ICCJ. Decizia nr. 348/2014. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 348/A/2014
Dosar nr. 3430/108/2014
Şedinţa publică din 30 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 475/CO din 27 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3430/108/2014, între altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de condamnatul B.G.L. cu excepţia de neconstituţionalitate privind art. 1 pct. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 6/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 şi a Legii nr. 330/2005, respectiv a dispoziţiilor art. l pct. 1, poziţia 20 din Hotărârea de Guvern nr. 575/2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că textele invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei întrucât obiectul acesteia este o contestaţie la executare privind legea mai favorabilă, care era motivată prin prisma dispoziţiilor art. 15 C. pen. (1968) şi doar în calea de atac a contestaţiei au fost invocate în totalitate elemente noi, fără a mai fi reluată motivarea contestaţiei expuse în faţa primei instanţe.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în decizia penală nr. 475/CO din 27 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, condamnatul B.G.L. a formulat recurs, susţinând, atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul ales la data de 15 octombrie 2015), cât şi cu ocazia dezbaterilor, că excepţia de neconstituţionalitate invocată are legătură cu soluţionarea cauzei, motiv pentru care se impune admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prealabil examinării pe fond a căii de atac formulate de contestatorul B.G.L. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte apreciază că aceasta este cea a apelului, pentru următoarele considerente:
Pornind de la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, care stabilesc că încheierile de respingere a sesizării Curţii Constituţionale se atacă cu recurs în 48 ore de la pronunţare, dispoziţii ce nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 255/2013 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Înalta Curte apreciază că asemenea încheieri pot fi atacate cu apel, în condiţiile în care noul C. proc. pen. nu mai reglementează calea de atac a recursului, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 hotărârile date în primă instanţă după intrarea în vigoare a noii legi sunt supuse căilor de atac prevăzute de noul act normativ.
În plus, aceeaşi lege prevede în art. 24 că dispoziţiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale noului C. proc. pen., împrejurare ce impune o corelare sub aspectul căii de atac a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu cele privind căile de atac ordinare din norma procesual penală care se aplică de la 1 februarie 2014.
Importantă în dezlegarea acestei chestiuni de drept este şi Decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 dată în recursul în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că încheierile de respingere ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de instanţele de recurs sunt atacate cu recurs la instanţa ierarhic superioară, decizie care îşi produce efectele şi în prezent, în lipsa oricărei reglementări legale contrare.
Totodată, calificarea ca apel a căii de atac care poate fi exercitată împotriva încheierilor la care face referire art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, decurge şi din dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora dacă o lege specială prevede că o hotărâre judecătorească este atacată cu recurs, ulterior intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă apelului la instanţa ierarhic superioară, prevederi care în lumina reglementării din art. 2 alin. (2) C. proc. civ. sunt incidente şi în materie procesual penală.
Este de menţionat şi faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată cu contestaţie întrucât în art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. se prevede că o asemenea cale de atac poate fi exercitată doar în cazurile expres prevăzute de lege, ori în speţă nu avem o astfel de prevedere şi nici o dispoziţie tranzitorie care să stabilească în ce condiţii calea de atac a recursului poate fi recalificată ca şi contestaţiei.
În consecinţă, Înalta Curte va recalifica în apel calea de atac exercitată împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în decizia penală nr. 475/CO din 27 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Examinând apelul declarat de condamnatul B.G.L., în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
Dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reglementează procedura ce trebuie urmată de instanţa de judecată sesizată cu o cerere prin care se invocă o excepţie de neconstituţionalitate, textul abilitând instanţa de judecată să verifice îndeplinirea condiţiilor prealabile sesizării Curţii Constituţionale, reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora: excepţia trebuie să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; să fie ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; să nu vizeze aspecte constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinentei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstitutionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Dreptul de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut şi trebuie exercitat în condiţiile şi în limitele stabilite de lege (cu bună credinţă), cu respectarea scopului legii şi nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei instituţii şi norme legale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, condamnatul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 pct. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 6/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 şi a Legii nr. 330/2005, respectiv a dispoziţiilor art. I pct. 1, poziţia 20 din Hotărârea de Guvern nr. 575/2010 în raport de prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţia României.
Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că în cauză nu s-au oferit motive care să susţină lipsa de conformitate cu Legea Fundamentală a dispoziţiilor legale invocate de condamnat, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate neproducând un efect concret asupra hotărârii ce s-a pronunţat în cauză, având în vedere, pe de o parte faptul că obiectul cauzei l-a reprezentat o contestaţie la executare privind aplicarea legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 15 C. pen. (1968), instanţa având în vedere doar limita maximă a pedepselor aplicate, iar, pe de altă parte, faptul că, în procedura prevăzută de art. 595 C. proc. pen., instanţa nu poate proceda la o reindividualizare a pedepsei şi nici la o recalificare a faptei potrivit celor solicitate de contestator.
Astfel, având în vedere că pedeapsa aplicată contestatorului este una definitivă, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind modalitatea de introducere a unor substanţe psihoactive în tabelul anexă la Legea nr. 143/2000, în mod corect, a fost respinsă de prima instanţă ca neavând legătură directă cu această cauză.
În consecinţă, în temeiul art. 421 pct. 1 Iit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul B.G.L. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, dispoziţie cuprinsă în decizia penală nr. 475/CO din 27 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul condamnat va fi obligat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Recalifică calea de atac ca fiind apel.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul B.G.L. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, dispoziţie cuprinsă în decizia penală nr. 475/CO din 27 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 340/2014. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 351/2014. Penal. Falsul intelectual (art. 289... → |
|---|
