ICCJ. Decizia nr. 350/2014. Penal. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Apel



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 350/A/2014

Dosar nr. 119/39/2012

Şedinţa publică din 30 octombrie 2014

Asupra apelurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 73 din 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au hotărât următoarele:

I. A fost condamnat inculpatul T.G.A., pentru săvârşirea infracţiunilor:

1. Conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 1 an si 8 luni închisoare.

2. Fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 1 an închisoare.

3. Instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual (participaţie improprie la fals intelectual) prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. vechi rap. la art. 289 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi şi art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 1 an închisoare.

4. Uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. vechi, art. 34 lit. b) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., a contopit pedepsele anterior arătate şi a obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (1) C. pen. vechi, cu privire la pedepsele accesorii vizând interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. vechi.

În temeiul art. 81, 82 C. pen. vechi, a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare, pe termenul de încercare de 3 ani si 8 luni.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. vechi, a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului T.G.A. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi următoarele C. pen. vechi.

II. A condamnat pe inculpatul P.G., pentru săvârşirea infracţiunilor:

1. Conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. vechi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

2. Fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

3. Instigare la fals intelectual prev. de art. 25 C. pen. vechi rap. La art. 289 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi şi art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 1 an închisoare.

4. Instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual (participaţie improprie la fals intelectual) prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. vechi rap. la art. 289 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi şi art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

5. Uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. vechi, art. 34 lit. b) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., a contopit pedepsele anterior arătate şi a obligat inculpatul P.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (1) C. pen. vechi, cu privire la pedepsele accesorii, vizând interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. vechi.

În temeiul art. 81, 82 C. pen. vechi, a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare, pe termenul de încercare de 3 ani si 8 luni.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. vechi, a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului P.G. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi următoarele C. pen. vechi.

6. În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din N.C.P.P., raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013, în referire la art. 181 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 5 din N.C.P., a achitat pe inculpatul P.G. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. vechi cu aplicarea art. 5 din N.C.P., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În temeiul art. 91 lit. c) combinat cu art. 181 C. pen. vechi, a aplicat inculpatului P.G. sancţiunea administrativă a amenzii de 1.000 lei.

III. A condamnat pe inculpatul F.D.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. Conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 1 an închisoare.

2. Instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual (participaţie improprie la fals intelectual) prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. vechi rap. la art. 289 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi şi art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 8 luni închisoare.

3. Uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. vechi, art. 34 lit. b) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., a contopit pedepsele anterior arătate şi a obligat inculpatul F.D.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (1) C. pen. vechi, cu privire la pedepsele accesorii vizând interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. vechi.

În temeiul art. 81, 82 C. pen. vechi, a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an, pe termenul de încercare de 3 ani.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. vechi, a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului F.D.C. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi următoarele C. pen. vechi.

IV. A condamnat pe inculpatul Ş.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. Conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 6 luni închisoare (fapte din 31 decembrie 2007).

2. Conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. vechi, art. 34 lit. b) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., a contopit pedepsele anterior menţionate şi a obligat inculpatul Ş.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.

Conform art. 71 alin. (1) C. pen. vechi, a interzis inculpatului ca pedepse accesorii exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. vechi.

În baza art. 81, 82 C. pen. vechi, a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. vechi, a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului Ş.D., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi următoarele C. pen. vechi.

3. În baza art. 396 alin. (5) din N.C.P.P. rap. la art. 16 lit. b) teza a II-a din N.C.P.P., a achitat pe inculpatul Ş.D. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. vechi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P.

4. În baza art. 396 alin. (5) din N.C.P.P. rap. la art. 16 lit. b) teza a II-a din N.C.P.P., a achitat pe inculpatul Ş.D. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual (participaţie improprie la fals intelectual) prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. vechi raportat la art. 289 C. pen. vechi, art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P.

5. În baza art. 396 alin. (5) din N.C.P.P. rap. la art. 16 lit. b) teza a II-a din N.C.P.P., a achitat pe inculpatul Ş.D. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. vechi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P.

6. În baza art. 396 alin. (5) din N.C.P.P. rap. la art. 16 lit. b) teza a II-a din N.C.P.P., a achitat pe inculpatul Ş.D. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. vechi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P.

V. A condamnat pe inculpatul C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. vechi, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. vechi, art. 5 din N.C.P., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Conform art. 71 alin. (1) C. pen. vechi, a interzis inculpatului ca pedepse accesorii exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. vechi.

În baza art. 81, 82 C. pen. vechi, a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare, pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. vechi, a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului C.I., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi următoarele C. pen. vechi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. g) din N.C.P.P., a dispus anularea următoarelor înscrisuri false :

Autorizaţia de exploatare din 13 august 2010, f. 324, vol. II;

Actul de punere în valoare nr. 1049 ACI cu data de mai sus, f. 326, vol. II, numărul electronic (SUMAL, cu indicarea partiției) 269139 SV-390, f. 325, Vol. II;

Carnetul de marcare inventariere din 21 mai 2010, filele nr. 290-297, vol. III, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere din 07 iunie 2010, filele nr. 329-340, vol. III, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere identificabil doar prin numărul de parchet, filele nr. 361-366, vol. III, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere din 23 iulie 2010, filele nr. 411-417, vol. III, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere din 12 iulie 2010, filele nr. 451-457, vol. III, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere din 29 martie 2010, filele nr. 27-34, vol. IV, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere din 27 aprilie 2010, înregistrat la Ocolul Silvic Vatra Dornei, din 29 martie 2010, filele nr. 90-97, vol. IV, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere din 20 iulie 2010, filele nr. 125-128, vol. IV, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere din 20 iulie 2010, fila nr. 206, vol. IV, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere din 14 decembrie 2009, fila nr. 241, vol. IV, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere din 14 septembrie 2010, filele nr. 267-277, vol. IV, sau filele nr. 13-25, vol. XI, înscris oficial;

Carnetul de marcare inventariere din 25 august 2010, filele nr. 197-204, vol. III (înscris oficial);

Cererea de marcare datată din 2 octombrie 2010, fila 184, vol. XVI;

Contractul de prestări servicii din 2 noiembrie 2010, fila 175, vol. XVI.

În temeiul art. 118 lit. f) C. pen. vechi a confiscat de la inculpatul P.G. 3 cartuşe armă de vânătoare calibru 12 (marcate pe partea metalică a tubului cartuş astfel : primul „L.” - 12, al doilea „S.B.” - 12, iar ultimul având patru redări grafice a nr. „12” încadrat de steluţe - aflate la fila 419 vol. IV dosar u.p.).

Conform art. 274 alin. (1), (2) din N.C.P.P., a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel:

Inculpatul T.G.A. la plata sumei de 2.900 lei;

Inculpatul P.G. la plata sumei de 3.800 lei;

Inculpatul F.D.C. la plata sumei de 3.100 lei;

Inculpatul Ş.D. la plata sumei de 2.400 lei;

Inculpatul C.I. la plata sumei de 2.200 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Analizând probatoriul administrat în cauză, respectiv, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.G.A.:

- procese verbale de sesizare din oficiu, f. 8-14, vol. I;

- relaţii şi fisa postului inculpatului T.G.A., f. 68-86, vol. I, f.27-45 vol. II;

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, f. 144-152, f. 170-192, f. 204-208, vol. I;

- relaţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, privind calitatea de funcţionar public a angajaţilor instituţiei, f. 201-202, vol. I;

- declaraţie martor C.M. privitoare la procedurile ce se realizează si documentaţia ce se întocmeşte pentru exploatarea masei lemnoase proprietate privata a pers. fizice, f. 213-216, vol. I;

- adresa O.S. Vatra Dornei, f. 217-220, vol. I;

- declaraţii învinuiți P.C. si B.G., f. 252-257, vol. I, f. 269-279, vol. I;

- declaraţii martor N.I., f. 302-303, vol. I, f. 183-184, vol. II;

- procese verbale verificări rudenie si afinitate, f. 6, 10-18, vol. II;

- declaraţii martor P.I., f. 112-115, vol. II;

- antecontract de vânzare cumpărare autentificat din 11 iunie 2010 la B.N.P. - N.V., f. 116, vol. II;

- documentaţia parchetului nr. 3894/2010 - P.I., f. 117-153, vol. II;

- documentaţia parchetului nr. 3488/2010 - P.I., f. 153-182, vol. II;

- documentaţia parchetului nr. 6119/2010 - P.I., f. 185-223, vol. II;

- declaraţie martor T.P.R., f. 215-219, vol. II;

- antecontractul de vânzare cumpărare T.T., autentificat din 19 aprilie 2010 la B.N.P. - R.G.R. f, 222-223, vol. II;

- contract de vânzare cumpărare T.T., autentificat din 03 septembrie 2010 la B.N.P. - R.G.R., f. 220-221, vol. II;

- documentaţia parchetului 3951/2010 - T.P.R., f. 224-268, vol. II;

- declaraţie martor P.S., f. 264-265, 260-270, vol. II;

- antecontract de vânzare cumpărare P.T., autentificat din 16 aprilie 2010 la B.N.P. - R.G.R., f. 308-310, vol. II;

- declaraţie martor P.S., f. 312-317, vol. II;

- contractul de vânzare cumpărare P.T., autentificat din 20 iunie 2010 la B.N.P. - N.R., f. 337-339, vol. II;

- solicitarea nr. 99/P/2011 din 18 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava privind efectuarea unei percheziţii domiciliare, f. 382 -384, vol. II;

- încheierea nr. 3 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava (Dosar nr. 343/39/2011) pentru autorizarea percheziţiilor, f. 391 - 393, vol. II;

- autorizaţiile nr. 1-4 din 19 aprilie 2011 ale Curţii de Apel Suceava (Dosar nr. 343/39/2011), f. 393 - 397, vol. II;

- solicitarea nr. 99/P/2011 din 21 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava privind efectuarea unei percheziţii informatice, f. 488 -490, vol. II;

- încheierea nr. 1/ PI din 22 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava (Dosar nr. 369/39/2011) pentru autorizarea percheziţiilor, f. 492 - 493, vol. II;

- autorizaţiile nr. 5-6 din 22 aprilie 2011 ale Curţii de Apel Suceava (Dosar nr. 369/39/2011), f. 494 - 495, vol. II;

Probatorii privind relaţia învinuitului T. cu SC A. SRL (declaraţii martor, relaţii, documente, CD., privind percheziţia domiciliară şi informatică), filele nr. 340 - 514, vol. II;

- documente privind procedura de prezentare a învinuirii, extindere a cercetărilor, filele nr. 515 - 519, vol. II;

- declaraţii învinuit, filele nr. 523 - 530, vol. II;

- proces - verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, filele nr. 531-532, vol. II;

În ce-l priveşte pe inculpatul P.G.:

- procese verbale de sesizare din oficiu, f. 8-14, vol. I;

- relaţii şi fisa postului învinuit P.G., f. 68, 98 - 108, vol. I, f. 21 - 30 vol. III;

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, f. 170 - 191, f. 206-209, vol. I;

- relaţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, privind calitatea de funcţionar public a angajaţilor instituţiei, f. 201-202, vol. I;

- declaraţie martor C.M. privitoare la procedurile ce se realizează si documentaţia ce se întocmeşte pentru exploatarea masei lemnoase proprietate privata a pers. fizice, f. 213-216, vol. I;

- adresa O.S. Vatra Dornei, f. 217-220, vol. I;

- declaraţii învinuit U.D.I., P.C. si B.G., f. 256 - 299, vol. I;

- procese verbale verificări rudenie si afinitate, f. 8 - 15, vol. III;

- relaţii O.C.P.I. Vatra Dornei, f.32 - 42, vol. III;

- declaraţii martor P.I., f. 112-115, vol. II;

- relaţii Ocolul Silvic Vatra Dornei (carnet marcare inventariere), f. 19 -209, vol. III;

- relaţii Ocolul Silvic Vatra Dornei (delegaţii), f. 87 - 100, vol. III;

- declaraţie martor J.T., f. 218 - 219, vol. III;

- contract de vânzare - cumpărare J.T., f. 220 - 221, vol. III;

- documentaţie parchet J.T., f. 222 - 247, vol. III;

- declaraţie martor P.D., f. 249 - 253, vol. III;

- contract de vânzare - cumpărare P.D., f. 259 - 262, vol. III;

- documentaţie parchet P.D., 7369, f. 263 - 297, vol. III;

- documentaţie parchet P.D., 7406, f. 298 - 343, vol. III;

- documentaţie parchet P.D., 7430, f. 344 - 366, vol. III;

- declaraţie martor L.M., f. 367, 374, vol. III;

- contract de vânzare - cumpărare L.M., f. 368 - 369, vol. III;

- documentaţie parchet L.M., f. 188 - 206, 370 - 372 voi. III;

- declaraţie martor B.D., f. 379 - 382, vol. III;

- declaraţie martor B.L.F., f. 383 - 384, vol. III;

- contract de vânzare - cumpărare P.D., f. 385 - 391, vol. III;

- documentaţie parchet B.D., f. 392 - 419, vol. III;

- declaraţii martor A.M.M., f. 420 - 421, 424 - 425, vol. III;

- contract de vânzare - cumpărare A.M.M., f. 422 - 423, vol. III;

- documentaţie parchet A.M.M., 7421, f. 426 - 459, vol. III;

- documentaţie parchet A.M.M., 3016, f. 37 - 54, vol. IV;

- declaraţii martor A.P.I., f. 55 - 56, 61 - 62, vol. IV;

- contract de vânzare - cumpărare A.M.M., f. 57 - 60, vol. IV;

- documentaţie parchet A.I. (I.), f. 63 - 99, vol. IV;

- documentaţie parchet A.P.I., 7427, f. 100 - 185, vol. IV;

- declaraţie martor A.A.I., f. 132 -134, vol. IV;

- documentaţie parchet A.A.I., f. 135 - 176, vol. IV;

- declaraţie martor L.P.E., f. 150 -152, vol. IV;

- contract de vânzare - cumpărare L.P.E., f. 156 -157, vol. IV;

- documentaţie parchet L.P.E., 7426, f. 177 - 207, vol. IV;

- declaraţii martor I.I., f. 211, 215, vol. IV;

- contract de vânzare - cumpărare I.I., f. 212 - 214, vol. IV;

- documentaţie parchet I.I., 3031, f. 216 - 250, vol. IV;

- declaraţie martor J.D.P., f. 251 -251, 255 - 256, vol. IV;

- contract de vânzare - cumpărare J.D.P., f. 253 - 254, vol. IV;

- documentaţie parchet J.D.P., f. 257 - 279, vol. IV si f. 1-27, vol. XI;

- documentaţie privind percheziţia domiciliară, nr. 75 - 82 şi 83 - 84, vol. III;

- declaraţie învinuit P.G., f. 430 - 443, vol. IV;

- notă depusă de învinuitul P.G., f. 446 - 451, vol. IV;

- documentele enumerate în procesul - verbal din 11 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fila nr. 86, vol. III, ridicate în urma percheziţiei domiciliare, plicul Anexa I;

- relaţii B.T., f. 58 - 61, vol. III;

- procură G.P. pentru P.G. - f. 63 - 64, vol. III;

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva (partizi câştigate prin licitaţie de către SC S. SRL), f. 213 - 215, vol. III;

- relaţii SC S. SRL (autorizaţie percheziţie), f. 280 - 374, vol. IV;

- declaraţie martor A.R., f. 375 - 378, vol. IV;

- declaraţie martor G.P., f. 380 - 383, vol. IV;

- declaraţie învinuit G.P., f. 387, vol. IV;

- documentaţie parchete: nr. 16197/2008, 565/2009, 485/2009, 518/2009, 466/2008, 497/2009 - SC S. SRL A, în numerotarea generală, vol. V, f. 1 - 355;

- documentaţie parchete: 160821/2009, 13049/2008, 13061/2008, 16286/2010, 13135/2011, 14099/2011, 13144/201 - SC S. SRL B, în numerotarea generală, vol. VI, f. 1 - 380;

- documentaţie parchete: 13126/2010, 13136/2010, 496/2008, 140071/2010, 758/2009, 147642/2009 - SC S. SRL C, în numerotarea generală, vol. VII, f. 1 - 266;

- documentaţie parchete: 548/2009, 14060/2009, 13082/2009, 13080/2009, 147640/2009, 190522/2009, 150182/2009, 756/2009, 755/2009, 757/2009 - SC S. SRL D, în numerotarea generală, vol. VIII, f. 1-307;

- documentaţie parchete: 13145/2011, 19009/2009, 16234/2009, 491/2008, 490/2008", 16260/2009, 16261/2009, 16276/2010, 11026/2009, 13048/2010, 11028/2009, 11027/2009, 12066/2009 - SC S. SRL E, în numerotarea generală, vol. LX, f. 1 - 353;

- documentaţie parchete: 14052/2009, 207037/2009, 147639/2009, 16166/2008, 14067/2010, 14033/2008, 13064/2008, 13063/2008 - SC S. SRL F, în numerotarea generală, vol. X, f. 1 - 267;

- documentaţie parchete: 772/2009, 1004/2010, 1002/2010, 1003/2010, 6022/2010, 6023/2010, 3858/2010, 3862/2010, 1005/2010, 3864/2010, 3908/2010, 3909/2010, 3863/2010 - SC S. SRL G, în numerotarea generală, vol. XI, f. 1 - 278;

- documentaţie parchete: 3720/2010, 588/2009, 578/2009, 570/2009, 574/2009, 4661/2010, 10121/2009, 1012/2010 si 3726/2009 - SC S. SRL H., în numerotarea generală, vol. XII, f. 1 - 195

- declaraţie învinuit P.G., f. 430 - 443, vol. IV;

- notă depusă de învinuitul P.G., f. 446 - 451, vol. IV;

- documentele enumerate în procesul - verbal din 11 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fila nr. 86, vol. III, ridicate în urma percheziţiei domiciliare, plicul Anexa I.

(C) - documentaţie privind percheziţia domiciliară, nr. 75 - 82 şi 83 - 84, vol. III;

- relaţii O.S. Vatra Dornei (muniţii), f. 389 - 395, vol. IV;

- relaţii I.PJ. Suceava (S.A.E.S.P. - arme), f. 396 - 397, 401 - 402, vol. IV;

- relaţii AJ.V.P.S. Suceava (arme), f. 406 - 408, vol. IV;

- raport constatare tehnico - ştiinţifică, f. 414 - 418, vol. IV;

- plic tip M.A.I. nr. 9748, conţinând trei tuburi cartuşe vânătoare percutate, f. 419, vol. IV;

- declaraţie învinuit P.G., f. 430 - 443, vol. IV;

- notă depusă de învinuitul P.G., f. 446 - 451.

În ce-l priveşte pe inculpatul F.D.C.:

- procese verbale de sesizare din oficiu, f. 8-14, vol. I;

- relaţii si fisa postului învinuit F.D.C., f. 87-97, vol. I, 30-43, vol. XIII;

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, f. 170 - 191, f. 206-209, vol. I;

- relaţii Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, privind calitatea de funcţionar public a angajaţilor instituţiei, f. 201-202, vol. I;

- declaraţie martor C.M. privitoare la procedurile ce se realizează si documentaţia ce se întocmeşte pentru exploatarea masei lemnoase proprietate privata a pers. fizice, f. 213-216, vol. I;

- adresa O.S. Vatra Dornei, f. 217-220, vol. I;

- declaraţii învinuit U.D.I., f. 287 - 299, vol. I;

- procese verbale verificări rudenie si afinitate, f 25 - 29, vol. XIII;

- relaţii O.R.C. privind SC C.C. SRL f. 1 - 14, vol. XIII;

- procură F.M. pentru F.D. - f. 15-16, vol. XIII;

- relaţii B.R.D. f.44, 45, 46 - 114, vol. XIII;

- relaţii SC C.C. SRL f. 122 - 156, vol. XIII;

- relaţii Ocolul Silvic Vatra Dornei (temeiul eliberării autorizaţiilor de exploatare), f. 158 -161, vol. XIII;

- relaţii O.C.P.I. Vatra Dornei, f. 17 - 24, vol. XIII;

- relaţii Ocolul Silvic Vatra Dornei (delegaţii), f. 218 - 219, vol. XIII;

- declaraţii martor L.M., f. 162 - 163, 166 - 167, vol. XIII;

- contract de vânzare - cumpărare L.F., f. 164 - 165, vol. XIII;

- documentaţie parchet 3545/2010 L.M., f. 168 - 184, vol. XIII, fil29-145,vol. XV;

- contract de vânzare - cumpărare P.F., f. 188 - 194 vol. XIII;

- declaraţie martor P.D., f 195 - 196, vol. XIII;

- documentaţie parchet 7399/2010 P.D., f. 197 - 216 vol. XIII, f. 146-160, vol. XV;

- declaraţii martor F.M., f 221, 229- 231, vol. XIII;

- declaraţie învinuită F.M., f. 238, vol. XIII;

- declaraţie martor D.G.C., f. 222 - 224, vol. XIII;

- declaraţie martor F.C., fi 225 - 226, vol. XIII;

- declaraţie martor G.C., fi 227 - 228, vol. XIII;

- autorizaţie percheziţie domiciliară şi proces - verbal percheziţie F., f. 240, 241 - 246, vol. XIII;

- documente privind percheziţia informatică F., fi 252 - 261, vol. XIII;

- proces - verbal percheziţie informatică F., fi 263 - 264, vol. XIII;

- CD. percheziţie informatică F., fi 265, vol. XIII;

- documente găsite pe suportul informatic la percheziţia informatică F., f. 266 - 341, vol. XIII;

- documentaţie parchete 19008/2009, 451/2009, 498/2009, 13081/2009, 13099/2010, 109100/2009, 157537/2009, 13128/2010, 13123/2010, 10177/2009, 13112/2010, 13088/2008, 13113/2010 - toate din SC C.C. SRL A, vol. XIV, f. 1 - 393 și 1006/2010, 1116/2010, 1115/2010, 552/2010, toate din SC C.C. SRL B. vol. XV, f. 1-260;

- declaraţie învinuit F.D.C., f. 358 - 364, vol. XIII;

- notă depusă de învinuitul F.D.C., f. 367 372, vol. XIII;

- documentele enumerate în procesul - verbal din 11 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fila nr. 250, voi. XIII, ridicate în urma percheziţiei domiciliare, plicul Anexa II.

În ce-l priveşte pe inculpatul Ş.D.:

- procese verbale de sesizare din oficiu, f. 8-14, vol. I;

- relaţii si fisa postului învinuit Ş.D., f. 109 - 115, vol. I, 22-31, vol. XVI;

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, f. 144 - 152, 170 - 191, f. 206-209, vol. I;

- relaţii Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, privind calitatea de funcţionar public a angajaţilor instituţiei, f. 201-202, vol. I;

- declaraţie martor C.M. privitoare la procedurile ce se realizează si documentaţia ce se întocmeşte pentru exploatarea masei lemnoase proprietate privata a pers. fizice, f. 213-216, vol. I;

- adresa şi relaţii O.S. Vatra Dorn ei (incompatibilităţi), f. 217-220, vol. I;

- declaraţii învinuit B.V., f. 243 - 251, vol. I;

- procese verbale verificări rudenie si afinitate, f. 15, 18 - 21, vol. XVI;

- relaţii O.R.C. privind SC C.P. SRL f. 1 - 5, f. 11 -13, vol. XVI;

- act adiţional asociat Ş.D., f. 6 - 7, vol. XVI;

- procură Ş.D. (reprezentare SC C.P. SRL puteri depline - f. 8, vol. XVI);

- relaţii O.C.P.I. Vatra Dornei, f. 33-36, vol. XVI;

- relaţii B.C.R. Ş.D. - drept de semnătură la bancă, f. 37 - 79, vol. XVI;

- documente privind percheziţia domiciliară, f. 80 - 102, vol. XVI;

- documente privind percheziţia autoturismului, f. 103 - 109, vol. XVI;

- proces - verbal restituire documente, f. 110 - 111, vol. XVI (documentele ridicate de la învinuit şi păstrate la prezenta cauză se vor regăsi, conform procesului - verbal din 11 octombrie 2011 în plic Anexa III);

- relaţii SC C.P. SRL f. 112 - 139, vol. XVI;

- relaţii Ocolul Silvic Vatra Dornei (delegaţii), f. 141 - 144, vol. XVI;

- declaraţie martor L.C.V., f. 145 - 146, 149 - 150, vol. XVI;

- contract de vânzare - cumpărare L.Ş., f. 147 - 148, vol. XVI;

- documentaţie parchet 7540/2010 L.C.V., f. 151 - 187, vol. XVI;

- declaraţie martor C.M., f. 188 - 189, vol. XVI;

- declaraţie martor O.C.D.D., f. 190 - 191, 194 -195, vol. XVI;

- contract olograf de vânzare - cumpărare O.C.D.D. - Ş.D., f. 196 vol. XVI;

- împuternicire olografă O.Ş., f. 197, vol. XVI;

- documentaţie parchet 1096/2010 O.C.D.D., f. 198-243, vol. XVI;

- contract prestări servicii, f. 214, 175, vol. XVI;

- declaraţie martor Ş.V., f. 244 - 247, vol. XVI;

- declaraţii martor S.P.L., f. 248,274, vol. XVI;

- declaraţie martor M.N., f. 249, vol. XVI;

- proces - verbal căutare martori U., D., Ţ. şi V., f. 261, 262, 263, vol. XVI;

- declaraţii martori: D.T., f. 275, vol. XVI, D.J.S., f. 276, vol. XVI, M.V., f. 277, vol. XVI, P.I., f. 278, vol. XVI, U.D.V., f. 279, vol. XVI, C.P., f. 286-287, vol. XVI;

- declaraţie învinuit Ş.D., f. 298 - 312, vol. XVI;

- documentaţie parchete 388/2008 şi 387/2008, vol. XVII, f. 88 - 115, 196 -220;

În ce-l priveşte pe inculpatul C.I.:

- procese verbale de sesizare din oficiu, f. 8-14, vol. I;

- relaţii si fisa postului învinuit C.I., f. 116 - 127, vol. I, 10 - 20, vol. XIX;

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, f. 144 - 152, 170 - 191, f. 206-209, vol. I;

- relaţii Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, privind calitatea de funcţionar public a angajaţilor instituţiei, f. 201-202, vol. I;

- declaraţie martor C.M. privitoare la procedurile ce se realizează si documentaţia ce se întocmeşte pentru exploatarea masei lemnoase proprietate privata a pers. fizice, f. 213-216, vol. I;

- adresa şi relaţii O.S. Vatra Dornei (incompatibilităţi), f. 217-220, vol. I;

- relaţii verificări rudenie si afinitate, f. 36 - 45, vol. XIX;

- relaţii O.R.C. privind SC C. SRL f. 2 - 8, vol. XIX;

- relaţii O.C.P.I. Vatra Dornei, f. 21-31, vol. XIX;

- relaţii SC C. SRL f. 65 - 75, vol. XIX;

- declaraţie martor C.A., f. 78 - 79, vol. XIX;

- procură C.H. pentru C.A., f. 80, vol. XIX;

- adresa şi relaţii O.S. Vatra Dornei (temeiul eliberării autorizaţiilor de exploatare), f. 83-85, vol. XIX;

- declaraţii martori D.T., f. 94 - 95, P.B., f. 96, C.V., f. 97 - 98, C.H. (R.), f. 99 - 100, vol. XIX;

- documente SC D.L. SRL, f. 114 - 203, vol. XIX;

- documentaţie parchete 16095/2007, 13089/2008, 16224/2008, 16245/2008, 16246/2008, 531/2009, 545/2009, 16252/2009, 164824/2009 - toate din SC C. SRL, vol. A, în numerotarea generală vol. XX., f. 1-210;

- declaraţie învinuit C.I., f. 105 - 112, vol. XIX, precum şi probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut aceiaşi situaţie de fapt precum cea din rechizitoriu, motiv pentru care nu a reiterat-o.

Ca element comun, instanţa de fond a constatat că, în apărarea lor, majoritatea inculpaţilor din cauză au contestat că fiind personal silvic ar avea şi calitatea de funcţionari publici; că din moment ce activitatea ce li se impută a vizat parcele de pădure proprietate privată şi nu publică, nu există niciun prejudiciu şi nici nu au realizat vreun folos material; că întocmirea şi semnarea unei cereri de marcare de către proprietarul pădurii nu este obligatorie, ci reprezintă doar o formalitate, etc.

Criticile nu sunt justificate.

Calitatea de funcţionari publici a inculpaţilor T.G.A., P.G., F.D.C., S.D. şi C.I. este dată de aceea că susnumiţii sunt (sau au fost la data comiterii faptelor cercetate) angajaţi ai Ocolului Silvic Vatra Dornei, Direcţia Silvică Suceava, judeţul Suceava, unitate care face parte din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, care este o regie autonomă de interes public (naţional), aflată sub autoritatea statului.

Ocoalele silvice, fie ca aparţin unor entităţi private locale (regii publice locale), fie ca sunt subordonate R.N.P. - Romsilva, exercită atribuţii de serviciu public cu specific (în domeniul) silvic.

Potrivit art. 175 N.C.P., funcţionar public, în sensul legii penale este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie … exercită în cadrul unei regii autonome sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Acest text legal are corespondent şi în vechiul C. pen. respectiv art. 147 care prevede că prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unităţi din cele care se referă art. 145 C. pen. vechi. Acest din urmă text arată că prin termenul „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţii sau alte persoane de interes public, serviciile de interes public, precum şi bunuri de orice fel care, potrivit legii sunt de interes public.

Or, la data faptelor inculpaţii erau angajaţi ai Ocolului Silvic Vatra Dornei din cadrul Direcţiei Silvice Suceava, unitate ce face parte din Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi care este instituţie publică ce se ocupă şi de modul de administrare şi exploatare a vegetaţiei forestiere, indiferent de forma de proprietate a acesteia. De altfel, modul de administrare, folosire, exploatare a vegetaţiei forestiere (indiferent de forma de proprietate asupra pădurii), este serviciu de interes public, inclusiv sub aspectul prejudiciului ecologic posibil în ipoteza nerespectării dispoziţiilor legale în domeniu.

Calitatea de funcţionari publici a celor cinci inculpaţi, în calitatea lor de angajaţi ai R.N.P. este notificată şi de Direcţia Silvică Suceava (fila 201 vol. 1 d.u.).

Astfel, în adresa nr. 39 din 04 octombrie 2011 a Direcţiei Silvice Suceava se arată că statutul personalului silvic, indiferent de natura juridică a fondului forestier pe care-l gestionează, este reglementat de O.G. nr. 59/2000 modificată şi aprobată prin Legea nr. 427/2001. Art. 20 al legii menţionate prevede că personalul silvic de toate gradele angajat pentru administrarea fondului forestier, indiferent de natura proprietăţii acestuia, are drepturi şi obligaţii ce decurg din prevederile prezentului statut, iar în art. 58 se arată expres că personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici.

În susţinerea statutului personalului silvic de asimilat funcţionarului public vine şi prevederea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, text conform căruia personalul silvic din cadrul R.N.P. - Romsilva şi a structurilor sale teritoriale cu specific silvic îndeplinesc o funcţie care implică exerciţiul autorităţilor de stat.

Ca urmare, inculpaţii sunt funcţionari publici sau cel puţin au calitatea de personal asimilat funcţionarilor publici, forma de proprietate asupra parcelelor de pădure nu are nicio relevanţă.

În acest context, criticile făcute în acest sens de apărătorii inculpaţilor, nu mai au nicio relevanţă.

Potrivit art. 253 C. pen. din 1969, infracţiunea de conflict de interese constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II, inclusiv, etc.

„ Actele îndeplinite” de inculpaţi sunt activităţile desfăşurate de aceştia (şi documentele întocmite de ei cu acest prilej) în realizarea exploatării parchetelor constituite pe fond forestier proprietate personală sau în efectuarea exploatării unor parchete de către societăţile comerciale administrate de rude sau afini ai lor.

„Folosul material” realizat de inculpaţi pentru sine constă în cantitatea de masa lemnoasă obţinută de pe parchetele exploatate de primii patru învinuiţi urmare şi a implicării personale în efectuarea unor acte necesare exploatării respectivelor parchete.

„Folosul material” realizat de rude sau afini (acolo unde e cazul) consta in cantitatea de masa lemnoasa obţinută de către administratorii societăţilor exploatatoare, sau de sumele de bani obţinute de aceştia (în cazul contractelor de prestării servicii exploatare), si prin implicarea inculpaţilor in acte (şi activităţi) prin care au fost facilitate realizarea exploatărilor de către respectivele societăţi, in parchetele in cauza.

În completarea celor anterior precizate, se menţionează că folosul material constă şi în urgentarea procedurilor de exploatare a vegetaţiei forestiere, facilitatea îndeplinirii acestor proceduri, folos care în cele din urmă este materializat în valoarea masei lemnoase obţinute şi posibilitatea reinvestirii mai urgente a acestei valori cu consecinţa obţinerii mai rapide a unor profituri suplimentare (dobânzi de la bănci prin constituirea unor depozite, profit obţinut prin reinvestirea în diverse domenii, inclusiv prin cumpărarea şi exploatarea de noi păduri - ca în speţa de faţă).

Deci, nu se poate reţine că inculpaţii sau rudele lor nu au obţinut niciun folos material şi ca atare nu sunt date elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 253 C. pen. vechi, cum solicită în apărare aceştia.

Instanţa a constatat că etapele în exploatarea unui fond forestier sunt următoarele:

Pentru exploatarea fondului forestier privat aparţinând persoanelor fizice este necesară o cerere de marcare făcută de proprietarul fondului forestier, f. 144-146, vol. I.

Cererea se aprobă de şeful de ocol, f. 144-146, vol. I.

Se realizează apoi marcarea arborilor produse accidentale si se întocmeşte carnetului de marcare-inventariere, f. 144-146, vol. I.

Se eliberează actul de punere în valoare (a.p.v.) de către şeful de ocol.

Se eliberează autorizaţia de exploatare (tot de şeful de ocol, art. 4 alin. (2) din Ordinul nr. 606 din 30 septembrie 2008, respectiv art. 4 alin. (3) din Ordinul nr. 1540 din 3 iunie 2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos).

Reprezentantul ocolului silvic face predarea parchetului (partizi) spre exploatare către titularul autorizaţiei de exploatare.

Are loc exploatarea efectiva a parchetului (tăierea arborilor marcaţi si scoaterea acestora la calea de acces), timp in care se face controlul exploatării parchetului (a modului in care se respecta reglementările silvice) de către titularul autorizaţiei de exploatare. Poate fi control preventiv, făcut de pădurarii de canton, ori control al exploatării făcut de reprezentanţii ocolului silvic.

La finalizarea activităţilor titularul autorizaţiei de exploatare face predarea parchetului către reprezentantul ocolului silvic (reprimirea parchetului).

Deşi se susţine de către inculpaţi că întocmirea şi semnarea cererii de marcare a arborilor este doar o formalitate, fără a avea caracter obligatoriu, instanţa a constatat că dimpotrivă conform adresei nr. 1865 din 12 mai 2011 a Direcţiei Silvice Suceava „pentru fondul forestier privat aparţinând persoanelor fizice, în mod curent, cererea de marcare se face de către proprietar, se înregistrează la ocol, se aprobă de şeful de ocol şi se păstrează la nivel de subunitate” (filele 144-146 vol. 1 d.u.p.).

Ba mai mult, Direcţia Silvică Suceava a distribuit către subunităţi formulare tipizate pentru întocmirea şi completarea cererilor de marcare.

Este adevărat că martorii propuşi de inculpaţi, respectiv, martorii D.D.C. şi Ş.G. (filele 387, 384 d. fond) susţin că întocmirea cererii de marcare a arborilor în cadrul produselor accidentale nu este obligatorie (deşi întrebat de instanţă, martorul Ş.G. a spus că el în calitate de pădurar întotdeauna a avut la dosarul de exploatare şi cererea de marcare). Depoziţiile acestor doi martori nu au fost reţinute deoarece contravin multitudinii probatoriului care confirmă necesitatea întocmirii şi semnării cererii de marcare de către proprietar, inclusiv în cazul arborilor uscaţi, infestaţi, doborâţi de vânt, etc. In acest sens sunt de menţionat martorii C.M. (fila 112 dosar fond), B.V. (fila 117 dosar fond), B.G. (fila 120 dosar fond), U.D. (fila 122 dosar fond), F.C. (fila 138 dosar fond), etc., precum şi relaţiile Direcţiei Silvice Suceava anterior menţionate, din care rezultă că deşi nu există o procedură standard referitoare la cererile de marcare, o astfel de cerere trebuie făcută de către proprietar şi înregistrată la Ocolul Silvic (fila 145 vol. 1 d.u.).

Conform adresei nr. 14078 din 19 iunie 2013 a Direcţiei Silvice Suceava (fila 201 dosar fond), personalul silvic nu are nicio interdicţie în ce priveşte cumpărarea de teren pădure, însă nu poate fi proprietar, asociat sau salariat al unei societăţi comerciale care desfăşoară operaţiuni tehnice silvice specifice exploatării terenurilor pădure (acte de punere în valoare, marcări, tăieri, sortări, transport, etc.).

Tot la solicitarea instanţei, pentru a elucida conform normelor silvice pe numele cui trebuie întocmite actele cuprinse într-o documentaţie de exploatare masă lemnoasă, prin adresa nr. 10357 din 23 ianuarie 2013 (fila 179 dosar fond), Direcţia Silvică Suceava spune expres că „documentaţia de marcare şi exploatare a masei lemnoase, de la formularea cererii de marcare şi până la reprimirea partizi se întocmeşte pe numele proprietarului terenului cu vegetaţie forestieră ce apare ca titular al contractului de administrare sau prestări servicii silvice”. în aceeaşi adresă se mai precizează că „vânzarea masei lemnoase, nu are nicio înrâurire asupra obligaţiilor ce incumbă proprietarului de teren cu vegetaţie forestieră - sub aspectul respectării regimului silvic”.

Pe de altă parte, antecontractul de vânzare-cumpărare este acordul de voinţă cuprins într-un act juridic bilateral, prin care părţile se obligă să încheie în viitor, un contract de vânzare cumpărare, la un preţ determinat (art. 1294 C. civ. anterior). Fiind doar o promisiune de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate asupra imobilului nu este imediat transferat potenţialului cumpărător, ci transmiterea proprietăţii va opera doar atunci când părţile îşi vor ţine promisiunea reciprocă şi vor încheia contractul de vânzare cumpărare.

Pe cale de consecinţă, în ipoteza vânzării masei lemnoase pe picior, în situaţiile în care inculpaţii au încheiat cu vânzătorii doar antecontracte de vânzare cumpărare a terenului cu vegetaţie forestieră, având în vedere că dreptul de proprietate nu a fost transmis şi că potrivit relaţiilor trimise de Direcţia Silvică Suceava (anterior menţionate) documentaţia de exploatare a masei lemnoase se face pe numele proprietarului terenului şi că vânzarea doar a masei lemnoase nu are nicio înrâurire asupra obligaţiilor în acest sens ale proprietarului de teren, concluzia nu poate fi decât aceea că în aceste două situaţii (cumpărarea de către inculpaţi doar a masei lemnoase; încheierea de antecontracte de vânzare cumpărare a terenului cu vegetaţie forestieră unde inculpaţii aveau calitatea de promitenţi-cumpărători), toată documentaţia de exploatare a masei lemnoase trebuia făcută potrivit normelor silvice în domeniu pe numele vânzătorului de masă lemnoasă sau al vânzătorului promitent întrucât aceştia şi-au păstrat calitatea de „proprietari ai terenului cu vegetaţie forestieră” precum şi pe aceea de parte în contractul de prestări silvice încheiat cu ocolul silvic.

În aceste împrejurări, s-a constatat că în situaţiile în care inculpaţii, fie au cumpărat doar masă lemnoasă, fie au încheiat în calitate de cumpărători promitenţi antecontracte de vânzare-cumpărare de terenuri cu vegetaţie forestieră, în mod greşit organul de urmărire penală a reţinut în sarcina acestora infracţiunile de fals intelectual, instigare în condiţiile participării improprii la fals intelectual, uz de fals. Din moment ce promitentul vânzător nu şi-a pierdut calitatea de proprietar al terenului cu vegetaţie forestieră, toată documentaţia de exploatare a fost întocmită în mod legal pe numele promitentului vânzător şi drept consecinţă inculpaţilor nu li se poate imputa că întocmind astfel documentaţia (pe numele promitentului vânzător), ar fi întocmit acte oficiale (sau sub semnătură privată) false, ar fi instigat alţi angajaţi ai Ocolului Silvic să întocmească astfel de acte, sau ar fi făcut uz de ele.

Ca urmare, actele materiale reţinute de către procuror în conţinutul infracţiunilor anterior menţionate, în situaţiile în care inculpaţii, fie au cumpărat doar masa lemnoasă (arbori pe picior), fie au încheiat antecontracte de vânzare cumpărare a terenului cu vegetaţie forestieră, au fost excluse.

Desigur, situaţia este total diferită în ipotezele în care inculpaţii au cumpărat prin contracte de vânzare cumpărare terenuri cu vegetaţie forestieră şi când fiind transferat dreptul de proprietate ei au devenit proprietari ai terenului cu vegetaţie forestieră, având obligaţia de a finaliza formalităţile impuse de lege, de a încheia contracte de prestări servicii silvice cu Ocolul Silvic şi în cele din urmă de a întocmi întreaga documentaţie de exploatare a masei lemnoase pe numele lor.

De altfel, din declaraţiile date de inculpaţi în cursul urmăririi penale reiese că aceştia cunoşteau procedura legală ce trebuia urmată, dar întrucât dura mult, au preferat să întocmească documentaţia pe numele foştilor proprietari ai terenurilor cu vegetaţie forestieră.

În cursul anului 2010, inculpaţii T.G.A., P.G., F.D.C., Ş.D., angajaţi ai O.S. Vatra Dornei, jud. Suceava (funcţionari publici), au achiziţionat diferite suprafeţe de teren cu vegetaţie forestiera (sau numai vegetaţia forestiera, in anumite cazuri) pe care le-au exploatat implicându-se personal in unele din aceste demersuri (fie au realizat chiar ei marcarea arborilor, fie au întocmit actele de punere in valoare (a.p.v.-urile), ori au eliberat autorizaţii de exploatare, au predat parchetul spre exploatare, au făcut verificarea exploatării ori acte de constatare a stadiului exploatării sau reprimirea parchetului) si realizând astfel un folos material personal, după ce au solicitat marcarea arborilor si au întocmit, ori au determinat întocmirea, in fals, pe numele foştilor proprietari, a documentaţiei de exploatare (cereri marcare, acte de constatare, carnet de marcare, a.p.v., autorizaţie de exploatare, procese verbale de predare parchet spre exploatare, etc.).

În perioada 2008-2010, inculpaţii P.G., F.C.D., Ş.D. şi C.I., angajaţi ai O.S. Vatra Dornei, judeţul Suceava (funcţionari publici), s-au implicat personal in activităţi si au îndeplinit acte de exploatare forestiera prin care s-a realizat un folos material pentru rude ale lor sau afini pana la gr. II [au procedat la predarea parchetelor spre exploatare sau verificarea exploatării, ori au făcut acte de constatare a stadiului exploatării sau reprimirea parchetului pentru partizi (parchete) exploatate de societăţi administrate de persoane din categoria celor de mai sus (rude sau afini ai lor pana in gradul II, după cum urmează: inculpatul P.G. pentru SC S. SRL, societate administrata de socrul său, inculpatul F.D.C. pentru SC C.C. SRL, societate administrată de mama sa, Ş.D. pentru SC C.P. SRL, societate administrată de fratele său, iar inculpatul C.I. pentru SC C. SRL, societate administrată (şi) de tatăl său).

I. Inculpatul T.G.A. este inginer inspector silvic şi şef al Ocolului Silvic Vatra Dornei, inculpatul P.G. a fost inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, inculpatul F.D.C. a fost inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, inculpatul Ş.D. este inginer inspector general silvic în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, iar inculpatul C.I. a lucrat ca tehnician silvic, maistru de vânătoare în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei - Direcţia Silvică Suceava, toţi cei cinci inculpaţi fiind la data comiterii faptelor angajaţi ai acestei unităţi.

Inculpatul T.G.A., având funcţia de şef de ocol silvic, cunoscând reglementările silvice în vigoare precum şi situaţia fondurilor forestiere exploatabile, avea posibilitatea să afle cine doreşte să-şi vândă pădurile, în cursul anului 2010, în dorinţa de a achiziţiona suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră a încheiat cu numiţii P.I., Ţ.R. şi P.S. antecontracte de vânzare cumpărare pentru diferite suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră, iar cu vânzătorul P.S. un contract de vânzare cumpărare. Apoi, pe respectivele terenuri a constituit 6 parchete (partizi) şi a procedat la exploatarea în interes personal a unor cantităţi de masă lemnoasă, iar o parte din documentele necesare exploatării şi le-a aprobat singur.

În primăvara anului 2010, inculpatul T.G.A. a contactat-o pe martora P.I. din loc. Dorna Candrenilor, jud. Suceava si a convenit sa cumpere de la aceasta suprafaţa de 54.000 teren cu vegetaţie forestiera, stabilind ca preţ suma de 10.000 lei, suma din care s-a achitat atunci cel puţin un avans de 5.000 lei, f. 112-116, vol. II.

După perfectarea înţelegerii, părţile au încheiat si un antecontract de vânzare cumpărare autentificat din 11 iunie 2010 la B.N.P. - N.V. din loc. Vatra Dornei, jud. Suceava, in care s-a menţionat ca martora se obliga sa vândă inculpatului 54.000 teren cu vegetaţie forestiera, situat în com. Șaru Dornei, pe raza O.S. Vatra Dornei.

S-a menţionat preţul vânzării de 10.000 lei „achitat în întregime înainte de semnarea contractului”, f. 116, vol. II.

Odată cu încheierea antecontractului de vânzare cumpărare inculpatul a intrat in posesia terenului si a devenit proprietarul vegetaţiei forestiere, conform clauzelor contractuale.

Pe fondul forestier obţinut de la martora P.I. au fost constituite şi exploatate, in interes personal, de către inculpatul T.G.A. (cu ajutorul SC A. SRL), trei parchete (partizi), înregistrate sub numerele 3894/2010-P.I., f. 117-152, vol. II, 3488/2010-P.I., f. 153-182, vol. II si 6119/2010-P.I., f. 185-223 (documentaţia de exploatare a fiecărui parchet, in copie, cuprinde si un al doilea exemplar, copie certificată pentru conformitate cu originalul).

1. Cu privire la exploatarea parchetului 3894/2010 - P.I. (f 117 - 152 vol. 2 d.u.), procurorul l-a acuzat pe inculpatul T. de săvârşirea infracţiunii de conflicte de interese (două acte) constând în aceea că, în calitate de funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu si-a aprobat autorizaţia de exploatare din 18 mai 2010, f. 140, vol. II si actul de punere în valoare (a.p.v. - ul) 3894 AC I, P.I., datat 17 mai 2010, f. 142 (număr vechi), vol. II. (cu exemplarul doi, SUMAL - evidenta electronica la nivel naţional, înregistrat sub nr. de partida din 18 mai 2010, f. 141, vol. II).

2. În legătură cu exploatarea parchetului nr. 3488/2010 - P.I. (f. 153-182 vol. 2 d.u.), se constată că într-adevăr, inculpatul T.G.A., în baza contractului de vânzare cumpărare masă lemnoasă încheiat cu SC A.F. SRL, a autorizat această societate prin autorizaţia de exploatare din 09 august 2010, să exploateze cantitatea de 91 mc masă lemnoasă din parchetul 3488/2010.

Anterior, inculpatul şi-a aprobat personal actul de punere în valoare nr. 3488 AC. I - P.I. la data de 12 iunie 2009, ştiind foarte bine că exploatarea se face în folosul său, având la bază antecontractul de vânzare-cumpărare ce fusese încheiat la 11 iunie 2010.

Procurorul l-a acuzat pe inculpat de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (două acte) constând în aceea că, în calitate de funcţionar public aflat in exerciţiul atribuţiilor de serviciu si-a aprobat personal autorizaţie de exploatare din 09 august 2010, partida 168377-SV-390 (număr SUMAL), f. 171, vol. II si actul de punere în valoare nr. 3488 AC I P.I., datat 12 iunie 2009, f. 173, vol. II.

Inculpatul nu a negat că în exploatarea partizilor 3894/2010 - P.I., 3488/2010 - P.I., cât şi în exploatarea altor partizi şi-a aprobat singur respectivele documente, dar s-a apărat susţinând că doar el în calitate de şef de ocol avea atribuţia de serviciu de a aproba astfel de acte.

Apărarea nu a fost primită. După cum reiese chiar din declaraţia inculpatului, atunci când acesta pleca în concediu de odihnă sau lipsea o perioadă de timp de la serviciu, exista posibilitatea legală de a fi desemnat un înlocuitor al şefului de ocol silvic, înlocuitor ce exercita atribuţiile de serviciu ale acestuia.

Ca atare şi în ipoteza în care şeful de ocol exploata parchete de pădure în interes personal, se putea recurge la această variantă legală de a fi numit un înlocuitor al şefului de ocol, care să îndeplinească atribuţiile acestuia şi să aprobe documentele necesare exploatării masei lemnoase.

Apoi, chiar dacă între P.I. şi inculpatul T.G.A. a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare din 11 iunie 2010 (antecontract ce nu presupune transferul dreptului de proprietate asupra terenului), din moment ce a fost inserată o clauză potrivit căreia inculpatul intră în posesia terenului dar devine proprietarul vegetaţiei forestiere, este evident că inculpatul în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit acte (şi-a aprobat singur respectivele autorizaţii de exploatare şi A.P.V. - uri) cu intenţia de a obţine un fals material pentru sine.

Ca urmare, instanţa de fond a reţinut că inculpatul T.G.A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, în formă continuată, întrucât, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi-a aprobat singur autorizaţia de exploatare din 18 mai 2010 (f. 140 vol. 2 d.u), acrul de punere în valoare 3894 AC I - P.I., din 17 mai 2010 (f. 142 vol. 2, d.u.), autorizaţia de exploatare nr. 340403 din 09 august 2010 (f. 171 vol. 2 d.u.) şi actul de punere în valoare nr. 3488 AC I - P.I., din 12 iunie 2009 (f. 173, vol. 2, d.u.), urmând a fi condamnat.

3. Cu privire la exploatarea parchetului 6119/2010 - P.I. (f. 185 - 2014 vol. 2 d.u.), instanţa a reţinut următoarele:

Marcarea arborilor si exploatarea parchetului (partizi) s-au realizat in baza unei cereri de marcare semnata de martora P.I., datata însă 10 octombrie 2010, data la care susnumita nu mai era proprietara pădurii, f. 210-211, vol. II.

În baza respectivei cereri de marcare pădurarul N.I. a mers in teren si, verificând, a întocmit actul de constatare din 10 octombrie 2010, fără indicarea numelui proprietarului, prin care a consemnat existenta produselor de igiena ce trebuie marcate in vederea exploatării, f. 211, vol. II.

Documentul nu menţiona cine e proprietarul fondului forestier.

A susţinut acuzarea căci, carnetul de marcare inventariere înregistrat sub numărul 2401 din 27 octombrie 2010, f. 207-209, vol. II, s-a făcut in mod fals pe numele vechiului proprietar (având la baza folosirea unui înscris fals, cererea de marcare pe numele unui fals proprietar), marcarea efectiva desfăşurându-se in perioada 17 septembrie 2010-12 octombrie 2010, când pădurea era convenţional si formal vândută inculpatului.

Ca si la parchetul anterior, inculpatul si-a aprobat personal actul de punere în valoare nr. 6119 AC I P.I., datat 17 octombrie 2010, f. 206, vol. II (document de asemenea întocmit pe numele vechiului proprietar), semnând totodată si exemplarul doi (formatul electronic SUMAL, numerotat 294131-S V-390, datat 28 octombrie 2010, f. 205, vol. II).

În acest parchet (partida) s-a marcat o cantitate de 72 m.c. masa lemnoasa, produse accidentale, astfel ca, pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare inculpatul T.G.A., proprietarul fondului forestier, a depus la O.S. Vatra Dornei contractul de vânzare cumpărare masa lemnoasa nr. 64 din 2 noiembrie 2010 prin care P.I. (care a semnat efectiv respectivul înscris, f. 113, vol. II) ar fi vândut societăţii SC A. SRL cantitatea de 72 m.c. masa lemnoasa (pe care nu o mai avea) cu preţul de 185 lei/ m.c, f. 213-214, vol. II.

Folosind respectivul contract de vânzare cumpărare masa lemnoasa, inculpatul personal a autorizat SC A. SRL (autorizaţie de exploatare din 02 noiembrie 2010) sa exploateze masa lemnoasa din parchetul 6119/2010 (fond forestier proprietatea sa), partida 29413l-SV-390 (număr SUMAL), f. 204, vol. II.

În baza acestor documente, in care s-a consemnat in mod fals un alt proprietar al fondului forestier decât cel real, la data de 02 noiembrie 2010, angajaţi ai O.S. Vatra Dornei au predat respectivul parchet spre exploatare către SC A. SRL, întocmind cu acel prilej procesul verbal de predare a parchetului înregistrat din 05 noiembrie 2010, f. 203, vol. II, înscris in care s-a consemnat, de asemenea in fals, ca proprietar al partizi exploatate ar fi numita P.I.

Prin procesul verbal de reprimire a parchetului din 14 decembrie 2010 f. 199-201, vol. II, s-a procedat la reprimirea in administrare a fondului forestier exploatat.

Exploatarea s-a făcut pe proprietate si in folosul inculpatului, care a realizat un folos material (materialul lemnos rezultat).

Pe această situaţie de fapt, organul de urmărire penală a acuzat pe inculpatul T.G.A. de săvârşirea infracţiunilor de:

a) conflict de interese (două acte): in calitate de funcţionar public aflat in exerciţiul atribuţiilor de serviciu si-a aprobat personal autorizaţie de exploatare din 02 noiembrie 2010, partida 294131-SV-390 (număr SUMAL), f. 204,vol. II si actul de punere in valoare nr. 6119 AC I P.I., datat 17 octombrie 2010, f. 206, vol. II, formatul electronic SUAL, numerotat 294131-SV-390, datat 28 octombrie 2010, f. 205, vol. II)

b) fals intelectual (două acte): in calitate de funcţionar public, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu fiind, cu ştiinţă a atestat un fals proprietar în doua documente oficiale (autorizaţie de exploatare nr. 366058 din 02 noiembrie 2010, partida 29413l-SV-390 (număr SUMAL), f. 204, vol. II şi actul de punere în valoare nr. 6119 AC I P.I., datat 17 octombrie 2010, f. 206, vol. II, formatul electronic SUMAL, numerotat 29413l-SV-390, datat 28 octombrie 2010, f. 205,vol. II).

c) instigare (improprie) la fals intelectual (patru acte): folosind un set de documente(cerere de marcare) ce conţineau date nereale {actele indicau ca proprietar al fondului forestier exploatat o persoana ce nu avea aceasta calitate), a determinat întocmirea de către angajaţii O.S. Vatra Dornei, care au acţionat fără vinovăţie, a cinci înscrisuri oficiale [1 - carnetul de marcare inventariere 2401 din 27 octombrie 2010, f. 207-209, vol. II; 2 - actul de punere în valoare nr. 6119 AC I P.I., datat 17 octombrie 2010, f. 206, vol. II, formatul electronic SUMAL, numerotat 294131-SV-390, datat 28 octombrie 2010, f. 205, vol. II; 3 - autorizaţia de exploatare din 02 noiembrie 2010, f. 204, vol. II ; 4 - procesul-verbal de predare partidă (parchet) nr. 6088 din 05 noiembrie 2010, f. 203, vol. III în care era indicat un alt proprietar al fondului forestier exploatat.

d) uz de fals (cinci acte) - a folosit pentru exploatarea parchetului mai sus menţionat înscrisuri sub semnătură privata (cereri de marcare P.I., 10 octombrie 2010, f. 210-211, vol. II.) şi înscrisuri oficiale (1 - carnetul de marcare inventariere din 27 octombrie 2010, f. 207-209, vol. II; 2 - actul de punere în valoare nr. 6119 AC I P.I., datat 17 octombrie 2010, f. 206, vol. II, formarul electronic SUMAL, numerotat 294131-SV-390, datat 28 octombrie 2010, f. 205, vol. II; 3 - autorizaţia de exploatare din 02 noiembrie 2010, f. 204, vol. II; 4 - procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 05 noiembrie 2010, f. 203, vol. II) cunoscând ca sunt false, in vederea producerii unor consecinţe juridice.

Pentru aceleaşi considerente expuse anterior, cu ocazia analizării infracţiunii de conflict de interese, comise de către inculpat atunci când a procedat la exploatarea parchetului 3894/2010 şi în cazul exploatării parchetului 6119/2010 - P.I. inculpatul a săvârşit infracţiunea de conflict de interese în formă continuată deoarece, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi-a aprobat personal autorizaţia de exploatare din 02 noiembrie 2010 şi actul de punere în valoare nr. 6119 AC I - P.I. din 28 octombrie 2010 (f. 205, 204 vol. 2, d.u.).

În ce priveşte infracţiunile de fals intelectual (două acte - în calitate de funcţionar public a atestat în autorizaţia de exploatare din 02 noiembrie 2010 şi în actul de punere în valoare nr. 6119 AC I P.I. din 17 octombrie 2010, UA fals proprietar), instigare (improprie) la fals intelectual (patru acte - folosind un set de documente nereale în care se indica un alt proprietar al fondului forestier exploatat, a determinat pe angajaţii O.S. Vatra Dornei să întocmească cinci înscrisuri oficiale în care era indicat un alt proprietar al fondului forestier), uz de fals (a folosit pentru exploatarea parchetului 6119/2010 - P.I., înscrisuri sub semnătură privată cât şi înscrisuri oficiale, cunoscând că sunt false - în vederea producerii de consecinţe juridice), instanţa nu le-a reţinut, întrucât după cum deja s-a arătat, documentaţia de exploatare se face pe numele proprietarului terenului cu vegetaţie forestieră şi cum în cauză s-a întocmit un antecontract de vânzare cumpărare, în mod legal documentaţia de exploatare s-a făcut pe numele promitentului - vânzător P.I., care nu şi-a pierdut această calitate.

4. Cu privire la exploatarea parchetului 3951/2010 - Ţ.R., instanţa a reţinut că, în baza antecontractului de vânzare cumpărare autentificat din 19 aprilie 2010 la B.N.P. - R.G.R. f, 222-223, vol. II, apoi in baza contractului de vânzare cumpărare autentificat din 03 septembrie 2010 la B.N.P. - R.G.R. inculpatul T.G.A. a cumpărat de la numita T.R. din mun. Vatra Dornei, jud. Suceava, cu suma de 14.760 lei (bani plătiţi la data de 19 aprilie 2010, când s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare), suprafaţa de 12.000 m.p. teren pădure, situata in extravilanul corn. Saru Dornei, nr. cadastral 30841, f. 220-223, vol. II.

Odată cu încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, inculpatul a devenit posesorul imobilului (in fapt) si proprietarul fondului forestier situat pe acesta, având dreptul sa-l exploateze, f. 222-223, vol. II.

În jurul datei de 01 iulie 2010 (când pădurea aparţinea deja inculpatului), T.G.A. a cerut învinuit B.G., pădurar în cadrul O.S. Vatra Dornei, Cantonul Silvic nr. 2 „Tăieturi”, subordonat al sau, sa facă o cerere de marcare pe numele T.R. si un act de constatare cu privire la existenta produselor accidentale si de igiena in pădurea susnumitei, f. 273, 277, vol. I.

Inculpatul B.G. s-a conformat si a întocmit cererea de marcare pe care nu a semnat-o si actul de constatare pe numele vechiului proprietar, T.R., apoi a depus respectivul înscris la O.S. Vatra Dornei, unde a fost înregistrat din 01 iulie 2010, f 256, vol. II.

De precizat ca înscrisul se prezintă sub forma unui document standardizat, ce are pe o parte formularul de cerere de marcare in alb, iar pe verso, formularul pentru actul de constatare, de asemenea în alb.

Aşa cum s-a mai arătat, cererea de marcare se face de către proprietarul pădurii, acesta fiind si cel in sarcina căruia sunt stabilite obligaţii privind respectarea reglementarilor silvice in exploatarea masei lemnoase.

După avizarea cererii de marcare de către şeful de ocol (inculpatul T.G.A.), f. 255, vol. II, a fost desemnat delegatul care, împreună cu pădurarul din acel canton (învinuitul B.G.), a făcut marcarea efectiva a arborilor.

Marcarea s-a făcut in perioada 21 iunie 2010-22 iunie 2010, iar carnetul de marcare, înregistrat din 21 iulie 2010 s-a întocmit cu menţionarea in cuprinsul acestuia a numelui vechiului proprietar, pentru ca in numele acestuia se solicitase marcarea, f. 251-254, 257.

La data de 20 iulie 2010 inculpatul T.G.A. îşi aproba actul de punere în valoare nr. 3951-AC I T.R., f. 250, vol. II, document înregistrat electronic (SUMAL) sub nr. 262882-SV-390 din 20 iulie 2010, f. 249, vol. II.

În 26 iulie 2010 (în baza contractului de vânzare cumpărare masa lemnoasa nr. 19 din 26 iulie 2010, încheiat intre inculpat in calitate de vânzător si SC A. SRL in calitatea de comparator al cantităţii de 72 m.c. masa lemnoasa, la preţul de 150 lei/m.c, f. 258-259, vol. II) T.G.A. semnează personal autorizaţia de exploatare în 26 iulie 2010, f. 248, vol. II, pentru ca SC A. SRL sa poată efectua tăierea arborilor marcaţi si scoaterea acestora la calea de acces.

La 26 iulie 2010 reprezentantul O.S. Vatra Dornei a predat către SC A. SRL parchetul spre exploatare, întocmindu-se cu acel prilej procesul-verbal de predare privitor la partida (parchetul) 262881 (nr. SUMAL), datat 26 iulie 2010, f. 247, vol. II, document ce s-a întocmit cu menţionarea in cuprinsul acestuia, in mod fals, a numelui vechiului proprietar, T.R.

Prin procesul verbal din 25 august 2010 s-a realizat reprimirea parchetului de la SC A. SRL de către O.S. Vatra Dornei, după exploatarea materialului lemnos marcat.

Exploatarea s-a făcut pe proprietatea si in folosul inculpatului, care a realizat un folos material (materialul lemnos rezultat).

În exploatarea parchetului 3951/2010 - Ţ.R., inculpatul T. a săvârşit infracţiunea de conflict de interese, 2 acte materiale, în calitate de funcţionar public aflat in exerciţiul atribuţiilor de serviciu si-a aprobat personal autorizaţia de exploatare din 26 iulie 2010, f. 248, vol. II, si actul de punere in valoare nr. 3951-AC I T.R., f. 250, vol. II, (SUMAL) sub nr. 262882-SV-390 din 20 iulie 2010, f. 249, vol. II.

De asemenea, în ce priveşte infracţiunile de fals intelectual (2 acte), instigare improprie la fals intelectual (cinci acte), uz de fals (şase acte) acestea nu au fost reţinute întrucât fiind vorba de un antecontract de vânzare-cumpărare, transferul proprietăţii asupra terenului cu vegetaţie forestieră nu a avut loc şi ca atare în mod legal documentaţia de exploatare s-a făcut pe numele promitentului vânzător, respectiv, Ţ.R.

5. Cu privire la exploatarea parchetului nr. 7451/2010 - P.S., s-a constatat că prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat din 16 aprilie 2010 la B.N.P. - R.G.R., f. 308-310, vol. II, împreună cu inculpatul P.G., inculpatul T.G.A. a convenit sa cumpere de la numitul P.S. suprafaţa de 66.300 m.p. teren cu vegetaţie forestiera, situat în com. Panaci, jud. Suceava, pentru care s-a plătit atunci suma de 60.000 lei.

Conform clauzelor contractuale, cumpărătorii au intrat in stăpânirea imobilului la data încheierii antecontractului, cu dreptul de a exploata începând de atunci masa lemnoasa situata pe teren, f. 308-310, vol. II.

Ca si in cazul parchetului anterior, inculpatul T.G.A. i-a cerut lui B.G. sa întocmească o cerere de marcare pe numele fostului proprietar al fondului forestier, sa facă actul de constatare si sa depună apoi documentele la O.S Vatra Dornei in vederea declanşării procedurii de exploatare a masei lemnoase din perimetrul proprietatea sa, f. 273, 277, vol. I.

Şi în acest caz B.G. s-a conformat si a întocmit cererea de marcare pe care nu a semnat-o, precum si actul de constatare in UP IV, ua 70A%, pe numele vechiului proprietar, P.S., apoi a depus respectivul înscris la O.S. Vatra Dornei, unde sub numărul 12 din 14 iulie 2010, solicitarea de marcarea a fost avizata de şeful ocolului, inculpatul T.G.A., f. 304, vol. II.

Marcarea celor 326 arbori (cu un volum de 212 m.c) s-a făcut in perioada 20 iulie 2010-02 august 2010, carnetul de marcare inventariere nr. 223 din 04 august 2010, f. 297-302, 305, vol. II, menţionând ca proprietar al fondului forestier pe numitul P.S., conform datelor puse la dispoziţie de inculpatul T.G.A.

Actul de punere în valoare nr. 7451 AC I P.S. din 04 august 2010 a fost aprobat de inculpatul T.G.A. pentru exploatarea făcută in interesul sau, pe proprietatea sa, f. 296, vol. II.

La fel, acelaşi înscris în format SUMAL, a.p.v. nr. 266983-SV-390 din 04 august 2010, f 295, vol. II.

La puţin timp, inculpatul eliberează autorizaţia de exploatare din 11 august 2010, f. 294, vol. II, pentru ca SC A. SRL să poată exploata cei 212 m.c. material lemnos „proprietatea P.S.”.

În aceeaşi data are loc predarea către SC A. SRL a fondului forestier spre exploatare, prilej cu care se încheie, de către reprezentantul ocolului silvic, procesul verbal de predare a parchetului din 11 august 2010, f. 293, vol. II, in care se consemnează, de asemenea, ca respectivul parchet (partida) ar fi „proprietatea P.S.”.

După finalizarea exploatării perimetrul a fost retransmis de către societate ocolului silvic, fiind încheiat procesul verbal de reprimire din 25 august 2010, f. 287, vol. II, societatea care a făcut exploatarea fiind descărcată astfel de obligaţii.

Exploatarea s-a făcut pe proprietatea si in folosul inculpatului, care a realizat un folos material (materialul lemnos rezultat).

În exploatarea acestui parchet inculpatul T.G.A. a săvârşit infracţiunea de conflict de conflict de interese (două acte): in calitate de funcţionar public aflat in exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi-a aprobat personal autorizaţia de exploatare din 11 august 2010, f. 294, vol. II, si actul de punere în valoare nr 7451 AC I P.S. din 04 august 2010, f. 296, vol. II, format SUMAL, a.p.v. nr. 266983-SV-390 din 04 august 2010, f. 295, vol. II.

Infracţiunile de fals intelectual (2 acte), instigare (improprie) la fals intelectual (5 acte), uz de fals (6 acte) nu au fost reţinute din aceleaşi considerente, prezentate în cazul exploatării şi a parchetului 3951/2010 - Ţ.R.

6. Cu privire la exploatarea parchetului 1049/2010 - P.S., instanţa a reţinut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 iunie 2010 la B.N.P. - N.R., f. 337-339, vol. II, inculpatul T.G.A. a cumpărat, cu suma de 22.500 lei, 45.000 m.p. teren pădure situat in extravilanul corn. Dorna Arini, jud. Suceava, parcela 1, nr. cadastral 1664, f. 337-339.

Dispunând de o cerere de marcare semnata de fostul proprietar, dar datata 26 iulie 2010 (după ce P.S. vânduse terenul cu vegetaţie forestiera), inculpatul T.G.A. a avizat-o, a înregistrat-o sub numărul P/12 din 27 iulie 2010, apoi a transmis-o lui P.C., pădurar in cadrul O.S. Vatra Dornei, Cantonul Silvic nr. 7 Ortoaia, subordonat al sau, pentru ca acesta sa facă actul de constatare cu privire la situaţia vegetaţiei forestiere din UP II, ua 65 A (teren ce aparţinea inculpatului, fiind cumpărat de la P.S.).

Pădurarul în cauza a făcut verificarea in teren, a întocmit actul de constatare din 02 august 2010, f. 328, vol. II, pe numele persoanei indicate in cererea de marcare apoi a depus documentul la ocolul silvic pentru a fi avut in vedere la efectuarea marcării.

Marcarea celor 178 arbori s-a realizat în perioada 13 iulie 2010-17 august 2010, carnetul de marcare inventariere nr. 2036 din 13 august 2010 (inclusiv procesul-verbal de finalizarea a activităţii), f. 330-333, vol. II, consemnând, in mod nereal, pe P.S. (cum era indicat in cererea de marcare), ca proprietar al fondului forestier in care s-a făcut marcarea.

La 13 august 2010, inculpatul si-a aprobat actul de punere in valoare (a.p.v.) nr. 1049 AC I cu data de mai sus, f. 326, vol. II, înscris ce a primit numărul electronic (SUMAL, cu indicarea partizii) 269139-SV-390, f. 325, vol. II.

Tot T.G.A. a eliberat (aprobat) autorizaţia de exploatare din 13 august 2010, f. 324, vol. II, pentru aceeaşi SC A. SRL, act ce permitea exploatarea celor 179 m.c. material lemnos de pe proprietatea inculpatului.

Eliberarea autorizaţiei avea la baza contractul de vânzare cumpărare masa lemnoasa nr. 27.13 august 2010 prin care T.G.A. vindea din proprietatea sa (UP II, ua 65 A, partida 269139) 179 m.c. masa lemnoasa la preţul de 200 lei m.c, f. 335, vol. II.

Procesul verbal de predarea a parchetului. din 30 august 2010, f. 323, vol. II, consemna predarea de către reprezentantul ocolului silvic, către SC A. SRL, a partizii cu acelaşi număr, arătând in fals ca aceasta ar fi „proprietatea P.S.”, f. 323, vol. II.

La finalizarea activităţilor de exploatare, societatea a predat parchetul către administratorul O.S. Vatra Dornei prin procesul verbal de reprimire din 13 octombrie 2010, f. 318, vol. II.

Exploatarea s-a făcut pe proprietatea si in folosul inculpatului, care a realizat un folos material (materialul lemnos rezultat).

Inculpatul avea obligaţia să aştepte, să continue formele legale, astfel încât la final să apară el în evidenţele Ocolului Silvic ca parte a contractului de prestări servicii silvice şi abia apoi să procedeze la întocmirea documentaţiei de exploatare pe numele său.

Cum acesta ştia ce trebuie să facă, dar a preferat să întocmească documentaţia de exploatare pe numele fostului proprietar - P.S. (în condiţiile în care transferul de proprietate a avut loc odată cu întocmirea contractului de vânzare-cumpărare), faptele inculpatului T.G.A. comise cu ocazia exploatării parchetului 1049/2010 - P.S., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

a) conflict de interese (două acte): î n calitate de funcţionar public aflat in exerciţiul atribuţiilor de serviciu si-a aprobat autorizaţia de exploatare din 13 august 2010, f. 324, vol. II si actul de punere in valoare nr. 1049 AC I cu data de mai sus, f. 326, vol. II, numărul electronic (SUMAL, cu indicarea partizii) 269139-SV-390, f. 325, vol. II;

b) fals intelectual (două acte): în calitate de funcţionar public, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu fiind, cu ştiinţă a atestat un fals proprietar în doua documente oficiale (autorizaţia de exploatare nr. 341367 din 13 august 2010, f 324, vol. II si actul de punere în valoare nr. 1049 AC I cu data de mai sus, f. 326, vol. II, numărul electronic (SUMAL, cu indicarea partizii), f. 325, vol. II);

c) instigare (improprie) la fals intelectual (cinci acte): folosind un set de documente (cerere de marcare) ce conţineau date nereale {actele indicau ca proprietar al fondului forestier exploatat o persoana ce nu avea aceasta calitate), a determinat întocmirea de către angajaţii O.S. Vatra Dornei, care au acţionat fără vinovăţie, a cinci înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare P.S. din 02 august 2010, f. 328, vol. II, 2 - actul de punere în valoare (a.p.v.) nr. 1049 AC I cu data de mai sus, f. 326, vol. II, numărul electronic (SUMAL) 269139-SV-390, f. 325, vol. II, 3 - carnetul de marcare inventariere nr. 2036 din 13 august 2010, f. 330-333, vol. II, 4 - autorizaţia de exploatare din 13 august 2010, f. 324, vol. II, 5- procesul-verbal de predare 269139 din 30 august 2010, f. 323, vol. II) în care era indicat un alt proprietar al fondului forestier exploatat;

d) uz de fals (şase acte) - a folosit pentru exploatarea parchetului mai sus menţionat înscrisuri sub semnătură privata (cerere de marcare arbori P.S., înregistrată din 27 iulie 2010, datata 26 iulie 2010, f. 328, vol. II) și înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare P.S. din 02 august 2010, f. 328, vol. II, 2 - actul de punere în valoare (a.p.v.) nr. 1049 AC I cu data de mai sus, f. 326, vol. II, numărul electronic (SUMAL) 269139-SV-390, f. 325, vol. II, 3 - carnetul de marcare inventariere din 13 august 2010, f. 330-333, vol. II, 4 - autorizaţia de exploatare din 13 august 2010, f. 324, vol. II, 5 - procesul-verbal de predare 269139 din 30 august 2010, f. 323, vol. II) cunoscând ca sunt false, in vederea producerii unor consecinţe juridice.

Faptele săvârşite de inculpatul T.G.A. se dovedesc cu:

- procese verbale de sesizare din oficiu, f. 8-14, vol. I;

- relaţii si fisa postului învinuit T.G.A., f 68-86, vol. I, f. 27-45 vol. II;

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, f. 144-152, f, 170-192, f. 204-208, vol. I;

- relaţii Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, privind calitatea de funcţionar public a angajaţilor instituţiei, f. 201-202, vol. I;

- declaraţie martor C.M. privitoare la procedurile ce se realizează si documentaţia ce se întocmeşte pentru exploatarea masei lemnoase proprietate privata a pers. fizice, f. 213-216, vol. I;

- adresa O.S. Vatra Dornei, f. 217-220, vol. I;

- declaraţii învinuit P.C. si B.G., f. 252-257, vol. I, 269-279, vol. I;

- declaraţii martor N.I., f. 302-303, vol. I, f. 183-184, vol. II;

- procese verbale verificări rudenie si afinitate, f. 6, 10-18, vol. II;

- declaraţii martor P.I., f. 112-115, vol. II;

- antecontract de vânzare cumpărare autentificat din 11 iunie 2010 la B.N.P. - N.V., f. 116, vol. II;

- documentaţia parchetului 3894/2010 - P.I., f. 117-153, vol. II;

- documentaţia parchetului 3488/2010 - P.I., f. 153-182, vol. II;

- documentaţia parchetului 6119/2010 - P.I., f. 185-223, vol. II ;

- declaraţie martor T.P.R., f. 215-219, vol. II;

- antecontractul de vânzare cumpărare T.T., autentificat din 19 aprilie 2010 la BNP - R.G.R. f. 222-223, vol. II;

- contract de vânzare cumpărare T.T., autentificat din 03 septembrie 2010 la B.N.P. - R.G.R., f. 220-221, vol. II;

- documentaţia parchetului 3951/2010 - T.P.R., f. 224-268, vol. II;

- declaraţie martor P.S., f 264-265, 260-270, vol. II;

- antecontract de vânzare cumpărare P.T., autentificat din 16 aprilie 2010 la B.N.P. - R.G.R., f. 308-310, vol. II;

- declaraţie martor P.S., f. 312-317, vol. II;

- contractul de vânzare cumpărare P.T., autentificat din 20 iunie 2010 la B.N.P. - N.R., f. 337-339, vol. II;

- solicitarea nr. 99/P/2011 din 18 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava privind efectuarea unei percheziţii domiciliare, f 382 - 384, vol. II;

- încheierea nr. 3 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava (Dosar nr. 343/39/2011) pentru autorizarea percheziţiilor, f. 391 - 393, vol. II;

- autorizaţiile nr. 1-4 din 19 aprilie 2011 ale Curţii de Apel Suceava (Dosar nr. 343/39/2011), f. 393 - 397, vol. II;

- solicitarea nr. 99/P/2011 din 21 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava privind efectuarea unei percheziţii informatice, f. 488 -490, vol. II;

- încheierea nr. 1/PI din 22 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava (Dosar nr. 369/39/2011) pentru autorizarea percheziţiilor, f. 492 - 493, vol. II;

- autorizaţiile din 22 aprilie 2011 ale Curţii de Apel Suceava (Dosar nr. 369/3 9/2011), f. 494 - 495, vol. II;

probatorii privind relaţia învinuitului T. cu SC A. SRL (declaraţii martor, relaţii, documente, CD., privind percheziţia domiciliară şi informatică), filele nr. 340 - 514, vol. II;

- documente privind procedura de prezentare a învinuirii, extindere a cercetărilor, filele nr. 515 - 519, vol. II;

- declaraţii învinuit, filele nr. 523 - 530, vol. II;

- proces - verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, filele nr. 531-532, vol. II;

În drept :

(1) Faptele inculpatului T.G.A. care, în cursul anului 2010, în calitate de funcţionar public (inginer inspector silvic, şef al Ocolului Silvica Vatra Dornei, Direcţia Silvica Suceava, jud. Suceava, cu atribuţiile şi competenţele anterior arătate) si in exercitarea atribuţiilor de serviciu, în efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe şase parchete (patrizi) din care unul constituit pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a îndeplinit un număr de 12 acte (şi-a aprobat actul de punere în valoare şi autorizaţia de exploatare pentru fiecare dintre parchetele: 3894/2010 - P.I., 3488/2010 - P.I., 6119/2010 - P.I., 3951/2010 - Ţ.P.R., 7451/2010 - P.S., 1049/2010 - P.S.) prin care s-a realizat un folos material pentru sine întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 253 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(2) Faptele aceluiaşi inculpat, inginer inspector silvic, şef al Ocolului Silvic Vatra Dornei care, fiind funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cursul anului 2010, în efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe 1 parchet constituit pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice a atestat în 2 documente (autorizaţia de exploatare din 13 august 2010 şi actul de punere în valoare nr. 1049 AC I din 13 august 2010 - P.S.) împrejurări necorespunzătoare adevărului semnând (aprobând) actul de punere în valoare şi autorizaţia de exploatare în care era menţionată ca proprietar al fondului forestier exploatat, altă persoană decât proprietarul real al vegetaţiei forestiere de pe respectivul teren, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

(3) Faptele aceluiaşi inculpat, care în cursul anului 2010, în efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe 1 parchet constituit pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale inice, a determinat întocmirea de către angajaţii Ocolului Silvic Vatra Dornei (persoane ce au acţionat fără vinovăţie) a 5 documente (la parchetul 1049/2010 P.S. s-au întocmit în fals: actul de constatare, carnetul de marcare inventariere, actul de punere în valoare, autorizaţia de exploatare, procesul verbal de predare a parchetului) în care era indicat în mod nereal un fals proprietar al fondului forestier, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare în condiţiile participaţi ei improprii la fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969, rap. la art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (participaţie improprie la fals intelectual).

(4). Faptele aceluiaşi inculpat care în cursul anului 2010, în efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe 1 parchet, constituit pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice a folosit 6 documente (în exploatarea parchetului 1049/2010 - P.S. a folosit documentele cerute de lege, respectiv cerere de marcare, actul de constatare, carnetul de marcare - inventariere, actul de punere în valoare, autorizaţia de exploatare şi procesul verbal de primire a parchetului - în care în mod nelegal a menţionat numele fostului proprietar al fondului forestier, deşi cumpărase de la acesta pădurea în care a deschis spre exploatare parchetul menţionat) în care era indicat în mod nereal un fals proprietar al fondului forestier, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile impuse de art. 72 C. pen. din 1969, precum şi scopul de prevenţie generală şi specială, de reeducare.

Ca urmare, având în vedere pe de o parte lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, iar pe de altă parte funcţia de şef de ocol care printre atribuţiile de serviciu are şi aplicarea, controlul respectării legalităţii în unitatea respectivă, multitudinea de acte materiale si de infracţiuni comise (4 infracţiuni în formă continuată), instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, urmând ca executarea pedepsei rezultante să fie suspendată condiţionat în condiţiile şi cu consecinţele prev. de art. 81-83 C. pen. din 1969.

În legătură cu apărările formulate de către inculpatul T.G.A. mai trebuie spus că acesta a solicitat să fie achitat în baza art. 16 lit. b) N.C.P.P. întrucât nu a comis cu vinovăţie infracţiunea de conflict de interese, iar în baza art. 16 lit. a) N.C.P.P. - fapta nu există, pentru săvârşirea celorlalte 3 infracţiuni.

Pentru considerentele deja arătate şi care nu vor mai fi reluate, solicitările s-au dovedit neîntemeiate.

Modalitatea de comitere a faptelor, actele materiale numeroase ce au fost comise, faptul că mulţi dintre martorii pădurari, au confirmat că inculpatul le-a cerut să întocmească cereri de marcare, alte documente necesare exploatării parchetelor de pădure, existenţa materială a documentelor pe care inculpatul şi le-a aprobat singur pentru a obţine un fals material, etc. dovedesc atât existenţa faptelor cât şi intenţia directă cu care s-a acţionat. Inculpatul în calitatea sa de şef de ocol, funcţionar public cât şi de simplu cetăţean avea obligaţia să cunoască dispoziţiile legii penale, inclusiv în ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese.

Faptul că pe linie silvică s-au efectuat unele controale şi nu s-au constatat nereguli, nu au nicio relevanţă în ce priveşte caracterul penal al faptelor.

Art. 45 alin. (2) C. pen. din 1969, defineşte starea de necesitate ca fiind situaţia acelei persoane care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia, sau un interes public.

Deşi se invocă în apărarea inculpatului T.G.A. starea de necesitate întrucât exista un pericol real de infestare a altor arbori, instanţa a constatat că nu sunt date condiţiile stării de necesitate. Lucrările dosarului evidenţiază că în zonă erau mai multe parchete de pădure cu produse accidentate şi care au fost exploatate cu respectarea normelor legale, fără a se crea vreun pericol de extindere a infestării.

Ca atare, nu se poate reţine că doar în exploatarea parchetelor făcută de către inculpat (în interesul său propriu), exista un pericol imediat de infestare, din moment ce alte parchete de pădure aflate în situaţii similare, au putut fi exploatate în condiţii de legalitate.

Despre folosul material realizat, despre aspectul că inculpatul a fost obligat să-şi aprobe singur documentele necesare exploatării celor 6 parchete, deoarece nu exista un înlocuitor, instanţa a făcut deja vorbire. împrejurarea că în cauză este vorba despre parchete proprietate privată cu produse accidentale, nu are nicio relevanţă sub aspect penal.

Potrivit art. 181 alin. (2) C. pen. din 1969, la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei fapte, trebuie să se ţină seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

În cauză, inculpatul T.G.A. avea calitatea de şef ocol silvic cu multiple atribuţii în ce priveşte legalitatea, a comis mai multe infracţiuni în formă continuată, astfel încât solicitările de achitare pe considerentul că faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, sunt nejustificate.

De altfel, inculpatul a recunoscut situaţia de fapt reţinută, dar a considerat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor deoarece procedura de finalizare a formelor legale privind cumpărarea de teren cu vegetaţie forestieră dura prea mult, nu a cunoscut dispoziţiile legale penale legate de infracţiunea de conflict de interese, nu s-a cauzat niciun prejudiciu, etc.

II. Inculpatul P.G. având funcţia de inginer silvic, responsabil fond forestier (cu precădere, f. 438 vol. IV) in cadrai O. S. Vatra Dornei, Direcţia Silvica Suceava, jud. Suceava, cunoscând reglementările silvice in vigoare, beneficiind totodată de experienţa si cunoştinţele dobândite in exercitarea atribuţiilor de serviciu (cunoştea situaţia fondurilor forestiere exploatabile, avea posibilitatea sa afle cine si in ce condiţii doreşte sa-si vândă pădurile, etc.), in cursul anilor 2009-2010 inculpatul P.G. a achiziţionat de la mai multe persoane (J.T., P.D., B.D., L.M., A.M, A.P.I., A.A.I., L.P.E., I.I., J.D.P.) mari suprafeţe de teren cu vegetaţie forestiera, in toate cazurile in perimetre situate pe raza O.S. Vatra Dornei.

Prin constituirea a cel puţin patrusprezece parchete (partizi), inculpatul a procedat la exploatarea in interes personal a unor cantităţi de masa lemnoasa din respectivele perimetre (cu sprijinul SC S. SRL, societate administrată de numitul G.P., socrul său), după ce a efectuat personal marcarea arborilor si a întocmit carnetele de marcare-inventariere.

Marcarea celor 14 parchete [(1) parchet 1057 - J.T., (2) - parchet 7369 - P.D., (3) - parchet 7406 - P.D., (4) - parchet 7430 - P.D., (5) - parchet 7429 - B.D., (6) - parchet 7421 - A.M., (7) - parchet 7357 - A.M., (8) - parchet 7356 - A.I., (9) - parchet 7427 - A.P.I., (10) - parchet 7425 - A.A.I., (11) - parchet 7426-L.P.E., (12) - parchet 3031 - I.I., (13) - parchet 6021 - J.D.P., (14) - parchet 7465 - L.D.M.] s-a realizat in perioada noiembrie 2009-septembrie 2010, in general, in funcţie de data la care a fost achiziţionat terenul cu vegetaţie forestiera, f. 87-100, 188-206, vol. III.

De asemenea, inculpatul P.G., în virtutea atribuţiilor de serviciu, a desfăşurat o serie de activităţi şi în exploatarea unor parchete de către SC S. SRL, reprezentată de către socrul său, G.P.

Astfel, în calitate de inginer silvic, responsabil fond forestier (f. 438 vol. IV) in cadrul O. S. Vatra Dornei, Direcţia Silvica Suceava, jud. Suceava, inculpatul P.G. avea printre atribuţii si pe acelea de a efectua predarea parchetului spre exploatare către societatea comerciala titulara a autorizaţiei de exploatare (in calitate de persoana juridica atestata), controlul exploatării, efectuarea de acte de constatare privind stadiul realizării lucrărilor si motivul întârzierii acestora in cazul neîncadrării de către persoana juridica atestata in termenul menţionat in autorizaţia de exploatare, reprimirea parchetului exploatat de la societatea comerciala ce a efectuat lucrarea.

În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a desfăşurat numeroase activităţi de acest fel, întocmind documentaţia impusa de lege.

Astfel de activităţi au fost efectuate de inculpat si in cazul unor exploatări, in perioada 2008-2011, pe raza O.S. Vatra Dornei, a 72 de parchete, de către SC S. SRL, Loc. Basarabi, com. Preuteşti, jud. Suceava, din 06 decembrie 2006, reprezentata de G.P., socrul său (afin de gr. I), f. 8-15, vol. III, actele îndeplinite de inculpatul P.G. contribuind la realizarea unui folos material pentru socrul sau {sumele de bani câştigate din contractile de licitaţie in baza cărora societatea administrate de el a exploatat o parte din aceste parchete, respective cantitatea de masa lemnoasa câştigate la licitaţie, in cazul celorlalte parchete exploatate) f. 214, 214a, 214b, 214c, 215 (cinci file, cu tot cu plic), vol. III.

Parchetele in cauza au numerele: 16197/2008, 565/2009, 485/2009, 518/2009, 466/2008, 497/2009 - toate având documentaţia în vol. SC S. SRL A, 160821/2009, 10349/2008, 13061/2008, 16286/2010, 13135/2011, 14099/2011, 13144/201 l - SC S. SRL B, 13126/2010, 13136/2010, 496/2008, 140071/2010, 758/2009, 147642/2009 - SC S. SRL C, 548/2009, 14060/2009, 13082/2009, 13080/2009, 147640/2009, 190522/2009, 150182/2009, 756/2009, 755/2009, 757/2009 - SC S. SRL D, 13145/2011, 19009/2009, 16234/2009, 491/2008, 490/2008, 16260/2009, 16261/2009, 16276/2010, 11026/2009, 13048/2010, 11028/2009, 11027/2009, 12066/2009-toate în vol. SC S. SRL E, 14052/2009, 207037/2009, 147639/2009, 16166/2008, 14067/2010, 14033/2008, 13064/2008, 13063/2008 - SC S. SRL F, 772/2009, 1004/2010, 1002/2010, 1003/2010, 6022/2010, 6023/2010, 3858/2010, 3862/2010, 1005/2010, 3864/2010, 3908/2010, 3909/2010, 3863/2010 - „SC S. SRL” G, 3720/2010, 588/2009, 578/2009, 570/2009, 574/2009, 4661/2010, 10121/2009, 1012/2010 si 3726/2009 - toate în vol. SC S. SRL H.

Instanţa, verificând probatoriul administrat, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept (cu excepţia solicitării de a fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969 - pentru care va fi achitat) precum cea expusă în actul de sesizare (f. 21 - 78 din rechizitoriu), motiv pentru care nu a mai reiterat-o.

Inculpatul P.G. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969, constând în aceea că a deţinut în continuare, până la data de 24 aprilie 2011, data efectuării percheziţiei domiciliare), trei cartuşe armă de vânătoare calibru 12 (marcate pe partea metalica a tubului cartuş astfel: primul „L.” - 12, al doilea „S.B.” - 12 iar ultimul având patru redări grafice a nr. „12” încadrat de steluţe), deşi perioada de deţinere legală a armei de serviciu şi a muniţiei aferente încetase (la data încetării raporturilor de muncă).

