare în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav şi de 10 ani închisoare în cazul infracţiunii de tâlhărie, instanţa de fond nemotivând de ce a înţeles să aplice pedepse în cuantumul maxim.

Faptul că pentru inculpatul T.M. instanţa de apel a stabilit pedepse în acelaşi cuantum cu celălalt inculpat, deşi a săvârşit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, a fost justificat prin raportare la activitatea ilicită concretă a acestuia, având în vedere caracterul mai grav al acţiunilor inculpatului G.I., care - deşi necunoscut cu antecedente penale - a avut ideea săvârşirii faptelor şi a aplicat lovituri repetate victimei în timp ce celălalt inculpat sustrăgea bunurile.

Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că circumstanţele reale ale cauzei şi cele personale ale inculpaţilor nu ar fi justificat aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, astfel cum a solicitat Ministerul Public. Izolarea pe viaţă a inculpaţilor nu se impune, fapta neprezentând o gravitate ieşită din comun, nefiind comisă prin utilizarea unor obiecte tăietoare sau înţepătoare sau apte să producă suferinţe prelungite victimei, de o intensitate ieşită din comun sau specifice actelor de tortură.

Faptul că inculpaţii nu îşi asumă răspunderea pentru faptele comise sau că rapoartele de expertiză medico-legală indică o tulburare de personalitate de tip antisocial nu au fost considerate ca suficiente pentru a justifica opţiunea pentru cea mai severă dintre pedepsele prevăzute de legea penală, inculpaţii fiind totuşi de vârstă tânără şi necomiţând anterior infracţiuni caracterizate prin violenţă.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpaţilor T.M. şi G.I. în sensul că ar trebui să li se aplice dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa de apel a constatat că sunt întemeiate, inculpaţii neavând o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptelor pe parcursul procesului penal.

Referitor la susţinerea inculpatului G.I. în sensul că ar fi incidente dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. referitoare la scuza provocării, întrucât victima i-ar fi adresat injurii şi l-ar fi lovit pe inculpat cu pumnul, instanţa de apel a constatat că şi aceasta este neîntemeiată. În cauză, inculpatul nu a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinate de atitudinea victimei, întrucât aşa-zisul act provocator al victimei - chiar real să fi fost - nu era de o asemenea intensitate încât să genereze o "puternică tulburare psihică" ori o emoţie de "natură a explica actele de violenţă pe care în condiţii normale nu le-ar fi comis. Mai mult, în cauză s-a dovedit faptul că săvârşirea infracţiunii de omor, respectiv aplicarea loviturilor victimei s-a produs datorită existenţei intenţiei de a tâlhări victima, iar nu ca urmare a vreunui conflict spontan sau a unui act provocator din partea victimei.

Referitor la pedeapsa complementară ce se impune a fi aplicată inculpaţilor ca urmare a condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, instanţa de apel a precizat că restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

În acest context, faţă de natura şi gravitatea concretă a infracţiunilor comise de către inculpaţi, de obligativitatea aplicării pedepsei complementare constând în interzicerea unor drepturi potrivit dispoziţiilor art. 176 C. pen. şi ale art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., instanţa de apel a constatat că dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat trebuie interzise inculpaţilor, pe durata maximă prevăzută de art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., în completarea represiunii rezultate din pedeapsa principală.

Referitor la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, se reţine că trebuie realizată atât în baza art. 71 alin. (2) şi (3) C. pen. şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale - respectiv art. 3 Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special Cauza Sabou şi Pârcălab contra României şi cauza Hirst contra Marii Britanii - care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Instanţa de apel, în baza criteriilor prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen., apreciind asupra proporţionalităţii aplicării pedepselor accesorii, a constatat că se impune interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., referitoare la dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel formulat de către parchet, instanţa de apel a constatat că este întemeiat, instanţa de fond făcând o aplicare greşită a mecanismului prevăzut de art. 83 C. pen. şi stabilind eronat pedeapsa rezultantă în cazul inculpatului T.M.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 83 C. pen., faptele fiind comise de către inculpat în cursul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin Sentinţa penală nr. 255 din 21 decembrie 2011 a Judecătoriei Lehliu-Gară, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei, se impune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei menţionate în raport de fiecare dintre cele două infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului T.M. în cauză şi stabilirea a 2 pedepse indivizibile formate din fiecare dintre pedepsele aplicate în cauză, alături de care se va executa pedeapsa de 1 an închisoare, rezultând astfel:

- o pedeapsă de 21 de ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.;

- o pedeapsă de 11 ani închisoare.

