ICCJ. Decizia nr. 363/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 363/2014
Dosar nr. 60664/3/2011
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Prin Sentinţa penală nr. 1078 din 19 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală - a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor G.M. din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen. şi H.S. din infracţiunile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
S-au contopit pedepsele, inculpatul G.M. având de executat pedeapsa ce mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 284 din 7 martie 2006 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 717 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a dispus executarea alături de pedeapsa din prezenta, urmând ca inculpatul G.M. să execute în final 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale, deducând prevenţia de la de la 10 martie 2005 până la 23 iunie 2005 şi de la 21 iulie 2011 la zi şi menţinând arestul preventiv.
În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul H.S. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. combinat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat 968,52 gr.
I-au fost restituit inculpatului G.M. telefoanele mobile marca N. şi marca S.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, pe baza probatoriului administrat (declaraţiile inculpaţilor G.M. şi H.S., ale martorilor M.V., P.P.D., N.D.I., G.A.C., T.L.B. şi A.M.M.I., procesul-verbal de prindere în flagrant) că inculpatul H.S. a organizat traficarea pe teritoriul României a cantităţii de 969,4 gr heroină, sens în care a luat legătura telefonic cu inculpatul G.M. căruia i-a solicitat să ridice la data de 21 iulie 2011, de la firma de transport PO, din Bucureşti, Şoseaua V., o cutie de carton adresată lui „M.Y.", în pereţii căreia era disimulată cantitatea de droguri, ulterior urmând să-i comunice ce trebuie să facă cu coletul. O dată intrat în posesia cutei, inculpatul G.M. a deschis-o şi a luat cele patru pachete, însuşindu-şi unul dintre acestea, după care l-a sunat pe coinculpat cu care s-a înţeles să se întâlnească a doua zi pentru a-i înmâna drogurile, întâlnire care însă nu a mai avut loc întrucât G.M. a fost prins în flagrant de organele de poliţie.
La percheziţie s-a găsit pe corpul inculpatului G.M., în dreptul abdomenului, o pungă din material plastic, învelită în scotch, ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare maronie, despre care acesta a declarat că este heroină pe care o deţinea pentru consumul propriu, iar într-un sac de plastic o cutie de carton de culoare maro, pe care era inscripţionat numele „M.Y.", între pereţii fiind găsite trei pungi identice cu prima ce conţineau aceeaşi substanţă, aşa cum a rezultat din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 143690 din 26 iulie 2011.
S-a reţinut că faptele inculpatului G.M. de a deţine, fără drept, 969,4 gr heroină în scopul traficării şi consumului propriu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi de deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului, fiind incidente şi dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar ale inculpatului H.S. de a organizat traficarea pe teritoriul României a cantităţii de 969,4 gr heroină realizează conţinutul infracţiunii de organizare a traficului de droguri de mare risc prevăzută.
S-a apreciat că activităţile inculpatului G.M. se circumscriu şi conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în baza propriilor declaraţii, a procesului-verbal de prindere în flagrant şi a depoziţiei martorului M.V., probe din care a rezultat că inculpatul a deţinut heroina şi pentru consumul propriu, asupra corpului său, găsindu-se una dintre pungile cu heroină luată din cutia depozitată în sacul de plastic aflat în posesia inculpatului.
Incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 faţă de inculpatul G.M. a fost reţinută ca urmare a coroborării declaraţiilor martorilor N.D.I. şi T.L. (lucrători în cadrul IGPR - BCCOB - Serviciul Antidrog) cărora acesta le-a furnizat date cu privire la inculpatul H.S. (domiciliu din Bucureşti, numărul de telefon, activităţile de trafic de stupefiante, transportarea lor cu firma „O") cu convorbirile telefonice dintre cei doi inculpaţi, mijloace de probă care dovedesc contribuţia lui G.M. în tragerea la răspundere penală a coinculpatului.
S-a constatat că inculpatul G.M. a comis faptele din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind în termenul de încercare al suspendării condiţionate pentru infracţiuni identice.
Cu privire la inculpatul H.S., judecătorul fondului a apreciat că activitatea sa materializată în contactarea inculpatului G.M., transmiterea de instrucţiuni în legătură cu preluarea coletului cu heroină de la firma de transport şi remiterea ulterioară a acestuia, este subsumată activităţii de organizare a traficului de droguri de mare risc pe teritoriul României, motiv pentru care nu se poate reţine şi infracţiunea de instigare la trafic de stupefiante de mare risc.
S-a mai constatat că atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 cât şi pentru cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 nu trebuie reţinute şi dispoziţiile alineatului 1 în încadrarea juridică, întrucât în acest paragraf sunt incriminate fapte privind drogurile de risc în timp ce în următorul sunt reglementate faptele ce vizează drogurile de mare risc, fiind "lipsit de relevanţă că reglementările din alin. (2) s-au realizat prin trimitere Ia cele din paragraful precedent.
Cu privire la inculpatul G.M. s-a constatat că nu există probe care să dovedească calitatea de colaborator sub acoperire în care a acţionat, sens în care nu a avut acordul organelor de anchetă să deţină heroina traficată, relevant fiind apreciat comportamentul acestuia după primirea coletului cu droguri care nu evidenţiază o înţelegere prealabilă cu poliţiştii.
Vinovăţia inculpatului H.S. a fost stabilită din coroborarea declaraţiilor inculpatului G.M., care l-a recunoscut ca fiind persoana care l-a trimis la firma O pentru a ridica coletul cu heroină, cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice cei doi inculpaţi.
La individualizarea pedepselor au fost a avute dispoziţiile de art. 72 C. pen., respectiv atitudinea sa relativ sinceră a inculpatului G.M. şi lipsa antecedenţei penale pentru inculpatul H.S.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel DIICOT şi inculpatul G.M.
Parchetul a criticat hotărârea cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, în sensul înlăturării dispoziţiilor alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000, al reţinerii art. 16 din Legea nr. 143/2000, precum şi al art. 4 din Legea nr. 143/2000 pentru G.M., iar faţă de inculpatul H.S. pentru înlăturarea art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a mai solicitat reindividualizarea pedepselor în raport de gravitatea faptelor inculpaţilor.
Inculpat G.M. a solicitat să se constate că activitatea desfăşurată se circumscrie celei specifice unui colaborator al organelor de urmărire penală şi ca atare nu a comis faptele reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepselor spre minimul special prevăzut de lege, în raport de circumstanţele reale şi cele personale.
Prin Decizia penală nr. 111 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a admis apelul DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:
În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor G.M. din infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi H.S. din infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 284 din 7 martie 2006 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 717 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a dispus executarea alături de pedeapsa din prezenta, urmând ca inculpatul G.M. să execute în final 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale, deducând prevenţia de la de la 10 martie 2005 până la 23 iunie 2005 şi de la 21 iulie 2011 la zi şi menţinând arestul preventiv.
În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul H.S. la pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe acelaşi inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
S-au contopit pedepsele, inculpatul H.S. având de executat în final pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi s-a respins ca nefondat, apelul inculpatului G.M.
Analizând hotărârea, instanţa de prim control judiciar a constatat că este fondat doar apelul parchetului, întrucât în alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000 este incriminat traficul cu droguri de risc prin enumerarea elementului material alternativ, în timp ce pentru infracţiunea de trafic cu droguri de mare risc legiuitorul s-a limitat să facă trimitere la reglementarea din primul paragraf.
S-a reţinut, astfel că elementul material al faptei de trafic de stupefiante este prevăzut în alin. (1), reglementarea din următorul paragraf fiind practic o variantă agravată, motiv pentru care se impune ca în încadrarea juridică să apară ambele alineate în cazul infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
S-a apreciat ca fiind greşită şi reţinerea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 faţă de inculpatul G.M., întrucât sunt neadevărate susţinerile acestuia că intenţiona ca o parte din droguri să le ţină pentru consumul propriu dată fiind modalitatea de comitere a faptei şi cantitatea foarte mare de droguri primită din Turcia.
S-a apreciat că deşi unul dintre cele patru pachete cu droguri găsite asupra inculpatului fusese ascuns în zona abdominală, în timp ce celelalte se aflau într-o geantă nu reprezintă un element suficient din care să rezulte că era mai mult cu căi drogurile erau împărţite în părţi aproape egale, şi ca atare cantitatea de 200 de gr de heroină era mare pentru a fi deţinută în vederea consumului, în condiţiile în care aşa cum a rezultat din convorbirile telefonice coinculpatul H. l-a atenţionat să nu umble în coletul şi deci nu a avut acceptul de a-şi însuşi droguri pentru sine.
Raportându-se la relaţiile comunicate de DIICOT, instanţa de apel a constatat că inculpatul G.M. nu a avut calitatea de colaborator sau investigator în prezenta cauză, acesta fiind însă audiat martor sub acoperire în anul 2006, într-un alt dosar, motiv pentru care s-a apreciat că se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Făcând referire la împrejurările faptice rezultate din probatoriul administrat, s-a reţinut că activitatea de instigare la trafic de droguri de mare risc a inculpatului H.S. nu este absorbită în cea de organizare a traficului unor asemenea stupefiante.
Astfel, inculpatul H.S. a organizat traficarea pe teritoriul României a cantităţii de 969,4 gr heroină, sens în care a luat legătura telefonic cu inculpatul G.M. căruia i-a solicitat să ridice la data de 21 iulie 2011, de la firma de transport PO, din Bucureşti, Şoseaua V., o cutie de carton adresată lui „M.Y.", în pereţii căreia era disimulată cantitatea de droguri, ulterior urmând să-i comunice ce trebuie să facă cu coletul. O dată intrat în posesia cutei, inculpatul G.M. a deschis-o şi a luat cele patru pachete, însuşindu-şi unul, după care l-a sunat pe coinculpat înţelegându-se cu acesta să se întâlnească a doua zi pentru a-i le înmâna.
În aceste condiţii, s-a considerat că modul în care a acţionat inculpatul H.S. de la indicaţiile date coinculpatului până la organizarea transportului stupefiantelor realizează conţinutul constitutiv al ambelor infracţiuni, atât al instigării la trafic de stupefiante cât şi al celei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, urmând să fie condamnat pentru ambele fapte.
Sub aspectul tratamentului sancţionator s-a reţinut că inculpatul G.M. nu a avut o atitudine sinceră, aşa cum în mod greşi a stabilit judecătorul fondului, în condiţiile în care a încercat să acrediteze ideea că a desfăşurat activităţi în calitate de colaborator al organelor de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât a fost surprins în flagrant, iar anterior mai suferise o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei tot pentru aceleaşi fapte, aspecte care s-a considerat că impun majorarea pedepsei şi pe cale de consecinţă respingerea apelului inculpatului.
Cu privire la inculpatul H.S. s-a apreciat că nu sunt incidente circumstanţele atenuante în condiţiile în care s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii, fiind lipsit de relevanţă faptul că nu are antecedentelor penale.
Instanţa de apel a mai apreciat nu se impune pentru inculpaţi interzicerea dreptului de a alege, în raport de natura infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Cu privire la apelul inculpatului G.M. s-a reţinut că acesta invocă că a ajutat organele de poliţie să efectueze cercetări în privinţa unor fapte de trafic de droguri, acţionând în calitate de colaborator sub acoperire, deci nu contestă săvârşirea faptei.
Făcând referire la procedura de dobândire a calităţii de colaborator sau martor sub acoperire reglementată în art. 861 C. proc. pen. şi următoarele, instanţa de prim control judiciar a constatat că nu există probe din care să rezulte că a inculpatului i s-a atribuit o astfel de calitate, relevante în acest sens fiind declaraţiile poliţiştilor audiaţi sub prestare de jurământ la judecata în fond.
Faptul că în cursul anului 2006, inculpatul a fost martor sub acoperire într-un alt dosar s-a considerat că nu este de natură a-i conferi o asemenea calitate în prezenta cauză şi ca atare nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul G.M., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 6, 12, 14 şi 172 C. proc. pen.
Inculpatul arătând că i-a fost încălcat dreptului la apărare de către instanţa de apel întrucât nu i-a fost adusă la cunoştinţă, prin interpret, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet, situaţie în care nu şi-a putut exprima opinia cu privire la acest aspect, a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, a criticat greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în condiţiile în care a colaborat cu organele de urmărire, sens în care le-a furnizat date pentru identificarea persoanelor implicate în traficul de stupefiante, inclusiv informaţii în legătură cu activitatea desfăşurată de inculpatul H.S., aspecte care de altfel au fost confirmate de martorii din. cauză, motiv pentru care a arătat că se impune a fi achitat în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a avut intenţia să comită faptele reţinute în sarcina sa.
A mai solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în raport de incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi ale art. 76 C. pen. şi art. 74 C. pen.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 6, 12, 14 şi 172 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul G.M. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând este de menţionat că, ceea ce critică recurentul prin invocarea dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu este o problemă de drept, care poate fi supusă controlului judiciar în cadrul acestui caz de casare, ci acesta se referă exclusiv la situaţia de fapt reţinută, urmărind în realitate stabilirea altor împrejurări faptice, cu consecinţa absolvirii sale de vinovăţie, în condiţiile în care susţinând, cu titlu general, lipsa intenţie în comiterea infracţiunii de trafic de stupefiante de mare risc tinde să demonstreze că implicarea sa în activitatea ilicită s-a limitat la aceea a unui colaborator al organelor de urmărire penală, sens în care nu a făcut decât să participe activ la prinderea inculpatului H.S.
Or, verificarea respectării, în rejudecare, a dispoziţiilor legale nu poate aduce atingere situaţiei de fapt reţinute de prima instanţa şi de către cea de apel, aşa cum constant s-a arătat şi în doctrină, întrucât cazul de casare invocat implică pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru o anumită infracţiune, deşi lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind astfel contrară legii, însă bazată pe o situaţie de fapt corect reţinută.
În realitate, criticile aduse hotărârii date în apel se încadrau anterior datei de 12 februarie 2013 în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013 prin care s-au adus modificări normei procesual penale, inclusiv sub aspectul abrogării acestui text de lege, motiv pentru care nu mai pot fi examinate în prezent, în condiţiile în care în sistemul nostru juridic recursul în materie penală este reglementat ca o cale de atac devolutivă în drept, iar soluţia atacată a fost pronunţată la 29 aprilie 2013, deci ulterior schimbărilor legislative intervenite.
Totodată, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat în cel de-al treilea grad de jurisdicţie numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, motiv pentru care criticile inculpatului cu privire la netemeinicia pedepsei determinată de datele favorabile ce îl caracterizează şi care impuneau a fi reţinute prevederile art. 74 C. pen. şi art. 76 C. pen., nu mai intră în prezent în sfera de cenzură a instanţei de recurs.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. nu sancţionează încălcarea dreptului la apărare în general, în toate componentele sale, ci se referă exclusiv la lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia este obligatorie, împrejurare ce atrage incidenţa nulităţii absolute în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., constituind astfel, un remediu procedural pentru situaţia în care nici un avocat nu a fost prezent, sau deşi, prezent prestaţia sa echivalează cu lipsa de apărare, inculpatul nebeneficiind de o apărare efectivă.
În speţă, dreptul inculpatului G.M. la o apărare corespunzătoare nu a fost încălcat de instanţa prim control judiciar, la termenul din 26 aprilie 2013, când au avut loc dezbaterile pe fondul căilor de atac exercitate de parchet şi inculpat, dată la care acesta, fiind asistat de apărător din oficiu, nu a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsa interpretului, întrucât locuieşte în România de 15 ani şi cunoaşte foarte bine limba română, motiv pentru care nu are nevoie de translator autorizat.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., instanţa de judecată are obligaţia, când constată că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea pentru a-şi pregăti apărarea, în caz contrar intervenind anularea actului astfel efectuat.
Or, dispoziţiile privind nulitatea nu sunt incidente când noua încadrare juridică (într-o singură infracţiune trafic de stupefiante de mare risc fără reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 din infracţiunile de trafic de stupefiante de mare risc şi de deţinere de asemenea substanţe pe nedrept pentru consumul propriu, dar cu aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000) dată faptelor prin hotărârea instanţei de prim control judiciar este identică cu cea reţinută prin actul de sesizare al instanţei şi, totodată, a fost cerută de procuror prin motivele de apel dezvoltate în scris, prin Adresa nr. 3466/III-2/2012 din 11 februarie 2013, în cuprinsul căreia a criticat ca nelegală soluţia judecătorului fondului sub acest aspect, situaţie în care organului judiciar nu-i incumbau obligaţiile prevăzute de art. 334 C. proc. pen.
De altfel, inculpatul G.M. de la primul termen de judecată din apel (8 martie 2013) a avut posibilitatea să ia cunoştinţă atât direct având în vedere că, aşa cum a declarat, înţelege foarte bine limba română cât şi prin interpret, de motivele invocate de parchet în cuprinsul cereri de apel, în condiţiile în care i-a fost încuviinţată solicitarea de amânare a cauzei pentru angajarea unui avocat ales şi pregătirea apărării, acordându-i-se în acest sens şi dreptul la grefă.
La data de 5 aprilie 2013, tot la solicitarea inculpatului, instanţa i-a mai acordat un termen pentru a-i da posibilitatea să fie asistat de avocat ales, însă la şedinţa de judecată din 19 aprilie 2013, a fost lipsit de apărare din culpa-i exclusivă, avocatul angajat reziliind contractual de asistenţă judiciară pentru neachitarea onorariului, motiv pentru care s-a amânat din nou cauza pentru a permite apărătorului desemnat din oficiu să ia cunoştinţă de dosar în vederea pregătirii apărării clientului său.
În această situaţie, pe de o parte noua încadrare juridică a făcut, în mod efectiv, obiectul discuţiei cu ocazia dezbaterilor, când procurorul a susţinut cele trei motive de apel dezvoltate în scris (greşita schimbare de încadrare juridică, reţinere a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi individualizare a pedepselor), iar pe de altă parte, inculpatul atât prin avocatul din oficiu cât şi personal, în ultimul cuvânt, a avut posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere cu privire la criticile parchetului aduse soluţiei primei instanţe, inclusiv sub aspectul încadrării juridice a faptelor, în condiţiile în care fiind vorbitor de limbă română a înţeles toate solicitările făcute de acuzare, cu atât mai mult cu cât şi la instanţa de fond s-a cerut înlăturarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, ocazie cu care a arătat că a contribuit la tragerea la răspundere penală a participanţilor la comiterea infracţiunii de trafic de stupefiante.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că inculpatului G.M. nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, acesta beneficiind de o apărare efectivă din partea avocatului din oficiu care a pus concluzii pe apelul parchetului, ba mai mult acesta a înţeles criticile dezvoltate în şedinţa de judecată, oral, de procuror împotriva hotărârii instanţei de fond, şi ca atare a putut să le combată şi personal, în ultimul cuvânt.
Prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitoare la cauza de reducere a pedepsei de care beneficiază persoana care a comis o infracţiune de trafic de droguri, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni, nu sunt aplicabile inculpatului G.M. întrucât, aşa cum rezultă din datele existente la dosar (adresele DIICOT emise atât de Structura Centrală cât şi de Serviciul Teritorial Bucureşti la solicitarea celor două instanţe de control judiciar), nu a colaborat cu organele de urmărire penală în niciunul din dosarele indicate, dar nici nu a furnizat în prezenta cauză informaţii care să conducă la angajarea răspunderii penale a inculpatului H.S., situaţie în care se constată că nu poate fi reţinut nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., care reglementează cenzurarea hotărârilor care sunt contrare legii sau prin care s-a făcut o greşită aplicare a acesteia.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 6, 12, 14 şi 17 C. proc. pen., şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 111 din 29 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, reţinerea şi arestarea preventivă de la 21 iulie 2011 la 30 ianuarie 2014 şi prevenţia de la 10 martie 2005 până la 23 iunie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă turcă se avansează din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 35/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... | ICCJ. Decizia nr. 37/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de... → |
|---|
