ICCJ. Decizia nr. 341/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs in casaţie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 341/RC/2014
Dosar nr. 3487/1/2014
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2014
Deliberând pe fond asupra recursului în casaţie de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 474 din 18 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, s-au dispus următoarele:
1. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul O.D., la:
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală
În temeiul art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320/ A C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la:
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în regim de detenţie.
În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicata perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data 08 septembrie 2011 şi până în data de 07 octombrie 2011.
2. În temeiul art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320/ A C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A.A.M., la:
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării.
În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 81 - 82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. se atrage atenţia condamnatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni in interiorul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale se suspenda si executare pedepsei accesorii.
3. În temeiul art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320/ A C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul L.A.V., la:
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării.
În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 81 - 82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. se atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni in interiorul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale se suspenda si executare pedepsei accesorii.
4. În temeiul art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.D, la:
- 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării.
În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 81 - 82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 8 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. se atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni in interiorul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale se suspendă si executare pedepsei accesorii.
În temeiul art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de parte civilă prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov. în temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen.:
- obligă inculpatul O.D. să achite în favoarea părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara suma de 60.814 lei reprezentând diferenţă contravaloare accize.
- obligă inculpata A.A.M. să achite în favoarea părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara suma de 54.704 lei reprezentând contravaloare accize sumă din care se va scădea partea achitată până la acest moment.
- obligă inculpatul L.A.V. a să achite in favoarea părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara suma de 46.115,38 lei reprezentând contravaloare accize sumă din care se va scădea partea achitată până în acest moment.
- obligă inculpatul L.D. a să achite in favoarea părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov suma de 188.202 lei.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.D. a sumei de 1659 lei consemnată la C.E.C.B. prin recipisa de consemnare din data de 22 septembrie 2011 în baza ordonanţei procurorului din data de 21 septembrie 2011.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea autoturismului marca M.B.S. cu numărul de înmatriculare x, proprietatea inculpatului O.D. întrucât acesta a servit la săvârşirea infracţiunilor.
În temeiul art. 118 lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea şi valorificarea cantităţilor de alcool ridicate de la inculpaţii O.D., A.A.M., L.A.V. şi L.D.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile aparţinând inculpatului O.D. luată prin ordonanţa procurorului din data de 23 noiembrie 2011.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să achite in favoarea statului următoarele sume cu titlu de cheltuieli judiciare: 5.000 lei inculpatul O.D., 3.000 lei inculpatul L.D., 1.500 lei inculpaţii A.A.M. şi inculpatul L.A.V.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 1117/P/2010 emis la data de 23 aprilie 2013 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 25 aprilie 2013 sub număr Dosar nr. 5275/30/2013 inculpaţii O.D., A.A.M., L.A.V. şi L.D. au fost trimişi în judecată/ pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Mijloace de probă propuse de acuzare: proces verbal de sesizare din oficiu; procese verbale întocmite de organele de urmărire penală; declaraţii învinuiţi/ inculpat; declaraţii martori; fotocopii înscrisuri; recipisă consemnare sume la C.E.C. ordonanţă instituire măsuri asigurătorii, note de redare a convorbirilor telefonice;procese verbale de redare a aspectelor rezultate ca urmare a punerii în aplicare a autorizaţilor de înregistrare în mediu ambiental procese verbale de percheziţie şi planşele foto; procese verbale de prelevare;adeverinţe de reţinere a bunurilor; certificate de analiză; rapoarte de inspecţie fiscală şi decizii de impunere;caziere judiciare.
Latura civilă a cauzei penale: Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara a calculat valoarea accizelor datorate de inculpatul O.D. pentru cantitatea de 4.060 litri alcool etilic (2.000 litri aflaţi în microbuzul său şi 2.060 litri depozitaţi la adresa din mun. Timişoara, str. Livezilor) la suma de 122.966 lei (vol. 5 f. 43-44). Pentru inculpatul L.D. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov a calculat un prejudiciu în cuantum de 188.202 lei cu titlu de accize (la care se adaugă dobânzi în cuantum de 5.345 lei), pentru cantitatea de 6.116 litri alcool etilic (vol. 5 f. 76-88). Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara a calculat accizele datorate de inculpata A.A.M., în cuantum de 54.704 lei, pentru cantitatea de 1.800 litri alcool etilic pentru şi pentru inculpatul L.A.V. în sumă de 46.115,38 lei pentru cantitatea de 1.550 litri alcool etilic; Valoarea totală a accizelor datorate de inculpatul O.D. şi ceilalţi 7 învinuiţi este în sumă de 456.974,37 lei.
Măsuri asigurătorii luate în cursul urmăririi penale: La data de 21 septembrie 2011, prin ordonanţă s-a dispus consemnarea sumei de 1.659 lei la orice unitate CEC, la dispoziţia Tribunalului Timiş, suma fiind găsită în microbuzul marca M.B. cu numărul de înmatriculate x aparţinând inculpatului O.D. cu ocazia percheziţiei autoturismului (vol. l, f. 113-115). La data de 23 septembrie 2011 prin ordonanţă s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra autoturismelor marca z aparţinând inculpatului O.D. în vederea reparări pagubei comise prin infracţiunile de care este acuzat (vol. l f. 117-126). Au fost ridicate in vederea confiscării cantităţile de alcool identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare din data de 20 septembrie 2011 precum şi a bunurilor ridicate de la aceştia cu aceeaşi ocazie (recipiente, girofar, staţie emisie-recepţie, etc., acestea fiind descrise în procesele verbale de percheziţie).
Instanţa de fond a fost sesizată cu judecarea prezentei cauze la data de 25 aprilie 2013 inculpaţii fiind trimişi în judecată în stare de libertate. La primul termen de judecată înainte de a proceda la începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii O.D., A.A.M. şi L.A.V. au solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată reglementată de art. 3201 C. proc. pen.
Aceştia au declarat că recunosc în totalitate faptele reţinute în rechizitoriu/ cunosc şi îşi însuşesc probele administrate la urmărire penală, nu solicită administrarea de probe, cu excepţia unor înscrisuri în circumstanţiere şi că doresc ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.
Instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a face aplicarea acestei proceduri simplificate de judecată în condiţiile în care a fost legal sesizată cu infracţiunile arătate, nu au fost identificate incidente de natură ca conduce la nulitatea urmăririi penale, inculpaţii şi- au exprimat opţiunea pentru aplicarea acestei proceduri anterior începerii cercetării judecătoreşti, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., probele sunt suficiente pentru a- şi forma o părere cu privire la latura penală a cauzei, astfel că a admis solicitarea acestora, urmând a se pronunţa asupra fondului cauzei după finalizarea cercetării judecătoreşti privind pe inculpatul L.D., care nu a recunoscut săvârşirea faptelor şi vinovăţia sa, nesolicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa de fond a mai reţinut că, la data de 05 iunie 2013, partea civilă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara a depus o precizare referitoare la pretenţiile civile în cuantum de 122.966 lei plus obligaţii de plată accesorii (majorări de întârziere, penalităţi etc.).
În cursul cercetării judecătoreşti efectuată cu privire la inculpatul L.D., au fost administrate următoarele probe: au fost audiaţi inculpaţii O.D., A.A.M., L.A., cu privire la aspectele ce vizează activitatea ilicită care se reproşează inculpatului L.D., precum şi martorii G.Z.F., declaraţia fila 93, C.A.M. declaraţia fila 94, M.C., declaraţia fila 95.
Inculpatul L.D. nu a dat declaraţie, iniţial în faţa instanţei de fond. Ulterior, acesta a revenit asupra poziţiei sale procesuale; apărarea sa se bazează, pe de o parte, pe faptul că infracţiunea care i se impută nu intră în sfera ilicitului penal întrucât, la data constatării faptelor, deţinerea produselor care au făcut obiectul controlului era incriminată ca şi contravenţie. Pe de altă parte, neagă faptul că acele cantităţi de alcool, identificate cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul său, îi aparţin, susţinând ipoteza că aparţin unei persoane căreia i-a închiriat spaţiul şi pe care nu o poate identifica.
În urma efectuării cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul O.D. s-a ocupat o perioada mai mare de timp, aproximativ 2 ani de valorificarea de alcool etilic, fără a declara veniturile realizate în urma acestor activităţi, fără a fi autorizat ca antrepozitar fiscal în modalitatea procurării de alcool etilic de la diverşi furnizări la un preţ mai mic, transportării şi depozitării in diverse locaţii şi vânzării la un preţ mai mare. În anul 2011 inculpatul a stabilit o relaţie de colaborare cu numitul G.Z., administrator al SC R.D. SRL din localitatea Cefa, jud. Bihor. Astfel, inculpatul, în baza unei înţelegeri prealabile cu G.Z., se deplasa la depozitul SC R.D. SRL cu microbuzul marca M. cu numărul de înmatriculare X. În microbuz avea două recipiente de câte 1.000 litri fiecare. Numitul G.Z. ocolea contoarele de la tancurile cu alcool etilic ale societăţii cu ajutorul unui „furtun care ieşea dintr-un perete ” şi încărca alcoolul în cele două recipiente din microbuz. Pentru alcoolul achiziţionat inculpatul O.D. plătea acestuia suma de 11 lei/ litru. Alcoolul ridicat in această formă era vândut la diverse persoane cunoscute de inculpatul O.D. cu preţul de 14 - 15 lei pe litru şi care le valorificau la un preţ mai mare şi faţă de persoane anume indicate de inculpatul O.D.
Principalele locuri de depozitare pentru alcoolul etilic erau locuinţa inculpatei A.A.M. din Arad (persoană care îl cunoştea pe inculpat de 2 ani cu astfel de preocupări) şi locuinţa din Timişoara, str. Livezilor, aparţinând surorii sale M.A. Numitele C.A.M. şi M.C. fiicele inculpatei A.A.M. aveau rolul de a-i semnaliza eventuala prezenţă pe traseu a echipajelor aparţinând Poliţiei, Gărzii Financiare, Vamă, etc.
Inculpatul O.D. recunoaşte că a vândut alcool inculpaţilor din prezentul dosar, persoane la care au fost efectuate percheziţii domiciliare în data de 20 septembrie 2011. Totodată menţionează în cursul urmării penale, că pe numitul G.Z., furnizorul său de alcool l-a cunoscut prin intermediul inculpatului L.D. că primul transport de alcool a fost efectuat pentru acest inculpat, iar ulterior a continuat pe cont propriu colaborarea cu G.Z.; inculpatul O.D. a confirmat în cursul judecăţii aceste aspecte relevante în ce priveşte faptele care se reproşează inculpatului L.D.
Prin rechizitoriu, faţă de numitul G.Z. s-a disjuns cauza pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 2961 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 571/2003, respectiv de „folosire a conductelor mobile furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel utilizarea rezervoarelor necalibrate precum şi amplasarea înaintea contoarelor a unor canale sau robinete prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate ” continuându-se cercetările de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta. Acesta a fost audiat în calitate de făptuitor de către procuror, prilej cu care a negat susţinerile acuzării. De asemenea, acesta a fost audiat şi în faţa instanţei de fond, menţinându-şi această poziţie procesuală. Faţă de faptul că această persoană are în prezent calitatea în învinuit, fiind cercetat pentru aceleaşi fapte într-un alt dosar, beneficiind de garanţiile procedurale privind dreptul de a nu contribui la propria învinuire, dar şi faţă de susţinerile sale privind nerecunoaşterea unei implicări în săvârşirea faptelor de mai sus, instanţa de fond a apreciat că declaraţia acestui martor nu poate fi valorificată în prezenta cauză urmând a se raporta, în stabilirea stării de fapt la celelalte mijloace de probă.
Martorul B.I., paznic la SC R.D. SRL Bihor arată, în cursul urmăririi penale, că în dimineaţa zilei de 20 septembrie 2011, în jurul orelor 06:00, numitul G.Z. a venit la sediul antrepozitului fiscal de producţie. Imediat după acesta a sosit la poarta întreprinderii un microbuz alb, marca M., cu numere de T.M., numitul G.Z. cerându-i să lase microbuzul să intre în întreprindere. G.Z. s-a deplasat apoi în „spatele fabricii de alcool, unde se află magazia de alcool iar autoutilitara M. s-a dus după el”. După aproximativ 15-20 min. microbuzul a ieşit pe poarta întreprinderii iar numitul G.Z. a intrat în birou.
Declaraţia martorului Bordaş Ioan se coroborează cu declaraţia inculpatului O.D., precum şi cu procesele verbale ale organelor de urmărire penală, întocmite ca urmare a punerii în aplicare a autorizaţiilor de înregistrare audio-video în mediu ambiental, care surprind traseul efectuat de inculpat in dimineaţa zile de 20 septembrie 2011.
De asemenea, martorele C.A.M. şi M.C. confirmă, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, că au avut rolul de „antemergători” ai inculpatului O.D., pe traseul dintre localităţile Cefa şi Arad care le-a solicitat să îl anunţe în ipoteza în care pe traseul respectiv observă maşini care aparţin Poliţiei, Gărzii Financiare, Vamă, dar şi faptul că în discuţiile cu inculpatul O.D. acesta făcea referite la un furnizor căruia îi spunea „ungurul”. De asemenea, notele de redare ale convorbirilor telefonice interceptate în cauză evidenţiază discuţiile purtate de inculpat cu martorele, (vol. 2, f. 105-106, 111, 119, 149, 170, 154-155).
Inculpata A.A.M. recunoaşte faptele aşa cum sunt descrise în actul de acuzare. Menţionează că inculpatul O.D. aducea la ea acasă aproximativ de 300-400 litri alcool (vol. l, f. 52-53, 96).
Numitul I.P. declară că îl cunoaşte pe inculpatul O.D. şi recunoaşte că a cumpărat alcool etilic de la acesta, cu sume cuprinse între 15 şi 16 lei/ litru. Ulterior, arată că vindea mai departe alcoolul, realizând un mic profit. Declară că se aproviziona cu cantitatea de aproximativ 150-200 litri odată şi banii îi dădea inculpatului după ce vindea alcoolul (vol. l, f.57,93-94).
Numita C.G. declară că îl cunoaşte pe inculpatul O.D. şi recunoaşte că a cumpărat de la acesta alcool etilic. Arată că a cumpărat în data de 15 septembrie 2011 cantitatea de 300 litri alcool, de la inculpat, la propunerea acestuia, pentru suma de 4.700 lei (rezultă un preţ de 15,6 lei per litru). În data de 19 septembrie, la propunerea inculpatului, a cumpărat din nou cantitatea de 300 litri, pentru acelaşi preţ de 4.700 lei. Notele de redare ale convorbirilor telefonice interceptate în cauză, dovedesc caracterul de permanenţă al aprovizionării cu alcool de la inculpatul O.D. (vol. 2, f. 145, 147, 161).
Inculpatul L.A.V. declară, în cursul urmăririi penale, că acea cantitate de alcool găsită la locuinţa sa în data de 20 septembrie 2011, cu ocazia percheziţiei domiciliare, aparţine unei persoane necunoscute pe nume „loji”, care i-a oferit învinuitului suma de 1 000 lei pentru a-i depozita la locuinţa sa alcoolul respectiv. Nu îl cunoaşte pe inculpat şi nu a cumpărat alcool de la acesta (vol. l, f. 56, 91). In cursul judecăţii acesta recunoaşte faptele aşa cum au fost descrise in actul de sesizare, solicitând aplicarea instituţiei prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Numitul B.T., audiat in cursul urmăririi penale, declară că nu a cumpărat alcool de la inculpatul O.D. şi că acea cantitate de 60 litri găsită la domiciliul său cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20 septembrie 2011, a cumpărat-o din P-ţa 700 din Timişoara pentru uzul propriu. Ţigaretele netimbrate sau cu timbru de Serbia le-a cumpărat de asemenea din P-ţa 700 din Timişoara, în vederea valorificări lor ulterioare (vol. l, f.79). Afirmaţiile sale, în sensul că nu a cumpărat alcool de la inculpatul O.D., sunt contrazise de notele de redare ale convorbirilor telefonice interceptate în cauză (vol. 2, f. 100, 169).
În ce priveşte pe inculpatul L.D., aşa cum s-a arătat mai sus, acesta a negat faptul că alcoolul etilic găsit în recipienții din plastic, aflaţi în anexa locuinţei sale cu ocazia percheziţiei domiciliare, i-ar aparţine. Deşi susţine că aceste produse aparţin unei persoane pe nume M., care a închiriat garajul său, nu a propus audierea acestei persoane şi nici nu a indicat date de natură a demonstra existenţa unui raport contractual privind dreptul de folosinţă al acestui imobil. Instanţa de fond a reţinut că activitatea ilicită a acestui inculpat este demonstrată de declaraţia inculpatului O.D. care se coroborează cu datele din procesul verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din data de 20 septembrie 2011, mijloc de probă care relevă existenţa unei cantităţi însemnate de alcool etilic la domiciliul acestuia, respectiv 6.116 litri, cantitate care este evident nu putea fi obţinută cu ocazia unui singur transport efectuat de inculpatul O.D., a cărui autovehicul era adaptat cu recipienți care însumau 2000 litri alcool etilic. De asemenea, declaraţiile inculpatului O.D. se coroborează cu procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală ca urmare a punerii în aplicare a autorizaţiei de înregistrare în mediu ambiental, care evidenţiază faptul că, în data de 29-30 iulie 2011, autoturismul inculpatul O.D. după un traseu în localitatea Cefa s-a oprit la locuinţa inculpatului L.D. din localitatea Cugir, precum şi notele de redare a unor convorbiri telefonice care confirmă discuţii telefonice purtate de inculpatul O.D. din raza unei celule telefonice din localitatea Cugir, str. Griviţei. În ce priveşte activitatea ilicită a acestui inculpat, instanţa de fond a mai avut în vedere împrejurarea că inculpatul L.D. are calitatea de administrator la o societate comercială având ca obiect de activitatea comerţ cu produse alimentare, element care apare ca o motivaţie în achiziţionarea produselor de această natură în vederea obţinerii de venituri suplimentare. Mai mult, din procesul verbal de percheziţie, se poate remarca faptul că, pe lângă cei 30 recipienţi de plastic de culoare neagră de 200 litri conţinând alcool etilic, la domiciliul inculpatului s-au evidenţiat 40 recipienţi din sticlă, de 0,50 litri fiecare, închise etanş în care se aflau un lichid de culoare maro cu inscripţia „M. ” butură spirtoasă cu aromă de coniac şi 60 recipienţi din sticlă de 0,5 litri fiecare, închise etanş, în care se afla un lichid de culoare roz, având eticheta „S.” băutură spirtoasă cu aromă de frăguţă. Aceste băuturi, de asemenea, nu erau marcate, aspect care demonstrează o preocupare a inculpatului de valorificare a acestor produse.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că prezumţia de nevinovăţie este răsturnată şi în ceea ce priveşte inculpatul L.D., iar apărările sale nu au fost de natură să demonstreze lipsa de temeinicie a probelor apărării. Relativ la acest inculpat, s-a observat că, deşi susţine că bunurile identificate în garajul său nu îi aparţin, a propus efectuarea unei expertize pentru a demonstra faptul că băutura identificată cu prilejul percheziţiei face parte din altă categoria organică decât cea la care se referă textul incriminator şi totodată o expertiză financiar contabilă pentru a demonstra că modul de calcul al accizelor nu este corect. Deşi proba cu expertiză financiară a fost respinsă, s-a încuviinţat depunerea unei expertize extrajudiciare de către inculpat pentru a demonstra susţinerile sale cu privire la diferenţa dintre substanţa alcool etilic şi băutură spirtoasă din punct de vedere al compoziţiei, al concentraţiei, gustului, înscrisul regăsindu-se în dosar la filele 167-218).
