ICCJ. Decizia nr. 686/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 686/2014

Dosar nr. 44704/3/2011

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2014

Deliberând asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 73 din 01 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B.V., prin apărător ales, din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 184 alin. (2) C. pen. ca neîntemeiată.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.V. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.V. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea respectiv cea de 3 ani închisoare.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenţia de la data de 03 februarie 2011 la zi.

În baza art. 861 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen. a pus în vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a primei luni din fiecare trimestru la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 86 C. pen. a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. 37/UP/2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A luat act că Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.M. şi a fost obligat inculpatul B.V. la plata sumei de 17.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli efectuate în timpul spitalizării cu medicamente, tratamente şi alimente către partea civilă B.M..

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 lei daune morale către partea civilă B.M.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 3.000 lei cheltuieli judiciare către Stat în cont Iban; C. fisc., deschis la Trezoreria sector 4 Bucureşti, beneficiar Tribunalul Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 602/P/2011 din 30 mai 2011 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatului B.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi uz de armă letală, fără drept, în concurs real, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 20 raportat art. 174 C. pen. şi art. 136 din Legea nr. 295/2004, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut în actul de inculpare, în esenţă, că în seara de 2 februarie 2011, inculpatul B.V., în imobilul situat în Bucureşti, a tras cu o armă de vânătoare în direcţia victimei B.M., de la mică distanţă, cu intenţia de a-i suprima viaţa.

În seara de 02 februarie 2011, acelaşi inculpat în imobilul situat în Bucureşti, a folosit fără drept arma de vânătoare, trăgând cu aceasta de patru ori, dintre care o dată în direcţia victimei B.M.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 30 mai 2011, sub nr. 44704/3/2011.

În faza de cercetare judecătorească, în şedinţa publică din data de 19 iulie 2011, partea civilă B.M., prin avocat, a depus la dosar, în scris, constituirea de parte civilă (fila 32 dosar).

În şedinţa publică din data de 27 octombrie 2011, instanţa a procedat la audierea martorilor din acte N.A.D., D.C., A.B., sub prestare de jurământ, potrivit dispoziţiilor art. 327 C. proc. pen., declaraţiile fiind consemnate în procese-verbale de ascultare, ataşate la dosarul cauzei (filele 120-122 d.i.) precum şi la audierea martorului C.C.F., propus de partea civilă - pe latură civilă) fila 119 d.i.).

În şedinţa publică din data de 22 decembrie 2011, inculpatul B.V., prin apărător ales, a solicitat, în temeiul dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. în art. 184 alin. (2) C. pen. având în vedere faptele şi împrejurările aşa cum au fost reţinute prin actul de inculpare, de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părţii vătămate B.M.

În şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2012, Tribunalul a procedat la audierea martoriului B.A.C.

Examinând actele şi lucrările dosarul instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului B.V., care în seara de 02 februarie 2011, în imobilul situat în Bucureşti, a tras cu o armă de vânătoare în direcţia victimei B.M., de la mică distantă, cu intenţia de a-i suprima viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat art. 174 C. pen.

Fapta inculpatului B.V., care în seara de 02 februarie 2011, în imobilul situat în Bucureşti, a folosit fără drept arma de vânătoare, trăgând cu aceasta de patru ori, dintre care o dată în direcţia victimei B.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de armă letală, fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Inculpatul are vârsta de 54 de ani, are studii medii, nu are o ocupaţie şi nici un loc de muncă, nu este cunoscut cu antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine parţial sinceră.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B.V., Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prev de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, partea civilă B.M. şi inculpatul B.V. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a invocat următoarele motive de apel:

1. Nelegalitatea termenului de încercare stabilit în condiţiile art. 861 C. pen.;

2. Greşita încadrare juridică a faptei de uz de armă letală fără drept în dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 295/2004, în loc de art. 133 din Legea nr. 295/2004, în forma în vigoare la data condamnării:

3. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., pe lângă dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 295/2004;

4.Greşita individualizare a pedepsei aplicate şi a regimului de executare urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 74 lit. a), b), c) C. pen., în contradicţie cu întregul material probator.

În apelul său partea civilă B.M., prin apărător a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi pe fond pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice atât pe latură penală cât şi pe latură civilă cu precizarea că are diminuată capacitatea de muncă în procent de 50%.

Prin apelul declarat inculpatul B.V. a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., pe motiv că lipseşte intenţia sa de a ucide partea vătămată, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de armă letală fără drept prev. de art. 133 (art. 136 din vechea formă a legii), din Legea nr. 295/2004, inculpatul B.V. prin apărător a susţinut că fapta nu prezintă pericol social devenind incident art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar inculpatul B.V., prin apărător a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond pentru a reface întreaga cercetare judecătorească şi spre a nu fi lipsit de un act de jurisdicţie.

Referitor la infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., dedusă judecăţii, inculpatul B.V. prin apărător a arătat următoarele:

1. În raportul de expertiză medico - legală întocmit în cauză în faza de fond a procesului se conchide că „leziunile traumatice nu au fost de natură a pune viaţa victimei în primejdie".

Aşadar din acest înscris oficial susţine inculpatul B.V. prin apărător, rezultă că lipseşte intenţia sa de a pune în primejdie viaţa părţii vătămate.

2. De asemenea inculpatul B.V. prin apărător a mai susţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă intenţia sa de a omorî partea vătămată, atâta timp cât deţine permis de port - armă de 17 ani, având funcţia de lunetist în cadrul Direcţiei a V-a a Ministerului de Interne (ceea ce presupune o oarecare precizie a tragerii) fiind aproximativ de aceeaşi statură cu partea vătămată.

3. În rechizitoriul la pag. 11 s-a reţinut că „din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică criminalistică pentru stabilirea direcţiei de tragere a unghiului şi a distanţei de la care s-a tras din 18 martie 2011 reiese că ţeava a fost orientată spre tavan, pe traiectul alicelor interpunându-se mâna dreaptă a victimei".

În opinia apărării, această situaţie de fapt stabilită prin constatările tehnico - ştiinţifice criminalistice nu a fost constatată şi nici infirmată prin probele administrate în cauză.

Este de reţinut şi menţiunea „că traiectul alicelor interpunându-se mâna dreaptă a victimei" care dovedeşte realitatea, că în timp ce avea arma îndreptată spre tavan astfel încât să nu fie rănit nimeni, susţine inculpatul partea vătămată a încercat să ia arma, moment în care aceasta s-a declanşat accidental.

4. Conform procesului verbal de reconstituire din data de 01 aprilie 2011 aflat la fila 155 din vol. 2 şi răspunsului părţii vătămate din cadrul confruntării care a avut loc la termenul din data de 04 aprilie 2013 este infirmată susţinerea părţii vătămate din rechizitoriul că întreruperea acţiunii de lovire s-ar fi datorat unor factori exteriori voinţei sale şi anume: „fuga victimei din imobil".

5. Nu este credibilă susţinerea părţii vătămate în sensul existenţei infracţiunii de tentativă de omor, atâta timp cât înaintea incidentului, susţine inculpatul B.V. a tras două cartuşe de avertisment în televizor şi în candelabru.

6. Este neîntemeiată şi susţinerea Parchetului referitoare la „regiunea anatomică vizată, respectiv cazul şi gâtul victimei", întrucât este infirmată prin constatarea privind îndreptarea armei către tavan şi nu către partea vătămată -poziţie stabilită prin raportul de expertiză ştiinţifică criminalistică.

În ceea ce priveşte intensitatea loviturii inculpatul B.V. a susţinut că plaga împuşcată nu confirmă concluziile Parchetului, având în vedere că un cartuş tras atât de aproape ar fi spulberat arma părţii vătămate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

8. Referitor la arma folosită inculpatul B.V. prin apărător, a susţinut că a deţinut permis de port armă pentru a o folosi şi a se apăra împotriva agresorilor.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei inculpatul B.V. a susţinut că suma de 26.000 lei reprezentând cheltuieli medicale în timpul spitalizării cât şi după spitalizare nu sunt dovedite întrucât nu este suficientă o simplă mărturie pro cauza a unu apropiat a părţii vătămate.

De asemenea, nici daunele morale nu sunt justifice în opinia inculpatului B.V. având în vedere statutul social al părţii vătămate B.M., practica judiciară constantă de a nu se acorda pretium dolores, precum şi împrejurările cauzei, precum şi împrejurările cauzei din care rezultă că a fost provocat.

Susţinerea inculpatului B.V. privind provocarea se referă la refuzul părţii vătămate B.M. de a părăsi domiciliul său, urmat de atacul armat, soldat cu descărcarea accidentală, astfel cum rezultă din probele dosarului.

Cu privire la suma de 900 lei/lună pretinsă până la finalizarea procedurilor medicale şi recuperarea complet, precum şi acoperirii veniturilor nerealizare din cauza scăderii capacităţii de muncă inculpatul B.V. prin apărător a susţinut următoarele:

- partea vătămată avea anterior incidentului o hipoacuzie bilaterală, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care partea vătămată a declarat că nu a auzit cele două împuşcături de avertisment.

O asemenea afecţiune gravă constituie impediment serios la exercitarea activităţilor în construcţii, contribuind la reducerea capacităţii de muncă a persoanei afectate şi constituind un element important în aprecierea gradului de invaliditate a acestuia.

- părţii vătămate îi lipsea anterior incidentului o parte din degetul opozabil de la mâna dreaptă, ceea ce duce la scăderea considerabilă a capacităţii de muncă a unui lucrător în domeniul construcţiilor.

Întrucât partea vătămată avea deja o capacitate de muncă foarte scăzută, astfel că este nejustificată suma pretinsă pentru acoperirea veniturilor nerealizate din cauza scăderii capacităţii de muncă.

În faza de judecată a apelului au fost audiaţi martora C.S.C. şi inculpatul B.V.

De asemenea, la termenul de judecată din 04 aprilie 2013 s-a procedat la confruntarea dintre partea vătămată B.M. şi inculpatul B.V.

În cauză s-a dispus şi efectuarea unei completări la raportul de expertiză medico - legală din 2012 concluziile fiind în sensul că B.M. a prezent leziuni traumatice la nivel frontal dreapta şi mâna dreaptă care s-au putut produce prin împuşcare cu armă cu alice ce pot data din data de 02 februarie 2011, necesitând cea. 100 de zile de îngrijiri medicale.

Având în vedere examenul radiologie s-a apreciat că fragmentul osos (eschilă) are 20/8 mm, cu dimensiuni mai mici decât materialul de reconstrucţie folosit la refacerea metacarpienelor IV şi V, capacitatea de muncă pierdută fiind cel puţin pe jumătate, încadrându-se în gradul III de invaliditate.

De asemenea la fila 128 dosar se află avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul Secţiei Clinice Expertiză Medicală 1 din data de 04 noiembrie 2012 care a confirmat diagnosticul clinic ca fiind sechele plagă prin împuşcare (11.2012 mână dreaptă:

- mână dreaptă deformată complex după fracturi multiple la nivelul metacarpienelor, operată interativ, degete fixate în flexie; leziuni tendoane flexoare.

- Sand mâna dreaptă; afectarea terminaţiilor nervoase digital, cubital şi median drept;

- Diagnostic funcţional: deficienţă de manipulaţie medie.

- Diagnosticul capacităţii de muncă: pierdută cel puţin pe jumătate.

- Incapacitate adaptivă: 50%

- Grad de invaliditate: se încadrează în gradul III de invaliditate.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate precum şi sub toate aspectele potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:

Cu privire la infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului a rezultat că în mod corect prima instanţă a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.

Susţinerea apărării în sensul că lipseşte intenţia inculpatului B.V. de a ucide victima este contrazisă de întregul material probator administrat în tot cursul procesului penal.

Faptul că atât în raportul de expertiză medico - legală din 2012, cât şi în completarea la raportul de expertiză medico - legală aflat la fila 124 dosar, se specifică că leziunile traumatice „nu au fost de natură a pune viaţa victimei în primejdie" nu constituie un motiv de a dispune achitarea inculpatului B.V., cum în mod greşit a susţinut apărarea.

Intenţia inculpatului B.V. de a ucide pe partea vătămată B.M. rezultă fără putinţă de tăgadă din analiza rapoartelor de constatare tehnico - ştiinţifică criminalistică din 18 aprilie 2011.

În seara zilei de 02 februarie 2011 inculpatul B.V. şi-a încărcat arma după ce a tras cu ea în tavan cu două cartuşe, tuburile goale ale cartuşelor rămânând pe podea în dormitorul său.

Aproape imediat după ce a intrat în cameră partea vătămată B.M. a auzit uşa deschizându-se şi l-a văzut pe inculpatul B.V. stând în dreptul peretelui aflat în faţa uşii şi ţinând cu amândouă mâinile o puşcă care este îndreptată spre gâtul şi capul părţii vătămate.

Conform declaraţiilor părţii vătămate B.M. imediat după ce acesta a ridicat mâna, inculpatul a executat un foc de armă în direcţia capului acesteia. întrucât partea vătămată a ridicat mâna pentru a se apăra alicele armei de vânătoare au perforat palma părţii vătămate, două dintre acestea pătrunzând în cap.

Inculpatul B.V. a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

Astfel, în faza de urmărire penală inculpatul a declarat că a tras cu arma de vânătoare în direcţia victimei întrucât acesta l-a ameninţat că-l omoară.

Nefondată este şi susţinerea inculpatului B.V. în sensul că victima a fost aceea care a ridicat mâna în momentul altercaţiei dintre ei, moment în care s-a declanşat arma.

Conform cercetărilor efectuate la faţa locului poziţia indicată de către inculpatul B.V. în care s-a aflat în momentul în care a fost tras focul de armă care a rănit victima este următoarea:

Distanţa de la gura ţevii armei până la palma victimei de 60 de cm, distanţa de la podea până la palma victimei este de 160 cm, distanţa de la podea până la puşcă este de 120 cm, iar distanţa dintre palmă şi colţul peretelui debaralei situată pe acel hol este de 50 cm.

Faptul că în raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din 18 martie 2011 se specifică că în momentul efectuării tragerii victima se afla probabil în picioare cu mâna dreaptă ridicată la nivelul ţevii nu este un motiv de a se dispune achitarea inculpatului B.V. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În acest sens, se are în vedere declaraţia inculpatului B.V. de la fila 129 d.u.p. în care acesta arată că: „M. a ridicat mâna la mine m-am speriat şi am tras".

Conform raportului de expertiză medico - legală din 2011 partea vătămată B.M. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 02 februarie 2011 prin împuşcare cu armă cu alice, atât la nivelul metacarpienelor IV şi V cât şi la nivelul frunţii, ceea ce confirmă direcţia de tragere orientată spre gâtul şi capul victimei.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat ca fiind nefondată susţinerea apărării în sensul că arma de foc s-a declanşat accidental, cum a susţinut apărarea prin motivele de apel declarate în cauză.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. referitoare la gradul de pericol social ridicat al infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., cât şi urmările produse, respectiv încadrarea părţii vătămate B.M. în gradul de invaliditate nr. III, ca urmare a reducerii capacităţii de muncă cu 50 %.

Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii comise de către inculpatul B.V., s-a constatat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen.

Potrivit art. 74 lit. a) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii.

Or, din declaraţiile martorei A.B., rezultă că inculpatul B.V. obişnuia să consume alcool, aşa încât faţă de circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor este "nejustificată reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen.

Potrivit art. 74 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită.

În aceste condiţii, faţă de constatarea îndeplinirii prevederilor art. 14 şi 346 C. proc. pen. prin care instanţa de fond a admis în partea acţiunea civilă, în mod greşit s-a dispus coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege şi prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 74 lit. c) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului penal, înlesnirea descoperii ori arestării participanţilor.

Fără a respecta şi aceste dispoziţii, atâta timp cât în faza de urmărire penală inculpatul B.V. a avut o atitudine parţial sinceră, iar în faza de judecată a solicitat achitarea pentru săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, coborârea pedepsei la 3 ani închisoare de către instanţa de fond este nejustificată.

În ceea ce priveşte greşita încadrare juridică a faptei de uz de armă letală fără drept în dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 295/2004 în loc de 133 din Legea nr. 295/2004 în forma în vigoare la data condamnării.

În sarcina inculpatului B.V. fost reţinută şi fapta de uz de armă letală fără drept, constând în aceea că în seara de 02 februarie 2011, în imobilul situat în Bucureşti, a folosit fără drept arma de vânătoare, trăgând cu aceasta de patra ori dintre care odată în direcţia victimei B.M., faptă căreia s-a dat prin rechizitoriul încadrarea prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Instanţa de apel a constatat că la momentul trimiterii în judecată era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, versiunea consolidată la data de 30 mai 2010, urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 99/2010 publicată în M. Of. nr. 3251 din 27 mai 2010 care conţinea art. 136 „uzul de armă letală fără drept constituie infracţiunea şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani".

La momentul pronunţării hotărârii se constată că era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, versiunea consolidată la data de 19 decembrie 2011 urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 288/2011 publicată în M. Of. nr. 892 din 16 decembrie 2011 conţinea art. 136 din vechea versiune a legii.

Având în vedere că această ultimă versiune consolidată nu mai reglementează în art. 1361 fapta pentru care inculpatul B.V. a fost pus sub acuzare şi atâta timp cât nu s-a produs o dezincriminare a faptei, ci doar o preluare a acesteia într-un alt articol din lege, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică din art. 136 din Legea nr. 295/2004 în art. 133 din Legea nr. 295/2004.

Cu privire la greşita admitere parţială a pretenţiilor civile de către instanţa de fond.

Conform actelor şi lucrărilor dosarului partea civilă B.M. a fost internată în perioada 02 februarie - 29 martie 2011 necesitând pentru vindecare 80-90 zile îngrijiri medicale, necesitând reevaluare la un an de la producerea traumatismului sau după epuizarea tuturor posibilităţilor terapeutice.

În cursul judecăţii partea civilă B.M. a depus o scrisoare medicală datată 25 iulie 2011 care atestă recomandarea de „reevaluare ortopedie şi chirurgie plastică reparatorie pentru stabilire terapie ulterioară" iar concluziile examenului clinic sunt în sensul că închiderea pumnului drept este imposibilă.

Se constată de asemenea, că ulterior spitalizării partea civilă B.M. s-a aflat în proces de recuperare şi terapie specifică astfel cum rezultă şi din declaraţiile martorului C.C.F.

Susţinerea apărării privitoare la menţiunea din raportul de expertiză medico legală completare în sensul existenţei unei vechi absenţe traumatice (1999 a F2 police) cât şi a unei hipoacuzii bilaterale, nu este de natură a determina instanţa de apel în sensul respingerii despăgubirilor materiale şi morale, în condiţiile în care partea civilă B.M. pentru leziunile traumatice şi sechelele morfofuncţionale necesită 100 de zile de îngrijiri medicale (fila 124 dosar instanţă apel).

În concluzie, faţă de probele administrate pe latură civilă, instanţa de apel în raport de dispoziţiile art. 14 şi 346 C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului B.M. la suma de 26.000 lei daune materiale.

În ceea ce priveşte daunele morale ca urmare a pierderii capacităţii de muncă cu 50% şi a încadrării victimei B.M. în gradul de invaliditate III, Curtea de apel ca şi instanţa de fond a apreciat că suma de 100.000 lei este de natură să contribuie la îmbunătăţirea stării psihice a acesteia, ca urmare a suferinţelor cauzate prin fapta inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 112 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă B.M. împotriva sentinţei penale nr. 73 din 01 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. 44704/3/2011.

A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridica dată faptei prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 în art. 133 din Legea nr. 295/2004.

În temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului B.V. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

În temeiul art. 133 din Legea nr. 295/2004 a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului B.V., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

A făcut în cauză aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. a dedus prevenţia inculpatului de la 03 februarie 2011 la 01 februarie 2012.

A obligat inculpatul la suma de 26.000 lei daune materiale şi 100.000 lei daune morale către partea civilă B.M.

A luat act că Spitalul de Urgenţă Bucureşti nu s-a constituit parte civilă.

A menţinut dispoziţia instanţei de fond numai în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.V.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul B.V. invocând cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen. şi a solicitat, în principal, achitarea pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen. în sensul că lipseşte latura subiectivă, şi anume intenţia.

În subsidiar, a solicitat rejudecarea cauzei, schimbarea încadrării juridice a faptelor, să se constate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.

Examinând recursul declarat de inculpatul B.V. prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi prin prisma art. 5 din N.C.P., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod.

Din această perspectivă, analizând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pe. 17 C. proc. pen. invocat, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunţată decizia atacată, respectiv 30 aprilie 2013, cazul de casare indicat, conform disp. art. 1 pct. 16 din Legea nr. 2/2013, din 15 februarie 2013 a fost abrogat.

Aşadar, o analiză a apărărilor formulate prin prisma acestui caz de casare nu poate fi făcută de către înalta Curte.

În ceea ce priveşte solicitarea de achitare a inculpatului pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea prevăzute de art. 174 C. pen. în sensul că lipseşte latura subiectivă, şi anume intenţia, caz de casare prev. de art. 385⁹ pe. 12 C. proc. pen, Înalta Curte constată că această apărare a fost constant invocată de către inculpat.

În acest sens, aşa după cum în mod corect şi instanţa de apel a reţinut, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului a rezultat că în mod corect prima instanţă a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.

Susţinerea apărării în sensul că lipseşte intenţia inculpatului B.V. de a ucide victima este contrazisă de întregul material probator administrat în tot cursul procesului penal.

Faptul că atât în raportul de expertiză medico - legală din 2012, cât şi în completarea la raportul de expertiză medico -legală aflat la fila 124 dosar, se specifică că leziunile traumatice „nu au fost de natură a pune viaţa victimei în primejdie" nu constituie un motiv de a dispune achitarea inculpatului B.V., cum în mod greşit a susţinut apărarea.

Intenţia inculpatului B.V. de a ucide pe partea vătămată B.M. rezultă tară putinţă de tăgadă din analiza rapoartelor de constatare tehnico - ştiinţifică criminalistică din 18 martie 2011 şi 203566/18 aprilie 2011.

În seara zilei de 02 februarie 2011 inculpatul B.V. şi-a încărcat arma după ce a tras cu ea în tavan cu două cartuşe, tuburile goale ale cartuşelor rămânând pe podea în dormitorul său.

Inculpatul B.V. a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

Astfel, în faza de urmărire penală inculpatul a declarat că a tras cu arma de vânătoare în direcţia victimei întrucât acesta l-a ameninţat că-l omoară.

Nefondată este şi susţinerea inculpatului B.V. în sensul că victima a fost aceea care a ridicat mâna în momentul altercaţiei dintre ei, moment în care s-a declanşat arma.

În acest sens, se are în vedere declaraţia inculpatului B.V. de la fila 129 d.u.p. în care acesta arată că: „M. a ridicat mâna la mine m-am speriat şi am tras".

Aşa fiind se constată ca fiind nefondată susţinerea apărării în sensul că arma de foc s-a declanşat accidental şi că inculpatului i-a lipsit intenţia uciderii victimei, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat.

Pe cale de consecinţă, în această succesiune logico-juridică, înalta Curte constată că nu poate fi primită nici solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei în vătămare corporală din cuplă, de vreme ce, anterior, s-a arătat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de ambele instanţe şi pe baza acesteia a fost corect stabilită încadrarea juridică dată faptei.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că în condiţiile modificărilor aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prev. deart. 385⁹ C. proc. pen.

Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).

Referitor la eventuala incidenţă a legii penale mai favorabile în cauză, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Astfel, în ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de omor în formă simplă, ea se regăseşte în aceleaşi condiţii şi limite de pedeapsă şi în N.C.P. Instanţele anterioare s-au orientat în a-i aplica inculpatului pedeapsa în cuantumul minimului special, de 5 ani, care este acelaşi şi pe legea veche şi pe legea nouă.

În vechea reglementare, disp. art. 174 alin. (1) C. pen. arată că : „Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."

În acelaşi timp, în noua reglementare prevăzută de N.C.P., disp. art. 188 prevăd că :„Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."

Potrivit disp. art. 20 C. pen. anterior, care reglementează conţinutul tentativei, :„(1) Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

(2) Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozitătii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării că în timpul când s-au săvârşit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.

(3) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea."

În conformitate cu disp. art. 21 C. pen. anterior:

„(1) Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede expres aceasta.

(2) Tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. în cazul când pedeapsa prevăzută de lege este moartea, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Dispoziţiile vizând conţinutul şi reglementarea tentativei din N.C.P.:

„Art. 32. - (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

(2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea".

În ceea ce priveşte pedepsirea tentativei, N.C.P. arată că:

„Art. 33. - (1) Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta.

(2) Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani".

Se constată astfel că textele de lege în ceea ce priveşte definiţia tentativei sunt identice, ca şi din punctul de vedere al regimului sancţionator, motiv pentru care disp. art. 5 din N.C.P. privind legea penală mai favorabilă nu îşi găsesc aplicarea, pedeapsa fiind încadrată în acelaşi limite în ambele reglementări.

Referitor la infracţiunea de uz fără drept de armă letală, în prezent, acesta se regăseşte în dispoziţiile art. 343 alin. (1) din N.C.P.

„Art. 343. - (1) Uzul de armă letală sau interzisă, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.„

După cum a reţinut şi Curtea de apel, în sarcina inculpatului B.V. fost reţinută şi fapta de uz de armă letală fără drept, constând în aceea că în seara de 02 februarie 2011, în imobilul situat în Bucureşti, a folosit fără drept arma de vânătoare, trăgând cu aceasta de patra ori dintre care odată în direcţia victimei B.M., faptă căreia s-a dat prin rechizitoriul încadrarea prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

La momentul pronunţării Deciziei penale nr. 112 din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a constatat că era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, versiunea consolidată la data de 19 decembrie 2011 urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 288/2011 publicată în M. Of. nr. 892 din 16 decembrie 2011 conţinea art. 136 din vechea versiune a legii.

Având în vedere că această ultimă versiune consolidată nu mai reglementează în art. 1361 fapta pentru care inculpatul B.V. a fost pus sub acuzare şi atâta timp cât nu s-a produs o dezincriminare a faptei, ci doar o preluare a acesteia într-un alt articol din lege, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., instanţa de apel, în mod corect, a schimbat încadrarea juridică din art. 136 din Legea nr. 295/2004 în art. 133 din Legea nr. 295/2004.

„Art. 133. - Uzul de armă letală, fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani."

Într-adevăr, în noua reglementare limita maximă este de 3 ani comparativ cu 5 ani pe legea anterioară. In acelaşi timp însă, se observă că limita minimă este aceeaşi atât pe legea veche, cât şi pe legea nouă, iar instanţa când a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului pentru această infracţiune, s-a orientat la minimul special, care este acelaşi în ambele reglementări, împrejurări se constată că, în concret, nu poate fi vorba de ipoteza de aplicare a legii penale mai favorabile, câtă vreme minimul special este acelaşi, iar instanţa s-a orientat în a-i aplica inculpatului pedeapsa în acel cuantum.

Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. şi-l va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 112 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 685/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174...		ICCJ. Decizia nr. 688/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

ICCJ. Decizia nr. 686/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 686/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs