ICCJ. Decizia nr. 685/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 685/2014
Dosar nr. 4592/85/2013
Şedinţa publică din 26 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 107 din 05 august 2013, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 4592/85/2013, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.I. la o pedeapsă 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi civile prev. de art. 64 pct. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen., pct. l lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen. a fost dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi al arestului preventiv începând cu data de 24 aprilie 2013 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.
S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză din partea lui C.M. parte vătămată.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un topor în lungime de 680 mm, cu lungimea lamei de 130 mm cu muchia topor 55/33, foto 9-13 dosar.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 300 reprezintă onorariu avocat din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, înregistrat sub nr. 4592/85/2013, a fost trimis în judecată inculpatul S.I., fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în Valea Viilor, judeţul Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen., de omor.
Se reţine în rechizitoriu că de aproximativ 2 ani inculpatul întreţine relaţii de concubinaj cu numita M.C. locuind în casa părintească a acesteia, imobil în care locuia şi fratele concubinei sale, C.S. Mai arată că pe parcursul celor doi ani de concubinaj, pe fondul consumului de alcool, între inculpat şi victima C.S. a existat o relaţie încordată, cu episoade de violenţă fizică pe parcursul cărora s-au lovit reciproc.
Astfel că, în acest context, în data de 23 aprilie 2013, în jurul orelor 2130-2200, în imobilul în care locuiau, în camera ocupată de victimă, între inculpat şi victimă a avut loc o discuţie aprinsă şi, pe fondul alcoolului, inculpatul a atacat victima cu un topor, aplicându-i o lovitură cu muchia obiectului vulnerant, violenţă care a vizat zona capului şi care a provocat căderea victimei.
Au urmat acte repetate de lovire exercitate de inculpat, care au cauzat victimei un traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă şi bază craniană, cu masivă hemoragie meningo-cerebrală, leziuni traumatice grave care necesitau ajutor medical calificat pentru supravieţuire.
Se mai arată în rechizitoriu că, deşi a realizat că în urma actelor de violenţă la care a fost suspusă, starea de sănătate a victimei era deosebit de precară şi că avea nevoie de îngrijiri medicale urgente, inculpatul a abandonat-o în locul în care a agresat-o şi s-a retras în camera sa unde a dormit liniştit peste noapte. A doua zi, în jurul orelor 8, inculpatul a intrat în camera în care era victima şi a realizat că este decedată, autopsia efectuată concluzionând că moartea victimei a fost de natură violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă şi bază craniană, leziuni produse în noaptea de 23/24 aprilie 2013, prin loviri repetate cu corp contondent, între care un corp cu muchii şi corp cu margini tăioase.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei în totalitate.
Fratele victimei C.M. nu s-a constituit parte civilă.
La prima instanţă, deşi legal citat, partea vătămată nu s-a prezentat.
Examinând probatoriul administrat în cauză prima instanţă a reţinut următoarele:
In data de 23 aprilie 2013 în jurul orelor 21-22 în imobilul în care locuiau şi pe fondul unei situaţii tensionate între inculpat şi victimă anterior acestui moment, în camera ocupată de victimă, între inculpat şi victimă a avut loc o discuţie aprinsă, şi pe fondul alcoolului, inculpatul a atacat victima cu un topor, aplicându-i o lovitură cu muchia obiectului vulnerant, violenţă care a vizat zona capului.
Din expertiza medico-lagală efectuată în cauză (fila 41-45 d.u.p), rezultă că actele repetate de lovire exercitate de inculpat au cauzat victimei un traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă şi bază craniană, cu masivă hemoragie meningo-cerebrală, leziuni traumatice grave care necesitau ajutor medical calificat pentru supravieţuire, care au stat la baza decesului victimei C.S.
Inculpatul a lăsat victima în starea în care se afla ca urmare a loviturilor aplicate, iar doar a doua zi a constatat că de fapt decedase.
Inculpatul, la interogatoriu, s-a apărat spunând că a fost împins de către victimă în seara decesului, ceea ce l-a determinat să acţioneze atât de violent. Această susţinere nu este probată de către inculpat cu nici o probă, astfel că potrivit adagiului latin idem est non esse et non probări, adică ceea ce nu se poate proba echivalează cu situaţia că nu există, instanţa nu poate reţine o eventuală provocare din partea victimei.
Starea de fapt reţinută mai sus, se probează cu procesul verbal de constatare la faţă locului, raportul de constatare medico-legal, raportul de constatare medico-legal serologic, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică, procesul-verbal de ridicare şi examinare a bunurilor existente la faţa locului, declaraţiile martorilor I.M., B.I., C.I., declaraţia inculpatului 117-121 d.u.p. şi fila 23 dosar.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., reţinut prima instanţă.
La individualizarea pedepsei prima instanţă a arătat că a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., privind limitele de pedeapsă, gradul de pericol social, conduita inculpatului înainte şi după săvârşirea infracţiunii, atitudinea sinceră şi de regret a acestuia, împrejurarea că nu există constituire de parte civilă, urmarea socialmente periculoasă, vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale.
Aşa fiind, prima instanţă a aplicat pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Prima instanţă, ca urmare a dispoziţiilor art. 174 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară prev. de art. 65 alin. (2) C. pen. a interzicerii unor drepturi civile prev. de art. 64 pct. l lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. prima instanţă a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen., pct. l lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. prima instanţă a menţinut starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi al arestului preventiv începând cu data de 24 aprilie 2013 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii.
Având în vedere natura infracţiunii săvârşite, prima instanţă, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.
A mai constatat prima instanţă că nu există constituire de parte civilă în cauză din partea lui C.M. parte vătămată, cu domiciliul Copşa Mică, jud. Sibiu.
Prima instanţă a mai arătat că se impune de asemenea şi măsura de siguranţă a confiscării speciale a bunului ce a fost folosit la săvârşirea infracţiunii, astfel că în baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat un topor în lungime de 680 mm, cu lungimea lamei de 130 mm, cu muchia topor 55/33, foto 9-13 dosar.
Prima instanţă a mai făcut şi aplicarea art. 191 şi art. 189 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen, recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, a se dispune majorarea pedepsei principale şi interzicerea, ca pedeapsă accesorie şi a exercitării dreptului de a alege.
În motivarea recursului, parchetul a arătat în esenţă, că fapta inculpatului este foarte gravă, că a avut ca urmare adiacentă sinuciderea surorii victimei şi că, o pedeapsă apropiată de minimul special obţinut ca urmare a reducerii prev. de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., nu ar fi potrivită.
Mai arată parchetul că, în raport de gravitatea faptei, se impunea şi interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a exercitării dreptului de a alege.
Partea vătămată intimată C.M., fratele victimei, şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul că lasă la aprecierea instanţei soluţia asupra apelului.
Inculpatul şi-a exprimat poziţia procesuală tot în sensul că lasă la aprecierea instanţei soluţia asupra apelului.
Analizând apelul parchetului conform art. 371 C. proc. pen., pe baza motivelor invocate şi cu verificarea tuturor aspectelor de fapt şi de drept, în limitele învestirii, Curtea de apel a reţiut că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt a fost corect reţinută, în coordonatele ei principale, de către prima instanţă, care nu a descris, însă, toate detaliile legate de numărul loviturilor aplicate victimei, de zona anatomică în care au fost aplicate acestea şi de conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunii.
Din probele administrate în faza de urmărire penală (procesul verbal de constatare la faţă locului, raportul de constatare medico-legală, raportul de constatare medico-legală serologic, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică, procesul-verbal de ridicare şi examinare a bunurilor existente la faţa locului, declaraţiile inculpatului) a rezultat, într-adevăr că, în data de 23 aprilie 2013, în jurul orelor 2130- 2200, în imobilul în care locuiau împreună, pe fondul unei situaţii tensionate între inculpat şi victimă şi pe fondul consumului de alcool, în camera ocupată de victimă, între inculpat şi victimă a avut loc o discuţie aprinsă, în urma căreia inculpatul a atacat victima cu un topor, aplicându-i o primă lovitură în zona capului, cu muchia obiectului vulnerant, urmată, după căderea victimei şi de alte lovituri, cu acelaşi topor, în aceeaşi zonă anatomică. A mai rezultat şi că, după ce s-a oprit din activitatea de lovire a victimei, inculpatul s-a retras şi s-a culcat, iar a doua zi, deşi a văzut victima întinsă pe jos, la locul faptei, şi^a continuat activitatea zilnică, s-a deplasat în altă localitate şi abia după ce s-a îmbătat din nou a declarat unor persoane despre decesul victimei.
Această stare de fapt a fost corect încadrată în infracţiunea de omor simplu, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., întrunind toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspect obiectiv cât şi sub aspect subiectiv.
În procesul de individualizare judiciară a pedepselor, prima instanţă, din cauză că nu a reţinut toate detaliile legate de faptă (multitudinea loviturilor, zona anatomică a acestora) şi de făptuitor (lăsarea victimei decedate în casă până a doua zi), a dat o greşită aplicare criteriilor prev. de art. 72 C. pen., ceea ce impune desfiinţarea sentinţei sub acest aspect.
Procedând la o nou individualizare a pedepsei principale prin prisma celor mai sus reţinute, Curtea de apel a apreciat că, date fiind,
- valoarea socială supremă lezată, viaţa umană,
- numărul mare de lovituri aplicate victimei,
- caracteristicile obiectului folosit pentru lovirea victimei, toporul, unul dintre obiectele cele mai vulnerate şi aproape întotdeauna apte a produce moartea,
- zona anatomică în care au fost aplicate loviturile, capul,
- atitudinea de indiferenţă a inculpatului după comiterea faptei,
- comportamentul social anterior al inculpatului, care nu s-a remarcat prin nimic deosebit (inculpatul fiind cunoscut ca un consumator obişnuit de alcool), cea mai potrivită pentru a asigura îndeplinirea scopurilor de prevenţie specială şi generală, prev. de art. 52 C. pen., este o pedeapsă de 9 ani închisoare.
Având în vedere natura infracţiunii, de a atenta la valoarea socială supremă, viaţa umană, curtea a apreciat că inculpatul este nedemn pentru a exercita, pe parcursul executării pedepsei, dreptul de a alege.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,
Prin Decizia penală nr. 149/A din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinţei penale nr. 107 din 05 august 2013, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 4592/85/2013, pe care a desfiinţat-o numai sub aspectul individualizării cuantumului pedepsei principale şi a conţinutului pedepsei accesorii şi, rejudecând în aceste limite:
A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului S.I. pentru infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 9 ani închisoare.
A interzis inculpatului şi exerciţiul dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, respectiv perioada 24 aprilie 2013-23 septembrie 2013.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs au rămas în sarcina acestuia.
A acordat onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în sumă de 200 lei, care s-a avansat din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei.
Împotriva sus-mentionatei decizii a declarat recurs inculpatul S.I. invocând cazul de casare prev. de art. 385 pe 17 C. proc. pen., susţinând că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de disp. art. 174 din vechiul C. pen., iar în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă nu există nicio diferenţă între legea penală veche şi cea nouă, astfel că nu se pune problema legii penale mai favorabile, situaţie în care, a solicitat redozarea pedepsei aplicate.
Examinând recursul declarat de inculpatul S.I. prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi prin prisma art. 5 din N.C.P., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).
Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.
Astfel, în vechea reglementare, disp. art. 174 alin. (1) C. pen. arată că : „Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."
În acelaşi timp, în noua reglementare prevăzută de N.C.P., disp. art. 188 prevăd că: „Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."
Se constată astfel că cele două texte de lege sunt identice, atât în ceea ce priveşte conţinutul infracţiunii, cât şi al regimului sancţionator, motiv pentru care disp. art. 5 din N.C.P. privind legea penală mai favorabilă nu îşi găsesc aplicarea, pedeapsa fiind încadrată în acelaşi limite în ambele reglementări.
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Din această perspectivă, analizând solicitarea inculpatului S.I. de redozare a pedepsei aplicate prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pe. 172 C. proc. pen, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunţată decizia atacată, respectiv 23 septembrie 2013, cazul de casare indicat se aplică atunci când „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii", ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Mai mult decât atât, inculpatul a beneficiat de disp. art. 3201 C. proc. pen, iar prin prisma acestui caz de casare nu se poate reindividualiza pedeapsa deja aplicată.
În condiţiile modificărilor aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen.
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).
Or, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost abrogat, sub aspectul reindividualizării pedepsei.
Noile dispoziţii ale art. 3859 pct. 14 astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că din sfera de cenzură a acestei instanţe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greşita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situaţia în care s- au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, pedeapsa aplicată inculpatului încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare.
Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. şi va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva Deciziei penale nr. 149/A din 23 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 aprilie 2013 la 26 februarie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 656/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... | ICCJ. Decizia nr. 686/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
|---|