Urmare a examinării înscrisurilor depuse, coroborat cu probele de mai sus, instanţa de fond a menţionat următoarele cu privire la apărările inculpatului:
În ce priveşte calificarea faptei de a deţine la domiciliul său la data de 20 septembrie 2011 cantitatea de 6.116 litri alcool etilic şi 67,5 litri băuturi spirtoase instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatului cu privire la greşita calificare a faptei ca şi infracţiune.
Inculpatul arată că, la momentul săvârşirii faptei, textul prev. de alt 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 avea un alt conţinut, in acesta neregăsindu-se încriminarea deţinerii in afara antrepozitului fiscal de alcool etilic, sancţionarea deţinerii de alcool etilic regăsindu-se în corpul textului art. 220 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., care incriminează fapta ca şi contravenţie.
Instanţa de fond a menţionat însă următoarele: data de 20 septembrie 2011 infracţiunea prevăzută de art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 avea următorul conţinut „Deţinerea de către orice - persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit texului VII, fără a fi marcate sau cu marcaje necorespunzătoare ori cu marcaje false peste limita a 200 litri băuturi spirtoase, produse intermediare de alcool peste 300 litri ” Acest text a fost completat prin O.U.G. nr. 125/2011, în sensul că au fost completată lista băuturilor accizabile care intră sub incidenţa textului în sensul introducerii alcoolului etilic pur peste limita de 40 litri şi altor băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste limita de 300 litri. Fapta contravenţională arătată de inculpat are următorul text: „deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute de art. 2961 alin. (1).
În opinia instanţei de fond, diferenţa dintre conţinutul contravenţiei şi conţinutul infracţiunii constă în împrejurarea că, în cazul infracţiunii, legiuitorul a prevăzut posibilitatea săvârşirii acesteia de „orice persoană” precum şi faptul că, intră în sfera ilicitului penal depăşirea unei anumite cantităţi de produse accizabile. Ambele condiţii sunt îndeplinite în cazul inculpatului L.D., întrucât acesta a săvârşit infracţiunea in calitatea de persoană fizică fără a avea o calitate specială de subiect juridic fiscal iar cantitatea deţinută depăşeşte cu mult limita oricărei băuturi accizabile descrisă in textul încriminator. Instanţa de fond a reţinut, dimpotrivă, că pentru a fi subiect activ al contravenţiei invocate se impunea ca acesta să aibă calitatea de contribuabil, respectiv antrepozitar sau persoană obligată să respecte obligaţiile impuse antrepozitarului cu privire la marcarea produselor accizabile, ipoteză neincidentă în cauză în condiţiile în care inculpatul, nu numai că nu a deţinut o autorizaţie in calitate de antrepozitar fiscal, dar a desfăşurat activităţi specifice de deţinere de produse accizabile şi prelucrarea a acestora în vederea comercializării fără a solicita de la autorităţile competente autorizarea ca antrepozitar sau marcarea produselor şi fără a fi îndreptăţii la aceste beneficii. în consecinţă, se apreciază de către instanţă că, în condiţiile în care activitatea sa de deţinere şi achiziţionare a produselor s-a desfăşurat în întregime „la negru ” , nu se poate vorbi despre aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, care se aplică persoanelor care au calitatea de contribuabil şi au săvârşit abateri în raport cu normele de drept administrativ fiscal.
Instanţa de fond a mai reţinut că, prin modificarea adusă art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 prin O.U.G. nr. 125/2011 legiuitorul nu a făcut decât să identifice mai clar categoriile de băuturi accizabile care fac parte din obiectul material al infracţiunii, categoria de produse alcool etilic, putând fi sancţionată şi anterior aplicării acestei dispoziţii întrucât acesta este un produs accizabil supus marcării potrivit art. 162 C. fisc. In consecinţă, instanţa nu poate reţine faptul că, la data de 20 septembrie 2011 deţinerea de alcool etilic nu era încriminată ca infracţiune, întrucât textul anterior permitea sancţionarea ca infracţiune a deţinerii de produse accizabile supuse marcării din categoria băuturilor spirtoase şi altor produse intermediare de alcool, categorie de produse care cuprind o gamă mult mai largă de băuturi care au în componenţa lor alcool etilic.
În final, instanţa de fond a mai menţionat că nu se poate înlătura din conţinutul încadrării juridice a infracţiunii reţinute in sarcina inculpatului L.D. forma continuată a acesteia, deşi cantitatea de 6.116 litri de alcool etilic a fost identificată în garajul acestuia la data de 20 septembrie 2011. Din materialul probator administrat, a rezultat că această cantitate mare nu a putut fi transportată de inculpatul O.D. cu prilejul unui singur transport, întrucât autovehiculul utilizat şi adaptat în acest sens avea o capacitate maximă de 2.000 litri. În aceste condiţii apare evident că pentru a se produce acest rezultat s-au realizat mai multe acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii de mai sus, la diferite intervale de timp, dar în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului L.D., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate de textul incriminator, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpatei şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. In ce priveşte acest inculpat, a considerat că acest cuantum exprimă o pedeapsă justă, corectă, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate prin săvârşirea infracţiunii, cât şi din punctul de vedere al nevoii de reeducare. Gradul de pericol social al faptei săvârşite rezultă din pericolul social generic al infracţiunii (care se reflectă in limitele de pedeapsă din textul incriminator) raportat la dimensiunile fenomenului de operaţiuni ilicite cu alcool în raport cu sistemul de valori acceptat de societate privitor la acest tip de infracţiuni. Instanţa de fond mai reţine că, în conştiinţa publică s-a acreditat ideea că acest tip de infracţiuni nu pot fi prevenite, şi au devenit foarte extinse, element care poate constitui, în fapt, o încurajare atât pentru persoanele care cumpără astfel de produse cât şi pentru cele care pot fi interesate să transforme acest tip de activităţi intr-un mod de existenţă. Gradul de pericol social rezultă de asemenea din împrejurările săvârşirii infracţiunii, inculpatul fiind cel care l-a pus in legătură pe inculpatul O.D. cu furnizorul de alcool G.Z. demonstrând că a avut o participare legat de activităţi ilicite cu alcool şi anterior acestui moment. La stabilirea acestei pedepsei instanţa de fond a mai avut în vedere persoana inculpatului, vârsta acesteia, faptul că nu are antecedente penale, că nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, încercând să nege un fapt foarte evident precum identificarea cantităţii de alcool în propriul garaj. În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond, având in vedere cuantumul pedepsei aplicate, întinderea activităţii ilicite care se impută acestui inculpat, vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale a apreciat că simpla condamnare la pedeapsa închisorii constituie un avertisment şi că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate.
S-a mai reţinut, pe latură civilă, că inculpatul L.D. a propus efectuarea unei expertize financiar contabile, care a fost respinsă de instanţă, pentru a explicita modul de calcul al prejudiciului, susţinând că înţelege să conteste prejudiciul, dar fără a preciza care sunt neregularităţile modului de calcul şi dacă urmare a opiniei sale nu ar exista prejudiciu sau acesta s-ar diminua. Instanţa de fond a reţinut că prejudiciul a fost calculat in conformitate cu regulile reglementate de Codul fiscal şi normele de aplicare a acestuia care se aplică tuturor contribuabililor.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, părţile civile Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi inculpaţii O.D. şi L.D.
Prin decizia penală nr. 359/A din 23 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, s-au dispus următoarele:
I. Au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, părţile civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, precum şi de inculpatul O.D. şi în consecinţă:
În baza art. 65 din Vechiul C. pen. a fost aplicată inculpatului O.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din Vechiul C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, pe lângă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen. şi art. 3201 din Vechiul Cod de procedură penală.
În baza art. 81 din Vechiul C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, iar în baza art. 82 Vechiul C. pen. stabileşte un termen de încercare de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, iar în baza art. 359 Vechiul Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Vechiul C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în interiorul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) Vechiul C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 88 Vechiul C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv pe perioada 20 septembrie 2011 - 07 octombrie 2011.
S-a înlăturat dispoziţia de confiscare a autoturismului marca M., cu număr de înmatriculare X, având cartea de identitate X.
În baza art. 14 Vechiul C. proc. pen. şi art. 346 Vechiul Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul O.D. să achite în favoarea părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara suma de 9.113 lei cu titlul de penalităţi de întârziere.
În baza art. 14 Vechiul Cod de procedură penală şi art. 346 Vechiul Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul L.D. să achite în favoarea părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov suma de 188.202 lei reprezentând accize alcool etilic şi 5.345 lei accesorii accize alcool etilic.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
II. A fost respins ca nefondat apelul inculpatului L.D.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat L.D. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş s-a arătat că sentinţa Tribunalului Timiş este nelegală deoarece instanţa în mod greşit faţă de inculpatul O.D. nu a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 65 alin. (2) C. pen., aceasta fiind obligatorie pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de evaziune fiscală. De asemenea s-a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi sub aspectul deducerii în mod greşit din pedeapsa aplicată a inculpatului a perioadei reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 08 septembrie 2011 şi până în data de 07 octombrie 2011, corect fiind a fi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 20 septembrie 2011 şi până la 07 octombrie 2011.
Prin memoriul depus la data de 11 februarie 2014 A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Timişoara a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii sub aspectul laturii civile, şi rejudecând, să se dispună obligarea inculpatului la plata către autoritatea vamală a sumei rămasă neachitată în cuantum de 60.814 lei plus obligaţii de plată accesorii aferente acesteia până la data plăţii integrale a prejudiciului.
A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Braşov a solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei atacate, apreciată ca fiind netemeinică şi nelegală, în sensul obligării inculpatului L.D. la plata sumei de 5435 lei cu titlu de accesorii accize alcool etilic, accesorii ce urmează a fi calculate de la data săvârşirii faptei şi până la plata integrală a prejudiciului.
În motivarea apelului, inculpatul L.D. a solicitat să se dispună achitarea sa în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală - respectiv înlăturarea aplicării art. 41 alin. (2) C. pen. în ceea ce priveşte latura civilă se solicită lăsarea nesoluţionată a acesteia. în subsidiar, în ceea ce priveşte latura civilă/ se arată că se impune respingerea acesteia ca inadmisibilă, respectiv nefondată. în detalierea motivelor de apel se arată că s-a invocat la instanţa de fond nelegalitatea sesizării deoarece la data de 07 octombrie 2011 prin rezoluţie s-a început urmărirea penală - deci procesul penal - fără punerea în mişcare a acţiunii penale, iar la data de 18 ianuarie 2013 i-a fost prezentat materialul de urmărire penală. între aceste două momente încadrarea juridică dată faptei a fost aceea de 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 un singur act material. Astfel în cauză nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice de către procuror. De asemenea, inculpatul mai arată că textul incriminator (la momentul comiterii faptei) nu avea conţinutul redat în rechizitoriu şi nici cel reţinut de către instanţă, ci era următorul: „constituie infracţiune deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României de produse accizabile supuse marcării potrivit titlului VII fără a fi marcate necorespunzător ori cu marcaje false (...) băuturi spirtoase peste 2.000 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri ” . Ca atare nici la momentul 07 octombrie 2011 data rezoluţiei de începere a urmăririi penale şi nici la 20 septembrie 2011, momentul percheziţiei sau iulie 2011 momentul prezumat al achiziţionării, textul legal nu face vre-o referire la alcool etilic. De asemenea se arată că pe toată durata procesului inculpatul a avut două apărări principale ca teze probatorii, una pe aspecte de chimie alimentară şi una pe aspecte financiar fiscale. Prin apărarea pe aspecte de chimie alimentară a încercat să demonstreze fără dubiu că nu există nici măcar vre-o asemănare şi că cele două tipuri de produse, alcool etilic şi băuturi spirtoase sunt nu numai aşa cum rezultă din denumire, dar şi organic produse cu caracteristici şi proprietăţi diferite; Apărarea pe aspecte financiar fiscale a urmărit a face dovada că sunt produse diferite, noţiuni diferite şi deci obiect de legiferare diferit, inclusiv cerinţele de autorizare în antrepozit fiind diferite, având şi regim diferenţiat din punct de vedere fiscal. în ceea ce priveşte dovezile administrate se consideră că fapta în sine nu a fost dovedită, iar instanţa nu avea de verificat decât dacă inculpatul deţinea o cantitate de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi nu la verificarea provenienţei acesteia.
Cu privire la criticile de legalitate şi temeinicie a sentinţei atacate, instanţa de apel a menţionat următoarele:
Un prim motiv de apel invocat de către inculpatul L.D. viza nelegalitatea sesizării instanţei de judecată. în acest caz, curtea de apel a apreciat că prima instanţă analizat în mod real şi corect această cerere a inculpatului (fila 82 dosar) şi a constatat că nu sunt regăsite niciunul din cazurile prev. de art. 332 C. proc. pen. pentru a se putea dispune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. Astfel, privitor la acest inculpat a fost începută urmărirea penală fără a se pune în mişcarea acţiunea penală, iar la data de 18 aprilie 2013, după finalizarea urmăririi penale, procurorul a adus la cunoştinţă inculpatului învinuirea şi încadrarea juridică dată infracţiunii, respectiv art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încadrare faţă de care inculpatul a formulat cereri la acel moment procesual. Instanţa de fond a fost sesizată cu o stare de fapt şi o încadrare juridică aşa cum a fost apreciată de procuror, şi cunoscută de inculpat la momentul sesizării instanţei. Faptul că în dispozitivul rechizitoriului nu s-a făcut preluarea textului art. 41 alin. (2) C. pen. şi la rubrica privind punerea in mişcarea a acţiunii penale, deşi a fost indicată la rubrica privind trimiterea in judecată din rechizitoriu, nu poate fi interpretată ca o nelegalitate a actului de sesizare în sensul dat de acest text, fiind evident că e doar o eroare scriptică care nu poate conduce la nulitatea actului/ cu atât mai mult cu cât dreptul inculpatului de a lua la cunoştinţă de acuzaţii şi de starea de fapt care i se reproşează a fost respectat. Cum alte aspecte referitoare la restituirea cauzei la procuror nu au mai fost invocate şi nici instanţa de apel nu a găsit alte cazuri pentru care s-ar putea trimite cauza la procuror, s-a concluzionat că prima instanţă a procedat în mod corect cu privire la această cerere.
Referitor la faptul că de la momentul comiterii presupusei fapte şi până la momentul trimiterii în judecată textul art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 a suferit modificări şi astfel cel târziu la data efectuării percheziţiei şi a descoperirii cantităţilor de alcool etilic fapta presupus comisă de către inculpat nu era incriminată, curtea de apel a apreciat că instanţa de fond a analizat în mod corect succesiunea în timp a modificărilor legislative suferite de textul legii mai sus arătat şi a apreciat în mod corect că precizarea referitoare la limita de 40 litri alcool etilic, ce se regăseşte în varianta legii din momentul trimiterii în judecată, a fost introdusă pentru a identifica mai clar categoriile de băuturi accizabile care fac parte din conţinutul infracţiunii. Mai mult decât atât astfel cum a arătat şi prima instanţă, sancţionarea ca şi infracţiune a deţinerii de băuturi spirtoase şi a altor produse intermediare ce conţineau alcool, la vremea respectivă, a determinat legiuitorul să procedeze la incriminarea faptei şi în situaţia în care o persoană deţinea „peste 40 litri alcool etilic” în afara antrepozitului fiscal. Această precizare a legii a fost necesară tocmai datorită faptului că din alcoolul etilic, deţinut de cele mai multe ori peste limita a 40 litri, se preparau în marea majoritate a cazurilor tocmai acele „băuturi spirtoase sau produse intermediare de alcool”, de cele mai multe ori, fără a se respecta normele de igienă sau sanitare putând duce de la cele mai banale intoxicaţii şi până la variate boli cronice în cazul consumului de astfel de băuturi. Că este astfel se poate observa cu uşurinţă şi în prezenta speţă atunci când cu ocazia percheziţiei au fost identificate pe lângă cantitate de 6.116 litri alcool etilic şi produsul rezultat în urma preparării alcoolului, respectiv cantitatea de 67,5 litri băutură spirtoasă, adică acea băutură ce nu putea fi comercializată pe teritoriul României fără a fi supusă marcării şi accizării. Inculpatul L.D. a procedat la prepararea unor astfel de băuturi, tocmai din alcoolul etilic achiziţionat şi a deţinut cantităţile de alcool peste limita legală şi în afara antrepozitului fiscal. Limita de 40 litri alcool etilic a fost introdusă tocmai pentru a diferenţia pe individul care dorea să-şi prepare pentru consum propriu, diferite cantităţi de băuturi spirtoase sau produse intermediare de alcool, şi persoanele care doreau să dezvolte o afacere sau doreau să obţină sume de bani, din prepararea unor astfel de băuturi, atât pentru consum propriu cât şi pentru vânzare, pentru care legea prevedea atât condiţii de deţinere, a alcoolului etilic sau a altor băuturi spirtoase şi produse intermediare din alcool, cât şi condiţii de accizare a acestora în cazul comercializării. Cum inculpatul nu a îndeplinit condiţiile de deţinere a unor astfel de produse supuse accizării, curtea constată că prima instanţă în mod corect a stabilit că fapta comisă de către inculpatul L.D. constituie infracţiunea prev. de art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.
Referitor la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. curtea de apel a apreciat, ca şi prima instanţă, că dispozitivele deţinute de inculpat şi capacităţile acestuia de transport nu-i permiteau achiziţionare dintr-o dată a întregii cantităţi de alcool ce a fost descoperită la imobilul său cu ocazia percheziţiei astfel că reţinerea dispoziţiilor mai sus arătate a fost făcută în mod legal.
Curtea de apel a apreciat neîntemeiată şi critica inculpatului referitoare la modul de calcul şi valoarea accizelor atâta timp cât aceste valori şi modul de calcul sunt stabilite de lege şi nu există nici o specificaţie care să deroge de la aceasta, pentru situaţia în care produsele accizabile sunt deţinute sau nu în mod legal.
De asemenea, s-a apreciat că prima instanţă a procedat la efectuarea analizei între fapta ce putea atrage sancţionarea contravenţională şi fapta ce putea atrage răspunderea penală şi a constatat legal că dispoziţiile contravenţiei priveau numai pe persoana subiect juridic fiscal, calitate pe care inculpatul L.D. nu o avea la vremea respectivă.
Aplicarea unui mod de calcul diferenţiat a accizei (mai scăzut), pentru cei care deţin în mod ilegal alcool, nu ar duce decât la încurajarea infracţionalităţii şi ar determina şi pe deţinătorii legali de astfel de produse să se poziţioneze la limita legii, în vederea obţinerii unor sume mai mari ca urmare a aplicării unei impozitări mai reduse.
Nici critica referitoare la dubla sancţionare a inculpatului (prin aplicarea unei sancţiuni penale şi prin aplicarea unui impozit ridicat) nu a fost apreciată ca întemeiată de către instanţa de apel atâta timp cât sancţiunea penală vizează comiterea unei infracţiuni, iar aplicarea accizei pentru produsele deţinute ţine de domeniul laturii civile a acţiunii alăturate acţiunii penale. Chiar şi în situaţia în care inculpatul L.D. ar fi fost achitat de către instanţă pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, tot ar fi trebuit a fi obligat la plata accizei pentru produsele alcoolice deţinute, cel puţin la acelaşi nivel cu un deţinător legal de astfel de produse, legea neprevăzând posibilitatea deţinerii unor astfel de cantităţi de alcool etilic, băuturi spirtoase sau produse derivate din alcool, în cantităţile deţinute de către inculpatul L.D., fără a fi supuse accizării.
Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, curtea de apel l-a găsit întemeiat cu consecinţa admiterii pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. pedeapsa complementară a interziceri unor drepturi se aplică pe lângă pedeapsa principală stabilită de instanţă de cel puţin 2 ani, în situaţiile în care această pedeapsă este obligatorie.
Din cuprinsul sentinţei penale apelate rezultă faptul că inculpatul O.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 situaţie în care trebuia să aplice pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi pe lângă pedeapsa principală, textul legii prevăzând în mod expres acest lucru.
Cu privire modalitatea de deducere a reţinerii şi a arestului preventiv, curtea de apel a reţinut din conţinutul mandatului de arestare preventivă, aflat la fila 74 vol. 1 dosar urmărire penală precum şi din ordonanţa de reţinere aflată la fila 67 dosar urmărire penală faptul că inculpatul a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv începând cu data de 20 septembrie 2011. Din Încheierea penală nr. 403/PI din 03 octombrie 2011 a Tribunalului Timiş aflată la filele 75, 76 vol. I dosar urmărire penală modificată prin decizia Curţii de Apel Timişoara rezultă faptul că inculpatul a fost pus în libertate ca urmare a admiterii recursului, prin Decizia penală nr. 1571/R din 07 noiembrie 2011 astfel că perioada ce urmează a fi dedusă este cea cuprinsă între 20 septembrie 2011 - 07 octombrie 2011.
Referitor la apelul declarat de A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, instanţa de apel a apreciat că este făcut în termen având în vedere următoarele:
Prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 21 noiembrie 2013 A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov s-a reorganizat începând cu data de 01 august 2013 devenind D.G.R.F.P. Braşov cu sediul în Braşov str. Mihail Kogălniceanu şi cu toate acestea la momentul pronunţării instanţa a dispus comunicarea minutei hotărârii, astfel cum rezultă din fila 245 dosar, la vechea adresă din Braşov, str. Stadionului, judeţul Braşov, astfel că declararea apelului la data de 11 februarie 2014 apare ca fiind făcut în termen, astfel că instanţa urmează a-l analiza pe fond.
Referitor la latura civilă, curtea de apel a constatat că prima instanţă nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat unde se arată că „Majorările de întârziere se calculează - pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. ” Având în vedere faptul că dispoziţiile art. 119 din ordonanţa mai sus arătată prevăd faptul că neplata la scadenţă a obligaţiilor fiscale generează calculul majorărilor şi penalităţilor de întârziere, instanţa urmează a admite apelul acestei părţi civile şi v-a obliga inculpatul ca pe lângă plata sumei de 188.202 lei reprezentând accize alcool etilic să fie obligat inculpatul şi la plata sumei de 5.345 lei accesorii accize alcool etilic.
Referitor la apelurile declarate de inculpatul O.D. şi A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara instanţa de apel le-a analizat împreună având în vedere că vizează aceleaşi aspecte respectiv plata sumelor de bani reprezentând acciză alcool etilic precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, constatând următoarele:
Astfel cum mai sus s-a arătat şi în cazul inculpatului O.D. dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 guvernează plata sumei de bani pe care inculpatul o datorează ca urmare a comiterii faptei pentru care a fost condamnat. în faza de urmărire penală, partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 122.966 lei (pagina 15 rechizitoriu, 10 dosar primă instanţă), făcând trimitere la vol. 5 filele 43, 44 dosar urmărire penală Procedând la verificarea acestor file instanţa de apel a constatat că prejudiciul a fost defalcat atât pentru inculpatul O.D. cât şi pentru alte persoane (L.F. şi B.T.), stabilind acciza la suma de 60.752 lei. Ulterior la data de 05 iunie 2013, atunci când se depune cererea de constituire de parte civilă în cauză se arată că totalul sumelor datorate de inculpatul O.D. este de 122.996 lei, fără a arăta calculul acestor sume. Ca urmare a achitării de către inculpatul O.D. a sumei de 94.993 la data de 10 iulie 2013, partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara a înaintat la data de 21 noiembrie 2013 (filele 129-131) către instanţă o adresă prin care arată că suma rămasă de achitat de către inculpatul O.D. este de 9.113 lei şi reprezintă penalităţile de întârziere rămase neachitate conform Deciziei nr. 113036 din 31 octombrie 2013 (fila 131 dosar instanţă). Prin acelaşi înscris partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara a arătat că suma de 122.966 lei din constituirea de parte civilă reprezintă atât suma datorată de inculpatul O.D. (60.752 lei) cât şi suma de 62.214 lei pe care inculpata L.F. o are de achitat. Dat fiind cele mai sus reţinute de instanţa de apel s-a apreciat că prima instanţă nu s-a raportat la acest înscris depus chiar de partea civilă la dosar, că inculpatul O.D. mai are de achitat numai suma de 9.113 lei reprezentând penalităţile de întârziere calculate conform O.G. nr. 92/2003 deoarece a achitat despăgubirile civile abia la data de 10 iulie 2013.
Cu privire la latura penală a motivelor de apel invocate de către inculpatul O.D. curtea de apel a apreciat că prima instanţă în mod greşit a făcut referire la antecedentele penale ale acestui inculpat de vreme ce acesta, astfel remarcă şi prima instanţă, a fost reabilitat, şi a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea pedepsei, aceasta fiind singura modalitate adecvată, de natură a asigura scopul preventiv educativ. Atât în faţa instanţei de fond, dar mai ales în faţa instanţe de control s-au depus pentru inculpatul O.D. o serie de înscrisuri ce dovedesc faptul că acesta este o persoană bine integrată în societate, fiind preocupat atât pentru repararea prejudiciului cauzat în cauză, dar mai ales pentru buna sa integrare în societate, astfel cu în speţă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia într-un loc de detenţie. Având de ales în cadrul aplicării legii penale mai favorabile între vechea reglementare şi actuala reglementare, curtea de apel a apreciat că, în prezent, pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie ca iniţial inculpatul sa-şi dea acordul cu privire la efectuarea unui număr de ore de muncă în folosul comunităţii (art. 91 alin. (1) lit. c) din actualul C. pen.). Cum la momentul audierii sale atât în primă instanţă cât şi în apel inculpatul O.D. nici nu a fost întrebat şi nici nu i s-a pus în vedere acest aspect, referitor la posibilitatea obţinerii unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere, numai în situaţia manifestării acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul societăţii, iar acest acord nu poate fi dat ulterior, s-a concluzionat că legea mai favorabilă pentru inculpat este legea veche, legea nouă neprevăzând nici posibilitatea suspendării simple a executării pedepsei. Dat fiind faptul că în prezent inculpatul domiciliază şi lucrează în prezent în străinătate, o supraveghere „la distanţă ” nu ar fi doar ineficientă ci şi inoportună, cauzând pe lângă cheltuieli mari inculpatului, şi imposibilitate consilierului de probaţiune să-şi desfăşoare în mod activ activitatea şi să efectueze o supraveghere reală. Faţă de cele mai sus reţinute instanţa de apel a apreciat că în cauză cea mai potrivită măsură de individualizare a modului de executare a pedepsei este suspendarea executării acesteia.
Referitor la autovehiculul confiscat de la inculpatul O.D., curtea de apel a reţinut că într-adevăr această maşină a fost folosită de către inculpat la transportarea alcoolului, însă nu rezultă că această maşină ar fi fost destinată numai transportului ilegal de alcool sau ar fi fost modificată în acest sens. Din cuprinsul procesului verbal de percheziţie aflat în volumul III filele 48, 49 dosar urmărire penală rezultă că în interiorul autoutilitarei marca M. cu nr. de înmatriculare x au fost descoperite două bazine din plastic de culoare albă cu ramă de aluminiu de 1.000 litri fiecare pline cu lichid incolor cu miros etilic. În acelaşi volum de urmărire penală la filele 53 - 60 se află planşele fotografice cuprinzând aspecte de la examinarea şi percheziţia microbuzului mai sus arătat şi se poate observa cu uşurinţă că cele două bazine la care se face referire în procesul verbal mai sus arătat au fost introduse în mod natural în interiorul autoutilitarei, fără a se modifica structura acesteia sau fără a aduce alte modificări, recipientele respective putând fi folosite în mod natural la transportul diferitelor lichide în mod legal.
Or, nu se poate vorbi în speţa dedusă judecăţii despre bunuri care au servit la comiterea infracţiunii atâta timp cât autoutilitara nu a fost special adaptată la comiterea unor astfel de fapte, destinaţia unei astfel de maşini fiind tocmai transportul de mărfuri (fie ele chiar şi lichide), neexistând nici un fel de interdicţie legală (care să fi fost încălcată de către inculpat) de amplasare a unor recipiente in interiorul maşinii care să uşureze transportul diferitelor mărfuri.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul L.D. a declarat prezentul recurs în casaţie.
După parcurgerea procedurii prealabile a admiterii în principiu, în cursul dezbaterii asupra fondului recursului în casaţie, apărarea a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. susţinând, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat nu era prevăzută de legea penală la data săvârşirii acesteia.
Prealabil examinării - prezentului recurs în casaţie, Înalta Curte constată următoarele:
După intrarea în vigoare a N.C.P.P., la data de 01 februarie 2014, singura cale ordinară de atac este apelul, odată cu soluţionarea acestuia cauza penală fiind definitiv judecată, decizia pronunţată de instanţa de apel fiind definitivă.
N.C.P.P. a reglementat însă, ca o cale extraordinară de atac, exclusiv devolutivă în drept, recursul în casaţie, limitat însă la 5 cazuri; din examinarea acestor cazuri rezultă că nu orice nelegalitate a hotărârilor atacate poate conduce la desfiinţarea acestora, ci numai cele mai grave (apreciate ca atare de legiuitor). Recursul în casaţie va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Apărarea inculpatului constând în neprevederea în legea penală a faptei pentru care a fost trimis în judecată a fost examinată atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel; ambele, cu ample argumente juridice, inclusiv cu argumente de tehnică legislativă şi argumente decurgând din interpretarea textelor de lege incidente, au apreciat că această apărare nu este întemeiată, înalta Curte însuşindu-şi argumentele expuse în cele două hotărâri atacate şi apreciind că nu se impune reluarea acestora, fiind însă necesară completarea lor, după cum urmează:
Inculpatul - persoană cu studii superioare - recunoaşte că, la data faptelor, era asociat la o societate comercială având ca obiect de activitate şi „comerţul cu - produse diferite, printre care şi produse alimentare ” . De asemenea, nu neagă găsirea - în garajul locuinţei sale - a cantităţii de alcool menţionată în actele de urmărire penală; acesta a susţinut însă că „…cantitatea găsită în garajul meu nu îmi aparţine şi că eu am închiriat spaţiul altei persoane, persoană pe care o cunosc doar după numele M.” (declaraţie la instanţa de fond).
Această declaraţie este însă precedată de o altă declaraţie, dată în cursul urmăririi penale, în care arată că „nu cunosc ce se află în butoaiele de plastic de culoare neagră care se află în garajul situat în curtea imobilului unde domiciliez”.
Se constată, pe de o parte, că în ziua descoperirii cantităţii de alcool inculpatul nu a menţionat organelor judiciare că aceasta nu i-ar aparţine lui, ci unei alte persoane, apărarea legată de pretinsa persoană „M.”, pretinsul proprietar al cantităţii de alcool, intervenind ulterior (şi, oricum, fără a da detalii despre această persoană, detalii care să facă posibilă, pe lângă verificarea apărării sale, şi identificarea precum şi, eventual, tragerea la răspundere penală a acesteia).
Pe de altă parte, ambele declaraţii, sugerează - dincolo de orice îndoială rezonabilă - că inculpatul era conştient de interdicţia deţinerii respectivei cantităţi de alcool, în condiţii altele decât cele prevăzute de lege, acesta neasumându-şi în faţa organelor judiciare calitatea de proprietar al cantităţii de alcool, însoţită de explicaţia potrivit căreia ar fi apreciat că fapta nu are caracter nelegal.
În sfârşit, la argumentele expuse de cele două instanţe, se adaugă şi cele rezultate din coroborarea textelor art. 20613 şi art. 20614 din Legea nr. 571/2003, în varianta existentă la data faptelor.
În consecinţă, recursul în casaţie declarat de inculpat, pentru motivele arătate, va fi respins ca nefondat, în conformitate cu art. 448 alin. (1) pct. l C. proc. pen.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea recursului în casaţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat L.D. împotriva Deciziei penale nr. 359/A din 23 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 337/2014. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 342/2014. Penal. Conflict de interese (art.... → |
|---|
