ICCJ. Decizia nr. 600/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 600/2014

Dosar nr. 5487/120/2011

Şedinţa publică din 18 februarie 2014

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 370 din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmboviţa s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

Conform art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei.

Potrivit art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 5 ani compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care s-a adăugat un interval de 2 ani prevăzut de lege.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-au suspendat pedepsele accesorii, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 13, 14, 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, str. A., sector 5, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, str. C.D., judeţul Dâmboviţa, şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 211.660 RON reprezentând TVA şi 316.227 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, la care s-au adăugat obligaţiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti nr. 1697/P/2007 din 29 iulie 2011, înregistrat la instanţă sub nr. 5487120/2011 a fost trimis în judecată inculpatul G.M. pentru săvârşirea, în forma continuată a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Urmare a relaţiilor înaintate de Oficiul Registrului Comerţului Dâmboviţa, SC A. SRL a fost radiată din registrul comerţului astfel că aceasta nu a mai fost citată în cauză.

Instanţa de fond l-a audiat pe inculpat, care a declarat că a achiziţionat fier vechi de la mai multe societăţi din Bucureşti a căror existenţă a verificat-o, cerând certificat de înmatriculare şi certificat de plătitor TVA, iar facturile emise de respectivele societăţi le-a înregistrat în evidenţa contabilă.

Inculpatul nu a putut explica acuzaţia că respectivele societăţi erau radiate, că nu funcţionau la sediul declarat şi că nu au depus documente privind obligaţia de plată la bugetul statului. El a menţionat că i s-au furat actele societăţii la o dată neprecizată, că a fost însoţit de organele de poliţie şi organele Gărzii Financiare la mai multe societăţi şi a reconstituit actele, respectiv facturile fiscale pe care le-a înregistrat în contabilitate, că în jumătate din cazuri a însoţit şoferii care urmau să ridice materialul de la firmele vânzătoare, însă nu-şi explică de ce numerele de înmatriculare menţionate în facturi nu au fost regăsite ca existând în realitate.

Inculpatul a mai declarat că a înregistrat în evidenţa contabilă în perioada ianuarie 2004 - noiembrie 2005 facturi fiscale pentru diverse achiziţii şi prestări de servicii emise în numele unor societăţi comerciale din Bucureşti, verificând existenţa acestor societăţi de fiecare dată în modul arătat anterior şi în sensul că odată cu încheierea contractelor a depus şi certificatul de înmatriculare la registrul comerţului.

A mai declarat inculpatul că a vândut materiale neferoase către SC O. SRL, toate documentele aflându-se la dosar însă nu mai poate preciza dacă pentru toate achiziţiile a avut sau nu documente.

Pentru a verifica apărarea inculpatului în sensul furtului actelor societăţii, instanţa de fond a cerut relaţii de la Poliţia Găeşti, care prin adresa nr. 611115/2012 a comunicat că nu a identificat în evidenţa proprie nicio plângere a inculpatului cu privire la furtul unor documente de la SC A. SRL Mătăsaru.

La termenul de judecată din 22 mai 2012, prima instanţă a respins cererea inculpatului de efectuare a unei noi expertize contabile apreciind că nu s-au invocat elemente sau împrejurări de fapt noi care trebuie lămurite.

Cererea a fost reiterată şi la termenul de judecată din 2 iulie 2012, apărătorul ales al inculpatului motivând în esenţă că doreşte să se lămurească dacă organul de control a calculat corect prejudiciul. Cererea a fost respinsă.

La solicitarea inculpatului, a fost admisă în apărare proba cu înscrisuri constând în: procesul-verbal de ridicare documente şi înscrisuri de Garda Financiară Dâmboviţa, acte în circumstanţiere emise de Politia Oraşului Găeşti şi Primăria Găeşti, certificat de atestare fiscală din 7 iunie 2012, contestaţia împotriva deciziei de impunere din 23 iulie 2007, declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, decont privind taxa pe valoare adăugată, bilanţuri din 30 iunie 2004 şi 30 iunie 2005 ale firmei SC A. SRL Mătăsaru, adresa nr. 403876/1999 emisă de Direcţia Generala Legislaţie, Impozite Indirecte precum şi proba cu martori, fiind audiaţi martorii M.N., N.C., M.I.

Martorul M.N., vecinul inculpatului, a declarat că în anul 2004 la acesta din urma veneau camioane care încărcau şi descărcau fier vechi.

Martorul N.C., şofer la SC O. SRL Cornu a declarat că în perioada 2005 - 2006, mergea la firma inculpatului - la o casa din comuna Mătăsaru - unde locuia o persoană în vârstă şi ridica material neferos achiziţionat de la inculpat, aceeaşi activitate desfăşurând-o şi martorul M.R., aici fiind cântărit materialul pe categorii de metale şi ambalat în saci de rafie. A mai declarat martorul ca semna pe facturile pe care i le dădea inculpatul, care era prezent de fiecare dată la ridicarea mărfii.

