ICCJ. Decizia nr. 575/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.), infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 575/2014

Dosar nr. 10902/107/2011

Şedinţa publică din 17 februarie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 281 din 17 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Alba au fost condamnaţi inculpaţii:

1. D.G., la:

- 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din aclaşi cod, art. 320¹ din C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior;

- o lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, art. 320¹ C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320¹ C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 şi 34 C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa mai grea, de 5 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa în final.

I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe durata prev. de art. 71 din acelaşi cod.

2. C.A. la:

- 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior raportat la art. 258 din acelaşi cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320¹ din C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

I s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata prev. de art. 71 din acelaşi cod.

În baza art. 81, 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe o durată de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare şi s-a atras inculpatei atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 din acelaşi cod.

S-a constatat că SC B.C.R. SA a cesionat creanţele constând în sumele nerestituite de către SC V.L. SRL, urmare a creditelor acordate, către cesionara SC S.C. SRL cu sediul în sector 5, Bucureşti, care a dobândit calitatea de parte civilă.

În baza art. 14 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul D.G., în solidar cu SC V.L. SRL, societate în faliment reprezentată prin lichidator judiciar Logica Insolv Ipurl, jud. Alba, să plătească părţii civile SC S.C. SRL sumele de 574.087,82 lei, 255.548,91 euro şi 4.127,86 dolari SUA.

S-au respins pretenţiile civile formulate de partea civilă împotriva inculpatei C.A., precum şi cererile părţii civile de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaţilor.

În faţa instanţei de fond, inculpaţii s-au prevalat de prevederile art. 320¹ C. proc. pen. anterior, astfel că, la termenul de judecată din data de 12 martie 2012, ambii inculpaţi au declarat că recunosc comiterea faptelor aşa cum au fost reţinute în sarcina lor în rechizitoriu, că îşi însuşesc probele administrate în cursul urmăririi penale şi că doresc ca judecarea cauzei să se facă pe baza acestora.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen. anterior, în cauză poate fi soluţionată latura penală întrucât, din probele administrate la urmărirea penală, rezultă că faptele sunt stabilite, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi.

Sub aspectul stării de fapt, s-a reţinut că, în perioada 2002 - 2004, SC V.L. SRL Teiuş, administrată de D.G., a fost creditată de B.C.R. - Agenţia Teiuş, fiind încheiate un număr de 6 (şase) contracte de creditare în lei şi valută, în total s-a împrumutat suma de 495.000 euro, 96.000 dolari SUA şi 8,4 miliarde lei. Banii au fost obţinuţi prin folosirea de către inculpat a unor copii de facturi falsificate şi ca urmare a încălcării din culpă a obligaţiilor de serviciu de către funcţionarul bancar, inculpata C.A.

În acest sens, la solicitarea inculpatului D.G., numitul M.S.O., economist la SC V.L. SRL Teiuş, a falsificat copiile facturilor prezentate la B.C.R. Teiuş pentru obţinerea şi garantarea creditelor, prin modificarea specificaţiei bunurilor, a valorii acestora, a datei emiterii.

Exemplare ale unor facturi falsificate conţinând acelaşi număr, însă valori şi date diferite de emitere, au fost depuse în copie de către D.G. pentru obţinerea sau garantarea creditelor contractate, în mod succesiv.

Inculpata C.A., ofiţer de credite la B.C.R. Teiuş, a încălcat obligaţiile de serviciu, nesolicitând în original facturile de la SC V.L. SRL Teiuş şi neurmărind destinaţia creditului şi existenţa faptică a bunurilor (utilajelor) achiziţionate şi gajate în favoarea băncii.

Prejudiciul reclamat de B.C.R. - Agenţia Teiuş a fost de 2.004.708,45 lei.

Prin ordonanţa din data de 07 decembrie 2008, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de învinuiţii D.G., D.C. şi R.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reţinându-se în sarcina acestora că au „spălat" o parte din sumele obţinute de la B.C.R. Teiuş, care au fost transferate prin mai multe conturi bancare, în baza unor operaţiuni financiare fictive, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

Ulterior, prin ordonanţa din data de 14 decembrie 2009, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de inculpatul D.G. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1). lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În fapt, s-a reţinut că SC D.A.M.C. SRL a emis către SC V.S. SRL Sebeş facturile fiscale din 29 aprilie 2004, reprezentând vânzarea unor maşini de cusut, operaţiune comercială care însă nu s-a finalizat.

Societatea emitentă a stornat facturile fiscale emise iniţial prin emiterea facturilor fiscale din 28 decembrie 2004, facturi fiscale pe care inculpatul D.G. a omis să le înregistreze în contabilitate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 8.085 lei.

Conform extrasului O.R.C. pentru SC V.L. SRL Teiuş, în perioada 2002 - 2004, inculpatul D.G. a deţinut calitatea de asociat unic şi administrator al societăţii, din data de 05 ianuarie 2005 a intrat în societate asociatul nou Antemie Ilie, care a fost numit şi administrator al societăţii în locul inculpatului, iar din data de 17 noiembrie 2005, societatea a intrat în faliment, fiind numit lichidator judiciar practicianul în insolventă J.I.D., cu sediul în Alba Iulia, jud. Alba (vol. VI, filele 197-198).

În ce priveşte pe SC V.S. SRL, conform extrasului O.R.C, a figurat cu asociat unic şi administrator D.C. până la data de 10 septembrie 2004, când asociat unic şi administrator a devenit numita V.I. care, în data de 28 septembrie 2004, a schimbat denumirea firmei în SC T.S. SRL şi a stabilit sediul în Alba Iulia (vol. VI, filele 199-200).

Din declaraţiile martorilor V.L.H., T.I. şi B.M.N., a rezultat că D.C. a figurat doar scriptic ca administrator al SC V.S. SRL, în fapt, de administrarea societăţii ocupându-se inculpatul D.G.

Actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat faptul că, începând cu anul 2002, inculpatul D.G. s-a confruntat cu probleme de natură financiară, atât ca urmare a neîncasării la termen de către societatea pe care o administra - SC V.L. SRL Teiuş - a creanţelor, cât şi ca urmare a datoriilor faţă de diverşi cămătari de la care inculpatul a îrripruniutat sume de bani.

în acest context, în perioada 2002-2004, inculpatul D.G., în calitate de administrator al SC V.L. SRL Teiuş, a contractat de la B.C.R. Agenţia Teiuş, în numele acestei societăţi, o serie de credite destinate activităţii curente, cât şi achiziţionării unor utilaje specifice producţiei de încălţăminte.

Un număr de şase credite dintre cele destinate cumpărării de utilaje au fost utilizate de inculpat în alte scopuri decât cele prevăzute în contractele de credit, respectiv pentru stingerea datoriilor pe care societatea le avea faţă de unii furnizori sau pentru restituirea unor împrumuturi cu dobândă acordate inculpatului de către făptuitorii V.O.A. şi V.L.H.

Inculpatul a prezentat unităţii bancare 25 de fotocopii ale unor facturi fiscale false, pe baza cărora s-au angajat plăţi din creditele obţinute către emitenţii acestor facturi, convenindu-se ulterior cu reprezentanţii agenţilor economici ce figurau ca furnizori să se procedeze la restituirea sumelor respective în conturile SC V.S. SRL (societate care, în fapt, era administrată tot de către inculpatul D.G. şi nu de către fiica acestuia, D.C., care figura cu această calitate în actele de înfiinţare a societăţii) sau ale altor societăţi comerciale faţă de care avea datorii.

Fotocopiile facturilor, falsificate prin modificarea specificaţiei bunurilor ce făceau obiectul tranzacţiilor comerciale, a valorii acestora şi a datei emiterii, au fost acceptate de către inculpata C.A., ofiţer de credite la B.C.R. Agenţia Teiuş, fără a se solicita beneficiarului creditelor exemplarele originale.

Conform adresei din 21 septembrie 2005 (vol. VI, fila 14), prin care B.C.R. S.A. - Agenţia Teiuş a formulat plângere penală împotriva inculpatei C.A. pentru infracţiunile de neglijenţă în serviciu, fals şi uz de fals, prev. de art. 249, art. 290 şi art. 291 C. pen. anterior, aceasta nu a verificat autenticitatea facturilor prezentate pentru creditare, nu a făcut verificarea faptică a garanţiilor înainte de constituirea acestora (înainte de acordarea creditelor) şi nici pe parcursul derulării acestora şi nu a urmărit respectarea destinaţiei creditelor şi nici existenţa surselor proprii ale SC V.L. SRL. Faptul că inculpata, în calitate de ofiţer de credite la B.C.R. S.A. - Agenţia Teiuş, avea obligaţia de a verifica facturile de achiziţie în original, a rezultat şi din adresa din 24 martie 2006 (vol. VI, fila 37), celelalte obligaţii de serviciu încălcate fiind prevăzute în fişa postului (vol. VI, filele 113-115) şi în Normele metodologice privind activitatea de creditare (vol. VI, fila 148).

Neregulile şi faptele incriminate au fost evidenţiate în cuprinsul notei de control din 31 mai 2005, întocmită de către S.A.R.L.P.F. din cadrul B.C.R - Sucursala Alba, făcandu-se referiri concrete la acest gen de fapte, constatate pe parcursul derulării contractelor de credit din 16 mai 2002, din 16 ianuarie 2003, din 04 aprilie 2003, din 19 decembrie 2003, din 26 aprilie 2004, cât şi în cazul creditului global de exploatare din 23 iulie 2003.

1. Contractul de credit din 16 mai 2002 (vol. II, fila 133).

Creditul, în valoare de 220.000 lei, a fost acordat pentru cumpărarea de utilaje (103.550 lei) şi pentru lucrări de amenajare spaţiu producţie (116.450 lei).

SC V.L. SRL Teiuş s-a obligat să garanteze creditul astfel:

- prin cesionarea obligatorie în favoarea băncii a cash flow-ului împrumutatului care se va derula prin conturi deschise la bancă;

- ipotecă convenţională de rang I asupra casă şi curte intravilan, aflate în proprietatea inculpatului, conform C.F. a localităţii Teiuş. Valoarea admisă în garanţie a construcţiilor şi a terenului aferent a fost de 211.369,6 lei;

- gaj asupra bunurilor viitoare ce urmează a se cumpăra din credit în valoare de 107.667,6 lei, B.C.R. a făcut următoarele plăţi în baza facturilor fiscale întocmite în fals şi prezentate de către inculpatul D.G.:

- cu O.P. din 16 mai 2002 (vol. II, fila 158) s-a achitat factura proformă din 08 mai 2002 (vol. II, fila 175), în valoare de 440.300.000 lei, emisă de SC E.V. SRL, ce conţinea un motostivuitor. Ulterior, inculpatul D.G. a prezentat la dosarul de credit şi factura fiscală de cumpărare a utilajului având din 08 mai 2002 (vol. II, fila 176).

În realitate, factura a fost emisă de furnizor către SC V.L. SRL Teiuş doar la data de 07 noiembrie 2002, cu o valoare de 290.268.632 lei şi conţine oţel beton profil neted (vol. I, fila 179). cu O.P. din 17 mai 2002 (vol. II, fila 155) s-a achitat factura fiscală din 14 mai 2002 (vol. II, fila 177) emisă de SC W.C. SRL Clui-Napoca, în valoare de 485.301.040 lei ce conţinea maşină subţiat, maşină aplicat cârlige, maşină de cusut S. şi stanţă T.

Factura având seria şi numărul de mai sus a fost emisă faptic de SC E.V. SRL către SC V.L. SRL, la data de 10 mai 2002, cu o valoare de 417.710.230 lei şi conţinea cantitatea totală de 40,58 tone oţel beton (vol. I, fila 183).

- cu O.P. din 28 mai 2002 (vol. II, fila 150) s-a achitat factura fiscală din 08 aprilie 2002 (vol. II, fila 174), emisă de SC D.R. SRL Oradea, în valoare de 299.013.354 lei, aceasta conţinând maşină ştampilat, maşină aplicat cârlige, maşină cusut.

Factura având numărul susmenţionat a fost emisă la data de 18 decembrie 2001, avea o valoare de 180.300.470 lei şi conţinea maşină de ştampilat şi maşină de aplicat cârlige, utilaje aflate şi pe factura întocmită fictiv de inculpat.

2. Contractul de credit din 16 ianuarie 2003 (vol. II, fila 192).

Banca a acordat SC V.L. SRL un credit în sumă de 96.000 dolari SUA, pe o perioadă de 5 ani, care urma să fie utilizat în exclusivitate pentru achiziţionarea de utilaje pentru producţia de încălţăminte. Sursa de finanţare a fost asigurată din fonduri puse la dispoziţie de către F.I.D.A., care este o agenţie specializată a Naţiunilor Unite, înfiinţată în anul 1977 ca o instituţie financiară internaţională (nu vizează fonduri ale Comunităţilor Europene, vezi adresa A.D.R. Centru vol. I, fila 388).

Rambursarea creditului şi plata dobânzilor au fost garantate băncii prin:

- garanţie reală mobiliară fără deposedare asupra unor utilaje din patrimoniul societăţii;

- garanţie reală fără deposedare asupra bunurilor ce urmează a se cumpăra din creditul aprobat, inculpatul garantând cu utilaje despre care cunoştea că nu vor fi achiziţionate întrucât facturile prezentate erau fictive.

Astfel, din creditul aprobat cu O.P. din 27 ianuarie 2003 (vol. II, fila 201 verso), B.C.R. a transferat suma de 1.600.000.000 lei în contul SC D.A. SRL, în baza facturii din 13 ianuarie 2003 (vol. II, fila 199), în valoare de 1.600.000.006 lei, ce conţinea maşină de cusut cu un ac, maşină de cusut cu două ace şi maşină de cusut zigzag, document contabil care nu corespundea realităţii. Conform adresei din 25 mai 2006 a SC D.A. SRL, a rezultat că factura cu numărul de mai sus nu a fost emisă de către această societate, fiind întocmită în fals.

La solicitarea inculpatului D.G., suma de 1.600.000.000 lei este transferată de SC D.A. SRL, prin OP nr. 10/27 ianuarie 2003, în contul SC E.V. SRL Cluj-Napoca (aspecte ce rezultă din extrasul de cont al SC D.A. SRL depus în format electronic la dosar - vol. I, filele 385-386).

În total, din acest credit au fost efectuate plăţi în sumă de 2.963.000.000 lei reprezentând 1.600.000.000 lei către SC D.A. SRL, respectiv 1.363.000.000 lei către SC D.R. SRL.

Pentru SC D.R. SRL, la dosarul de credit s-a prezentat de către inculpat, în copie, un număr de trei facturi, dintre care cele din 01 decembrie 2002 în valoare de 975.347.800 lei şi din 04 decembrie 2002 în valoare de 1.983.458.899 lei (vol. II, filele 216-217) au fost falsificate prin înscrierea unor valori mai mari. Facturile originale emise de SC D.R. SRL către SC V.L. SRL conţin acelaşi număr, însă date de emitere diferite şi valori diferite (vol. III, filele 193 şi 220).

Din cele prezentate mai sus a rezultat primul act material de spălare de bani, prin transferul sumelor de bani obţinute în mod fraudulos din creditul din 16 ianuarie 2003, prin conturile unor firme fără justificare economică, în scopul disimulării originii ilicite.

3. Contractul de credit din 04 aprilie 2003 (vol. II, fila 223).

Banca a acordat SC V.L. SRL un credit în sumă de 170.000 euro, care urma să fie utilizat în exclusivitate pentru achiziţionarea de utilaje. Creditul a fost garantat prin:

- ipotecă convenţională de rang II asupra hală de fabricaţie şi teren aferent în suprafaţă de 3.924 mp, aflate în proprietatea SC V.L. SRL Teiuş;

- garanţie reală mobiliară fără deposedare asupra bunurilor care urmau să fie cumpărate din creditul aprobat, deşi facturile prezentate erau fictive.

B.C.R. a efectuat următoarele plăţi în baza facturilor fictive prezentate de inculpat:

- cu B.O. din 28 martie 2003 în sumă de 326.000.000 lei, B.O. din 28 martie 2003 în sumă de 320.000.000 lei, din 20 martie 2003 în sumă de 386.000.000 lei şi O.P. din 06 mai 2003 în sumă de 522.958.503 lei (vol. II, filele 228-232), a fost achitată contravaloarea facturii fiscale din 07 aprilie 2003 (vol. II, fila 233), în valoare de 1.582.700.000 lei, emisă de SC D.R. SRL Oradea, care conţinea stanţă cu braţ atom şi stanţă cu braţ atom.

Din fişa clientului eliberată de SC D.R. SRL (vol. III, filele 85-99) a rezultat că această societate nu a emis către SC V.L. SRL Teiuş factura având seria şi numărul susmenţionat şi că din sumele transferate s-au achitat alte facturi aflate în sold la SC D.R. SRL.

- cu O.P. din 04 aprilie 2003 în sumă de 1.300.000.000 lei, din 07 aprilie 2003 în sumă de 1.000.000.000 lei şi din 08 aprilie 2003 în sumă de 1.700.000.000 lei (vol. II, filele 227-230) s-a achitat contravaloarea facturii fiscale, în valoare de 4.006.492.000 lei (vol. II, fila 234), emisă de SC E.V. SRL, ce conţinea stanţă cu pod, stanţă cu braţ, maşină de tras vârf şi maşină de subţiat A.

În realitate, factura având seria şi numărul susmenţionat a fost emisă de SC E.V. SRL la data de 31 martie 2003 pentru cumpărătorul SC R. SRL Cluj-Napoca şi avea o valoare de 1.482.607 lei (vol. I, fila 203).

- cu O.P. din 09 aprilie 2003 (vol. II, fila 229), în sumă de 1.355.790.800 lei, s-a achitat factura fiscală din 04 aprilie 2003, în valoare de 1.355.790.800 lei (vol.II, fila 235), emisă de SC D.A. SRL, care conţinea maşină de aplicat cârlige, maşină aplicat capse, maşină de cusut S., stanţă cu pod şi maşină de subţiat.

Din adresa din 22 mai 2008 emisă de SC D.A. SRL a rezultat că factura susmenţionată nu se regăseşte în contabilitatea societăţii, întrucât aceasta nu a achiziţionat facturi cu aceste serii şi numere (vol. I, fila 225).

Din suma încasată, la solicitarea inculpatului D.G., SC D.A. SRL a virat cu O.P. din 10 aprilie 2003 suma totală de 900.000.000 lei în contul SC T.A.C. SRL Oradea (aspecte ce rezultă din extrasul de cont al SC D.A. SRL depus în format electronic la dosar - vol. I, filele 385-386).

Ulterior, prin O.P. din 13 iunie 2003,O.P. din 16 iunie 2003, O.P. din 23 iunie 2003, O.P. din 25 iunie 2003, O.P. din 03 iulie 2003 şi B.O. din 25 aprilie 2003, SC T.A.C. SRL Oradea a efectuat plăţi către SC E.V. SRL Clui-Napoca, în numele SC V.L. SRL, în sumă totală de 2.462.443.659 lei (vol. III, filele 290-297).

Din cele prezentate mai sus a rezultat al doilea act material de spălare de bani, prin transferul sumelor de bani obţinute în mod fraudulos din creditul nr. 3/04 aprilie 2003, prin conturile unor firme fără justificare economică, în scopul disimulării originii ilicite.

4. Contractul de credit din 23 iulie 2003 (vol. II, fila 28).

Valoarea creditului a fost de 2.200.000.000 lei şi a fost acordat pentru activitate curentă de producţie.

Creditul a fost garantat prin ipotecă de rangul I asupra curte şi grădină situate în com. Mihalţ, proprietatea SC V.L. SRL şi garanţie reală mobiliară fără deposedare asupra unor mijloace fixe din dotarea societăţii.

Mijloacele fixe au fost admise în garanţie în baza unor facturi de achiziţie care cuprindeau date nereale, după cum urmează:

- factura fiscală din 18 decembrie 2001 (vol. II, fila 104), emisă de SC D.R. SRL, avea o valoare de 1.297.100.000 lei. Factura reală a fost emisă de SC D.R. SRL, la aceeaşi dată, însă avea valoarea de 180.300.470 lei (vol. III, fila 80);

- factura fiscală din 12 octombrie 2002 (vol. II, fila 99), emisă de SC D.R. SRL, în valoare de 659.490.000 lei. Factura reală a fost emisă de SC D.R. SRL, la data de 17 octombrie 2001 şi avea o valoare de 130.233.600 lei (vol. III, fila 157);

- factura fiscală din 24 ianuarie 2002 (vol. II, fila 101), emisă de SC D.R. SRL, în valoare de 559.300.000 lei. Factura reală, emisă de SC D.R. SRL, la aceeaşi dată, avea o valoare de 128.136.168 lei (vol. III, fila 185);

- factura fiscală din 28 februarie 2002 (vol. II, fila 102), emisă de SC D.R. SRL, în valoare de 273.700.000 lei. Factura reală, emisă de SC D.R. SRL, la aceeaşi dată, avea o valoare de 136.612.000 lei (vol. III, fila 183).

5. Contractul de credit din 19 decembrie 2003 (vol. II, fila 285).

Suma acordată în baza contractului de credit a fost de 4.000.000.000 lei, urmând să fie utilizată numai pentru cumpărarea de utilaje specifice producţiei de încălţăminte: maşină tras vârf, maşină cusut 8 buc, stanţă pod, maşină aplicat capse.

Inculpatul s-a obligat să garanteze creditul prin cesionarea obligatorie în favoarea băncii a cash flow-ului care se va derula prin conturile deschise la bancă şi prin gaj fără deposedare asupra unor utilaje care se află la sediul societăţii şi a celor care urmează a se cumpăra din credit.

Conform Notei de control din 31 mai 2005 efectuate de Serviciul Administrare Riscuri a B.C.R. - Sucursala Judeţeană Alba (vol. VI, filele 31-36), a rezultat că, în data de 19 decembrie 2003, s-a efectuat plata integrală a creditului, după cum urmează:

I. - cu O.P., toate din data de 19 decembrie 2003 (vol. III, filele 82-84), în valoare totală de 3.060.000.000 lei, s-au plătit către SC D.R. SRL Oradea facturile fiscale din 19 decembrie 2003 (vol. II, fila 293), în valoare de 434.064.400 lei şi din 19 decembrie 2003 (vol. II, fila 296), în valoare de 4.363.063.600 lei. S-a constatat că cele două facturi poartă acelaşi număr şi aceeaşi dată a emiterii, însă au valori diferite. Factura reală a fost emisă de SC D.R. SRL la aceeaşi dată şi avea o valoare de 334.326.467 lei (vol. III, fila 78).

Ulterior, prin O.P. din 23 decembrie 2003 (vol. III, fila 81), SC D.R. SRL a restituit SC V.L. SRL suma de 980.000.000 lei, în contul deschis la B.T., Sucursala Alba Iulia, întrucât această sumă fusese virată în plus fată de debitul existent. Din contul bancar, suma de 727.000.000 lei a fost ridicată de inculpatul M.S. (a se vedea extrasul de cont al SC V.L. SRL pentru data de 23 decembrie 2003 - vol. I, fila 255).

Conform procesului-verbal din data de 10 iulie 2006 (vol. III, filele 76-77) întocmit de către organele de poliţie la sediul SC D.R. SRL, pentru suma de 1.094.547.160 lei, SC D.R. SRL a emis fila cec din 25 martie 2004 către SC V.L. SRL, care l-a girat către SC V.S. SRL, astfel că, în cele din urmă, sumele au revenit tot lui D.R. pentru stingerea unor debite înregistrate de SC V.S. SRL Sebeş, societate care era administrată în fapt de inculpat.

II. - cu O.P. din 19 decembrie 2003 (raportul B.C.R. vol. VI, filele 34-35) s-a virat către SC D.A. SRL S.R.L suma de 940.000.000 lei, în baza facturii din 03 decembrie 2003, în valoare de 1.106.700.000 lei (vol. II, fila 292).

Valoarea reală a facturii a fost însă de 502.211.535 lei (vol. III, fila 267), fapt pentru care, prin O.P. din 22 decembrie 2003, s-a restituit SC V.L. SRL suma de 440.000.000 lei (aspecte ce rezultă din extrasul de cont al SC D.A. SRL depus în format electronic la dosar).

Din cele prezentate mai sus a rezultat al treilea act material de spălare de bani, prin transferul sumelor de bani obţinute în mod fraudulos din creditul nr. 13/19 decembrie 2003, prin conturile unor firme fără justificare economică, în scopul disimulării originii ilicite.

Referitor la garanţia creditului, inculpatul a prezentat la dosarul de credit următoarele facturi fiscale care conţineau utilaje cărora li se mărise valoarea de cumpărare:

- factura fiscală din 17 decembrie 2001 (vol. II, fila 295) emisă de SC D.R. SRL, în valoare de 675.482.100 lei, însă, în realitate, aceasta avea o valoare de 236.316.150 lei (vol. III, fila 79);

- factura fiscală din 18 decembrie 2001 (vol. II, fila 294) emisă de SC D.R. SRL, în valoare de 418.300.470 lei. Valoarea reală a facturii este de 180.300.470 lei (vol. III, fila 80). Această factură a mai fost folosită şi în cazul contractelor de credit din 16 mai 2002 şi din 23 iulie 2003;

- factura fiscală din 17 decembrie 2001 (vol. II, fila 297) emisă de SC D.R. SRL, în valoare de 299.309.990 lei, în realitate aceasta având o valoare de 155.793.610 lei (vol. III, fila 162);

- factura fiscală din 17 octombrie 2001 (vol. II, fila 298) emisă de SC D.R. SRL, în valoare de 1.047.116.700 lei, valoarea reală a facturii fiind însă de 130.233.600 lei (vol. III, fila 157);

- factura fiscală din 11 iulie 200 (vol. II, fila 299) emisă de SC D.R. SRL, în valoare de 510.676.600 lei, valoarea reală fiind de 222.934.600 lei (vol. III, fila 150).

6. Contractul de credit din 26 aprilie 2004 (vol. II, fila 359).

Suma acordată inculpatului a fost de 250.000 euro, urmând să fie utilizată în exclusivitate pentru achiziţionarea de utilaje pentru producţia de încălţăminte. Rambursarea creditului a fost garantată prin:

- cesionarea obligatorie în favoarea băncii a cash flow-ului care se va derula prin conturi deschise la bancă;

- ipotecă de rang I asupra casă şi curte intravilan, situate în Teiuş, proprietatea inculpatului;

- ipotecă de rang II asupra casă şi curte intravilan, situate în Mihalţ, proprietatea SC V.L. SRL;

- garanţie reală mobiliară fără deposedare asupra bunurilor ce urmează a se cumpăra din credit şi asupra mijloacelor fixe aflate în dotarea societăţii.

Conform Notei de control din 31 mai 2005 efectuate de Serviciul Administrare Riscuri a B.C.R. - Sucursala Judeţeană Alba (vol. VI, filele 31-36), a rezultat că au fost prezentate şi achitate următoarele facturi:

I.- factura proformă din 16 aprilie 2004 (vol. II, fila 385), în valoare de 1.513.001.736 lei, emisă de SC D.R. SRL Oradea, prin două B.O. din data de 30 aprilie 2004, în sumă de 164.876.597 lei şi 252.888.000 lei, B.O. din 20 mai 2004, în sumă de 157.194.250 şi B.O. din 31 mai 2004, în sumă de 252.888.000 lei, valoarea totală a plăţilor către furnizor fiind de 827.846.847 lei. Pentru aceste plăţi, din creditul obţinut s-a folosit suma totală de 585.666.900 lei.

Ulterior, inculpatul D.G. a prezentat factura fiscală din 11 mai 2004, în valoare de 1.513.001.736 lei (vol. II, fila 364) ca dovadă a achiziţionării efective a maşinilor.

În realitate, aşa cum rezultă din fişa clientului SC V.L. SRL, emisă de SC D.R. SRL Oradea (vol. III, fila 98), factura susmenţionată avea o valoare de 305.120.400 lei şi a fost emisă pentru stornarea unei părţi din valoarea facturii din 11 mai 2004.

II.- cu O.P. din 26 aprilie 2004 în sumă de 484.645.270 lei şi O.P. din 27 aprilie 2004 în sumă de 500.000.000 lei (vol. II, fila 378) s-a achitat factura proformă din 16 aprilie 2004 (vol. II, fila 382), emisă de SC V.C. SRL Cluj-Napoca, ce conţinea maşină de cambrat şi maşină de cusut inele V.

Ulterior, inculpatul D.G. a prezentat la dosarul de credit şi factura fiscală de cumpărare a celor două maşini, având din 04 mai 2004, în valoare de 984.645.270 lei (vol. II, fila 368).

În realitate, inculpatul nu a achiziţionat cele două maşini, factura fiscală fiind emisă de SC V.C. SRL la data de 10 iunie 2004 pentru cumpărătorul SC R.I. SRL Bucureşti, cu o valoare de 11.963.445 lei (vol. I, fila 211).

III.- cu O.P. din 28 aprilie 2004 (vol. II, fila 376) s-a achitat factura proformă din 17 aprilie 2004 (vol. II, fila 383) emisă de SC A. SRL Braşov, în valoare de 702.379.769 lei, care conţinea maşină de capsat şi stanţă mică.

Pentru a dovedi achiziţionarea acestor bunuri, inculpatul a prezentat ulterior factura fiscală din 05 mai 2004 (vol. II, fila 367), emisă de aceeaşi societate. Aşa cum rezultă din declaraţia martorului A.I. şi din fişa clientului SC V.L. SRL depusă de către acesta la dosar (vol. I, fila 216), societatea pe care o administrează nu a emis factura susmenţionată şi nu a livrat bunurile indicate în cuprinsul acesteia, aspect consemnat şi pe exemplarul de factură comunicat spre confruntare (vol. I, fila 213).

IV.- cu O.P. din 27 aprilie 2004 în sumă de 2.937.000.000 lei, O.P. din 28 aprilie 2004 în sumă de 883.573.881 lei, O.P. din 03 mai 2004 în sumă de 732.000.000 lei, O.P. din 04 mai 2004 în sumă de 3.000.000.000 lei şi O.P. din 06 mai 2004 în sumă de 946.753.080 lei (vol. II, filele 371-378) s-au achitat facturile proformă din 10 februarie 2004 şi din 16 aprilie 2004 emise de SC D.A. SRL (vol. II, filele 381 şi 384).

Inculpatul nu a avut intenţia de a achiziţiona maşinile cuprinse în cele două facturi, iar pentru a demonstra achiziţionarea faptică a utilajelor, a depus la dosarul de credit facturile fiscale din 06 mai 2004, în valoare de 5.938.661.918 lei şi din 03 mai 2004, în valoare de 4.523.237.600 lei (vol. II, filele 365-366).

Din adresa din 2008 (vol. I, fila 225) a SC D.A. SRL, a rezultat că această societate nu are înregistrată factura întrucât nu a achiziţionat facturi cu aceste serii şi numere. De asemenea, factura a fost emisă faptic la data de 29 aprilie 2004, către SC V.S. SRL Sebeş şi avea o valoare de 88.821.124 lei (vol. III, fila 245).

Conform notei de constatare a Gărzii Financiare Alba din 06 aprilie 2007 (vol. I, filele 264-273), au rezultat următoarele:

Totalul sumelor transferate către SC D.A. SRL a fost de 8.499.326.911 lei, din care suma de 7.797.395.031 lei a provenit din creditul din 26 aprilie 2004.

La momentul transferării banilor, obligaţia de plată a SC V.L. SRL era de doar 1.552.096.207 lei.

Ulterior, SC D.A. SRL a transferat cu O.P. din 05 mai 2004 suma de 300.000.000 lei în contul SC E.V. SRL Clui-Napoca, la solicitarea inculpatului D.G. Tot la solicitarea inculpatului, prin O.P. din 05 mai 2004, s-a transferat suma de 800.000.000 lei în contul SC B.S. SRL Sebeş, iar prin O.P. din 05 mai 2004, O.P. şi din 31 mai 2004, suma de 900.000.000 lei în contul SC V.L. SRL Teiuş, de la B.T. Alba Iulia (vol. III, filele 277-279).

Din contul SC B.S. SRL Sebeş, suma de 800.000.000 lei a fost ridicată de martora Bogdan Monica Nicoleta, contabil în cadrul societăţii şi predată inculpatului D.G.

După efectuarea acestor plăţi, la dispoziţia SC D.A. SRL a mai rămas suma de 4:947.230.704 lei (8.499.326.911 -1.552.096.2007 - 2.000.000.000 lei).

Ulterior, în baza contractului din 19 aprilie 2004, prin care SC V.S. SRL Sebeş se obliga să vândă SC D.A. SRL 20 maşini de cusut, această societate a virat către SC V.S. SRL următoarele sume de bani, deşi, în realitate, nu a avut loc nicio livrare de marfa (contractul a fost folosit doar ca şi motivaţie de plată): - cu O.P. din 22 aprilie 2004, suma de 300.000.000 lei reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 22 aprilie 2004 suma de 300.000.000 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 28 aprilie 2004 suma de 460.000.000 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 28 aprilie 2004 suma de 470.000.000 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 29 aprilie 2004 suma de 490.000.000 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 29 aprilie 2004 suma de 490.000.000 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 04 mai 2004 suma de 400.000.000 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 04 mai 2004 suma de 400.000.000 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 05 mai 2004 suma de 600.000.000 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 06 mai 2004 suma de 300.000.000 lei, reprezentând plată pentru SC E.V. SRL Cluj-Napoca în numele SC V.S. SRL; - cu O.P. din 06 mai 2004 suma de 300.000.000 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 07 mai 2004 suma de 446.699.597 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 07 mai 2004 suma de 400.000.000 lei, reprezentând avans utilaje; - cu O.P. din 28 mai 2004 suma de 400.000.000 lei, reprezentând plata facturii din 28 mai 2004; - cu O.P. din 28 mai 2004 suma de 400.000.000 lei,reprezentând plata facturii din 28 mai 2004. Această factură nu este înregistrată însă în contabilitatea SC D.A. SRL.

Suma totală virată în contul SC V.S. SRL Sebeş este de 6.156.699.597 lei.

Întrucât în contul SC D.A. SRL mai rămăsese la dispoziţie suma de 4.947.230.704 lei, diferenţa de 1.209.468.893 lei a fost suportată de această societate.

Din suma de 6.156.699.597 lei, suma de 5.403.473.676 lei a fost folosită de inculpatul D.G. pentru a achita unele împrumuturi luate cu camătă sau pentru achitarea unor datorii pe care SC V.L. SRL Teiuş le avea faţă de terţe societăţi comerciale, aşa cum rezultă din nota de constatare din 2007 a Grăzii Financiare, secţia Alba (vol. I, filele 238-247).

În aceeaşi notă de constatare este relevată cumpărarea de către SC V.S. SRL a unui teren de la familia Ţ.I. şi Ţ.S., conform contractului de vânzare-cumpărare din 30 aprilie 2004, în baza căruia a virat în contul personal al lui Ţ.I., cu O.P. din 30 aprilie 2004 şi O.P. din 03 mai 2004, suma totală de 853.500.000 lei lei. Această tranzacţie, în fapt, nu s-a realizat, banii fiind predaţi tot inculpatului D.G., fapt pentru care, ulterior, la data de 02 februarie 2005, inculpatul a recunoscut, printr-o declaraţie autentificată, că întreaga sumă de bani ridicată de către vânzător din bancă i-a fost dată lui împrumut, astfel că tocmai de aceea a dispus ca terenul să nu fie Intabulat în C.F. (vol. I, filele 341-346).

Din cele prezentate mai sus a rezultat în sarcina inculpatului D.G. al patrulea act material de spălare de bani, prin transferul sumelor de bani obţinute în mod fraudulos din creditul nr. 3/26 aprilie 2004, prin conturile unor firme fără justificare economică, în scopul disimulării originii ilicite.

Din conţinutul fişei de cont deschisă de SC D.R. SRL Oradea pentru SC V.L. SRL Teiuş a rezultat faptul că relaţia comercială între cele două societăţi a început la data de 01 iunie 2001 şi s-a încheiat la 23 august 2005, valoarea totală a facturilor fiscale emise de SC D.R. SRL fiind de 13.320.660.400 lei, în prezent soldul fiind zero. în ceea ce priveşte relaţia comercială cu SC V.S. SRL Sebeş, aceasta a început la data de 09 septembrie 2003, valoarea totală a livrărilor fiind de 1.654.384.400 lei, în prezent soldul înregistrat fiind zero.

De asemenea, din fişa de cont a SC E.V. SRL Cluj-Napoca, a rezultat că această societate a efectuat livrări către SC V.L. SRL Teiuş în valoare totală de 14.813.512.472 lei, înregistrându-se la data de 30 octombrie 2004 un debit de 172.953.418 lei.

Din adresa din 2008 a B.C.R (vol. I, fila 87) a rezultat că situaţia creditelor obţinute de inculpat este următoarea:

- pentru creditul acordat la 04 aprilie 2003, suma restantă este de 55.501,2 euro;

- pentru creditul acordat la data de 26 aprilie 2004, suma restantă este de 199.948,99 euro;

- pentru creditul acordat la data de 16 mai 2002, suma restantă este de 43.234,7 lei;

- pentru creditul acordat la data de 19 decembrie 2003, suma restantă este de 291.832,05 lei. A precizat, totodată, că se constituie parte civilă în cauză cu sumele susmenţionate, la care a adăugat sumele restante din alte două credite, care nu au făcut obiectul infracţiunilor cercetate în cauză.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului D.G. - administrator la SC V.L. SRL Teiuş, constând în aceea că:

- în perioada 2002 - 2004, a obţinut prin folosirea unui număr de 25 fotocopii de facturi pe care le-a falsificat sub aspectul specificaţiei bunurilor, valorii acestora şi a datei emiterii, un număr de 6 credite de la B.C.R. - Agenţia Teiuş, în total 495.000 de euro, 96 USB şi 8,4 miliarde lei, pentru care partea vătămată a comunicat un prejudiciu de 20.047.084.500 lei, iar apoi sumele astfel obţinute prin înşelăciune dintr-un număr de 4 credite le-a reciclat (spălat), transferându-le în contul altor societăţi, la care avea datorii, respectiv în contul SC V.S. SRL, pe care o administra în fapt ori în contul SC V.L. SRL, deschis la B.T. şi în contul S.C. Big Store S.R.L. Sebeş, în baza unor operaţiuni financiare fictive, tocmai în scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (2) din acelaşi cod (6 acte materiale), art. 290 C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (2) din acelaşi cod (25 de acte materiale) şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (4 acte materiale).

Faţă de faptele de mai sus, s-a solicitat a se face aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. anterior, întrucât au fost săvârşire în concurs real.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatei C.A. care, în perioada 2002 - 2004, în calitate de ofiţer de credite la B.C.R. - Agenţia Teiuş, a încălcat din culpă atribuţiile de serviciu prin faptul că nu a verificat autenticitatea facturilor de achiziţie depuse de către inculpatul D.G. pentru obţinerea sau garantarea unui număr de 6 credite, prin care banca a fost prejudiciată cu suma de 20.047.084.500 lei, respectiv nu a verificat faptic existenţa bunurilor aduse în garanţie la aceste credite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) rap. la art. 258 C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (2) din acelaşi cod (6 acte materiale).

Cu privire la latura civilă, s-a arătat că, iniţial, partea civilă B.C.R - Agenţia Teiuş a comunicat o valoare a prejudiciului de 20.047.084.500 lei. Prin adresa din 28 decembrie 2006 s-a adăugat la prejudiciul cauzat prin cele 6 contracte menţionate şi contractul de credit din 12 aprilie 2002, în valoare de 75.000 euro, care nu a făcut obiectul cercetărilor.

Ulterior, prin adresa din 10 septembrie 2008, B.C.R S.A Bucureşti a comunicat că, din cele 6 creanţe care au făcut obiectul cercetărilor, doar 4 creanţe au fost scoase în afara bilanţului, cu următoarele sume:

- creditul din 4 aprilie 2003 - suma restantă 55.501,2 euro;

- creditul din 26 aprilie 2008 - suma restantă 199.948,99 euro;

- creditul din 16 mai 2002 - suma restantă 43.234,7 lei;

- creditul din 19 decembrie 2003 - suma restantă 291.832,05 lei; La aceste sume s-au adăugat sume restante din două contracte care nu au făcut obiectul cauzei.

S-a stabilit că, în cauză, are calitate de parte responsabilă civilmente SC V.L. SRL (societate prin care s-au obţinut în mod fraudulos creditele) prin lichidator judiciar.

Procedând la individualizarea pedepselor potrivit art. 72 C. pen. anterior, instanţa de fond a reţinut, cu privire la inculpatul D.G., următoarele:

Inculpatul a comis mai multe fapte grave, dintre care una (înşelăciunea) cu consecinţe deosebit de grave. în cursul urmăririi penale, a avut o atitudine sinceră, a recunoscut comiterea faptelor şi a regretat comiterea lor.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a avut o bună conduită până la această vârstă înaintată, chiar dacă în rechizitoriu se arată că mai este cercetat în alte două dosare, pentru înşelăciune şi evaziune fiscală, întrucât există prezumţia de nevinovăţie.

Pe această bază, s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În ceea ce o priveşte inculpata C.A., s-au reţinut următoarele:

Inculpata, prin neglijenţa manifestată, a facilitat comiterea unor fapte cu consecinţe deosebit de grav. Neglijenţa arătată în privinţa verificării condiţiilor de acordare a unor credite a determinat, într-o anumită măsură, producerea unui prejudiciu patrimonial însemnat constând în nereturnarea creditelor obţinute fraudulos.

A avut însă o atitudine sinceră, a recunoscut şi a regretat fapta comisă, nu are antecedente penale, astfel că s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Cu privire la latura civilă, s-a constatat că, prin contractul de cesiune de creanţă din 28 august 2009, au fost cedate de către B.C.R. S.A către SC S.C. SRL toate creanţele care izvorăsc din contractele de credit ce fac obiectul cauzei (fila 78 şi urm.), nerestituite de SC V.L. SRL, în aceste condiţii fiind citată în cauză în calitate de parte civilă societatea cesionară.

Întrucât inculpatul a comis faptele în calitate de administrator al SC V.L. SRL, fiind vorba în mod evident de un raport de prepuşenie, a fost citată această societate în calitate de parte responsabilă civilmente, societatea aflându-se în faliment, fiind reprezentată prin lichidator judiciar L.I. Ipurl.

În faza de urmărire penală, partea civilă B.C.R. S.A a formulat pretenţiile susmenţionate.

În faza de judecată (filele 73-74), pretenţiile au fost precizate de către SC S.C. SRL în cuantum de 574.087,82 lei + 255.548,91 euro + 4127,86 dolari SUA.

Acestea sunt sume nerestituite, plus dobânzile aferente din cele 6 credite obţinute de către SC V.L. SRL pe baza manoperelor frauduloase ale inculpatului D.G.

Cu privire la cesiunea de creanţă, s-a reţinut că s-au respectat dispoziţiile art. 1, art. 2 lit. a) şi art. 29 din Legea nr. 99/1999 privitoare la condiţia de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie în arhiva E.G.R.I. (înscrierile din A.E.G.R.M. - referitoare la creanţele evidenţiate în contractul de cesiune din 28 august 2009).

Din adresa B.C.R. S.A (fila 72) a rezultat că debitoarea SC V.L. SRL nu a achitat nimic din valoarea cu care s-a constituit parte civilă.

Inculpaţii nu au contestat valoarea prejudiciului.

Inculpatul D.G. s-a declarat de acord să plătească prejudiciul.

Inculpata C.A. nu a fost de acord să plătească prejudiciul pe motiv că nu a beneficiat de sumele împrumutate.

Prin plângerea penală iniţială, B.C.R. S.A - Agenţia Teiuş s-a constituit parte civilă doar împotriva inculpatului D.G. (filele 74 şi 75 dosar urmărire penală).

Abia în faza de judecată, după audierea inculpaţilor, SC S.C. SA s-a constituit parte civilă şi împotriva inculpatei C.A..

Soluţionând acţiunea civilă, instanţa de fond a reţinut că, faţă de inculpatul D.G., acţiunea civilă este întemeiată întrucât acesta a comis o faptă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, creând un prejudiciu părţii civile, astfel că, în baza art. 14 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 C. civ., s-a admis acţiunea aşa cum a fost formulată şi precizată de cesionară.

În privinţa inculpatei C.A., cererea a fost calificată de instanţa de fond ca nefondată, cu motivarea că aceasta nu a provocat în mod direct prejudiciul reclamat de partea civilă, nu şi-a însuşit şi nu a beneficiat în niciun fel de sumele sustrase.

De asemenea, nu a participat la infracţiunile comise de inculpatul D.G., astfel că nu se ridică problema vreunei răspunderi solidare.

Cererea SC S.C. SRL de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpaţilor s-a respins, în cazul inculpatei C.A. întrucât, faţă de aceasta, s-a respins şi acţiunea civilă, iar inculpatul D.G. nu figurează în evidenţele fiscale ale com. Mihalţ cu bunuri mobile sau imobile (fila 163 dosar instanţă) şi nu s-au identificat alte bunuri ale acestuia.

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, procedându-se la o nouă judecare:

- să se individualizeze pedeapsa complementară şi accesorie aplicată inculpatului D.G., respectiv să se interzică acestuia dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, funcţie de care s-a folosit la comiterea infracţiunilor:

- să se pronunţe instanţa din oficiu cu privire la desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate, respectiv a celor 24 de facturi fiscale false pe baza cărora s-au angajat plăţi din creditele obţinute către emitenţii acestor facturi;

- să se admită cererea de constituire de parte civilă şi în contradictoriu cu inculpata C.A. şi să se dispună obligarea în solidar a inculpaţilor la plata despăgubirilor.

În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a arătat că instanţa de fond ar fi trebuit să-i aplice inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c) C. pen. anterior şi să interzică dreptul de a mai exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, funcţie de care s-a folosit la comiterea infracţiunilor.

Cu privire la motivul de apel privind greşita respingere a acţiunii civile formulate de partea civilă SC S.C. SRL, s-a arătat că inculpata C.A., în perioada 2002/2004, a avut calitatea de ofiţer credite la B.C.R. S.A - Agenţia Teiuş, iar în contextul atribuţiilor de seviciu, a avut obligaţia de a verifica autenticitatea facturilor de achiziţie depuse de inculpatul D.G. pentru obţinerea sau garantarea unui număr de 6 credite, precum şi existenţa faptică a bunurilor aduse în garanţie.

S-a susţinut că, deşi inculpata nu a provocat în mod direct prejudiciul în dauna B.C.R. S.A - Agenţia Teiuş, răspunderea civilă este solidară întrucât, fără culpa acesteia în verificarea autenticităţii facturilor (false) de achiziţie, respectiv verificarea faptică a existenţei bunurilor aduse în garanţie la cele 6 credite acordate de partea civilă, prejudiciul nu putea fi cauzat. Astfel, s-a arătat că se observă în mod indubitabil legătura de interdependenţă între cele două fapte comise de inculpaţi asimilate raportului cauză- efect (spre exemplificare - Decizia penală nr. 66/R din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, şi Decizia nr. 14 din 22 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite).

Prin Decizia penală nr. 89/A din 9 mai 2013 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinţei penale nr. 281 din 17 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 10902/107/2011.

A fost desfiinţată sentinţa apelată, numai sub următoarele aspecte:

- al omisiunii aplicării pedepsei complementare şi al individualizării pedepsei accesorii aplicate inculpatului D.G.;

- al greşitei soluţionări a acţiunii civile cu privire la inculpata C.A.;

- al omisiunii anulării facturilor fiscale. Rejudecându-se cauza în aceste limite:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D.G. în elementele ei componente.

S-a aplicat inculpatului D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplic, art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior (dreptul de a ocupa funcţia de administrator social).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului (5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (2) din acelaşi cod; o lună închisoare, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (2) din acelaşi cod; 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior) în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, pe care o va executa în final.

A fost individualizată, sub aspectul conţinutului, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, aplicată inculpatului D.G., în sensul că aceasta se referă la dreptul de a ocupa funcţia de administrator social.

A fost admisă acţiunea civilă exercitată de SC S.C. SRL împotriva inculpatei C.A. şi, în consecinţă:

A fost obligată inculpata C.A., în solidar cu inculpatul D.G., să plătească părţii civile SC S.C. SRL, suma de 255.548,91 euro, suma de 574.087,82 lei şi suma de 4.127,86 dolari SUA, reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 348 C. proc. pen. anterior, au fost anulate următoarele facturi fiscale: proformă din 08 mai 2002; din 14 mai 2002; din 8 aprilie 2001; din 13 ianuarie 2003; din 01 decembrie 2002 şi din 4 decembrie 2002; din 7 aprilie 2003; din 31 martie 2003; din 4 aprilie 2003; din 18 decembrie 2001; din 12 octombrie 2002; din 24 ianuarie 2002; din 28 februarie 2002; din 19 decembrie 2003 şi din 19 decembrie 2003; din 3 decembrie 2003; din 17 decembrie 2001; din 17 octombrie 2001; din 11 iulie 2001; din 11 mai 2004; din 4 mai 2004; din 5 mai 2004; din 6 mai 2004 şi din 3 mai 2004.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile avansate în apel au rămas în sarcina statului.

Au fost acordate onorariile apărătorului din oficiu în sumă de 300 lei pentru asistenţa inculpatului D.G. şi în sumă de 75 lei pentru asistenţa inculpatei C.A., care vor fi avansate din fondul special destinat al Ministerului de Justiţie.

Instanţa de apel, analizând sentinţa atacată potrivit criticilor formulate de apelant şi examinând cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 371 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, a constatat că apelul formulat este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la starea de fapt reţinută de instanţa de fond, instanţa de apel a constatat că aceasta a fost mod corect stabilită, potrivit probelor administrate în cursul urmăririi penale şi declaraţiilor inculpaţilor de recunoaştere a faptelor săvârşite.

1. În concret, probele administrate în cursul urmăririi penale dovedesc că, în perioada 2002 - 2004, SC V.L. SRL Teiuş, administrată de D.G., a fost creditată de B.C.R. - Agenţia Teiuş, fiind încheiate un număr de şase contracte de creditare, în lei şi valută, destinate dezvoltării activităţii, respectiv pentru achiziţionarea de utilaje.

Valorile creditelor acordate sunt de 495.000 euro, 96.000 dolari SUA şi 8,4 miliarde lei. Banii au fost obţinuţi prin folosirea de către inculpat a unor copii de facturi falsificate şi ca urmare a încălcării din culpă a obligaţiilor de serviciu de către funcţionarul bancar, inculpata C.A..

Astfel, din probele administrate a rezultat că, la solicitarea inculpatului D.G., numitul M.S.O., economist la SC V.L. SRL Teiuş, a falsificat copiile facturilor prezentate la B.C.R. Teiuş pentru obţinerea şi garantarea creditelor, prin modificarea specificaţiei bunurilor, a valorii acestora, a datei emiterii.

Exemplare ale unor facturi falsificate conţinând acelaşi număr, însă valori şi date diferite de emitere, au fost depuse în copie de către D.G. pentru obţinerea sau garantarea creditelor contractate, în mod succesiv.

Astfel, cu ocazia executării contractului de credit din 16 mai 2002, numitul D.G., administrator la SC V.L. SRL Teiuş, a prezentat spre decontare la B.C.R -Agenţia Teiuş factura fiscală din 08 aprilie 2001 în valoare de 299.013.354 lei, emisă de către SC D.R. SRL Oradea.

Atât din conţinutul notei de verificare internă 31 mai 2005, întocmită de S.A.R.L.P.F.P.C. din cadrul B.C.R. - Sucursala Judeţeană Alba, cât şi din depoziţia olografă a numitului D.G., a rezultat că factura fiscală seria şi numărul de mai sus a mai fost prezentată unităţii bancare şi decontată la valoarea înscrisă pe aceasta, cu ocazia executării contractului de credit din 23 iulie 2003, purtând o altă dată a emiterii, respectiv 18 decembrie 2003, un alt conţinut şi o altă valoare, respectiv 1.297.100.000 lei, păstrându-se furnizorul SC D.R. SRL Oradea.

Factura fiscală emisă de către acelaşi furnizor se regăseşte şi în cazul contractului de credit din 19 decembrie 2003, fiind înscrisă pe aceasta ca dată a emiterii 18 decembrie 2001, denumirea produselor modificată, iar valoarea totală înscrisă de această dată a fost de 418.300.470 lei.

Cu privire la aceste aspecte, numitul D.G., administrator la SC V.L. SRL Teiuş, a precizat în depoziţia sa că factura fiscală emisă de SC D.R. SRL Oradea a fost falsificată în două rânduri, din dispoziţia sa, de către numitul M.S., economist la SC V.L. SRL Teiuş şi prezentarea B.C.R - Agenţia Teiuş în cazulcontractelor de credit din 23 iulie 2003 şi din 19 decembrie 2003.

Cu ocazia efectuării unei verificări la SC D.R. SRL Oradea, a fost ridicat, în original, exemplarul roşu al facturii fiscale, din conţinutul căreia rezultă că aceasta a fost emisă către SC V.L. SRL Teiuş, la data de 18 decembrie 2001 şi a fost în valoare totală de 180.300.470 lei.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul facturii fiscale, emisă de către SC D.A.M. SRL Sângeorgiu de Mureş, pe care numitul D.G. a prezentat-o unităţii bancare, atât în cazul contractului de credit din 16 ianuarie 2003, cu data emiterii 13 ianuarie 2003, conţinând maşini de cusut cu un ac, maşini de cusut cu două ace şi maşină de cusut zigzag, la valoarea totală de 1.600.000.000 lei, cât şi în cazul contractului de credit din 16 aprilie 2004, cu aceeaşi dată a emiterii şi acelaşi conţinut, dar la valoarea totală de 1.498.971.800 lei.

D.G. a precizat că şi factura fiscală a fost falsificată din dispoziţia sa, de către acelaşi M.S., economist la SC V.L. SRL Teiuş, prin utilizarea unei maşini de scris mecanice.

La dosarul de credit aferent contractului din 19 decembrie 2003, acordat SC V.L. SRL Teiuş de către B.C.R - Agenţia Teiuş, a fost depusă, în fotocopie, în două rânduri, factura fiscală, emisă de către SC D.R. SRL Oradea, după cum urmează:

- factura fiscală din 19 decembrie 2003 conţinând maşina de cusut S. în valoare totală de 434.064.400 lei;

- factura fiscală din 19 decembrie 2003 conţinând maşina de tras V.M., maşina de aplicat capse V., stanţa cu pod A., în valoare totală de 4.363.063.600 lei.

Din conţinutul exemplarului verde al facturii fiscale, ridicat în original de la SC D.R. SRL Oradea, a rezultat că aceasta a fost emisă către SC V.L. SRL în valoare totală de 334.326.467 lei.

Deoarece, la sfârşitul anului 2003, SC V.L. SRL Teiuş nu a mai achiziţionat utilaje, pentru a obţine suma de 4.000.000.000 lei acordată ca urmare a încheierii contractului de credit din 19 decembrie 2003, numitul D.G., administrator la SC V.L. SRL Teiuş, a confirmat faptul că a procedat la prezentarea în fals a facturii fiscale, în formele arătate mai sus, după ce aceasta a fost falsificată de către M.S.

În aceeaşi modalitate s-a procedat şi în cazul facturii fiscale, emisă de către SC D.R. SRL Oradea, care, după ce a fost falsificată, a fost prezentată B.C.R - Agenţia Teiuş, în cazul contractului de credit din 19 decembrie 2003, conţinând stanţa T. şi stanţa T., în valoare totală de 675.482.100 lei, în condiţiile în care, din exemplarul roşu al acestei facturi fiscale, ridicat în original de la furnizor, a rezultat că aceasta conţine o singură stanţă T.; a fost emisă la data de 17 decembrie 2001 şi este în valoare totală de 236.316.150 lei.

Factura fiscală seria şi numărul de mai sus a fost falsificată de către M.S., conform celor afirmate de D.G., care a şi prezentat-o unităţii bancare creditoare.

Administratorul SC V.L. SRL Teiuş a menţionat că, şi în cazul contractului de credit din 26 aprilie 2004, nu au existat achiziţii de utilaje, iar pentru a putea accesa întreaga sumă acordată, respectiv 250.000 euro, a procedat la prezentarea în fals a facturii fiscale din 05 mai 2004, conţinând maşina de cusut cu un ac, maşina de cusut cu două ace şi maşina de cusut zig-zag, în valoare totală de 4.523.237.600 lei, care, de asemenea, a fost falsificată de către numitul M.S.

Faţă de inculpatul D.G., s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reţinându-se în sarcina acestuia că a „spălat" o parte din sumele obţinute de la B.C.R. Teiuş, care au fost transferate prin mai multe conturi bancare, în baza unor operaţiuni financiare fictive, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora. în acest scop, inculpatul le-a transferat în contul altor societăţi, la care avea datorii, respectiv în contul SC V. SRL deschis la B.T. şi în contul SC B.S. SRL Sebeş, tocmai pentru a disimula originea ilicită a acestora.

În drept, faptele inculpatului D.G. -constând în aceea că, în perioada 2002-2004, a obţinut prin folosirea unui număr de 25 fotocopii de facturi, pe care le-a falsificat sub aspectul specificaţiei bunurilor, al valorii acestora şi al datei emiterii, un număr de şase credite de la B.C.R - Agenţia Teiuş, în total 495.000 de euro, 96 USB şi 8,4 miliarde lei, pentru care partea vătămată a comunicat un prejudiciu de 20.047.084.500 lei, iar apoi sumele astfel obţinute prin înşelăciune dintr-un număr de patru credite le-a reciclat (spălat), transferându-le în contul altor societăţi la care avea datorii, respectiv în contul SC V.S. SRL, pe care o administra în fapt ori în contul SC V.L. SRL deschis la B.T. şi în contul SC B.S. SRL Sebeş, în baza unor operaţiuni fictive, tocmai în scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a acestora -, au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod (6 acte materiale), art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod (25 de acte materiale) şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (4 acte materiale).

Instanţa de apel a avut în vedere, cu privire la reţinerea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, că, în raport cu situaţia de fapt a speţei de faţă, din comportamentul inculpatului atât la încheierea contractelor prin folosirea unor facturi falsificate, cât şi ulterior încheierii celor şase contracte de credit, rezultă cu certitudine că acesta nu a fost de bună-credintă în momentul semnării contractelor şi a avut reprezentarea că societatea în numele căreia a luat creditele nu-şi va îndeplini obligaţiile contractuale, în primul rând restituirea sumelor împrumutate.

Potrivit contractelor de credit, creditele acordate au fost garantate cu mai multe bunuri imobile şi mobile, gaj asupra bunurilor viitoare, precum şi asupra utilajelor ce urmau a fi achiziţionate.

Conform celor şase contracte, societatea împrumutată avea, printre altele, şi următoarele obligaţii contractuale: să asigure bunurile aduse în garanţie pe toată durata creditării, să aducă la cunoştinţă băncii modificările apărute în situaţia garanţiilor, iar până la rambursarea integrală a liniei de credit şi a costurilor aferente, să păstreze şi să nu înstrăineze garanţiile care au stat la baza acordării împrumutului.

Cu toate acestea, inculpatul D.G. nu numai că nu şi-a îndeplinit obligaţiile luate în numele societăţii, ci chiar a adus creditorul în situaţia de a nu mai putea valorifica garanţiile mobiliare, care nu au existat, fiind depuse pentru acestea facturi falsificate (astfel cum rezultă din constatările expertizei contabile efectuate de expert contabil M.A.R., care a verificat realitatea facturilor prezentate la bancă) ce au stat la baza acordării creditului.

În consecinţă, s-a reţinut că rezultă fără echivoc, în planul încadrării juridice, că faptele inculpatului expuse mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, având în vedere că inculpatul a menţinut în eroare partea vătămată (B.C.R), cu prilejul executării celor şase contracte de credit, menţinere realizată în aşa fel încât, fără a fi în eroare cu privire la situaţia juridică a bunului imobil ce a constituit o garanţie a acordării creditelor, banca nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale în condiţiile stipulate.

A fost avut în vedere că infracţiunea imputată a fost comisă de către inculpat în scopul de a obţine un folos material injust şi a avut ca urmare imediată pricinuirea unei pagube în cuantum mai mare de 200.000 lei.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpatul a recunoscut că, din însărcinarea sa, numitul M.S.O. a falsificat facturile prezentate la bancă, pe care ulterior le-a folosit în vederea justificării creditelor, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod (25 acte materiale).

Cu referire la infracţiunea de spălare de bani, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor, este necesar să se stabilească, pe baza probelor certe, că schimbarea sau transferul de bunuri s-a realizat cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri.

În cauză, instanţa de apel a constatat că s-a stabilit faptul că inculpatul D.G. a virat către SC D.A. SRL Sângeorgiu de Mureş, SC D.R. SRL, SC E.V. SRL, în baza unor facturi fictive, suma de 2.963.000.000 lei, banii fiind obţinuţi prin credite de la B.C.R, în baza contractelor de credit din 16 ianuarie 2003, din 04 aprilie 2003, din 19 decembrie 2003 şi din 26 aprilie 2004.

Ulterior, suma a fost virată de SC D.A. SRL Sângeorgiu de Mureş în contul SC V.S. SRL Sebeş, societate administrată de fiica inculpatului, numita D.V.C.

De asemenea, suma de 80.000 lei a fost virată în contul SC B.S. SRL, societate controlată de inculpat. Potrivit verificărilor efectuate de expertul contabil desemnat în cursul urmăririi penale, între SC D.A. SRL Sângeorgiu de Mureş şi cele două societăţi administrate de inculpat în realitate nu au existat relaţii comerciale, iar sumele de bani virate în contul acestor societăţi au fost încasate de inculpat, fiind utilizate contrar scopului declarat la acordarea creditelor. Totodată, în cursul lunii decembrie 2003, inculpatul a virat în contul SC D. SRL suma de 98.000 lei provenită din creditul din 19 decembrie 2003, sumă care ulterior a fost transferată în contul SC V.S. SRL Sebeş, fiind însuşită de inculpat.

2. În ceea ce priveşte activitatea infracţională desfăşurată de inculpata C.A., instanţa de apel a reţinut că, pentru creditele acordate societăţii administrate de inculpatul D.G., SC V.L. SRL Teiuş, preluarea şi prelucrarea documentaţiilor depuse, întocmirea referatului de credite, verificarea faptică a garanţiilor mobile şi imobile, întocmirea contractelor de credit şi de garanţie, urmărirea şi verificarea faptică a utilizării creditelor conform destinaţiei stabilite prin contractul de credit, reveneau acesteia, care era singurul ofiţer de credite al unităţii bancare din perioada respectivă.

În legătură cu inculpata C.A., ofiţer de credite la B.C.R. Teiuş, instanţa de apel a constatat că aceasta şi-a încălcat obligaţiile de serviciu, nesolicitând în original facturile de la SC V.L. SRL Teiuş şi neurmărind destinaţia creditului şi existenţa faptică a bunurilor (utilajelor) achiziţionate şi gajate în favoarea băncii, împrejurare recunoscută de aceasta prin declaraţiile date. împrejurarea că inculpata avea obligaţia de serviciu de a verifica facturile de achiziţie în original a rezultat din fişa postului (filele 113-115, vol. VI u.p.), din adresa din 2006 (vol. VI u.p), din Normele metodologice privind activitatea de creditare (vol. VI u.p.), precum şi din nota de control din 31 mai 2005 întocmită de S.A.R.L.P.F. din cadrul B.C.R -Sucursala Alba.

Prejudiciul reclamat de B.C.R. - Agenţia Teiuş a fost de 2.004.708,45 lei.

Analizându-se în continuare încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpata C.A., care, în calitate de ofiţer de credite în cadrul B.C.R - Sucursala Teiuş, a aprobat acordarea de credite coinculpatului D.G., pe baza unor copii ale unor facturi, fără a verifica veridicitatea acestora, s-a constatat că aceasta constituie infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

S-a reţinut că, potrivit art. 249 C. pen. anterior, infracţiunea de neglijenţă în serviciu constă în încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 din acelaşi cod sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.

A rezultat, aşadar, că infracţiunea de neglijenţă în serviciu constă, sub aspectul laturii obiective, în încălcarea unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, încălcare care a produs una dintre urmările prevăzute în textul legii.

A fost avut în vedere că, prin „îndatorire de serviciu" se înţelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcţionar public sau a altui funcţionar, potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv, norme care sunt cuprinse în legi, hotărâri ale Guvernului, regulamente, instrucţiuni etc, funcţionarul fiind obligat să-şi cunoască îndatoririle care alcătuiesc conţinutul funcţiei pe care o îndeplineşte.

Pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a aplicat inculpaţilor pedepse legale şi temeinice şi a ţinut seama, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, realizând o proporţie între gradul de pericol social concret al infracţiunii şi pedeapsa aplicată.

Au fost avute în vedere natura infracţiunii, modalitatea de comitere a faptei - în cazul inculpatului D.G., numărul mare de acte materiale reţinute, caracterul continuat şi concursul real de infracţiuni, iar în cazul inculpatei C.A., împrejurarea că a săvârşit o singură infracţiune -, dar şi, faţă de ambii inculpaţi, valoarea mare a prejudiciului produs, respectiv 574.087,82 lei, 255.548,91 euro şi 4.127,86 dolari SUA.

De asemenea, s-a constatat că s-a acordat eficientă circumstanţelor personale ale inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind avută în vedere şi poziţia manifestată de inculpaţi, de recunoaştere a faptelor şi colaborare cu organele judiciare, împrejurări cărora instanţa de fond le-a acordat eficienţa cuvenită, stabilind un regim sancţionator apt să conducă la reeducarea inculpaţilor, în sensul formării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept.

S-a mai reţinut că în mod corect instanţa de fond a stabilit ca modalitate de executare suspendarea executării pedepsei, în cazul inculpatei C.A., faţă de circumstanţele personale pozitive ale acesteia.

Instanţa de apel a apreciat, însă, ca fiind întemeiată critica Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba cu privire la omisiunea instanţei de fond de a aplica pedeapsa complementară, a cărei aplicare este obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (5) C. pen. anterior şi care se justifică în cazul inculpatului D.G., raportat la pericolul social ridicat al infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, în principal infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, precum şi infracţiunea de spălare de bani, infracţiuni care, pe lângă prejudiciul mare produs, au generat şi un pericol social concret faţă de activitatea de creditare a agenţilor economici.

Pentru aceste considerente, instanţa de apel a apreciat ca fiind proporţională aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior (dreptul de a ocupa funcţia de administrator social).

De asemenea, s-a reţinut că se impune stabilirea conţinutului concret al pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, aplicată inculpatului D.G., în sensul că aceasta se referă la dreptul de a ocupa funcţia de administrator social al unei societăţi comerciale.

Cât priveşte critica formulată de apelant, privind omisiunea anulării facturilor false, potrivit dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen. anterior, s-a reţinut că şi aceasta este întemeiată.

Analizând în continuare soluţionarea laturii civile, instanţa de apel a constatat că, în cauză, partea civilă B.C.R a formulat cerere de constituire de parte civilă cu respectarea termenului prevăzut de art. 15 alin. (2) C. proc. pen. anterior, până la citirea actului de sesizare a instanţei, respectiv în cursul urmăririi penale (fila 87 dosar de urmărire penală), iar cererea depusă la fila 14 din dosarul instanţei de fond constituie o cerere de introducere în cauză a noului titular al creanţei, SC S.C. SRL, căruia i-a fost transmisă potrivit contractului de cesiune din 2009, încheiat între B.C.R, în calitate de cedent şi SC S.C. SRL, în calitate de cesionar. Această societate a depus o precizare a cererii, arătând că solicită obligarea ambilor inculpaţi la plata prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunilor (fila 73 dosar instanţă de fond).

Astfel, s-a constatat că prima instanţă a soluţionat în mod greşit acţiunea civilă prin respingerea acesteia faţă de inculpata C.A. întrucât temeiul răspunderii civile a inculpaţilor îl constituie săvârşirea unei infracţiuni şi nu este condiţionat de obţinerea de către inculpat a unui beneficiu material prin săvârşirea infracţiunii (relevantă fiind în acest sens Decizia penală nr. 2575/2002 a Curţii Supreme de Justiţie).

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. anterior rap. la art. 998-999 C. civ., acţiunea civilă se soluţionează în conformitate cu regulile răspunderii delictuale, respectiv stabilindu-se dacă a existat o faptă, dacă s-a produs un prejudiciu material şi dacă între faptă şi prejudiciu există legătură de cauzalitate. Cum în cazul infracţiunii pentru care a fost condamnată inculpata C.A., aceasta a produs efecte materiale în patrimoniul părţii civile, s-a apreciat că acţiunea civilă este admisibilă şi faţă de această inculpată.

Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii D.G. şi C.A.

Recurentul inculpat D.G. a criticat decizia pronunţată în cauză pentru netemeinicie, solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau 86¹ C. pen. anterior.

De asemenea, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi, în măsura în care instanţa de recurs va aprecia că aceasta este legea nouă, să se procedeze şi la schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Recurenta inculpată C.A. a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând casarea acesteia şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în sensul respingerii pretenţiilor formulate de partea civilă, având în vedere că, prin fapta săvârşită, nu i s-a produs niciun prejudiciu.

Concluziile formulate de apărătorii recurenţilor inculpaţi şi de reprezentantul parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Astfel, Înalta Curte, examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, constată că acestea sunt fondate, în parte, şi pentru alte considerente decât cele invocate în motivele de recurs şi în susţinerile orale.

Din actele cauzei rezultă că inculpatul D.G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, iar inculpata C.A. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) rap. la art. 258 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, constând în aceea că, în perioada 2002 - 2004, la solicitarea inculpatului D.G., martorul M.S.O., economist la SC V.L. SRL Teiuş, a falsificat copiile facturilor prezentate la B.C.R Teiuş pentru obţinerea şi garantarea creditelor, prin modificarea specificaţiei bunurilor, a valorii acestora şi a datei emiterii.

Exemplarele unor facturi falsificate conţinând acelaşi număr, însă valori şi date diferite de emitere, au fost depuse în copie de către inculpatul D.G., pentru obţinerea sau garantarea creditelor contractuale.

Inculpata C.A., ofiţer de credite la B.C.R - Agenţia Teiuş, şi-a încălcat obligaţiile de serviciu, nesolicitând în original facturile de la SC V.L. SRL Teiuş şi neurmărind destinaţia creditului şi existenţa faptică a utilajelor achiziţionate şi gajate în favoarea băncii.

Inculpaţii D.G. şi C.A., înainte de începerea cercetării judecătoreşti, au arătat că recunosc faptele, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare a instanţei, solicitând judecarea în procedură simplificată.

Instanţa de fond, constatând ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. anterior, a aplicat celor doi inculpaţi pedepse reduse, în limitele stabilite de alin. (7) al articolului anterior menţionat.

Instanţa de apel, investită cu apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, a desfiinţat hotărârea primei instanţe sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei complementare şi al individualizării pedepsei accesorii aplicate inculpatului D.G., al greşitei soluţionări a acţiunii civile cu privire la inculpata C.A. şi al omisiunii anulării facturilor fiscale.

În esenţă, s-a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor D.G. şi C.A. au fost săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege, impunându-se aplicarea, pentru inculpatul D.G., şi a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, respectiv anularea facturilor fiscale false.

Cu privire la inculpata C.A., instanţa de apel a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, aceasta fiind obligată în solidar cu inculpatul D.G. să plătească părţii civile SC S.C. SRL, suma de 255.548,91 euro, suma de 574.087,82 lei şi suma de 4.127,86 dolari SUA, cu titlu de despăgubiri civile.

Înalta Curte constată că instanţele au stabilit o stare de fapt corectă, fundamentată pe ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală, necontestate de inculpaţi în cursul cercetării judecătoreşti.

Latura civilă a cauzei a fost soluţionată cu respectarea regulilor aplicabile în materia răspunderii civile delictuale, existând o legătură directă între fapta săvârşită de inculpata C.A. şi prejudiciul cauzat părţii civile. Prin urmare, aceasta răspunde solidar cu inculpatul D.G. la acoperirea pagubei produse SC S.C. SRL.

Hotărârile pronunţate în cauză urmează, însă, a fi reformate prin prisma dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen.

Potrivit textului, „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

În examinarea legii mai favorabile, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 61 din Constituţia României, potrivit cu care Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, adoptă măsurile de politică penală în acord cu atingerea interesului legitim urmărit, dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi următoarele din legea fundamentală, care se referă la „Autoritatea judecătorească", iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt obligatorii.

Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 publicată în M. Of. al României Partea I nr. 482 din 7 iulie 2011, Curtea Constituţională a stabilit că „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare".

Cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională a arătat că aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputăndu-se combina prevederi din veghea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţia care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze (Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). în acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1483/2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 853 din 2 decembrie 2011, respectiv Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 publicată în M. Of., Partea I nr. 67 din 31 ianuarie 2013.

Sintetizând, rezultă că nu este posibilă combinarea de dispoziţii favorabile dintr-o lege, cu alte dispoziţii favorabile dintr-o altă lege, deoarece aceasta ar însemna că nu se aplică legea mai blândă, ci o lege alcătuită de către judecător.

De altfel, această interpretare a fost exprimată constant atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă.

S-a arătat astfel că o combinare a dispoziţiilor favorabile din două legi este un hibrid şi duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex terţia); acest lucru este inadmisibil, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine. De altfel, împotriva susţinerii că s-ar putea combina dispoziţiile mai favorabile din legile succesive pledează şi un argument de text, art. 13 C. pen., care prevede că, dacă „au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică cea mai favorabilă", iar nu dispoziţiile mai favorabile din legile succesive. Prin urmare, dintre legile succesive se aplică numai una din ele, cu exclusivitate (Vintilă Dongoroz, Iosif Fondor, Siegfrid Kahane, Nicoleta Iliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Specificaţii Teoretice ale Codului penal român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti pag.80; Drept Penal Comparat, Parte Generală, Traian Pop, 1923, pag. 119 şi următoarele).

Aceeaşi interpretare o regăsim şi în explicaţiile preliminare ale Noului C. pen. (vol. I, Universul juridic Bucureşti 2010, George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ion Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, Ion Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu), în care se arată că „în doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condiţiile de incriminare, la condiţiile de tragere la răspundere penală, la condiţiile de sancţionare.

Criteriile menţionate vor fi evaluate nu în general, ci în concret, adică în raport cu toate instituţiile de drept penal incidente în cauza respectivă . Această evaluare trebuie să conducă instanţa de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celorlalte legi, neputând combina dispoziţiile mai favorabile din legile care se succed, spre a crea o a treia lege (lex terţia), deoarece legea este o creaţie a legiuitorului şi nu a judecătorului.

Teza inadmisibilităţii creării unei lex terţia este unanim acceptată în literatura de specialitate - Constantin Bulai, Drept Penal Român, Partea specială vol.I, Bucureşti 1992, pag. 103 - şi promovată constant în practica judiciară, inclusiv a instanţei supreme.

Pornind, aşa cum s-a arătat anterior, de la dispoziţiile cuprinse în legea fundamentală, de la obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, de la argumentul de text (art. 5 din Noul C. pen.), care interzice combinarea dispoziţiilor favorabile din legi penale succesive, din lipsa unor criterii stabilite prin lege care să permită identificarea instituţiilor autonome - autonom înseamnă a nu depinde de o altă entitate şi, ca atare, spre exemplu, nu putem vorbi de o autonomie funcţională între instituţia pedepsei şi instituţia concursului de infracţiuni/recidivă/infracţiune continuată, după cum nu există autonomie de reglementare între normele ce stabilesc condiţiile de existenţă a pluralităţii de infracţiuni şi normele ce stabilesc regimul sancţionator al acestora; autonomia nu trebuie evaluată în mod abstract, ci în mod concret cu ocazia aplicării legii în ansamblul ei, de la caz la caz - instanţa de judecată este obligată să stabilească legea mai favorabilă în ansamblul său.

În atare condiţii, se apreciază că analizarea, legii mai favorabile, prin prisma instituţiilor autonome, poate avea doar valoarea unei propuneri de lege ferenda.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte identifică legea penală mai favorabilă ca fiind legea nouă, pentru ambii inculpaţi.

Astfel, pentru inculpatul D.G., infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior era sancţionată, potrivit legii vechi, cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, care putea fi de maxim 10 ani.

Infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. este pedepsită, potrivit C. pen. în vigoare, cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, fără a mai fi obligatorie pedeapsa complementară.

Prin urmare, atât minimul, cât şi maximul special sunt substanţial reduse pe legea nouă, iar aplicarea pedepsei complementare este lăsată la latitudinea instanţei, nemaifiind obligatorie.

Pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele legi prevăd pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii, iar pentru infracţiunea de spălare de bani, limitele de pedeapsă au rămas neschimbate, acestea fiind de la 3 la 12 ani închisoare.

Calculând, însă, termenul de prescripţie, se constată că acesta este împlinit pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Analizând legea mai favorabilă în ansamblul său, chiar în condiţiile unui regim de sancţionare mai sever, pe legea nouă, a concursului de infracţiuni, se constată că aceasta este mai favorabilă.

Pentru inculpata C.A., mai favorabilă este, de asemenea, legea nouă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) C. pen. anterior, infracţiunea de neglijenţă în serviciu se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la o lună la 2 ani sau cu amendă. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, fapta prevăzută în alin. (1), dacă a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Aceeaşi faptă este încriminată prin dispoziţiile art. 298 C. pen. în vigoare, fiind pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Legea nouă sancţionează infracţiunea de neglijenţă în serviciu cu o pedeapsă mai redusă, însă cuantumul stabilit de instanţa de fond se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă, motiv pentru care, pentru inculpata C.A., urmează a se menţine pedeapsa aplicată de instanţa de fond, precum şi dispoziţiile privitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, astfel cum se prevede în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii D.G. şi C.A. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 9 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 281 din 17 septembrie 2012 a Tribunalului Alba, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi cuantumul pedepsei şi, rejudecând în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, aplicată inculpatului D.G., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, art. 320¹ C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se va adaugă un spor de 6 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

Va constata ca fiind împlinit termenul de prescripţie pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior.

Va constata că, pentru inculpata C.A., legea penală mai favorabilă este Legea nr. 286/2009 privind C. pen. şi va menţine pedeapsa aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, precum şi dispoziţiile privitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 300 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii D.G. şi C.A. împotriva deciziei penale nr. 89/A din 9 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 281 din 17 septembrie 2012 a Tribunalului Alba, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi cuantumul pedepsei şi, rejudecând în aceste limite:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, aplicată inculpatului D.G., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320¹ C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

Constată ca fiind împlinit termenul de prescripţie pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior.

II. Constată că, pentru inculpata C.A., legea penală mai favorabilă este Legea nr. 286/2009 privind C. pen. şi menţine pedeapsa aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, precum şi dispoziţiile privitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 300 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 548/2014. Penal. Traficul de minori (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 576/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 548/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs ICCJ. Decizia nr. 576/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Violarea de domiciliu (art.192 C.p.), tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 591/2014. Penal. Contestaţie privind măsurile preventive luate în cadrul judecăţii în fond (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 614/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs