ICCJ. Decizia nr. 510/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.), infracţiunea de spălare de bani (Legea 65
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 510/2014
Dosar nr. 6685/111/2009
Şedinţa publică din 12 februarie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 17 din 17 februarie 2012 Tribunalul Mureş a dispus următoarele:
A condamnat-o pe inculpata M.D.C. (fiica lui F.V. şi S., născută în Silvaş, jud. Satu-Mare, domiciliată în mun. Oradea, jud. Bihor) la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
S-a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatei, în baza art. 65 - 66 C. pen. .
A condamnat-o pe inculpata M.D.C. (fiica lui F.V. şi S., domiciliată în mun. Oradea, jud. Bihor) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen.
A condamnat-o pe inculpata M.D.C. (fiica lui F.V. şi S., domiciliată în mun. Oradea, jud. Bihor) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 teza 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale).
A condamnat-o pe inculpata M.D.C. (fiica lui F.V. şi S., domiciliată în mun. Oradea, jud.Bihor) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual în forma participaţiei improprii şi în formă continuată ( 3 acte materiale), prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A condamnat-o pe inculpata M.D.C. (fiica lui F.V. şi S., domiciliată în mun. Oradea, jud. Bihor) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen.
A condamnat-o pe inculpata M.D.C. (fiica lui F.V. şi S, domiciliată în mun. Oradea, jud. Bihor) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 .
S-a dispus contopirea pedepselor stabilite, conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea din cele stabilite, de 10 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute Ia art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatului, în baza art. 35 alin. (1) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 22 iunie 2009 până la data de 30 iunie 2009, conform art. 88 alin. (1) C. pen.
S-a interzis inculpatei ca pe durata executării pedepsei principale să exercite drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2, b) C. pen., în baza art. 71 C. pen.
A condamnat-o pe inculpata A.M. (fiica lui M.G. şi D.C., domiciliată în mun. Oradea, jud. Bihor) la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
A dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatei, în baza art. 65, 66 C. pen.
A condamnat-o pe inculpata A.M. (fiica lui M.G. şi D.C., domiciliată în mun. Oradea, jud. Bihor) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen. .
A condamnat-o pe inculpata A.M. (fiica lui M.G. şi D.C., domiciliată în mun. Oradea, jud. Bihor) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002.
A condamnat-o pe inculpata A.M. (fiica lui M.G. şi D.C., domiciliată în mun. Oradea, jud. Bihor) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002.
S-a dispus contopirea pedepselor stabilite, conform art. 33 lit. a), b) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea din cele stabilite, de 10 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen., timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, în baza art. 35 alin. (1) C. pen.
S-a interzis inculpatei ca pe durata executării pedepsei principale să exercite drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2, b) C. pen., în baza art. 71 C. pen.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC I.I. SRL, cu sediul în Oradea, jud. Bihor, în baza art. 346 alin. (1), art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) C. proc. pen. şi obligă inculpatele în solidar la plata contravalorii în RON a sumei de 341.000 de euro cu titlu de daune materiale în favoarea părţii civile, conform cursului oficial la data plăţii, la care se va adăuga folosul nerealizat constând în indicele de inflaţie aplicabil, începând cu data consumării infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, respectiv 23 august 2006, până la achitarea în fapt a sumei stabilite.
S-a admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile S.A. şi S.L.M., ambii cu domiciliul în Oradea, jud. Bihor, în baza art. 346 alin. (1), art. 348 raportat la art. 170 C. proc. pen. şi în consecinţă:
S-a dispus desfiinţarea înscrisurilor care au format obiectul infracţiunilor şi anume, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. C1 din data de 23 august 2006 la BNP M.G., încheiat între inculpata M.D.C. şi SC I.I. SRL, declaraţia de martor dată de inculpata A.M. la data de 5 mai 2006 în faţa notarului public D.I. în Dosarul succesoral nr. D1/2006, copia extraselor CF Oradea emisă la data de 5 mai 2006 şi la data de 26 mai 2000 inculpatei M.D.C., Certificatul de moştenitor nr. M1 din 5 mai 2006 emis pe numele aceleiaşi inculpate de notarul public D.I. plus înscrisurile care au stat la baza emiterii acestuia aflate la Dosarul succesoral nr. D1/2006, memoriul, declaraţia de parcelare autentificată cu nr. P1/2006, dată de inculpata M.D.C. în faţa notarului public D.I., planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate nr. P2 din data de 2 iunie 2006, schiţa şi fişa corpului de proprietate avizate de A.N.C.P.I. - O.C.P.L Bihor sub nr. S1 din 31 mai 2006, întocmite de expertul topograf C.F., Încheierea nr. I1 din 1 iunie 2006 emisă de registratoarea S.I. din cadrul O.C.P.I. Bihor, precum şi a înscrisurilor emise în baza acestei încheieri.
S-a constatat că prin Încheierea nr. I2 din 9 octombrie 2006, O.C.P.I. Bihor - S.P.I. Oradea s-a dispus rectificarea şi reconstituirea colii CF F1 Oradea şi prin Încheierea nr. I3 din 9 octombrie 2006 O.C.P.I. Bihor - S.P.I. Oradea s-a dispus rectificarea şi reconstituirea colii CF F2 Oradea.
S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor din prezenta cauză, în cele două CF enunţate, nr. F1 şi nr. F2 Oradea, în măsura în care nu s-a dispus deja aceasta integral prin încheierile indicate anterior, conform art. 348 C. proc. pen.
S-a menţinut sechestrul asigurător dispus de organele de urmărire penală, până la recuperarea prejudiciului, conform proceselor-verbale din data de 22 iunie 2009, din data de 24 iunie 2009 şi conform ordonanţei de sechestru din data de 16 iunie 2009, confirmată prin Încheierea nr. I4 din 26 iunie 2009 a O.C.P.I. Bihor, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatelor.
S-a respins ca nedovedită solicitarea părţii civile SC I.I. SRL, prin reprezentanţi, de obligare a inculpatelor la cheltuieli judiciare constând în onorariu avocaţial, conform art. 193 alin. (6) C. proc. pen.
S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen.
S-a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis la data de 9 octombrie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei M.D.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen., uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la fals intelectual în formă continuată prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen., spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi spălare de bani prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen.
În expozitivul rechizitoriului, s-a arătat, în fapt, că imobilul care a făcut obiectul activităţii infracţionale a inculpatelor este situat în mun. Oradea, str. C., jud. Bihor, constând în casă şi teren în suprafaţă de 798 mp, înscris în CF nr. F2 Oradea sub nr. top T1.
Aşa cum rezultă din considerentele Sentinţei civile nr. 5.763 din 11 decembrie 1991 a Judecătoriei Oradea, acest imobil a fost folosit în mod neîntrerupt, public, paşnic şi sub nume de proprietar din anul 1946 şi până la decesul lor în anii 1985 şi respectiv 1990, de către soţii P.I. şi M., antecesorii lui H.E., W.E., B.M., I.M. şi P.A., astfel că prin sentinţa menţionată s-a constatat că defuncţii P.I. şi M. au dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra imobilului situat în Oradea, str. C., jud. Bihor, înscris în CF F2 Oradea cu nr. top T1. Prin aceeaşi sentinţă s-a mai constatat că masa succesorală a celor doi defuncţi include acest imobil, care astfel a revenit, cu titlu de succesiune, moştenitorilor mai sus-arătaţi.
În consecinţă, prin cererea înregistrată la notariatul de Stat Oradea sub nr. C2 din 31 martie 1992 H.E., B.M., I.A. şi P.A., toţi cu domiciliul în Oradea, str. C., au solicitat întabularea dreptului lor de proprietate asupra imobilului.
Dreptul de proprietate al celor patru asupra imobilului a fost întabulat în baza Încheierii de întabulare nr. I5 din 6 aprilie 1992 a Notariatului de Stat Bihor aşa cum rezultă din extrasul CF din data de 31 martie 1992.
De menţionat că la dosarul cauzei există un extras CF F2 din anul 1979, din care rezultă că la poziţiile B5 - 9 sunt înscrişi proprietari ai imobilului din anii 1930 şi 1949, după care, în baza sentinţei menţionate, proprietari ai imobilului cu titlu de uzucapiune au devenit soţii P., înscrişi la poziţiile B10 - 11, astfel că în tot intervalul cuprins între anul 1930 şi anul 1991 nu au existat înscrieri ale vreunui drept de proprietate sau alt drept în coala CF a imobilului.
Imobilul a fost apoi vândut de cei patru coproprietari lui L.V. conform contractului de vânzare-cumpărare de la dosar şi extrasul CF din data de 10 aprilie 1992.
La rândul său, L.V. a vândut imobilul fratelui său, L.A., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Bihor la data de 17 iunie 1992, iar acesta din urmă a vândut imobilul părţilor vătămate şi civile S.A. şi S.L.M., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Bihor în 22 ianuarie 1993.
Urmărindu-se şirul transmiterilor succesive ale imobilului nr. top T1 din anul 1949 şi până în anul 1993, s-a constatat, aşadar, că întreg imobilul menţionat, după ce a fost folosit şi locuit în mod neîntrerupt de familia P. şi de urmaşii acestora, a ajuns în data de 22 ianuarie 1993 în posesia părţilor vătămate şi civile S.A. şi S.L.M., fără ca antecesorii inculpatei M.D.C. să fi deţinut sau folosit vreodată imobilul. În plus, s-a mai constatat din extrasele CF menţionate, că imobilul nr. top T1 s-a aflat tot timpul înscris în CF F2 Oradea, ultima dată astfel dovedită fiind din anul 1993, când imobilul a fost cumpărat de soţii S.
Conform extrasului de carte funciară din data de 29 ianuarie 1993, soţii S. sunt ultimii proprietari ai imobilului, înscrişi la B19 şi 20.
Soţii S. au folosit apoi imobilul ca adevăraţi proprietari, aspect dovedit din aceea că:
În data de 16 octombrie 1993 au înregistrat la Judecătoria Oradea o cerere de ordonanţă preşedinţială, prin care solicitau evacuarea din imobil a unor locatari ilegali (T.G.G. şi T.L.). Cererea a fost admisă prin Sentinţa civilă nr. 278 din 14 ianuarie 1994 a Judecătoriei Oradea, prin care se constată calitatea soţilor S. de proprietari ai imobilului.
În data de 10 mai 1995, urmare a stăruinţei părţilor vătămate şi civile S.A. şi S.L.M., executorul judecătoresc i-a evacuat pe locatarii ilegali din imobil şi a fost schimbată încuietoarea de la intrarea în imobil, conform procesului-verbal de executare silită.
Părţile vătămate şi civile S.A. şi S.L.M. au realizat apoi branşarea imobilului la reţeaua de apă potabilă şi canalizare (conform Avizului din 28 mai 1997 eliberat de R.A.G.C.L Oradea şi Declaraţia pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare menajeră din 15 ianuarie 2002).
În anul 1995 partea civilă S.A. a solicitat să îi fie confecţionată o poartă metalică de către martorul B.F., care a recunoscut poarta ca fiind cea realizată şi montată de el.
În anul 1995, tot la solicitarea părţii civile S.A., martorul G.I.I. a efectuat o lucrare de zidărie la imobilul în cauză, în sensul că a umplut cu cărămizi golurile ferestrelor şi a îndreptat un colţ al zidului de la stradă, lucrările fiind apoi recunoscute şi indicate în teren de martor în data de 25 iunie 2009, conform procesului-verbal. În acest fel, s-a demonstrat în plus, fără echivoc, că inculpata M.D.C. minte când susţine că poarta metalică şi gardul au fost edificate de ţigani angajaţi de mama ei după Revoluţie, întrucât aceste lucrări au fost realizate în anul 1995, la solicitarea părţii civile S.A., de martori care şi-au recunoscut lucrările.
Referitor la modul în care imobilul menţionat a ajuns în proprietatea soţilor S., s-au avut în vedere şi declaraţiile martorilor, respectiv ale foştilor proprietari, declaraţii care se coroborează pe deplin cu actele de proprietate.
Astfel, martorul P.G.A. declară că părinţii săi P.I. şi P.M. au fost proprietarii imobilului din Oradea, str. C. şi că "am locuit în acel imobil de când m-am născut şi până în anul 1991. În anul 1991 împreună cu surorile mele B.M., H.E. şi I.(actuală P.)A. ne-am hotărât să vindem imobilul numitului L.V., pe care l-a găsit sora mea B.M. Arăt faptul că am semnat contractul de vânzare-cumpărare la rubrica vânzător, semnătura mea fiind ceea de-a doua începând de sus". Martorul L.V. a declarat că a aflat despre vânzarea imobilului prin intermediul unui anunţ la mica publicitate şi că a luat astfel legătura cu B.M. Martorul arată că a achiziţionat imobilul pentru fratele său L.A., care în aceea perioadă se afla în Germania, iar apoi între cei doi fraţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobil. Ulterior, la data de 22 ianuarie 1993, L.A. a vândut imobilul soţilor S., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Bihor sub nr. C3 şi a extraselor CF. Martorul L.V. mai declară că el s-a ocupat de vânzarea terenului către familia S., de care îşi aminteşte.
În cursul anului 2006 o persoană neidentificată din cadrul O.C.P.I. Bihor a falsificat colile CF F2 Oradea şi F1 Oradea, în care erau înscrise terenul părţilor vătămate şi civile S.A. şi S.L.M. cu nr. top. T1 şi respectiv un imobil învecinat, provenind din acelaşi număr topografic, adică T2.
Pentru crearea unei confuzii şi înlesnirea obţinerii ilegale a imobilului de sub nr. top T1, în coala CF F2 Oradea s-a procedat la falsificarea, prin alterare, a numărului topografic din T1 în T1/2, după care ultima filă cu "Foaia de proprietate B" din CF F2 Oradea, în care la B19 şi 20 erau înscrişi ca proprietari S.A. şi S.L.M., a fost sustrasă şi înserată apoi la CF F1 Oradea. Din această coală CF F1 au fost în acelaşi timp sustrase mai multe file iar ultima filă a fost înserată la CF F2 Oradea. În coala CF F1 Oradea a fost inserată o filă la "Foaia de proprietate B", în care erau făcute menţiuni nereale la B26 şi B27, în sensul că "La 23 februarie 1969 nr. conexat cu 448/69 se transmite dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare din imobilul top T1 în favoarea lui N.I. (bunica învinuitei M.D.C. - n.n.), iar apoi în baza certificatului de moştenitor (care nu este indicat cu număr şi dată - n.n.) se întabulează dreptul de proprietate cu titlu de moştenire în favoarea lui F.S." (fiica lui N.I. şi mama învinuitei M.D.C. - n.n.). În continuare, la B27 s-a introdus o încheiere de îndreptare a erorii materiale din 26 iunie 2000 la sesizarea din oficiu, nr. top. T1/2 se radiază, fiind transcris în CF F2 Oradea în favoarea Statului Român.
Coala funciară F1 astfel falsificată nu a mai fost găsită, la dosar fiind depusă doar o xerocopie de către învinuita M.D.C., în apărare.
Falsificarea în acest mod a colilor funciare menţionate este însă cert dovedită în opinia acuzei, prin mijloacele de probă administrate, respectiv:
Au fost identificate şi depus la dosar xerocopii ale colilor integrale CF F2 Oradea şi F1 Oradea dinaintea falsificării.
Examinând coala CF F1 Oradea, se constată că, la data constituirii ei, erau înscrise două imobile sub A.I.1 şi A.I.2. Imobilul de sub A.I.1, cu nr. top T1 în suprafaţă de 221,8 stânjeni, a fost însă transcris în data de 21 martie 1917 în coala CF F2 Oradea, conform menţiunii de sub B16 din CF F1. Ca atare, din anul 1917 în coala CF F1 Oradea a mai rămas doar imobilul de sub A.I.2 cu nr. top. T1/2, care este transmis succesiv către mai multe persoane, iar în data de 6 noiembrie 1959, conform Încheierii nr. I6, imobilul intră în proprietatea Statului Român cu titlu de drept de naţionalizare în baza Decretului nr. 92/1950.
Această situaţie juridică este dovedită şi prin încheierea nr. I6 din 18 noiembrie 1959 a Tribunalului Popular al Oraşului Oradea, secţia de Carte Funciară, prin care se dispune "Ca asupra imobilului cuprins în coala CF F1 a oraşului Oradea de sub nr. de ord. A.I.2 cu nr. top T1/2, proprietatea lui M.C. şi M.R., să se întabuleze dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, cu titlu de drept naţionalizare".
S-a mai reţinut din examinarea întregii coli CF F2, că aceasta a fost constituită în data de 21 martie 1917, când imobilul nr. top. T1 a fost înscris în coală, provenind din coala CF F1. Acest imobil nr. top. T1 din coala CF F2 înfiinţată în anul 1917 a fost apoi transmis succesiv mai multor proprietari, ultima transmisiune având loc în anul 1949. Apoi, în tot intervalul cuprins între anii 1949 şi 1992, nu s-a mai făcut nicio înscriere sau notare în coala funciară F2 Oradea din care rezultă că imobilul ar fi fost dobândit de vreo persoană, grevat sau transcris în altă coală. Următoarele menţiuni de proprietate, de sub B10 - 11, sunt din data de 31 martie 1992, când s-a întabulat dreptul de proprietate asupra 1/1 parte din imobil, cu titlu de uzucapiune, în favoarea soţilor P.I. şi M., în baza Sentinţei civile nr. 5763/1991 a Judecătoriei Oradea.
S-a arătat că vânzarea-cumpărarea înscrisă la B26 în favoarea lui N.I. este nereală, întrucât prin Încheierea nr. I6 din 18 noiembrie 1959 a Tribunalului Popular al oraşului Oradea, s-a dispus ca asupra imobilului înscris în CF F1 Oradea, de sub A.I.2 cu cu nr. top T1/2, proprietatea lui M.C. şi M.R., să se întabuleze dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, cu drept de naţionalizare. Or, era imposibil ca un imobil dobândit de Statul Român cu titlu de drept de naţionalizare în anul 1959, drept înscris în coala funciară F1 Oradea sub B25, să poată fi apoi, în anul 1969 înscris în aceeaşi coală funciară ca fiind dobândit de către N.I. în baza unor contracte din datele de 12 aprilie 1937 (!) şi din 5 februarie 1951. Această concluzie privind imposibilitatea înscrierii dreptului de proprietate în anul 1969 rezultă din aceea că:
- încă din anul 1917 imobilul cu nr. top T1 (număr topografic indicat expres în această înscriere în coala funciară) a fost transcris în coala funciară F2 Oradea;
- nu putea fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare în anul 1937, care apoi să şi impună întabularea după 32 ani (!), câtă vreme proprietari în acel an, conform B17 - 20, erau alte persoane decât cele menţionate în înscrierea falsă de sub B26 (M.C. şi soţia I., D.G.T. şi E. nu erau proprietari ai imobilului din CF F1, ci proprietari ai imobilului din CG F2 sub B.7 - 9, iar aceştia şi-au înscris dreptul de proprietate doar în data de 17 ianuarie 1949!). Cu alte cuvinte, N.I. nu putea cumpăra în anul 1937 un imobil de la persoane care l-au dobândit abia în anul 1949. Persoana care a făcut însă înscrierea falsă din CF F1 sub B.26 a scăpat din vedere aceste aspecte şi încercând să sugereze legalitatea dobândirii imobilului de către N.I., a făcut menţiunea că aceasta a dobândit imobilul nr. top. T1 de la proprietari care erau înscrişi însă în CF F2 Oradea, dovedindu-se astfel că persoana care a săvârşit falsul a cunoscut situaţia juridică reală a ambelor coli funciare CF F2 şi F1 Oradea (a cunoscut aspecte privind numele proprietarilor şi imobilele care nu puteau rezulta decât din examinarea în întregime a colilor funciare).
- este absurd şi ilar să se creadă că, după ce în anul 1959 proprietar al imobilului din CF F1 a devenit Statul Român, s-ar mai fi permis efectuarea unei noi înscrieri în anul 1969 care să lipsească Statul Român de dreptul de proprietate;
- în sfârşit, dar esenţial, Dosarul nr. 448/1969 are un cu totul alt obiect, aşa cum s-a arătat mai sus.
Dosarul nr. 448/1969, la care se face referire la B.26, are ca obiect radierea stipulaţiunii de întreţinere şi înmormântare întabulată asupra imobilului înscris în CF F3 Picleu, astfel că nu se referă la imobilul în cauză.
În plus, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică din 27 februarie 2008 întocmit de I.P.J. Bihor, serviciul criminalistic, rezultă că scrisul de completare depus la poziţia T1/2 din CF F2 prezintă urme de ştergere mecanică în zona cifrei "2" de la numărul poziţiei T1/2 şi de la rubrica "hold-ol", scrisul iniţial neputându-se stabili datorită ştergerii mecanice în profunzime.
Totodată, falsificarea colilor CF menţionate rezultă şi din xerocopiile documentelor prezentate de martora B.S.L.
Conform procesului-verbal de căutare, nedatat, registratorul-şef D.L. din cadrul O.C.P.I. Bihor - Serviciul de Publicitate Imobiliară Oradea a procedat la căutarea colii F2 Oradea, care era prezentă în cutia de păstrare, dar nu avea toate foile "B" (Foaia de proprietate).
În data de 9 octombrie 2006, partea civilă S.A. a înregistrat la O.C.P.I. Bihor cererea nr. C5 prin care a solicitat reconstituirea colii F2, în sensul radierii poziţiilor de la B.10 şi B.11, care erau capsate în coala CF şi a înscrierii corecte a poziţiilor de la B.10 - 20, conform copiei xerox a CF F2 Oradea, pe care o deţinea, precum şi a altor acte din cele mai sus menţionate.
Prin Încheierea de reconstituire nr. I3 din 9 octombrie 2006, registratorul şef D.L. din cadrul O.C.P.I. Bihor - Serviciul de Publicitate Imobiliară Oradea, a dispus admiterea cererii de rectificare şi reconstituire a colii CF F2 Oradea pentru nr. top. T1, în sensul că:
- la B.1 s-a constatat că există fila originală cu aceste poziţii;
- la B.10 - 11 au fost înscrişi P.I. şi soţia P.M., cu 1/1 parte cu titlu de uzucapiune înch.c.f. C2/1992
- la B.12 - 15 au fost înscrişi H.E., B.M., I.A. şi P.A. cu titlu de moştenire înch.cf.C2/1992, după care aceştia au vândut la B.16 în 1/1 parte;
- la B.16 a fost înscris L.V. cu 1/1 parte cu titlu de cumpărare înch.cf.C7/1992, după care acesta a vândut la B.17, 1/1 parte;
- la B.17 a fost înscris L.A. cu 1/1 parte cu titlu de cumpărare înch.cf. C8/1992, după care acesta a vândut la B.19 - 20, 1/1 parte;
- la B.18 s-a menţionat poziţie greşită;
- la B.19 - 20 au fost înscrişi S.L.M. şi soţul S.A. cu 1/1parte cu titlu de cumpărare înch.cf.nr. C9/1993.
În data de 9 octombrie 2006 martora B.S.L. a înregistrat la O.C.P.I. Bihor cererea nr. C6 prin care a solicitat reconstituirea colii CF F1 Oradea, în sensul că după poziţia B.25 să fie completată foaia "B" cu poziţia B.11 din CF F2 Oradea şi cu restul menţiunilor cu privire la defalcarea imobilului şi întabularea apartamentului nr. 3 în favoarea martorei, conform înscrierilor făcute în CF ind.F4 Oradea, în baza Încheierii nr. I7/1999 şi a xerocopiei CF F1 Oradea.
Prin Încheierea de reconstituire nr. I2 din 9 octombrie 2006 registratorul şef D.L. din cadrul O.C.P.I. Bihor - Serviciul de Publicitate Imobiliară Oradea a dispus admiterea cererii de rectificare şi reconstituire a colii CF F1 Oradea pentru foaia de avere "A" cu nr. top. T1/2, precum şi modificarea numerelor de ordine la foaia de proprietate originală existentă în arhiva CF, în sensul că:
- la foaia de avere "A" se înscrie sub nr. top T1/2 casă colectivă în Subcetatea Orăzii, teren de 603 mp = 167,7 stp;
- la B.1.24 poziţii sistate;
- la B.25 Statul Român cu 1/1 parte cu titlu de naţionalizare înch.cf I6/1959;
- la B.26 se menţionează faptul că imobilul reprezintă în natură casă colectivă compusă din trei apartamente înch.cf.I7/1999 şi se va completa cu menţiunea că apartamentul nr. 3 se transcrie în CF individuală nr. F4 Oradea în favoarea lui B.R.F. şi soţia B.S.L.
Martora B.S.L., care locuieşte în Oradea, str. C. din anul 1993, a declarat că în acel an a încheiat cu primăria municipiului Oradea un contract de închiriere pentru spaţiu, iar ulterior a formulat o cerere de cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995. În data de 11 iulie 1997 între martoră şi S.C.C.T.I. Bihor a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei cu plata în rate, instituindu-se ipotecă în favoarea S.C.C.T.I. Bihor. În luna noiembrie 1998 martora a solicitat Biroului de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Oradea eliberarea unui extras CF F1 Oradea, în care era înscris imobilul nr. top. T2, extras din care rezultă ca proprietar al imobilului este Statul Român. În vederea întabulării acestui imobil pe numele său şi al soţului ei, martora a solicitat dezmembrarea imobilului compus din mai multe apartamente. Schiţa de dezmembrare a fost întocmită de către un topograf din cadrul Oficiului de cadastru Bihor şi a fost avizată cu nr. X1 din 4 mai 1999. În anul 1999, în baza Încheierii nr. I7/1999, în coala CF F1 Oradea a fost întabulat dreptul de proprietate al martorei şi soţului ei asupra imobilului nr. top T1/2.
După dezmembrarea imobilului în 3 apartamente şi înscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. III în favoarea soţilor B., aceştia au procedat la constituirea unei noi coli CF NDF nr. F4, astfel că în CF F1 Oradea au rămas înscrise celelalte două apartamente aflate în proprietatea Statului Român.
Din cele expuse mai sus, rezultă că prin activitatea infracţională, imobilul nr. top. T1 din CF F2 Oradea a fost transferat în CF F1 Oradea, după care, în data de 5 mai 2006, inculpata M.D.C. a solicitat O.C.P.I. Bihor eliberarea extrasului CF F1 pentru informare, din care rezulta, contrar realităţii, că mama sa, F.S., a fost proprietara unui teren în suprafaţă de 800 mp în "V.V." cu nr. cadastral T1, dobândit cu titlu de moştenire conform Încheierii nr. I8/1962.
Or, Încheierea nr. I8/1962 are cu totul alt obiect şi priveşte înscrierea dreptului de proprietate al lui C.E. în CF 274, 1863 şi 2745 Sântandrei pentru porţiunile ce au aparţinut defunctului E.P.
În plus, la poziţia B.26 a CF F1 Oradea, la data de 26 mai 1999 s-a făcut menţiunea, în baza Încheierii nr. I7 din 8 iunie 1999 a Judecătoriei Oradea - Biroul de Carte Funciară, că imobilul de sub A.1.1 cu nr. top. T1/2 se defalcă în trei apartamente iar apartamentul soţilor B. se transcrie în CF F4.
De asemenea, la data de 23 iulie 2002 Judecătoria Oradea - Biroul Carte Funciară, a pronunţat Încheierea nr. I9 prin care s-a dispus radierea ipotecii înscrise în favoarea S.C.C.T.I. Bihor în CF F4 cu nr. top. T1/2, proprietatea soţilor B.
Aceste date menţionate la paragrafele de mai sus sunt esenţiale întrucât dovedesc că, cel puţin în anul 2002, colile CF F2 şi F1 nu erau falsificate ori nu aveau coli sustrase.
În continuare, inculpata M.D.C. a solicitat Biroului Notarului Public D.I. din Oradea dezbaterea succesiunii defunctei F.S.
Cu această ocazie inculpata A.M., fiica inculpatei M.D.C., care lucrează ca şi asistent-registrator în cadrul O.C.P.I. Bihor - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Oradea, a dat o declarare de martor prin care a afirmat, în mod mincinos, că ştie că defuncta F.S. a avut 800 mp grădină în Oradea, str. C. f.n.
În baza înscrisurilor false, inculpata M.D.C. i-a solicitat topografului C.F. să întocmească documentaţia cadastrală a terenului în cauză. Cu ocazia măsurătorilor efectuate în teren, făptuitorul C.F. a constatat că suprafaţa de teren este mai mică cu 52 mp decât cea înscrisă în CF, astfel că inculpata M.D.C. a dat o declaraţie notarială în data de 1 iunie 2006 la BNP D.I. din Oradea, autentificată sub nr. P1, prin care a consimţit ca din imobilul menţionat, situat în Oradea, Calea C., înscris în CF F1 Oradea, cu nr. top. T1 să se formeze o parcelă cu nr. cadastral nou format F9 Oradea, reprezentând în natură teren fără construcţii în intravilan în suprafaţă de 748 mp, care se va transcrie într-o nouă coală de CF NDF (nr. F10 Oradea) pe seama inculpatei ca bun propriu, cu titlu de moştenire şi parcelare. În ceea ce priveşte diferenţa de 52 mp, din imobilul cu nr. top. T1, aceasta urma să se reînscrie în CF F1 Oradea tot pe seama inculpatei.
După toate aceste activităţi din mai - iunie 2006, finalizate cu obţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului soţilor S., următorul pas care trebuia parcurs de către inculpată era acela al înstrăinării rapide a imobilului către persoane de bună-credinţă.
Prin intermediul unei agenţii imobiliare, inculpata a publicat anunţuri la mica publicitate în care oferea spre vânzare imobilul menţionat. Agenţia imobiliară a fost astfel contactată de martorul P.C.M., asociatul şi administratorul SC I.I. SRL Oradea, care a negociat de la preţul de 180.000 euro solicitat de vânzătoare, până la preţul de 150.000 euro. Martorul a arătat că s-a deplasat la imobil, unde s-a întâlnit cu făptuitorul A.F., ginerele inculpatei M.D.C. şi soţul inculpatei A.M.
Întrucât părţile au căzut de acord cu privire la încheierea tranzacţiei şi având în vedere că plata urma să se facă în cont bancar, în data de 23 august 2006 inculpata M.D.C. şi-a deschis la B.R.D.G.S.G. - Sucursala Oradea contul în RON nr. X1 şi l-a împuternicit pe ginerele ei A.F. pentru toate conturile sale.
În plus, prin Procura autentificată de BNP M.G. din Oradea sub nr. P1 din 23 august 2006, inculpata M.D.C. l-a împuternicit pe ginerele ei să efectueze orice operaţiuni curente în contul X1.
În aceeaşi zi de 23 august 2006, la BNP M.G. a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1, prin care inculpata M.D.C. a vândut societăţii comerciale I.I. SRL Oradea, reprezentată de P.C.M., imobilul situat în Oradea, Calea C., jud. Bihor, înscris în CF NDF F10 Oradea cu nr. cad. F9, reprezentând în natură teren intravilan fără construcţii în suprafaţă de 748 mp pentru preţul de 150.000 euro, echivalentul sumei de 529.455 RON, preţ care se achită în aceeaşi zi prin virament în contul nr. X1 deschis pe numele inculpatei la B.R.D.G.S.G. - Sucursala Oradea.
Plata sumei de 529.455 RON a fost efectuată în contul bancar al inculpatei în aceeaşi zi de 23 august 2006, prin ordin de plată.
Din informaţiile primite de la B.R.D.G.S.G. - Sucursala Oradea rezultă că au fost efectuate următoarele operaţiuni pentru contul bancar X1 al inculpatei M.D.C.:
- în data de 23 august 2006 contul acesteia a fost creditat cu suma de 529.455 RON prin ordin de plată emis de SC I.I. SRL Oradea;
- în data de 23 august 2006 au fost ridicate în numerar sumele de 100.000 RON şi 500 RON;
- în data de 25 august 2006 a fost efectuat un virament în sumă de 60.000 RON prin ordin de plată în contul X2;
- în data de 11 septembrie 2006 a fost efectuat un virament în sumă de 70.000 RON prin ordin de plată în acelaşi cont X2;
- în data de 27 septembrie 2006 a fost ridicate în numerar sumele de 180.000 RON şi 900 RON;
- în data de 3 octombrie 2006 a fost efectuat un virament în sumă de 100.010 RON prin ordin de plată în acelaşi cont X2;
- în data de 4 octombrie 2006 a fost ridicată în numerar suma de 10.000 RON;
- în data de 7 februarie 2007 a mai fost ridicată suma de 9.888,59 RON iar contul a fost închis.
De menţionat că în data de 24 august 2006, inculpata M.D.C. a înregistrat la B.R.D.G.S.G. - Sucursala Oradea cererea de revocare a împuternicirii acordate ginerelui ei A.F. pentru toate conturile, astfel că operaţiunile din contul X1 în perioada 25 august 2006 - 7 februarie 2007 au fost efectuate doar de către titulara acestuia.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 22 iunie 2009 la locuinţa inculpatei A.M., organele de urmărire penală au descoperit şi ridicat mai multe înscrisuri, din care relevante sunt următoarele:
1. Contractul original de vânzare-cumpărare autentificat de BNP D.I. sub nr. C5 din 27 septembrie 2006, prin care C.N.J. vinde lui A.F. căsătorit cu A.M., imobilul situat în mun. Oradea, str. M., jud. Bihor, înscris în CF IND 7395 Oradea cu nr. topo T1 - T2, cu preţul de 71.170 RON, banii fiind "proveniţi din donaţie de la M.D.C.".
2. Contract autentic de donaţie autentificat de BNP G.C. cu nr. C7 din 31 octombrie 2007, prin care A.F. şi A.M. donează minorului A.R. imobilul din Oradea, str. M., jud.Bihor.
Se constată că primul contract este încheiat la doar o lună după ce inculpata M.D.C. a încasat suma de 529.455 RON, obţinută prin săvârşirea de infracţiuni, astfel că suma de 71.170 RON din cea sus-menţionată a fost "spălată", fiind folosită la achiziţionarea unui imobil pe numele inculpatei A.M.
În ceea ce priveşte al doilea contract, se constată că aceasta a fost încheiat la un interval de două luni de la formularea de către părţile S.L.M. şi S.A. a plângerii penale din prezenta cauză (plângere înregistrată la parchet în data de 9 iulie 2007) şi la doar două săptămâni după ce inculpata A.M. a fost audiată pentru prima dată de către organele de cercetare penală în această cauză la data de 17 octombrie 2007. În aceste condiţii, câtă vreme inculpata A.M. ştia că se efectuează cercetări în legătură cu toate împrejurările concrete care priveau imobilul din Oradea, Calea C., jud. Bihor, inclusiv cu privire la destinaţia sumelor de bani rezultate din vânzarea acestuia, se constată că donarea precipitată a imobilului cumpărat din banii primiţi prin donaţie, de la inculpata M.D.C. a urmărit să pună la adăpost imobilul de pe str. M. de orice urmărire a organelor judiciare, prin aceasta inculpata "spălând" produsul infracţiunii.
3. Xerocopii privind imobilul situat în mun. Oradea, Calea C., nr. top T1, respectiv: extras CF F1 pentru informare eliberat la 12 iunie 2006 ora 09.40; Certificat de moştenitor nr. din 5 mai 2006 privind moştenirea defunctei F.S.; coala CF F1 Oradea la data de 1 iunie 2006 cuprinzând menţiunile A1-2 şi B26-29; plan de amplasament şi delimitarea corpului de proprietate nr. P2 din 2 iunie 2006 privind imobilul din Oradea, Calea C. cu schiţa şi memoriul aferente.
4. Xerocopia extrasului CF F1 din 26 mai 2000 în care este înscris imobilul cu nr. topo T1.
Or, aceste înscrisuri sunt false şi, în raport de probele administrate în cauză, nu se poate susţine că inculpata A.M. le-ar fi obţinut cu bună-credinţă. Astfel, în urma verificărilor efectuate în data de 25 iunie 2009 de către organele de urmărire penală în evidenţele O.C.P.I. Bihor, s-a constatat că numărul de înregistrare N1 din 5 mai 2000 al extrasului CF F1 Oradea este atribuit unei alte lucrări de carte funciară, astfel că acest extras CF este fals iar numărul de înregistrare a fost atribuit doar pentru păstrarea unei aparenţe de legalitate. În condiţiile în care acest extras CF fals cuprinde aparent toate menţiunile şi condiţiile de legalitate, fiind inclusiv semnat şi ştampilat, este evident că acesta nu putea fi obţinut decât de o persoană care are acces la ştampila instituţiei şi care în acelaşi timp are şi interes material sau de altă natură în cauză, aceasta fiind inculpata A.M. În cursul urmăririi penale s-a stabilit că extrasul CF fals descoperit la locuinţa inculpatei a fost semnat de martora T.L.D., care nu îşi mai aminteşte în ce condiţii a completat acest extras CF la rubricile privind numărul de înregistrare şi data, precum şi semnătura.
În ceea ce priveşte extrasul CF F1 din data de 26 mai 2000, acesta este de asemenea fals, fiind antedatat, aşa cum s-a arătat mai sus, la data de 26 mai 1999 s-a făcut menţiunea în CF F1 Oradea, în baza încheierii nr. I7 din 8 iunie 1999 a Judecătoriei Oradea - Biroul de Carte Funciară, că imobilul de sub A.1.1 cu nr. top.T1/2 se defalcă în trei apartamente iar apartamentul soţilor B. se transcrie în CF ind. F4. De asemenea, Dosarul nr. I8/1969 se referă la cu totul alte persoane şi la alt imobil şi, în plus, se constată că între cele două extrase CF false există diferenţe în ceea ce priveşte anul încheierii de întabulare (1962 în extrasul din data de 5 mai 2006 şi respectiv 1969 în extrasul din data de 26 mai 2000). Mai mult, la locuinţa inculpatei a fost descoperit un al treilea extras CF F1, în care anul dobândirii imobilului nr. top. T1 apare ca fiind 1968.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate simultan în data de 22 iunie 2009 la locuinţa inculpatei M.D.C., aceasta a încercat să ascundă de organele de urmărire penală, sub bluză, un portmoneu în care se aflau următoarele sume de bani: 900 RON, 100 dolar SUA şi 520 euro.
De asemenea, au fost descoperite însemnările olografe privind modul de dobândire a imobilului din Oradea, Calea C., care se prezintă într-un mod ce conduce la concluzia că inculpata a urmărit să îşi însuşească varianta de apărare invocată ulterior.
Audiată în data de 23 iunie 2009 în prezenţa avocatului ei ales, inculpata M.D.C. a declarat că în anul 1968 şi până în anul 2006 nu a făcut nici un act de dispoziţie, de administrare ori de conservare a imobilului care face obiectul cauzei şi nici nu deţine vreun certificat de moştenitor sau orice alt înscris care să ateste dreptul de proprietate al antecesorilor ei asupra imobilului.
În raport de mijloacele de probă menţionate, având în vedere şi declaraţia olografă a inculpatei M.D.C., se poate reţine că, deşi aceasta susţine că este de bună-credinţă, fiind convinsă că imobilul a fost cumpărat de bunica sa N.I., apărarea inculpatei nu poate fi acceptată, pentru următoarele considerente:
- dacă imobilul ar fi fost cumpărat de N.I. în anul 1959, ar însemna că încheierea de întabulare pe numele acesteia ar trebui să se refere la aceasta, ceea ce nu este cazul;
- dacă imobilul ar fi fost cumpărat de N.I. şi moştenit apoi de F.S., ar fi trebuit ca toate aceste transmiteri de proprietate să se reflecte în xerocopiile CF F2 şi extrasele CF anterioare anului 1993, fără să existe neconcordanţe cu hotărârile judecătoreşti ori cu celelalte înscrisuri, ceea ce nu s-a întâmplat (cu alte cuvinte, o situaţie juridică necontestată şi clară a unui imobil se reflectă ca atare în toate înscrisurile care privesc acel imobil de-a lungul anilor, cu o consecvenţă ce permite urmărirea tuturor transmiterilor succesive);
- falsurile (transferarea imobilului nr. top. T1 al soţilor S. din CF F2 în CF F1) au avut loc ulterior anului 2002, întrucât situaţia CF de până atunci în cele două coli funciare era reală, aspect recunoscut chiar de O.C.P.I. Bihor prin încheierile de reconstituire a celor două coli;
- nu există nicio dovadă (înscris ori martor) care să ateste cumpărarea imobilului în anul 1959 de către N.I. (de altfel, este greu de crezut că în condiţiile social-politice ale anului respectiv, când România era stat totalitar comunist iar imobilele erau naţionalizate, era posibilă o astfel de tranzacţie oneroasă privind un imobil de 798 mp) şi să susţină astfel buna-credinţă a inculpatei, în afara extraselor CF ulterioare anului 2002. Mai mult, inculpata nu a putut indica nici un martor care să confirme că mama ei F.S. ar fi fost proprietara imobilului sau măcar s-ar fi comportat ca proprietară a imobilului, martori care ar fi trebuit să existe cel puţin printre vecini sau cunoscuţi, având în vedere că se susţine că ar fi fost vorba de deţinerea unei proprietăţi în centrul municipiului timp de peste 30 ani;
- deşi persoana care a sustras foile de avere "B" şi a falsificat colile CF nu a fost identificată, în acord cu jurisprudenţa bine stabilită a Curţii Europene a Drepturilor Omului (pentru stabilirea faptelor invocate Curtea se foloseşte de criteriul probei "dincolo de orice îndoială rezonabilă"; o asemenea dovadă poate totuşi rezulta dintr-o serie de indicii sau de prezumţii, nerespinse, suficient de grave, precise şi potrivite - Irlanda contra Regatului Unit al Marii Britanii, Hotărârea din 18 ianuarie 1978; Filip contra României, Hotărârea din 14 decembrie 2006), se constată că indiciile şi prezumţiile care conduc la concluzia vinovăţiei inculpatelor sunt prezente în cauză (inculpata A.M., fiica inculpatei M.D.C., este angajată ca registrator O.C.P.I. Bihor, având deci acces la colile CF; singura care a avut interes în cererea acestei stări de fapt şi de drept este inculpata M.D.C. care s-a prezentat ca proprietară a imobilului cu titlu de succesiune şi care l-a şi vândut).
Inculpata A.M. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi a declarat următoarele:
- imobilul din Oradea, Calea C. ar fi aparţinut bunicii sale F.S., dar nu ştie cum l-a dobândit aceasta, nu a fost dusă niciodată să vadă acel imobil şi nici nu a văzut vreun înscris cu privire la acel imobil;
- în data de 5 mai 2006 mama ei, M.D.C., a chemat-o la notarul public, unde inculpata ar fi semnat un înscris necompletat şi al cărui conţinut nu l-a cunoscut, certificatul de moştenitor fiind deja întocmit de către notar;
- uzucapiunea din anul 1991 s-ar fi făcut nelegal iar vânzările ulterioare, până la familia S. ar fi şi ele nelegale.
În legătură cu apărarea inculpatei A.M. s-a precizat că, dată fiind profesia ei, nu este deloc credibil că a semnat în faţa notarului un înscris necompletat şi nici că, dacă într-adevăr bunica ei ar fi fost proprietara imobilului, nu ar fi făcut vreun demers ca, cel puţin după moartea acesteia, să verifice situaţia de carte funciară a imobilului şi să reglementeze situaţia juridică a acestuia. În ceea ce priveşte modul în care s-a constatat uzucapiunea şi vânzările ulterioare, aceste aspecte nu pot fi supuse analizei organelor judiciare penale întrucât potrivit art. 44 alin. (3) C. proc. pen. "Hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile".
Până în prezent nu s-a putut stabili destinaţia sumelor de bani ridicate din contul menţionat, cu excepţia sumei de 70.170 RON, care a fost donată de inculpata M.D.C. fiicei sale A.M. pentru achiziţia unui imobil. Inculpata susţine că nu îşi aminteşte ce a făcut cu restul banilor, afirmaţie evident deloc credibilă, fiind vorba de cheltuirea sumei de cca. 450.000 RON.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, materialul probator administrat în etapa cercetării judecătoreşti şi anume înscrisuri, declaraţii martori P.G.A., G.I.I., raport de evaluare teren, alte înscrisuri, prima instanţă a reţinut următoarele:
Imobilul în discuţie este situat în zona I a oraşului Oradea, aşa cum rezultă din răspunsul înaintat de Camera Notarilor Publici Oradea la dosar de fond, fiind înscris în CF nr. F2 Oradea la poziţia A+1, sub nr. top T1, cu o suprafaţă de 797 mp, fiind compus dintr-o casă "sub Cetatea Orăzii" şi teren aferent intravilan (curte), localizat ca şi adresă în Oradea, str. C., jud. Bihor. Ca şi proprietari, în acelaşi CF figurau sub poziţiile B19 şi B20, soţii S.A. şi L., care au dobândit aceste bunuri prin Contract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. C3 din 22 ianuarie 1993, de la fostul proprietar, L.A.
Din declaraţia acestuia din urmă de la urmărire penală, a rezultat că în cursul anului 1992 a cumpărat, la rândul său, imobilul în cauză pentru fratele său L.A. şi la solicitarea acestuia, care era plecat la aceea dată în Germania, printr-un anunţ din ziarul local. A arătat că pe acel teren era o casă dărăpănată şi o pivniţă şi proprietară era familia B. Întrucât fratele său a fost nevoit să plece în SUA, a preferat să revândă terenul familiei S., tot prin intermediul martorului enunţat.
Familia S., părţi civile în prezenta cauză, s-a comportat ca o adevărată proprietară a imobilelor achiziţionate, în cursul anului 1995, efectuând anumite lucrări - confecţionarea unei porţi metalice la imobilul în cauză cu o uşă mai mică, edificarea unor stâlpi metalici de susţinere a porţii (prin intermediul martorilor B.F. şi G.I.I., acesta din urmă fiind cooptat de partea civilă S.A. tot în cursul aceluiaşi an să consolideze, prin lucrări de zidărie, golurile care existau la geamurile imobilului şi la pivniţa acestuia. Martorii au precizat că nu locuia nimeni în acel imobil care se afla şi în stare de degradare, practic rămăsese doar faţada vechii construcţii.
În cauză a fost audiat şi martorul P.G.A. care a locuit în imobilul în cauză de când s-a născut, din anul 1967, împreună cu părinţii săi P.I. şi P.M. şi cu surorile sale, B.M., H.E. şi P.A., până în anul 1985, când s-au hotărât să vândă imobilul martorului L.V. Din Sentinţa civilă nr. 5.763 din 11 decembrie 1991 a Judecătoriei Oradea a rezultat, cu autoritate de lucru judecat, că imobilul în speţă a fost folosit în mod neîntrerupt, paşnic, public şi sub nume de proprietar, din anul 1946 şi până la decesul părinţilor martorului P. în anii 1985, 1990 de soţii P.I. şi M. şi antecesorii lor indicaţi anterior, care au solicitat, prin Cererea înregistrată la Notariatul de Stat Oradea sub nr. C2 din 31 martie 1992, înscrierea dreptului lor de proprietate, fapt care s-a şi întâmplat, prin Încheierea de întabulare nr. I5 din 6 aprilie 1992 a aceluiaşi notariat, aceştia figurând în extrasul CF din data de 31 martie 1992 la poziţiile B.12 - 15 ca proprietari, aceleaşi aspecte, rezultând şi din extrasul CF nr. F2 din 1979, în care, la poziţiile B5 - 9 sunt înscrişi vechii proprietari ai imobilului în anii 1930, 1949, după care figurează prin uzucapiune ca proprietari soţii P., la poziţiile 10 - 11.
S-a reţinut că din toate înscrisurile menţionate, coroborate cu declaraţiile martorilor enunţaţi, rezultă cu certitudine că imobilul în cauză a fost folosit începând cu anul 1946 de soţii P., apoi de succesorii acestora, fiind ulterior vândut martorilor L.V. şi L.A., ajungând, în cele din urmă să fie deţinut cu titlu de vânzare-cumpărare de către părţile civile S.A. şi S.L.M. De asemenea, în toată această perioadă de timp, inclusiv în anul 1993, când imobilele au fost cumpărate de soţii S., acestea au fost înscrise în CF nr. F2 Oradea.
S-a arătat că soţii S. s-au comportat ca adevăraţii proprietari, efectuând în cursul anului 1995 lucrări de reconsolidare a construcţiei aflată în stare avansată de degradare şi a pivniţei acesteia, totodată, la data de 16 octombrie 1993, printr-o cerere de ordonanţă preşedinţială depusă la Judecătoria Oradea, au obţinut evacuarea unor locatari ilegali (T.G.G. şi T.L.), din acest imobil, după evacuarea acestora, schimbând încuietoarea de la intrarea în imobil.
În cursul anului 1997, au realizat branşarea imobilului la reţeaua de apă potabilă şi canalizare.
Prin Decizia A.N.C.P.I. - O.C.P.I. Bihor nr. 18 din 1 martie 2005, inculpata A.M. a fost încadrată pe postul de arhivar registrator IV în cadrul Serviciului de Publicitate Imobiliară, la O.C.P.I. Bihor localitatea Salonta, apoi printr-un act adiţional din 28 mai 2007 emis de O.C.P.I., acesta a fost transferată de la B.C.P.I Salonta la B.C.P.I. Oradea, cu menţinerea funcţiei de asistent registrator IV, efectele acestui act începând cu data de 1 iunie 2007. Un aspect care nu a fost avut în vedere de acuză e cel care constă în faptul că, atât inculpata A.M., cât şi mama sa, inculpata M.D.C. aveau adresele de domiciliu relativ apropiate (conform hărţii oraşului Oradea) de adresa la care era situat imobilul din speţă şi acestea puteau să sesizeze starea imobilului, faptul că o perioadă lungă de timp soţii S. nu au mai efectuat lucrări la casă, că imobilul a fost aproape tot timpul nelocuit, cu acea excepţie din anul 1993, când a fost ocupat ilegal de o familie de cetăţeni romi.
S-a mai reţinut că, aproximativ în perioada angajării inculpatei A.M. la B.C.P.I. Oradea, cu câteva luni înainte, inculpata având oricum acces la actele de carte funciară la Salonta, au început să apară inadvertenţe notabile în cărţile funciare care făceau referire la imobilul din Oradea, str. C., jud. Bihor, fiind practic falsificate colile CF nr. F2 Oradea şi F1 Oradea în care figurau, atât terenul în cauză, cât şi un alt imobil învecinat provenind din acelaşi nr. topografic adică T1/2.
Astfel, mai întâi s-a falsificat prin alterare nr. top. T1 din coala CF nr. F2 Oradea, sub care figura imobilul, fiind transformat din nr. top T1 în nr. top.T1/2, după care "foaia de proprietate, foaia "B" din acelaşi CF în care figurau părţile civile S., a fost sustrasă şi inserată în CF F1 Oradea. Din această coală de CF, au fost sustrase mai multe file, ultima fiind înserată în CF nr. F2 Oradea. Totodată, în coala CF F1 Oradea a fost înserată o filă la foaia B, de proprietate, în care erau făcute menţiuni nereale, şi anume că "La 23 februarie 1969, nr. conexat cu 448/69, se transmite dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare, din imobilul cu nr. top. T1, în favoarea bunicii inculpatei M.D.C., N.I., apoi în baza unui certificat de moştenitor fără număr şi dată, se întabulează dreptul de proprietate cu titlu de moştenire, în favoarea mamei aceleiaşi inculpate, F.S., aceasta fiind totodată bunica coinculpatei A.M. Sub B27, s-a introdus o încheiere de îndreptare a erorii materiale din 26 iunie 2000, la sesizarea din oficiu, în sensul că nr. top. T1/2 se radiază, fiind transcris în CF nr. F2 Oradea, în favoarea Statului Român. Coala CF F1 falsificată, nu s-a mai găsit, fiind depusă doar o copie după aceasta, de inculpata M.D.C.
S-a indicat faptul că aceste coli CF au fost falsificate, chiar dacă nu s-au găsit probe directe care să o incrimineze pe inculpata A.M. de falsificarea acestora, deşi în calitatea pe care o avea, iniţial la Biroul de Carte Funciară din Salonta, apoi la Oradea, aceasta avea libertate deplină de a studia colile CF şi a efectua menţiuni pe acestea, aceasta fiind şi ocupaţia ei, aceea de asistent registrator, rezultă în mod cert din următoarele înscrisuri, la care se adaugă înscrisurile deja descrise şi declaraţiile martorilor audiaţi pe parcursul procesului.
Astfel, au fost identificate şi depuse la dosar xerocopii ale colilor integrale după CF F2 Oradea şi F1 Oradea, dinaintea falsificării, nu s-a depistat coala CF F1 Oradea falsificată, doar inculpata M.D.C. s-a aflat în posesia unei extras CF, evident falsificat, aspect care duce la concluzia că aceasta cunoştea acest fapt, dosarul la care se face referire în foaia B la poziţia 26, unde figurează bunica inculpatei M.D.C., are un alt obiect şi anume radierea stipulaţiunii de întreţinere şi înmormântare, întabulată asupra imobilului înscris în CF nr. F3, Picleu, astfel că nu se referă la imobilul în cauză. În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică nr. R1 din 27 februarie 2008, întocmit de I.P.J. Bihor - Serviciul Criminalistic, se arată faptul că scrisul de completare depus la poziţia nr. T1/2 din CF nr. F2 prezintă urme de ştergere mecanică în zona cifrei 2 de la numărul poziţiei şi de la rubrica "hold-ol", nr. 1677, scrisul iniţial neputându-se stabili, datorită ştergerii mecanice în profunzime.
Examinându-se coala CF F1 Oradea, s-a reţinut că, la data constituirii ei, erau înscrise două imobile sub A.1.1 şi A.I.2. Imobilul de sub A.1.1, cu nr. top T1 în suprafaţă de 221,8 stânjeni, a fost însă transcris în data de 21 martie 1917 în coala CF F2 Oradea, conform menţiunii de sub B.16 din CF F1. Ca atare, din anul 1917 în coala CF F1 Oradea a mai rămas doar imobilul de sub A.I.2 cu nr. top.T1/2, care este transmis succesiv către mai multe persoane iar în data de 6 noiembrie 1959, conform Încheierii nr. I6, imobilul intră în proprietatea Statului Român cu titlu de drept de naţionalizare în baza Decretului nr. 92/1950.
S-a menţionat că această situaţie juridică este dovedită şi prin Încheierea nr. I6 din 18 noiembrie 1959 a Tribunalului Popular al Oraşului Oradea - Secţia de Carte Funciară, prin care se dispune "Ca asupra imobilului cuprins în coala de CF nr. F1 a oraşului Oradea de sub nr. de ord. A.I.2 cu nr. top T1/2, proprietatea lui M.C. şi M.R., să se întabuleze dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, cu titlu de drept naţionalizare".
S-a mai constatat, din examinarea întregii coli CF F2, că aceasta a fost constituită în data de 21 martie 1917, când imobilul nr. top. T1 a fost înscris în coală, provenind din coala CF F1. Acest imobil nr. top. T1 din coala CF F2 înfiinţată în anul 1917 a fost apoi transmis succesiv mai multor proprietari, ultima transmisiune având loc în anul 1949. Apoi, în tot intervalul cuprins între anii 1949 şi 1992, nu s-a mai făcut nicio înscriere sau notare în coala funciară F2 Oradea din care rezultă că imobilul ar fi fost dobândit de vreo persoană, grevat sau transcris în altă coală. Următoarele menţiuni de proprietate, de sub B.10 - 11, sunt din data de 31 martie 1992, când s-a întabulat dreptul de proprietate asupra 1/1 parte din imobil, cu titlu de uzucapiune, în favoarea soţilor P.I. şi M., în baza Sentinţei civile nr. 5.763/1991 a Judecătoriei Oradea.
S-a arătat că vânzarea-cumpărarea înscrisă la B.26 în favoarea lui N.I. este nereală, întrucât prin Încheierea nr. I6 din 18 noiembrie 1959 a Tribunalului Popular al oraşului Oradea, s-a dispus ca asupra imobilului înscris în CF F1 Oradea, de sub A.I.2 cu nr. top T1/2, proprietatea lui M.C. şi M.R., să se întabuleze dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, cu drept de naţionalizare. Ori, era imposibil ca un imobil dobândit de Statul Român cu titlu de drept de naţionalizare în anul 1959, drept înscris în coala funciară F1 Oradea sub B.25, să poată fi apoi, în anul 1969 înscris în aceeaşi coală funciară ca fiind dobândit de către N.I. în baza unor contracte din datele de 12 aprilie 1937 şi din 5 februarie 1951. Această concluzie privind imposibilitatea înscrierii dreptului de proprietate în anul 1969 s-a desprins de către prima instanţă, din următoarele argumente:
- încă din anul 1917 imobilul cu nr. top T1 (număr topografic indicat expres în această înscriere în coala funciară) a fost transcris în coala funciară F2 Oradea;
- nu putea fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare în anul 1937, care apoi să şi impună întabularea după 32 ani, câtă vreme proprietari în acel an, conform B.17 - 20, erau alte persoane decât cele menţionate în înscrierea falsă de sub B.26 (M.C. şi soţia I., D.G.T. şi E. nu erau proprietari ai imobilului din CF F1, ci proprietari ai imobilului din CF F2 sub B.7 - 9, iar aceştia şi-au înscris dreptul de proprietate doar în data de 17 ianuarie 1949). Cu alte cuvinte, N.I. nu putea cumpăra în anul 1937 un imobil de la persoane care l-au dobândit abia în anul 1949. Persoana care a făcut însă înscrierea falsă din CF F1 sub B.26 a scăpat din vedere aceste aspecte şi încercând să sugereze legalitatea dobândirii imobilului de către N.I., a făcut menţiunea că aceasta a dobândit imobilul nr. top. T1 de la proprietari care erau înscrişi însă în CF F2 Oradea, dovedindu-se astfel că persoana care a săvârşit falsul a cunoscut situaţia juridică reală a ambelor coli funciare CF F2 şi F1 Oradea (a cunoscut aspecte privind numele proprietarilor şi imobilele care nu puteau rezulta decât din examinarea în întregime a colilor funciare).
S-a reţinut că falsificarea colilor CF mai rezultă şi din xerocopiile documentelor depuse de martora B.S.L., contract de vânzare-cumpărare a locuinţei cu plata în rate, încheiat între S.C.C.T.I. Bihor şi soţii B., cu privire la apartamentul din Oradea, str. C., înscris în CF nr. F1 Oradea, cu nr. top T1/2, extras după acelaşi CF din noiembrie 1998, prezentat de aceeaşi martoră la urmărirea penală, din care rezultă că proprietar al acestui imobil era Statul Român, Încheierea de întabulare a soţilor B. nr. I7/1999 a Judecătoriei Oradea - Biroul de Carte Funciară, Încheierea nr. I7 din 8 iunie 1999 a Judecătoriei Oradea - Biroul de Carte Funciară prin care la poziţia B26 a CF F1 Oradea, la data de 26 mai 1999 s-a menţionat că imobilul de sub A.1, cu nr. top T1/2, se defalcă în trei apartamente, iar apartamentul soţilor B., se transcrie în CF individual nr. F4 Oradea, Încheierea nr. I9 din 23 iulie 2002 a Judecătoriei Oradea - Biroul de Carte Funciară prin care s-a radiat ipoteca înscrisă în favoarea S.C.C.T.I. Bihor în CF nr. F4 cu nr. top T1/2, proprietatea soţilor B.
Conform procesului-verbal de căutare, nedatat, registratorul-şef D.L. din cadrul O.C.P.I. Bihor - Serviciul de Publicitate Imobiliară Oradea, a procedat la căutarea colii F2 Oradea, care era prezentă în cutia de păstrare, dar nu avea toate foile "B" (foaia de proprietate).
În data de 9 octombrie 2006, partea civilă S.A. a înregistrat la O.C.P.I. Bihor cererea nr. C5 prin care a solicitat reconstituirea colii F2, în sensul radierii poziţiilor de la B.10 şi B.11, care erau capsate în coala CF şi a înscrierii corecte a poziţiilor de la B.10 - 20, conform copiei xerox a CF F2 Oradea, pe care o deţinea, precum şi a altor acte din cele mai sus menţionate.
Prin Încheierea de reconstituire nr. I3 din 9 octombrie 2006, registratorul-şef D.L. din cadrul O.C.P.I. Bihor - Serviciul de Publicitate Imobiliară Oradea, a dispus admiterea cererii de rectificare şi reconstituire a colii CF F2 Oradea pentru nr. top. T1, în sensul că:
- la B.1 s-a constatat că există fila originală cu aceste poziţii;
- la B.10 - 11 au fost înscrişi P.I. şi soţia P.M., cu 1/1 parte cu titlu de uzucapiune înch. c.f. C2/1992;
- la B.12 - 15 au fost înscrişi H.E., B.M., I.A. şi P.A. cu titlu de moştenire înch. cf. C2/1992, după care aceştia au vândut la B.16 în 1/1 parte;
- la B.16 a fost înscris L.V. cu 1/1 parte cu titlu de cumpărare înch. cf. C7/1992, după care acesta a vândut la B.17 1/1 parte;
- la B.17 a fost înscris L.A. cu 1/1 parte cu titlu de cumpărare înch. cf. C8/1992, după care acesta a vândut la B.19 - 20 1/1 parte;
- la B.18 s-a menţionat poziţie greşită;
- la B.19 - 20 au fost înscrişi S.L.M. şi soţul S.A. cu 1/1 parte cu titlu de cumpărare înch. cf. nr. C9/1993.
În data de 9 octombrie 2006 martora B.S.L. a înregistrat la O.C.P.I. Bihor cererea nr. C6 prin care a solicitat reconstituirea colii CF F1 Oradea, în sensul că după poziţia B.25 să fie completată foaia "B" cu poziţia B.11 din CF F2 Oradea şi cu restul menţiunilor cu privire la defalcarea imobilului şi întabularea apartamentului în favoarea martorei, conform înscrierilor făcute în CF ind. F4 Oradea, în baza Încheierii nr. I7/1999 şi a xerocopiei CF F1 Oradea.
Prin Încheierea de reconstituire nr. I2 din 9 octombrie 2006 registratorul-şef D.L. din cadrul O.C.P.I. Bihor - Serviciul de Publicitate Imobiliară Oradea, a dispus admiterea cererii de rectificare şi reconstituire a colii CF F1 Oradea pentru foaia de avere "A" cu nr. top. T1/2, precum şi modificarea numerelor de ordine la foaia de proprietate originală existentă în arhiva CF, în sensul că:
- la foaia de avere "A" se înscrie sub nr. top T1/2 casă colectivă în Subcetatea Orăzii, teren de 603 mp = 167,7 stp;
- la B.1.24 poziţii sistate;
- la B.25 Statul Român cu 1/1 parte cu titlu de naţionalizare înch. cf I6/1959;
- la B.26 se menţionează faptul că imobilul reprezintă în natură casă colectivă compusă din trei apartamente înch. cf. I7/1999 şi se va completa cu menţiunea că apartamentul se transcrie în CF individuală nr. F4 Oradea în favoarea lui B.R.F. şi soţia B.S.L.
S-a dedus că prin activităţi infracţionale, având în vedere ansamblul înscrisurilor reale ce atestau situaţia reală a imobilelor, aflate în majoritate covârşitoare la dosarul de urmărire penală şi faţă de toate declaraţiile martorilor audiaţi care se coroborează cu înscrisurile indicate, imobilul cu nr. top T1 din CF nr. F2 Oradea, a fost transferat în CF F1 Oradea, după care, la data de 5 mai 2006, inculpata M.D.C. a solicitat O.C.P.I. Bihor, eliberarea extrasului CF F1 falsificat spre informare, extras din care rezultă în mod nereal că mama sa, F.S., a fost proprietara unui teren de 800 mp în "V.V." cu nr. top T1, dobândit cu titlu de moştenire prin încheierea nr. I8/1962 (care, cum am arătat se referă la altceva). Xerocopia acestui extras CF a fost găsită la locuinţa inculpatei A.M., cu ocazia percheziţiei domiciliare, însă, aşa cum s-a arătat anterior, proprietari ai imobilului având nr. top T1/2 erau soţii B., conform multitudinii de înscrisuri doveditoare depuse de aceştia, şi nu mama inculpatei. Mai mult, cu ocazia aceleaşi percheziţii din 22 iunie 2009, au fost găsite şi coala CF falsificată nr. F1 Oradea, în xerocopie, extrasul CF F1 pentru informare, cererea adresată B.C.P.I. Oradea de martora B.S.L. la 26 mai 2006, încheierea de întabulare a dreptului de proprietate a soţilor B. asupra imobilului nr. top T1/2 şi contractul de vânzare-cumpărare al acestora. Aceste aspecte indică clar faptul că inculpata A.M. şi mama acesteia, inculpata M.D.C., cunoşteau situaţia reală a imobilului în cauză şi succesiunea proprietarilor acestora, astfel nu aveau ce să caute acte care vizau alte persoane (soţii B.) la locuinţa inculpatei A.M.
S-a mai reţinut că după ce, prin intermediul colilor CF falsificate, inculpatele, fără a putea prezenta vreun înscris doveditor al faptului că antecesoarele lor ar fi avut vreun drept de proprietate asupra imobilului în speţă sau fără a-şi demonstra în vreun fel nevinovăţia prin vreo probă testimonială care să releve că ar fi efectuat un act de dispoziţie sau de orice fel asupra imobilului în discuţie, au procedat la dezbaterea succesiunii defunctei F.S., apelând la notarul public D.I. din Oradea, cu scopul declarat, de a vinde cât mai urgent imobilul, în speranţa că toate falsurile nu vor fi descoperite, având în vedere că, de câţiva ani, proprietarii, părţile civile S., nu s-au mai ocupat de întreţinerea acestuia şi a fost lăsat în paragină, şi cu scopul de a obţine cât mai curând venituri ilicite, omiţând multiplele erori strecurate în cuprinsul colilor CF falsificate, care demonstrau practic slaba pricepere în domeniul cărţilor funciare a inculpatei A.M.
Astfel, cu ocazia dezbaterii succesiunii, inculpata A.M., a dat o declaraţie de martor în faţa notarului, prin care a afirmat în mod mincinos că ştie că defuncta F.S., bunica sa, a deţinut 800 mp grădină în Oradea, str. C., deşi nu a văzut niciun înscris care să releve vreun drept al bunicii sale, de orice natură, asupra acestuia, şi nu a văzut nici dacă imobilul exista faptic. Chiar coinculpata M.D.C. a arătat că din anul 1968, până în anul 2006, nu a efectuat vreun act de orice tip asupra imobilului şi că nu deţine niciun înscris (titlu de proprietate, certificat de moştenitor), care să ateste dreptul de proprietate al antecesorilor ei asupra imobilului, or acestea nici nu puteau exista, cât timp colile CF au fost evident falsificate. Evident, inculpata A.M. s-a aflat în deplină cunoştinţă de cauză când a dat declaraţia în faţa notarului. Aceasta ştia că facilitează obţinerea unei drept necuvenit, pe căi ilegale, pentru mama sa, inculpata M.D.C., de care va beneficia şi ea, material, în egală măsură, după cum s-a demonstrat. Prin prisma profesiei sale şi a competenţelor în materia Cărţilor Funciare, trebuia să ştie că e imposibil ca cineva să poată obţine drepturi asupra unui bun care nu-i aparţine, fără să deţină nici măcar un înscris doveditor şi de asemenea, aceasta a cunoscut situaţia reală a imobilului, la percheziţia domiciliară găsindu-se înscrisuri care nu o priveau şi care nu aveau ce căuta la locuinţa sa, decât pentru a fi folosite la activitatea infracţională pe care au desfăşurat-o inculpatele. Mai mult, declaraţia inculpatei M.D.C., de la urmărire penală, în care aceasta a susţinut că după revoluţie mama sa ar fi angajat nişte romi pentru a-i edifica poarta şi gardul de la imobil este evident nesinceră, fiind combătută clar de martorii G.I.I., B.F. şi de procesul-verbal.
În continuare s-a reţinut că în baza certificatului de moştenitor obţinut prin declaraţia mincinoasă dată de inculpata A.M., mama acesteia, inculpata M.D.C., a solicitat topografului C.F. să întocmească documentaţia cadastrală a terenului în cauză. Cu ocazia măsurătorilor efectuate în teren, numitul C.F. a constatat că suprafaţa de teren este mai mică cu 52 mp decât cea înscrisă în CF, astfel că inculpata M.D.C. a dat o declaraţie notarială în data de 1 iunie 2006 la BNP D.I. din Oradea, autentificată sub nr. P1, prin care a consimţit ca din imobilul menţionat, situat în Oradea, Calea C., înscris în CF F1 Oradea, cu nr. top. T1 să se formeze o parcelă cu nr. cadastral nou format F9 Oradea, reprezentând în natură teren fără construcţii în intravilan în suprafaţă de 748 mp, care se va transcrie într-o nouă coală de CF NDF (nr. F10 Oradea) pe seama inculpatei ca bun propriu, cu titlu de moştenire şi parcelare. În ceea ce priveşte diferenţa de 52 mp, din imobilul cu nr. top. T1, aceasta urma să se reînscrie în CF F1 Oradea tot pe seama inculpatei.
După toate aceste activităţi din mai - iunie 2006, finalizate cu obţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului soţilor S., următorul pas care trebuia parcurs de către inculpată era acela al înstrăinării rapide a imobilului către persoane de bună-credinţă.
S-a reţinut că prin intermediul unei agenţii imobiliare, inculpata a publicat anunţuri la mica publicitate în care oferea spre vânzare imobilul menţionat. Agenţia imobiliară a fost astfel contactată de martorul P.C.M., asociatul şi administratorul SC I.I. SRL Oradea, care a negociat de la preţul de 180.000 euro solicitat de vânzătoare, până la preţul de 150.000 euro. Martorul arată că s-a deplasat la imobil, unde s-a întâlnit cu făptuitorul A.F., ginerele inculpatei M.D.C. şi soţul inculpatei A.M.
Întrucât părţile au căzut de acord cu privire la încheierea tranzacţiei şi având în vedere că plata urma să se facă în cont bancar, în data de 23 august 2006 inculpata M.D.C. şi-a deschis la B.R.D.G.S.G. - Sucursala Oradea contul în RON nr. X1 şi l-a împuternicit pe ginerele ei A.F. pentru toate conturile sale.
În plus, prin procura autentificată de BNP M.G. din Oradea sub nr. P1 din 23 august 2006, inculpata M.D.C. l-a împuternicit pe ginerele ei să efectueze orice operaţiuni curente în contul X1.
În aceeaşi zi de 23 august 2006, la BNP M.G. a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1 (număr care este consecutiv celui al împuternicirii date de inculpată pentru cont), prin care inculpata M.D.C. a vândut societăţii comerciale I.I. SRL Oradea, reprezentată de P.C.M., imobilul situat în Oradea, Calea C., jud.Bihor, înscris în CF NDF F10 Oradea cu nr. cad. F9, reprezentând în natură teren intravilan fără construcţii în suprafaţă de 748 mp pentru preţul de 150.000 euro, echivalentul sumei de 529.455 RON, preţ care se achită în aceeaşi zi prin virament în contul nr. X1 deschis pe numele inculpatei la B.R.D.G.S.G. - Sucursala Oradea.
Plata sumei de 529.455 RON a fost efectuată în contul bancar al inculpatei în aceeaşi zi de 23 august 2006, prin ordin de plată.
Din informaţiile primite de la B.R.D.G.S.G. - Sucursala Oradea s-a reţinut că au fost efectuate următoarele operaţiuni pentru contul bancar X1 al inculpatei M.D.C.:
- în data de 23 august 2006 contul acesteia a fost creditat cu suma de 529.455 RON prin ordin de plată emis de SC I.I. SRL Oradea;
- în data de 23 august 2006 au fost ridicate în numerar sumele de 100.000 RON şi 500 RON;
- în data de 25 august 2006 a fost efectuat un virament în sumă de 60.000 RON prin ordin de plată în contul X2;
- în data de 11 septembrie 2006 a fost efectuat un virament în sumă de 70.000 RON prin ordin de plată în acelaşi cont X2;
- în data de 27 septembrie 2006 a fost ridicate în numerar sumele de 180.000 RON şi 900 RON;
- în data de 3 octombrie 2006 a fost efectuat un virament în sumă de 100.010 RON prin ordin de plată în acelaşi cont X2;
- în data de 4 octombrie 2006 a fost ridicată în numerar suma de 10.000 RON;
- în data de 7 februarie 2007 a mai fost ridicată suma de 9.888,59 RON iar contul a fost închis.
De menţionat că în data de 24 august 2006, inculpata M.D.C. a înregistrat la B.R.D.G.S.G. - Sucursala Oradea cererea de revocare a împuternicirii acordate ginerelui ei A.F. pentru toate conturile, astfel că operaţiunile din contul X1 în perioada 25 august 2006 - 7 februarie 2007 au fost efectuate doar de către titulara acestuia.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 22 iunie 2009 la locuinţa inculpatei A.M., organele de urmărire penală au descoperit şi ridicat mai multe înscrisuri, din care relevante sunt următoarele:
- Contractul original de vânzare-cumpărare autentificat de BNP D.I. sub nr. C5 din 27 septembrie 2006, prin care C.N.J. vinde lui A.F. căsătorit cu A.M., imobilul situat în mun. Oradea, str. M., jud. Bihor, înscris în CF IND 7395 Oradea cu nr. topo T1-T2, cu preţul de 71.170 RON, banii fiind "proveniţi din donaţie de la M.D.C.".
- Contract autentic de donaţie autentificat de BNP G.C. cu nr. C7 din 31 octombrie 2007, prin care A.F. şi A.M. donează minorului A.R. imobilul din Oradea, str. M., jud. Bihor.
S-a constatat că primul contract este încheiat la doar o lună după ce inculpata M.D.C. a încasat suma de 529.455 RON, obţinută prin săvârşirea de infracţiuni, astfel că suma de 71.170 RON din cea sus-menţionată a fost "spălată", fiind folosită la achiziţionarea unui imobil pe numele inculpatei A.M.
În ceea ce priveşte al doilea contract, s-a constată că aceasta a fost încheiat la un interval de două luni de la formularea de către părţile S.L.M. şi S.A. a plângerii penale din prezenta cauză (plângere înregistrată la parchet în data de 9 iulie 2007) şi la doar două săptămâni după ce inculpata A.M. a fost audiată pentru prima dată de către organele de cercetare penală în această cauză la data de 17 octombrie 2007. În aceste condiţii, câtă vreme inculpata A.M. ştia că se efectuează cercetări în legătură cu toate împrejurările concrete care priveau imobilul din Oradea, Calea C., jud. Bihor, inclusiv cu privire la destinaţia sumelor de bani rezultate din vânzarea acestuia, s-a reţinut că donarea precipitată a imobilului cumpărat din banii primiţi prin donaţie, de la inculpata M.D.C. a urmărit să pună la adăpost imobilul de pe str. M. de orice urmărire a organelor judiciare, prin aceasta inculpata "spălând" produsul infracţiunii.
- Xerocopii privind imobilul situat în mun. Oradea, Calea C., nr. top T1, respectiv: extras CF F1 pentru informare eliberat la 12 iunie 2006 ora 09.40; Certificat de moştenitor din 5 mai 2006 privind moştenirea defunctei F.S.; coala CF F1 Oradea la data de 1 iunie 2006 cuprinzând menţiunile A1 - 2 şi B26 - 29; plan de amplasament şi delimitarea corpului de proprietate nr. P2 din 2 iunie 2006 privind imobilul din Oradea, Calea C. cu schiţa şi memoriul aferente.
- Xerocopia extrasului CF F1 din 26 mai 2000 în care este înscris imobilul cu nr. topo T1.
S-a conchis că aceste înscrisuri sunt false şi, în raport de probele administrate în cauză, nu se poate susţine că inculpata A.M. le-ar fi obţinut cu bună-credinţă. Astfel, în urma verificărilor efectuate în data de 25 iunie 2009 de către organele de urmărire penală în evidenţele O.C.P.I. Bihor, s-a constatat că numărul de înregistrare N1 din 5 mai 2000 al extrasului CF F1 Oradea este atribuit unei alte lucrări de carte funciară, astfel că acest extras CF este fals iar numărul de înregistrare a fost atribuit doar pentru păstrarea unei aparenţe de legalitate. În condiţiile în care acest extras CF fals cuprinde aparent toate menţiunile şi condiţiile de legalitate, fiind inclusiv semnat şi ştampilat, este evident că acesta nu putea fi obţinut decât de o persoană care are acces la ştampila instituţiei şi care în acelaşi timp are şi interes material sau de altă natură în cauză, aceasta fiind inculpata A.M. În cursul urmăririi penale s-a stabilit că extrasul CF fals descoperit la locuinţa inculpatei a fost semnat de martora T.L.D., care nu îşi mai aminteşte în ce condiţii a completat acest extras CF la rubricile privind numărul de înregistrare şi data, precum şi semnătura.
În ceea ce priveşte extrasul CF F1 din data de 26 mai 2000, s-a apreciat că acesta este de asemenea fals, fiind antedatat, aşa cum s-a arătat mai sus, la data de 26 mai 1999 s-a făcut menţiunea în CF F1 Oradea, în baza Încheierii nr. I7 din 8 iunie 1999 a Judecătoriei Oradea, Biroul de Carte Funciară, că imobilul de sub A.1.1 cu nr. top. T1/2 se defalcă în trei apartamente iar apartamentul soţilor B. se transcrie în CF ind. F4. De asemenea, Dosarul nr. I8/1969 se referă la cu totul alte persoane şi la alt imobil şi, în plus, se constată că între cele două extrase CF false există diferenţe în ceea ce priveşte anul încheierii de întabulare (1962 în extrasul din data de 5 mai 2006 şi respectiv, 1969 în extrasul din data de 26 mai 2000). Mai mult, la locuinţa inculpatei a fost descoperit un al treilea extras CF F1, în care anul dobândirii imobilului nr. top. T1 apare ca fiind 1968.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate simultan în data de 22 iunie 2009 la locuinţa inculpatei M.D.C., aceasta a încercat să ascundă de organele de urmărire penală, sub bluză, un portmoneu în care se aflau următoarele sume de bani: 900 RON, 100 dolar SUA şi 520 euro.
De asemenea, au fost descoperite însemnările olografe privind modul de dobândire a imobilului din Oradea, Calea C., care se prezintă într-un mod ce conduce la concluzia că inculpata a urmărit să îşi însuşească varianta de apărare invocată ulterior.
S-a mai reţinut că inculpatele şi-au susţinut tot timpul nevinovăţia, inculpata A.M. arătând la urmărire penală că atunci când a dat declaraţia la notar, a semnat doar un înscris necompletat, că nu ştia ce va conţine acesta, aspect cel puţin hilar, având în vedere că totuşi inculpata e o persoană bine situată, cu studii, astfel că nu s-ar justifica această naivitate deplină a ei de a semna un înscris fără să-l citească. Semnându-l se presupune că a acceptat şi că a lecturat conţinutul său. Totodată critica acesteia vizând nelegalitatea înscrisurilor anterioare, nu ţin de prezenta cauză şi nu formează obiectul acestui dosar. De asemenea, declaraţia de nerecunoaştere a inculpatei M.D.C. nu are niciun suport probator, faptul că aceasta s-a hotărât brusc să vândă un imobil pe care doar i l-ar fi arătat mama sa, fără să facă vreun demers pentru întreţinerea acestuia sau fără să deţină vreun act de proprietate, relevă clar, nu naivitatea sa, pe care a încercat s-o impună în faţa organelor de urmărire penală, ci reaua sa credinţă, vinovăţia în comiterea faptelor prezentă sub forma intenţiei directe, ca şi în cazul inculpatei A.M. Practic cele două inculpate nu au putut dovedi nici prin înscrisuri, nici prin martori, că ar fi deţinut vreun drept de orice natură asupra imobilului în litigiu, pierzându-se în explicaţii hilare, incredibile ale situaţiei create prin vinderea unui bun care nu le aparţinea. Astfel, dacă imobilul ar fi fost cumpărat de bunica sa N.I., apărarea inculpatei nu poate fi acceptată, pentru următoarele considerente:
- dacă imobilul ar fi fost cumpărat de N.I. în anul 1959, ar însemna că încheierea de întabulare pe numele acesteia ar trebui să se refere la aceasta, ceea ce nu este cazul;
- dacă imobilul ar fi fost cumpărat de N.I. şi moştenit apoi de F.S., ar fi trebuit ca toate aceste transmiteri de proprietate să se reflecte în xerocopiile CF F2 şi extrasele CF anterioare anului 1993, fără să existe neconcordanţe cu hotărârile judecătoreşti ori cu celelalte înscrisuri, ceea ce nu s-a întâmplat (cu alte cuvinte, o situaţie juridică necontestată şi clară a unui imobil se reflectă ca atare în toate înscrisurile care privesc acel imobil de-a lungul anilor, cu o consecvenţă ce permite urmărirea tuturor transmiterilor succesive);
- falsurile (transferarea imobilului nr. top. T1 al soţilor S. din CF F2 în CF F1) au avut loc ulterior anului 2002, întrucât situaţia CF de până atunci în cele două coli funciare era reală, aspect recunoscut chiar de O.C.P.I. Bihor prin încheierile de reconstituire a celor două coli;
- nu există nicio dovadă (înscris ori martor) care să ateste cumpărarea imobilului în anul 1959 de către N.I. (de altfel, este greu de crezut că în condiţiile social-politice ale anului respectiv, când România era stat totalitar comunist iar imobilele erau naţionalizate, era posibilă o astfel de tranzacţie oneroasă privind un imobil de 798 mp) şi să susţină astfel buna-credinţă a inculpatei, în afara extraselor CF ulterioare anului 2002. Mai mult, inculpata nu a putut indica nici un martor care să confirme că mama ei F.S. ar fi fost proprietara imobilului sau măcar s-ar fi comportat ca proprietară a imobilului, martori care ar fi trebuit să existe cel puţin printre vecini sau cunoscuţi, având în vedere că se susţine că ar fi fost vorba de deţinerea unei proprietăţi în centrul municipiului timp de peste 30 ani.
- deşi persoana care a sustras foile de avere "B" şi a falsificat colile CF nu a fost identificată, în acord cu jurisprudenţa bine stabilită a Curţii Europene a Drepturilor Omului (pentru stabilirea faptelor invocate Curtea se foloseşte de criteriul probei "dincolo de orice îndoială rezonabilă"; o asemenea dovadă poate totuşi rezulta dintr-o serie de indicii sau de prezumţii, nerespinse, suficient de grave, precise şi potrivite - Irlanda contra Regatului Unit al Marii Britanii, Hotărârea din 18 ianuarie 1978; Filip contra României, Hotărârea din 14 decembrie 2006), se constată că indiciile şi prezumţiile care conduc la concluzia vinovăţiei inculpatelor sunt prezente în cauză (inculpata A.M., fiica inculpatei M.D.C., este angajată ca registrator O.C.P.I. Bihor, având deci acces la colile CF; singura care a avut interes în cererea acestei stări de fapt şi de drept este inculpata M.D.C. care s-a prezentat ca proprietară a imobilului cu titlu de succesiune şi care l-a şi vândut).
Până în prezent nu s-a putut stabili destinaţia sumelor de bani ridicate din contul menţionat, cu excepţia sumei de 70.170 RON, care a fost donată de inculpata M.D.C. fiicei sale A.M. pentru achiziţia unui imobil. Inculpata susţine că nu îşi aminteşte ce a făcut cu restul banilor, afirmaţie evident deloc credibilă, fiind vorba de cheltuirea sumei de cca. 450.000 RON.
Faţă de considerentele în fapt amintite, s-a apreciat că vinovăţia inculpatelor pentru toate acuzele aduse, sub forma intenţiei directe, este pe deplin probată, înlăturându-se declaraţia de nerecunoaştere a faptelor comise de acestea ca total nesincere.
Pe latura civilă a cauzei, părţile civile S.L.M. şi S.A., au solicitat, conform înscrisului de la Dosar nr. 6685/111/2009 al Tribunalului Bihor:
- anularea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C1 din 23 august 2006 al BNP M.G. încheiat între SC I.I. SRL Oradea şi vânzătoarea M.D.C., privind imobilul situat în Oradea, Calea C.;
- anularea certificatului de moştenitor eliberat de BNP D.I. privind succesiunea imobilului situat în Oradea, Calea C., după defuncta F.S. mama inculpatei M.D.C.;
- anularea declaraţiei dată de inculpata M.D.C. în calitate de moştenitoare, în faţa notarului public D.I. precum şi declaraţia dată de inculpata A.M. în calitate de martor, în faţa notarului public D.I., în baza cărora s-a dezbătut succesiunea şi s-a emis certificatul de moştenitor;
- anularea planului cadastral întocmit de ing. topograf C.F. înregistrat sub nr. S1/2006 la A.N.C.P.I., anularea declaraţiei autentificată sub nr. P1 din 1 iunie 2006 la BNP D.I. dată de inculpata M.D.C., anularea numărului cadastral nou format F9 Oradea şi a CF NDF F10 Oradea, coala funciară în care s-a înscris dreptul de proprietate al inculpatei asupra imobilului constând în casă şi teren în suprafaţă de 748 mp cu titlu de moştenire şi parcelare;
- anularea Încheierii nr. I1 din 1 iunie 2006 emisă de O.C.P.I. Bihor, privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea inculpatei M.D.C.;
- anularea menţiunilor din CF F1 Oradea de la foaia de proprietate înscrise sub B26 şi 27 privind înscrierea dreptului de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea numitei N.I. a imobilului cu număr top T1;
- anularea încheierii dată la data de 26 iunie 2000 prin care s-a înscris în CF 5224 Oradea, nr. top T1/2 în favoarea Statului Român;
- anularea menţiunii din foaia A din CF F1 Oradea cu privire la numărul topografic T1 al imobilului constând în casă cu trei apartamente, şi revenirea la situaţia anterioară în sensul că numărul topografic al acestui imobil este T1/2;
- revenirea la situaţia anterioară în coala CF F2 Oradea în sensul că la foaia A, imobilul înscris în această coală constând în teren în suprafaţă de 748 mp este amplasat pe nr. top T1, la foaia de proprietate B - proprietari ai imobilului sunt părţile vătămate S.A. şi L., şi acest imobil nu a trecut niciodată în proprietatea Statului Român.
Totodată, prin precizarea la constituirea de parte civilă, părţile civile S. au mai solicitat obligarea inculpatelor:
- la plata sumei de 340.000 euro (echivalentul acesteia în moneda naţională la data pronunţării hotărârii, respectiv la data achitării efective a acestei sume), reprezentând prejudiciul cauzat de inculpate părţilor civile, prin scoaterea ilegală a imobilului din proprietatea soţilor S., aşa cum corect a fost constatată prin raportul de expertiză în faza de urmărire penală;
- la plata sumei de 35.000 euro, echivalentul acestei sume în moneda naţională la data pronunţării hotărârii, respectiv la data achitării, reprezentând daunele morale produse părţilor civile S., prin manoperele frauduloase săvârşite de inculpate, disconfortul creat de procesul penal demarat în anul 2007, emoţiile determinate de cauza aflată pe rolul instanţei, timpul alocat în vederea discutării cu apărătorul lor a conduitei procesuale şi nu în ultimul rând, imposibilitatea de a se folosi de propriul bun;
- la plata sumei de 8.437,07 RON reprezentând taxa judiciară de timbru plătită de părţile civile S. în vederea soluţionării Dosarului civil nr. 2120/111/2009, având ca obiect anulare act (suspendat până la soluţionarea cauzei penale).
De asemenea, s-a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţat instanţa să dispună anularea tuturor operaţiunilor succesive de carte funciară (a documentaţiilor de carte funciară) efectuate fraudulos de către inculpate, prin care imobilul a ajuns în proprietatea inculpatelor (ilegal scos din proprietatea părţilor civile S.) şi a operaţiunilor subsecvente potrivit principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, inclusiv a contractului de vânzare-cumpărare din data de 23 august 2006 autentificat sub numărul V1 la BNP M.G., încheiat între M.D.C. în calitate de vânzător şi SC I.I. SRL Oradea, având ca obiect vânzarea imobilului situat în Oradea, str. C., în suprafaţă de 798 mp.
S-a solicitat şi restabilirea situaţiei anterioare efectuării operaţiunilor frauduloase întocmite de inculpate, prin care imobilul menţionat anterior a fost scos ilegal din proprietatea soţilor S.
De asemenea partea civilă SC I.I. SRL a solicitat în temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a probelor administrate în cauză, odată cu tragerea la răspunderea penală a inculpatelor A.M. şi M.D.C., soluţionând şi acţiunea civilă alăturată acţiunii penale de către S.A. şi S.M., admiterea acţiunii civile.
De asemenea, în temeiul art. 16 C. proc. pen., s-a solicitat introducerea în cauză - în calitate de persoană responsabilă civilmente - a A.N.C.P.I. reprezentată prin O.C.P.I. Bihor.
În principal, s-a solicitat ca la soluţionarea acţiunii civile să se facă aplicarea principiului prezumării şi ocrotirii bunei-credinţe, în ceea ce le priveşte, adică să nu se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C1/2006, act juridic translativ de proprietate, cu titlu oneros, încheiat de către societate în calitate de cumpărător de bună-credinţă (chiar dacă se va dispune anularea certificatului de moştenitor şi a altor acte anterioare).
De asemenea, dat fiind faptul că de peste 3 ani nu pot culege "fructele civile" ale imobilului care formează obiectul material al contractului de vânzare-cumpărare, datorită faptei culpabile a inculpatelor, fapte penale care au ocazionat prezentul proces şi datorită existenţei acestui proces nu au putut finaliza nici proiectul investiţiei, nu au putut nici măcar închiria terenul în litigiu, au suportat un prejudiciu material în cuantum pe care ei le apreciază ca fiind (până la data formulării cererii) de 180.000 euro.
S-a solicitat obligarea inculpatelor să repare prejudiciul (in solidum cu persoana responsabilă civilmente), prin plata către societate a acestor sume de bani.
În subsidiar, numai şi numai dacă se va constata că nu se impune a se face aplicarea principiului prezumării şi ocrotirii bunei-credinţe, dacă se va dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C1/2006, s-a solicitat obligarea inculpatelor (in solidum cu persoana responsabilă civilmente) să le achite suma de 370.000 euro.
Aceasta ar reprezenta "damnum emergens" şi "lucrum cessans", pierderea efectiv suferită prin plata preţului şi nerealizarea profitului aşteptat ((s-a subliniat că prin lucrări administrativ-urbanistice, valoarea de piaţă a imobilului a crescut foarte mult - prin obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare realizării PUZ, plan de urbanism prin care au obţinut o valorificare superioară a terenului (a se vedea în acest sens: CUT şi POT din PUZ anexat!))
S-a solicitat a fi reactualizate toate sumele de bani cu indicele de inflaţie aferent perioadei cuprinse între data producerii prejudiciului şi repararea lui efectivă (prin plată)!
În temeiul art. 193 C. proc. pen., odată cu obligarea inculpatelor şi a persoanei responsabile civilmente la repararea prejudiciului ocazionat, s-a solicitat obligarea lor şi la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea cererii depuse, s-a arătat că în anul 2006, societatea a cumpărat de la inculpata M.D.C. imobilul în litigiu. Au încheiat în acest sens contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C1/2006. Înainte de a încheia contractul au verificat la O.C.P.I. Bihor dacă inculpata este proprietar şi dacă imobilul este sau nu este grevat de sarcini şi procese. În acest sens li s-a pus la dispoziţia un extras de informare.
Notarul public a solicitat un extras pentru încheierea de acte autentice, O.C.P.I. Bihor, l-a emis (vânzătoarea făcând dovada deplină a faptului că este proprietar şi imobilul nu este grevat).
De asemenea, li s-au pus la dispoziţie lucrările cadastrale vizate de O.C.P.I., lucrări prin care a fost format nr. cadastral F9 şi a fost deschisă CF nr. F10 Oradea.
Astfel, în temeiul (şi cu deplină încredere în ele) actelor emise de către O.C.P.I. Bihor, au cumpărat imobilul în litigiu.
S-au invocat prevederile art. 31 din Legea nr. 7/1996.
De asemenea, s-a mai arătat că buna-credinţă a societăţii a fost probată şi în cursul urmăririi penale, fiind constatată de către organele de cercetare penală în urma administrării unui amplu probatoriu.
Contractul de vânzare-cumpărare în litigiu este un act cu titlu particular, oneros şi eroarea (dacă a existat) a fost una comună (întărită de actele emise de către o instituţie publică, O.C.P.I. Bihor).
Fiind de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, necunoscând că vânzătoarea nu a fost proprietar al imobilului, necunoscând că certificatul de moştenitor este nul - produce consecinţe juridice în cauză principiul "error comunis facit jus" care înlătură (în ceea ce priveşte societatea) consecinţele juridice ale eventualei anulări a actului juridic prin care vânzătoarea şi-a dobândit drepturile de proprietate (ce le-a fost lor înstrăinate).
Aşadar, fiind de bună-credinţă la data încheierii unui contract cu titlu oneros se impune ca acest contract să fie considerat valabil (urmând a nu se anula) chiar dacă vânzătoarea era un non-proprietar, chiar dacă aparenţa în drept a fost creată prin săvârşirea unei fapte penale de către cele două inculpate.
Pe de altă parte, dat fiind faptul că din data de 6 iulie 2007, societatea nu a mai putut folosi terenul în litigiu (conform destinaţiei pe care urma să o aibă (amplasare bloc de birouri P+3), dat fiind faptul că nu a putut să mai culeagă nici un fel de fructe civile (prin construire şi închiriere a supraedificatelor şi nici măcar prin închirierea terenului), s-a apreciat că pierderile suferite de către societate au fost de 60.000 euro/an.
Adică o pierdere cumulată, până la data formulării cererii, de 180.000 euro.
Prima instanţă a arătat că angajarea răspunderii civile a inculpatelor trebuie să facă în temeiul prevederilor art. 998 C. civ., iar a persoanei responsabile civilmente în temeiul art. 1000 alin. (1), teza I C. civ.
Între inculpata A.M. şi A.N.C.P.I. - O.C.P.I. Bihor există un raport de prepuşenie (mai precis, un raport de muncă), falsul a fost făcut în cadrul instituţiei publice (cărţile funciare în discuţie nu au părăsit legal niciodată premisele O.C.P.I. Bihor), inculpata A.M. este coautor (sau instigator) al faptei de înşelăciune, informaţiile necesare săvârşirii faptei penale le-a obţinut în calitatea sa de referent O.C.P.I., falsul a fost săvârşit în legătură cu munca sa şi în cadrul O.C.P.I. Bihor, înşelăciunea a fost posibilă numai ca urmare a calităţii de referent O.C.P.I. Bihor a inculpatei A.M.
S-a conchis că există fapta culpabilă (penală) a inculpatelor; există prejudiciu (cert, determinat sau determinabil şi nereparat) şi un vădit raport de cauzalitate între acestea, astfel se impune ca alături de angajarea răspunderii penale a inculpatelor, să fie angajată şi răspunderea lor civilă - obligându-le să repare prejudiciul pe care l-au cauzat societăţii.
În temeiul art. 1000 alin. (1) teza I C. civ., se impune obligarea şi a persoanei responsabile civilmente la plata sumelor de bani necesare în vederea reparării prejudiciului.
S-a precizat că evaluarea prejudiciului ocazionat nu este deplină şi că se va preciza acţiunea civilă ulterior.
La termenul de judecată din 7 februarie 2011, aceeaşi parte civilă a depus la dosar un raport de expertiză extrajudiciară de evaluare a imobilului cumpărat, întocmit la data de 6 ianuarie 2011, valoarea de piaţă determinată prin comparaţie fiind de 1.623.700 RON (echivalentul a 384.470 euro).
S-a solicitat în total obligarea inculpatelor la 384.470 euro, adică 1.623.700 RON, astfel cum reiese din scriptul intitulat "Raport de evaluare al proprietăţii imobiliare: Teren liber pentru dezvoltare" întocmit de expert evaluator T.A. şi datat 6 ianuarie 2011.
Această valoare a fost stabilită de către evaluator prin abordarea prin comparaţii de piaţă, sens în care au fost folosite trei comparabile (anume A, B, C) iar valoarea asimilată pentru terenul supus evaluării a fost estimată ca fiind asimilabilă valorii corectate a terenului comparabilei C.
S-a precizat valoarea pretenţiilor civile al societăţii la suma de 384.470 euro ce reprezintă prejudiciul suferit ca urmare a punerii lor într-o situaţie de a fi anulat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect acel teren, sens în care pe rolul Tribunalului Bihor părţile vătămate S.A. şi S.L. au şi promovat o acţiune introductivă de instanţă ce formează obiectul Dosarului nr. 2120/111/2009, dosar în prezent suspendat.
La termenul de judecată din 12 noiembrie 2010, instanţa, a respins cererea părţii civile SC I.I. SRL de introducere în proces, în calitate de parte responsabilă civilmente, a A.N.C.P.I. reprezentată de O.C.P.I. Oradea ca nefondată, deoarece, pe de o parte, infracţiunile de uz de fals pentru care inculpatele au fost deduse judecăţii sunt fapte de pericol, nu de rezultat, ele nu presupun, prin ele însele producerea unor urmări cu consecinţă pe plan civil, cauzatoare de prejudiciu material, iar, pe de altă parte, în speţă, cele două CF nr. F1 şi F2 Oradea, s-au reconstituit. De asemenea, nu rezultă din actele dosarului că aceste două coli CF ar fi fost falsificate în exercitarea atribuţiilor de serviciu de coinculpata A.M., pentru angajarea răspunderii O.C.P.I., în condiţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. nemodificat.
- În drept, s-a apreciat, raportat la starea de fapt descrisă, următoarele: fapta inculpatei M.D.C., constând în aceea că în data de 23 august 2006 i-a indus în eroare pe reprezentanţii părţii vătămate SC I.I. SRL Oradea cu ocazia încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. C1, prezentându-le ca adevărată o situaţie mincinoasă (modul în care a dobândit imobilul nr. top T1) şi calitatea ei de proprietar, cauzând astfel un prejudiciu de 340.000 euro în dauna părţii civile S.A. şi S.L. (1.200.000 RON, la nivelul anului 2006), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
- Fapta aceleiaşi inculpate, constând în aceea că a determinat-o pe fiica sa A.M. (prin rugăminţi) să dea o declaraţie mincinoasă în data de 5 mai 2006 în faţa notarului public D.I. cu ocazia dezbaterii succesiunii rămase de pe urma defunctei F.S., bunica sa, arătând în mod mincinos că ştie că aceasta a deţinut imobilul din Oradea, str.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen.
- Fapta aceleiaşi inculpate, constând în aceea că a folosit la intervale scurte de timp şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, diferite înscrisuri despre care ştia că sunt false (în data de 5 mai 2006 a folosit în faţa notarului public D.I. extrasul CF F1 Oradea eliberat la data de 5 mai 2006, din care rezultă că proprietara imobilului este F.S. din anul 1962; apoi a folosit extrasul CF F1 Oradea şi certificatul de moştenitor din 5 mai 2006 în faţa topografului C.F. în vederea întocmirii de către acesta a unui memoriu, plan de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, fişa corpului de proprietate, avizate apoi de A.N.C.P.I. - O.C.P.I. Bihor sub nr. S1 din 31 mai 2006; apoi a folosit în data de 1 iunie 2006 în faţa notarului public D.I. acte false întocmite fără vinovăţie de către C.F.; de asemenea, a folosit aceleaşi acte false în faţa registratoarei S.I. din cadrul O.C.P.I. Bihor, astfel că registratoarea a emis încheierea nr. I1 din 1 iunie 2006; în data de 23 august 2006 a folosit aceleaşi acte false în faţa notarului public M.G. cu ocazia vânzării imobilului), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzut de art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- Fapta aceleiaşi inculpate, constând în aceea că, la intervale scurte de timp şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a determinat mai mulţi funcţionari publici ca, fără vinovăţie, să întocmească acte oficiale prin care au fost atestate stări şi situaţii necorespunzătoare adevărului (în data de 5 mai 2006 l-a determinat pe notarul public D.I. să emită certificatul de moştenitor; în luna mai 2006 l-a determinat pe topograful C.F. să întocmească memoriu, plan de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, fişa corpului de proprietate, avizate apoi de A.N.C.P.I. - O.C.P.I. Bihor sub nr. S1 din 31 mai 2006; a determinat-o pe registratoarea S.I. din cadrul O.C.P.I. Bihor să emită încheierea nr. I1 din 1 iunie 2006), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual prevăzut de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- Fapta aceleiaşi inculpate, constând în aceea că în data de 1 iunie 2006 s-a prezentat la BNP D.I. şi a dat o declaraţie autentificată cu nr. P1, care este necorespunzătoare adevărului, întrucât inculpata susţine că a dobândit imobilul în cauză prin moştenire (aspect nereal, deoarece l-a dobândit prin săvârşirea de infracţiuni şi nu în mod legal prin moştenire), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen.
- Fapta aceleiaşi inculpate, constând în aceea că în cursul anului 2006 a ascuns (ascundere fizică sau prin folosirea banilor în moduri care nu permit urmărirea traseului şi destinaţiei acestora) suma de 529.455 RON, obţinută din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., bani care au fost ridicaţi de către inculpată din cont, fără a se cunoaşte destinaţia întregii sume, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. ) din Legea nr. 656/2002.
- Fapta inculpatei A.M., constând în aceea că a dat o declaraţie mincinoasă în data de 5 mai 2006 în faţa notarului public D.I. cu ocazia dezbaterii succesiunii rămase de pe urma defunctei F.S., bunica sa, arătând în mod mincinos că ştie că aceasta a deţinut imobilul din Oradea, str. C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen.
- Fapta aceleiaşi inculpate, constând în aceea că, după ce în data de 5 mai 2006 a dat declaraţia notarială mincinoasă, a ajutat-o astfel pe inculpata M.D.C., mama sa, să dobândească în mod nelegal dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Oradea, Calea C., care apoi a fost vândut cu suma de 150.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
- Faptele aceleiaşi inculpate, constând în aceea că a primit şi apoi folosit o parte din suma de 529.455 RON (respectiv 71.170 RON), obţinută de inculpata M.D.C. prin săvârşirea de infracţiuni, pentru cumpărarea la scurt timp a unei case situate în Oradea, str. M., jud. Bihor, pe care apoi a donat-o fiului ei minor (ceea ce constituie o modalitate clasică de spălare de bani, prin cumpărarea de bunuri imobile şi transferarea lor pe numele unor persoane de bună-credinţă, aflate însă sub controlul infractorilor), întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) şi art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. (iniţial inculpata a primit suma de bani rezultată din infracţiunea de înşelăciune şi a folosit-o pentru cumpărarea unei case, iar apoi a transferat bunul imobil pe numele fiului ei minor).
La dozarea şi individualizarea pedepselor aplicabile inculpatelor pentru faptele reţinute în sarcina lor, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen., s-a arătat că deşi acestea nu au antecedente penale, nemaiavând contacte cu legea penală până la data faptelor, nu au recunoscut acuzele aduse, deşi din ansamblul întregului material probator administrat pe parcursul procesului, rezultă vinovăţia acestora şi faptul că declaraţiile acestora sunt vădit nesincere, de gravitatea faptelor, având în vedere întreg periplul infracţional care a dus la vinderea unui imobil aparţinând altor persoane şi la obţinerea unor foloase materiale, pe căi ilegale din aceste împrejurări rezultând că ambele inculpate prezintă grad foarte ridicat de pericol social, faptele comise de acestea fiind foarte grave, cu atât mai mult, cu cât, inclusiv după începerea cercetărilor penale în cauză şi după audierea inculpatei A.M., aceasta din urmă şi soţul său, au donat imobilul din Oradea, str. M., jud. Bihor, achiziţionat cu o parte din banii rezultaţi din vânzarea imobilului din speţă, practic la scurt timp de la vinderea ilegală a acestuia, fiului lor minor A.R., pentru a împiedica repararea prejudiciului şi urmărirea acestuia de organele de urmărire penală.
Prin urmare, s-a apreciat că se impune, având în vedere atât gravitatea faptelor, perseverenţa infracţională a inculpatelor raportat la speţa de faţă, cât şi atitudinea nesinceră a acestora, aplicarea unor pedepse moderate acestora, însă cu executare în regim de detenţie, doar în această modalitate putându-se atinge scopul coercitiv şi reeducativ al pedepselor, neimpunându-se reţinerea vreunei circumstanţe atenuante judiciare în ceea ce le priveşte.
Pe latura civilă a cauzei, s-a apreciat întemeiată în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile S.A. şi S.L.M., s-a dispus, conform dispoziţiilor art. 170 C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., anularea tuturor înscrisurilor falsificate şi care au fost folosite de cele două inculpate, şi în raport cu terţe persoane, cu constatarea că cele două CF au fost deja reconstituite pe baza actelor existente şi care au fost identificate.
Referitor la restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile S., au fost apreciate formulate tardiv prin prisma dispoziţiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen., întrucât practic s-au formulat noi pretenţii civile care nu s-au solicitat cu ocazia acţiunii civile iniţiale, cu mult după citirea actului de sesizare a instanţei. Mai mult, aceste solicitări sunt nefondate, cât timp prejudiciul cauzat părţilor civile S. a fost reparat în natură, conform art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., prin restabilirea situaţiei anterioare, astfel că acestea nu pot solicita şi repararea prejudiciului prin plata unei sume de bani, pentru că s-ar îmbogăţi fără justă cauză.
S-a reţinut, referitor la daunele morale, că, faptele din speţă raportat la cele două părţi civile sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat, deci nu sunt susceptibile de producerea unui prejudiciu moral, iar cu privire la taxele de timbru achitate de părţile civile în alt proces civil s-a apreciat că nu au legătură de cauzalitate directă cu faptele din speţă şi nu se impun a fi acordate.
Cât priveşte constituirea de parte civilă a SC I.I. SRL, având în vedere că, efectul reconstituirii celor două CF a fost şi cel al radierii din oficiu a menţiunii cu privire la vânzarea-cumpărarea imobilului din Oradea, str. C., actele falsificate, inclusiv actele succesive de vânzare a imobilului, fiind nule de drept, s-a apreciat că nu se mai poate menţine această vânzare-cumpărare ca fiind valabilă şi nici să se menţină în fiinţă acest contract. Cu toate acestea, având în vedere buna-credinţă a părţii civile la momentul cumpărării bunului, aceasta prezumându-se, s-a impus acordarea unor despăgubiri civile, în speţă daune materiale, care să reprezinte contravaloarea imobilului. Cu toate acestea, nu s-a ţinut cont de expertiza extrajudiciară depusă la dosar de partea civilă şi prin care se evaluează bunul cumpărat, ci s-a ţinut cont de expertiza judiciară efectuată în cursul urmăririi penale şi care a stabilit că prejudiciul cauzat părţii civile este de 341.000 de euro (1.200.000 RON), urmând ca această sumă, în echivalent în RON la cursul oficial din data plăţii, să fie achitată de inculpate către partea civilă, la care să se adauge, conform art. 14 alin. (3) lit. b), alin. (4) C. proc. pen. şi folosul nerealizat prin lipsa de folosinţă a acestui bun, constând în indicele de inflaţie aplicabil începând cu data consumării infracţiunilor, 23 august 2006, până la momentul achitării în fapt a sumei stabilite.
În acest sens, s-a menţinut sechestrul asigurător dispus de organele de urmărire penală, până la recuperarea prejudiciului, asupra bunurilor inculpatelor, conform art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen.
S-au respins pretenţiile civile formulate de partea civilă SC I.I. SRL care a solicitat obligarea inculpatelor şi la suma totală de 370.000 euro, aceasta nefiind dovedită pentru diferenţa de 30.000 euro, doar printr-o expertiză extrajudiciară de care însă nu s-a ţinut cont, precum şi pretenţiile vizând suma de 60.000 de euro/an, constând în lipsa de folosinţă a bunului, pierderile suferite, care se ridică în total la 180.000 de euro. S-a apreciat că nici aceste pierderi nu au fost dovedite în mod cert prin niciun înscris sau martor, nici suma totală solicitată, de 384.470 euro, motiv pentru care au fost respinse.
Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termen legal, apel inculpatele M.D.C. şi A.M. precum şi părţile civile S.L.M., S.A. şi SC I.I. SRL Oradea.
Inculpata M.D.C. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, iar, pe fond a solicitat achitarea inculpatei M.D.C., în principal pe temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) cu raportare la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, iar în subsidiar pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv există un dubiu în privinţa autorilor eventualelor infracţiuni, privind înscrierile din cartea funciară. Legat de succesiunea înscrierilor în cele două cărţi funciare F1 şi F2 Oradea, a arătat că, reţinându-se infracţiunea de fals, toate celelalte infracţiuni au plecat de acolo. În înscrisuri şi în referatul de la dosar de urmărire penală, rezultă că CF F1 era lipsă la inventar, la data de 9 octombrie 2006, însă, există, în acelaşi timp, la dosar, un extras al acestei cărţi funciare, avizat în original de registratoarea S.I. în data de 1 iunie 2006, deci cu 4 luni înainte de a se fi constatat că această carte funciară este lipsă la inventar, extras găsit cu ocazia percheziţiei domiciliare, efectuate la locuinţa inculpatei A.M. Pe prima filă a acestei cărţi funciare, sub numărul topografic T1 există o linie punctată, ceea ce, din punct de vedere cadastral, înseamnă că acest număr topografic pleacă din CF F1 rămâne în această carte funciară. Numărul topografic care pleacă într-o altă carte funciară este T1/2. Punând sub semnul îndoielii toate menţiunile din cartea funciară nr. F1, de la înscrierea dreptului de proprietate al numitei F.S., născută N., prin cumpărare în 1969 asupra nr. topografic T1, trebuie să se accepte faptul că există extrase de carte funciară pe numele lui F.S., din 26 mai 2000, când, se susţine afirmativ că această carte funciară F1 era lipsă la inventar. Vorbim de anul 2000, când A.M. nici nu se gândea că va ajunge să lucreze vreodată la Cartea funciară Salonta şi cu 6 ani înainte de corectarea, rectificarea celor două cărţi funciare F1 şi F2, prin rocada făcută între cele două numere topografice, respectiv prin înscrierea numărului topografic /1 la CF F2 şi a numărului topografic 12, la CF F1, care s-a făcut în anul 2006. Există o hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, în favoarea lui P.I. şi P.M., însă, există un semn de întrebare cu privire la modul în care aceştia au dobândit, prin simpla posesie, un imobil, compus la vremea respectivă din 10 camere, fiindcă cel puţin aşa rezultă din contractele de vânzare-cumpărare succesive, în condiţiile în care, după anul 1940, statul nu pierdea ocazia să pună mâna pe o moştenire vacantă, să-şi întabuleze dreptul de proprietate cu acest titlu în cartea funciară. Foarte importantă sub acest aspect este depoziţia martorului P.G.A., care arată: " am locuit în 5 camere + baia, dar imobilul avea mai multe apartamente, respectiv 6. Părinţii mei au devenit proprietari asupra întregii clădiri. Nu ştiu dacă s-a făcut ieşirea din indiviziune." Se vorbeşte despre 10 camere, de 6 apartamente, este clar că toate acestea concură la concluzia că s-a produs o confuzie, cu ocazia acelui demers, de constatare a acelui drept de proprietate, prin uzucapiune, că mai mult ca sigur era vorba despre imobilul situat în strada C. nr. 8 care, într-adevăr, este compus din 3 corpuri de clădire şi are mai multe apartamente şi a fost şi expropriat. Revenind la situaţia de carte funciară F1 şi F2 Oradea, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că, în data de 9 octombrie 2006, cartea funciară F1 Oradea era lipsă la inventar, din această carte funciară s-a găsit doar fila B10 - şi acest lucru rezultă şi din referatul doamnei D.L. - care, afirmativ, era capsată la CF F2 şi se arată că din CF F2 lipseau mai multe foi B. Coroborând aceste două situaţii, ale celor două cărţi funciare, la data de 9 octombrie 2006, după întabularea dreptului de proprietate al lui F.M. şi înaintea celor două rectificări, reconstituiri de carte funciară rezultă că, în CF F2 după poziţiile de la B5 şi B6, urmează în mod firesc poziţiile B7, 8, 9 cu fraţii D., după care, în mod firesc, ar trebui să vină poziţia B10. Poziţia B10 fiind capsată la momentul respectiv - cu menţiunea trecerii în proprietatea statului, înseamnă, per a contrario, că înscrierea dreptului de proprietate al autoarei inculpatei M.D.C., în cealaltă carte funciară şi sub alt număr topografic, este corectă. De asemenea, dacă înainte de corectarea cărţii funciare F2 Oradea singurul număr topografic înscris în această carte funciară, era /2, înseamnă, de asemenea că, în mod justificat, s-a realizat înscrierea dreptului de proprietate al autoarei inculpatei şi al inculpatei în CF F1 Oradea, în numărul topografic /1. Este foarte important de reţinut că procesul-verbal de reconstituire, de corectare a celor două cărţi funciare, că reconstituirea, refacerea completă a cărţii funciare nr. F1, a fost realizată complet, de mână, de registratoarea şefă D.L. Se vede clar că poziţia B10 cu înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, apar poziţiile B10 şi B11 au fost radiate. În locul lor au fost menţionate poziţiile B25 şi B26, în aşa fel încât înscrierea dreptului de proprietate al inculpatei M.D.C. să apară ca fiind greşită. Această reconstituire a cărţii funciare s-a realizat în anul 2006, ea neexistând în anul 2004, când s-a sesizat că foaia B10 din CF F1 era capsată, în mod corect, spune apărarea, la CF F2 Oradea. Această împrejurare este un argument suplimentar, în sensul că până la reconstituirea cărţii funciare F1 Oradea în anul 2006, toate menţiunile din această carte funciară se succedau corect până la poziţia B25, respectiv până la înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, urmează poziţia B26, cu înscrierea dreptului de proprietate al autoarei inculpatelor. Există foarte multe situaţii în care apare menţiunea dreptului de expropriere a statului român, sau procedura de expropriere, după care înscrierile în cartea funciară se succed ca şi cum înscrierea procedurii de expropriere nu ar fi avut loc; în CF 247, spre exemplu, poziţiile B40 dreptul de expropriere, pentru ca la B41 să se înscrie dreptul de proprietate al moştenitorilor lui E., deci era posibil, în istoria cărţilor funciare, această procedură. Deci, apare la poziţia B25 dreptul statului şi apare, la poziţia B26, dreptul de proprietate al numitei N.J. În ceea ce priveşte CF F2 Oradea, singurul număr topografic din această carte funciară era T1/2, iar, până în anul 2006 foaia de la B10 era capsată la această carte funciară. Înseamnă că înscrierea dreptului de proprietate al numiţilor P.I. şi P.M., tot sub B10, în această carte funciară şi asupra unui alt număr topografic T1, este greşită, pentru că foaia de la B10, fiind capsată în mod corect la CF F2 Oradea, nu se puteau suprapune două înscrieri CF efectuate pe aceeaşi poziţie de carte funciară. Trebuie să se accepte că şi această variantă de situaţie, a celor două cărţi funciare, este posibilă, şi acceptându-se această situaţie, să se constate că există un serios dubiu asupra vinovăţiei, celor două inculpate. Pe latura civilă, din moment ce au solicitat achitarea, solicită respingerea acţiunii civile şi desfiinţarea sechestrului.
Inculpata A.M. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, solicitând achitarea sa, în principal pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., atât pentru dubiu, cât şi pentru latura subiectivă. În opinia apărării, rechizitoriul întocmit se bazează, exclusiv, pe speculaţii, referindu-se la imposibilitatea procurorului de a indica măcar o probă certă, de vinovăţie şi pentru a-şi întări această poziţie speculativă, face o referire la o decizie dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul Irlanda contra Marii Britanii. De aici, autorul rechizitoriului făcând legătura între speculaţiile sale şi această decizie, în sensul că s-ar putea da o soluţie şi în lipsa unor probe, dacă am fi în prezenţa unei convingeri de vinovăţie bazată pe indicii şi prezumţii, care să conducă la o asemenea convingere a vinovăţiei, în afara oricărui dubiu. Or, noi nu suntem în prezenţa acestei decizii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, dubiul, la care apărarea s-a referit, este uşor de demonstrat, în acest dosar. În primul rând, referitor la fapta de mărturie mincinoasă, trecând peste încadrarea juridică a acestei fapte, din moment ce doamnei M.D.C. i s-a reţinut art. 292 C. pen., pe exact aceeaşi argumentaţie, la inculpata A.M. se reţine art. 260 C. pen., reţinându-se că s-a dat o declaraţie în faţa notarului public, prin care doamna A.M. a făcut o precizare : "ştiu că bunica mea a deţinut un imobil în Oradea, pe strada C.". Dar nu există niciun argument contrar prin care să se dovedească că, cel puţin sub aspect subiectiv, doamna A.M. a avut o altă reprezentare asupra situaţiei acelui teren. Ea s-a explicat şi a dat explicaţii, de unde ştia despre acest imobil, evident verificabil, pentru că acel imobil era în proximitatea locuinţei lor şi au trecut de multe ori prin acea zonă, deci cel puţin, la acel nivel, putea să primească o informaţie. Dacă acea informaţie a fost reală sau a fost eronată, este o altă problemă. Procurorul trebuia să dovedească, în mod cert, că doamna A.M. n-a ştiut sau a avut o altă reprezentare, adică ştia că acel bun este al lui S., fie că a fost al lui L., fie că a fost al familiei P., iar, mai apoi, al succesorilor acesteia. Nu s-a făcut absolut nicio demonstraţie cu privire la această chestiune. Referitor la a doua faptă, din faptul că s-a dat această declaraţie, se deduce mai departe că acest act al ei, această acţiune, această declaraţie, constituie sau se integrează firesc, natural şi în activitatea doamnei M.D.C., de inducere în eroare a reprezentanţilor SC I.I. SRL. Procurorul trebuia să demonstreze că a existat o înţelegere în acest sens, că ştiam că doamna M.D.C. va vinde şi că am urmărit acest rezultat. Nici sub acest aspect procurorul nu aduce niciun alt argument, decât afirmă. Despre infracţiunea de înşelăciune, în rechizitoriu, se arată că au înşelat SC I.I. SRL, dar prejudiciul s-a produs la S., o situaţie absolut inedită. Nu poate să fie parte prejudiciată, în acest proces, familia S., în raport cu fapta de înşelăciune. Ori este SC I.I. SRL, ori, mai este atunci o faptă penală, în raport cu familia S., producătoare de prejudicii. Există o teorie cum că infracţiunile de fals nu sunt producătoare de prejudicii. Dar, în această situaţie, ar fi posibil, în măsura în care s-ar accepta că tot ce s-a făcut la Cartea Funciară este fals, ca infracţiunea de fals să producă un prejudiciu. Şi atunci în ce calitate participă S. la acest proces, raportat la spălare de bani, mărturie mincinoasă şi înşelăciune pe care au comis-o raportat la SC I.I. SRL? Se observă poziţia acestei societăţi I.I. SRL, respectiv că a mai slăbit puţin apărarea, şi, pe bună credinţă, şi s-a complăcut în a accepta această poziţie de parte vătămată fără a face eforturi să dovedească că este un cumpărător de bună-credinţă. Niciodată SC I.I. SRL nu a afirmat că nu ar fi cumpărător de bună-credinţă. Consecinţa evidentă este că, fiind cumpărător de bună-credinţă nu pot să desfiinţeze acest contract. SC I.I. SRL este proprietarul acelui bun şi astăzi, neexistând nici măcar o probă, la acest dosar, că SC I.I. SRL, prin reprezentanţii lor, ar fi participat la fapta, eventual, comisă de M.D.C. în complicitate cu A.M., acest contract nu mai poate fi desfiinţat. În acest context, evident, nu avem prejudiciu. În lipsa prejudiciului poate exista infracţiune de înşelăciune? Personal aş spune că poate exista, pentru că textul de la art. 215 C. pen., la modalitatea de comitere, nu prevede neapărat existenţa unui prejudiciu, ci doar să fie o inducere în eroare şi o acţiune din partea părţii induse în eroare. Şi sub acest aspect această speţă comportă discuţii, iar, în acest context, inclusiv sub aspectul laturii civile, a fost eronat soluţionată cauza. Dar, pentru a se ajunge la concluzia vinovăţiei inculpatei A.M., în această variantă, pentru complicitate, ar fi trebuit să se dovedească cu probe certe, că M.D.C., la rândul ei, a comis fapta de înşelăciune. Solicită să se observe contractele de vânzare-cumpărare, inclusiv dosarul de succesiune. În dosarul de succesiune, se vorbeşte de imobil, iar, în cererea formulată de moştenitorii familiei P., se vorbeşte, în mod cert, de casă. În motive, ei spun "casa din Oradea a fost proprietatea tabulară", nu vorbesc de teren. Mai mult, următoarele două contracte sunt fără teren, vânzare, doar de imobil, compus din 10 camere. Trecând peste această cifră, care nu apare nicăieri în cărţile funciare, ci doar în contractele de vânzare-cumpărare, se observă că, în procesul de uzucapiune, se vorbeşte de casă - şi nu poate fi confundat cu teren, că în următoarele două contracte, iarăşi, vorbim doar de imobil casă - apartamente, în varianta contractului, iar în ultimul contract, cu S., apare terenul. În acest context, apare cel puţin o îndoială, în privinţa acestor speculaţii pe care le face procurorul, atunci când încearcă să dovedească că noi sau antecesorii noştri nu am putut poseda niciodată acest imobil, pentru că au posedat P., copiii, etc. Un alt argument legat de evoluţia posesiei bunului, cât şi a evoluţiei scriptice în cartea funciară, este dat de acea ordonanţă preşedinţială. în dosarul de uzucapiune sunt doi martori, care spun că familia P. a posedat, neîntrerupt, până la deces, în 1990. Uzucapiunea se declanşează în 1991, procesul se şi termină după un termen, au fost doi martori, se spune că s-a depus un extras CF, deşi, în acest tip de procese, trebuia să se depună şi dovada plăţii impozitelor, de către cel care invocă uzucapiunea. Se constată că, cel puţin, în parte, aceste depoziţii comportă îndoieli serioase în ceea ce priveşte autenticitatea lor, pentru că regăsim în anul 1993, familia T. care deţine imobilul, şi nu numai că îl deţine, ci în ordonanţă se indică ca având domiciliul la nr. 10. Or, pentru a avea domiciliu, trebuie fie să fi proprietar tabular şi să depună extrasul CF, fie să aibă acordul proprietarului, printr-o declaraţie notarială, pentru a primi în spaţiu o persoană, care nu este proprietarul bunului. Sub acest aspect, inclusiv martorii, care spun că au reparat şi care spun că au posedat acest bun, după 1990, pot fi puşi sub un mare semn de îndoială. Ca să creeze aparenţa corectitudinii lor şi a poziţiei lor, avem situaţia cu reparatul golului de la zid, apoi cu o poartă, iar apoi cu un lacăt. Există însă un amănunt foarte important, şi anume, de unde a fost ridicată cheia, de la lacătul, de la numărul 10. Pentru că una din chei era la proprietarul imobilului învecinat. În aceste condiţii, uitând acest amănunt, sau neavându-l în vedere, familia S. a spus că au schimbat lacătul şi că dânşii s-au comportat şi au intrat în posesia acelui bun. Un al treilea argument, se încearcă ca inculpatele să fie privite prin grila acelei speţe generale, cu "tunul imobiliar". De aici s-a tras concluzia, că vânzând inculpatele acest bun, foarte repede, ele au gândit dinainte această afacere imobiliară, şi că au fost nevoite să scape, foarte repede, de acest bun. În dosar există contraargumentul: ce s-a făcut cu bunul familiei P. uzucapat în decembrie 1991, întabulat în martie 1992, vândut în aprilie 1992, revândut în iunie 1992, revândut în aprilie anul următor. Revândut de 4 ori, într-un interval de câteva luni. Atunci, dacă se foloseşte o argumentaţie, în ceea ce priveşte inculpatele, pentru contrabalans, trebuie observat că, pe partea cealaltă, este o problemă şi mai serioasă cu privire la acest gen de vânzare. A solicitat să se reţină că numai la S. apare teren. Acest argument vine să justifice buna credinţă a doamnei M.D.C. şi a doamnei A.M. În legătură cu poziţia doamnei A.M., la cartea funciară, care este un argument solid, din punctul de vedere al procurorului, care spune că doamna A.M. a putut să facă pentru că era funcţionar la O.C.P.I. Oradea, ceea ce este fals, demonstrat prin probele dosarului că doamna A.M. nu a fost funcţionar la O.C.P.I. Oradea, a fost la Salonta, aspect important, pentru că procurorul lasă să se înţeleagă că, lucrând acolo, tot lucrând cu aceste cărţi funciare, a văzut o informaţie şi a asimilat-o unui imobil de pe strada C., iar restul ar fi fost doar o chestie de formalism, de învârtit cărţile funciare, de falsificat cărţile funciare, etc. Legat de infracţiunea de înşelăciune, sub aspect subiectiv, această faptă trebuie să fie comisă cu intenţie, directă sau indirectă. Dar probele dosarului nu dovedesc existenţa laturii subiective, în ceea ce o priveşte pe doamna A.M. Chiar dacă am bănui-o pe doamna M.D.C., chiar dacă am bănui-o pe antecesoarea doamnei M.D.C. sau chiar pe alte persoane, dar nu se poate trage o concluzie, certă, cu privire la vinovăţia doamnei A.M., raportat la ceea ce a făcut ea, şi anume a dat o simplă declaraţie, în faţa notarului. Şi din acest punct de vedere, reţinerea în sarcina sa a acestei infracţiuni, nu este întemeiată. Cu privire la ultima infracţiune, acea spălare de bani, arată că, dacă se acceptă argumentele, prezentate în raport cu primele două fapte, nu se poate reţine nici cea de a treia faptă. Se observă că sunt două imobile, cu două parcursuri diferite - imobilul de pe strada M. şi mai apoi cel din strada A. Primul imobil, este cumpărat în septembrie 2006, cu bani pe care i-a dat mama sa. Întrucât au apărut probleme între soţii A., şi pentru ca această afirmaţie a apărării să poată fi verificată de instanţă, solicită să se observe ceea ce spune chiar procurorul, şi anume că "domnului A. i-a fost retras dreptul de semnătură, în bancă, după prima ridicare de numerar". Deci, în septembrie au apărut discuţii în familie. În acest context, sunt argumente solide, că, în ceea ce o priveşte pe inculpata A.M., nu a beneficiat de această vânzare, făcută de doamna M.D.C., pentru că, pe imobilul din str. A. au obţinut bani, când a fost vândut, în luna februarie, de doamna A.M., iar banii, obţinuţi din acest imobil, au fost restituiţi mamei sale, adică cât le-a împrumutat. Suplimentar, se va vedea diferenţa de valoare dintre cele două imobile. Şi sub aspectul acestei diferenţe de valoare, apărarea inculpatei este susţinută în sensul că, au restituit suma de bani, iar suma obţinută din vânzare era mai mare, cu mult, decât suma pe care au restituit-o doamnei M.D.C. Şi sub acest aspect, speculaţiile acuzei nu rezistă unei analize atente. Sub aspectul laturii civile, solicită respingerea pretenţiilor SC I.I. SRL pentru că este proprietar tabular, actul lor nu poate fi anulat, şi, sub acest aspect, trebuie admis apelul inculpatelor şi înlăturarea dispoziţiei de anulare a actului de vânzare-cumpărare încheiat între doamna M.D.C. şi SC I.I. SRL şi, ca atare, în ce priveşte părţile vătămate S., să se observe că nu au calitate procesuală, în acest proces, în raport cu infracţiunea de înşelăciune, iar pentru celelalte infracţiuni, bazându-ne pe acea practică şi teorie, în măsura în care se acceptă că falsurile nu sunt producătoare de prejudicii, nici nu pot fi obligate inculpatele, în cadrul acestui proces penal, la despăgubirea familiei S. Şi pentru infracţiunea de spălare de bani solicită respingerea confiscării sumelor respective, iar, dacă aceşti bani provin din săvârşirea vreunei fapte, iar dacă inculpatele vor fi obligate la restituirea sumelor, nu se mai pune problema confiscării lor. Referitor la măsurile asigurătorii, se impune desfiinţarea lor, în mod categoric, prin prisma concluziile pe care le-au formulat.
Părţile civile S.A. şi S.L.M., au formulat concluzii de admitere a apelului, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., acest apel vizează exclusiv latura civilă, fiind de acord cu modul în care a fost soluţionată latura penală şi solicită instanţei să menţină soluţia primei instanţe, pe latură penală. În ceea ce priveşte latura civilă, pretenţiile părţilor civile S. se rezumă, exclusiv, la petitul reprezentând suma de 35.000 euro, solicitate cu titlu de daune morale, reprezentând folosul de care părţile civile S. au fost lipsiţi. Îşi întemeiază această cerere în baza art. 14 alin. (4) din C. proc. pen. A solicitat admiterea apelului şi obligarea inculpatelor la plata sumei de 35.000 euro, faţă de S.A. şi S.L.M., cu titlu de daune morale, reprezentând folosul de care au fost lipsiţi aceştia, din faptul că nu au putut folosi acest teren, nu au putut obţine autorizaţie de construcţie, începând cu 9 iulie 2007 dată la care s-a făcut plângere penală, în acest dosar.
Partea civilă SC I.I. SRL Oradea a solicitat obligarea inculpatelor şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 8.500 RON efectuate în primă instanţă, precum şi înlăturarea dispoziţiei privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între inculpate şi SC I.I. SRL Oradea, cu privire la imobilul în cauză.
În faţa instanţei de apel s-au administrat următoarele probe: declaraţiile inculpatelor A.M. şi M.D.C., raportul de expertiză topografică, declaraţia martorului B.F., răspunsul la obiecţiunile la expertiza topografică efectuată în cauză, Sentinţa civilă nr. 13.630/2012 a Judecătoriei Oradea privind desfacerea căsătoriei dintre inculpata A.M. şi A.F.
Prin Decizia penală nr. 21/A din 31 mai 2013 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 6685/111/2009, au fost admise apelurile declarate de inculpatele M.D.C. şi A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 17 din 7 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 6685/111/2009.
S-a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi în rejudecare:
I. A fost condamnată inculpata M.D.C. (fiica lui F.V. şi S., domiciliată în mun. Oradea, str. P., jud.Bihor), după cum urmează:
- la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen.
S-a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen. timp de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatei, în baza art. 65, 66 C. pen.
- la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) C. pen.
- la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) C. pen.
- la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual în forma participaţiei improprii şi în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) C. pen.
- la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) C. pen.
- la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen.
S-a dispus contopirea pedepselor stabilite, conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea din cele stabilite, de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen., timp de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatului, în baza art. 35 alin. (1) C. pen.
S-a interzis inculpatei ca pe durata executării pedepsei principale să exercite drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2, b) C. pen., în baza art. 71 C. pen.
II. A fost condamnată inculpata A.M. (fiica lui M.G. şi D.C., domiciliată în mun. Oradea, str. M., jud.Bihor) după cum urmează:
- la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen.
S-a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen. timp de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatei, în baza art. 65, 66 C. pen.
- la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) C. pen.
- la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen.
- la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen.
S-a dispus contopirea pedepselor stabilite, conform art. 33 lit. a), b) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea din cele stabilite, de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen., timp de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, în baza art. 35 alin. (1) C. pen.
S-a interzis inculpatei ca pe durata executării pedepsei principale să exercite drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2, b) C. pen., în baza art. 71 C. pen.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC I.I. SRL, cu sediul în Oradea, str. C., jud. Bihor, în baza art. 346 alin. (1), art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) C. proc. pen. şi au fost obligate inculpatele în solidar la plata contravalorii în RON a sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune materiale în favoarea părţii civile, conform cursului oficial la data plăţii, la care s-a adăugat folosul nerealizat constând în indicele de inflaţie aplicabil, începând cu data consumării infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, respectiv 23 august 2006, până la achitarea în fapt a sumei stabilite.
Au fost obligate inculpatele M.D.C. şi A.M., în solidar, la plata sumei de 6.460 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanţă, către partea civilă SC I.I. SRL Oradea.
S-a menţinut ca legale şi temeinice toate celelalte dispoziţii date de instanţa de fond.
Au fost obligate inculpatele apelante, în solidar, la plata, către Ministerul Justiţiei - Biroul Local de Expertize Judiciare a sumei de 2.819 RON, reprezentând diferenţa de onorariu expert.
S-a respins cererea formulată de partea civilă SC I.I. SRL Oradea, de luare a măsurii sechestrului asigurător împotriva numitului A.F.
S-a respins cererea formulată de partea civilă SC I.I. SRL Oradea, de luare a măsurii sechestrului asigurător, cerere formulată în cursul judecării apelului şi depusă în şedinţa din data de 8 martie 2013.
S-a respins cererea inculpatei A.M. de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului aflat în proprietatea minorului A.R.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de părţile civile SC I.I. SRL Oradea şi S.A. şi S.L.M. împotriva hotărârii sus-menţionate.
Au fost obligate părţile civile la plata de cheltuieli judiciare parţiale avansate de stat în apel, după cum urmează:
- SC I.I. SRL Oradea la plata sumei de 150 RON;
- S.A. şi S.L.M. la plata a câte 75 RON fiecare.
Restul cheltuielilor judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate de apelanţi şi în limitele învestirii instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Starea de fapt astfel cum a fost reţinută şi dovedită, este corectă. Astfel pentru clarificarea stării de fapt instanţa de apel a audiat inculpatele, s-a efectuat o expertiză topografică, s-a audiat martorul B.F., s-a luat răspunsul expertului topograf cu privire la obiecţiunile la raportul de expertiză topografică.
Din expertiza topografică efectuată în cauză reţinem că imobilul în cauză este situat pe str. C., din municipiul Oradea. Acest imobil înscris în CF nr. F2 Oradea este definit ca şi amplasament şi formă întocmai numărului topografic T1 care este amplasat conform Planşei de CF nr. 27 a localităţii Oradea, astfel cum au fost indicate şi de părţile civile S.A. şi S.L. peste numărul cadastral F9 înscris în CF nr. F10 Oradea.
Acest imobil înscris în două cărţi funciare diferite, CF nr. F10 Oradea şi CF nr. F2 Oradea, are suprafeţe diferite, respectiv diferenţa este de 50 mp, diferenţă care rezultă, conform expertizei topo, din modalitatea de măsurare.
Imobilul situat în Oradea, str. C., nr. 8, înscris în CF nr. F1 Oradea, nr. top T1/2 este lipit în partea de Vest de imobilul cu nr. topo T1 situat pe str. C. nr. 10 Oradea. Acest imobil are suprafaţa de 656 mp, iar pe acest imobil sunt edificate două corpuri de construcţie care au fost în proprietatea S.C.C.T.T. Bihor SA Oradea şi vândute unor terţe persoane.
Din această expertiză s-a concluzionat că imobilul în cauză, revendicat de soţii S. şi înscris în CF nr. F2 Oradea cu nr. top T1, se află situat pe str. C. nr. 10 Oradea şi are o suprafaţă de 748 mp. Inculpatele, prin folosirea de documente falsificate, au încercat să acrediteze ideea că imobilul cumpărat de soţii S. s-ar afla de fapt pe str. C. la nr. 8 Oradea şi că este înscris în CF nr. F1 sub nr. top T1/2, toate acestea profitând de faptul că nr. topografic este cel din care s-au desprins ulterior T1 şi respectiv T1/2.
În ce priveşte semnificaţia liniei punctate de sub nr. T1 din CF F1 Oradea, în sensul că acesta ar semnifica faptul că nr. top T1 din CF F1 Oradea rămâne la această carte funciară, nr. top T1/2 fiind cel care se transformă în CF F2 Oradea, s-a arătat că rectificarea unei cărţi funciare se face în baza unor cereri şi documentaţii depuse la instituţiile abilitate, aceasta nefiind simbolizată de existenţa unei linii punctate în cadrul cărţii funciare.
Pe terenul în cauză a existat o construcţie din care în prezent au rămas doar nişte ruine.
În acea construcţie s-au adăpostit, la un moment dat, o familie de romi, care, conform Sentinţei civile nr. 278 din 14 ianuarie 1994 a Judecătoriei Oradea, au ocupat ilegal, respectiv fără a se face dovada vreunui titlu locativ, imobilul situat pe str. C. nr. 10 Oradea, înscris în CF F2 Oradea, nr. top T1 constând în casă şi curte în intravilan cu teren în suprafaţă de 797 mp.
De la momentul cumpărării imobilului menţionat, soţii S. s-au comportat ca nişte proprietari adevăraţi, respectiv au făcut lucrări la construcţie, au branşat imobilul la reţeaua de apă şi canalizare, au evacuat persoanele care ocupau fără titlu imobilul, au confecţionat o poartă metalică.
În cursul anilor 2006 o persoană rămasă neidentificată din cadrul O.C.P.I. Bihor a folosit colile CF F2 Oradea şi F1 Oradea procedând la falsificarea, prin alterare, a numărului topografic din T1 în T1/2. De asemenea foaia de proprietate în care erau înscrişi soţii S. a fost sustrasă şi înserată la CF F1 Oradea, iar din această carte funciară au fost sustrase mai multe file, iar ultima filă a fost înserată la CF F2 Oradea.
În acest fel numita N.I., bunica inculpatei M.D.C., devine proprietara imobilului soţilor S.
În acelaşi timp în baza unui certificat de moştenitor neînregistrat şi nedatat, proprietar al acestui imobil devine F.S., mama inculpatei M.D.C.
Coala funciară F1 Oradea astfel falsificată nu a mai fost găsită la dosar fiind depusă doar o copie de către inculpata M.D.C. în apărare.
Dovada falsificării celor două cărţi funciare menţionate s-a dovedit şi prezentat în mod minuţios de către prima instanţă fapt pentru care nu mai revenim.
Obţinând la data de 5 mai 2006 un extras CF F1 Oradea din care rezulta, contrar realităţii, că mama sa, F.S., a fost proprietara terenului de sub nr. top T1, teren pe care faptic şi de drept îl stăpâneau soţii S., inculpata M.D.C. s-a prezentat la notarul public D.I. pentru dezbaterea succesiunii după defuncta F.S. Cu acea ocazie inculpata A.M., fiica inculpatei M.D.C., a dat o declaraţie de martor prin care, a afirmat, în mod nereal, că ştie că defuncta F.S. a avut 800 mp grădină în Oradea, pe str. C., fără să fi văzut vreodată vreun înscris în acest sens, sau să fi văzut dacă imobilul exista faptic. Dat fiind faptul că pe acel teren a existat şi o casă, inculpata A.M. ar fi trebuit să reţină şi acest fapt, care nu era unul deloc de neglijat, dar cum de fapt nu ştia nimic concret nu a putut arăta şi aceasta. Un argument în plus că a declarat mincinos este şi faptul că la locuinţa sa au fost găsite documente care nu aveau legătură cu inculpata A.M., ci aveau legătură, o parte dintre ele, cu imobilul de la nr. 8 de pe strada C.
Aşa cum au arătat chiar inculpatele, dat fiind faptul că inculpata M.D.D. locuia în apropierea imobilului în cauză a putut să urmărească modul în care proprietarii de drept se ocupau de imobilul de la nr. 10 de pe str. C. şi cum pentru o bună perioadă de timp soţii S. nu s-au mai preocupat îndeaproape de întreţinerea respectivului imobil, inculpatele au profitat de acest fapt pentru a duce la final activitatea infracţională.
Obţinând în acest fel certificatul de moştenitor inculpata M.D.C. a solicitat topografului C.F. să întocmească documentaţia cadastrală a terenului în cauză. Acest expert a constatat că suprafaţa de teren este mai mică cu 52 mp decât cea înscrisă în cartea funciară. Atunci inculpata M.D.C. a dat o declaraţie notarială la 1 iunie 2006 prin care a consimţit că din imobilul menţionat, situat pe str. C. nr. 10, să se formeze o parcelă cu nr. cadastral nou format F9 Oradea în suprafaţă de 748 mp care se va transcrie într-o nouă coală de CF nr. F10 Oradea pe seama inculpatei ca bun propriu cu titlu de moştenire şi parcelare urmând ca diferenţa de 52 mp să se reînscrie în CF F1 Oradea.
Următorul pas făcut de cele două inculpate a fost vinderea acestui imobil către SC I.I. SRL Oradea, societate comercială care a fost indusă în eroare cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului menţionat. Preţul vânzării a fost de 150.000 euro iar tranzacţia a fost finalizată la 23 august 2006 dată la care s-a achitat preţul menţionat prin virament bancar.
Din această sumă inculpata M.D.C. "donează" soţilor A. (fiicei şi ginerelui său) suma de 71.170 RON, sumă de bani care a fost folosită la achiziţionarea unui apartament, fapt petrecut la 27 septembrie 2006. La 31 iulie 2007 soţii A., printr-un contract de donaţie autentificat la 31 octombrie 2007 donează minorului A.R. imobilul menţionat anterior.
Cu privire la restul sumei de aproximativ 450.000 RON inculpata M.D.C. a afirmat că nu mai reţine ce a făcut cu ei, declaraţie deloc credibilă avându-se în vedere că această sumă de bani este una deloc de neglijat.
Prin urmare, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de la data de 23 august 2006 inculpata M.D.C., cu intenţie, i-a indus în eroare pe reprezentanţii părţii civile SC I.I. SRL Oradea prezentându-le ca adevărată o situaţie mincinoasă, respectiv modul în care a dobândit imobilul cu nr. top T1, prejudiciindu-i cu suma de 150.000 euro. S-a considerat că în mod eronat prima instanţă, preluând redactarea din rechizitoriu, a reţinut că prejudiciul creat în urma săvârşirii acestei fapte s-ar fi produs în dauna soţilor S.
De asemenea, aceeaşi inculpată cu intenţie a determinat-o pe fiica sa A.M. să dea o declaraţie mincinoasă la data de 5 mai 2006 în faţa notarului public D.I. cu ocazia dezbaterii succesiunii rămasă după F.S., bunica sa, arătând în mod nereal că ştie că aceasta a deţinut o grădină în Oradea, pe str. C.
Din starea de fapt reţinută se mai desprinde faptul că inculpata M.D.C. a folosit la intervale scurte de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, diferite înscrisuri despre care ştia că sunt false. Astfel, la 5 mai 2006 a folosit în faţa notarului public D.I. extrasul CF F1 Oradea din care rezultă că proprietara imobilului era F.S. din anul 1962; acelaşi extras CF şi certificatul de moştenitor din 5 mai 2006 au fost folosite în faţa topografului C.F., de asemenea a folosit la 1 iunie 2006 în faţa notarului public D.I. acte false întocmite fără vinovăţie de către expertul menţionat; aceleaşi acte false au fost folosite la O.C.P.I. Bihor pentru a se obţine încheierea nr. I1 din 1 iunie 2006; iar la 23 august 2006 a folosit aceleaşi acte care constatau un fapt nereal în faţa notarului public M.G. cu ocazia vânzării imobilului în cauză.
Inculpata M.D.C. cu intenţie directă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi la intervale scurte de timp i-a instigat pe notarul public D.I., pe topograful C.F. şi pe registratoarea S.I. din cadrul O.C.P.I. Bihor să întocmească acte oficiale prin care se atestau stări şi situaţii nereale.
Aceeaşi inculpată la 1 iunie 2006 s-a prezentat în faţa notarului public D.I. şi a dat o declaraţie autentificată sub nr. P1 în care a susţinut în mod nereal că a dobândit imobilul în cauză prin moştenire.
Din starea de fapt reţinută, a rezultat cu prisosinţă că inculpata a dobândit imobilul prin săvârşirea unei infracţiuni şi nu în mod legal, prin succesiune.
În fine, inculpata M.D.C., în cursul anului 2006 a ascuns fizic sau prin folosirea banilor, în moduri care nu au permis urmărirea traseului şi destinaţiei acestora, suma de 529.455 RON, bani obţinuţi prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Această sumă a fost ridicată în câteva etape de către inculpata menţionată care a ascuns modul în care a folosit acei bani, sau ce a făcut cu ei, intenţia sa fiind tocmai pierderea urmei acestor bani.
Inculpata A.M., cu intenţie, a dat o declaraţie mincinoasă la data de 5 mai 2006 în faţa notarului public D.I., arătând în mod nereal că bunica sa a deţinut imobilul din Oradea de pe str. C., nr. 10, iar în acest mod a ajutat-o pe inculpata M.D.C. să dobândească în mod nelegal dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat, imobil vândut ulterior cu suma de 150.000 euro.
Aceeaşi inculpată a primit şi apoi a folosit o parte din suma de 150.000 euro, obţinută de inculpata M.D.C. prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin cumpărarea unui imobil care apoi a fost donat fiului său minor, aceasta fiind modalitatea clasică de spălare de bani prin cumpărarea imobilului după care acel imobil a fost transferat pe numele unei persoane de bună-credinţă şi care se află sub controlul infractorului, intenţia clară fiind de a se da o aparenţă de legalitate unei sume obţinută din săvârşirea unei infracţiuni.
Prin urmare a considerat că prima instanţă a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor săvârşite de cele două inculpate.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate celor două inculpate, a considerat că prima instanţă nu a ţinut seama de faptul că acestora trebuia să li se reţină circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv a faptului că inculpatele M.D.C. şi A.M. au avut o bună conduită înainte de comiterea faptelor, fapt ce rezultă din aceea că nu au mai intrat în conflict cu legea penală.
În privinţa modalităţii de executare a pedepselor rezultante s-a considerat că, dată fiind atitudinea nesinceră a inculpaţilor, modul în care au acţionat, gradul de pericol social al faptelor comise, precum şi prejudiciul produs care nu a fost recuperat, se impune ca executarea pedepselor să se facă în regim de detenţie.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-au reţinut următoarele:
Părţile civile S.A. şi S.L.M. au solicitat prin cererea de apel ca inculpatele să fie obligate să plătească acestor părţi civile suma de 35.000 euro, reprezentând folosul de care au fost lipsiţi prin faptul că nu au putut obţine autorizaţie de construcţie. S-a apreciat, prin faptul că prima instanţă a dispus, în mod legal, anularea înscrisurilor falsificate şi a actelor subsecvente acestora, a constatat rectificarea şi reconstituirea colii cf F2 Oradea şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor din prezenta cauză, că părţilor civile S.A. şi S.L.M. li s-a făcut dreptate, suma de 35.000 euro, reprezentând daune morale şi în acelaşi timp folosul de care au fost lipsiţi nefiind, în primul rând nu a fost solicitată în timp util, respectiv înainte de citirea actului de sesizare a instanţei. În al doilea rând faptele comise, în ceea ce le priveşte pe aceste părţi civile, sunt infracţiuni de pericol nefiind susceptibile de producerea unui prejudiciu moral.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat părţii civile SC I.I. SRL Oradea s-a considerat că acest prejudiciu este în sumă de 150.000 euro, reprezentând preţul achitat pentru imobilul menţionat. S-a considerat că prima instanţă, în mod nelegal a acordat suma de 341.000 euro, reprezentând valoarea actualizată în luna septembrie 2008 a imobilului în cauză, deoarece este de notorietate că anul 2008 a reprezentat anul, în care piaţa imobiliară a înregistrat cel mai înalt nivel al preţurilor după care s-a intrat într-un trend descendent, ajungându-se, ca în prezent, preţul terenurilor să scadă chiar şi la jumătate sau mai puţin după cum rezultă din statisticile oficiale şi documentele parvenite de la diverse agenţii imobiliare din Oradea, depuse de către inculpate.
Prin urmare, au fost reduse despăgubirile acordate părţii civile SC I.I. SRL Oradea de la 341.000 euro la 150.000 euro, în echivalent în RON, la cursul oficial, din data plăţii la care se adaugă folosul nerealizat prin lipsa de folosinţă a acestui bun constând în indicele de inflaţie aplicabil începând cu data consumării infracţiunilor, 23 august 2006 şi până la momentul achitării efective a sumei stabilite.
Cu privire la celelalte pretenţii civile acestea au fost respinse, aşa cum în mod legal a dispus instanţa de fond, celelalte sume de bani nefiind dovedite în mod cert, expertiza extrajudiciară nereprezentând o probă de care trebuie să ţinem seama.
În ceea ce priveşte plata cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă SC I.I. SRL Oradea, în primă instanţă a admis parţial aceste pretenţii în sensul obligării inculpatei la cheltuielile judiciare în sumă de 6.460 RON, respingând acordarea sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de transport, ca nedovedite.
Cu privire la cererea acestei părţi civile de instituire a sechestrului asigurător asupra autoturismului marca B.W., înscris în circulaţie sub nr. B1, pe numele lui A.F., asupra apartamentului înscris în CF Y1 C1U7 Oradea, nr. top. T5 situat în Oradea, Piaţa I., proprietatea numitului M.G. în cotă de 1/1 asupra terenului înscris în CF nr. 52, Săldăbagiu de Munte, nr. top T6, în cotă de 1000/5729 părţi, proprietatea inculpatei A.M., căsătorită cu A.F., precum şi asupra conturilor bancare existente la toate băncile din România s-au reţinut următoarele:
În primul rând, partea civilă SC I.I. SRL Oradea a mai formulat o astfel de cerere în cursul judecării apelului, cerere prin care se solicita aplicarea sechestrului asigurător asupra apartamentului aflat în proprietatea exclusivă a numitului M.G., asupra autoturismului marca B.W. aflat în proprietatea numitului A.F., precum şi asupra conturilor bancare ale inculpatelor. Asupra acestei cereri curtea de apel s-a pronunţat prin Încheierea penală din 7 decembrie 2012, încheiere care a fost atacată de toarte părţile civile SC I.I.l SRL şi numitul A.F., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 366 din 1 februarie 2012, a admis recursul declarat de A.F., a casat, în parte, încheierea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, doar în ceea ce priveşte dispoziţia de instituire a sechestrului asigurător asupra autoturismului marca B.W. aflat în stăpânirea lui A.F. Celelalte dispoziţii ale încheierii atacate au fost menţinute, iar recursul părţii civile SC I.I. SRL a fost respins. Din această decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dedus, în mod clar, că instanţa de apel urmează, în cea ce priveşte cererea iniţială a SC I.I. SRL Oradea, să se pronunţe doar asupra autoturismului B.W. aflat în posesia numitului A.F.
Prin urmare, cu privire la acest autoturism s-a considerat că nu este legală instituirea sechestrului asigurător asupra acestuia, întrucât din actele depuse la dosarul curţii de apel, precum şi la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat că acest autoturism nu a fost niciodată în proprietatea soţilor A.F. şi A.M., cu atât mai mult cu cât inculpata A.M. şi A.F. sunt divorţaţi din 7 noiembrie 2012. Mai exact, autoturismul despre care face vorbire partea civilă SC I.I. SRL nu a constituit niciodată proprietatea numitului A.F. şi cu atât mai puţin a soţilor A.F. şi A.M.
Cu privire la apartamentul al cărui proprietar exclusiv este numitul M.G. şi a conturilor bancare aparţinând inculpatelor a arătat că s-a pronunţat, soluţia curţii de apel fiind menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la cererea de notare a inscripţiei ipotecare asupra imobilelor ale căror proprietari sunt numitul M.G., precum şi inculpata A.M. şi numitul A.F. această cerere a fost respinsă, fiind, conform art. 266 alin. (3) C. proc. pen., indisolubil legată de luarea măsurii asiguratorii.
Cu privire la cererea de poprire a conturilor bancare ale inculpatelor şi soţilor acestora, în sensul de a se face adresă la toate băncile din România, s-a considerat că aceasta trebuie respinsă, deoarece această măsură a fost luată prin Ordonanţa din 16 iunie 2009 şi prin urmare, putea fi valorificată la acel moment. În plus, s-a dovedit că soţii inculpatelor, respectiv M.G. şi A.F., au divorţat de inculpate şi ca atare, nu se mai justifică această măsură în ceea ce îi priveşte pe aceştia.
Cu privite la terenul situat în CF 52 Săldăbagiu de Munte, nr. top T6, constând în teren, conform extrasului de CF depus la dosar şi respectiv copia contractului de vânzare-cumpărare, acest teren se află în coproprietatea numiţilor A.M., căsătorită cu A.F., S.Ş. şi C.E.T., fiecare dintre aceştia fiind proprietari asupra unei cote părţi din imobil, nefiind făcută ieşirea din indiviziune. În aceste condiţii, considerăm că nu se impune instituirea sechestrului asigurător, nefiind stabilită, în mod clar, proprietatea inculpatei A.M.
În consecinţă, s-a respins cererea părţii civile SC I.I. SRL Oradea, de instituire a sechestrului asigurător.
În consecinţă, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile inculpatelor M.D.C. şi A.M., s-a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi în rejudecare:
Având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor, prev. de art. 72 C. pen. privind gradul sporit de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările în care acesta au fost comise, dar şi de persoana fiecărei inculpate, în parte, inculpate care nu au antecedente penale, ceea ce presupune o bună comportare anterior comiterii faptelor, ceea ce determină instanţa să acorde circumstanţa atenuantă, prev. de art. 74 lit. a) C. pen., dar şi de faptul că inculpatele nu au recunoscut comiterea faptelor şi nu au despăgubit partea civilă, ceea ce va atrage executarea pedepsei rezultante, în regim de detenţie, s-a dispus:
Condamnarea inculpatei M.D.C. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen.
S-a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen. timp de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatei, în baza art. 65, 66 C. pen.
- la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) C. pen.;
- la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) C. pen.;
- la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual în forma participaţiei improprii şi în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) C. pen.;
- la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) C. pen.;
- la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen.
S-a dispus contopirea pedepselor stabilite, conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea din cele stabilite, de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen. timp de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatului, în baza art. 35 alin. (1) C. pen.
S-a interzis inculpatei ca pe durata executării pedepsei principale să exercite drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2, b) C. pen., în baza art. 71 C. pen.
A fost condamnată inculpata A.M. după cum urmează:
- la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen.
S-a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen. timp de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatei, în baza art. 65, 66 C. pen.
- la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) C. pen.
- la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen.;
- la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen.
S-a dispus contopirea pedepselor stabilite, conform art. 33 lit. a), b) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea din cele stabilite, de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2, b) C. pen. timp de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, în baza art. 35 alin. (1) C. pen.
S-au interzis inculpatei ca pe durata executării pedepsei principale să exercite drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2, b) C. pen., în baza art. 71 C. pen.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă SC I.I. SRL, cu sediul în Oradea, str. C., jud. Bihor, în baza art. 346 alin. (1), art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) C. proc. pen. şi au fost obligate inculpatele în solidar la plata contravalorii în RON a sumei de 150.000 de euro, cu titlu de daune materiale în favoarea părţii civile, conform cursului oficial la data plăţii, la care se va adăuga folosul nerealizat, constând în indicele de inflaţie aplicabil, începând cu data consumării infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, respectiv 23 august 2006, până la achitarea în fapt a sumei stabilite.
S-au menţinut ca legale şi temeinice toate celelalte dispoziţii date de instanţa de fond.
Au fost obligate părţile civile apelante în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata de cheltuieli judiciare parţiale avansate de stat în apel.
Au fost obligate inculpatele apelante, la plata, către Ministerul Justiţiei - Biroul Local de Expertize Judiciare a sumei de 2.819 RON, reprezentând diferenţa de onorariu neachitat, conform notei de evaluare şi chitanţei de la dosarul Curţii de Apel.
Cu privire la cererea inculpatei A.M., cerere care priveşte ridicarea sechestrului asigurător asupra imobilului aflat în proprietatea numitului A.R., s-a considerat că această cerere este nefondată atâta timp cât s-a dovedit că acest imobil este rezultatul săvârşirii unei infracţiuni, fiind o modalitate prin care s-au "spălat" o parte din banii care au provenit din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Au fost obligate inculpatele M.D.C. şi A.M., în solidar, la plata sumei de 6.460 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanţă, către partea civilă SC I.I. SRL Oradea.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri părţile civile S.A. şi S.L.M., partea civilă SC I.I. SRL, inculpata M.D.C., inculpata A.M., A.F.
În motivele de recurs, S.A. şi S.L.M., aflate la dosarul Înaltei Curţi, au criticat decizia atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate, atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile.
În temeiul art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului, iar în rejudecare să se dispună pe latura penală, condamnarea inculpatelor la o pedeapsă cu închisoare situată spre cuantumul stabilit de către prima instanţă, respectiv Tribunalul Mureş.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei a solicitat acordarea despăgubirilor pentru folosul de care au fost lipsiţi, astfel cum au fost cerute în faţa primei instanţe şi în faţa instanţei de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs, partea civilă SC I.I. SRL a solicitat admiterea recursului, modificarea parţială a Deciziei penale nr. 21 din 31 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, în sensul obligării inculpatelor în solidar cu titlu de cheltuieli de judecată şi la plata diferenţei de 7.100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe, precum şi a cheltuielilor de judecată în apel, în suma totală de 7.440 RON, concomitent cu admiterea în întregime a acţiunii civile formulată de partea civilă şi obligarea inculpatelor în solidar la plata contravalorii în RON a sumei de 341.000 euro, la cursul oficial a Băncii Naţionale a României din data plăţii, reprezentând "damnum emergens" şi "lucrum cessans", respectiv pierderea efectiv suferită prin plata preţului şi nerealizării profitului aşteptat, admiterea cererii de luarea măsurilor asigurătorii asupra averii imobiliare şi mobiliare ale inculpatelor, aşa cum a fost formulată iniţial în cadrul apelului în data de 16 februarie 2012 şi extinsă în data de 8 martie 2013, inclusiv inscripţionarea ipotecii, cu cheltuieli de judecată în recurs conform chitanţelor justificativ depuse.
Decizia penală nr. 21 din 31 mai 2013 este nelegală, atât în ceea ce priveşte soluţionarea laturii penale, reducând pedeapsa aplicată inculpatelor pentru infracţiuni deosebit de grave de la 10 ani la 3 ani, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă, instanţa neobservând beneficiul nerealizat de societatea lor, materializat în pierderea profitului preconizat, ca urmare a activităţii infracţionale a inculpatelor prin vânzarea terenului din litigiu pentru o sumă imensă de bani.
Motivele de recurs vizează în esenţă patru aspecte, respectiv pentru că nu a obligat pârâtele în solidar la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, a redus valoarea despăgubirilor sale civile, micşorându-le fără niciun temei şi fără probe administrate în dosar; nu a admis cererea lor de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatelor, formulată în cursul judecării apelului, aşa cum a fost extinsă, nu a obligat pârâtele la plata în solidar a cheltuielilor de judecată efectuate în cursul judecării apelului.
În esenţă s-a învederat că prin decizia atacată s-a respins, ca nefondat apelul formulat de partea civilă, apel care a vizat obligarea inculpatelor la cheltuielilor de judecată efectuate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe, însă, în mod paradoxal, inculpatele M.D.C. şi A.M. au fost obligate în solidar la plata unor cheltuieli în sumă de 6.460 RON. Prin decizia atacată nu s-au acordat deloc cheltuielile de judecată din apel, deşi prin acordarea acestor cheltuieli apelul părţii civile a fost admis.
În realitate cheltuielile de judecată efectuate în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, constau din: suma de 2.500 RON conform chitanţei din 24 septembrie 2007; suma de 2.600 RON conform chitanţei din 25 septembrie 2007, ambele onorarii fiind plătite în cursul urmăririi penale domnului avocat I.C. - Baroul Bihor; suma de 4.960 RON conform facturii emisă de Cabinet Avocat Dr. M.N.C. - Baroul Cluj; 1.500 RON cheltuieli de deplasare de la Cluj la Târgu-Mureş pentru zece termene de judecată ale avocatului său Dr. M.N.C.; 500 RON onorariu expert T., 1.500 RON onorariu parţial achitat avocatului I.C. din Oradea pentru reprezentarea societăţii în faţa Tribunalului Bihor, până la strămutarea cauzei la Tribunalul Mureş.
Aşadar, în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe aceste cheltuieli se ridică la suma totală de 13.560 RON, din care i s-au acordat doar 6.460 RON.
În cursul judecării apelului cheltuielile de judecată se compun din: 4.960 RON, conform facturii din 11 februarie 2012 emisă de Cabinet Avocat Dr. M.N.C., achitată prin ordinul de plată din 13 februarie 2012; suma de 2.480 RON conform facturii din 4 martie 2013 emisă de Cabinet Avocatura K.E.E., achitată cf. chitanţei din 4 martie 2013.
Astfel, în cursul judecării apelului aceste cheltuieli se ridică la suma totală de 7.440 RON, suma care, de asemenea nu ni s-a acordat.
Prin decizia atacată a fost admisă doar în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă, inculpatele au fost obligate în solidar doar la plata contravalorii în RON a sumei de 150.000 euro cu titlu de daune materiale, conform cursului oficial la data plăţii, la care se va adăuga folosul nerealizat, constând în indicele de inflaţie aplicabil, începând cu data consumării infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, respectiv din data de 23 august 2006 şi până la achitarea în fapt a sumei stabilite.
Deşi nu cunoşteau exact motivele şi argumentele juridice avute în vedere de instanţa de control atunci când a admis doar în parte acţiunea civilă a părţii civile, au susţinut că prin obligarea inculpatelor în solidar doar la suma de 150.00 euro - preţul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C1 din 23 august 2006 la BNP M.G. - respectiv la plata inflaţiei de la data încheierii contractului mai sus-menţionat şi până la plata efectivă a sumei datorate, instanţa de control nu a ţinut seama de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat societăţii sale, neobservând faptul că societatea sa nu a realizat profitul aşteptat şi preconizat în urma achiziţionării terenului din litigiu. Astfel, nu a ţinut seama de probele administrate în dosar, de faptul că prin lucrările administrativ-urbanistice - obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare realizării PUZ, CUT, POT - valoarea de piaţă a imobilului a crescut foarte mult, destinaţia pentru care s-a cumpărat terenul din litigiu de societatea sa, pentru construirea unui imobil, nu s-a realizat. În tot acest timp nu s-au putut bucura de prerogativele dreptului de proprietate.
În altă ordine de idei, inculpatele nu au solicitat administrarea vreunei probe din care să rezulte o altă situaţie de faţă decât cea dovedită de subscrisa relativ la beneficiul nerealizat. Partea civilă a crezut că instanţa de control în mod absolut eronat a apreciat că profitul nerealizat al societăţii lor reprezintă doar corecţia aplicată conform indicelor de inflaţie oficială la suma de 150.000 euro, plătită cu titlu de preţ inculpatelor care ne-au înşelat într-un mod absolut inadmisibil într-un stat de drept. În aprecierea profitului nerealizat de societate s-au supus atenţiei expertizele ordonate şi administrate în cursul cercetărilor penale, înţelegând să propună şi alte probe scrise în acest sens.
S-a subliniat şi faptul că partea civilă este societate comercială care funcţionează în scopul producerii de profit. Or, chiar şi dobânda bancară, care nu implică activitate, produce profit mai mare decât indicele de inflaţie. Această valoare nu compensează nici pe departe profitul nerealizat.
Prin decizia atacată a fost respinsă şi cererea formulată în apel de partea civilă de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra averii imobiliare şi mobiliare ale inculpatelor. Şi această soluţie a fost considerată nelegală pentru că cererea sa a fost întemeiată pe prevederile art. 165 alin. (1) C. proc. pen., solicitând extinderea luării măsurilor asigurătorii a sechestrului până la concurenţa valorii pagubei în suma de 341.000 euro şi asupra unor bunuri proprietatea inculpatelor, respectiv asupra unui teren extravilan în cota de 1000/5729 părţi, înscris în CF.52 Săldăbagiu de Munte, nr. topo T6, proprietatea inculpatei A.M., dar şi asupra unui automobil B.W., înscris în circulaţia sub nr. B1 pe numele domului A.F., soţul inculpatei A.M. (la data depunerii cererii).
Totodată a solicitat în baza art. 166 alin. (3) C. proc. pen. să se dispună notarea inscripţiei ipotecare pe bunurile imobile ale inculpatelor în cărţile funciare CF. Y1 - construcţii C1U7 Oradea, nr. topo T5, pentru imobilul situat în Oradea, P-ţa I., compus din patru camere şi dependinţe, proprietatea numitului M.G. în cota 1/1, în urma unui act de partaj intervenit în cursul cercetărilor penale, respectiv CF 52 Săldăbagiu de Munte, nr. topo T6, pentru imobilul teren extravilan în cota de 1000/5729 părţi, imobil dobândit la 4 octombrie 2006, fiind proprietatea inculpatei A.M., divorţată în cursul procesului penal de A.F., stăruind şi asupra popririlor conturilor bancare ale celor două inculpate cerere nesoluţionată de instanţa de control judiciar.
Totodată, în faţa instanţei de control a arătat faptul că la soluţionarea acestor cereri să se aibă în vedere faptul că Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor nu şi-a îndeplinit obligaţia reglementată de art. 165 alin. (1) C. proc. pen., neprocedând la identificarea şi evaluarea bunurilor mobile şi imobile a inculpatei M.D.C., raportat la data de 16 iunie 2009 şi nu a înaintat procesul-verbal încheiat în acest sens Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a se nota inscripţia ipotecară asupra acestor bunuri. Aceste omisiuni nu le pot fi imputate.
Acestor motive le-au fost anexate fotocopii unor înscrisuri, aflate la dosarul Înaltei Curţi.
În recursul declarat, A.F., persoană interesată a solicitat casarea deciziei şi în consecinţă desfiinţarea sechestrului asigurător aplicat asupra bunului imobil situat în Oradea, str. M., jud. Bihor, proprietatea fiului său minor, A.R.
În dezvoltarea motivelor de recurs depuse ulterior la dosarul Înaltei Curţi, recurenta parte civilă SC I.I. SRL a solicitat în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admiterea recursului, casarea parţială a deciziei penale şi rejudecând cauza, menţinerea Sentinţei penale nr. 17 din 7 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş ca legală şi temeinică, atât în privinţa soluţionării laturii penale relativ la pedepsele aplicate inculpatelor, cât şi în privinţa soluţionării laturii civile, şi drept consecinţă menţinerea dispoziţiei referitoare la obligarea inculpatelor în solidar la plata contravalorii în RON a sumei de 341.000 euro la cursul oficial a Băncii Naţionale a României din data plăţii, reprezentând "damnum emergens" şi "lucrum cessans", respectiv pierderea efectiv suferită prin plata preţului şi nerealizarea profitului aşteptat, concomitent cu admiterea cererii de luarea măsurilor asigurătorii asupra averii imobiliare şi mobiliare ale inculpatelor, aşa cum a fost formulată iniţial inclusiv inscripţionarea ipotecii, respectiv obligarea inculpatelor în solidar cu titlu de cheltuieli de judecată şi a diferenţei de 7.100 RON, cheltuieli efectuate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe, precum şi a cheltuielilor de judecată în apel, în suma totală de 7.440 RON, în total 14.540 RON, cu cheltuieli de judecată în recurs conform chitanţelor justificative depuse.
Recurenta parte civilă a criticat decizia recurată, invocând drept motiv de casare prevederile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea este nelegală.
S-a considerat că instanţa de apel în urma admiterii apelurilor declarate de inculpatele M.D.C. şi A.M. a reţinut în mod nejustificat în favoarea celor două inculpate circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în condiţiile în care inculpata M.D.C. a săvârşit şase infracţiuni, respectiv fiica ei, A.M. patru infracţiuni, iar în urma acestor activităţi infracţionale partea civilă a suferit un prejudiciu de 341.000 euro (150.000 euro preţul plătit pentru imobilul cumpărat, restul fiind beneficiul nerealizat).
Prin decizia instanţei de apel a redus considerabil pedepsele aplicate de prima instanţă, iar în urma contopirii pedepselor stabilite, conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. le-a condamnat pe cele două inculpate în loc de câte 10 ani la doar câte 3 ani închisoare.
Drept motivare a redozării pedepselor prin reducere cu 70% din pedeapsa stabilită de prima instanţă s-a reţinut incidenţa circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Chiar dacă inculpatele nu au avut cazier, instanţa de apel, atunci când a constatat incidenţa circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi drept consecinţă a redozat pedeapsa aplicată reţinând buna conduită a inculpatelor, nu putea să facă abstracţie de modul în care au acţionat inculpatele înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1 din 23 august 2006 la BNP M.G., respectiv de faptul ca inculpatele cunoşteau întocmai situaţia reală a acestuia, nereuşind să dovedească nici prin înscrisuri şi nici prin martori ca ar fi deţinut vreun drept de orice natură şi cu orice titlu asupra imobilului din litigiu.
Astfel, cele două inculpate au pus în practică un plan bine pus la punct, pentru a obţine un teren care niciodată nu le-a aparţinut, iar dovezile în acest sens în marea lor majoritate se afla în dosarul de urmărire penală.
În continuare, recurenta parte civilă a învederat demersurile întreprinse de cele două inculpate.
Astfel, inculpatele au obţinut eliberarea extrasului CF falsificat spre informare, extras din care a rezultat în mod nereal ca mama numitei M.D.C., numita F.S., a fost proprietara unui terne de 800 mp în zona denumita V.V., cu număr topo T1, dobândit cu titlu de moştenire prin încheierea nr. I8/1962. Cu ocazia dezbaterii succesiunii inculpata A.M. a dat o declaraţie de martor în faţa notarului prin care a afirmat mincinos ca bunica sa, F.S. ar fi deţinut 800 mp grădina în Oradea, str. C., menţionând că nu a văzut imobilul din litigiu.
S-a procedat pe urma la dezbaterea succesiunii, iar topograful C.F. a întocmit documentaţia cadastrală a terenului în cauza. Constatându-se cu ocazia lucrărilor topometrice în teren faptul că terenul măsurat este cu 52 mp mai mic decât suprafaţa înscrisă în CF, inculpata M.D.C. a dat o declaraţie notarială în data de 1 iunie 2006 la BNP D.I. din Oradea, prin care a consimţit că din imobilul menţionat, situat în Oradea, C. nr. 10, înscris în CF F1 Oradea, nr. topo T1, să se formeze o parcelă cu număr cadastral nou F9 Oradea, reprezentând în natură teren fără construcţii în intravilan în suprafaţa de 748 mp, care se va înscrie în CF F10 Oradea, iar diferenţa de 52 mp, să se reînscrie în CF F1 Oradea.
După toate aceste activităţi din mai - iunie 2006 finalizate cu obţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului soţilor S., inculpata M.D.C. a înstrăinat urgent imobilul către partea civilă, a încasat suma de 150.000 euro, nemaiamintindu-şi ce a făcut cu aceasta suma de bani.
Prin prisma celor menţionate mai sus, având în vedere faptul că inculpatele au urmărit în mod premeditat obţinerea unui bun imobil ce nu le-a aparţinut niciodată, înstrăinând urgent acest imobil unui cumpărător de bună-credinţă nu se poate reţine conduita bună a acestora înainte de infracţiunile comise şi evident nici circumstanţe atenuante.
Asta cu atât mai mult cu cât după comiterea infracţiunii, inculpatele nu au avut o atitudine sinceră, nu au recunoscut comiterea faptelor, nici chiar atunci când cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost ridicate înscrisuri care priveau alte persoane din cărţile funciare falsificate. Nu au cooperat cu organele de urmărire penală, încercând să ascundă adevărul.
Totodată trebuie subliniat faptul că nu au luat nicio măsură pentru recuperarea prejudiciului cauzat părţii civile prin activitatea infracţională.
Infracţiunile comise de inculpată sunt deosebit de periculoase, nu numai prin prisma modului în care s-a acţionat, dar şi prin faptul că au periclitat însăşi siguranţa tranzacţiilor imobiliare, elemente ce imprimă faptelor un grad de pericol social ridicat independent de atitudinea şi comportamentul anterior al inculpatelor (ilustrate doar de cazierul judiciar), care, însă în situaţia dată nu justifică şi nici nu pot justifica prin ele însele reţinerea circumstanţelor atenuante facultative.
Faptele săvârşite sunt cu atât mai periculoase cu cât inculpatele, pentru a obţine profituri ilicite s-au folosit în cunoştinţă de cauză de cărţi funciare false.
După cum se ştie, în sistemul de publicitate imobiliară, extrasul de carte funciară conferă caracter de legalitate informaţiilor atestate ca fiind conforme cu situaţia de drept şi de fapt a imobilului.
Sistemul actual de management al cărţilor funciare - pe baza căruia se derulează circulaţia documentelor şi a informaţiilor oficiale între proprietari, administratori, cumpărători, notari, judecători, executori, persoane fizice autorizate, oficiile de cadastru şi birourile de carte funciară teritoriale - conferă un plus de siguranţă tranzacţiilor imobiliare în conformitate inclusiv cu legislaţia europeană, asigurând inclusiv că nu se poate vinde un imobil simultan către mai mulţi cumpărători.
Nu în ultimul rând s-a menţionat că această pedeapsă blândă de trei ani închisoare pentru o "ţeapă" de 341.000 euro este un stimul şi pentru alţi infractori în devenire, fiind o "afacere bună" şi foarte profitabilă a sta închis 2/3 din 3 ani detenţie, contra avantajului material de aproape jumătate de milion de euro.
În final, s-a susţinut că instanţa de fond, raportat la gradul de pericol social al faptelor reţinute, la urmările produse, la prejudiciul cauzat, a efectuat o justă operaţiune de individualizare a pedepsei aplicate, atât sub aspectul naturii, cât şi al cuantumului acesteia, dar şi al modalităţii de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, partea civilă crede că pedeapsa de 10 ani a fost bine dozată, instanţa de fond ţinând seama de pericolul social al faptelor reţinute pe seama celor două inculpate - mama şi fiica.
S-a criticat decizia recurată şi în ceea ce priveşte soluţionarea apelului inculpatelor în privinţa laturii civile, considerând că instanţa de control a nesocotit dispoziţiile art. 998 C. civ. cu raportare la elementele răspunderii civile delictuale, principiile fundamentale ale procesului penal.
Astfel, prin decizia atacată, în urma admiterii apelurilor declarate de către cele două inculpate relativ la latura civilă a cauzei, instanţa de control a diminuat despăgubirile acordate părţii civile de la suma de 341.000 euro la suma de 150.000 euro, argumentând prin faptul că "prima instanţă în mod nelegal a acordat suma de 341.000 euro, reprezentând valoarea actualizată în luna septembrie 2008 a imobilului în cauză, deoarece este de notorietate că anul 2008 a reprezentat anul, în care piaţa imobiliară a înregistrat cel mai înalt nivel al preţurilor după care s-a intrat într-un trend descendent ajungându-se ca în prezent preţul terenurilor să scadă chiar şi la jumătate sau mai puţin după cum rezultă din statisticile oficiale şi documentele parvenite de la diverse agenţii imobiliare din Oradea, depuse de către inculpate".
În baza acestei "argumentaţii", Curtea de Apel Târgu-Mureş a decis ca se vor reduce despăgubirile acordate părţii civile SC I.I. SRL Oradea de la 341.000 euro la 150.000 euro, în echivalent în RON, la cursul oficial, din data plăţii la care se adaugă folosul nerealizat prin lipsa de folosinţa a acestui bun constând în indicele de inflaţie aplicabil începând cu data consumării infracţiunilor, 23 august 2006 şi până la momentul achitării efective a sumei stabilite.
Astfel, în opinia Curţii de Apel Târgu-Mureş firma sa nu ar mai fi îndreptăţită la suma de 341.000 de euro datorită faptului că în anul 2013 (data pronunţării deciziei recurate) piaţa imobiliară a cunoscut raportat la anul 2006 un trend descendent.
Altfel spus, Curtea de Apel Târgu-Mureş a considerat că societatea sa ar trebui să suporte fluctuaţiile pieţei imobiliare intervenite pe parcursul celor 7 ani de judecată la cele două grade de jurisdicţie.
Continuând logica instanţei de apel, dacă cauza s-ar fi judecat într-un termen rezonabil (de ex. în doi ani de zile raportat la anul 2006), societatea ar fi fost îndreptăţită la 341.000 euro în echivalent bănesc, fiindcă piaţa imobiliară în anul 2008 a atins maximul preţurilor, însă dacă procesul a durat mai bine de 7 ani, iar piaţa imobiliară a cunoscut între timp o descendentă, societatea trebuie "sancţionată" sa suporte acesta fluctuaţie, inclusiv prin diminuarea valorică a imobilului.
Evident, instanţa de control, prin aceasta abordare simplistă a reparării prejudiciului, a ignorat: principiul reparării integrale a prejudiciului consacrat în art. 998 C. civ. (aplicabil cauzei deduse judecăţii raportat la data producerii ei 2006); faptul că victima este o societate comercială, esenţa oricărei afaceri.
Potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen. repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile.
Potrivit art. 998 C. civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciul obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.
Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, dar şi câştigul pe care el ar fi putut să realizeze şi de care a fost lipsit.
În cazul persoanelor juridice, evaluarea prejudiciului şi a câştigului nerealizat trebuie analizat inclusiv prin prisma afacerilor derulate.
Esenţa oricărei afaceri este acela de a valorifica idei şi/sau oportunităţi de piaţă, în scopul producerii unui profit/beneficiu. După cum se ştie, priorităţile în business se regăsesc constant în promovarea şi vânzarea produselor şi serviciilor către clienţii vizaţi dintr-o piaţă ţintă. Evident, vânzarea acestor produse şi servicii generează venituri şi încasări, dar pentru obţinerea acestora se fac achiziţii de bunuri mobile şi imobile, respectiv servicii care la rândul lor generează cheltuieli şi plăţi.
În cauza dedusă judecăţii instanţa de control trebuia să reţină faptul că partea civilă a achiziţionat un teren foarte valoros, cu intenţia de a dezvolta o afacere imobiliară, respectiv de a construi o clădire de birouri în centrul oraşului Oradea. În acest sens Curtea de Apel Târgu-Mureş trebuia să observe faptul că firma lor a fost de bună-credinţă în momentul achiziţionării terenului din litigiu, achitând numerar preţul convenit, dar şi faptul că valoarea reală a prejudiciului cauzat rezultă întocmai din expertiza judiciară efectuată în cursul urmăririi penale, acesta valoare fiind de 341.000 euro (1.200.000 RON), la care se adaugă folosul nerealizat prin lipsa de folosinţă a acestui bun, constând în indicele de inflaţie aplicabil începând cu data consumării infracţiunilor, 23 august 2006 şi până la momentul achitării în fapt a sumei stabilite. Trebuia să observe şi faptul că a justificat cu probe scrise faptul că a intenţionat să exploateze pe deplin terenul cumpărat făcând demersuri pentru obţinerea diferitelor proiecte PUZ, PUD.
În altă ordine de idei, firma I.I. SRL nu trebuie şi nu poate să suporte efectele crizei imobiliare apărute în decursul celor 7 ani de judecată.
Operativitatea în procesul penal rezultă chiar din primul articol C. proc. pen., denumit "Scopul Procesului Penal" în care se arată, printre altele, că procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiune. Totodată în Constituţia revizuită s-a prevăzut în art. 21 alin. (3) că părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Conţinutul textului constituţional în sensul celor precizate mai sus corespunde prevederilor art. 6§1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră principiul celerităţii procedurilor judiciare.
Prin prisma celor menţionate a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond privind despăgubirile acordate.
S-a criticat decizia şi datorită faptului că nu s-a admis cererea de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatelor, formulate în cursul judecării apelului, aşa cum această cerere a fost extinsă.
Prin decizia atacată a fost respinsă şi cererea formulată în apel de partea civilă de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra averii imobiliare şi mobiliare ale inculpatelor. Relativ la autoturismul B.W., cererea sa a fost respinsă motivat de faptul că acest autoturism nu a format proprietatea soţilor M., care între timp au şi divorţat. Relativ la imobilul situat în Oradea, Piaţa I. şi poprirea conturilor bancare ale inculpatelor, instanţa de apel a reţinut faptul că s-a pronunţat prin Încheierea penală din 7 decembrie 2012, în sensul respingerii ei. Relativ la terenul situat în Săldăbagiu de Munte, înscris în CF 52, instanţa de apel a reţinut faptul că nu se poate institui sechestrul asigurător pentru că terenul este în indiviziune, nefiind stabilit în mod clar proprietatea inculpatei A.M., care între timp a divorţat.
Şi această soluţie este nelegală, fiindcă instanţa de control nu a observat faptul că inculpatele în mod deliberat şi cu bună-ştiinţă au luat măsuri pentru a nu se putea recupera prejudiciul imens cauzat firmei sale. Astfel, trebuia să aprecieze faptul că ele au divorţat în timpul procesului penal, partajând bunurile dobândite în timpul căsătoriei după placul lor, dar în aşa măsură încât să nu mai rămână nimic din ce să se recupereze prejudiciul lor.
În ce priveşte terenul extravilan în cota de 1000/5729 părţi, înscris în CF 52 Săldăbagiu de Munte, nr. topo T6, proprietatea inculpatei A.M., a crezut că măsura sechestrului asigurător se putea aplica pe cota indiviză, urmând ca la ieşirea din indiviziune această măsură să urmărească bunul atribuit ei.
Reiterează şi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca la soluţionarea recursului să se aibă în vedere faptul că Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor nu şi-a îndeplinit obligaţia reglementată de art. 165 alin. (1) C. proc. pen., neprocedând la identificarea şi evaluarea bunurilor mobile şi imobile a inculpatei M.D.C., raportat la data de 16 iunie 2009 şi nu a înaintat procesul-verbal încheiat în acest sens Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a se nota inscripţia ipotecară asupra acestor bunuri.
S-a criticat decizia şi prin prisma faptului că nu s-au acordat toate cheltuielile efectuate de firma sa cu purtarea prezentului proces, în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond.
Astfel, potrivit art. 193 C. proc. pen. inculpatul este obligat să plătească părţii vătămate în caz de condamnare, precum şi părţii civile ce i s-a admis acţiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de acesta. Când acţiunea civilă este admisă doar în parte, instanţa poate obliga inculpatul la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare,
Prin decizia recurată, Curtea de Apel Târgu-Mureş a obligat în solidar cele două inculpate la suma de 6.460 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, însă nu a menţionat din ce se compun aceste cheltuieli şi nici de ce s-au admis doar în parte.
S-a reiterat faptul că sumele plătite cu titlu de cheltuieli de judecată, efectuate în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond constau din: suma de 2.500 RON conform chitanţei din 24 septembrie 2007; suma de 2.600 RON conform chitanţei din 25 septembrie 2007, ambele onorarii fiind plătite în cursul urmăririi penale domnului avocat I.C.; suma de 4.960 RON, conform facturii din 8 octombrie 2010 emisă de Cabinet Avocat Dr. M.N.C.; 1.500 RON cheltuieli de deplasare de la Cluj la Târgu-Mureş pentru zece termene de judecată ale avocatului său Dr. M.N.C.; 500 RON onorariu expert T.; 1.500 RON onorariu parţial achitat avocatului I.C. din Oradea pentru reprezentare societăţii în faţa Tribunalului Bihor, până la strămutarea cauzei la Tribunalul Mureş.
Aşadar, în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe aceste cheltuieli se ridică la suma totală de 13.560 RON, din care i s-au acordat doar 6.460 RON, solicitând în urma admiterii recursului, obligarea în solidar a inculpatelor la diferenţa de 7.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a criticat decizia recurată şi datorită faptului că nu li s-au acordat cheltuielile de judecată în faza judecării apelului, deşi s-au probat aceste cheltuieli, cu facturi astfel: 4.960 RON conform facturii din 11 februarie 2012 emisă de Cabinet Avocat Dr. M.N.C.; suma de 2.480 RON conform facturii din 4 martie 2013 emisă de Cabinet Avocatura K.E.E.
Astfel, în cursul judecării apelului aceste cheltuieli se ridică la suma totală de 7.440 RON sumă din care nu ni s-a restituit niciun RON.
A solicitat, în urma admiterii recursului, obligarea în solidar a inculpatelor la diferenţa de 7.440 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, la judecarea apelului.
A solicitat cheltuielile de judecată efectuate şi cu judecarea prezentului recurs, sens în care va depune acte justificative.
Au fost depuse şi concluzii scrise de către partea civilă SC I.I. SRL, aflate la dosarul Înaltei Curţi.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aflate la dosarul Înaltei Curţi, recurentele părţi civile S.A. şi S.L.M. au solicitat în temeiul art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi rejudecând să se dispună pe latură penală, condamnarea inculpatelor A.M. şi M.D.C. la pedepse cu închisoarea situate spre valorile stabilite de către prima instanţă, respectiv Tribunalul Mureş. S-a considerat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de către Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia penală nr. 21/A din 31 mai 2013 este mult prea uşoară pentru inculpate, având în vedere modalitate de săvârşire a faptelor pentru care sunt judecate, faptul că nu au recunoscut acuzele aduse dând pe durata procesului declaraţii care dovedesc nesinceritatea acestora, având în vedere gravitatea faptelor dovedite ca fiind săvârşite de către inculpate. De asemenea, se solicită să se observe că prin manoperele ilegale, inculpatele au vândut un imobil care nu le aparţinea, obţinând o sumă de bani însemnată, fără a avea niciun drept. Aşa cum corect a reţinut Tribunalul Mureş, prin Sentinţa penală nr. 17 din 7 februarie 2012, "ambele inculpate prezintă grad foarte ridicat de pericol social, faptele comise de acestea fiind foarte grave", motiv pentru care consideră că cererea lor de aplicare a unei pedepse mai severe faţă de aceste inculpate este admisibilă.
Pe latură civilă a solicitat obligarea inculpatelor la acordarea despăgubirilor pentru folosul de care au fost lipsiţi, astfel cum au fost cerute în faţa primei instanţe şi în faţa instanţei de apel, pretenţii în cuantum de 35.000 euro, conform art. 14 alin. (4) C. proc. pen., solicitând respingerea, ca nefondate a recursurilor inculpatelor, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs, în mai multe exemplare, aflate la dosarul Înaltei Curţi, aceste din urmă înregistrate prin Registratura Generală la 6 decembrie 2013, motive formulate de inculpatele A.M. şi M.D.C. prin apărător, solicitând admiterea recursului, casarea Sentinţei penale nr. 17 din 7 februarie 2012 şi a Deciziei penale nr. 21/A din 3 mai 2013 pronunţate de Tribunalul Mureş, respectiv Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul penal sus-menţionat şi în principal, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b), art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea de sub acuza săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina lor, pentru că fapta nu există, iar în subsidiar, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b), art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitare lor în baza dubiului existent cu privire la vinovăţia lor, respectiv lipsa laturii subiective.
S-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., apreciindu-se că în soluţionarea prezentei cauze trebuie să se pornească de la situaţia cărţilor funciare nr. F1 şi nr. F2 Oradea de la succesiunea în timp a transmisiunilor efectuate în aceste cărţi funciare.
Înainte de toate, pentru a aduce argumente în contra procedurilor de rectificare a celor două cărţi funciare trebuie spus că, deşi din referatul de la Dosarul 378/P/2008, vol. I rezultă că CF F1 era lipsă la inventar la data de 9 octombrie 2006, există la dosar copia fidelă a foii A a CF F1 Oradea, avizată în original iunie 2006, există la dosar copia fidelă a foii A a CF F1 Oradea, avizată original de registratoarea S.I. la data de 1 iunie 2006, exemplarul fiind ridicat de procuror de la locuinţa inculpatei A.M. Aşadar, se prezumă că, cel puţin la data de 1 iunie 2006 această carte funciară exista. Pe prima filă, respectiv la foaia A a acestei cărţi funciare, sub nr. top T1 aparte o linie punctată, ceea ce înseamnă, sub aspect cadastral, că acest număr topografic rămâne în CF F1 Oradea, se desprinde şi pleacă într-o altă carte funciară nr. top T1/2.
Chiar punând sub semnul întrebării menţiunile din CF F1 Oradea, poz. 26, 27 privind înscrierea dreptului de proprietate prin cumpărare asupra imobilului cu nr. top T1 în favoarea numitei F.S. fostă N., trebuie să se accepte că există extrase de carte funciară F1 Oradea, top T1, eliberate pe numele F.S. încă din data de 26 mai 2000 în vol. II dos. de urmărire penală, în condiţiile în care se susţine că, în 9 octombrie 2006 această carte funciară era lipsă la inventar. În anul 2000 inculpata A.M. încă nu lucra la O.C.P.I. Salonta (ea fiind angajată doar din anul 2005) şi cu 6 ani înainte de corectarea şi rectificarea CF F1 şi F2 Oradea prin rocada factuală între cele două numere topografice T1 top T1/2 înscrise în aceste cărţi funciare. Chiar dacă se vorbeşte despre o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă este vorba despre dosarul având ca obiect uzucapiune în favoarea numiţilor P.I. şi P.M., există un mare semn de întrebare asupra modului în care aceştia au ocupat pur şi simplu, fără niciun titlu, prin simpla posesie, un imobil compus la vremea aceea (cel puţin aşa rezultă din cele 3 contracte succesive de vânzare-cumpărare) din 10 camere şi aceasta se întâmpla în anii 1940 - 1950 când fiind vorba despre o moştenire vacantă, Statul Român îşi intabula dreptul de proprietate, cu acest titlu, în cartea funciară.
Din depoziţia martorului P.G.A. a rezultat următoarele: "Am locuit în 5 camere plus baia şi arăt că imobilul avea mai mult apartamente, respectiv 6. Părinţii mei au devenit proprietari asupra întregii clădiri. Nu ştiu dacă s-a făcut ieşirea din indiviziune înainte de acţiunea de uzucapiune".
De asemenea, din cererea de chemare în judecată formulată în dosarul de uzucapiune reclamanţii solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului cuprins în CF F2, fără să se indice dacă este vorba despre T1 sau T1/2.
Fără îndoială că, cu ocazia procesului de uzucapiune, s-a făcut o confuzie asupra identităţii imobilului asupra căruia soţii P.I. şi P.M. şi-au exercitat posesia (dacă, într-adevăr s-a întâmplat acest lucru) cel mai probabil fiind vorba despre imobilul situat la nr. 8 pe str. C., unde sunt, într-adevăr, 3 corpuri de clădire cu mai multe apartamente compuse fiecare din cel puţin 10 camere.
Revenind asupra analizei situaţiei de care funciară F1 şi F2 Oradea, aşa cum am realizat-o în notele de şedinţă:
Din cuprinsul înscrisurilor de la Dosar 378/P/2008, vol. I, rezultă că în data de 9 octombrie 2006, CF F1 era lipsă la inventar, din această carte funciară s-a găsit doar foaia de proprietate cu B10, în care este intabulat dreptul de proprietate al Statutului Român - trecere în anul 1959, această foaie fiind "capsată la CF F2 Oradea".
Din referatul doamnei D.L. rezultă că în anul 2004, deci înainte de reconstituirea CF F1 Oradea, din CF F2 Oradea nu erau "toate foile B".
Coroborând aceste două situaţii ale cărţilor funciare F1 Oradea şi F2 Oradea la data de 9 octombrie 2006, deci după intabularea dreptului de proprietate al inculpatei M.D.C. şi înainte de reconstituirea cărţii funciare F1 Oradea, la cererea comună a soţilor S. şi B., situaţii confirmate de inventarele efectuate la O.C.P.I. Oradea a rezultat următoarele:
- în CF F2 Oradea, după înscrierile de sub B5, 6 (C.M. şi I.R.), B7, 8, 9 (G.D., T.D. şi E.D.) fiind capsată fila de sub B10, cu menţiunile privind trecerea imobilului în favoarea Statului Român, a rezultat că înscrierea dreptului de proprietate al antecesoarelor inculpatei M.D.C. sub B 26 în cealaltă CF F1 Oradea, deci în ordinea firească a transmiterilor, este corectă;
- dacă înainte de rectificarea CF F2 Oradea, singurul nr. topografic înscris în această carte funciară era top T1/2, iar CF F1 Oradea era lipsă la inventar (vezi procesele-verbale de inventariere), înseamnă că, în mod justificat s-a realizat înscrierea antecesoarelor inculpatelor sub B26 şi urm., cu privire la imobilul înscris în CF F1 Oradea sub nr. topografic T1.
Este foarte important de reţinut faptul că la Dos. 378/P/2008, vol. I, reconstituirea completă a CF F1 Oradea, cu înscrierea numărului de carte funciară F1 Oradea în antetul foii, a fost făcută de registratoarea şefă a O.C.P.I. Oradea D.L.
Se vede clar că poz. B10, cu înscrierea dreptului de proprietate al Statutului Român, prin trecere în baza Decretului 92/1950 şi B11, cu o altă menţiune, au fost radiate tot de această registratoare, aceasta înscriind în locul celor două poziţii anterioare, B25 şi B26, în aşa fel ca înscrierea dreptului de proprietate al antecesoarelor inculpatei M.D.C. să apară ca fiind greşită.
Împotriva Încheierii CF nr. I3 din 9 octombrie 2006 inculpata M.D.C. a formulat plângere înregistrată sub nr. C5/2007 la O.C.P.I. Bihor şi la Judecătoria Oradea, dosar suspendat până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.
Această corectare şi reconstituire s-a făcut după 2006, respectiv după reconstituirea CF F1 Oradea, ea neexistând în anul 2004, în momentul în care s-a sesizat că Foaia B10 din CF F1 era capsată (corect) la CF F2, ea neexistând nici când s-a realizat înscrierea dreptului de proprietate al autoarei inculpata M.D.C. în CF F1 Oradea.
Această împrejurare este un argument suplimentar în sensul că, până în anul 2006, respectiv până la reconstituirea CF F1 Oradea, toate menţiunile din această carte funciară se succedau până la B25, respectiv până la înscrierea din anul 1959 a dreptului de proprietate al Statului Român în baza Decretului 92/1950 după care, în anul 1969 sub B26 s-a înscris dreptul de proprietate al numitei N.I. şi, în continuare, s-a mers până la înscrierea dreptului de proprietate al inculpatei M.D.C.
S-au ataşat concluzii scrise depuse la instanţa de apel, un extras din expertiza topografică efectuată în Dos. civ. nr. 433/289/2008 al Judecătoriei Reghin din care a rezultat că sunt numeroase exemple de situaţii de carte funciară în care, după ce s-a înscris dreptul de proprietate al Statului Român cu titlu de "procedura de expropriere" sau "drept de expropriere", înscrierile au continuat ulterior, reluându-se şi continuându-se situaţia de carte funciară existentă anterior exproprierii, ca şi cum menţiunea exproprierii nu ar fi fost înscrisă niciodată.
De asemenea, întrucât în CF F2 Oradea, singurul nr. topografic din această carte funciară era T1/2, iar până în anul 2006 (la reconstituirea CF F1 Oradea şi extragerea filei cu foaia B10 capsată la această carte funciară 9 foaia B10 era capsată la această carte funciară cu menţiunea trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, înseamnă că înscrierea dreptului de proprietate al numiţilor P.I. şi P.M. sub B10 în această carte funciară şi sub alt nr. topografic - T1, este greşită pentru că, Foia B10 era capsată corect la CF F2 Oradea or, nu se pot suprapune două înscrieri la poziţia 10, în aceeaşi carte funciară.
Faţă de aceste considerente, trebuie să se accepte că şi această variantă de situaţia a cărţilor funciare F1 şi F2 Oradea este posibilă, şi acceptându-se această posibilitate, evident că planează un dubiu serios asupra vinovăţiei ambelor inculpate, respectiv nu s-a dovedit existenţa laturii subiective a infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.
Instanţa a condamnat-o pe inculpata A.M. pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimisă în judecată, art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
În rechizitoriu nu este descrisă fapta de complicitate la înşelăciune pentru care a fost condamnată aceasta.
Chiar dacă ar accepta ipoteza că aceasta a dat o declaraţie notarială mincinoasă la data de 5 iunie 2006, această acţiune nu este şi nu poate fi considerată un act de complicitate la infracţiunea de înşelăciune.
Pe de altă parte, nu se poate accepta că actele de înşelăciune să fie comise faţă de SC I.I. SRL, iar părţi civile să fie soţii S.
Hotărârea este contrară legii şi prin ea s-a făcut o aplicare greşită a legii, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
- nu se poate reţine buna-credinţă a SC I.I. SRL şi să se dispună şi anulare contractului de vânzare-cumpărare;
- nu se poate menţine sechestru asigurător asupra imobilului minorului A.R., atâta timp cât nu s-a dispus anularea contractului de donaţie prin care a dobândit acest imobil, iar minorul nu a fost parte în acest proces;
- s-au aplicat în mod greşit dispoziţiile referitoare la cărţile funciare;
- s-au aplicat greşit dispoziţiile legale referitoare la părţile procesuale.
Recurenta inculpată M.D.C. a depus personal motive de recurs ce au fost înregistrate prin Registratura Înaltei Curţi la 6 decembrie 2013.
În dezvoltarea lor, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, achitarea sa în cauză, în principal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru că faptele incriminate nu există, iar în subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa unui element esenţial al infracţiunii anume lipsa laturii subiective şi lipsa vinovăţiei, asupra căruia există dubiu.
Motivele prezentului recurs sunt: art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. - nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind latura subiectivă, asupra vinovăţiei persistă un dubiu serios, având în vedere faptul că nu s-a înlăturat ipoteza existenţei cărţii funciare F1 Oradea în forma prezentată de ea. În acest sens există la dosar trei extrase de carte funciară şi o copie xerox, eliberate de B.C.P.I. Oradea la date diferite, de către angajaţi diferiţi şi toate având acelaşi conţinut în ceea ce priveşte imobilul, numărul topo, poziţia B26 asupra proprietăţii mamei, F.S.
În cea ce priveşte infracţiunile reţinute de spălare de bani, nu a fost dovedit faptul că a primit şi folosit bani proveniţi din infracţiune, în scopul de a ascunde adevărata provenienţa a acestora. Plata imobilului în litigiu s-a făcut prin bancă, fără a denatura sau ascunde provenienţa banilor, pur şi simplu a cheltuit la vedere, o sumă de care a dispus de bună-credinţă.
Art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. - greşita aplicare a legii: au fost încălcate principiile fundamentale de drept, anume: principiul contradictorialităţii, prin neaudierea în instanţă a martorilor, audiaţi la urmărirea penală, unde nu a fost de faţă şi nu a putut adresa întrebări; martorii - angajaţi la B.C.P.I. Oradea nu au mai fost încuviinţaţi, iar unul dintre muncitorii subordonaţi părţii civile S.A., nu a mai fost citat, pe motiv că lucrează în străinătate. De asemenea, martorii L. nu au mai fost audiaţi (unul pentru că locuieşte în străinătate, al doilea a decedat între timp).
Principiul "in dubio pro reo" şi prezumţia de nevinovăţie - nu a fost dovedită existenţa unui fals în cartea funciară din litigiu, nu s-a dovedit ca am falsificat sau influenţat falsificarea unei cărţi funciare - reţinându-se în acest sens simplele supoziţii/afirmaţii nefondate ale procurorului. Nu a fost înlăturată posibilitatea existenţei CF F1 Oradea în forma arătată de ea şi confirmată de cele 3 extrase de carte funciară şi copia xerox, emise şi semnate de angajaţi diferiţi, la date diferite. Faptul că fiica sa a fost angajată la un birou de carte funciară situat în alt oraş, s-a reţinut ca premisă zdrobitoare, deşi nedovedită a accesului ei la arhivele de cărţi funciare, pentru a le falsifica.
În acest sens, au fost aplicate neconstituţional, hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului mai puţin favorabile faţă de dreptul penal intern, de altfel greşit raportate la caz.
Au fost interpretate greşit prevederile referitoare la cărţile funciare, Legea 7/1996 şi Decretul Lege 115/1938 (înscrierile în cartea funciară, prezumţia veridicităţii, procedurile de înscriere, radiere şi corectare/îndreptare a erorilor, respective reconstituirea cărţii funciare), încălcarea dispoziţiilor referitoare la părţile procesuale SC I.I. SRL nefiind înşelată şi în consecinţa prejudiciată în niciun fel în ceea ce priveşte soţii S., aceştia nu pot fi prejudiciaţi de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între terţi, atâta vreme cât dreptul patrimonial invocat nu a fot definitiv stabilit de instanţa civilă (exista dosar pendinte în acest sens). Anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între el şi SC I.I. SRL nu are temei legal, dacă s-a constatat buna-credinţă a părţii civile, instanţa de apel consfinţind prin aceasta "pactul" evident dinte cele două părţi civile din cauză.
Nu în ultimul rând i s-a încălcat dreptul la apărare, dreptul de a fi legal citată şi prezentă la toate termenele şi dreptul la ultimul cuvânt în faţa instanţei de fond. Astfel, la ultimul termen de judecată la fond (Tribunalul Mureş), deşi a fost depusă o adeverinţă prin care se arată că a fost internată în spital, cauza s-a judecat fără a fi citată la instituţia medicală, conform legii).
Recurenta inculpată A.M., în motivele de recurs formulate personal şi înregistrate prin Registratura Înaltei Curţi la 6 decembrie 2013, depuse la dosarul Înaltei Curţi a solicitat admitere recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi achitarea sa în cauză, în principal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru că faptele incriminate nu există, iar în subsidiar a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru lipsa unui element esenţial al infracţiunii anume lipsa laturii subiective şi lipsa vinovăţiei, asupra căruia exista dubiu.
Art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. - nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind latura subiectivă, asupra vinovăţiei persistă un dubiu serios, având în vedere faptul că nu s-a înlăturat ipoteza existenţei cărţii funciare F1 Oradea în formă prezentată de ea, în acest sens există la dosar trei extrase de carte funciară şi o copie xerox, eliberate de B.C.P.I. Oradea la date diferite, de către angajaţi diferiţi şi toate având acelaşi conţinut în ceea ce priveşte imobilul, numărul topo, poziţia B26 asupra proprietăţii bunicii sale, F.S.
De asemenea, a fost condamnată pentru o altă fapta decât cea pentru care a fost trimisă în judecată, reţinându-se că o declaraţie dată în faţa notarului constituie "o declaraţia judiciară de martor", obiect al infracţiunii de declaraţie mincinoasă (deşi nu a fost martor în faţa instanţei sau a organelor de urmărire penală şi nu ar fi putut retrage această declaraţie chiar dacă ar fi de dorit). Totodată, aceeaşi acţiune a fost reţinută ca infracţiune de complicitate la înşelăciunea "petrecută" cu patru luni mai târziu şi la care nu a participat în niciun fel. în ceea ce priveşte infracţiunile reţinute de spălare de bani, nu a fost dovedit faptul că a primit şi folosit banii proveniţi din vânzarea terenului în litigiu. Data la care a achiziţionat şi achitat imobilul în care locuieşte, nu corespunde niciunei date din extrasul bancar al mamei sale, privind contul în care s-a făcut plata litigioasă. De altfel, plata imobilului în litigiu s-a făcut prin bancă, la vedere, fără a denatura sau ascunde provenienţa banilor, fără a apela la "inginerii sofisticate", conform definiţiei DEX a "spălării de bani".
Art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. - greşita aplicare a legii - au fost încălcate principiile fundamentele de drept, anume: principiul contradictorialităţii, prin neaudierea în instanţă a martorilor, audiaţi la urmărirea penală, unde nu a fost de faţă şi nu a putut formula întrebări: martorii - angajaţi la B.C.P.I. Oradea nu au mai fost încuviinţaţi, iar unul dintre muncitorii subordonaţi părţii civile S.A. nu a mai fost citat, pe motiv că lucrează în străinătate. De asemenea, martorii L. nu a mai fost audiaţi (unul pentru că locuieşte în străinătate, iar al doilea a fost amânat până când a decedat).
Raportul de evaluare al imobilului în litigiu nu i-a fost comunicat sau adus la cunoştinţă în faza de urmărire penală, neavând posibilitatea de a-l contesta/ataca, sechestrul asigurător asupra imobilului proprietatea fiului său nu i-a fost comunicat/adus la cunoştinţă, neavând posibilitatea de a ataca actele şi măsurile procurorului, nu s-a pus în discuţie valabilitatea, legalitatea pe fond a sechestrului asigurător.
Principiul "in dubio pro reo" şi prezumţia de nevinovăţie nu a fost dovedită existenţa unui fals în cartea funciară în litigiu, nu s-a dovedit şi nici nu a fost acuzată că a falsificat sau influenţat falsificarea unei cărţi funciare, nu a fost înlăturată posibilitatea existenţei CF F1 Oradea în forma arătată de ea şi confirmată de cele 3 extrase de carte funciară şi copia xerox emise şi semnate de angajaţi diferiţi, la date diferite, chiar şi cu 5 ani înaintea angajării sale la O.C.P.I. S-a reţinut fără nicio dovadă, ca premisă infracţiunilor arătate, faptul că a fost angajată la un birou de carte funciară situat în alt oraş, Salonta, şi că în acest fel ar fi avut acces la arhivele de dosare şi cărţi funciare, pentru a le falsifica.
În acest sens, au fost aplicate neconstituţional, hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului mai puţin favorabile faţă de dreptul penal intern de altfel greşit raportat la caz. Au fost interpretate greşit prevederile referitoare la cărţile funciare, Legea 7/1996 şi Decretul Lege nr. 115/1990, înscrierile în cartea funciară, prezumţia veridicităţii, procedurile de înscriere, radiere şi îndreptare a erorilor, respectiv reconstituirea cărţii funciare). Personal nu a cunoscut şi nu a luat legătura cu niciuna dintre aceste părţi înainte de declanşarea urmăririi penale, nu a participat la vânzarea terenului în litigiu, la încheierea actelor sau eliberarea vreunui extras de carte funciară.
Dispoziţiile instanţei de apel nu sunt aplicabile, nefiind în conformitate cu prevederile legale în ceea ce priveşte sechestrul asigurător asupra unui imobil proprietatea unui terţ care nu este parte în proces-încălcarea principiului personalităţii răspunderii penale.
Anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între mama sa şi SC I.I. SRL nu are temei legal, dacă s-a constatat buna-credinţă a părţii civile, instanţa de apel consfinţind prin aceasta "pactul" evident dintre cele două păţi civile din cauza.
În motivele de recurs formulate personal, A.F., persoană interesată şi înregistrate prin Registratura Înaltei Curţi la 6 decembrie 2013 şi depuse la dosarul Înaltei Curţi, a solicitat admiterea recursului şi casarea Sentinţei penale nr. 17 din 7 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş, respectiv casarea Deciziei penale nr. 21/A din 3 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Mureş şi în consecinţă desfiinţarea sechestrului asigurător instituit asupra bunului imobil situat în Oradea, str. M., jud. Bihor, proprietatea fiului său minor, A.R.
Bunul imobil în cauza este identificat prin nr. topo T1-1T2 înscris în Cartea funciară a municipiului Oradea, proprietatea lui A.R., 1/1 parte, dobândit prin donaţie, act autentic C7/2007, intabulat cu Încheierea I10/2007. Totodată, asupra acestui bun, are un drept de uzufruct viager, instituit la data donaţiei şi înscris în cf cu aceeaşi încheiere.
Bunul este descris în cf, ca fiind apartament compus din una cameră, bucătărie, cămara, boxa, wc, suprafaţa utilă de 29,26 mp, suprafaţa teren aferent 61 mp, având încălzire pe lemne.
A arătat că a dobândit acest bun, aşa cum este descris în cartea funciară, prin cumpărare în anul 2006, împreună cu fosta sa soţie, A.M. Întrucât, banii necesari achiziţionării - 20.100 euro - au provenit din vânzarea unui apartament bun propriu al ei (donat de părinţii săi în 2005), în actul notarial s-a specificat acest aspect.
Ulterior, a învestit din resurse proprii sumele necesare reconstruirii imobilului în cauza, care a devenit casa compusă din parter, etaj şi mansarda, cu suprafaţa utilă de cca. 120 mp şi două terase. De asemenea, a învestit din resurse proprii în renovare şi racordarea la sistemul central de termoficare. Valoarea actuală a imobilului se ridică la cca. 200.000 euro (170.000 euro declarat la momentul instituirii sechestrului).
În prezent, imobilul este proprietatea fiului său minor, A.R. (născut în 1997). Motivul donaţiei l-au constituit neînţelegerile dintre el şi fosta sa soţie, care au dus, după cum a arătat şi la divorţul lor. A apreciat că această soluţie este mai potrivită decât un partaj judiciar şi a fost luată cu doi ani anterior instituirii sechestrului.
Fiul lor, A.R., nu este parte în acest proces, nu a fost reprezentat de părinţii săi ori de un curator şi evident interesele sale şi ale sale nu au mai coincis cu interesele fostei sale soţii.
Totodată, a arătat că asupra imobilului deţine un drept de uzufruct viager, valabil, de vreme ce este în viaţă.
Având în vedere cele de mai sus, a apreciat că sechestrul asupra acestuia este instituit şi menţinut legal, afectează drepturile patrimoniale ale fiului său minor şi ale sale, încălcând în primul rând principiul personalităţii răspunderii penale.
Evident că nu au fost analizate şi dezbătute în acest proces penal, modalitatea şi actele autentice prin care bunul a ajuns în proprietatea fiului său, nu s-a efectuat o expertiză de evaluare a bunului sechestrat pentru a se stabili valoarea acestuia, nu s-a stabilit cota din imobil asupra căreia fosta sa soţie ar fi avut vreun drept şi care anume ar fi acest drept, nu s-a solicitat/efectuat un partaj judiciar, nu s-a anulat niciun act autentic înscris în cartea funciară, cu privire la acest imobil.
De asemenea, se solicită a se observa că procesul-verbal de sechestru este semnat de el, care la data respectivă nu mai avea un drept de proprietate asupra acestui imobil, iar curator desemnat la dobândirea bunului (în actul notarial) nu era el. Cu alte cuvinte, nu avea calitatea necesară de a semna acest proces-verbal.
În plus, imobilul a fost greşit identificat în procesul-verbal de sechestru (s-a revenit cu o corectură la cartea funciară, dar fără semnătura sa sau a altui membru al familiei).
Nu în ultimul rând se observă că sechestrul a fost înscris în cf, "până la concurenţa sumei de 170.000 euro", ceea ce nu corespunde cuantumului sechestrului instituit de 150.000 euro. La data respectivă, aşa-zisul prejudiciu nici nu era stabilit.
Cel mai important aspect este însă, discrepanţa dintre preţul de cumpărare al imobilului - apreciat de procuror ca sumă provenită dintr-o infracţiune - şi valoarea imobilului la data aplicării sechestrului. Nimeni nu şi-a pus întrebarea în acest proces penal de unde această diferenţă. A subliniat că diferenţa provine din aportul său personal la reconstituirea unui mic imobil de 30 mp până la o casă pe trei niveluri.
Astfel, a apreciat că măsura sechestrului asigurător este nelegal, lezând drepturile patrimoniale ale fiului său şi ale sale. Măsura a fost luată abuziv, nelegală pe fond şi ca formă şi menţinută, de asemenea nelegal şi fără a fi analizată temeinic de instanţele de judecată de la Târgu-Mureş.
La termenul de judecată din recurs de la 9 decembrie 2013, Înalta Curte conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 C. proc. pen., având în vedere că este primul termen de judecată în recurs, a constatat legale cererile de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unor apărători aleşi, formulate de recurentele inculpate A.M. şi M.D.C., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depus un memoriu de către recurenta inculpată A.M., înregistrat prin Registratura Generală a Înaltei Curţi la 13 ianuarie 2014, arătând că prin hotărârile recurate şi probele administrate au fost încălcate drepturile fundamentale şi principiile elementare de drept.
S-a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece în faţa instanţei de fond a fost reprezentată de av. L. şi av. G. din Baroul Mureş, în aceeaşi perioadă în care în acelaşi birou funcţiona ca avocat stagiar sub îndrumarea av. L. - av. L.A.E., soţia procurorului de caz, L.A. (Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor), aflând despre această situaţie întâmplător, după pronunţarea instanţei şi a apreciat că înainte de semnarea contractului de asistenţă juridică, avocatul trebuia să îl informeze asupra acesteia. În aceste condiţii şi evident (văzând concluziile scrise formulate în cauză, dar şi soluţia pronunţată) a fost lipsită de apărare în faţa instanţei.
Din prevederile stipulate în art. 48 alin. (1) lit. d) şi lit. f) coroborat cu art. 49 alin. (2) C. proc. pen., coroborate cu art. 48 din Statutul Avocaţilor şi Legea 51/1995, rezultat că avocatul ales se afla într-o situaţie de incompatibilitate, în care prejudicierea intereselor sale a fost posibilă (şi chiar realizată, având în vedere rezultatul).
Încălcarea prezumţiei de nevinovăţie - prin campania de presă purtată împotriva sa şi în care a fost descrisă ca vinovată de faptele imputate, persoană nedemnă, de joasă speţă, escroace, fără cultură şi pregătire, ajunse prin mijloace obscure în poziţii-cheie ce le-au permis săvârşirea cu certitudine a infracţiunilor arătate.
De asemenea, prin rechizitoriul formulat în cauza, preluat în procent de aproape 100% de către instanţa de fond şi instanţa de apel, se fac afirmaţii gratuite, nefondate şi nedovedite la adresa sa şi în legătură cu situaţia de fapt şi de drept. S-a afirmat că, profitând de funcţia deţinută, a falsificat cărţile funciare, fără a fi reţinut falsul ori a fi acuzat cineva de fals, fără a se dovedi în ce consta falsul. S-a recurs la jurisprundenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru a "sări" obligativitatea probaţiunii acuzaţiilor, inadmisibil în general şi greşit sau rău-voitor în prezenta cauză.
Încălcarea principiului "in dubio reo", precum şi cel al probei dincolo de orice îndoială rezonabilă - situaţia de faţă se rezumă la compararea titlurilor deţinute de părţi, probleme de competenţa instanţei civile. În acest sens, a arătat că există o cauză pendinte pe rolul Judecătoriei Oradea, nesoluţionată, însă instanţele anterioare au considerat că este corect să pornească de la premisa că numai actele părţii civile S. sunt corecte, în timp ce actele lor sunt false, în temeiul acestor supoziţii au fost pronunţate soluţiile. A fost exclusă fără temei posibilitatea reală că actele lor să fie corecte şi valabile, precum şi buna lor credinţă.
De asemenea, încălcând acest principiu s-a admis aplicarea jurisprudenţei conform Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului de la 18 ianuarie 1978, Irlanda contra Regatului Unit, situaţie care nu corespunde cazului de faţă, nu este similar şi contravine dreptului intern - mai favorabil, respectiv prevederilor constituţionale.
Principiul interzicerii abuzului de drept - conform art. 13 şi art. 17 din CEDO, prin aplicarea jurisprudenţei europene, aşa cum a arătat mai sus, în detrimentul dreptului intern (mai favorabil), s-a creat posibilitatea de a le fi îngrădite drepturile şi libertăţile fundamentale.
Neadministrarea probelor şi încălcarea principiului contradictorialităţii, deşi a solicitat audierea martorilor acuzării şi în instanţă, nu s-a admis cererea formulată. În faza de urmărire penală au fost audiaţi angajaţi şi foşti angajaţi ai B.C.F. Oradea, care au eliberat extrasele de carte funciară aflate la dosar şi au operat înscrieri în cărţile funciare. S-a apreciat ca certă intervenţia sa faţă de aceşti angajaţi, dar fără a se arăta în ce sens sau în ce au constat intervenţiile. De asemenea, s-au apreciat ca fiind false cu certitudine actele emise de aceştia, fără a se dovedi acest aspect.
Faţă de motivele de recurs prevăzute expres în art. 385 C. proc. pen., aşa cum s-a arătat, s-a precizat că faptele incriminate nu există şi că instanţa a apreciat greşit situaţia de fapt şi de drept.
Partea civilă S. nu a fost niciodată proprietar de fapt al terenului în cauză, a dobândit pe căi îndoielnice actele depuse în probaţiunea dreptului invocat şi a acţionat numai în momentul în care aceste acte au rămas fără efect, prin arătarea adevăratului proprietar.
Din actele depuse la dosar a rezultat că hotărârea de uzucapiune şi contractele de vânzare-cumpărare succesive prezintă vicii de formă şi de fond, imperfecţiuni acoperite prin actul subsecvent şi care lasă cel puţin o umbră de îndoială asupra bunei-credinţe invocate de partea civilă şi asupra "vinovăţiei" sale.
Construcţia uzucapată nu mai exista încă de la începutul anilor 1990, aspect trecut sub tăcere de partea civilă, care nu putea uzucapa un teren viran. Un teren viran înainte de ianuarie 1990, intra automat sub incidenţa Legilor 58 - 59/1974, fiind preluat de Statul Român, aspect ce ar fi făcut imposibilă uzucapiunea. Chiar şi în condiţiile uzucapiunii asupra construcţiei, de drept, prescripţia achizitivă asupra terenului era întreruptă de efectul acestor legi.
Cursul cărţii funciare F1 Oradea este firesc şi justificat, însă instanţa a considerat ca anumite înscrieri "sunt false" fără a demonstra acest lucru, fără a arăta în ce anume consta falsul.
Deşi a solicitat audierea martorilor audiaţi la urmărire penală, angajaţi ai B.C.F. Oradea, nu s-a admis cererea. În acest mod, nu a avut posibilitatea de a pune întrebări acestora şi de a clarifica declaraţiile date. Din declaraţiile furnizate a rezultat şi inadvertenţe pe care nu a avut posibilitatea de a le combate.
Unul dintre muncitorii care ar fi lucrat la reparaţiile imobilului (foşti subordonaţi ai părţii civile S.) nu a mai fost citat pe motiv că se afla în străinătate.
Nu a avut posibilitatea de contesta raportul de evaluare al imobilului efectuat în faza de urmărire penală, acesta nu i-a fost comunicat şi nu a fost citată/convocată la efectuarea acestuia.
Nu a fost prezentă, din motive obiective, la efectuarea raportului de expertiză topografică. Raportul a fost întocmit în mod neprofesionist, expertul asumându-şi prerogative de judecător şi "soluţionând" procesul de carte funciară pendinte la Judecătoria Oradea. În raportul prezentat nu există nici măcar o fotografie sau o descriere reală a terenului viran aflat în litigiu.
Instanţa de fond, de altfel, nici măcar nu a înţeles în ce constă imobilul în litigiu, arătând că este vorba despre o casă cu teren care "conform hărţii" se afla în apropierea locuinţelor noastre. Evident aceste aspecte rezultă din "povestiri" şi nu din actele dosarului, aspect inadmisibil şi impardonabil din partea unui magistrat.
De menţionat că imobilul în litigiu este teren viran de la începutul anilor 1990. În prezent, zidul dinspre stradă (gard rămas din zidul casei) este surpat în proporţie de 90% şi nu sunt vizibile urmele aşa-ziselor reparaţii şi umpluturi efectuate în 1994.
Persoanele pârâte din dosarul de evacuare de la Judecătoria Oradea, aveau la data respectivă acte de domiciliu la adresa în cauză şi există în dosar acte de succesiune în favoarea acestora, care, de asemenea, arunca îndoieli asupra drepturilor invocate de soţii S.
Faptele nu există: faptul că a dat o declaraţie în faţa notarului public, declaraţie pe care a arătat că nu a scris-o şi nu a fost scrisă în faţa sa, numai semnată în alb - nu poate fi reţinută ca declaraţie de martor într-o cauză judiciară. Nu a avut calitatea de martor audiat conform definiţiei date infracţiunii de mărturie mincinoasă C. pen. Subiectul activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă este persoana care depune o mărturie sub jurământ şi care are posibilitatea de a retrage această mărturie înainte de pronunţarea unei hotărâri bazate pe aceasta. Nu s-a aflat şi nu se află în această situaţie! Nu a depus o mărturie, ci a dat o declaraţie (în condiţiile arătate) şi nu în faţa instanţei sau organelor de urmărire penală. Evident nu a avut posibilitatea de a o retrage şi nu ar avea relevanţă acest act, prin urmare fapta în sine nu se încadrează în definiţia dată de C. pen. acestei infracţiuni. S-a încălcat principiul legalităţii în procesul penal.
Acelaşi act, care nu constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă, este reţinut şi ca infracţiunea de complicitate la înşelăciune. În primul rând, înşelăciunea se reţine că a fost posibilă ca urmare a mărturiei mincinoase - care de fapt nu exista. Evident că nu se poate reţine că la momentul semnării declaraţiei la notar, a avut viziunea realizării unei înşelăciuni care se va produce peste 4 luni, bazate pe această declaraţie. Nu avea cum să cunoască la data semnării declaraţiei notariale, intenţiile mamei sale în legătură cu terenul în litigiu. Nu a avut nicio implicare, nicio contribuţie sau intervenţie în emiterea, obţinerea sau perfectarea celorlalte acte, nu a solicitat şi nu a ridicat aceste acte, nu a fost prezentă la semnarea lor.
În legătură cu acuzaţiile de spălare de bani, a arătat că nu a beneficiat de sume provenind din vânzarea terenului în litigiu. A cumpărat casa fiului său (imobilul în care locuieşte) cu bani proveniţi din vânzarea unui apartament, bun propriu, donat anterior de mama mea. Acest aspect a fost înscris şi în contractul de vânzare-cumpărare, pentru evitarea unor probleme de partaj cu fostul său soţ. Preţul de vânzare al apartamentului a fost superior preţului de cumpărare al casei (foarte mică la vremea respectivă). Din extrasele de cont prezentate nu au rezultat coincidenţe între data la care a achitat preţul casei şi datele la care mama sa a extras sau a transferat bani din cont.
Nu în ultimul rând, măsura aplicării sechestrului pe casa aflată în proprietatea fiului său minor este nelegală şi abuzivă. Fiul său nu este parte în proces, iar interesele sale nu au fost reprezentate legal, prin curator - nici la aplicarea sechestrului şi nici în faţa instanţei. Actul de donaţie a fost încheiat cu doi ani înainte de aplicarea sechestrului, moment în care nu era acuzată de spălare de bani. Nu a ascuns niciodată provenienţa acestui bun şi transmiterea dreptului de proprietate, nu a ascuns existenţa acestui imobil şi locuiesc în acesta. Nu a folosit sau ascuns bani proveniţi din infracţiune, în scopul ascunderii sau disimulării provenienţei ilicite - definiţie expresă în textul legii.
În concluzie, pentru motivele arătate şi cele pe care le va susţine în faţa instanţei, a solicitat casarea hotărârilor recurate şi rejudecarea cauzei, în consecinţă achitarea sa.
Motivele de recurs formulate personal de recurenta inculpată A.M. în calitate de reprezentant legal al minorului A.R., aflate la dosarul Înaltei Curţi, vizează dispoziţia de respingere a cererii de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului, casa de locuit şi teren aferent situat în Oradea, str. M., jud. Bihor, proprietatea fiului său minor, A.R., solicitând admiterea prezentului recurs declarat în sensul ridicării sechestrului asigurător pentru următoarele motive:
S-a arătat că măsura este abuzivă, fiind luată cu încălcarea legii şi a principiilor fundamentale de drept.
În fapt, organul de urmărire penală a dispus măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui A.M., prin Ordonanţa din 16 iunie 2009 dispusă în Dos. nr. 378/P/2008.
În urma acestei măsuri a fost identificat imobilul situat în Oradea, str. M., jud. Bihor, proprietatea fiului său minor, sub 14 ani la acea dată, bun dobândit prin donaţie conform contractului de donaţie autentificat sub nr. C7 din 31 octombrie 2007 al BNP G.C.
În aceste condiţii a fost încălcat principiul personalităţii răspunderii penale - principiu fundamental al dreptului penal potrivit căruia răspunderea penală incumbă acelora care au participat la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor, instigator sau complice. Potrivit aceluiaşi principiu, pedeapsa nu poate aplicată decât aceluia care a săvârşit cu vinovăţie o faptă prevăzută de legea penală.
În mod analog, măsurile asigurătorii, nu pot afecta sau leza în niciun fel drepturile unor persoane care nu au legătură cu procesul penal.
După cum a rezultat din cuprinsul Sentinţei penale nr. 17 din 17 februarie 2012 a Tribunalului Mureş, ale căror dispoziţii în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei au fost menţinute prin Decizia penală nr. 21/A din 31 mai 2013 a Tribunalului Mureş, printre actele juridice - înscrisuri care se consideră că au format obiectul infracţiunilor, se numără un singur act juridic notarial de dobândire a dreptului de proprietate şi anume Contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu încheierea nr. C1 din 23 august 2006 a BNP M.G. încheiat între M.D.C., în calitate de vânzătoare şi SC I.I. SRL în calitate de cumpărătoare.
Aşadar, în soluţionarea laturii civile a cauzei instanţa de judecată nu a constatat existenţa niciunui motiv de nulitate a contractului de donaţie autentificat cu încheierea nr. C7 din 31 octombrie 2007 nu a dispus şi nu avea niciun motiv să dispună în sensul desfiinţării/anulării acestui contract; pe cale de consecinţă, nu se justifică instituirea niciunei măsuri asigurătorii asupra acestui bun care nu a făcut obiectul analizei legate de săvârşirea vreunei fapte penale.
S-a adus atingere, astfel, dreptului la proprietate privată, garantat de art. 44 din Constituţia Românei, potrivită căruia (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (...) (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii".
C. civ. şi C. proc. civ. prevăd expres că bunurile incapabilului nu pot fi ipotecate, urmărite sau executate silit, dreptul de proprietate al minorului sub 14 ani fiind astfel insesizabil!
Astfel, bunul sechestrat nu aparţine nici lui A.M., nici mamei sale. Imobilul sechestrat aparţine unui terţ fără nicio legătură cu procesul penal/prezenta cauză/faptele imputate. Proprietarul este minor - având sub 14 ani, la data dispunerii măsurii, deci lipsit de capacitate de exerciţiu.
Dreptul de uzufruct este consemnat în Foaia de sarcini a imobilului, ca bun comun şi în devălmăşie împreună cu fostul soţ al lui A.M., A.F., însă, în speţă, nu avea de-a face cu determinarea şi partajarea beneficiului dreptului de uzufruct, ci de indisponibilizarea unui bun imobil, aparţinând unui incapabil şi care nu are nicio legătură cu fapta penală.
În fapt, imobilul situat în Oradea, str. M., jud. Bihor a fost achiziţionat de A.M. şi soţul său A.F., cu banii proveniţi din donaţie de la M.D.C. aşa cum a rezultat din cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu încheierea nr. C5 din 27 septembrie 2006. Preţul de achiziţie al imobilului a fost de 20.100 euro.
Deoarece la achiziţionarea imobilului lui A.M. nu a fost de faţă, fostul său soţ a acceptat/indicat notarului ca imobilul să fie trecut pe numele său ca bun comun, deşi înţelegerea lor prealabilă era ca imobilul să fie trecut direct pe numele fiului, tocmai pentru a nu se isca discuţii legate de calitatea de bun comun/bun propriu în caz de divorţ.
La încheierea contractului de donaţie al acestui imobil, fiul lor, minorul A.R. a fost reprezentat de bunicul matern, în calitate de curator.
În cuprinsul procesului-verbal de sechestru, semnat doar de fostul său soţ, acesta a indicat valoarea aproximativă a imobilului, fără să se fi realizat o evaluare de specialitate în acest sens.
Prin această evaluare/apreciere aleatorie a valorii imobilului au fost încălcate prevederile art. 165 alin. (1) C. proc. pen.: "Organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge în caz de necesitate şi la experţi". În procesul-verbal de sechestru s-a trecut valoarea apreciată aleatoriu la 170.000 euro, total diferită de preţul de cumpărare şi de valoarea de impozitare. Evident că nu s-a cercetat în niciun fel sursa acestei diferenţe considerabile.
În continuare, a fost încălcat şi art. 166 alin. (1) organul care aplică sechestrul încheie proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 165, descriind amănunţit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arată bunurile exceptate de lege de la urmărire, găsite la persoana căreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, s-au consemnat obiecţiile părţilor sau ale altor persoane interesate.
S-a menţionat, de asemenea că, deşi prejudiciul estimat este de 150.000 euro luarea sechestrului s-a realizat până la concurenţa valorii de 170.000 euro, aspect, de asemenea nelegal.
Valoarea reţinută depăşeşte cu mult atât prejudiciul estimat, cât, mai ales, preţul achitat la cumpărarea casei (20.100 euro) şi care, în opinia organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, ar proveni din infracţiune. Atât C. proc. pen., cât şi C. proc. civ. prevăd că măsurile asigurătorii se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
De asemenea, deşi la data dispunerii măsurii, eventualul prejudiciu a fost estimat, ca fiind preţul de vânzare al imobilului în litigiu - suma de 529.000 RON, sechestrul a fost instituit până la concurenţa sumei de 170.000 euro, deci o valoare mult mai mare. S-a menţionat ca preţul imobilului în litigiu a fost achitat în RON şi nu în euro.
Organul de urmărire penală a presupus că din suma obţinută în urma vânzării terenului în litigiu, A.M. ar fi folosit suma de 20.100 euro pentru achiziţionarea acestui imobil - casă de locuit, ipoteză contrazisă de acte.
Astfel, preţul imobilului - teren în litigiu a fost achitat în RON, în contul mamei lui A.M. Preţul casei a fost achitat în euro, în faţa notarului public, iar data plăţii nu coincide nici pe departe cu datele retragerilor de bani din public, iar data plăţii nu coincide nici pe departe cu datele retragerilor de bani din cont. Suma prevăzută în actele de achiziţionare a casei provine din avansul încasat pentru apartamentul bun propriu, vândut în aceeaşi perioadă. Actele doveditoare au fost verificate şi ridicate de procuror la percheziţia domiciliară din 23 iunie 2009, respectiv furnizate de bancă.
Aşadar, suma de 20.100 euro nu a rezultat că ar proveni dintr-o infracţiune, iar diferenţa până la concurenţa valorii de 170.000 euro este imensă şi nejustificată.
Este important de reţinut şi faptul că fostul soţ al lui A.M. nu avea calitatea de a semna procesul-verbal de sechestru, neavând putere de reprezentare a părţilor implicate. Nu o reprezenta pe ea, în calitate de învinuit/inculpat, neavând mandat în acest sens. Nu îl reprezenta pe fiul lor, acesta fiind reprezentat, în ceea ce priveşte drepturilor rezultate din dobândirea imobilului, de către curatorul înscris în actul autentic, adică de bunicul său. Procesul-verbal de sechestru trebuia să fie semnat de către reprezentantul proprietarului minor.
În consecinţă, măsura sechestrului asigurător a fost dispusă abuziv şi nelegal, fiind înscrisă, de asemenea, nelegal în cartea funciară.
Conform prevederilor Legii 7/1996, înscrierile în cartea funciară pot fi făcute numai împotriva titularilor unui drept real înscris în cartea funciară. Astfel, sechestrul dispus asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui A.M. nu putea fi înscris asupra bunului proprietatea tabulară a unui terţ, fie acesta fiul sau soţul lui A.M., sau orice altă persoană.
Operaţiunea de carte funciară a fost realizată în secret de fostele colege de la O.C.P.I. Bihor ale lui A.M., reprezentant legal al minorului în cauză, care au ţinut în nelucrare dosarul de notare a sechestrului şi nu au comunicat niciodată încheierea nici proprietarului tabular, A.M., soţului său sau altei persoane interesate şi având calitatea de a promova o plângere împotriva acestei încheieri.
La termenul de judecată de la 13 ianuarie 2014, în recurs, cererea formulată de apărătorul ales al recurentelor inculpate A.M. şi M.D.C., de imposibilitate de prezentare, din motive medicale, precum şi faptul că aceasta este dovedită cu înscrisuri medicale, a fost încuviinţată cererea şi faţă de împrejurarea că urmează a fi desfiinţat începând cu luna februarie 2014 Completul nr. 1 învestit în urma repartizării aleatorii a cauzelor cu soluţionarea prezentului dosar, acesta urmează a fi redistribuit ciclic, iar pentru asigurarea continuităţii urmează a se dispune citarea tuturor părţilor, cu excepţia inculpatei prezentă personal, aşa cum rezultă din Încheierea de la acea dată, de la dosarul Înaltei Curţi.
Concluziile ample ale părţilor din dezbateri cu privire la cererea premergătoare dezbaterilor, iar apoi amplele concluzii ale părţilor, din dezbateri cu privire la legea penală mai favorabilă incidentă în cauză au fost consemnate în detaliu în Încheierea de la 6 februarie 2014, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Examinând recursurile declarate de inculpatele M.D.C. şi A.M., de părţile civile S.L.M., S.A. şi SC I.I. SRL şi persoana interesată A.F. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate de fiecare, Înalta Curte constată ca fiind fondate recursurile declarate de inculpatele M.D.C. şi A.M. pentru alte motive decât cele invocate şi ca fiind nefondate recursurile declarate de părţile civile S.L.M., S.A. şi SC I.I. SRL şi persoana interesată A.F. pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpata M.D.C.:
Potrivit art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale publicată în M. Of. nr. 515/14.08.2013 şi intrată în vigoare la 1 februarie 2014, se prevede că "Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
În contextul concret al cauzei, recursurile părţilor au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 iunie 2013, cu prim termen de judecată, în recurs, stabilit aleatoriu la data de 9 decembrie 2013. Aşadar recursurile au fost declarate, înregistrate şi stabilit primul termen de judecată, anterior modificărilor survenite în condiţiile mai sus arătate, aşa încât cauza se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, rămânând în competenţa instanţei supreme şi potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În aceste condiţii, sunt incidente prevederile Legii nr. 2/2013.
Prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, Partea I, au fost aduse mai multe modificări unor acte normative printre care şi unor dispoziţii ale C. proc. pen., printre acestea regăsindu-se şi dispoziţiile art. 3859, 38510 şi 38510a, 38515 pct. 2 lit. c) şi d).
În conţinutul art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin actul normativ invocat au fost reduse cazurile în care se poate face recurs, respectiv la pct. 1, 3, 4, 5, 6, 12, 13, 14, 15, 16, 172 C. proc. pen., fiind abrogate pct. 2, 7 - 11, 17, 171, 18 - 21 C. proc. pen.
În alin. (31) şi (4) se statuează: "Cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Când instanţa ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligată să le pună în discuţia părţilor.
În conţinutul art. 38510 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat se prevede că:
"(1) Recursul trebuie să fie motivat. (2) Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi ( 2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu.
(3) Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 3856 alin. (3), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii."
Din analiza cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut un riguros examen asupra criticilor invocate de inculpată, rezultând că în mod judicios a fost stabilită vinovăţia inculpatei M.D.C. în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, fiind făcute referiri la mijloacele de probă indicate, inclusiv la cele administrate în faza apelului, declaraţia inculpatei M.D.C., declaraţia inculpatei A.M., raportul de expertiză topografică, declaraţia martorului B.F., răspunsul la obiecţiunile la expertiza topografică efectuată în cauză.
Înalta Curte constată că în mod corect şi temeinic motivat prima instanţă de control judiciar a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, sub aspectul laturii obiective, cât şi laturii subiective, rezultând intenţia directă, inculpata M.D.C., comiţând actele de executare, aşa cum au fost descrise pe larg în împrejurările faptice reţinute.
Astfel, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de la data de 23 august 2006, inculpata M.D.C., cu intenţie i-a indus în eroare pe reprezentanţii părţii civile SC I.I. SRL Oradea, prezentându-le ca adevărată o situaţie mincinoasă, respectiv modul în care a dobândit imobilul cu nr. top T1, creându-le un prejudiciu de 150.000 euro.
Totodată, aceeaşi inculpată cu intenţie a determinat-o pe fiica sa A.M. să dea o declaraţie mincinoasă la data de 5 mai 2006 în faţa notarului public D.I. cu ocazia dezbaterii succesiunii rămasă după F.S., bunica sa, arătând în mod nereal că ştie că aceasta a deţinut o grădină în Oradea.
Inculpata M.D.C. a folosit la intervale scurte de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, diferite înscrisuri despre care ştia că sunt false. Astfel, la 5 mai 2006 a folosit în faţa notarului public D.I. extrasul CF F1 Oradea din care a rezultat că proprietara imobilului era F.S. din anul 1962; acelaşi extras CF şi certificatul de moştenitor din 5 mai 2006 au fost folosite în faţa topografului C.F., de asemenea, a folosit la 1 iunie 2006 în faţa notarului public D.I. acte false întocmite, fără vinovăţie de către expertul menţionat; aceleaşi acte false au fost folosite la O.C.P.I. Bihor pentru a se obţine Încheierea nr. I1 din 1 iunie 2006, iar la 23 iunie 2006 a folosit aceleaşi acte care constatau un fapt nereal în faţa notarului public M.G. cu ocazia vânzării imobilului în cauză.
Inculpata M.D.C. cu intenţie directă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi la intervale scurte de timp i-a instigat pe notarul public D.I., pe topograful C.F. şi pe registratoarea S.I. din cadrul O.C.P.I. Bihor să întocmească acte oficiale prin care se atestau stări şi situaţii nereale.
Aceeaşi inculpată la 1 iunie 2006 s-a prezentat în faţa notarului public D.I. şi a dat o declaraţia autentificată sub nr. P1 în care a susţinut în mod nereal că a dobândit imobilul în cauză prin moştenire.
Astfel, inculpata a dobândit imobilul prin săvârşirea unei infracţiuni şi nu în mod legal, prin succesiune.
Inculpata M.D.C. în cursul anului 2006 a ascuns fizic sau prin folosirea banilor, în moduri care au permis urmărirea traseului şi destinaţiei acestora, suma de 529.455 RON, bani obţinuţi prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Această sumă a fost ridicată în câteva etape de către inculpata menţionată care a ascuns modul în care a folosit acei bani, sau ce a făcut cu ei, intenţia sa fiind tocmai pierderea urmei acestor bani.
Înalta Curte, la rândul său, verificând materialul probator administrat, consideră că activitatea infracţională a inculpatei M.D.C. se circumscrie tipicităţii incriminărilor pentru care a fost trimisă în judecată, intenţia sa rezultând indubitabil, aşa încât argumentele expuse în motivele de recurs nu se susţin, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
De asemenea, criticile invocate, atât în motivele de recurs formulate personal, cât şi de către apărător subsumate cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nu se susţin, întrucât se referă la presupuse încălcări procedurale, referitoare la principiul contradictorialităţii, lipsei de apărare, neadministrarea probei cu unii martori, care exced cazului de casare invocat, întrucât acesta se referă numai la hotărârea pronunţată care să fie contrară legii sau prin hotărâre să se fi făcut o greşită aplicare a legii.
De asemenea, criticile invocate de apărare referitoare la reţinerea bunei-credinţe a SC I.I. SRL, având drept consecinţă anularea contractului de vânzare-cumpărare, la sechestru asigurător, la greşita aplicare a dispoziţiilor referitoare la cărţile funciare, la părţile procesuale prin prisma cazului de casare invocat în scris prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., întrucât acest caz de casare a fost abrogat.
Înalta Curte constată, însă, că de la momentul pronunţării deciziei instanţei de apel la data de 31 mai 2013 a intrat în vigoare la 1 februarie 2014 noul C. pen. care cuprinde modificări sub aspectul multor instituţii ale dreptului penal partea generală, cât şi partea specială devenind incidente dispoziţiile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Legiuitorul a stipulat în conţinutul art. 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, "(1) în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."
Incidenţa efectivă a dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. impune ca succesiunea de legi penale să îndeplinească mai multe condiţii şi anume: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei şi momentul judecării definitive a infractorului; toate legile succesive să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancţionează diferit fapte comisă.
În condiţiile concrete din prezenta cauză suntem în prezenţa unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile, deoarece legea nouă modifică modul de sancţionare a faptei, domeniul de aplicare al normei de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere penală.
Utilizând criteriul aprecierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile se vor examina următoarele aspecte:
- modificarea condiţiilor de incriminare;
- modificarea condiţiilor de tragere la răspundere penală;
- modificarea regimului sancţionator.
Atunci când legile succesive prevăd pedepse diferite, determinarea legii penale mai favorabile se va face având în vedere mai întâi pedeapsa principală.
Dacă cele două legi prevăd pedepse din specii diferite, se va avea în vedere ierarhizarea legală a acestora, conform căreia amenda este mai favorabilă decât pedeapsa închisorii care este, la rândul ei, mai favorabilă decât detenţiunea pe viaţă.
Totuşi, şi de această dată trebuie făcută o apreciere in concreto, ierarhizarea legală fiind doar orientativă.
Aceasta deoarece ar fi posibil ca o normă de incriminare dintr-o lege care prevede pedeapsa închisorii să fie mai favorabilă decât o lege care sancţionează fapta doar cu amendă.
Atunci când legile succesive prevăd pedepse din aceeaşi specie se va avea în vedere durata sau cuantumul acestora.
Astfel, dacă pedepsele prevăzute de legile succesive au acelaşi minim special va fi mai favorabilă cea care prevede un maxim special mai redus, iar dacă au acelaşi maxim va fi mai favorabilă legea care prevede un minim mai redus, iar cealaltă un maxim mai redus, alegerea legii mai favorabile se va face tot in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează.
În situaţia în care instanţa consideră că se impune a fi aplicată o pedeapsă orientată spre maxim, va fi mai favorabilă legea care are un maxim mai redus; dacă, dimpotrivă, instanţa apreciază că se poate aplica o pedeapsă orientată spre minimul special, va fi mai favorabilă legea care are minimul mai redus.
Dacă una dintre legile succesive prevede alternativ închisoarea şi amenda, va fi mai favorabilă legea care prevede şi amenda dacă instanţa decide să aplice această pedeapsă.
În caz contrar, va fi mai favorabilă legea care prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse, indiferent dacă este cea prevăzută alternativ cu amenda sau este pedeapsa unică. În acest caz instanţa se va orienta asupra pedepsei aplicabile potrivit fiecărei legi în parte, iar apoi, comparând pedepsele pe care le-a ales va determina legea mai favorabilă.
În ipoteza în care legile succesive prevăd aceleaşi limite pentru pedeapsa principală vor fi avute în vedere alte elemente.
Astfel, va fi mai favorabilă legea care nu prevede pedepse complementare sau cea potrivit căreia aceste pedepse sunt mai reduse ca durată. Chiar dacă limitele pedepsei au rămas aceleaşi în legile succesive, este mai favorabilă legea care prevede cauze de reducerea pedepsei sau cauze de nepedepsire în măsura în care acestea sunt aplicabile în situaţia concretă dedusă judecăţii.
De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea acordării suspendării condiţionate şi durata termenului de încercare al acesteia, posibilitatea liberării condiţionate, condiţiile în care intervine reabilitarea etc.
În orice caz, determinarea legii penale se face prin raportare la cazul concret şi presupune adesea utilizarea combinată a mai multor criterii (din cele menţionate).
Totodată, Înalta Curte va examina, în raport cu data comiterii faptelor de către inculpata M.D.C. împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru unele din infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în urma aplicării legii penale mai favorabile. Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege era închisoarea cuprinsă între 10 şi 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, fiindu-i reţinute inculpatei şi circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen., în noul cod incriminarea este prevăzută la art. 244 alin. (1) şi (2) şi ale cărei limite de pedeapsă au fost modificate, respectiv de la 1 la 5 ani, aşa încât legea nouă este lege penală mai favorabilă inculpatei, urmând a fi menţinute circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) din vechiul C. pen.
Faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 5 C. pen. în vigoare Înalta Curte urmează a efectua o proporţionalizare a cuantumului de pedeapsă, în raport cu aspectele deja reţinute, considerând că menţinerea pedepsei de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune reflectă gravitatea faptei comise, modalitatea de săvârşire, valoarea socială atinsă, urmările acesteia, cât şi circumstanţele personale ale inculpatei.
Referitor la infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani şi noua reglementare prevăzută de art. 47 raportat la art. 273 alin. (1) din noul C. pen., pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, constată că atât dispoziţiile referitoare la instigare, cât şi cele de la mărturia mincinoasă din legea nouă este lege penală mai favorabilă, cu menţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) din vechiul C. pen.
Înalta Curte constată că, în raport, cu data comiterii infracţiunii 5 mai 2006 şi până la acest moment, în raport cu dispoziţiile referitoare la prescripţia specială din vechea reglementare, prevăzut de art. 122 şi 124 C. pen., lege penală mai favorabilă, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 4 noiembrie 2013, aşa încât se impune încetarea procesului penal.
Referitor la infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I, pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. e) C. pen., în raport cu art. 323 noul C. pen., cu aplicarea art. 36 din noul C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă şi condiţiile unicităţii de subiect pasiv la infracţiunea continuată, constată că legea penală mai favorabilă este legea nouă, pentru 5 acte materiale, cu menţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a), 76 lit. e) din vechiul C. pen.
În ceea ce priveşte proporţionalizarea cuantumului pedepsei ce se va aplica inculpatei, Înalta Curte va menţine pedeapsa aplicată inculpatei de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată considerând că reflectă gravitatea, consecinţele şi circumstanţele personale ale inculpatei.
Referitor la infracţiunea la fals intelectual în forma participaţiei improprii în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) C. pen., în raport cu art. 31 alin. (2) din vechiul C. pen. raportat la art. 321 din noul C. pen., pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, cu aplicarea art. 36 din noul C. pen., această din urmă este lege penală mai favorabilă, ca urmare a unicităţii subiectului pasiv şi art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) din vechiul C. pen.
Înalta Curte constată că de la momentul comiterii infracţiunii în formă continuată, ultimul act de executare fiind la data de 1 iunie 2006 şi până în prezent, în raport cu dispoziţiile art. 122 şi 124 C. pen. anterior, lege penală mai favorabilă, s-a împlinit termenul de prescripţie la data de 30 noiembrie 2013, urmând a se înceta procesul penal.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen., pedepsita cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) C. pen., în raport cu art. 326 noul C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, cu referire la art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) din vechiul C. pen., constată că aceasta din urmă este lege penală mai favorabilă, în raport cu circumstanţele atenuante judiciare reţinute care se menţin.
Totodată, Înalta Curte constata că de la momentul comiterii faptei 1 iunie 2006 şi până în prezent, în raport cu dispoziţiile art. 122 şi 124 C. pen. anterior referitor la prescripţia specială, lege penală mai favorabilă, la data de 30 noiembrie 2013 s-a împlinit termenul de prescripţie specială, urmând a se dispune încetarea procesului penal.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) din vechiul C. pen., în raport cu art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani, Înalta Curte constată că lege penală mai favorabilă este legea veche care deşi maximul special al pedepsei este mai mare, însă prin reţinerea circumstanţelor arătate, acesta este mai favorabil, faţă de noua reglementare care are limita maximului legal mai redusă, însă nu se mai pot reţine circumstanţele legale anterioare pentru că ele nu se mai regăsesc în noua reglementare.
Înalta Curte, ca urmare a proporţionalizării faţă de conţinutul art. 5 C. pen., va menţine pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de ani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) din vechiul C. pen., întrucât aceasta reflectă gravitatea pedepsei, consecinţele şi circumstanţele personale ale inculpatei.
Instanţa de recurs constată că dispoziţiile art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., în raport cu art. 38 şi 39 lit. b) C. pen., în vigoare, respectiv primele sunt lege penală mai favorabilă, sub aspectul regimului sancţionator mai blând, întrucât noua reglementare presupune aplicarea unui spor cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fiind un regim sancţionator mai aspru.
În raport cu cele mai sus-menţionate privind pe inculpata M.D.C., Înalta Curte va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatei conform art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 244 alin. (1) şi alin. (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) din vechiul C. pen. cu referire la art. 5 noul C. pen. va menţine pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. f) teza I-a din noul C. proc. pen. va înceta procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din noul C. pen. de instigare la mărturie mincinoasă cu referire la art. 5 din noul C. pen. şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) din vechiul C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei.
În baza art. 323 noul C. pen. cu aplicarea art. 36 din noul C. pen. cu referire la art. 5 din noul C. pen., va menţine pedeapsa aplicată inculpatei de 1 (una) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată (5 acte materiale), cu aplicarea art. art. 74 lit. a), 76 lit. e) din vechiul C. pen.
În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. f), teza I-a din noul C. proc. pen. va înceta procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) din vechiul C. pen. rap. la art. 321 din noul C. pen. cu aplicarea art. 36 din noul C. pen. şi art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) din vechiul C. pen. (3 acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripţiei.
În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. f) teza I-a din noul C. proc. pen. va înceta procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 326 din noul C. pen. cu referire la art. 5 din noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) din vechiul C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei penale.
În baza art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) din vechiul C. pen. cu referire la art. 5 din noul C. pen. va menţine pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) din vechiul C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatei M.D.C. şi va dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
Înalta Curte va dispune aplicarea art. 65 - 66 lit. a) şi lit. b) din noul C. pen., ca pedeapsă accesorie, fiind interzise dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatei M.D.C., Înalta Curte consideră că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 861, 862, 863, 864 şi 865 C. pen. anterior este legea penală mai favorabilă, constituind un avertisment pentru aceasta să nu mai comită infracţiuni, dându-i posibilitatea unei reinserţii social pozitive şi asigurând îndeplinirea scopurilor pedepsei, respectiv educativ, preventiv şi de coerciţie.
În baza art. 861 din vechiul C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ceea ce priveşte pe inculpata M.D.C. pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare conform art. 862 vechiul C. pen.
Pe durata termenului de încercare inculpata va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune - circumscripţia Tribunalului Bihor;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
Se vor pune în vedere inculpatei disp. art. 864 vechiul C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, precum şi disp.art. 86.5 din vechiul C. pen., referitor la anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza disp. art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen. se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii, dispoziţiile menţionate fiind lege penală mai favorabilă.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate referitoare la inculpată care nu sunt contrare prezentei decizii penale.
Referitor la recursul declarat de inculpata A.M. împotriva aceleiaşi decizii:
Potrivit art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale publicată în M. Of. nr. 515/14.08.2013 şi intrată în vigoare la 1 februarie 2014, se prevede că "Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
În contextul concret al cauzei, recursurile părţilor au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 iunie 2013, cu prim termen de judecată, în recurs, stabilit aleatoriu la data de 9 decembrie 2013. Aşadar recursurile au fost declarate, înregistrate şi stabilit primul termen de judecată, anterior modificărilor survenite în condiţiile mai sus arătate, aşa încât cauza se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, rămânând în competenţa instanţei supreme şi potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În aceste condiţii, sunt incidente prevederile Legii nr. 2/2013.
Prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, Partea I, au fost aduse mai multe modificări unor acte normative printre care şi unor dispoziţii ale C. proc. pen., printre acestea regăsindu-se şi dispoziţiile art. 385 9, 38510 şi 38510a, 38515 pct. 2 lit. c) şi d).
În conţinutul art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin actul normativ invocat au fost reduse cazurile în care se poate face recurs, respectiv la pct. 1, 3, 4, 5, 6, 12, 13, 14, 15, 16, 172 C. proc. pen., fiind abrogate pct. 2, 7 - 11, 17, 171 18 - 21 C. proc. pen.
În alin. (31) şi (4) se statuează: "Cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Când instanţa ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligată să le pună în discuţia părţilor.
În conţinutul art. 38510 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat se prevede că:
"(1) Recursul trebuie să fie motivat.
(2) Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
(21) În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi ( 2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu.
(3) Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 3856 alin. (3), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii."
Din examinarea cauzei rezultă că prima instanţă de control judiciar a stabilit în mod legal şi temeinic motivat, în raport cu evaluarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, în primă instanţă şi în apel, că faptele comise şi pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute.
Totodată, Înalta Curte verificând materialul probator, în raport cu baza factuală stabilită constată că în mod corect s-a realizat calificarea ei în tipicitatea incriminărilor reţinute în sarcina inculpatei A.M., intenţia comiterii faptelor, rezultând din modalitatea concretă de comitere.
Aşadar, inculpata A.M., cu intenţie a dat o declaraţie mincinoasă la data de 5 mai 2006 în faţa notarului public D.I., arătând în mod nereal că bunica sa a deţinut imobilul din Oradea, de pe str. C. nr. 10, iar în acest mod a ajutat-o pe inculpata M.D.C. să dobândească în mod nelegal dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat, imobil vândut ulterior cu suma de 150.000 euro.
Aceeaşi inculpată a primit şi apoi a folosit o parte din suma de 150.000 euro, obţinută de inculpata M.D.C. prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin cumpărarea unui imobil care apoi a fost donat fiului său minor, aceasta fiind modalitatea clasică de spălare de bani prin cumpărarea imobilului după care acel imobil a fost transferat pe numele unei persoane de bună-credinţă şi care se află sub controlul infractorului, intenţia fiind evidentă de a conferi un caracter aparent de legalitate sumei provenite din comiterea infracţiunii.
Aşadar, infracţiunile comise de inculpata A.M. au fost săvârşite cu intenţie, din mijloacele de probă administrate ce au fost indicate în considerentele deciziei atacate în mod efectiv, rezultând contribuţia concretă a inculpatei la comiterea infracţiunilor, aşa încât apărările formulate nu se susţin, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica că instanţa a condamnat-o pe inculpata A.M. pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimisă în judecată, întrucât în rechizitoriu nu este descrisă fapta de complicitate la înşelăciune, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., deoarece afirmaţia făcută nu se susţine.
Astfel, Înalta Curte examinând critica în raport cu infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A.M., respectiv art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. complicitate la înşelăciune şi soluţia pronunţată de instanţa de apel prin decizia atacată, constată că este infracţiunea de complicitate la înşelăciune şi nu o altă infracţiune.
În actul de sesizare se reţine că după ce în data de 5 mai 2006, învinuita A.M. a dat declaraţia notarială mincinoasă, a ajutat-o astfel pe inculpata M.D.C., mama sa, să dobândească în mod nelegal dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Oradea, Calea C. nr. 10, care apoi a fost vândut cu suma de 150.000 euro.
În raport cu cele menţionate, apărarea formulată nu se susţine şi nu este aplicabil cazul de casare invocat art. 3859 pct. 12 din C. proc. pen.
De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici apărările formulate personal de recurenta inculpată A.M. referitoare la încălcarea dreptului la apărare la instanţa de fond prin reprezentarea de un apărător în al cărui birou avocaţial funcţia soţia procurorului de caz, neadministrarea probelor, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., întrucât exced condiţiilor arătate în conţinutul cazului de casare invocat şi care se referă la hotărârea care să fie contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Totodată, nu poate fi avute în vedere nici criticile referitoare la latura civilă a cauzei, cu privire la reţinerea bunei-credinţe a SC I.I. SRL, la imposibilitatea menţinerii sechestrului asigurător, aplicarea greşită a dispoziţiilor referitoare la cărţile funciare, la părţile sociale prin cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., s-a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât acest caz de casare a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.
Înalta Curte constată, însă, că de la momentul pronunţării deciziei instanţei de apel la data de 31 mai 2013 a intrat în vigoare la 1 februarie 2014 noul C. pen. care cuprinde modificări sub aspectul multor instituţii ale dreptului penal partea generală, cât şi partea specială devenind incidente dispoziţiile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Legiuitorul a stipulat în conţinutul art. 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei "(1) în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."
Incidenţa efectivă a dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. impune ca succesiunea de legi penale să îndeplinească mai multe condiţii şi anume: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei şi momentul judecării definitive a infractorului; toate legile succesive să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancţionează diferit fapta comisă.
În condiţiile concrete din prezenta cauză suntem în prezenţa unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile, deoarece legea nouă modifică modul de sancţionare a faptei, domeniul de aplicare al normei de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere penală.
Utilizând criteriul aprecierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile se vor examina următoarele aspecte:
- modificarea condiţiilor de incriminare;
- modificarea condiţiilor de tragere la răspundere penală;
- modificarea regimului sancţionator.
Atunci când legile succesive prevăd pedepse diferite, determinarea legii penale mai favorabile se va face având în vedere mai întâi pedeapsa principală.
Dacă cele două legi prevăd pedepse din specii diferite, se va avea în vedere ierarhizarea legală a acestora, conform căreia amenda este mai favorabilă decât pedeapsa închisorii care este, la rândul ei, mai favorabilă decât detenţiunea pe viaţă.
Totuşi, şi de această dată trebuie făcută o apreciere in concreto, ierarhizarea legală fiind doar orientativă.
Aceasta deoarece ar fi posibil ca o normă de incriminare dintr-o lege care prevede pedeapsa închisorii să fie mai favorabilă decât o lege care sancţionează fapta doar cu amendă.
Atunci când legile succesive prevăd pedepse din aceeaşi specie se va avea în vedere durata sau cuantumul acestora.
Astfel, dacă pedepsele prevăzute de legile succesive au acelaşi minim special va fi mai favorabilă cea care prevede un maxim special mai redus, iar dacă au acelaşi maxim va fi mai favorabilă legea care prevede un minim mai redus, iar cealaltă un maxim mai redus, alegerea legii mai favorabile se va face tot in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează.
În situaţia în care instanţa consideră că se impune a fi aplicată o pedeapsă orientată spre maxim, va fi mai favorabilă legea care are un maxim mai redus; dacă, dimpotrivă, instanţa apreciază că se poate aplica o pedeapsă orientată spre minimul special, va fi mai favorabilă legea care are minimul mai redus.
Dacă una dintre legile succesive prevede alternativ închisoarea şi amenda, va fi mai favorabilă legea care prevede şi amenda dacă instanţa decide să aplice această pedeapsă.
în caz contrar, va fi mai favorabilă legea care prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse, indiferent dacă este cea prevăzută alternativ cu amenda sau este pedeapsa unică. În acest caz instanţa se va orienta asupra pedepsei aplicabile potrivit fiecărei legi în parte, iar apoi, comparând pedepsele pe care le-a ales va determina legea mai favorabilă.
În ipoteza în care legile succesive prevăd aceleaşi limite pentru pedeapsa principală vor fi avute în vedere alte elemente.
Astfel, va fi mai favorabilă legea care nu prevede pedepse complementare sau cea potrivit căreia aceste pedepse sunt mai reduse ca durată. Chiar dacă limitele pedepsei au rămas aceleaşi în legile succesive, este mai favorabilă legea care prevede cauze de reducerea pedepsei sau cauze de nepedepsire în măsura în care acestea sunt aplicabile în situaţia concretă dedusă judecăţii.
De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea acordării suspendării condiţionate şi durata termenului de încercare al acesteia, posibilitatea liberării condiţionate, condiţiile în care intervine reabilitarea etc.
În orice caz, determinarea legii penale se face prin raportare la cazul concret şi presupune adesea utilizarea combinată a mai multor criterii (din cele menţionate).
Totodată, Înalta Curte va examina, în raport cu data comiterii uneia din faptele comise de către inculpata A.M. împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru acea infracţiune pentru care a fost trimisă în judecată, în urma aplicării legii penale mai favorabile.
Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., pedepsită cu închisoarea între 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen. de complicitate la înşelăciune, cu reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare, în raport cu art. 26 C. pen. anterior mai favorabil raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) noul C. pen., pedepsită cu închisoare între 1 şi 5 ani, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) din vechiul C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. în vigoare constată că legea nouă este mai favorabilă şi prin limitele de pedeapsă mai reduse şi menţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.
Faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 5 C. pen. în vigoare Înalta Curte urmează a efectua o proporţionalizare a cuantumului de pedeapsă, în raport cu aspectele deja reţinute, considerând că menţinerea pedepsei de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune reflectă gravitatea faptei comise, modalitatea de săvârşire, valoarea socială atinsă, urmările acesteia, cât şi circumstanţele personale ale inculpatei.
Referitor la infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani şi noua reglementare prevăzută de art. 273 alin. (1) din noul C. pen., pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, constată că dispoziţiile referitoare la mărturia mincinoasă din legea nouă sunt lege penală mai favorabilă, cu menţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) din vechiul C. pen.
Înalta Curte constată că, în raport, cu data comiterii infracţiunii - 5 mai 2006 şi până la acest moment, în raport cu dispoziţiile referitoare la prescripţia specială din vechea reglementare, prevăzut de art. 122 şi 124 C. pen., lege penală mai favorabilă, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 4 noiembrie 2013, aşa încât se impune încetarea procesului penal.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) din vechiul C. pen., în raport cu art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani, Înalta Curte constată că lege penală mai favorabilă este legea veche, care, deşi maximul special al pedepsei este mai mare, însă prin reţinerea circumstanţelor arătate, acesta este mai favorabil, faţă de noua reglementare care are limita maximului legal mai redusă, însă nu se mai pot reţine circumstanţele legale anterioare pentru că ele nu se mai regăsesc în noua reglementare.
Înalta Curte ca urmare a proporţionalizării faţă de conţinutul art. 5 C. pen., va menţine pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de ani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) din vechiul C. pen., întrucât aceasta reflectă gravitatea pedepsei, consecinţele şi circumstanţele personale ale inculpatei.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) din vechiul C. pen., în raport cu art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani, Înalta Curte constată că lege penală mai favorabilă este legea veche, care, deşi maximul special al pedepsei este mai mare, însă prin reţinerea circumstanţelor arătate, acesta este mai favorabil, faţă de noua reglementare care are limita maximului legal mai redusă, însă nu se mai pot reţine circumstanţele legale anterioare pentru că ele nu se mai regăsesc în noua reglementare.
Înalta Curte ca urmare a proporţionalizării, faţă de conţinutul art. 5 C. pen., va menţine pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de ani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) din vechiul C. pen., întrucât aceasta reflectă gravitatea pedepsei, consecinţele şi circumstanţele personale ale inculpatei.
Instanţa de recurs constată că dispoziţiile art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., în raport cu art. 38 şi 39 lit. b) C. pen., în vigoare, respectiv primele sunt lege penală mai favorabilă, sub aspectul regimului sancţionator mai blând, întrucât noua reglementare presupune aplicarea unui spor cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fiind un regim sancţionator mai aspru.
Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatei conform art. 33 lit. a) C. pen. rap la art. 35 alin. (1) C. pen. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 26 rap. la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) din vechiul C. pen. cu referire la art. 5 noul C. pen. va menţine pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. f) teza I-a din noul C. proc. pen. va înceta procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 273 alin. (1) din noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) din vechiul C. pen., cu referire la art. 5 din noul C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei.
În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 5 din noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen. va menţine pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 5 din noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen. şi va menţine pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) din vechiul C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen. va dispune ca inculpata A.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
Înalta Curte va dispune aplicarea art. 65 - 66 lit. a) şi lit. b) din noul C. pen., ca pedeapsă accesorie, fiind interzise dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatei A.M., Înalta Curte consideră că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 861, 862, 863, 864 şi 865 C. pen. anterior este lege penală mai favorabilă, constituind un avertisment pentru aceasta să nu mai comită infracţiuni, dându-i posibilitatea unei reinserţii social pozitive şi asigurând îndeplinirea scopurilor pedepsei, respectiv educativ, preventiv şi de coerciţie.
În baza art. 861 din vechiul C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ceea ce priveşte pe inculpata A.M. pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare conform art. 862 din vechiul C. pen.
Pe durata termenului de încercare inculpata A.M. va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune - circumscripţia Tribunalului Bihor;
b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
Se va pune în vedere inculpatei disp.art. 864 din vechiul C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, precum şi disp.art. 865 din vechiul C. pen., referitor la anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen. va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate referitoare la inculpată care nu sunt contrare prezentei decizii penale.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de părţile civile S.L.M., S.A. împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte constată că sunt nefondate, având în vedere că în mod legal instanţa de apel a stabilit pedepsele aplicate inculpatelor. De asemenea, sub aspectul laturii civile în mod corect a stabilit că prima instanţă a dispus în mod legal anularea înscrisurilor falsificate şi a actelor subsecvente acestora, a constatat rectificarea şi reconstituirea colii cf F2 Oradea şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, iar cu privire la suma de 35.000 euro cu titlu de daune morale şi folos de care au fost lipsiţi nu a fost solicitată la timp, respectiv înainte de actul de sesizare a instanţei, reţinând că faptele comise referitor la aceste părţi civile sunt infracţiuni de pericol care nu pot atrage un prejudiciu moral.
Referitor la recursul declarat de partea civilă SC I.I. SRL Oradea împotriva aceleiaşi decizii:
Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentă sub aspectul laturii penale, în sensul înlăturării circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., nu pot fi avute în vedere, întrucât au fost reţinute în mod legal prin aprecierea instanţei, atât a condiţiilor referitoare la faptele, circumstanţele săvârşirii lor, modalităţile de comitere, circumstanţele personale ale inculpatelor, iar în condiţiile incidenţei art. 5 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă, ele au rămas dobândite cauzei, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 172C. proc. pen.
În ceea ce priveşte celelalte solicitări pe latură civilă, aşa cum au fost solicitate la instanţa de apel, instanţa de recurs nu le poate reţine, constatând că în mod legal, aceasta a redus pretenţiile de la 341.000 euro la 150.000 euro, reprezentând valoarea actualizată în luna septembrie 2008 a imobilului respectiv, celelalte pretenţii civile nefiind dovedite în mod cert.
Instanţa de apel în mod legal a admis parţial plata cheltuielilor judiciare în sumă de 6.460 RON, fiind respinsă corect acordarea sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de transport, întrucât nu s-a produs nicio probă care să le susţină.
Totodată, Înalta Curte constată că în mod legal s-a pronunţat şi argumentat instanţa de apel instituirea sechestrului asupra autoturismului marca B.W., înscris în circulaţie sub nr. B1 pe numele lui A.F., întrucât acest autoturism nu a fost niciodată în proprietatea soţilor A.F. şi A.M.
Instanţa de apel s-a pronunţat motivat cu privire la conturile bancare aparţinând inculpatelor, la cererea de notare a inscripţiei ipotecare asupra imobilelor ale căror proprietari sunt numitul M.G., inculpata A.M. şi numitul A.F., în conformitate cu art. 266 alin. (3) C. proc. pen., fiind legată de luarea măsurii asigurătorii.
Totodată, prima instanţă de control judiciar s-a pronunţat şi cu privire la cererea de poprire a conturilor bancare ale inculpatelor şi soţilor acestora, la terenul situat în CF Săldăbagiu de Munte nr. top T6, constatând cu respectarea dispoziţiilor legale că nu se impune instituirea sechestrului asigurător, întrucât nu a fost stabilită cu certitudine proprietatea inculpatei A.M.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că apărările formulate nu se susţin, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., întrucât au fost respectate cerinţele legii cu privire la hotărârea pronunţată pe latura civilă a cauzei.
Referitor la recursul declarat de persoana interesată A.F. împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, neputându-se reţine solicitarea de ridicare a sechestrul instituit asupra imobilului aflat în proprietatea lui A.R., întrucât imobilul este rezultatul săvârşirii unei infracţiuni, fiind o modalitate de spălare a banilor care au provenit din comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite admite recursurile declarate de inculpatele A.M. şi M.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din 31 mai 2013 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa în parte decizia penală atacată şi rejudecând va face aplicare dispoziţiilor legale arătate în considerentele menţionate.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile S.L.M., S.A. şi SC I.I. SRL şi recurentul persoană interesată A.F. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatele A.M. şi M.D.C., până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 75 RON, se vor plăti avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga părţile civile S.L.M., S.A. şi SC I.I. SRL - prin reprez. legal şi recurentul persoană interesată A.F. la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatele A.M. şi M.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din 31 mai 2013 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia penală atacată şi rejudecând:
I. În ceea ce o priveşte pe inculpata M.D.C.:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatei conform art. 33 lit. a) C. pen. rap la art. 35 alin. (1) C. pen. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 244 alin. (1) şi alin. (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) din vechiul C. pen. cu referire la art. 5 noul C. pen. menţine pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. f) teza I-a din noul C. proc. pen. încetează procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din noul C. pen. de instigare la mărturie mincinoasă cu referire la art. 5 din noul C. pen. şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) din vechiul C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei.
În baza art. 323 noul C. pen. cu aplicarea art. 36 din noul C. pen. cu referire la art. 5 din noul C. pen., menţine pedeapsa aplicată inculpatei de 1 (una) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată (5 acte materiale), cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 lit. e) din vechiul C. pen.
În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. f) teza I-a din noul C. proc. pen. încetează procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) din vechiul C. pen. rap. la art. 321 din noul C. pen. cu aplicarea art. 36 din noul C. pen. şi art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) din vechiul C. pen. (3 acte materiale), încetează procesul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei.
În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. f) teza I-a din noul C. proc. pen. încetează procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 326 din noul C. pen. cu referire la art. 5 din noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) din vechiul C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei penale.
În baza art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) din vechiul C. pen. cu referire la art. 5 din noul C. pen. menţine pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) din vechiul C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatei M.D.C. şi dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
Dispune aplicarea art. 65 - 66 lit. a) şi lit. b) din noul C. pen. în baza art. 861 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ceea ce priveşte pe inculpata M.D.C. pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare conform art. 862 vechiul C. pen.
Pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
b) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune - circumscripţia Tribunalului Bihor;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
Pune în vedere inculpatei disp.art. 864 vechiul C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, precum şi disp.art. 865 din vechiul C. pen., referitor la anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza disp. art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen. dispune suspendarea executării pedepselor accesorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate referitoare la inculpată care nu sunt contrare prezentei decizii penale.
II. În ceea ce o priveşte pe inculpata A.M.:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate inculpatei conform art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:
În baza art. 26 rap. la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) din vechiul C. pen. cu referire la art. 5 noul C. pen. menţine pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. f) teza I-a din noul C. proc. pen. încetează procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 273 alin. (1) din noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) din vechiul C. pen., cu referire la art. 5 din noul C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei.
În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 5 din noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen. menţine pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 5 din noul C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen. şi menţine pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) din vechiul C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen. dispune ca inculpata A.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
Dispune aplicarea art. 65 - 66 lit. a) şi lit. b) din noul C. pen.
În baza art. 861 din vechiul C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ceea ce priveşte pe inculpata A.M. pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare conform art. 862 din vechiul C. pen.
Pe durata termenului de încercare inculpata A.M. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune - circumscripţia Tribunalului Bihor;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
Pune în vedere inculpatei disp. art. 864 din vechiul C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, precum şi disp. art. 865 din vechiul C. pen., referitor la anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepselor accesorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate referitoare la inculpată care nu sunt contrare prezentei decizii penale.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile S.L.M., S.A. şi SC I.I. SRL şi recurentul persoană interesată A.F. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatele A.M. şi M.D.C., până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă părţile civile S.L.M., S.A. şi SC I.I. SRL - prin reprez. legal şi recurentul persoană interesată A.F. la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 459/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... | ICCJ. Decizia nr. 687/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
---|