ICCJ. Decizia nr. 3125/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3125/2014

Dosar nr. 7049/118/2012

Şedinţa publică din 11 decembrie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 251 din 5 iunie 2013, Tribunalul Constanţa a hotărât achitarea inculpatei D.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 272 din Legea nr. 86/2006 şi de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (1968).

Totodată, prin hotărârea menţionată au fost respinse ca nefondate pretenţiile civile formulate de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa.

Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate tribunalul a reţinut că la data de 2 februarie 2009, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, Biroul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 16 ianuarie 2009, SC C.T. SRL Constanţa, înregistrată la O.R.C. sub nr. J/13/2563/2008 a efectuat prin Portul Constanţa un import din China, în valoare de 15.500 dolari SUA privind mărfuri pentru care s-au prezentat la autoritatea vamală documente ce se refereau la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.

La aceeaşi dată, lucrătorii de poliţie au identificat în depozitul situat în Constanţa, strada I., aparţinând SC C.T. SRL, pe inculpata D.C. şi pe numitul C.F., administrator al SC T.C. SRL, care au prezentat organelor de poliţie declaraţia vamală de punere în libera circulaţie nr. 836/1-929 din 16 ianuarie 2009 şi factura externă 67549 sgt din 2 octombrie 2008. Totodată, în prezenţa celor doi, organele de poliţie au procedat la inventarierea articolelor tip ceas ce figurau în declaraţia vamală de import şi pe factura externă.

În urma inventarierii, organele de poliţie au constatat că erau depozitate un număr de 1.836 bucăţi ceasuri de mână cu privire la care inculpate D.C. şi numitul C.F. au declarat că au fost importate din China de către SC C.T. SRL, însă furnizorului i-au comandat şi plătit ceasuri de masă astfel cum este menţionat pe factura externă 67549 sgt din 2 octombrie 2008. Cele 12.836 bucăţi de ceasuri de mână au fost lăsate în custodia învinuitei D.C., în calitate de administrator al SC C.T. SRL, procesul-verbal fiind semnat de către aceasta şi numitul C.F., în calitate de administrator al SC T.C. SRL.

Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 9 februarie 2009, poliţia s-a deplasat la depozitul SC C.T. SRL, pentru a fixa video cantitatea de ceasuri inventariată pe 2 februarie 2009, fiind găsit C.F. care a deschis depozitul şi operaţiunea a putut fi desfăşurată, în lipsa inculpatei, iar conform proces-verbal întocmit de organele de poliţie, nu au mai fost găsite 10% din cantitatea de ceasuri lăsată în custodie, iar din discuţiile purtate cu C.F., la momentul filmării, a rezultat că acea cantitate lipsă de marfă a fost valorificată către o societate din Călăraşi.

Potrivit Contractelor de furnizare produse nr. 1 şi nr. 2 din 19 ianuarie 2009 încheiate de SC C.T. SRL cu SC N.S.F. SRL, respectiv SC T.C. SRL, administrate de C.F., se menţionează că prima societate vinde celeilalte societăţi produse din gama celor pe care le comercializează, fără a se specifica bunurile, cantitatea şi preţul.

La aceeaşi dată, s-a încheiat dovada de predare din partea poliţiei Transporturi Constanţa şi C.F., în calitate de administrator al SC T.C. SRL Constanţa, a bunurilor menţionate în procesul-verbal de inventariere din 2 februarie 2009: 6 bucăţi ceasuri de mână marca B., 3 bucăţi ceasuri de mână marca O., 1 ceas de mână marca V.C.

La data de 6 martie 2009, cu ocazia controlului efectuat de inspectorii din cadrul D.R.A.O.V. - S.A.V. Constanţa la punctul de lucru al SC C.T. SRL, situat pe b-dul M., Constanţa, în prezenţa administratoarei D.C., s-a constatat că marfa importată la art. 3 din DVI nr. 1929 din 16 ianuarie 2009 a fost declarată ca fiind „ceasuri de masă" în cantitate de 23.950 bucăţi ceasuri de masă electrice şi 2.000 seturi, câte 2 bucăţi în fiecare set, în gestiunea societăţii a fost înregistrată cantitatea de 23.950 bucăţi ceasuri electrice mici, medii şi mari, iar cele 2.000 de seturi menţionate au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii ca fiind 2.000 bucăţi suport ceas plastic, astfel cum a rezultat din NTR. Organele de control au constatat că potrivit facturilor prezentate de către inculpată, a fost vândută către SC N.S.F. SRL şi SC T.C. SRL cantitatea de 20.350 bucăţi „ceasuri mici, medii şi mari".

Totodată, aşa cum rezultă din lista de inventariere încheiată la aceeaşi dată de inspectorii D.R.A.O.V. - S.A.V. Constanţa, s-a constatat că, în ceea ce priveşte diferenţa de 7.600 bucăţi ceasuri dintre cantitatea importată şi cea vândută, administratorul nu a prezentat documente justificative, în sensul vânzării, dar nici nu au fost identificate fizic ca existând în depozitul situat în Constanţa, str. I.

Cu privire la cantitatea de 12.836 bucăţi identificate de organele de poliţie la data 2 februarie 2009 în depozitul din Constanţa, organele de control au constatat că aceste mărfuri nu au fost înregistrate în gestiunea societăţii şi nici nu au fost identificate fizic în depozitul situat în str. I, inculpata declarând că acea cantitate de ceasuri de mână de 12.836 bucăţi aparţinea SC T.C. SRL, care le-a ridicat din depozit, însă nu a prezentat organelor de control acte în acest sens.

În raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, s-a stabilit că în ceea ce priveşte cantitatea de 12.836 bucăţi ceasuri de mână, întrucât nu a fost calculată şi virată la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată, a rezultat un prejudiciu în valoare de 48.776 RON reprezentând TVA şi 41.076 RON reprezentând impozit pe profit şi, totodată, că marfa ce a fost constatată de către organele de poliţie la data de 2 februarie 2009 în depozitul din Constanţa, str. I. şi lăsată în custodia SC C.T. SRL, a fost introdusă în ţară fără documente legale, pentru care nu fost achitate obligaţiile vamale în valoare de 19.302 RON, din care taxa vamală în sumă de 15.139 RON şi 4.163 RON TVA, astfel cum a comunicat, în cursul urmăririi penale, şi Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, care s-a constituit parte civilă cu această sumă.

S-a mai reţinut că martorul S.M.C., angajat ca D. la SC A.T., a fost cel care a încărcat marfa achiziţionată de SC C.T. SRL, asistând la controlul fizic al mărfii, a luat legătura cu proprietarul mărfii, pentru a afla unde trebuie descărcată, iar acesta i-a cerut să lase marfa în curtea garajului societăţii pentru care martorul lucra. Cu ocazia descărcării mărfurilor, martorul a sesizat că acolo se află ceasuri de mână. În declaraţia dată în faţa instanţei a susţinut că nu a văzut-o pe inculpată. Martorul a mai afirmat că nu îşi aminteşte.

Totodată s-a mai reţinut că martora C.C.L. angajată în calitate de comisionar vamal SC T.L. SRL, a declarat că potrivit atribuţiilor de serviciu, întocmeşte declaraţia vamală, o prezintă în vamă, participă la controlul documentelor, iar, în ce priveşte importul efectuat de SC C.T. SRL, a declarat că documentele au fost primite prin curier,după care s-a ocupat personal de întocmirea declaraţiei vamale, colegul său V.C. fiind cel care s-a ocupat de controlul fizic.

În cursul cercetării judecătoreşti, martora a declarat că nu o cunoaşte pe inculpată, fiind prima dată când o vede, că actele importului au fost primate de şeful martorei, că discuţiile cu proprietarii firmelor importatoare le-a purtat personal, de regulă, însă în acest caz nu îşi aminteşte cu cine a discutat. Nu îl cunoaşte pe C.F.

Martorul V.C. a relatat că, în calitate de comisionar vamal, s-a deplasat la rampa de containere pentru a identifica containerul SC C.T. SRL, a verificat sigiliul şi efectuarea controlului fizic, în prezenţa doar a unui bărbat din partea firmei importatoare, că importatorul trebuie să se prezinte personal la biroul comisionarului vamal şi să semneze declaraţia de evaluare în vamă, aplicând ştampila atât pe declaraţie cât şi pe traducerea listei specifice privind mărfurile din container.

Potrivit notei de constatare din 23 martie 2009, întocmită de Garda Financiară Călăraşi, s-a desfăşurat un control la SC R. SRL Olteniţa, prin reprezentant legal I.L.R., având în vedere factura 001 din 6 februarie 2009 emisă de SC T.C.SRL relativ la cantitatea de 4.250 de ceasuri electrice cu valoare totală de 8.585 RON şi 140 bucăţi set metal cu o valoare de 1.680 RON. Din nota explicativă a rezultat că aceste bunuri nu au fost niciodată ridicate de I.L.R. de la firma furnizoare.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul I.L.R., a declarat că a cumpărat pe 6 februarie 2009 de la SC T.C. SRL administrată de C.F., 4.250 ceasuri şi 140 bucăţi seturi metalice, că a vândut în decembrie 2008, nişte ceasuri de masă, la târg. Acesta i-a prezentat ulterior, într-un apartament de bloc din Constanţa, marfa costând în ceasuri de masă, martorul fiind de acord să cumpere 4.250 bucăţi cu 5.000 RON; marfa fiind lăsată în custodia vânzătorului, potrivit procesului-verbal întocmit.

C.F. a susţinut că deţine un garaj la intersecţia străzilor I.C.B. şi S. care pe 7 octombrie 2009 a fost spart, dispărând atunci bunuri şi documente ale societăţii pe care o administra SC N.S.F. SRL, inclusiv cele de preluare a ceasurilor de la SC C.T. SRL. şi că nu ştie nimic despre activitatea desfăşurată de D.C., care administra societatea de la care a cumpărat ceasurile.

Martorul B.M., lucrătorul vamal care a desfăşurat controlul vamal fizic al mărfii importate de SC C.T. SRL, prin sondaj, în prezenţa comisionarului vamal V.C., a declarat că nu a sesizat prezenţa ceasurilor de mână, iar, în declaraţia dată în faţa instanţei s-a susţinut că despre prezenţa unui bărbat cu prilejul vămuirii a aflat de la poliţie şi că nu îi cunoaşte pe inculpată sau pe C.F.

Inculpata a fost căutată la adresa declarată de domiciliu, rezultând că nu locuia la acea adresă însă proprietarul imobilului, numitul A.D., cumpărase imobilul de la C.F.

Martorul N.C., comisionar vamal la SC T.L. SRL, a relatat că potrivit practicii curente în firmă, contractul se încheie cu reprezentantul firmei importatoare, la sediul comisionarului şi că nu îi cunoaşte pe inculpată sau pe C.F.

În cursul urmăririi penale, inculpata D.C. a declarat că, în calitate de administrator al firmei SC C.T. SRL, a achitat în octombrie 2012, prin bancă, preţul ceasurilor de masă şi altor bunuri, că a depus actele la comisionarul vamal SC T.E.T. SRL pentru scoaterea mărfii, că, după vămuire, bunurile au fost duse la depozitul ce aparţine SC T.C. SRL din strada I., cu care are un contract de asociere în participaţiune, că, în momentul în care a început să inventarieze marfa, a constatat că o parte din bunuri erau ceasuri de mână despre provenienţa cărora nu cunoştea nimic, că mai mult de jumătate din marfă nu corespundea calitativ sau cantitativ cu ce comandase şi că cele 6 bucăţi ceasuri de mână marca B., V., O., nu îi aparţin, fiind ale administratorului societăţii T.C. SRL, C.F.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpata a relatat că pentru realizarea acestui import C.F. s-a deplasat în China, intenţia declarată fiind de a cumpăra mobilă, că discutaseră despre deschiderea unei firme comune, însă ulterior, la sugestia acestuia, au deschis doua firme SC C.T. SRL şi SC T.C. SRL, iar, când s-a întors din China, C.F. a susţinut că a contractat marfa pe firma inculpatei, fiind în posesia actelor, preţul importului fiind plătit prin împrumutul de 20.000 euro, făcut de inculpată de la BP, dar C.F. a susţinut că marfa a costat 50.000 euro.

Inculpata a arătat că nu cunoaşte amănunte în legătură cu importul, C.F. fiind cel care s-a deplasat la comisionarul vamal, s-a ocupat de vămuire, transport şi depozitare, că nu a fost de faţă când a fost recepţionată marfa, fiind chemată de organele de poliţie la depozit, că a adus actele primare de la C.F., spre a fi predate contabilului, atunci aflând despre existenţa ceasurilor de mână, că nu avea cheia depozitului, fiind chemat C.F. să-l deschidă, că marfa a fost trecută în proprietatea SC T.C. SRL, semnând actele ce i-au fost puse la dispoziţie fără să ştie exact conţinutul acestora, înainte de inventarierea ce a avut loc în 2 februarie 2009, că numitul C.F. lua toate deciziile, fără a o consulta, că nu îl împuternicise pe acesta să se ocupe de contractarea importului din China şi că înscrisurile nu sunt semnate de ea.

Prima instanţă a admis efectuarea unei expertize grafoscopice, iar din concluziile Raportului de expertiză nr. 101571 din 22 aprilie 2013 întocmit de IPJ Constanţa, a rezultat că semnătura existentă pe înscrisul factură din 2 octombrie 2008, semnătura de pe înscrisul declaraţie, documente aflate la dosar - înscrisurile semnate la sediul comisionarului de vamă, prin care SC T.L. SRL este împuternicită de către firma C.T. SRL să efectueze vămuirea importului -, nu au fost executate de inculpată.

În urma examinării întregului material probator, prima instanţa a avut mari dubii că inculpata a avut cunoştinţă despre existenţa ceasurilor de mână şi în general despre conţinutul concret al mărfurilor importate de firma pe care o administra, apărarea sa potrivit căreia era administrator de drept dar nu şi de fapt nefiind infirmată de probele administrate.

Astfel, a rezultă că inculpata nu s-a deplasat în China pentru a cumpăra marfa, că nu este persoana care s-a prezentat la sediul firmei comisionarului de vamă SC T.L. SRL Constanţa pentru a solicita vămuirea containerului sosit din China şi pentru a semna actele aferente - declaraţia de împuternicire a comisionarului de vamă, respectiv traducerea listei cu bunuri ce urmează a fi importate; nu este persoana prezentă în vamă atunci când lucrătorul vamal a efectuat controlul fizic prin sondaj al containerului vămuit cu marfa venită din China; nu este proprietarul sau locatarul spaţiului în care ulterior a fost ulterior depozitată marfa; cel care deţinea cheia depozitului, cel cu care au stat de vorbă organele de poliţie în data de 9 februarie 2009, când au făcut inventarierea şi au constatat prezenţa ceasurilor de mână şi lipsa unei părţi a bunurilor importate, ocazie cu care C.F. a dat relaţii cu privire la vânzarea subsecventă.

Prima instanţă a constatat că, teoretic, la momentul vămuirii mărfurilor, SC C.T. SRL nu mai era proprietarul mărfii aduse din China, căci potrivit Contractelor de furnizare produse din 19 ianuarie 2009 încheiate de SC C.T. SRL cu SC N.S.F. SRL respectiv SC T.C. SRL, administrate de C.F., marfa fusese vândută acestora, fiind discutabilă legalitatea lor, câtă vreme, elemente esenţiale privind natura, cantitatea şi preţul lipsesc. Prima instanţă a constatat, contrar acuzaţiilor formulate de parchet, că în centrul tuturor acestor operaţiuni se află C.F.

Parchetul a apreciat că declaraţia inculpatei este nesinceră şi vine în contradicţie cu întreg materialul probator administrat în cauză, întrucât infracţiunea prevăzută de art. 272 din Legea nr. 86/2006 se consumă în momentul în care la autorităţile vamale se prezintă documente vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. A rezultat că nu D.C. a prezentat actele importului la comisionarul vamal, ar fi fost prezentă la vămuire sau cunoştea natura şi cantitatea mărfurilor achiziţionate din China.

S-a apreciat, în raport de această situaţie de fapt, ca eronată concluzia parchetului cuprinsă în actul de inculpare, potrivit căreia inculpata a acţionat cu intenţia directă de a sustrage controlului vamal cantitatea de ceasuri de mână identificată de organele de poliţie la data de 2 februarie 2009, de vreme ce aceasta nu a înregistrat în evidenţa financiar-contabilă a societăţii această marfă, pentru a se sustrage de la plata taxelor aferente . D.C. nu ştia ce marfă este în container şi de altfel, marfa fusese transferată pe firmele lui C.F., încă din 19 ianuarie 2009.