Prin urmare, contopind pedepsele indivizibile stabilite în cauză, faţă de dispoziţiile art. 33 C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., dar şi cele ale art. 35 C. pen., instanţa de apel a stabilit că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 21 de ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale.

În ceea ce priveşte al treilea motiv de apel susţinut de Ministerul Public, instanţa de apel a constatat că acesta este întemeiat doar în parte.

Astfel, referitor la confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 55 RON, instanţa de apel a constatat că inculpatul T.M. a fost de acord cu acest motiv de apel, iar din probele administrate în cauză rezultă că inculpaţii au sustras de la victimă suma de 110 RON, dar că în ceea ce priveşte împărţirea banilor există declaraţii contradictorii ale inculpaţilor date în cauză, şi cum alte probe nu mai puteau fi administrate cu privire la acest aspect, Curtea va confisca câte 55 RON de la fiecare inculpat.

Totodată, în cauză s-au făcut verificări atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii în faţa primei instanţe referitoare la existenţa vreunui moştenitor al victimei, însă succesiunea de pe urma defunctului nu s-a deschis, iar sora inculpatului, contactată telefonic, a arătat că va preciza ulterior dacă se va constitui parte civilă, ceea ce nu a mai avut loc.

Prin urmare, suma sustrasă de inculpaţi, neservind la despăgubirea vreunei părţi civile, a fost confiscată de la inculpaţi, respectiv câte 55 RON de la fiecare.

Referitor la telefonul mobil marca N. sustras de la victimă, s-a constatat că Ministerul Public a solicitat confiscarea contravalorii acestuia, însă - aşa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 19 aprilie 2012 - acest telefon a fost ridicat de la inculpatul T.M., aşa încât se impune confiscarea acestui bun de la inculpat, iar nu contravaloarea telefonului, faţă de dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. e) şi alin. (4) C. pen.

Referitor la solicitarea Ministerului Public de confiscare de la inculpaţi a contravalorii alimentelor sustrase de la victimă, instanţa de apel a constatat că acestea nu s-au găsit în posesia inculpatului T.M., care a luat sacoşa ce conţinea respectivele alimente, şi, oricum, nu există probe referitoare la contravaloarea acestora, Ministerul Public nefiind în măsură să indice valoarea alimentelor, iar printre înscrisurile găsite asupra victimei găsindu-se mai multe bonuri fiscale care atestă cumpărarea la data de 9 aprilie 2013 a unui produs din carne, adică cu 3 zile înainte de data uciderii victimei, a unor produse de la M. la data de 7 aprilie 2013, deci cu 5 zile înainte de data uciderii victimei, respectiv a unei conserve la data de 11 aprilie 2013, oră 12:58.

Prin urmare, neexistând probe cu privire la contravaloarea alimentelor sustrase şi nefiind indicată o astfel de valoare de către Ministerul Public, care să fie acceptată sau contestată de către inculpaţi, instanţa de apel a constatat că nu poate aplica măsura de siguranţă a confiscării, astfel cum a fost solicitată de Ministerul Public.

Faţă de cele reţinute, instanţa de apel, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii T.M. şi G.I. împotriva Sentinţei penale nr. 352/F din 29 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 32377/3/2012, a casat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond:

În baza art. 334 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului T.M. de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. e), g) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului G.I. de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. în art. 183 C. pen.

I. În baza art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.M. (cetăţean român, fără ocupaţie, fără obligaţii militare, necăsătorit, recidivist) la o pedeapsă de 20 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 255 din 21 decembrie 2011 a Judecătoriei Lehliu-Gară, şi a dispus executarea acesteia în întregime alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 21 de ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.M. la 10 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 21 ani de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

II. În baza art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.I., zis "C." (cetăţean român, ocupaţie: muncitor necalificat, fără loc de muncă, fără obligaţii militare, necăsătorit, fără antecedente penale) la 20 de ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.I. la 10 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 55 RON, iar de la inculpatul T.M. şi a telefonului mobil marca N. ridicat de la acesta conform Procesului-verbal din data de 19 aprilie 2012.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, recurenţii-inculpaţi T.M. şi G.I. împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 19 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁶ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

În primul rând, vom observa faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., modificate prin această lege.

Facem precizarea că instanţa de recurs desfăşoară judecata în limitele învestirii potrivit art. 385⁹ C. proc. pen. - din perspectiva cazurilor de casare invocate şi a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, aşa încât în speţă nu este abilitată să reanalizeze situaţia de fapt, ci, pe baza situaţiei de fapt stabilite de instanţa de fond şi de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva procedurii desfăşurate la prima instanţă şi în apel.

Inculpatul T.M. a formulat şi depus în data de 4 decembrie 2013, un memoriu intitulat "motive de recurs". Aceste motive nu au fost circumscrise vreunui caz de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen., dar inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) - lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. e), g) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., susţinând că nu a avut cunoştinţă de intenţia coinculpatului G.I. de a aplica lovituri victimei.

Motivul invocat ar putea fi circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., urmare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

În cadrul dezbaterilor apărătorul recurentului-inculpat T.M. în susţinerea recursului formulat a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., deoarece nu el este cel care a aplicat lovituri victimei, acela fiind recurentul-inculpat G.I.

Recurentul-inculpat G.I., în susţinerea recursului, a formulat şi depus în data de 6 decembrie 2013, motivele de recurs, acestea fiind depuse de apărătorul desemnat din oficiu.

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., în sensul greşitei încadrări date faptei, precum şi în sensul unei greşite aplicări a dispoziţiilor art. 72 C. pen. cu privire la criteriile generale de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.

În această cauză, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., respectiv cu cinci zile înainte de data primului termen de judecată a recursului, circumstanţe în care vor fi luate în considerare numai cauzele care potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Astfel, primul termen de judecată al recursului a fost stabilit la data de 9 decembrie 2013, iar inculpaţii au depus motivele de recurs la datele de 4 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2013.

Legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de cinci zile, întrucât o astfel de situaţie ar fi fost menţionată expres în textul de lege, aşa încât orice interpretare care excede prevederilor legale menţionate nu poate fi luată în considerare de instanţa de recurs.

Chiar dacă ar fi fost avute în vedere motivele invocate de inculpaţi, Înalta Curte reiterează încă o dată faptul că, în recurs, instanţa nu este abilitată să reanalizeze situaţia de fapt, ci, pe baza situaţiei de fapt stabilite de instanţa de fond şi de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva procedurii desfăşurate la prima instanţă şi în apel.

Or, schimbarea încadrării juridice şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 72 C. pen. cu privire la criteriile generale de individualizare a pedepsei aplicate, astfel cum au fost invocate de inculpaţi, nu ar fi posibilă fără modificarea situaţiei de fapt stabilite de instanţa de fond şi de apel.

În consecinţă, constatând că nu sunt incidente alte cazuri de casare, ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de câte 600 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii-inculpaţi T.M. şi G.I. împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 19 iulie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.M. prevenţia, de la 19 aprilie 2012 la 27 ianuarie 2014, şi pentru inculpatul G.I. deduce din pedeapsa aplicată prevenţia, de la 20 aprilie 2012 la 27 ianuarie 2014.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 29/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup...		ICCJ. Decizia nr. 276/2014. Penal. Dare de mită (art. 255... →

ICCJ. Decizia nr. 285/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 285/2014. Penal