ICCJ. Decizia nr. 517/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 517/2014
Dosar nr. 1076/116/2013
Şedinţa publică din 12 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 75 din data de 09 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către condamnatul B.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că prin cererea introdusă la Tribunalul Călăraşi la data de 19 aprilie 2013 şi înregistrată sub nr. 1076/116/2013, condamnatul B.V. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 70/2007 pronunţată în Dosarul nr. 713/116/2007 al Tribunalului Călăraşi, motivat de faptul că martorii audiaţi în dosarul de fond au dat declaraţii mincinoase în baza cărora el a fost condamnat pe nedrept, iar împotriva acestora nu s-a pronunţat nicio hotărâre de condamnare.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a formulat concluzii de respingere ca inadmisibilă a cererii formulată de condamnat întrucât din examinarea probelor administrate în cauză a rezultat că inculpatul este autorul faptei, condamnarea acestuia fiind dispusă legal şi temeinic, iar în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
În cauză, s-a dispus ataşarea dosarului de fond.
Cererea de revizuire a fost examinată în baza art. 403 C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, respectiv în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.
Analizând motivele revizuirii, raportul din sistemul ECRIS, dar şi dosarul, Tribunalul a constatat că revizuientul a promivat şi alte cereri pentru aceleaşi motive, situaţie care face incidente dispoziţiile art. 403 alin. (31) C. proc. pen., în sensul că cererea este inadmisibilă, astfel că respins cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuient B.V. împotriva sentinţei penale nr. 70/2007 pronunţată în Dosarul nr. 713/116/2007 al Tribunalului Călăraşi.
În esenţă, s-a reţinut că pentru aceleaşi motive condamnatul a mai formulat cereri de revizuire care au fost anterior respinse, instanţa având în vedere şi decizia în interesul legii nr. 36 din 14 decembrie 2009, potrivit căreia cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, temei legal, de motive şi apărări invocate, motiv pentru care instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnat.
Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Călăraşi a declarat apel revizuentul condamnat, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 161 din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, s-a respins ca nefondat apelul condamnatului revizuent împotriva sentinţei mai sus enunţate.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că revizuentul a mai formulat şi alte cereri de revizuire pentru aceleaşi motive, în cauză fiind incidente disp. art. 403 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul B.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii de revizuire, reiterând motivele din cererea introductivă şi apel, iar în faţa instanţei de recurs, la termenul din data de 12 februarie 2014, cu prilejul ultimului cuvânt, acesta a arătat că prin formularea acestei cereri tinde la reducerea pedepsei.
Examinând cauza în temeiul art. 3859alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Faţă de data pronunţării deciziei recurate se constată că sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi, având în vedere că recursul declarat de revizuient nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 38510alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul recurentului a susţinut că se impune casarea hotărârilor şi în rejudecare admiterea cererii de revizuire, întrucât datorită declaraţiei martorei M.L., revizuentul a primit pedeapsa de 25 de ani închisoare, iar în opinia revizuentului cuantumul acesteia este exagerat şi a solicitat reindividualizarea pedepsei, invocând dispoziţiile art. 385 pct. 172 C. proc. pen.
Acest caz de casare nu poate fi avut în vedere din oficiu, iar critica privind greşita individualizare a pedepsei nu se încadrează în dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Mai mult, trebuie precizat că judecarea recursului se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţă şi decizia recurate - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă, şi nu de soluţionarea fondului cauzei.
Drept urmare, criticile trebuie limitate a priori la dispoziţiile art. 394 şi urm. C. proc. pen., din perspectiva admisibilităţii căii extraordinare de atac, fără să se poată pune în discuţie legalitatea sau temeinicia pedepsei aplicate prin hotărârea penală atacată de revizuient, care are caracter definitiv şi se bucură de autoritate de lucru judecat.
Se constată însă că hotărârile nu au fost criticate în acest cadru, prin invocarea nelegalităţii soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Fată de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat B.V. împotriva deciziei penale nr . 161 din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 518/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 513/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