Martora M.I.N., fosta soţie a inculpatului, cea care ţinea contabilitatea firmei acestuia, a declarat că înregistra în contabilitate facturile aparţinând firmelor ce încheiau tranzacţii comerciale cu SC A. SRL. Mărfurile livrate pe baza facturilor existau în materialitatea lor, plăţile făcându-se pe baza predărilor, materialul fiind livrat ulterior către SC M. Târgovişte. În ceea ce priveşte menţiunile din actele Gărzii Financiare cu privire la faptul că societăţile de la care SC A. SRL Mătăsaru achiziţiona materialul nu funcţionau la sediul declarat, martora a oferit o posibilă explicaţie constând în neachitarea datoriilor către stat de aceste societăţi.

La solicitarea inculpatului, instanţa a cerut relaţii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa cu privire la modul de soluţionare al contestaţiei formulate la data de 22 august 2007 de către SC A. SRL împotriva deciziei de impunere din 23 iulie 2007, dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi raportului de inspecţie fiscală încheiat la 23 iulie 2007.

Din relaţiile înaintate de partea civilă a rezultat că respectiva contestaţie a fost înaintată spre competentă soluţionare din punct de vedere material suma depăşind 500.000 RON, Biroului General de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti, care prin decizia din 26 septembrie 2007 a suspendat soluţionarea cauzei până la soluţionarea laturii penale, respectiv a cauzei pendinte. Decizia a fost depusă la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din 2 iulie 2012 procurorul de şedinţă a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cerere pusă în discuţia pârâţilor la termenul din 12 octombrie 2012.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut rezumativ că acuzaţia adusă inculpatului G.M. este confirmată de materialul probator administrat în cauză şi atrage răspunderea sa penală stabilind, în esenţă, că în perioada ianuarie 2004 - noiembrie 2005, SC A. SRL Mătăsaru s-a aprovizionat cu cantitatea de 1.282.075 kg deşeuri de fier vechi şi 71.518 kg deşeuri neferoase de la societăţi comerciale din Bucureşti, în baza unor facturi care nu corespund prevederilor legale iar prin înregistrarea lor în contabilitate s-a sustras de la plata unui TVA în sumă de 187.773 RON.

Facturile proveneau de la:

1.- SC E.L.C.C. SRL Bucureşti, în numele căreia au fost emise 7 facturi fiscale în lunile martie şi mai 2004, societatea fiind radiată la data emiterii acestora - radierea din oficiu s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002 - adresa Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti, înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 310581/2006, nedepunând nici declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 1 nr. 901912/2006 înregistrată la Garda Financiară sub nr. 310787/2006;

2. - SC S. SRL Bucureşti, în numele căreia au fost emise 11 facturi fiscale în perioada iunie - septembrie 2004, societatea fiind radiată la data emiterii acestor facturi - radiere din oficiu conform înregistrării din 29 martie 2002 - adresa Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 310581/2006 şi nedepunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile pentru perioada ianuarie 2001 - iulie 2006 conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 6 nr. 438764/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 307262/2006;

3. - SC M.M. SRL Bucureşti în numele căreia au fost emise 11 facturi fiscale în perioada iulie - septembrie 2004, societatea nedepunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile pentru perioada 2003 - 2006 conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 2 nr. 406461/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 400008/2007;

4. - SC P.C. SRL Bucureşti în numele căreia au fost emise 3 facturi fiscale în luna noiembrie 2004, societatea nedepunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile pentru perioada ianuarie 2001 - iulie 2006, conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 4 nr. 500010/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 400780/2007;

5. - SC N.T.C. SRL Bucureşti în numele căreia au fost emise 22 de facturi în perioada decembrie 2004 - martie 2005, societatea nedepunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile pentru perioada ianuarie 2001 - iulie 2006, conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 6 nr. 438764/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 307262/2006;

6. - SC S.S.I. SRL Bucureşti, în numele căreia au fost emise 35 de facturi în perioada ianuarie - iulie 2005, societatea nefuncţionând la sediul declarat şi nedepunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile pentru perioada 2005 - 2006, conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 3 nr. 40812/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 400009/2007;

7. - SC C.S.I. SRL Bucureşti în numele căreia au fost emise 7 facturi fiscale în luna august 2005, societatea nedepunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile pentru perioada 2005 - 2006 conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 4 nr. 500010/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 400780/2007;

8. - SC L.G.I. SRL Bucureşti în numele căreia au fost emise 9 facturi fiscale în luna august 2005, societatea nedepunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile pentru perioada 2001 - 2006, conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 6 nr. 438764/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 307262/2006;

9. - SC D.S.P. SRL Bucureşti în numele căreia au fost emise 4 facturi fiscale în perioada iunie - septembrie 2005 şi nedepunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile pentru perioada 2005 - 2006, conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 3 nr. 40812/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 400009/2007.

Potrivit aceleiaşi note de constatare cu privire la legalitatea deducerilor de TVA aferente facturilor de prestări servicii şi achiziţii de materiale de construcţii înregistrate în evidenţa contabilă a SC A. SRL în perioada ianuarie 2004 - noiembrie 2005 societatea a înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale pentru achiziţii diverse şi prestări de servicii, emise în numele unor societăţi din Bucureşti, documente ce nu corespund prevederilor legale pe care le-a înregistrat în contabilitate, prin aceasta sustrăgându-se de la plata unui TVA în sumă de 12.461 RON.

Astfel, respectivele facturi proveneau de la:

1. - SC M.I. SRL Bucureşti, în numele căreia au fost emise 3 facturi fiscale pentru prestări servicii, societatea nefiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu aceste date de identificare, conform adresei Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti 402305/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 402601/2007, fiind înregistrată SC M.I. SRL Bucureşti;

2. - SC M.E. SRL Bucureşti în numele căreia a fost emisă factura fiscală din 30 septembrie 2004 pentru prestări servicii, societate nefiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti cu aceste date de identificare, conform adresei acesteia nr. 402305/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 402601/2007, fiind înregistrată SC M.E. SRL Bucureşti;

3. - SC L.P. SRL Bucureşti în numele căreia au fost emise 3 facturi fiscale în luna martie 2005 pentru prestaţii, societatea nedepunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile pentru perioada aprilie 2004 - decembrie 2006, conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 5 nr. 459206/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 403195/2007;

4. - SC W.H.C.I. Bucureşti în numele căreia au fost emise 4 facturi fiscale în perioada martie - aprilie 2005, societatea având sediul expirat din data de 5 februarie 1999 şi fiind radiată în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 359/2004 (adresa Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti nr. 402305/2007 şi înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 402601/2007;

5. - SC M. & D.I.E. SRL Bucureşti în numele căreia a fost emisă factura fiscală din 30 iunie 2005 pentru prestaţii, societatea având sediul expirat din data de 5 februarie 1999 (adresa Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti nr. 402305/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 402601/2007);

6. - SC C.G.E. SRL Bucureşti în numele căreia au fost emise 2 facturi fiscale în luna noiembrie 2005 pentru materiale de construcţii, societatea fiind dizolvată la data emiterii acestor facturi (conform actului adiţional nr. x/2005 - adresa Oficiului Registrului Comerţului înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 310581/2006 şi nedepunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile pentru perioada decembrie 2005 - decembrie 2006, fără activitate, conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice sector 4 nr. 500010/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmboviţa sub nr. 400780/2007.

Facturile sus-menţionate în număr de 123 au fost enumerate în Anexa nr. 1 la nota de constatare sus-menţionată aflată la dosar şi se află depuse în dosarul de urmărire penală; dintre acestea 109 facturi privesc aprovizionarea cu deşeuri feroase şi neferoase iar 14 facturi se referă la achiziţii diverse şi prestări servicii.

Din raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 23 iulie 2007 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa rezultă că prejudiciul produs prin înregistrarea în contabilitate a facturilor fiscale ce nu corespund prevederilor legale la care s-a făcut referire este de 221.660 RON reprezentând TVA, mai mare decât cel stabilit de Garda Financiară, în condiţiile în care această din urmă instituţie nu a avut în vedere decontul de TVA pe luna noiembrie 2005 înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice Găeşti sub nr. 8302/2006 precum şi balanţa de verificare editată la 30 noiembrie 2005.

Referitor la impozitul pe venit suplimentar acelaşi raport a reţinut că urmare a deducerii cheltuielilor cu prestarea unor servicii şi achiziţionarea de materiale de construcţii, societatea a realizat profit, impozitul pe profit suplimentar datorat fiind de 11.785 RON. De asemenea, urmare a deducerii cheltuielilor cu bunuri de natura mărfuri deşeuri fier vechi, societatea a realizat profit, impozitul pe profit suplimentar fiind în sumă de 301.175 RON respectiv de 3.276 RON. S-a concluzionat astfel ca societatea ar datora TVA suplimentar în valoare de 221.660 RON, cu majorări şi penalităţi de întârziere precum şi impozit pe profit suplimentar în valoare de 316.227 RON, de asemenea cu majorări şi penalităţi de întârziere.

În cursul urmăririi penale s-a efectuat o expertiză contabilă completată ulterior şi care a concluzionat următoarele:

- cele 124 de facturi fiscale prevăzute în Anexa nr. 1 la nota de constatare a Gărzii Financiare Dâmboviţa nr. x/2007 au fost înregistrate în contabilitatea SC A. SRL Mătăsaru. Legislaţia în vigoare nu prevede în mod expres ca emiterea facturilor să se facă în ordinea numerelor înscrise în aceste formulare tipizate, dar este normală completarea acestora în ordinea numerelor înscrise pe acestea;

- cele 124 de facturi fiscale îndeplinesc condiţiile unor documente justificative legale pentru ca pe baza acestora să fie dedusă TVA înscrisă pe acestea, astfel că expertiza nu stabileşte TVA suplimentară de virat la bugetul de stat. Dacă pe bază de probe, se constată că unele facturi fiscale sunt fictive, TVA-ul aferent nu este deductibil fiscal. Conform celor menţionate la capitolul II, SC A. SRL Mătăsaru nu datorează TVA şi impozit pe venit suplimentar la bugetul de stat. Dacă pe bază de probe, se stabileşte că unele facturi sunt fictive, TVA-ul aferent nu este deductibil fiscal. Din documentele justificative şi înregistrările în contabilitate SC A. SRL Mătăsaru nu rezultă că s-au înregistrat cheltuieli cu salariile de la populaţie.

Raportul de expertiză a fost completat în parte de expert, acesta reţinând cheltuielile privind prestările de servicii, aferente unui număr de 11 facturi provenind de la SC M.I. SRL, SC M.E. SRL, SC L.P.I. SRL şi SC W.H.C.I. SRL ca neîndeplinind condiţiile de deductibilitate, astfel ca totalul impozitului pe profit suplimentar pe anii 2004 şi 2005 ar fi de 7.829 RON.

Instanţa de fond a valorificat numai în parte aceste concluzii, argumentând că expertul deşi a constatat 124 facturi fiscale înregistrate în contabilitate de SC A. SRL (menţionate în Anexa nr. 1 a notei de constatare) a omis să le analizeze pe cele ce provin de la SC M.M. SRL (reţinând în suplimentul de expertiză 3 facturi în loc de 12 facturi) şi nereţinând nicio factură provenind de la SC P.C. SRL (deşi aceasta emisese 3 facturi), SC S.S.I. SRL (deşi aceasta emisese 35 facturi), SC C.S.I. SRL (deşi aceasta emisese 7 facturi) şi SC L. & G.I. (deşi aceasta emisese 9 facturi).

În atare condiţii, stabilite prin expertiză, sumele datorate de inculpat, nu au fost reţinute ca fiind corecte de prima instanţă cu atât mai mult cu cât expertiza a pus la îndoială fictivitatea acestor documente în condiţiile în care nota de constatare din 20 aprilie 2007 întocmită de Garda Financiară, a stabilit că acestea cuprindeau date inexacte referitoare fie elementele de identificare ale firmelor emitente (SC M.I. SRL Bucureşti, SC S.S.I. SRL Bucureşti, SC D.S.P. SRL Bucureşti şi SC M.E. SRL Bucureşti, fie la radierea sau dizolvarea lor la momentul emiterii facturilor (SC E.L.C.C. SRL Bucureşti, SC S. SRL Bucureşti, SC W.H.C.I. SRL Bucureşti şi SC C.G.E. SRL Bucureşti) fie nu au depus declaraţii necesare pentru stabilirea obligaţiilor de plată la bugetul consolidat al statului.

Apărările inculpatului formulate prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale cu privire la plata în numerar a furnizorilor pentru a beneficia de discounturi a fost reţinută de instanţa fondului drept argument suplimentar al activităţii de evaziune fiscală, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 15/1996, pentru întărirea disciplinei financiare şi evitarea evaziunii fiscale, operaţiunile de încasări şi plăţi între persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plată fără numerar (prin excepţie de la prevederile alineatului precedent, persoanele juridice putând efectua plăţi în numerar către alte persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de 100.000.000 RON, plăţile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 50.000.000 RON. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 50.000.000 RON).

Or, SC A. SRL Mătăsaru a făcut plăţi către alte persoane juridice, de exemplu către SC M.M. SRL pentru sume de sute de milioane, mult superioare limitei legale sus-menţionate.

Instanţa de fond a afirmat cu certitudine că în contabilitatea SC A. SRL Mătăsaru, al cărei administrator era inculpatul, au fost înregistrate un număr de 123 iar nu 124 facturi fiscale ce atestau în mod nereal, că firma respectivă se aprovizionase cu diverse materiale feroase şi neferoase de la mai multe societăţi din Bucureşti şi că apelase la alte societăţi pentru prestări de servicii.

