ICCJ. Decizia nr. 422/2014. SECŢIA PENALĂ. Luarea de mită (art.289 NCP). Apel

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 422/A/2014

Dosar nr. 417/59/2014

Şedinţa publică din 11 decembrie 2014

Asupra apelului de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 151/PI din 1 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 289 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar, în baza art. 55 C. pen. şi art. 67 alin. (1) C. pen. şi art. 289 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 3 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice noul loc de muncă,

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul instituţiilor stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraș Severin pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 424 alin. (2) raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura arestării la domiciliu faţă de inculpat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. şi 72 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi arestării preventive din data de 21 februarie 2014 în 25 februarie 2014 şi măsura arestului la domiciliu din 26 februarie 2014 la zi.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 38/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a inculpatului M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen.

În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reţinut că, la data de 20 ianuarie 2014, s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara numitul C.T. şi a depus un denunţ cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. de către executorul judecătoresc M.G., membru al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul B.E.J., M.G., cu sediul în Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.

Martorul denunţător a declarat că inculpatul M.G. i-a solicitat mai multe sume de bani în vederea tergiversării mdepliriirii atribuţiunilor de serviciu, respectiv întârzierea mdeplinirii activităţilor de executare silită demarate împotriva sa, în calitate de fideiusor al debitorului principal SC S.T. SRL executarea silită pentru o perioada de timp, act material nesusţinut însă de alte probe.

În continuare, ca urmare a unei alte convorbiri telefonice, C.T. a stabilit cu inculpatul M.G. să se întâlnească în data de 21 februarie 2014, la biroul acestuia situat în Reşiţa, în imobilul cunoscut sub denumirea de „Blocul 800".

În urma solicitării adresate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timișoara, interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice efectuate de la posturile aparţinând inculpatului şi martorului denunţător, precum şi înregistrarea video şi audio în mediul ambiental a activităţilor efectuate de inculpat şi martorul denunţător.

Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara din data de 19 februarie 2014 a fost autorizată efectuarea percheziţiei domiciliare la adresa din Reşiţa, jud.Caraş-Severin, biroul executorului judecătoresc M.G.

Ca urmare a celor menţionate anterior au fost desfăşurate activităţi specifice în vederea organizării şi realizării flagrantului privind săvârşirea de către inculpatul M.G. a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen.

Astfel, în data de 20 februarie 2014, s-a procedat la marcarea bancnotelor în sumă de 300 de euro prin înscrierea cu creion clrirnic fluorescent pe avers şi pe verso cu menţiunile „Mită" şi „21 februarie 2014", activitate realizată de către un tehnician criminalist din cadrul I.P.J. Timiş-Serviciul Criminalistic(filele 23-31 şi 40 dosar urmărire penală).

În data de 21 februarie 2014, în jurul orei ora 10.10, C.T. s-a deplasat la sediul biroului executorului judecătoresc M.G. din Reşiţa, la blocul 800, având asupra sa suma de 300 de euro, alcătuită dintr-o bancnotă de 200 euro şi o bancnotă de 100 de euro, inscripţionate anterior de organele de anchetă, precum şi tehnică de înregistrare audio-video.

Conform declaraţiei martorului din data de 21 februarie 2014, ulterior flagrantului, rezultă că, după intrarea în biroul executorul judecătoresc M.G., a purtat cu acesta o discuţie cu privire la dosarul execuţional deschis faţă de el. Martorul şi inculpatul s-au aflat faţă în faţă, inculpatul stând la biroul său.

C.T. a declarat că, în momentul în care i-a spus inculpatului că a venit „pregătif, conform înţelegerii, adică avea banii la el, atitudinea acestuia s-a schimbat vizibil într-una mult mai favorabilă. întrucât, la un moment dat, în timpul discuţiei purtate în antecamera biroului a intrat un bărbat, inculpatul a închis uşa dintre anticamera şi încăperea în care se afla biroul propriu zis, pentru ca martorul să îi poată înmâna banii. După ce inculpatul a închis uşa, numitul C.T. a scos din portmoneu. suma de 300 de euro pe care a aşezat-o pe birou, iar inculpatul a pus câteva dosare deasupra banilor.

După primirea sumei de 300 de euro, inculpatul i-a spus martorului că poate să îi amâne executarea până la sfârşitul lunii martie în mod sigur, precum şi să nu îşi mai facă griji, urmând a-1 contacta din nou la telefon la sfârşitul lunii martie. Inculpatul M.G. i-a mai spus că, pentru a justifica amânarea executării, va întocmi nişte acte fictive, respectiv va întocmi un proces verbal cum că „l-ar fi căutat acasă şi nu l-ar fi. găşiţ, iar în urma sa, în încăperile în care se afla sediul B.E.J., M.G. (camera 22, biroul fiind alcătuit practic din două încăperi, una în. care se afla biroul inculpatului şi o anticamera, unde se afla secretariatul), au pătruns organele de anchetă (un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, însoţit de lucrători de poliţie).

Conform proceselor verbale de constatare a infracţiunii flagrante şi de efectuare a percheziţiei, având în vedere refuzul inculpatului de a prezenta suma de bani primită de la martorul denunţător, s-a procedat la efectuarea percheziţiei, iar pe biroul de lucru al executorului judecătoresc M.G., în partea dreaptă faţă de scaunul acestuia, sub mai multe hârtii, au fost găsite o bancnotă de 100 de euro cu şi o bancnotă de 200 de euro, pe care sub lumina razelor lămpii cu ultraviolete au fost relevate menţiunile „Mită" şi „21 februarie 2014" (filele 38-39 dosar urmărire penală).

Bancnotele respective au fost prezentate inculpatului M.G. care a declarat că nu ştie cum a ajuns această sumă pe biroul său, existând posibilitatea ca banii să fi fost puşi acolo de către numitul C.T. în momentul în care el ar fi părăsit pentru scurt timp încăperea în care se afla împreună cu acesta.

Prin rechizitoriu s-a mai reţinut că din conţinutul convorbirilor interceptate şi înregistrate a rezultat neîndoielnic activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, respectiv că aceasta a primit banii de la martorul denunţător conform înţelegerii anterioare, cu scopul de a tergiversa activitatea de executare silită.

De asemenea în cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că vinovăţia inculpatului rezultă din întregul material probator administrat în cauză, deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că nu are cunoştinţă de modul în care au ajuns pe biroul său banii predaţi de martorul denunţător în vederea întârzierii activităţii de executare silită. S-a reţinut însă în rechizitoriu că declaraţia inculpatului este contrazisă atât de declaraţiile martorului denunţător C.T., cât şi de percheziţia efectuată în cauză şi interceptările efectuate în mediul ambiental, în temeiul mandatului de supraveghere tehnică emis de judecătorul de drepturi si libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara.

Astfel, cu ocazia percheziţiei efectuate au fost găsite pe biroul inculpatului bancnotele predate de martor acestuia pentru a întârzia activitatea de executare silită. Aceasta activitatea fost înregistrată de către tehnicianul crirninalist din cadrul I.P.J.-Timiş - Serviciul Criminalistic, suportul optic (D.V.D.-ul) care conţine înregistrarea desfăşurării percheziţiei constituind probă la dosar (fila 21 d.u.p.).

S-a menţionat în actul de inculpare că inculpatul a declarat, atât cu ocazia efectuării percheziţiei, când i-au fost prezentate bancnotele găsite pe biroul său, cât şi ulterior cum au ajuns banii pe biroul său, susţinând că este posibil ca aceştia să fi fost puşi acolo de martorul C.T., în timpul in care el l-a lăsat singur in birou, înainte ca acesta să părăsească biroul. Se arată prin actul de inculpare că aceasta declaraţie este combătută atât de martor, care a declarat că s-a aflat tot timpul faţă in faţă cu inculpatul la biroul acestuia (mai mult, la un moment inculpatul chiar a închis uşa pentru a-si asigura intimitatea când primea banii de la acesta), cât și de înregistrarea audio video realizată cu ocazia flagrantului.

În rechizitoriu s-a reţinut că momentul în care martorul C.T. îi spune inculpatului M.G. ca i-a adus banii promişi „Uitaţi, v-am promis două sute, îi am acum, trei sute încercaţi dumneavoastră să amânaţi cât puteţi. Vă rog eu mult, nu mă lăsaţi în situaţia asta pentru că eu, inculpatul îi răspunde cu „hai că amân până în martie, la sfârşitul Iu martie, mă duc, văd așa că n-am găsit pe nimeni acasă până aflu de la Primărie ce sunt, până face verificarea, dovada a faptului ca discuţiile anterioare au vizat acesta aspect si ca a acceptat banii in. schimbul mdeplinirii defectuoase a îndatoririlor de serviciu (tergiversarea acestora, respectiv întocmirea unor acte fictive).

Totodată, s-a arătat că deşi înregistrarea video nu este redată în totalitate datorită mijloacelor tehnice şi condiţiilor realizării ei, la finalul acesteia se observă că inculpatul şi martorul denunţător se aflau faţă în faţă, iar cel care părăseşte primul încăperea şi deschide uşa dintre biroul propriu zis al inculpatului şi anticameră, este martorul denunţător C.T., astfel încât cele susţinute de inculpat, cum că el ar fi fost cel care a părăsit primul încăperea şi l-a lăsat acolo pe martor, nu corespund adevărului.

În rechizitoriu s-a precizat că inculpatul nu a explicat nici motivul pentru care, la sfârşitul discuţiei, el ar fi părăsit încăperea în care se afla biroul său şi l-ar fi lăsat acolo pe martor, în condiţiile în care, firesc ar fi fost ca martorul, clientul său adică, să părăsească primul biroul, cum de altfel s-a şi întâmplat.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: declaraţie inculpat (filele 74, 82-77), declaraţii martor (filele 3, 43-46), proces-verbal de consemnare denunţ (filele 1-2), C.D. înregistrare audio-video percheziţie (filele 21), planşă foto 303/2014 (filele 24-34), planşă foto din 2014 (filele 33-37), proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (fila 38), proces-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare (fila 41), tablou executori judecătoreşti (fila 42), procese-verbale de redare a conţinutului convorbirilor purtate în mediu ambiental interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiilor emise de Curtea de Apel Timişoara (filele 58-66), copii acte Dosar execuţional nr. 160/2013 (filele 85-126).

În cursul procedurii de camera preliminară inculpatul M.G. a depus note de şedinţă prin care a arătat că deşi nu invocă excepţii cu privire la actul de sesizare, înţelege să conteste probatoriul şi încadrarea juridică dată faptei. În acest sens inculpatul a arătat că apreciază subiectivă declaraţia denunţătorul a dat declaraţia pentru a stopa executarea silită pornită împotriva lui, astfel că, inculpatul susţine că este evident interesul denunţătorului de a-l acuza de o fapta pe care nu a săvârşit-o.

În notele de şedinţă inculpatul a precizat că la dosar nu există nici o dovada din care să rezulte că a luat vreo suma de bani, precum nu există nici o dovadă a faptului că a tergiversat executarea silită sau că ar fi dorit să îi ajute debitorii în vreun mod.

De asemenea, în ceea ce priveşte încadrarea de luare de mită, inculpatul a apreciat că este nefondată întrucât consideră că subiectul activ al acestei infracţiuni nu poate fi decât un funcţionar public. Inculpatul a susţinut că el, executor judecătoresc profesează în condiţiile unui liber profesionist şi în atare condiţii de organizează potrivit Legii nr. 188/2000, motiv pentru care nu are calitatea de funcţionar public.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 09 mai 2014, judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei cu. rechizitoriul nr 38/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind pe inculpatul M.G., trimis în judecată în stare de arest la domiciliu pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Totodată, s-a dispus începerea judecăţii cauzei şi s-a fixat termen de judecată la data de 16 mai 2014.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 mai 2014 instanţa a constatat că inculpatului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 374 alin. (4), art. 375 C. proc. pen. întrucât probele de la urmărirea penală au fost contestate în totalitate, iar inculpatul a solicitat administrarea probei testimoniale, astfel încât, în cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorul denunţător C.T., martorul propus în apărare B.V., inculpatul şi s-au vizionat înregistrările audio-video.

A fost respinsă cererea inculpatului privind eliberarea unei copii a înregistrărilor ambientale, având în vedere că înregistrările ambientale sunt măsuri de supraveghere tehnică supuse unui regim special şi confidenţial de conservare, cum rezultă din dispoziţiile art. 142-146 C. proc. pen., regim care se menţine şi după sesizarea instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 143 alin. (3) C. proc. pen. Suporturile conţinând rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică nu pot fi asimilate înscrisurilor din dosarul cauzei pentru a se elibera fotocopii în sensul art. 94 alin. (2) C. proc. pen., sau art. 92, R.O.I.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut că situaţia faptică reţinută prin rechizitoriu se confirmă, relevând cu certitudine existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului.

În acest sens, instanţa a reţinut că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, membru al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu sediul în Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, în urma cererii creditoarei SC E.G.E. SRL din data de 19 septembrie 2013, a înregistrat Dosarul execuţional cu nr. 160/2013 având ca obiect predarea autovehiculului şi achitarea sumei de 19.566,10 euro, reprezentând rate de leasing neachitate în baza titlului executoriu contract de leasing, împotriva debitoarei SC S.T. SRL şi a fidejusorului C.T.

Prin încheierea din 27 septembrie 2013, Judecătoria Reşiţa a admis cererea B.EJ., M.G. privind încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de- contractul de leasing, împotriva debitoarei SC S.T. SRL şi a fidejusorului C.T. pentru predarea autovehiculului şi pentru achitarea sumei de 19.566.10 euro, reprezentând rate de leasing neachitate şi a încuviinţat executarea silită a debitorilor SC S.T. SRL şi C.T. prin executare silită mobiliară, imobiliară şi poprire.

Prin încheierea din 15 octombrie 2013 inculpatul a stabilit cheltuielile de executare silită în cuantum de 2.500 lei.

Inculpatul a emis la data de 15 octombrie 2013 somaţii către debitoarea SC S.T. SRL şi. fidejusorului C.T., comunicate la data de 17 octombrie 2013, iar prin adresa din 28 octombrie 2013, comunicată la data de 6 noiembrie 2013 a solicitat Primăriei Reşiţa comunicarea taxelor şi impozitelor plătite de debitorul SC S.T. SRL.

Prin adresa din 8 noiembrie 2013 creditoarea SC E.G.E. SRL comunică inculpatului faptul că autovehiculului a fost recuperat, solicitând continuarea executării silite pentru achitarea sumei de 19.566.10 euro de la denunțătorul C.T.

La data de 20 noiembrie 2013 inculpatul a întocmit procesul verbal de constatare prin care atestă că la data de 19 şi 20 noiembrie 2013 s-a deplasat la sediul debitoarei SC S.T. SRL unde nu a.fost găsită nicio persoană.

Prin adresa din 25 noiembrie 2013 inculpatul a solicitat Primăriei Doclin comunicarea taxelor şi impozitelor plătite de fidejusorul C.T., acesta fiind ultimul act de executare în Dosarul execuţional nr. 160/2013, (filele 85-126 d.u.p).

În paralel, cum rezultă din declaraţia martorului C.T. din cursul urmăririi penale şi din cursul cercetării judecătoreşti, ulterior emiterii somaţiei de executare din 15 octombrie 2013, martorul C.T. s-a prezentat la sediul B.E.J., M.G., iar inculpatul s-a oferit să-l ajute, în schimbul unei sume de bani, să îşi transfere bunurile pe numele soţiei saie, pentru a nu putea fi executata silit, asigurându-l că lucrează împreună cu un avocat şi un notar, având loc mai multe astfel de întâlniri la biroul inculpatului şi la un bar din cartierul G., Reşiţa, de fiecare dată acesta spunându-i că, în schimbul unei sume de bani, cuprinsă între 100 și 300 de euro.

În data de 15 ianuarie 2014, martorul s-a întâlnit din nou la birou cu inculpatul M. şi acesta i-a spus să facă rost de suma de 200-300 de euro, până la sfârşitul lunii, sumă în schimbul căreia el ar fi amânat executarea silită pentru un termen de cel puţin 2 luni de zile, asigurându-l că această amânare o poate face şi nu depinde de nimeni. De asemenea, inculpatul l-a sfătuit să obţină o hârtie de la Primăria Doclin care să ateste că nu deţine bunuri.

Martorul C.T. a mai arătat că nu a înţeles în nici un moment de ce face obiectul executării silite, el având doar calitatea de fidejusor în cadrul contractului de' leasing, nefiind administrator al societăţii debitoare, iar camionul obiect al contractului a fost şi ridicat de către societatea creditoare, iar în urma discuţiilor cu fostul administrator al societăţii SC S.T. SRL a înţeles că ceva nu este în regulă.

La data de 20 ianuarie 2014 acesta a formulat un denunţ împotriva inculpatului arătând că inculpatul M.G. i-a solicitat mai multe sume de bani în vederea tergiversării mdeplinirir atribuţiunilor de serviciu, respectiv întârzierea îndeplinirii activităţilor de executare silită demarate împotriva sa, în calitate de fideiusor al debitorului principal SC S.T. SRL.

În continuare, potrivit înţelegerii dintre inculpat şi martorul C.T., de la mtâlnirea din 15 ianuarie 2014, la data de 17 februarie 2014, martorul l-a contactat telefonic pe inculpat şi au stabilit să se întâlnească în zilele următoare, întâlnirea fiind fixată pentru data de 21 februarie 2014, la biroul inculpatului situat în Reşiţa, în imobilul cunoscut sub denumirea de „Blocul 800", dată pentru care a fost organizat şi flagrantul, fiind obţinută şi autorizarea percheziţiei domiciliare al această adresă.

În data de 21 februarie 2014, în jurul orei ora 10¹⁰, C.T. s-a deplasat la sediul biroului executorului judecătoresc M.G. din Reşiţa, la Blocul 800, având asupra sa suma de 300 de euro, alcătuită dintr-o bancnotă de 200 euro şi o bancnotă de 100 de euro, inscripţionate anterior de organele de anchetă cu menţiunile „Mită" şi „21 februarie 2014", precum şi tehnică de înregistrare audio-video.

Înregistrarea video realizată cu prilejul flagrantului este mai mult obturată, fragmentele care redau imagini fiind puţine. Cu toate acestea, din fragmentele existente rezultă că martorul şi inculpatul s-au aflat faţă în faţă, inculpatul stând la biroul său, iar înregistrarea audio este cursivă şi integrală.

Potrivit procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică din 14 februarie 2014 dar şi din declaraţia martorului C.T. din cursul urmăririi penale şi din faţa instanţei, după intrarea în biroul executorul judecătoresc M.G., discuţia cu martorul a vizat amânările executării silite în dosarul care îl viza pe acesta din urmă, inculpatul explicându-i martorului ar fi trebuit să nu îl fi amânat cu executarea din septembrie, fiind presat de creditor să facă o deplasate la Doclin, dar şi că mai poate întârzia o lună-două identificarea terenului din Doclin.

În continuarea convorbirii redate, martorul C.T. arată inculpatului că a venit „pregătit cu", însemnând că avea banii la el, atitudinea acestuia s-a schimbat într-una mult mai favorabilă.

Din declaraţia martorului a rezultat că, la un moment dat, în timpul discuţiei purtate în antecamera biroului a intrat un bărbat, inculpatul a închis uşa dintre anticamera şi încăperea în care se afla biroul propriu zis, pentru ca martorul să îi poată înmâna banii. După ce inculpatul a închis uşa, numitul C.T. a scos din portmoneu suma de 300 de euro pe care a aşezat-o pe birou, iar inculpatul a pus câteva dosare deasupra banilor. Şi în declaraţia dată în faţa instanţei martorul a reiterat că într-una din cele două camere ale biroului se afla un alt domn cu care inculpatul se cunoştea, iar în momentul în care a dat inculpatului banii, acesta a închis uşa dintre cele două încăperi.

La scurt timp, martorul denunţător a părăsit biroul, iar în urma sa, în încăperile în care se afla sediul B.E.J., M.G. (cameral22, biroul fiind alcătuit din două încăperi, una în care se afla biroul inculpatului şi o anticamera, unde se afla secretariatul), au pătruns organele de anchetă (un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, însoţit de lucrători de poliţie).

Conform proceselor verbale de constatare a infracţiunii flagrante şi de efectuare a percheziţiei, având în vedere refuzul inculpatului de a prezenta suma de bani primită de la martorul denunţător, s-a procedat la efectuarea percheziţiei, iar pe biroul de lucni al executorului judecătoresc M.G., în partea dreaptă faţă de scaunul acestuia, sub mai multe hârtii, au fost găsite o bancnotă de 100 de euro cu şi o bancnotă de 200 de euro, pe care sub lumina razelor lămpii cu ultraviolete au fost relevate menţiunile „Mită" şi „21 februarie 2014" (filele 38-39 d.u.p.).

Analizând apărările inculpatului prima instanţă a constatat următoarele:

În declaraţiile sale din cursul urmăririi'penale .şi. din cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a negat în mod constant săvârşirea faptei, arătând că nu a cerut nicio sumă de bani de la denunţător pentru a întârzia executarea silită, cu denunţătorul si cu asociata acestuia având 5 dosare executionale din 2011, într-unul din acestea făcându-i şi sesizare la Cameră. Inculpatul a mai arătat că în data de 21 februarie 2014, a părăsit încăperea în care discuta cu martorul timp în care acesta i-ar fi plasat banii pe birou. Aceste declaraţii sunt contrazise însă de celelalte probele administrate, după cum se va arăta în continuare pentru fiecare apărare avansată de inculpat.

Deşi inculpatul a negat constant tergiversarea atribuţiilor de serviciu în privinţa executării silite demarate împotriva martorului C.T., activitatea sa de temporizare a executării silite rezultă cu prisosinţă din probele administrate, declaraţiile martorului C.T., coroborâridu-se cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental, autorizate prin încheierea din 14 februarie 2014.

În apărarea sa, inculpatul a încercat şa acrediteze ideea că martorul C.T. ar fi dat declaraţii subiective pentru a stopa executarea silită pornită împotriva sa, dar şi pentru că, cu privire la societatea acestuia, ar mai fi avut în trecut 5 dosare executionale. Astfel, în declaraţiile sale din cursul urmăririi penale şi din cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul arată că martorul i-a făcut plângere la Camera Executorilor judecătoreşti în 2011 în legătură cu activitatea sa într-un dosar execuţional vizând SC S.T. SRL.

Evaluând declaraţiile acestui martor, instanţa nu poate reţine caracterul subiectiv al declaraţiilor şi nici pretinsa duşmănie a denunţătorului, în condiţiile în care din toate discuţiile purtate de inculpat cu martorul denunţător, cum rezultă acestea din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental, rezultă că între martor şi inculpat relaţiile nu erau nici pe departe caracterizate de vreo animozitate, din convorbiri rezultând, dimpotrivă, o bună înţelegere în vederea încercării de a rezolva situaţia denunţătorului, care în mod constant solicita o amânare, o păsuire. Pe de altă parte, nu poate fi omis nici faptul că relaţiile interumane sunt predispuse să evolueze în timp, cu atât mai mult cu cât subiecţii implicaţi au contacte mai dese, nefiind exclus ca după un debut cu premise conflictuale, persoanele implicate să intre în raporturi amiabile odată cu trecerea timpului. După un asemenea tipar s-au desfăşurat şi relaţiile dintre inculpat şi martorul denunţător, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat deja, discuţiile purtate de aceştia nu au nimic conflictual, dimpotrivă, relevând o bună colaborare a celor doi, inculpatul manifestând în mod activ intenţia de a-l ajuta pe martor, ceea ce ar fi salutar dacă nu ar încălca flagrant atribuţiile de serviciu ale inculpatului învestit, în calitate de executor judecătoresc, cu executarea silită împotriva acestuia din urmă.

Prima instanţă a apreciat că de o importanţă covârşitoare este însă faptul că declaraţiile martorului C.T. sunt confirmate de celelalte probe administrate, din care nu se desprinde niciun element care să pună sub semnul îndoielii veridicitatea acestora, astfel încât susţinerile inculpatului sunt doar plângeri substanţiale, bazându-se pe împrejurarea că raporturile sale cu martorul denunţător sunt mai vechi. Plângerea disciplinară făcută împotriva inculpatului în urmă cu peste doi ani apare ca un eveniment izolat, neexistând alte elemente probatorii care să susţină această linie de apărare a inculpatului.

În această privinţă, declaraţiile martorului C.T. sunt confirmate de rezultatul interceptării convorbirilor telefonice purtate de inculpat în data de 17 februarie 2014, convorbiri care fixează un curs al acţiunilor inculpatului, în sensul întârzierii mdeplinirii actelor de executare silită care intrau în atribuţiile sale de executor judecătoresc învestit cu Dosarul execuţional nr. 160/2013.

Astfel, potrivit înţelegerii dintre inculpat şi martorul C.T., de la mtâlnirea din 15 ianuarie 2014; când inculpatul i-a spus acestuia din urmă să facă rost de suma de 200-300 de euro, până la sfârşitul lunii, sumă în schimbul căreia el ar fi amânat executarea silită pentru un termen de cel puţin 2 luni de zile, (aspect ce rezultă din declaraţiile constante ale martorului C.T.), la data de 17 februarie 2014, martorul 1-a contactat telefonic pe inculpat şi au stabilit să se întâlnească în zilele următoare.

Din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică din 14 februarie 2014 (fila 58 d.u.p.) rezultă că la data de 17 februarie 2014, ora 11 ianuarie 13, inculpatul a fost contactat telefonic de către avocat R.H. din partea creditoarei SC E.G.E. SRL, aceasta solicitându-i informaţii despre deplasarea inculpatului la primăria de domiciliu a fîdejusorului Coman, conform celor stabilite cu o săptămână înainte, inculpatul menţionându-i doar că a făcut adresă, la care nu a primit un răspuns, în cadrul acestei convorbiri inculpatul angajându-se însă să facă o deplasare la Primăria Doclin.

Cu toate că-adresa către Primăria Doclin privind bunurile fîdejusorului C.T. a fost emisă la data de 25 noiembrie 2013, (acesta fiind şi ultimul act de executare în Dosarul execuţional nr. 160/2013), iar din convorbirea din 17 februarie 2014 rezultă că din partea creditoarei s-a manifestat un interes constant pentru obţinerea informaţiilor privind bunurile fîdejusorului, inculpatul nu intenţiona să dea curs solicitărilor creditoarei în acest sens, el urmărind în continuare tergiversarea executării silite faţă de fidejusorul C.T., cu care avea deja o înţelegere.

Această împrejurare a rezultat din convorbirea purtată în aceeaşi zi, când inculpatul a fost apelat telefonic de către martorul C.T., iar din procesul verbal de redare a convorbirii din 17 februarie 2014, ora 12.44.09, (fila 59 dup) reiese că inculpatul l-a avertizat pe martor că a fost sunat de reprezentanţii creditoarei, pentru a face verificări cu privire ;la bunurile sale, iar la solicitarea martorului de a „rezolva cumva ", inculpatul a reiterat indicaţia privind demersurile martorului la Primăria Doclin, stabilindu-se însă întâlnirea care va urma în Reșița.

Începând cu această discuţie, prima instanţă a apreciat că se infirmă susţinerea inculpatului din cuprinsul declaraţiei din cursul urmării penale (fila 78, d.u.p., reiterată, şi în fața instanţei, în sensul că singurele discuţii cu martorul au vizat prezentarea titlului executoriu, modul de executare, sau că doar l-a informat pe martor că îşi poate angaja un avocat pentru a formula contestaţie.

Din convorbirile purtate în data de 21 februarie 2014, redate în procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică din 14 februarie 2014 (fila 61 d.u.p.) se conturează cu certitudine activitatea inculpatului de a întârzia îndeplinirea actelor de executare silită care intrau în atribuţiile sale de executor judecătoresc în Dosarul execuţional nr. 160/2013, dar şi de a îndeplini acte contrare acestor atribuţii, discuţii din care s-a apreciat că rezultă cu prisosinţă atât înţelegerea anterioară cu martorul, cât şi demersul activ al inculpatului de a-l instrui pe acesta cum să evite executarea silită, prin scoaterea bunurilor de pe numele său, activităţi contrare atribuţiilor sale de serviciu.

În acelaşi registru se înscriu şi discuţiile purtate cu aceeaşi ocazie privind modalitatea în care ar putea institui poprirea doar pe o parte din veniturile martorului, sau cum ar putea valorifica împrejurarea că martorul nu ar plăti el personal impozitele, asumându-şi faptul că un asemenea demers nu este legal. Realizând că, în ciuda indicaţiilor sale, martorul C.T. nu a reuşit înstrăinarea bunurilor de pe numele său, inculpatul îi prezintă ca alternativă posibilitatea temporizării activităţii de identificare a bunurilor. In cuprinsul unei alte convorbiri între cei doi, inculpatul a reluat de mai multe ori ideea că activitatea de constatare în teren şi identificarea C.F. puteau fi amânate încă două luni, subliniind de mai multe ori că deja a amânat executarea mai multe luni.

În legătură cu adresa de la Primăria Doclin, care să ateste faptul că martorul C.T. nu ar avea bunuri, în faţa instanţei, inculpatul a susţinut că martorul era cel care ar fi trebuit să o aducă, disculpându-şi astfel lipsa de acţiune. Fără a intra în detaliile procedurii de executare silită, o asemenea apărare nu poate fi primită, fiind contrazisă de obligaţiile şi atribuţiile conferite de codul de procedură civilă executorului judecătoresc în activitatea de executare silită, acesta având, potrivit art. 627 alin. (2) C. proc. civ. posibilitatea de a cere debitorului detalii despre bunurile deţinute, iar debitorul obligaţia de a oferi aceste informaţii, fiind obligat însă executorul judecătoresc să identifice bunurile urmăribile ale debitorului, dispoziţiile art. 679-682 C. proc. civ. conferindu-i posibilităţi multiple de acţiune, chiar cu forţa coercitivă a statului, în cazul în care întâmpină opoziţia debitorului. Cu atât mai mult, în cazul de faţă, debitorul a prezentat executorului bunurile pe care le deţine, informându-l cu privire la terenul din Doclin, şi cu privire la veniturile sale, cum rezultă din convorbirile din 21 februarie 2014 (fila 61 d.u.p.), inculpatul fiind cel care l-a sfătuit cum să îsi ascundă bunurile.

Cu privire la susţinerea inculpatului, în sensul că ar fi îndeplinit actele de executare necesare, respectiv trimiterea somaţiilor şi mtocmirea adreselor, debitorul având termen de executare până în martie, nici aceasta apărare nu poate fi primită. Pe de o parte, somaţiile reprezintă doar actul de înştiinţare a dosarului de executare care trebuia să treacă la executarea silită efectivă, inculpatul rezumându-se însă doar la emiterea adresei din 28 octombrie 2013, comunicată la data de 6 noiembrie 2013, prin care a solicitat Primăriei Reşiţa comunicarea taxelor şi impozitelor plătite de debitorul SC S.T. SRL şi la întocmirea procesului-verbal de constatare, prin care atestă că la data de 19 şi 20 noiembrie 2013 s-a deplasat la sediul debitoarei SC S.T. SRL unde nu a fost găsită nicio persoană. De asemenea, cu privire la fidejusorul C.T., inculpatul a întocmit doar adresa din 25 noiembrie 2013, prin care solicita Primăriei Doclin comunicarea taxelor şi impozitelor plătite de fidejusorul C.T., acesta fiind ultimul act de executare în Dosarul execuţional nr. 160/2013, nefiind urmat de alte demersuri execuţionale, în ciuda persistenţei creditoarei.

Pe de altă parte, prin convorbirile din 21 februarie 2014 (fila 61 d.u.p.), inculpatul însuşi recunoaşte că a amânat executarea timp de mai multe luni deşi, observând dosarul execuţional (filele 85-126 d.u.p.), nu sunt întrunite condiţiile art. 699 C. proc. civ., singura dispoziţie legală care îi permitea amânarea executării, putând fi dispusă printr-o încheiere, în cazurile limitativ prevăzute de art. 699 alin. (1) C. proc. civ. Nici referirile inculpatului la angajarea de către martor a unui avocat nu vizează altceva decât sfatuirea debitorului în legătură cu alte moduri de a temporiza executarea silită demarată de inculpat, acesta îndemnându-l practic să îi conteste actele de executare silită.

În continuarea apărării sale, inculpatul neagă pretinderea sau primirea vreunei sume de bani de la martorul denunţător C.T., afirmând în mod constant faptul că acesta i-ar fi pus pe birou suma de 300 euro depistată la flagrant, în timp ce el părăsise temporar încăperea pentru a discuta cu martorul B.V. şi a aduce din încăperea alăturată alte dosare.

Această apărare a fost contrazisă însă de rezultatul înregistrărilor ambientale realizate cu prilejul flagrantului care, deşi prezintă imagini în mare parte obturate, din fragmentele existente rezultă că martorul şi inculpatul s-au aflat faţă în faţă, inculpatul stând la biroul său, iar înregistrarea audio este cursivă şi integrală. Convorbirile din 21 februarie 2014 sunt într-o succesiune firească, în continuarea discuţiilor din 17 februarie 2014, deja menţionate, care au fixat cursul acţiunilor inculpatului în sensul întârzierii îndeplinirii actelor de executare silită în Dosarul execuţional nr. 160/2013, coroborându-se astfel cu declaraţiile martorului C.T., care a arătat constant că inculpatul s-a oferit ca, în schimbul unei sume de bani, cuprinsă între 100-500 euro, să îl ajute să evite executarea silită a bunurilor sale.

S-a observat în acest sens că, după conversaţiile deja menţionate privind executarea (sau, mai exact neexecutarea) silită în dosarul privindu-l pe martorul C.T., anterior minutului 17.50 din înregistrare, se aude o întrerupere a discuţiilor urmată de un zgomot de uşă. Cu toate acestea, această întrerupere susţine preponderent declaraţia martorului C.T., în sensul că, la un moment dat, în timpul discuţiei purtate, în antecamera biroului a intrat un bărbat, iar în perimetrul din aria biroului propriu zis, pentru ca martorul să îi poată înmâna banii, iar după închiderea uşii, C.T. a scos din portmoneu suma de 300 de euro pe care a aşezat-o pe birou, după care inculpatul a pus câteva dosare deasupra banilor.

Aceasta concluzie este justificată întrucât, după minutul 17⁵⁰, când se aude zgomotul de uşă, apare un fragment de imagine în care este vizibil inculpatul, în birou, în faţa martorului, şi doar după acest moment, când nu se mai aude niciun zgomot al uşii, iar conversaţia este neîntreruptă, începe dialogul care demonstrează în mod cert luarea de către inculpat a sumei de 300 euro pentru tergiversarea atribuţiilor de serviciu.

Astfel, martorul a afirmat că "Eu am venit pregătit cu."'şi ulterior, "Uitaţi, v-am promis două sute, îi am acum, trei sute încercaţi dumneavoastră să. amânaţi-mi cât puteţi. Vă rog eu mult, nu mă lăsaţi în situaţia asta pentru că eu." (la acest minut, 19⁰⁰, existând şi un fragment de imagine în care apare inculpatul). În faţa acestor replici ale martorului, inculpatul nu arată nici surprindere, nici revoltă sau negare, ci are un comportament care denotă fără dubiu înţelegerea existentă în privinţa luării de mită, promiţând amânarea executării până în martie: "Hai că amân până în martie, la sfârşitu Iu martie, mă duc, văd o. Că n-am găsit pe nimeni acasă până aflu de la Primărie ce sunt, până face verificarea.", motiv pentru care nici apărarea în sensul vreunui act provocator al martorului nu poate fi primită, neputând exista provocare în situaţia unei înţelegeri deja stabilite.

Faţă de această probaţiune, declaraţia martorului B.V. audiat în faţa instanţei, la solicitarea inculpatului nu a putut fi avută în vedere de instanţa fondului. Aceasta deoarece, în cea mai mare parte, declaraţia nu conferă elemente apte să susţină apărarea inculpatului, martorul confirmând doar prezenţa sa în anticamera biroului inculpatului în timpul discuţiilor acestuia cu martorul C.T. Afirmaţia martorului B.V. în sensul că, în tot timpul acestor discuţii, uşa ar fi rămas deschisă şi nu a auzit nicio discuţie despre vreo sumă de bani, nu poate fi privită decât ca pro causa, în condiţiile în care, simplul fapt constând în împrejurarea că martorul nu ar fi auzit vreo discuţie despre vreo sumă de bani nu poate, în mod logic, să excludă existenţa unei asemenea discuţii, cu atât mai mult cu cât tot martorul, întrebat fiind, arată că nu ştie deloc ce s-a discutat, pentru că nu era atent. In plus, chiar şi împrejurarea că uşa ar fi rămas deschisă pe tot parcursul discuţiei este contrazisă, cum s-a arătat deja, de declaraţiile martorului C.T., confirmate de înregistrarea ambientală, cum a fost mai sus analizată.

Faţă de cele de mai sus, primai instanţă a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatului există, fiind deplin dovedită, din probaţiunea administrată rezultând vinovăţia inculpatului, acesta acceptând suma de 300 euro pentru a întârzia executarea silită a executării silite în privinţa debitorului.

Astfel, prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului M.G., care, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a pretins şi a primit de tergiversării mdeplinirii atribuţiunilor de serviciu, respectiv întârzierea mdeplinirii activităţilor de executare silită demarate în cadrul Dosarului execuţional nr. 160/2013, înregistrat la B.EJ. M.G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen., urmând a se pronunţa condamnarea pentru această infracţiune.

Sub aspectul încadrării juridice, inculpatul a invocat că aceasta este nefondată întrucât consideră că subiectul activ al acestei infracţiuni nu poate fi decât un funcţionar public. Inculpatul a susţinut că el, în calitate de executor judecătoresc, profesează în condiţiile unui liber profesionist şi, în atare condiţii, se organizează potrivit Legii nr. 188/2000, motiv pentru care nu are calitatea de funcţionar public.

Prima instanţă a constatat însă că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, este subiect activ al infracţiunii de luare de mită, având calitatea de funcţionar public cerută de art. 289 C. pen., în sensul art. 175 alin. (2) C. pen. Or, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit art. 16 din aceeaşi lege, executorul judecătoresc este numit în funcţie de ministrul justiţiei. De altfel această interpretare rezultă şi din jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 2023 din 5 iunie 2008, Decizia nr. 1972 din 6 iunie 2013).

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. Gradul de pericol social concret al faptei inculpatului este destul de ridicat, în condiţiile în care a săvârşit o faptă de corupţie, cu o puternică rezonanţă negativă în cadrul comunităţii, în calitate de executor judecătoresc, funcţie în virtutea căreia acesta ar fi trebuit să asigure respectarea legalităţii procedurilor de executare silită. Este adevărat că suma primită cu titlu de mită nu este una importantă, dar această împrejurare nu poate pleda în favoarea inculpatului în condiţiile în care, acesta a ales să îşi încalce atribuţiile de serviciu, pentru o sumă mai mică decât chiar onorariului stabilit în dosarul executional, care a fost de 2.500 lei.

Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie organizată şi a avut, până la data săvârşirii faptelor, o pregătire profesională deosebită, acesta aflându-se în pragul pensionării, fără a fi înregistrat alte incidente în carieră sau în viaţa personală, considerente pentru care aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzute de lege, în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, inculpatul neaflându-se în niciuna dintre situaţiile art. 75 C. pen.

Pe lângă pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 3 ani, ce urmează a fî. executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., apreciindu-se că infracţiunea săvârşită în timp ce deţinea calitatea de executor judecătoresc conduce la concluzia unei incapacităţi în a valorifica aceste drepturi.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, prima instanţă a apreciat, că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 91 C. pen., condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, întrucât, chiar dacă acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, acesta atitudine se circumscrie exercitării dreptului la apărare neconstituind, în lipsa altor manifestări procesule, o zădărnicire a aflării adevărului, condiţia instituită de text nepresupunând în mod obligatoriu recunoaşterea faptelor de către inculpat. De asemenea, s-a avut în vedere vârsta înaintată a inculpatului şi starea sa de sănătate, astfel încât prima instanţă a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.G., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele scrise de apel, susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, inculpatul M.G. a criticat sentinţa instanţei de apel sub aspectul greşitei sale condamnări, reiterând apărările formulate în faţa primei instanţe şi arătând că nu a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa.

S-a invocat inexistenţa faptelor şi s-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., menţionându-se, în esenţă, că hotărârea de condamnare se bazează pe o interpretare eronată a materialului probator administrat în cauză, acordându-se o valoare deosebită depoziţiilor subiective ale martorului denunţător C.T., cu toate că acestea cuprind aspecte contradictorii şi nu se coroborează cu celelalte probe din dosar. în acest sens s-a făcut trimitere la declaraţiile sale date atât în faţa organelor de anchetă penală, cât şi a primei instanţe, la cea a martorului B.V., la procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental, care, în opinia apelantului ar confirma varianta de desfăşurare a evenimentelor susţinută de acesta pe întreg parcursul procedurii judiciare, precum şi la rezultatul percheziţiei domiciliare efectuate în data de 21 februarie 2014 la sediul biroului său, care confirmă împrejurarea că nu a primit de la martor suma de 300 de euro, aşa cum a susţinut acesta, ci că deunţătorul i-ar fi pus pe birou banii, în timp ce el părăsise temporar încăperea.

În cursul judecării apelului, la cele două termene acordate în cauză, şi concluzii scrise, care reiterează întocmai criticile sus menţionate.

Examinând cauza atât în privinţa motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpatul M.G. este nefondat, pentru următoarele considerente.

Astfel, realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză în faţa primei instanţe, Înalta Curte, contrar susţinerilor apelantului inculpat, constată că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, reţinând, în esenţă, că acesta, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. M.G., la data de 21 februarie 2014, a pretins şi a primit de la martorul denunţător C.T. suma de 300 de euro în vederea tergiversării mdeplinirii atribuţiunilor de serviciu, respectiv întârzierea îndeplinirii activităţilor de executare silită demarate împotriva sa, în calitate de fideiusor al debitorului principal SC S.T. SRL, în cadrul Dosarului execuţional nr. 160/2013, înregistrat la biroul inculpatului.

În ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de luare de mită, relevante sunt, aşa cum a arătat şi judecătorului fondului, depoziţiile martorului denunţător C.T. (filele 3-4, 43-46 d.u.p.), menţinute pe întreg parcursul procesului penal, în care acesta a arătat în mod constant că, ulterior emiterii somaţiei de executare din 15 octombrie 2013 conform căreia făcea obiectul executării silite pentru suma de circa 19.800 euro, datorată de SC E.G.E. SRL , s-a prezentat la sediul B.E.J. M.G., iar inculpatul s-a oferit să-l ajute, în schimbul unei sume de bani, să îşi transfere bunurile pe numele soţiei sale, pentru a nu putea fi executata silit, asigurându-l că lucrează împreună cu un avocat şi un notar, având loc mai multe astfel de întâlniri la biroul inculpatului şi la un bar din cartierul G., Reşiţa, de fiecare dată spunându-i că, în schimbul unei sume de bani, cuprinsă între 100-500 euro, îl va ajuta să evite executarea silită a bunurilor sale. A mai arătat, de asemenea, că la data de 15 ianuarie 2014, s-a întâlnit, din nou, la birou cu inculpatul M., acesta spunându-i să facă rost de suma de 200-300 de euro, până la sfârşitul lunii, sumă în schimbul căreia el ar fi amânat executarea silită pentru un termen de cel puţin 2 luni de zile, asigurându-l că poate face amânarea şi sfâtuindu-l, totodată, să obţină o hârtie de la Primăria Doclin care să ateste că nu deţine bunuri. în continuare, potrivit înţelegerii, la data de 17 februarie 2014, l-a contactat telefonic pe inculpat, stabilind să se întâlnească la data de 21 februarie 2014, la biroul inculpatului astfel încât, în ziua respectivă, s-a deplasat la sediul executorului judecătoresc M.G., având asupra sa suma de 300 de euro, inscripţionate anterior de organele de anchetă cu menţiunile „Mita" şi „21 februarie 2014", precum şi tehnică de înregistrare audio-video.

Din declaraţiile martorului a mai rezultat că, în timpul discuţiei, în antecamera biroului a intrat un bărbat, şi că, după ce inculpatul a închis uşa dintre cele două încăperi, a scos din portmoneu suma de 300 de euro pe care a aşezat-o pe birou, iar la primirea sumei de 300 de euro, inculpatul i-a spus martorului că poate să îi amâne, în mod sigur, executarea până la sfârşitul lunii martie şi să nu îşi mai facă griji, urmând a-l contacta din nou la telefon la sfârşitul lunii martie şi a întocmi nişte acte fictive (un proces verbal cum că „l-ar fi căutat acasă şi nu l-ar fi găsit), pentru a justifica amânarea executării, la scurt timp martorul părăsind incinta.

Deşi apelantul, în mod constant, a negat săvârşirea faptei, arătând că nu a cerut nicio sumă de bani de la denunţător pentru a întârzia executarea silită şi că declaraţiile acestuia sunt subiective, dovedind reaua sa credinţă, întrucât a avut cu martorul 5 dosare executionale în anul 2011, facându-i-se chiar sesizare la Cameră într-unui dintre ele, şi că banii i-au fost plasaţi pe birou în momentul în care părăsise încăperea, Înalta Curte apreciază, în deplin acord cu prima instanţă, că această susţineri apar ca neîntemeiate, fiind contrazise de celelalte probele administrate în cauză, din care nu se desprinde niciun element care să pună sub semnul îndoielii veridicitatea depoziţiilor lui C.T.

Aşa cum a considerat şi judecătorul fondului, relevante sub aspect probator sunt procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental, din care rezultă că relaţiile între martor şi inculpat nu erau de duşmănie, ci, dimpotrivă, de bună înţelegere şi colaborare, inculpatul manifestând în mod activ intenţia de a-l ajuta pe acesta, care în mod constant solicita o amânare, o păsuire.

Astfel, din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică din 14 februarie 2014 (fila 58 d.u.p.) rezultă că la data de 17 februarie 2014, inculpatul, fiind contactat telefonic de către avocat R.H. din partea creditoarei SC E.G.E. SRL, care i-a solicitat informaţii despre deplasarea la primăria de domiciliu a fidejusorului, a menţionat doar că a făcut o adresă, la care nu a primit un răspuns, însă s-a angajat să deplaseze la Primăria Doclin şi, cu toate că documentul respectiv a fost emis la data de 25 noiembrie 2013, nu a intenţionat să dea curs solicitărilor creditoarei, el urmărind în continuare tergiversarea executării silite faţă de C.T., cu care avea deja o înţelegere, aspect ce reiese şi din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice dintre inculpat şi denunţător, din data 17 februarie 2014 (fila 59 d.u.p.).

Totodată, din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi martor la data de 21 februarie 2014, interceptate în baza aceloraşi mandate de supraveghere tehnică (fila 61 d.u.p.) rezultă atât înţelegerea anterioară cu martorul, cât şi demersul activ al inculpatului de a-l instrui pe acesta cum să evite executarea silită, prin scoaterea bunurilor de pe numele său, pentru a întârzia mdeplinirea actelor de executare silită care intrau în atribuţiile sale de executor judecătoresc în Dosarul execuţional nr. 160/2013, dar şi îndeplinirea de acte contrare acestor atribuţii de executare (filele 85-126 d.u.p.), rezultă, pe de o parte, că inculpatul a recunoscut că a amânat executarea timp de mai multe luni, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 699 alin. (1) C. proc. civ., întârzierea executării silite putea fi realizată doar printr-o încheiere pronunţată de un judecător, iar, pe de altă parte, că îl îndeamnă pe martorul denunţător să-şi angajeze un avocat şi să conteste actele de executare silită.

În acelaşi sens sunt şi discuţiile purtate cu aceeaşi ocazie privind modalitatea în care ar putea institui poprirea doar pe o parte din veniturile martorului, sau cum ar putea valorifica împrejurarea că martorul nu ar plăti el personal impozitele, asumându-şi faptul că un asemenea demers nu este legal.

Pe de altă parte, din cuprinsul unei alte convorbiri între cei doi rezultă că inculpatul a reluat de mai multe ori, ca alternativă, posibilitatea temporizării activităţii de identificare a bunurilor, întrucât martorul nu reuşise înstrăinarea acestora de pe numele său, menţionând, totodată, că deja a amânat executarea mai multe luni.

De asemenea se reţine că, deşi inculpatul trebuia să treacă la executarea silită efectivă întrucât somaţiile si actul de înştiinţare fuseseră întocmite, acesta s-a rezumat doar la emiterea adresei din 28 octombrie 2013, prin care a solicitat Primăriei Reşiţa comunicarea taxelor şi impozitelor plătite de debitor, la întocmirea procesului-verbal de constatare, prin care s-a atestat că, la data de 19 şi 20 noiembrie 2013, s-a deplasat la sediul debitoarei unde nu a fost găsită nicio persoană şi a adresei din 25 noiembrie 2013, prin care solicita Primăriei Doclin comunicarea taxelor şi impozitelor plătite de fidejusorul C.T., acesta fiind, de altfel, ultimul act de executare efectuat în Dosarul nr. 160/2013, în ciuda persistenţei creditoarei.

Nu poate fi, totodată, omis, în aprecierea vinovăţiei inculpatului, că din procesele verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor din mediul ambiental, realizate cu prilejul flagrantului, (deşi imaginile sunt în mare parte obturate, înregistrarea audio este cursivă şi integrală), rezultă că martorul şi inculpatul s-au aflat faţă în faţă, că, după conversaţiile privind dosarul de executare silită, anterior minutului 17.50, se aude o întrerupere a discuţiilor urmată de un zgomot de uşă şi că, după acest moment, a început dialogul care demonstrează în mod cert luarea de către inculpat a banilor pentru tergiversarea atribuţiilor de serviciu, aspecte care se coroborează cu declaraţia denunţătorului potrivit căreia,

În timpul discuţiei purtate, în antecamera biroului a intrat un bărbat, iar inculpatul a închis uşa dintre cele două încăperi pentru ca martorul să îi poată înmâna banii, iar după închiderea uşii, a scos din portmoneu suma de 300 de euro pe care a aşezat-o pe birou, după care: inculpatul a pus câteva dosare deasupra banilor.

Aşa cum a precizat şi judecătorul fondului, relevante sub aspect probator sunt şi procesele verbale de constatare a infracţiunii flagrante şi de efectuare a percheziţiei (fila 41 d.u.p.), având în vedere că, la refuzul inculpatului de a prezenta suma prevăzută de martor și de denunţător, și la efectuarea percheziţiei, pe biroul de lucru al executorului judecătoresc M.G., în partea dreaptă faţă de scaunul acestuia, sub mai multe hârtii, fiind găsite o bancnotă de 100 de euro şi o bancnotă de 200 de euro, pe care sub lumina razelor lămpii cu ultraviolete au fost relevate menţiunile Mită şi 21 februarie 2014 (filele 38-39 d.u.p.).

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită nici apărarea inculpatului, reiterată prin motivele de apel, în sensul existenţei vreunui act provocator al martorului, având în vedere că, aşa cum rezultă din aceeaşi convorbire, la replicile martorului (în sensul că a'venit „pregătif, conform înţelegerii, adică avea banii la el), inculpatul nu a arătat nici surprindere, nici revoltă sau negare, ci a avut un comportament care denotă fără dubiu înţelegerea existentă în privinţa luării de mită, promiţând amânarea executării până în martie.

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că declaraţia martorului B.V., audiat în - faţa primei instanţe, la solicitarea inculpatului nu poate fi avută în vedere întrucât, pe de o parte, aceasta nu conferă elemente apte să susţină apărarea inculpatului, martorul confirmând doar prezenţa sa în anticamera biroului inculpatului în timpul discuţiilor cu martorul C.T. şi arătând că nu ştie ce s-a discutat întrucât nu era atent, iar, pe de altă parte, împrejurarea că uşa ar fi rămas deschisă pe tot parcursul discuţiei este contrazisă de declaraţiile denunţătorului, confirmate de înregistrarea ambientală, mai sus analizată.

Având în vedere toate probele la care s-a făcut anterior referire, ce au fost judicios interpretate şi evaluate de prima instanţă, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, s-a reţinut în sarcina inculpatului M.G. faptul că, în calitate de executor judecătoresc, la data de 21 februarie 2014, a pretins şi a primit de la martorul denunţător C.T. suma de, 300 de euro în vederea tergiversării mdeplinirii atribuţiunilor de serviciu, respectiv întârzierea îndeplinirii activităţilor de executare silită demarate împotriva sa, în calitate de fideiusor al debitorului principal SC S.T. SRL, în cadrul Dosarului execuţional nr. 160/2013, faptă încadrată, în drept, în dispoziţiile art. 289 C. pen.

Faţă de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte constată că nu sunt incidente cu privire la infracţiunea de luare de mită ce a format obiectul acuzaţiei penale dispoziţiile art. 369 alin. 5 raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., invocate în cuprinsul motivelor de apel, urmând a fi înlăturate criticile formulate de inculpat.

Pentru toate aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpat, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.G. împotriva sentinţei penale nr. 151/PI din 01 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 395/2014. SECŢIA PENALĂ. Plângere soluţii...		ICCJ. Decizia nr. 464/2014. SECŢIA PENALĂ →

ICCJ. Decizia nr. 422/2014. SECŢIA PENALĂ. Luarea de mită (art.289 NCP). Apel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 422/2014. SECŢIA PENALĂ. Luarea de mită (art.289 NCP). Apel