ICCJ. Decizia nr. 513/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 513/2014
Dosar nr. 3897/114/2012
Şedinţa publică din 12 februarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 14 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău s-au hotărât următoarele:
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), b) - 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.
S-a dispus obligarea inculpatului în solidar cu Î.I. G.M. la plata sumei de 5.761 RON către D.G.F.P. Buzău, reprezentând impozit profit aferent anului 2009 la care se adaugă accesoriile legale conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.
S-a constatat că în ceea ce priveşte TVA datorată bugetului de stat s-a emis decizia de eşalonare din 10 iulie 2012 astfel că recuperarea sumei se va face de D.G.F.P. conform acestei decizii şi s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă de procuror prin ordonanţa nr. 323/P/2012 din 23 mai 2012 privind o combină marca C. de culoare verde şi o combină marca F. de culoare roşie.
S-a dispus obligarea inculpatului în solidar cu Î.l. G.M. la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 323/P/2012 din 05 iulie 2012, a fost trimis în judecată inculpatul G.M. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi constând în aceea că prin neînregistrarea unor venituri obţinute din activităţi în agricultură ca persoană fizică autorizată, în perioada 2007-2010, s-a sustras de la plata unor obligaţii fiscale către stat în suma totală de 64.243 RON.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut fapta iar cu ocazia judecării cauzei a solicitat aplicarea disp.art. 3201 C. proc. pen., arătând că nu a ştiut că trebuie să înregistreze veniturile impozabile obţinute.
Tribunalul, analizând probele administrate de procuror în cursul urmăririi penale, a reţinut în esenţă că inculpatul G.M. este în prezent administratorul Î.I. G.M., cu sediul în localitatea Heliade Rădulescu, judeţul Buzău, ce are ca obiect principal de activitate activităţi auxiliare pentru producţia vegetală.
Anterior, în perioada 2007 - 2010 a funcţionat ca persoană fizică autorizată, până la 11 mai 2010, având acelaşi obiect de activitate.
În luna martie 2012, A.N.F. a efectuat un control în vederea verificării documentelor privind impozitele şi taxele datorate de Î.I. G.M. constatându-se că în perioada cât a funcţionat ca persoană fizică autorizată în baza autorizaţiei din 29 martie 2007 emisă de Primăria Ziduri s-a sustras de la plata unei taxe pe valoare adăugată în suma de 56.027 RON şi a unui impozit de profit de 8.216 RON, prin neînregistrarea veniturilor obţinute din prestări servicii în agricultură şi din cultivarea terenurilor deţinute în arendă.
Faţă de împrejurarea că inculpatul a recunoscut această faptă şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor referitoare la procedura simplificată de judecată, instanţa de fond a stabilit că situaţia de fapt expusă în actul de sesizare este probată cu dovezile strânse de acuzare şi care au fost însuşite de inculpat, condamnându-l pe acesta pentru infracţiunea de evaziune fiscală comisă în formă continuată, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 242/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
La individualizarea acesteia prima instanţă a avut în vedere buna conduită a acestuia înainte de săvârşirea faptei penale şi stăruinţa depusă pentru acoperirea prejudiciului, precum şi atitudinea sinceră avută pe parcursul procesului penal - împrejurări ce au constituit circumstanţe cu caracter atenuant conform art. 74 lit. a)-b) C. pen. de natură a conduce la coborârea pedepsei sub minimul special legal, conform art. 76 lit. d) din acelaşi cod.
Totodată, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără ca pedeapsa să fie efectiv executată, astfel că în baza art. 81 C. pen., executarea acesteia a fost suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
De asemenea, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), b) cu excepţia dreptului de a alege, aplicată inculpatului prin aceeaşi sentinţă.
În privinţa acţiunii civile exercitate de partea civilă D.G.F.P. Buzău instanţa fondului a dispus obligarea inculpatului în solidar cu Î.I. G.M. la despăgubiri de 5.761 RON reprezentând impozit profit aferent anului 2009 (diferenţa neachitată), la care se adaugă accesoriile legale conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului şi a constatat, în ceea ce priveşte TVA datorată bugetului de stat, că s-a emis o decizie de eşalonare a plăţi din 10 iulie 2012 astfel că recuperarea sumei se va face de către D.G.F.P. conform acestei decizii.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă de procuror pentru ca doar aceasta a fost luată pentru recuperarea pagubei ce face obiectul judecăţii (ordonanţa nr. 323/P/2012 din 23 mai 2012 privind o combină marca C. de culoare verde şi o combină marca F. de culoare roşie).
Inculpatul a fost obligat în solidar cu aceeaşi întreprindere individuală şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a exercitat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantul Parchet a susţinut că dezlegarea dată acţiunii civile de instanţa fondului este greşită în condiţiile stabilirii unui prejudiciu care a rămas neacoperit până la data judecăţii.
Astfel, s-a arătat că pe parcursul procesului inculpatul a făcut dovada achitării sumei de 2.455 RON din totalul impozitului datorat pentru veniturile realizate care a fost dedusă din valoarea totală a pagubei create cu acest titlu, aşa încât obligarea la diferenţa de 5.761 RON la care se adaugă accesoriile fiscale este corectă, însă în privinţa pagubei datorate cu titlu de TVA - evaluate de partea civilă la 56.027 RON, în mod greşit Tribunalul a omis să se pronunţe, reţinând existenţa unei decizii de eşalonare la plată pe temeiul căreia partea vătămată îşi va putea recupera debitul.
Apelantul Parchet a criticat acest mod de soluţionare a cererii de despăgubiri civile cu susţinerea că pe de o parte, decizia de eşalonare a plăţii TVA datorată de inculpat nu are nicio relevanţă cât priveşte recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală, iar pe de alta,că prin constatarea existenţei acestei decizii în realitate, prima instanţă a lăsat nesoluţionată parţial cererea de despăgubiri a părţii civile D.G.F.P. Buzău.
În raport de actele depuse la instanţa fondului şi la care s-a făcut trimitere în motivarea deciziei din apel, Curtea de Apel ca instanţă de prim control judiciar a solicitat părţii civile intimate D.G.F.P. Buzău să precizeze expres şi efectiv, cu referire la actele normative în vigoare la data activităţii infracţionale, care este paguba creată prin infracţiunea de evaziune fiscală comisă de inculpat în perioada 2007 - 2010 ce face obiectul sesizării instanţei şi care sunt sumele (pe categorii de obligaţii fiscale) rămase neachitate după ce inculpatul a plătit o parte a acestora conform dovezilor depuse în primă instanţă.
Cu adresa din 26 august 2013 aceste date au fost comunicate de intimată.
Curtea, verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa cum impune art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru următoarele considerente:
Actul de sesizare a instanţei respectiv rechizitoriul din 05 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău conţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului G.M. care în calitate de persoană fizică autorizată, a comis infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi constând rezumativ în aceea că în perioada 2007 - 2010 nu a înregistrat veniturile obţinute din activităţi în agricultură, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligaţii fiscale în sumă totală de 64.243 RON.
Potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei (...).
Drept urmare, în limitele de mai sus instanţa fondului avea obligaţia să soluţioneze cauza atât în privinţa acţiunii penale, cât şi a celei civile alăturate în procesul penal de partea vătămată D.G.F.P. Buzău care s-a constituit parte civilă la termenul de judecată din 27 septembrie 2012cu suma totală de 64.243 RON din care 8.216 RON reprezentând impozit, iar 56.027 RON reprezentând TVA.
Partea civilă a cerut aceste despăgubiri de la inculpat şi de la partea responsabilă civilmente fără a o nominaliza în condiţiile în care actul de sesizare a instanţei nu a identificat o astfel de persoană, definită de art. 24 alin. (3) C. proc. pen.
Instanţa de fond a dispus din oficiu introducerea în cauză şi citarea în această calitate a Î.I. G.M., iar la soluţionarea acţiunii civile a obligat la despăgubiri pe inculpatul G.M. în solidar cu această parte responsabilă civilmente, fără a motiva în vreun fel această soluţie, argumentând numai că organul fiscal a emis o decizie de eşalonare a plăţii TVA, conform înscrisului depus la dosar, iar în totalul sumei este inclusă şi TVA pe anii următori datoraţi de întreprinderea individuală fără a rezulta clar dacă suma ce a făcut obiectul trimiterii în judecată, calculată pentru perioada 2007 - 2010 a fost achitată în întregime.
Criticând dezlegarea astfel dată, apelantul Parchet a susţinut în mod justificat că în privinţa despăgubirilor reprezentând TVA datorată bugetului de stat, soluţia pronunţată de instanţa fondului semnifică în realitate o nepronunţare deoarece constatarea emiterii unei decizii de eşalonare la plata TVA (din 10 iulie 2012) nu înseamnă o dispoziţie a instanţei penale de recuperare a prejudiciului.
Intimatul-inculpat, faţă de această critică, a opus în calea de atac exercitată exclusiv de unitatea de Parchet, apărarea inadmisibilităţii apelului în lipsa unui apel şi al părţii civile invocând dispoziţiile art. 362 lit. a) teza a II-a potrivit cărora apelul procurorului în ce priveşte latura civilă este inadmisibil, în lipsa apelului formulat de partea civilă (cu excepţia cazurilor când acţiunea civilă se exercită din oficiu).
Această excepţie s-a reţinut că este neîntemeiată în condiţiile în care temeiul său juridic, aşa cum a fost citat, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 190 din 26 februarie 2008 a Curţii Constituţionale publicată la 20 martie 2008 în M. Of. al României, aşa încât, s-a apreciat că Parchetul poate exercita calea de atac în latură civilă chiar dacă partea civilă nu a atacat la rândul său hotărârea instanţei inferioare.
În privinţa fondului criticii apelantului, Curtea a constatat că ambiguitatea poziţiei procesuale a părţii civile D.G.F.P. Buzău care prin corespondenţa purtată cu instanţa fondului nu a reuşit să precizeze care este temeiul juridic al emiterii deciziei de eşalonare la plată a TVA a impus ca în instanţa de apel să se solicite noi lămuriri pentru a se stabili prejudiciul efectiv cauzat în perioada ce face obiectul activităţii infracţionale deduse judecăţii, respectiv 29 martie 2007 - 28 iunie 2010, şi care îl are ca subiect activ pe inculpatul G.M. ca persoană fizică, iar nu Întreprinderea Individuală G.M., care a fost înfiinţată ulterior datei de 28 iunie 2010.
Intimata parte civilă a reconfirmat prin adresa din 29 august 2013 cuantumul iniţial al sumei cu care s-a constituit parte civilă în acest proces penal.
În raport de aceste elemente probatorii, Curtea a constatat că intimatul inculpat G.M., faţă de care a fost stabilită răspunderea penală pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), b) - 76 lit. d) C. pen., a cauzat prin activitatea infracţională pe care a recunoscut-o în totalitate, un prejudiciu total de 64.243 RON din care 8.216 RON impozit pe venituri inclusiv regularizări, iar 56.027 RON TVA.
Astfel, inculpatul G.M. a funcţionat ca persoană fizică autorizată în baza autorizaţiei emisă la data de 29 martie 2007 de Primăria Ziduri, judeţul Buzău, fiind înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din 14 mai 2007.
Sub această formă juridică inculpatul a desfăşurat activităţi de prestări servicii în agricultură, respectiv din cultivarea unor terenuri deţinute în arendă, până la data de 11 mai 2010, când codul unic de înregistrare fiscală sus-arătat a fost anulat deoarece contribuabilul nu a schimbat în termenul şi condiţiile O.U.G. nr. 44/2008 forma de organizare a activităţii. Abia la 28 iunie 2010, potrivit certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului Buzău a luat fiinţă sub forma juridică a Întreprinderii Individuale o nouă entitate, Întreprinderea Individuală G.Ţ.M.M.
Aceste date au rezultat din raportul de inspecţie fiscală din 09 martie 2012 al D.G.F.P. Buzău.
Prin urmare, activitatea infracţională pentru care a fost sesizată instanţa a fost desfăşurată numai de inculpatul G.M. ca persoană fizică (autorizată conform legii) şi nu de Întreprinderea Individuală G.Ţ.M.M. pe de o parte, iar pe de alta, aceasta vizează exclusiv perioada 29 martie 2007 - 28 iunie 2010, conform celor expuse în precedent. Din nicio probă a dosarului nu a rezultat că Întreprinderea Individuală G.Ţ.M.M., înfiinţată ulterior perioadei supuse anchetei penale, este succesoarea în drepturi cu titlu universal a persoanei fizice G.M. pentru a se considera că ar fi preluat patrimoniul acesteia care să includă, alături de activ şi datoriile fiscale rămase neachitate la data radierii sale - 11 mai 2010.
În aceşti termeni, Curtea a constatat că în mod greşit prima instanţă a introdus şi citat la judecată în calitate de parte responsabilă civilmente Î.l. G.Ţ.M.M., iar prin sentinţa pronunţată a obligat-o în solidar cu inculpatul la plata sumei de 5.761 RON reprezentând „impozit pe profit aferent anului 2009”, solidaritatea instituită de instanţa fondului, s-a apreciat că nu are suport legal şi probator.
În realitate, s-a reţinut că această sumă constituie diferenţa de impozit pe profit datorat de inculpatul G.M. ca persoană fizică (autorizată) pentru veniturile obţinute în perioada 2007 - 2010 din totalul de 8.216 RON fiind corect dedusă suma de 2.455 RON achitată cu acest titlu pe parcursul judecăţii.
În privinţa TVA, aşa cum s-a arătat deja, suma datorată cu acest titlu părţii civile D.G.F.P. Buzău este de 56.027 RON, a rămas neachitată până la data judecăţii în apel aşa încât pe temeiul răspunderii civile delictuale, inculpatul G.M. a fost obligat să o achite, în conformitate cu art. 14 şi 346 C. proc. pen. comb. cu art. 998 C. civ. (în vigoare la data faptei) inclusiv accesoriile fiscale ce se vor calcula de la data scadenţei până la plata integrală a prejudiciului, menţiunea constatării existenţei unei decizii de eşalonare a plăţii acestei sume din dispozitivul sentinţei apelate, neconstituind o soluţionare a cererii de despăgubiri, astfel cum în mod corect a susţinut apelantul Parchet.
Aşa fiind, pentru toate considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în conformitate cu prevederile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 14 martie 2013 pronunţată de Tribunalului Buzău pe care a desfiinţat-o în parte, în latură civilă cu consecinţa obligării intimatului inculpat G.M. la plata către intimata-parte civilă D.G.F.P. Buzău şi a sumei de 56.027 RON reprezentând TVA la care se adaugă accesoriile fiscale de la data scadenţei până la plata integrală a prejudiciului pe de o parte, iar pe de alta, a înlăturării obligării solidare a părţii responsabile civilmente Întreprinderea Individuală G.Ţ.M.M. de la plata sumei de 5.761 RON către D.G.F.P. Buzău, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
Î mpotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Buzău şi inculpatul G.M.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta parte civilă a solicitat obligarea inculpatului G.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente Î.l. G.Ţ.M.M., la plata sumei de 64.243 RON din care 8.216 RON impozit pe venituri inclusiv regularizări şi suma de 56.027 RON TVA, astfel cum s-a solicitat şi prin cererea din 21 septembrie 2012.
Recurentul inculpat a solicitat a se constata că în cauză nu există prejudiciu, întrucât pretenţiile părţii civile nu au fost dovedite, în cauză neexistând decizie de impunere.
Examinând recursurile declarat de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău şi inculpatul G.M. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devoiutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează, în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 06 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc.pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. Il din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurenţi, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurenta parte civilă şi-a motivat recursul la data de 20 septembrie 2013, iar inculpatul şi-a motivat recursul la data de 16 ianuarie 2014 şi la data de 06 februarie 2014 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 12 februarie 2014), respectându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 38510alin. (2) C. proc. pen.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar apreciază însă că aceste critici formulate de recurenta parte civilă şi inculpat nu sunt fondate, întrucât, în raport de actele şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei, criticile formulate trebuiau raportate strict la dispoziţiile din decizia pronunţată de instanţa de apel, faţă de împrejurarea că aceştia nu au declarat apel în cauză, astfel încât nu pot invoca în faţa instanţei de recurs aceste critici.
În recursul părţii civile se reţine că latura civilă a fost soluţionată corect de către instanţa de apel, soluţia pronunţată fiind în concordanţă cu adresa din 29 august 2013, prin care partea civilă a reconfirmat cuantumul iniţial al sumei cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Cu privire critica vizând solidaritatea răspunderii civile delictuale, instituită în mod greşit de către instanţa de fond, se reţine că aceasta nu are suport legal şi probator, cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.
Astfel inculpatul G.M. a funcţionat ca persoană fizică autorizată în baza autorizaţiei emisă la data de 29 martie 2007 de Primăria Ziduri, judeţul Buzău, fiind înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din 14 mai 2007, iar activitatea infracţională pentru care a fost sesizată instanţa a fost desfăşurată numai de inculpatul G.M. ca persoană fizică (autorizată conform legii), aceasta vizează exclusiv perioada 29 martie 2007 - 28 iunie 2010, şi nu de către Întreprinderea Individuală G.Ţ.M.M., care la data de 28 iunie 2010, potrivit certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului Buzău a luat fiinţă sub forma juridică a Întreprinderii Individuale, o nouă entitate Întreprinderea Individuală G.Ţ.M.M. şi din nicio probă a dosarului nu a rezultat că Întreprinderea Individuală G.Ţ.M.M., înfiinţată ulterior perioadei supuse anchetei penale, este succesoarea în drepturi cu titlu universal a persoanei fizice G.M. pentru a se considera că ar fi preluat patrimoniul acesteia care să includă, alături de activ, şi datoriile fiscale rămase neachitate la data radierii sale - 11 mai 2010.
Astfel, Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa de prim control judiciar, constată că inculpatul G.M., faţă de care a fost stabilită răspunderea penală pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), b) - 76 lit. d) C. pen., a cauzat prin activitatea infracţională pe care a recunoscut-o în totalitate, un prejudiciu total de 64.243 RON din care 8.216 RON impozit pe venituri inclusiv regularizări, iar 56.027 RON TVA, stabilită în conformitate cu înscrisurile aflate la dosar.
Or, fiind vorba de prejudiciul creat prin infracţiunea de evaziune fiscală comisă de inculpat în perioada 2007 - 2010 şi care sunt sumele (pe categorii de obligaţii fiscale) rămase neachitate după ce inculpatul a plătit o parte a acestora conform dovezilor depuse în primă instanţă, astfel că nu era necesar emiterea unei decizii de impunere, astfel că critica vizând inexistenţa prejudiciului nu poate fi primită.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Buzău şi inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr, 153 din 06 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Buzău şi inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 153 din 06 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie .
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 517/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 448/2014. Penal → |
|---|
