ICCJ. Decizia nr. 496/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.), infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990), infracţiuni de evaziune fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 496/2014
Dosar nr. 1774/120/2010
Şedinţa publică din 11 februarie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 60 din 8 februarie 2013, Tribunalul Dâmboviţa a dispus achitarea inculpaţilor;
- A.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (privind apartamentul din str. Ş.N., sector 1, Bucureşti); câte două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.; uz de fals, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. (privind apartamentul din str. Ş.N., sector 1, Bucureşti, şi imobilul situat în oraşul Voluntari); prev. de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 13 C. pen.; prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (privind imobilul situat în oraşul Voluntari);
- C.P., domiciliat în municipiul Bucureşti, str. T.V., sector 1, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile de infracţiunile de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.; uz de fals, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen.; prev. de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 13 C. pen.; toate privind imobilul situat în oraşul Voluntari.
În latură civilă, s-a respins cererea de obligare a coinculpaţilor la plata despăgubirilor morale şi materiale, formulată de partea civilă S.M., domiciliat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, şi reşedinţa în municipiul Bucureşti, str. Ş.N., sector 1.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 11 ianuarie 2002, între inculpatul A.C., în calitate de constructor, pe de o parte, F.N. şi F.A., pe de altă parte, în calitate de proprietari ai imobilului compus din 3 camere şi teren aferent în suprafaţă de 348 mp, situat în Bucureşti, str. Ş.N., nr. 54, sector 1, s-a încheiat contractul de asociere, autentificat sub nr. X/2002, având ca obiect construirea unui imobil (Ds + P + 3 + M), stipulându-se pentru execuţia lucrării un termen de 20 luni, calculat de la data obţinerii autorizaţiei de construire. În cuprinsul contractului, s-a menţionat că se va proceda la dezafectarea de către constructor a construcţiei existente, acesta urmând să se ocupe şi de obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de dezafectare şi construire, având împuternicire în acest sens din partea proprietarilor.
S-a prevăzut de asemenea, ca în schimbul terenului ce va fi pus la dispoziţia constructorului A.C., care prelua în posesie şi folosinţă imobilul, administrându-l cu drepturi depline, din imobilul care se va construi, nivelul 2 al blocului, partajat în 2 apartamente a câte 2 dormitoare, living şi dependinţe, precum şi 2 locuri de parcare de la subsolul blocului, să le revină acestora din urmă.
S-a precizat şi faptul că la recepţionarea apartamentelor de către proprietarii terenului F.N. şi F.A., se va încheia proces-verbal de recepţie, care împreună cu contractul anterior menţionat constituie titlul de proprietate al acestora, urmând a fi intabulat şi cu cota indiviză de teren aferentă şi cu cota procentuală din părţile şi dependinţele comune ale blocului.
La data de 30 iulie 2002, urmare cererii depuse de proprietarii F.N. şi F.A., s-a emis certificatul de urbanism nr. AA, privind terenul şi construcţiile situate în Bucureşti, sector 1, str. Ş.N., pentru construirea unei locuinţe, cu regim de înălţime Ds + P + 3E (retras), cu pod circulabil.
De asemenea, în baza cererii înregistrate sub nr. 24699/2002, depusă la 4 septembrie 2002 de acelaşi asociat, s-a emis şi autorizaţia de construire nr. BB din 3 octombrie 2002, pentru locuinţa DS + P + 3E + pod, cu instalaţiile interioare aferente, situată pe terenul din str. Ş.N., sector 1, conform proiectului nr. 4/2002, elaborat de către arhitect M.M.
La data de 2 iunie 2003, între proprietarul asociat F.N. şi SC P.C. SRL s-a încheiat contractul nr. BB/2003, având ca obiect execuţia lucrărilor de construcţii a imobilului cu apartamente de locuit din str. Ş.N., sector 1, beneficiarul încredinţând constructorului execuţia imobilului, iar durata lucrărilor fiind de 18 luni de la data începerii efective a acestora, calculată la 3 zile de la semnarea contractului.
Astfel, conform contractului de asociere şi a contractului încheiat cu SC P.C. SRL, pe baza autorizaţiilor anterior menţionate, s-a început edificarea imobilului situat pe str. Ş.N., concomitent inculpatul A.C. încheind şi antecontracte de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentele care urmau a fi construite.
Faţă de conţinutul convenţiilor încheiate, în calitate de constructor sau de vânzător promitent, cu beneficiarii-cumpărători D.S. (prin mandatar D.D.), I.C.A., R.P.M. şi R.A.I. (soţi), prima instanţă a reţinut că inculpatul s-a obligat să construiască şi să le vândă câte un apartament, menţionându-se suprafaţa construită ori suprafaţa locuibilă, alături de un loc de parcare precizat pe planul demisolului, împreună cu cota-parte din terenul aferent, proporţională cu suprafaţa apartamentului, raportată la suprafaţa totală de 348 m.p. în cazul contractului de construire autentificat sub nr. CC din 6 august 2003 şi cota-parte din părţile comune ale blocului, aceste date nefiind detaliate.
Un antecontract de vânzare-cumpărare similar s-a încheiat între inculpatul A.C., în calitate de promitent vânzător, şi partea civilă S.M., în calitate de promitent cumpărător, la data de 19 septembrie 2003, autentificat sub nr. DD de către Biroul Notarului Public M.P.
Din cuprinsul convenţiei încheiate, a rezultat că primul s-a obligat să vândă secundului "dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 8, situat la etajul IV al construcţiei din Bucureşti, sector 1, str. Ş. N., compus din 3 camere, bucătărie, baie, hol, cămară, balcon, terasă, având o suprafaţă construită de cca. 160 m.p., identificat în schiţa anexă nr. 1 şi locul de parcare, situat la demisolul construcţiei, identificat în schiţa anexă nr. 2, schiţe care fac parte integrantă din prezentul contract".
S-a mai specificat, de asemenea, că "odată cu apartamentul se va transmite şi dreptul de proprietate asupra unei cote indivize din părţile şi dependinţele comune ale construcţiei, care prin natura şi destinaţia lor sunt în coproprietate forţată şi perpetuă, precum şi cota indiviză din întregul teren în suprafaţă totală de 348 m.p., pe care este situată construcţia din care se înstrăinează apartamentul", cotă-parte care va fi "proporţională cu suprafaţa construită a apartamentului raportată la suprafaţa totală construită a construcţiei".
Totodată, s-a precizat că imobilul care se va edifica "se realizează în baza autorizaţiei de construire nr. BB din 3 octombrie 2002 eliberată de Primăria Sector 1 Bucureşti ce urmează a fi completată cu o nouă autorizaţie de construire necesară pentru extinderea construcţiei, conform certificatului de urbanism nr. EE din 12 august 2003 eliberat de Primăria Sector 1 Bucureşti".
În antecontract s-a stipulat că preţul vânzării va fi de 116.000 dolari SUA, dar şi că la data încheierii convenţiei, promitentul vânzător a primit, cu titlu de avans, echivalentul a 35.000 dolari SUA la cursul din acea zi al B.N.R de 33.828 lei/dolar SUA, restul diferenţei de preţ urmând a fi achitat de către promitentul cumpărător în funcţie de data finalizării unor faze ale lucrării, iar 17.200 dolari SUA, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
S-a mai precizat că "în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare nu se va perfecta până la data mai sus menţionată din culpa promitentului cumpărător în condiţiile în care promitentul vânzător şi-a respectat întocmai obligaţiile din prezentul contract, prezenta convenţie se desfiinţează, iar promitentul vânzător va restitui de îndată promitentului cumpărător jumătate din partea de preţ încasată până la acea dată".
În raport de cuprinsul antecontractului, s-a stabilit că la încheierea tranzacţiei, inculpatul A.C. a promis vânzarea dreptului de proprietate asupra unui apartament cu o suprafaţă construită de circa 160 m.p., a unui loc de parcare aflat la demisolul construcţiei, identificat şi el în schiţele anexă la contract, dar şi a dreptului de proprietate asupra unei cote indivize din părţile şi dependinţele comune ale construcţiei, care prin natura şi destinaţia lor sunt în coproprietate forţată şi perpetuă, alături de cota indiviză din terenul în suprafaţă de 348 m.p., proporţională cu suprafaţa construită a apartamentului, dar fără a se preciza în ce constau părţile şi dependinţele comune ale construcţiei.
Pe de altă parte, s-a constatat că discuţii în legătură cu lipsa unor spaţii comune cu destinaţiile menţionate de partea vătămată S.M. (plângerile succesive adresate organelor de poliţie, înregistrate la Secţia 1 Poliţie Bucureşti la 30 noiembrie 2004 şi la 15 decembrie 2004 sau în memoriul adresat Secretarului de Stat din Ministerul Internelor, înregistrat la 2 decembrie 2004 şi apoi la Poliţia Sectorului 1 Bucureşti la 31 decembrie 2004), au avut loc şi în cadrul Asociaţiei de Proprietari D., constituită de locatarii imobilului situat în strada Ş.N.
Astfel, din Procesul-verbal întocmit la data de 26 octombrie 2006 a rezultat că, 4 persoane din cadrul asociaţiei, proprietari ai apartamentelor cu numerele 1, 3, 7 şi 8, sub semnătură, au arătat că nu sunt de acord cu schimbarea destinaţiei podului imobilului, unde potrivit planurilor imobilului, eliberate şi avizate spre neschimbare de Primăria Sectorului 1 Bucureşti, ar fi trebuit să existe sală de sport, hobby-room, vestiare şi spălătorie, însă în locul acestora "A.C. a construit ilegal două apartamente, fără autorizaţie de construcţie şi fără acordul tuturor proprietarilor".
Prima instanţă a înlăturat ca neconcludente cele două înscrisuri, constatându-se că deşi printre semnatarii procesului-verbal al asociaţiei de proprietari se află şi proprietarii apartamentelor 3 şi 7, respectiv martorii I.C.A. şi R.P.M., în şedinţă publică au declarat că nici la momentul încheierii antecontractului şi nici ulterior, nu au fost interesaţi de spaţiile comune din imobil şi nu au avut astfel de discuţii cu constructorul, fiind preocupaţi numai de existenţa garajului, menţionând şi că inexistenţa unor astfel de spaţii nu i-ar fi determinat să nu încheie contractul de achiziţionare a apartamentelor.
Au explicat, totodată, că au avut o relaţie bună cu constructorul, care s-a deteriorat către finalul perioadei în care acesta trebuia să definitiveze lucrarea (B. - I.C.A.) sau ulterior (R.P.M.), dar nemulţumirile s-au grefat fie pe depăşirea termenul de finalizare a lucrării, fie pentru că nu a fost izolat corespunzător apartamentul.
Mai mult, din declaraţia martorului R.P.M. a rezultat că plângerile împotriva constructorului au fost formulate într-o anumită conjunctură, care însă nu a vizat inexistenţa spaţiilor comune, despre care a auzit doar de la partea civilă S.M., constructorul necomunicându-i vreodată ceva în legătură cu ele.
Pentru a menţine însă o relaţie de bună vecinătate cu partea civilă S.M. (care i-a dezvăluit nemulţumirea în legătură cu construirea a două apartamente în podul imobilului în locul altor spaţii, cum ar fi o spălătorie ori uscătorie) şi nemulţumit de poziţia garajului, în calitate de împuternicit al mamei sale a fost de acord să semneze o declaraţie cerută de acesta, în care se consemna că "utilitatea etajului 5 era podul, unde trebuia să existe o uscătorie, spălătorie şi nu două apartamente", înscris pe care vecinul urma să îl folosească în discuţiile pe care le avea cu constructorul A.C., fără a se gândi că va fi autentificat şi folosit în alte scopuri.
Faţă de cele ce preced, s-a concluzionat că niciunul dintre vecinii părţii civile S.M. nu a negociat cumpărarea unui apartament într-un imobil în care să existe şi spaţii cu destinaţii comune, respectiv sală de gimnastică, hobby-room, spălătorie, vestiare, aşa cum a susţinut acesta din urmă în plângerile formulate, aspecte rezultate şi din cuprinsul antecontractelor şi contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu inculpatul A.C.
Prin plângerile aflate la dosarul de urmărire penală, partea civilă S.M. a susţinut că a fost indus în eroare de către inculpatul A.C. care, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, i-a spus că "în podul imobilului urmează să se construiască sală de sport, hobby-room, spălătorie, vestiare, etc. conform unei schiţe de plan", pe care i-a prezentat-o şi i-a promis că va obţine o autorizaţie de construcţie, emisă la data de 4 iunie 2004, prin care s-a aprobat compartimentarea podului, însă după efectuarea recepţiei finale, acesta a construit în podul imobilului două apartamente, fără nicio autorizaţie de construcţie.
Cu privire la această faptă, prin Rezoluţia din 30 octombrie 2007, emisă în Dosarul 1022/P 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitului A.C., reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.
Autorizaţia de construire iniţială a privit executarea lucrărilor de construire pentru o locuinţă DS + P + 3E + Pod cu instalaţiile interioare aferente, la acel moment existând numai posibilitatea construirii în zonă a unor imobile cu acest regim de înălţime, conform planului urbanistic zonal.
După modificarea acestui plan, s-a solicitat de către proprietarii asociaţi F.N. şi F.A., emiterea unei nou certificat pentru supraetajarea construcţiei, respectiv pentru un edificabil Ds + P + 3E + 4 retras, astfel încât la 12 august 2003 s-a emis certificatul de urbanism nr. FF.
Ca urmare, s-a considerat că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu partea civilă S.M., inculpatul A.C. nu putea promite că va vinde spaţiile comune arătate de primul, întrucât din planurile schiţei vizate spre neschimbare, anexe la Autorizaţia nr. GG/2002, rezultă că la acel moment podul imobilului nu avea nicio destinaţie, fiind ocupat de stâlpii de susţinere ai acoperişului.
Pe de altă parte, din planurile ataşate la Autorizaţia de construire din 28 octombrie 2003, a rezultat că, ulterior emiterii certificatului de urbanism HH/2003, nu s-a menţionat şi autorizat că podul imobilului ar avea vreo destinaţie, dovedindu-se că acesta continuă să rămână circulabil, fără o destinaţie anume.
Faţă de înscrisurile menţionate, s-a reţinut ca fiind evident că inculpatul A.C. nu putea prezenta părţii civile schiţe de plan care să prevadă existenţa în podul imobilului a unei săli de sport, hobby-room, spălătorie, vestiare, etc., aşa cum s-a indicat în plângerile penale formulate.
S-a argumentat că acestea reprezintă simplele pretenţii, care nu au fost susţinute cu documente la momentul încheierii antecontractului în faţa notarului, împrejurări rezultate chiar din declaraţia martorului P.M., cumnatul părţii civile, care a învederat că s-au prezentat numai planul demisolului şi planul etajului 3, la care era situat apartamentul ce urma a fi vândut şi nicidecum şi un plan al podului sau eventual al întregului imobil, care să certifice eventuale discuţii avute pe această temă de promitenţi.
Cu această ocazie, s-a propus compartimentarea podului construcţiei în curs de execuţie, în încăperi destinate activităţilor gospodăreşti (spălătorii, uscătorii) şi activităţilor sportive (sală fitness sau hobby-room), dar menţinându-se indicatorii urbanistici şi regimul de înălţime, structura de rezistenţă rămânând neschimbată şi detaliindu-se modul în care se vor face amenajările în acest loc.
În raport de conţinutului memoriului general, ulterior s-au întocmit referate de evaluare a lucrărilor de compartimentare şi s-a efectuat verificarea de calitate conform legilor în vigoare, anexându-se un plan de situaţie întocmit în luna aprilie 2004 şi o expertiză tehnică privind rezistenţa imobilului.
Drept urmare, la data de 4 iunie 2004 s-a eliberat autorizaţia de construire nr. II pentru compartimentări ale podului construcţiei existente la locuinţa în curs de execuţie (aprobată cu autorizaţia de construcţie din 28 octombrie 2003), cu regim de înălţime Ds + P + 4E retras, care să fie "realizate din panouri din gips carton tip sandwich rezistente la umezeală, placate cu faianţă (grupurile sanitare, spălătorie şi uscătorie)", în proiectele vizate spre neschimbare, anexă la aceasta (plan - cotă pod şi secţiune 2-2.), observându-se pentru prima dată existenţa spaţiilor comune în podul imobilului, de care face vorbire partea civilă.
Faţă de aceste documente, de succesiunea în care ele au fost întocmite şi eliberate, s-a constatat că în niciun caz la data de 19 septembrie 2003 nu au putut fi prezentate părţii civile S.M. schiţe de plan cu reprezentarea în podul imobilului a unei săli de gimnastică, spălătorie şi vestiare, deoarece ele nu existau la acea dată, fiind întocmite după circa 6 - 7 luni.
Şi cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 18 noiembrie 2004, încheiat după obţinerea autorizaţiei de compartimentare a podului, s-a reţinut că inculpatul A.C. nu a vândut altceva decât s-a obligat.
S-a constatat că în cuprinsul acestuia părţile contractante nu au detaliat dependinţele comune şi nu există vreo altă menţiune că părţii civile i s-ar vinde şi părţi din eventuale săli de gimnastică, vestiare sau spălătorii, deci spaţii cu o destinaţie specială, iar cumpărătorul promitent nu a făcut opoziţie la încheierea actului şi nici ulterior nu s-au încheiat alte acorduri, aşa cum s-a întâmplat în privinţa garajului vândut prin acelaşi contract.
Ca urmare, s-a apreciat că nu s-a dovedit nici susţinerea părţii civile S.M., că a fost indus în eroare la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, referitor la felul cum va fi construit imobilul şi că nu ar fi acceptat tranzacţia fără existenţa podului în forma din actele existente, de vreme ce la momentul semnării, acestea nu existau, deci nici posibilitatea inculpatului de a menţine în eroare promitentul cumpărător, în cursul executării clauzelor asumate.
Învinuirea privind schimbarea ulterioară a destinaţiei podului imobilului de către constructorul proprietar, s-a considerat că excede analizei în prezenta cauză, în lipsa unei soluţii din partea organelor de cercetare penală care să poată fi analizată în cadrul învestirii instanţei de judecată într-o plângere împotriva soluţiei procurorului, conform art. 2781 C. proc. pen.
Pe de altă parte, s-a observat că situaţia spaţiilor comune se analizează de către instanţa civilă, cât timp schimbarea de destinaţie a fost cunoscută şi acceptată la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, deci putea constitui motiv de refuz al semnării a acestuia.
Nici susţinerile părţii civile S.M. vizând inducerea în eroare cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, prin prezentarea unor schiţe anexe la notariat pe care inculpatul A.C. le-ar fi falsificat în mod deliberat şi folosit pentru a-l determina să încheie actul, nu s-au reţinut ca fiind dovedite.
Sub acest aspect, s-a reţinut ca fiind concludentă adresa înaintată organelor de cercetare la 14 februarie 2008 de notarul M.P., din care a rezultat că la data de 19 septembrie 2003, când s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, promitentul vânzător şi promitentul cumpărător "de comun acord, au stabilit că în planul demisolului imobilului din Bucureşti, sector 1, strada Ş.N., între anexele 3 şi 4 ale planului să fie identificate două locuri de parcare (un loc pentru apartamentul nr. 9 şi un loc pentru apartamentul nr. 8)", precum şi că schiţa demisolului cuprinzând cele două locuri de parcare "a fost semnată de către cele două părţi şi reflectă întocmai înţelegerea existentă la data de 19 septembrie 2003 între promitentul vânzător şi promitentul cumpărător".
Relaţiile transmise s-au coroborat cu declaraţia martorului P.M. care a confirmat că "notarul a solicitat ca în schiţele ce i-au fost prezentate (etaj 4 şi demisol), să fie localizate apartamentele care compun etajul 4, respectiv 8 şi 9, ap. 8 fiind cel care se vindea către S.M. şi în schiţa demisolului au fost indicate locurile de parcare aferente aceloraşi apartamente".
Aşa fiind, s-a reţinut că cele două părţi contractante au convenit în faţa notarului asupra poziţionării locului de parcare, fiind evident că la momentul semnării actului notarial, partea civilă S.M. a avut reprezentarea clară a situării acestuia, încheierea actului pecetluind înţelegerea sa cu promitentul vânzător, acordul de voinţă fiind dat prin semnătura aplicată, în condiţiile în care în cuprinsul său, s-a menţionat că cele două schiţe reprezintă anexe.
Drept consecinţă, observându-se că un contract reprezintă acordul de voinţă între două sau mai multe persoane, tribunalul a apreciat că susţinerea acestuia privind inducerea în eroare cu prilejul încheierii actului, prin prezentarea unor schiţe diferite de cele anexă la autorizaţia menţionată în antecontract, nu a fost de natură să-i vicieze voinţa de a încheia actul care consfinţea dorinţa de a cumpăra şi un loc de parcare, el acceptând şi poziţionarea propusă pentru acesta.
S-a avut în vedere că în faţa notarului s-a promis vânzarea unui loc de parcare, vânzare care se regăseşte în contractul încheiat apoi în luna noiembrie, iar pe schiţele prezentate de inculpatul A.C. s-a realizat doar poziţionarea acestui loc, situaţie acceptată necondiţionat de către promitentul cumpărător, cu toate că era evidentă prezenţa unor stâlpi care ar fi putut îngreuna parcarea.
Chiar dacă pe schiţa anexă la contract au fost identificate 9 locuri de parcare, deşi pe planurile vizate spre neschimbare anexă la autorizaţia de construire nr. GG/2002 erau menţionate numai 8 locuri, număr care se regăseşte şi în memoriul general întocmit de arhitect, potrivit Adresei din 11 aprilie 2008 emisă de Primăria Sectorului 1 Bucureşti - Serviciul Autorizaţii de Construire şi Reglementări Urbanistice, nu era necesară o altă autorizaţie de construcţie, în situaţia în care nu se realizează schimbarea destinaţiei unui spaţiu.
Pe de altă parte, martora a învederat şi faptul că felul în care sunt poziţionate maşinile în spaţiul de parcare, nu este relevant pentru emitentul autorizaţiei de construire, obligatorie fiind asigurarea unui număr minim de locuri de parcare, respectiv 8, şi că maşinile nefiind elemente de construcţie, amplasarea acestora se realizează în conformitate cu dimensiunile gabaritice ale spaţiilor de parcare şi ale maşinilor.
Prin plângerile formulate partea civilă S.M. a sesizat şi faptul că inculpatul A.C. ar fi prezentat la notar schiţe falsificate, în acest mod procedându-se la inducerea sa în eroare.
Referitor la această acuzaţie, tribunalul a reţinut că din Raportul de expertiză tehnică din 14 aprilie 2008 întocmit de Institutul de Criminalistică, a rezultat că într-adevăr schiţa demisolului, anexă la antecontractul de vânzare-cumpărare este diferită de planul demisolului, pus la dispoziţie ca model de comparaţie, în sensul numărului de autoturisme simbolizate - cu unul în plus în schiţa aflată la notar şi poziţionarea acestora, modificare executată cu mâna liberă în spaţiul creat prin îndepărtarea traseelor grafice ce simbolizează poziţia altor autoturisme.
S-a stabilit însă că, în privinţa menţiunilor olografe de pe schiţele anexe: "Ap. 8 S. constr. 160 m.p., Ap. 9" şi respectiv: "Ap. 9, Ap.8 Etaj 4", acestea nu au fost executate de inculpatul A.C., concluziile probei ştiinţifice coroborându-se cu declaraţia martorului P.M., care a recunoscut că el este autorul scrierii.
Cu toate acestea, în condiţiile în care promitentul cumpărător a luat cunoştinţă de poziţionarea locului său de parcare şi a fost de acord cu ea, încheind antecontractul de vânzare-cumpărare, prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine că partea civilă S.M. a fost indusă în eroare de către promitentul vânzător.
Eventuala prezentare a unei schiţe modificate, faţă de planurile avizate spre neschimbare, s-a considerat că nu a fost de natură să atragă consecinţe juridice prejudiciabile, de vreme ce promitentul vânzător A.C. s-a înţeles cu promitentul cumpărător care să fie locul de parcare al acestuia, iar contractul reprezintă acordul de voinţă al părţilor.
Mai mult, pentru o asemenea faptă nu s-a dispus nicio soluţie de către organele de cercetare penală, care să permită instanţei o analiză a acesteia.
Şi susţinerea că există diferenţe între suprafaţa apartamentului promisă că va fi vândută şi cea care se regăseşte în contractul de vânzare-cumpărare, s-a considerat ca nefiind reală.
Astfel, s-a stabilit că pe schiţa care conţine planul apartamentului a fost menţionată suprafaţa de 160 m.p., care se regăseşte şi în antecontract, specificându-se faptul că este vorba de o suprafaţă construită, în timp ce în contractul de vânzare-cumpărare este consemnată vânzarea unei suprafeţe utile de 101,31 m.p., la care se adaugă suprafaţa a două balcoane şi a garajului, deci în total suprafaţa de 139,42 m.p.
S-a observat totodată că în cele două acte notariale suprafeţele au fost exprimate în mod diferit, într-unul vorbindu-se de suprafaţa construită, iar în celălalt de suprafaţa utilă, astfel că nu se poate reţine că s-ar fi vândut o suprafaţă mai mică decât cea convenită, suprafaţa utilă fiind, normal, mai mică decât suprafaţa construită, ultima incluzându-se în prima (alături de suprafaţa pe care sunt ridicaţi pereţii).
Pentru argumentele detaliate în precedente, s-a concluzionat că nu se constată comiterea de către inculpatul A.C. a vreunei fapte de înşelăciune, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale prin Rezoluţia din 30 octombrie 2007, confirmată de către procuror la aceeaşi dată în Dosarul nr. 1022/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, constând în aceea că ar fi indus în eroare pe partea civilă S.M., cu prilejul încheierii şi derulării antecontractului de vânzare-cumpărare şi încheierii contractului de vânzare-cumpărare, privind spaţiile construite în imobilul din Bucureşti, strada Ş.N.
Prin rezoluţia anterior menţionată faţă de inculpatul A.C. s-a început urmărirea penală şi pentru fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 C. pen., constând în aceea că în scopul obţinerii Autorizaţiei de construcţie nr. JJ/2004, în cursul lunii iunie 2004 a prezentat Primăriei Sectorului 1 Bucureşti documente falsificate (schiţe plan), privind construcţia podului imobilului din strada Ş.N., sector 1, iar prin Ordonanţa din 5 august 2008 acesta a fost scos de sub urmărire penală şi pentru săvârşirea acestei fapte.
Sub acest aspect, prima instanţă a stabilit că pentru eliberarea unui nou certificat de urbanism, la data de 4 noiembrie 2003, proprietarul asociat F.N. a formulat cererea înregistrată cu nr. 31.324, către Primăria Sectorului 1 Bucureşti, solicitând "amenajarea podului în spaţiu locuibil - funcţiune locuinţă, la care conform menţiunilor făcute pe aceasta, a anexat: autorizaţie de construire, certificat de urbanism, contract de vânzare-cumpărare, certificat de atestare a dreptului de proprietate privată, memoriu, plan 1/2000 şi plan 1/500.
Ca urmare, la data de 1 aprilie 2004 s-a eliberat Certificatul de urbanism nr. KK, din care rezultă că la data emiterii au existat înscrisurile necesare pentru emiterea sa, făcându-se vorbire despre existenţa dreptului de proprietate asupra terenului pe care este edificată construcţia, a autorizaţiilor de construcţie în baza cărora se ridică, a certificatelor de urbanism şi a celorlalte avize necesare.
Ulterior, după efectuarea celorlalte demersuri legale de către solicitantul actului, în baza cererii din 27 aprilie 2004 s-a eliberat Autorizaţia de construire din 4 iunie 2004, în care s-au menţionat actele ce au stat la baza emiterii acesteia, respectiv: ultimul certificat de urbanism, Contractul de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 1984 (prin care F.N. şi soţia sa A., cumpărau terenul pe care s-a construit ulterior imobilul pe strada Ş.N.), certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. LL/1994, expertiza tehnică întocmită de expert P.A. şi alte avize necesare conform legii.
S-au depus, de asemenea, memorii şi evaluări ori alte referate întocmite de către arhitect, precum şi planurile imobilului, toate vizate spre neschimbare şi reprezintă anexe la autorizaţii.
Aşa fiind, s-a reţinut că în vederea obţinerii autorizaţiei de construire nr. MM/2004, nu s-au prezentat documente falsificate deoarece majoritatea actelor înaintate primăriei au constat în înscrisuri autentificate, iar altele au fost emise de arhitect, expert sau alte autorităţi şi purtând antetul şi semnăturile ori ştampilele aferente.
Drept consecinţă, s-a apreciat că atâta timp cât nu s-a dispus începerea urmăririi penale şi pentru săvârşirea într-o altă formă, a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., instanţa nu poate analiza săvârşirea acesteia prin eventuale modificări ce ar fi putut fi aduse de inculpat planului demisolului, prin repoziţionarea locurilor de parcare, cum se solicitase de către petent.
În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., s-a constatat că nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru eventuala folosire a planului respectiv, astfel că nici în acest caz tribunalul nu se poate substitui procurorului şi dispune începerea urmăririi penale pentru ca mai apoi să analizeze celelalte aspecte cerute de lege.
S-a stabilit şi faptul că actele dosarului nu relevă săvârşirea de către inculpatul A.C. a infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., în modalitatea în care s-a dispus începerea urmăririi penale, respectiv constând în aceea că în cursul anului 2004 ar fi folosit Autorizaţia nr. MM/2004 în scopul de a construi în această locaţie încă două apartamente.
Faţă de cele ce preced, constatând inexistenţa faptelor de înşelăciune, fals material în înscrisuri materiale şi uz de fals, toate privind apartamentul situat în Bucureşti, strada Ş.N., sector 1, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale şi ulterior scoaterea de sub urmărire penală, tribunalul a dispus achitarea inculpatului A.C., conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În privinţa celorlalte susţineri ale părţii civile S.M., expuse în plângerile formulate (inducerea în eroare a autorităţilor cu prilejul întocmirii documentaţiei pentru dezmembrarea imobilului, care în loc de 9 apartamente şi dependinţe comune numără 11 apartamente, ultimele două fiind construite fără autorizaţie legală; că actul de dezmembrare întocmit la 13 iulie 2004 nu a fost semnat şi de soţia lui A.C., coproprietara imobilului sau că nu s-a ţinut cont de faptul că în autorizaţia de construcţie iniţială erau prevăzute numai 8 locuri de parcare în loc de 10), faţă de prevederile art. 2781 C. proc. pena., s-a considerat că instanţa de judecată nu a fost legal învestită.
Astfel, tribunalul a fost sesizat cu plângerea formulată împotriva Ordonanţei procurorului din data de 5 august 2008, care a analizat faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale prin Rezoluţia din 30 octombrie 2007 şi urmare reţinerii plângerii în vederea judecării în fond a cauzei, funcţie de aceste date fixându-se şi cadrul procesual.
Obiectul judecăţii în primă instanţă l-au constituit şi plângerile penale formulate de partea civilă S.M. împotriva inculpatului A.C. pentru săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu un imobil situat în oraşul Voluntari, şi referitor la care prin Rezoluţia nr. 1022/P/2005 din 30 octombrie 2007 s-a dispus începerea urmăririi penale, respectiv: înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 288 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 13 C. pen. şi folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, prev. şi ped. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că la data de 5 mai 2004 între partea civilă S.M., în calitate de beneficiar, şi partea responsabilă civilmente SC P.C. SRL, în calitate de antreprenor general, reprezentată prin inculpaţii ing. A.C., director, şi C.P., contabil, s-a încheiat contractul de execuţie nr. NN, beneficiarul încredinţând antreprenorului execuţia lucrărilor de construcţii privind imobilul din oraşul Voluntari, cartierul Pipera, judeţul Ilfov, cu o valoare estimată la 65.000 dolari SUA, în care a fost inclus şi TVA, stipulându-se ca durata execuţiei lucrărilor să fie de 5 luni de la data începerii efective a acestora.
În aceeaşi zi, între partea civilă S.M. şi inculpatul A.C. s-a încheiat un contract privind execuţia lucrărilor de construcţie la anexele imobilului, stipulându-se că valoarea investiţiei este de 65.000 dolari SUA pentru imobilul D + P + E + M la roşu, 13.000 dolari SUA pentru împrejmuire la gata (finisată), 5.500 dolari SUA pentru piscină la roşu şi 5.400 dolari SUA pentru barbeque la gata, în total de 88.900 dolari SUA, din care s-a menţionat că s-au primit 25.000 dolari SUA.
S-a încheiat, de asemenea, un act adiţional la contractul de antrepriză construcţii, înregistrat la 28 octombrie 2004 în Registrul Actelor Atestate ale Cabinetului de Avocatură M.R., prin care antreprenorul s-a obligat la plata unor penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere, pentru întreaga valoare a contractului, pentru întârzierile în efectuarea lucrărilor începând cu data de 5 octombrie 2004 până la 10 noiembrie 2004, după care penalităţile să fie în cuantum de 2% pe fiecare zi de întârziere la valoarea contractului până la recepţia finală a lucrării.
După încheierea contractului de execuţie, potrivit clauzelor contractuale, antreprenorul a început edificarea imobilului, în baza proiectului întocmit de către arhitect S.I.
Pe parcursul derulării, mai exact de la momentul începerii lucrărilor şi până la turnarea plăcii de beton peste parter, lucrările au fost supravegheate de cumnatul beneficiarului, martorul P.M., în calitate de diriginte de şantier.
Potrivit declaraţiilor aceluiaşi martor, tribunalul a reţinut că pe parcursul efectuării finisajelor la casă, beneficiarul - parte civilă l-a chemat şi i-a comunicat că în subsol are igrasie şi inundaţie, motiv pentru care s-a dispus o lucrare de decopertare, iar printr-o expertiză efectuată ulterior s-a constatat că hidroizolaţia fusese impropriu realizată, folosindu-se folie, şi nu carton asfaltat sau cu membrană bituminoasă, cum s-ar fi executat corect.
Acelaşi martor a arătat că pe parcursul efectuării lucrărilor, în perioada în care pe şantier a fost prezent şi dirigintele de şantier, martorul P.M., personal a constatat mici nereguli în edificarea construcţiei, respectiv segregări ale stâlpilor de rezistenţă, însă doar pe alocuri, fără ca această situaţie să pună probleme de rezistenţă a construcţiei, segregări datorate nerespectării întru totul a tehnologiei de turnare a betonului şi pentru care a dispus soluţii de remediere prin dispoziţiile de şantier pe care le-a întocmit.
Ulterior, s-au constatat şi alte deficienţe legate de planeitatea stâlpilor, care nu erau verticali sau a pereţilor, precizând însă că dirigintele de şantier nu putea verifica planeitatea pereţilor decât după ridicarea cofrajelor.
După plecarea martorului P.M., la solicitarea beneficiarului şi potrivit obligaţiilor legale pe care le avea proiectantul, martorii S.I. şi I.L.V., executarea lucrărilor a fost urmărită de către proiectant şi inginerul de rezistenţă, primul fiind prezent pe şantier chiar şi la două zile, în timpul edificării etajului 2.
Pe baza declaraţiei martorului S.I. s-a reţinut că proiectul s-a întocmit, evidenţiindu-se potrivit legislaţiei în vigoare toate detaliile constructive ale clădirii, respectiv dimensiunile ei, materialele folosite şi tehnologiile utilizate pentru construire, specificând inclusiv grosimea pereţilor, care să fie executaţi din cărămidă cu dimensiunea de 30 cm., conform solicitării beneficiarului.
S-a apreciat însă că, deşi efectuate în parte cu disfuncţionalităţi, până la momentul plecării de pe şantier a martorului P.M., care le-a supravegheat în calitate de diriginte de şantier (turnarea plăcii peste etajul I), acestea s-au încadrat în limitele normale, fiind supervizate şi de proiectantul S.I., chemat în vederea supravegherii fazelor determinante, mai puţin la efectuarea hidroizolaţiei, deşi primul avea această obligaţie şi avea cunoştinţă de ea, dată fiind pregătirea sa profesională.
Deficienţele constatate de martorii S.I. şi I.L.V. (proiectant şi inginerul specialist în structura de rezistenţă) au fost remediate, în principiu, de constructor, pe baza notelor de şantier pe care aceştia le-au întocmit, împrejurare de fapt apreciată de tribunal ca dovedind faptul că executantul lucrării, inculpatul A.C., nu a intenţionat să realizeze lucrări de proastă calitate în detrimentul beneficiarului S.M., însuşindu-şi greşelile şi procedând la remedierea lor, aşa cum s-a angajat la semnarea contractului de execuţie.
Pe de altă parte, faţă de declaraţiile aceloraşi martori, s-a reţinut că problemele au apărut în executarea lucrării, în special, către sfârşitul termenului de realizare, situaţie în care dispoziţiile de şantier întocmite nu au mai fost avute în vedere de constructorul A.C., care nu a mai vrut să facă ultimele remedieri, părăsind şantierul şi fără să aibă loc o recepţie finală a stadiului îndeplinirii obligaţiilor contractuale.
Tribunalul a apreciat însă, că nu poate fi vorba de o inducere în eroare a beneficiarului S.M. nici la momentul încheierii contractului de execuţie şi nici pe parcursul derulării acestuia.
Aceasta întrucât în condiţiile în care nu s-a prezentat de către constructor ca fiind adevărată o faptă mincinoasă, obligându-se să construiască în condiţii de calitate corespunzătoare normelor în vigoare un imobil şi nu l-a construit, şi-a însuşit greşelile de construcţie de până la acel moment şi le-a corectat pe cheltuiala sa, nu poate fi vorba nici de o acţiune de menţinere în eroare, ci de o reprezentare greşită a realităţii la care beneficiarul a ajuns, independent de acţiunile primului.
Astfel, din materialul dosarului a rezultat că beneficiarul parte civilă a avut pe tot parcursul edificării construcţiei reprezentanţi care au urmărit şi au putut constata stadiul efectuării lucrărilor, iar deficienţele constatate au fost semnalate constructorului - inculpat, acesta fiind de acord până la un anumit moment să le remedieze.
S-a observat şi faptul că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii este necesar inducerea sau menţinerea în eroare să fi avut un rol hotărâtor în determinarea beneficiarului la încheierea sau executarea contractului în condiţiile stipulate, ceea ce nu s-a dovedit în cauza de faţă.
Or, pe parcursul derulării lucrărilor de execuţie constructorul a efectuat lucrări, în principiu, de bună calitate, situaţie rezultată din declaraţiile martorilor S.I. şi I.L.V., existând şi lucrări care nu s-au încadrat în normativele în vigoare, dar şi lucrări executate fără respectarea proiectului, cum ar fi utilizarea unor cărămizi sub dimensiunile prevăzute în contract.
Referitor la cărămizile utilizate, tribunalul a reţinut că într-adevăr, constructorul reprezentat prin inculpatul A.C. nu a respectat proiectul, deşi avea această obligaţie, dar o atare deficienţă nu a fost de natură să afecteze construcţia, deoarece grosimea pereţilor care să asigure şi termoizolaţia se putea realiza şi cu cărămidă de 25 cm., placată cu polistiren, operaţiune efectuată ulterior, însă nu în limita sumei plătite iniţial de către beneficiar, ci o cheltuială suplimentară.
Nici această neregulă în executarea contractului nu s-a considerat ca atrăgând răspundere penală în sensul infracţiunii de înşelăciune în convenţii, argumentându-se că în contractul încheiat între părţi nu s-a stipulat nimic în legătură cu respectarea întocmai a proiectului, ci s-au prevăzut numai clauze referitoare la executarea "în condiţii de calitate corespunzătoare normelor în vigoare", iar potrivit arhitectului proiectant S.I., termoizolaţia construcţiei putea fi obţinută şi în modalitatea anterior menţionată.
Aceasta şi în condiţiile în care la momentul edificării construcţiilor costul polistirenului era mult superior deci cheltuielile incumbau constructorului inculpat, care se obligase prin contract să asigure materialele necesare.
Împrejurarea că nu constructorul inculpat a fost cel care a realizat placarea, s-a considerat ca fiind irelevantă, în contextul în care neîndeplinirea obligaţiei s-a datorat neînţelegerilor survenite cu beneficiarul către sfârşitul lucrărilor, când urma să se realizeze şi placarea cu polistiren, deci existând posibilitatea ca acesta să fi intenţionat să o realizeze.
Pe de altă parte, prin convenţia încheiată la data de 28 octombrie 2004, pentru nefinalizarea lucrărilor conform contractului, constructorul inculpat A.C. a despăgubit pe beneficiarul parte civilă cu suma de 17.400 dolari SUA, care i se cuvenea conform antecontractului încheiat la 19 septembrie 2003 (apartamentul din Bucureşti, str. Ş.N.), precum şi cu suma de 18.800 dolari SUA (prin renunţarea la încasarea ultimei tranşe din contravaloarea contractului de antrepriză).
În plus, din înscrisul menţionat a rezultat că beneficiarul "s-a obligat să renunţe la toate pretenţiile născute ca urmare a executării defectuoase a contractului de antrepriză astfel că renunţă la penalităţile ivite ca urmare a încheierii actului adiţional", precizându-se că sumele respective acoperă prejudiciul creat "prin nerealizarea la timp a lucrărilor, plata onorariului de avocat, a inginerului constructor, cât şi a expertizei tehnice în domeniul construcţii".
În legătură cu imobilul din oraşul Voluntari, la cererea inculpatului A.C., la data de 15 iulie 2011, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, care să verifice eventualele deficienţe intervenite la edificarea acestuia, dacă prin modul în care au fost realizate lucrările de construcţie s-a fost produs un prejudiciu beneficiarului.
Deoarece partea civilă S.M. a refuzat accesul expertului desemnat în cauză şi a specialiştilor INCERC Bucureşti, cu care inculpatul A.C. încheiase contract în vederea efectuării unor încercări în construcţii necesare efectuării expertizei dispusă în cauză, prima instanţă a revenit asupra administrării probelor.
Ca urmare, faţă de declaraţiile martorului proiectant, s-a constatat că este posibil ca pe parcursul derulării lucrărilor la imobilul în litigiu şi anexele acestuia (piscină, barbeque, împrejmuire), să fi existat o serie de deficienţe de executare şi să se fi produs pagube patrimoniale, dar faţă de opoziţia făcută la constatarea în teren, aceste împrejurări rămân neprobate, deoarece expertizele extrajudiciare depuse în dosarul de urmărire penală, deci fără controlul instanţei de judecată, nu pot fi luate în consideraţie.
Pentru motivele arătate s-a apreciat că deficienţele menţionate de martori sub acest aspect reprezintă numai o executare necorespunzătoare a contractului, care ar putea atrage doar o eventuală răspundere civilă contractuală şi nicidecum ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
Raportat la dispoziţiile de drept material anterior citate, s-a apreciat că nu se poate reţine că atari acte ar întruni conţinutul legal al infracţiunii prev. de art. 288 C. pen., atâta timp cât nu s-a susţinut ori confirmat că acesta ar fi alterat vreun înscris oficial, ceea ce a atras achitarea de orice răspundere penală conform art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Pe de altă parte, s-a constatat că prin Ordonanţa din 5 august 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi inculpat A.C. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.
Apreciindu-se că judecătorul nu se poate substitui organelor de urmărire penală într-o plângere formulată împotriva ordonanţei procurorului, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.
Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 13 C. pen., pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, reţinându-se că în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, învinuitul A.C. nu ar fi înregistrat în contabilitatea persoanei juridice SC P.C. SRL, operaţiunile aferente derulării contractului de executare a imobilului din Voluntari, s-au stabilit următoarele:
Ulterior încasării sumelor de bani de către inculpatul A.C., reprezentând parte din contravaloarea construcţiei acestui imobil şi anexelor aferente, pentru plăţile făcute de partea civilă, prin chitanţe sub semnătură privată sau ordin de plată, partea responsabilă civilmente administrată a emis facturi care au fost înregistrate în registrul de casă la data emiterii şi consemnându-se ca fiind plătitor beneficiarul S.M.
Prin Ordonanţa din 5 august 2008 atacată de către partea civilă S.M. în prezenta cauză, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului A.C. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, învinuit fiind prin Rezoluţia din 30 octombrie 2007, că a folosit în interes propriu suma de 70.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul din Voluntari, încasată de la beneficiar (parte prin transfer în contul personal, iar parte în nume propriu prin chitanţe de mână).
Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului tribunalul a constatat că într-adevăr s-a făcut dovada că inculpatul A.C. a primit sume de bani, în nume personal, direct de la partea civilă S.M. sau prin intermediari ai acestuia, deşi, ca parte în Contractul de execuţie nr. NN/2004 beneficiarul lucrării cunoştea contul societăţii reprezentate de primul şi deci ar fi trebuit să vireze banii respectivi în contul persoanei juridice.
S-a stabilit însă că inculpatul A.C. a folosit sumele de bani pe care le-a primit, nu în beneficiul său personal, aşa cum s-a plâns partea civilă prin plângerea penală adresată organelor de urmărire penală, ci pentru a cumpăra materialele folosite la ridicarea imobilului aflat în construcţie, aşa cum s-a angajat prin contractul sus-menţionat.
Ca urmare, s-a reţinut că, pe lângă aceea că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, prin jurnalele de cumpărări, copiile chitanţelor şi facturilor fiscale ataşate la dosarul de urmărire penală s-a dovedit că achiziţionarea materialelor de construcţie s-a făcut în numele părţii responsabile civilmente SC P.C. SRL.
Înscrisurile menţionate s-au coroborat cu raportul de expertiză contabilă prin care s-a concluzionat că din verificarea situaţiilor de lucrări executate în perioada iunie 2004 - decembrie 2004, a rezultat că pentru imobilul în litigiu au fost emise facturi în numele persoanei juridice administrate în valoare de 70.000 dolari SUA, care au fost înregistrate în contabilitate, aspecte relevate şi de controalele efectuate de către Garda Financiară şi A.N.A.F., prin actele de constatare întocmite. Drept consecinţă, tribunalul a dispus achitarea inculpatului A.C. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau a creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât o astfel de faptă nu există.
În ce priveşte pe inculpatul C.P. s-a stabilit că prin plângerea înregistrată sub nr. 9178/P/2005 la 8 decembrie 2005 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, partea civilă S.M. a susţinut că având funcţia de contabil în cadrul persoanei juridice SC P.C. SRL, a încheiat Contractul de execuţie nr. NN/2004, a imobilului din oraşul Voluntari şi că deşi a achitat la termenele stabilite valoarea contractului, nu a primit facturi şi chitanţe pentru plăţile făcute.
Mai mult, banii au fost primiţi de către administratorul persoanei juridice inculpatul A.C. în nume propriu, pentru care i-au fost eliberate chitanţe de mână şi nu i-a emis o factură generală şi nici nu a încheiat procesul-verbal de recepţie.
Ca urmare, prin Rezoluţia din 30 octombrie 2007 organele de urmărire penală au dispus începerea urmăririi penale faţă de făptuitorul reclamat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi evaziune fiscală prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Ca şi în cazul inculpatului A.C., şi faţă de învinuitul C.P. prin Ordonanţa nr. 1022/P/2005 emisă la 5 august 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală conform art. 249 rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Faţă de această situaţie, în raport de prevederile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Tribunalul Dâmboviţa s-a considerat ca fiind învestit în limitele Ordonanţei din 5 august 2008 şi doar pentru faptele în cazul cărora s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 30 octombrie 2007, apreciind că nu se poate substitui procurorului şi dispune începerea urmăririi penale pentru alte fapte reclamate prin plângerea penală formulată de partea vătămată S.M. conform art. 2781 C. proc. pen.
Ca şi situaţie de fapt s-a stabilit că potrivit relaţiilor înaintate de către O.N.R.C., într-adevăr că în perioada incriminată antreprenorul SC P.C. SRL a avut mai mulţi asociaţi şi administratori, inclusiv pe inculpatul A.C., între aceştia însă neaflându-se şi inculpatul C.P.
Pe de altă parte, din cuprinsul Contractului de execuţie nr. NN/2004 a rezultat că acesta din urmă a avut numai calitatea de contabil în cadrul persoanei juridice şi în aceste limite a semnat convenţia încheiată de persoana juridică şi partea civilă S.M.
Acelaşi contract a relevat şi faptul că execuţia imobilului situat în oraşul Voluntari, cartierul Pipera, judeţul Ilfov, a fost încredinţată antreprenorului SC P.C. SRL, care urma să execute lucrările contractate în termen de 5 luni de la data începerii efective a acestora, care trebuia să aibă loc în termen de 3 zile de la data semnării contractului (Cap. IV, art. 4.1 şi 4.2), ce a intervenit la data de 5 mai 2004.
Drept consecinţă, s-a apreciat că răspunzător de construcţia imobilului nu putea fi conform contractului, decât antreprenorul general, prin reprezentanţii săi legali, printre care se afla şi inculpatul A.C., asociat şi administrator şi nicidecum contabilul firmei a cărei răspundere poate fi angajată numai în ceea ce priveşte aspectele contabile ale contractului.
În atare situaţie s-a considerat că nu se poate reţine în sarcina acestuia din urmă săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, el neavând la îndemână nicio pârghie pentru a dispune ca lucrările de construcţie să fie realizate în termenul stabilit în contract şi în condiţiile de calitate cerute normele în vigoare.
Cât priveşte infracţiunea de fals material în înscrisuri materiale prevăzută de art. 288 C. pen., s-a reţinut că materialul probator administrat, a relevat faptul că facturile fiscale întocmite în numele SC P.C. SRL, au avut la bază situaţiile de lucrări întocmite de către societate în baza lucrărilor executate în perioada iunie 2004 - decembrie 2004 la imobilul situat în localitatea Voluntari, deci pe faze de execuţie, că, la rândul lor aceste situaţii au fost însoţite de facturi fiscale şi chitanţe care atestă achiziţionarea de materiale de construcţii sau de state de plată ale angajaţilor firmei de construcţii.
S-a constatat, de asemenea, că valoarea acestor facturi a fost achitată cu chitanţe, la care sunt ataşate dispoziţii de încasare, care atestă că beneficiarul, prin inculpatul A.C., efectuează plăţi, cu valoarea facturilor emise de către societate.
În plus, s-a observat că nici beneficiarul parte civilă nu a afirmat în vreun moment că nu au existat materialele necesare edificării imobilului sau că au fost întârziate lucrările din lipsa materialelor de construcţie, fiind evident că acestea au fost asigurate la termen, pe stadii de execuţie, nefiind solicitate fonduri suplimentare, reieşind deci, că aceste materiale au fost achiziţionate din banii achitaţi de către beneficiar.
De aceea, cât timp au fost depuse şi chitanţe şi facturi care fac dovada achiziţionării respectivelor materiale, s-a concluzionat că nu se poate afirma că facturile fiscale emise de societate în derularea lucrărilor executate la imobilul din Voluntari au fost întocmite în fals, mai ales că au ataşate situaţiile de lucrări aferente.
Sub acest aspect s-au avut în vedere concluziile organelor de control financiar şi fiscal, precum şi ale expertizei contabile judiciare din care a rezultat că facturi fiscale incriminate au avut la bază documente legale ce au atestat o situaţie reală, respectiv executarea lucrărilor de construcţii la imobilul proprietatea beneficiarului S.M.
Reţinându-se, aşadar, că în contabilitatea SC P.C. SRL au fost înscrise toate lucrările consemnate în situaţiile de lucrări, veniturile aferente au fost înregistrate în evidenţele societăţii, TVA-ul aferent a fost colectat, iar bugetul de stat nu a fost prejudiciat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., tribunalul a dispus achitarea inculpatului C.P. pentru evaziune fiscală prev. de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., întrucât fapta nu există.
Cât priveşte rezolvarea laturii civile a procesului, prin hotărârea atacată s-a reţinut că atât în faţa Tribunalului Bucureşti, dar şi în prezenta cauză, partea vătămată S.M. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor A.C. şi C.P. la plata sumelor de bani reprezentând daune materiale şi daune morale, prejudiciu suferit consecinţă a încheierii prin inducerea în eroare şi menţinerea în eroare la executarea convenţiilor privind imobilele din Bucureşti, str. Ş.N., respectiv oraşul Voluntari, Cartier Pipera, judeţul Ilfov.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel partea civilă S.M., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia penală nr. 122 din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă S.M., împotriva Sentinţei penale nr. 60 din 8 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa. Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că dispoziţiile penale ce atrag răspunderea vânzătorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în convenţii, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, evaziune fiscală, respectiv folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii administrate, în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, respectiv a antreprenorilor, pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin convenţiile de vânzare-cumpărare, ori de execuţie a lucrărilor de construcţii a imobilelor încredinţate, au fost legal interpretate.
Prin plângerile penale formulate începând cu data de 14 februarie 2004, obiect al Dosarului de urmărire penală nr. 1022/P/2007 instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, partea civilă S.M. a solicitat trimiterea în judecată şi condamnarea inculpaţilor A.C. (director şi administrator) şi C.P. (contabil), reprezentanţi ai părţii responsabile civilmente SC P.C. SRL Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în convenţii, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, evaziune fiscală, respectiv folosire cu rea-credinţă a bunurilor şi creditelor societăţii, în scop contrar intereselor acesteia (primul), fapte pretins a fi comise în legătură cu un apartament situat în municipiul Bucureşti, str. Ş.N. (primul) şi un imobil situat în localitatea Voluntari, Cartier Pipera.
În esenţă, s-a susţinut că partea civilă a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. DD din 19 septembrie 2003, indusă fiind în eroare de către inculpatul A.C., care la momentul încheierii tranzacţiei l-ar fi asigurat că "în podul imobilului urmează să se construiască o sală de sport, hobby-room, spălătorie, vestiare, etc.", conform unei schiţe de plan pe care i-a prezentat-o, şi i-a promis că va obţine o autorizaţie de construcţie emisă la 4 iunie 2004, prin care s-a aprobat compartimentarea podului, însă după efectuarea recepţiei finale acesta din urmă a construit în podul clădirii două apartamente, fără nicio autorizaţie de construcţie.
Separat, prin memoriul înregistrat la 31 decembrie 2004 la Poliţia Sectorului 1 Bucureşti, ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, partea civilă S.M. a susţinut că "a derulat cu partea responsabilă civilmente SC P.C. SRL Bucureşti al cărui asociat şi director este inculpatul A.C., un contract de antrepriză" prin care firma trebuia să-i construiască o clădire compusă din P + E + M, situată în str. V., însă în derularea lucrărilor a comis o serie de nereguli constatate de către inspectorii de la Disciplina în Construcţii, arhitectul şef S.I. şi inginerul de rezistenţă L.I., celor din urmă inculpatul promiţându-le sume de bani pentru a nu-l informa pe beneficiar în legătură cu neregulile săvârşite în executarea lucrărilor.
De asemenea, prin plângerea înregistrată sub nr. 9178/P/2005 din 8 decembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, aceeaşi parte civilă a susţinut că în cadrul contractului de execuţie a imobilului din oraşul Voluntari, deşi a achitat la termenele stabilite valoarea contractului, nu a primit de la firma SC P.C. SRL facturi şi chitanţe pentru plăţile făcute, că banii au fost primiţi de către administratorul A.C. în nume propriu, pentru care i-a eliberat chitanţe de mână şi nu i-a emis o factură generală şi nici nu s-a încheiat procesul-verbal de recepţie.
Pe de altă parte, lucrările executate la imobil au fost de proastă calitate şi deşi a încercat rezolvarea pe cale amiabilă, constructorul nu s-a prezentat pentru a remedia defecţiunile, pentru a efectua toate lucrările şi pentru a încheia procesul-verbal de recepţie.
După mai multe soluţii de neîncepere a urmăririi penale, pronunţate inclusiv de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, urmare a preluării cauzelor şi conexare, în urmărire proprie, prin Rezoluţia din 30 octombrie 2007 emisă în Dosarul nr. 1022/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti confirmată de procuror la acea dată s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A.C. pentru infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. (privind apartamentul situat în Bucureşti, str. Ş.N.), precum şi prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată (privind imobilul situat în oraşul Voluntari).
Aceeaşi măsură s-a dispus şi faţă de inculpatul C.P., în cazul acestuia obiectul urmăririi penale fiind limitat la infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., art. 285 C. pen., art. 291, art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen., pretins a fi comise în legătură cu imobilul din localitatea Voluntari.
Prin Ordonanţa din 5 august 2008, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în raport de infracţiunile anterior menţionate, precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de aceiaşi învinuiţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., soluţia menţinându-se prin Ordonanţa nr. 2499/11/2/2008 din 14 octombrie 2008 emisă de prim procurorul unităţii de parchet.
Aceste ordonanţe au fost desfiinţate în condiţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, care admiţând plângerea formulată de partea civilă S.M., prin Încheierea de şedinţă din data de 2 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 44386/3/2008 a reţinut cauza spre judecare, apreciindu-se că probele existente la dosar sunt suficiente pentru învestirea instanţei, dar fără a se preciza care sunt aceste probe, care sunt părţile şi nici care sunt infracţiunile pentru a fi urmează a fi judecaţi inculpaţii A.C. şi C.P.
Ca urmare, în raport de prevederile art. 2781 alin. (9) C. proc. pen., sub un prim aspect, la exercitarea controlului jurisdicţional se constată că în mod legal prin hotărârea adoptată Tribunalul Dâmboviţa (învestit prin Încheierea de şedinţă nr. 636 din 13 aprilie 2010 prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de partea civilă S.M.), în Dosarul penal nr. 1774/120/2010, după administrarea probelor propuse de partea civilă şi inculpaţi, a analizat plângerea persoanei vătămate S.M., funcţie de faptele şi persoanele la care s-a referit ordonanţa care a făcut obiectul acesteia (nr. 1022/P/2005 din 5 august 2008).
Faţă de textul de lege anterior menţionat, care este de strictă interpretare, judecătorul fondului nu se putea substitui procurorului şi nici dispune începerea urmăririi penale pentru alte fapte, cu situaţia de fapt descrisă de persoana vătămată S.M., prin plângerea adresată instanţei de judecată, atâta timp cât nu a fost învestită ori s-a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin Rezoluţia din 30 octombrie 2007.
Astfel, din materialul dosarului de urmărire penală a rezultat cu certitudine că procurorul de caz nu a adoptat vreo soluţie cu privire la învinuirile constând în: schimbarea ulterioară a destinaţiei podului; prezentarea unei schiţe modificate, faţă de planurile avizate spre neschimbare, modificări ce ar fi fost aduse de către inculpatul A.C. planului demisolului, prin repoziţionarea locurilor de parcare, inducerea în eroare a autorităţilor cu prilejul întocmirii documentaţiei pentru dezmembrarea imobilului în 11 apartamente în loc de 9 apartamente şi dependinţe comune, ultimele două fiind construite fără autorizaţie legală, acte materiale privind imobilul din Bucureşti, str. Ş.N., precum şi referitor la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. privind imobilul din oraşul Voluntari.
Soluţia de achitare a inculpaţilor A.C. şi C.P., conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se că nu au săvârşit infracţiunile de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, evaziune fiscală, respectiv rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. privind infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor şi creditelor societăţii, în scop contrar intereselor acesteia (primul), este justificată, găsindu-şi corespondent în probele administrate atât de organele de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, ce au fost complet analizate şi just apreciate.
Pe de altă parte, potrivit art. 8 din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, este ştiut că antrenarea răspunderii penale în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală ori aceleia privind exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei de administrator al unei persoane juridice impune stabilirea nerespectării dispoziţiilor legale privind înregistrarea operaţiunilor comerciale în evidenţele contabile ale acesteia, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate statului, respectiv însuşirea creditelor în interes personal, toate finalizate prin producerea de consecinţe patrimoniale.
La stabilirea existenţei faptei şi vinovăţiei coinculpaţilor A.C. şi C.P., în raport de infracţiunile reţinute prin ordonanţa atacată şi desfiinţată prin Încheierea de şedinţă din data de 2 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 44386/3/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, prima instanţă a avut în vedere documentaţia ce a stat la baza autorizaţiilor de construcţie emise privind imobilului situat în str. Ş.N. (cererile depuse de proprietarul asociat F.N., certificatele de urbanism, contractele de vânzare-cumpărare, schiţele anexă, planurile vizate spre neschimbare - anexă, memoriile generale întocmite de arhitectul M.M.).
De asemenea, s-au reţinut drept concludente pentru aflarea adevărului Raportul de expertiză grafică din 14 aprilie 2008 întocmit de Institutul de Criminalistică, actele de proprietate privind imobilul din str. Ş.N. aparţinând proprietarilor asociaţi F.A. şi F.N., evidenţele financiar-contabile ale persoanei juridice SC P.C. SRL Bucureşti (facturi fiscale, chitanţe, jurnale de vânzări, ordinele şi situaţiile de plată, balanţa de verificare contabilă, bonurile privind achiziţiile materialelor, dispoziţiile de şantier, procesele-verbale de recepţie) şi rapoartele de inspecţie fiscală şi control financiar întocmite de A.N.A.F. - A.F.P. Sector 1 Bucureşti, Garda Financiară - Comisariatul General, relaţiile comunicate de O.N.R.C., expertiza contabilă.
Situaţia de fapt s-a stabilit corect şi cu privire la executarea Contractului de execuţie nr. NN din 5 mai 2004 şi a actului adiţional înregistrat la 28 august 2004 în Registrul Actelor atestate ale Cabinetului de Avocatură M.R. privind imobilul din oraşul Voluntari, cartierul Pipera, str. V., judeţul Ilfov, precum şi a contractului având ca obiect execuţia lucrărilor de construcţie la anexele acestuia, încheiat la data de 5 mai 2004.
Din memoriul înregistrat sub nr. 85/P/2005 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti apelantul parte civilă S.M., în esenţă, a susţinut că în derularea lucrărilor inculpatul a comis o serie de nereguli constatate de către inspectorii de la Disciplina în Construcţii, arhitectul şef S.I. şi inginerul de rezistenţă L.I., celor din urmă inculpatul A.C. promiţându-le sume de bani pentru a nu îl informa pe beneficiar în legătură cu neregulile săvârşite în executarea contractului încheiat cu acesta.
Este de necontestat că potrivit convenţiei părţilor edificarea imobilului din oraşul Voluntari s-a realizat în baza proiectului întocmit de martorul arhitect S.I., iar din coroborarea declaraţiilor făcute de acesta cu ale martorilor P.M. (cumnatul părţii civile) şi I.L.V. (inginerul de rezistenţă) rezultă cu certitudine că lucrările au fost supravegheate inclusiv la anexele tranzacţionate conform contractului încheiat la 5 mai 2004, de către aceştia, primul în calitate de diriginte de şantier, reprezentant al beneficiarului.
Prin declaraţiile martorilor menţionaţi, s-a dovedit că lucrările au fost efectuate, în parte, cu disfuncţionalităţi, dar în limite normale, că până la momentul plecării de pe şantier (aproximativ până la momentul turnării plăcii peste etajul I), execuţia calitativă a fost supravegheată de martorul P.M. în calitate de diriginte de şantier şi supervizate de proiectant, secundul chemat fiind şi la supravegherea fazelor determinante, mai puţin la efectuarea hidroizolaţiei (nefiind informat de dirigintele de şantier, deşi avea această obligaţie, dată fiind pregătirea sa profesională).
Aşadar, martorii anterior menţionaţi au declarat iar prin dispoziţiile de şantier s-au confirmat apărările formulate de inculpatul A.C., în sensul că deficienţele constatate de fiecare dintre aceştia (raportat la calităţile deţinute şi perioadele supravegheate), inclusiv în ce priveşte structura de rezistenţă a imobilului, în principiu, au apărut în faza terminală şi au fost remediate de constructor.
În mod corect, prin hotărârea atacată, s-a apreciat că nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatului A.C. nici sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii administrate, partea responsabilă civilmente SC P.C. SRL Bucureşti.
Din examinarea clauzelor cuprinse în Contractul de execuţie nr. NN/2004 încheiat între partea civilă S.M. şi inculpatul A.C., precum şi evidenţele financiar-contabile deţinute de persoana juridică SC P.C. SRL Bucureşti, a rezultat că deşi a avut cunoştinţă de contul bancar al acesteia (menţionat în contract), după perfectarea tranzacţiei primul a virat avansul în sumă de 25.000 dolari SUA prin ordin de plată, direct pe numele secundului, menţionând adresa de domiciliu a acestuia, şi nu sediul societăţii.
Aşadar, contrar menţiunilor efectuate în cuprinsul actului autentificat, deşi cunoştea datele de identificare ale persoanei juridice, cu bună ştiinţă, beneficiarul parte civilă S.M. a ales să nu apeleze la contul persoanei juridice pentru virarea banilor, plăţi efectuate în executarea obligaţiilor asumate, ca reprezentând contravaloarea prestaţiilor executate de aceasta.
În atare situaţie, chiar dacă inculpatul A.C. a fost de acord cu primirea sumelor de bani, în această modalitate (direct sau prin intermediari) şi semnarea chitanţelor olografe întocmite, corect nu s-a reţinut în sarcina sa infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, nefiind realizată latura obiectivă cerută de prevederile art. 288 alin. (1) C. pen., respectiv comiterea de acte materiale constând în contrafacerea unui înscris oficial în sensul art. 150 alin. (2) rap. la art. 145 C. pen.
Pe cale de consecinţă, legal nu a putut fi antrenată nici răspunderea penală sub aspectul infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., infracţiune subsecventă aceleia prevăzute de art. 288 C. pen. ori art. 289 C. pen.
Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate în perioada 1 mai - 31 decembrie 2004, inclusiv asupra executării contactului de execuţie a imobilului din oraşul Voluntari, s-a constatat că ulterior fiecărei încasări sumele de bani reprezentând parte din contravaloarea construcţiei şi anexei, primite prin ordin de plată ori chitanţe sub semnătură privată, partea responsabilă civilmente SC P.C. SRL a întocmit facturile fiscale aferente situaţiilor de lucrări, le-a înregistrat în contabilitatea acesteia, veniturile realizate şi TVA colectate corespunzând circumstanţelor de fapt anterior menţionate.
Concluzionând, curtea de apel a reţinut că sentinţa primei instanţe este justă şi conform legii, fiind adoptată pe baza unor probe pertinente şi concludente pentru atragerea răspunderii penale în cazul infracţiunilor pretins a fi comise la încheierea şi executarea contractelor de vânzare-cumpărare ori de execuţie în construcţii şi raportat la limitele exercitării controlului jurisdicţional în cazul reţinerii cauzei pentru judecare, consecinţă a admiterii plângerii formulate conform art. 2781 C. proc. pen. şi desfiinţării Ordonanţei nr. 1022/P/2005 din 5 august 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care infirmându-se Rezoluţia nr. 1022/P/2005 din 30 octombrie 2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor A.C. şi C.P. pentru infracţiunile sesizate de partea civilă S.M.
Împotriva Deciziei nr. 122 din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi A.C. şi C.P., a declarat recurs partea civilă S.M., care a invocat pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de partea civilă S.M. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 17 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Partea civilă S.M. a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia sub aspectul că instanţa de apel - a cărei hotărâre este recurată - nu a uzat de procedura de a reapreciere a probelor şi a pronunţat o hotărâre nelegală.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de partea civilă, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază însă că această critică nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., care, în speţă, poate fi examinat, deoarece, aşa cum s-a arătat, recursul a fost motivat în termen.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Aşa cum s-a statuat în mod constant în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, examinarea unei cauze în recurs, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, nu poate duce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către prima instanţă de control judiciar.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin invocarea art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece aspectul că faptele de care sunt acuzaţi intimaţii inculpaţi A.C. şi C.P. au existat, iar instanţa de apel nu a uzat de procedura de a reapreciere a probelor, nu se circumscrie art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de partea civilă S.M. împotriva Deciziei penale nr. 122 din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii A.C. şi C.P.
Va obliga recurentul parte civilă la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezintă onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.C., iar suma de 300 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.P.
Va obliga recurentul parte civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul inculpat A.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.M. împotriva Deciziei penale nr. 122 din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii A.C. şi C.P.
Obligă recurentul parte civilă la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezintă onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.C., iar suma de 300 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.P.
Obligă recurentul parte civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul inculpat A.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 11 februarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 412/2014. Penal. Contestaţia la executare... | ICCJ. Decizia nr. 547/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
