ICCJ. Decizia nr. 65/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 65/2014
Dosar nr. 1233/63/2013
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 167 din 10 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 1233/63/2013, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzută în rechizitoriu, din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen., art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., ca neîntemeiată;
În temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. , art. 74 lit. a) C. pen. , art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.V. (născut în Craiova, jud. Dolj, cu domiciliul în Craiova, jud. Dolj, în prezent aflat în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova), la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 64 C. pen., s-a stabilit pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), c) (dreptul de a desfăşura activitatea de conducere a unui autovehicul) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 321 alin. (1) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.V. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 - art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului C.F.V. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), c) C. pen. (dreptul de a desfăşura activitatea de conducere a unui autovehicul).
În temeiul art. 64 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), c) C. pen. (dreptul de a desfăşura activitatea de conducere a unui autovehicul), pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive din data de 8 ianuarie 2013, până la zi, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.F.V.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a luat act, ca partea vătămată O.C.D. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 140,85 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul C.F.V., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 14/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului C.F.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., constând în fapt în aceea că ziua de 8 ianuarie 2013, în timp ce se plimba cu autoturismul marca M. însoţit de alţi doi tineri, cu intenţie, a lovit-o pe partea vătămată O.C.D., care se deplasa pe trotuar, a luat-o pe capotă, de unde a căzut la pământ, în apropierea roţii stânga faţă.
După săvârşirea faptei, inculpatul a întors autoturismul din locul în care se afla şi, pentru a se sustrage, s-a deplasat cu acesta în direcţia opusă, mai precis în cartierul B., unde a abandonat autoturismul pe strada N.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 88/A1 din 16 ianuarie 2013, emis de I.M.L. Craiova, a rezultat că victima O.C.D. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 1 - 2 zile îngrijiri medicale.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor susţinând că nu a avut intenţia să suprime viaţa victimei, ci doar a dorit să "o sperie".
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor, înregistrare audio, raport de constatare medico-legală, proces-verbal de cercetare la faţa locului, precum şi declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 259 din 10 iulie 2013 a respins, ca nefondat, apelul inculpatului C.F.V. (deţinut în Penitenciarul Pentru Minori şi Tineri Craiova), declarat împotriva Sentinţei penale nr. 167 de la 10 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 1233/63/2013.
A admis apelul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj - declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale, pe care a desfiinţat-o pe latură penală şi rejudecând.
A înlăturat dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi a aplicat dispoziţiile art. 76 alin 2 C. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
A menţinut măsura arestului preventiv pentru inculpatul C.F.V. şi a dedus prevenţia acestuia de la 10 aprilie 2013 în continuare, la zi.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul pentru cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., susţinând că, în raport de faptele deduse judecăţii, încadrarea juridică stabilită la urmărirea penală şi reţinută de instanţă este greşită.
În această ordine de idei, a precizat că nu a avut intenţia uciderii părţii vătămate la momentul acroşării cu autoturismul pe care îl conducea, existând imagini filmate de către o cameră video din zonă şi în care se vede că a descris un arc de cerc, împrejurare în raport de care a solicitat efectuarea unei expertize în cauză, care însă nu s-a mai avut în vedere.
De altfel, chiar şi în declaraţia dată în cursul urmăririi penale a invocat lipsa intenţiei uciderii părţii vătămate, fiind vorba de o singură acroşare cu autoturismul.
Într-un prim subsidiar, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea pentru lipsa unui element constitutiv al infracţiunii şi anume intenţia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că doar lipsa de experienţă ca şofer, a determinat o asemenea consecinţă nefastă, întrucât după cum a şi declarat, a vrut doar "s-o agaţe" pe partea vătămată.
Într-un ultim subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei prin stabilirea unui cuantum care să fie apreciat în funcţie de circumstanţele sale personale, în acest sens precizând că a abandonat şcoala pentru a-şi ajuta mama considerând totodată că în mod eronat i-au fost înlăturate disp. art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
Avocat D.A., apărător din oficiu, a formulat şi susţinut o cerere prin care a solicitat scutirea de la plata amenzii la care a fost obligată, arătând că a fost desemnată în cauză pentru termenul din data de 28 august 2013, însă a confundat inculpatul cu un altul şi nu s-a prezentat pentru a-i asigura asistenţa juridică.
Verificând cererea de scutire de amendă formulată de doamna avocat D.A., Înalta Curte urmează a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Examinând recursul declarat de inculpatul C.F.V. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Totodată, în conformitate cu disp. art. 38510 alin. (1), (2) şi (21) C. proc. pen.: "Recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu.
Decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 10 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Primul termen de judecată în recurs a fost acordat în cauză la data de 10 ianuarie 2014, dată în raport de care Înalta Curte va calcula termenul de 5 zile prev. de art. 38510 C. proc. pen.
Legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situaţie ar fi fost menţionată expres în textul de lege, aşa încât orice interpretare care excede prevederilor legale menţionate nu poate fi luată în considerare de către instanţa de recurs.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că a fost adusă la cunoştinţa recurentului inculpat obligativitatea depunerii motivelor de recurs, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată şi sancţiunea nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege, respectiv neluarea în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Recurentul-inculpat a fost citat încă de la primul termen de judecată din data de 28 august 2013 când s-a dispus verificarea legalităţii măsurii arestării preventive cu această menţiune precizată anterior, citaţia fiind primită de recurent la penitenciar la data 13 august 2013 (Dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că inculpatul a transmis prin fax motivele de recurs, la data de 6 ianuarie 2014.
Or, în condiţiile în care primul termen de judecată a fost fixat la data de 10 ianuarie 2014, la un interval de aproximativ 5 luni de la primirea citaţiei, recurentul inculpat a fost informat cu privire la obligaţiile legale ce-i incumbă referitoare la depunerea motivelor de recurs, împrejurarea nerespectării termenului prevăzut de lege în acest sens, fiindu-i culpabilă.
În consecinţă, nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. atrage sancţiunea decăderii inculpatului C.F.V. din exerciţiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen., cu consecinţa că instanţa de recurs nu poate. lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.
În această succesiune logico-juridică, analizând hotărârea pronunţată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpatul C.F.V. cu privire la solicitarea de reindividualizare a pedepsei în raport de circumstanţele sale personale şi prin reţinerea disp. art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. ce i-au fost înlăturate de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunţată Decizia penală nr. 259 a Curţii de Apel Craiova, respectiv 10 iulie 2013, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost abrogat, sub aspectul reindividualizării pedepsei.
Noile dispoziţii ale art. 3859 pct. 14 astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că din sfera de cenzură a acestei instanţe, în calea de atac a recursului a fost exclusă: greşita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, pedeapsa aplicată inculpatului tocmai prin înlăturarea disp. art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi reţinerea disp. art. 76 alin. (2) din acelaşi cod, încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare.
În ceea ce priveşte cererea de scutire de amendă formulată de doamna avocat D.A., Înalta Curte, constată că pentru acelaşi argumente susţinute în cererea scrisă depusă în faţa instanţei la termenul de judecată din data de 6 decembrie 2013 cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului C.F.V., doamnei avocat i s-a admis cererea şi s-a dispus reducerea cuantumului amenzii judiciare de la 500 la 100 lei.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că de la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2013, când s-a dispus amendarea doamnei avocat şi până1 la, termenul de astăzi, 10 ianuarie 2014, asistenţa juridică obligatorie din oficiu a inculpatului a fost asigurată de doamna avocat T.G., astfel că, nu se impune scutirea doamnei avocat D.A. de la plata amenzii judiciare astfel cum a fost redusă, cererea urmând a fi respinsă.
Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F.V., urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F.V. împotriva Deciziei penale nr. 259 din 10 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 ianuarie 2013 la 10 ianuarie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Respinge cererea de scutire de amendă formulată de doamna avocat D.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 600/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 66/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