Fiind verificate, s-a dovedit că aceste facturi, fie cuprindeau menţiuni inexacte cu privire la datele de identificare ale firmelor, fie apăreau ca emanând de la firme radiate sau dizolvate la momentul emiterii lor, fie ca provenind de la firme ce nu depuseseră acte necesare calculării veniturilor datorate bugetului consolidat al statului.

În egală măsură, autovehiculelor precizate în cuprinsul facturilor ca asigurând transportul le-au fost atribuite numere de înmatriculare ce au combinaţii de cifre şi litere care nu sunt specifice celor eliberate pe teritoriul României, conform procesului-verbal din data de 16 iulie 2008 întocmit de I.P.J. Dâmboviţa iar cele 21 persoane menţionate pe facturile respective nu figurează în baza de date ca fiind posesoarele actelor de identitate ori a CNP-ului înscrise pe acestea, conform adresei din 3 octombrie 2007, emisă de Serviciul de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa - Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor.

Faptul că SC A. SRL Mătăsaru a înregistrat în evidenţa contabilă cele 123 de facturi nu legalizează operaţiunea comercială fictivă, chiar dacă la rândul său, a vândut cu documente legale materialele (deşeuri feroase şi neferoase) achiziţionate prin facturile respective.

Ca atare, prima instanţă a stabilit că inculpatul G.M. a evidenţiat în actele contabile ale firmei SC A. SRL Mătăsaru cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale în sensul dispoziţiilor art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În aceste condiţii, potrivit Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, SC A. SRL Mătăsaru datora suma stabilită prin raportul de inspecţie fiscală şi nu cea din expertiza contabilă fiindcă organul de inspecţie fiscală a luat în calcul toate documentele de evidenţă primară şi contabilă ridicate de la inculpat.

Prin urmare, în raport cu toate aceste argumente de fapt, s-a concluzionat că fapta inculpatului G.M. de a evidenţia în mod repetat în perioada ianuarie 2004 - noiembrie 2005, în contabilitatea societăţii SC A. SRL Mătăsaru, facturi fiscale care deşi corespund din punct de vedere al formei fiind imprimate la tipografii avizate de Imprimeria Naţională, conţin date neconforme realităţii şi au fost remise în numele unor firme care nu funcţionează la sediul declarat, nu au depus deconturi TVA, declaraţii privind activitatea fiscală, cu consecinţa deducerii nelegale a TVA în cuantum de 211.660 RON şi neplăţii impozitului pe profit în cuantum de 316.227 RON, producând astfel un prejudiciu total de 527.887 RON rezultat din cumulul impozitului pe profit şi TVA-ului suplimentar datorat, sumă ce depăşeşte 100.000 euro, în echivalent justifică schimbarea încadrării juridice data faptei de evaziune fiscală din art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a cerut acuzarea, stabilind răspunderea penală a inculpatului pentru această din urmă infracţiune.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv de natura juridică a faptelor şi durata activităţii infracţionale, de urmarea produsă constând în prejudicierea bugetului consolidat al statului cu o sumă considerabilă dar şi de persoana făptuitorului, aflat la primul contact cu legea penală şi care s-a prezentat în instanţă după eliberarea sa, recunoscând în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., motiv pentru care a orientat pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, iar executarea acesteia s-a dispus a fi suspendată condiţionat în conformitate cu art. 81 C. pen., cumulativ îndeplinite.

Soluţionând latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că în termen legal Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă cu suma de 211.660 RON reprezentând TVA şi 316.227 RON reprezentând impozit pe venit suplimentar, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului.

Instanţa de fond a reţinut că partea civilă are obligaţia să dovedească existenţa pagubei şi să probeze îndeplinirea integrală şi cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale. Prejudiciul cauzat de inculpat a fost determinat de partea civilă în mod cert pe baza raportului de inspecţie fiscală din 23 iulie 2007, considerând că suma de 992.507 RON cerută de partea civilă prin adresa nr. 33234/2011 include prejudiciul real la care aceasta a calculat şi accesoriile aferente debitului principal.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legai, au exercitat apeluri inculpatul G.M. şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1. În apelul său, inculpatul G.M. a criticat soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă, susţinând că în realitate nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, deoarece nu s-a stabilit prin probe certe că a acţionat cu intenţia de a prejudicia bugetul statului, că operaţiunile comerciale nu sunt fictive, iar prejudiciul efectiv ar putea avea valoarea totală de aproximativ 7.000 RON conform concluziilor expertizei, iar nu cât s-a reţinut prin hotărârea recurată pe baza raportului de inspecţie fiscală, care conţine numeroase erori de calcul şi a aplicat procente care nu sunt practicate în România.

Apelantul-inculpat a administrat în apel proba cu înscrisuri.

2. Apelanta-parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti a argumentat că dezlegarea dată acţiunii sale civile este greşită deoarece din suma totală de 992.507 RON solicitată cu titlu de despăgubiri şi pentru care a fost emisă decizia de impunere din 23 iulie 2007, instanţa de fond a obligat inculpatul numai la plata sumei de 537.887 RON cu acest titlu - reprezentând TVA - 221.660 RON şi impozit suplimentar - 316.227 RON, astfel că diferenţa de 454.620 RON care constituie accesoriile creanţelor fiscale de mai sus, calculate de organul de control până la data efectuării acestuia a fost omisă de instanţa fondului.

În plus, apelanta parte civilă a solicitat instanţei de apel şi instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile/imobile proprietatea debitorului inculpat precum şi asupra veniturilor acestuia, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. fisc.

Curtea, ca instanţă de apel, în raport de acest ultim motiv invocat de apelantă, a solicitat conform art. 371 alin. (2) şi art. 378 alin. (1) C. proc. pen., relaţii referitoare la bunurile mobile/imobile impozabile proprietatea inculpatului de la primăria localităţii de domiciliu care a comunicat cu adresa nr. 1716/2013, lipsa din evidenţele sale a unor astfel de bunuri.

Prin Decizia penală nr. 124 din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi inculpatul G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 370 din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmboviţa.

Curtea de apel constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, pentru considerentele care succed:

Este stabilit în cauză cu probele administrate preponderent în faza de urmărire penală şi care au fost detaliat analizate de prima instanţă prin hotărârea pronunţată că inculpatul G.M. a fost administratorul unic al societăţii comerciale SC A. SRL Mătăsaru - societate al cărei obiect principal de activitate a fost recuperarea de deşeuri şi resturi metalice reciclabile, deţinând în acest scop autorizaţia de colectare din 16 iulie 2004 cu valabilitate până la 12 august 2006.

Verificarea de către organele de control fiscal a activităţii societăţii a relevat că în perioada ce face obiectul prezentei cauze (ianuarie 2004 - noiembrie 2005), societatea s-a aprovizionat cu deşeuri de fier vechi şi neferoase în valoare totală de 1.353.593 RON (din care taxă pe valoare adăugată reprezintă suma de 263.958 RON), pe baza a 123 fiscale emise de societăţi cu sediul în municipiul Bucureşti, aşa cum s-a stabilit prin actul de control al Gărzii Financiare Dâmboviţa din 20 aprilie 2007 şi notei de constatare nr. x/2007 precum şi prin raportul de inspecţie fiscală întocmit la data de 23 iulie 2007.

Pentru a verifica aceste documente de control, organul de urmărire penală a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile ale cărei concluzii iniţiale ulterior completate au fost analizate de instanţa de fond, aceasta stabilind în mod justificat că ele nu corespund activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat, deoarece suma reprezentând impozitul pe profit suplimentar calculat de expert la valoarea de 7.820 RON nu a avut la bază toate facturile emise de firmele emitente, cu privire la care s-a dovedit fie că erau în realitate radiate, fie conţineau elemente false de identificare, fie nu au depus declaraţiile pentru calcularea şi achitarea obligaţiilor fiscale, având datorită acestor elemente, comportament de tip fantomă.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a stabilit că numerele de înmatriculare menţionate în facturile de achiziţie de deşeuri metalice fiind verificate în baza naţională de date, s-a dovedit a fi de asemenea inexacte sau false, conform procesului-verbal aflat la dosar, iar împrejurarea că SC A. SRL Mătăsaru a înregistrat în evidenţa contabilă cele 123 de facturi nu legalizează operaţiunea comercială fictivă, chiar dacă la rândul său, a vândut cu documente legale materialele (deşeuri feroase şi neferoase) achiziţionate prin facturile respective deoarece societăţile emitente erau deja radiate, dizolvate, cu sediul expirat, fără declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA şi bilanţuri contabile depuse, cu date de identificare care nu s-au regăsit în evidenţa Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la data emiterii respectivelor facturi.

În egală măsură, instanţa fondului a verificat şi apărarea inculpatului care şi-a negat vinovăţia constant atât prin declaraţiile date în faza de urmărire penală şi cu prilejul cercetării judecătoreşti referitoare la furtul documentelor societăţii, stabilind ca nereală această susţinere.

În plus, inculpatul G.M. nu a putut oferi instanţei de fond o explicaţie verosimilă a faptului că numerele de înmatriculare ale autovehiculelor înscrise în aceste facturi ca efectuând transportul mărfii achiziţionate, nu există în realitate şi nici de ce nu a verificat la Registrul Comerţului, pentru legalitatea operaţiunilor comerciale, datele firmelor cu care a încheiat tranzacţiile ce s-a dovedit a fi fictive.

Aceste aspecte conturează intenţia cu care inculpatul a desfăşurat activitatea în perioada incriminată, acţionând în deplină cunoştinţă de cauză cu scopul deducerii nelegale a TVA în cuantum de 211.660 RON şi neplăţii impozitului pe profit în cuantum de 316.227 RON, producând astfel un prejudiciu total de 527.887 RON, pe care deşi l-a negat iniţial, în pofida realităţii acestuia, a acceptat prin concluziile orale formulate în apel, că ar putea avea valoarea estimată de aproximativ 7.000 RON.

Numai negarea acuzaţiilor aduse prin actul de inculpare şi contestarea unor împrejurări de fapt a căror evidenţă a fost stabilită prin dovezi certe, nu sunt de natură a-l absolvi de inculpat de răspunderea penală corect instituită în sarcina sa de prima instanţă sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în varianta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum această încadrare juridică a fost schimbată prin sentinţa apelată.

În privinţa celor două critici aduse aceleiaşi sentinţe de partea civilă, Curtea constată că şi acestea sunt nefondate în condiţiile în care, soluţionând acţiunea civilă alăturată celei penale, prima instanţă a stabilit obligaţia inculpatului la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat de aceasta prin adresa nr. 51807 din noiembrie 2011 adică 537.887 RON reprezentând 221.660 RON - TVA suplimentar şi 316.227 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, la care se adaugă accesoriile aferente calculate până la plata efectivă a debitului admiţând astfel în totalitate acţiunea civilă.

În privinţa măsurilor asigurătorii solicitate de partea civilă a fi instituite de instanţa de apel, se constată că deşi admisibilă şi justificată cererea nu poate fi primită în lipsa oricăror bunuri mobile/imobile sau venituri aparţinând inculpatului G.M., aşa cum rezultă din adresa nr. 1716/2013 a Primăriei comunei Mătăsaru cerinţa art. 163 alin. (2) C. proc. pen. nefiind îndeplinită.

Cum la examenul de legalitate şi temeinicie exercitat sub toate aspectele de fapt şi de drept nu s-au constatat împrejurări de natură să impună reformarea sentinţei şi constatând nefondate ambele apeluri, în temeiul art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. Curtea le-a respins ca atare, cu consecinţa menţinerii în întregime a Sentinţei penale nr. 370 din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmboviţa şi a obligării apelanţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi inculpatul.

Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Având în vedere că în cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare noul C. proc. pen., iar conform normelor tranzitorii, respectiv dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, rezultă că în speţă se aplică legea veche, mai precis C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

1) Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. (în forma aplicabilă în speţă), recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.

Recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a fost motivat deşi recurenta a fost citată cu indicarea dispoziţiilor legale referitoare la obligativitatea motivării căii de atac, dar şi a consecinţelor nerespectării acestor prevederi.

Drept urmare, conform art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., instanţa de recurs nu poate avea în vedere decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, astfel cum sunt prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Având în vedere situaţiile prevăzute de lege în care se poate cenzura hotărârea pronunţată de instanţa de apel, Înalta Curte constată că relativ la soluţionarea laturii civile, nu este incident niciunul dintre cazurile de casare care pot fi invocate din oficiu.

În consecinţă, recursul promovat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va fi respins ca nefondat.

2) Recurentul inculpat M.M. a motivat recursul în termenul prevăzut de lege şi a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare şi, rejudecând, să se dispună achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, nefiind dovedite existenţa prejudiciului şi nici intenţia.

Legea nr. 2/2013 a adus o modificare de substanţă dispoziţiilor legale ce reglementează recursul - ca a doua cale de atac exercitată împotriva hotărârilor penale, stabilind un nou cadru, mult mai strict şi bine delimitat, recursul vizând exclusiv aspectele de legalitate, fără posibilitatea examinării chestiunilor de fapt şi a soluţiilor ce implică aprecierea probelor administrate.

Indiferent de respectarea dispoziţiilor referitoare la termenul de motivare a recursului, Înalta Curte urmează să examineze criticile formulate şi din punct de vedere al conţinutului, respectiv dacă se încadrează sau nu în cazurile de casare invocate sau în cele ce pot fi examinate din oficiu. Altfel spus, motivarea în termen a recursului nu obligă de plano instanţa de control judiciar să examineze respectivele motive, decât în situaţia în care acestea se circumscriu cazurilor de casare invocate sau a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu, astfel cum sunt reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.: "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni", este incident dacă instanţa a apreciat în mod greşit că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind astfel contrară legii. Verificarea corespondenţei între fapta comisă şi tiparul de incriminare, respectiv conţinutul legal al infracţiunii, se face exclusiv pe baza situaţiei de fapt stabilită prin hotărârile recurate.

În speţă, faptele reţinute în sarcina inculpatului corespund elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat, cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Înalta Curte constată că motivul invocat de către recurent - respectiv că în raport cu probele administrate la fond şi la apel, rezultă că fapta nu ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, deoarece nu s-a dovedit existenţa prejudiciului şi nu este dovedită intenţia - nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

Criticile formulate de inculpat nu vizează, strict, legalitatea hotărârii de condamnare, ci exced acestui caz de casare şi nu pot fi încadrate nici în celelalte cazuri prev. de art. 3859 C. proc. pen., fiind critici ce vizează chestiuni de fapt.

Motivele de recurs constituie aspecte ce au fost invocate atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, fiind analizate de ambele instanţe, pe baza probelor administrate, inclusiv în ce priveşte vinovăţia inculpatului.

Referitor la existenţa prejudiciului, se constată că a fost reţinută pe baza analizei coroborate a tuturor probelor administrate, respectiv documentele contabile, relaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului, actele de control fiscal, precum şi rapoartele de expertiză, care nu au o valoare mai dinainte stabilită. Mai mult, instanţa de fond a explicat de ce anume nu are în vedere concluziile expertizei, precizând că înregistrarea în evidenţa contabilă a celor 123 de facturi fictive şi vânzarea ulterioară a materialelor pe baza unor documente legale, nu legalizează operaţiunile comerciale fictive, fiind vorba despre cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale în sensul dispoziţiilor art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar SC A. SRL Mătăsaru datora suma stabilită prin raportul de inspecţie fiscală şi nu cea din expertiza contabilă, deoarece organul de inspecţie fiscală a luat în calcul toate documentele de evidenţă primară şi contabilă ridicate de la inculpat.

Cât priveşte aspectul voliţional, acesta se relevă şi poate fi verificat prin elemente obiective, ce au fost examinate de cele două instanţe, stabilindu-se că inculpatul nu a putut dovedi apărările invocate cu privire la furtul documentelor societăţii şi nu a putut oferi o explicaţie verosimilă a faptului că numerele de înmatriculare ale autovehiculelor înscrise în facturi, în sensul că ar fi efectuat transportul mărfii achiziţionate, nu există în realitate.

Coroborând aceste aspecte cu faptul că inculpatul nu a verificat la Registrul Comerţului datele firmelor cu care a încheiat tranzacţiile, date ce s-au dovedit a fi fictive; cu faptul că facturile fiscale atestau în mod nereal, că SC A. SRL Mătăsaru se aprovizionase cu diverse materiale feroase şi neferoase de la mai multe societăţi din Bucureşti şi că apelase la alte societăţi pentru prestări de servicii; că aceste facturi, după caz, cuprindeau menţiuni inexacte cu privire la datele de identificare ale firmelor, apăreau ca emanând de la firme radiate sau dizolvate la momentul emiterii lor, fie ca provenind de la firme ce nu depuseseră acte necesare calculării veniturilor datorate bugetului consolidat al statului, instanţa de fond şi de apel au stabilit că inculpatul a acţionat cu intenţie, în deplină cunoştinţă de cauză şi în scopul deducerii nelegale a TVA.

Stabilirea vinovăţiei s-a realizat, aşadar, pe baza examinării probelor şi a aspectelor faptice, pe care instanţa de recurs nu le poate reevalua. Cu ocazia soluţionării recursului, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea şi reaprecierea probelor administrate, cu consecinţa adoptării altor concluzii cu privire la aspecte de fapt, diferite de cele stabilite prin hotărârile atacate şi care au fundamentat soluţiile pronunţate de instanţa de fond şi de apel, în faţa cărora cauza a devoluat integral.

Situaţia de fapt, verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, raportată la susţinerea apărării cu privire la nedovedirea prin probele administrate a vinovăţiei prin raportare la infracţiunea de evaziune fiscală, putea fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Or, în condiţiile în care prin Legea nr. 2/2013 cazul de casare prev. la art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, este evident că elementele ce ţin de temeinicia hotărârii recurate nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs.

Din oficiu, în ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, în raport de dispoziţiile art. 5 C. pen., care prevăd aplicarea legii penale mai blânde când "de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale" instanţa de recurs constată că dispoziţiile art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu au suferit modificări, iar în ce priveşte circumstanţele atenuante şi forma de executare a pedepsei, legea veche este mai favorabilă.

Drept urmare, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile ca nefondate.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. privind cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 124 din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind şi pe intimata parte responsabilă civilmente SC A. SRL.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 599/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...  ICCJ. Decizia nr. 65/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 600/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs