ICCJ. Decizia nr. 614/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 614/2014

Dosar nr. 3634/83/2013

Şedinţa publică din 19 februarie 2014

Asupra recursului de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 185 din 23 iulie 2013 a Tribunalului Satu Mare, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.A.K., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept, la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul R.K.A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată reţinerea pe o durată de 24 de ore a inculpatului, din data de 30 ianuarie 2013.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului şi s-a fixat termen de încercare de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 86² C. pen.

S-a încredinţat supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen., şi anume: să se prezente la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare la datele fixate de către acesta; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la urmarea unui program de consiliere antidrog, în interiorul termenului de încercare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., a căror executare a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 alin. (1) lit. f), C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţilor de 1,2 gr. cannabis şi 0,4 gr. substanţă ce conţine cocaină, descoperite în locuinţa inculpatului şi rămase după analizele de laborator, şi apoi distrugerea acestora, pe cheltuiala inculpatului R.A.K.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpatul R.A.K. de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanţa de fond a reţinut că, fapta inculpatului R.A.K. de a deţine, în cursul lunii ianuarie a anului 2013, la domiciliul său, cantitatea de 1,6 gr. canabis, drog de risc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Totodată, fapta aceluiaşi inculpat de a deţine, în cursul lunii ianuarie a anului 2013, la domiciliul său, cantitatea de 0,8 gr. cocaină, drog de mare risc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea prima instanţă a reţinut că inculpatul a recunoscut soluţionarea cauzei pe baza probele administrate in faza de urmărire penală, în acest sens făcându-se aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen.

În consecinţă, instanţa a reţinut comiterea de către inculpatul R.A.K. cu vinovăţie, a faptelor reţinute în sarcina acestuia, dispunând condamnarea la pedepse cu închisoarea.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume, dispoziţiile părţii generale ale C. pen. cu privire la concursul de infracţiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială de incriminare (Legea nr. 143/2000), gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că limitele de pedeapsă reduse cu o treime sunt între 24 luni (2 ani) şi 120 luni (10 ani) în cazul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi între 80 de luni (6 ani şi 8 luni) şi 160 de luni (15 ani) în cazul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În ce priveşte gradul de pericol social al faptelor săvârşite instanţa a reţinut că este unul relativ ridicat în raport de natura acestor infracţiuni (infracţiuni legate de droguri de risc şi de mare risc).

În ce priveşte persoana inculpatului, instanţa a reţinut că acesta a mai fost implicat în activităţi legate de droguri, fiind arestat preventiv conform mandatului din 09 iulie 2002 emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în cazierul judiciar al inculpatului neexistând alte menţiuni cu privire al această faptă.

Totuşi, inculpatul R.A.K. provine dintr-o familie stabilă, şi-a câştigat existenţa în mod cinstit, prin muncă onestă şi în prezent locuieşte împreună cu mama sa, în vârstă de 62 ani, pe care o ajută în lupta acesteia cu problemele de sănătate (fiind diagnosticată recent cu cancer la colon), precum şi în treburile gospodăreşti; are un loc de muncă stabil, fiind gestionar în cadrul SC S.I. SRL şi are o calificare ca şi tehnician dentar (fără a profesa).

S-a mai reţinut că, odată cu ocazia prezentării organelor de poliţie la domiciliul acestuia, în vederea efectuării unei percheziţii domiciliare, inculpatul a predat de bună voie substanţele interzise deţinute.

Toate aceste împrejurări au fost reţinute ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, conform dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege (conform art. 76 C. pen.), astfel cum acesta a fost redus ca urmare a aplicării anterioare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Fără a reţine alte împrejurări care să atenueze sau să agraveze răspunderea penală a inculpatului, instanţa de fond i-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii de 3 luni în ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi pedeapsa de 1 an închisoare în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Infracţiunile fiind comise în condiţiile concursului real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. s-a procedat la contopirea celor două pedepse aplicate inculpatului, în final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 1 an închisoare.

Conform dispoziţiilor art. 88 C. pen. din pedeapsa rezultantă aplicată a fost scăzută durata reţinerii de 24 de ore din data de 30 ianuarie 2013.

În ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului, prima instanţă a apreciat că scopul preventiv şi punitiv al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatului şi fără privare de libertate. în acest sens, s-a avut în vedere persoana inculpatului, care a conştientizat consecinţele faptelor comise, recunoscând comiterea acestora şi descriind modul de săvârşire a acestora.

Fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a fixat un termen de încercare de 3 ani, în condiţiile art. 86² C. pen.

S-a dispus ca, pe durata termenului de încercare supravegherea inculpatului va fi exercitată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare. în acest timp s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen., respectiv se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare la datele fixate de către acesta, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În plus, instanţa de fond i-a impus inculpatului, conform dispoziţiilor art. 86³ alin. (3) C. pen. şi obligaţia ca pe durata termenului de încercare să urmeze un program de consiliere antidrog.

În sensul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi a impunerii obligaţiilor mai sus arătate, instanţa a mai reţinut că din referatul de evaluare al inculpatului întocmit de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare au fost identificaţi, suficienţi factori care pot influenţa în mod pozitiv conduita viitoare a acestuia (factori inhibitori ai comportamentului infracţional sau factori protectivi).

Instanţa a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. privind pedepsele accesorii şi i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. iar urmare a suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, a suspendat şi pedepsele accesorii mai sus indicate, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 84⁴ C. pen., privind posibilitatea revocării suspendării. sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării masurilor şi obligaţiilor impuse, respectiv în cazul săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de încercare de 3 ani. Cantităţile de droguri descoperite la domiciliul inculpatului pe parcursul urm.ăririi penale, care au mai rămas după efectuarea analizelor de laborator şi care au fost depuse la Camera de Corpuri Delicte şi Precursori din cadrul I.G.P.R./D.C.J.S.E.O., conform dovezii aflată la fila 149 dosar urmărire penală, respectiv 1,2 gr. canabis şi 0,4 gr. substanţă ce conţine cocaină, s-a dispus să fie confiscate, conform dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. şi apoi distruse pe cheltuiala inculpatului, conform dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 143/2000.

Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2000 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.D.D.G.J.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.A.K., criticând-o sub aspectul netemeiniciei, respectiv sub aspectul modalităţii de individualizare a executării pedepsei, solicitând să se dispună suspendarea condiţionată a executării acesteia în raport de circumstanţele personale ale inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 98/A din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul penal declarat de inculpatul R.A.K., împotriva sentinţei penale nr. 185 din 23 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime.

A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în apel.

S-a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului apelant pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând celor două fapte comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.Din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, care s-a coroborat cu declaraţia inculpatului apelant dată în faţa primei instanţe, a rezultat că la domiciliul acestuia, din Satu Marte, au fost găsite, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată în 30 ianuarie 2013, cantitatea de 1,6 gr cannabis, drog de risc şi 0,8 gr cocaină, drog de mare risc.

În faţa primei instanţe, anterior începerii cercetării judecătoreşti, inculpatul apelant a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei, însuşindu-şi probele administrate în faza de urmărire penală, pe care a declarat că le cunoaşte, condiţii în care, justificat prima instanţă, constatând că în cauză sunt întrunite condiţiile cerute de art. 320¹ alin. (1)-(4) C. proc. pen., a admis cererea inculpatului apelant, făcând în mod corespunzător aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului apelant, Curtea a apreciat că aceasta a fost just individualizată, corespunzând atât sub aspectul duratei, dar şi a naturii sale, gravităţii faptelor, pericolului social-pe care îl prezintă persoana inculpatului apelant, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale.

La rândul său, Curtea a apreciat că, pe durata suspendării executării pedepsei, este necesară supravegherea inculpatului apelant, cu atât mai mult cu cât acesta a mai fost condamnat anterior tot pentru o infracţiunea la Legea nr. 143/2000.Tocmai faptul că trece printr-o perioadă dificilă, întrucât este bolnav, dar şi împrejurarea că este vulnerabil şi datorită situaţiei dificile prin care trece mama sa, de care este puternic legat afectiv, determină necesitatea supravegherii inculpatului apelant, pentru a fi înlăturat riscul de a consuma din nou droguri tocmai datorită acestei vulnerabilităţi.

În acest context, Curtea a apreciat că temeinic prima instanţă a dispus şi ca, în perioada termenului de încercare, inculpatul apelant să urmeze şi un program de consiliere antidrog.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul R.A.K., care invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior, a solicitat, achitarea sa susţinând că inculpatul a fost achitat pentru o faptă pentru care nu a fost trimis în judecată.

Totodată, a solicitat pentru infracţiunea de deţinere de droguri pentru uzul propriu, reducerea pedepsei şi aplicarea art. 81 C. pen.

De asemenea, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând recursul inculpatului R.A.K. prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate în cauză, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) şi (2)¹ C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod, prin urmare, verificarea instanţei de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.).

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial, scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 19 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.

Se observă, că recurentul inculpat R.A.K. şi-a motivat recursul prin respectarea, obligaţiei ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Se constată că, în cauză, criticile întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. invocate de recurentul inculpat R.A.K., respectiv acesta a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată vizând achitarea, nu pot fi subsumate acestui caz de casare, având în vedere că ele vizează schimbarea stării de fapt reţinută de instanţele inferioare şi nici nu are susţinere în probatoriul administrat. Or, cazul de casare ce permite cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, era cel prevăzut în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (l) pct. 18 C. proc. pen., text de lege care a fost abrogat. Prin urmare, o verificare a situaţiei de fapt de către instanţa de control judiciar nu mai este posibilă. Astfel fiind, criticile recurentului inculpat R.A.K. privind greşita condamnare excede cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei urmează să fie respinse.

Mai mult, situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe este şi cea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei, însuşindu-şi probele administrate în faza de urmărire penală, care a beneficiat de o judecată în cadrul procedurii simplificate.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentului inculpat R.A.K. de aplicare a art. 81 C. pen. se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Această critică s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior care, după data de 15 februarie 2013, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina modalitatea de executare a pedepsei, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.

Cu privire la solicitarea recurentului inculpat R.A.K. privind aplicarea prevederilor art. 5 C. pen. (în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă), Înalta Curte constată că primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 19 februarie 2014. în speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 19 septembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează infracţiunile de deţinere de droguri de risc fără drept şi deţinere de droguri de mare risc, fără drept.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;.

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii, pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.

Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal şi de procedură penală), instanţa este datoare să verifice dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

Recurentul inculpat R.A.K. a fost condamnat după cum urmează:

- pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare.

- pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul R.K.A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului R.A.K. şi s-a fixat termen de încercare de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul R.A.K. să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului R.A.K. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., a căror executare a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii, conform, art. 71 alin. (5) C. pen.

Analizând influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care este acuzat inculpatul R.A.K., Înalta Curte constată următoarele:

Astfel potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în forma anterioară traficul de droguri constând în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 a modificat acest articol numai sub aspect sancţionator, infracţiunea de trafic de droguri, atât în forma tip, cât şi în forma agravantă având acelaşi conţinut, în sensul că, sunt incriminate în continuare, faptele constând în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, fiind sancţionate cu pedeapsa cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în reglementarea anterioară daca faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa.este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 81 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 a modificat acest articol numai sub aspect sancţionator, respectiv se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Însă, reducerea limitelor de pedeapsă, atât în ceea ce priveşte minimul cât şi maximul sancţiunilor reţinute în sarcina inculpatului R.A.K., este lipsită de relevanţă, întrucât aplicarea celorlalte instituţii incidente din legea nouă ar determina agravarea pedepsei inculpatului.

Întrucât în cauza dedusă judecăţii inculpatul R.A.K. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prev. de art. 320¹ C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că nu există diferenţe între art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (1)0 din noul C. proc. pen. , ambele texte prevăd reducerea limitelor sancţiunii cu o treime.

În ce priveşte concursul de infracţiuni, se constată că potrivit C. pen. anterior pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni este reglementată de dispoziţiile art. 34, potrivit căruia în situaţia în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

În noul C. pen. regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, prev. de art. 39 alin. (1) lit. b), instituie obligaţia pentru judecător de a adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în speţa de faţă ar duce la aplicarea unei pedepse mai severe.

Ca atare, se constată că în privinţa concursului de infracţiuni, lege penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

Sub aspectul pedepselor complementare şi accesorii, se constată că inculpatului R.A.K. i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, respectiv:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Executarea acestor pedepse a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii.

În situaţia aplicării dispoziţiilor noului C. pen., circumstanţe atenuante reţinute de instanţele anterioare, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunile de deţinere de droguri de risc fără drept (3 luni), respectiv de deţinere de droguri de mare risc, fără drept (lan), întrucât nu mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.

În ceea ce priveşte suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 86¹ C. pen. se constată că se regăseşte în noul C. pen. în dispoziţiile art. 91 care potrivit art. 16 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal anterior se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.

În concluzie, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 86¹ C. pen., astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului R.A.K. este legea veche, respectiv C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară de apreciere a căii de atac formulate ca fiind recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. Or, hotărârea pronunţată de instanţa de fond a supusă căii de atac a apelului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A.K. împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariu parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A.K. împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 591/2014. Penal. Contestaţie privind...		ICCJ. Decizia nr. 679/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 575/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.), infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Recurs ICCJ. Decizia nr. 576/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Violarea de domiciliu (art.192 C.p.), tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 591/2014. Penal. Contestaţie privind măsurile preventive luate în cadrul judecăţii în fond (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 679/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 68/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Contestaţie în anulare - Apel