ICCJ. Decizia nr. 359/2014. SECŢIA PENALĂ. Purtarea abuzivă (art.296 NCP). Apel

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 359/A/2014

Dosar nr. 1561/46/2013

Şedinţa publică din 5 noiembrie 2014

Prin rechizitoriul nr. 327/P/2012 din 5 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus punerea în mişcare şi trimiterea în judecată, înjstare de libertate, a inculpaţilor B.V.E., G.M. ŞI P.A., primul pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ultimii doi inculpaţi, pentru complicitate la această infracţiune, prev. de art. 250 alin. (3) C. pen. şi art. 250 alin. (4) C. pen., respectiv art. 26 rap. la art. 250 alin. (3) C. pen. şi art. 26 rap. la art. 250 alin. (4) C. pen., toate cu aplic.75 alin. (1) lit. a) C. pen., în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen.

În esenţă, actul de sesizare a instanţei a reţinut că, la data de 23 mai 2012, părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D. au formulat plângere penală împotriva inspectorului principal de poliţie G.M. şi împotriva agenţilor de poliţie B.V.E. şi P.A. din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti - Secţia de Poliţie nr. 3, reclamând faptul că, în seara zilei de 6 mai 2012, în jurul orelor 23,00, în timp ce stăteau de vorbă într-un autoturism, staţionat în cartierul T. (Municipiul Piteşti), lucrătorii de poliţie mai sus menţionaţi, fără drept şi în mod abuziv, i-au imobilizat, încătuşat, insultat şi lovit cu palmele şi pumnii, transportându-i la secţia de poliţie şi, totodată, sancţionându-i contravenţional.

Totodată, i-au acuzat pe inculpaţii în cauză de sustragerea a două telefoane mobile şi a cheilor autoturismului, în care se aflau în noaptea incidentului.

În urma cercetărilor penale efectuate, s-a constatat că în seara zilei de 6 mai 2012, cei trei inculpaţi, agenţi de poliţie, au început serviciul la orele 22,00 şi, în scopul realizării activităţii de patrulare, s-au deplasat cu autoduba marca Volkswagen, aparţinând Inspectoratului de Poliţie în zona cartierului T. din Municipiul Piteşti

Pe str. V.A., în dreptul blocului, au observat un autoturism, parcat neregulamentar, în opinia echipajului de poliţie, respectiv pe o porţiune pe carosabil şi pe o alta pe bordură, motiv pentru care, observând şi două persoane de sex bărbătesc în habitaclul autoturismului cu pricina, au oprit autoduba în scopul identificării acestora.

Părţile vătămate au explicat inculpaţilor că nu au asupra lor actele de identitate şi că locuiesc în blocul din imediata apropiere, iar referitor la prezenţa lor la acea oră în autoturism, fiind îmbrăcaţi sumar în trening şi în pijama, au declarat că doreau să consume o bere şi să poarte o scurtă discuţie.

S-a reţinut în actul de sesizare că între părţile litigante a intervenit o dispută, referitoare la refuzul părţilor vătămate de a se identifica, motiv pentru care poliţiştii au apelat la forţe sporite din dispoziţia inculpatului G.M., sosind la faţa locului agenţii de poliţie M.M. şi D.V., martori audiaţi în cauză.

Totodată, din dispoziţia aceluiaşi inculpat s-a trecut la folosirea forţei fizice şi imobilizarea părţilor vătămate care, pur şi simplu, au fost „aruncate în autoduba poliţiei şi au fost conduse la sediul Secţiei nr. 3 de Poliţie, pentru identificare.

Cu prilejul operaţiunii de încătuşare, respectiv imobilizare, pe traseul parcurs până la sediul instituţiei, cât şi în secţia de poliţie, părţile vătămate au fost supuse unor agresiuni fizice din partea inculpaţilor în cauză, fapt ce rezultă din certificatele medico-legale depuse la dosar, coroborate cu rapoartele de expertiză medico-legale întocmite.

În cauză, a fost introdus în calitate de parte responsabilă civilmente I.P.J. Argeş, inculpaţii fiind încadraţi ca poliţişti în cadrul acestei instituţii.

Părţile vătămate L.C.D. şi I.L.S. nu s-au constituit părţi civile în speţa de faţă.

În faza de judecată, printre alte probe judicios administrate, s-a dispus efectuarea unui Raport de nouă expertiză medico-legală în cadrul I.N.MX. „Mina Minovici" Bucureşti.

Examinând probatoriul administrat în cauză, respectiv plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile inculpaţilor, depoziţiile martorilor, actele medicale şi medico-legale depuse, adresele emise de I.PJ. Argeş, fişele medicale ale părţilor vătămate, precum şi celelalte elemente de probă, instanţa de fond a constat următoarele:

În baza fişei postului deţinut de fiecare inculpat în parte, Curtea reţine că inculpatul G.Mihai are calitatea de inspector principal de poliţiei în cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti - Secţia de Poliţie nr. 3 - Biroul ordine Publică. In cadrul acestui post, inculpatul are ca atribuţii: coordonarea, îndrumarea, monitorizarea şi controlul activităţii C.S.P.P., în scopul realizării activităţii de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe teritoriul localităţilor urbane, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale stradale şi intervenţia operativă la evenimente.

Inculpatul B.V.E. lucrează ca agent principal de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti - Secţia de Poliţie nr. 3, Biroul Ordine Publică şi nu are calitatea de organ al poliţiei judiciare.

Inculpatul P.A. este agent de poliţie la Poliţia Municipiului Piteşti, Secţia nr. 3, Biroul Ordine Publică, neavând calitatea de organ al poliţiei judiciare.

Se observă că ultimii doi inculpaţi sunt subordonaţi ierarhic şefului de compartiment, respectiv inculpatului G.M.

Potrivit declaraţiilor date de inculpaţi, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, a rezultat, că în seara zilei de 6 mai 2012, în jurul orelor 22,00, aceştia şi-au început activitatea de patrulare în zona cartierului T. din Piteşti, scop în care s-au deplasat prin această zonă cu autoduba, la volan aflându-se inculpatul P.A.

În dreptului blocului 72 A, aflat pe str.Vasile Alecsandri din cartierul T., inculpaţii au constatat prezenţa unui autoturism, parcat pe partea de dreaptă în direcţia sensului de deplasare, în care se aflau părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D., jumătate pe carosabil şi jumătate pe trotuar.

Echipajul de poliţie a trecut pe lângă acest autoturism şi, observându-l parcat neregulamentar, s-a întors, oprind autoduba chiar în spatele autoturismului cu pricina. Din autodubă a coborât mai întâi P.A., după care l-au urmat şi ceilalţi inculpaţi, care au solicitat actele de identitate, mai întâi părţii vătămate I.L.S., care se afla pe scaunul conducătorului auto, aceeaşi solicitare fiind adresată ulterior şi lui L.C.D., aflat pe scaunul din dreapta a conducătorului auto. Au urmat unele discuţii tensionate între părţile vătămate şi inculpaţi, în sensul că primii le-au explicat poliţiştilor că nu sunt în posesia actelor de identitate şi că locuiesc în imediata apropiere, iar dacă doresc actele de identitate, pot să-i urmeze până în blocul din apropiere, afirmând că acolo locuiesc. Pe de altă parte, poliţiştii au insistat în identificarea acestor părţi vătămate şi văzând refuzul prompt, însoţit şi de unele replici impertinente ale acestora, au recurs la forţă, procedând la imobilizarea şi încătuşarea celor două victime.

S-a reţinut faptul că, din dispoziţia inculpatului G.M., la faţa locului a sosit un alt echipaj de poliţie format din martorii M.M. şi D.V., în scopul sprijinirii operaţiunii de încătuşare a părţilor vătămate, prin scoaterea din autoturism şi imobilizarea acestora.

Din declaraţiile părţilor vătămate, coroborate în parte şi cu depoziţiile inculpaţilor, rezultă că inculpatul B.V.E. a fost cel care a folosit spray-ul iritant lacrimogen în interiorul autoturismului Logan, profitând de faptul că.geamul de la şofer se afla întredeschis, nefîind probe în sensul că această operaţiune a fost executată de către martorul M.I.M., deşi acesta din urmă a declarat, în acest sens, pe parcursul procedurii.

Instanţa de fond a reţinut că, inculpatul B.V.E. a afirmat că nu el a folosit sprayul iritant lacrimogen, deoarece nu l-a avut în dotare la momentul incidentului, ci martorul M.I.M., care a venit ulterior pentru a sprijini operaţiunea de încătuşare. Martorul M., a afirmat de asemenea, în acelaşi sens.

Totuşi, instanţa de fond a constat că în raportul întocmit în data de 7 mai 2012, către şeful de secţie, s-a menţionat: „am folosit sprayul iritant lacrimogen din dotare" (fila 221, verso, dosar urmărire penală).

Într-adevăr, în cazul conducerii unei persoane împotriva voinţei acesteia la sediul unei unităţi de poliţie, se prevede că se întocmeşte un raport privind folosirea forţei fizice şi a mijloacelor din dotare şi se face menţiunea respectivei activităţi în registrul privind persoanele conduse.

Referitor la acest aspect, instanţa de fond a reamintit că prin adresa din 1 aprilie 2013, s-a comunicat de către conducerea Secţiei nr. 3 de Poliţie a Municipiului Piteşti, că la data de 6 mai 2012, toate autoturismele planificate în serviciu aveau pulverizatoare de mână, cu substanţe iritant-lacrimogene, la care aveau acces agenţii de O.S.P. repartizaţi în serviciu (fila 1467, dosar urmărire penală). Sub aspectul relevanţei juridice, aceste probe sunt de reţinut, câtă vreme sunt mai apropiate de momentul evenimentului reclamat la data de 6 mai 2012, fapt pentru care apreciază că inculpatul B.V.E. a folosit instrumente cu efect iritant.

Imediat după pulverizarea spray-ului lacrimogen, inculpatul B. a introdus mâna în interiorul autoturismului Logan şi, deblocând uşa, l-a scos cu forţa pe I.L.S.. Acesta a fost îngenunchiat, i s-au răsucit mâinile la spate şi a fost încătuşat, acest fapt fiind observat şi de martorul R.I.V. care, a declarat : „.am observat în mijlocul străzii un om aflat în genunchi şi lângă el un poliţist, motiv pentru care am oprit, întrucât nu puteam să trec mai departe cu maşina. Reţin că respectiva persoane avea mâinile la spate şi erau încătuşate".

De acelaşi tratament a avut parte şi victima L.C.D., inculpatul P.A., fiind ajutat să-l imobilizeze şi să-l încătuşeze de către inculpatul B.V.E., din dispoziţia inculpatului G.M.

Ulterior procedurii de încătuşare, părţile vătămate au fost urcate cu forţa în autoduba poliţiei şi conduse la sediu, la volanul autodubei aflându-se P.A., iar în dreapta conducătorului auto a stat inculpatul G.M. aceştia putând să supravegheze permanent ce se întâmplă în spatele lor, având în vedere că aici se aflau cele două părţi vătămate împreună cu inculpatul B.

S-a reţinut că partea din faţă a autodubei era separată de partea din spate, unde se aflau părţile vătămate, de un grilaj metalic, fără geam (a se vedea declaraţia inculpatului B.V.E.).

Potrivit declaraţiilor părţilor vătămate, în timpul transportului către secţia de poliţie, inculpatul B.V.E. a început să-l lovească pe L.C.D. cu palmele şi cu pumnii în zona capului, cât şi în zona urechii stângi şi, deşi I.L.S. a intervenit în favoarea cumnatului său L., rugându-l pe B. să nu-l mai lovească, ceilalţi doi inculpaţi aflaţi în cabina autodubei nu au intervenit în disputa creată.

Pentru intervenţia avută, partea vătămată I.L.S., instanţa de fond a constat că inculpatul B. i-a aplicat şi acestuia un pumn în zona capului, acesta căzând pe podeaua autoturismului şi lovindu-se la braţul stâng, aşa cum rezultă din depoziţia victimei în cauză, fiindu-i aplicate acestuia mai multe lovituri puternice, fapt pentru care partea vătămată a rămas lipită de podeaua autoturismului de teamă că va fi lovită din nou, în condiţiile în care va încerca să se ridice, fapt confirmat de depoziţiile victimelor precum şi de actele medico-legale depuse în cauză.

Partea vătămată I.L.S. a declarat că a fost bătut de către B.V.E. şi în biroul unde a fost condus de acest poliţist.

Relevant sub acest aspect a fost considerat faptul că fiecare victimă a fost condusă într-o cameră separată, iar I.L.S. a fost lovit de inculpatul B. în zona feţei cu palmele şi pumnii, spărgându-i buza superioară şi odată căzut pe pardoseală, a fost lovit în continuare de acesta cu picioarele, leziunile produse fiind confirmate de declaraţiile martorilor, de certificatul medico-legal şi raportul medico-legal aflate la dosar.

Ţipetele acestuia au fost auzite de cealaltă parte vătămată, care a confirmat această susţinere în depoziţia sa.

Părţilor vătămate li s-a întocmit cu acel prilej procese verbale de contravenţie, fiind sancţionaţi contravenţional. Cât timp au fost aduşi la poliţie şi au stat în birouri separate, nu au fost lăsaţi să comunice celor apropiaţi despre ceea ce se li se întâmplă acolo. In momentul în care partea vătămată L. a ajuns în sala de aşteptare, din incinta Secţiei nr. 3 de Poliţie şi l-a întâlnit pe martorul I.C.S., a putut comunica cu ajutorul telefonului acestuia, cu soţia sa.

Părţii vătămate I.L.S., potrivit probelor din dosar, i-au fost ridicate cele două telefoane mobile şi cheile autoturismului de către inculpatul B., cu prilejul controlului corporal făcut în biroul din sediul poliţiei.

În acest context, instanţa de fond a constat că susţinerile părţilor vătămate sunt confirmate de către martorul I.C.S., care i-a înmânat telefonul său victimei L., aceasta din urmă având astfel posibilitatea să vorbească la telefon cu soţia sa L.S., căreia i-a comunicat că se află la sediul Secţiei nr. 3 de poliţie, împreună cu I.L.S.. De asemenea, probele dosarului confirmă faptul că această martoră a anunţat-o pe I.E.R. (soţia lui I.L.S., precum şi pe martorul B.I.M.) sosind împreună la sediul poliţiei în jurul orelor 23,30-24,00.

Conform declaraţiilor martorei L.S., aceasta a sosit la poliţie însoţită de fiica sa în vârstă de 11 ani şi, cu acel prilej, a constatat că soţul său prezenta sânge în zona urechii stângi, mai exact afirma:„soţului meu îi curgea sânge din urechea stângă era plin de sânge în jurul gurii. Se văita că îl doare foarte tare urechea şi că nu mai aude cu ea că îl dor mâinile din cauza cătuşelor şi afirma că îl doare spatele, întrucât. a fost lovit cu picioarele".

Referitor la I.L.S. a declarat următoarele: „Acesta prezenta zgârieturi pe faţă, în zona buzei inferioare. Afirma că îl doare foarte tare mâna. De asemenea, se văita că îl doare în regiunea stomacului şi în zona spatelui".

Din depoziţia martorei I.E.R. se desprinde o descriere amănunţită a stării fizice şi psihice în care se afla soţul ei, I.L.S., care era grav bătut: „Acesta avea buza superioară strivită prin interior, curgându-i sânge din buză. In zona urechii stângi avea o vânătaie, respectiv roşeaţă. Mi-a spus că îl doare foarte rău mâna dreaptă, respectiv antebraţul. Mâna părea umflată şi o mişca greu. I-am ridicat tricoul şi am constatat că pe abdomen se afla roşeaţă. Asemenea pete roşii avea şi în partea din spate. Acesta mi-a spus că a fost bătut de către organele de poliţie."

Aceeaşi martoră a declarat şi despre victima L.C.D. că era plin de sânge pe tricou şi în zona urechii stângi, acuzând, totodată, faptul că nu mai aude cu această ureche.

Aceeaşi descriere a stării în care se aflau victimele a realizat-o şi martorul B.l. care, în plus, a relatat că partea vătămată L.C.D. era îmbrăcat sumar „în pantaloni de pijama şi un tricou de casă.

În noaptea incidentului, martorul B.l. s-a deplasat la S.J.U. Argeş împreună cu părţile vătămate, acestea din urmă beneficiind în urma examinării de specialitate de atelă gipsată la mâna dreaptă în cazul victimei I., respectiv de intervenţie chirurgicală în privinţa părţii vătămate L., deoarece a avut timpanul de la urechea stângă perforat (a se vedea Foaia de. observaţie clinică generală din 8 mai 2012 - file 154-156 dosar urmărire penală, precum şi celelalte rapoarte de expertiză medico-legale întocmite în cauză).

Prin urmare, instanţa de fond a constat că relevante, sub acest aspect, sunt şi cele două certificate medico-legale depuse de victime, confirmate de rapoartele de expertiză medico-legale, din care rezultă că I.L.S. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu/sau de corp dur, ce pot data din 6 mai 2012, pentru care a necesitat 5-6 zile îngrijiri medicale de la data producerii. Se apreciază că există legătură de cauzalitate între leziunile traumatice constate şi agresiunea fizică din 6 mai 2012.

Deosebit, din raportul de expertiză medico-legală ce-l priveşte pe partea vătămată L.C.D., a rezultat că acesta a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu/sau de corp dur ce pot data din 6 mai 2012, pentru care a necesitat 22-23 zile îngrijiri medicale de la data producerii.

Se menţionează că susnumitul nu prezintă infirmitate, pierdere de organ sau sluţire şi se apreciază că leziunile traumatice pot data din 6 mai 2012.

Referitor la acest ultim aspect, inculpaţii au solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, din care să rezulte, în mod concret, dacă leziunile constatate la partea vătămată L. (în special cele de la timpanul urechii stângi) se datorează unor cauze preexistente datei de 6 mai 2012, şi dacă există legătură directă de cauzalitate între leziunile reclamate şi incidentul din data de 6 mai 2012.

În considerarea dreptului la apărare, instanţa de fond a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală, la nivelul I.N.M.L. „Mina Minovici" care prezintă următoarele concluzii cu relevanţă juridică deosebită în speţa de faţă, referitor la leziunile traumatice suferite de partea vătămată L.: „Având în vedere topografia şi morfologia leziunilor traumatice consemnate, rezultă că au putut fi produse prin lovire cu/şi de corpuri dure şi au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale.

În consecinţă, s-a constatat de I.N.M.L. „Mina Minovici" că între leziunile traumatice consemnate şi incidentul din seara zilei de 6 mai 2012, există legătură directă de cauzalitate.

Acest raport de expertiză medico-legală solicitat în apărare de către inculpaţi a confirmat situaţia de fapt descrisă mai sus, respectiv contribuţia infracţională a inculpatului B. în producerea leziunilor traumatice reclamate de către victime în data de 6 mai 2012, ceilalţi doi coinculpaţi săvârşind acte evidente de complicitate morală, unul şi prin prisma poziţiei pe care o avea de inspector principal de poliţie în cadrul secţiei nr. 3 de poliţie - Biroul ordine publică, şi anume G.M. care, potrivit atribuţiilor de serviciu, avea sarcina de a coordona, îndruma, monitoriza şi controla activitatea celorlalţi agenţi de poliţie ce făceau parte din compartimentul de siguranţă publică şi patrulare.

De altfel, în declaraţiile date de ceilalţi coinculpaţi, a rezultat acest fapt, inculpatul B. afirmând că „inculpatul G.M. ne-a îndrumat în toată procedura descrisă de mine mai sus, întrucât el este şeful nostru . .şi decizia a aparţinut tuturor". Acest fapt a fost confirmat şi de inculpatul P.A.

În plus, tratamentul de care au avut parte părţile vătămate a fost considerat ca fiind unul degradant şi umilitor, cu atât mai mult cu cât înşişi inculpaţii în declaraţiile date au recunoscut că părţile vătămate nu prezentau un pericol deosebit, ele manifestându-se recalcitrant numai prin injuriile şi ameninţările proferate, la începutul conflictului, această situaţie putând fi controlată, în mod legal, prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare. Acest fapt a fost confirmat fără dubiu, întrucât părţile vătămate erau persoane faţă de care nu exista suspiciunea de săvârşire a unor fapte ilegale, în condiţiile în care se aflau în autoturismul aflat în folosinţa părţii vătămate I. şi parcat în apropierea locuinţei părţii vătămate L. şi, fără să se manifeste violent faţă de agenţii de poliţie, inculpaţi în cauză, au fost încătuşaţi şi loviţi potrivit elementelor de probatoriu ce rezultă din dosar.

Mai mult decât atât, probele dosarului, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, dar şi cu declaraţia martorului A.M. (agent de poliţie) au confirmat faptul că exista posibilitatea unei comunicări mai bune între părţile litigante pentru a se reuşi identificarea victimelor şi, mai mult decât atât, această procedură de identificare se putea face şi fără a recurge la forţă, în baza numărului de înmatriculare a maşinii unde au fost depistate acestea, prin accesarea bazei de date în sistem informatic.

Raportat la împrejurările descrise, cu privire la faptele reclamate în data de 6 mai 2012, instanţa de fond a observat că părţile vătămate i-au acuzat pe inculpaţi de comiterea infracţiunii de purtare abuzivă, în sensul că ofiţerii de poliţie însărcinaţi cu asigurarea ordinii şi liniştii publice le-au aplicat un tratament umilitor, cu efecte fizice şi psihice şi i-au condus la secţia de poliţie, fără să respecte normele aplicabile în materie de procedura contravenţională.

Instanţa de fond a examinat dacă acel tratament aplicat părţilor vătămate atinge un minim de gravitate şi, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, cum ar fi natura şi contextul tratamentului aplicat, modalitatea de punere în executare a procedurii de forţă, efectele fizice şi psihice, dovedite de probele dosarului, constată că acesta a depăşit cadrul legal şi, prin raportare la dispoziţiile art. 250 alin. (3) C. pen., şi, s-a apreciat că sunt conturate elementele constitutive ale acestei infracţiuni, în privinţa tuturor inculpaţilor.

Instanţa de fond a precizat că în speţă, s-a efectuat un Raport de.nouă expertiză medico-legală de către I.N.M.L. „Mina Minivici" care a definitivat zilele de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite de către L.C.D., la 14-16 zile, motiv pentru care acest aspect de drept avea relevanţă juridică deosebită, sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptelor din art. 250 alin. (4) C. pen., anterior, în art. 250 alin. (3) C. pen., anterior, referitor la inculpatul B.V.E., precum şi din art. 26 rap. la art. 250 alin. (4) C. pen., anterior, în art. 26 rap. la art. 250 alin. (3) C. pen., anterior, în privinţa inculpaţilor G.M. şi P.A.

Totodată, raportat la principiul aplicării legii penale mai favorabile, s-a constatat că atât din perspectiva aplicării pedepselor, cât şi al modalităţii de individualizare a acestora, legea veche este cea mai blândă, astfel încât instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor pe tărâmul Codului penal anterior, în temeiul art. 5 din N.C.P.

Instanţa de fond a constat că, în drept, fapta inculpatului B.V.E., care în seara zilei de 6 mai 2012, în calitate de agent principal de poliţie, în timpul serviciului, cu intenţie, a lovit cu palmele, pumnii şi picioarele pe partea vătămată I.L.S., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat care în acea seară şi folosindu-se de aceeaşi calitate, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie a vătămat integritatea corporală a părţii vătămate L.C.D., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen.

Faptele inculpaţilor G.M. şi P.A. care, în seara zilei de 6 mai 2012, în calitate de inspector principal de poliţie şi, respectiv, agent de poliţie, în timpul serviciului, cu intenţie, a înlesnit şi a ajutat pe inculpatul B.V.E., să exercite acte de violenţă asupra părţii vătămate I.L.S. şi să vatăme integritatea corporală a părţii vătămate L.C.D., producându-le leziuni traumatice care au necesitat 5-6 zile îngrijiri medicale şi, respectiv 14-16 zile îngrijiri medicale, constituie infracţiunile prev. de art. 26 rap. la art. 250 alin. (3) C. pen., art. 26 rap. la art. 250 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Deoarece cei trei inculpaţi au săvârşit faptele împreună, instanţa de fond a apreciat că sunt aplicabile şi dispoziţiile referitoare la circumstanţa agravantă, prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Instanţa de fond în baza art. 386 noul C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, astfel:

- pentru inculpatul B.V.E., din infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (4) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. anterior (parte vătămată fiind L.C.D.);

- pentru inculpatul G.M., din infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 250 alin. (4) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 250 alin. (3) C. pen. anterior, faptă reclamată de partea vătămată L.C.D.;

- pentru inculpatul P.A., din infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 250 alin. (4) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 250 alin. (3) C. pen. anterior, faptă reclamată de partea vătămată L.C.D.

În baza art. 250 alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul B.V.E., domiciliat în Piteşti, judeţul Argeş, la 8 luni închisoare, parte vătămată fiind I.L.S.

În baza art. 250 alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la 8 luni închisoare, parte vătămată fiind L.C.D.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite şi a dispus ca inculpatul să execute pedepasa cea mai grea, de 8 luni închisoare.În baza art. 26 rap. la art. 250 alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul G.M., domiciliat în com. Moşoaia, sat Smeura, judeţul Argeş, la 6 luni închisoare, parte vătămată fiind I.L.S.

În baza art. 26 rap. la art. 250 alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare, parte vătămată fiind L.C.D.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite şi a dispus ca inculpatul să execute pedepasa cea mâi grea, de 6 luni închisoare.

În baza art. 26 rap. la art. 250 alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul P.A., domiciliat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, la 6 luni închisoare, parte vătămată, fiind I.L.S.

În baza art. 26 rap.la art. 250 alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare, parte vătămată fiind L.C.D.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite şi a dispus ca inculpatul să execute pedepasa cea mai grea, de 6 luni închisoare.În baza art. 81 C. pen. anterior, a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate tuturor inculpaţilor şi în temeiul art. 82 C. pen. anterior, a fixat termen de încercare de 2 ani şi 6 luni pentru fiecare dintre inculpaţii G.M. şi P.A., iar pentru inculpatul B.V.E. stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. Â

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, a interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii, s-au suspendat executarea pedepeselor accesorii.

S-a constatat că părţile vătămate L.C.D. şi I.L.S. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Au fost obligaţi inculpaţii în solidar cu I.J.P. Argeş să plătească S.J.U. Piteşti suma de 150,80 lei şi, respectiv, 81,95 lei, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părţilor vătămate I.L.S. şi L.C.D. şi la câte 800 lei cheltuieli judiciare statului, din care 353 lei reprezintă cheltuielile efectuate la urmărirea penală.

Împotriva sentinţei penale nr. 126 din 7 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termenul legal, au declarat apel inculpaţii B.V.E., G.M. şi P.A., părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D. şi partea responsabilă civilmente I.P.J. Argeş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 august 2014.

Inculpatul apelant, B.V.E. a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei acestuia, susţinând că în mod greşit s-a reţinut că, fiind în timpul serviciului,împreună cu coinculpaţii G.M. şi P.A. au exercitat acte de violenţă faţă de cele două părţi vătămate.

A arătat că instanţa de fond a făcut o analiză greşită a probelor administrate în cauză, trăgând concluzia greşită că se face vinovat de săvârşirea celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa.

În ce priveşte situaţia de fapt, a arătat că datorită comportamentului agresiv al părţilor vătămate a fost necesară intervenţia în forţă a inculpaţilor, precum şi chemarea unui alt echipaj de poliţie pentru imobilizarea, extragerea din autoturism şi încătuşarea părţilor vătămate, iar pentru soluţionarea incidentului a fost necesară şi folosirea sprayului din dotare.

A mai arătat că leziunile prezentate de partea vătămată L.C. la ureche nu au nici un suport medico-legal întrucât nu au fost invocate de aceasta şi nici prezentate la examinarea medicului, astfel că nu se poate ajunge la tragerea sa la răspundere penală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 21 C. pen.

Totodată, faţă de faptul că plângerea părţii vătămate L.C. împotriva procesului - verbal, a fost respinsă, există autoritate de lucru judecat cu privire la comportamentul acesteia şi sancţionarea sa contravenţională, situaţie care nu mai poate fi înlăturată de instanţă.

În ce priveşte al doilea moment al pretinsei loviri de către inculpat a celor două părţi vătămate în duba poliţiei şi la secţia de poliţie, a arătat că nu există nicio probă la dosar care să confirme această situaţie, declaraţiile părţilor vătămate fiind singulare şi nu pot fi luate în considerare.

A mai arătat că în mod greşit, instanţa de fond a luat în considerare declaraţiile unor martori care nu au fost prezenţi efectiv la pretinsele loviri şi au fost înlăturate declaraţiile martorilor din care rezultă că nu a exercitat violenţe asupra părţilor vătămate. Singurele acţiuni ale inculpatului asupra părţilor vătămate au fost cu ocazia extragerii lor din autoturism, ceea ce le-a produs leziuni minore.

În concluzie, a arătat că în mod greşit s-a reţinut vinovăţia inculpatului B.V.E. pentru săvârşirea celor două infracţiuni, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi achitarea în baza art. 396 pct. 5 rap. la art. 16 lit. c) şi d) C. proc. pen.

Inculpatul apelant G.M. a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, întrucât la dosar nu sunt probe certe de vinovăţie.

A arătat că incidentul a avut loc în două momente importante, inculpatul G. intervenind în primul moment în care, datorită comportamentului violent al părţilor vătămate âu solicitat prezenţa unui al echipaj de poliţie şi în urma căruia, părţile vătămate au fost imobilizate; încătuşate şi conduse cu duba la secţia de poliţie.

A arătat că în acest prim moment, inculpaţii au acţionat conform legii, iar părţile vătămate, care se aflau în stare de ebrietate şi tulburau liniştea şi ordinea publică, au încălcat legea. Cu privire la aceste aspecte există probe la dosar, constând în declaraţii ale părţilor vătămate, ale unor martori precum şi hotărârea judecătorească prin care s-a respins plângerea părţii vătămate L.C.D. împotriva procesului-verbal de contravenţie.

Prezenţa inculpatului la locul incidentului nu s-a datorat intenţiei acestuia de a-şi ajuta moral colegii ci s-a datorat unei situaţii obiective, impusă de circumstanţele în care se aflau cele două părţi vătămate.

Al doilea moment al incidentului, constând în conducerea părţilor vătămate la sediul poliţiei, a arătat că la dosar nu sunt probe din care să reiasă complicitatea inculpatului G.M. la faptele coinculpatului B..

A arătat că din probe rezultă fără dubiu că inculpatul G. se afla în partea din faţă a dubei condusă de inculpatul Păsărin, partea din faţă fiind despărţită de partea din spate de un grilaj metalic.

Pe de o parte, în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul G.M. a văzut sau a auzit ce se petrece în spatele dubei, acolo unde părţile vătămate au susţinut că au fost lovite de inculpatul B., iar la sediul poliţiei, inculpatul nu s-a mai aflat în apropierea celor două părţi vătămate şi nu există la dosar dovezi care să contrazică această afirmaţie.

A solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului G.M., întrucât acesta nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

În subsidiar a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu în două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, limitele de pedeapsă pentru această infracţiune fiind mai mici pe noua lege.

A mai arătat că nu se impune reţinerea concursului de infracţiuni pe legea nouă, ci pe legea veche, fiind mai favorabil inculpatului, iar infracţiunile au fost comise pe legea veche.

A mai solicitat şi aplicarea instituţiei amânării executării pedepsei.

Inculpatul apelant P.A. a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi achitarea acestuia întrucât din probele existente nu rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului.

A arătat că instanţa de fond nu a analizat toate probele existente la dosar, dând valoare doar probelor în defavoarea inculpaţilor, nu s-a avut în vedere că singurele declaraţii din care rezultă presupunerea că inculpatul B. a exercitat loviri asupra părţilor vătămate sunt ale rudelor şi prietenilor acestora şi nici neconcordanţa dintre declaraţiile părţii vătămate I.L.S. şi actele medicale existente la dosar.

A mai arătat că faţă de actele medicale existente la dosar şi de declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză, rezultă că la data incidentului, partea vătămată L.C. suferea deja de o afecţiune a urechii, iar faţă de contradicţiile existente între concluziile raportului de expertiză medico-legală şi ale examinării din 7 mai 2012 ale S.J.U. Argeş, se impune efectuarea unei expertize medico-legale care să concluzioneze cu privire la afecţiunile pe care partea vătămată le-a avut şi aceasta a avut nevoie de intervenţia chirurgicală efectuată.

Consideră că inculpaţii au fost condamnaţi pe baza unor presupuneri, în cauză nu sunt probe directe de vinovăţie, ceea ce profită inculpaţilor, aceştia au intervenit în mod legal în conflictul generat de părţile vătămate, nu există dovada lovirilor la care se pretinde că au fost supuse, astfel că se impune achitarea inculpatului de orice penalitate.

A arătat că nu s-a făcut dovada că inculpatul Păsărin a săvârşit infracţiunile de complicitate de care este acuzat prin actul de trimitere în judecată, nu s-a făcut dovada că inculpatul B. a lovit părţile vătămate, iar inculpatul Păsărin l-a ajutat în vreun fel şi nu se poate susţine că acesta poate fi acuzat de vre-o agresiune fizică sau verbală asupra părţilor vătămate.

Părţile vătămate apelante, I.L.S. şi L.C.D., a criticat hotărârea instanţei de fond atât cu privire la soluţionarea laturii civile cât şi cu privire la cea penală.

Cu privire la latura civilă a solicitat admiterea apelurilor şi obligarea în solidar a celor trei inculpaţi la plata onorariului în sumă de 3.800 lei, conform chitanţelor depuse la dosar.

în ce priveşte latura penală, a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, având în vedere încercarea acestora de a denatura adevărul, de a influenţa probele administrate şi singurul martor care se afla la momentul săvârşirii faptelor în secţia de poliţie.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că apelurile inculpaţilor B.V.E., G.M. şi P.A. sunt nefondate urmând a fi respinse iar în ceea ce priveşte apelul declarat de părţile vătămate apelante, I.L.S. şi L.C.D., urmează să fie admis doar sub aspectul laturii civile, respectiv a obligării inculpaţilor B.V.E., G.M. şi P.A. la plata cheltuielilor judiciare către fiecare dintre părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D.

I. Înalta Curte constată că în baza declaraţiilor părţilor vătămate s-a reţinut următoarea stare de fapt:

În seara zilei de 6 mai 2012, cei trei inculpaţi, agenţi de poliţie, au început serviciul la orele 22,00 şi, în scopul realizării activităţii de patrulare, s-au deplasat cu autoduba, aparţinând I.J.P. în zona cartierului T. din Municipiul Piteşti.

S-a reţinut în actul de sesizare că între părţile litigante a intervenit o dispută, referitoare la refuzul părţilor vătămate de ase identifica, motiv pentru care poliţiştii au apelat la forţe sporite din dispoziţia inculpatului G.M., sosind la faţa locului agenţii de poliţie M.M. şi D.V., martori audiaţi în cauză.

Inculpaţii, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, au susţinut că, în seara zilei de 6 mai 2012, în jurul orelor 22,00, şi-au început activitatea de patrulare în zona cartierului T. din Piteşti, scop în care s-au deplasat prin această zonă cu autoduba, la volan aflându-se inculpatul P.A.

În dreptului blocului, aflat în cartierul T., inculpaţii au constatat prezenţa unui autoturism, parcat pe partea de dreaptă în direcţia sensului de deplasare, în care se aflau părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D., jumătate pe carosabil şi jumătate pe trotuar.

Înalta Curte constată că în esenţă starea de fapt prezentată este aproximativ asemănătoare până la momentul în care se vorbeşte de agresiunea la care au fost supuse părţile vătămate şi motivaţia acesteia.

Înalta Curte apreciează că există o evidentă neconcordanţă între ceea ce a suţinut inculpatul B.V.E. cu privire la folosirea spray-ul iritant lacrimogen în interiorul autoturismului, în timpul procesului penal.

Astfel din declaraţiile părţilor vătămate, coroborate în parte şi cu depoziţiile inculpaţilor, rezultă că inculpatul B.V.E. a fost cel care a folosit spray-ul iritant lacrimogen, profitând de faptul că geamul de la şofer se afla întredeschis.

Inculpatul B.V.E. a afirmat că nu el a folosit sprayul iritant lacrimogen, deoarece nu l-a avut în dotare la momentul incidentului, ci martorul M.I.M., care a venit ulterior pentru a sprijini operaţiunea de încătuşare. Martorul M., a afirmat de asemenea, în acelaşi sens.

În raportul întocmit în data de 7 mai 2012, către şeful de secţie, s-a menţionat: „am folosit sprayul iritant lacrimogen din dotare" (fila 221, verso, dosar urmărire penală).

Înalta Curte constată că după pulverizarea spray-ului lacrimogen, inculpatul B. a introdus mâna în interiorul autoturismului şi, deblocând uşa, l-a scos cu forţa pe I.L.S. Acesta a fost îngenunchiat, i s-au răsucit mâinile la spate şi a fost încătuşat, acest fapt fiind observat şi de martorul R.I.V. care, a declarat : „am observat în mijlocul străzii un om aflat în genunchi şi lângă el un poliţist, motiv pentru care am oprit, întrucât nu puteam să trec mai departe cu maşina V. Reţin că respectiva persoane avea mâinile la spate şi erau încătuşate".

De acelaşi tratament a avut parte şi victima L.C.D., inculpatul P.A., fiind ajutat să-l imobilizeze şi să-l încătuşeze de către inculpatul B.V.E., din dispoziţia inculpatului G.M.

Ulterior procedurii de încătuşare, părţile vătămate au fost urcate cu forţa în autoduba poliţiei şi conduse la sediu, la volanul autodubei aflându-se P.A., iar în dreapta conducătorului auto a stat inculpatul G.M., aceştia putând să supravegheze permanent ce se întâmplă în spatele lor, având în vedere că aici se aflau cele două părţi vătămate împreună cu inculpatul B.

S-a reţinut că partea din faţă a autodubei era separată de partea din spate, unde se aflau părţile vătămate, de un grilaj metalic, fără geam (a se vedea declaraţia inculpatului B.V.E.).

Pentru intervenţia avută, partea vătămată I.L.S., inculpatul B. i-a aplicat şi acestuia un pumn în zona capului, acesta căzând pe podeaua autoturismului şi lovindu-se la braţul stâng, aşa cum rezultă din depoziţia victimei în cauză, fîindu-i aplicate acestuia mai multe lovituri puternice, fapt pentru care partea vătămată a rămas lipită de podeaua autoturismului de teamă că va fi lovită din nou, în condiţiile în care va încerca să se ridice, fapt confirmat de depoziţiile victimelor precum şi de actele medico-legale depuse în cauză.

Partea vătămată I.L.S. a declarat că a fost bătut de către B.V.E. şi în biroul unde a fost condus de acest poliţist.

În baza fişei postului deţinut de fiecare inculpat în parte, s-a constatat că inculpatul G.M. are calitatea de inspector principal de poliţiei în cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti - Secţia de Poliţie nr. 3 - Biroul ordine Publică. In cadrul acestui post, inculpatul are ca atribuţii: coordonarea, îndrumarea, monitorizarea şi controlul activităţii C.S.P.P., în scopul realizării activităţii de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe teritoriul localităţilor urbane, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale stradale şi intervenţia operativă la evenimente.

Inculpatul B.V.E. lucrează ca. agent principal de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti - Secţia de Poliţie nr. 3, Biroul Ordine Publică şi nu are calitatea de organ al poliţiei judiciare.

Inculpatul P.A. este agent de poliţie la Poliţia Municipiului Piteşti, Secţia nr. 3, Biroul Ordine Publică, neavând calitatea de organ al poliţiei judiciare.

Cu titlu preliminar Înalta Curte reaminteşte faptul că, în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O. art. 3 din Convenţie „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante." consfinţeşte una dintre valorile fundamentale ale societăţilor democratice.

Chiar si în cele mai dificile situaţii, cum ar fi lupta împotriva terorismului sau a crimei organizate, Convenţia interzice în termeni absoluţi tortura, pedepsele si tratamentele inumane sau degradante. Art. 3 nu prevede nicio excepţie, nu suferă nicio derogare, nici măcar în caz de pericol public ce ameninţa viata naţiunii.

Pentru a intra sub incidenţa art. 3, un rau tratament trebuie sa atingă un nivel minim de gravitate. Aprecierea acestui nivel minim este relativa prin esenţa; ea depinde de toate datele cauzei si, în special, de durata tratamentului, de efectele sale fizice şi psihice, precum si, uneori, de sexul, vârsta si starea de sănătate a victimei. Atunci când un individ este privat de libertate, utilizarea foitei fizice asupra sa atunci când ea nu este strict necesara prin comportamentul sau, lezează demnitatea umana si constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art. 3.

Curtea europeană a considerat ca un anumit tratament este „inuman", în special pentru ca a fost aplicat cu premeditare ore întregi si pentru ca a produs, daca nu adevărate leziuni, cel puţin puternice suferinţe fizice si morale, si, în acelaşi timp, „degradant", deoarece este capabil sa producă victimelor sale sentimente de teama, angoasa si inferioritate, menite sa le umilească si sa le înjosească.

Pentru ca o pedeapsa sau tratamentul care o însoţeşte sa fie considerate „inumane" sau „degradante", suferinţa sau umilinţa trebuie, în orice caz, sa le depăşească pe cele pe care le presupune o anumita forma de tratament sau de pedeapsa legitimă.

Înalta Curte apreciază că, dacă comportamentul agenţilor de poliţie faţă de refuzul părţilor vătămate de a se legitima şi atitudinea lipsită de deferentă faţă de autorităţi constând într-un comportament necorespunzător, chiar ofensator, ar fi fost de natură să justifice acţiunea agenţilor, până la momentul imobilizării în vederea conducerii acestora la sediul poliţiei, cu totul alta este situaţia în momentul în care vorbim de comportamentului avut de inculpatul B.V.E., care a aplicat lovituri părţilor vătămate în timpul deplasării la sediul poliţiei şi la sediul poliţiei, comportament care a fost aprobat tacit de ceilalţi doi inculpaţi care, prin natura funcţiei pe care o aveau şi a atribuţiilor care decurg din ea, aveau obligaţia de a interveni pentru protecţia persoanelor private de libertate

Înalta Curte constată că pentru lămurirea situaţiei medicale a părţilor vătămate, cu consecinţe în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute inculpaţilor, instanţa de fond a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală.

Acest nou raport de expertiză medico-legală, referitor la leziunile traumatice suferite de partea vătămată L., stabileşte că : leziunille traumatice consemnate, au putut fi produse prin lovire cu/şi de corpuri dure şi au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale.

Din documentaţia medicală pusă la dispoziţie, rezultă că leziunile traumatice constatate la examinările obiective din 7 mai 2012 (la Serviciul U.P.U al S.J.U. Argeş Piteşti şi la S.J.M.L. Argeş) „implicit cele de la timpanul urechii stângi", nu se datorează unor cauze preexistente datei de 6 mai 2012", cum au susţinut inculpaţii. I.N.M.L. „Mina Minovici" a constatat că între leziunile traumatice consemnate şi incidentul din seara zilei de 6 mai 2012, există legătură directă de cauzalitate.

Înalta Curte constată că în baza probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată s-a ajuns în mod corect la concluzia existenţei faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Astfel, inculpatul B.V.E., în seara zilei de 6 mai 2012, în calitate de agent principal de poliţie, în timpul serviciului, cu intenţie, a lovit cu palmele, pumnii şi picioarele pe partea vătămată I.L.S., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale, şi pe partea vătămată L.C.D., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale, în timpul transportării acestora la sediul poliţiei precum şi în incinta sediului poliţiei, fapte ce constituie două infracţiuni de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen. în concurs.

De asemenea faptele inculpaţilor G.M. şi P.A. care, în seara zilei de 6 mai 2012, în calitate de inspector principal de poliţie şi, respectiv, agent de poliţie, în timpul serviciului, cu intenţie, a înlesnit şi a ajutat pe inculpatul B.V.E., să exercite acte de violenţă asupra părţii vătămate I.L.S. şi să vatăme integritatea corporală a părţii vătămate L.C.D., producându-le leziuni traumatice care au necesitat 5-6 zile îngrijiri medicale şi, respectiv 14-16 zile îngrijiri medicale, în timpul transportării acestora la sediul poliţiei, constituie infracţiunile prev. de art. 26 rap. la art. 250 alin. (3) C. pen., art. 26 rap. la art. 250 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Înalta Curte nu poate'reţine critica inculpatului B.V.E. referitoare la faptul că plângerea părţii vătămate L.C. împotriva procesului - verbal, a fost respinsă, în condiţiile în care există autoritate de lucru judecat, cu privire la comportamentul acesteia şi sancţionarea sa contravenţională, situaţie care nu mai poate fi înlăturată de instanţă.

În acelaşi context invocarea disp art. 52 alin. (3) din C. proc. pen., este nejustificată pentru că menţiunile făcute într-o hotărîre civilă nu poate fi luată în considerare de către instanţa penală pentru constatarea existenţei faptei de natură penală.

Conform art. 28 N.C.P.P., ce reglementează autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii civile în procesul penal, prevede faptul că hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

Înalta Curte nu consideră ca fondată nici în consecinţă nu poate reţine ca fondată, nici critica inculpatului G.M. privind aplicarea legii penale mai favorabile şi schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute.

Astfel s-a constatat că faptele au fost în mod corect încadrate din punct de vedere juridic, în plus au fost aplicate dispoziţiile art. 5 din C. pen. privind legea penală mai favorabilă, constatându-se în mod corect de către instanţa de fond că legea veche este cea mai blândă, circumstanţe în care a aplicat legea veche.

II. Referitor la apelurile părţilor vătămate I.L.S. şi. L.C.D., atât cu privire la soluţionarea laturii civile cât şi cu privire la cea penală, Înalta Curte constată că este fondat sub aspectul laturii civile urmând a fi admis dar nefondat în ceea ce priveşte latura penală urmând a fi respins.

Cu privire la latura civilă s-a solicitat admiterea apelurilor şi obligarea în solidar a celor trei inculpaţi la plata onorariului în sumă de 3800 lei,pentru fiecare parte vătămată, conform chitanţelor depuse la dosar (filel 25-126).

În ce priveşte latura penală, s-a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, aspect cu care Înalta Curte nu este de acord deoarece s-a constatat că în mod corect au fost individualizate pedepsele pentru cei trei inculpaţi.

Înalta Curte constată că inculpaţii au fost obligaţi de către instanţa de fond la despăgubiri către partea civilă S.J.U. Argeş, în solidar cu I.J.P. Argeş, trebuind să plătească S.J.U. Piteşti suma de 150,80 lei şi, respectiv, 81,95 lei, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părţilor vătămate I.L.S. şi L.C.D. şi la câte 800 lei cheltuieli judiciare statului, din care 353 lei reprezintă cheltuielile efectuate la urmărirea penală.

Instanţa de fond a reţinut faptul că părţile vătămate L.C.D. şi I.L.S. nu s-au constituit părţi civile în cauză, condiţii în care, nu le-au fost acordate cheltuieli judiciare.

Conform dispoziţiilor art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. în caz de condamnare, renunţare la urmărirea penală, renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea.

În aceste circumstanţe Înalta Curte constată că instanţa de fond ar fi trebuit să oblige inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către fiecare dintre părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D., chiar dacă acestea nu s-au constituit părţi civile în cauză.

S-a solicitat suma de 3.800 lei pentru fiecare parte vătămată, fără depunerea unor documente justificative, altele decât chitanţele pentru plata onorariului avocaţial, dar, Înalta Curte consideră că suma solicitată este exagerată, nefiind justificată în vreun fel, condiţii în care înalta Curte, faţă de circumstanţele şi complexitatea cauzei, apreciează că acordarea de către instanţă a sumei de 1260 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către fiecare dintre părţile vătămate, pentru asigurarea asistenţei juridice este rezonabilă şi suficientă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite apelurile declarate de părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 126/F din 7 iulie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând, va obliga pe inculpaţii B.V.E., G.M. şi P.A. la plata sumei de câte 1260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către fiecare dintre părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D. în baza art. 276 alin. (1) şi (4) rap. la art. 274 alin. (2) C. proc. pen. urmând să menţină celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Totodată va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.V.E., G.M., P.A. şi de partea responsabilă civilmente I.P.J. Argeş împotriva aceleiaşi sentinţe penale va obliga inculpaţii B.V.E., G.M. şi P.A. la plata sumei de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către fiecare dintre părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D. şi la plata sumei de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obligă apelanta - parte responsabilă civilmente I.P.J. Argeş la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 126/F din 7 iulie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Obligă inculpaţii B.V.E., G.M. şi P.A. la plata sumei de câte 1.260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către fiecare dintre părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D. în baza art. 276 alin. (1) şi 4 rap. la art. 274 alin. (2) C. proc. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.V.E., G.M., P.A. şi de partea responsabilă civilmente I.P.J. Argeş împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă inculpaţii B.V.E., G.M. şi P.A. la plata sumei de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către fiecare dintre părţile vătămate I.L.S. şi L.C.D.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă apelanta - parte responsabilă civilmente I.P.J. Argeş la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 350/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri...		ICCJ. Decizia nr. 458/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... →

ICCJ. Decizia nr. 359/2014. SECŢIA PENALĂ. Purtarea abuzivă (art.296 NCP). Apel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 359/2014. SECŢIA PENALĂ. Purtarea abuzivă (art.296 NCP). Apel