ICCJ. Decizia nr. 656/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 656/2014
Dosar nr. 3261/93/2012
Şedinţa publică din 21 februarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 26 din 16 aprilie 2013 a Tribunalului Ilfov s-au dispus următoarele:
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpaţilor.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii A.N., domiciliat în com. Afumaţi, sat Afumaţi, jud. Ilfov, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 29/UP din 25 august 2012 emis de Tribunalul Ilfov, secţia penală, A.N.C., domiciliat în com. Afumaţi, sat Afumaţi, jud.Ilfov, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 30/UP/7 din 25 august 2012 emis de Tribunalul Ilfov, secţia penală şi A.M.S., domiciliat în mun. T. Măgurele, jud. Teleorman şi f.f.l. în com. Afumaţi, sat Afumaţi, jud. Ilfov, 6 clase, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 31/UP din 25 august 2012 emis de Tribunalul Ilfov, secţia penală, la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpaţilor A.N., A.N.C. şi A.M.S. cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii şi a arestării preventive de la 25 august 2012 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen. şi art. 1357-1382 C. civ. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă M.M., domiciliat în com. Afumaţi, sat. Afumaţi, şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 3.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune materiale şi 5.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale către partea civilă.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C.U. Bucureşti Floreasca şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 50.937,22 lei, la care s-a adăugat dobânda legală calculată până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă.
În baza art. 199 C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de avocat V.M. (cu sediul în sector 3, Bucureşti) de scutire de la plata celor două amenzi judiciare, în cuantum de 5.000 lei fiecare, aplicate prin încheierea din 22 martie 2013 a Tribunalului Ilfov.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 1879/P din data de 18 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., reţinându-se faptul că, în seara zilei de 20 august 2012, în jurul orelor 21,30, cu prilejul a două evenimente rutiere soldate cu avarieri uşoare ale autoturismelor părţilor, accidente cauzate de partea vătămată M.M.. care avea o alcoolemie peste limita legală, aflându-se pe raza com. Afumaţi, jud Ilfov, inculpaţii A.N., A.N.C. şi A.M.S. au lovit partea vătămată în repetate rânduri, cu pumnii şi cu picioarele în zona capului şi în diverse zone ale corpului, iar inculpatul A.N.C. a lovit partea vătămată cu cuţitul în zona antebraţului drept şi a coapsei drepte, atacul desfăşurat simultan provocându-i părţii vătămate M.M. leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, potrivit certificatului medico-legal din 2012 emis de S.M.L. Ilfov.
Situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare s-a bazat pe procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto; declaraţiile părţii vătămate M.M.; declaraţiile martorilor M.L., L.E., L.A.M., L.M., L.V., P.F.; protocolul operator din 21 august 2012 emis de S.C.U. Bucureşti, secţia chirurgie vasculară; procesul-verbal de depistare a inculpaţilor; procesul-verbal de confruntare din 18 septembrie 2012 privind martorele M.L. şi P.F.; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice; foaia de observaţie a părţii vătămate; raport de expertiză medico-legală din 2012 emis de S.M.L. Ilfov; certificat medico-legal din 2012 emis de S.M.L. Ilfov; raport de expertiză medico-legală din 2012 emis de I.N.M.L.; declaraţiile inculpaţilor.
S-a mai arătat că, în cursul urmăririi penale, faţă de inculpaţi s-a luat la data de 25 august 2012 măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar prin încheierea din data de 25 august 2012 a Tribunalului Ilfov s-a dispus arestarea preventivă a acestora, măsură prelungită şi ulterior menţinută de către instanţele de judecată.
După sesizarea instanţei, parte vătămată M.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 lei şi 3.000 euro, reprezentând daune materiale şi 30.000 euro, reprezentând daune morale, iar S.C.U. Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 50.937,22 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate M.M., solicitând obligarea inculpaţilor la plata acestei sume, precum şi a dobânzii legale.
În cadrul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea inculpaţilor, a părţii civile şi a martorilor P.F., L.E., L.M., L.A.M., M.L., M.A., precum şi a martorului D.G., a cărei audiere a fost dispusă la solicitarea părţii civile şi a martorilor I.D.S. şi N.M.L., a căror audiere â fost dispusă la solicitarea inculpaţilor.
Pe baza probelor administrate, Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 20 august 2012, în jurul orei 21:00, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, partea vătămată M.M. a condus autoturismul pe drumurile publice din localitatea Afumaţi, jud. Ilfov. Pasager în autoturismul condus de partea vătămată era soţia acestuia, martora M.L., care ocupa bancheta din dreapta faţă. In timp ce se deplasa pe strada Traian din localitate, datorită neatenţiei, partea vătămată a acroşat frontal autoturismul condus de inculpatul A.N.C., pasager pe bancheta din dreapta faţă aflându-se martora P.F., concubina inculpatului . A.M.S. După producerea coliziunii, inculpatul A.N.C. şi-a continuat deplasarea o distanţă de aproximativ 50 m, până în dreptul imobilului cu nr. 85, fiind urmat de partea vătămată şi soţia acestuia.
Între inculpatul A.N.C. şi partea vătămată a avut loc o discuţie legată de avarierea autoturismului, în urma căreia inculpatul l-a contactat telefonic pe tatăl său, inculpatul A.N., pentru a veni la faţa locului şi a discuta cu partea vătămată.
La scurt timp au venit inculpaţii A.N. şi A.M.S. cu autoturismul, au intrat în coliziune frontală cu autoturismul părţii vătămate M.M., după care cei doi inculpaţi au coborât din autoturism şi s-au aşezat lângă capota maşinii lor. Speriată de reacţiile inculpaţilor, partea vătămată a intenţionat să părăsească zona, sens în care a pornit motorul maşinii sale, s-a deplasat în faţă şi a intrat în coliziune cu maşina celor doi inculpaţi, inculpatului A.N. fiindu-i prinsă mâna dreaptă între capotele celor două maşini.
După aceasta, inculpaţii A.N. şi M.S. l-au scos din maşină pe M.M. şi l-au împins în şanţul de la imobilul, după care l-au lovit în mod repetat cu pumnii, picioarele şi alte obiecte neidentificate în zona capului, a coastelor şi abdomenului, inclusiv în timp ce partea vătămată era căzută la pământ. La un moment dat, inculpatul A.N.C. a luat un cuţit cu care a lovit partea vătămată în zona antebraţului drept şi a coapsei drepte. După agresiune, cei trei inculpaţi au abandonat victima plină de sânge în şanţul din dreptul imobilului de pe str. T. şi împreună cu martora P.F. s-au urcat în autoturismul inculpatului A.N.C. şi au părăsit zona.
Partea vătămată M.M. a fost transportată la S.C.U. Bucureşti, unde a fost internată în perioada 20 august 2012 - 17 septembrie 2012, prezentând diagnosticul „Traumatism cranio-facial cu fractură piramidă nazală nazoetmoidomaxilara dreapta cu epistaxis anterior bilateral şi hemosinus maxilar. Traumatism cranio-cerebral minor acut. Plaga penetranta coapsa dreapta. Plagă excoriată antebraţ drept şi scapular drept. Sindrom de aspiraţie traheo-bronsica". Prin raportul de expertiză medico-legală din 2012 s-a stabilit faptul că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur cât şi prin lovire cu corp tăietor - înţepător, că leziunile suferite la data de 20 august 2012 de partea vătămată i-au pus în primejdie viaţa, că acestea, în mod obişnuit, necesita 25 de zile de îngrijiri medicale, însă, în cazul de faţă, datorită complicaţiilor survenite (sindrom de aspiraţie traheo-bronşica cu pneumonie de aspiraţie, traheostomă de necesitate, episoade repetate bronhospasm, bronhopneumonie) necesită circa 50 de zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce priveşte apărările inculpaţilor, referitoare la faptul că inculpatul A.M.S. se afla pe teritoriul Bulgariei, că inculpatul A.N. ar fi plecat de la locul faptei anterior lovirii părţii vătămate şi că inculpatul A.N. ar fi fost singurul care a lovit partea vătămată datorită comportamentului agresiv al acesteia, prima instanţă a apreciat că acestea au fost infirmate de declaraţiile martorelor M.L. şi L.A.M., prezente la momentul agresiunii, care au confirmat că toţi cei trei inculpaţi au lovit partea vătămată în repetate rânduri, inculpaţii A.N. şi A.M.S. cu pumnii şi cu picioarele în zona capului şi în diverse zone ale corpului, iar inculpatul A.N.C. a fost cel care a lovit partea vătămată cu cuţitul în zona antebraţului drept şi a coapsei drepte; de declaraţiile martorei L.M., care a observat momentul imediat ulterior agresiunii, declarând că partea vătămată era plină de sânge, iar cei trei inculpaţi şi martora P.F. s-au urcat într-un autoturism şi au părăsit zona, de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.N.C. care confirmă prezenţa sa şi a inculpatului A.M.S. la faţa locului şi implicarea tuturor inculpaţilor în agresarea părţii vătămate; de raportul de expertiză medico-legală din 2012 emis de S.M.L. Ilfov în care sunt consemnate multiplele leziuni prezentate de partea vătămată M.M.; de certificatul medico-legal din 2012 emis de S.M.L. Ilfov şi raportul de expertiză medico-legală din 2012 emis de I.N.M.L. „Mina Minovici" din care reiese că inculpatul A.N. a prezentat la data de 20 august 2012 leziuni traumatice la nivelul mâinii drepte, fără a prezenta leziuni la nivelul altor organe.
A mai remarcat Tribunalul caracterul contradictoriu al declaraţiilor inculpatului A.M.S. şi ale martorului M.A. cu privire la momentul ieşirii din ţară şi la ceea ce s-ar fi întâmplat pe teritoriul Bulgariei; lipsă de obiectivitate a declaraţiilor martorilor I.D.S. şi N.M.L., care au susţinut că se aflau la locul săvârşirii faptei pentru prima dată la 8 luni de la data tentativei de omor, şi a martorei P.F., concubina inculpatului A.M.S.
Raportat la probatoriul administrat, prima instanţă a înlăturat circumstanţa atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. reţinută de procuror în favoarea inculpaţilor, apreciind că nu au fost întrunite condiţiile prevăzute de lege. Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul a arătat că împrejurarea că partea vătămată a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice sau că, din neatenţie, i-a cauzat inculpatului A.N. o leziune la mâna dreaptă, nu au putut fi reţinute în favoarea inculpaţilor în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., nefiind acţiuni apte a provoca o puternică tulburare, emoţie sau nervozitate, pe fondul cărora să se fi comis fapta penală. S-a mai arătat că infracţiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice este o infracţiune de pericol care nu priveşte persoana inculpaţilor şi că vătămarea corporală din culpă nu poate fi considerată o faptă cu caracter provocator.
Totodată, s-a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A.N.C. şi A.M.S., din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. a fost neîntemeiată, având în vedere modul de acţiune al inculpaţilor, obiectele folosite, consecinţele asupra stării de sănătate a părţii vătămate. S-a arătat că inculpaţii au acţionat împreună, au lovit în mod concertat partea vătămată, inculpatul A.M. cu pumnii şi picioarele, iar inculpatul A.N.C. cu corp tăietor-înţepător (cuţit), au acţionat asupra unor zone vitale, iar consecinţele asupra integrităţii corporale a părţii vătămate au fost dramatice, putând conduce la deces, în măsura în care nu se intervenea medical de urgenţă.
În consecinţă, Tribunalul a considerat că fapta inculpaţilor A.N., A.N.C. şi A.M.S. care, în seara zilei de 20 august 2012, în jurul orelor 21:30, aflându-se pe raza corn. Afumaţi, jud. Ilfov, au lovit partea vătămată în repetate rânduri, cu pumnii şi cu picioarele în zona capului şi în diverse zone ale corpului, iar inculpatul A.N.C. a lovit partea vătămată cu cuţitul în zona antebraţului drept şi a coapsei drepte, atacul desfăşurat simultan provocându-i părţii vătămate M.M.. leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, potrivit certificatului medico-legal din 2012 emis de S.M.L. Ilfov, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
La stabilirea şi individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: dispoziţiile din partea generală a C. pen.; limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala a C. pen.; gradul de pericol social al faptei, pe care l-a apreciat ca fiind deosebit de ridicat şi care rezultă din modul şi mijloacele de săvârşire precum şi din împrejurările în care inculpaţii au comis infracţiunea - în mod conjugat, trei persoane împreună, în prezenţa a altor persoane, printre care şi un minor - martora L.A.M. şi într-un loc public, au aplicat părţii vătămate numeroase lovituri la nivelul unor zone vitale, în timp ce aceasta se afla fără apărare la pământ, agresiunea durând până la intrarea în inconştienţă a părţii vătămate, din urmările produse, consecinţele asupra integrităţii corporale a părţii vătămate care au fost dramatice, putând conduce la deces, în măsura în care nu se intervenea medical de urgenţă. Totodată, instanţa a avut în vedere şi natura, gravitatea şi limitele de pedeapsă ale infracţiunii pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, aceasta fiind o infracţiune gravă, nu doar prin prisma regimului sancţionator ci mai ales prin cea a relaţiilor sociale pe care tinde a le proteja, respectiv cele privind viaţa persoanelor.
Instanţa a arătat că a avut în vedere şi circumstanţele referitoare la persoana şi conduita inculpaţilor, elemente în raport de care a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpaţi la pedepse de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, drepturi ce au fost interzise şi cu titlu de pedeapsă accesorie.
Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a reţinut că partea vătămată M.M.. a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor făcute cu dieta specială pe timpul spitalizării şi transportul zilnic la spital şi 3.000 euro, reprezentând contravaloarea sumei pe care partea vătămată nu a realizat-o pe perioada imposibilităţii de muncă, precum şi sumele de bani împrumutate de familie pentru a trăi în acest interval, dar şi suma de 30.000 euro daune morale. Din aceste sume, Tribunalul a apreciat că s-a făcut dovada unor daune materiale în cuantum de 3.000 euro, apreciind, totodată, rezonabilă acordarea sumei de 5.000 de euro cu titlu de daune morale.
S-a apreciat ca fiind dovedită şi acţiunea civilă formulată de S.C.U. Bucureşti, dispunându-se, în consecinţă, obligarea inculpaţilor la plata în solidar a sumelor solicitate de această unitate.
În ceea ce priveşte cererea de reexaminare formulată de av. V.M. - Tribunalul a considerat-o ca fiind neîntemeiată în raport de abaterile reţinute în sarcina acestuia, arătând că, în cauză, modalitatea de exprimare a petentului a depăşit cadrul unei conduite conforme principiilor consacrate de Constituţia României şi de C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale menţionate au declarat apel, cu respectarea termenului legal, inculpaţii A.N., A.N.C. şi A.M.S., precum şi avocat V.M., în nume propriu.
Inculpaţii au criticat sentinţa Tribunalului Ilfov pentru aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa a avut obligaţia de a pune în discuţia părţilor, în condiţiile art. 334 C. proc. pen., înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. din încadrarea juridică anterior declarării terminate a cercetării judecătoreşti; că situaţia de fapt a justificat reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale şi că prima instanţă nu a făcut o individualizare temeinică a pedepselor aplicate.
Petentul V.M. a criticat prin calea de atac declarată respingerea cererii sale de reexaminare a amenzilor aplicate în şedinţa din data de 22 martie 2013 a Tribunalului Ilfov, apreciind că nu a avut o conduită de natură să justifice aplicarea a două amenzi, în cuantumul maxim prevăzut de lege.
În cadrul soluţionării apelului, s-a procedat la reaudierea apelanţilor-inculpaţi şi a fost încuviinţată pentru aceştia administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere.
Prin Decizia penală nr. 275/A din 09 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de inculpaţii A.N., A.N.C. şi A.M.S., precum şi de avocat V.M. împotriva sentinţei penale nr. 26/16 aprilie 2013 a Tribunalului Ilfov.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.N. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.N.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 alin. (1) lit. i C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.M.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor A.N., A.N.C. şi A.M.S. prevenţia de la data de 25 august 2012 la zi.
S-a admis cererea de reexaminare formulată de avocat V.M. cu privire la amenzile judiciare aplicate prin încheierea din data de 22 martie 2013 a Tribunalului Ilfov.
S-a redus cuantumul celor două amenzi judiciare aplicate apelantului V.M. pentru săvârşirea a două abateri prev. de art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. de la 5.000 lei la 1.000 de lei, pentru flecare abatere.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariile parţiale ale apărătorilor din oficiu, în cuantum de 75 de lei fiecare, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei apelate, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate sunt fondate, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.
Astfel, făcând propria analiză a materialului probator, având în vedere şi poziţia de recunoaştere a săvârşirii infracţiunii adoptată de inculpaţi cu ocazia soluţionării apelului, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut, în general, o situaţie de fapt conformă probelor, cu precizările ce vor fi făcute în continuare.
Cu titlu preliminar, s-a menţionat că, având în vedere faptul că declaraţiile părţii vătămate M.M. şi ale soţiei acesteia - M.L., pe de o parte, şi declaraţiile inculpaţilor şi ale martorei P.F., pe de altă parte, sunt în mod evident subiective, acestea nu au fost reţinute de instanţa de apel decât în măsura în care s-au coroborat cu alte elemente probatorii, cum ar fi fost declaraţiile martorelor L.A.M. şi L.M. sau cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză. Atât timp cât din convorbirile menţionate au reieşit date referitoare la implicarea tuturor celor trei inculpaţi în lovirea victimei, fapt negat de aceştia până la data de 02 octombrie 2013, Curtea a considerat că acestea pot fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, neavând un caracter pro causa.
În primul rând, instanţa de apel a apreciat că acroşarea iniţială a autoturismului aparţinând inculpatului A.N.C. de autoturismul condus de partea vătămată M.M. s-a produs din culpa acestuia din urmă, partea vătămată aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice (alcoolemie de 1,30 gr %o la data de 21 august 2012, ora 01,00, şi de 1,10 gr %o la ora 02,00). Ulterior, deşi inculpatul A.N.C. şi-a continuat deplasarea pentru 50 de metri, partea vătămată a mers după acesta (aspect reţinut şi de prima instanţă), solicitându-i inculpatului să îl sune pe tatăl său - coinculpatul A.N., aspect arătat atât de către inculpatul A.N.C. şi martora P.F., cât şi de martora L.A.M., aceasta menţionând că „am auzit când partea vătămată M.M. i-a cerut inculpatului A.N. să-l cheme pe tatăl său în zonă pentru a discuta cu el. M.M. i-a spus inculpatului A.N. să nu plece de pe stradă până nu vine tatăl său pentru a discuta" (fila 235 verso d.f.). In acelaşi sens a fost şi convorbirea din data de 23 august 2012 purtată de inculpatul A.N., în care acesta a arătat „.el intenţionat a făcut aşa. eu nu i-am spus nimic, ţi-am spus. M-a lovit, am trecut pe lângă el, el a intrat cu maşina în mine. Asta el Am vrut să evit. M-am dus mai în faţă, am parcat la 50 de metri sau aşa. Poate măi bine de 50 de metri. Vine el după mine şi a început să vorbească de sus, urât, de-alea aşa de şef de nu ştiu cum." (filele 138 vol. I d.u.p.) A rezultat astfel că partea vătămată a fost cea care a reclamat prezenţa inculpatului A.N. la faţa locului, acesta nefiind chemat de A.N.C. din dorinţa de răzbunare pe partea vătămată, cum a sugerat Tribunalul.
În legătură cu reţinerea de către prima instanţă a faptului că, la momentul sosirii pe str. T., autoturismul în care se aflau inculpaţii A.N. şi A.M.S. a intrat în coliziune frontală cu autoturismul părţii vătămate, Curtea a observat că aceasta se bazează doar pe declaraţiile soţiei părţii vătămate, subiective prin prisma relaţiilor dintre cei doi, nefiind susţinută de niciun alt element probator, motiv pentru care va fi înlăturată.
În ceea ce priveşte desfăşurarea evenimentelor după momentul sosirii inculpaţilor A.N. şi A.M.S., Curtea a reţinut declaraţiile date de inculpatul A.M.S. în faţa instanţei de apel, declaraţii care se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate purtate de inculpatul A.N.C., imediat după data de 20 august 2012. Astfel, a rezultat faptul că inculpaţii au avut iniţial o atitudine împăciuitoare, încercând să liniştească partea vătămată care intenţiona să se bată cu aceştia pe fondul unui conflict mai vechi (a se vedea discuţia din data de 23 august 2012 - fila 138 vol. I d.u.p.) şi să o determine să plece acasă. Potrivit celor pe care inculpatul A.N.C. i le relata unei persoane de sex feminin la data de 23 august 2012 toamne, dacă îl vedeai ce gesturi şi cum vorbea, ştii, cum dă el aşa mai mult în vârfuri, cum gesticula pe acolo, cum mergea, cum se umfla, cum.L-a luat pe M. (h.n. - A.M.S.) de două, trei ori de gât: Hai să ne batem! Hai să ne batem! Asta tot evita, nu vroia: Lasă-mă, vere, în pace! Lasă-mă, vere! ÎI împingea. Lasă-mă, vere. Şi să plece acasă, l-a urcat în maşină să plece dracu acasă. Şi când s-au urcat în maşină, ăştia doi stăteau pe capotă, şi tata şi M. Când dă înapoi, buf, direct în maşină să dea peste ei "(fila 140 verso vol.I d.u.p.).
Urmare a acţiunii părţii vătămate, a avut loc lovirea inculpatului A.N., mâna acestuia fiind prinsă între -cele două autoturisme, cauzându-i-se acestuia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale (filele120-122 vol. III d.u.p.).
Cu privire la mecanismul de producere a leziunilor, prin raportul de expertiză medico-legală din 2012 s-a stabilit că acestea s-au. putut produce cel mai probabil prin lovire cu corp dur fără a fi exclusă în circumstanţele particulare, producerea prin comprimare între corpuri dure. S-a mai menţionat că în cuprinsul raportului de expertiză se face trimitere la faptul că la data de 25 august 2012 inculpatul prezenta „plagă prin tăiere în zona metacarpiană", iar la consultul din data de 25 septembrie 2012 „veche secţiune tendon extensor deget 4 mâna dreaptă". Cu toate acestea având în vedere faptul că deşi inculpatul a arătat cu ocazia consultării sale în scopul realizării raportului de expertiză că a fost lovit cu un cuţit, tăierea nu este menţionată ca modalitate de producere a leziunilor din data de 20 august 2012, Curtea nu a reţinut acest aspect.
Revenind la situaţia de fapt, Curtea a reţinut că abia după acest moment -al vătămării inculpatului A.N. - inculpaţii au exercitat violenţele reţinute de prima instanţă asupra părţii vătămate, după ce aceasta a fost scoasă din autoturismul pe care îl conducea. In ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a loviturilor, din probele administrate - declaraţiile inculpaţilor din faţa instanţei de apel, declaraţiile martorelor M.L. şi L.A.M., interceptări ale convorbirilor telefonice (filele 100, 102 vol. II d.u.p.) - a rezultat că inculpatul A.N.C. a fost cel care a lovit partea vătămată M.M., cu cuţitul, inculpaţii A.N. şi A.M.S. aplicând acesteia lovituri cu pumnii şi picioarele.
Urmare a violenţelor exercitate în comun de cei trei inculpaţi partea vătămată a prezentat multiple plăgi - plagă înjunghiată coapsa dreapta 1/3 superioară, plagă înjunghiată antebraţ drept, hematom palprebal drept, traumatism cranio-facial cu fractură piramidă nazală, leziuni care au pus în pericol viaţa victimei şi care au putut fi produse prin lovire cu corp dur şi prin lovire cu corp tăietor-înţepător, pentru vindecarea cărora au fost necesare 50 de zile de îngrijiri medicale (filele 12-14 vol. III d.u.p.).
Faţă de cele prezentate, Curtea a constatat că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., săvârşită în coautorat.
În acest context, s-a menţionat că, astfel cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia penală nr. 30/2011, în cazul infracţiunii de omor, participaţia sub forma coautoratului subzistă şi în ipoteza în care nu toţi participanţii contribuie în aceeaşi măsură la producerea rezultatului morţii, esenţial fiind ca acţiunile simultane sau succesive săvârşite de fiecare participant să se completeze reciproc şi toate împreună să alcătuiască activitatea unică, indivizibilă, considerată în ansamblu activitatea de săvârşire a faptei, indiferent de valoarea contributivă separată a fiecărei acţiuni în parte.
Raportat la precizările mai sus formulate, Curtea a apreciat că prima instanţă, deşi a reţinut în mod corect încadrarea juridică a faptelor, a procedat în mod greşit la înlăturarea circumstanţei atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. reţinute în favoarea inculpaţilor prin actul de sesizare.
Astfel, partea vătămată a fost cea care din cauza stării de ebrietate a provocat primul accident'şi cea care a insistat pentru venirea la locul accidentului a inculpatului A.N.. Tot aceasta a fost cea care a avut o atitudine provocatoare faţă de inculpatul A.M.S., solicitându-i acestuia, în mod repetat, „să se bată" şi cea care a cauzat vătămarea integrităţii corporale a inculpatului A.N. în condiţiile în care a intrat cu maşina pe care o conducea în coliziune cu autoturismul pe capota căruia se aflau inculpatul A.N. şi A.M.S.
Aceste fapte ale părţii vătămate au fost de natură să provoace o puternică tulburare sub imperiul căreia inculpaţii au acţionat, relevante în acest sens fiind şi cele arătate de inculpatul A.N.C. într-o convorbire din 23 august 2012 „dar e bine că nu m-a lovit pe mine să rămân cine ştie cum, doamne fereşte, că nu i-a prins pe ăştia între maşini să rămână paralizaţi vreunul dintre ei." (fila 140 verso vol. I d.u.p.) şi declaraţiile inculpatului A.M.S. din faţa instanţei de apel.
De altfel, prima instanţă s-a raportat în mod greşit la inaptitudinea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de a constitui un act provocator, aspect care nu a fost susţinut de niciuna dintre părţi. Ceea ce a constituit un element provocator a fost atitudinea părţii vătămate urmare a unui accident pe care aceasta l-a provocat. In ceea ce priveşte caracterul din culpă al vătămării inculpatului A.N. de către partea vătămată, Curtea, a constatat că acesta rămâne de stabilit, dar şi faptul că Tribunalul Suprem s-a pronunţat încă din anul 1971 asupra acestui aspect într-un sens contrar celui susţinut de prima instanţă, arătând că „semnificativ pentru existenţa provocării este modul cum se reflectă în psihicul inculpatului activitatea injustă a victimei; sub acest aspect nu are nicio însemnătate dacă victima a acţionat cu intenţie sau din culpă, ci numai dacă a acţionat injust, iar activitatea sa a produs efectiv o tulburare în psihicul inculpatului" (Decizia penală nr. 896 din 10 februarie 1971, R.R.D. nr. 12/1972).
Drept urmare, reţinând în favoarea inculpaţilor circumstanţa atenuantă a provocării, Curtea a procedat la reindividualizarea pedepselor aplicate acestora, ţinând cont, în afară de elementele arătate de prima instanţă, de contribuţia fiecărui inculpat la producerea rezultatului şi de atitudinea acestora în faţa organelor judiciare.
Astfel, inculpatului A.N. care a recunoscut, chiar dacă parţial, săvârşirea faptei încă din cursul urmăririi penale şi care a fost direct afectat de acţiunea provocatoare a părţii vătămate, suferind o vătămare corporală importantă, i se va aplica pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani şi 6 luni, cu reducerea şi a duratei pedepselor complementare.
În cazul inculpaţilor A.M.S. şi A.N.C., Curtea a constatat că aceştia au prezentat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii în primă instanţă martori care au declarat în mod mincinos că aceştia nu au fost prezenţi la locul faptei, aspect care justifică aplicarea unor pedepse mai ridicate. Totodată, s-a reţinut că inculpatul A.N.C. a fost cel care a aplicat loviturile cu cuţitul, posibil tanatogeneratoare, deşi la acel moment inculpaţii se bucurau de superioritate numerică, iar partea vătămată, chiar dacă ar fi avut un cuţit - fapt nedovedit, fusese dezarmată de acesta. în consecinţă, inculpatul A.M.S. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu reducerea şi a duratei pedepselor complementare, iar inculpatul A.N.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, Curtea a apreciat că aceasta nu a fost decât executarea efectivă. Simpla revenire a inculpaţilor asupra poziţiilor de nerecunoaştere din faţa primei instanţe după pronunţarea unei hotărâri de condamnare nu justifică suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, iar circumstanţele comiterii faptei - de trei persoane împreună, într-un loc public, chiar în condiţiile reţinerii provocării, încercările de denaturare a adevărului, inclusiv prin instigări la mărturie mincinoasă - nu duc la o altă concluzie.
În consecinţă, Curtea a admis apelurile declarate de inculpaţii A.N., A.N.C. şi A.M.S., a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, a redus pedepsele aplicate inculpaţilor.
Constatând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii, Curtea a menţinut starea de arest a inculpaţilor, dispunând, conform art. 381 C. proc. pen., deducerea stării de arest de la 25 august 2012 la zi.
Câteva consideraţii s-au mai impus cu privire la apelurile inculpaţilor.
Astfel, cu ocazia dezbaterilor, apărarea a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că prima instanţă a pus în discuţie înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. după ce a declarat terminată cercetarea judecătorească. Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat faptul că deşi a fost reclamată incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen. apărarea nu a învederat în ce constă vătămarea ce nu a fost înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii judecătoreşti, atât timp cât aspectul menţionat a fost pus în discuţia părţilor, iar inculpaţii, asistaţi de apărător ales, aveau posibilitatea de a cere inclusiv reluarea cercetării judecătoreşti, în ipoteza în care considerau că s-ar impune administrarea de probe suplimentare pentru lămurirea incidenţei art. 73 lit. b) C. pen. Drept urmare, Curtea a considerat acest motiv ca vădit nefondat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de avocat V.M., Curtea a constatat că şi acesta este fondat, impunându-se reducerea amenzilor ce i-au fost aplicate petentului.
În primul rând, s-a reţinut că sancţionarea petentului în şedinţa publică din data de 22 martie 2013 pentru săvârşirea a două abateri prevăzute de art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. a fost în mod corect dispusă. Astfel, afirmaţiile petentului adresate preşedintelui completului de judecată „citiţi cererea, probabil aţi citit-o de la dreapta la stânga" şi „vă daţi mare şi rotundă" au constituit manifestări ireverenţioase a căror sancţionare se impunea. Faptul că în încheierea de şedinţă de la termenul anterior nu fusese menţionat în mod corect motivul de amânare invocat de avocat (filele 192, 199 d.f.) nu a justificat o astfel de conduită, aceasta nefiind justificată nici de evacuarea petentului din sala de şedinţă, acesta având la dispoziţie alte căi pentru apărarea drepturilor sale.
Pe de altă parte, Curtea a observat că prima instanţă nu a indicat, iar din încheierea de şedinţă nu a rezultat, motivele pentru care se impunea aplicarea, în ambele cazuri, a amenzii în cuantumul maxim prevăzut de lege, atât timp cât anterior petentul avusese un comportament corespunzător, comportament pe care l-a menţinut şi ulterior momentului amendării sale.
Raportat la aceste elemente, Curtea a admis apelul declarat şi, rejudecând, a redus cuantumul celor două amenzi judiciare aplicate apelantului V.M. pentru săvârşirea a două abateri prev. de art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. de la 5.000 lei la 1.000 de lei, pentru fiecare abatere.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, Curtea constatând că s-a făcut o corectă soluţionare a laturii civile, raportat la acordul manifestat de inculpaţi în apel pentru achitarea daunelor stabilite, şi că în mod corect au fost aplicate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008 şi cele ale art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii A.N., A.N.C. şi A.M.S.
Prin motivele scrise de recurs, formulate în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, inculpatul A.M.S. a criticat hotărârile pronunţate în cauză prin invocarea cazului de casare prev. de art 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior solicitând admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât partea vătămată a avut leziuni care au necesitat pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale.
În subsidiar, a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, reducerea cuantumului pedepsei iar ca modalitate de executare, să i se aplice suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Cu prilejul dezbaterilor a reiterat aceleaşi motive de recurs şi a solicitat, în plus, aplicarea art. 5 C. pen., în sensul de a se face aplicarea legii noi ca fiind mai favorabile.
Recurentul inculpat A.N. a invocat incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen. anterior, iar recurentul inculpat A.N.C. a susţinut incidenţa cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior. Deşi menţionarea cazurilor de casare a fost realizată în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurenţii inculpaţi A.N. şi A.N.C. nu au subsumat acestora nicio critică.
Cu prilejul dezbaterilor recurenţii inculpaţi A.N. şi A.N.C. au solicitat schimbarea de încadrare juridică din tentativă la infracţiunea de omor în vătămare corporală ori vătămare corporală gravă. în susţinerea acestui motiv de recurs au arătat că din materialul probator nu reiese că au acţionat cu intenţie, ci se reţine că acest conflict a pornit din conduita violentă a părţii vătămate.
Totodată, nu a mai fost susţinută incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.N., dar a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior şi s-a precizat că în cauză sunt mai favorabile dispoziţiile prevăzute de legea nouă, solicitând aplicarea unei pedepse sub minimul special, având în vedere circumstanţele atenuante.
Recursurile formulate de inculpaţi au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 octombrie 2013, stabilindu-se termen de judecată la data de 07 martie 2014.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 07 martie 2014, era în vigoare noul Cod de procedură penală ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii A.N., A.N.C. şi A.M.S. prin raportare la dispoziţiile ort 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Cu titlu preliminar, se impun următoarele consideraţii de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.
Din analiza conţinutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislaţia procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce priveşte chestiunile de nelegalitate, menţionate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind aşadar, o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, care nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.
Prin urmare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situaţiei de fapt, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că decizia recurată a fost pronunţată la data de 09 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 alin. (1) C. proc. pen. anterior.
Ca atare, obiectul judecăţii în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, aşa încât instanţa de recurs poate analiza cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen. anterior.
În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există şi o altă limitare, prevăzută de art. 3859 alin. (2)1 C. proc. pen. anterior, potrivit căreia instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu excepţia cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
Verificând actele dosarului, înalta Curte constată că inculpaţii A.N. şi A.N.C. în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior au indicat cazurile de casare pe care înţeleg să le invoce, respectiv cele prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen. anterior, fără însă a menţiona care sunt în fapt motivele de recurs, arătând că le vor preciza în dezbateri.
Or, motivarea recursului presupune formularea unor critici cu privire la hotărârea atacată care să permită încadrarea lor în cazurile de casare menţionate şi nu doar indicarea acestora din urmă.
Motivele recursului au fost precizate în dezbateri de către apărătorul ales al inculpaţilor A.N. şi A.N.C., ceea ce echivalează cu nerespectarea obligaţiei depunerii motivelor de recurs, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Sancţiunea nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege constă în neluarea în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. anterior, precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cele reglementate de pct 12 şi 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, nu poate examina criticile recurenţilor prin prisma acestor cazuri de casare, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Totodată, criticile inculpaţilor A.N. şi A.N.C. formulate cu prilejul dezbaterilor, prin care au invocat greşita încadrare juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor în loc de vătămare corporală ori vătămare corporală gravă, nu pot fi examinate prin prisma nici unuia dintre cazurile de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu.
Prin motivele scrise de recurs, formulate în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul A.M.S. a criticat hotărârile pronunţate în cauză prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât partea vătămată a avut leziuni care au necesitat pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale.
În subsidiar, a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, reducerea cuantumului pedepsei iar ca modalitate de executare, să i se aplice suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Pentru a examina critica inculpatului privind greşita încadrare juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat în loc de vătămare corporală prin raportare la împrejurarea că partea vătămată a avut leziuni care au necesitat pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale instanţa de recurs este ţinută de situaţia de fapt deja stabilită de prima instanţa de fond din care rezultă că în seara de 20 august 2012, în jurul orelor 21:30, aflându-se pe raza com. Afumaţi, jud Ilfov, inculpaţii A.N., A.N.C. şi A.M.S. au lovit-o pe partea vătămată în repetate rânduri, cu pumnii şi cu picioarele în zona capului şi în diverse zone ale corpului, iar inculpatul A.N.C. a lovit-o cu cuţitul în zona antebraţului drept şi a coapsei drepte, atacul desfăşurat simultan provocându-i părţii vătămate M.M.. leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, potrivit certificatului medico-legal din 2012 emis de S.M.L. Ilfov.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că modul de acţiune al inculpaţilor, obiectele folosite, consecinţele asupra stării de sănătate a părţii vătămate au determinat încadrarea juridică în tentativă la infracţiunea de omor calificat. In concret, a reţinut că inculpaţii au acţionat împreună, au lovit în mod concertat partea vătămată, inculpatul A.M. cu pumnii şi picioarele, iar inculpatul A.N.C. cu corp tăietor-înţepător (cuţit) fiind vizate zone vitale, iar consecinţele asupra integrităţii corporale a părţii vătămate au fost dramatice, putând conduce la deces, în măsura în care nu se intervenea medical de urgenţă.
Din examinarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond rezultă, contrar susţinerilor inculpatului A.M.S., că acesta a săvârşit infracţiunea de omor calificat în forma tentativei, în modalitatea faptică descrisă în hotărârea atacată.
Totodată, Înalta Curte observă că susţinerile inculpatului privind greşita încadrare juridică a faptei tind către o reapreciere a probelor cu consecinţa modificării situaţiei de fapt.
Aşadar, prin motivele de recurs se solicită, de fapt, o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, diferită de cea reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel.
Aceasta, în condiţiile în care, prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs.
Ca atare, aşa cum s-a menţionat anterior, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori a deciziilor neconforme cu. legea materială şi procesuală.
Examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legiU niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior nepermiţând cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.
Concluzionând, Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice este în contradicţie cu datele ce caracterizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi, pentru a analiza temeinicia lor, instanţa de recurs ar trebui să cenzureze situaţia de fapt, să verifice concordanţa dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior.
Cu privire la critica vizând omisiunea de a se reţine circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 C. pen. anterior şi a dispoziţiilor art. 86 din acelaşi cod, se constată că individualizarea pedepsei s-a realizat pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen. anterior, printr-o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat dar şi a datelor ce caracterizau persoana inculpatului, astfel că, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a circumstanţelor personale ale inculpatului de care instanţele au ţinut seama în procesul de stabilire a pedepsei şi nici asupra temeiniciei alegerii modalităţii de executare a pedepsei.
Aşadar, critica recurentului privind greşita individualizare a pedepsei nu poate fi examinată prin prisma nici unuia dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1)C. proc. pen. anterior.
Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpaţi, a intrat în vigoare N.C.P., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune.
Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.
Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.
Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Controlul legalităţii unei hotărâri judecătoreşti în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond şi apel ci şi verificarea dacă prin ivirea unor situaţii ulterioare pronunţării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalităţii şi pronunţarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanţială.
În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situaţia în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.
Prin abrogarea cazului de casare menţionat, în situaţia în care legea penală intervine înaintea soluţionării cauzei în primă instanţă sau în apel, iar aceste instanţe nu i-au dat eficienţă, hotărârea de condamnarea va fi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior.
Situaţia în care legea penală intervine după pronunţarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidenţa temeiului de casare înscris în art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunţării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunţării, şi nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecăţii în fond şi apel.
Aşadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunţării poate deveni contrară legii sau să aplice greşit legea în raport cu un element ulterior pronunţării, cum ar fi intervenţia unei noi legi.
În cauză, inculpaţii au solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs nefiind invocat în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
De altfel, principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.
Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, instanţa apreciază că alegerea legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul condiţiilor de incriminare, a cerinţelor privind tragerea la răspundere penală şi a condiţiilor de sancţionare.
În etapele următoare, independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de asemenea, autonomie.
Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome şi nu într-o manieră globală, se întemeiază pe interpretarea atât a dispoziţiilor legale (art. 5 alin. (2) şi art. 173 C. pen. care demonstrează că noţiunea de „lege penală" se referă la norme de drept cu caracter individual şi nu legea în integralitatea ei) cât şi a normelor tranzitorii în materia tratamentului pluralităţii de infracţiuni, a pedepselor complementare şi accesorii, a suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 187/2012).
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă, cu suficientă evidenţă, voinţa legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.
Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând criteriul aprecierii in concreto.
Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitoriu care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.
Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că infracţiunea de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpaţi, continuă să fie incriminată în N.C.P., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.
Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
La momentul comiterii, infracţiunea era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior fiind sancţionată cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Spre deosebire de vechea reglementare, N.C.P. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracţiunii de omor.
Înlăturarea elementului circumstanţial agravant influenţează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reţinută infracţiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 C. pen. şi nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană care a rămas în continuare prevăzută de legea penală.
În ceea ce priveşte condiţiile de existenţă a tentativei şi cele privind tratamentul sancţionator, Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate şi cu aceleaşi consecinţe în art. 32 şi 33 din
În favoarea inculpaţilor au fost reţinute circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen. anterior care are corespondent în legea nouă în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.
Pe de altă parte, circumstanţele atenuante nu pot fi analizate separat de încadrarea juridică şi sancţiune, neavând autonomie proprie.
În ceea ce priveşte efectele circumstanţelor atenuante, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, în cazul infracţiunilor contra siguranţei statului, al infracţiunilor contra păcii şi omenirii, al infracţiunii de omor, al infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Sub acelaşi aspect, legea nouă prevede în art. 76 alin. (1) C. pen., în cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că potrivit legii vechi, faptele comise de inculpaţi erau sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, sancţiune care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 21 C. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni închisoare. în condiţiile reţinerii de circumstanţe atenuante, minimul special se reduce la o treime ajungând la 2 ani şi 6 luni închisoare iar maximul special va fi de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Pedepsele aplicate pentru această infracţiune au fost de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru inculpatul A.N., de 5 ani închisoare pentru inculpatul A.N.C. şi de 4 ani închisoare pentru inculpatul A.M.S. orientate către mediu.
Potrivit legii noi, faptele inculpaţilor corespund infracţiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 33 alin. (2) C. pen. limitele de pedeapsă sunt de la 5 ani la 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În; speţă, prin reţinerea circumstanţelor atenuante legale prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, limitele de pedeapsă ar fi cuprinse, în conformitate cu art. 76 alin. (1) C. pen., între 3 ani şi 4 luni şi 6 ani şi 8 luni închisoare.
Cât priveşte stabilirea în concret a pedepselor potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei însă poate proporţionaliza pedeapsa ţinând seama de noile limite de pedeapsă.
Ca atare, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, cuantumul acestora aplicat potrivit legii vechi reprezintă pedepse orientate către mediu.
În consecinţă, legea nouă nu este mai favorabilă in concreto astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin urmare, şi sub acest aspect recursurile sunt neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii A.N., A.N.C. şi A.M.S.
Totodată, instanţa va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 august 2012 la 21 februarie 2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.N., A.N.C. şi A.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 275/A din 09 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 august 2012 la 21 februarie 2014.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 573/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 685/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
|---|