Potrivit art. 181 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, o faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege este lipsită în mod vădit de importanţă. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

În cauză, lucrările dosarului evidenţiază că, pur şi simplu, din cauza unui sertar defect şi blocat, inculpatul nu le-a văzut şi ca atare, cum nu ştia de ele nu a predat cele 3 cartuşe găsite la domiciliul său cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Inculpatul este fără antecedente penale, a avut până în prezent un comportament pozitiv în societate şi nici nu s-a dovedit că acesta ar fi urmărit să folosească cartuşele în vreun anumit scop, cu atât mai mult cu cât arma aferentă fusese deja predată.

În aceste împrejurări, instanţa, constatând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, a procedat la achitarea inculpatului în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din N.C.P.P., rap. la art. 19 din Legea nr. 255/2013 în referire la art. 181 C. pen. din 1969.

Conform art. 91 lit. c) combinat cu art. 18 C. pen. din 1969, s-a aplicat acestuia sancţiunea administrativă a amenzii de 1.000 lei.

În ce priveşte celelalte 5 infracţiuni pentru care inculpatul P.G. a fost trimis în judecată, instanţa a procedat la condamnarea lui.

Cu privire la exploatarea parchetului partizia 7369/2010 - P.D. (f. 263-298 vol. 3 d.u.) se constată că:

Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 22 martie 2010 la B.N.P. - N.R. din mun. Vatra Dornei, jud. Suceava, f. 259-262, vol. III, inculpaţii P.G. şi F.D.C. au cumpărat de la martorii P.D., B.D., s.a. suprafaţa de 362.800 m.p. teren vegetaţie forestieră, situată în comuna Panaci, judeţul Suceava (UP III UA 100A%, 100B%, 101A%, 101B%, 102A%, 102B%; UP III UA 99A%, 99B%), plătind pentru imobilul cumpărat suma de 371.254 lei, filele nr. 324 - 359, 259 - 260, vol. III.

Prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 22 martie 2010 la B.N.P. - N.R. din mun. Vatra Dornei, jud. Suceava, f. 261-262, vol. III, inculpaţii P.G. şi F.D.C., au convenit cu martorul P.D. ş.a. să cumpere de la aceştia din urmă suprafaţa de 90.000 m.p. teren vegetaţie forestieră, situată în comuna Panaci, judeţul Suceava (UP III UA 100A, 100B), pentru care au plătit, la momentul încheierii antecontractului, suma de 74.000 lei.

Deşi e vorba despre un antecontract de vânzare-cumpărare, s-a constatat că la finalul acestuia se prevede expres că „Preţul vânzării este de 74.000 lei, achitat integral la data de 22 martie 2010, fiind cuprins în preţul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din data de 22 martie 2010” - ceea ce duce la concluzia că părţile au disimulat vânzarea-cumpărarea şi ca atare inculpatul era obligat să finalizeze formele cadastrale şi abia apoi să procedeze la întocmirea documentaţiei de exploatare pe numele său şi nu pe cea a vechiului proprietar (f. 261 vol. 3 d.u.).

În plus, parchetele de pădure constituite şi exploatate (4 parchete - nr. 7369/2010; 7406/2010; 7430/2010 - P.D.; 7429/2010 - B.D., f.22, 24, 26, 27 din rechizitoriu) au ca obiect aceeaşi suprafaţă de teren pădure - parcela U.P.III, ce face şi obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 martie 2010.

Faptele comise de inculpatul P.G. se dovedesc atât cu probatoriul administrat în faţa instanţei de judecată, cât şi cu cel din faza de urmărire penală, respectiv:

- procese verbale de sesizare din oficiu, f. 8-14, vol. I;

- relaţii si fisa postului învinuit P.G., f. 68, 98 - 108, vol. I, f. 21 - 30 vol. III;

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, f. 170 - 191, f.206 - 209, vol. I;

- relaţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, privind calitatea de funcţionar public a angajaţilor instituţiei, f. 201-202, vol. I;

- declaraţie martor C.M. privitoare la procedurile ce se realizează si documentaţia ce se întocmeşte pentru exploatarea masei lemnoase proprietate privata a pers. fizice, f. 213-216, vol. I;

- adresa O.S. Vatra Dornei, f 217-220, vol. I;

- declaraţii învinuit U.D.I., P.C. si B.G., f. 256 - 299, vol. I;

- procese verbale verificări rudenie si afinitate, f. 8-15, vol. III;

- relaţii O.C.P.I. Vatra Dornei, f.32 - 42, vol. III;

- declaraţii martor P.I., f. 112-115, vol. II;

- relaţii Ocolul Silvic Vatra Dornei (carnet marcare inventariere), f. 19 -209, vol. III;

- relaţii Ocolul Silvic Vatra Domei (delegaţii), f. 87 -100, vol. III;

- declaraţii martori J.T., f. 218 - 219, vol. III;

- contract de vânzare - cumpărare J.T., f. 220 - 221, vol. III;

- documentaţie parchet J.T., f. 222 - 247, vol. III;

- declaraţie martor P.D., f. 249 - 253, vol. III;

- contract de vânzare - cumpărare P.D., f. 259 - 262, vol. III;

- documentaţie parchet P.D., 7369, f. 263 - 297, vol. III;

- documentaţie parchet P.D., 7406, f. 298 - 343, vol. III;

- documentaţie parchet P.D., 7430, f. 344 - 366, vol. III;

- declaraţie martor L.M., f. 367, 374, vol. III;

- contract de vânzare - cumpărare L.M., f. 368 - 369, vol. III;

- documentaţie parchet L.M., 7465, f. 188 - 206, 370 - 372 vol. III;

- declaraţii martor B.D., f. 379 - 382, vol. III;

- declaraţii martor B.L.F., f. 383 - 384, vol. III;

- contract de vânzare - cumpărare P.D., f. 385 - 391, vol. III;

- documentaţie parchet B.D., 7429, f. 392 - 419, vol. III;

- declaraţii martor A.M.M., f. 420 - 421, 424 - 425, vol. III;

- contract de vânzare - cumpărare A.M.M., f. 422 - 423, vol. III;

- documentaţie parchet A.M.M., 7421, f. 426 - 459, vol. III;

- documentaţie parchet A.M.M., 3016, f. 37 - 54, vol. IV;

- declaraţii martor A.P.I., f. 55 - 56, 61 - 62, vol. IV;

- contract de vânzare - cumpărare A.M.M., f. 57 - 60, vol. IV;

- documentaţie parchet A.I. (I.), 7356, f. 63 - 99, vol. IV;

- documentaţie parchet A.P.I., 7427, f. 100 - 185, vol. IV;

- declaraţii martor A.A.I., f.132 - 134, vol. IV;

- documentaţie parchet A.A.I., 7425, f. 135 - 176, vol. IV;

- declaraţii martor L.P.E., f. 150 - 152, vol. IV;

- contract de vânzare - cumpărare L.P.E., f. 156 -157, vol. IV;

- documentaţie parchet L.P.E., 7426, f. 177 - 207, vol. IV;

- declaraţii martor I.I., f. 211, 215, vol. IV;

- contract de vânzare - cumpărare I.I., f. 212 - 214, vol. IV;

- documentaţie parchet I.I., 3031, f. 216 - 250, vol. IV;

- declaraţie martor J.D.P., f. 251 - 251, 255 - 256, vol. IV;

- contract de vânzare - cumpărare J.D.P., f. 253 - 254, vol. IV;

- documentaţie parchet J.D.P., 6021, f. 257 - 279, vol. IV şi f. 1-27, vol. XI;

- documentaţie privind percheziţia domiciliară, nr. 75 - 82 şi 83 - 84, vol. III;

- declaraţie învinuit P.G., f. 430 - 443, vol. IV;

- notă depusă de învinuitul P.G., f. 446 - 451, vol. IV;

- documentele enumerate în procesul - verbal din 11 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fila nr. 86, vol. III, ridicate în urma percheziţiei domiciliare, plicul Anexa I.

- relaţii B.T., f. 58 - 61, vol. III;

- procură G.P. pentru P.G. - f. 63 - 64, vol. III;

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva (partizi câştigate prin licitaţie de către SC S. SRL), f. 213 - 215, vol. III;

- relaţii SC S. SRL (autorizaţie percheziţie), f. 280 - 374, vol. IV;

- declaraţii martor A.R., f. 375 - 378, vol. IV;

- declaraţii martor G.P., f. 380 - 383, vol. IV;

- declaraţie învinuit G.P., f. 387, vol. IV;

- documentaţie parchete: 16197/2008, 565/2009, 485/2009, 518/2009, 466/2008, 497/2009- in voi. SC S. SRL A, în numerotarea generală, vol. V, f. 1-355;

- documentaţie parchete: 160821/2009, 13049/2008, 13061/2008, 16286/2010, 13135/2011, 14099/2011, 13144/201 - SC S. SRL B, în numerotarea generală, vol. VI, f. 1 - 380;

- documentaţie parchete: 13126/2010, 13136/2010, 496/2008, 140071/2010, 758/2009, 147642/2009 - SC S. SRL C, în numerotarea generală, vol. VII, f. 1 - 266;

- documentaţie parchete: 548/2009, 14060/2009, 13082/2009, 13080/2009, 147640/2009, 190522/2009, 150182/2009, 756/2009, 755/2009, 757/2009 - SC S. SRL D, în numerotarea generală, vol. VIII, f. 1-307;

- documentaţie parchete: 13145/2011, 19009/2009, 16234/2009, 491/2008, 490/2008, 16260/2009, 16261/2009, 16276/2010, 11026/2009, 13048/2010, 11028/2009, 11027/2009, 12066/2009 - SC S. SRL E, în numerotarea generală, vol. IX, f. 1 - 353;

- documentaţie parchete: 14052/2009, 207037/2009, 147639/2009, 16166/2008, 14067/2010, 14033/2008, 13064/2008, 13063/2008 - SC S. SRL F, în numerotarea generală, vol. X, f. 1 - 267;

- documentaţie parchete: 772/2009, 1004/2010, 1002/2010, 1003/2010, 6022/2010, 6023/2010, 3858/2010, 3862/2010, 1005/2010, 3864/2010, 3908/2010, 3909/2010, 3863/2010 SC S. SRL G, în numerotarea generală, vol. XI, f. 1 - 278;

- documentaţie parchete: 3720/2010, 588/2009, 578/2009, 570/2009, 574/2009, 4661/2010, 10121/2009, 1012/2010 şi 3726/2009 - SC S. SRL H., în numerotarea generală, vol. XII, f. 1 - 195;

- declaraţie învinuit P.G., f. 430 - 443, vol. IV;

- notă depusă de învinuitul P.G., f. 446 - 451, vol. IV;

- documentele enumerate în procesul - verbal din 11 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fila nr. 86, voi. III, ridicate în urma percheziţiei domiciliare, plicul Anexa I;

- documentaţie privind percheziţia domiciliară, nr. 75 - 82 si 83 - 84, vol. III;

- relaţii O.S. Vatra Dornei (muniţii), f. 389 - 395, vol. IV;

- relaţii I.PJ. Suceava (S.A.E.S.P. - arme), f 396 - 397, 401 - 402, vol. IV;

- relaţii A.J.V.P.S. Suceava (arme), f. 406 - 408, vol. IV;

- raport constatare tehnico - ştiinţifică, f. 414 - 418, vol. IV;

- plic tip M.A.I. nr. 9748, conţinând trei tuburi cartuşe vânătoare percutate, f. 419, vol. IV.

În drept:

(1) - Faptele inculpatului P.G. (1), inginer silvic responsabil fond forestier în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, judeţul Suceava, care în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2011, în calitate de funcţionar public (cu atribuţiile şi competenţele anterior arătate, vezi fişa postului) si in exercitarea atribuţiilor de serviciu (1) în efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe 14 (patrusprezece) parchete (patrizi) constituite pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a îndeplinit un număr de 14 acte prin care s-a realizat un folos material pentru sine [şi-a marcat arborii şi a întocmit carnetul de marcare inventariere în următoarele parchete proprietate personală: 1057 - J.T., 7369 - P.D., 7406 - P.D., 7430 - P.D., 7429 - B.D., 7421 - A.M., 7357 - A.M., 7356 - A.I., 7427 - A.P.I., 7425 - A.A.I., 7426 - L.P.E., 3031 - I.I., 6021 - J.D.P., 7465 - L.D.M. - fapte la litera (A) din expozitiv] şi care (2) în efectuarea procedurilor de exploatare de către SC S. SRL a masei lemnoase de pe un număr de 72 parchete [16197/2008, 565/2009, 485/2009, 518/2009, 466/2008, 497/2009-toate având documentaţia - SC S. SRL A, 160821/2009, 13049/2008, 13061/2008, 16286/2010, 13135/2011, 14099/2011, 13144/2011 - SC S. SRL B, 13126/2010, 13136/2010, 496/2008, 140071/2010, 758/2009, 147642/2009 - SC S. SRL C, 548/2009, 14060/2009, 13082/2009, 13080/2009, 147640/2009, 190522/2009, 150182/2009, 756/2009, 755/2009, 757/2009 - SC S. SRL D, 13145/2011, 19009/2009, 16234/2009, 491/2008, 490/2008, 16260/2009, 16261/2009, 16276/2010, 11026/2009, 13048/2010, 11028/2009, 11027/2009, 12066/2009 - SC S. SRL E, 14052/2009, 207037/2009, 147639/2009, 16166/2008, 14067/2010, 14033/2008, 13064/2008, 13063/2008 - SC S. SRL F, 772/2009, 1004/2010, 1002/2010, 1003/2010, 6022/2010, 6023/2010, 3858/2010, 3862/2010, 1005/2010, 3864/2010, 3908/2010, 3909/2010, 3863/2010 - SC S. SRL G, 3720/2010, 588/2009, 578/2009, 570/2009, 574/2009, 4661/2010, 10121/2009, 1012/2010 şi 3726/2009 - SC S. SRL H. - fapte la litera (B) din expozitiv, a îndeplinit un număr de 145 acte prin care s-a realizat un folos material pentru socrul său, numitul G.P., administrator al societăţii comerciale mai sus precizate, întrunesc (in modalităţi alternative) elementele constitutive ale infracţiunii unice de conflict de interese, prev. de aii. 2531 C. pen. cu aplicarea aii. 41 alin. (2) C. pen.

(2) Faptele inculpatului P.G., inginer silvic responsabil fond forestier în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, judeţul Suceava, care, funcţionar public fiind si in exercitarea atribuţiilor de serviciu, în perioada noiembrie 2009 - decembrie 2010, în efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe 14 (patrusprezece) parchete (patrizi) constituite pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a atestat în 12 (douăsprezece) documente (carnetele de marcare inventariere întocmite pentru parchetele: 7369 - P.D., 7406 - P.D., 7430 - P.D., 7429 - B.D., 7421 - A.M., 7357 - A.M., 7356 - A.I., 7427 - A.P.I., 7426 - L.P.E., 3031 - I.I., 6021 - J.D.P., 7465 - L.D.M. - fapte Ia lit. a) din expozitiv) împrejurări necorespunzătoare adevărului, menţionând ca proprietar al fondului forestier exploatat, altă persoană decât proprietarul real al vegetaţiei forestiere de pe respectivele terenuri şi consemnând prezenţa respectivei persoane (a „proprietarului” indicat) la desfăşurarea activităţii de marcare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea aii. 41 alin. (2) C. pen.

(3) Faptele inculpatului P.G. care, în data de 17 mai 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a determinat pe U.D.I. (pădurar în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu) să întocmească în fals trei acte de constatare a existenţei produselor accidentale (parchet 7369/2010 - P.D. - carnetul de marcare inventariere din 21 mai 2010, filele nr. 290 - 297, vol. III, parchet 7406/2010 - P.D. - carnetul de marcare inventariere nr. 1877 din 07 iunie 2010, filele nr. 329 - 340, vol. III şi parchet 7429/2010 -B.D. - carnetul de marcare inventariere nr. 1970 din 23 iulie 2010, filele nr. 411 - 417, vol. III - fapte la litera (A) din expozitiv), în care pădurarul a consemnat ca proprietar al fondului forestier pe care s-a făcut constatarea, altă persoană decât proprietarul real al vegetaţiei forestiere, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual, prev. de aii. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(4) Faptele aceluiaşi inculpat P.G. care, în perioada noiembrie 2009 - decembrie 2010, în efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe patrusprezece parchete (patrizi) constituite pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, in douăsprezece dintre parchetele exploatate, a determinat întocmirea de către angajaţi ai Ocolului Silvic Vatra Dornei (persoane care au acţionat fără vinovăţie) a 48 documente în care era indicat în mod nereal un fals proprietar al fondului forestier (I - în parchetul nr. 7369 - P.D. - (1) - actul de punere în valoare nr. 7369 AC I P.D., fila nr. 289, vol. III, număr electronic, fila 288, vol. III, (2) - autorizaţia de exploatare din 28 mai 2010, este emisă pentru SC S. SRL, reprezentată de A.R., fila nr. 287, vol. III, (3) - procesul - verbal de predare partidă (parchet) nr. 250669 din 28 mai 2010, fila nr. 286, vol. III]; II - în parchetul nr. 7406 - P.D. - (1) - actul de punere în valoare nr. 7406 AC I P.D. din 07 iunie 2010, fila nr. 328, vol. III, număr electronic din data de 14 iunie 2010, fila 327, vol. III, (2) - autorizaţia de exploatare din 19 iulie 2010, fila nr. 326, vol. III, (3) - procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 19 iulie 2010, fila nr. 325, vol. III]; III - în parchetul nr. 7430 - P.D. - (1) - actul de punere în valoare nr. 7430 AC I P.D. din 23 iulie 2010, fila nr. 360, vol. III, număr electronic din data de 23 iulie 2010, fila 359, vol. III (2) - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 358, vol. III, (3) - procesul-verbal de predare partidă din 23 iulie 2010, fila nr. 357, vol. III]; IV - în parchetul nr. 7429 - B.D. - (1) - actul de punere în valoare nr. 7429 AC I B.D., fila nr. 410, vol. III, număr electronic din data de 23 iulie 2010, fila 409, vol. III, (2) - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 408, vol. III, (3) - procesul-verbal de predare partidă (parchet) nr. 263800 din 23 iulie 2010, fila nr. 407, vol. III.]; V - în parchetul nr. 7421”- A.M. - [(1) - actul de punere în valoare nr. 7421 AC I A.M. din 19 iulie 2010, fila nr. 450, vol. III, număr electronic 262313-SV - 390 din data de 19 iulie 2010, fila 449, vol. III. (2) - autorizaţia de exploatare 336813 din 23 iulie 2010, fila nr. 448, vol. III, (3) - procesul-verbal de predare partidă (parchet) nr. 268313 din 23 iulie 2010, fila nr. 447, vol. III]; VI - în parchetul - A.M. - [(l) - actul de punere în valoare nr. 7357 AC I A.M. din 31 martie 2010, fila nr. 26, vol. IV, număr electronic din 22 aprilie 2010, fila 25, vol. IV, (2) - autorizaţia de exploatare nr. 318460 din 22 aprilie 2010, fila nr. 24, vol. IV (3) - procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 22 aprilie 2010, fila nr. 23, vol. IV]; VII - în parchetul nr. 7356 - A.I. - (1) - actul de constatare pe numele A., din 25 martie 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul, fila nr. 96, vol. IV, (2) - carnetul de marcare inventariere din 27 aprilie 2010, înregistrat la Ocolul Silvic Vatra Dornei sub nr. 1051 din 29 martie 2010, filele nr. 90-97, vol. IV, (3) - actul de punere în valoare nr. 7356 AC I A.I., fila nr. 89, vol. IV, aprobat la 31 martie 2010, număr electronic din 22 aprilie 2010, fila 88, vol. IV, (4) - autorizaţia de exploatare din 27 aprilie 2010, fila nr. 87, vol. IV, (5) - procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 27 aprilie 2010, fila nr. 86, vol. IV]; VIII - în parchetul nr. 7427 - A.P.I. - (1) - actul de constatare pe numele A., din 02 iulie 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul UP IV UA 69C, fila nr. 131, vol. IV, 2 - carnetul de marcare inventariere nr. 1967 din 20 iulie 2010, filele nr. 125 - 128, vol. IV, 3 - actul de punere în valoare nr. 7427 AC I A.P.I., fila nr. 124, vol. IV, din 20 iulie 2010, număr electronic din data de 20 iulie 2010, fila 123, vol. IV, 4 - autorizaţia de exploatare nr. 336816 din 23 iulie 2010, fila nr. 122, vol. IV, 5 - procesul-verbal de predare partidă (parchet) nr. 262943 din 23 iulie 2010, fila nr. 121, vol. IV]; IX - în parchetul nr. 7426-L.P.E. - [1 - actul de constatare L.P.E., din 14 iunie 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul, fila nr. 207 verso, vol. IV, 2 - carnetul de marcare inventariere nr. 1969 din 20 iulie 2010, fila nr. 206, vol. IV, 3 - actul de punere în valoare nr. 7426 AC I L.P.E., fila nr. 199, vol. IV, din 20 iulie 2010, număr electronic din 20 iulie 2010, fila 198, vol. IV, 4 - autorizaţia de exploatare nr. 336815 din 23 iulie 2010, fila nr. 197, vol. IV, 5 - procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 23 iulie 2010, fila nr. 196, vol. IV]; X - în parchetul nr. 3031 - I.I. - [1 - actul de constatare pe numele I.I., din 23 noiembrie 2009, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul UP IV UA 68A, fila nr. 249, vol. IV; 2 - carnetul de marcare inventariere nr. 1506 din 14 decembrie 2009, fila nr. 241, vol. IV; 3 - actul de punere în valoare nr. 3031 AC I I.I., fila nr. 240, vol. IV din 16 decembrie 2009, număr electronic 233618-SV -390 din 05 martie 2010, fila 239, vol. IV; 4 - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 197, vol. IV; 5 - procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 05 martie 2010, fila nr. 237, vol. IV]; XL - în parchetul nr. 6021 - J.D.P. - (1 - actul de constatare pe numele J.D.P., tot din luna august 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul UP IV UA 73 C%, fila nr. 276, vol. IV; 2 - carnetul de marcare inventariere nr. 2168 din 14 septembrie 2010, filele nr. 267 - 277, vol. IV sau filele nr. 13 - 25, vol. XI; 3 - actul de punere în valoare AC I J.D.P., fila nr. 265, vol. IV, aprobat la 14 septembrie 2010, număr electronic din 14 septembrie 2010, fila 264, vol. IV; 4 - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 197, vol. IV, 5- procesul-verbal de predare partidă (parchet) nr. 277122 din 23 septembrie 2010, fila nr. 262, vol. IV]; XII parchetul nr. 7465 - L.D.M. (1 - actul de constatare pe numele L.D.M., datat 23 august 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul arătat în cererea de marcare, fila nr. 206, vol. III, întocmit de pădurar U.D.I.; 2 carnetul de marcare inventariere nr. 2063 din 25 august 2010, filele nr. 197 - 204, vol. III; 3 - actul de punere în valoare nr. 7465 AC I L.D.M., fila nr. 196, vol. III, aprobat la 27 august 2010, număr electronic 272269-SV -390 din data de 27 august 2010, fila 195, vol. III; 4 - autorizaţia de exploatare din 07 septembrie 2010, fila nr. 263, vol. III; 5 - procesul - verbal de predare partidă - fapte la litera (A) din expozitiv), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual, prev. de ari. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(5) Faptele inculpatului P.G. care, în perioada noiembrie 2009 - decembrie 2010, pentru efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe patrusprezece parchete constituite pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a folosit (numai în cazul a douăsprezece parchete) 70 de documente false, în care era indicat în mod nereal un fals proprietar al fondului forestier (I - în parchetul nr. 7369 - P.D. - înscrisuri sub semnătură privată (cerere de marcare arbori din 04 mai 2010 arbori, pe numele P.D., perimetrul UP III UA 100AB, fila nr. 295, vol. III) şi înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare din 17 mai 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale, fila nr. 296, vol. III; 2-actul de punere în valoare nr. 7369 AC I P.D., din 27 mai 2010, fila nr. 289, vol. III, număr electronic, fila 288, vol. III; 3 - carnetul de marcare inventariere nr. 1851 din 21 mai 2010, filele nr. 290 - 297, vol. III; 4 - autorizaţia de exploatare din 28 mai 2010, fila nr. 287, vol. III; 5 - procesul - verbal de predare partidă (parchet) din 28 mai 2010, fila nr. 286, vol. III); Il - în parchetul - P.D. - înscrisuri sub semnătură privată (cerere de marcare arbori pe numele P.D., din 17 mai 2010, perimetrul, 100AB, fila nr. 342, vol. III) şi înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare olograf, datat 17 mai 2010, cu privire Ia existenţa produselor accidentale, fila nr. 343, vol. III; 2- carnetul de marcare inventariere nr. 1877 din 07 iunie 2010, filele nr. 329 - 340, vol. III; 3 - actul de punere în valoare nr. 7406 AC I P.D. din 07 iunie 2010, fila nr. 328, vol. III, număr electronic din data de 14 iunie 2010, fila 327, vol. III; 4 - autorizaţia de exploatare din 19 iulie 2010, fila nr. 326, vol. III; 5 - procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 19 iulie 2010, fila nr. 325, vol. III]; III - în parchetul - P.D. - (1 - carnetul de marcare inventariere identificabil doar prin numărul de parchet (7430), filele nr. 361-366, voi III; 2 - actul de punere în valoare AC I P.D. din 23 iulie 2010, fila nr. 360, vol. III, număr electronic din data de 23 iulie 2010, fila 359, vol. III; 3 - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 358, voi III; 4 - procesul-verbal de predare partidă nr. 263801 din 23 iulie 2010, fila nr. 357, voi III]; IV - în parchetul nr. 7429 -B.D. - înscrisuri sub semnătură privată (cerere de marcare arbori pe numele B.D., din 17 mai 2010, perimetrul UP III UA 99AB, 100AB, fila nr. 342, voi III) si înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare din 19 iulie 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale, fila nr. 419, vol. III; 2 - carnetul de marcare inventariere nr. 1970 din 23 iulie 2010, filele nr. 411-417, vol. III; 3 - actul depunere în valoare nr. 7429 ACI B.D., fila nr. 410, vol. III, număr electronic din data de 23 iulie 2010, fila 409; vol. III; 4 - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 408, vol. III, procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 23 iulie 2010, fila nr. 407, vol. III; V-în parchetul - A.M. - înscrisuri sub semnătură privată (cerere de marcare arbori pe numele pe numele A.M., în perimetrul, fi. 458, vol. III) si înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare din 02 iulie 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale, fila nr. 459, vol. III; 2- carnetul de marcare inventariere din 12 iulie 2010, filele nr. 451-457, vol. III; 3 - actul depunere în valoare AC I A.M. din 19 iulie 2010, fila nr. 450, vol. III, număr electronic din data de 19 iulie 2010, fila 449, vol. III; 4 - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 448, vol. III; 5-procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 23 iulie 2010, fila nr. 447, vol. III]; VI - în parchetul 7357 - A.M. - înscrisuri sub semnătură privată (cerere de marcare arbori pe numele pe numele A.M., în perimetrul, fila nr. 32, vol. IV) si înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare din 25 martie 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale, fila nr. 33, vol. IV; 2 - carnetul de marcare inventariere din 29 martie 2010, filele nr. 27-34, vol. IV; 3- actul de punere în valoare nr. 7357 AC I A.M. din 31 martie 2010, fila nr. 26, vol. IV, număr electronic din 22 aprilie 2010, fila 25, vol. IV; 4 - autorizaţia de exploatare din 22 aprilie 2010, fila nr. 24, vol. IV; 5 - procesul-verbal de predare partidă (parchet) nr. nr. 243355 din 22 aprilie 2010, fila nr. 23, vol. IV]; VII - în parchetul nr. 7356 - A.I. - înscrisuri sub semnătură privată (cerere de marcare arbori din 12 martie 2010, pe numele pe numele A.I., numărul de înregistrare 4 din 25 martie 2010, fila nr. 95, vol. IV) si înscrisuri oficiale (l-actul de constatare pe numele A., din 25 martie 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul UP IV UA 69A, fila nr. 96, vol. IV, 2 - carnetul de marcare inventariere din 27 aprilie 2010, înregistrat la Ocolul Silvic Vatra Dornei sub nr. 1051 din 29 martie 2010, filele nr. 90-97, vol. IV, 3-actul de punere în valoare nr. 7356 AC I A.I., fila nr. 89, vol. IV, aprobat la 31 martie 2010, număr electronic 243379-SV -390 din 22 aprilie 2010, fila 88, vol. IV, 4-autorizaţia de exploatare 319319 din 27 aprilie 2010, fila nr. 87, vol. IV, 5-procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 27 aprilie 2010, fila nr. 86, vol. IV] ;VIII - în parchetul nr. 7427 – A.P.I. - înscrisuri sub semnătură privată (cerere de marcare arbori pe numele A.P.I. din 02 iulie 2010, numărul de înregistrare din 02 iulie 2010, fila nr. 130, vol. IV) si înscrisuri of dale (1 - actul de constatare pe numele A., din 02 iulie 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul, fila nr. 131, vol. IV; 2 - carnetul de marcare inventariere din 20 iulie 2010, filele nr. 125 - 128, vol. IV; 3 - actul de punere în valoare nr. 7427 AC I A.P.I., fila nr. 124, vol. IV, din 20 iulie 2010, număr electronic din data de 20 iulie 2010, fila 123, vol. IV; 4 - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 122, vol. IV; 5-procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 23 iulie 2010, fila nr. 121, vol. IV]; IX - în parchetul nr. 7426 - L.P.E. înscrisuri sub semnătură privată (cerere de marcare arbori pe numele L.P.E. din 14 iunie 2010, nr. 5 din 14 iunie 2010, fila nr. 207, vol. IV) si înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare L.P.E., din 14 iunie 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul, fila nr. 207 verso, vol. IV; 2 - carnetul de marcare inventariere din 20 iulie 2010, fila nr. 206, vol. IV; 3 - actul de punere în valoare nr. 7426 AC I L.P.E., fila nr. 199, vol. IV, din 20 iulie 2010, număr electronic din 20 iulie 2010, fila 198, vol. IV; 4 - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 197, vol. IV; 5 - procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 23 iulie 2010, fila nr. 196, vol. IV]; X - în parchetul nr. 3031 - I.I. - înscrisuri sub semnătură privată (cerere de marcare arbori pe numele I.I. pentru marcare in perimetrul UP IV UA 68A, este din 17 noiembrie 2009, are nr. 10 din 21 noiembrie 2009, fila nr. 248, vol. IV) şi înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare pe numele I.I., din 23 noiembrie 2009, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul UP IV UA 68A, fila nr. 249, vol. IV, (2) - carnetul de marcare inventariere din 14 decembrie 2009, fila nr. 241, vol. IV, 3 - actul depunere în valoare ACII.I., fila nr. 240, vol. IV, din 16 decembrie 2009, număr electronic din 05 martie 2010, fila 239, vol. IV 4 - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 197, vol. IV, 5 - procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 05 martie 2010, fila nr. 237, v; XI - în parchetul nr. 6021 - J.D.P. - înscrisuri sub semnătură privată [cerere de marcare arbori pe numele J.D.P. pentru marcare în perimetrul UP IV UA 73C%, este cursul lunii august 2010, fila nr. 273, vol. IV) şi înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare pe numele J.D.P., tot din luna august 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul UP IV UA 73C%, fila nr. 276, vol. IV, 2 - carnetul de marcare inventariere din 14 septembrie 2010, filele nr. 267 - 277, vol. IV sau filele nr. 13 - 25, vol. XI, 3 - actul depunere în valoare nr. 6021 ACI J.D.P., fila nr. 265, vol. IV, aprobat la 14 septembrie 2010, număr electronic 277122-SV -390 din 14 septembrie 2009, fila 264, vol. IV, 4 - autorizaţia de exploatare din 23 iulie 2010, fila nr. 197, vol. IV, 5 - procesul-verbal de predare partidă (parchet) din 23 septembrie 2010, fila nr. 262, vol. IV]; XII - în parchetul nr. 7465 - L.D.M. înscrisuri sub semnătură privată (cerere de marcare arbori, în perimetrul UP III UA 103%, 102B% pe numele unui fals proprietar - L.D.M., fila nr. 205, vol. III) şi înscrisuri oficiale (1 - actul de constatare pe numele L.D.M., datat 23 august 2010, cu privire la existenţa produselor accidentale în perimetrul arătat în cererea de marcare, fila nr. 206, vol. III; 2 - actul depunere în valoare nr. 7465 ACIL.D.M., fila nr. 196, vol. III, aprobat la 27 august 2010, număr electronic din data de 27 august 2010, fila 195, vol. III; 3 - carnetul de marcare - inventariere din 25 august 2010, filele nr. 197 - 204, vol. III ; 4 - autorizaţia de exploatare din 07 septembrie 2010, fila nr. 263, vol. III; 5 - procesul - verbal de predare partidă (parchet) din 07 septembrie 2010, fila nr. 193, vol. III - fapte Ia litera (A) din expozitiv), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a procedat la aplicarea prev. art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 cu privire la cele 5 infracţiuni.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile impuse de prevederile art. 72 C. pen. din 1969, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut doar situaţia de fapt, negând că ar fi vinovat, precum şi aspectul că acesta a comis 5 infracţiuni în formă continuată cu un număr foarte mare de acte materiale (are 8 cumpărări prin acte autentice de terenuri cu vegetaţie forestieră, a rulat sume de ordinul miliardelor de lei vechi - investite şi apoi reinvestite, a cooperat cu firma „S.” a socrului său la exploatarea a 72 parchete).

Faptul că inculpatul a acţionat cu intenţie şi că de fapt SC S. SRL îi aparţinea, a reieşit şi din încheierea de autentificare din 15 ianuarie 2007 dată în faţa unui notar public din municipiul Fălticeni, prin care numitul G.P. (socrul inculpatului), administrator la această firmă, a împuternicit pe inculpatul P.G. ca în numele său „să administreze cu puteri depline şi în bune condiţii societatea mai sus menţionată”.

În aceste împrejurări, instanţa a apreciat că scopul pedepsei de prevenţie generală şi specială, de reeducare, se poate realiza şi prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, urmând ca executarea pedepsei rezultante să fie suspendată condiţionat în condiţiile şi cu consecinţele prev. de art. 81-83 C. pen. din 1969.

De altfel, inculpatul P.G. a recunoscut situaţia de fapt reţinută de instanţă deşi se consideră nevinovat. Acesta a susţinut şi în faţa instanţei că a întocmit documentaţia pe numele vechilor proprietari pentru parchetele deschise pe proprietăţile forestiere cumpărate de el pentru că reînregistrarea cadastrală pe numele său şi în evidenţa O.S. Vatra Dornei ar fi durat prea mult, iar extragerea materialului lemnos produs accidental (infestări, uscături etc.) impunea urgenţă.

Cu privire la infracţiunea de conflict de interese, inculpatul s-a apărat susţinând că nu a cunoscut reglementările penale incidente, că nu a cunoscut că din punct de vedere penal are calitatea de funcţionar public.

Or, cu privire la toate aceste aspecte, instanţa s-a pronunţat deja în cadrul capitolului I referitor la inculpatul T.G.A., cât şi înainte de acesta.

În apărarea inculpatului P.G., avocat T.V. a invocat mai multe aspecte:

S-a solicitat achitarea acestuia în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în temeiul art. 16 lit. b) N.C.P.P., susţinându-se că inculpatul, în calitatea sa de inginer silvic, nu este funcţionar public, iar literatura juridică în ce priveşte natura juridică a regiilor autonome este controversată, ambivalenţă în ce priveşte calitatea personalului de funcţionar public. S-a susţinut că abia acum, art. 175 lit. c) din N.C.P., include pentru prima oară persoanele ce lucrează în cadrul unei regii autonome, în categoria funcţionarilor publici.

Tot cu privire la infracţiunea de conflict de interese s-a solicitat achitarea în baza art. 16 lit. d) N.C.P.P., invocându-se că există o cauză de neimputabilitate prev. de art. 30 alin. (4) N.C.P. - inculpaţii (P. şi F.) au fost în eroare cu privire la calitatea lor de funcţionari publici. S-a susţinut că textele penale ce definesc noţiunea de funcţionar public nu sunt caracterizate prin accesibilitate şi previzibilitate.

În ce priveşte calitatea de funcţionari publici a inculpaţilor (inclusiv a inculpatului P.G. - inginer silvic), instanţa s-a pronunţat deja statuând că toţi au această calitate, chiar de la începutul prezentei motivări. Ba mai mult, s-a făcut şi o paralelă între art. 175 din N.C.P. şi articolele 147, 145 C. pen. din 1969, vizând definiţia funcţionarului public din punctul de vedere al legislaţiei penale şi s-a concluzionat că inclusiv din conţinutul celor 2 articole C. pen. din 1969 reiese că personalul silvic al R.N.P. - Romsilva şi al subunităţilor sale (direcţii silvice, ocoale silvice) au calitatea de funcţionar public, după cum şi Direcţia Silvică Suceava a confirmat.

Ca urmare nu poate fi reţinută critica vizând lipsa de accesibilitate, de previzibilitate a legislaţiei penale.

Eroarea este într-adevăr o cauză de neimputabilitate prevăzută şi de N.C.P., dar art. 30 din acesta se referă la necunoaşterea existenţei unei stări, situaţii, împrejurări şi nicidecum la necunoaşterea legii penale.

Or, în cauză se invocă tocmai necunoaşterea unei dispoziţii legale penale, respectiv că inculpaţii nu cunoşteau dispoziţiile penale potrivit cărora şi ei aveau calitatea de funcţionari publici.

A fi altfel, ar însemna ca în orice împrejurare să se poată invoca necunoaşterea legii, iar persoana în cauză să fie scutită de răspundere.

Prin concluziile scrise s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a unora dintre fapte, respectiv din art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în art. 290 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969; din art. 25 rap. la art. 289 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 în art. 25 rap. la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969; din art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din 1969. S-a motivat că din moment ce personalul regiei autonome nu are statut de funcţionar public ci doar de funcţionar, actele ce emană de la ei sunt acte sub semnătură privată şi nu acte oficiale, astfel că se impune schimbarea încadrărilor juridice.

Cu privire la acest aspect, instanţa a constatat că respectivele cereri de schimbare a încadrărilor juridice, nu au fost invocate în cadrul dezbaterilor (cel puţin cu privire la inculpaţii P. şi F.) şi oricum asupra calităţii de funcţionari publici a inculpaţilor s-a statuat deja.

Chiar dacă inculpatul P.G. nu a făcut parte din comisiile de licitaţie, iar masa lemnoasă exploatată este proprietate privată, folosul material este dat inclusiv în ce privesc activităţile de marcare arbori, predare spre exploatare, control şi reprimirea parchetului. După cum s-a mai arătat, urgentarea respectivelor proceduri cu finalitatea obţinerii mai rapide a masei lemnoase şi implicit a profitului generat de valorificarea acesteia, posibilitatea reinvestirii în mai multe moduri a resurselor financiare astfel obţinute etc. constituie un folos material ce nu poate fi tăgăduit, fiind dovedit şi de sumele foarte mari rulate şi reinvestite de către inculpat.

Deşi s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. b) N.C.P.P. - lipsă intenţie, pentru celelalte infracţiuni, multitudinea actelor materiale săvârşite, sumele mari rulate, depoziţiile martorilor (vânzători, pădurari) dovedesc că inculpatul a acţionat cu intenţie. De altfel şi inculpatul P.G. a declarat că după achiziţionarea cu acte de vânzare cumpărare a terenurilor cu vegetaţie forestieră nu a făcut înregistrarea cadastrală pe numele său, nu s-a trecut el în evidenţele Ocolului Silvic Vatra Dornei deoarece dura prea mult, ceea ce înseamnă căci cu intenţie directă a întocmit documentaţia de exploatare pe numele vechilor proprietari.

Din moment ce nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. din 1969, susţinerea apărării că infracţiunea de uz de fals ar fi absorbită în conţinutul infracţiunii iniţial menţionate, este neîntemeiată.

Nu sunt justificate nici solicitările de achitare în baza art. 181 C. pen. din 1969 pentru toate infracţiunile comise de inculpatul P.G. (cu excepţia infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor) şi nici cea de reţinere a circumstanţelor atenuante facultative prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. din 1969.

Amploarea activităţii infracţionale desfăşurate, poziţia procesuală de nerecunoaştere a vinovăţiei, faptul că prin încheierea de autentificare din 15 februarie 2007 inculpatul a fost împuternicit cu puteri depline să administreze SC S. SRL - dovedeşte că de fapt acesta era şi înainte de această dată realul administrator al acestei firme si nu socrul său, G.P., etc., fac ca în cauză să nu fie îndeplinite cerinţele art. 18 C. pen. din 1969.

Pentru aceleaşi considerente nu au fost reţinute nici circumstanţele atenuante personale, cu atât mai mult cu cât ele sunt opţionale pentru instanţă şi nu obligatorii.

Apărătorul M.L. pentru inculpatul P.G. (cât şi pentru inculpatul F.D.C.) a solicitat achitarea acestuia pentru toate infracţiunile, în temeiul art. 16 lit. a) N.C.P. - fapta nu există, art. 16 lit. b) - lipsa vinovăţiei, 181 C. pen. din 1969 - lipsa gradului de pericol al unei infracţiuni.

S-a motivat în mod asemănător că inginerul silvic nu este funcţionar public; că acţiunile de marcare, de control al exploatării nu generează un folos material; că inculpatul, fiind proprietarul pădurii, materialul lemnos extras din propria pădure nu poate fi considerat un folos material; că prin activităţile de marcare şi control al exploatării nu a fost influenţat preţul licitaţiilor şi greşit a reţinut procurorul că inculpatul a realizat un folos prin preţul contractelor pentru partizile adjudecate la licitaţie; că legat de infracţiunea de instigare la fals intelectual, niciun martor nu a declarat că li s-a cerut să facă în acte vreo menţiune falsă.

Cu privire la toate aceste aspecte, instanţa a făcut vorbire în cadrul prezentului capitol II, referitor tot la inculpatul P.G. şi nu are niciun sens repetarea respectivelor argumente.

Multitudinea probatoriului dovedeşte existenţa faptelor comise de inculpat. însuşi acesta le-a recunoscut în materialitatea lor, dar a menţionat că se consideră nevinovat din aceleaşi motive ca si ceilalţi inculpaţi.

Potrivit art. 25 C. pen. din 1969, instigator este persoana care cu intenţie determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Practica şi doctrina judiciară au stabilit că „determinarea” poate fi făcută prin orice fel de mijloace, inclusiv prin darea unui ordin către un subordonat de a întocmi un act, fără să i se spună expres că actul este fals, printr-o rugăminte, constrângere, etc.

De altfel, în cazul participaţiei improprii instigatorul acţionează fără vinovăţie.

Fără a relua tot probatoriul, s-a menţionat că din declaraţia pădurarului U.D.I. (f. 287-299 vol. I dos. u.p.) a reieşit că, deşi martorul ştia că în cursul anului 2010, inculpaţii P.G. şi F.D. au cumpărat în cantonul său 44 ha de pădure, la cererea expresă a celor doi martorul a întocmit pe numele vechilor proprietari ai pădurii mai multe documente necesare exploatării. Martorul, referindu-se la modalitatea în care se proceda, a declarat că unul dintre cei doi inculpaţi îi cerea să completeze documentele necesare pe numele foştilor proprietar (fila 289 verso, vol. I dos. u.p.). în conţinutul aceleiaşi declaraţii s-a arătat că: „prin funcţia deţinută, nu am fost în măsură să mă opun solicitărilor celor doi ingineri P.G. şi F.D., care îmi erau superiori în funcţie” (fila 293 vol. I dos. u.p.).

Deci, în cauză există probatoriu şi sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual.

III. Inculpatul F.D.C. a fost şi el angajat ca inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei din ianuarie 2008 până la data de 08 martie 2011.

Având funcţia de inginer silvic si activând in cadrul compartimentul paza si protecţia pădurilor din cadrul O. S. Vatra Dornei, Direcţia Silvica Suceava, jud. Suceava, cunoscând reglementările silvice in vigoare, beneficiind de experienţa si cunoştinţele dobândite in exercitarea atribuţiilor de serviciu, in cursul anului 2010, prin două contracte de vânzare cumpărare, inculpatul F.D.C. a achiziţionat suprafeţe de teren cu vegetaţie forestiera de la mai multe persoane (F.P., L.M. s.a. - primul contract, P.D., B.D. s.a. - al doilea contract) in ambele cazuri in perimetre situate pe raza O.S. Vatra Dornei.

Prin constituirea a doua parchete (partizi), inculpatul a procedat la exploatarea in interes personal a unor cantităţi de masa lemnoasa din respectivele perimetre (cu sprijinul SC C.C. SRL, societate administrata de numita F. (M.M., mama sa), după ce a efectuat personal (însoţit de pădurarul de canton) controlul exploatării in primul parchet (parchet 3545/2010 L.M.) si marcarea arborilor, cu întocmirea carnetului de marcare-inventariere la al doilea (parchet 7399/2010 - P.D.).

Activităţile menţionate (controlul exploatării si marcarea arborilor) s-au realizat in cursul anului 2010.

Inculpatul, în cadrul atribuţiilor de serviciu a desfăşurat activităţi legate de exploatarea parchetelor nr. 3545/2010 - L.M. (f. 168-196 vol. 13 dos. u.p.) şi nr. 7399/2010 - P.D. (f. 197-216 vol. 13, f. 146-160 vol. 15 dos. u.p.), constituite pe fond forestier proprietate personală (a cumpărat prin contracte de vânzare cumpărare autentificate la notarul public suprafaţa de 74.000 m2 teren cu vegetaţie forestieră de la numiţii F.P., L.M. ş.a. şi suprafaţa de 362.800 m teren cu vegetaţie forestieră ce a fost cumpărată împreună cu inculpatul P.G. de la martorii P.D., B.D. ş.a.).

Cum dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră a fost transferat către inculpat, este evident că documentaţia de exploatare a parchetelor trebuia făcută pe numele acestuia.

Deasemenea, în calitate de inginer silvic si activând in cadrul compartimentul paza si protecţia pădurilor din cadrul O. S. Vatra Dornei, Direcţia Silvica Suceava, jud. Suceava, inculpatul F.D.C. avea printre atribuţii si pe acelea de a efectua predarea parchetului spre exploatare către societatea comerciala titulara a autorizaţiei de exploatare (in calitate de persoana juridica atestata), controlul exploatării, efectuarea de acte de constatare privind stadiul realizării lucrărilor si motivul întârzierii acestora in cazul neîncadrării de către persoana juridica atestata in termenul menţionat in autorizaţia de exploatare, reprimirea parchetului exploatat de la societatea comerciala ce a efectuat lucrarea.

în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a desfăşurat numeroase activităţi de acest fel, întocmind documentaţia impusa de lege.

Astfel de activităţi au fost efectuate de inculpat si in cazul exploatării, în perioada 2008-2011, pe raza O.S. Vatra Dornei, a 17 (şaptesprezece) parchete, de SC C.C. SRL, loc. Piatra Neamţ, str. Ana Ipătescu, jud. Neamţ, reprezentată de F. (M.) E.M., mama sa, rudă.

Actele îndeplinite de inculpatul F.D.C. au contribuit la realizarea unui folos material pentru mama sa {sumele de bani câştigate din contractele de licitaţie prestări servicii, f. 160, vol. XIII, in baza cărora societatea administrată de ea a exploatat o parte din aceste parchete, respectiv cantitatea de masă lemnoasă câştigată la licitaţie, in cazul celorlalte parchete exploatate, f. 161, vol. XIII).

Parchetele in cauza au numerele: 19008/2009, 451/2009, 498/2009, 13081/2009, 13099/2010, 109100/2009, 157537/2009, 13128/2010, 13123/2010, 10177/2009, 13112/2010, 13088/2008, 13113/2010 - SC C.C. SRL A si 1006/2010, 1116/2010, 1115/2010, 552/2010 - SC C.C. SRL B.

Instanţa, verificând probatoriul administrat în cauză, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept ca cea din rechizitoriu (f. 78-89), motiv pentru care nu a mai reiterat-o.

Faptele comise de inculpatul F.D.C. se dovedesc atât cu probatoriul ce a fost administrat în faţa instanţei de judecată, cât şi cu cel din faza de urmărire penală, respectiv:

- procese verbale de sesizare din oficiu, f. 8-14, vol. I;

- relaţii si fisa postului învinuit F.D.C., f. 87-97, vol. I, 30-43, vol. XIII;

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, f. 70 - 191, f 206 - 209, vol. I;

- relaţii Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, privind calitatea de funcţionar public a angajaţilor instituţiei, f. 201-202, vol. I;

- declaraţie martor C.M. privitoare la procedurile ce se realizează si documentaţia ce se întocmeşte pentru exploatarea masei lemnoase proprietate privata a pers. fizice, f. 213-216, vol. I;

- adresa O.S. Vatra Dornei, f. 217-220, vol. I;

- declaraţii învinuit U.D.I., f. 287 - 299, vol. I;

- procese verbale verificări rudenie si afinitate, f. 25 - 29, vol. XIII;

- relaţii O.R.C. privind SC C.C. SRL f. 1 - 14, vol. XIII;

- procură F.M. pentru F.D. - f. 15 - 16, vol. XIII;

- relaţii B.R.D. f. 44, 45, 46 - 114, vol. XIII;

- relaţii SC C.C. SRL f. 122 - 156, vol. XIII;

- relaţii Ocolul Silvic Vatra Dornei (temeiul eliberării autorizaţiilor de exploatare), f. 158-161, vol. XIII;

- relaţii O.C.P.I. Vatra Dornei, f. 17 - 24, vol. XIII;

- relaţii Ocolul Silvic Vatra Dornei (delegaţii), f 218 - 219, vol. XIII;

- declaraţii martor L.M., f. 162 - 163, 166 - 167, vol. XIII;

- contract de vânzare - cumpărare L.F., f. 164 - 165, vol. XIII;

- documentaţie parchet 3545/2010 L.M., f. 168 - 184, vol. XIII, f. 129 - 145, vol. XV;

- contract de vânzare - cumpărare P.F., f. 188 - 194 vol. XIII;

- declaraţii martor P.D., f 195 -196, vol. XIII;

- documentaţie parchet 7399/2010 P.D., f. 197 - 216 vol. XIII, f. 146-160, vol. XV;

- declaraţii martor F.M., f. 221, 229- 231, vol. XIII;

- declaraţii învinuit F.M., f. 23 8, vol. XIII;

- declaraţii martor D.G.C., f. 222 - 224, vol. XIII;

- declaraţii martor F.C., f. 225 - 226, vol. XIII;

- declaraţii martor G.C., f 227 - 228, vol. XIII;

- autorizaţie percheziţie domiciliară şi proces - verbal percheziţie F., f. 240, 241 - 246, vol. XIII;

- documente privind percheziţia informatică F., f. 252 - 261, vol. XIII;

- proces - verbal percheziţie informatică F., f. 263 - 264, vol. XIII;

- CD. percheziţie informatică F., f. 265, vol. XIII;

- documente găsite pe suportul informatic la percheziţia informatică F., f. 266 - 341, vol. XIII;

- documentaţie parchete 19008/2009, 451/2009, 498/2009, 13081/2009, 13099/2010, 109100/2009, 157537/2009, 13128/2010, 13123/2010, 10177/2009, 13112/2010, 13088/2008, 13113/2010 - SC C.C. SRL A, vol. XIV, f. 1 - 393 si 1006/2010, 1116/2010, 1115/2010, 552/2010 - SC C.C. SRL B. vol. XV, f. 1 -260;

- declaraţii învinuit F.D.C., f. 358 - 364, vol. XIII;

- notă depusă de învinuitul F.D.C., f. 367 372, vol. XIII;

- documentele enumerate în procesul - verbal din 11 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fila nr. 250, vol. XIII, ridicate în urma percheziţiei domiciliare, plicul Anexa II.

Ca şi ceilalţi inculpaţi, F.D.C. a recunoscut situaţia de fapt, dar a precizat că nu se consideră vinovat de comiterea infracţiunilor. Cu privire la infracţiunea de conflict de interese a arătat că nu a cunoscut existenţa reglementărilor legale specifice, că şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în mod corect şi că nu a favorizat SC C.C. SRL.

Instanţa a reţinut şi că inculpatul F.D.C. este fiul numitei F. (M.). M., care este administrator al SC C.C. SRL, loc. Piatra Neamţ, str. Ana Ipătescu, jud. Neamţ, f. 11 - 13, vol. XIII.

Conform relaţiilor transmise de B.R.D.G.S.G., SC C.C. SRL are cont deschis la unitatea bancară mai sus menţionată în municipiul Piatra Neamţ, iar specimen de semnătură pe contul indicat au F.M. şi F.D.C.

Prin încheierea de autentificare din 30 martie 2011, dată de B.N.P. - C.V.G. din municipiul Piatra Neamţ, numita F.M. a împuternicit pe inculpatul F.D.C. „ca în numele si pentru mine să exercite competenţele ce derivă din calitatea mea de asociat unic şi administrator al SC C.C. SRL f. 15 - 16, vol. XIII.

Ca si ceilalţi doi inculpaţi, inculpatul F.D.C. a arătat că a întocmit documentaţia pentru cel de al doilea parchet (7399/2010 P.D.) pe numele vechiului proprietar pentru că reînregistrarea in evidentele O.S. Vatra Domei ar fi trenat mult.

Privitor la conflictul de interese si inculpatul F.D.C. a arătat că nu a cunoscut reglementările penale incidente, filele f. 358 - 364, vol. XIII.

Relaţia inculpatului cu SC C.C. SRL a fost subliniată şi de cantitatea importantă de documente aparţinând societăţii menţionate descoperite la domiciliul acestuia si ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate, precum şi de documentele în format electronic existente în memoria laptop-ului aparţinând aceluiaşi inculpat, f. 263 - 341, vol. XIII.

În drept:

1) Faptele inculpatului F.D.C., inginer silvic compartiment paza si protecţia pădurilor din cadrul O.S. Vatra Dornei, Direcţia Silvica Suceava, jud. Suceava, care, în perioada octombrie 2008 - noiembrie 2010, în calitate de funcţionar public (cu atribuţiile şi competenţele anterior arătate, vezi fişa postului) si in exercitarea atribuţiilor de serviciu (1) în efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe 2 (două) parchete (patrizi) constituite pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a îndeplinit un număr de 2 acte prin care s-a realizat un folos material pentru sine [a efectuat controlul exploatării în parchetul nr. 3545/2010 L.D.M. şi şi-a marcat arborii şi a întocmit carnetul de marcare inventariere în parchetul proprietate personală: 7399/2010 - P.D. - fapte la litera (A) din expozitiv] şi care (2) în efectuarea procedurilor de exploatare de către SC C.C. SRL a masei lemnoase de pe un număr de 17 parchetele 9008/2009, 451/2009, 498/2009, 13081/2009, 13099/2010, 109100/2009, 157537/2009, 13128/2010, 13123/2010, 10177/2009, 13112/2010, 13088/2008, 13113/2010 - toate din vol. XIV SC C.C. SRL A şi 1006/2010, 1116/2010, 1115/2010, 552/2010, toate din vol. XV SC C.C. SRL B. - fapte la litera (B) din expozitiv), a îndeplinit un număr de 27 acte prin care s-a realizat un folos material pentru mama sa, numita F. (M.) M., administrator al societăţii comerciale mai sus precizate, întrunesc (in modalităţi alternative) elementele constitutive ale infracţiunii unice de conflict de interese, prev. de art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2) Faptele inculpatului F.D.C. care, în cursul lunii mai 2010, în efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe un parchet (partidă) constituit pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a determinat întocmirea de către angajaţi ai Ocolului Silvic Vatra Dornei (persoane care au acţionat fără vinovăţie) a 4 documente în care era indicat în mod nereal un fals proprietar al fondului forestier [(1) actul de constatare datat 17 mai 2010, fila nr. 214, vol. XIII. (2) - actul de punere în valoare nr. 7399 AC I P.D., aprobat în 28 mai 2010, nr. SUMAL 250682 - SV - 390 din 28 mai 2010, f. 204 - 205, vol. XIII, (3) autorizaţia de exploatare - din 28 mai 2010, f. 203, vol. XIII, (4) - procesul - verbal de predare a parchetului din 28 mai 2010, f. 202, vol. XIII] - fapte la litera (A) pct. 2 din expozitiv), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

3) Faptele inculpatului F.D.C. care, în perioada mai 2010 - iunie 2010, pentru efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe un parchet (partidă) constituit pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a folosit 5 documente false, în care era indicat în mod nereal un fals proprietar al fondului forestier (1) - cerere de marcare arbori pe numele P.D., în perimetrul UP III UA 101AB, 102AB,fila nr. 213, vol. XIII) si înscrisuri oficiale (2) - actul de constatare datat 17 mai 2010, fila nr. 214, vol. XIII, (3) - actul de punere în valoare nr. 7399 AC I P.D., aprobat în 28 mai 2010, nr. SUMAL 250682 - SV - 390 din 28 mai 2010, f. 204 - 205, vol. XIII, (4) - autorizaţia de exploatare din 28 mai 2010, f. 203, vol. XIII, (5) - procesul-verbal de predare a parchetului din 28 mai 2010, f. 202, vol. XIII - fapte la litera (A) pct. 2 din expozitiv), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În cauză s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. pentru cele trei infracţiuni [punctele (1) - (3) de mai sus].

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, persoana inculpatului care nu are antecedente penale (fără a se reţine circumstanţe atenuante personale), a recunoscut doar situaţia de fapt precizând însă că se consideră nevinovat, precum şi aspectul că acesta a comis trei infracţiuni în formă continuată, în concurs real, implicând un număr mare de acte materiale (a cumpărat 2 terenuri cu vegetaţie forestieră prin acte de vânzare-cumpărare autentice, a desfăşurat activităţi în legătură cu exploatarea a 17 parchete de pădure de către SC C.C. SRL administrată în aparenţă de mama sa - F.M.).

Intenţia directă cu care a acţionat inculpatul F.D.C. a rezultat şi din faptul că prin încheierea de autentificare din 30 martie 2011, F.M. l-a împuternicit să execute competenţele ce derivă din calitatea de asociat unic şi administrator al acestei firme.

În aceste împrejurări, instanţa a apreciat că scopul pedepsei de prevenţie generală şi specială, de reeducare poate fi realizat prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea urmând ca executarea pedepsei rezultante să fie suspendată condiţionat, conform dispoziţiilor art. 81 - 83 C. pen. din 1969.

Fiecare dintre inculpaţii P.G. şi F.D.C. au fost asistaţi de câte doi avocaţi aleşi, respectiv T.V. şi L.M. Cum apărarea făcută de către fiecare dintre cei doi apărători pentru inculpatul F.D.C. este identică cu cea făcută pentru inculpatul P.G., instanţa, în ce priveşte combaterea argumentelor apărării, a făcut trimitere la cele arătate în capitolul II cu privire la acest din urmă inculpat.

IV. Inculpatul Ş.D. este inginer silvic, inspector general silvic, sef district în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei.

Faţă de acest inculpat, procurorul a reţinut că a exploatat în interes personal 2 parchete de pădure constituite pe fond forestier proprietate personală, cât şi faptul că a desfăşurat activităţi specifice atribuţiilor de serviciu în exploatarea a 2 parchete de către SC C.P. SRL reprezentată de fratele său Ş.V.

1) Cu privire la exploatarea parchetului (partizi 1096/2010 O.C.D.D. (f. 198 - 243 vol. 16 dos. u.p.), procurorul a reţinut:

Prin contractul de vânzare - cumpărare olograf, datat 30 octombrie 2007, f. 196, vol. XVI, inculpatul Ş.D. a cumpărat de la numitul O.C.D.D. din loc. Dorna Arini, judeţul Suceava masa lemnoasă din pădurea vânzătorului în suprafaţă de 30.000 m.p. teren vegetaţie forestieră, situată în UP IUA 36A, plătind suma de 20.000 lei.

Prin împuternicirea olografă din aceeaşi dată, vânzătorul (O.C.D.D.) l-a mandatat pe inculpatul Ş.D. şa semneze în locul primului „orice cerere, contract, etc. în relaţiile cu instituţiile statului . şi societăţi private, deoarece pădurea (masa lemnoasă) din UP I UA 36A am vândut-o domnului Ş.D.”, f. 197, vol. XVI.

A susţinut procurorul că, din cele de mai sus, s-a constatat că nu poate avea valoare juridică împuternicirea olografă dată de O.C.D.D. inculpatului Ş.D., pentru a semna în numele primului, documente privind exploatarea materialului lemnos înstrăinat. O.C.D.D. nu mai putea dispune cu privire la modalităţile în care se face exploatarea şi se întocmeşte documentaţia aferentă fondului forestier deja vândut şi pus în exploatare după vânzare de către învinuit.

Prin cererea de marcare datată 13 septembrie 2010, f. 212, vol. XVI, redactată în numele O.C.D.D. şi semnată de acesta, s-a solicitat marcarea de arbori produse accidentale în perimetrul UP 1 UA 36A.

Titularul solicitării (O.C.D.D.) a arătat în cuprinsul cererii că este proprietar al suprafeţelor de teren mai sus menţionate, aspect pe care l-ar dovedi cu procesul - verbal (de punere în posesie, s.n.) nr. 358 din 07 septembrie 2007.

În baza respectivei cereri, numitul B.V. (pădurar de canton - Cantonul nr. 5 Sunători, f. 243 vol. I) a întocmit pe numele O.C.D.D. (fals proprietar), actul de constatare a existenţei produselor accidentale, care a fost depus la O.S. Vatra Dornei, f.212 verso.

Inculpatul a fost delegat să efectueze marcarea arborilor, f. 241, vol. XVI, activitate pe care a desfăşurat-o în perioada 18 septembrie 2010 - 20 septembrie 2010, constituind, cu acest prilej, carnetul de marcare inventariere nr. 2213 din 20 septembrie 2010, f. 230 - 234, vol. XVI, în care s-a consemnat în fals ca proprietar al fondului forestier exploatat numitul O.C.D.D.

Actul de punere în valoare nr. 1096 AC I O.C.D.D., f. 229, aprobat în 22 septembrie 2010, nr. SUMAL 282056 - SV - 390 din 27 septembrie 2010, f. 228, a fost urmat de autorizaţia de exploatare nr. 357500 din 08 octombrie 2010, eliberată pentru SC C.P. SRL, în ambele documente menţionându-se, conform datelor puse la dispoziţie de inculpatul Ş.D., tot numele vechiului proprietar al fondului forestier, f. 227.

Pentru a se elibera autorizaţia de exploatare către SC C.P. SRL, inculpatul Ş.D. a întocmit în fals şi apoi a folosit contractul de prestări servicii nr. 185 din 08 octombrie 2010, f. 238, în baza căruia, societatea menţionată ar fi convenit să exploateze 129 m.c. masă lemnoasă, la preţul de 20 lei/m.c. pentru proprietar O.C.D.D.

Prin procesul - verbal de predare a parchetului din 08 octombrie 2010, f. 226, inculpatul Ş.D., reprezentant al O.S. Vatra Dornei, dar şi proprietar al pădurii pe care se constituise parchetul, a procedat la predarea fondului forestier ce urma să fie exploatat către reprezentantul societăţii comerciale mai sus arătate. Şi în acest document s-a indicat în mod fals, ca proprietar al exploatării, numitul O.C.D.D.

În luna octombrie 2010, inculpatul Ş.D. realizează, împreună cu pădurarul de canton, controlul modului în care se efectuează exploatarea parchetului său, întocmind cu acest prilej procesul - verbal de control al exploatării din 22 octombrie 2010, f. 223 - 224.

Prin procesul - verbal de reprimire a parchetului din 22 octombrie 2010, f. 221 - 222, număr electronic din 01 noiembrie 2010, f. 219, inculpatul Ş.D., reprezentant al O.S. Vatra Dornei, reia în pază şi administrare parchetul exploatat.

Exploatarea s-a făcut pe proprietatea si in folosul inculpatului, care şi urmare a implicării personale (marcarea arborilor, predarea parchetului, controlul exploatării şi reprimirea parchetului) a realizat un folos material pentru sine (materialul lemnos rezultat).

Prin activităţile desfăşurate în exploatarea parchetului 1096/2010, O.C.D.D., a susţinut acuzarea că inculpatul ar fi comis următoarele infracţiuni:

a) conflict de interese (patru acte): în calitate de funcţionar public, in perioada 18 septembrie 2010 - 22 octombrie 2010, a efectuat personal marcarea arborilor, predarea parchetului, controlul exploatării şi reprimirea fondului forestier exploatat în parchetul 1096/2010 - O.C.D.D. (1) carnetul de marcare inventariere nr. 2213 din 20 septembrie 2010, f. 230 - 234, vol. XVI, (2) procesul - verbal de predare a parchetului din 08 octombrie 2010, f. 226, (3) procesul - verbal de control al exploatării din 22 octombrie 2010, f. 223 - 224, (4) procesul - verbal de reprimire a parchetului din 22 octombrie 2010, f. 221 - 222, număr electronic din 01 noiembrie 2010, f. 219);

b) fals intelectual (un act): în calitate de funcţionar public, in exerciţiul atribuţiilor de serviciu fiind, a întocmit (completat) carnetul de marcare inventariere nr. 2213 din 20 septembrie 2010, f. 230 - 234, vol. XVI, înscris oficial, în care a indicat în mod fals ca proprietar al fondului forestier exploatat pe numitul O.C.D.D. si ca marcarea s-ar fi făcut in prezenta acestuia;

c) instigare (improprie) la fals intelectual (patru acte): folosind un set de documente {cerere de marcare) ce conţineau date nereale {actele indicau ca proprietar al fondului forestier exploatat o persoana ce nu avea aceasta calitate), a determinat întocmirea de către angajaţii O.S. Vatra Dornei, care au acţionat fără vinovăţie, a cinci înscrisuri oficiale [(1) - actul de constatare fila nr. 212 verso, XVI, (2) - actul de punere în valoare nr. 1096 AC I O.C.D.D., f. 229, aprobat în 22 septembrie 2010, nr. SUMAL 282056 - SV - 390 din 27 septembrie 2010, f.228, (3) - autorizaţia de exploatare din 08 octombrie 2010, f. 227, vol. XVI; (4) - procesul-verbal de predare partidă din 08 octombrie 2010, f. 226, vol. XVI], in care era indicat un alt proprietar al fondului forestier exploatat;

d) fals în înscrisuri sub semnătură privată (un act) - pentru efectuarea exploatării pe parchetul 1096/2010 - O.C.D.D., învinuitul Ş.D. a redactat şi semnat în fals (pentru fostul proprietar) contractul de prestări servicii nr. 185 din 08 octombrie 2010, f.238, vol. XVI, document pe care l-a folosit ulterior;

e) uz de fals (şase acte)- a folosit pentru exploatarea parchetului mai sus menţionat un înscris sub semnătură privată (cererea de marcare datată 13 septembrie 2010, f.212, vol. XVI) şi înscrisurile oficiale [(1) - actul de constatare fila nr. 212 verso, XVI, (2) - carnetul de marcare inventariere nr. 2213 din 20 septembrie 2010, f. 230 - 234, vol. XVI” (3)- actul depunere în valoare nr. 1096 AC I O.C.D.D., f. 229, aprobat în 22 septembrie 2010, nr. SUMAL 282056 - SV - 390 din 27 septembrie 2010, f.228, (4) - autorizaţia de exploatare nr. 357500 din 08 octombrie 2010, f.227, vol. XVI; (5) - procesul-verbal de predare partidă din 08 octombrie 2010, f. 226, vol. XVI], cunoscând ca sunt false, in vederea producerii unor consecinţe juridice.

2) Cu privire la exploatarea parchetului 7540/2010 - L.C.V. (t 151 - 187, vol. 16, dos. u.p.) procurorul a reţinut:

Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 28 mai 2010 la B.N.P. - „N.V.” din municipiul Vatra Dornei, judeţul Suceava, f. 147 - 148, vol. XVI, inculpatul Ş.D. a cumpărat de la numiţii Ichim Angela, L.C.V. ş.a. masa lemnoasă pe picior de pe suprafaţa de 16.900 m.p. teren vegetaţie forestieră, situată în comuna Panaci, judeţul Suceava, pe raza O.S. Vatra Dornei, în perimetrul UP IV UA 85H%, plătind suma de 14.400 lei.

De la data încheierii înţelegerii, inculpatul Ş.D. a devenit proprietarul masei lemnoase şi a trecut la exploatarea acesteia, constituind parchetul cu nr. 7540/2010 - L.C.V.

Conform declaraţiei martorului L.C.V., f.149 - 150, după încheierea contractului de vânzare - cumpărare a masei lemnoase „ia solicitarea lui Ş.D., toţi vânzătorii am acceptat ca actele de exploatare a lemnului vândut să se facă pe numele meu sau al oricăruia dintre comoştenitori”.

Ca şi în cazul de mai sus (parchetul 1096/2010 - O.C.D.D.) şi în prezenta situaţie procurorul a susţinut că nu poate avea valoare juridică mandatul verbal dat de vânzători inculpatului Ş.D., pentru a semna în numele lor, documente privind exploatarea materialului lemnos înstrăinat. Vânzătorii nu mai puteau dispune cu privire la modalităţile în care se face exploatarea şi se întocmeşte documentaţia aferentă fondului forestier deja vândut şi pus în exploatare, după vânzarea acestuia către inculpat.

Prin cererea de marcare datată 02 octombrie 2010, f. 184, vol. XVI, semnată de inculpat Ş.D., dar redactată în numele lui L.C.V., se solicită marcarea de arbori produse accidentale în suprafaţa de pădure cumpărată (perimetrul UP IV UA 85H%).

Titularul solicitării (L.C.V.) arată în cuprinsul cererii că este proprietar al suprafeţei de teren mai sus menţionată, aspect pe care l-ar dovedi cu procesul - verbal (de punere în posesie, s.n.) nr. 626 din 20 aprilie 2010.

În baza respectivei cereri, numitul C.M. (pădurar de canton) a întocmit pe numele L.C.V. (fals proprietar), actul de constatare datat 05 octombrie 2010 cu privire la existenţa produselor accidentale, care a fost depus la O.S. Vatra Dornei, f.184 verso.

Inculpatul a fost delegat să efectueze marcarea arborilor, f.144, vol. XVI, activitate pe care a desfăşurat-o în perioada 17 septembrie 2010 - 07 octombrie 2010, constituind cu acest prilej carnetul de marcare inventariere fără număr din data de 14 octombrie 2010, f.181 - 187, pentru parchetul nr. 754/2010, în care s-a consemnat în fals ca proprietar al fondului forestier exploatat numitul L.C.V.

Actul de punere în valoare nr. 7540 AC I L.C.V., f. 179, aprobat în 14 octombrie 2010, nr. SUMAL 289378 - SV - 390 din 15 octombrie 2010, f. 178, a fost urmat de autorizaţia de exploatare din 08 noiembrie 2010, eliberată pentru SC C.P. SRL, f. 174, în ambele documente menţionându-se, conform datelor puse la dispoziţie de învinuitul Ş.D., tot numele vechiului proprietar al fondului forestier.

Pentru a se elibera autorizaţia de exploatare către SC C.P. SRL, inculpatul Ş.D. a întocmit în fals şi apoi a folosit contractul de prestări servicii din 02 noiembrie 2010, f. 175, în baza căruia, societatea menţionată ar fi convenit să exploateze 261 m.c. masă lemnoasă, la preţul de 20 lei/m.c. pentru proprietar L.C.V.

Prin procesul - verbal de predare a parchetului din 08 noiembrie 2010, f. 173, reprezentantul O.S. Vatra Dornei, a procedat la predarea fondului forestier ce urma să fie exploatat către reprezentantul societăţii comerciale mai sus arătate. Şi în acest document s-a indicat în mod fals, ca proprietar al exploatării, numitul L.C.V.

Prin procesul - verbal de reprimire a parchetului din 26 noiembrie 2010, f. 170, număr electronic din 26 noiembrie 2010, f. 169, reprezentantul O.S. Vatra Dornei, reia în pază şi administrare parchetul exploatat.

Exploatarea s-a făcut pe proprietatea si in folosul inculpatului, care, şi urmare a implicării personale (marcarea arborilor), a realizat un folos material pentru sine (materialul lemnos rezultat).

3) A susţinut acuzarea că în urma acestei activităţi desfăşurate de inculpatul Ş.D. s-ar fi comis infracţiunile:

a) conflict de interese (un act): in calitate de funcţionar public, in perioada 17 septembrie 2010 - 07 octombrie 2010, a efectuat personal marcarea arborilor, în parchetul 7540/2010 - L.C.V. / (1) carnetul de marcare inventarierea/ara număr din data de 14 octombrie 2010, f.181 - 187)];

b) fals intelectual (un act): in calitate de funcţionar public, in exerciţiul atribuţiilor de serviciu fiind, a întocmit (completat) carnetul de marcare inventariere fără număr din data de 14 octombrie 2010, f 181 - 187, vol. XVI, înscris oficial, în care a indicat în mod fals ca proprietar al fondului forestier exploatat pe numitul L.C.V.

c) instigare (improprie) la fals intelectual (patru acte): folosind un set de documente (cerere de marcare) ce conţineau date nereale (actele indicau ca proprietar al fondului forestier exploatat o persoană ce nu avea această calitate), a determinat întocmirea de către angajaţii O.S. Vatra Dornei, care au acţionat fără vinovăţie, a cinci înscrisuri oficiale [(1) - actul de constatare datat 05 octombrie 2010, f.184 verso, vol. XVI, (2) - actul depunere în valoare nr. 7540 ACI L.C.V., f.179, aprobat în 14 octombrie 2010, nr. SUMAL 289378 - SV-390 din 15 octombrie 2010, f.178, vol. XVI (3) - autorizaţia de exploatare din 08 noiembrie 2010, eliberată pentru SC C.P. SRL, f 174, vol. XVI;

4) - procesul-verbal de predare partidă nr. 289378 din 08 noiembrie 2010, f.173], in care era indicat un alt proprietar al fondului forestier exploatat;

d) fals în înscrisuri sub semnătură privată (două acte) - pentru efectuarea exploatării pe parchetul 7540/2010 - L.C.V., învinuitul Ş.D. a redactat şi semnat în fals (pentru fostul proprietar) cererea de marcare datată 02 octombrie 2010, f. 184, vol. XVI şi contractul de prestări servicii nr. 187 din 02 noiembrie 2010, f.175, documente pe care le-a folosit ulterior.

e) uz de fals (cinci acte) - a folosit pentru exploatarea parchetului mai sus menţionat şi înscrisurile oficiale [(1) - actul de constatare datat 05 octombrie 2010, f.184 verso, vol. XVI, (2) - carnetul de marcare inventariere fără număr din data de 14 octombrie 2010, f.181 - 187 vol. XVI, (3) - actul depunere în valoare AC I L.C.V., f.179, aprobat în 14 octombrie 2010, nr. SUMAL 289378 – SV - 390 din 15 octombrie 2010, f.178, vol. XVI (4) - autorizaţia de exploatare din 08 noiembrie 2010, eliberată pentru SC C.P. SRL, f. 174, vol. XVI; (5) - procesul-verbal de predare partidă nr. 289378 din 08 noiembrie 2010, f.173], cunoscând ca sunt false, in vederea producerii unor consecinţe juridice.

În legătură cu activitatea inculpatului referitoare la exploatarea parchetelor de pădure 1096/2010 - O.C. şi nr. 7540/2010 - L.C.V., instanţa a constatat că acesta se face vinovat de săvârşirea doar a celor două infracţiuni, de conflict de interese (aşa cum au fost prezentate), nu şi de comiterea celorlalte infracţiuni.

După cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare olograf din 30 octombrie 2007 şi din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 909/28 mai 2010, a fost vândută către inculpat doar masa lemnoasă de pe suprafaţa de 30.000 m, respectiv 16,900 m teren cu vegetaţie forestieră, nu şi terenul.

Instanţa a reamintit că potrivit relaţiilor comunicate de către Direcţia Silvică Suceava (f. 179 dosar fond), documentaţia pentru exploatarea unei partizi de pădure se face pe numele proprietarului suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră, care apare şi ca titular al contractului de prestări servicii silvice cu ocolul silvic si că vânzarea masei lemnoase nu are nicio înrâurire asupra obligaţiilor în acest sens ale proprietarului de teren cu vegetaţie forestieră.

Cum în situaţia ambelor parchete de pădure s-a vândut către inculpat doar masa lemnoasă, iar inculpatul nu a devenit şi proprietarul suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră, în mod corect documentaţia de exploatare pentru ambele parchete a fost făcută pe numele vânzătorilor de masă lemnoasă.

În plus, în cazul parcelei 1096/2010 - O.C.D.D., acesta a dat împuternicire olografă inculpatului în care îl mandatează chiar să şi semneze în locul vânzătorului orice cerere, contract, etc. legat de exploatarea masei lemnoase vândute.

Din moment ce vânzătorul şi-a păstrat calitatea de proprietar al suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră, instanţa nu a fost de acord cu susţinerea acuzării în sensul că împuternicirea olografă nu are valoare juridică, întrucât O.C. nu mai putea dispune asupra modului în care se face şi semnează documentaţia de exploatare.

Aceleaşi argumente sunt valabile şi în ceea ce-i privesc pe L.C.V. ş.a. care au vândut inculpatului Ş.D. doar masa lemnoasă de pe suprafaţa de 16.900 m.

La urmărire, martorul L.C.V. confirmă că: „toţi vânzătorii am acceptat ca actele de exploatare a lemnului vândut să se facă pe numele meu sau al oricăruia dintre comoştenitori” (f. 149 vol. 16 dos. u.p.).

În condiţiile acordului tuturor comoştenitorilor ca inculpatul să facă toate actele necesare exploatării masei lemnoase vândute, chiar dacă acordul verbal nu vizează şi dreptul de a semna, se apreciază că fapta inculpatului Ş.D. de a redacta şi semna în locul vânzătorilor de masă lemnoasă cererea de marcare din 02 octombrie 2010 şi contractul de prestări servicii nr. 187 din 02 noiembrie 2010 (f 184, 175, vol. 16 dos. u.p.) a fost comisă fără vinovăţia cerută de lege.

Ca urmare, pentru cele anterior argumentate, instanţa, în baza art. 16 lit. b) teza a II-a din N.C.P.P. (lipsă vinovăţie), l-a achitat pe inculpatul Ş.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual (participaţie improprie la fals intelectual), fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, toate în formă continuată, infracţiuni ce greşit au fost reţinute de procuror în legătură cu activitatea inculpatului legată de exploatarea parchetelor 1096/2010 - O.C. şi 7540/2010 - L.C.V.

Faptele inculpatului Ş.D. se dovedesc cu probatoriul administrat în faţa instanţei, cât şi cel din cursul urmăririi penale, respectiv:

- procese verbale de sesizare din oficiu, f. 8-14, vol. I;

- relaţii şi fişa postului învinuit Ş.D., f. 109 - 115, vol. I, 22-31, vol. XVI:

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, f. 144-152, 170 - 191, f. 206-209, vol. I;

- relaţii Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, privind calitatea de funcţionar public a angajaţilor instituţiei, f. 201-202, vol. I;

- declaraţie martor C.M. privitoare la procedurile ce se realizează si documentaţia ce se întocmeşte pentru exploatarea masei lemnoase proprietate privata a pers. fizice, f. 213-216, vol. I;

- adresa şi relaţii O.S. Vatra Dornei (incompatibilităţi), f. 217-220, vol. I;

- declaraţii învinuit B.V., f. 243 - 251, vol. I;

- procese verbale verificări rudenie si afinitate, f. 15, 18 - 21, vol. XVI;

- relaţii O.R.C. privind SC C.P. SRL f. 1 - 5, f. 11 - 13, vol. XVI;

- act adiţional asociat Ş.D., f 6 - 7, vol. XVI;

- procură Ş.D. (reprezentare SC C.P. SRL puteri depline - f. 8, vol. XVI;

- relaţii O.C.P.I. Vatra Dornei, f. 33 - 36, vol. XVI;

- relaţii B.C.R. Ş.D. - drept de semnătură la bancă, f. 37 - 79, vol. XVI;

- documente privind percheziţia domiciliară, f. 80 - 102, vol. XVI;

- documente privind percheziţia autoturismului, f. 103 -109, vol. XVI;

- proces - verbal restituire documente, f. 110 - 111, vol. XVI (documentele ridicate de la învinuit şi păstrate la prezenta cauză se vor regăsi, conform procesului - verbal din 11 octombrie 2011 în plic Anexa III);

- relaţii SC C.P. SRL f. 112 - 139, vol. XVI;

- relaţii Ocolul Silvic Vatra Dornei (delegaţii), f. 141 - 144, vol. XVI;

- declaraţie martor L.C.V., f. 145 - 146, 149 - 150, vol. VI;

- contract de vânzare - cumpărare L.Ş., f. 147 - 148, voi. XVI;

- documentaţie parchet 7540/2010 L.C.V., f. 151 -187, vol. XVI;

- declaraţie martor C.M., f. 188 - 189, vol. XVI;

- declaraţie martor O.C.D.D., f. 190 - 191, 194 -195, vol. XVI;

- contract olograf de vânzare - cumpărare O.C.D.D. - Ş.D., f. 196 vol. XVI;

- împuternicire olografă O.Ş., f. 197, vol. XVI;

- documentaţie parchet 1096/2010 O.C.D.D., f. 198-243, vol. XVI;

- contract prestări servicii, f. 214, 175, vol. XVI;

- declaraţii martor Ş.V., f. 244 - 247, vol. XVI;

- declaraţii martor S.P.L., f. 248, 274, vol. XVI;

- declaraţii martor M.N., f. 249, vol. XVI;

- proces - verbal căutare martori U., D., Ţ. şi V. f. 261, 262, 263, vol. XVI;

- declaraţii martori: D.T., f. 275, vol. XVI, D.J.S., f. 276, vol. XVI, M.V., f. 277, vol. XVI, P.I., f. 278, vol. XVI, U.D.V., f. 279, vol. XVI, C.P., f. 286-287, vol. XVI;

- declaraţie învinuit Ş.D., f. 298 - 312, vol. XVI;

- documentaţie parchete 388/2008 şi 387/2008, vol. XVII, f. 88 - 115, 196 - 220;

În legătură cu activitatea inculpatului Ş.D. în exploatarea unor parchete de către SC C.P. SRL, instanţa a reţinut că:

În calitate de inginer silvic, şef district, inculpatul avea printre atribuţii şi pe acelea de a efectua predarea parchetului spre exploatare către societatea comerciala titulara a autorizaţiei de exploatare (in calitate de persoana juridica atestata) controlul exploatării, efectuarea de acte de constatare privind stadiul realizării lucrărilor si motivul întârzierii acestora in cazul neîncadrării de către persoana juridica atestata in termenul menţionat in autorizaţia de exploatare, reprimirea parchetului exploatat de la societatea comerciala ce a efectuat lucrarea.

În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a desfăşurat numeroase activităţi de acest fel, întocmind documentaţia impusa de lege.

Astfel de activităţi au fost efectuate de inculpat si in cazul exploatării de către SC C.P. SRL (cu sediul în str. Sondei, mun. Vatra Dornei, jud. Suceava), reprezentata de S.V., fratele inculpatului Ş.D., in perioada decembrie 2007 - aprilie 2008, pe raza O.S. Vatra Dornei, a 2 (două) parchete.

Actele îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către inculpatul Ş.D. au contribuit la realizarea unui folos material pentru fratele său {sumele de bani rezultate din contractele de prestări servicii, f. 114, f. 220, vol. XVII, in baza cărora societatea administrată de el a exploatat aceste parchete).

Parchetele in cauza au numerele: 388/2007, reautorizat în 2008, când parchetul devine 388/2008 f. 98, vol. XVII şi 387/2007, reautorizat în 2008, când parchetul devine 387/2008 f. 205, vol. XVII - ambele din vol. „SC C.P. SRL” A.

Şi în faţa instanţei, inculpatul a arătat că regretă situaţia creată în condiţiile în care nu a cunoscut existenţa reglementărilor penale privitoare la conflictul de interese. A apreciat inculpatul că a fost corect şi de bună - credinţă în activităţile sale profesionale şi nu a favorizat niciodată SC C.P. SRL

Inculpatul Ş.D. este fratele numitului Ş.V., care este administrator al SC C.P. SRL, cu sediul in str. Sondei, mun. Vatra Dornei, jud. Suceava.

Conform relaţiilor transmise de B.C.R., SC C.P. SRL are cont deschis la unitatea bancară mai sus menţionată iar specimen de semnătură pe contul indicat au numitul Ş.V. şi inculpatul Ş.D., f. 40, vol. XVI.

Prin încheierea de autentificare nr. 827 din 12 aprilie 2010, dată de B.N.P. - L.G.P. din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, Ş.V. a împuternicit pe inculpatul Ş.D. „ca în numele meu şi pentru mine să mă reprezinte cu puteri depline în relaţia cu B.C.R., precum şi cu orice altă unitate bancară. In puterea acestui mandate, mandatarul meu, va putea îndeplini orice operaţiuni bancare, inclusiv retragere de numerar, va putea contracta orice fel de credite şi va putea garanta aceste credite cu bunurile SC C.P. SRL f. 8, vol. XVI.

Ca şi ceilalţi inculpaţi, inculpatul Ş.D. a arătat că a întocmit documentaţia pentru cele două parchete pe numele vechilor proprietari pentru că a cumpărat doar vegetaţia forestieră de pe acele terenuri şi a avut acordul lor pentru ca exploatările să se facă pe numele acestora.

Privitor la conflictul de interese si inculpatul Ş.D. a arătat că nu a cunoscut reglementările penale incidente, filele f. 309 - 312, vol. XVI şi declaraţia dată în instanţă.

Relaţia inculpatului cu SC C.P. SRL este evidentă şi e întărită de cantitatea importantă de documente aparţinând societăţii menţionate, descoperite la domiciliul acestuia si ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate (a se vedea procesul - verbal de percheziţie şi conţinutul plicului Anexa III).

În drept:

(1) Faptele inculpatului Ş.D., inginer silvic, şef district în cadrul O.S. Vatra Dornei, Direcţia Silvica Suceava, jud. Suceava, care, în data de 31 decembrie 2007, în calitate de funcţionar public (cu atribuţiile şi competenţele anterior arătate, vezi fişa postului) si in exercitarea atribuţiilor de serviciu în efectuarea procedurilor de exploatare de către SC C.P. SRL a masei lemnoase de pe un număr de 2 parchete (partizi) [387/2007/2008 şi 388/2007/2008] - fapte Ia litera (B) din expozitiv), a îndeplinit un număr de 2 acte prin care s-a realizat un folos material pentru fratele său, numitul Ş.V., administrator al societăţii comerciale mai sus precizate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii unice de conflict de interese, prev. de art. 253 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(2) Faptele inculpatului Ş.D., inginer silvic, şef district în cadrul O. S. Vatra Dornei, Direcţia Silvica Suceava, jud. Suceava, care, în perioada 17 septembrie 2010 - 22 octombrie 2010, în calitate de funcţionar public (cu atribuţiile şi competenţele anterior arătate, vezi fişa postului) si in exercitarea atribuţiilor de serviciu în efectuarea procedurilor de exploatare a masei lemnoase de pe 2 (două) parchete (patrizi) constituite pe fond forestier proprietate personală, cu ştiinţă şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a îndeplinit un număr de 5 acte (marcarea arborilor, controlul exploatării, predarea parchetului şi reprimirea acestuia la parchetul 1096/2010 O.C.D.D., respective marcarea arborilor la parchetul 7540/2010 - L.C.V. - fapte la litera (A) din expozitiv) prin care s-a realizat un folos material pentru sine (contravaloarea materialului lemnos extras) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii unice de conflict de interese, prev. de aii. 253 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 cu privire la cele 2 infracţiuni menţionate.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, persoana inculpatului care nu are antecedente penale (dar fără a se reţine circumstanţe atenuante personale), poziţia procesuală de recunoaştere doar a situaţiei de fapt, precum şi aspectul că a săvârşit în concurs 2 infracţiuni de conflict de interese în formă continuată.

Ca atare, s-a apreciat că scopul pedepsei de prevenţie generală şi specială, de reeducare se poate realiza prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special, urmând ca executarea pedepsei rezultante să fie suspendată condiţionat potrivit art. 81-83 C. pen. din 1969.

În apărarea inculpatului Ş.D., legat de infracţiunile de conflict de interese s-a solicitat achitarea în baza art. 16 lit. a) N.C.P.P. - fapta nu există, motivându-se că acesta nu este funcţionar public şi nici nu poate fi asimilat funcţionarilor publici. Subsidiar, s-a cerut achitarea în baza art. 16 lit. b) N.C.P.P., invocându-se că nici inculpatul şi nici fratele său nu au obţinut vreun folos material şi nu este dată forma de vinovăţie cerută de lege.

Cu privire la aceste aspecte (lipsă calitate de funcţionar public, lipsa folosului material pentru sine sau pentru rude), cât şi cu privire la alte aspecte, instanţa s-a referit atunci când a analizat apărările făcute de ceilalţi inculpaţi, care au comis fapte în mod asemănător.

Intenţia directă cu care a acţionat inculpatul este reliefată şi de cele 7 acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al celor 2 infracţiuni de conflict de interese, de conţinutul încheierii de autentificare din 12 aprilie 2010 prin care inculpatul este împuternicit de fratele său - Ş.V., să-l reprezinte total în ceea ce priveşte administrarea SC C.P. SRL. În plus, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului s-a găsit o cantitate foarte mare de documente contabile aparţinând acestei firme. Toate acestea demonstrează că adevăratul administrator al SC C.P. SRL era inculpatul, care a acţionat cu intenţie directă sub paravanul nereal că fratele său ar fi administratorul societăţii.

V. Inculpatul C.I. a lucrat ca tehnician silvic, maistru de vânătoare în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei din iunie 2007 până în august 2011.

Acesta a desfăşurat diferite activităţi pe linie de serviciu legate de exploatarea unor parchete de pădure de către SC C. SRL, administrată şi de tatăl său C.H.

În calitate de tehnician silvic, maistru de vânătoare în cadrul O.S. Vatra Dornei, Direcţia Silvica Suceava, jud. Suceava, inculpatul C.I. avea printre atribuţii si pe acelea de a efectua controlul exploatării, efectuarea de acte de constatare privind stadiul realizării lucrărilor si motivul întârzierii acestora în cazul neîncadrării de către persoana juridica atestata in termenul menţionat in autorizaţia de exploatare şi reprimirea parchetului exploatat de la societatea comerciala ce a efectuat lucrarea.

În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a desfăşurat numeroase activităţi de acest fel, întocmind documentaţia impusa de lege.

Astfel de activităţi au fost efectuate de inculpat si in cazul exploatării a 9 parchete de către SC C. SRL (cu sediul în loc. (sat) Saru Bucovinei, corn. Saru Dornei, jud. Suceava), societate administrată de numiţii C.H. (tatăl inculpatului C.I.), P.B. si C.V., in perioada 22 decembrie 2008 - 05 ianuarie 2010, pe raza O.S. Vatra Dornei.

Actele îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către inculpatul C.I. au contribuit la realizarea şi pentru tatăl său, numitul C.H. a unui folos material (sumele de bani rezultate din contractele de prestări servicii, in baza cărora societatea administrată de el a exploatat aceste parchete).

Parchetele in cauza au numerele 16095/2007, 13089/2008, 16224/2008, 16245/2008, 16246/2008, 531/2009, 545/2009, 16252/2009, 164824/2009 - SC C. SRL, vol. A, în numerotarea generală vol. XX.

Fără a intra în detaliile activităţii desfăşurate de inculpat în legătură cu exploatarea celor 9 parchete de pădure de către SC C. SRL (activitate pe care instanţa şi-a însuşit-o în totalitate aşa cum a fost expusă de procuror - filele 102-104 Rechizitoriu, s-a constatat că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată (14 acte materiale).

Ca dovadă sunt nu doar probele readministrate sau administrate în faţa instanţei, cât şi cele din cursul urmăririi penale, precum:

- procese verbale de sesizare din oficiu, f. 8-14, vol. I;

- relaţii si fisa postului învinuit C.I., f. 116 - 127, vol. I, 10 - 20, vol. XIX:

- relaţii diverse Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, f. 144 - 152, 170 - 191, f. 206-209, vol. I;

- relaţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvica Suceava, privind calitatea de funcţionar public a angajaţilor instituţiei, f. 201-202, vol. I;

- declaraţie martor C.M. privitoare la procedurile ce se realizează si documentaţia ce se întocmeşte pentru exploatarea masei lemnoase proprietate privata a pers. fizice, f. 213-216, vol. I;

- adresa şi relaţii O.S. Vatra Dornei (incompatibilităţi), f. 217-220, vol. I;

- relaţii verificări rudenie si afinitate, f. 36 - 45, vol. XIX;

- relaţii O.R.C. privind SC C. SRL f. 2 - 8, vol. XIX;

- relaţii O.C.P.I. Vatra Dornei, f. 21-31, vol. XIX;

- relaţii SC C. SRL f. 65 - 75, vol. XIX;

- declaraţie martor C.A., f. 78 - 79, vol. XIX;

- procură C.H. pentru C.A., f. 80, vol. XIX;

- adresa şi relaţii O.S. Vatra Dornei (temeiul eliberării autorizaţiilor de exploatare), f. 83 - 85, vol. XIX;

- declaraţie martori D.T., f. 94 - 95, P.B., f. 96, C.V., f. 97 - 98, C.H. (R.), f. 99 - 100, vol. XIX;

- documente SC D.L. SRL, f. 114 - 203, vol. XIX;

- documentaţie parchete 16095/2007, 13089/2008, 16224/2008, 16245/2008, 16246/2008, 531/2009, 545/2009, 16252/2009, 164824/2009 - SC C. SRL, voi. A, în numerotarea generală vol. XX., f. 1-210;

- declaraţie învinuit C.I., f. 105 - 112, vol. XIX.

În drept:

Faptele inculpatului C.I., tehnician silvic în cadrul O.S. Vatra Dornei, Direcţia Silvica Suceava, jud. Suceava care, în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2010, în calitate de funcţionar public (cu atribuţiile şi competenţele anterior arătate, vezi fişa postului) si in exercitarea atribuţiilor de serviciu, în efectuarea procedurilor de exploatare de către SC C. SRL a masei lemnoase de pe un număr de 9 parchete (16095/2007, 13089/2008, 16224/2008, 16245/2008, 16246/2008, 531/2009, 545/2009, 16252/2009, 164824/2009 - SC C. SRL, vol. A, în numerotarea generală vol. XX), a îndeplinit un număr de 14 acte prin care s-a realizat un folos material şi pentru tatăl său, numitul C.H., unul dintre administratorii societăţii comerciale mai sus precizate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii unice de conflict de interese, prev. de ari. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, lipsa antecedentelor penale (dar fără a se reţine circumstanţele atenuante personale), aspectul că a recunoscut doar situaţia de fapt din cauză nu şi vinovăţia sa, precum şi împrejurarea că în conţinutul formei continuate a infracţiunii intră 14 acte materiale.

Ca urmare, s-a apreciat că scopul pedepsei de prevenţie generală şi specială, de reeducare se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special, urmând ca executarea ei să fie suspendată condiţionat în condiţiile şi cu consecinţele prevăzute de art. 81-83 C. pen. din 1969.

Ca şi la urmărirea penală, pentru inculpatul C.I. s-a precizat că nu ştia că este incompatibil din punct de vedere penal, nu ştia că este funcţionar public, că nu a avut intenţia să comită vreo infracţiune şi că nu a realizat şi nici nu a urmărit obţinerea vreunui folos material pentru el sau pentru altcineva.

Aceste argumente au fost dezvoltate de către apărătorul acestuia, iar instanţa le-a combătut atunci când s-a referit la ceilalţi inculpaţi (care le-au invocat şi ei), astfel că nu au fost reluate.

Apoi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, diversele organe de control din cadrul M.P.M., nu au competenţa de a stabili din punct de vedere penal calitatea de funcţionar public, incompatibilitățile de natură penală şi nici nu pot să constate existenţa infracţiunilor de conflict de interese.

În plus, legiuitorul în art. 253 C. pen. din 1969 nu condiţionează existenţa infracţiunii de conflict de interese de cauzarea vreunui prejudiciu, ci de realizarea unui folos material pentru sine sau pentru soţi, rudă, afin până la gradul II inclusiv, ceea ce este dat în cauză.

Ca urmare, pentru considerentele arătate în capitolele I, II, III, IV, V, instanţa i-a condamnat pe inculpaţii T.G.A., P.G., F.D.C., Ş.D. şi C.I. pentru infracţiunile săvârşite, în modalitatea arătată mai sus.

S-a făcut, pentru fiecare inculpat, aplicarea prevederilor art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 cu privire la pedepsele accesorii vizând interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate fiecărui inculpat pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Ţinând cont de prevederile art. 65 alin. (1), (3) C. pen. din 1969, cum pedepsele închisorii la care au fost condamnaţi inculpaţii nu ating plafonul de 2 ani, instanţa nu a aplicat pedepse complementare.

În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, s-a constatat că, la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare N.C.P. şi care, printre altele, a modificat limitele pedepselor prevăzute pentru o serie de fapte reglementate ca infracţiuni în Vechiul C. pen.

La stabilirea legii penale mai favorabile şi care, în conformitate cu prevederile art. 5 din N.C.P. urmează a fi aplicată, se impun a se avea în vedere instituţiile de drept penal substanţial privite comparativ în raport de succesiunea în timp a actelor normative, însă cu evitarea creării unei a treia legi, ceea ce nu este admis.

În concret, a reţinut instanţa că în cazul în care în favoarea unui inculpat au fost reţinute circumstanţe atenuante în reglementarea anterioară, iar pedeapsa prevăzută de noile dispoziţii penale are un minim special mai mic decât în vechea reglementare, se va verifica dacă aceste circumstanţe au corespondent în textele actuale în materie.

Ulterior, se va compara cuantumul pedepsei rezultat prin aplicarea regimului sancţionator în acest din urmă caz cu cel din sentinţa penală atacată, considerându-se mai favorabilă legea care în ansamblu conduce la o situaţie mai avantajoasă pentru inculpat şi nu în mod necesar legea mai favorabilă prin prisma pedepsei din norma de incriminare.

Aceasta întrucât nu este posibilă alegerea legii mai favorabile sub aspectul pedepsei stabilite prin norma de incriminare şi aplicarea ulterioară la aceasta a efectului circumstanţelor atenuante prevăzute de cealaltă lege.

În situaţia în care în favoarea inculpatului nu au fost reţinute, prin sentinţa penală atacată, circumstanţe atenuante, se va analiza dacă aplicarea lor este justificată prin prisma vreuneia dintre actele normative succesive în materie, ulterior urmându-se a se proceda conform celor de mai sus.

Acelaşi raţionament se va aplica şi în cazul circumstanţelor agravante.

Ulterior, sfera analizei va fi extinsă şi la celelalte instituţii de drept penal, urmând ca, în mod unitar, să se aplice legea penală care, în ansamblu, este cea mai favorabilă inculpatului.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.O. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din N.C.P. sunt constituţionale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Ca atare, în aprecierea legii penale mai favorabile se impune aplicarea legii penale în mod global şi nu pe instituţii autonome.

Relaţionând la cauza pendinte, instanţa a constatat că parte din infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au suferit modificări în sensul reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de N.C.P., ori comiterea lor este sancţionată alternativ şi cu amenda.

Chiar dacă în cauză instanţa nu a reţinut circumstanţe atenuante facultative faţă de niciun inculpat, având în vedere şi efectele dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, la forma continuată a unei infracţiuni, la modalităţile concrete de individualizare a pedepselor, etc., atât din vechiul C. pen. cât şi din cel nou, se constată că pentru toţi inculpaţii din acest dosar, legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969.

Drept consecinţă, va fi aplicat acest C. pen. urmând ca instanţa să nu dea curs cererilor unora dintre apărători de schimbare a unor încadrări juridice din încadrarea prevăzută de Codul Penal din 1969 în încadrarea corespunzătoare din N.C.P.

Instanţa a constatat că în cauză partea vătămată Direcţia Silvică Suceava pentru Ocolul Silvic Vatra Dornei, nu s-a constituit parte civilă.

Potrivit art. 404 alin. (4) lit. g) din N.C.P.P. rap. la art. 256 N.C.P.P., dispozitivul unei hotărâri penale trebuie să cuprindă şi cele dispuse de instanţă cu privire la restabilirea situaţiei anterioare.

Pe cale de consecinţă, având în vedere doar infracţiunile de fals intelectual pentru comiterea cărora au fost condamnaţi unii dintre inculpaţi, în scopul restabilirii situaţiei anterioare s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri false:

- Autorizaţie de exploatare din 13 august 2010, f. 324, vol. II;

- Actul de punere în valoare cu data de mai sus, f. 326, vol. II, numărul electronic (SUMAL, cu indicarea partizii) 269139 SV-390, f. 325, vol. II;

- Carnetul de marcare inventariere din 21 mai 2010, filele nr. 290-297, vol. III, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere din 07 iunie 2010, filele nr. 329-340, vol. III, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere identificabil doar prin numărul de parchet (7430), filele nr. 361-366, vol. III, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere din 23 iulie 2010, filele nr. 411-417, vol. III, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere din 12 iulie 2010, filele nr. 451-457, vol. III, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere din 29 martie 2010, filele nr. 27-34, vol. IV, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere din 27 aprilie 2010, înregistrat la Ocolul Silvic Vatra Dornei, din 29 martie 2010, filele nr. 90-97, vol. IV, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere din 20 iulie 2010, filele nr. 125-128, vol. IV, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere din 20 iulie 2010, fila nr. 206, vol. IV, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere din 14 decembrie 2009, fila nr. 241, vol. IV, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere din 14 septembrie 2010, filele nr. 267-277, vol. IV, sau filele nr. 13-25, vol. XI, înscris oficial;

- Carnetul de marcare inventariere din 25 august 2010, filele nr. 197-204, vol. III (înscris oficial);

- Cererea de marcare datată 2 octombrie 2010, fila 184, vol. XVI;

- Contractul de prestări servicii din 2 noiembrie 2010, fila 175, vol. XVI.

Conform art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. din 1969 sunt supuse confiscării speciale şi bunurile a căror deţinere este interzisă de lege.

În cauză s-a demonstrat şi inculpatul P.G. a recunoscut că după predarea armei şi muniţiei aferente, a deţinut contra dispoziţiilor legale un număr de 3 cartuşe, uitate într-un sertar defect şi blocat (cartuşe găsite cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare).

Ca atare s-a procedat la confiscarea acestora.

În baza art. 274 alin. (1), (2) N.C.P.P., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

La stabilirea cuantumului acestora pentru fiecare dintre inculpaţi, s-au avut în vedere cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, cât şi cele din cursul judecăţii, în măsura în care fiecare dintre ei le-a provocat, (inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea unui număr diferit de infracţiuni), la cererea tuturor inculpaţilor s-a readministrat, s-a administrat un rest probatoriu, au fost acordate în cauză numeroase termene de judecată, respectiv, 23, au fost respinse, de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, două cereri de strămutare, etc.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi inculpaţii T.G.A., P.G., F.D.C., Ş.D. şi C.I.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a criticat sentinţa penală atacată, atât prin prisma greşitei aprecieri a pericolului social concret al uneia dintre faptele pentru care inculpatul P.G. a fost trimis în judecată, respectiv, pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cât şi din perspectiva greşitei individualizări a modalităţii de executare a pedepselor aplicate tuturor inculpaţilor.

Astfel, s-a apreciat că se impunea aplicarea unei soluţii de condamnare pentru toate faptele în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.G., fapte care trebuiau apreciate în context şi nu în mod separat. în măsura în care instanţa ar fi abordat cauza astfel, ar fi constatat că fapta pentru care a dispus achitarea nu e lipsită de pericol social concret.

Pe de altă parte, s-a arătat că, având în vedere întreaga activitate infracţională a inculpaţilor, în majoritate condamnaţi pentru o pluralitate de infracţiuni aflate în concurs neomogen, se impune instituirea, în sarcina acestora, a unor obligaţii prin care să fie supravegheată, în continuare, o perioadă de timp, activitatea lor.

Apelantul intimat inculpat T.G.A. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea propriului apel, desfiinţarea sentinţei penale şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese, cât şi cu referire la infracţiunile de fals intelectual, uz de fals şi instigare, în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual.

În argumentarea motivelor de apel formulate a invocat inexistenţa unor norme metodologice clare privind inserarea unor nume în documentele unei partide şi lipsa unui cadru de procedură, imprevizibilitatea normei penale, interpretarea excesivă a legii penale de către judecătorul fondului şi înlăturarea, de către acesta din urmă, în totalitate, a apărărilor formulate de inculpatul T.G.A., atât în ceea ce priveşte starea de necesitate, cât şi cu privire la celelalte aspecte.

S-a arătat că instanţa de fond a reţinut că inculpatul şi-a aprobat singur, deşi nu avea voie să facă acest lucru, toate documentele în exploatarea acelor partide. în acest sens, s-a susţinut că inculpatul nu a făcut altceva decât să execute un ordin, respectiv, Ordinul M.A.P.D.R. nr. 1306/2005, care stipulează faptul că, şeful de ocol silvic are competenţa exclusivă de a aproba actul de punere în valoare, obligaţie prevăzută la art. 3, alin. (1) lit. c). Totodată, s-a arătat că semnarea autorizaţiei de exploatare revine tot şefului de ocol silvic, nefiind o altă persoană care să îndeplinească această atribuţie, invocând, în sprijinul acestei afirmaţii, Ordinul ministrului nr. 606 din 30 septembrie 2008.

În continuare, s-a arătat că instanţa de fond, prin interpretarea pe care a dat-o, susţine existenţa unei prevederi legale, neindicând, însă, niciun text legal sau act normativ în acest sens, pentru desemnarea unei persoane care să îndeplinească atribuţiile de serviciu ale şefului de ocol, atunci când acesta lipseşte şi anume, aprobarea actelor de punere în valoare şi a autorizaţiei de exploatare. Aşadar, nu există justificare pentru că nu există un act care să prevadă acest lucru. Inculpatul se afla în îndeplinirea unei obligaţii prevăzute de autoritatea competentă, respectiv, ceea ce transmitea ministerul de resort prin actele care se regăsesc şi la dosar.

Inculpatul T.G.A. a mai arătat faptul că a invocat starea de necesitate, apărare care, însă, a fost înlăturată de instanţa de fond, motivat de faptul că nu are legătură cu obiectul infracţiunii de conflict de interese.

S-a mai arătat că, la instanţa de fond, inculpatul a depus o serie de înscrisuri care relevă modalitatea în care I.T.R.S.V. trimitea rapoarte lunare în cuprinsul cărora arăta consecinţele la care se expunea dacă nu realiza ceea ce dispunea această instituţie. Mai mult, inculpatul a fost sancţionat cu reţinerea a 20% din salariu pentru că, neţinând cont, la un moment dat, de această stare de necesitate, nu a trecut efectiv la exploatarea unei partide, sancţiune atacată în instanţă şi respinsă cu motivarea că avea obligaţia expresă să se conformeze şi să dispună emiterea actelor de punere în valoare pentru acele partide care erau în stare de necesitate.

A invocat inculpatul adresa nr. 14595/2009 emisă de Direcţia Silvică Suceava care, în final, precizează următoarele: „Mai mult, şefii de Ocoale silvice sunt direct răspunzători pentru respectarea celor prezentate mai sus, în special subunităţile, în ceea ce priveşte infestările, care vor fi analizate săptămânal, dar şi cele noi apărute, în vederea rezolvării de urgenţă”. Or, din acest punct de vedere, inculpatul T.G.A. nu a făcut altceva decât să treacă, efectiv, la punerea în valoare a acestora, atunci când a apărut situaţia respectivă, chiar dacă era pe proprietatea lui, pentru că nu era proprietatea statului.

În sprijinul acestei afirmaţii, a solicitat să fie luate în considerare declaraţiile martorilor menţionaţi în motivele scrise de apel şi, cu precădere, depoziţia martorului D.C., declaraţii din care rezultă că nu se făcea exploatarea decât în condiţii de maximă necesitate.

S-a mai arătat că, atât instanţa de fond, cât si Parchetul, au făcut o confuzie între noţiunea de masă lemnoasă si cea de material lemnos care, conform Codului silvic, nu reprezintă acelaşi lucru. In acest sens, s-a arătat că folosul material obţinut, respectiv, masa lemnoasă, era proprietatea inculpatului T.G.A., astfel că nu s-a obţinut niciun folos material prin acele acte de punere în valoare şi autorizaţii de exploatare. Astfel, s-a apreciat că se ignoră faptul că masa lemnoasă şi nu materialul lemnos, astfel cum a reţinut acuzarea, era proprietatea inculpatului, anterior semnării actului de punere în valoare.

Tot în susţinerea nevinovăţiei şi a bunei credinţe a inculpatului, s-a invocat copia contractului de vânzare, aflat la dosarul cauzei, element care a fost ignorat de către instanţa de fond.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, pe lângă motivele deja expuse, în plus, s-a invocat faptul că încheierea acelor acte s-a făcut în concordanţă cu prevederile Ocolului Silvic privind titularii dreptului de proprietate şi nu a existat nicio intenţie de a se frauda actele respective.

Apelanţii intimaţi inculpaţi P.G. şi F.D.C. au solicitat admiterea apelului declarat de inculpaţi şi, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b), teza a II-a sau lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru infracţiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior.

În argumentare, s-a invocat faptul că inculpaţii au fost în eroare asupra conţinutului normei extrapenale care completează norma de incriminare, sub aspectul definirii conţinutului noţiunii de funcţionar public, eroare ce este asimilată erorii de fapt şi care, în aceste condiţii, înlătură caracterul penal al faptei.

Astfel, eroarea derivă chiar din reglementarea dată prin legea respectivă. în acest sens, s-au invocat dispoziţiile art. 59 alin. (2) din O.U.G. nr. 59/2000 care prevăd că nu toate categoriile de personal silvic au calitatea de funcţionar public, ci numai anumite categorii. Tot în acest sens, s-au invocat şi prevederile art. 3 din H.G. nr. 1009/2009 care stabilesc cine are calitatea de personal silvic, respectiv, personalul din cadrul aparatului propriu al M.A.P.P.M., personalul din cadrul I.T.R.S.V. - ului şi al oficiilor cinegetice teritoriale. Prin urmare, legislaţia profesională aplicabilă inculpaţilor şi pe care aceştia o cunoşteau dau conţinutul şi limitele înţelesului acestei noţiuni de funcţionar public, la aceste categorii de personal. Mai mult decât atât, din aceeaşi legislaţie care este reglementată la nivel de Cod, respectiv, Codul silvic, rezultă că nu tot personalul silvic îndeplineşte o funcţie care să implice exerciţiul autorităţii publice, ci numai acel personal care exercită atribuţii ce ţin de serviciul de pază, de constatare a contravenţiilor şi a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 51 alin. (3) C. silvic.

În consecinţă, în limitele acestei noţiuni şi a acestui înţeles, reglementat de legislaţia specială, pe care inculpaţii trebuie să o respecte, a fost dat şi comportamentul acţiunilor inculpaţilor şi, ca atare, s-a apreciat că acestora li se aplică consecinţele juridice ale erorii extrapenale care are valoarea unei erori de fapt şi produce efecte în plan penal.

Mai mult decât atât, s-a considerat că este inacceptabilă interpretarea extensivă a acestei noţiuni, în condiţiile în care ne aflăm în situaţia unei legislaţii specifice şi inculpaţii au fost în situaţia de a se conforma acestei legislaţii.

Ca un argument suplimentar, s-a învederat faptul că însuşi legiuitorul, prin art. 175 C. pen., a inclus, pentru prima dată, regiile autonome în cadrul instituţiilor al căror funcţionar îndeplineşte condiţia de a fi funcţionar public, tocmai pentru a înlătura orice ambiguitate în ceea ce priveşte sensul acestei noţiuni şi calitatea personalului care acţionează în cadrul regiilor autonome. Sub acest aspect, faţă de reglementarea anterioară a Codului penal, s-a apreciat că trebuie făcută distincţia între obiectul administrării bunurilor. Astfel, atunci când regia autonomă este titularul unui drept de administrare asupra unui bun care aparţine domeniului public, regia autonomă este persoană juridică de drept public. însă, când obiectul administrării îl constituie un bun proprietate privată, regia autonomă este persoană juridică de drept privat, distincţia fiind importantă pentru că, în raport de aceasta, se poate reţine sau nu calitatea de funcţionar ori funcţionar public.

S-a mai arătat că această chestiune produce efecte atât cu privire la infracţiunea de conflict de interese, cât şi cu privire la infracţiunea de fals intelectual. Din acest considerent, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals intelectual în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, eventual, cu formele reţinute de instanţa de fond, respectiv, instigare şi participaţie improprie.

S-a susţinut că infracţiunea de conflict de interese nu poate exista în lipsa obţinerii unui folos. Astfel, folosul ar reprezenta sumele de bani câştigate din contractele de licitaţie, respectiv, cantitatea de masă lemnoasă câştigată la licitaţie. Or, în realitate, aceste elemente care se reţin că reprezintă un folos sunt elemente preexistente activităţilor pentru care sunt trimişi în judecată inculpaţii. Prin urmare, nu se poate reţine că au fost de natură a influenţa pentru că, în prealabil, au avut loc procedurile de licitaţie, apoi au fost încheiate contractele de vânzare de masă lemnoasă cu societăţile respective şi cu Direcţia Silvică, la care inculpaţii nu au avut nicio contribuţie, nicio participare.

Iar, în cadrul executării acelor contracte, după ce preţul a fost stabilit, după ce cantităţile de masă lemnoasă au fost stabilite prin raportul contractual dintre cele două entităţi, nu poate fi vorba de niciun folos, pentru că acestea erau elemente preexistente contractelor încheiate între părţi.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la reindividualizarea pedepsei, apelanţii intimaţi inculpaţi P.G. şi F.D.C. au considerat că instanţa de fond ar fi putut să reţină aplicarea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. anterior şi să dea efect dispoziţiilor art. 76 lit. d) C. pen. din 1969.

Cu referire la ultimul motiv scris de apel depus în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 16 octombrie 2014, dedus din dispoziţiile art. 580 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au apreciat că instanţa trebuia să dispună anularea doar parţială şi nu integrală a înscrisurilor, respectiv, anularea numai a menţiunilor false cu privire la numele persoanelor care au fost indicate în aceste acte emise de Ocoalele silvice.

Apelantul intimat inculpat Ş.D. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei atacate şi, în rejudecare, să se dispună achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, în principal, raportat la prevederile art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, cu referire la dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., având în vedere lipsa calităţii de funcţionar public şi faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive, nici cu privire la latura obiectivă, nici cu privire la latura subiectivă.

Cu privire la susţinerile potrivit cărora, în cauză, nu este întrunită calitatea de subiect activ calificat, inculpatul Ş.D. a precizat că lipsa calităţii de funcţionar public a fost confirmată şi prin două adrese emise de A.N.F.P., prin care se comunică, în primul rând, că nu se poate elibera un cazier administrativ, aspect specific funcţionarului public, iar, în al doilea rând, se prevede că titularul unui contract individual de muncă nu are calitatea de funcţionar public.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, a solicitat să fie avut în vedere faptul că activităţile de marcare realizate de inculpaţi nu au implicat urmărirea unui interes personal şi că nu s-a obţinut niciun beneficiu. Mai mult decât atât, nu s-a produs niciun prejudiciu Direcţiei Silvice. Deasemenea, SC C. SRL nu a încasat niciun ban de pe urma contractelor de prestări servicii încheiate, întrucât masa lemnoasă a fost cumpărată pe picior, iar exploatarea s-a realizat pe cheltuiala şi în interesul societăţii.

Deasemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese, se mai reţine şi problematica celor patru acte şi anume, marcarea, predarea, controlul şi reprimirea, acte ce trebuiau să fie executate obligatoriu şi urgent pentru a nu se infesta pădurea. Marcarea şi exploatarea s-au realizat din necesitate, atât ca obligaţie de serviciu, cât şi ca obligaţie a proprietarului de pădure.

Apelantul intimat inculpat C.I. a formulat concluzii de admitere a apelului, solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în baza art. 16 lit. b) sau d C. proc. pen.

În motivarea apelului declarat, inculpatul a arătat că, pentru a se reţine infracţiunea de conflict de interese, este necesar ca funcţionarul public sau nepublic să aibă capacitatea de a influenţa, în vreun fel, activitatea desfăşurată. Or, cel puţin în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.I., acesta nu a avut această capacitate de a influenţa şi de a favoriza, în vreun fel, entităţile juridice la care erau membrii familiei sale acţionari sau administratori.

S-a mai arătat că, atât în cuprinsul rechizitoriului, cât şi în considerentele sentinţei instanţei de fond, se reţine că folosul material constă în valoarea contractului. Or, având în vedere că nu a avut nicio posibilitate de a influenţa valoarea contractului stabilită la licitaţie, în prealabil, inclusiv masa lemnoasă de exploatat, perimetrul de exploatat şi, mai mult, marcarea copacilor făcându-se înainte de această procedură, inculpatul nu a putut, în niciun fel, să influenţeze această valoare.

S-a solicitat a se avea în vedere că, orice statut, fie al funcţionarului public sau al magistratului, presupune un fond, adică drepturi şi obligaţii şi o formă.

Inculpatul C.I. a invocat practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care defineşte noţiunea de funcţionar public, dar care statuează că, persoana încadrată pe baza unui contract individual de muncă se supune Codului muncii. Astfel, s-a apreciat că, pentru a nu fi în eroare cu privire la calitatea de funcţionar public, trebuia ca acest statut să fie clar, atât în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile, cât şi în privinţa formelor de îndeplinit, adică, întocmirea declaraţiilor de avere şi de interese, numire în funcţii publice, răspundere.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte constată apelurile ca nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

I. În ceea ce priveşte apelurile declarate de inculpaţii T.G.A., P.G., F.D.C., Ş.D. şi C.I., Înalta Curte reţine următoarele:

În mod corect, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, constatând că prezumţia de nevinovăţie, de care beneficiază inculpaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 şi art. 99 alin. (2) C. proc. pen. (art. 52 şi art. 66 C. proc. pen. din 1968), a fost răsturnată.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că apelanţii intimaţi inculpaţi nu au contestat situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei, susţinând, însă, că nu au calitatea esenţială de funcţionar public şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi subiect activ al infracţiunii de conflict de interese; inculpatul T.G.A. a invocat, în plus, starea de necesitate în care s-ar fi aflat, iar inculpatul P.G. a susţinut că se afla în eroare de fapt asupra unei norme extrapenale care este reglementată de o legislaţie specifică şi anume, Codul silvic.

Pentru a răspunde problemei de drept ridicată de către apelanţii intimaţi inculpaţi, Înalta Curte apreciază că se impune o analiză comparativă a dispoziţiilor legale ce definesc termenii de „funcţionar public” şi „public” din actuala reglementare cu cele cuprinse în prevederile articolelor 145 şi 147 C. pen. din 1969.

Astfel, din coroborarea articolelor sus menţionate rezultă că funcţionar public este acea persoană care exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice ori al unei instituţii sau al altei persoane juridice de interes public.

Aşa cum s-a menţionat în mod constant şi în literatura juridică, în înţelesul legii penale, noţiunile de „funcţionar public” şi de „funcţionar” au o semnificaţie mai largă decât aceleaşi noţiuni din dreptul administrativ, datorită, atât a caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi a faptului că exigenţele de apărare a patrimoniului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.

Potrivit Legii nr. 188 din 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, persoana care accede la o funcţie publică trebuie să fie numită oficial, fapt ce are loc în cadrul unei solemnităţi prilejuite de emiterea actului administrativ de numire şi de depunerea jurământului; să aibă ca sarcini de serviciu efectuarea activităţilor ce presupun prerogativa de putere publică, sarcini ce trebuie să fie îndeplinite în serviciul autorităţilor sau instituţiilor publice, iar pentru activitatea prestată să fie şi remunerată.

În doctrina juridică s-a mai arătat că, în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine, în sensul că îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală şi este supus unui anumit statut şi regim juridic.

Legea penală, atât în actuala reglementare (art. 176), cât şi în reglementarea Codului penal din 1969 (art. 145) face trimitere la noţiunea de „autorităţi publice” care, potrivit dispoziţiilor titlului III din Constituţia României, are în sfera sa de cuprindere organele administraţiei publice (centrale de specialitate şi locale), Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească (instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii).

În schimb, dispoziţiile noului C. pen. nu mai cuprind noţiunea simplă de „funcţionar”, ci doar pe aceea de „funcţionar public” sau asimilat al acestuia din urmă.

Legea nr. 188 din anul 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, act normativ ce reglementează regimul general al funcţiei publice, defineşte funcţionarul public ca fiind acea persoană care dispune de prerogativa de putere publică şi care îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu.

Activităţile ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt următoarele: punerea în executare a legilor şi a celorlalte act normative, elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora, elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, consilierea, controlul şi auditul public intern, o autoritate sau instituţie publică din cadrul administraţiei centrale sau locale.

Prerogativa de putere publică se constituie, în acest caz, într-un element esenţial de identificare a funcţionarului public.

Alt sens al noţiunii, mai extins, include toate categoriile de persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. în acest concept sunt consideraţi funcţionari publici, pe lângă cei care dispun de prerogativa de putere publică şi persoanele încadrate în baza unui contract individual de muncă şi cărora le sunt aplicate prevederile legislaţiei muncii.

În fine, un alt sens al noţiunii de funcţionar public, la care se adaugă şi conceptul de funcţionar, era prezent în Codul penal din 1969 unde, în art. 147, prin funcţionar public şi funcţionar se avea în vedere o paletă foarte largă de persoane, de la demnitari ce exercită atribuţii ale puterii executive, legislative şi judecătoreşti, până la salariaţii care prestează o activitate pentru şi sub autoritatea persoanelor juridice de drept privat.

Prin urmare, în accepţiunea legii penale, o persoană poate avea calitatea de funcţionar public doar dacă desfăşoară o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, pentru o altă persoană juridică de interes public, precum şi o activitate în cadrul unui serviciu de interes public.

Pe de altă parte, noţiunea de funcţionar include atât funcţionarul public, cât şi salariatul, aşa cum este definit acesta în dreptul muncii, adică, persoana încadrată în muncă, în baza unui contract individual de muncă, la un angajator persoană juridică ce desfăşoară o activitate cu scop patrimonial sau nepatrimonial.

Din perspectiva legii penale, pentru a avea calitatea de funcţionar public este necesară îndeplinirea unei singure condiţii şi anume, persoana, titulară a funcţiei, să aibă o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice sau altei persoane juridice de interes public. Nu interesează natura însărcinării sau dacă aceasta este permanentă sau temporară. Nu are relevanţă penală nici titlul sau modul în care a fost învestită, numită sau aleasă şi nici dacă este remunerată sau nu.

Legiuitorul a optat, aşadar, pentru soluţia atribuirii conceptului de funcţionar public oricărei persoane care îndeplineşte o activitate pentru un serviciu public, de orice natură.

Modificări importante cu privire la definirea conceptului de funcţionar public sunt aduse de N.C.P. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarată ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia este funcţionar public, în sensul legii penale.

Astfel, în condiţiile în care cele două categorii de funcţionari publici la care se referă art. 175 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. se pot încadra în sfera persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor publice, prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. au în vedere o categorie distinctă de persoane şi anume, persoanele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul economic, în cadrul unor persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat.

Intră în această categorie salariaţii care-şi desfăşoară activitatea într-o funcţie de conducere sau de execuţie în cadrul regiilor autonome naţionale sau locale, societăţilor naţionale sau companiilor naţionale, dar şi cei care desfăşoară o activitate în cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ.

Aşadar, calitatea de funcţionar public a inculpaţilor T.G.A., P.G., F.D.C., Ş.D. şi C.I. este dată de faptul că aceştia sunt sau au fost la data comiterii faptelor deduse judecăţii, angajaţi ai Ocolului Silvic Vatra Dornei, Direcţia Silvică Suceava, judeţul Suceava, unitate care face parte din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, care este o regie autonomă de interes public (naţional), aflată sub autoritatea statului.

Regia Naţională a Pădurilor este o instituţie publică care se ocupă, printre altele, de modul de administrare şi de exploatare a vegetaţiei forestiere, indiferent de forma de proprietate a acesteia. Modul de administrare, folosire, exploatare a vegetaţiei forestiere (indiferent de forma de proprietate asupra pădurii) reprezintă un serviciu de interes public, inclusiv sub aspectul prejudiciului de tip ecologic posibil a fi produs în ipoteza nerespectării dispoziţiilor legale în domeniu.

Or, ocoalele silvice, fie că aparţin unor entităţi private locale (regii publice locale), fie că se află în subordinea R.N.P. - Romsilva, exercită atribuţii de serviciu public cu specific în domeniul silvic.

De altfel, calitatea de funcţionar public a angajaţilor structurilor subordonate Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva este confirmată şi de Direcţia Silvică Suceava, printr-o notă de relaţii depusă la filele nr. 201-202, vol. I, dosar de urmărire penală.

Astfel, în cuprinsul adresei din 04 octombrie 2011 emisă de Direcţia Silvică Suceava se arată că statutul personalului silvic, indiferent de natura juridică a fondului forestier pe care-l gestionează, este reglementat prin dispoziţiile O.G. nr. 59/2000 modificată şi aprobată prin Legea nr. 427/2001. Art. 20 al legii anterior menţionate prevede că personalul silvic de toate gradele angajat pentru administrarea fondului forestier, indiferent de natura proprietăţii acestuia, are drepturi şi obligaţii ce decurg din prevederile prezentului statut, iar în art. 58 se arată expres că personalului silvic i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici.

În susţinerea statutului personalului silvic de funcţionar public sunt şi prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, conform cărora, personalul silvic din cadrul R.N.P. - Romsilva şi a structurilor sale teritoriale cu specific silvic îndeplinesc o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că inculpaţii au avut, la data comiterii faptelor deduse judecăţii, calitatea de funcţionar public, neavând relevanţă juridică forma de proprietate - publică sau privată - asupra parcelelor de pădure.

Obiectul juridic special al infracţiunii de conflict de interese îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice.

Conflictul de interese nu presupune doar obţinerea unor foloase materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos patrimonial, conform textului de lege care incriminează fapta, întrucât incriminarea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată.

Astfel, în Expunerea de motive care a însoţit Legea nr. 278/2006, se arăta că, în vederea eficientizării acţiunilor de prevenire şi sancţionare a faptelor de corupţie, prin incriminarea „conflictului de interese”, „se urmăreşte sancţionarea penală a funcţionarului public care, în mod conştient şi deliberat, satisface interese personale prin îndeplinirea atribuţiilor publice […], înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la conduita funcţionarului public care este chemat să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, iar prin aceasta produce, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

În prezent, există întemeiat suspiciunea că funcţionarul public nu va depune toate diligentele în vederea satisfacerii interesului public, ci va încerca să satisfacă interesul său ori al uneia dintre persoanele sus-arătate”.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de conflict de interese presupune acţiunea de îndeplinire a unui act ori de participare la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material, în vechea reglementare şi, respectiv, patrimonial, în actuala reglementare.

Prin îndeplinirea unui act se înţelege efectuarea oricărui act ce face parte din îndatoririle de serviciu ale subiectului activ, indiferent dacă este vorba de întocmirea unui înscris sau de realizarea unei acţiuni la care acesta este ţinut în virtutea atribuţiilor sale.

Spre deosebire de îndeplinirea unui act, care este acţiunea exclusiv personală a funcţionarului public, participarea la luarea unei decizii semnifică îndeplinirea unei atribuţiuni de serviciu în situaţia în care decizia nu aparţine în totalitate funcţionarului, ci aceasta trebuie luată, în colectiv, de mai multe persoane (spre exemplu, o comisie sau un consiliu de administraţie). In această calitate, împreună cu ceilalţi membri, ia decizii păgubitoare pentru instituţie, unitate etc. şi aducătoare de beneficii pentru acesta, pentru soţ, o rudă ori un afin etc.

Legea nu cere ca îndeplinirea unui act sau luarea unei decizii să fie defectuoasă, astfel încât, pentru incidenţa textului analizat este suficient ca autorul să acţioneze conform atribuţiunilor de serviciu.

Pentru existenţa infracţiunii este necesară o situaţie premisă constând în aceea că funcţionarul public are competenţa îndeplinirii actului sau a participării la luarea respectivei decizii.

Din conţinutul art. 301 C. pen., care a preluat cuprinsul art. 2531 C. pen. din 1969 reiese faptul că existenţa infracţiunii este condiţionată de întrunirea mai multor cerinţe esenţiale şi anume:

- funcţionarul public să fi comis acţiunea incriminată în exerciţiul atribuțiunilor de serviciu;

- prin fapta comisă să se realizeze, direct sau indirect, un folos patrimonial (material) pentru sine, soţul său, o rudă sau un afin până la gradul II inclusiv, ori pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Această condiţie este îndeplinită atunci când folosul se realizează în mod direct (spre exemplu, făcând parte din comisia de examinare, îşi evaluează propriul frate pentru angajarea ca funcţionar public în unitatea unde lucrează), ori indirect (spre exemplu, încheie un contract avantajos cu o societate comercială, persoană juridică, al cărei asociat este funcţionarul public sau soţul său, o rudă sau un afin până la gradul II inclusiv, etc., în această ipoteză avantajul realizându-se în mod direct în patrimoniul persoanei juridice, iar indirect în cel al făptuitorului ori al soţului său, al unei rude sau afin până la gradul II inclusiv, etc.).

- potrivit art. 2531 alin. (2) C. pen. din 1969 (art. 301 alin. (2) din C. pen.), îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii să nu se refere la emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative.

Or, „actele” îndeplinite de către inculpaţi constau în activităţile desfăşurate şi documentele întocmite de aceştia în realizarea exploatării parchetelor constituite pe fond forestier proprietate personală sau în efectuarea exploatării unor parchete de către societăţile comerciale administrate de rude sau afini ai inculpaţilor.

„Folosul material” realizat de către inculpaţi pentru ei înşişi constă în cantitatea de masă lemnoasă obţinută de pe parchetele exploatate de primii patru inculpaţi urmare şi a implicării personale în efectuarea unor acte necesare exploatării respectivelor parchete.

„Folosul material” realizat de rude sau afini (acolo unde e cazul) constă în cantitatea de masă lemnoasă obţinută de către administratorii societăţilor exploatatoare sau în sumele de bani obţinute de aceştia (în cazul contractelor de prestări servicii exploatare) şi în implicarea inculpaţilor în acte şi activităţi prin care au fost facilitate realizarea exploatărilor de către societăţilor respective, în parchete.

Folosul material (patrimonial) constă şi în urgentarea procedurilor de exploatare a vegetaţiei forestiere, facilitarea îndeplinirii acestor proceduri, folos care, în final, este materializat în valoarea masei lemnoase obţinute şi posibilitatea reinvestirii mai urgente a acestei valori cu consecinţa obţinerii mai rapide a unor profituri suplimentare (profit obţinut prin reinvestirea în diverse domenii, inclusiv prin cumpărarea şi exploatarea de noi păduri - ca în speţa de faţă).

Cu referire exclusiv la inculpatul T.G.A., se constată că acesta nu a negat faptul că, în exploatarea partizilor nr. 3894/2010 şi nr. 3488/2010, dar şi în exploatarea altor partizi şi-a aprobat singur documentele respective, dar a susţinut că doar el, în calitate de şef de ocol silvic, avea atribuţia de serviciu de a aproba astfel de acte.

Or, după cum rezultă chiar din declaraţia inculpatului, atunci când acesta pleca în concediu de odihnă sau lipsea o perioadă de timp de la serviciu, exista posibilitatea legală de a fi desemnat un înlocuitor al şefului de ocol silvic, înlocuitor ce exercita atribuţiile de serviciu ale acestuia.

Ca atare şi în ipoteza în care şeful de ocol silvic exploata parchete de pădure în interes personal, se putea recurge la această variantă legală de a fi numit un înlocuitor al său, care să îndeplinească atribuţiile acestuia şi să aprobe documentele necesare exploatării masei lemnoase.

Chiar dacă, între martora P.I. şi inculpatul T.G.A. a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare din 11 iunie 2010, înscris autentic care nu produce efecte juridice cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra terenului, din moment ce a fost inserată o clauză potrivit căreia inculpatul intră în posesia terenului, dar devine proprietarul vegetaţiei forestiere, este evident că inculpatul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit acte - şi-a aprobat singur autorizaţiile de exploatare şi A.P.V. - urile - cu intenţia de a obţine un fals material (patrimonial) pentru sine.

Modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptelor, actele materiale numeroase ce au fost comise, faptul că mulţi dintre martorii pădurari au confirmat că inculpatul T.G.A. le-a cerut să întocmească cereri de marcare, alte documente necesare exploatării parchetelor de pădure, dar şi existenţa materială a documentelor pe care inculpatul şi le-a aprobat singur pentru a obţine un fals material, toate aceste aspecte dovedesc atât existenţa faptelor, cât şi intenţia directă cu care inculpatul a acţionat.

Referitor la invocarea, de către inculpatul T.G.A., a stării de necesitate, se constată că legea cere funcţionarului să nu se pună în situaţii de incompatibilitate, întrucât, în esenţă, infracţiunea de conflict de interese reprezintă o stare de incompatibilitate în care se află, la un moment dat, făptuitorul iar, dacă se află într-o astfel de stare, soluţia legală este renunţarea la funcţia publică şi nu exercitarea, în continuare, a acesteia.

În plus, deşi s-a invocat existenţa unui pericol real de infestare a altor arbori, actele şi lucrările dosarului au evidenţiat că, în zona respectivă, se aflau mai multe parchete de pădure cu produse accidentate şi care au fost exploatate cu respectarea normelor legale, fără a se crea vreun pericol de extindere a infestării.

În consecinţă, înalta Curtea constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine că, doar în exploatarea parchetelor făcută de către inculpat, în interesul său propriu, exista un pericol imediat de infestare, din moment ce alte parchete de pădure, aflate în situaţii similare, au putut fi exploatate în condiţii de legalitate.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.G., se constată că eroarea reprezintă o cauză de neimputabilitate prevăzută de art. 30 C. pen., respectiv, o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, conform art. 51 C. pen. din 1969, care se referă la necunoaşterea existenţei unei stări, situaţii, împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Potrivit art. 51 alin. (4) C. pen. din 1969, necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.

Or, inculpatul P.G. invocă tocmai necunoaşterea unei dispoziţii legale penale, respectiv, necunoaşterea calităţii de funcţionar public pe care o avea la momentul săvârşirii faptelor şi, implicit, eroarea de drept penal în care se afla la momentul comiterii infracţiunii de conflict de interese.

În altă ordine de idei, se constată că, prin concluziile scrise depuse la dosarul instanţei de fond după închiderea dezbaterilor s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a unora dintre fapte, respectiv, din infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969; din infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 în infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969; din infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din 1969.

Inculpaţii P.G. şi F.D.C. au reiterat, în motivele de apel formulate, solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de fals intelectual în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, eventual, cu formele reţinute de instanţa de fond, respectiv, instigare şi participaţie improprie, motivat de faptul că, din moment ce personalul regiei autonome nu are statut de funcţionar public ci doar de funcţionar, actele ce emană de la aceştia sunt înscrisuri sub semnătură privată şi nu acte oficiale.

Având în vedere argumentele expuse cu privire la calitatea de funcţionar public a inculpaţilor, înalta Curte apreciază că o astfel de cerere este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpaţilor P.G. şi F.D.C. de anulare, doar parţială, a înscrisurilor, respectiv, anularea doar a menţiunilor false cu privire la numele persoanelor, Înalta Curte o apreciază, deasemenea, neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, în cauză, a infracţiunii de fals intelectual.

Or, având în vedere natura infracţiunii - de fals intelectual -, se impune anularea, în totalitate, a înscrisurilor falsificate şi nu doar parţială, întrucât caracterul fals al actelor poartă asupra unui element esenţial, în ceea ce priveşte consecinţele juridice produse, din perspectiva acţiunii penale exercitată în cauză.

În fine, în ceea ce priveşte solicitarea inculpaţilor P.G. şi F.D.C. de a se reţine, în favoarea acestora, circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. din 1969 şi de a se da efect acestor circumstanţe prin aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată, având în vedere că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate tuturor inculpaţilor, apreciind, în mod just, că nu se impune reţinerea de circumstanţe facultative, faţă de amploarea activităţii infracţionale desfăşurate şi de poziţia procesuală adoptată, de nerecunoaştere a vinovăţiei.

În continuare, înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpaţilor, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului şi ţinând cont de decizia definitivă şi general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, conform căreia, dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării apelului, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.

Determinarea caracterului „mai favorabil” are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, aşadar, atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.

În cauză, se constată că legea nouă sancţionează infracţiunile de conflict de interese (art. 301 alin. (1) C. pen.) şi de fals intelectual (art. 321 alin. (1) C. pen.) cu pedeapsa închisorii în limita minimă mai ridicată faţă de legea veche. în ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals (art. 323 C. pen.), se constată că sancţiunea prevăzută de legea veche (art. 291 C. pen. din 1969) este identică cu cea prevăzută de legea nouă.

În schimb, legea nouă (art. 342 alin. (1) C. pen.) prevede o pedeapsă cu închisoarea mai blândă în comparaţie cu legea veche pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Prin urmare, comparând cele două legi succesive, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, având în vedere cuantumul pedepselor prevăzut de lege pentru majoritatea infracţiunilor deduse judecăţii, modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante, forma continuată a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, concursul real de infracţiuni existent în cauză - cu excepţia inculpatului C.I., dar şi posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. din 1968 rap. la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. din 1968 în referire la art. 181 C. pen. din 1969, ca temei de achitare.

Din această perspectivă, comparând dispoziţiile referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei din reglementarea veche cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei din legea nouă, Înalta Curte apreciază că legea veche este mai favorabilă, având în vedere condiţiile de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracţiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, pe durata termenului de încercare sunt prevăzute obligaţii mai puţine, etc.).

Singurul element în virtutea căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este durata termenului de încercare (denumit termen de supraveghere în actuala reglementare), element apreciat de înalta Curte ca insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.

De altfel, se constată că, la această concluzie conduc şi prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform cărora, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.

Compararea dispoziţiilor referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei din reglementarea veche cu cele privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este inutilă, fiind evident că legea veche este mai favorabilă, atât în ceea ce priveşte condiţiile de acordare, cât şi cu referire la măsurile de supraveghere şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte condamnatul.

În privinţa infracţiunii continuate, intrarea în vigoare a noului C. pen. aduce modificări cu privire la limitele legale de pedeapsă pentru infracţiunea comisă, la condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate şi la tratamentul sancţionator prevăzut pentru infracţiunea continuată, noua reglementare reducând sporul de pedeapsă aplicabil la 3 ani, cu menţinerea caracterului facultativ al acestui spor, conform legii vechi.

Prin urmare, în cazul stării de agravare a răspunderii penale constând în infracţiunea continuată, singurul element în virtutea căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este cuantumul sporului de pedeapsă, element apreciat de Înalta Curte ca insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă. Mai mult, cuantumul acestui spor de pedeapsă apare ca nerelevant, în condiţiile în care, la aplicarea pedepsei, nu s-a apreciat necesară aplicarea şi a unui astfel de spor.

În ceea ce priveşte concursul de infracţiuni, N.C.P. a introdus sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix, în cazul în care, pentru infracţiunile concurente, s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea, spre deosebire de legea veche, care prevedea un spor facultativ, cu un maxim de 5 ani, fiind evident, aşadar că şi din această perspectivă, legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.

II. Cu referire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Primul motiv de apel invocat de Parchet a vizat nelegalitatea sentinţei penale atacate, raportat la soluţia de achitare a inculpatului P.G., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969, în baza art. 17 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 181 C. pen. din 1969 - fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Referitor la infracţiunea mai sus arătată, cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului P.G., din sertarul unui dulap, au fost ridicate trei cartuşe armă de vânătoare calibru 12 (marcate pe partea metalică a tubului cartuş astfel: unul „L.” - 12, al doilea „S.B.” - 12 iar ultimul având patru redări grafice a nr. 12 încadrat de steluţe), fila nr. 82, vol. III, dosar de urmărire penală.

Cartuşele găsite au fost transmise spre examinare Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pentru a se stabili, pe bază de constatare ştiinţifică, pentru ce tip de armă este muniţia respectivă, dacă aceasta este în stare de funcţionare şi categoria din care face parte, fila nr. 412, vol. IV, dosar de urmărire penală.

Ulterior examinării cartuşelor şi efectuării tragerilor experimentale în activitatea de balistică judiciară, raportul de constatare tehnico - ştiinţifică a concluzionat că „cele trei cartuşe ridicate în urma percheziţiei domiciliare din data de 20 aprilie 2011 de la domiciliului numitului P.G. sunt de vânătoare, pot fi folosite la arme de vânătoare calibru 12 şi au fost în stare de funcţionare”, filele nr. 414 - 418, vol. IV, dosar de urmărire penală.

R.N.P. - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava - Ocolul Silvic Vatra Dornei a comunicat faptul că inculpatul P.G. a fost angajat al Direcţiei Silvice Suceava - Ocolul Silvic Vatra Dornei, în perioada 2008 - 08 martie 2011, când i-a încetat contractul individual de muncă. În perioada menţionată, susnumitul a deţinut armă de vânătoare în baza Avizului de port armă de serviciu nr. 101024 din 08 ianuarie 2007 şi a ordinului de serviciu anexat, filele nr. 392 - 394, vol. IV, dosar de urmărire penală. Arma de vânătoare deţinută de către inculpat era marca U seria A 23029 şi a fost predată la magazia autorizată a ocolului împreună cu muniţia deţinută la data de 25 martie 2009, întocmindu-se procesul - verbal din 25 martie 2009, filele nr. 392 - 394, vol. IV, dosar de urmărire penală.

Perioada de deţinere legală a armei de serviciu şi a muniţiei aferente a încetat la data încheierii raporturilor de muncă cu Ocolul Silvic Vatra Dornei, respectiv, la data de 08 martie 2011, filele nr. 392 - 394, vol. IV, dosar de urmărire penală.

Cu adresa din 02 decembrie 2011, fila nr. 402, vol. III, dosar de urmărire penală, I.PJ. Suceava a confirmat faptul că, „în calitate de angajat al Direcţiei Silvice Suceava., P.G. a fost avizat port armă de serviciu cu avizul din 08 ianuarie 2007”, fila nr. 402, vol. IV, dosar de urmărire penală.

Inculpatul P.G. nu a fost membru al A.J.V.P.S. Suceava, fila nr. 407, vol. IV, dosar de urmărire penală.

Cu privire la cartuşele ridicate de la domiciliul său, inculpatul P.G. a declarat că: „în virtutea atribuţiilor de serviciu, am deţinut armă de vânătoare, în baza avizului de port armă de serviciu din 08 ianuarie 2007 şi a unui ordin de serviciu. Arma de vânătoare era marca I.J. Arma respectivă am predat-o la magazia unităţii, împreună cu muniţia, în data de 25 martie 2009, în baza procesului - verbal din acea dată. Cartuşele mai sus menţionate şi care au fost ridicate în urma percheziţiei din 20 aprilie 2011 au rămas la domiciliul meu, fiind uitate într-un sertar care nu se putea deschide. Nu am ştiut de existenţa lor. Respectivele cartuşe au fost procurate legal în perioada legală deţinerii armei”, fila nr. 441, vol. IV, dosar de urmărire penală.

Prin urmare, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.G. şi pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969, constând în aceea că, a deţinut, în continuare, până la data de 24 aprilie 2011, data efectuării percheziţiei domiciliare, trei cartuşe pentru armă de vânătoare de calibrul 12 (marcate pe partea metalică a tubului cartuş astfel: primul „L.”-12, al doilea „S.B.”-12 iar ultimul având patru redări grafice a nr. 12 încadrat de steluţe), deşi perioada de deţinere legală a armei de serviciu şi a muniţiei aferente încetase (la data încetării raporturilor de muncă).

Conform art. 181 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, o faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege este lipsită în mod vădit de importanţă.

La stabilirea, în concret, a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

În cauză, în acord cu instanţa de fond, se constată că, din cauza unui sertar defect şi blocat, inculpatul P.G. nu a văzut cele trei cartuşe pentru arma de vânătoare şi, din această cauză, a omis predarea lor, neprobându-se, în vreun fel, că ar fi urmărit să folosească cartuşele, cu atât mai mult cu cât, arma aferentă fusese deja predată.

Prin urmare, soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond, motivat de faptul că, prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege, fapta este lipsită în mod vădit de importanţă, este legală.

Din prevederea art. 181 C. pen. din 1969, introdus prin Legea nr. 6/1973, rezultă că s-a urmărit excluderea din sfera de acţiune a legii penale a faptelor incriminate formal, ca urmare a îndeplinirii trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, dar care, în concret, datorită gradului lor de pericol social cu totul redus, nu pot constitui infracţiuni.

Pentru această categorie de fapte, care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, legea impune instanţelor de judecată să pronunţe o soluţie de achitare, raportat la infracţiunea cu privire la care se analizează existenţa sau nu a pericolului social concret specific infracţiunii, fără a avea în vedere restul infracţiunilor concurente deduse judecăţii, astfel cum a susţinut Parchetul.

Soluţia se impune cu necesitate, întrucât, instanţa analizează, pentru fiecare infracţiune în parte, existenţa sau nu a gradului de pericol social, specific infracţiunii.

În sprijinul acestei soluţii sunt chiar dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. pen. din 1969 care prevăd criteriile după care se stabileşte, în concret, gradul de pericol social al faptei prevăzută de legea penală şi nu global, gradul de pericol social al infracţiunilor concurente.

2. Al doilea motiv de apel invocat de Parchet a vizat netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul greşitei individualizări judiciare a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate inculpaţilor, solicitându-se reţinerea prevederilor art. 861 şi urm. C. pen. din 1969, care reglementează suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

Şi din acest punct de vedere, apelul declarat de Parchet este nefondat, ţinând seama de faptul că instanţa de fond a aplicat, în mod temeinic, criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969 şi a apreciat, în mod corect, că scopul educativ şi preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969, poate fi atins, în condiţii optime şi prin aplicarea unei pedepse rezultante cu închisoarea, cu suspendarea condiţionată a executării.

În concret, cu referire la inculpatul T.G.A. se reţine persoana şi conduita procesuală a acestuia - lipsa antecedentelor penale, dar şi faptul că, deşi a recunoscut situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei, şi-a negat vinovăţia, similar cu ceilalţi patru inculpaţi; aspectul că deţinea funcţia de şef de ocol silvic în virtutea căreia avea, printre atribuţiile de serviciu, obligaţia de a aplica şi de a controla respectarea legalităţii în unitatea respectivă.

Având în vedere multitudinea de acte materiale şi de infracţiuni comise (patru infracţiuni în formă continuată), instanţa de fond s-a orientat, în mod temeinic, la aplicarea pedepselor pentru fiecare infracţiune săvârşită în concurs real, spre un cuantum corespunzător, către mediul special prevăzut de lege.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.G., se reţine, deasemenea, lipsa antecedentelor penale, amploarea activităţii infracţionale desfăşurate şi poziţia procesuală de nerecunoaştere a vinovăţiei.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului F.D.C., instanţa de fond a avut în vedere lipsa antecedentelor penale (fără a se reţine circumstanţe atenuante personale), faptul că a recunoscut doar situaţia de fapt, precizând că se consideră nevinovat, precum şi aspectul că a comis trei infracţiuni în formă continuată, în concurs real, implicând un număr mare de acte materiale (a cumpărat două terenuri cu vegetaţie forestieră prin acte de vânzare-cumpărare autentice, a desfăşurat activităţi în legătură cu exploatarea a 17 parchete de pădure de către SC C.C. SRL, administrată în aparenţă de mama sa - numita F.M.).

Similar, cu referire la inculpatul Ş.D., s-a reţinut lipsa antecedentelor penale, poziţia procesuală de recunoaştere doar a situaţiei de fapt, precum şi aspectul că a săvârşit, în concurs real, două infracţiuni de conflict de interese în formă continuată.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.I., instanţa de fond a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că a recunoscut doar situaţia de fapt, nu şi vinovăţia sa, precum şi împrejurarea că în conţinutul formei continuate a infracţiunii de conflict de interese au fost cuprinse 14 acte materiale.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, stările şi circumstanţele în care au fost comise faptele, dar şi persoana şi conduita inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au studii superioare şi locuri de muncă stabile, s-au prezentat, în mod constant, în faţa procurorului, a instanţei de fond şi de apel, au contribuit la aflarea adevărului în cauză, recunoscând situaţia de fapt, nu însă şi vinovăţia, au regretat situaţia în. care se află, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate acestora de către instanţa de fond, cu închisoarea, cu suspendarea condiţionată a executării, sunt temeinice şi conforme scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi de inculpaţii T.G.A., P.G., F.D.C., Ş.D. şi C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 73 din 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., va obliga apelanţii inculpaţi, în mod egal, la plata contravalorii cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi de inculpaţii T.G.A., P.G., F.D.C., Ş.D. şi C.I.

Împotriva sentinţei penale nr. 73 din 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 octombrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 350/2014. Penal. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Apel