ICCJ. Decizia nr. 395/2014. SECŢIA PENALĂ. Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Contestaţie în anulare - Apel
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 395/A/2014
Dosar nr. 627/45/2014
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2014
Deliberând, asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.O.M., împotriva încheierii nr. 29/CC din data de 24 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. 8247/245/2014.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin încheierea nr. 29/CC din data de 24 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. 8247/245/2014, în temeiul dispoziţiilor art. 459 alin. (7) raportat la art. 341 alin. (8) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă contestaţia (intitulată apel) formulată de contestatoarea petentă A.O.M. împotriva sentinţei nr. 16/CC din 29 aprilie 2014 a Judecătoriei Iaşi.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 16/CC din 29 aprilie 2014 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul cu nr. 8247/245/2014, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A.O.M., împotriva sentinţei penale nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă.
În cererea formulată, revizuenta a arătat, în esenţă, faptul că obiectul Dosarului nr. 13383/245/2012 al Judecătoriei Iaşi a fost plângere împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, dosar în care intimaţi au fost A.P. şi A.C.
În dosarul menţionat a fost pronunţată sentinţa penală nr. 335/2013, iar Curtea de Apel Iaşi a pronunţat decizia nr. 782/2013.
Revizuenta a solicitat anularea sentinţei nr. 335/2013, precum şi anularea deciziei nr. 782/2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi şi rejudecarea cauzei.
În motivare a arătat faptul că, în cauză, s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind aplicabil art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că revizuentei i s-a furat licenţa de farmacist.
A arătat A.O.M. că fapta numiţilor A.P. şi A.C. nu există întrucât a fost acoperită, însă există fapta avocatului S.G., care a săvârşit infracţiunea de bancrută frauduloasă în prezenta cauză, începând cu aprilie 2011. Acesta i-a schimbat revizuentei în anul 2011 numele din A.O.M. în A.M.O., iar, ulterior, şi alte patru instituţii i-au schimbat numele.
A.O.M. a arătat că i s-a furat proprietatea, licenţa de farmacist, i s-a blocat accesul la justiţie şi este urmărită din aprilie 2011, prezent în mod ilegal, deşi este parte vătămată din cauza excesului de putere al Ministerului Sănătăţii, care a aprobat autorizaţia de deschidere de noi farmacii pe baza actului de licenţă al revizuentei.
A.O.M. a arătat că instanţa de recurs, Curtea de Apel Iaşi, a notat greşit faptul că recursul său se referă la Dosarul 13383/245/2010, deşi revizuenta declarase recurs la Dosarul nr. 13383/245/2012, aspect care arată că instanţa de recurs a refuzat să soluţioneze calea de atac a revizuentei.
A.O.M. a solicitat ataşarea în dosarul de revizuire a Dosarului nr. 1546/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani., despre care a afirmat că a fost sustras din Dosarul Judecătoriei Iaşi nr. 13383/245/2012.
Revizuenta a arătat că faptele intimaţilor A.P. şi A.C. au fost acoperite şi că există fapta avocatului S.G., care a săvârşit infracţiunea de bancrută frauduloasă.
Cu privire la împrejurarea invocată anterior, A.O.M. a arătat că din cauza faptei săvârşite de către S.G., de bancrută frauduloasă, prin care i s-a furat proprietatea, revizuenta nu are nici un venit şi i s-au adus prejudicii în valoare de peste 100.000.000 euro, iar faptul că i s-a blocat accesul la justiţie rezultă din situaţia că Guvernul României i-a răspuns, prin adresa din 17 septembrie 2013 unei doamne A.O.M.C. trimisă la domiciliul revizuentei.
A.O.M. a mai invocat următoarele: numele i-a fost schimbat de către Ministerul Sănătăţii, care prin adresa din 23 aprilie 20112, ce are anexată din 13 aprilie 2012, a răspuns unei doamne A.M.O. la adresa de domiciliu a revizuentei; nu s-a făcut nici o cercetare în baza de date a Ministerului Sănătăţii pentru a da posibilitatea revizuentei să afle adevărul; farmaciştii D.Z. şi N.A.M.M. de la Direcţia Strategii şi politica medicamentului a Ministerului Sănătăţii sunt în prezent la Direcţia farmaceutică şi dispozitive medicale din cadrul aceluiaşi minister; numele i-a fost schimbat şi de către Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 13383/245/2012, în încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2012.; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. a trimis în octombrie 2012 a adresă la domiciliul revizuentei, adresă cu numele A.M.O., pe care petenta nu a ridicat-o de la poştă întrucât nu-i fusese adresată.
În legătură cu ultimul aspect, A.O.M. arată că şi-a dat seama că altcineva a depus sesizare la instanţa supremă, în locul său, cu scopul de a nu se face cercetări, afirmând că S.G. este cel care, probabil, a depus sesizarea.
În legătură cu înscrisurile care dovedesc faptul că i-a fost schimbat numele, revizuenta a arătat că prima dată i-a fost schimbat numele prin împuternicirea avocaţială din data de 5 mai 2011 şi că ulterior, alte patru instituţii au făcut acelaşi lucru, respectiv Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani, Ministerul Sănătăţii, Judecătoria Iaşi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A.O.M. a adăugat faptul că la data de 13 septembrie 2013 s-a adresat Guvernului României, domnului Prim Ministru, adresa din 13 septembrie 2013, solicitând deblocarea accesului la justiţie şi reintroducerea în patrimoniul său a autorizaţiei de funcţionare, de deschidere de noi farmacii. în cererea formulată a arătat că paguba materială suferită este în sumă de 100.000.000 euro şi a ataşat cererii transmise Guvernului încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2012 din Dosarul nr. 13383/245/2012.
A mai arătat revizuenta faptul că Guvernul României a răspuns prin adresa din 17 septembrie 2013 pe numele doamnei A.O.M.C. la adresa de domiciliu a revizuentei şi este evident că Guvernul României a recunoscut că revizuenta a suferit o pagubă de peste 100.000.000 euro, reprezentând drepturi patrimoniale de autor.
A mai precizat A.O.M. faptul că în data de 4 octombrie 2013 s-a publicat în Monitorul Oficial O.U.G. nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă, iar la data de 29 octombrie 2013 Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la O.U.G. nr. 91/2013.
Ca urmare a acestui ultim act, revizuenta a solicitat reîntoarcerea în patrimoniul său a tuturor autorizaţiilor de funcţionare de deschidere de noi farmacii, autorizaţii ce au fost emise prin furt şi care au fost sustrase din patrimoniul său prin infracţiunea de bancrută frauduloasă, ce a fost săvârşită de către S.G. în prezenta cauză.
A.O.M. a arătat că s-a constituit parte civilă în cauză în august 2012 doar faţă de numiţii A.P. şi A.C., iar în temeiul art. 20 alin. (5) lit. b) C. proc. pen. solicită despăgubiri în cuantum de 270.000.000 euro sau echivalentul în RON calculat la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii efective, întrucât în baza actului său de licenţă au fost emise în perioada 17 septembrie 2003-2014 peste 300 sau chiar peste 1000 de autorizaţii de funcţionare, de deschidere de noi farmacii.
Mai solicită ca, în situaţia în care nu se mai poate să fie repusă în drepturi, să i se plătească şi suma de 12.000 euro lunar salariu, care să i se plătească începând cu data de 24 martie 2011 toată viaţa, precum şi 70 de ani după moartea moştenitorilor revizuentei.
În drept, A.O.M. a invocat dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) noul C. proc. pen.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut că revizuenta A.O.M. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, cu privire la sentinţa penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă şi cu privire la decizia penală nr. 782/2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în acelaşi dosar.
Prin sentinţa penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă (Dosarul nr. 13383/245/2012 al Judecătoriei Iaşi) s-a dispus, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petenta A.O.M. împotriva rezoluţiei procurorului de caz din 26 iulie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1546/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, menţinută prin ordonanţa nr. 1563/II/2/2011 din 19 septembrie 2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, prin care s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii (intimaţi în cauză) A.C. şi A.P., ambii cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de „înşelăciune” şi „fals în declaraţii”, prevăzute de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. şi art. 292 C. pen., întrucât faptele nu există, fiind menţinute de către Judecătoria Iaşi soluţiile pronunţate de procurorul de caz şi de procurorul ierarhic superior, ca legale şi temeinice.
Prin decizia penală nr. 782/2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosar nr. 13383/245/2012 a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de A.O.M. împotriva sentinţei penale nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă.
Având în vedere acest aspect, instanţa a analizat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire raportat la sentinţa penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă.
Instanţa a arătat că, înainte de a se verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., este necesar să se stabilească dacă sentinţa penală contestată de către A.O.M. poate face obiectul unei revizuiri, cale de atac extraordinară.
A constatat instanţa faptul că sentinţa penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă, a fost emisă într-o cauză penală ce a avut ca obiect plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, în temeiul art. 2781 vechiul C. proc. pen.
Instanţa din Dosarul nr. 13383/245/2012 a constatat, în acord cu organele de cercetare penală, că actele premergătoare efectuate în cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. nu au fost în măsură să releve existenţa unor minime indicii cu privire la posibila existenţă a infracţiunilor reclamate de către petentă.
S-a constatat astfel că, în Dosarul nr. 13383/245/2012, prin hotărârea judecătorească pronunţată nu s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, în sensul de a fi pronunţată o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal cu privire la intimaţii din cauza respectivă sau cu privire la numiţii S.G., D.Z. şi N.A.M.M.
Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi invocat de către revizuentă (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, revizuentă susţinând în acest sens faptul că numitul S.G. ar fi săvârşit infracţiunea de bancrută frauduloasă şi faptul că ar fi săvârşit abuzuri şi D.Z. şi N.A.M.M. de la Ministerul Sănătăţii) instanţa a reţinut că noul C. proc. pen. cuprinde dispoziţii care induc concluzia că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.
S-a reţinut că potrivit art. 453 alin. (3) C. proc. pen. cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi lit. f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, iar art. 453 alin. (4) C. proc. pen. arată: cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Având în vedere faptul că sentinţa penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă, nu conţine dispoziţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal cu privire la vreo persoană, şi având în vedere dispoziţiile legale menţionate anterior, instanţa a constatat că cererea de revizuire formulată de revizuentă A.O.M., întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. 13383/245/2012, nu este admisibilă.
Instanţa a amintit că şi anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia nr. XVII din 19 martie 2010 prin care a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi lit. b) vechiul C. proc. pen., este inadmisibilă.
Ca urmare, s-a apreciat că instanţa nu poate proceda, în această cauză, la verificarea împrejurărilor de fapt invocate de revizuentă în susţinerea cererii (referitor la numiţii S.G., D.Z. şi N.A.M.M.) sau la analiza temeiniciei cererii de despăgubiri civile formulată de A.O.M.
Hotărârea Judecătoriei Iaşi a fost apelată de către revizuenta A.O.M., care a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins cererea sa de revizuire ca inadmisibilă, fiind reiterate toate susţinerile din cererea de revizuire iniţială, susţinând revizuenta că cererea sa este fondată şi trebuie să fie despăgubită pentru toate daunele suferite.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi ca o contestaţie, iar nu ca apel, în considerarea dispoziţiilor noi de procedură, art. 458 raportat la art. 340 şi urm. C. proc. pen.
Analizând contestaţia, Curtea a constatat că este inadmisibilă, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 458 alin. (7) C. proc. pen., sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire după analiza admisibilităţii în principiu este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.
S-a constatat că hotărârea la care se referă revizuirea, sentinţa penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 13383/245/2012 al Judecătoriei Iaşi, având ca obiect plângere soluţie procuror, prin care s-a soluţionat o plângere soluţie procuror, potrivit dispoziţiilor art. 2781 vechiul C. proc. pen. este o hotărâre definitivă.
Astfel, s-a apreciat de către Curte că sentinţa penală nr. 16/CC din 29 aprilie 2014 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul cu nr. 8247/245/2014, în condiţiile în care prin aceasta a fost soluţionată o revizuire împotriva unei sentinţe definitive, nu este supusă apelului.
S-a reţinut că potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acest text de lege a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 714 din 26 octombrie 2010, „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.”.
Aşadar, în opinia Curţii, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, toate soluţiile pronunţate de către judecătorul care soluţionează în primă instanţă plângerea întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen. erau definitive, nemaiputând deci fi atacate cu recurs, deoarece calea de atac ordinară a recursului (prevăzută de lege la acel moment) se exercită doar în condiţiile şi termenele prevăzute de lege.
Curtea a mai reţinut în considerente că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul revizuirii sunt supuse aceloraşi căi de atac prevăzute de lege în materia hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, aceasta fiind soluţia pronunţată de instanţele judecătoreşti atât sub imperiul vechiului C. proc. pen., cât şi al noului C. proc. pen., art. 458 alin. (7) în situaţia în care hotărârea iniţială, împotriva căreia se declară revizuire, este o hotărâre pronunţată în baza art. 2781 vechiul C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri contestatoarea A.O.M. a formulat contestaţie în anulare invocând dispoziţiile art. 426 lit. d) noul C. proc. pen. ca şi temei de drept. Motivele contestaţiei a constat în aceea că judecata în cauza penală s-a făcut fără prezenţa procurorului, iar şedinţa de judecată nu a fost publică. Acestea sunt criticile de esenţă aduse încheierii amintite, însă în motivarea contestaţiei în anulare contestatoarea a făcut referire ample în legătură cu nemulţumirile ei faţă de hotărârea a cărei revizuire a cerut-o iniţial.
Procedând la examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare de faţă, conform dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., în camera de consiliu, fără citarea părţilor, Curtea a constatat referitor la contestaţia în anulare că aceasta nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 426 C. proc. pen.
Analizând motivele invocate de contestatoare în contestaţia formulată, Curtea a constatat că acestea nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de contestaţie în anulare prevăzute în art. 426 C. proc. pen.
În opinia Curţii, potrivit art. 431 C. proc. pen. admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în art. 426 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Astfel, Curtea a reţinut că, în această fază prealabilă, instanţa se limitează doar la verificarea cererii de contestaţie în anulare sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare.
În cauză, s-a reţinut că criticile formulate de contestatoare, precum că şedinţa nu a fost publică şi nu a participat procurorul la dezbateri, nu se încadrează în cazurile prevăzute în art. 426 C. proc. pen., deoarece contestaţia a fost luată spre examinarea de judecătorul fondului fără citarea părţilor şi fără prezenţa procurorului, aşa încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare.
Împotriva deciziei penale nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a formulat apel contestatoarea A.O.M. prin care critică, în esenţă, faptul că hotărârea atacată a fost intitulată în mod eronat decizie şi nu sentinţă, în opinia sa, stadiul procesual al cauzei fiind contestaţie în anulare, fond.
Contestatoarea a mai precizat faptul că din prezenta cauză au fost furate cinci dosare componente ce conţineau probe elocvente care demonstrau faptul că i-a fost furată identitatea precum şi două licenţe, una de farmacist şi una de economist, fiind în imposibilitatea de a-şi practica profesia.
De asemenea a mai învederat faptul că i-a fost blocat accesul la justiţie, întrucât nu a fost citată în cauză, dosarul fiind judecat în cameră de consiliu fără prezenţa sa.
Totodată, a mai arătat că i-a fost furată proprietatea prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a noului C. insolvenţă, respectiv Legea nr. 85/2014, întrucât suma de 41 de miliarde RON ce urma să fie încasată de către statul român, reprezintă, în fapt, proprietatea sa.
Examinând cu prioritate cererea de recuzare formulată oral de către contestatoarea A.O.M., Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 67 alin. (4) C. proc. pen., cererea de recuzare se formulează oral sau în scris cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii, împrejurări care nu au fost precizate de către petenta A.O.M.
Din susţinerile contestatoarei reiese că aceasta este nemulţumită de concluziile formulate de către procuror privind admisibilitatea căii de atac a apelului pusă în discuţie de instanţa de judecată.
Având în vedere că, potrivit art. 67 alin. (5) C. proc. pen., neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în textul precizat atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare care se constată de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de contestatoarea A.O.M.
Cu privire la apelul declarat de petenta A.O.M., având în vedere art. 432 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Înalta Curte constată că în cauza de faţă contestatoarea a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În privinţa deciziei penale atacate, pronunţată în baza art. 432 C. proc. pen., legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.
În speţă, apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.
În raport de dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte apreciază că decizia supusă controlului judiciar este definitivă astfel că demersul iniţiat de către contestatoare este inadmisibil.
Prin urmare, contestatoarei nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva deciziei penale nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatoarea A.O.M. împotriva deciziei penale nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A.O.M. împotriva deciziei penale nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2014. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită... | ICCJ. Decizia nr. 422/2014. SECŢIA PENALĂ. Luarea de mită... → |
|---|
