ICCJ. Decizia nr. 342/2014. Penal. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 342/2014
Dosar nr. 1292/46/2013
Şedinţa publică din 24 octombrie 2014
Asupra apelurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 220 din 18 decembrie 2013 pronunţată în dosarul nr. 1282/46/2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus condamnarea inculpatului S.N., la 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 864 C. pen., a revocat dispoziţia de suspendare sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 606/2009 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2041/2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus ca această pedeapsă să se execute alături de cea de 6 luni aplicată în cauză, în total 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A respins cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri formulată de Primăria Comunei Mateeşti.
În baza art. 348 C. proc. pen., a desfiinţat înscrisurile întocmite cu încălcarea legii, şi anume contractele de asistenţă juridică încheiate cu Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I., nr. 3 din 16 septembrie 2011, nr. 4/2011, nr. 5/2011, nr. 6/2011, nr. 8/2012 şi nr. 9/2012.
A dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin restituirea: de către Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a sumei de 7.500 RON.
În baza art. 191 C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului la 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 460/P/2012 din 23 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a fost trimis în judecată inculpatul S.N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În esenţă, actul de sesizare a reţinut că inculpatul, în calitate de primar al comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea, în perioada 16 septembrie 2011 - 20 februarie 2012 a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură aparţinând norei sale, S.C.I. (afin de grad I cu inculpatul), şase contracte de asistenţă juridică, pentru care Primăria comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea a achitat suma de 7.500 RON (pentru 5 contracte).
Înainte de citirea actului de sesizare, Comuna Mateeşti a trimis la dosar o cerere, prin care învedera instanţei că se constituie parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 7.500 RON, reprezentând contravaloarea contractelor plătite din dispoziţia acestuia (f. 14).
S-a procedat la ascultarea inculpatului, acesta însuşindu-şi acuzaţiile, cu precizarea că a acţionat în acest mod la insistenţele angajaţilor primăriei şi că nu a ştiut că, prin semnarea contractelor de angajare ca avocată a nurorii sale, este pasibil de pedeapsă penală.
În apărare, au fost propuse probe cu înscrisuri şi probe testimoniale, Curtea încuviinţându-le ca pertinente şi utile pentru justa soluţionare a cauzei.
Au fost audiaţi martorii C.I., A.V., P.M., D.I., D.V., S.C.I., V.N., propuşi atât de acuzare, cât şi de apărare, la solicitarea inculpatului, s-a luat acestuia un supliment de declaraţie.
Conformându-se solicitărilor instanţei, Primăria Mateeşti a înaintat adresa nr. 5893/2013, cu acte în anexă, xerocopiate, reprezentând: Hotărârea nr. 6 cu privire la aprobarea bugetului local pentru anul 2011, cu anexa reprezentând bugetul, Hotărârea nr. 10, cu privire la aprobarea bugetului pentru anul 2012, având anexat planul de buget, Decizia nr. 39/2012 a Camerei de Conturi a judeţului Vâlcea.
A fost înaintată şi Sentinţa penală nr. 606/2009 a Judecătoriei sect. 5 Bucureşti, cu menţiunea rămânerii definitive.
Analizând probatoriul administrat, Curtea a constatat următoarele:
S.N. a avut calitatea de primar al comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea, în perioada 2004 - mai 2012. Fiul său, S.C.N., este căsătorit din anul 2009 cu martora S.C.I., care are calitatea de avocat în Baroul Vâlcea.
În perioada anului 2011, Comuna Mateeşti, judeţul Vâlcea, era implicată în unele litigii civile, context în care inculpatul S.N. a luat hotărârea să încheie mai multe contracte de asistenţă juridică cu nora sa, S.C.I.
Astfel, în perioada 16 septembrie 2011 - 20 februarie 2012, inculpatul, în calitate de primar al comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea, a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură S.C.I., următoarele contracte de asistenţă juridică:
1) Contractul nr. 3 din 16 septembrie 2011, având ca obiect susţinere/reprezentare Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar Mateeşti şi pe primarul comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea în dosarul civil nr. 426/241/2011 al Judecătoriei Horezu, onorariul stabilit de comun acord fiind de 1.500 RON, care trebuia să se achite până la 3 octombrie 2011. Contractul este semnat la rubrica "avocat" de către S.C.I., iar la rubrica "client" - de către S.N., fiind aplicată ştampila Primăriei Mateeşti. Pentru plata onorariului în sumă de 1.500 RON, s-a întocmit ordinul de plată nr. 430 din 3 octombrie 2011, semnat la poziţia "Semnătura plătitorului şi ştampila" de către S.N., în calitate de ordonator de credite. Contractul a fost înregistrat la Primăria comunei Mateeşti jud. Vâlcea, la nr. 4988 din 16 septembrie 2011.
2) Contractul nr. 4 din 16 septembrie 2011, având ca obiect susţinere/reprezentare în dosarul civil nr. 1608/241/2010 al Tribunalului Vâlcea, semnat la rubricile "avocat" şi "client" ca şi cel anterior, pentru onorarea căruia s-a emis ordinul de plată nr. 498 din 9 noiembrie 2011, prin care s-a virat suma de 1.500 RON din contul primăriei în contul Biroului de avocatură, deschis la C.E.C. Bank S.A. Vâlcea - Sucursala Horezu. Ordinul de plată este semnat la poziţia "Semnătura plătitorului şi ştampila" de către S.N., în calitate de ordonator de credite. Contractul a fost înregistrat la Primăria corn. Mateeşti jud. Vâlcea, la nr. 4986 din 16 septembrie 2011.
3) Contractul nr. 5 din 16 septembrie 2011 având ca obiect susţinere/reprezentare Primăria comunei Mateeşti şi primarul comunei Mateeşti în dosarul civil nr. 950/241/2011 al Judecătoriei Horezu, onorariul stabilit de comun acord cu S.N. fiind de 1.500 RON, sumă care urma să se achite până la data de 3 octombrie 2011. Şi acest contract este semnat la poziţia avocat de către S.C.I., aplicându-se şi ştampila cabinetului de avocatură, iar la poziţia "client" de către S.N. care a aplicat şi ştampila Primăriei comunei Mateeşti. După întocmirea sa, a fost întocmit Ordinul de plată nr. 802 din 20 februarie 2012, semnat la poziţia "Semnătura plătitorului şi ştampila" de către S.N., în calitate de ordonator de credite, suma de 1.500 RON fiind virată din contul Primăriei în contul cabinetului de avocatură. Contractul a fost înregistrat la Primăria comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea, la nr. 4986 din 16 septembrie 2011.
4) Contractul nr. 6 din 16 septembrie 2011 având ca obiect susţinere/reprezentare comuna Mateeşti, primarul comunei Mateeşti şi Consiliul local Mateeşti, în dosarul civil nr. 2031/241/2011 al Judecătoriei Horezu, onorariul fiind de 1.500 RON, sumă care urma a fi achitată până la data de 3 octombrie 2011. La poziţia "client", a semnat S.N., în calitate de primar al comunei Mateeşti, aplicând şi ştampila Primăriei comunei Mateeşti; s-a întocmit Ordinul de plată nr. 506 din 11 noiembrie 2011, de asemenea semnat la poziţia "Semnătura plătitorului şi ştampila" de către S.N., în calitate de ordonator de credite. Contractul a fost înregistrat la Primărie sub nr. 4986 din 16 septembrie 2011.
5) Contractul nr. 8 din 20 februarie 2012 având ca obiect susţinere pârâţi - intimaţi - în recurs la Tribunalul Vâlcea, dosarul civil nr. 947/241/2012, onorariul - 1.500 RON, sumă care urma a fi achitată până la soluţionarea dosarului.
Contractul este semnat, ca şi precedentele, de inculpat şi de martora S.C.I., iar în baza lui s-a emis ordinul de plată nr. 25 din 8 martie 2012 în sumă de 1.500 RON, de către S.N., în calitate de ordonator de credite. Contractul a fost înregistrat la Primăria comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea, la nr. 4986 din 16 septembrie 2011.
6) Contractul nr. 9 din 5 februarie 2012 având ca obiect redactare acţiune civilă, susţinere reclamanţi (obligaţia de a face), semnat de către S.C.I. şi S.N., acesta din urmă aplicând şi ştampila primăriei. Onorariul a fost stabilit la suma de 1.500 RON, sumă care nu a mai fost încasată de către Cabinetul individual de avocatură S.C.I.
În total, inculpatul a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură aparţinând norei sale, S.C.I., încasând pentru un număr de 5 contracte de asistenţă juridică suma de 7.500 RON.
Aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul nu a negat întocmirea şi semnarea înscrisurilor în modalitatea descrisă, iar în apărarea sa, a susţinut că a acţionat astfel la rugămintea expresă şi insistentă a consilierilor şi a angajaţilor primăriei, care erau în temă cu procesele purtate de primărie şi erau conştienţi de faptul că, fără o apărare calificată, procesele respective erau pierdute, că nu a cunoscut nicio clipă că, prin angajarea nurorii sale ar comite o faptă penală, neavând cunoştinţe juridice, şi că fapta sa, săvârşită doar pentru salvgardarea intereselor comunei şi nu pentru interesul propriu, nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
În plus, s-a menţionat de către apărare că nu a avut loc o îmbogăţire a familiei inculpatului, onorariile stabilite de nora acestuia fiind similare celor practicate de Cabinetul de avocatură în mod obişnuit, iar modul în care doamna avocat a organizat apărarea în dosarele respective a fost recunoscut de instanţe, dându-se Primăriei câştig de cauză. S-a mai precizat că procesul penal pendinte s-a declanşat ca urmare a reclamaţiilor adversarilor din acele dosare civile, B.N. având drept unic scop câştigarea maternităţii porcine care a făcut obiectul litigiilor civile, fapt ce s-a şi realizat, întrucât după încetarea contractelor de asistenţă juridică ale doamnei avocat S.C.I., procesele şi, implicit, maternitatea, au fost pierdute.
Privitor la aceste susţineri, Curtea a reţinut că, în legislaţia naţională, conflictul de interese - constând în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul al II-lea inclusiv - a fost introdus în Titlul al VI-lea, Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, Cap. I C. pen. român - Partea specială, fiind menit să completeze, alături de faptele de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, infracţiuni de corupţie, cadrul normativ general de ocrotire a relaţiilor de serviciu, ca valoare socială.
Incriminarea faptei a fost generată de apariţia unor noi forme de relaţii între sectorul public şi sectoarele comerciale care dau naştere unor parteneriate publice, existând un potenţial de creştere de forme noi de conflict de interese, care implică interesele personale şi obligaţiile publice ale persoanei care exercită o funcţie publică.
Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice.
Aceasta presupune şi corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau a persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale.
De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public.
Din perspectiva acestor consideraţii de ordin teoretic, deşi în jurisprudenţă s-a statuat că printr-o faptă de acest gen se creează neîncrederea derulării unor raporturi comerciale oneste, licite, ceea ce ar exclude lipsa pericolului social concret al faptei (I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 2142 din 19 iunie 2012, publicată în Buletinul Casaţiei nr. 3/2013), curtea a admis că anumite fapte incriminate de art. 253 C. pen., prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, ar putea fi susceptibile de aplicarea dispoziţiilor art. 181 din cod.
În speţa de faţă, onorariile percepute de doamna avocat au fost decente, nefiind realizată o îmbogăţire a acesteia prin contractele încheiate de Primăria Mateeşti.
Relativ la persoana inculpatului, trebuie avută în vedere vârsta înaintată a acestuia şi lipsa oricăror cunoştinţe juridice, contextul în care a încheiat contractele de asistenţă juridică cu nora sa, toate aceste circumstanţe acreditând apărarea acestuia, conform căreia procesele Primăriei Mateeşti purtau asupra unor bunuri imobile importante şi asupra unor sume mari de bani, iar miza foarte mare cerea a se angaja un avocat. Cine altul putea să fie avocatul decât persoana apropiată de primar prin rudenie, care beneficia de încrederea totală a acestuia că nu va face înţelegeri veroase cu părţile adverse. De altminteri, această apărare a fost confirmată şi de primarul în funcţie la această dată, martorul A.Ş., care a declarat ritos în faţa instanţei: "punându-mă în pielea domnului S., pentru că şi eu sunt acum primar, declar astăzi că şi eu personal aş fi încheiat un astfel de contract şi arăt că eu chiar am semnat un atare contract de asistenţă juridică, în calitatea mea de primar", "nu am cunoştinţă de modul în care domnul S. a hotărât să încheie contractul cu nora sa, dar declar sincer în faţa instanţei că poate şi eu făceam acelaşi lucru. Eu aş fi procedat astfel, întrucât m-aş fi asigurat că persoana apropiată de mine prin rudenie ştia ce face şi avea încrederea mea".
Aceste premise l-ar fi putut determina pe inculpat să semneze contractele de asistenţă juridică "ca primarul", aşa cum el însuşi a declarat, iar angajaţii Primăriei şi consilierii locali se pare că nu au avut vreo obiecţiune relativă la angajarea nurorii sale şi nu l-au atenţionat în niciun fel că ar comite o faptă penală.
În împrejurările date, Curtea nu a exclus de plano varianta apărării, vizând lipsa pericolului social concret a faptei, apărare care, dacă ar fi fost primită, ar fi condus la o soluţie de achitare, în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Însă circumstanţele care caracterizează persoana inculpatului nu-i sunt, din păcate, întru totul favorabile acestuia.
Din conţinutul Sentinţei penale nr. 606/2009 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2041 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, reiese că cel în cauză a mai suferit condamnări penale, pentru infracţiuni în legătură cu serviciul, fiindu-i aplicată o rezultantă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 861 C. pen. Faptele pentru care a fost dispusă condamnarea, de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de purtare abuzivă, de ultraj şi de participaţie improprie la tăieri ilegale de arbori, au fost săvârşite de domnul S.N. tot în exercitarea funcţiei de primar, iar modul în care ele au fost săvârşite, violenţa fizică şi verbală pe care a manifestat-o cu prilejul evenimentelor descrise în hotărârea de condamnare, vigoarea de care condamnatul a dat dovadă, în ciuda vârstei înaintate, toate acestea conduc la concluzia că încălcarea legii de către domnul primar nu a fost nu "accident" în viaţa sa, ci o atitudine asumată.
Necunoaşterea legii, se ştie, nu îl exonerează pe făptuitor de răspunderea penală.
Pentru aceste considerente, au fi înlăturate apărările formulate şi s-a constatat că, în drept, fapta săvârşită de către inculpat, în calitatea sa de primar al comunei Mateeşti judeţul Vâlcea, în perioada 16 septembrie 2011 - 20 februarie 2012, de a fi a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură aparţinând nurorii sale, S.C.I. (afin de grad I), 6 contracte de asistenţă juridică, pentru care Primăria comunei Mateeşti judeţul Vâlcea a achitat suma de 7.500 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen.
Folosul material, în sensul textului de lege, constă în obţinerea pentru nora sa a unor contracte, în baza cărora a încasat onorarii care, chiar dacă nu i-au adus venituri importante acesteia din urmă, au însemnat totuşi încasări substanţiale într-o perioadă scurtă de timp.
S-a dispune, prin urmare, condamnarea inculpatului, la o pedeapsă individualizată în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., cu luarea în considerare a circumstanţelor reale şi personale aplicabile speţei.
Pedepsele complementare au fost aplicate în conformitate cu prevederile art. 2531 rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
S-a constatat incidenţa prevederilor art. 864 C. pen., în ceea ce priveşte condamnarea anterioară, astfel că a fost revocată dispoziţia de suspendare sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 606/2009 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2041/2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a dispus ca această pedeapsă să se execute alături de cea aplicată prin prezenta sentinţă, în total 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. S-a apreciat că, faţă de natura faptelor săvârşite, acesta a făcut dovada că nu este demn a-şi alege reprezentanţii în autorităţile publice, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 348 C. proc. pen., au fost desfiinţate înscrisurile întocmite cu încălcarea legii, şi anume contractele de asistenţă juridică încheiate cu Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I., nr. 3 din 16 septembrie 2011, nr. 4/2011, nr. 5/2011, nr. 6/2011, nr. 8/2012 şi nr. 9/2012.
Conform art. 170 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin restituirea de către Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a sumei de 7.500 RON. Drept consecinţă, s-a respins cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri formulată de Primăria Comunei Mateeşti.
Împotriva hotărârii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, inculpatul S.N. şi Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate solicitând înlăturarea pedepsei complementare aplicată inculpatului. Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul parchetului a extins motivele scrise, solicitând înlăturarea şi a pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. anterior.
Inculpatul S.N. a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate arătând că nu are calitatea cerută de lege subiectului activ al infracţiunii de conflict de interese, în cauză se impune aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior, privind lipsa pericolului social al faptei şi constatarea lipsei sale de vinovăţie. Pe latură civilă, a criticat dispoziţia privind anularea contractelor de asistenţă juridică încheiate cu Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. şi obligarea acestuia din urmă la restituirea onorariului primit.
În motivarea căii de atac, inculpatul a arătat că, raportat la prevederile legale care definesc noţiunea de funcţionar public (art. 147 C. pen. anterior, respectiv art. 175 C. pen.), funcţionarii publici au un statut special, reglementat prin Legea nr. 188/1999. Potrivit art. 6 lit. e) din lege, persoanele numite sau alese în funcţii de demnitate publică nu sunt funcţionari publici. Pe de altă parte, Legea nr. 215/2001 prevede în art. 61 că oraşele şi comunele au câte un primar, ales în condiţiile legii. Potrivit art. 75 din Constituţia României, atât C. pen., cât şi Statutul funcţionarului public, dar şi Legea administraţiei publice sunt legi organice, deci au putere de reglementare egală. Deşi C. pen. a încercat, în opinia inculpatului, să dea o definiţie mai lămuritoare noţiunii de funcţionar public, nu a făcut corelările menţionate şi nici nu a prevăzut că pot exista şi alte persoane care să fie asimilate funcţionarilor publici din punct de vedere al răspunderii penale. în contextul acestor reglementări, se arată că primarul nu este funcţionar public şi deci nu poate avea calitatea de subiect activ al al infracţiunii de conflict de interese.
Totodată, inculpatul a mai arătat că nu a avut niciodată intenţia să producă un prejudiciu primăriei, la săvârşirea faptei a contribuit în mare măsură lipsa sa de cunoştinţe juridice în interpretarea textului de lege ce incriminează infracţiunea, iar nora sa, care are calitatea de avocat, a fost convinsă că "totul este legal". A apreciat că nora sa nu a beneficiat de foloase necuvenite întrucât a practicat un onorariu minim, fără a mai pretinde şi alte cheltuieli (deplasare, tehnoredactare, etc).
În plus, instanţa de fond nu a reţinut contextul în care s-a declanşat procesul penal, modul în care a fost sesizat parchetul, cu nerespectarea legii, "de către persoane interesate să acapareze bunuri ale primăriei, cu care aceasta se afla în judecată şi care urmăreau înlăturarea sa".
Cu privire la latura civilă, inculpatul a criticat reţinerea incidenţei art. 348 C. proc. pen. privind anularea contractelor de asistenţă juridică încheiate cu Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. şi obligarea acestuia din urmă la restituirea onorariului primit, apreciind că măsura nu este legală. În acest sens, a arătat că respectivul cabinet de avocatură nu a avut calitatea de parte în procesul penal, nu a fost citat ca atare de către instanţa de fond pentru a-şi putea face apărări. Nici prin textul de lege prev. de art. 253 C. pen. anterior nu se dispune cu privire la nulitatea actelor încheiate prin fapta incriminată şi nici prin rechizitoriu nu se solicită constatarea nulităţii sau anularea acestor acte care şi-au produs efectele juridice şi care nu mai permit ca părţile să poată fi puse în situaţia anterioară. Din probele administrate în cauză, a rezultat că avocatul angajat prin contractele semnate a primit împuterniciri avocaţiale în baza cărora a făcut acte procedurale pe care le-a depus la dosarele instanţelor respective şi a reprezentat primăria în procesele respective în faţa instanţelor de judecată, activităţi care nu mai pot fi anulate. Pe de altă parte, din onorariul încasat, avocatul a plătit obligaţiile legale la fisc, la sănătate şi la barou, sume care nu mai pot fi recuperate. Nici în conţinutul rechizitoriului nu se fac menţiuni privitoare la nerespectarea contractelor şi că prestaţiile avocaţiale nu s-au realizat cu profesionalism. În consecinţă, a apreciat inculpatul, că interesele primăriei au fost corect reprezentate şi apărate, conform contractelor încheiate, astfel că anularea acestora şi restituirea sumelor plătite cu titlu de onorariu nu este justificată, primăria neputând restitui prestaţiile primite, ceea ce ar determina o îmbogăţire fără justă cauză.
Prin concluziile scrise, depuse ulterior dezbaterilor, inculpatul a solicitat achitarea întrucât nu se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Cu ocazia audierilor, acesta a arătat că anterior încheierii contractelor cu nora sa s-a interesat la mai multe persoane, inclusiv la unii avocaţi, dacă este posibil să o angajeze pe nora sa, primind răspunsuri că nu încalcă legea. Această "derută" a inculpatului nu a fost înlăturată nici de nora sa care, având calitatea de avocat, nu i-a spus că ar fi vreo problemă. Mai mult, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 privind statutul profesiei de avocat prevede că alegerea avocatului este liberă pentru orice persoană şi că orice convenţie sau formă de îngrădire este lovită de nulitate absolută. Invocarea acestor consideraţii, constituie, în opinia inculpatului, argumente pentru susţinerea principiului "in dubio pro reo", existând necorelări ale dispoziţiilor penale cu alte reglementări legale, care trebuie interpretate în favoarea inculpatului. S-a mai arătat că întrucât încheierea contractelor de asistenţă juridică pentru avocat a fost legală, pe cale de consecinţă, şi pentru cel care a angajat avocatul au fost contracte legale.
Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a arătat că sentinţa penală a fost dată cu încălcarea legii întrucât cabinetul de avocatură nu a fost introdus în cauză în calitate de parte, fiind în imposibilitate de a-şi face apărarea, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.
Dosarul, având ca obiect recursurile formulate de către parchet şi inculpat, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 februarie 2014, primind termen la data de 27 iunie 2014.
La data de 25 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti a înaintat şi recursul formulat de Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I.
La termenul din 27 iunie 2014, cauza s-a amânat, la solicitarea inculpatului, faţă de imposibilitatea medicală de prezentare a apărătorului său ales. Totodată, s-a dispus citarea în cauză în calitate de recurent a Cabinetului Individual de Avocatură S.C.I.
La termenul din data de de 10 octombrie 2014 s-a pus în discuţie recalificarea căii de atac, apreciindu-se, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, prezenta cale de atac ca fiind apel. Totodată, s-a procedat la audierea inculpatului.
Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Având în vedere motivele apelurilor declarate în cauză şi faptul că apelul inculpatului vizează pronunţarea unei soluţii de achitare, Înalta Curte va analiza prioritar apelul acestuia, urmând a verifica motivele parchetului ce vizează nelegalitatea aplicării pedepsei complementare, respectiv a pedepsei accesorii şi motivele Cabinetului de avocatură ce vizează latura civilă.
Verificând sentinţa penală atacată, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt, din probele administrate pe întreg parcursul procesului penal rezultând că, în perioada 16 septembrie 2011 - 20 februarie 2012, inculpatul S.N., în calitate de primar al comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea, a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură S.C.I., mai multe contracte de asistenţă juridică, respectiv contractul nr. 3 din 16 septembrie 2011, având ca obiect susţinere/reprezentare Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar Mateeşti şi pe primarul comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea în dosarul civil nr. 426/241/2011 al Judecătoriei Horezu, Contractul nr. 4 din 16 septembrie 2011, având ca obiect susţinere/reprezentare în dosarul civil nr. 1608/241/2010 al Tribunalului Vâlcea, Contractul nr. 5 din 16 septembrie 2011 având ca obiect susţinere/reprezentare Primăria comunei Mateeşti şi primarul comunei Mateeşti în dosarul civil nr. 950/241/2011 al Judecătoriei Horezu, Contractul nr. 6 din 16 septembrie 2011 având ca obiect susţinere/reprezentare comuna Mateeşti, primarul comunei Mateeşti şi Consiliul local Mateeşti, în dosarul civil nr. 2031/241/2011 al Judecătoriei Horezu, Contractul nr. 8 din 20 februarie 2012 având ca obiect susţinere pârâţi - intimaţi - în recurs la Tribunalul Vâlcea, dosarul civil nr. 947/241/2012, Contractul nr. 9 din 5 februarie 2012 având ca obiect redactare acţiune civilă, susţinere reclamanţi (obligaţia de a face), contracte pentru care Cabinetul individual de avocatură aparţinând norei sale, S.C.I. a încasat suma de 7.500 RON.
Inculpatul nu a contestat situaţia de fapt, însă a apreciat că, raportat la circumstanţele în care s-au încheiat contractele de asistenţa juridică cu nora sa, nu se poate reţine vinovăţia sa la comiterea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Totodată a mai apreciat că nu are calitatea cerută de lege subiectului activ al infracţiunii, mai precis nu are calitatea de funcţionar public.
Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi din cele la care se referă art. 145. Conform art. 145 C. pen. anterior prin termenul de public se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care, potrivit legii, sunt de interes public.
Ori, raportat la textele de lege menţionate anterior, susţinerea apelantului inculpat în sensul că nu are calitatea de funcţionar public este neîntemeiată. Trimiterile făcute de acesta la noţiunea de funcţionar public definită prin Legea nr. 188/1999 nu prezintă relevanţă în prezentul proces penal.
Aşa cum s-a menţionat în mod constant în literatură juridică, în înţelesul legii penale, noţiunea de funcţionar public are o semnificaţie mai largă decât aceeaşi noţiune din dreptul administrativ, datorită caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase şi a faptului că exigenţele de apărare a patrimoniului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.
De asemenea, în doctrina juridică s-a mai arătat că, în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine, în sensul că îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală şi este supus unui anumit statut şi regim juridic.
Pe de altă parte, calitatea de funcţionar public a inculpatului s-a menţinut şi prin dispoziţiile C. pen. în vigoare; potrivit art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., este funcţionar public persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură.
Funcţia de demnitate publică este definită prin Legea nr. 284/2010 ca fiind o funcţie care se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Legea face distincţie între demnităţile alese şi cele numite, cele alese fiind împărţite în două categorii: demnităţi alese la nivel naţional şi demnităţi alese la nivel local, din acestea din urmă făcând parte şi primarii.
Faţă de cele arătate, instanţa de apel nu poate primi apărarea inculpatului prin care se tinde la achitarea sa, pe acest aspect.
În ceea ce priveşte solicitarea apelantului inculpat de achitare, urmare a aplicării principiului in dubio pro reo, Înalta Curte apreciază că şi aceasta este neîntemeiată.
Astfel, regula enunţată, ca expresie a prezumţiei de nevinovăţie, se referă numai la situaţiile de fapt, nu şi la cazurile în care dispoziţiile legale ar părea că sunt susceptibile de mai multe interpretări, astfel cum susţine apărarea inculpatului. În această situaţie - chiar dacă ar fi reală, ceea ce, însă nu este cazul în speţă - este de datoria organelor judiciare să aleagă modul corect de interpretare şi aplicare a legii în raport cu care să soluţioneze cauza cu care au fost învestite.
Împrejurarea invocată de inculpat, constând în necunoaşterea sensului dispoziţiilor legale ce reglementează conflictul de interese, nu poate conduce la exonerarea sa de răspundere, necunoaşterea dispoziţiilor legale nefiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale.
Textul de incriminare al infracţiunii de conflict de interese nu impune ca instituţia publică să fie prejudiciată prin actul îndeplinit de către funcţionar, ca o condiţie de tipicitate a infracţiunii, fiind suficient ca beneficiarul actului să dobândească un folos. Astfel, infracţiunea de conflict de interese este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, aşa încât nu prezintă relevanţă lipsa intenţiei inculpatului, reclamată de acesta, de prejudiciere a primăriei prin semnarea contractelor de asistenţă juridică cu nora sa.
Pe de altă parte, infracţiunea se reţine ca fiind săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege, nu numai când este vorba de intenţie directă, ci şi de intenţie eventuală, fiind suficient ca funcţionarul să ştie că îndeplineşte un act sau participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat un folos pentru persoanele enumerate de lege. Ori buna credinţă a funcţionarului public, invocată de către inculpat, nu este suficientă pentru înlăturarea răspunderii acestuia, prezumându-se că un funcţionar public îşi cunoaşte atribuţiile şi ştie că încheierea unui astfel de act are caracter injust şi este sancţionat de lege.
Potrivit art 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, primarii (...) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ, să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie: în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său sau pentru rudele sale de gradul I.
Ori, în acest context legislativ, şi independent de prevederile C. pen., inculpatul nu poate invoca faptul că interdicţia prevăzută de lege se referea doar la angajarea de lucrări şi la încheierea de contracte de muncă, nu şi de contracte de asistenţă juridică.
Apărarea inculpatului în sensul că nora sa nu a obţinut un folos material practicând onorariul minim nu poate fi luată în considerare, valoarea folosului obţinut neavând relevanţă cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.
De asemenea, susţinerea inculpatului în sensul că încheierea contractelor de asistenţă juridică cu nora sa s-a datorat insistenţei membrilor Consiliului local este contrazisă de declaraţiile martorilor din acte audiaţi în cursul urmăririi penale - A.V.I., P.M., D.I. şi D.V. Faptul că martorii şi-au nuanţat declaraţiile în faţa instanţei de judecată arătând că nu au cunoscut condiţiile în care s-au încheiat contractele de asistenţă juridică, fără a justifica în vreun fel modificarea declaraţiilor nu conduce la înlăturarea declaraţiilor date anterior. Totodată, martorii propuşi de apărare C.I. şi V.N. au dat declaraţii pro causa, împrejurările invocate de către aceştia neputând fi dovedite. Chiar dacă s-ar aprecia apărarea inculpatului ca fiind dovedită cu declaraţiile martorilor propuşi în apărare, această împrejurare nu conduce la înlăturarea răspunderii penale, cauzele legale cu această finalitate fiind expres prevăzute de legiuitor.
Împrejurările invocate de către apelantul inculpat în concluziile scrise depuse la dosar cu privire la circumstanţele în care a avut loc comiterea infracţiunii constând în faptul că "trezindu-se în mijlocul unor procese ale primăriei cu alţi locuitori (...) care pur şi simplu l-au bombardat cu reclamaţii, mai mult sau mai puţin întemeiate" fără a avea cunoştinţe juridice şi pentru a apăra interesele "obştei care l-a ales" s-a văzut nevoit să angajeze un avocat în care să aibă încredere, reprezintă o interpretare personală şi subiectivă asupra situaţiei de fapt reţinute în acuzarea sa şi nu poate conduce la pronunţarea unei soluţii de achitare, pe temeiul lipsei de vinovăţie sau pe temeiul lipsei pericolului social al faptei comise, ca trăsătură esenţială pentru existenţa infracţiunii.
Potrivit art. 1.8 C. pen. anterior, nu constituia infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Analizând faptele comise de inculpatul S.N., prin prisma criteriilor prevăzute de lege menţionate anterior, Înalta Curte apreciază că textul de lege precitat nu-şi are aplicabilitate în cauză.
Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, prin incriminarea conflictului de interese legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice. Aceasta presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor, afinilor sau altor persoane.
Ori, inculpatul, într-o perioadă relativ scurtă de timp, a comis 6 acte materiale care se circumscriu infracţiunii de conflict de interese în formă continuată.
Din fişa de cazier a acestuia rezultă că nu este la primul conflict cu legea penală.
Astfel, a fost condamnat în anul 1991 la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 38 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966.
Prin Sentinţa penală nr. 606 din 06 aprilie 2009 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti definitivă prin Decizia penală nr. 204 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 31 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) din Legea nr. 26/1996, art. 31 C. pen. rap. la art. 96 din Legea nr. 26/1996, art, 31 C. pen. rap. la art. 98 din Legea nr. 26/1996, art. 250 alin. (1) C. pen., art. 250 alin. (3) C. pen., art. 250 alin. (3) C. pen., art. 239 alin. (3) C. pen. şi art. 250 alin. (1) C. pen., faptele din prezenta cauză fiind comise în cursul termenului de încercare.
De asemenea, în perioada anilor 2007 - 2010, inculpatul a fost sancţionat cu amendă administrativă în alte 4 cauze penale, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 205 C. pen., 2501 C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 85 alin. (1), (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, valorile sociale lezate prin săvârşirea faptelor cu caracter penal, numărul actelor materiale reţinute, perseverenţa inculpatului în încălcarea legii, astfel cum rezultă din fişa de cazier, conduc la concluzia că faptele acestuia din prezenta cauză nu sunt, în mod vădit, lipsite de importanţă. De altfel, inculpatul a beneficiat în nenumărate rânduri de clemenţa organelor judiciare, prin aplicarea mai multor amenzi administrative, dar şi prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, măsuri care nu au corijat comportamentul inculpatului şi nu şi-au atins scopul preventiv.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a dispus aplicarea unei pedepse cu închisoarea în prezenta cauză.
Împrejurările favorabile inculpatului au fost valorificate de către curtea de apel, pedeapsa aplicată fiind egală cu minimul special prevăzut de lege, chiar dacă inculpatul are calitatea de recidivist postcondamnatoriu.
Nici aspectele de nelegalitate invocate de către apelantul inculpat nu sunt întemeiate. Astfel, nu prezintă relevanţă modalitatea în care au fost sesizate organele de urmărire penală, pentru infracţiunea de conflict de interese începerea urmăririi penale putându-se realiza şi din oficiu.
Susţinerea apelantului inculpat că în cauză nu există nicio rezoluţie sau ordonanţă a parchetului prin care să se dispună începerea urmăririi penale nu este fondată, rezoluţia procurorului de începere a urmăririi penale din data de 3 aprilie 2013.
Motivele apelantului inculpat privind latura civilă a cauzei urmează a fi analizate în cadrul apelului declarat de Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I., având în vedere că dispoziţiile instanţei nu-l privesc pe inculpat.
Referitor la apelul parchetului, Înalta Curte apreciază că este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
Însă, dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile în strânsă corelaţie cu prevederile alin. (1) al art. 65 C. pen. anterior, care stabilesc faptul că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani.