Organele de poliţie au primit relaţii de la C.F. cu privire la vânzarea acestora şi de altfel din declaraţia lui I.L.R. chiar rezultă că cel dintâi s-a ocupat de valorificarea ceasurilor, astfel încât s-a apreciat că nu se poate imputa inculpatei comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Împotriva Sentinţei penale nr. 251 din 5 iunie 2013 a Tribunalului Constanţa au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În apelul parchetului s-a criticat soluţia de achitare a inculpatei D.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 272 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal şi de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, susţinându-se, în esenţă, că prima instanţă a dat o interpretare eronată probelor şi a stabilit o situaţie de fapt greşită, întrucât săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 272 din Legea nr. 86/2006 rezultă, din aceea că a înmânat ştampila societăţii SC C.T. SRL lui C.F., a semnat actele înmânate de acesta fără verificări temeinice şi Nota de constatare şi recepţie nr. 5 din 16 ianuarie 2009, precum şi dispoziţia de plată din 24 septembrie 2008, declarând că marfa cuprinsă în manifest corespunde cu aceea comandată deşi acest fapt nu era real şi avea cunoştinţă de conţinutul containerului primit din China al cărei proprietar era la data operaţiunii vamale, iar a infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 rezultă din împrejurarea că aceasta nu a întocmit şi înregistrat în contabilitatea societăţii pe care o administra documentele legale privind cantitatea de 12.836 bucăţi ceasuri de mână şi transferul acestei mărfi către SC T.C. SRL administrată de numitul C.F. căreia a pretins că i-a vândut-o fără întocmirea documentelor fiscale şi înregistrarea lor în contabilitatea societăţii.

În apelul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa - Autoritatea Naţională a Vămilor s-a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la pretenţiile civile formulate faţă de inculpata D.C. ce au fost respinse ca nefondate, susţinându-se că inculpata, în calitate de administrator al SC C.T. SRL, societatea importatoare, nu a declarat la autoritatea vamală cele 12.836 bucăţi ceasuri de mână importate din China, pentru care s-a calculat, în baza art. 29 şi 31 C. vam. Comunitar, o datorie vamală în sumă de 19.302 RON cu care s-a constituit parte civilă şi care potrivit prevederilor art. 233 lit. a) C. vam. Comunitar nu se stinge decât prin plată. Totodată, s-a mai susţinut de partea civilă apelantă că în baza O.G. nr. 92/2003, aferent debitului principal, se calculează şi accesorii constând în dobânzi şi penalităţi, calculate până la data achitării efective a sumei (art. 119 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003).

Prin Decizia penală nr. 15/P din 10 ianuarie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale şi cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968) a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, iar, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat, în parte hotărârea atacată şi, rejudecând, a dispus, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 condamnarea inculpatei D.C. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi, în baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. (1969) în referire la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 71 C. pen. (1969) a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen. (1969) a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. (1969) şi a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de încercare, iar, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a constatat incidenţa cazurilor de nedemnitate faţă de inculpata D.C., iar, în baza art. 13 din aceeaşi lege, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând a se comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, pentru a se face menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului.

S-a luat act că Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-au înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare prezentei decizii şi au fost menţinute celelalte dispoziţii.

Pentru a decide astfel, examinând hotărârea atacată, raportat la criticile din apelurile parchetului şi părţii civile, la probatoriul administrat, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen. (1968), Curtea a reţinut că, potrivit rechizitoriului, fapta inculpatei D.C., care la data de 16 ianuarie 2009, în calitate de administrator al SC C.T. SRL a folosit la autoritatea vamală documente de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri decât acelea prezentate în vamă, în sensul că a declarat importul de ceasuri de masă electrice din China, omiţând să declare organelor vamale cantitatea de 12.836 bucăţi ceasuri de mână, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 272 C. vam., însă, din nicio probă administrată în cauză, nu rezultă că inculpata a prezentat organelor vamale, nici personal, nici prin împuternicit, documentele vamale referitoare la marfa importată din China, relevante fiind declaraţia martorei C.L.C., precum şi concluziile Raportului de expertiză grafoscopice nr. 10157 din 22 aprilie 2013 al Serviciului Criminalistic al I.P.J. Constanţa, care au atestat faptul că semnăturile existente pe înscrisul denumit „Traducere la factura din 2 octombrie 2008" şi pe înscrisul denumit „Declaraţie" nu au fost executate de inculpata D.C.

Totodată, Curtea a apreciat că apărarea inculpatei D.C., în sensul că operaţiunea de vămuire a mărfii importate din China a fost efectuată în fapt de numitul C.F., fără a avea o împuternicire legală din partea ei, nu este contrazisă de nicio probă administrată în cauză.

Astfel, Curtea a concluzionat că, în condiţiile menţionate, nefiind dovedită prezentarea inculpatei D.C. la organele vamale şi că ar fi semnat sau depus documentele vamale privind importul de ceasuri electrice de masă din China, cunoscând că marfa importată consta şi în alte mărfuri necuprinse în respectivele acte şi anume 12.236 bucăţi ceasuri de mână, nu se poate reţine în sarcina acesteia săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 C. vam., achitarea dispusă de prima instanţă, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fiind legală şi temeinică.

Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, Curtea a constatat că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că marfa importată din China de la S.G.T. L.T.D. a fost plătită la data de 24 septembrie 2008 cu dispoziţie de plată în valoare de 36.531,60 dolari SUA, semnată de inculpata D.C. în calitate de administrator al importatorului SC C.T. SRL, intrând astfel în proprietatea acesteia.

Totodată, s-a reţinut că potrivit Notei de recepţie şi constatare diferenţe nr. 5 din 16 ianuarie 2009, încheiată la recepţia mărfii importate de la S.G.T. LTD, semnată de inculpata D.C. în calitate de membră a comisiei de recepţie, nu au rezultat neconcordanţe între marfa înscrisă în documente şi aceea primită şi recepţionată, fiind astfel evident că la data recepţiei (16 ianuarie 2009) inculpata cunoştea că primise şi cantitatea de 12.836 bucăţi ceasuri de mână, neevidenţiată în documente şi pe care, în calitate de administratorul proprietarei, era obligată să o înregistreze în actele contabile ale SC C.T. SRL ca şi plus în gestiune, lucru care nu s-a întâmplat.

De asemenea, instanţa de prim control judiciar a reţinut că facturile nr. 0029 din 19 ianuarie 2009; 0030 din 21 ianuarie 2009 şi nr. 0031 din 26 ianuarie 2009 semnate de inculpata D.C. şi emise către SC T.C. SRL şi SC N.F. SRL, având ca obiect mărfuri dintre acelea importate din China, nu au fost evidenţiate în actele contabile ale SC C.T. SRL în scopul evitării taxelor şi impozitelor aferente la bugetul de stat.

Raportat la cele reţinute pe baza probatoriul administrat în cauză, Curtea a reţinut că inculpata D.C., în calitate de administrator al SC C.T. SRL, nu a evidenţiat, cu ştiinţă, în evidenţele contabile, marfa importată din China şi conţinând 12.836 buc. ceasuri de mână şi nici vânzarea acesteia, în scopul evitării plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, respectiv 48.776 RON TVA, 41.076 RON impozit pe profit şi 34.503 RON impozit pe dividende, fapte ce întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere că inculpata este la primul conflict cu legea penală, Curtea a apreciat că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. (1969) poate fi atins şi fără executarea în detenţie, făcând aplicarea art. 81 C. pen. (1969).

În condiţiile în care s-a menţinut soluţia de achitare a inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, întrucât nu este săvârşită de aceasta, acţiunea civilă formulată de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a fost apreciată ca nefondată.

Având în vedere că Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa nu s-a constituit parte civilă în cauză pentru recuperarea prejudiciului produs prin săvârşirea de către inculpata D.C. a infracţiunii de evaziune fiscală, Curtea a luat act de această împrejurare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi inculpata D.C.

Recurenta parte civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a solicitat, potrivit motivelor scrise (depuse la dosar la data de 10 decembrie 2014) admiterea recursului, în ceea ce priveşte latura civilă, întrucât există fapta săvârşită atât în domeniul vamal, cât şi fiscal, şi, pe cale de consecinţă, obligarea inculpatei la plata sumei de 19.302 RON, reprezentând datorie vamală, respectiv 15.139 RON taxe vamale şi 4.136 RON TVA, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânzi şi penalităţi calculate până la data achitării efective, sens în care a invocat temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. (1969).

Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza a II-a C. proc. pen. (1968), recurenta inculpată D.C. a susţinut atât în motivele scrise (depuse la dosar prin apărător ales la data de 3 decembrie 2014), cât şi cu ocazia dezbaterilor că a fost condamnată pentru altă faptă decât cea pentru care a fost trimisă în judecată, susţinând, în esenţă, că a instanţa de apel a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, după ce anterior fusese achitată de judecătorul fondului, reţinându-se, în considerentele deciziei că nu ar fi evidenţiat în contabilitate trei facturi din anul 2009, deşi instanţa fusese sesizată pentru săvârşirea infracţiunii sus-menţionate constând în neînregistrarea în evidenţele contabile a importului unui număr de 12.836 ceasuri de mână, aspect care ar fi determinat o altă încadrarea juridică a faptei, respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a solicitat, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând, achitarea inculpatei pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, respectiv menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarat de partea civilă şi de inculpată, ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. (1968) stabileşte în alineatul 2 că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen. (1968).

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza a II-a C. proc. pen., invocat de recurenta D.C., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă Înalta Curte apreciază că susţinerile inculpatei, în sensul că instanţa de apel, dispunând condamnarea inculpatei, a reţinut că aceasta nu ar fi evidenţiat în contabilitate trei facturi din anul 2009, de şi fusese sesizată pentru săvârşirea unei fapte constând în neînregistrarea în evidenţele contabile a importului unui număr de 12.836 ceasuri de mână, aspect care ar fi determinat o altă încadrarea juridică, respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar nu cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, nu se pot circumscrie temeiului de casare sus-menţionat, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin Rechizitoriul nr. 2151/P/2011 din 1 iunie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei D.C., între altele, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC C.T. SRL, nu a înregistrat în evidenţa financiar-contabilă cantitatea de 12.836 bucăţi ceasuri de mână importate din China, diminuând astfel veniturile societăţii.

Prima instanţă a dispus achitarea inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 reţinând că, din probele administrate, nu rezultă că aceasta a ascuns bunuri impozabile pentru a diminua veniturile societăţii, iar instanţa de apel, în rejudecare, în baza actelor aflate la dosar, a dispus condamnarea inculpatei pentru aceeaşi faptă şi aceeaşi încadrare juridică - art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 -, constând în neevidenţierea, cu ştiinţă, în evidenţele contabile, a celor 12.836 bucăţi ceasuri de mână şi a vânzării mărfii importate, în scopul evitării plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

Prin urmare, se observă că inculpata a fost trimisă în judecată, achitată de judecătorul fondului şi condamnată de instanţa de apel pentru aceeaşi infracţiune, respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, chiar dacă încadrarea juridică dată faptei este greşită, în sensul că inculpata ar fi trebuit trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte apreciază că această critică nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza a II-a C. proc. pen. (1968), care priveşte condamnarea pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, ci prin prisma motivului de recurs reglementat de pct. 17² al textului de lege menţionat în ipoteza în care, fără a invoca erori de fapt, se contestă de către recurent greşita aplicare a normei de incriminare, din punct de vedere al corespondenţei dintre aceasta şi situaţia de fapt stabilită de instanţele inferioare.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

Însă, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. (1968), în noua redactare, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. (1968) a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpata nu a invocat acest temei de casare, astfel încât, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. (1968), precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), nu va proceda la examinarea criticilor recurentei prin prisma acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. (1968).

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 pct. 9 C. proc. pen. (1968), invocat de recurenta parte civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Înalta Curte constată că acest temei de casare a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, astfel încât criticile circumscrise acestuia nu mai pot face obiectul judecăţii în prezenta cale de atac şi, totodată, nu vor mai putea fi analizate nici prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968), pentru aceleaşi argumente menţionate anterior în recursul inculpatei.

3. Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun caz de casare din cele prevăzute de art. 385 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă şi de inculpată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentei părţi civile la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar a recurentei inculpate D.C. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi de inculpata D.C. împotriva Deciziei penale nr. 15 din 10 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2907/2014. SECŢIA PENALĂ. Organizarea,...		ICCJ. Decizia nr. 864/2014. SECŢIA PENALĂ →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2742/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2907/2014. SECŢIA PENALĂ. Organizarea, conducerea sau finanţarea unor operaţiuni privitoare la droguri (Legea 143/2000 art. 10). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2), trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs