ICCJ. Decizia nr. 2892/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2892/2014
Dosar nr. 8616/30/2013
Şedinţa publică din 28 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Prin Decizia penală nr. 236/A din 9 decembrie 2013 Curtea de Apel Timişoara în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul-condamnat D.C. împotriva Sentinţei penale nr. 361/PI din 18 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, în Dosarul nr. 8616/30/2013 şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul-revizuent să plătească statului suma de 200 RON, cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 361/PI din 18 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 lit. a) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 360 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Timiş, formulată de condamnatul D.C., ca nefondată.
Prin Sentinţa penală nr. 360 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin neapelare, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 13 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
Având în vedere faptul că motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen. instanţa a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte aspectele invocate de către condamnat referitoare la lipsa citării sale şi neparticiparea sa la judecarea Dosarului nr. 6317/30/2006 al Tribunalului Timiş, instanţa a constatat că împrejurările invocate nu pot justifica admiterea unei cereri de revizuire, existând alte căi legale pentru îndreptarea acestor presupuse nelegalităţi.
Condamnatul avea posibilitatea exercitării unui apel peste termen, în condiţiile prevăzute de art. 365 C. proc. pen., în situaţia în care nu a participat la judecarea cauzei, însă nu a recurs la o astfel de cerere, motiv pentru care aceste împrejurări nu pot fi invocate pe calea unei cereri de revizuire.
În ceea ce priveşte aspectele invocate în legătură cu încadrarea juridică data faptelor reţinute în sarcina condamnatului, instanţa a reţinut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului, or, în prezenta cauză, s-a apreciat că nu este îndeplinită această cerinţă.
În cuprinsul cererii de revizuire, condamnatul a arătat că nu este vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat şi a solicitat rejudecarea procesului, revizuentul fiind nemulţumit de modalitatea în care au fost interpretate probele existente la dosarul cauzei.
S-a apreciat că pe calea unei cereri de revizuire nu este posibilă o rejudecare a procesului doar ca urmare a nemulţumirii condamnatului, în condiţiile în care o hotărâre de condamnare definitivă beneficiază de autoritate de lucru judecat.
În ceea ce priveşte cazurile de revizuire, prevăzute la lit. b) - e), în condiţiile în care condamnatul nu a invocat existenţa vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare sau prezenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive ce nu se pot concilia, s-a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise niciuneia dintre aceste situaţii, astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi sub acest aspect.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (31) C. proc. pen. cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări.
Întrucât revizuentul D.C. a invocat nevinovăţia sa, a formulat o altă cerere de revizuire, cerere care a fost respinsă prin Sentinţa penală nr. 186 din 18 aprilie 2011 a Tribunalului Timiş şi s-a constatat că cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă.
În motivarea cererii scrise de revizuire revizuentul a invocat două motive care, în opinia sa, constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţa care a pronunţat Sentinţa penală nr. 360/2007 în Dosarul nr. 6317/30/2006, şi anume: procura specială nr. 2472 din 06 septembrie 2005 prin care a delegat administrarea SC S.D. SRL numitului G.L. (astfel încât la data depunerii în bancă a filelor cec el nu mai deţinea calitatea de administrator al firmei menţionate); de la dosarul cauzei a lipsit cazierul judiciar, lipsă care a determinat nelegala sa citare (nu a fost citat la penitenciarul unde se afla încarcerat).
În legătură cu primul motiv, s-a reţinut că data emiterii procurii speciale (06 septembrie 2005) este ulterioară depunerii în bancă a filelor cec în raport de care s-a reţinut activitatea infracţională a inculpatului (potrivit considerentelor sentinţei de condamnare, filele cec au fost introduse în bancă în cursul anului 2004), iar în această situaţie, împrejurarea cu caracter de noutate invocată de inculpat s-a apreciat că este irelevantă.
Referitor la lipsa cazierului judiciar şi nelegala citare în faţa instanţei de fond, s-a constatat că acestea nu constituie motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de legea procesual penală.
Împotriva acestei decizii, la data 11 decembrie 2013, revizuentul D.C., în termen legal, a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 31 ianuarie 2014. Au fost depuse concluzii scrise şi s-a solicitat, în esenţă, admiterea recursului şi admiterea cererii de revizuire, cu motivarea, în esenţă, că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, făcând referire la procura specială şi arătând totodată că de la dosar a lipsit cazierul judiciar.
Examinând recursul declarat de revizuentul D.C., Înalta Curte apreciază recursul revizuentului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen.:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea judiciară implică existenţa unei netemeinice judecăţi de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Fiind o cale de atac extraordinară şi care pune în discuţie autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparenţe de temeinicie.
Se constată că motivele invocate de recurent, respectiv faptul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, cele referitoare la procura specială, lipsa cazierului judiciar, precum şi criticile formulate prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei privind convenţia din 4 martie 2004, aspectele referitoare la declaraţiile martorilor şi faptul că a fost judecat în lipsă nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire limitativ şi expres prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. şi în mod legal şi temeinic prima instanţă.
Prin urmare, este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor).
În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul D.C.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 236/A din 9 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 octombrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2854/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2891/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
