ICCJ. Decizia nr. 518/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 518/2014
Dosar nr. 4425/63/2013
Şedinţa publică din 12 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 24 din data de 21 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4425/63/2013, în baza art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 403 alin. (3) C. proc. pen. teza ultimă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petentul condamnat R.E.D. a sentinţei penale nr. 113 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Dolj, astfel cum a rămas definitivă prin decizia 3360 din 28 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin cererea înregistrată la data de 07 iunie 2012 condamnatul R.E.D. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 113 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Dolj înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova.
Prin referatul cauzei înaintat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova la data de 22 februarie 2013 Tribunalului Dolj, cauza a primit numărul de dosar 4425/63/2013 şi termen 21 martie 2013 la completul 6.
Cererea de revizuire a fost motivată în fapt, iar în drept au fost invocate dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
În motivarea cererii petentul condamnat a arătat că se impune revizuirea sentinţei penale de mai sus deoarece ulterior pronunţării soluţiei au fost descoperite fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţă, care pot duce la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În sprijinul cererii a depus două declaraţii date de numiţii N.V. şi S.V.
Din referatul înaintat de organul de urmărire penală a reieşit că susţinerile condamnatului nu pot fi primite pe considerentul că declaraţiile date de cele 2 persoane de mai sus nu pot influenţa soluţia pronunţată.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, prima instanţă a reţinut că cererea petentului este inadmisibilă, motivele invocate neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute expres de lege în art. 394 C. proc. pen.
Faţă de obiectul cererii, raportat la dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. şi art. 403 C. proc. pen., prima instanţă analizând condiţiile de admisibilitate în principu ale cererii formulate, a constatat că acestea nu sunt îndeplinite şi, în consecinţă, cererea a fost respinsă.
Din lucrările dosarului s-a reţinut că revizuentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 113 din 19 decembrie 2007, astfel cum a rămas definitivă prin decizia nr. 3360 din 28 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pentru două infracţiuni concurente, respectiv trafic de persoane şi trafic de minori.
S-a reţinut că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi acesta a beneficiat în cursul procesului penal de garanţiile prevăzute de lege pentru asigurarea dreptului de apărare, inculpatul fiind prezent la mai multe termene de judecată. De asemenea, la pronunţarea soluţiei instanţa a avut în vedere declaraţiile părţii vătămate L.R.M. coroborate cu înscrisurile depuse, planşele fotografice.
În atare situaţii, cele statuate în mod definitiv nu pot fi înlăturate, hotărârea intrând în puterea lucrului judecat.
Pentru cauze limitativ prevăzute de lege se pot exercita căi extraordinare de atac în speţă şi revizuirea unei astfel de hotărâri, dar numai în condiţiile strict prevăzute de lege.
Revenind la speţa de faţă, prima instanţă a constatat că în cauză nu poate fi incident motivul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., deoarece aşa-zisele împrejurări şi fapte noi invocate de revizuent nu pot fi de natură să modifice sau să înlăture probatoriul administrat în cauza în cursul judecării acesteia.
Astfel, din declaraţiile extrajudiciare ale celor două persoane s-a reţinut că rezultă aspecte ce ţin de faptul că petentul era încadrat în muncă şi era la serviciu între orele 06.00 - 22.00, fapt ce nu-i permitea să mai aibă şi alte activităţi.
Aceste aspecte s-a reţinut că nu pot fi primite ca fiind verosimile, pe de o parte că din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut că inculpatul a avut contact cu partea vătămată, procesele-verbale întocmite de organele de cercetare penală dovedesc fără tăgadă că acesta a transportat-o cu maşina din ţară fiind înregistrat în mai multe rânduri la organele de frontieră, iar pe de altă parte chiar şi în situaţia în care s-ar considera că inculpatul a desfăşurat o activitate lucrativă nu rezultă în mod neîndoielnic că nu putea desfăşura şi alte activităţi de genul celor reţinute în sarcina sa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentul R.E.D. arătând că în mod greşit a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă întrucât S.V. şi N.V. au declarat că partea vătămată L.R.M. a fost exploatată de către alte persoane decât inculpatul şi că acesta lucra de la orele 06.00 la orele 22.00 şi că nu a fost implicat în activităţi infracţionale.
Apelul s-a apreciat că este nefondat şi a fost respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a apreciat în mod corect că cererea de revizuire formulată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. întrucât faptele şi împrejurările noi nu sunt de natură să modifice sau să înlăture probatoriul administrat în cauză.
Întrucât în cererea de revizuire s-au invocat două declaraţii extrajudiciare ale unor persoane ce susţin că ar avea cunoştinţă despre infracţiunea pentru care a fost condamnat revizuentul, s-a reţinut corect că nu este incident cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. întrucât acest caz de revizuire nu se referă la identificarea unor noi mijloace de probă fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină prelungirea probatiunii pentru fapte cunoscute şi verificate de instanţa care a soluţionat cauza.
Împrejurările invocate de revizuent în sensul că nu a săvârşit infracţiunile au fost analizate atât de instanţa de fond în cadrul Dosarului nr. 1378/63/2007, cât şi de către instanţa de apel care a analizat susţinerile inculpatului R.E.D. în sensul că lucra la un cetăţean italian în mod legal, iar activitatea pe care o desfăşura era de asemenea natură încât trebuia să lucreze toată ziua neavând cum să supravegheze presupusa activitate de prostituţie (decizia nr. 26 din 17 iunie 2008, Dosar nr. 1378/63/2007 al Curţii de Apel Craiova).
De asemenea, susţinerile inculpatului R.E.D. au fost verificate şi prin decizia penală nr. 24 din 02 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, existenţa faptei, precum şi vinovăţia inculpatului fiind analizată şi în cadrul deciziei Înaltei Curţi nr. 3360 din 28 septembrie 2010.
Instanţa de fond a analizat şi temeinicia cererii de revizuire apreciind în mod corect că împrejurările invocate de către revizuent sunt infirmate de probele administrate în cauză.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa de apel, potrivit disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul formulat ca nefondat, apelantul fiind obligat la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii de revizuire, reiterând motivele din cererea introductivă şi apel şi resolicitând audierea celor doi martori indicaţi, respectiv N.V. şi S.V.
Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, solicitarea condamnatului de a se proceda la audierea celor doi martori, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, aspectele invocate ce ţin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Şi cum nici în calea de atac a recursului nu au fost aduse elemente, noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire, fiind reluate aceleaşi aspecte, astfel că nefiind motive de casare a deciziei penale recurate, instanţa urmează să respingă recursul formulat de condamnat.
Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat R.E.D. împotriva deciziei penale nr. 269 din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avana din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 519/2014. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 517/2014. Penal → |
|---|