În acest sens sunt prevederile art. 65 alin. (3) C. pen. anterior, conform cărora condiţia arătată în alin. (1) cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
Astfel, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale este nelegală.
În consecinţă, Înalta Curte urmează a înlătura pedeapsa complementară aplicată inculpatului.
Pentru acelaşi motiv, fiind invocat în favoarea inculpatului, Înalta Curte urmează a admite şi calea de atac formulată de apelantul inculpat.
În ceea ce priveşte solicitarea orală a procurorului, invocată cu ocazia dezbaterilor, de înlăturare şi a pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. anterior, Înalta Curte o apreciază ca nefondată. Astfel, pedeapsa accesorie aplicată inculpatului constă în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. Ori, raportat la natura infracţiunii săvârşite de către inculpat şi la situaţia de fapt reţinută, expusă pe larg anterior în considerentele prezentei decizii, Înalta Curte apreciază că nu se impune înlăturarea pedepsei accesorii.
Referitor la apelul declarat de Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I., Înalta Curte apreciază că este întemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prioritar, instanţa de apel constată că apelantul face parte din categoria persoanelor care, potrivit art. 409 C. proc. pen., pot ataca sentinţa penală pronunţată în prezenta cauză şi a fost respectat termenul prevăzut de art. 410 C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., orice persoană fizică sau juridică ale căror drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei poate formula apel împotriva sentinţei penale pronunţate, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat o asemenea vătămare.
Totodată, potrivit art. 410 alin. (3) C. proc. pen., pentru persoanele prevăzute la art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile şi curge de la data la care acestea au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte urmează a analiza temeinicia căii de atac formulate în cauză.
Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a contestat dispoziţia instanţei de fond privind desfiinţarea contractelor de asistenţă juridică încheiate în cauză şi restituirea sumei de 7.500 RON reprezentând contravaloarea asistenţei juridice acordate în baza respectivelor contracte, măsură dispusă în lipsa introducerii în cauză şi citării sale în calitate de parte în procesul penal.
Înalta Curte apreciază că apelul este fondat pentru alte motive decât cele invocate, motive invocate cu ocazia dezbaterilor şi de către reprezentantul Ministerului Public.
Astfel, se constată că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, aşa încât suma de 7.500 RON nu reprezintă un prejudiciu cauzat Primăriei Comunei Mateeşti.
Pe de altă parte, în prezenta cauză restabilirea situaţiei anterioare nu mai este posibilă întrucât actele încheiate, respectiv contractele de asistenţă juridică, şi-au încetat efectele, cabinetul de avocatură prestând, în beneficiul clientului, asistenţă juridică în dosarele civile respective.
Aşa cum a arătat şi apelantul inculpat, avocatul angajat prin contractele semnate a primit împuterniciri avocaţiale în baza cărora a făcut acte procedurale pe care le-a depus la dosarele instanţelor de judecată şi a reprezentat primăria în procesele respective în faţa instanţelor de judecată, activităţi care nu mai pot fi anulate.
De asemenea, actele juridice încheiate nu au caracter fals, inculpatul fiind cel care a încălcat legea, prin încheierea contractelor cu o persoană cu care se afla în relaţii de afinitate.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu se impunea aplicarea în prezenta cauză a prevederilor art. 348 C. proc. pen. anterior.
Faţă de cele arătate, nu se mai justifică trimiterea cauzei spre rejudecare pe acest aspect, motivul de nelegalitate urmând a fi înlăturat de către instanţa de apel. Totodată, desfiinţarea parţială cu trimitere spre rejudecare doar pentru citarea în cauză a cabinetului de avocatură este pur formală şi conduce la prelungirea nejustificată a procesului penal, în condiţiile în care motivul de nelegalitate al sentinţei penale este evident şi poate fi înlăturat în calea de atac, devolutivă sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru motivele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, de Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. şi de inculpatul S.N., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând va înlătura pedeapsa complementară aplicată inculpatului S.N. constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani.
De asemenea, va înlătura dispoziţiile privind desfiinţarea înscrisurilor întocmite cu încălcarea legii, şi anume contractele de asistenţă juridică încheiate cu Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I., nr. 3 din 16 septembrie 2011, nr. 4/2011, nr. 5/2011, nr. 6/2011, nr. 8/2012 şi nr. 9/2012, şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin restituirea de către Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a sumei de 7.500 RON.
Va menţine celelalte dispoziţii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor vor rămâne în sarcina statului, conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, de Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. şi de inculpatul S.N. împotriva Sentinţei penale nr. 220/F din 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Înlătură pedeapsa complementară aplicată inculpatului S.N. constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani.
Înlătură dispoziţiile privind desfiinţarea înscrisurilor întocmite cu încălcarea legii, şi anume contractele de asistenţă juridică încheiate cu Cabinetul; Individual de Avocatură S.C.I., nr. 3 din 16 septembrie 2011, nr. 4/2011, nr. 5/2011, nr. 6/2011, nr. 8/2012 şi nr. 9/2012 şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin restituirea de către Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a sumei de 7.500 RON.
Menţine celelalte dispoziţii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 50 RON se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 341/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 325/2014. Penal → |
|---|
