ICCJ. Decizia nr. 819/2014. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 819/2014

Dosar nr. 8786/30/2012

Şedinţa publică din 6 martie 2014

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 818/P/2012 înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 21 septembrie 2012 sub număr unic de dosar 8786/30/2012 au fost trimişi în judecată inculpaţii J.P. şi M.C.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul J.P. a pretins suma de 150 euro şi a acceptat suma de 600 RON de la denunţătorul M.C.A., pentru a-i restitui permisul de conducere, iar inculpatul M.C.D. a primit, în urma unei înţelegeri prealabile, de la coinculpatul J.P. suma de 200 RON, ambii inculpaţi deţinând funcţia de agent şef de poliţie în cadrul Biroului Rutier Timişoara.

Fiind audiaţi la termenul din data de 21 ianuarie 2013, inculpatul J.P. a recunoscut săvârşirea faptelor în modalitatea descrisă în rechizitoriu, invocând în favoarea sa dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., cerere admisă de către prima instanţă, iar inculpatul M.C.D. nu a recunoscut săvârşirea faptei, astfel că a urmat procedura de drept comun.

Prin Sentinţa penală nr. 38/PI din 28 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8786/30/2012, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu din art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în art. 256 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul J.P. şi din art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în art. 26 C. pen., raportat la art. 256 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul M.C.D.

În baza art. 334 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din rechizitoriu din art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în art. 256 C. pen, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul M.C.D.

În baza art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul J.P., la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., art. 82 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi arestul preventiv din data de 1 septembrie 2012 până în data de 8 octombrie 2012.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura liberării provizorii sub control judiciar dispusă faţă de inculpatul J.P.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen., rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 400 RON. Dispune virarea de către inculpat a acestei sume către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contul deschis la BCR.

În baza art. 256 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul M.C.D., la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi arestul preventiv din data de 1 septembrie 2012 până în data de 6 septembrie 2012.

În baza art. 256 alin. (2) C. pen., rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 RON. S-a dispus virarea de către inculpat a acestei sume către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contul deschis la BCR.

În baza art. 349 C. proc. pen. şi art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la 500 RON, cheltuieli judiciare faţă de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a reţinut următoarea stare de fapt:

În data de 31 august 2012, numitul M.C.A. a adresat un denunţ Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Timiş, înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, prin care a reclamat împrejurarea că, în ziua respectivă, numitul J.P., subofiţer în cadrul Serviciul Rutier Timiş - Biroul Accidente Uşoare, i-a solicitat suma de 150 euro, pentru a nu-i reţine permisul de conducere.

S-a reţinut că în data de 30 august 2012, denunţătorul a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu avarierea a trei autoturisme, motiv ce a determinat deplasarea unui echipaj al Biroului Poliţiei Rutiere la locul accidentului. În acest sens, s-au deplasat doi lucrători care au făcut constatarea accidentului, în sensul că unul dintre ei a notat într-un carneţel datele personale ale celor trei conducători ale autovehiculelor implicate, iar cel de-al doilea subofiţer a purtat discuţii cu persoanele de la faţa locului, detensionând atmosfera. Deşi nu au întocmit niciun document la faţa locului, poliţiştii respectivi i-au cerut denunţătorului să se prezinte la Serviciul Rutier - Biroul Accidente Uşoare, unde se afla inculpatul J.P.

Autoturismele implicate în evenimentul rutier aparţineau numiţilor M.C.A., G.C.I. şi G.V.C.

În urma cercetărilor efectuate de către inculpatul J.P., acesta a apreciat că vinovat de producerea evenimentului rutier este denunţătorul M.C.A. căruia i-a solicitat să-şi recunoască fapta de neacordare a priorităţii, consecinţa fiind repararea autoturismelor implicate în eveniment prin asigurarea denunţătorului şi suspendarea permisului de conducere pe o perioadă cuprinsă între 1 - 3 luni. Urmare acestui fapt, lucrătorul de poliţie a întocmit proces-verbal de contravenţie ce a fost semnat de către denunţător, însă G.V.C. - unul dintre ceilalţi doi conducători auto implicaţi în evenimentul rutier - a acuzat dureri în zona cervicală şi a plecat la spital pentru investigaţii, revenind la politie la ora 21.00 cu un certificat fără zile de îngrijiri medicale, când inculpatul J.P. le-a comunicat că este ora închiderii şi le-a recomandat să se întoarcă a doua zi, în data de 31 august 2012, orele 14.30.

S-a mai reţinut că în data de 31 august 2012, denunţătorul a revenit la Serviciul Rutier unde, după multe discuţii, şoferul ce a reclamat vătămarea sa a declarat că nu are niciun fel se pretenţii ulterioare, cu condiţia de a-şi repara autoturismul pe asigurarea denunţătorului şi ca acesta să-şi recunoască vina, ceea ce denunţătorul a şi declarat în scris, la recomandarea inculpatului J.P. Atunci inculpatul J.P. i-a înmânat denunţătorului o copie a procesului-verbal de contravenţie, explicându-i că trebuie să plătească urgent amenda, că permisul de conducere al denunţătorului este în buzunarul inculpatului şi că în mod normal acesta se suspendă pe 30 de zile, dar, după achitarea amenzii, când revine cu chitanţa, denunţătorul să aibă asupra sa şi suma de 150 euro pe care urmează să o împartă cu cei doi colegi ai săi care au fost la faţa locului şi că nu i se va reţine permisul de conducere.

Ca urmare acestui denunţ, în data de 31 august 2012, ora 16.30, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a emis ordonanţă de înregistrare a convorbirilor efectuate în mediul ambiental, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 ore (ordonanţă ce a fost ulterior confirmată de către Tribunalul Timiş, prin Încheierea nr. I1 din 3 septembrie 2012). De asemenea, s-a procedat la înserierea sumei de 600 RON aparţinând denunţătorului.

După efectuarea acestor activităţi, numitul M.C.A. s-a deplasat la sediul Serviciului Rutier Timiş şi a intrat în biroul în care se afla inculpatul J.P., îi înmânează suma de 600 RON, împăturită probabil în procesul-verbal de contravenţie şi chitanţa de plată a acestuia, remise în prealabil de către inculpatul J.P., iar concomitent, acesta din urmă îi predă lui M.C.A. permisul de conducere.

După remiterea sumei de 600 RON inculpatului J.P., denunţătorul a ieşit din biroul acestuia, la scurtă vreme în respectivul birou intrând inculpatul M.C.D.

Imediat, la faţa locului, în prezenţa martorilor asistenţi B.I. şi M.C.I., au intervenit organele de urmărire penală care le-au cerut celor doi inculpaţi să declare dacă deţin asupra lor vreo sumă de bani.

Asupra inculpatului M.C.D. a fost găsită suma de 200 RON formată din patru bancnote având cupiura de 50 RON, bancnote ce fuseseră anterior înseriate de organul de urmărire penală. Cu privire la această sumă, inculpatul M.C.D. a declarat că a fost primită ca o restituire a unui împrumut acordat unei persoane.

Inculpatul J.P. a scos din buzunar suma de 506 RON cu privire la care a declarat că sunt banii săi personali pe care i-a deţinut de la intrarea în serviciu. În continuare, inculpatul J.P. a scos dintr-o altă încăpere decât cea în care a fost surprins de organele de urmărire penală, dintr-un dulap, suma de 400 RON, formată din două bancnote având cupiura 50 RON, respectiv trei bancnote având cupiura de 100 RON, despre care a declarat că i-a primit de la denunţătorul M.C.A.

Comparându-se seriile acestor bancnote, s-a constatat că sunt aceleaşi cu cele menţionate în procesul-verbal din data de 31 august 2012 de consemnare a seriilor bancnotelor ce urmau a fi utilizate la realizarea flagrantului, proces-verbal întocmit de organele de urmărire penală.

La stabilirea vinovăţiei inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere în primul rând declaraţia dată de inculpatul J.P. la primul termen de judecată, când acesta a recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea descrisă în actul de inculpare, solicitând aplicarea procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., cu menţiunea că a acceptat oferta de la denunţător şi nu a pretins el personal banii.

S-a reţinut că inculpatul M.C.D. a arătat că, în data de 31 august 2012, a mers la biroul coinculpatului J.P. pentru a înregistra o tamponare, ocazie cu care inculpatul J.P. i-a înmânat suma de 200 RON, despre care i-a spus că este cadou, iar în momentul imediat următor au intrat poliţiştii de la D.G.A. Inculpatul M.C.D. a mai menţionat că J.P. avea la el o datorie mai veche de 200 RON, prima instanţă constatând că declaraţia inculpatului M.C.D. este în contradicţie cu celelalte probe din dosar.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul J.P. a declarat că, după ce i-a recomandat numitului M.C.A. că este necesar să achite amenda contravenţională, i-a precizat şi că ar trebui să fie atent cu cei care au fost la faţa locului, iar la întrebarea denunţătorului "Cât?", inculpatul i-a răspuns "cât vrei, 50 de euro pentru fiecare". Inculpatul J.P. a mai arătat că la discuţiile iniţiale a participat şi inculpatul M.C.D., ducând şi el muncă de lămurire ca totul să rămână la nivel de contravenţie. Acelaşi inculpat a susţinut că el îi relatase anterior coinculpatului M.C.D. că M.C.A. urmează să aducă o sumă de bani "pentru cei care l-am ajutat" şi, după ce denunţătorul i-a remis inculpatului suma de 600 RON, în biroul său a venit coinculpatul M.C.D. în faţa căruia s-au numărat banii primiţi, din care inculpatul J.P. i-a dat colegului său o treime, respectiv suma de 200 RON, iar diferenţa a pus-o în fişetul său.

Tribunalul a apreciat că declaraţia inculpatului J.P. se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Din declaraţia martorului C.D., colegul de echipaj al inculpatului M.C.D. prima instanţă a reţinut că în data de 31 august 2012, în jurul orei 17.00 - 17.15, s-a aflat împreună cu colegul său M.C.D. la autoturismul de serviciu, în curtea Serviciului Rutier, iar, la un moment dat, după ce s-a salutat cu denunţătorul, acesta a părăsit autoturismul de serviciu, împrejurare de natură a confirma înţelegerea prealabilă a acestuia cu inculpatul J.P.

S-a mai reţinut că şi martorul G.C.I. a arătat că, în data de 31 august 2012, după ora 14.00, în timp ce, în sala de la "Accidente uşoare", se afla împreună cu denunţătorul şi numitul G.V.C. şi asista la discuţiile contradictorii asupra vinovăţiei accidentului purtate de cei din urmă, în sala respectivă a venit inculpatul M.C.D. care a declarat răspicat tuturor celor prezenţi că o să meargă la faţa locului din nou pentru a efectua măsurători. După un interval de timp, denunţătorul şi numitul G.V.C. au ajuns la o înţelegere, inculpatul M.C.D. fiind încă prezent în încăperea respectivă (se plimba între sală şi coridor).

Din declaraţia martorului M.C.I. s-a reţinut că acesta că l-a însoţit pe vărul său la Serviciul Rutier, atât în data de 30 august 2012, cât şi în data de 31 august 2012. În ziua de 31 august 2012, în jurul orei 14.00, în timp ce părţile implicate în accident discutau în sala de la "Accidente uşoare", situată la etajul I al clădirii ce constituie sediul Serviciului Rutier, a venit inculpatul M.C.D. care le-a cerut celor prezenţi să-l însoţească la locul producerii accidentului, iar atunci când conducătorii auto au declarat că nu este nevoie, deoarece au ajuns la o înţelegere, M.C.D. a afirmat "vedeţi că se poate rezolva". Ulterior, inculpatul J.P. i-a pretins denunţătorului suma de 150 euro pentru el şi ceilalţi doi poliţişti care l-au ajutat şi au fost la faţa locului (câte 50 euro pentru fiecare), bani pe care urma să-i dea în momentul în care aduce chitanţa de plată a amenzii.

Conform declaraţiei martorului M.C.I., s-a reţinut de către prima instanţă că cei doi poliţişti care au fost la faţa locului (M.C.D. şi colegul său) au rămas în maşina lor, tot acolo fiind găsiţi şi după aproximativ două ore când martorul şi denunţătorul s-au reîntors cu banii ce urmau a fi daţi inculpatului J.P. şi cu chitanţa de plată a amenzii. După ce inculpatul J.P. a primit suma pretinsă, denunţătorul şi martorul M.C.I. au coborât în curtea Serviciului Rutier unde i-au observat din nou pe inculpatul M.C.d. şi pe colegul său stând în maşină, cu ambele uşi deschise. Imediat ce martorul şi denunţătorul au ajuns la colţul clădirii, în dreptul maşinii, au auzit portiera trântindu-se şi l-au văzut pe inculpatul M.C.D. alergând spre scările de acces în incinta instituţiei.

De asemenea, s-a reţinut că martorul T.A. l-a asistat şi consiliat pe denunţător în calitate de avocat la cele întâmplate, respectiv la implicarea clientului său într-un accident de circulaţie petrecut în data de 30 august 2012, urmarea căruia i-a fost reţinut permisul de conducere, dar fără a i se suspenda dreptul de a conduce. În data de 31 august 2012, el împreună cu persoanele implicate s-au întâlnit la sediul poliţiei, la discuţii participând şi cei doi poliţişti care au încercat să convingă şoferii implicaţi în accident pentru rezolvarea amiabilă a problemei. M.C.D. aştepta să vadă dacă urma să meargă la faţa locului pentru a face măsurători, însă, în final, ca urmare a înţelegerii părţilor, acest lucru nu mai era necesar. La plecare, inculpatul J.P. l-a asigurat pe martorul T.A. că totul este în ordine şi că clientului său îi va fi restitui permisul de conducere. La scurt timp după ce a ieşit din sediul poliţiei, martorul T.A. a fost recontactat de clientul său, care i-a spus că inculpatul J.P. i-a cerut suma de 150 de euro pentru că el şi colegii săi l-au ajutat şi urmează să-i restituie permisul.

Cu privire la martora M.E., prima instanţă a reţinut că aceasta a fost cea care a anunţat organele de poliţie despre accidentul în care a fost implicat soţul său, M.C.A., relatând cronologic despre cele petrecute la faţa locului, despre dirijarea lor de către inculpatul M.C.D. către Biroul Tamponări al Serviciului Rutier, nefiind victime ca urmare a accidentului rutier. La sediul poliţiei a fost completat şi semnat procesul-verbal de contravenţie, fiind date şi celelalte declaraţii olografe ale şoferilor implicaţi în accident. Întrucât numitul G.V. a menţionat în cuprinsul declaraţiei că are dureri, inculpatul J.P. i-a solicitat să facă un consult medical, precizând, totodată că dacă se confirmă acuzele persoanei vătămate, se va întocmi un dosar penal, iar permisul de conducere va fi suspendat. După revenirea lui G.V. de la consult cu rezultatul negativ, inculpatul J.P. a solicitat persoanelor implicate să revină a doua zi la poliţie, fiind deja ora închiderii.

S-a mai reţinut că soţii M. împreună cu martorii T.A. şi M.C.I., au revenit la sediul poliţiei rutiere a doua zi, unde, în final, în urma discuţiilor purtate, s-a ajuns la o înţelegere, soldată cu renunţarea la actele medicale de către martorul G.V. şi repararea autoturismelor avariate în baza asigurării autoturismului deţinut de denunţător. M.C.I. a completat declaraţia olografă în sensul recunoaşterii vinovăţiei sale, urmând ca acesta să meargă să plătească amenda. După ce au plecat cu toţii de la inculpatul J.P., acesta l-a chemat înapoi pe denunţătorul M.C.A., iar când a coborât în curtea poliţiei, M.C.A. a comunicat aparţinătorilor că inculpatul J.P. i-a cerut suma de 150 euro pentru ajutor şi pentru că i-a restituit permisul de conducere.

Totodată, tribunalul a reţinut că martorul B.I. a fost cel care a asistat la organizarea flagrantului de către poliţiştii D.G.A.

Conform Planului de acţiune al Biroului Rutier, s-a constatat că în data de 30 august 2012, lucrătorii de poliţie rutieră au executat o acţiune pe raza municipiului Timişoara, pentru reducerea victimizării prin accidente rutiere, acţiune în care dispozitivul format din a.s.a. M.C.D. şi a.s.p. C.D. urma a-şi desfăşura activitatea pe str. C.B., cu auto MAI XXX. Pe de altă parte, conform documentelor comunicate de Biroului Rutier, s-a reţinut că în data de 30 august 2012 patrula auto formată din a.s.a. M.C.D. şi a.s.p. C.D. şi-a desfăşurat activitatea în zona T.I., Bd. R., Calea A., Calea T., nu însă şi în zona Calea Ş. unde este situată str. H. pe care a avut loc evenimentul rutier în care a fost implicat denunţătorul şi unde au fost direcţionaţi de către dispecerat.

Tribunalul a constatat că primirea sumei de 600 RON în locul celor 150 de euro solicitaţi şi restituirea permisului de conducere de către inculpatul J.P. sunt confirmate şi de înregistrarea video din mediul ambiental între inculpat şi denunţător, discuţie consemnată în procesul-verbal din data de 27 septembrie 2012.

Prima instanţă a constatat că, în drept, faptele inculpatului J.P. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, texte de lege care incriminează "fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri", dacă fapta este săvârşită de o persoană care are atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor sau de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.

În ceea ce priveşte subiectul activ al celor două infracţiuni, s-a observat că acesta este unul calificat, acela de "funcţionar", condiţie îndeplinită în prezenta speţă, întrucât inculpatul J.P. are gradul profesional de agent de poliţie, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara - Biroul Rutier - Compartimentul Tamponări, era de serviciu în momentul săvârşirii faptei, iar atribuţiile sale de serviciu sunt cele prevăzute în fişa postului, semnată de inculpat la data de 4 august 2011, atribuţii printre care se regăseşte şi cea de cercetare şi soluţionare a accidentelor rutiere soldate cu avarierea autoturismelor.

Cât priveşte infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., tribunalul a reţinut că din probele de la dosar rezultă că acţiunile inculpatului realizează modalitatea normativă alternativă prevăzută în norma de incriminare sub forma "pretinderi" şi "primirii" ("acceptarea promisiunii" susţinută de inculpat nefiind dovedită cu probe), corelativă acţiunii de "dare" a cărei iniţiativă a aparţinut mituitorului, inculpatul manifestându-şi expres voinţa de a "pretinde" şi "primi" suma de bani, anterior introdusă de denunţător în procesul-verbal de contravenţie şi chitanţa privind plata amenzii, ca o răsplată a conduitei incorecte pe care a avut-o în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

Totodată, s-a constatat că din probele de la dosar rezultă că banii au fost primiţi de inculpatul J.P. după finalizarea procesului-verbal de contravenţie, respectiv după momentul în care a adus la cunoştinţa denunţătorului contravenţia pentru care a fost sancţionat, cuantumul amenzii contravenţionale şi după semnarea şi înmânarea procesului-verbal de contravenţie pentru în vederea plăţii amenzii. Cu toate acestea, s-a reţinut că atribuţiile inculpatului J.P. nu s-au terminat aici, astfel cum s-a arătat în apărare în încercarea de a obţine o schimbare de încadrare juridică într-o infracţiune mai uşoară, aceea de primire de foloase necuvenite, care presupune primirea de bani după îndeplinirea un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia. Din declaraţia denunţătorului, coroborată cu înregistrarea video din mediul ambiental între inculpat şi denunţător, prima instanţă a reţinut că banii au fost primiţi de inculpat concomitent cu restituirea permisului de conducere pe care îl reţinuse ca urmare a comiterii unei contravenţii la regimul rutier, contravenţie pentru sancţionarea căreia nu era prevăzută ca măsură administrativă reţinerea permisului de conducere. S-a apreciat de către prima instanţă că au fost îndeplinite, aşadar, toate condiţiile speciale pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, respectiv: acţiunile de mituire ale inculpatului au ca obiect bani, au caracter de retribuţie, de plată pentru îndeplinirea necorespunzătoare a unor atribuţii de serviciu, sunt oferite concomitent îndeplinirii de către poliţist a atribuţiilor de serviciu, iar "actul" pentru care s-a oferit mita intra în atribuţiile de serviciu ale poliţistului J.P. şi prin urmare, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din luare de mită în primirea de foloase necuvenite în ceea ce-l priveşte pe inculpatul J.P.

Cu privire la inculpatul M.C.D., prima instanţă a reţinut că acesta a fost trimis în judecată în calitate de coautor al infracţiunii de luare de mită, deoarece, potrivit susţinerilor din rechizitoriu, acesta a acţionat în temeiul unei înţelegeri prealabile cu inculpatul J.P., aspecte ce rezultă din prezenţa acestuia, după efectuarea constatării evenimentului rutier din data de 30 august 2012, şi la discuţiile purtate în data de 31 august 2012 cu ocazia cărora denunţătorul M.C.A. şi-a asumat vina evenimentului rutier şi a fost de acord cu repararea autovehiculelor implicate pe asigurarea sa. Pe de altă parte, din susţinerile parchetului, s-a reţinut că imediat după ce denunţătorul a plecat din biroul inculpatului J.P., inculpatul M.C.D. a intrat în biroul colegului său, chiar înainte de pătrunderea organelor de urmărire penală care au organizat flagrantul, de unde rezultă, în mod clar, că inculpatul a urmărit momentul în care denunţătorul M.C.A. a părăsit biroul colegului său şi a mers să-şi primească suma ce i-a fost promisă de acesta.

Pe de altă parte, s-a reţinut că inculpatul M.C.D. a solicitat iniţial schimbarea de încadrare juridică din luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, iar apoi în complicitate la primirea de foloase necuvenite, pe motiv că el nu ştia de remiterea sumei de către denunţător, acceptând să primească suma de 200 RON, fără a cunoaşte provenienţa acesteia.

Avându-se în vedere că s-a stabilit deja că inculpatul J.P. se face vinovat de infracţiunea de luare de mită şi nu de primire de foloase necuvenite, prima instanţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în complicitate la infracţiunea de foloase necuvenite, neexistând fapta autorului pentru primire de foloase necuvenite.

Din elementele dosarului mai sus analizate, prima instanţă a reţinut că în data de 30 august 2012 a avut loc un accident de circulaţie, la faţa locului fiind direcţionaţi poliţiştii M.C.D. şi C.D., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aceştia constatând că accidentul s-a soldat doar cu avarierea autoturismelor implicate în accident, fără a fi şi victime, raportat şi la cele declarate la momentul respectiv de către şoferii autoturismelor, iar în aceste condiţii, cei doi poliţişti au direcţionat persoanele implicate la Serviciul Rutier - Biroul Tamponări, unde era de serviciu inculpatul J.P. În ziua respectivă, nu a avut loc nicio discuţie între inculpatul J.P. şi M.C.D.

S-a mai reţinut că a doua zi, în data de 31 august 2012, după reluarea programului de serviciu, la ora 14.00, inculpatul J.P. i-a spus inculpatului M.C.D. că s-ar putea să fie victime cu privire la accidentul din ziua precedentă, persoanele implicate şi însoţitorii lor fiind în acest timp în sala de aşteptare. Au urmat discuţii între cei trei şoferi, la acestea intervenind cei doi inculpaţi care au încercat să convingă persoanele implicate că este în avantajul lor ca totul să rămână la nivel de contravenţie şi să nu se întocmească dosar penal, în cazul în care numitul G.V.C. era victimă a accidentului. În final s-a ajuns la o înţelegere între cei implicaţi, respectiv renunţarea la acuzaţii de către presupusa victimă, recunoaşterea vinovăţiei de către denunţător şi repararea autoturismelor avariate cu poliţa acestuia, în atare condiţii de restul formalităţilor urmând a se ocupa inculpatul J.P. După această înţelegere, inculpatul J.P. i-a spus denunţătorului să meargă să plătească amenda, precizându-i apoi, între patru ochi, că trebuie să se revanşeze pentru ajutor şi pentru că îi va restitui permisul de conducere. După ce a plecat denunţătorul din biroul inculpatului J.P., acesta i-a spus lui M.C.D. că primul se va revanşa faţă de ei. Mai târziu a revenit denunţătorul cu dovada de plată a amenzii, în interiorul căreia a pus 600 RON, iar la scurt timp după ce a plecat, în biroul lui J.P. şi-a făcut apariţia inculpatul M.C.D. care a acceptat suma de 200 RON remisă de colegul său.

Faţă de această succesiune a evenimentelor, instanţa de fond a reţinut că inculpatul M.C.D., după ce s-a prezentat la serviciu, în eventualitatea deplasării la faţa locului pentru măsurători, a constatat în final că acest lucru nu se mai impune, ca urmare a înţelegerii părţilor, în acest fel, el îndeplinindu-şi în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, pentru care a acceptat, la iniţiativa inculpatului J.P., să primească o sumă de bani care nu i se cuvenea, faptă care se circumscrie infracţiunii de primire de foloase necuvenite.

Deşi s-a reţinut că intre cei doi inculpaţi a avut loc o înţelegere prealabilă pentru a obţine o sumă de bani de la denunţător, precum susţine rechizitoriul, prima instanţă a constatat că această înţelegere a intervenit după ce părţile s-au înţeles pentru contravenţie, urmând ca de finalizarea cazului şi restituirea permisului de conducere să se ocupe mai departe inculpatul J.P., această succesiune a lucrurilor fiind percepută de toţi martorii audiaţi în cauză şi confirmată de ambii inculpaţi în declaraţiile date. De altfel, din fişa postului aparţinând inculpatului M.C.D., s-a reţinut că este specificat, printre sarcinile şi îndatoririle acestuia, că inculpatul întocmeşte fişele statistice pentru accidentele grave şi uşoare cu victimă, prin urmare, s-a reţinut că în momentul intervenţiei înţelegerii prealabile dintre cei doi inculpaţi cu privire la banii ce urma să îi aducă denunţătorul, inculpatul M.C.D. nu mai avea nicio legătură cu respectivul caz de circulaţie, fiind desesizat în fapt de acesta ca urmare a înţelegerii părţilor implicare, aşa cum s-a arătat mai sus, înţelegerea inculpaţilor nemaifiind legată de vreo sarcină ulterioară de serviciu care îl privea direct pe inculpatul M.C.D. Prin urmare, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa de fond a admis cererea inculpatului M.C.D., reţinând în favoarea sa infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi nu cea de luare de mită, pentru care a fost trimis inculpatul în judecată.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate pentru infracţiunea reţinută în sarcina fiecărui inculpat, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime - având în vedere aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320¹ C. proc. pen., ca urmare a solicitării inculpatului J.P., prevederile art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru infracţiunea săvârşită de inculpaţi, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpaţilor, precum şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. S-a considerat că faptele inculpaţilor prezintă o gravitate ridicată, indiferent de valoarea mitei oferite şi primite sau de primirea folosului necuvenit, gradul de pericol social al infracţiunilor nefiind dat de acest aspect, întrucât corupţia este ilegală şi din acest motiv ea trebuie sancţionată.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanţă a reţinut că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, calificată prin scopul special de a îndeplini un act privitor la atribuţiile sale de serviciu în cazul infracţiunii de luare de mită, inculpaţii având reprezentarea faptului că desfăşoară o activitate ilegală, aspect pe care l-a recunoscut doar inculpatul J.P. şi urmărind, în cazul ambilor inculpaţi, ca prin aceasta să dobândească foloase materiale ilicite.

Totodată, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen., privitoare la aplicarea circumstanţelor atenuante în cazul inculpatului J.P. Astfel, din fişa de cazier judiciar s-a reţinut că acesta nu are antecedente penale care să atragă starea de recidivă, fiind sancţionat administrativ în anul 2012 pentru şantaj şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, a recunoscut de la bun început săvârşirea faptei pe care a săvârşit-o, prezintă anumite afecţiuni medicale, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar în circumstanţiere, este o persoană bine integrată în societate, cu planuri de viitor realizabile şi bine conturate, nefiind necesare intervenţii specializate în acest sens, această concluzie reieşind din referatul S.P.T.T.M.

În concluzie, prima instanţă a reţinut pentru inculpatul J.P. circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., ca împrejurări care atenuează răspunderea penală şi a coborât pedeapsa ce i-a fost aplicată sub minimul special prevăzut de lege, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. c) C. pen.

Cu privire la inculpatul M.C.D., prima instanţă a reţinut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, dar nu a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat, a înregistrat performanţe în activitatea profesională, fiind recompensat de nouă ori, dar şi sancţionat de două ori cu mustrare scrisă, este o persoană bine integrată în societate, în cazul căreia nu au fost identificate nevoi care să necesite intervenţie specializată, această concluzie reieşind din referatul S.P.T.T.M. Prin urmare, tribunalul a apreciat că în cazul inculpatului M.C.D. nu se impun a fi reţinute circumstanţe atenuante, astfel cum s-a solicitat în apărare, aspectele pozitive urmând a fi valorificate la aplicarea unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege.

În vederea atingerii scopului pedepsei, aşa cum acesta este stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., Tribunalul Timiş a apreciat ca fiind suficientă aplicarea următoarelor sancţiuni: 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în cazul inculpatului J.P. şi 6 luni închisoare pentru primire de foloase necuvenite, în cazul inculpatului M.C.D.

Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii, instanţa de fond a reţinut că aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen., trebuie realizată în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în cauzele Hirst c. Regatului Unit şi Sabou şi Pârcălab c. României, cât şi în lumina Deciziei nr. XXIV/ 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) - c) nu se face de drept, ci instanţa trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen. şi la principiul constituţional al proporţionalităţii. Astfel, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, urmând ca inculpaţilor să le fie interzisă, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. Instanţa apreciază că interzicerea dreptului electoral de a fi ales, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, este justificată în privinţa inculpaţilor întrucât aceştia, atâta timp cât nu au fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv probitatea exercitării atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar, îi face nedemni de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 66 C. pen., respectiv art. 35 alin. (2) C. pen., raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, instanţa de fond nu a aplicat inculpatului J.P. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru infracţiunea de luare de mită, raportat la cuantumul pedepsei aplicate, acesta fiind sub 2 ani închisoare.

Apreciindu-se că scopul pedepsei aplicate, aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins chiar şi fără executare efectivă, iar în cauză sunt îndeplinite şi celelalte cerinţe legale privitoare la cuantumul pedepsei ce a fost aplicată şi inexistenţa unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, Tribunalul Timiş a dispus, în temeiul art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazul ambilor inculpaţi, făcându-se totodată pentru cei doi inculpaţi aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., rap. la art. 64 lit. a) teza a-II b), c) C. pen., pedeapsa accesorie fiind şi ea suspendată, în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 38/PI din 28 ianuarie 203 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8786/30/2012 au declarat apel, inculpaţii M.C.D. şi J.P. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, apeluri înregistrate la Curtea de Apel Timişoara la data de 11 februarie 2013.

În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş se solicită casarea hotărârii atacate şi condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, la pedepse privative de libertate, considerându-se sentinţa primei instanţe netemeinică, întrucât printr-o interpretare eronată a stării de fapt şi a materialului probator, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului M.C.D., din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, din analiza mijloacelor de probă rezultând că inculpatul J.P. a fost cel care a pretins şi a primit de la denunţător suma de bani pentru a-i restitui acestuia permisul de conducere pe care i-l reţinuse ca urmare a comiterii unei contravenţii la regimul rutier, contravenţie pentru sancţionarea căreia nu era prevăzută ca măsură administrativă reţinerea permisului de conducere, la rândul său inculpatul M.C.D. fiind coautor al infracţiunii de luare de mită, deoarece a acţionat în temeiul unei înţelegeri prealabile cu inculpatul J.P. Astfel, se consideră că motivarea instanţei de fond în sensul că în momentul intervenţiei înţelegerii prealabile dintre cei doi inculpaţi cu privire la banii ce urma să-i aducă denunţătorul, inculpatul M.C.D. nu mai avea nicio legătură cu respectivul caz de circulaţie, fiind desesizat în fapt de acesta ca urmare a înţelegerii părţilor implicate, nu poate fi primită, neavând corespondent în materialul probator, ca de altfel nici constatarea instanţei cu privire la faptul, că înţelegerea inculpaţilor nu mai era legată de vreo sarcină ulterioară de serviciu care îl privea direct pe inculpatul M.C.D., deoarece la dosarul cauzei nu există niciun înscris întocmit de acest inculpat, acesta neîndeplinindu-şi atribuţia de serviciu constând în efectuarea cercetării la faţa locului după ce a primit banii de la inculpatul J.P. Prin urmare se consideră că inculpatul M.C.D. a săvârşit infracţiunea de luare de mită în varianta primirii sumei de bani pentru a nu-şi îndeplini, o atribuţie de serviciu.

Se mai arată în motivele de apel că hotărârea Tribunalului Timiş este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, precum şi a modalităţii de executare a acestora, care nu este în măsură de a asigura reeducarea şi prevenţia generală, infracţiunile reţinute şi săvârşite de inculpaţi fiind caracterizate printr-un grad ridicat de pericol social, fenomenul corupţiei fiind periculos şi extrem de dăunător pentru societate, iar atunci când actele de corupţie sunt comise de lucrători de poliţie, situaţia este mult mai gravă. Astfel, se arată că prin aplicarea unor astfel de pedepse şi în această modalitate, s-ar putea încuraja şi alte persoane să comită astfel de infracţiuni, creând în opinia publică un sentiment de insecuritate şi faptul că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale cu accentuat pericol social. De asemenea, se mai arată că majorarea pedepsei pentru cei doi inculpaţi apare ca fiind necesară, cu atât mai mult cu cât, raportat la natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de aceştia, luare de mită, să poată fi aplicată şi pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. c) C. pen.

În motivarea apelului declarat de către inculpatul J.P. se solicită în principal, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., ulterior schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenită şi rejudecarea cauzei de către Judecătoria Timişoara, iar în subsidiar, pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei, cu aplicarea disp. art. 81 C. pen. Astfel, se arată, că sentinţa este nelegală şi netemeinică, întrucât şi din probele de la dosar rezultă că activitatea sa infracţională a debutat după momentul finalizării atribuţiilor de serviciu, fapt reţinut şi de către prima instanţă care nu a avut însă în vedere faptul că procesul-verbal de contravenţie era încheiat deja din seara zilei de 30 august 2012, iar activitatea infracţională a avut loc în data de 31 august 2012, fapt confirmat şi de declaraţia denunţătorului care a arătat şi faptul că în seara zilei de 30 august 2012, inculpatul i-a comunicat că nu îi va fi reţinut permisul de conducere, prin urmare odată cu încheierea procesului-verbal de contravenţie atribuţiile sale de serviciu au încetat şi prin urmare, respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice s-a făcut în mod netemeinic şi nelegal.

În susţinerea cererii subsidiare, respectiv aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, solicită a se face aplicarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., luându-se în considerare referatul de evaluare efectuat în cauză, menţionând că este un infractor primar, neavând antecedente penale, s-a prezentat la fiecare solicitare a autorităţilor judiciare în faţa cărora a relatat în mod complet starea de fapt.

Prin Decizia penală nr. 112/A de la 30 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 8786/30/2012, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins, ca tardiv apelul declarat de inculpatul M.C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 38/PI din 28 ianuarie 203 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8786/30/2012. .

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul J.P. împotriva aceleiaşi hotărâri.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva Sentinţei penale nr. 38/PI din 28 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş.

S-a desfiinţat hotărârea penală atacată în ceea ce îl priveşte pe inculpatul J.P. şi rejudecând:

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen şi s-a majorat la 2 (doi) ani pedeapsa aplicată inculpatului J.P. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

S-a majorat termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului J.P. la 4 ani.

S-au menţinut în rest dispoziţiile hotărârii penale atacate. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat apelant la plata a câte 250 RON, cheltuieli judiciare parţiale către stat în apel; în rest cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 100 RON, onorariu parţial avocatul din oficiu.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate din prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a apreciat întemeiată calea de atac declarată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi neîntemeiată cea declarată de către inculpatul J.P., respectiv tardivă cea declarată de inculpatul M.C.D., pentru considerentele ce vor fi prezentate.

În ceea ce priveşte calea de atac declarată de către inculpatul M.C.D., instanţa de apel constată că inculpatul a fost prezent la dezbaterea fondului cauzei, respectiv la data de 21 ianuarie 2013, arătând, cu ocazia acordării ultimului cuvânt, că regretă săvârşirea faptei şi că nu a cunoscut provenienţa banilor.

Potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţarea hotărârii primei instanţe. Inculpatul M.C.D. a fost prezent la dezbateri, fiind amânată pronunţarea pentru data de 28 ianuarie 2013 când instanţa a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite. Inculpatul a declarat calea de atac la data de 2 aprilie 2013, fiind încălcat prin urmare termenul de 10 zile prevăzut la art. 363 C. proc. pen. înăuntrul căruia trebuie exercitată calea de atac împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă. Inculpatul M.C.D. a formulat "apel peste termen", instituţie reglementată de disp. art. 365 C. proc. pen., pentru partea care a lipsit, atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare, şi care poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei. Instituţia apelului peste termen nu este incidentă în cazul inculpatului M.C.D., deoarece acesta a fost prezent pe parcursul dezbaterii procesului, astfel încât instanţa de apel, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul M.C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 38/PI din 28 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8786/30/2012.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul M.C.D., instanţa de apel şi-a însuşit opinia formulată de prima instanţă care, făcând aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen. relativ la schimbarea de încadrare juridică, a apreciat ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, urmând a fi făcute următoarele completări cu precizarea menţinerii încadrării juridice a faptei comise de inculpatul J.P., pentru considerentele ce urmează a fi prezentate:

În literatura juridică s-a menţionat că ceea ce este de esenţa infracţiunii de luare de mită determinându-i gradul mai ridicat de pericol social, în raport cu cea de primire de foloase necuvenite, este împrejurarea că funcţionarul primeşte banii sau foloasele pentru a îndeplini, a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu. În cazul luării de mită funcţionarul, traficând funcţia sa, condiţionează îndeplinirea, neîndeplinirea actului de obţinerea unui beneficiu material. În cazul infracţiuni de primire de foloase necuvenite o asemenea condiţionare nu există, actul fiind îndeplinit corect de funcţionar în virtutea funcţiei. Incorectitudinea funcţionarului apare ulterior, după îndeplinirea actului, când primeşte banii sau foloasele, manifestându-se ca un element care înţelege să realizeze, prin îndeplinirea, de altfel corectă, a îndatoririlor sale de serviciu pentru care este retribuit legal şi alte venituri.

Aşa cum corect s-a reţinut de către prima instanţă, la momentul la care a avut loc accidentul, respectiv 30 august 2012 când inculpatul M.C.D., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a făcut constatările privind avarierea celor două autoturisme şi îndrumarea conducătorilor auto la sediul Biroului Tamponări din cadrul Poliţiei Rutiere Timiş, între acesta şi inculpatul J.P. nu a existat nicio discuţie referitoare la primirea vreunei sume de bani de către niciunul din ei. Abia a doua zi, după reluarea programului de serviciu, la ora 12,00 inculpatul J.P. i-a comunicat inculpatului M.C.D. că cei doi conducători auto implicaţi în accident cu o zi în urmă nu s-au înţeles cu privire la vinovăţie şi că unul dintre aceştia, acuzând dureri a fost îndrumat la o unitate sanitară, aceasta fiind prima discuţie dintre inculpaţi cu referire la evenimentul rutier în care a fost implicat denunţătorul. Discuţiile dintre cei doi şoferi de la sediul Biroului Tamponări din data de 31 august 2012 la care au asistat cei doi inculpaţi au condus la soluţionarea amiabilă a accidentului prin recunoaşterea vinovăţiei de către denunţător, cu consecinţele ce decurgeau. Prin urmare, atribuţiile de serviciu ale inculpatului M.C.D. au încetat în acest moment, astfel că părţile înţelegând să pună punct litigiului nu se mai impunea îndeplinirea vreunui act de către inculpatul M.C.D., iar afirmaţiile inculpatului J.P. în sensul încunoştinţării inculpatului M.C.D. despre primirea unei sume de bani de la denunţător au fost făcute după ce părţile s-au înţeles pentru încheierea procesului-verbal de contravenţie.

Prin urmare, folosul material constând în suma de 200 RON a fost acceptată de către inculpatul M.C.D. după aducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu, în momentul în care acesta nu mai avea nicio atribuţie în ceea ce priveşte accidentul de circulaţie din data de 30 august 2012 la a cărui constatare participase şi în care a fost implicat denunţătorul.

Însă, analizând activitatea ilicită a inculpatului J.P., aşa cum este reţinut în actul de acuzare şi cum a fost însuşită de către prima instanţă, instanţa de apel apreciază corectă soluţia pronunţată, atât în ceea ce priveşte starea de fapt, cât şi încadrarea juridică. Aşa cum rezultă din depoziţiile denunţătorului coroborate cu cronologia evenimentelor, după ce persoanele implicate au căzut de comun acord cu privire la soluţionarea amiabilă a accidentului rutier, inculpatul J.P. i-a spus denunţătorului să plătească amenda, apoi să se întoarcă la sediul Poliţiei pentru a se revanşa, urmând a-i restitui permisul de conducere. Denunţătorul a urmat întocmai indicaţiile primite de la inculpat, suma de 600 RON aflată în interiorul dovezii achitării contravalorii amenzii, reprezentând folosul material solicitat şi acceptat de inculpat. Primirea folosului material s-a realizat prin restituirea permisului de conducere, astfel că instanţa de apel a apreciat că nu se impunea solicitarea apărătorului inculpatului J.P. în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite. Fapta inculpatului J.P. de a-i solicita denunţătorului să se revanşeze a fost comisă după încheierea procesului-verbal de contravenţie, dar înainte de restituirea permisului de conducere, deci după îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu dar înainte de finalizarea acesteia.

Prin urmare, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice este neîntemeiată, urmând a fi menţinută starea de fapt din actul de sesizare al instanţei.

În ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea de executare, instanţa de recurs a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.C.D., dar eronată în privinţa inculpatului J.P., raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, aspecte care au fost complet şi judicios evaluate, pedeapsa fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege. În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte. Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului J.P. circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., dar reţinerea acestora este eronată, câtă vreme acestea pot fi avute în vedere în sarcina unui inculpat doar dacă imprimă faptei un asemenea caracter şi inculpatului un grad redus de pericol social, încât doar reţinerea lor justifică aplicarea unei pedepse corecte. Împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine sinceră şi a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, a fost reţinută ca o cauză de reducere a pedepsei făcând aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., dar aşa cum rezultă din evidenţele cazierului judiciar, inculpatul în calitate de organ al poliţiei, a fost sancţionat cu amendă administrativă pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel încât nu există elemente care să permită concluzia că se impune reţinerea unei conduite corecte în societate şi care să fie de natură a diminua cuantumul pedepsei sub limita minimă rezultată din reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, urmare a aplicării art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina inculpatului J.P., întrucât potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte. Instanţa de apel a reţinut şi că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. Infracţiunile reţinute în sarcina celor doi inculpaţi aduc atingere unei importante valori ocrotite de legea penală, respectiv exercitarea atribuţiilor de serviciu de către organele statului cu corectitudine şi respect faţă de normele legale, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţie a statului.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că se impune ca în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul J.P. împotriva Sentinţei penale nr. 38/PI din 28 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş şi în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să fie admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva Sentinţei penale nr. 38/PI din 28 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş.

Astfel, a fost desfiinţată hotărârea penală atacată în ceea ce îl priveşte pe inculpatul J.P. şi rejudecând, a fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. şi majorată la 2 (doi) ani pedeapsa aplicată inculpatului J.P. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

A fost majorat termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului J.P. la 4 ani.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile hotărârii penale atacate.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul J.P.

În dezvoltarea motivelor de recurs, procurorul a criticat soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât s-a datorat unei greşite aplicări a legii, motiv de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. prin pedeapsa nelegală aplicată inculpatului J.P., având în vedere omisiunea aplicării pedepsei complementare deşi aplicarea acesteia era obligatorie.

Un al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei de apel şi în aceea că a menţinut încadrarea juridică a faptei inculpatului M.C.D. dată de instanţa de fond, respectiv Tribunalul Timiş prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu în infracţiunea de primire de foloase necuvenite.

Prin decizia Curţii de Apel Timişoara s-a admis în parte apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în sensul că s-au înlăturat circumstanţele atenuante reţinute în sarcina inculpatului J.P. de prima instanţă şi a majorat pedeapsa aplicată acestuia de la un an şi şase luni închisoare la doi ani închisoare, majorând termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului la patru ani.

S-a menţinut suspendarea condiţionată a pedepsei aplicată inculpatului, dar s-a omis a se dispune cu privire la pedeapsa complementară.

Prima instanţă, respectiv Tribunalul Timiş a interzis acestui inculpat doar drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.

Potrivit art. 65 C. pen.: "Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară."

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Condiţia arătată în alin. (1) cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.

Conform art. 254 C. pen. infracţiunea de luare de mită constă în: Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Prin urmare pedeapsa complementară este prev. de lege şi aplicarea acesteia este obligatorie având în vedere faptul că în speţă este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen. privind cuantumul pedepsei de 2 ani stabilit de instanţa de apel.

Prin omisiunea aplicării pedepsei complementare în speţă, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul J.P. s-a creat o încălcare a dispoziţiilor legale privind stabilirea pedepsei, neregularitate, ce se impune a fi îndreptată de instanţa de recurs.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, greşita încadrare juridică a faptei, reţinută în sarcina inculpatului M.C.D. de primire de foloase necuvenite, faptă prev. şi ped. de art. 256 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită faptă prev. şi ped. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 realizată de instanţa de fond, respectiv Tribunalul Timiş şi menţinută de instanţa de apel, Curtea de Apel Timişoara.

Materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi la cercetarea judecătorească relevă faptul că inculpatul M.C.D. este coautor al infracţiunii de luare de mită, deoarece a existat o înţelegere prealabilă între acesta şi coinculpatul J.P. în baza căreia a şi primit de la acesta suma de 200 de RON pentru contribuţia sa infracţională.

Distincţia dintre cele două infracţiuni de luare demită, respectiv de primire de foloase necuvenite este dată de momentul în care a intervenit înţelegerea dintre funcţionarul subiect activ şi persoana care apelează la serviciile acestuia.

În opinia noastră atunci când înţelegerea are loc înainte de îndeplinirea actului ilicit de către funcţionar, suntem în prezenţa infracţiunii de luare de mită chiar daca funcţionarul primeşte foloasele oferite sau promise după îndeplinirea actului pentru care a existat înţelegerea iniţială.

Contribuţia inculpatului M.C.D. la comiterea faptei constă în aceea că el a fost prezent la faţa locului unde s-a produs un accident rutier, a realizat constatarea la faţa locului, faptic, dar nu a întocmit proces-verbal de constatare pe care trebuia să-l înregistreze într-un registru al politiei, şi apoi i-a îndrumat pe şoferii implicaţi la Serviciul Rutier Biroul Accidente uşoare unde l-au găsit pe inculpatul J.P.

Procurorul a precizat că acesta a fost prezent alături de coinculpatul J.P. după efectuarea constatării evenimentului rutier din data de 30 august 2012 şi la discuţiile purtate în 31 august 2012 cu ocazia cărora denunţătorul M.C.A. şi-a asumat vina evenimentului rutier şi a fost de acord cu repararea autovehiculelor implicate pe asigurarea sa.

" Pe de altă parte, imediat ce denunţătorul a plecat din biroul inculpatului J.P. unde a lăsat banii pretinşi de inculpatul J.P., inculpatul M.C.Du. a intrat în biroul colegului său pentru a primi suma ce i-a fost promisă de acesta, chiar înainte de pătrunderea organelor de urmărire penală care au organizat flagrantul.

Înţelegerea prealabilă dintre coautorii infracţiunii de luare de mită, rezultă din declaraţia coinculpatului J.P., precum şi din probele testimoniale administrate în cauză.

Din elementele dosarului, instanţa a reţinut că în data de 30 august 2012 a avut loc un accident de circulaţie, la faţa locului fiind direcţionaţi poliţiştii M.C.D. şi C.D., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Acolo, aceştia au constatat că accidentul s-a soldat doar cu avarierea autoturismelor implicate în accident, fără a fi şi victime, raportat şi la cele declarate la momentul respectiv de către şoferii autoturismelor. În aceste condiţii, cei doi poliţişti au direcţionat persoanele implicate la Serviciul Rutier - Biroul Tamponări, unde era de serviciu inculpatul J.P. În ziua respectivă, nu a avut loc nicio discuţie între inculpatul J.P. şi M.C.D.

A doua zi, în data de 31 august 2012, după reluarea programului de serviciu, la ora 14,00, inculpatul J.P. i-a spus inculpatului M.C.D. că s-ar putea să fie victime cu privire la accidentul din ziua precedentă, persoanele implicate şi însoţitorii lor fiind în acest timp în sala de aşteptare. Au urmat discuţii între cei trei şoferi, la acestea intervenind cei doi inculpaţi care au încercat să convingă persoanele implicate că este în avantajul lor ca totul să rămână la nivel de contravenţie şi să nu se întocmească dosar penal, în cazul în care numitul G.V.C. era victimă a accidentului. În final s-a ajuns la o înţelegere între cei implicaţi, respectiv renunţarea la acuzaţii de către presupusa victimă, recunoaşterea vinovăţiei de către denunţător şi repararea autoturismelor avariate cu poliţia acestuia, în atare condiţii de restul formalităţilor urmând a se ocupa inculpatul J.P. După această înţelegere, inculpatul J.P. i-a spus denunţătorului să meargă să plătească amenda, precizându-i apoi, între patru ochi, că trebuie să se revanşeze pentru ajutor şi pentru că îi va restitui permisul de conducere. După ce a plecat denunţătorul din biroul inculpatului J.P., acesta i-a spus lui M.C.D. că primul se va revanşa faţă de ei. Mai târziu a revenit denunţătorul cu dovada de plată a amenzii, în interiorul căreia a pus 600 RON, iar la scurt timp după ce a plecat, în biroul lui J.P. şi-a făcut apariţia inculpatul M.C.D. care a acceptat suma de 200 RON remisă de colegul său.

Faţă de această succesiune a evenimentelor, instanţa a reţinut că inculpatul M.C.D., după ce s-a prezentat la serviciu, în eventualitatea deplasării la faţa locului pentru măsurători, a constatat în final că acest lucru nu se mai impune, ca urmare a.înţelegerii părţilor.

În opinia noastră, inculpatul M.C.D. nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu pentru că, deşi a fost prezent la constatarea accidentului rutier nu a întocmit proces-verbal cu aspectele constatate şi prin această neefectuare a obligaţiilor, i-a facilitat posibilitatea inculpatului J.P. să-şi desfăşoare activitatea infracţională mai sus relatată ulterior primind suma de 200 RON pentru contribuţia sa.

În acest fel, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în mod corespunzător, pentru care a acceptat, la iniţiativa inculpatului J.P., să primească o sumă de bani care nu se cuvenea, fapta se circumscrie infracţiunii de luare de mită, având în vedere înţelegerea prealabilă dintre cei doi inculpaţi.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 C. proc. pen. rap. la art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel Timişoara şi în consecinţă pronunţarea unei soluţii de condamnare la pedepse legale faţă de cei doi inculpaţi J.P. şi M.C.D. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în coautorat astfel cum a fost reţinută prin actul de inculpare.

La dosarul cauzei au fost depuse, motivele de recurs formulate de inculpatul J.P., prin apărător, solicitând în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare şi rejudecând pe fond, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.

În susţinerea recursului s-au invocat drept motiv de casare dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² şi pct. 12 C. proc. pen.

La instanţa de apel s-a solicitat schimbarea din infracţiunea de luare de mită prev. şi ped. de art. 254 C. pen. în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prev. şi ped. de art. 256 C. pen. pentru că primirea sumei de bani s-a făcut după momentul epuizării sarcinilor sale de serviciu cu privire la acel accident rutier, adică banii au fost primiţi după finalizarea procesului-verbal de contravenţie.

Este ştiut faptul că dacă făptuitorul primeşte banii sau foloasele înainte de îndeplinirea actului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită, iar dacă primeşte banii după îndeplinirea actului fapta constituie infracţiunea de primire de foloase necuvenite.

În situaţia în care se va trece peste primul motiv de casare, a invocat al doilea motiv de casare, întrucât inculpatul şi-a însuşit probele administrate în faza de urmărire penală, a recunoscut fapta invocând în favoarea sa dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., fapta pentru care este trimis în judecată a fost un accident în carierea sa şi a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) pentru lipsa intenţiei de a săvârşi această infracţiune.

Recurentul inculpat prin apărător a considerat că prin hotărârile pronunţate anterior s-a făcut o greşită aplicare a legii, în special a dispoziţiilor prevăzute de art. 72 C. pen. privind criteriile generale de individualizare a pedepselor, criterii pe care instanţele de judecată sunt obligate să le aibă în vedere la stabilirea şi aplicarea pedepselor faţă de inculpat, alături de toate celelalte dispoziţii legale aplicate în materie, în concluzie solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

La termenul de judecată, în recurs de la 23 ianuarie 2014, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., constatând întemeiate cererile de amânare a cauzei formulate de recurentul intimat inculpat J.P. şi de intimatul inculpat M.C.D., pentru a le da posibilitatea să-şi angajeze apărători şi să-şi pregătească apărarea, cauza fiind la primul termen de judecată, aşa cum rezultă din încheierea de la data arătată.

La dosarul cauzei au fost primite prin fax dar şi prin poştă memoriu cu privire la motive de recurs pentru inculpatul J.P., prin apărător.

În memoriul depus se apreciază că hotărârea instanţei de apel este în mod evident nelegală raportat la încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost condamnat.

În primul rând, aşa cum a solicitat şi în faţa instanţelor de fond cere schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută şi pedepsită de art. 256 C. pen., având în vedere probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţelor de judecată din care a reieşit în mod indeniabil că primirea sumei de bani s-a făcut după momentul epuizării atribuţiilor sale de serviciu cu privire la acel accident.

Astfel, aşa cum de altfel s-a reţinut şi prin sentinţă (aspect reţinut şi de către Curtea de Apel Timişoara prin decizia recurată), "din probele de la dosar rezultă că banii au fost primiţi de inculpatul J.P. după finalizarea procesului-verbal de contravenţie, respectiv după momentul în care a adus la cunoştinţă denunţătorului contravenţia pentru care a fost sancţionat, cuantumul amenzii contravenţionale şi după semnarea şi înmânarea procesului-verbal de contravenţie în vederea plăţii." Prin urmare, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond, activitatea sa infracţională a debutat după momentul finalizării atribuţiilor de serviciu. Ceea ce ar fi continuat şi ulterior încheierii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este faptul că restituirea permisului de conducere s-a făcut după momentul primirii sumei de bani, însă aceeaşi instanţă a reţinut că pentru contravenţia reţinută de către el nu se impunea reţinerea permisului de conducere, iar în procesul-verbal de contravenţie nu era menţionată această sancţiune complementară.

Prin urmare, simpla remitere a permisului de conducere nu reprezintă un act efectuat în cadrul atribuţiilor de serviciu ale inculpatului, ci o activitate firească, având în vedere că în cadrul procesului-verbal de contravenţie nu era menţionată şi măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere.

De altfel, un aspect esenţial neobservat de instanţele de fond este şi faptul că procesul-verbal de contravenţie era deja încheiat în seara zilei de 30 august 2012, iar activitatea infracţională a avut loc în data de 31 august 2012, fapt confirmat şi de declaraţia denunţătorului, care mai arată şi faptul că în seara zilei de 30 august 2012 inculpatul i-a comunicat că nu-i va reţinut permisul de conducere. Prin urmare, odată cu încheierea procesului-verbal de contravenţie (seara zilei de 30 august 2012, în jurul orelor 21,00) atribuţiunile sale de serviciu au încetat, astfel că respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice s-a făcut în mod netemeinic şi nelegal.

Distincţia esenţială dintre cele două infracţiuni era reprezentată de faptul că, în cazul infracţiunii de luare de mită se condiţionează îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu de un folos material, pe când în cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite, folosul era solicitat sau primit ca o răsplată necuvenită pentru îndeplinirea anterioară a actului care intră în atribuţiile de serviciu.

Mai mult decât atât, în literatura de specialitate s-a arătat că "elementul material al infracţiunii constă în acţiunea făptuitorului de a primi bani sau alte foloase. Această acţiune trebuie să aibă loc după îndeplinirea de către făptuitor a unui act. Dacă făptuitorul primeşte banii sau foloasele înainte de îndeplinirea actului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită şi nu infracţiunea de primire de foloase necuvenite."

Or, aşa cum a reieşit fără putinţă de tăgadă din probele administrate în prezenta cauză, pe lângă faptul că simpla remitere a permisului de conducere nu reprezenta un act ce intra în atribuţiile de serviciu (de control) ale inculpatului, el niciodată nu a condiţionat încheierea procesului-verbal de contravenţie sau remiterea permisului de conducere de plata unei sume de bani, aceasta fiind primită ulterior epuizării atribuţiilor de serviciu, cu titlu de răsplată pentru "ajutorul dat" în mod unilateral (fără o înţelegere prealabilă în timpul exercitării atribuţiilor).

Având în vedere toate aceste aspecte a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. de la 1969 şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută şi pedepsită de art. 256 C. pen. de la 1969 (cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen.).

În drept, îşi întemeiază memoriul pe prevederile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. de la 1969 ale art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) raportat la art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. de la 1969, precum şi pe textele legale mai sus invocate.

Reprezentantul Parchetului, în concluziile orale, în dezbateri a arătat că susţine motivele de recurs numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul J.P. şi în privinţa omisiunii aplicării pedepsei complementare în ceea ce-l priveşte pe acesta. A mai arătat că potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pedepsele accesorii şi pedepsele se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

A mai arătat că legea penală mai favorabilă este vechea reglementare, deoarece prin aceeaşi lege de punere în aplicare a C. pen. au fost aduse modificări dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Astfel, dacă înainte de data de 1 februarie 2014, la art. 7 care face parte din încadrarea juridică a infracţiunii deduse judecăţii se arăta expres la alin. (1), fapta de luare de mită dacă a fost săvârşită de o persoană care potrivit legii are atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor se sancţionează cu pedeapsa prev. la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea unei infracţiuni de către un funcţionar cu atribuţii de control. Ca atare, infracţiunea dedusă judecăţii încadrată juridic conform reglementării anterioare era sancţionată cu pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar în condiţiile judecării inc. în condiţiile procedurii simplificate limitele deveneau 2 - 10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi. După modificările aduse art. 7 din Legea nr. 78/2000 prin legea de punere în aplicare a C. pen. se prevede că aceleaşi fapte se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 - corespondentul luării de mită, sau art. 291 - dar nu este cazul, ale cărei limite se majorează cu o treime. În noua reglementare, art. 288 alin. (1) se sancţionează cu pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi cu referire la art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000 limitele de pedeapsă devin prin majorare cu o treime, 4 ani la 13 ani şi 4 luni şi interzicerea unor drepturi, iar cu efectele judecăţii în procedură simplificată, revin la limite de la 3 ani la 10 ani cu interzicerea unor drepturi, lege care nu este mai favorabilă.

În concluzie a arătat că legea mai favorabilă este legea penală mai favorabilă anterioară. A mai arătat că în vechea reglementare luarea de mită se sancţiona cu pedeapsa închisorii, aşa cum a precizat şi era prevăzută expres în textul incriminator şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani închisoare ceea ce obliga la aplicarea pedepsei complementare.

A solicitat admiterea recursului declarat de procuror, casarea în parte a hotărârilor şi pronunţarea unei noi hotărâri în ceea ce-l priveşte pe inculpat astfel cum a solicitat anterior.

Înalta Curte a pus în vedere procurorului să precizeze dacă înţelege să solicite raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplicarea pedepselor complementare şi a pedepselor accesorii potrivit reglementărilor legii noi în vigoare.

Reprezentantul parchetului a arătat că solicită aplicarea acestor pedepse în baza legii vechi, deoarece a identificat ca lege penală mai favorabilă, legea veche şi potrivit art. 12 se precizează expres că se aplică legii care a fost identificată mia favorabilă, deci mai favorabilă este vechea reglementare.

Apărătorul ales al inculpatului J.P. a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² Cod proc. pen. care vizează schimbarea încadrării juridice, arătând că aceasta poate fi subsumată unei greşite aplicări a legii.

A susţinut că în mod greşit a fost reţinută faţă de inculpat fapta de luare de mită în condiţiile în care la finalul zilei de 30 inculpatul şi-a încheiat orice activitate de serviciu prin predarea către denunţător a procesului-verbal de sancţionare a contravenţiei şi din declaraţia denunţătorului rezultă că i-a comunicat acest lucru că nu i s-a aplicat şi o sancţiune vizând suspendarea dreptului de a conduce autovehiculul, iar în acest context primirea sumei de bani care s-a făcut în data de 31 nu poate fi subsumată infracţiunii de luare de mită, ci unei infracţiuni de primire de foloase necuvenite.

A solicitat admiterea recursului şi cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., redozarea pedepsei prin prisma acestei schimbări de încadrare juridică.

În ceea ce priveşte recursul procurorului a arătat că, în principiu, nu se opune admiterii lui vizând tot o chestiune de legalitate însă, în opinia sa art. 289 prin noua reglementare a C. pen. prevede expres ce sancţiuni se aplică persoanelor pentru săvârşirea acestei infracţiuni de luare de mită, dar apreciază că în momentul de faţă nu pot fi stinse drepturile prev. de art. 64 aşa cum solicită procurorul .

Înalta Curte, având în vedere susţinerile apărătorului, pune în vedere să precizeze dacă înţelege să facă un demers cu privire la aplicarea legii penale mai favorabilă în ceea ce priveşte mai întâi pedepsele complementare

Apărătorul ales a susţinut că legea de punere în aplicare precizează că pedepsele complementare vor fi cele care se aplică raportat la pedeapsa principală.

Înalta Curte pune în vedere apărătorului ales să precizeze care este legea penală mai favorabilă în opinia sa.

Apărătorul ales al inculpatului a arătat că legea penală mai favorabilă este legea penală mai veche dar având limitate drepturile care pot fi interzise inculpatului prin art. 289 alin. (1), solicită ca instanţa să se oprească doar la acele drepturi interzise de art. 289 alin. (1), având în vedere şi faptul că pedeapsa, fiind cu suspendare, efectul nu va fi unul direct.

Celelalte concluzii ale părţilor, precum şi poziţia recurentului intimat inculpat J.P. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de recurentul intimat inculpat J.P. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., recursul parchetului şi cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul Parchetului ca fiind fondat, iar recursul inculpatului J.P. ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara:

Înalta Curtea va examina numai critica formulată de procuror referitoare la inculpatul J.P., faţă de precizarea orală menţionată în dezbaterea recursurilor, că nu susţine motivul referitor la inculpatul M.C.D.

Din analiza cauzei rezultă că în mod nelegal prima instanţă de control judiciar a omis să facă aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, pedeapsă statuată de lege pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută la art. 254 C. pen. anterior, cât şi în cazul aceleiaşi infracţiuni prevăzută la art. 289 C. pen. în vigoare şi în condiţiile în care pedeapsa principală a închisorii aplicată inculpatului J.P. este de 2 ani închisoare, aşa încât critica formulată este fondată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014 se prevede că "în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă".

Or, din analiza dispoziţiilor art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 320¹ C. pen., în raport cu dispoziţiile art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) lit. d) în Legea nr. 78/2000, în condiţiile unei persoane din cele prevăzute la art. 293 C. pen. în vigoare cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. referitoare la procedura simplificată, Înalta Curte constată că aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, întrucât această pedeapsă este prevăzută de lege la incriminarea reţinută în sarcina inculpatului, aşa încât va face aplicarea pedepsei complementare pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare, în condiţiile interzicerii drepturilor prevăzute de art. 65, art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. în vigoare, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani.

Referitor la recursul inculpatului J.P. împotriva aceleiaşi decizii:

Prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, Partea I, au fost aduse mai multe modificări unor acte normative printre care şi unor dispoziţii ale C. proc. pen., printre acestea regăsindu-se şi dispoziţiile art. 385⁹, 385¹⁰ şi 385^10a, 385¹⁵ pct. 2 lit. c) şi d).

Conţinutul art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin actul normativ invocat au fost reduse cazurile în care se poate face recurs, respectiv la pct. 1, 3, 4, 5, 6, 12, 13, 14, 15, 16, 17² C. proc. pen., fiind abrogate pct. 2, 7 - 11, 17, 17¹, 18 - 21 din C. proc. pen.

În alin. (3¹) şi (4) se statuează: "Cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Când instanţa ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligată să le pună în discuţia părţilor.

În conţinutul art. 385¹⁰ C. proc. pen., aşa cum a fost modificat se prevede că:

"(1) Recursul trebuie să fie motivat.

(2) Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

(2¹) În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

(3) Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 385⁶ alin. (3), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii."

În contextul concret al cauzei recurentul intimat inculpat J.P. prin apărător a susţinut în raport cu probele administrate şi situaţia de fapt stabilită că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina sa din art. 254 C. pen. anterior în art. 256 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen. în vigoare, întrucât rezultă că banii au fost primiţi de inculpatul J.P. după finalizarea procesului-verbal de contravenţie, respectiv "după momentul în care a adus la cunoştinţă denunţătorului contravenţia pentru care a fost sancţionat, cuantumul amenzii contravenţionale şi după semnarea şi înmânarea procesului-verbal de contravenţie în vederea plăţii", astfel încât în cazul infracţiunii de luare de mită se condiţionează îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu de un folos material, pe când în cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite, folosul era solicitat sau primit ca o răsplată necuvenită pentru îndeplinirea anterioară a actului care intră în atribuţiile de serviciu.

Înalta Curte, în raport cu cele mai sus-menţionate constată că această critica formulată de către recurentul intimat inculpat J.P. nu se poate examina prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., întrucât în realitate se tinde la o modificare a situaţiei de fapt ce nu mai poate avea loc, ca urmare a abrogării cazului de casare statuat la art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., ce viza grava eroare de fapt.

De asemenea, nu poate fi analizată nici solicitarea formulată în scris, de achitare a inculpatului pentru infracţiune de luare de mită în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa intenţiei inculpatului, în condiţiile în care acesta şi-a însuşit probele administrate în faza de urmărire penală, a recunoscut fapta invocând în favoarea sa dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunitele elementele constitutive ale unei infracţiuni, întrucât inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii.

De asemenea, solicitarea achitării inculpatului pentru temeiul invocat în condiţiile aplicării dispoziţiilor referitoare la procedura simplificată nu se poate examina prin prisma niciunei situaţii prevăzute în cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Se va casa în parte decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării pedepsei complementare inculpatului J.P. şi rejudecând în aceste limite:

Se va aplica inculpatului J.P. alături de pedeapsa principală de 2 ani închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65, art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În conformitate cu art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.P. împotriva aceleiaşi deciziei penale atacate.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat J.P. la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.C.D., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează în parte decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării pedepsei complementare inculpatului J.P. şi rejudecând în aceste limite:

Aplică inculpatului J.P. alături de pedeapsa principală de 2 ani închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.P. împotriva aceleiaşi deciziei penale atacate.

Obligă recurentul inculpat J.P. la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 687/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174...		ICCJ. Decizia nr. 820/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... →

ICCJ. Decizia nr. 819/2014. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 819/2014. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs