ICCJ. Decizia nr. 591/2014. Penal. Contestaţie privind măsurile preventive luate în cadrul judecăţii în fond (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 591/2014
Dosar nr. 616/2/2014
Şedinţa publică din 17 februarie 2014
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 83 din 4 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013, s-a admis contestaţia având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile cu referire la numitul P.A. condamnat prin sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, def. prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, şi în consecinţă:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în cele două pedepse componente:
- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen.;
- pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
În baza art. 6 din Noul C. pen. s-a redus cuantumul pedepsei de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., la limita maximului special prev. de art. 244 alin. (1), (2) noul C. pen. respectiv 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare, menţionată anterior, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen., (art. 47 Noul C. pen. rap. la art. 323 noul C. pen.), urmând ca persoana condamnată să execute în final pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus din această pedeapsă, perioada executată de la 27 ianuarie 2014, la zi.
S-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 584 din 19 martie 2013 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, şi emiterea unui nou mandat, conform prezentei hotărâri.
În baza art. 275 al. 3 Noul C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că, prin sesizarea comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 8, Secţia 13 Poliţie, privind pe deţinutul P.A., înregistrată sub nr. 616/2/2014, s-a solicitat, Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în calitate de instanţă de executare, să se dispună cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la deţinutul P.A.
În susţinerea sesizării au fost depuse la dosar, fişa individuală a deţinutului în original, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 584 din 19 martie 2013 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, precum şi hotărârile judecătoreşti care au stat la baza emiterii acestui mandat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, numitul P.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., reieşită din contopirea, în baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen., a unei pedepse de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen., cu pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
În baza acestei sentinţe, la momentul rămânerii definitive a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 584 din 19 martie 2013, care a fost pus în executare la data de 27 ianuarie 2014, data încarcerării condamnatului.
La data de 01 februarie 2014 au intrat în vigoare noul C. pen. şi noul C. proc. pen., faptele pentru care condamnatului i s-au aplicat pedepsele menţionate, fiind acum reglementate de art. 47 Noul C. pen. rap. la art. 323 Noul C. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la uz de fals prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. şi de art. 244 alin. (1), (2) Noul C. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
Instanţa de fond a constatat că modificări vizând limitele speciale de pedeapsă au intervenit numai cu privire la infracţiunea de înşelăciune, menţionată anterior, care în prezent este sancţionată cu o pedeapsă de la 1-5 ani, în condiţiile în care anterior, limitele erau de la 10-20 ani.
Potrivit art. 6 alin. (1) noul C. pen.: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim", iar potrivit al. 5: „Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1)-4, pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă, nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta".
În speţă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, are corespondent în disp. art. 66 alin. (1) lit. a) şi b Noul C. pen., iar perioada pentru care a fost aplicată se încadrează între limitele prevăzute de acest text din legea nouă, astfel încât, din acest punct de vedere, nu se impun modificări în raport de legea nouă, considerată mai favorabilă.
În mod asemănător, pedeapsa accesorie, prev. de art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., are corespondent în disp. art. 65 alin. (1) Noul C. pen., executându-se în condiţiile al. 3 al aceluiaşi articol.
Drept urmare, având în vedere cele de mai sus şi întrucât potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, numai în cazul hotărârilor de condamnare care nu au rămas definitive, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, instanţa de fond a apreciat că în speţă, pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin hotărârea definitivă, nu presupun nici o modificare a conţinutului sau a duratei pentru care au fost aplicate, (cu referire la cele complementare), în raport de legea nouă, identificată ca fiind mai favorabilă.
Totodată, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013: „Cererile, contestaţiile şi sesizările introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect aplicarea art. 4 şi 6 din această lege în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării ei în vigoare, se soluţionează după procedura prevăzută în prezentul articol, care se completează cu dispoziţiile C. proc. pen."
Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a constatat că, în speţă acestea sunt incidente, în sensul art. 6 alin. (1) şi (5) Noul C. pen., motiv pentru care, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013, a admis contestaţia având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile cu referire la numitul P.A. condamnat prin sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul P.A., solicitând desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, reducerea pedepsei, până la minimul prevăzut pentru infracţiunea de înşelăciune în noul C. pen.
Examinând contestaţia, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din noul C. pen. (art. 14 C. pen. anterior) „Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim".
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 6 C. pen., este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) să existe o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii, detenţiunii pe viaţă sau amenzii; b) ulterior hotărârii definitive de condamnare - dar înainte de executarea completă a pedepsei - să intervină o lege penală nouă; c) legea penală nouă să prevadă o pedeapsă mai uşoară decât pedeapsa prevăzută de legea care a stat la baza condamnării; d) pedeapsa pronunţată, prin hotărârea definitivă, să depăşească maximul de pedeapsă prevăzută de legea nouă pentru infracţiunea respectivă.
Astfel, raţiunea dispoziţiilor art. 6 C. pen., este aceea ca persoana condamnată să nu execute o pedeapsă peste maximul special prevăzut de legea nouă, stabilindu-se un echilibru între pedeapsa aplicată în baza legii vechi şi limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru aceeaşi infracţiune. Ori de câte ori legea nouă prevede acelaşi maxim special de pedeapsă ca şi legea veche, indiferent dacă minimul special este mai redus decât în legea veche, legea nouă nu va fi mai uşoară şi, prin urmare nu vor putea fi reţinute dispoziţiile art. 6.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat în mod corect la descontopirea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în cele două pedepse componente.
S-a procedat, apoi, la compararea pedepselor aplicate cu maximul special al pedepselor din noul C. pen., constatându-se că pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. se impune, în baza art. 6 alin. (1) din noul C. pen., reducerea acesteia la 5 ani închisoare, adică maximul special prevăzut de art. 244 alin. (1), (2) din noul C. pen.
Ulterior, în baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare, menţionată anterior, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen., urmând ca persoana condamnată P.A. să execute în final pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, cuantum ce nu mai poate fi redus, astfel cum a solicitat condamnatul P.A..
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat P.A. împotriva sentinţei penale nr. 83 din 4 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat P.A. împotriva sentinţei penale nr. 83 din 4 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 576/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 614/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
