ICCJ. Decizia nr. 366/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 366/A/2014
Dosar nr. 253/43/2013
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2014
Deliberând, asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23 din 29 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.F., domiciliat în Târnăveni, jud. Mureş, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen. anterior.
În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 83 C. pen. anterior, i s-a pus în vedere inculpatului că săvârşirea; unei infracţiuni în cursul termenului de încercare atrage revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea aplicării pedepselor accesorii pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş din data de 09 iulie 2013 s-a ;dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 08 noiembrie 2012 I.P.J. Mureş - Poliţia Municipiului Reghin - Biroul Rutier a constatat săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce avea suspendat dreptul de a conduce, faptă prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002/R, aceasta fiind comisă de către numitul M.F.
Constatând că făptuitorul are calitatea de avocat şi fapta a fost depistată pe raza localităţii Suseni, judeţul Mureş, organele de poliţie au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-Mureş, pentru competentă soluţionare, în raport de dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, la data de 08 noiembrie 2012, în jurul orei 1605, în timp ce conducea autovehiculul, pe raza localităţii Suseni, judeţul Mureş, M.F. a fost oprit în trafic pentru control de un echipaj al poliţiei rutiere, întrucât a fost înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteză peste limita legală de 64 km/h.
Pentru această abatere a fost sancţionat contravenţional prin proces-verbal.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a poliţiei s-a constatat că acest conducător auto avea permisul reţinut şi suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, fapt recunoscut verbal de către M.F. în faţa lucrătorilor de poliţie.
În aceste condiţii, i s-a adus la cunoştinţă că pe lângă abaterea sancţionată contravenţional a săvârşit şi infracţiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. I s-a solicitat acestuia să dea o declaraţie olografă cu care iniţial a fost de acord, după care a refuzat, rămânând în fila respectivă înscrisă doar menţiunea „ declaraţie şi subsemnatul". Verbal, conducătorul auto a arătat poliţiştilor că a condus autoturismul pe drumul public doar aproximativ 30 de km, deoarece martora A.D.F., aflată pe scaunul din dreapta, a fost cea care a condus autoturismul, însă la un moment dat s-a simţit foarte rău, fiind nevoit să o înlocuiască. Aceste aspecte declarate au fost consemnate în procesul-verbal de constatare a faptei pentru că, aşa cum s-a arătat, conducătorul auto a refuzat să dea o declaraţie în scris la momentul depistării sale.
Cu ocazia efectuării actelor premergătoare, s-a procedat la audierea făptuitorului M.F. de către procuror, la data de 15 martie 2013. Acesta a recunoscut faptul că a fost depistat la data de 08 noiembrie 2012, în trafic, conducând autovehiculul, însă a arătat că, din punctul său de vedere nu a săvârşit o infracţiune pentru că nu are suspendat dreptul de a conduce autovehicule, nici în prezent şi nici anterior, aşa cum greşit s-a reţinut în celelalte dosare în care a fost cercetat.
Tot în procedura actelor premergătoare s-au făcut verificări cu privire la dreptul acestuia de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, constatându-se că inculpatul M.F. a mai fost cercetat pentru aceeaşi infracţiune, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, după cum urmează:
- prin Ordonanţa nr. 65/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg-Mureş s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului, conform prevederilor art. 18 C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. (pentru fapte săvârşite la 14 martie 2011, 21 martie 2011, 01 aprilie 2011 şi 01 mai 2011), fiind înlocuită răspunderea penală cu ceea administrativă, aplicându-se sancţiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei. Soluţia dispusă de procuror a devenit definitivă prin sentinţa penală nr. 22/2011 a Curţii de Apel Tg-Mureş.
- prin Ordonanţa nr. 1683/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale a inculpatului pentru aceeaşi infracţiune, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată (pentru faptă comisă la 13 iunie 2011), conform art. 181 C. pen. şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii în cuantum de 800 lei:
S-a mai reţinut că în Dosarul nr. 355/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se află în curs de cercetare acelaşi inculpat pentru aceeaşi infracţiune, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, faptă săvârşită la data de 03 martie 2012.
Prin Rechizitoriul nr. 143/P/2012 din data de 16 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, inculpatul M.F. a fost trimis în judecată pentru aceeaşi infracţiune, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, săvârşită la data de 16 martie 2012. Cauza a făcut obiectul Dosarului nr. 555/43/2012 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 32 din 20 iunie 2013 prin care inculpatul a: fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
S-a arătat că, din actele prezentului dosar, inclusiv a fişei de cazier auto, a rezultat că inculpatul M.F. avea suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, la momentul depistării sale, în data de 08 noiembrie 2012.
Drept urmare, prin Rezoluţia nr. 34/P din 18 martie 2013 ora 0900 s-a început urmărirea penală faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) djn O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
La data de 18 martie 2013, M.F. a fost audiat cu respectarea dispoziţiilor art. 6 şi 70 C. proc. pen. Acesta a recunoscut depistarea sa în trafic la data de 08 noiembrie 2012, însă a susţinut, ca şi în situaţiile anterioare în care a fost depistat, că nu se consideră vinovat întrucât din punctul său de vedere nu a avut niciodată suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Cu ocazia audierii, a formulat o cerere de probaţiune în sensul de a se solicita relaţii de la I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier. S-a dat curs solicitării învinuitului pentru respectarea dreptului său la apărare şi în adresa această autoritate a comunicat datele solicitate, anexând în copie mai multe înscrisuri.
La data de 22 mai 2013 a fost reaudiat, aducându-i-se la cunoştinţă actele primite urmare a cererii sale de probaţiune. La această dată, inculpatul M.F. a formulat o altă cerere în probaţiune în sensul verificării adresei la care acesta îşi avea domiciliul la data comunicării pentru prima oară a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice şi în sensul audierii martorului Tufa Teodor. Această cerere a fost respinsă de procuror prin rezoluţia din 25 iunie 2013, întrucât făcea referire la acte care au susţinut acuzaţiile faţă de M.F. într-un Dosar anterior (nr. 65/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş) în care există deja o soluţie definitivă a Curţii de Apel Târgu-Mureş, respectiv sentinţa penală nr. 22/2011.
S-a reţinut că dovada faptului că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce de la momentul primei sale depistări, din data de 14 martie 2011 dar şi în prezent rezultă din actele Dosarelor nr. 65/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş (care este arhivat la Dosarul nr. 555/43/2012 al Curţii de Apel Târgu-Mureş), Dosarului nr. 143/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş (care face obiectul Dosarului 555/43/2012 al Curţii de Apel Târgu-Mureş în care s-a pronunţat sentinţa 32/20 iunie 2013) şi, evident, din prezentul Dosar nr. 34/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş.
S-a mai reţinut că, la data de 10 februarie 2011 inculpatului M.F. i-a fost reţinut permisul de conducere pentru depăşire neregulamentară şi pentru neprezentarea documentelor privind calitatea sa de conducător auto, de către Poliţia Mediaş-jud. Sibiu. I s-a eliberat acestuia dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru 15 zile, conform art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., aducându-i-se la cunoştinţă că, după expirarea celor 15 zile, îi va fi suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 30 de zile, deci cu începere din 26 februarie 2011.
S-a menţionat că obligativitatea comunicării perioadei de suspendare pentru organele de poliţie există doar în cazurile în care suspendarea a fost dispusă în baza art. 103, alin. (1) şi 2 din ordonanţă (când permisul de conducere a fost suspendat pentru cumul de puncte penalizare, în situaţia când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi în situaţia în care perioada de suspendare a fost majorată cu 30 de zile) şi este expres prevăzută la alin. (3) din acelaşi articol. Pe cale de consecinţă, s-a considerat că solicitarea inculpatului de a i se face dovada comunicării perioadei de suspendare de către Poliţia Mediaş nu a subzistat, cu atât mai mult cu cât, din conţinutul dovezii înlocuitoare rezulta clar că perioada de valabilitate a acesteia este de 15 zile de la data eliberării ei.
S-a mai precizat faptul că, în atare situaţie, conducătorul auto nu are autoritatea de a aprecia caracterul legal sau nelegal al acestei comunicări, având dreptul de a conduce atâta timp cât dovada înlocuitoare era valabilă. S-a mai reţinut că, la data de 26 februarie 2011 această perioadă a expirat, drept urmare la data de 14 martie 2011, când Politia Rutieră Mureş l-a depistat pe M.F. conducând pe raza municipiului Târnăveni, i-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu permisul de conducere suspendat, conform art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare Jfără drept de circulaţie, conform ar. 111 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Totodată, s-a constatat că, pentru această faptă, din data de 14 martie 2011, i s-a întocmit dosar penal şi i s-a eliberat dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, inculpatul a continuat să conducă autovehicule pe drumurile publice.
Pentru faptele depistate ulterior, în datele de 21 martie 2011, 01 aprilie 2011 şi 01 mai 2011 i s-au întocmit dosare penale, toate acestea, împreună cu fapta din data de 14 martie 2011 fiind conexate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş în Dosar nr. 65/P/2011. Prin ordonanţa cu acelaşi număr din 29 septembrie 2011 în acest dosar s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii: în cuantum de 1000 de lei. Soluţia a rămas definitivă prin sentinţa penală nr. 22/2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
S-a reţinut că această ordonanţă a fost comunicată inculpatului, de către parchet, în data de 03 octombrie 2011, iar la data de 30 noiembrie 2011 a fost depusă şi înregistrată la Serviciul Rutier Mureş. în baza art. 103 alin. (1) lit. c), şi alin. (1) din ordonanţă, cu aplicarea art. 106 alin. (2), prin dispoziţia şefului serviciului rutier Mureş din 13 decembrie 2011 s-a dispus suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 120 zile începând cu data 14 iunie 2011 până la 11 octombrie 2011. Stabilirea zilei de 14 iunie 2011, ca dată de începere a perioadei de suspendare, a avut ca fundament săvârşirea unei noi fapte penale, care a fost constatată de I.G.P.R. în data de 13 iunie 2011 şi care a făcut obiectul Dosarului nr. 1683/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru această faptă depistată la data de 13 iunie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin Ordonanţa nr. 1683/P din 27 iunie 2012 a dispus neînceperea urmăririi penale cu aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, fapt pentru care I.G.P.R. a dispus din nou suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 zile, începând cu data de 12 octombrie 2011 (după expirarea perioadei stabilite de Poliţia Mureş).
S-a menţionat că, la momentul la care s-au efectuat cercetări faţă de M.F. în Dosarul nr. 143/P/2012, pentru fapta depistată în data de 16 martie 2012, I.G.P.R. -Secţia Poliţia Autostrăzi a comunicat că s-a dispus reţinerea permisului de conducere a acestuia în vederea anulării potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., pentru fapta săvârşită în data de,13 iunie 2011 care a făcut obiectul cercetării Dosarului nr. 1683/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş.
De asemenea, în data de 03 martie 2012, Poliţia Prahova l-a depistat din nou pe M.F. conducând pe raza localităţii Bărcăneşti cu o viteză peste limita legală, în timp ce avea permisul de conducere suspendat, cauza făcând obiectul Dosarul nr. 355/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. S-a considerat important de menţionat în legătură cu fapta din 03 martie 2012, că la momentul cercetării în Dosarul nr. 143/P/2012, inculpatul a depus personal adresa nr. 632190/06 martie 2012 a I.P.J. Prahova prin care i s-a comunicat că dreptul de a conduce îi era suspendat.
S-a mai arătat că, la data de 16 martie 2012, inculpatul M.F. a fost depistat pe raza localităţii Ungheni, jud. Mureş conducând un autovehicul, deşi acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Cauza a făcut obiectul Dosarului nr. 143/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş în care a fost emis rechizitoriu şi s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare, prin sentinţa penală nr. 32 din 20 iunie 2013, Dosar nr. 555/43/2012 al Curţii de Apel Târgu-Mureş.
S-a arătat că, reţinerea infracţiunilor din data de 03 martie 2012 de către Poliţia Prahova şi din data de 16 martie 2012 de către Poliția Mureş sunt justificate întrucât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat Dosarul nr. 1683/P/2012 la data de 27 iunie 2012, fiind aplicabile pentru perioada corespunzătoare datelor menţionate mai sus prevederile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. care prevăd că „perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul se consideră suspendare. ". S-a menţionat că, pentru infracţiunea din data de 16 martie 2012, Poliţia Mureş i-a comunicat lui M.F. faptul că nu mai are dreptul de a conduce, susnumitul luând la cunoştinţă de acest lucru pe bază de semnătură, în ziua săvârşirii faptei (după cum rezultă din Dosarul nr. 555/43/2012 al Curţii de Apel Târgu-Mureş).
S-a mai constatat că, deşi în Dosarul nr. 143/P/2012 M.F. era cercetat în calitate de învinuit, anterior emiterii rechizitoriului din data de 16 noiembrie 2012, acesta a continuat să conducă autovehicule pe drumurile publice, astfel că la data de 08 noiembrie 2012 a fost depistat pe raza localităţii Suseni, jud. Mureş, întocmindu-se dosarul penal care face obiectul prezentei cauze. S-a reţinut că, de această, dată M.F. a refuzat să semneze comunicarea, fapt confirmat de un martor (în acest sens fiind copia anexei 2 la procesul-verbal de constatare eliberată la 08 noiembrie 2012 aflată la dosar la fila 60).
S-a reţinut, de asemenea, că, în afara argumentelor juridice prezentate, apărarea inculpatului în sensul că nu a avut niciodată dreptul de a conduce suspendat, nu poate fi acceptată nici prin prisma profesiei sale de avocat, deoarece pregătirea şi experienţa sa presupun cunoaşterea exactă şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale, inclusiv a O.U.G. nr. 195/2002.
Drept urmare, s-a apreciat că fapta comisă la data de 08 noiembrie 2012 exista şi a fost săvârşită de inculpat cu intenţie.
S-a constatat că, la dosarul cauzei, au fost depuse următoarele înscrisuri: rechizitoriul din 09 iulie 2013 din Dosarul nr. 34/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş, declaraţie inculpat, (filele 8-9 dosar urmărire penală), declaraţie martori (fila 10 dosar urmărire penală), proces-verbal încheiat la 03 martie 2012 (fila 6 dosar urmărire penală), adresa din 18 mai 2012 a I.P.J. Prahova (fila12 dosar urmărire penală (fişa de cazier rutier (filele 15-23, 46-48 dosar urmărire penală), proces-verbal din 12 martie 2012 (fila 30 dosar urmărire penală), declaraţie inculpat din 25 aprilie 2012 (filele 14-31 dosar urmărire penală), proces-verbal de constatare a contravenţiei (fila 33), adrese I.P.J. Prahova şi I.P.J. Mureş (filele 34 şi 35 dosar urmărire penală), ordonanţa din 29 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş (fila 37 dosar urmărire penală), sentinţa penală nr. 22 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Tg.-Mureş (fila 40 dosar urmărire penală), ordonanţa din 27 iunie 2012 din 31 iulie 2013 din Dosarul nr. 355/P/2012 a Curţii de Apel Ploieşti (fila 57 dosar urmărire penală). S-a anexat Dosarul nr. 355/P/2012 al Curţii de Apel Ploieşti, adresa din 06 martie 2012 a I.P.J. Prahova, sentinţa civilă nr. 1142 din 29 aprilie 2011 a Judecătoriei Mediaş (fila 53), rechizitoriul din 16 noiembrie 2012 din Dosarul nr. 143/P/2012 al Curţii de Apel Tg-Mureş (fila 66 dosar urmărire penală).
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut că inculpatul M.F. are calitatea de avocat în carul Baroului Bucureşti.
S-a reţinut că, la data de 08 noiembrie 2012 I.P.J. Mureş a constatat săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către inculpatul menţionat care avea suspendat dreptul de a conduce.
În motivare, instanţa de fond a reţinut faptul că inculpatul a susţinut şi susţine în continuare că nu a avut niciodată dreptul de a conduce suspendat arătând că, la 10 februarie 2011, în mod nelegal, i-a fost suspendat dreptul de a conduce deoarece procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu i-a fost comunicat la adresa de domiciliu din Târnăveni, ci la Bucureşti unde a locuit în chirie pe perioada studenţiei şi astfel s-a creat un tăvălug al proceselor-verbale prin care s-a constatat, în mod nereal, că dreptul său de a conduce ar fi fost suspendat.
Curtea a considerat că cele arătate de inculpat nu sunt justificate deoarece procesul-verbal încheiat la 10 februarie 2011 a fost semnat de petent „de luare la cunoştinţă", iar comunicarea acestuia a fost realizată la 10 martie 2011 dată la care i s-a înmânat inculpatului un exemplar şi la data de 10 martie 2011 inculpatul a luat cunoştinţă despre sancţiunea contravenţională complementară care i-a fost aplicată, respectiv suspendarea dreptului de a conduce, şi care era deja în vigoare.
S-a mai reţinut că, după acest moment, adică la data de 14 martie 2011, inculpatul a fost surprins conducând pe drumurile publice în Târnăveni, iar ulterior datei menţionate, inculpatul a introdus plângere contravenţională, la data de 16 martie 2011 la Judecătoria Mediaş. Astfel că, instanţa a constatat că doar după 16 martie 2011, a operat suspendarea de drept reglementată de legiuitor în art. 118 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Pe de altă parte, Curtea a mai constatat că, inculpatul fiind deja cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, i se aplicau prevederile art. 111 coroborat cu art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.
În altă ordine de idei, Curtea a reţinut că la data de 03 martie 2012, Poliția Prahova l-a depistat din nou pe inculpat conducând pe raza comunei Bărcăneşti cu o viteză peste limita legală, în timp ce avea permisul de conducere suspendat, cauza făcând obiectul Dosarului nr. 355/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cauză care s-a soluţionat prin aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, iar atacarea soluţiei de către inculpat s-a finalizat cu respingerea plângerii acestuia.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că inculpatul însuşi a depus la Dosarul nr. 143/P/2012 adresa din 06 martie 2013, din care rezultă că inculpatul nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule până la finalizarea dosarului penal.
Deopotrivă, s-a arătat că inculpatul a fost avertizat că, dacă începând cu data de 03 martie 2012, este surprins în trafic conducând autovehicule, fapta constituie infracţiune la regimul circulaţiei, ori, inculpatul nu s-a conformat acestei avertizări şi a fost surprins conducând la data de 08 noiembrie 2012.
Prin urmare, Curtea a apreciat că fapta inculpatului M.F., de a conduce pe drumurile publice autovehicul, pe raza localităţii Suseni, judeţul Mureş, având dreptul de a conduce suspendat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu art. 5 C. pen.
Instanţa de fond a considerat că vechea încadrare juridică este mai favorabilă deoarece regimul sancţionator prevăzut de C. pen. anterior este mai favorabil decât cel prevăzut de noul C. pen.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-a avut în vedere că inculpatul a comis faptele, deşi ştia că are suspendat dreptul de a conducere, fapte care s-au repetat constant, în timp, astfel că, a ajuns să aibă cazier auto impresionant.
Curtea a constatat că inculpatul nu are antecedente penale şi a avut o conduită bună, atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul M.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei apelantul inculpat a solicitat instanţei achitarea sa, întrucât sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. în sensul că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, de asemenea, sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în sensul că nu există probe că inculpatul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa, precum şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. în sensul că există o cauză justificativă în privinţa sa, respectiv cea prevăzută de art. 18 raportat la art. 21 C. pen. în sensul că este justificată fapta prevăzută de legea penală deoarece a constat în exercitarea unui drept recunoscut de lege, respectiv dreptul de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, iar potrivit art. 23 raportat la art. 30 alin. (1) C. pen., s-a aflat în eroare întrucât nu a avut cunoştinţă de faptul că dreptul de a conduce i-a fost suspendat, cunoscând dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora plângerea suspendă executarea.
În subsidiar, a solicitat ca, în baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., existând o cauză de nepedepsire, respectiv că inculpatul a fost în eroare că îi fusese suspendat dreptul de a conduce.
Motivele de apel au fost susţinute cu prilejul dezbaterii în fond a apelului.
Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate de către inculpatul M.F., cât şi din oficiu în limitele efectului devolutiv, Înalta Curte constată următoarele:
Instanţa de control judiciar constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită, în sensul că inculpatul M.F., a condus pe drumurile publice autovehiculul, pe raza localităţii Suseni, judeţul Mureş, având dreptul de a conduce suspendat, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., după cum s-a reţinut şi prin sentinţa apelată.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, pe baza probelor administrate, respectiv adresa din 06 martie 2013, din care rezultă că inculpatul nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la finalizarea Dosarului penal nr. 143/P/2012, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi de constatare a faptei din data de 08 noiembrie 2012 pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză, procesul verbal din data de 16 martie 2012 din care rezultă că permisul i-a fost reţinut pentru comiterea faptei de la aceeaşi dată, fişă cazier auto, extras sentinţa penală nr. 32 din data de 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, declaraţiile inculpatului, înscrisuri.
Relevante în cauză sunt cercetările efectuate de către organele de urmărire penală, cercetări din care a rezultat perseverenţa infracţională a inculpatului M.F., precum şi fişa de cazier auto din care rezultă că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, la momentul depistării sale, în data de 08 noiembrie 2012.
Totodată, este de remarcat că, potrivit procesului verbal din data de 03 martie 2012(fila 6 Dosar nr. 355/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş -ataşat), inculpatul a luat cunoştinţă, sub semnătură, că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reţinut, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie (pentru fapta comisă la data de 03 martie 2012).
Soluţia dispusă prin Ordonanţa nr. 355/P/2012 din data de 31 iulie 2013, de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în baza art. 181 C. pen. şi aplicarea unei amenzi administrative, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost menţinută prin Rezoluţia nr. 1237/II/2/2013 din data de 05 septembrie 2013a procurorului ierarhic superior. Prin sentinţa penală nr. 244 din data de 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent.
Relevant sub aspectul analizat este şi faptul că, potrivit rechizitoriului 143/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, emis la data de 16 noiembrie 2012, la momentul opririi în trafic în data de 16 martie 2012, s-a constatat că inculpatul conducea autoturismul, fără a deţine permis de conducere, fiindu-i reţinut în urmă cu câteva zile, respectiv la data de 03 martie 2012, tot de un echipaj de poliţie rutieră, care a stabilit şi la acea dată că avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Potrivit procesului verbal din data de 08 noiembrie 2012 întocmit de organele de poliţie cu ocazia depistării în trafic a inculpatului conducând autoturismul, în localitatea Suseni, din direcţia Topliţa spre Reghin, s-a constatat că permisul de conducere al acestuia figura ca fiind reţinut pentru săvârşirea infracţiunii la regimul circulaţiei pe drumurile publice din data de 16 martie 2012 pentru conducerea unui autovehicul cu permis de conducere necorespunzător.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, deşi inculpatul cunoştea faptul că îi era ridicat dreptul de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice, acesta nu a înţeles să respecte aceste dispoziţii, încălcând prevederile O.U.G. nr 195/2002 republicată, de 08 noiembrie 2012 inculpatul fiind depistat în trafic circulând pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat.
În atare condiţii, apărarea formulată de către apelantul inculpat privind lipsa vinovăţiei în săvârşirea faptei nu poate fi reţinută de către Înalta Curte, având în vedere că probele administrate în cauză dovedesc fără tăgadă că acesta avea cunoştinţă că dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice îi era suspendat.
Astfel, Înalta Curte constată că, sub aspectul laturii subiective, apelantul inculpat a săvârşit fapta cu vinovăţie sub forma intenţiei. Chiar dacă nu a urmărit în mod expres să pună în pericol, prin conduita sa, valorile sociale ocrotite de lege, a prefigurat şi a acceptat eventualitatea acestei urmări a faptei sale, cunoscând faptul că, la data săvârşirii faptei, acesta avea permisul de conducere suspendat şi nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la finalizarea Dosarului penal nr. 143/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş decât cu o aprobare expresă în acest sens.
Infracţiunea reţinută în sarcina apelantului inculpat, fiind una de pericol şi nu de rezultat, urmarea socialmente periculoasă constă într-o atingere adusă valorilor sociale ocrotite prin reglementările O.U.G. nr. 195/2002, creându-se o stare de pericol pentru desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice.
Deopotrivă, nici apărarea privind lipsa unui probatoriu, care să conducă la concluzia că apelantul inculpat se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de a conduce pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat nu poate fi sustenabilă, întrucât, în cauză, conţinutul mijloacelor de probă dovedesc fără dubiu că inculpatul se face vinovat de comiterea, la data de 08 noiembrie 2012, a infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Privitor la cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocată de apărare, înalta Curte reţine că, în situaţia cauzelor justificative, legea penală permite săvârşirea unor fapte pe care chiar aceasta le interzice. Practic, în contextul anumitor stări ori împrejurări specifice, se înlătură caracterul nejustificat al unei fapte penale, dându-i-se aspect de legalitate.
Aşadar, cauzele nejustificative nu pun la îndoială faptul că infracţiunea a fost săvârşită de cel care se foloseşte de cauza justificativă. Ea survine din voinţa celui care o săvârşeşte, pe deplin conştient şi responsabil de actele sale. Deşi fapta există în materialitatea ei, aceasta este săvârşită în anumite condiţii ce nasc prezumţia că cel ce a săvârşit-o a avut un motiv întemeiat, legal, prevăzut de lege ca permis.
Or, Înalta Curte consideră că invocarea cauzei justificative prevăzută de art. 21 C. pen. este lipsită de temeinicie, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se putea reţine în favoarea acestuia, apelantul :inculpat nefacând dovada vreunui motiv întemeiat şi legal care să conducă instanţa la concluzia că există date şi împrejurări favorabile, apte a justifica soluţia unei achitări întemeiată pe existenţa unei cauze justificative faţă de apelantul inculpat.
Cât priveşte încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., întemeiată pe împrejurarea că apelantul inculpat s-a aflat în eroare cu privire la faptul că avea suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, Înalta Curte face mai întâi precizarea că aspectul învederat ar putea constitui o cauză de neimputabilitate care atrage achitarea, nefiind o cauză de nepedepsire care are drept efect încetarea procesului penal.
Potrivit art 30 alin. (1) C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Or, în cauză, după cum s-a constatat, inculpatul a avut cunoştinţă de împrejurarea de care depinde caracterul penal al faptei, respectiv că avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Cauzele de nepedepsire care determină încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., spre deosebire de cauzele justificative sau neimputabile, nu înlătură existenţa infracţiunii, ci doar aplicarea unei pedepse (cum ar fi desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului prevăzute de art. 34 C. pen.).
În privinţa individualizării pedepsei, Înalta Curte apreciază că prima instanţă, în mod corect, a avut în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului M.F., criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, circumstanţele care agravează sau atenuează răspunderea penală, având în vedere şi circumstanţele personale, constând în lipsa antecedentelor penale, dar şi comportamentul avut atât anterior comiteri faptei pentru care este cercetat în prezenta cauză cât şi cel ulterior, dar, mai ales calitatea acestuia de persoană cu studii juridice care, în contextul dat, trebuia să depună diligente pentru a nu mai intra în conflict cu legea penală.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a statuat că se poate asigura îndeplinirea scopului educativ, preventiv şi coercitiv al pedepsei, fără executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie, în funcţie de criteriile anterior menţionate.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Luând în considerare toate aceste elemente, instanţa de fond a cuantificat judicios gravitatea concretă a faptei săvârşită de inculpat şi, în mod corect a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 (un) an închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. anterior şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, o garanţie a atingerii scopului pedepsei fiind constituită şi de termenul de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 29 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
în baza art. art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat M.F. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 29 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă apelantul inculpat M.F. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 358/2014. SECŢIA PENALĂ. (Legea 161/2003... | ICCJ. Decizia nr. 389/2014. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită... → |
|---|
